Iubire de viking

Ningea groaznic în acel oraș scandinav. Prietena lui Fritz fusese

diagnosticată cu depresie clinică. Reacția lui a fost foarte
dureroasă, pentru că o iubea așa de mult. Trăia doar pentru ea
și atât. Nu era nimic mai mult. Doar ei doi și frigul din Suedia.
Idunna era artistă independentă iar Fritz era farmacist. El lucra
tot timpul de dimineață pâmă după-amiaza. Idunna picta și
odată la câțiva ani avea noroc dacă putea să vândă câteva
tablouri. Era foarte talentată. În același timp scria proză realistă
și citeau amândoi în timpul liber. Se iubeau într-adevăr foarte
mult. Fritz aștepta pe holul spitalului. Era nervos și avea
reumatism la mâini. Se tăiase într-o sârmă ghimpată. O
doctoriță cu un halat alb dar murdar ieși cu Idunna. Doctorița
fuma țigară după țigară. Îi arătase lui Fritz o rețetă medicală. Îl
liniștise și spunea că trebuie să fie optimiști. Altfel nimic nu ar
fucționa normal. El era bărbatul și avea o responsabilitate mai
mare față de iubita lui. Trebuia să urmeze acest tratament trei
ani de zile. Știa că nu va fi ușor pentru ei, dar nu aveau de ales.
Fritz o mângâie pe păr ușor.
-Este în regulă, draga mea, îi spuse timid.
-Fritz, haide acasă, nu mai rezist.
O luă de braț, o îmbrăcă și ieșiră pe ușa spitalului. Idunna era
nervoasă. O durea capul și voia să fumeze. Fritz îi ținea țigările
și portmoneul. Doar în el avea încredere. Idunna a rupt orice
legătură cu rudele ei. S-au folosit de ea într-un scop financiar.
Doar în brațele lui Fritz a găsit salvare. Fritz fusese orfan dar
odată cu venirea anilor de studiu, își găsise rostul. Era prea
puternic pentru vicisitudini. Ieșiră afară în curtea largă ce era
plină de trandafiri uscați. Växjö era orașul lor și axis mundi-ul
spiritual. Nu prea credeau în suflet, dar spiritul era în flăcări.
Ardeau ardent în artă, răceală, monogamie și introversie. Nu le
plăcea să vorbească prea mult. Erau într-un fel antisociali, dar
nu le părea rău. În felul ăsta au evitat multe conflicte și situații
ridicole și penibile. Doar așa au îndepărtat oamenii toxici și
barbarismul umanismului. Abia dacă erau câțiva fulgi afară.
Idunna avea ochii verzi cu o nuanță de bej iar Fritz avea ochii
verzi închiși, un contrast ciudat. Privea în gol Idunna la
uscăturile și pământul fără suflu. Și-au găsit refugiu în întuneric
și tristețe, dar nu pesimistic. Ci mai degrabă luminat spre
profunzimi ce lasă loc de confort pe viață. Ea era sensibilă dar
el era rece ca un munte. De asta se înțelegeau atât de bine, dar
se vedea pe el că o iubește. Ar fi făcut crimă pentru ea doar să
fie lăsată în pace și să fie protejată. Nu degeaba rădăcinile
vikingilor erau adânc însămânțate în spirit. Era ceață iar luna se
vedea lugubru în depărtare. Câțiva pelicani treceau și zbierau
anapoda făcând portul orașului plin de sevă. S-au îndreptat spre
marginea portului. La o răscruce se opriră să-și tragă respirația.
Călcau pe omăt și respirau greu. Erau confuzi. Au oprit la o
brutărie să cumpere pâine și ceaiuri. Idunna privea în plină
stradă cum cad fulgi. Treceau cupluri și școlari și se apropia
Crăciunul. Tot centrul orașului era plin de brazi. Au ieșit fără șă-
și spună nimic. O privea cu atenție. Îi oferea absolut toată grija
de care avea nevoie. Mergând printre clădiri și pasaje se mai
opreau să privească arhitectura. Suedia secolului XX fusese
într-adevăr frumoasă. Admirau cu severitate orașul. Ajunși în
fața locuinței s-au scuturat de zăpadă. Au urcat două etaje iar la
o ușă albă se opriră sobru. Intrară și își puseră gecile într-un
cuier.
-Așează-te în pat, îi spuse el. Voi face ceaiuri pentru tine și am
să-ți aduc pastilele.
-Bine, spuse ea cu o tristețe în glas.
I se citea toată durerea pe chip. Tot sensul vieții era doar în el.
Idunna se așeză pe pat și murmura sacadat.
-Ce ai spus? spuse el.
-Supă și ceai.
-O să-ți aduc imediat iubirea mea veșnică.
Fritz făcuse un ceai de fragi sălbatici și îi pregătise o supă de
roșii. Puse totul pe o tavă de lemn. Pe lângă șervețele și
tacâmuri puse și o carafă de lapte. Știa că îi place. Era cam
leneșă.
-Ți-am adus leneșa mea, și o sărută pe frunte.
-Dragul meu, cât de mult am nevoie de tine, de noi...
-Este în regulă, de asta ne iubim. De asta te iubesc, mai precis,
spuse așezând cuvintele cu gravitate și sobrietate.
Idunna tuși și luase un șervețel. O sterșe pe frunte de picuri de
sudoare.
-Mulțumesc dragul meu.
Îi puse tava în brațe și îi tăiase între timp și felii de pâine. Îi
umpluse un pahar cu lapte și îi aduse și un roman din 1979 și
două pastile.
-Te iubesc atît de mult.
-Este în regulă. Eu voi fi la birou citind. Dacă ai nevoie de mine
să mă chemi la tine.
-Da, și se înroși.
