nilor, iar în al doilea rând, pentru că demonii pun viaţa oamenilor în primej-
die de moarte trupească şi sufletească.Din invidie şi din ură, ei caută să umi-
lească şi să desfigureze fiinţa umană creată după chipul lui Dumnezeu şi
chemată la asemănarea cu El, la sfinţenie. Deci, din invidie şi din ură faţă de
oameni,demonii născocesc tot felul de ispite,pun stăpânire asupra oamenilor
şi îi chinuiesc. Dar de unde această ură şi invidie a demonilor faţă de oame-
ni? Ne spune Sfântul Vasile cel Mare:“…fiind vasul întregii răutăţi, el (sata-
na) a primit şi boala pizmei şi a invidiat cinstirea noastră. Căci nu a suportat
viaţa noastră fără supărări în rai.De aceea amăgind prin vicleşuguri şi meşte-
şuguri pe om şi dorinţa ce acesta o avea de a se asemăna cu Dumnezeu, şi
folosindu-se de ea spre înşelarea lui, i-a arătat pomul şi i-a făgăduit că va
deveni asemenea cu Dumnezeu prin mâncarea din acela. Nu a fost creat ca
duşman al nostru, ci a devenit duşman al nostru din pizmă. Căci văzându-se
pe sine aruncat dintre îngeri, n-a suportat să vadă pe cel pământesc înălţân-
du-se la treapta îngerilor prin înaintare. Iată, aşadar, de ce este necesar să în-
mulţim şi să cultivăm rugăciunea noastră, ca ea să devină, dintr-o rugăciune
adesea formală şi superficială,o rugăciune fierbinte şi stăruitoare, care încăl-
zeşte inima, luminează mintea şi pacifică simţirile.De asemenea, prin împăr-
tăşirea cu Sfintele Taine şi prin săvârşirea faptelor bune Rugăciunea este o
armă,adică un izvor de putere spirituală împotriva ispitelor şi împotriva uită-
rii de Dumnezeu, care este începutul păcatului ca înstrăinare de Dumnezeu.
Însă postul şi rugăciunea trebuie să aibă ca temelie dreapta credinţă. Dreapta
credinţă este mărturisirea dumnezeirii lui Isus Cristos. În multele vindecări
pe care le-a săvârşit, Mântuitorul Isus Cristos cere credinţă de la oameni
când îi tămăduieşte, pentru că nu voieşte să săvârşească vindecări spectacu-
loase, magice, fără participarea omului la lucrarea harului Său divin.
Mântuitorul cere credinţă vie şi oamenilor din jurul celui suferind, pentru
că El voieşte ca la vindecările pe care le săvârşeşte din iubire milostivă pen-
tru însănătoşirea bolnavilor, cei ce se află în jurul bolnavilor să nu fie pasivi,
ci receptivi, să nu fie spectatori, ci rugători, având credinţă puternică şi iubi-
re milostivă faţă de cei care se află în suferinţă şi caută vindecarea.Deci, ce-
le mai bune arme pentru izgonirea patimilor demonice din sufletul omului
sunt lucrarea faptelor luminoase şi virtutea, ştiind că “aşa cum liliecii nu iu-
besc soarele şi lumina, ci le socotesc duşmani, iubind, însă, noaptea şi întu-
nericul, tot aşa şi demonii, împreună cu aceia pe care-i poartă în rătăcire, iu-
besc viclenia şi toate nelegiuirile, socotindu-le potrivite cu firea lor, iar duş-
manii lor sunt virtutea şi lucrările luminii. Înţelegem că Evanghelia acestei
Duminici este o Evanghelie a vindecării şi o Evanghelie a înţelepciunii lui
Dumnezeu, care uneori nu pedepseşte direct omul, ci îl privează, îl lipseşte
de lucruri din jur pentru ca să-şi aducă aminte că toate cele din jurul său sunt
trecătoare şi că netrecător este numai harul lui Dumnezeu care se dobândeş-
te prin credinţa în Isus Cristos, prin rugăciune, prin împărtăşirea cu Sfintele
Taine şi prin săvârşirea faptelor bune. Însă Dumnezeu nu îngăduie niciodată
ca omul să fie ispitit peste puterea lui şi fără un scop anume. Astfel, “trebuie
ca Însuşi Dumnezeu să îngăduie, precum singur ştie, în grija Lui de lume şi
în iubirea de oameni, diavolului să aducă, prin slujitorii lui, diferite pedepse
asupra noastră pentru păcatele săvârşite. Aceasta se arată limpede în istoria
lui Iov,unde se spune că diavolul n-a putut să se apropie de Iov fără îngădui-
rea lui Dumnezeu ”Iată de ce Evanghelia ne îndeamnă la mai multă credinţă
în Cristos. Deci, dacă suntem uniţi cu Cristos, duhurile rele nu au putere
asupra creştinului. Amin.
