SUMAR

Asociaţia Cercetaşilor Militari în Rezervă şi

în Retragere - ZIUA CERCETAȘILOR -
- *** Mesajul șefului Direcției Informații Militare, cu prilejul „Zilei cercetaşilor militari”,
Municipiul Buzău, Bd. Mareşal Alexandru 12 noiembrie 2023 (1)
Averescu, bl. 2b, ap.1.
e-mail: accmilrr2011@yahoo.com
www.cercetasimilrez.com
- EDITORIAL-
Colectivul de redacţie - Colonel (rtr) Alexandru Rusu: Alb-albastru de Buzău (2)

Senior editor:
Colonel (r) dr. Mircea Tănase
- ISTORIE -
Redactor-șef: - Colonel (r) dr. Mircea Tănase: Armata română la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial
Colonel (rtr) Alexandru Rusu și începutul comunismului în România (4)
Colaboratori: - Colonel (rtr) Alexandru Rusu: Cercetarea prin parașutare buzoiană la a 65-a aniversare (10)
- General de brigadă (rtr) Dumitru Miu
- General de brigadă (rtr) dr. Gheorghe Văduva
- Colonel (r) Gabriel Benescu
- Colonel (rtr) Ion Militaru - PUNCTE DE VEDERE -
- Colonel (rtr) Nicu Murgu
- Colonel (rtr) Marin Scarlat - Colonel (rtr) Marin Scarlat: Cercetaș până la moarte (17)
- Colonel (rtr) Liviu Zanfirescu

- AMINTIRI -
- Colonel (rtr) Nicu Murgu: În Țara lui Menumorut (22)
Tehnoredactor: - General de brigadă (rtr) Dumitru Miu: Către...operațiile speciale (27)
Eduard Sfâșie

tipar: editgraph
- PUNCTE DE VEDERE -
www.editgraph.ro
- General de brigadă (rtr) dr. Gheorghe Văduva: Războiul din Ucraina - Kamikaze a celei
de a treia coflagrații mondiale?! The war in Ukraine - Kamikaze of World War III?! (36)
ISSN 2285-8652

Întreaga responsabilitate privind conținutul - ȘTIINȚA LA ZI -

materialelor publicate în revistă aparține - Colonel (rtr) Ion Militaru: Inteligența artificială (42)
exclusiv autorilor, în conformitate cu prevederile
art. 205-206 Cod penal.
Reproducerea textelor și fotografiilor este
permisă în condițiile prevăzute de lege.
Manuscrisele nu se înapoiază. - PARTENERIAT -
- Colonel (r) Gabriel Benescu: O nouă activitate de instruire cu Cercetașii României (50)

Copertele şi imaginile din revistă

ale cercetașilor-parașutiști și parașutiștilor
(Petrică Mihalache,Observatorul Militar, - PAGINĂ LIRICĂ -
Google Images şi colecţiile - Colonel (rtr) Liviu Zanfirescu: Versuri (54)
foto ale asociației şi autorilor)

Revista se difuzează membrilor asociaţiei, structurilor militare, asociaţiilor partenere şi instituţiilor publice interesate

ȘEFULUI DIRECȚIEI INFORMAȚII MILITARE,
CU PRILEJUL ZILEI CERCETAȘILOR MILITARI
- 12 NOIEMBRIE 2023 -
La 12 noiembrie 1859, istoria consemnează
apariția primului element organizat al cercetării din
Armata României, prin înființarea „Secției a II-a
Statistică Militară și Studiul Armatelor Străine” care
funcționa în cadrul Statului Major General al
Armatei Principatelor Unite.
Specialitate militară de mare complexitate,
cercetarea a strâns, de-a lungul timpului, în
rândurile sale, militari devotați și curajoși, cu alese
însușiri morale, gata oricând să facă sacrificiul
suprem pentru îndeplinirea misiunilor primite.
Militari discreți – ochii și urechile comandanților –
cum erau numiți odinioară, vigilenți și “invizibili”, au
fost gata oricând să culeagă datele și informațiile
atât de necesare în procesul de luare a deciziei.
Misiunile lor, în special în vremuri de criză sau la
război, au asigurat sprijinul necesar acțiunii forțelor
proprii pentru o ripostă oportună și precisă
împotriva inamicului.
În memoria eroilor cercetași căzuți la
datorie în țară, în luptele pentru reîntregirea
neamului românesc, pentru păstrarea
independenței și integrității României, sau peste
hotare – în misiuni internaționale – pentru
devotamentul, curajul și jertfa lor în îndeplinirea
misiunilor încredințate, ne plecăm frunțile cu
recunoștință profundă.
Cercetașii au fost și sunt în continuare
militari din elita Armatei României, fiind permanent
pregătiți să îndeplinească întreaga gamă de misiuni
specifice, în context național, multinațional sau aliat.
Contextul actual de securitate, deosebit de
dificil, generat de războiul declanșat de Federația
Rusă împotriva Ucrainei, a scos în evidență, încă o
1
ZIUA CERCETAȘILOR
MESAJUL
dată, importanța cercetașilor militari în efortul
național de a răspunde provocărilor militare de
securitate din regiunea Mării Negre și de pe întregul
Flanc Estic al NATO.
Acțiunile oportune desfășurate de
cercetașii militari, alături de militarii din celelalte
categorii de forțe și structuri ale Armatei României,
contribuie semnificativ la consolidarea profilului
țării noastre la nivel regional și euroatlantic, dând
consistență eforturilor naționale de creștere a
securității aliate în regiune.
Dragi cercetași seniori,
Meritele dumneavoastră și rezultatele
deosebite ale cercetașilor în activitate ne onorează
și totodată ne obligă să rămânem performanți,
pentru a ne păstra locul câștigat în elita armelor și
specialităților militare ale Armatei României.
Drumul parcurs până în prezent a însemnat
muncă și devotament exemplar pentru multe
generații de cercetași militari.
Cu ocazia sărbătoririi Zilei Cercetașilor
Militari, vă adresez mulțumiri pentru activitatea
desfășurată, pentru eforturile și sacrificiile făcute pe
parcursul carierei militare și vă îndemn să cultivați,
în orice împrejurare, tot ceea ce este specific
specialității militare din care faceți parte!
La Mulți Ani!
ȘEFUL DIRECȚIEI INFORMAȚII MILITARE
General-maior ing.
Ciprian-Constantin NAN
EDITORIAL
ALB-ALBASTRU DE BUZĂU
Colonel (rtr) Alexandru RUSU
... În depărtare, ritmurile melancolice ale unei
melodii de o tristețe aparte încearcă, cu timiditate,
să spargă monotonia zilei:
Cât de dragă mi-ai fost tinerețe
Cât de dragă-mi mai ești, dar te duci...
... La Buzău, iarna, suflă Crivățul dinspre est,
aducător de „bunătăți” din marea Câmpie Rusă:
multă zăpadă, viscole și geruri năprasnice. În rest,
la Buzău, e vreme frumoasă ...
... Mai suflă, primăvara și toamna, dinspre
sud-vest, austrul, „traistă goală” cum îi spunea
bunica, aducător de uscăciune și, uneori, de mult
așteptatele ploi. În rest, la Buzău, e vreme bună ...
... Acum însă, la Buzău, nici vremea și nici
vremurile nu mai sunt frumoase și, parcă, nici
vântul nu mai e ce-a fost odată...
... Am pășit recent (luna februarie a.c.) în
cazarma din Crângul Buzăului, locul unde a renăscut,
2
după ce a fost desființat în anii ʼ50 pe considerente
politice, parașutismul militar românesc, acolo unde
s-a constituit prima structură de cercetare în
dispozitivul inamicului prin parașutare din Armata
României și unde astăzi ...
... Un aer apăsător și trist te înconjoară din
toate părțile și în toate ungherele, pline altădată
de agitația vieții cazone...
Încet, încet, natura își revendică drepturile, iar
vegetația începe să ia în stăpânire, fără milă,
poligoanele și baza de pregătire la sol a
parașutiștilor, locuri altădată pline de forfota
oamenilor prinși de multitudinea activităților
zilnice de instrucție.
Depozitele și parcurile auto, altădată ticsite de
echipamente și tehnică militară, sunt acum pustii
și, parcă, și-au pierdut și dramul de speranță într-
un viitor, care nu mai vrea să vină, pentru că acesta

numai roz nu este și nici nu se arată a fi.
Și, cel mai trist lucru, nu mai sunt soldați, sarea
și piperul unei cazărmi, cei care altădată țineau
ritmul vieții la cele mai „înalte standarde”, că tot e
la modă acum acest cuvânt, care umpleau pe trei
laturi, cu subunitățile dispuse „în coloană”, ca să
aibă loc, platoul de adunare al unității.
Terenurile de sport unde nu mai găseai un loc
liber după amiaza, dacă nu te trezeai din timp,
pline și ele altădată de voleibaliști, tenismeni,
baschetbaliști și, mai ales, fotbaliști, sunt năpădite
acum de buruieni și de multă liniște, de mult prea
multă liniște...
În perioadele în care se executau parașutări
în unitate, abia dacă mai aveai loc pe platou și aleile
emergente, de mesele de pliaj, parașutele pliate și
altele care-și așteptau rândul, registrele de pliaj,
carnetele parașutelor, săculeții de plumb, riglele,
cârligele și pieptenii de pliaj și, mai ales, de pliorii de
parașute, adică toți cei care executau salturi, pentru
că parașutiștii români, comparativ cu alți parașutiști
militari, din considerente ce țineau de structura
unităților, își pliau singuri parașutele ...
Buzăul, leagănul parașutiștilor militari și,
afirm cu argumente, al cercetașilor în dispozitivul
inamicului prin parașutare, „elita Armatei
României” cum îi plăcea unui cercetaș cu ștaif,
plecat acum dintre noi, să-i definească, încet,
încet, începe să fie șters din realitatea politico-
militară a momentului, așa cum s-a încercat să se
șteargă din istoria armatei în anii ʼ50. Numai că
atunci nu s-a reușit. Astăzi ... vă las pe voi, cititorii
revistei, să apreciați...
Cerul Buzăului plânge după cupolele de
mătase, le simte lipsa ... pentru că buzoienii își
făceau un titlu de glorie din faptul că erau
contemporani cu parașutiștii militari. Când spuneai
Buzău, spuneai parașutiști militari, așa cum atunci
când spuneai Bobocu, spuneai aviatori militari.
Monumentele parașutiștilor și cercetașilor se
adaptează și ele la acest peisaj dezolant ...Piatra a
început să se degradeze (O fi și ăsta vreun semn?
Cine știe!), vegetația le îmbrățișează cu patimă, iar
înscrisurile se estompează încet, încet și, odată cu
ele, amintirile se îndepărtează și se ascund în cele
mai profunde cotloane ale memoriei.
Chiar și Memorialul „General maior Grigore
Baștan”, parașutistul care veghea și mai veghează
încă parașutiștii, de la înălțimea bustului ridicat la
intrarea pe strada buzoiană ce-i poartă numele, nu
se mai organizează astăzi la Buzău (motivele nu le
cunosc, dar le pot pune tot în cheia acestui articol),
ci la Clinceni, că deh, generalul o fi avut mai multe
3
EDITORIAL
legături cu această garnizoană de lângă capitală.
10 iunie, ziua parașutiștilor militari, și 12
noiembrie, ziua cercetașilor militari, au mai rămas
rarele ocazii de revedere a celor care au slujit
parașutismul militar și cercetarea în dispozitiv sub
cupola albă de mătase ... și momentele care le mai
alină oful doar cu nostalgia după trecutul fabulos și
regretul la ceea ce au devenit astăzi parașutismul și
cercetarea buzoiană.
Dacă Regimentul de parașutiști buzoian și-a
croit un alt drum și o altă identitate, în domeniul de
nișă al operațiilor speciale, școlile parașutiștilor și
cercetașilor-parașutiști, de unde „corifeii”
învățământului militar buzoian de lângă Crâng au
transmis multor generații de cursanți, cu pasiune și
răbdare, virusurile acestor două specialități militare
extraordinare, au fost trecute cu prea multă ușurință
la capitolul „A fost odată...”, uitându-se, cu intenție
sau reavoință, tradițiile deosebite și chiar
identitatea luptătorilor de sub cupola de mătase de
pe aceste meleaguri, lăsându-ne pe noi, cei care mai
simțim în alb-albastru să ne întrebăm cu regret (sau
să răbufnim cu patimă) „De ce așa?”.
Și, pe măsură ce timpul trece și noi, cei de
demult, suntem din ce în ce mai puțini, și ne
trecem și noi ușor, ușor ...
... Acum însă, la Buzău, nici vremea, nici
vremurile și, parcă, nici vântul nu mai sunt ce-au
fost odată...
... Și, în depărtare, abia dacă se mai aude
melodia care încearcă, cu timiditate, să spargă
monotonia unei zile alb-albastre în cazarma
parașutiștilor din Crângul Buzăului:
Cât de dragă mi-ai fost tinerețe
Cât de dragă-mi mai ești, dar te duci...
ISTORIE
ARMATA ROMÂNĂ LA SFÂRȘITUL CELUI
DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL ȘI
ÎNCEPUTUL COMUNISMULUI ÎN ROMÂNIA
Colonel (r) dr. Mircea TĂNASE
Trecerea României de partea Națiunilor Unite,
la 23 august 1944, într-un context politico-militar
internațional deosebit de complex a generat și încă mai
generează ample discuții, dar trebuie remarcată
părerea unanim acceptată că a reprezentat un act de
suveranitate și demnitate națională menit să salveze
țara de la situația dificilă în care se afla, să creeze
condițiile necesare eliberării părții de nord-vest
ocupate în 1940 de Ungaria și să treacă la înfăptuirea
unui regim democratic, cu respectarea și garantarea
libertăților publice și a drepturilor cetățenești. Punând
la dispoziția Aliaților întregul potențial militar,
economic și financiar de care dispunea, România a
contribuit substanțial la obținerea victoriei finale în
Europa, în mai 1945.
După încheierea Convenției de Armistițiu cu
Națiunile Unite, semnată la 12 septembrie 1944,
România a participat la operațiile militare desfășurate
pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei și Austriei, fapt
care i-a adus aprecierea unor înalte personalități ale
vieții politice și statale internaționale, recunoscându-se
aportul ei la scurtarea războiului cu cel puțin șase luni,
fiind al patrulea stat în ceea ce privește numărul de
soldați cu care a participat la distrugerea nazismului.1
Cu toată această contribuție semnificativă la
victoria împotriva Germaniei, României nu i s-a
recunoscut, la sfârșitul războiului, statutul de
cobeligerantă, fiind considerată o țară învinsă și, ca
atare, a suportat consecințe dintre cele mai nefaste în
toate planurile vieții sociale. Deși prin Convenția de
Armistițiu România punea la dispoziția Națiunilor Unite
cu mult peste cele 12 divizii prevăzute și nu se făceau
referiri la celelalte unități care nu participau nemijlocit
la operațiile militare, Comisia Aliată de Control (partea
sovietică) a trecut la o susținută campanie de
destructurare a armatei române neoperative. Un
comandament de armată, patru comandamente de
corp de armată, 14 divizii și alte mari unități române au
fost desființate până la 1 decembrie 1944. Au fost
menținute în țară, cu efective de pace, doar două
comandamente de corp de armată și trei divizii de
infanterie sau de munte.
Deși partea română făcuse demersuri susținute
la Conferința de Pace de la Paris din 1946 de a se renunța
4
la unele clauze militare restrictive prevăzute în proiectul
Tratatului de Pace, căutând să justifice punerea de acord
a prevederilor respective cu specificul și caracteristicile
armatei române, care urma să acționeze doar pentru
apărarea țării în caz de primejdie, Comisia Aliată de
Control nu a sprijinit aceste demersuri, lăsând la
latitudinea părții sovietice să decidă asupra structurii și
mărimii armatei române. Din păcate însă, partea
sovietică a Comisiei Aliate de Control “a desfășurat o
susținută activitate de reducere a numărului marilor
unități române, care nu participau nemijlocit la operațiile
militare de pe front, de eliminare a cadrelor de
conducere superioară, care nu erau dispuse să facă
concesii cu ocupantul sovietic. Această politică nu a fost
întâmplătoare. Ea a vizat lipsirea guvernelor române de
forța armată necesară stăvilirii imixtiunilor în treburile
interne și externe ale statului și impunerii la momentul
potrivit – apreciat a fi 6 martie 1945 – a guvernului și
regimului dorit de Moscova.”2
În acest context încadrăm și desființarea
Batalionului de Parașutiști, în martie 1945, deși acesta
se acoperise de glorie în luptele pentru apărarea
nordului Capitalei, a aerodromurilor Băneasa, Otopeni
și Boteni. Dar, probabil, existența unei asemenea
structuri era considerată a fi periculoasă pentru
ocupantul sovietic.
După încheierea și ratificarea Tratatului de Pace,
la 10 februarie 1947, numărul diviziilor române a fost
redus de la 50 (operative sau de instrucție), câte existau
la 23 august 1944, la numai 7, iar din cei aproximativ