Fritz se așeză la birou să citească. Avea un raft în dreptul unei
ferestre înalte și dreptunghiulare plin cu cărți de mitologie. Alese
un studiu despre vrăjitorie și demonologia din evul mediu ca
analiză psihologică și medicală. Îi plăcea să spună lucrurilor pe
față să nu se ascundă după măști. Nu era în firea lui. Era prea
obosit. Își preparase cafea și mai fuma din când în când. Idunna
stătea în pat și începu și ea să răsfoiască romanul. Din zece în
zece minute Fritz mai întoarse capul spre Idunna să vadă dacă
are nevoie de ceva și dacă se simte bine. Îi păsa foarte mult de
ea. Își luase concediu de la serviciu special pentru ea, să stea
cu ea și să o îngrijească. Viața profesională era mai mult decât
perfectă. Nu i se reproșase nimic, ba din contră cu trecerea
anilor i se propusese promovări dar le refuzase cu modestie.
Cât despre viața lor personală, totul curgea aievea ca un râu
înghețat și plin de crengi de brad. Nu intrase nimeni în acea
intimitate, nimeni nu știa precis ce se întâmplă de fapt. S-au
pregătit de mult să ajungă aici. Văzură în jur dramele și
despărțirile violente, agresive, răzbunările amanților și tragedia
vieții însăși. Fritz se pregătise ani de zile să ajungă în acest
punct. Analizaze la os toți oamenii pe care i-a întâlnit, toate
situațiile și știa orice pericol exterior care amenință viața intimă.
Nu era naiv dar nici înfumurat. Nu putea fi mințit, nici păcălit, era
în el această aură. Cât despre Idunna, era și mai înverșunată.
Cu ea nu mergea nicio scamatorie. Îl iubea pe el și atât. Nu
puteai s-o minți cu fabulații sau cu teorii prefabricate. Probabil
că și datorită lui i se datora acest stil de viață și această
pregătire rece și sinceră. Chiar dacă asta a însemnat să
trăiască în izolare completă și să-și țină iubirea în secret. Știa
totul de la tricksteri până la bufoni și până la prostie și disecase
meșteșugurile lui Loki. Nu puteai să arunci asupra ei nicio vină.
Parcă ar fi avut din naștere asupra ei protecția unei valkirii. Iar
Fritz, duse ridicolul la paroxism, jucând în picioare bârfele și
toate iluziile așa-zisei cunoașteri și adevărurilor absolute,
fataliste, încât cu trecearea anilor, era mereu învingător, curat și
detașat de tot ce înseamnă stres și pericol imanent. Turnase
cafea într-o ceașcă albă, puse zahăr și lapte și își aprinse o
țigară. Mai privea din când în când fereastra, visând la vreo
lume mitologică. Aprofunda studiul acestor superstiții, iar scopul
final era cunoașterea dobândită și pregătirea spre o altă lume. O
altă posibilitate. Știa că nu e doar o unealtă, ci și o pregătire de
moarte. Memento mori-ul lor era căsnicia lor. Dădea pagină
după pagină fără să scoată niciun sunet. Nu se auzea niciun
suspin. Camera era mare și vopsită în alb. Pe lângă mobilier și
bibelouri, se găseau cărți, scaune și tablouri făcute de Idunna.
Erau fericiți.
-Idunna dragă?
-Fritz? tresări ea.
-Cum te simți de la pastile? Te doare capul?
-Nu, mă simt doar obosită. Am o stare de leșin și greață.
Trase scaunul și se îndreptă sprea ea. Era foarte grijuliu.
-Este în regulă iubire. Sunt aici.
-Am visat că voi muri, voi trece în Valhalla...
-Nu se poate, nu acum...
-Este prea mult, corpul nu mai suportă.
-Nu acum draga mea, ce voi face singur?
-Trebuia să avem un copil, îmi pare rău...
-Idunna, dragă, nu pot să mă recăsătoresc, sunt consecințe
groaznice.
-Lasă-mă să plec, te voi aștepta acasă...te iubesc, mi se oprește
inima...
Se înnegri, fața i se schimonosi. Nu mai era la fel. Într-o zi
îmbătrânise cât într-un deceniu. Înmormântarea a avut loc a
doua zi pe ninsoare. Un preot și câteva cunoștințe de la serviciu
și câțiva vecini din comunitate. Punând floarea ca un ultim gest
realizaze câ sufletul lui pereche nu avuse pe nimeni alături,
decât pe el. Nicio cunoștință. Nimeni nu a iubit-o. Doar au
folosit-o. Fritz a fost și soț și iubit și prieten și idol și refugiu. L-a
iubit doar pe el. Treceau corbii și vântul era din ce în ce mai
violent. Ultima imagine conștientă era ea cu o floare și având
fulgi pe gene și guler. Nicio grimasă, nicio emoție. După
ceremonie și masa festivă, Fritz plecă acasă. Se așeză la birou
și reciti studiul despre evul mediu. Respira din ce în ce mai
greu. Tuși și căzu unde stătuse Idunna. I se oprise respirația, iar
o valkirie coborâ în casă, lumină odaia, îl apucă și zbură spre o
altă poartă, pierzându-se în ceață, auzindu-se doar bătăile de
aripi.
-Iubirea ta pentru Idunna este tinerețea veșnică dincolo de munți
și ceruri și vulcani, sub lacul vieții, unde nu este nicio durere, ci
doar raze de lumină opacă și fulgere de vitalitate. Durerea ta nu
a fost în van. Vă așteaptă o librărie imensă cu turnuri și
balcoane și pârăuri plutitoare și camere de cristal.
Bătăile de aripi și umbra scutului și ochii valkiriei treceau printre
universuri de întuneric, unde nu vedeai decât corăbii pustii.