ADOREMUS
Protopopiatul Greco –Catolic
Tg Mureş
Foaie de informare religioasă
AGRU TG MUREŞ 22 Octombrie 2017 Nr. 486
Gândul zilei
"Nu te sprijini de om: va muri. Nu te sprijini de copac: se va usca. Nu te
sprijini de zid: se va prăbuşi. Să te sprijini de Dumnezeu, doar de
Dumnezeu. El rămâne întotdeauna" Sf. Francisc de Assisi
Apostolul :Efeseni 2, 4-10;
Dar Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a
iubit, pe noi cei ce eram morţi prin greşelile noastre, ne-a făcut vii împreună
cu Cristos -prin har sunteţi mântuiţi!-Şi împreună cu El ne-a sculat şi împre-
ună ne-a aşezat întru ceruri, în Cristos Isus,ca să arate în veacurile viitoare
covârşitoarea bogăţie a harului Său, prin bunătatea ce a avut către noi întru
Cristos Isus. Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la
voi: este darul lui Dumnezeu; Nu din fapte, ca să nu se laude nimeni. Pentru
că a Lui făptură suntem, zidiţi în Cristos Isus spre fapte bune, pe care
Dumnezeu le-a gătit mai înainte, ca să umblăm întru ele.
Evanghelia: Luca. 8, 26-39;
Şi au ajuns cu corabia în ţinutul Gerghesenilor, care este în faţa Galileii.
Şi ieşind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon şi
care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci
prin morminte. Şi văzând pe Isus, strigând, a căzut înaintea Lui şi cu glas
mare a zis: Ce ai cu mine, Isuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-
Te, nu mă chinui. Căci poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că
de mulţi ani îl stăpânea, şi era legat în lanţuri şi în obezi, păzindu-l, dar el,
sfărâmând legăturile, era mânat de demon, în pustie. Şi l-a întrebat Isus, zi-
când: Care-ţi este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulţi intraseră
în el. Şi-L rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adânc. Şi era acolo
o turmă mare de porci, care păşteau pe munte.Şi L-au rugat să le îngăduie să
intre în ei; şi le-a îngăduit. Şi, ieşind demonii din om, au intrat în porci, iar
turma s-a aruncat de pe ţărm în lac şi s-a înecat. Iar păzitorii văzând ce s-a
întâmplat, au fugit şi au vestit în cetate şi prin sate. Şi au ieşit să vadă ce s-a
întâmplat şi au venit la Isus şi au găsit pe omul din care ieşiseră demonii,
îmbrăcat şi întreg la minte, şezând jos, la picioarele lui Isus şi s-au înfrico-
şat. Şi cei ce văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demonizatul. Şi L-a ru-
gat pe El toată mulţimea din ţinutul Gerghesenilor să plece de la ei, căci
erau cuprinşi de frică mare.Iar El, intrând în corabie, S-a înapoiat. Iar bărba-
tul din care ieşiseră demonii Îl ruga să rămână cu El. Isus însă i-a dat drumul
zicând:Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu. Şi a
plecat, vestind în toată cetatea câte îi făcuse Isus.
 NECESITATEA CREDINȚEI
Evanghelia Duminicii a VI-a după Rusalii ne spune în puţine cuvinte mo-
dul în care Mântuitorul Isus Cristos îşi arată iubirea Sa milostivă faţă de oa-
menii care sunt chinuiţi de demoni.”În Evanghelia de astăzi se arată că omul
stăpânit de duhurile rele se înstrăinează de Dumnezeu, de semeni şi de el în-
suşi. Locuirea în morminte era simbolul faptului că aceşti oameni îndrăciţi
se aflau într-un fel de moarte spirituală. Au căzut din starea de comuniune
cu Dumnezeu şi cu semenii, s-au însingurat şi s-au înstrăinat. Însingurarea şi
înstrăinarea exprimă o existenţă chinuită, o existenţă diminuată, o existenţă
la limita vieţii umane. Omul posedat de demoni nu mai este o persoană libe-
ră. Facultăţile sale mintale şi simţirile sale sufleteşti sunt folosite de demon.