1100000 militari, trebuia să mai rămână doar 138000
(120000 pentru Armata de Uscat, inclusiv grănicerii,
5.000 pentru artilerie antiaeriană, 5000 pentru Marină și
5000 pentru Aviație). În același timp, au fost aduse în
România trei divizii sovietice, cu efective de război,
dislocate în zonele economice importante ale țării:
3
București, Sibiu, Petroșani și Timișoara.
Tratatul a impus, de asemenea, interdicția
instruirii personalului care nu făcea parte din oștire,
limitarea numărului de avioane la 150, din care cel mult
100 de luptă, interzicerea deținerii de submarine și
vedete torpiloare, interdicția de a păstra și fabrica
armament peste necesarul înzestrării efectivelor,
acceptând însă prezența în România a unor efective
sovietice considerabile. Ministrul român de război,
generalul Mihail Lascăr, recunoștea în septembrie 1947:
„Cu forțele îngăduite prin Tratatul de Pace, nu vom putea
interveni decât cel mult pe o singură direcțiune și pe o
singură frontieră. Oricum, vom avea de apărat cel puțin
două direcțiuni pe fiecare frontieră, rezultă că volumul
armatei noastre trebuie să fie dublu decât cel actual.”4
Deși Tratatul de Pace prevedea ca forțele aliate
să fie retrase de pe teritoriul României în termen de 90 de
zile de la intrarea în vigoare a acestuia, Uniunea Sovietică
și-a rezervat dreptul de a păstra pe teritoriul țării noastre
forțe armate, motivând, fără temei real, că acestea îi erau
necesare pentru menținerea liniilor de comunicație ale
armatei sovietice cu zona de ocupație din Austria.
Delegației României la Conferința Păcii (1946-
1947) i se poate imputa lipsa de prevedere și încrederea
nejustificată în atitudinea Uniunii Sovietice, prin faptul
că nu a trecut chestiunea prezenței trupelor sovietice
pe lista clauzelor care confereau țării noastre o situație
nedreaptă. Aceasta a condus la prelungirea prezenței
militare sovietice în România până în anul 1958, și „o
țară nu poate fi considerată independentă atâta timp
cât teritoriul ei este ocupat de trupele unei puteri
5
străine.” Instituția „consilierilor militari” sovietici, care
avea să fie introdusă în scurt timp în toate structurile de
comandă importante ale armatei române, „a lezat grav
independența și suveranitatea națională, influențând
negativ nu numai capacitatea de apărare a țării, dar și
evoluția ei politică, economică și socială.”
6 arestați și privați de libertate. O mare parte au sfârșit în
5
ISTORIE
Prezența trupelor sovietice în România a avut
influențe dintre cele mai nefaste asupra societății
românești în ansamblul său. Pentru instaurarea unui
guvern aservit în totalitate Moscovei, Stalin a folosit ca
instrument Partidul Comunist din România, având
drept suport prezența Armatei Roșii, potrivit concepției
„orice stat își impune propriul său sistem social până
acolo unde ajunge armata sa.”7 După instaurarea, la 6
martie 1945, a guvernului dr. Petru Groza, modelul
sovietic a fost impus și în viața politică românească.
Eliminarea brutală a partidelor politice care s-au opus
sovietizării țării, abolirea monarhiei la 30 decembrie
1947, naționalizarea principalelor mijloace de
producție, la 11 iunie 1948, trecerea la colectivizarea
agriculturii, începând cu 1949, au fost printre
principalele măsuri prin care Partidul Comunist din
România, devenit din 1948 principala forță politică a
țării, a instaurat regimul de „democrație populară” și
dictatura proletariatului.
Tratamentul nemeritat la care era supusă țara s-
a manifestat și asupra armatei, procesul de decapitare a
acesteia, prin disponibilizarea unui mare număr de
cadre, îndeosebi ofițeri superiori, având consecințe
dintre cele mai nefaste. Încă din septembrie 1944
comuniștii prevăzuseră acțiunea de epurare a armatei. În
baza unor legi adoptate special în acest sens (Legea 312
privind urmărirea și sancționarea celor vinovați de
dezastrul țării sau de crime de război, Legea 186 pentru
trecerea în rezervă, din oficiu, a personalului activ al
armatei care prisosește peste nevoile de încadrare, Legea
433 pentru crearea cadrului disponibil), a unor criterii
politice și a atitudinii față de aparatul politic al armatei
(Inspectoratul General pentru Educație, Cultură și
Propagandă), un lot valoros de cadre, unele cu mari
funcții de răspundere, a fost trecut în rezervă.8 Astfel au
fost înlăturate din armată 7168 cadre militare – 1948
ofițeri (70 generali, 229 colonei, 358 locotenent-colonei,
434 maiori, 578 căpitani, 191 locotenenți, 88
sublocotenenți), 4081 subofițeri, 1139 maiștri militari.9
Mulți dintre ei, printre care mari comandanți ai armatei
române pe fronturile de răsărit și de apus, printr-o serie
de măsuri ilegale, fără să li se comunice motivele, au fost
închisorile comuniste.
Chiar dacă pericolul demiterii sau privării de
libertate amenința în mod real, la începutul anului 1945
corpul de comandă era în mare măsură ostil acțiunilor de
sovietizare și comunizare a oștirii române. Pentru vina de a
fi luptat împotriva Uniunii Sovietice, mulți ofițeri erau
amenințați cu judecarea și condamnarea de către
Tribunalul Poporului, instanță judecătorească înființată din
ordinul sovieticilor, fapt pentru care o mare parte dintre ei
au ales calea rezistenței armate împotriva comunismului și
Armatei Roșii, activând în organizațiile de rezistență
anticomunistă și antisovietică „Sumanele Negre”,
„Haiducii lui Avram Iancu”, „Mișcarea Națională de
Rezistență”, „Graiul Sângelui”, „Vlad Țepeș”, „Organizația I”,
„Detașamentul general Cucu”, „Dihorii” etc.10
ISTORIE
Deși numărul cadrelor noi, provenite în cea mai
mare parte din rândurile muncitorilor și țăranilor
săraci, cu instruire precară, era în creștere, la fel ca și
„elanul și dăruirea” acestora, insuficiența efectivelor și
starea precară a înzestrării armatei au dat de gândit
liderilor politici și militari ai țării, care s-au văzut nevoiți
să constate că „este o rușine să ținem în cazărmi
oameni flămânzi, dezbrăcați și în picioarele goale”
(Gheorghe Gheorghiu-Dej) și că „o armată în care
soldatul umblă cu picioarele goale, o armată în care
soldatul umblă în zdrențe și o armată în care
regimentele împrumută de la particulari sau de la bănci
particulare sute de milioane pentru ca să-și poată hrăni
de azi pe mâine oamenii, această armată nu se poate
numi armată; se poate numi orice afară de armată”
(generalul Dumitru Dămăceanu)11 și să ia măsuri pentru
îndreptarea lucrurilor. În decembrie 1947, numit
ministru al Forțelor Armate, Emil Bodnăraș a introdus
un set de măsuri care au ameliorat situația materială a
militarilor și unităților, dar a accelerat și procesul de
ideologizare forțată, sub conducerea partidului
comunist, a armatei.
Chiar dacă dr. Petru Groza declarase oficial, la
24 august 1945, că armata nu face politică – declarația
urmărind de fapt interzicerea activității în armată a
partidelor „reacționare”, PNȚ și PNL, – comuniștii au
început să se impună și în armată, mai întâi prin
introducerea, în mai 1945, a Aparatului pentru
Educație, Cultură și Propagandă (ECP), dominat de
cadre din Diviziile „Tudor Vladimirescu” și „Horia,
Cloșca și Crișan” – cele două mari unități formate din
prizonieri români în URSS și integrate în armata română
în 1945 –, mai apoi prin constituirea oficială, la
începutul anului 1949, a organizațiilor de partid, după
schema de organizare a aparatului politic al armatei
sovietice. Sub lozinca „o armată a poporului”, urmărind
ca rolul conducător al partidului să fie primordial și în
armată, trecând într-un plan secund pregătirea și
experiența ofițerilor vechi, de certă valoare, ofițerului
secund politic al unității i s-a conferit și funcția de
locțiitor al comandantului.12
Generalul Constantin Sănătescu aprecia, la 10
iulie 1946, că operațiunea de reducere a a cadrului activ
al oștirii este „delicată și dureroasă. Consiliul Superior
al Oștirii nu are însă deplina latitudine de a face o
6
selecționare bazată pe merite, căci Rusia impune
plecarea celor care nu s-au încadrat în regimul politic
actual, din care cauză foarte mulți ofițeri, calificați
drept foarte buni, vor trebui să plece. […] Pe lângă
aceasta, se dau afară ofițeri activi și pe altă parte se
cheamă în activitate ofițeri de rezervă din cei ce sunt
bine văzuți de ruși și de guvern. Actualul regim a reușit
să aducă haosul și în armată.”13
Combativitatea ofițerilor a scăzut însă treptat,
pe măsură ce teama de a fi eliminați din cadrul oștirii și
privațiunile materiale și-au spus din ce în ce mai
pregnant cuvântul. După câțiva ani, deși nu au aderat
decât în mică măsură la comunism, atitudinea și
m e n t a l i t a t e a a c e s t o r a a s u fe r i t s c h i m b ă r i
semnificative. Vechea elită militară românească a fost
înlăturată și, în mare parte, întemnițată, în același timp
mulți militari au acceptat, din convingere, oportunism
sau doar ca singură formă de supraviețuire, regimul
comunist. Putem aminti aici doi dintre foștii combatanți
ai Batalionului de Parașutiști din perioada 1941-1945,
căpitanul Mihai Țanțu și adjutantul Grigore Baștan,
ambii originari din Basarabia. În timp ce primul nu a
acceptat sub nici o formă ocupația militară și politică
sovietică, punându-se la dispoziția Mișcării Naționale
de Rezistență, fapt pentru care a fost condamnat la 25
de ani de închisoare, îndurând regimul închisorilor
comuniste până în 1964, celălalt s-a aliniat noii
orânduiri sociale și, după absolvirea Școlii de educatori
politici, a desfășurat o bogată activitate politică în
unități de aviație, până la cea de locțiitor politic al
Comandantului Centrului de Instrucție al Aviației,
instructor de partid și ofițer cu planificarea muncii
14
politice în Direcția Politică a C.F.A.M. Cu siguranță, de
pe aceste funcții destul de importante atunci, „a
militat” pentru reînființarea Batalionului de Parașutiști,
la 1 noiembrie 1950, la Tecuci, în cadrul Centrului de
Instrucție al Aviației și a convins forurile superioare să
fie numit în funcția de șef de stat major și, la scurtă
vreme, de comandant al acestei unități, după mutarea
ei la Buzău, în 1951. Ca urmare, și fulminanta sa carieră
militară, specifică epocii, de la sublocotenent (fără
școală militară!) la 30 decembrie 1948, locotenent la 23
august 1949, locotenent-major la 30 decembrie același
an, căpitan la 2 mai 1951, maior la 24 mai 1952,
locotenent-colonel la 21 iulie 1955 și colonel la 30
15
decembrie 1961. Cum a fost „primul în toate”, în
perioada 10 noiembrie-23 decembrie 1958, a fost
înlocuit din funcție și pus la dispoziția M.F.A. în vederea
încadrării, desigur tot la comanda Batalionului 36
Parașutiști!. Și cum și partidul era „în toate, în cele ce
16
sunt ...” , și a vegheat la cariera celor „devotați cu
abnegație” (sic!) politicii sale, la 7 mai 1971, când se
împlineau 50 de ani de la înființarea Partidului
Comunist Român, colonelul Grigore Baștan a fost
avansat la gradul de general-maior (cu o stea, n.n.),
17
primul general parașutist al armatei române.
Nu toți au mers însă până la capăt cu noua
putere, pe parcurs fiind înregistrate și numeroase

cazuri de „acțiuni ostile” sau de „atitudine dușmănoasă
la adresa noului regim”. Putem consemna aici și cazul
grupului de militari din cadrul Regimentului de
Parașutiști de la Buzău, judecați și condamnați la ani
grei de închisoare pentru activitate
contrarevoluționară – zvonuri și opinii negative în
legătură cu evenimentele din Ungaria și acțiunile
imperialiste din Egipt. De remarcat că despre
intervenția sovietică în Ungaria în 1956 se folosește
termenul de evenimentele din Ungaria, iar despre
intervenția, din același an, a Franței și Marii Britanii,
sprijinite de SUA, pentru rezolvarea „Crizei Suezului”, se
18
folosește termenul intervenția imperialistă!.
În 1958 au fost judecați și condamnați de către
Tribunalul Militar doi ofițeri pentru „atitudine
dușmănoasă la adresa orânduirii de stat și la adresa URSS”,
iar în 1959 au fost excluși din partid un soldat pentru
„atitudine dușmănoasă la adresa URSS“, și un caporal care
19
a ascuns că părinții săi au fost categorisiți chiaburi.
În ceea ce privește pregătirea noii armate
populare, deși în primii ani postbelici s-a încercat o
îmbinare a elementelor doctrinare românești cu cele
împrumutate din doctrina militară sovietică, s-a trecut
din ce în ce mai hotărât la adoptarea totală a modelului
sovietic, reușindu-se ca în câțiva ani bazele generale ale
organizării, mobilizării și instruirii armatei, a lucrului de
stat major și a funcționării serviciilor să se facă în
întregime după „ideologia militară și doctrina tactică
sovietică, aplicată în întregime, fără retușuri, adaptări și
rezerve”. 2 0 În 1948, Gheorghe Gheorghiu-Dej,
secretarul general al PMR, într-o scrisoare trimisă lui I.
V. Stalin, îi cerea sprijinul pentru trimiterea de
specialiști sovietici, precizând că „ne dăm bine seama
că fără ajutorul partidului bolșevic și al specialiștilor săi
militari, fără a ne putea folosi de bogata experiență și
știință militară a oamenilor sovietici ne va fi greu să
21
realizăm sarcina de a crea o armată de tip nou.”
Tratatul de Pace a legiferat încetarea regimului de
armistițiu și a stabilit României un potențial militar pe
măsura posibilităților și necesităților sale, dar, mai ales, a
libertății de acțiune restrânse de care dispunea guvernul
său, obedient până la aservire Moscovei. Acest lucru a avut
efecte negative asupra dezvoltării organismului militar
român, însă o serie de factori externi, printre care
agravarea situației la granița cu Iugoslavia și „creșterea
temperaturii” Războiului Rece, au dus la alarmarea,
deopotrivă, atât a Bucureștiului, dar îndeosebi a Moscovei.
Renunțând la restricțiile impuse armatei române, sovieticii
i-au acordat în perioada următoare tot sprijinul solicitat,
preocupându-se, în modul cel mai serios, de reînarmarea
masivă a României, mai ales după ce, în aprilie 1949,
Statele Unite și aliații săi occidentali creaseră deja NATO,
primul bloc militar după cel de-al Doilea Război Mondial.
Aflată de partea cealaltă a „Cortinei de Fier”, sub aripa
protectoare a Moscovei, România a beneficiat de această
dată de poziționarea sa geografică, la granița cu Iugoslavia,
acest lucru resimțindu-se în special în atenția acordată
forțelor sale armate.
7
ISTORIE
Competiția militară declanșată la sfârșitul celui
de-al Doilea Război Mondial între cele două
superputeri, SUA și URSS, a dus la nașterea celor două
blocuri politico-militare, Organizația Tratatului
Atlanticului de Nord (NATO) și Tratatul de la Varșovia.
Constituirea NATO, la 4 aprilie 1949, a fost motivată la
vremea respectivă ca o măsură de contracarare a unei
iminente agresiuni a URSS în Occident, precum și
posibila constituire a unui bloc sovieto-chinez, care ar fi
rezervat Europei Occidentale un rol subordonat, iar
SUA un viitor cel mult regional. Tendințele sovieticilor,
de expansiune în Asia Centrală și preocuparea lor
pentru stabilirea unor capete de pod în Turcia și
Afganistan, au stat și ele la baza acestei decizii majore
de constituire a alianței.
Luându-se în calcul adoptarea unor măsuri
rapide pentru contracararea ascensiunii sovietice în
Europa și Asia, s-a impus necesitatea menținerii
forțelor militare americane în Europa, pentru ca
aceasta să nu devină o pradă ușoară pentru Armata
Roșie, știută fiind aprecierea că o Europă sovietizată era
o amenințare extremă pentru SUA. Adoptarea
„doctrinei Truman”, în martie 1947, când SUA a
exprimat public sprijin pentru Turcia și Grecia,
amenințate de imixtiune comunistă, adoptarea
„planului Marshall” prin care au fost sprijinite
economic o serie de state europene, precum și
delimitarea strictă a zonei de acțiune sovietică, prin
care se urmărea interzicerea saltului acesteia dincolo
de perimetrul geopolitic deja posedat, au constituit
preliminariile nașterii NATO. La această decizie au
contribuit și mișcările agresive ale URSS, din februarie
1948, când au impus prin forță comunizarea
Cehoslovaciei, și din martie 1948, când au interzis
accesul occidental în propriile zone de ocupație ale
Berlinului, prima criză de anvergură a Războiului Rece
care amenința să se transforme în conflict. Occidentalii
s-au văzut astfel obligați să organizeze un important
pod aerian prin intermediul căruia au transportat, din
iunie 1948 până în mai 1949, în zonele proprii din
Berlin, materialele și hrana necesare supraviețuirii
ISTORIE
celor două milioane de locuitori. În ceea ce privește
contracararea extinderii influenței sovietice în Asia,
„Washingtonul avea în vedere, pe de altă parte, un plan
Marshall pentru sud-estul asiatic, în măsură să ofere
țărilor acestei regiuni posibilitatea de a rezista mai bine
22
contagiunii comuniste.”
Percepția Moscovei asupra comportamentului
Occidentului stă la baza raționamentului de constituire a
Tratatului de la Varșovia. Decisă să-și mențină o parte din
forțe în Europa, chiar și după încheierea Tratatului cu
Austria, la 14 mai 1955, când ar fi fost obligată să-și
retragă trupele din România și Ungaria, URSS își putea
conserva, prin stipulațiile Tratatului de la Varșovia,
forțele în aceste state, inclusiv în Cehoslovacia și Polonia,
la granița cu RFG. De altfel, integrarea RFG în NATO, la 9
mai 1955, a grăbit decizia Moscovei de înființare a acestui
tratat, ca o replică în oglindă, a NATO.
Organizația Tratatului de la Varșovia, a doua
mare alianță militară postbelică, a luat naștere la 14 mai
1955 și reunea opt state socialiste: Albania (ieșită din
pact în 1968), Bulgaria, Cehoslovacia, R.D.Germană,
Polonia, România, Ungaria și URSS. Înființarea acestei
organizații a constituit un eveniment semnificativ în
dinamica Războiului Rece, prin apariția în mod oficial
pe continentul european a unei alianțe politico-militare
conduse de Uniunea Sovietică, accentuând prin
aceasta tensiunile existente între cele două mari
superputeri, precum și între statele europene aflate de
o parte și de alta a Cortinei de Fier. Cele două organisme
militare suprastatale vor evolua în continuare sub
semnul bipolarității puterii militare mondiale și a
concurenței promovate, de fiecare parte, cu scopul
final de a domina partea adversă, exacerbându-se,
astfel, militarismul postbelic.
Conceput ca o alianță politico-militară între
statele suverane, independente și egale în drepturi,
Tratatul de la Varșovia a stipulat că țările semnatare vor
dezvolta relații reciproce de prietenie și colaborare în
conformitate cu principiile respectării independenței,
suveranității naționale și neamestecului în treburile
interne. Dornică să respecte aceste principii, România a
fost nevoită să refuze, de mai multe ori, intervenția,
alături de Moscova și celelalte state semnatare, în
rezolvarea unor crize interne ale unora dintre țările
aliate. În schimb, și-a respectat obligațiile asumate ca
membru semnatar al Tratatului, participând la toate
activitățile de pregătire planificate. Un rol important în
aceste activități l-au avut aplicațiile cu trupe, dar și cele
cu cadre și transmisiuni în teren.
Schimbările produse în doctrina militară
sovietică, ca urmare a unor noi realizări în domeniul
tehnicii militare (în 1957 sovieticii au reușit să lanseze
prima rachetă balistică intercontinentală) au dus la
redimensionarea efectivelor armatelor statelor
membre ale Tratatului de la Varșovia. Ca atare, au fost
semnate mai multe protocoalele secrete ale
Organizației Tratatului de la Varșovia, care au avut, ca o
consecință imediată, redimensionarea unor unități ale
8
armatei române, printre care și unitatea de parașutiști
de la Buzău.
În acest context, la 1 februarie 1959 în cadrul
Batalionului 1025 Desant Parașutare a fost înființată
Compania Cercetare, destinată pentru pregătirea
elementelor de cercetare în dispozitivul inamicului
lansate prin parașutare. Compania se subordona pe
linia pregătirii de luptă Direcției Informații a Marelui
Stat Major, rămânând mai departe, din punct de vedere
administrativ, în subordinea batalionului de parașutiști.
Prin ingeniozitatea cu care se legendau, îndrăzneala,
curajul și gradul de pregătire cu care făceau față celor
mai dificile situații, cercetașii s-au făcut repede temuți
și respectați în armata română.
La reuniunea de la Moscova a miniștrilor
forțelor armate ale Tratatului de la Varșovia din 17
martie 1961, s-a încheiat un protocol cu efecte
semnificative și pentru România. În caz de război, 12
divizii mecanizate, 2 divizii de tancuri, un regiment de
d es a nt- p a ra ș u ta re, 4 regim ente d e ra c h ete
antiaeriene, 4 regimente și 2 divizioane de artilerie
antiaeriană românești erau puse la dispoziția
comandantului suprem al Forțelor Armate Unite ale
23
țărilor participante la Tratatul de la Varșovia.
În perioada 15-18 octombrie 1962 Batalionul
36 Desant Parașutare a participat la aplicația cu partidă
dublă cu trupe române, sovietice și bulgare, în regiunea
Dobrogea, cu temele: „Ducerea acțiunilor de luptă de
către armata de arme întrunite, în cooperare cu forțele
maritime și aeriene militare, pentru zădărnicirea
operației de desant a inamicului și nimicirea acestuia pe
litoralul românesc” și „Operația de desant maritim și
aerian în perioada inițială a războiului”. Batalionul 36
Parașutiști a dispus pentru prima dată de un număr
mare de avioane (12 aparate Li-2), care au decolat de pe
aerodromul Bobocu, pe traiectul Giurgiu, Varna,
Cavarna, Topraisar. Parașutarea s-a executat la nord de
Topraisar, eșalonat pe patrule, de la înălțimea de 600-
700 m, alături de parașutiștii sovietici.
În urma acestei mari aplicații, Ministerul
Apărării Naționale a ordonat să se ia unele măsuri
privind: dotarea unității de parașutiști cu armament de
gabarit redus, în vederea parașutării în totalitate în
huse și containere, acroșate pe sistemul de suspensie
sau separat; perfecționarea tehnicii de parașutare
(parașute, containere, platforme etc.), care să
mărească securitatea pe timpul salturilor, atât a
militarilor, cât și a tehnicii; confecționarea unui
echipament special pentru parașutare și ducere a
luptei; asigurarea cu avioane de transport cu capacități
și viteze sporite, din care să se poată parașuta efective
mai mari și tehnică de luptă grea. Cu siguranță, în
lumina acestor sarcini care au stat în fața unității,
comandantul de atunci al acesteia, colonelul Grigore
Baștan, a inițiat procesul de realizare a unei noi
parașute pentru personal, inspirat de o parașută
sovietică pe care „marele frate de la Răsărit” a trecut-o
la pierderi în urma acestei aplicații!
 ISTORIE

