Complementul direct

Complementul direct arată obiectul asupra căruia se

exercită direct acțiunea exprimată de cuvântul determinat.
Determină un verb, o interjecție sau o locuțiune verbală.
Complementul direct răspunde la întrebările: pe
cine? Ce?
 L-am cunoscut pe fratele lui Vasile. (pe cine am cunoscut?
– pe el, -l)
 Citesc cartea cumpărată online. (ce citesc? – cartea)
 Uite-l pe Mihai! (pe cine? – pe Mihai, -l)
 A luat peste picior un profesor și a fost pedepsit. (pe cine a
luat peste picior? – un profesor)
Mijloace de exprimare
Complementul direct se exprimă prin:
- substantive,
-pronume,
-numerale,
-verbe la moduri nepersonale.
Locul complementului direct
Complementul direct de regulă stă după verbul determinat, dar
poate sta și înaintea acestuia.
  Exercițiul acesta nu o să-l rezolv. (ce nu o să rezolv?
– exercițiul)
 Am adus cartea cu mine. (ce am adus? – cartea)
Atunci când verbul determinat este la modul infinitiv sau
la conjunctiv, complementul direct exprimat prin pronume
personal neaccentuat stă între prepoziția infinitivului sau
conjuncția să și verb.
 Să veniți la mine pentru a vă sfătui. (pe cine a sfătui? – pe
voi vă)
 Încearcă să–l sfătuiești cât mai bine. (pe cine să sfătuiești?
– pe el -l)
Atunci când verbul determinat este la infinitiv și este așezat
după verbul a putea, complementul direct exprimat prin
pronume neaccentuat stă înaintea verbului a putea:
 Te pot ajuta dacă îmi dai voie să o fac. (pronumele te,
complement direct, determină verbul a ajuta; sensul acestei
construcții este echivalent cu pot a te ajuta)
Punctuația complementului direct
Complementul direct nu se desparte prin virgulă de cuvântul
determinat.
 Am văzut filmul.
 Filmul l-am văzut cu tine.
Complementele directe aflate în raport de coordonare se despart
sau nu prin virgulă între ele conform regulilor de punctuație
descrise la Punctuația conjuncțiilor.