Nu mai sunt folosite de omul propriu-zis. Omul posedat este înstrăinat de el
însuşi. Nu mai este el subiectul acţiunilor sale, nu mai este el însuşi subiec-
tul gândirii sale, al vorbirii sale şi al mişcării trupului său. Sufletul şi trupul
său sunt folosite de către duhurile necurate ca instrumente de a face lucruri
rele. Însă, într-un sens mai larg, oamenii chinuiţi de demoni nu sunt numai
cei posedaţi de aceştia asemenea demonizaţilor din Evanghelie, ci şi oame-
nii stăpâniţi de păcate şi patimi egoiste ca înstrăinare de Dumnezeu şi de se-
meni. Adică oamenii care ascultă mai mult de “sfatul diavolului” şi de sluji-
torii lui, se despart de Dumnezeu.
Cel milostiv, deoarece folosesc în mod rău, egoist, libertatea lor, trăind în
păcate şi mai ales în indiferenţă faţă de suferinţa celor din jurul lor şi faţă de
milostivirea lui Dumnezeu,care trebuie arătată oamenilor prin lucrarea noas-
tră milostivă, prin faptele milosteniei, ale bunătăţii. Deci, omul se apropie de
existenţa demonică sau diavolească prin lipsa de iubire faţă de oameni şi,
asemenea celor doi demonizaţi din Evanghelia de astăzi, devin înfricoşători
pentru semeni prin răutatea pe care o manifestă în relaţiile lor cu aceştia.
“Când deci sufletul, supunându-se patimilor, predă virtutea deprinderii păcă-
toase, respinge împărăţia lui Dumnezeu şi trece sub stăpânirea aducătoare de
stricăciune a diavolului” (Sfântul Maxim Mărturisitorul). Înţelegem, aşadar,
că viaţa creştină înseamnă şi o luptă cu duhurile rele. Încă de la Botez, avem
un program spiritual, acela al lepădării de satana şi de toţi slujitorii lui şi al
unirii cu Cristos. Acest program arată că în viaţa creştină există o luptă între
Spiritul lui Cristos, primit la Botez, şi duhurile rele care-l ispitesc pe om şi-l
îndeamnă să săvârşească răul.
În Biserica noastră, prima dintre rugăciunile începătoare este rugăciunea
“Împărate ceresc” adresată Spirtului Sfânt. Cerem ca Spiritul lui Dumnezeu
să locuiască în noi şi să ne dăruiască putere ca să luptăm împotriva duhurilor
celor rele nevăzute, care invidiază pe omul smerit şi iubitor de Dumnezeu şi
caută să-l împiedice în urcuşul său spiritual spre sfinţenie, astfel încât “lupta
noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor,
împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, îm-
potriva duhurilor răutăţii, care sunt învăzduhuri” (Ef 6, 12). “Diavolul este
şi duşman şi răzbunător al lui Dumnezeu. Este duşman, când din ură faţă de
El îşi dă aparenţa unei iubiri pierzătoare faţă de noi, oamenii, îndemnându-
ne prin patimile de bunăvoie ale plăcerii să alegem în locul bunurilor veşni-
ce lucrurile vremelnice. Prin aceasta furându-ne apoi toată dorirea sufletului,
ne desface cu totul de la dragostea de Dumnezeu, făcându-ne duşmani cu
voia Făcătorului”. Păcatul şi consecinţa sa, moartea, sunt realităţile cele mai
contrare firii omeneşti, care este creată după chipul lui Dumnezeu Cel Sfânt
şi Veşnic Viu. Sfânta Scriptură consideră păcatul ca fiind o perturbare sau o
dezordine a creaţiei şi un obstacol permanent în participarea omului la viaţa
şi fericirea vesnică .