În septembrie 1962, au mai fost create o
companie cercetare și o companie transmisiuni, iar în
iulie 1963, când Batalionul de parașutiști a redevenit
regiment, din cele două companii de cercetare și
compania de transmisiuni s-a constituit Batalionul
Cercetare Parașutiști pe lângă această unitate. Acest
batalion a ieșit definitiv din subordinea unității de
parașutiști la 29 iunie 1976, în baza Ordinului
C.L.00785, devenind unitate independentă, Batalionul
404 Cercetare în Adâncime, subordonată Direcției
24
Informații a Marelui Stat Major.
Până în 1965, forțe ale armatei române au
participat la aplicațiile desfășurate în cadrul Tratatului de
la Varșovia împreună cu trupe ale altor state aliate, însă
după ce Comandamentul Forțelor Armate Unite
(organismul de comandă al Tratatului) a schimbat
direcția de acțiune a majorității forțelor armate române
spre Sud, hotărând folosirea acestora la sud de Dunăre,
pentru bararea direcției de operații greacă, România a
hotărât să ia măsuri corespunzătoare pentru apărarea
țării și pe alte direcții posibile de atac inamic, spre a evita
orice surpriză, în special după ce aliații interveniseră
25
„prietenește” în Cehoslovacia. Mai mult, după 1969,
specialiști în comunicații, NBC, distrugeri etc.). S-ar fi
evitat astfel risipirea unui important potențial pentru
care armata a investit o mare cantitate de timp și
însemnate resurse financiare. Reluarea pregătirii de la
punctul inițial cu structurile nou create a implicat noi
consumuri, drumul până la performanță fiind lung și
costisitor. În plus, s-ar fi valorificat tradiția unor forțe de
elită și s-ar fi asigurat o continuitate care ar fi eliminat
sentimentul inutilității, sentiment care a fost indus unui
important segment de personal foarte bine pregătit,
dar care a fost nevoit să-și pună serviciile la dispoziția
altor structuri, care, din păcate, nu au fost numai din
sfera apărării naționale. Faptul că factorii de decizie nu
au luat în calcul întreaga „ofertă” a trupelor de
parașutiști, a creat impresia că nu s-a acționat în sensul
menținerii celor mai performante structuri.
Cât despre desființarea, în 2005, a Batalionului
404 Cercetare, aflat atunci în subordinea Statului Major
al Forțelor Terestre (!?) … quid prodest?
NOTE:
1)
Alesandru Duțu, Florica Dobre, Leonida Loghin, Armata română în al doilea
război mondial (1941-945), Editura Enciclopedică, București, 1999, p. 10.
2)

3)
Idem.
România a avut o poziție tranșantă în ceea ce privește Ibidem, p. 12.
4)
Ibidem, p. 50.
aplicațiile cu trupe pe teritoriul național, ceea ce a 5)
Ibidem, p. 22.
6)
suscitat ample discuții între români și sovietici și, cu toate 7)
Ibidem, p. 23.
Milovan Djilas, Întâlnirea cu Stalin, Editura Europa, Craiova, p. 74-75, apud
reproșurile vehemente ale sovieticilor, partea română a Dinu C. Giurescu, România în al doilea război Mondial, Editura All, București,
rămas ferm pe poziții și, în cele din urmă, s-a ajuns la 1999, p. 238.
8)
înțelegerea ca pe teritoriul României să se desfășoare Florin Șperlea, De la armata regală la armata populară. Sovietizarea armatei
române (1945-1955), Editura Ziua, București, 2005, p. 37.
numai aplicații de comandament și stat major, cu 9)
Alesandru D. Duțu, Armata română - pe butuci, în revista Dosarele Istoriei,
soluționarea situațiilor create exclusiv pe hartă. Tematica Editura ProHistoria, București, nr. 9(73)/2002, p. 37.
10)
aplicațiilor, de mare complexitate, gândite să angajeze Constantin Hlihor, Armata Roșie în România – aliat, adversar, ocupant 1940-
1948, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, București, 1996, p. 171.
importante forțe terestre, aeriene și navale, trebuia să 11)
Alesandru D. Duțu, Op. cit., p.5.
12)
asigure un caracter activ acțiunilor de luptă, prin Alesandru D. Duțu, Armata în zodia comunizării, în revista Dosarele Istoriei,
Editura ProHistoria, București, nr. 5(69)/2002, p. 48.
îndeplinirea, printre altele, a unor misiuni de cercetare- 13)
Constantin Hlihor, Op. Cit., , p. 171.
observare, prin acțiuni de bombardament și de asalt, de 14)
Pagina de facebook a Fundației General Grigore Baștan, accesată la 23
lansare a desantului aerian, de transport trupe și de ianuarie 2023.
15)
Ibidem.
asigurare logistică. 16)
Ibidem.
Ajungând în zilele noaste, când facem parte 17)

18)
Ibidem.
dintr-o altă alianță, tocmai aceea căreia ne-am pregătit Registrul istoric al unității de parașutiști, vol. 1, perioada 1950-1963, p. 125.
19)
Ibidem, p. 169, 179.
să îi ripostăm timp de peste patru decenii, putem afirma, 20)
Alesandru Duțu, Op. Cit., p. 49.
21)
fără teama de a greși, că… la vremuri noi…tot noi! Nevoia 22)
Ibidem.
André Fontaine, Istoria Războiului Rece, vol. 3., Editura Militară, București,
de restructurare a forțelor armate, impusă sau doar 1993, p. 31.
sugerată de către noii aliați, a fost repede înțeleasă, 23)
Mr. Petre Opriș, Protocoalele secrete ale Organizației Tratatului de la
acceptată și pusă în aplicare, cu mult zel, ca și o nevoie de Varșovia și armata română între anii 1951-1971, în Leadership și management
la orizontul secolului XXI, vol. VI, Editura Academiei Forțelor Terestre, Sibiu,
reducere masivă a efectivelor, de desființare a multor 2005, p. 270.
structuri cu relevanță și tradiție în armata română, 24)
Mircea Tănase, Parașutismul militar în România. Tradiție și actualitate
printre care și unitățile de parașutiști și cercetare. (1941-2008), Editura Centrului Tehnic Editorial al Armatei , București, ediția
a II-a, 2010, p. 254.
Redimensionarea acestora s-ar fi putut face 25)
Gl. col. (r) dr. Constantin Olteanu, col. (r) dr. Alesandru Duțu, gl. mr. (r)
într-o altă manieră, care ar fi răspuns atât dezideratului Constantin Antip, Aplicații comune ale Forțelor Armate Unite, în revista
Dosarele Istoriei, Editura ProHistoria, București, nr. 6(106)/2005, p. 40-44.
restructurării, dar ar fi putut preserva și transfera noilor
structuri un potențial apreciabil, având în vedere că
elitele, atât de mult invocate de orice armată, nu apar
peste noapte. Una din soluții ar fi fost transformarea
batalioanelor de misiuni speciale în batalioane de forțe
speciale, putându-se astfel valorifica pregătirea
deosebită a luptătorilor care încadrau aceste structuri
(parașutiști, alpiniști, scafandri, trăgători de elită,

9
ISTORIE

CERCETAREA PRIN PARAȘUTARE BUZOIANĂ

LA a 65-a ANIVERSARE
Colonel (rtr) Alexandru RUSU

La 1 februarie 2023, cercetaşii paraşutişti în rezervă şi în retragere buzoieni, alături de mulţi

invitaţi de pe plan local şi naţional, au sărbătorit 65 ani de la înfiinţarea primei structuri de cercetare
prin paraşutare în Armata României - Compania cercetare.
Activitatea aniversară a avut loc în cazarma din Crângul Buzăului, în fosta sală tactică a
Batalionului 404 Cercetare din pavilionul B 20, prilej cu care au fost transmise mesaje de felicitare şi
rostite alocuţiuni tematice de mulţi din cei prezenţi.
Cu această ocazie Comitetul director al Asociaţiei Cercetaşilor Militari în Rezervă şi în
Retragere a editat, cu sprijinul Primăriei municipiului Buzău, lucrarea Cercetaşii paraşutişti buzoieni –
65 de ani de la înfiinţarea Companiei de cercetare prin Paraşutare, 1958-2023, Album retrospectiv, din
care prezint, în continuare, articolul de fond.

Chiar dacă în primăvara anului 2005 sorții au decis
nefavorabil pentru această structură militară reprezentativă
buzoiană, cei 47 de ani de „luptă” pe frontul invizibil al
informațiilor militare ne obligă pe noi, cei care am slujit sub
acest onorant drapel, să nu lăsăm „focul” să se stingă în
Crângul Buzăului.
Cercetarea prin parașutare și-a legat pentru totdeauna
numele de meleagurile buzoiene, piatra de bornă unde
această specialitate militară și-a găsit și, sperăm că își va găsi,
întotdeauna rădăcinile și tradițiile.
Contextul
Anii tulburi ce au urmat încheierii celui de-al Doilea
Război Mondial, cu o Românie debusolată, aflată sub un
control total sovietic, și-au pus amprenta și asupra armatei,
care a fost supusă unui dureros proces de destructurare și de
transformare rapidă într-o armată populară, în care
profesioniștii armelor nu și-au mai găsit rostul.
Comisia Aliată de Control (sovietică) a acordat o atenție
specială structurilor de cercetare/informații militare de la toate
nivelurile,careavizatîn mod deosebitreorganizarea,reorientarea
activității, diminuarea până la desființare a posibilităților operativ-
informative și, mai ales, intrarea în posesie a fondului documentar
al arhivei și evidenței Secției a II-a.¹
Practic, prin măsurile adoptate de Comisia Aliată de
Control (sovietică), Secția a II-a informații a fost aproape
neutralizată², și-a pierdut caracterul operativ-informativ,
devenind, în baza Deciziei ministeriale nr. 2541/1947, Secția a
II-a instrucție informativă de luptă și legături externe.³
Acest marasm reformator a continuat, frenetic, astfel:
- au fost desființate subbirourile (fronturile) de la
Biroul de informații, iar baza operativ informativă de pe
teritoriu, creată cu multă trudă și riscuri pe măsură, a fost
predată Comisiei Aliate de Control (sovietică);⁴
- de la 1 iulie 1945 România nu a mai avut niciun atașat
militar acreditat în străinătate, atașatura militară fiind
desființată până în anul 1947;⁵
- biroul informații din cadrul Secției a II-a a ajuns să
funcționeze ca un birou de studii informative externe, fără a
avea propriile surse de informații.⁶
Important este însă faptul că în aceste condiții de o
complexitate aparte, când controlul sovietic al României și
implicit al armatei a fost aproape total, serviciul de informații al
armatei a reușit să supraviețuiască și chiar să asigure
documentarea militară necesară încheierii Tratatului de Pace
de la Paris din februarie 1947.
După apariția disidenței Iugoslaviei în cadrul blocului
comunist și înființarea celor două blocuri militare, Organizația
Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), la 4 aprilie 1949 și
Tratatul de prietenie, colaborare și asistență mutuală (Tratatul
de la Varșovia), la 14 mai 1955, Comandamentul Militar
Sovietic a fost nevoit să revizuiască radical rolul și statutul
României și al armatei sale.
Acest fapt a generat un amplu proces de reconsiderare
a concepției de securitate și apărare națională, a structurii
forțelor armate, a regulamentelor, instrucțiunilor și
programelor de pregătire pentru luptă. În cadrul acestui
proces a fost reorganizată și activitatea de informații la toate
nivelurile operaționale ale armatei astfel încât serviciile de
informații sovietice să nu mai poată exercita controlul asupra
serviciilor române de informații.
Într-o primă etapă au fost reînființate batalioanele de
cercetare la eșalonul divizie, acestea fiind organizate pe două

