1. Istoricul medicinii legale.

Catedra Medicină Legală a USMF „Nicolae

Testemiţanu”, activitatea ei ştiinţifică.

Relatări cu caracter medico-legal găsim în legislaţia lui Hammurabi cu 2000 de ani înaintea
erei noastre. Importanţa concluziilor medicale pentru judecată este ilus- trată convingător în
dispoziţiile celor 12 table aprobate la Roma (anul 448 î.e.n.), care prevedeau prezenţa
obligatorie a medicului la discutarea dosarelor referitoare la victimele mor- ţii violente,
aprecierea naşterilor „legitimat”, dreptul de tutelă asupra decedaţilor etc. Medicul Antistus,
fiind invitat la cer- cetarea cazului de asasinare a lui Iulius Cezar (anul 44 î.e.n.) ar fi afirmat
că din cele 23 de plăgi ce i s-au cauzat numai una a fost mortală.

Cel mai vechi document a medicinii legale se consideră tratatul în 5 volume a renumitului
procuror Sun-Ţzi, apărut în China în 1247. Tratatul includea capitole despre autopsii, tra-
umatisme mortale şi nemortale, asfixii, moarte subită.

Primele tratate de medicină legală în Europa ţin de perioa- da Renaşterii şi sunt legate de
numele savanţilor medici A. Pare şi P. Zachias, iar cea mai veche catedră de medicină legală
este considerată cea de la Universitatea din Turcu, orga- nizată în 1640 în fosta capitală a
Finlandei.

O dezvoltare vertiginoasă a medicinii legale s-a constatat în Germania, fiind condiţionată de
introducerea Codului Pe- nal al lui Carol al V-lea, care prevedea o aplicare mai amplă a
medicinii în dreptul penal. Conform acestui Cod la examina- rea anumitor cazuri erau invitaţi
numai medici bine pregătiţi.

 Printre primele dispoziţii cu caracter medico-legal în Ţara Moldovei figurează „Pravila lui
Vasile Lupu” (Iaşi, 1646). În acest cod de legi se aminteşte despre unele forme de experti
zare în caz de otrăvire, răni etc. Concomitent sunt prevăzute şi măsuri de pedeapsă în funcţie
de condiţiile în care a acţio- nat factorul dăunător. Peste 6 ani (1652) după aprobarea Pra-
vilelor lui V. Lupu în ţara Românească au apărut Pravilele lui Matei Basarab cu un conţinut
aproape similar.

După anexarea Basarabiei la Rusia (1812) s-au format noi organe administrative şi judiciare,
s-a organizat (1813) Uprava Medicală, care a funcţionat până în anul 1918. În această
perioadă se efectua în mod obligatoriu autopsia cada- vrelor persoanelor decedate subit. Se
practica şi examinarea persoanelor pătimite în scopul aprecierii caracterului de lezi- une
corporală. Sunt atestate documente privind examinarea medico-legală a 4 cetăţeni din Tighina
(Bender), efectuată de doctorul în medicină Iosif Volfingher în februarie 1813.

În anii 1918–1940 activitatea medico-legală se baza pe le- gislaţia în vigoare din România. O
contribuţie deosebită în dezvoltarea domeniului au adus-o fraţii Mina şi Nicolae Mi- novici.

Parte integrantă a serviciului medico-legal din R.M. este Catedra de Medicină legală a
U.S.M.F. „Nicolae Testemitanu”, fondată în 1945. Primul şef al catedrei a fost (1945– 1949)
conferenţiara Elena Ciucimariov, care a exercitat şi funcţia de specialist principal al MS în
ramură (1945–1947).

Între anii 1949–1966 catedra a fost condusă de Petru Areşev care a contribuit nemijlocit la
dezvoltarea teoriei şi practicei medico-legale în republică, la pregătirea cadrelor didactice şi a
specialiştilor de calificare înaltă. La iniţiativa Domniei Sale a fost organizată (1956)
Societatea ştiinţifică în ramură, fondată o şcoală ştiinţifică. Împreună cu discipolii săi a
studiat problema raportului de cauzalitate dintre traumă şi bolile preexistente.

În următorii ani funcţia de şef al catedrei a fost deţinută de profesorii universitari: Adrian
Kurdiumov (1968–1971), Gheorghe Botezatu (1966–1968 şi 1974–1995), Gheorghe Baciu
(1995–2008) şi Andrei Pădure (din 2008). Colaborato- rii catedrei tradiţional au fost antrenaţi
la efectuarea unui ma- re volum de lucru practic, special, pe cazuri complicate în cadrul
expertizelor medico-legale în comisie.