Câmpul magnetic este o mărime fizică vectorială ce caracterizează spațiul din vecinătatea

unui magnet, electromagnet sau a unei sarcini electrice în mișcare. Acest câmp vectorial se manifestă
prin forțele care acționează asupra unei sarcini electrice în mișcare (forță Lorentz), asupra diverselor
materiale (paramagnetice, diamagnetice sau feromagnetice după caz). Poate fi măsurat
cu magnetometrul. Mărimea care măsoară interacțiunea dintre câmpul magnetic și un material se
numește susceptibilitate magnetică.

Liniile de forță ale unui câmp din jurul unui magnet

puse în evidență cu ajutorul piliturii de fier. Se observă că liniile de câmp converg la capetele
magnetului.
Câmpul magnetic și câmpul electric sunt cele două componente ale câmpului electromagnetic. Prin
variația lor, cele două câmpuri se influențează reciproc și astfel undele electrice și magnetice se pot
propaga liber în spațiu sub formă de unde electromagnetice.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Încă din secolul al VI-lea î.Hr., filozofii greci descriau și încercau să explice proprietățile mineralelor ce
conțineau magnetit, tip de mineral găsit în regiunea Magnezia (Thesalia), de unde și numele
mineralului.
Acul magnetic care „arăta sudul” este menționat pentru prima dată în secolul al XI-lea î.Hr. ca fiind
folosit în China, însă de-abia din secolul al XII-lea d.Hr. se utilizează în mod curent busola în navigație.

Detaliu din Epistola de magnete

Unul dintre primii învățați europeni care au studiat magnetismul a fost Pierre de Maricourt (Petrus
Peregrinus), savant medieval ce l-a avut ca discipol pe Roger Bacon și care a scris, în 1269, un tratat
remarcabil asupra magneților: Epistola Petri Peregrini de Marincourt ad Sygerum de Foucaucourt,
militem, de magnete. Studiile sale au anticipat folosirea busolei.
 Hans Christian Ørsted, Der Geist in der Natur, 1854
Introducerea conceptului de câmp magnetic i se datorează lui Faraday.

Exemple :[modificare | modificare sursă]

Câmpul magnetic produs

de un magnet permanent