10

companii de cercetare înzestrate cu transportoare blindate
BTR-40, BTR-152 și o companie de cercetare înzestrată cu
tancuri T 34-85.
Trupele de parașutiști înființate de generalul
Antonescu la 10 iunie 1941, după ce și-au probat calitățile și
eficiența combatantă în luptele din august 1944, în urma
ordinelor Comisiei Aliate de Control (sovietică), inițial au fost
transformate în subunități de pază (Ordinul nr. 740/3
decembrie 1944 al Statului Major al Aerului⁷) și, ulterior,
desființate (Ordinul nr. 930/28 februarie 1945 al Statului Major
al Aerului⁸). Mulți dintre parașutiștii acelor vremuri au ales
calea grea a luptei în cadrul Mișcării Naționale de Rezistență,
iar alții, la fel de mulți, s-au pierdut în neantul birocratic al
serviciului cadre sau au părăsit organismul militar.
Prin Ordinul ministrului Forțelor Armate ale Republicii
Populare Române, nr. 123.249 din 18 octombrie 1950⁹, s-a
înființat Batalionul 1 Parașutiști la Tecuci, în cadrul Centrului de
Instrucție al Aviației, subordonat Comandamentului Forțelor
Aeriene Militare. Această structură a fost dislocată, la 6
februarie 1951, pentru numai trei luni la Botoșani, conform
Ordinului nr. 001179 din 23 ianuarie 1951 emis de Ministerul
Forțelor Armate prin Marele Stat Major¹⁰, în subordinea
Regiunii 1 Militare, de unde, din cauza unor condiții improprii
de instruire, a revenit pentru puțin timp la Tecuci, iar începând
cu 1 noiembrie 1951, a fost dislocat în garnizoana Buzău, în
cazarma din Crângul Buzăului, care a devenit de atunci fieful
parașutiștilor militari și locul unde a început de fapt „epopeea
parașutiștilor militari”¹¹.
Începuturile (1958-1963)
În luna iunie 1957 trupele sovietice au părăsit
definitiv teritoriul României și s-au poziționat dincolo de
frontierele stabilite prin Tratatul de Pace de la Paris, fiind
pentru prima dată când, după aproape 18 ani, pe teritoriul
României nu s-au mai aflat niciun fel de trupe străine
(germane, ungare sau sovietice).¹²
Din acest moment Marele Stat Major a început un
amplu proces de reformă conceptuală, structurală și de
dotare, în cadrul căruia reorganizarea cercetării la trupe a avut
un rol important. În cadrul Secției cercetare la trupe din
11
ISTORIE
Direcția Informații s-a înființat Biroul Cercetare Operativă, care
a început să reclădească structurile de cercetare/informații de
la toate eșaloanele armatei.
În acest context reformator, în toamna anului 1957 șeful
Marelui Stat Major a aprobat raportul Direcției Informații nr. T.A.
00700/1957, prin care se solicita înființarea unei companii de
cercetare specială cu misiuni în folosul Marelui Stat Major, ca
primă structură de cercetare în adâncime (în dispozitivul
inamicului)prinparașutaredinArmataRomâniei.¹³
Statul de organizare de pace nr. 13/251 A al Companiei
de cercetare, anexă la Batalionul desant parașutare, a fost
elaborat de către Secția organizare state din Direcția
Organizare-Mobilizare a Marelui Stat Major, iar exemplarul nr.
16 al acestuia a fost trimis Regiunii a 2-a militară prin adresa nr.
C.L./00.454 din 6 ianuarie 1958, pentru a fi distribuit
Batalionului desant parașutare.14 Statul de organizare
evidențiat mai sus a intrat în vigoare la 1 februarie 1958, dată
care marchează înființarea acestei structuri.
Înființarea Companiei de cercetare (prin parașutare) a
fost o necesitate a momentului pentru că până atunci datele și
informațiile de nivel operativ și strategic din dispozitivul
inamicului erau obținute exclusiv prin cercetarea de aviație și
cercetarea radio care, datorită limitărilor tehnice, nu puteau
oferi decât informații cu un grad de generalitate destul de
mare, lipsite de precizie și insuficiente comandanților și
statelor majore în procesul elaborării hotărârilor.
Compania de cercetare (prin parașutare) era condusă
din punct de vedere operațional (instruire, participări la
aplicații și întrebuințare la război) de către Direcția Informații
prin Biroul cercetare operativă (Biroul cercetare de
specialitate) din Secția cercetare la trupe, iar din punct de
vedere administrativ și pe linia instrucției de zbor și parașutare
de către Batalionul 1025 Desant-Parașutare, structură care,
începând cu 23 februarie 1959, în baza Ordinului nr. R.L. 00266
din 3 februarie 1959 al Regiunii a 2-a militare, și-a schimbat
denumirea în Batalionul 36 Desant Parașutare, cu același stat
de organizare.15
Această bivalență de subordonare/coordonare a
impus măsuri în consecință, prin desemnarea unor ofițeri
direcționali din partea ambelor structuri implicate, Direcția
Informații și unitatea de parașutiști, indiferent cum s-a numit
de-a lungul timpului. La momentul constituirii Companiei de
cercetare, ofițer direcțional din partea Direcției Informații a
fost numit maiorul Ioan Constantin, șeful Biroului cercetare de
specialitate, iar din partea Batalionului de parașutiști a fost
numit șeful cercetării, căpitanul Aurel Bratu. Ulterior, începând
cu anul 1959, din partea Direcției Informații, ofițer direcțional a
fost numit căpitanul Sima Micu.
Comanda Companiei de cercetare (prin parașutare) a
fost asigurată de locotenentul-major Gheorghe Crihan,
comandant, locotenentul major Gheorghe Alexa, locțiitor,
absolvenți ai Școlii Militare de Ofițeri de Tancuri, promoția
ISTORIE
1952 și locotenentul major Dumitru Buligioiu, locțiitor politic,
absolvent al Școlii Militare de Ofițeri Politici nr. 1, promoția
1953. Comandanții plutoanelor de cercetare au fost numiți
locotenenții Gheorghe Hagianu la Plutonul 1 cercetare, Ilie
Dumitru la Plutonul 2 cercetare, absolvenți ai Școlii Militare de
Ofițeri Activi „Nicolae Bălcescu”, Sibiu, promoția 1955 și Ioan
Curelaru la Plutonul 3 cercetare, absolvent al aceleiași
instituții, promoția 1957.
De la jumătatea anului 1958, comanda Companiei
cercetare a fost asigurată de locotenentul major Gheorghe
Alexa, comandant, locotenentul Gheorghe Teodorescu,
locțiitor și căpitanul Gheorghe Ienuță, locțiitor politic.
Comandanții plutoanelor de cercetare au fost locotenenții
Ioan Curelaru, Ion Iftimie și Mircea Ifrose.
Compania cercetare era organizată pe o grupă
comandă, o grupă radio și trei plutoane cercetare cu câte trei
grupe fiecare. Grupa de cercetare în adâncime prin parașutare
era compusă din șapte militari, cu următoarele funcții:
comandant de grupă, sergent, ajutor comandant de grupă,
caporal, trăgător la pușca mitralieră, fruntaș și patru cercetași
parașutiști, soldați.
Încadrarea companiei s-a făcut cu ofițeri selecționați din
cadrul Batalionului 1025 Desant Parașutare. Funcțiile de militari
în termen cercetași desant parașutare au fost încadrate cu
recruți selecționați de către Direcția Informații prin Centrele
Militare, care aveau o bună condiție fizică, cel puțin șapte clase și
origine socială sănătoasă, în conformitate cu următorul
principiu: 1/3 cetățeni români, 1/3 cetățeni români de
naționalitate germană (recrutați din județele Timiș și Sibiu) și 1/3
cetățeniromânidenaționalitateturcă,recrutațidinDobrogea.
În această perioadă a existat o sinergie permanentă cu
unitatea de parașutiști din punct de vedere al dotării, instruirii
și asigurării resursei umane. În acest sens trebuie arătat că este
destul de greu să faci o separare a acestor două structuri,
deoarece, de cele mai multe ori, ele erau privite și chiar
12
înțelese ca un tot unitar.
Perioada 1961-1962 a fost caracterizată de
preocupările Direcției Informații privind creșterea numărului
de grupuri cercetare în adâncime prin parașutare. Ca urmare,
în baza unui Ordin al șefului Marelui Stat Major, la 1 noiembrie
1962, pe nucleul Companiei cercetare se constituie o a doua
Companie cercetare, cu aceleași misiuni ca și compania
existentă deja și o Companie transmisiuni.16
Cele două companii cercetare și Compania transmisiuni,
fără a fi integrate într-o structură de genul detașament sau
batalion, au continuat să păstreze aceeași bivalență de
subordonare/coordonare, din punct de vedere operațional
către Direcția Informații din Marele Stat Major, iar din punct de
vedere administrativ către Batalionul 36 Desant Parașutare care,
prin șeful cercetării de la acea vreme, căpitanul Vasile Crăciun,
asigurafuncționareașiinstruireaunitarăacelortreicompanii.
Companiile cercetare erau organizate pe două
plutoane de cercetare, fiecare cu trei grupe cercetare cu câte
șase militari în termen (trei de ciclul 1 și trei de ciclul 2) și un
pluton radio. Pe timpul aplicațiilor tactice plutonul cercetare
putea constitui până la patru grupuri cercetare, compuse din
trei - patru cercetași și un radiotelegrafist cercetaș din cadrul
plutonului radio. Compania transmisiuni era organizată pe
două plutoane emisie-recepție.17
Încadrarea companiilor cercetare s-a făcut cu absolvenți
ai Cursului de Comandanți de Grupuri de Cercetare Operativă
prin Parașutare în Adâncimea Dispozitivului Inamicului
organizat de Direcția Informații: căpitanul Ulpiu Chirițescu,
comandantul Companiei 1 cercetare, locotenentul major Paul
Veliu, comandantul Companiei 2 cercetare și locotenenții
Gheorghe Șablienco, Tănase Niculescu și Gheorghe Ristea.
Comanda Companiei transmisiuni a fost asigurată de locțiitorul
18
politicalcompaniei,căpitanulGrigorePăsărin.
Chiar dacă companiile cercetare aveau aceeași dotare
ca în momentul constituirii primei companii de cercetare
trebuie menționat faptul că au fost luate măsuri de
modernizare a tehnicii de transmisiuni, prin dotarea
plutoanelor de cercetare cu stații radio H-15 (tip valiză), mai
apoi R-350, R-350 A și R-350 M, pentru legătura grupurilor cu
Centrul de transmisiuni. Compania transmisiuni a fost, la
rândul ei, dotată cu stații radio R-820, R-327, R-125, R-126, R-
450, R-351 și R-104, cu grupuri electrogene și cu stație de
19
iluminare pentru lucru în condiții de campanie.
Evoluție și afirmare (1963-1976)
Nu credem că greșim afirmând că acum începe și pentru
cercetașiiprinparașutarebuzoienioadevăratăepopee.
La data de 15 iulie 1963 Batalionul 36 Desant
Parașutare a redevenit Regimentul 60 Desant Parașutare.20
La aceeași dată, 15 iulie 1963, în conformitate cu
Ordinul Marelui Stat Major nr. C.L. 00936 din 12 iulie 1963,
transmis de Armata a 2-a cu adresa nr. R.L. 001580 din 13 iulie
1963, cele două Companii cercetare prin parașutare și

Compania transmisiuni din compunerea Batalionului 36
Desant Parașutare au fost puse sub o comandă unică,
constituindu-se în Batalionul cercetare în cadrul Regimentului
60 Desant Parașutare, stat nr. 13/251 „A”, subordonat Direcției
21
Informații Militare din Marele Stat Major.
Batalionul cercetare avea ca misiune să procure și să
transmită date și informații despre obiectivele importante din
dispozitivul inamicului (dispunerea armamentului racheto-
nuclear, puncte de comandă, sisteme de transmisiuni, poziții
de artilerie sau despre activitatea desfășurată de către acesta
pe timpul deplasării, dispunerii în raioane de concentrare și
introducerii în luptă etc.), iar în anumite situații să provoace
distrugeri, să captureze documente operative și militari cu
valoare informativă.
Structura organizatorică a recent înființatului Batalion
cercetare a cuprins, pe lângă cele trei elemente structurale
constituite anterior (două Companii cercetare și Compania
transmisiuni), două noi elemente structurale: comanda
22
unității și statul major.
S-a păstrat aceeași bivalență de subordonare/
coordonare, din punct de vedere operațional de către Direcția
Informații din Marele Stat Major, iar din punct de vedere
administrativ de către Regimentul 60 Desant Parașutare, prin
șeful cercetării regimentului, maiorul Gheorghe Alexa, care va
sprijini recent înființatul batalion cercetare în relația cu
unitatea de parașutiști.
Comandant al Batalionului de cercetare a fost numit
maiorul Vasile Crăciun, iar locțiitor politic al comandantului
23
căpitanul Dumitru Buligioiu.
Statul major al Batalionului cercetare cuprindea trei
funcții. Din acestea a fost încadrată numai cea de locțiitor al
șefului de stat major pentru distrugeri cu maiorul Ion Drăgan,
care a dus prin cumul și funcția de șef de stat major. Această
problemă a fost rezolvată în vara anului 1964, atunci când pe
funcția de șef de stat major a fost încadrat maiorul Achim
Alstani, iar pe cea de locțiitor al șefului de stat major pentru
transmisiuni maiorul Vasile Brânzan, ambii absolvenți ai
Academiei Militare Generale.
Companiile cercetare și-au păstrat structura
organizatorică din noiembrie 1962. În cadrul Batalionului au
fost încadrați tineri ofițeri, selecționați de Direcția Informații
Militare de pe băncile școlilor militare sau ale Cursului de
Comandanți de Grupuri de Cercetare Operativă prin
Parașutare în Adâncimea Dispozitivului Inamicului, printre
care îi amintim pe locotenenții Ionel Grama, Anghel
Constantinescu, Constantin Bogdan, Gheorghe
Constantinescu, Tudor Gane, Dumitru Cârnu și Ștefan Spânu.
În următorii ani în statul de organizare au fost introduse
funcția de locțiitor al comandantului pentru zbor și parașutare,
care a fost încadrată cu maiorul Gheorghe Alexa, posturile de
profesor de limbă străină (turcă, italiană, germană, greacă) și a
fost desființată de la subunități funcția de locțiitor politic.
13
ISTORIE
Începând cu anul 1965 companiile cercetare au trecut
la organizarea pe trei plutoane cercetare, sporind astfel
numărul elementelor de cercetare care puteau fi
întrebuințate în misiune.
Pe linia instruirii rețin atenția câteva elemente:
- executarea anuală a unor tabere de instruire la munte, la apă
24
șidesupraviețuire,cuduratade2-3săptămâni,varașiiarna;
- participarea companiilor la aplicații cu trupe folosind
parașutarea ca principal procedeu de pătrundere în
adâncimea dispozitivului inamicului;
- participarea, în perioada 15-17 octombrie 1962, cu
17 grupuri de cercetare, constituite din cadrul
Companiilor cercetare și din ofițerii de la Cursul de
Comandanți de Grupuri de Cercetare Operativă prin
Parașutare în Adâncimea Dispozitivului Inamicului la
aplicația cu trupe, în zona Dobrogei, în cadrul Tratatului
de la Varșovia (ultima aplicație cu trupe a Tratatului de la
Varșovia pe teritoriul României);25
- desfășurarea unor aplicații tactice, cu acțiune dublă, în
cooperare cu trupe ale Ministerului de Interne (Securitate și
Miliție), cu misiuni de culegere de date și informații și cu
caracter deosebit, pe timpul aplicațiilor de comandament, pe
hartă, cu trupe în teren, precum și pe timpul exercițiilor cu
mobilizare, urmate de aplicații în teren, desfășurate de Marile
Unități ale Ministerului Apărării Naționale.
La 20 august 1970, un grup de opt ofițeri din cadrul
Batalionului cercetare a executat un salt în grup, de la
înălțimea de 5.500 m, cu completul de parașute BG-7M și
BG-3, nou introduse în dotare dintr-un avion AN-24 T,
ocazie cu care a stabilit un record de înălțime la
26
parașutarea în grup (5.500 m).
Începând cu 1 noiembrie 1970, se modifică Statul de
organizare nr. 13/251 „A” al Batalionului Cercetare, astfel:
- apare Plutonul instrucție specială, organizat pe două
grupuri cercetare;
- Companiile de cercetare își vor schimba denumirea și vor
trece la organizarea pe grupuri de cercetare, astfel: Compania 1
cercetare în adâncime, organizată pe șapte grupuri cercetare și
Compania 2 cercetare în adâncime, nucleu corp de armată,
organizatăpedouăgrupuricercetareșiunplutontransmisiuni;
- se înființează Anexa „D”, cu denumirea Batalionul
cercetare instrucție și completare.27
La 1 iulie 1972, Plutonul instrucție specială se va
transforma în Compania instrucție specială, organizată pe
28
cinci grupuri cercetare și un pluton transmisiuni.
La 1 iulie 1975, Batalionul Cercetare s-a reorganizat, pe
următoarele coordonate:
- Companiile 1 și 2 cercetare în adâncime vor trece la
organizarea pe grupuri cercetare, fiecare companie având
cinci grupuri cercetare;
- Compania instrucție specială va deveni Compania 3
cercetare în adâncime, organizată pe șase grupuri cercetare.29
ISTORIE
Din ceea ce am prezentat anterior se poate observa
cum încet, încet și cu multă tenacitate, s-au pus bazele
înființării unei unități de cercetare independente.
„Baștaniștii”, așa cum erau cunoscuți cercetașii
buzoieni, aveau deja un renume și, de acum înainte, o misiune
foarte greu de gestionat și anume aceea de a-l păstra și a-l duce
pe drumul spre consacrare a profesioniștilor de excepție.
Consacrarea (1976-1990)
La 30 iunie 1976, în conformitate cu Ordinul Marelui
Stat Major nr. CL 00785 din 29 iunie 1976, se înființează
30
Batalionul 404 Cercetare, stat nr. 13.10.05.00.6 , cu
următoarea organizare: stat major, trei companii cercetare în
adâncime (Companiile 1 și 2, fiecare cu câte cinci grupuri
cercetare, iar Compania 3 cu șase Grupuri cercetare),
Compania transmisiuni (Plutonul emisie, Plutonul recepție și
Plutonul radio-releu) și formațiuni de servicii, având indicativul
Unitatea Militară 01171, Buzău.
La data înființării:
- unitatea a fost subordonată Direcției Informații a Armatei
din Marele Stat Major;
- a apărut necesitatea de a rezolva toate responsabilitățile
administrative și operative specifice unei unități militare;
- comanda unității a fost exercitată de colonelul Vasile
Crăciun, comandant, maiorul Anghel Constantinescu, șef de
stat major, maiorul Ionel Grama, locțiitor politic al
comandantului, și locotenent-colonelul Dumitru Buligioiu,
locțiitor al comandantului pentru Anexa „D”;
- companiile au fost comandate de: căpitanul Aristide
Țintă, Compania 1 cercetare în adâncime, locotenentul major
Nicu Murgu, Compania 2 cercetare în adâncime, căpitanul
Alexandru Roșca, Compania 3 cercetare în adâncime și
maiorul Tudor Gane, Compania transmisiuni.
La 7 mai 1977, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 101
din 22 aprilie 1977 și Ordinul Marelui Stat Major nr. S/TA 6759
din 5 mai 1977, Batalionului 404 cercetare i-a fost conferit
Drapelul de Luptă31, care avea Brevetul nr. S/MN 552 din 18
aprilie 1977.
În toamna anului 1978 unitatea s-a mutat în noul
pavilion (B 20), unde au fost destinate spații distincte pentru
funcționarea Cursului de perfecționare comandanți de grupuri
cercetare în adâncime prin parașutare și de pregătire
comandanți de companii cercetare, organizat de Direcția
Informații a Armatei, care, începând cu seria de curs 1980, s-a
desfășurat la Batalionul 404 Cercetare.32
La 1 iulie 1979 a intrat în vigoare un nou stat de
organizare al unității.
Elementele de interes rezultate în urma acestei
reorganizări a unității au vizat următoarele aspecte:
- noua denumire a unității va fi Batalionul 404 cercetare în
dispozitivul inamicului prin parașutare;
- s-a desființat Compania 3 cercetare, iar cele două rămase,
au fost reorganizate pe câte șapte grupuri cercetare;
14
- au apărut două noi elemente structurale: Grupul
cercetare chimică (alocat pe linie administrativă Companiei 1
cercetare) și Grupul cercetare geniu (alocat pe linie
administrativă Companiei 2 cercetare);33
- Plutonul radio-releu din cadrul Companiei transmisiuni a
fost reorganizat în Plutonul asigurarea desantării aeriene;
- formațiunile de servicii au fost reorganizate în Infirmerie,
Plutonul aprovizionare și transport și Grupa gospodărie.
Comanda unității în această perioadă a fost asigurată
de următorii:
- colonelul Vasile Crăciun până la 30 iunie 1978;
- maiorul Gheorghe Constantinescu (aug. 1979-mai 1981);
- locotenent-colonelulEugenGiurcă(mai1981-ian.1983);
- căpitanul Remus Ghergulescu (iunie 1983-febr. 1991).
Unitatea de cercetare a început să primească misiuni și
sarcini specifice, cum ar fi participarea la aplicații pe obiective
reale, misiuni de capturare a militarilor care părăseau unitățile
cu armament și muniție, experimentarea unor noi tipuri de
parașute, modernizarea bazei de instrucție (se realizează
Poligonul cercetașului) și a sălilor de specialitate (tactică, geniu
și chimică), realizarea unor filme de instrucție de specialitate,
primirea unor delegații militare străine și, ca o constantă,
asigurarea materială și cu instructori a Cursului de
perfecționare comandanți de grupuri cercetare în adâncime
prin parașutare și de pregătire comandanți de companii
cercetare, organizat de Direcția Informații a Armatei.
Instrucția s-a diversificat prin participarea unității la
activități de alpinism (în Cheile Râșnoavei), de instruire la apă
(în Delta Dunării) și executarea de marșuri pe jos, pe distanțe
de 150 km, în teren muntos împădurit și greu accesibil, cu
echipamentul de luptă complet, în mai multe etape de marș,
dintre care ultima pe timp de noapte, pe distanța de 30 de km.
Într-o comparație cu sportul de performanță am putea
afirma că momentul 1989 a prins unitatea pe cel mai înalt vârf
de formă.
În perioada 18-22 decembrie 1989, Batalionul 404
cercetare a acționat la Timișoara cu un detașament compus
34
din opt grupuri cercetare, în total 41 cercetași.
În data de 22 decembrie 1989 unitatea a constituit un