Păcatul primilor oameni s-a manifestat ca neascultare faţă de Dumnezeu
şi rupere a comuniunii de iubire faţă de El. Îndemnul la păcat însă a venit
din partea “şarpelui”, prin care a lucrat diavolul. Demonii caută să-i piardă
pe oameni, adică să-i despartă de Dumnezeu prin tot felul de păcate săvârşi-
te cu gândul, cu vorba, cu fapta. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că “diavo-
lul face toate eforturile sale pentru a ne ispiti, el ne încearcă de aproape şi ne
întinde din toate părţile piedici şi curse pentru ca să ne piardă. Trebuie deci
să priveghem şi să-i închidem porţile; dacă el află cea mai mică intrare, ime-
diat o face şi mai mare, şi, puţin câte puţin, el va face să treacă toate forţele
lui. Dacă avem ceva virtute pentru mântuire, să nu-l lăsăm să se apropie nici
în cele mai mici lucruri, pentru a ne scăpa şi în cele mai mari. Va fi în sfârşit
de-o extremă nebunie, ştiind cât este el de veghetor şi atent pentru a pierde
sufletul nostru, de a nu fi la fel de veghetori şi a pune o grijă egală pentru
mântuirea noastră”. Dacă demonii caută să-i piardă pe oameni prin păcate,
îngerii lui Dumnezeu, mai ales îngerul de la botez, îndeamnă pe oameni să
le pară rău de păcate, să se întoarcă la Dumnezeu, să pună început bun vieţii
lor. De aceea, viaţa creştinului este o permanentă luptă spirituală, o lepădare
de satana şi o unire cu Cristos, după cum se spune în slujba Tainei Sfântului
Botez. Demonii se tem de smerenie şi de prezenţa Spiritului Sfânt din omul
smerit Vedem în Sfintele Evanghelii că Mântuitorul Isus Cristos nu vindecă
doar pe unii oameni care sufereau de boli ale trupului sau pe alţii care erau
posedaţi de duhuri necurate, ci, prin prezenţa Sa iubitoare şi prin cuvântul
Său mântuitor, vindecă şi patimile păcătoase ale unor oameni, ca lucrare a
duhurilor rele în sufletele lor. Astfel, Cristos-Domnul vindecă sufletul cel
iubitor de argint al vameşului Zaheu:“Astăzi s-a făcut mântuire casei aceste-
ia, pentru că şi el este fiul lui Avraam. Fiindcă Fiul Omului a venit să caute
şi să mântuiască pe cel pierdut”. În casa fariseului Simon, Cristos vindecă
pe femeia păcătoasă, care a spălat cu lacrimi picioarele Lui şi le-a şters cu
părul capului ei, zicându-i: “Iertate îţi sunt păcatele… Credinţa ta te-a mân-
tuit; mergi în pace”. Iar odată cu iertarea femeii, Mântuitorul vindecă şi su-
fletul lui Simon fariseul, care judeca în sinea lui pe Isus şi osândea pe feme-
ia păcătoasă.De asemenea, vindecă de patima ei păcătoasă pe femeia prinsă
în adulter, pe care fariseii voiau să o ucidă cu pietre. Isus i se adresează prin
cuvintele: “Mergi, de acum să nu mai păcătuieşti”. Omul singur nu poate
lupta împotriva patimilor şi a duhurilor necurate care îl chinuiesc din invidie
şi din ură faţă de el, ci este nevoie ca omul să fie în stare de comuniune vie
cu Dumnezeu prin rugăciune şi prin post.De ce?Pentru că demonii nu se tem
nici de cuvinte frumoase, nici de cuvinte aspre sau autoritare, ci se tem de
smerenie, deoarece ei sunt mândri, dar mai ales se tem de prezenţa Spiritului
Sfânt în om, întrucât numai Spiritul Cel Sfânt şi Bun poate alunga duhurile
necurate. Numai prin rugăciune şi post pot fi alungaţi demonii, pentru că ei
se tem numai de prezenţa lui Dumnezeu în om. Adică, numai de harul Sfân-
tului Spirit prezent în om se tem demonii înşelători şi chinuitori de oameni.
Demonii îi fac pe oameni să sufere în primul rând prin faptul că oamenii
demonizaţi sau posedaţi nu mai sunt ei înşişi în gândirea, simţirea, voinţa şi
lucrarea lor proprie, ci facultăţile sufletului lor se află sub stăpânirea demo-