alt detașament, compus din 37 cercetași, care s-a deplasat în
seara aceleiași zile la București, pentru executarea unor
misiuni de cercetare în folosul grupei operative a Ministerului
Apărării Naționale. La ora 23.45, la ajungerea detașamentului
la sediul ministerului, coloana a fost întâmpinată cu foc, fără
somație, patru cercetași și-au pierdut viața și alți șase au fost
35
răniți și au fost internați în spitale din București.
Ne facem datoria de a le onora memoria eroilor
Batalionului 404 Cercetare, căpitanul (post-mortem) Claudiu
Filote și sublocotenenții (post-mortem) Dumitru Grădinaru,
Florin-Mihai Oneț și Traian-Dragoș Ilieș, căzuți în Revoluția din
decembrie 1989.
Transformare și restructurare (1990-2005)
Până la 6 februarie 1990 toate efectivele Batalionului
404 Cercetare în dispozitivul inamicului prin parașutare
dislocate în garnizoana București au fost retrase în cazarmă.
În perioada 13-20 iunie 1990 un detașament al
Batalionului 404 Cercetare a executat misiunea de pază și
apărare a Casei Centrale a Armatei din București [...] pe timpul
protestelor de stradă și evenimentelor turbulente ce au avut
36
loc în noaptea de 13 spre 14 iunie 1990.
La 15 februarie 1991 s-au produs următoarele
modificări structurale și funționale:
- s-a schimbat denumirea unității, revenindu-se la cea
tradițională, Batalionul 404 Cercetare;
- comanda a fost exercitată de locotenent-colonelul
Alexandru Roșca, comandant și maiorul Neculae Vochin, șef
de stat major;
- companiile 1 și 2 cercetare și grupurile de cercetare geniu
și chimic urmau să fie încadrate până în anul 1995 cu subofițeri;
- s-a desființat Anexa „D”;
- au fost transferate integral unității responsabilitățile
privind organizarea și desfășurarea Cursului de comandanți de
companii și grupuri cercetare în dispozitivul inamicului prin
parașutare, prin înființarea unei structuri distincte de
învățământ, Biroul învățământ, condusă de un șef al cursurilor
(și locțiitor al comandantului).
În luna august 1991 Compania 1 cercetare a fost
încadrată cu 24 de subofițeri cercetași, absolvenți ai
Institutului militar de infanterie, grăniceri și chimie „Nicolae
Bălcescu”, fiind prima structură luptătoare profesionalizată din
Armata României. Activitatea de selecționare și încadrare cu
subofițeri cercetași absolvenți ai Institutului militar de
infanterie, grăniceri și chimie „Nicolae Bălcescu” a continuat
până în anul 1993.
Începând cu 3 martie 1992 comandant al unității a fost
numit locotenent-colonelul Gheorghe Truțulescu.
Începândcu15aprilie1992s-atrecutlaexecutareasalturilor
cucompletuldeparașuteBG-7M/BG-3Mladublăcomandă.
Începând cu 27 martie 1995 s-a schimbat comanda
unității: locotenent-colonelul Mihai Androne, comandant și
locotenent-colonelul Viorel Drenea, șef de stat major.
15
ISTORIE
Începând cu 1 mai 1995 s-a schimbat denumirea
unității în Centrul 404 cercetare și a intrat în vigoare un nou stat
de organizare, care, pe lângă statul major și elementele de
asigurare și logistice, integra două noi componente
structurale: componenta operativă (companiile de cercetare
profesionalizate și cea încadrată cu militari în termen) și
componenta de învățământ și instrucție (Biroul învățământ și
Compania instrucție).37
La data de 22 noiembrie 1996, prin Decretul
prezidențial nr. 420 din 4 septembrie 1996 și Ordinul ministrului
apărării naționale nr. M 6575 din 26 septembrie 1996,
Centrului 404 cercetare i-a fost conferit noul Drapel de Luptă38,
39
care avea Brevetul nr. S 19/2055 din 20.09.1996.
Trebuie remarcat faptul că în viața unității a început o
etapă de un dinamism deosebit, astfel:
- concursuri aplicativ militare pe linia specialității;
- exerciții de instruire, schimburi de experiență pe linie de
specialitate și în cadrul programului Mil to Mil și cu structuri
similare din alte armate aparținând NATO;
- începând cu 1 octombrie 1997 Biroul învățământ a fost
asimilat cu „Centrul de Pregătire a Cercetașilor în Dispozitivul
Inamicului prin Parașutare și Mijloace de Zbor Individuale”;
- organizarea unor cursuri în premieră, adresate
subofițerilor și, ulterior, militarilor angajați pe bază de contract;
-testarea,învedereaintrăriiîndotare,aunorcategoriidetehnică
moderne(stațiiradio,autovehicule,armamentșiaparatură);
- specialiști și echipe de informații în cadrul contingentelor
naționale participante la operații militare externe.
La 10 ianuarie 2000 Centrul de Pregătire a Cercetașilor
în Dispozitivul Inamicului prin Parașutare și Mijloace de Zbor
Individuale s-a constituit în Centrul de Pregătire a Forțelor
Speciale, având aceeași organizare.
40
Începând cu 15 februarie 2000 s-a schimbat comanda
unității: colonelul Petrică Lucian Foca, comandant și
locotenent-colonelul Vasile Cerbu, șef de stat major.
La 1 iulie 2001:
- Centrul 404 cercetare s-a reorganizat, devenind
Batalionul 404 cercetare, cu un stat major care a funcționat pe
ISTORIE

module tip „S”, trei companii cercetare prin parașutare, o
companie stat major și o companie logistică;
- în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului
apărării naționale nr. M. 153 din 21 septembrie 2001,
componenta de învățământ s-a separat de Batalion, devenind
structură de sine stătătoare sub denumirea Centrul de
Pregătire a Cercetașilor.
Începând cu anul 2001 comanda a fost exercitată de:
- colonelul Vasile Cerbu, octombrie 2001-octombrie 2003;
- colonelul Corneluș Mardare, din octombrie 2003 până la
desființarea unității.
La jumătatea anului 2003, pe fondul restructurărilor
din armată, în baza Ordinului șefului Statului Major General nr.
B4312, Batalionul 404 cercetare a trecut, pentru prima dată în
istoria lui, în subordinea Statului Major al Forțelor Terestre.
Unitatea a participat cu Grupuri de cercetare la multe
misiuni externe în cadrul unor Batalioane de infanterie, astfel:
transformarea, resubordonarea, reorganizarea, redislocarea
și înființarea unor comandamente, mari unități, unități și
formațiuni din Componenta de Pace a Armatei României în
perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2005, care prevedea faptul
că „Batalionul 404 cercetare se integrează în Batalionul
Humint începând cu 1 aprilie 2005” și Ordinului șefului Statului
Major al Forțelor Terestre nr. B5 S/716 din 18 martie 2005.
Să credem că acesta a fost prețul pentru cutezanța,
dăruirea și perseverența de a se situa, în continuare, în elita
armatei române, într-o epocă în care valorile autentice sunt
din ce în ce mai greu de identificat?
Istoria rămâne să judece și să dea verdictul.
NOTE:
1)
xxx, Direcția Informații Militare între ficțiune și adevăr, CEATEPTA, București, 1994,
pag. 119.
2)
Ibidem, pag. 120.
3)

4)
Idem.
Idem.
- la Operația „Enduring Freedom”, Afganistan, cu 5)
Idem.
Batalionul 151 Infanterie „Lupii Negri” (iulie 2003-ianuarie 6)

7)
Idem.
Mircea Tănase, Parașutismul militar în România - tradiție și continuitate, Ed. CTEA,
2004), Batalionul 280 Infanterie „Valter Mărăcineanu” București, 2010, pag. 248.
(ianuarie-iulie 2004), Batalionul 281 Infanterie „Vulturii 8)

9)
Idem.
Ibidem, pag. 249.
Îndrăzneți” (iunie 2004-ianuarie 2005) și Batalionul 300 10)
Ibidem, pag. 250.
Infanterie „Sfântul Andrei” (ianuarie-iulie 2005); 11)

12)
bidem, pag. 251.
- la Operația „Antica Babilonia”, Iraq, cu Batalionul 811 xxx, Direcția Informații Militare între ficțiune și adevăr, Op. cit., pag. 125.
13)
General de brigadă (r) Dumitru Miu, Batalionul 404 cercetare, istoria unor
Infanterie „Dragonii Transilvani” (iulie 2003-ianuarie 2004), învingători, Ediția a II-a, revăzută și adăugită, Ed. Editgraph, Buzău, 2021, pag. 35.
14)
Batalionul 260 Infanterie „Scorpionii Roșii” (ianuarie-iunie Ibidem, pag. 650.
15)
Mircea Tănase, Op. cit., pag. 255.
2004), Batalionul 812 Infanterie „Șoimii Carpaților” (iulie 16)
General de brigadă (r) Dumitru Miu, Op. cit., pag. 42.
17)
Idem.
18)
Ibidem, pag. 43.
19)
Ibidem, pag. 44.
20)
Mircea Tănase, Op. cit., pag. 257.
21)
General de brigadă (r) Dumitru Miu, Batalionul 404 cercetare, o istorie în istorie,
Volumul 1, Editura Editgraph, Buzău, 2018, pag. 118.
22)
Idem.
23)
Idem.
24)
General de brigadă (r) Dumitru Miu, Op. cit., pag. 48.
25)
Ibidem, pag. 101.
26)
Ibidem, pag. 49.
27)
Ibidem, pag. 433
28)
Idem.
29)
Ibidem, pag. 563.
30)
General de brigadă (r) Dumitru Miu, Op. cit., pag. 115.
31)
General de brigadă (r) Dumitru Miu, Op. cit., Vol. 2, pag. 46.
32)
Ibidem, pag. 188.
33)
Ibidem, pag. 137
34)
Ibidem, pag. 417.
35)
Ibidem, pag. 418-419
36)
Ibidem, pag. 420.
37)
General de brigadă (r) Dumitru Miu, Op. cit., pag. 336.
38)
General de brigadă (r) Dumitru Miu, Op. cit., Vol. 3, pag. 59.
39)
Ibidem, pag. 115.
40)
Ibidem, pag. 256.

2004-februarie 2005) și Batalionul 2 Infanterie „Călugăreni”

(februarie-august 2005).
Pe timpul executării unei astfel de misiuni, la 24 aprilie
2005, și-a pierdut viața sublocotenentul (post-mortem) Narcis
Șonei, trecându-și numele în Cartea de aur a eroilor României.
La 1 aprilie 2005, după 47 de ani în slujba Armatei
României, în baza Ordinului ministrului apărării naționale nr.
MS 179 din 14 decembrie 2004, privind desființarea,

16

CERCETAȘ PÂNĂ LA MOARTE
Colonel (rtr) Marin SCARLAT
Am auzit deseori sintagma următoare: dacă intri
în mafie nu mai poți ieși, dacă ești securist nu poți să
părăsești structura decât la sfârșitul vieții. În multe filme de
acțiune aceasta este principala intrigă a scenariului.
Indivizii care au avut acces la informații ce nu s-au prescris,
pot fi martori prețioși pentru partea adversă, indiferent
care ar fi ea, dar foarte periculoși pentru partea de care au
aparținut, dacă ar accepta să se „spovedească” altora.
Am făcut această introducere, tocmai ca o
scuză față de cercetași, pentru că deși nu voi renunța la
titlul articolului, pe care l-am adoptat după multe
încercări chinuitoare, el nu are nimic de a face cu
„instituțiile” pomenite mai sus. Deși cineva poate să
spună că nu contează diferențele dacă rezultatul este
același, eu, în continuare, voi arăta că, dimpotrivă,
diferențele sunt esențiale. Și pentru a fi mai realist în
relatarea ce urmează, fac precizarea că mă refer în
special la cercetașii din fostul Batalion 404 Cercetare,
pentru că am activat în această structură și îi cunosc
foarte bine pe toți cei care au făcut parte din această
unitate, cel puțin în perioada consacrării ei. Am zis
perioada consacrării, pentru că mi-a plăcut termenul
folosit de Alexandru Rusu pentru intervalul de timp
1976-1990, în Albumul retrospectiv, editat cu ocazia
împlinirii a 65 de ani de la înființarea primei structuri de
cercetare prin parașutare, interval în care am existat și
eu în Batalionul 404 Cercetare.
Cine erau cercetașii?
Cercetași erau, în primul rând, ofițerii ce
proveneau dintre elevii infanteriști cei mai dotați fizic și
intelectual, care în ultimul an de școală militară făceau
o instruire specifică specialității de cercetare. La
17
PUNCTE DE VEDERE
terminarea școlii erau repartizați în unitățile de
cercetare. Ofițerii de alte specialități, geniu,
transmisiuni, chimic, auto, intendență, erau
selecționați tot din promoțiile terminale ale școlilor
militare ale specialităților respective. Mai puteau fi
selecționați ofițeri, cercetași sau de alte specialități
militare, din rândul absolvenților Academiei Militare.
Acesta a fost și cazul meu.
Cercetași erau și subofițerii infanteriști,
transmisioniști, dar și de alte specialități (geniu, chimic,
auto, intendență) selecționați, de regulă, din promoțiile
terminale ale școlilor militare de subofițeri, pentru a fi
încadrați în unitățile de cercetare.
Cercetași mai erau și mulții militari în termen,
selecționați din rândul recruților ce se prezentau la
Centrele Militare. Selecția se făcea cu multă
responsabilitate. Răspundeai de oamenii pe care-i
aduceai în unitate până ce terminau armata. Ofițerii
trimiși la selectarea recruților aveau experiența necesară
să vadă dintr-o ochire recruții ce pot deveni cercetași. Au
existat și unele rateuri, dar nesemnificative.
În toate aceste cazuri selecția prevedea și o
vizită medicală specială, executată de medicii
specialiști ai Centrului de Medicină al Aviației din cadrul
Spitalului Militar Central. Militarii în termen erau
examinați medical în cazarmă, iar cadrele mergeau, pe
serii, la Spitalul Militar Central.
La repartizarea în Batalionul 404 Cercetare
prin parașutare nu se semna nici un angajament și nu
primeai nume conspirativ. Punct!
Ce misiuni aveau cercetașii?
În cazul în care o parte a teritoriului țării ar fi
fost ocupat de inamic, cercetașii ar fi fost parașutați în
zona ocupată pentru a produce acestuia daune și/sau
pentru a furniza conducerii armatei informații despre
inamic: dispunere, compunere, intenții etc. Aceasta
era misiunea din care a rezultat rațiunea de a înființa
cercetarea prin parașutare. În fapt, nu s-a participat la
nici o astfel de misiune, pentru că nu a fost cazul. Pentru
a-i antrena însă, cercetașii participau la aplicațiile cu
trupe. Participarea presupunea faptul că primeau
raioane de cercetare de cca 100 km. pătrați în
dispozitivele marilor unități ce se confruntau și
trebuiau să raporteze tot ce vedeau că există și că se
PUNCTE DE VEDERE
întâmplă în acele raioane. Patru grupuri de cercetare
acopereau aproape în totalitate fâșia de dispunere a
unei divizii ce trebuia să atace. Statul major al
Batalionului 404 Cercetare trebuia să pună cap la cap
informațiile primite și să formuleze, cât mai aproape de
realitate, o concluzie privind intențiile marilor unități
participante la aceste aplicații. Aplicațiile cu trupe
semănau întrucâtva cu acțiunile duse pe timpul unui
conflict, dar foarte vag. În primul rând efectivele
participante în teren erau mult reduse. Pe un front de
circa 20 de kilometri erau dispuse trupe de valoarea
unui regiment, în cel mai bun caz. Multe elemente de
dispozitiv (grupările de artilerie de exemplu) erau
marcate printr-o singură piesă. Din acest motiv
interpretarea pe care statul major al unității o putea
face, suferea. Cu toate acestea au fost situații când
cercetașii au făcut minuni. În februarie 1979, la ultima
aplicație cu trupe din zona Cincu, au reușit să deseneze
o hartă cu hotărârile a două mari unități participante la
aplicație, cu atâta exactitate, încât conducerea militară
a crezut că harta a fost sustrasă.
După 1980 nu s-au mai desfășurat asemenea
activități. Și atunci ce să faci cu cercetașii în dispozitiv?
Principala misiune pe care au primit-o a fost
aceea de a verifica completitudinea măsurilor de pază
și siguranță ale marilor unități, unităților și chiar ale
unor formațiuni din structura Statului Major General
sau ale Ministerului Apărării Naționale.
În funcție de obiectiv, cercetașii observau și
studiau posibilitățile de a intra în interiorul acestuia câteva
zile, fără să atragă atenția asupra existenței lor în zonă. Era
perioada studiului situației locale pe timpul căreia găseau
sau alegeau cea mai bună modalitate de pătrundere.
Uneori, pentru a evita problemele ce puteau apărea,
modul de pătrundere era ordonat de către eșalonul
superior. Odată intrați în obiectiv își marcau prezența în
locuri importante, (blocul alimentar, centrala termică,
parcul auto, depozite, drapelul unității etc.). Aceste misiuni
erau planificate de Marele Stat Major și transmise unității
prin Direcția Informații. De regulă se primeau 6-8 astfel de
misiuni pe an, incluzând în acest număr și misiunile
executate de cursanții ce se instruiau în cadrul batalionului,
la terminarea cursului. În rest, la fel ca în toate unitățile
militare, instrucție, servicii și ... lucru în Gospodăria
Agrozootehnică, GAZ cum mai era cunoscută. Prin
programul de instrucție pregăteam anual aproximativ 70
de militari în termen, care deveneau rezerviști cercetași.
Eram anual inspectați de Direcția Informații.
Cum se instruiau cercetașii?
Cercetașii se instruiau foarte serios! Instrucția
lor se desfășura în teren, dar fără a fi văzuți. Ei se vedeau
atunci când mărșăluiau spre poligonul de tragere sau
18
când participau la vreo ceremonie pe linie de
garnizoană. În rest nu-i vedea nimeni. Nu trebuia să-i
vadă nimeni. Iar dacă se întâmpla să-i vadă cineva,
exercițiul se relua. Comandanții de companii mergeau
în raioanele în care se instruiau grupurile lor și întrebau
localnicii dacă au văzut vreun soldat în zonă. Am fost
martor la răbufnirea unui subofițer, care blestema
exercițiul în care a fost nevoit să schimbe de trei ori
locul de rămânere pentru că fuseseră văzuți de
localnici. După câteva eșecuri deveneau pricepuți în
mascare și ascundere, în legendare și deghizare.
Cercetașii știau să se orienteze, aveau pasul
etalonat, știau ce distanță au parcurs într-un anumit
timp. Stăpâneau la perfecție armamentul cu care erau
dotați, lucrau lejer și sigur cu explozibilul, conduceau tot
felul de vehicule militare și civile, inclusiv tractoare,
buldozere etc. Deosebeau MIG-urile de F16, știau să
acorde primul ajutor și cunoșteau tot felul de buruieni.
Erau parașutiști, schiori, alpiniști și înotători. Construiau
adăposturi, aprindeau focuri și găteau, inclusiv cu
produsele vegetale și animale din zonă, putând să
supraviețuiască în izolare perioade mari de timp
Dacă ar fi să depăn misiuni și fapte ale
cercetașilor, pe care le cunosc eu, și bineînțeles că nu le
cunosc pe toate, mi-ar trebui sute de coli de hârtie. Ce
vreau să spun este altceva. În ultimii 20 de ani ai
regimului Ceaușescu, când armata aproape se
contopise cu poporul, pe majoritatea șantierelor și
ogoarelor, cercetașii au rămas în unitate fiind ochii și
urechile conducerii militare ale acelor timpuri. Unii ar
zice că au fost avantajați. Dar nu este așa. În condițiile
doctrinei războiului întregului popor, când armata în
general coopera din plin cu civilii, cercetașii, în țara lor,
se fereau de localnici și erau considerați inamici de
către militarii tuturor celorlalte unități militare,

precum și de securiști. Ofițerul de Contrainformații
(CI) al unității își înștiința similarii din garnizoanele în
care urmau să plece cercetașii în misiune. Asta dacă
reușea să afle adevărata destinație. Erau singuri.
Erau singuri, dar uniți ca frații, gata să se ajute
între ei indiferent de grad și funcție. Grupul avea un
singur cort, soldatul îl încălzea pe ofițer și ofițerul pe un
alt soldat. Parașuta era pliată de doi oameni, doi
oameni care își puneau fiecare viața în mâna celuilalt.
Așa s-a născut spiritul de cercetaș. Cercetașii au
prieteni alți cercetași. Așa a fost să fie. S-a întâmplat ca
ei să-i verifice pe toți ceilalți militari și să fie considerați
inamici de către aceștia. Cercetașii au fost și au rămas
prieteni, fără să fi semnat vreun angajament. Viața i-a
făcut prieteni, frați de armă și de asta nu ai cum să scapi.
Comandanții de grupuri au ajuns comandanți de
unitate sau șefi de state majore și au dus cu ei spiritul
cercetașului, acela de a fi camarad cu orice militar din
subordine, indiferent de grad și funcție. Unii au fost
nevoiți să părăsească batalionul fiind numiți pe alte
funcții în alte unități. A fost și cazul meu! Dar, fără nici o
excepție, spiritul de cercetaș i-a urmărit pe aceștia și le-
a influențat activitatea și cariera.
Spuneam că instrucția era serioasă. Da, așa
era! Cercetașilor li se aplicau aceleași reguli de acordare
a calificativelor ca subunităților organizate pe plutoane.
Un cercetaș în grup reprezenta aproximativ 20 de
procente. Cercetașul știa cât de important este pentru
că nu i se ascundea acest lucru. Fiecare se străduia
pentru aportul de 20% la calificativul grupului. Dacă se
întâmpla ca un soldat să fie mai puțin talentat la trageri,
de exemplu, sigur se revanșa fiind mai bun la adunat
ierburi, la acordat primul ajutor sau la pregătit hrana.
Nu mai spun cât de afectat era dacă obținea un
calificativ negativ.
Cercetașii sunt militari deosebiți. Ei nu își mint
superiorii, totdeauna raportează exact ce-au făcut și ce-
au văzut fără nici cea mai mică omisiune. Ei nu fac rău,
dimpotrivă, ei îndreaptă răul. După o misiune a
cercetașilor într-o unitate, erai sigur că în acea unitate,
pentru cel puțin câteva cicluri de instrucție, vigilența
era trează. Cercetașii furnizau date care stăteau la baza
analizelor făcute de conducerea armatei privitoare la
starea de spirit în unitățile militare.
Ei găseau cărările pe unde se intra și se ieșea
din unitate fără să fii văzut de santinelă. Ei intrau în unități
cu documente false, demonstrând că vigilența
personalului de serviciu era slabă sau formală. Odată
intrați în unități marcau tot felul de lucruri și locuri,
demonstrând existența golurilor în supravegherea ariilor
interioare ale unităților. Acționau atunci când vremea era
haină. Ei știu cum să se cuibărească și să se odihnească,
19
PUNCTE DE VEDERE
dacă se odihneau. Fiecare dintre ei era dispus să se
sacrifice pentru ca tovarășul lui să fie apt pentru misiune.
Au fost multe cazuri când nu s-a dormit 3-4 zile.
Un comandant inteligent folosește eficient
cercetașii și se bazează pe informațiile lor, chiar dacă
sunt trunchiate. Ele, informațiile cercetașilor, au o
calitate incontestabilă: sunt veridice.
După terminarea stagiului militar, mulți
cercetași au fost ”curtați” de Securitate. Cunosc
personal câteva astfel de cazuri. Erau deja instruiți în
privința culegerii de informații și, mai ales, te puteai
baza pe informațiile primite de la ei. Nu știu dacă
securiștilor le era frică de cercetași; nu cred acest lucru,
dar sunt sigur că preferau ca aceștia să nu fie prezenți în
zonele în care acționau ei. Securiștii erau și ei patrioți,
nu pot fi acuzați de trădare de țară. Dar faptul că parte
din ei trebuiau să susțină regimul Ceaușescu, care se
baza pe minciună și care plătea datoriile externe luând
hrana de la gura populației, îi conducea la acțiuni ostile
față de oamenii de rând care răbufneau, acțiuni care
erau făcute ocult, acoperite și în mare secret.
În acest context aș dori să abordez un ultim
aspect, acela al participării cercetașilor de la Batalionul
404 Cercetare la Timișoara în zilele de 18, 19, 20, 21
decembrie 1989. Personal am stat de vorbă cu
participanții la misiunea din Timișoara și mi-am notat
relatările lor. Nu voi da nume, dar voi relata fapte și le voi
interpreta cu bună credință și cu bun simț. Datele pe care
le dețin sunt veridice, sunt spuse prin viu grai de
cercetașii care au fost prezenți la fața locului. Nu-mi
permit să le modific, dar nici să nu le iau în considerație
pe motiv că aș supăra pe cineva. Informațiile despre
Timișoara le-am mai relatat în prezența unor domni
procurori, printre care era și actualul procuror militar
general. Aceștia nu au notat nimic, poate au ținere de
minte, dar au căutat să mă facă să cred că dețin informații
neconcludente sau false. Din acest motiv m-am hotărât
să le aștern în pagina revistei și să las cititorul să tragă
concluzii. Un alt motiv a fost acela că, în agenda mea,
erau bine păstrate dar invizibile, necunoscute.
Până la Timișoara toate misiunile cercetașilor
au fost ordonate de șeful Marelui Stat Major prin
Direcția Informații.
Inițial, șeful Marelui Stat Major a fost trimis la
Timișoara fără cercetași. Ordinul l-a primit de la ministrul
apărării naționale în dimineața zilei de 17 decembrie
1989. Ulterior, probabil în urma unor complicate și
dureroase procese de conștiință, ministrul apărării
naționale s-a hotărât să trimită în zonă cercetașii. A dat
ordin șefului Direcției Informații să trimită la Timișoara
un detașament de 41 de cercetași. Prin această măsură
ministrul apărării naționale a urmărit să-l ferească pe
PUNCTE DE VEDERE
șeful Marelui Stat Major de greșeli, dar a intrat în
colimatorul securiștilor și militarilor devotați lui
Ceaușescu. Este foarte posibil ca și acest fapt să fi
contribuit la declararea acestuia ca trădător. Oricâte
greșeli ar fi făcut ministrul apărării naționale până la acea
dată, pentru faptul că a ordonat trimiterea cercetașilor la
Timișoara garantând că acțiunile armatei vor fi, strict, în
concordanță cu realitatea de pe teren, a meritat să fie
declarat erou al Revoluției și o stradă importantă din
capitală să-i poarte numele.
La ajungerea la Timișoara, în după amiaza zilei
de 17decembrie, șeful Marelui Stat Major a fost
întâmpinat de ministrul de interne, care l-a luat în
propria mașină să-i arate „vitrinele magazinelor
devastate de huligani”. Aceștia au avut o discuție
referitoare la implicarea mai puternică a armatei în
reprimarea manifestanților, aspect cu care șeful
Marelui Stat Major a fost, în principiu, de acord
afirmând „pun tunurile pe ei”. Discuția din mașină mi-a
fost relatată de șeful Cercetării Diviziei de la Timișoara,
care l-a însoțit pe șeful Marelui Stat Major, deoarece
trebuia să-l conducă la sediul Diviziei unde primise
ordin să se instaleze.
A doua zi, 18 decembrie, dimineața, șeful
Marelui Stat Major, care se cazase în comandamentul
Diviziei, a luat cunoștință de faptul că cercetașii de la
Batalionul 404 Cercetare sunt la Timișoara. Aceștia
p r i m i s e ră o rd i n s ă s e c a ze ze t o t î n c a d r u l
comandamentului Diviziei. Este cât se poate de clar că
cercetașii au fost trimiși special pentru a-l ajuta pe
Șeful Statului Major. Mesajul a fost înțeles, iar acesta a
știut cum să-i folosească.
Cercetașii au primit misiunea să se
răspândească în oraș, în echipe de câte doi oameni, și să
afle cine au fost cei care au devastat vitrinele, și ce
revendicări și mișcări au de gând să facă demonstranții.
În seara aceleiași zile, la ședința de lucru, s-a
raportat că în nici un caz nu au fost muncitorii
timișoreni cei care au devastat vitrinele, și că a doua zi,
coloane de muncitori de pe Calea Girocului vor veni
spre Piața Teatrului. Doi cercetași erau infiltrați între
demonstranți, cu acceptul acestora, și îi vor însoți pe tot
traseul. Șeful Marelui Stat Major a apreciat inițiativa
acestor cercetași.
În data de 19 decembrie, seara la ședința de
lucru s-au raportat următoarele:
- muncitorii care vor aflui din Calea Girocului
erau foarte bine organizați, fiind aprovizionați
periodic cu pâine, alimente și apă și strigă lozincile: Jos
Ceaușescu, Jos Comunismul!;
- din rândul demonstranților care au fugit spre
Catedrală au căzut împușcați câțiva, deși militarii care
20
au executat foc de avertisment aveau țevile puștilor
orientate la 45 de grade;
- au fost observați civili, care au fugit pe lângă
demonstranți având o mână în buzunar, dar care nu au
intrat în catedrală;
- la ședință s-a discutat și despre asaltul asupra
porții de la intrarea în parcul auto al Diviziei, în seara
zilei de 18 decembrie, după ședința de lucru din acea
seară, dat de niște indivizi dubioși, cu un comportament
bolnăvicios, în spatele cărora erau persoane civile ce
păreau că îi incită la acțiuni violente;
- i s-a reproșat șefului Marelui Stat Major, pe
timpul ședinței, de către ministrul de interne, prin
cuvintele: „bine măi Fănică, așa ne-a fost vorba”, că un
cercetaș a fost prins în incinta Fabricii Policolor,
rugându-l să-i spună dacă militarul este cercetaș, așa
cum pretinde. S-a confirmat imediat faptul că persoana
arestată era cercetaș.
Aici doresc să deschid o paranteză pentru
câteva explicații. Direcția Informații avea în evidență
rezerviști speciali, care aveau dosarele fabricate
(excluși din partid etc), care rămâneau rezidenți în
teritoriul ocupat, cu care ar fi putut lua legătura
cercetașii parașutați în acel teritoriu. Asemenea
rezerviști erau mai ales din partea de vest a țării, pentru
că din acea parte ne așteptam la o agresiune, conform
Doctrinei Naționale de Apărare. Aceștia făceau un fel
de pregătire la Batalionul 404 Cercetare. Nu făceau
instrucție, mai degrabă căpătau niște cunoștințe; nume
de comandanți, nume de restaurante, nume de locuri și
alte elemente care i-ar fi putut ajuta să verifice
cercetașii care i-ar fi contactat. Cu această ocazie s-au
înfiripat unele cunoștințe, cercetașul nostru vrând să ia
legătura cu un astfel de rezervist, de la care spera să
obțină informații mai clare.
CI-stul întreprinderii, care-l avea în vizor pe
individ, l-a arestat pe cercetaș, întrebându-l de unde-l
cunoaște pe acel om și ce treabă are cu el. Cercetașul a
spus că a aflat de la un muncitor că individul este un
rebel și a vrut să afle de la el dacă a participat la
devastarea vitrinelor. A mai spus că execută un ordin,
fiind militar cercetaș. A fost arestat și dus la Miliția
Timișoara. În acea seară militarul a fost eliberat și s-a
prezentat la comandamentul Diviziei.
Este limpede că securitatea și miliția nu știau
de existența acestor rezerviști. Și mai este clar că nu au
fost activați. Mai este limpede că, din seara zilei de 19
decembrie, relația dintre șeful Marelui Stat Major și
ministrul de interne nu mai era una de încredere.
Revenind la bilanțul din seara zilei de 19
decembrie doresc să remarc faptul că un alt cercetaș a
raportat că știe unde au fost duse cadavrele celor

Împușcați și că va încerca să le vadă a doua zi devreme,
dimineața. A doua zi, foarte de dimineață, după ce a
obținut aprobarea, cercetașul a reușit să intre în morga
amenajată a spitalului și a văzut cadavrele. A remarcat
imediat că unele cadavre erau ale unor indivizi tunși,
cu figuri suspecte, care aveau tatuate numere pe
brațe. A încercat să noteze numerele, dar a apărut
directorul spitalului cu un paznic și l-a dat afară pe un
ton imperativ, amenințându-l că-l va raporta
procurorului general.
Cercetașul a raportat cele văzute și a fost sfătuit să
nu se mai ducă acolo dacă e vorba de procurorul general.
Pe data de 20 decembrie cercetașii au asistat pur și
simplu la manifestația din Piața Operei din Timișoara, iar
seara șeful Marelui Stat Major le-a spus că misiunea lor s-a
încheiat și că mâine dimineață vor pleca acasă.
Cercetașii au plecat acasă, la Buzău, cu trenul, în
dimineața zilei de 21 decembrie 1989.
Tot armamentul și muniția pe care le-au avut
asupra lor au fost predate la Divizia din Timișoara. Nu
puteau, în condițiile existente atunci, să călătorească
înarmați pe mijloacele de transport în comun. Conform
procesului verbal de predare primire încheiat cu
această ocazie se poate constata faptul că armamentul
nu s-a folosit, n-a fost tras nici măcar un foc.
Detașamentul a ajuns la Buzău în seara zilei de
21 decembrie. Militarii au fost așteptați la gară și aduși în
cazarmă cu două autocamioane. Erau dornici să ne
împărtășească impresii și întâmplări din această misiune,
care nu semănase cu nici una desfășurată până atunci.
Am ascultat cu atenție pe toți cei care aveau ceva de spus
și am notat, în mod inspirat, aceste relatări.
La data când notam aceste relatări eram
proaspăt absolvent al Cursului postacademic de analist
de stat major. Aveam și calitatea și cantitatea minimă
de date să pot trage câteva concluzii:
- cercetașii și-au făcut pe deplin datoria,
informându-l corect pe șeful Marelui Stat Major cu
situația din teren;
- miliția și o parte a securității, cu aportul
decisiv al procurorului general, au făcut curățenie,
trimițând la incinerare cadavrele de la Timișoara, între
care erau cadavrele celor care fuseseră puși să
producă spargerea și incendierea vitrinelor, care
fuseseră eliminați pentru a nu exista martori;
- căutând să șteargă propriile fapte, miliția,
securitatea și procuratura s-au deconspirat, pentru că
niciodată aceștia nu au făcut curat după armată.
Doresc să fac și o paranteză. Există un individ,
securist, adjunct al șefului Securității Statului, care tot
apare pe la televiziuni și care a spus cu gura lui că el și
șeful lui știau ce se va întâmpla și că șeful lui l-a informat
21
PUNCTE DE VEDERE
pe Ceaușescu. Dar el, sosit la Timișoara odată cu șeful
Marelui Stat Major, a stat ca un șobolan în gaură,
urmărind cu lașitate desfășurarea evenimentelor, pe
care ar fi putut să le prevină, dacă ar fi fost patriot, așa
cum pretinde că este.
O ultimă concluzie, întărită de informația
primită tot de la șeful cercetării Diviziei, referitoare la
faptul că la luarea în primire a localului miliției de către
armată, au fost găsite lucrurile ce erau expuse în
vitrinele incendiate, este aceea că forțe ale
Ministerului de Interne, până la fuga lui Ceaușescu, au
căutat să atragă armata într-un război civil, împotriva
demonstranților, pentru a-l susține la putere pe tiran.
Nu exclud faptul că au murit oameni la
Timișoara și datorită vreunui militar în termen, năuc
sau speriat. Mai spun că unii militari cu funcții
importante au dat dovadă de exces de zel,
îndemnându-și subordonații să apere țara de dușmani.
Alții, tot cu funcții importante și cu pensii mari, au pus
umărul, după 22 decembrie, la furtul revoluției.
În ansamblu, „regia spectacolului”, până la fuga lui
Ceaușescu, a aparținut exclusiv Ministerului de Interne.
A existat Batalionul 404 Cercetare și după
episodul Timișoara. Dar „băieții deștepți” spuneau, ori de
câte ori li se oferea prilejul, ca un laitmotiv, ce au căutat
cercetașii la Timișoara? Au mai spus vrute și nevrute
despre cercetași până la saturație. Știau jocul! Știau că dacă
zici un lucru de mai multe ori ceva se va întâmpla. Și s-a
întâmplat! Astăzi, Batalionul 404 Cercetare nu mai există...
Există și dăinuie însă spiritul său, care, precum lumina unui
far, ne arată mereu ce a fost și încotro trebuie să ne
îndreptăm. Prevăd că dintre cei care au fost „injectați” cu
spiritul de cercetaș va apărea omul ce ne va călăuzi pe
drumul drept al izbândirii.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
AMINTIRI
ÎN ȚARA LUI MENUMORUT
Colonel (rtr) Nicu MURGU
...Aprilie, 1971. Subsemnatul, tânăr locotenent,
cercetaș-parașutist în Batalionul de cercetare al unității de
parașutiști de la Buzău, desfășuram cu subunitatea
activitățile din planul de pregătire, mai ales că, nu cu mult
timp în urmă, sosise în unitate o nouă serie de încorporare.
În acea perioadă grupurile de cercetare ale
Batalionului de cercetare erau trimise destul de des în
diverse misiuni, precum cele de verificare a pazei și securității
obiectivelor militare și civile și de obținere de date și
informații pe timpul aplicațiilor tactice desfășurate de marile
unități și unități, de comandament, cu trupe, cu acțiune
simplă sau dublă, cu mobilizare parțială sau totală ...
Direcția Informații a Armatei, pentru care în acest
articol voi folosi acronimul DIA, a transmis statului major al
unității, ordinul de a pregăti grupurile de cercetare pentru
o misiune de circa 7 zile, în raioane de pe teritoriul național,
cu un relief puternic frământat și multe cursuri de apă, într-
un cuvânt în regiunea Crișana.
... Întrebări, sfaturi de la cei cu experiență în astfel
de misiuni și multe, foarte multe incertitudini ...
În aceste condiții am fost nevoiți să studiem foarte
bine zona în care urma să executăm misiunea și, mai ales,
să-i înțelegem specificul. Câteva din datele de interes
despre această zonă le voi prezenta, sintetic, în continuare.
22
Crișana
O regiune istorică aflată în nord-vestul României,
care cuprinde teritoriul dintre râurile Mureș, Someș, Tisa și
Munții Apuseni, respectiv județul Bihor în totalitate și
parte din județele Arad, Sălaj, Satu Mare și Hunedoara.
Crișana vine de la denumirea antică a Crișurilor, Chrisola
(aurit), dată din cauza faptului că în apele acestor râuri
existau foarte multe particule de aur rupte din Munții
Apuseni. Aceste râuri erau cunoscute în antichitate sub
mai multe nume: Crisus, Crisia, Grisia, Gerasusu, Kreisch
(germana arhaică), sau Chriso (greacă), care înseamnă aur.
Relieful regiunii cuprinde: Câmpia Aradului,
Câmpia de Vest, Dealurile de Vest, Munții Pădurea Craiului,
Munții Plopișului, Munții Bihorului, Munții Zarandului,
Munții Codru-Moma, Câmpia Crișurilor, Câmpia Tisei.
Regiunea Crișana se subîmparte în ținuturi distincte cum ar
fi: Aleșd, Beiuș, Criș, Gurahonț, Salonta, Săcuieni, Șimleu
Silvaniei, Ineu, Nădlac, Arad, Nucet, Marghita, Vașcău și
Lipova. Reședința regiunii Crișana este Oradea.
Crișana este străbătută de râurile Crișul Repede,
Crișul Alb, Crișul Negru și Barcău. Despre vremurile în care
oamenii și uriașii trăiau împreună, când s-au format cele
trei Crișuri din Vestul țării, există chiar și o frumoasă
legendă. Se spune că cei trei feciori ai lui Criș cel Bătrân,

care au purces la căutarea Băii de aur (o mină de aur foarte
bogată), însoțiți de soldații unui crai lacom după acest
metal, au fost fermecați de Vâlva Comorii, care i-a
transformat în stane de piatră, iar pământul de sub
picioarele lor, în ape curgătoare: Crișul Repede a fost numit
după fratele mai iute din fire, Crișul Alb după cel bălai, iar
Crișul Negru după cel oacheș. Soldații care îi însoțeau au
fost transformați, la rândul lor, în ape curgătoare mai mici.
Ca orice legendă, și aceasta are un sâmbure de
adevăr. Crișurile, îndeosebi cel Alb, își au izvoarele în zona
zăcămintelor de aur ale Apusenilor, au o direcție de
curgere de la est către vest, Crișul Alb și cel Negru se
confluează în Crișul Dublu, care își unește apoi apele cu cel
Repede, formând Crișul Triplu sau Crișul Comun, care se
varsă în final în râul Tisa.
Din punct de vedere demografic românii sunt
majoritari, fiind urmați de maghiari, rromi și alte etnii.
Misiunea
Contextul general în care trebuia să se desfășoare
acțiunile de cercetare era dat de faptul că urma să
acționăm în cadrul operativ al unei aplicații tactice cu dublă
partidă, la care participau marile unității și unități dislocate
în localitățile Oradea, Beiuș, Dej și Zalău și unele elemente
ale sistemului național de apărare, a cărei concepție
prevedea să se treacă la apărare pe granița de vest a
României, în Porțile Someșului și Mureșului.
De regulă, grupurile de cercetare acționau atât pe
timpul pregătirii în garnizoanele de dislocare la pace, cât și
pe timpul mobilizării, dislocării în raioane de concentrare,
deplasării, ducerii acțiunilor de luptă, executării
contraatacurilor și/sau contraloviturilor și regrupării
ulterioare a forțelor în vederea unor noi acțiuni de luptă.
Particularitatea acestei aplicații era dată de faptul că
„inamicul” pregătise o contralovitură cu o grupare de forțe
compusă din: o unitate mecanizată, o unitate de tancuri, o
unitate de infanterie moto, unități de artilerie, geniu,
transmisiuni, chimice, în condițiile în care toate localitățile
erau organizate pentru apărare cu participarea populației
civile și a trupelor de securitate și miliție.
Astfel, în zona de desfășurare a aplicației au fost
folosite un număr mai mare de grupuri de cercetare,
alocate fiecăreia din forțele care urmau să se „confrunte”,
în funcție de dinamica acțiunilor de luptă.
Misiunea premergătoare a fost dată în garnizoana
de dislocare a Batalionului de cercetare din Buzău, pentru
pregătire fiindu-ne alocate două zile, iar cea finală după
ajungerea în garnizoana Beiuș.
Grupul 3 cercetare a primit misiunea de a cerceta
raionul Beiuș, Sâmbăta, Holod, Cociuba Mare, Șoimi, Finiș,
Remetea pentru a descoperi forțele „inamicului” care vor
sosi în raionul aplicației, raioanele de concentrare,
punctele de comandă, tehnica din dotare, acțiunile de
luptă desfășurate de acestea și elementele sistemului de
aprovizionare cu hrană, carburanți-lubrifianți (CL) și
muniție ale acestora, precum și de a executa acțiuni cu
23
AMINTIRI
caracter deosebit asupra elementelor importante ale
dispozitivului inamicului descoperite.
Raionul de cercetare al grupului avea o serie de
particularități, care mi-au influențat deciziile privind
organizarea echipelor și misiunile acestora, astfel:
- existența a două compartimente distincte de teren,
generate de râurile Crișul Negru și Holod, care îl traversau
de la est către vest;
- calea ferată Oradea, Beiuș, avea de la Holod o
ramificație spre Ineu;
- existența unor stații CF cu amenajări care permiteau
debarcarea tehnicii de luptă grele (Sâmbăta, Holod, Șoimi
și Uileacu de Beiuș);
- posibilități reduse de trecere a cursurilor de apă, pe
poduri CF (metalice), poduri rutiere (beton) și punți pietonale;
- existența unor chei adânci pe cursurile de apă, în
special pe Crișul Negru;
- posibilitatea schimbărilor bruște a condițiilor meteo.
Grupul 3 cercetare a fost alcătuit din comandant
de grup, subsemnatul, radiotelegrafist, sergentul Savu
Constantin, ciclul II, radiotelegrafist clasa a 2-a, caporalul
Dumitru Anghel și trei militari în termen, unul de ciclul II și
doi de ciclul I.
Echipamentul utilizat a fost asemănător cu cel al
trupelor de uscat, arma transmisiuni, echipament de vară
(la 1 aprilie unitatea a trecut la ținuta de vară), cu
armamentul din dotare, iar materialele necesare
acțiunilor de cercetare (foi de cort, mască contra gazelor,
lopată, binoclu, aparat de fotografiat, hrană) în ranițe tip
militar în termen, asemănătoare cu cele ale trupelor de
uscat. La plecarea în misiune am primit aprobarea să ne
luăm gecile îmblănite de la costumele de parașutist de
iarnă, ca să ne protejeze pe timpul transportului cu
autocamionul, deoarece distanța pe care urma să o
parcurgem până în raionul aplicației era foarte mare, cca
600 km.
Legenda pe care am folosit-o pe timpul acestei
aplicații a fost următoarea: subsemnatul, deghizat în
AMINTIRI
sergent cu diagonală din arma transmisiuni, îi însoțeam pe
militarii în termen detașați la munci industriale, la cariera
de piatră de la Salonta (aflată dincolo de limita vestică a
raionului de cercetare).
Pătrunderea
Am executat pătrunderea în două etape, astfel:
- prima etapă, începând cu noaptea de duminică
spre luni, orele 22.30, cu autocamioanele, centralizat, sub
comanda locotenent-colonelului Buligioiu Dumitru, care
era și direcțional pentru toate grupurile de cercetare la
conducerea aplicației și coordonarea locotenent-
colonelului Lucaciu Alexandru, șeful Biroului cercetare în
dispozitiv din DIA, pe itinerarul Buzău, Nehoiu, Brașov,
Sibiu, Deva, Beiuș;
- a doua etapă, în noaptea de luni spre marți, după
ajungerea în garnizoana Beiuș, pe grupuri de cercetare, funcție
de depărtarea raioanelor de cercetare de această garnizoană.
Timpul a fost foarte bun pentru executarea
pătrunderii, temperatura medie fiind de 15-20°C. Când am
plecat din Beiuș spre raionul de cercetare vremea era
plăcută, cu soare și vânt zero, fapt ce ne-a determinat să
detașăm blănurile de la geacă și să le lăsăm la mașini.
Pentru a scurta timpul de ajungere în raionul de
cercetare am folosit pentru deplasare trenul. M-am
deplasat cu grupul în gara Beiuș de unde am luat trenul pe
ruta Beiuș, Salonta și am coborât în halta Șoimi, noaptea
după miezul nopții. Apoi am trecut râul Crișul Negru pe o
punte improvizată, în dreptul unui grup de case și ne-am
pierdut în pădurea de fag din marginea localității Șoimi.
În halta Șoimi am investigat un cetățean care și-a
dat seama că suntem cercetași. Ca de fiecare dată în
acțiunile de cercetare, populația civilă era informată
despre existența și activitățile unor grupuri de cercetare,
fapt ce a dus la îngreunarea acțiunilor grupului de
cercetare în adâncimea dispozitivului inamicului.
Am organizat inițial un loc de odihnă în corturi, dar
pentru că vremea dădea semne că se va înrăutăți, am luat
decizia de a schimba planul și de a pătrunde mai adânc în
munte, unde am găsit un grajd, o „odaie” în limbaj local, cu
fân, două vaci și loc suficient pentru odihna noastră.
24
Acțiunile de cercetare
Ziua I
Când ne-am trezit dimineață am avut o mare
surpriză: afară viscolea, uneori o mai dădea și într-o
lapoviță groaznică, zăpada se așternuse într-un strat de 10-
15 cm, iar noi, o surpriză și mai mare, eram echipați în
ținuta de vară. Bine că aveam cu noi gecile și alte materiale
intime personale, pentru că astfel am putut rezista frigului
pe timpul celor 4 zile de acțiune. Fiecare cercetaș din cadrul
grupului avea o foaie de cort, o raniță tip militar în termen,
un bidon de apă, un sac de dormit din fâș sau îmblănit, o
busolă, un cuțit și o gamelă. Fiecare grup de cercetare mai
era dotat cu o spirtieră, un pistol mitralieră cu 30 de cartușe
pentru securitatea grupului, 1-2 lanterne, 2-3 saci de
merinde, câte unul pentru fiecare echipă de cercetare,
două stații radio R-352, acumulatori pentru legătura radio,
un generator manual pentru curent, un topor, 1-2 lopeți
mici de infanterie, cordelină după caz și hrană pentru
grupul de cercetare. Cordelina ne-a fost de mare folos și
am întrebuințat-o la coborârea în vadul Crișului Negru
pentru aprovizionarea cu apă sau pentru traversarea în
siguranță a acestuia.
Am organizat cercetarea raionului cu două echipe
de cercetare: echipa nr. 1, subsemnatul și un militar în
termen de ciclul I, echipa de cercetare nr. 2, doi militari în
termen, unul de ciclul II și unul ciclul I. Un militar în termen
l-am desemnat ca ajutor al radiotelegrafistului grupului.
Baza grupului am stabilit-o în marginea pădurii, într-o grotă
bine mascată de o vegetație abundentă. Întrucât locul de
odihnă era stabilit la „odaie”, în baza grupului am depozitat
majoritatea materialelor, inclusiv hrana, care era formată
din conserve de carne de vită și porc, de pește în sos tomat
sau în ulei, unt, marmeladă și pesmeți. Pentru asigurarea
hrănirii pe timpul revenirii în garnizoana de dislocare la
pace, am lăsat o rație de hrană în autovehicule la Beiuș.
Am hotărât ca Grupul 3 cercetare să urce în munte
de unde să poată observa permanent baza grupului. Pe
timpul deplasării am urmărit ștergerea urmelor lăsate de
bocanci, mergând prin pădure târându-ne picioarele ca să
nu se poată determina direcția de deplasare. Legătura
radio cu Centrul de transmisiuni am asigurat-o cu stația R-
350 M, a fost stabilă în primele două zile, dar am rămas
rapid fără curent la acumulatori și i-am încărcat manual
doar pentru 2-3 legături pe zi. Legătura între echipele de
cercetare a fost asigurată cu stația R- 352 și a funcționat
foarte bine. Am reușit chiar să luăm legătura cu un alt grup
de cercetare (al locotenentului major Țintă Aristide) aflat la
cca 30-40 km, deoarece zona aplicației era favorabilă unor
astfel de legături. În final am reușit să transmitem 22 de
radiograme, pe care le-am codificat și decodificat personal,
cu informațiile obținute în urma cercetării raionului. Am
fost goniometrați permanent, fapt pentru care am hotărât
ca radiotelegrafistul însoțit de doi militari, să urce pe
pantele de nord ale Munților Codru-Moma, la vârful Pleșu,
cu cota 1.112, deoarece acolo nu putea ajunge mașina de

goniometrare. Datorită faptului că am trimis încă un militar
în termen cu radiotelegrafistul grupului pentru a ajuta la
încărcatul acumulatorilor cu generatorul manual am
rămas numai cu o echipă de cercetare completă.
Ziua a II-a
Nu am realizat pe deplin pericolul care mă păștea
începând cu a doua noapte, pentru că zăpada nu se topea
și continua să ningă abundent, cu lapoviță. Am desfășurat
investigații imediat ce au apărut militarii care participau la
aplicație. Astfel, au început să sosească subunități din
detașamentul precursor, îmbarcate pe autovehicule,
grosul trupelor urmând să sosească în raion începând cu
orele 20.00 cu tehnica de luptă (transportoare amfibii
blindate – TAB și tancuri) îmbarcată pe CF. Am organizat
cercetarea stațiilor de cale ferată Sâmbăta, Holod, Șoimi și
Uileacu de Beiuș, stații de cale ferată unde, cel mai
probabil, urma să fie debarcată tehnica din dotarea
unităților care participau la aplicație.
Tehnica din dotarea unității de tancuri a fost
debarcată în cursul nopții în stațiile de cale ferată Holod,
situată pe malul drept al râului cu același nume și Șoimi,
situată pe malul stâng al râului Crișul Negru. În fiecare din
acestea au fost debarcate câte un batalion de tancuri
alcătuit din 28 de mijloace de luptă (1 TAB, 21 tancuri T-34 și
6 tancuri T-55).
Tehnica debarcată în stațiile Șoimi, Uileacu de
Beiuș la orele 24.00 s-a încolonat și a început deplasarea
spre raionul de concentrare, la fel a procedat și tehnica
debarcată în stația Holod. Întrucât vremea se schimbase în
viscol și lapoviță tehnica militară (tancuri și autovehicule) a
rămas staționată pe ulițele și străzile localităților din
raionul de concentrare.
Batalionul de tancuri, care a debarcat în stația Holod,
s-a dispus pe malul drept al râului Holod, în raionul Ceica,
Holod, 5 km est Sâmbăta, cu punctul de comandă la Holod.
Batalionul de tancuri, care a debarcat în stațiile
Șoimi, Uileacu de Beiuș, s-a dispus pe malul drept al râului
Crișul Negru, în raionul Răbăgani, Șoimi, 3 km est Pocola, cu
punctul de comandă la 3 km Nord, Uileacu de Beiuș.
Unitatea mecanizată, alcătuită din două
batalioane de infanterie pe autovehicule și TAB, s-a
deplasat pe roți pe itinerarul Oradea, Beiuș și a ocupat un
raion de concentrare temporar între Roșia, Dobrești,
Sâmbăta. Cercetașii grupului au descoperit următoarele
categorii de tehnică: 8 TAB, 4 autocamioane tip dubă de
stat major, 4 autoturisme M-461.
Am mai descoperit că unitatea mecanizată,
împreună cu unitatea de tancuri, urmau să se constituie
într-o grupare de contralovitură pe direcția Copăceni,
Salonta, având punctul de comandă dispus în localitatea
Copăceni, cu misiunea de a nimici inamicul pătruns în
capul de pod pe direcția Tinca, Căușad și a reface apărarea
pe Canalul Colector Criș (Tamășag), urmând ca, ulterior, să
nimicească inamicul pătruns pe teritoriul național și să
refacă apărarea pe granița de vest a României.
25
AMINTIRI
Ziua a III-a
Spre dimineață, când ne-am întors din misiune și
am mers la „odaie” să ne odihnim, stăpânul grajdului ne
aștepta să-i dăm explicații despre curajul nostru de a
pătrunde pe proprietatea sa. Proprietarul era cetățean de
origine maghiară, din Beiuș, ascet, de circa 50 de ani, cu o
barbă precum călugării care, în urma unor negocieri, a
rămas încântat de prezența noastră și a acceptat să folosim
„odaia”. Multe din informații le-am verificat prin el. A făcut
echipă cu un militar din grup, pe care l-a îmbrăcat în civil și
astfel a obținut multe informații despre trupele din zonă.
Aș dori să arăt că în octombrie 1970 au fost încorporați de
la Centrul Militar Județean (CMJ) Bihor 8 militari în termen,
de la CMJ Sălaj 4 și de la CMJ Arad 6 militari în termen, care
la data când s-a executat aplicația erau în ciclul I de
instrucție. Militarul care a făcut echipă cu „călăuza”
noastră, era din Sânmartin, județul Oradea, viitor sergent
cercetaș-parașutist, cu care Grupul 3 cercetare și
Compania 1 cercetare s-au mândrit. Acest militar avea
buletinul de identitate asupra lui, fiind luat de la cazarmă, și
împreună cu „călăuza” noastră, folosind două biciclete au
„colindat” tot raionul de cercetare procurând informații
importante despre trupele „inamicului”. Aveau
permanent legătura cu subsemnatul prin stația radio și au
folosind un cod de comunicare stabilit de comun acord.
Aceștia au pătruns în dispozitivul inamicului și au executat
multe acțiuni cu caracter deosebit. Au marcat „minat”
podurile de CF și rutiere, au marcat „distrus” sistemul de
legătură radioreleu, au întrerupt alimentarea cu curent
electric generat de grupurile electrogene, au marcat
„infectat” hrana pregătită la bucătăriile de campanie și apa
din cele două fântâni publice existente pe raza raionului de
cercetare. Aceste două fântâni erau păzite de serviciul
permanent de „caraulă” existent în comună .
Am dorit să prezint „călăuza” echipei din
conducerea aplicației, dar acesta a refuzat de frica organelor
de securitate și miliție, el fiind de naționalitate maghiară.
O altă problemă importantă cu care ne-am
confruntat a fost lipsa apei potabile, pe care am rezolvat-o
parțial prin fierberea apei din râul Crișul Negru. Uneori, cu
ajutorul „călăuzei” noastre, mai aduceam apă de la un puț
din curtea unui cetățean de unde lua și el apă.
Pentru a servi masa trebuia să umblăm la
depozitul din baza grupului, pentru a ridica hrana. Și ca un
făcut, am constatat că nu putem accesa locul deoarece, la
15-20 m de grotă, se aflau concentrate subunitățile de
regiment. Nu ne rămânea decât să așteptăm noaptea, ca
să intrăm și să luăm alimente. Dar foamea pusese
stăpânire pe noi și trebuia să așteptăm să fie schimbat
raionul de cercetare spre vest, unde avea loc dinamica
acțiunilor de luptă. Am încercat să mulgem vacile, dar
amândouă erau gestante și nu aveau lapte. Am rugat
„călăuza” noastră maghiară să ne ajute și el a rezolvat
problema hranei foarte simplu. Ne-a invitat la cabana de
lângă „odaie”, a făcut o mămăligă mare și o oală de ciorbă
AMINTIRI
de cartofi de 6-7 litri, care ne-a costat 5 lei, și ne-a mai dat
un litru de țuică de pere, tot cu 5 lei. Astfel, cu numai 10 lei,
am reușit să hrănesc tot grupul de cercetare.
Am pătruns în dispozitivul inamicului și am marcat
„minat” 10 tancuri, 4 TAB, am marcat „distrus” podurile de
cale ferată și rutiere peste râul Crișul Negru, de la Șoimi și
Holod, am pătruns în punctul de comandă al marii unități,
un cort de stat major cu o santinelă, aflat la marginea
localității Copăceni, pe care l-am dărâmat. Datorită
condițiilor meteo nefavorabile, ninsoare și vânt puternic,
majoritatea tehnicii din dotare staționa pe drumuri și căile
de acces spre localități. Am continuat acțiunile de
diversiune, deoarece condițiile erau prielnice pătrunderii
în dispozitivul inamicului, prin marcarea „infectat” a apei
potabile din singura fântână din comuna Copăceni, oprirea
generatorului de curent electric de mai multe ori pe timpul
pregătirii hranei, marcarea „infectat” a hranei care se
aducea de la cazarmă, pregătită la popota unității (pentru
cadre). Doresc să menționez că pentru militarii în termen
hrana se pregătea la bucătăriile de campanie din dotare
După o zi și jumătate de frig și lapoviță, zăpada
începuse să se topească, iar câmpul se trezise parcă din
somn fiind pregătit să primească păsările călătoare. Eram,
totuși, în aprilie, luna în care primăvara devine stăpână pe
natură, împodobind-o cu flori, plante și multă veselie.
Spre dimineață, la ora 06.00, s-a dat alarma, au
fost pornite motoarele autovehiculelor și blindatelor, s-au
constituit coloanele de marș și a început deplasarea spre
aliniamentul de plecare la contralovitură.
Informațiile pe care le obțineam erau codificate și
transmise la Centrul de Transmisiuni de la Buzău, unde
erau decodificate și retransmise codificat conducerii
aplicației de la Beiuș, deoarece harta cu informațiile
transmise de grupurile de cercetare era dovada unei
aplicații reușite, urmând să fie prezentată șefului Marelui
Stat Major în cazarma de la Beiuș.
Recuperarea
Chiar dacă misiunea inițială a Grupului 3 cercetare
prevedea să însoțim trupele angajate la contralovitură,
după 4 zile de acțiune în condițiile grele de frig și ploaie,
conducerea aplicației a luat hotărârea ca acțiunea noastră
să înceteze pe aliniamentul de plecare la contralovitură a
trupelor. Astfel, la ora 12.30, am primit radiograma prin
care se ordona încetarea misiunii, grupurile de cercetare
fiind așteptate la Beiuș, pentru confruntarea informațiilor
transmise cu elementele de pe harta conducerii aplicației.
Recuperarea s-a făcut tot cu trenul până la Beiuș,
unde am fost așteptați de direcționalul de la conducerea
aplicației, locotenent-colonelul Buligioiu Dumitru.
În urma participării la această aplicație, Grupul 3
Cercetare a fost apreciat cu calificativul „Foarte Bine”.
La final
Începeam și eu, așa cum au făcut mulți din
cercetașii cu experiență, să-mi construiesc, dacă pot spune
așa, propriul set de principii și reguli, pe care să le respect
26
pe timpul viitoarelor misiuni, adică propria identitate de
cercetaș în dispozitivul inamicului prin parașutare.
În urma acestei aplicații am învățat că:
- planul inițial se construiește pe anumite date, mai
mereu insuficiente, iar situația concretă din raionul de
cercetare este mult diferită și necesită întotdeauna
adaptarea acestuia la realitatea din raion;
- să se utilizeze pentru cercetași și echipe crochiuri cu
raionul de acțiune, pentru a-i ajuta la orientarea în teren și
la indicarea elementelor descoperite;
- pe timpul acțiunilor de cercetare se pot produce
permanent modificări în conținutul misiunilor grupurilor
de cercetare, în funcție de dinamica acțiunilor de luptă,
căile de comunicații, măsurile de pază a punctelor de
comandă și altor obiective importante din dispozitivul
inamicului;
- fără o legătură radio stabilă și fără informații
transmise prin radiograme misiunea se considera a fi
neîndeplinită, lucru corect de altfel;
- în acele timpuri, de foarte multe ori se luau măsuri de
pază și apărare a elementelor dispozitivului de luptă cu
muniție de război, iar noaptea funcționa „caraula”, adică
paza din cetățeni înarmați;
- condițiile climatice se puteau schimba rapid din
favorabile în nefavorabile;
- asigurarea hranei și apei potabile sunt elemente
esențiale care pot înclina hotărâtor balanța succesului
acțiunilor de cercetare;
- coeziunea de grup poate asigura depășirea celor mai
multe din situațiile neprevăzute ce se pot ivi pe timpul misiunii;
- specificul acțiunilor de cercetare putea genera cu
ușurință probleme de sănătate la unul sau la mai mulți din
componenții grupului.
Reconstituirea acțiunilor de cercetare s-a făcut în
unitatea militară unde eram cazați prin prezentarea
radiogramelor și confruntarea cu cele primite de la Buzău.
Locotenent-colonelul Lucaci Alexandru, arbitru din partea
DIA, a verificat pe hartă tot ceea ce am transmis la Buzău.
Pe baza datelor transmise la Centru s-a realizat dispozitivul
de luptă pentru contralovitură. Informațiile rezultate
despre „inamic” erau decodificate de grupa operativă a
Batalionului de cercetare și retransmise, tot codificat, la
grupa operativă a conducerii aplicației de la Beiuș.
Am simțit nevoia unui cercetaș în cadrul grupului,
care să cunoască și să vorbească limba zonei, iar soluția
aleasă de a folosi o „călăuză” a fost bine apreciată, deoarece
în Crișana anilor '70, se vorbea foarte mult limba maghiară.
Și drumul de înapoiere în garnizoana Buzău mi s-a
părut, parcă, mai lung, poate și datorită faptul că acum,
adrenalina, „drogul” cu care se îmbătau la fiecare salt și în
fiecare misiune cercetașii-parașutiști, era acum la-ntors
acasă, la cote destul de scăzute.
...Primăvara anului 1971. În Batalionul de cercetare al
unității de parașutiști de la Buzău, continua instrucția
militarilor dintr-o nouă serie de încorporare ...

CĂTRE ... OPERAȚIILE SPECIALE
General de brigadă (rtr) Dumitru MIU
În anii '90, rolul cercetării în dispozitivul inamicului
prin parașutare s-a schimbat în mod semnificativ, ca o
consecință a modificării tipologiei conflictelor ce au avut
loc pe plan mondial. Datorită faptului că s-a redus simțitor
amenințarea unui război la scară globală – convențional și
nuclear – au căpătat o mare importanță conflictele de mică
intensitate, care necesitau un alt gen de răspuns militar și
un altfel de forțe.
Astfel, în intervalul de timp cuprins între anii 1998 și
2003, și în armata română, problema Forțelor Speciale a
devenit un subiect „la modă”. Însă, marea majoritate nu a
avut opinii precis conturate, întârziind să se pronunțe.
Acest lucru îmi întărea convingerea că ne aflam în faza
(foarte firească și necesară) a clarificărilor conceptuale.
Impactul problematicii Forțelor Speciale asupra
organismului militar românesc a devenit pregnant în
special odată cu participarea unor subunități din cadrul
Centrului 404 cercetare, Buzău (C. 404 Cc.) și Batalionului
119 cercetare, Oradea (B. 119 Cc.) la unele aplicații NATO
(„Strong Resolve 1998”, Portugalia și „Strong Resolve
2002”, Polonia) și la activități de instruire în comun,
specifice forțelor speciale („EXCOM'99”), acumulându-se
o experiență apreciabilă, atât pe linia organizării acestui
gen de forțe cât și în ceea ce privește formarea luptătorilor.
Acest domeniu a fost abordat de o manieră coerentă de
Direcția Informații Militare (DIM), sub forma unei concepții
operaționale distincte.
Pentru Armata României totul a început în a doua
jumătate a lunii iunie a anului 1998, atunci când atașatul
apărării britanic la București, colonelul Roddy Shaw-Brown, a
adresat o scrisoare șefului Secției Cooperare Militară
Internațională (SCMI) din Statul Major General (SMG) prin
care informa Ministerul Apărării Naționale (MApN) despre o
solicitare a forțelor speciale britanice de a vizita România, în
27
AMINTIRI
prima decadă a lunii iulie 1998, pentru a discuta cu membrii
Forțelor Speciale române despre posibilitățile de instruire în
comun. Scrisoarea conținea o variantă de program, pe zile și
ore, cu elemente generale (discuții cu reprezentanții forțelor
speciale române, prezentarea unor exerciții practice și
stabilirea agendei activităților viitoare) și punctuale (zilele de
sosire și plecare ale delegației militare britanice, zborurile și
orele de aterizare/decolare și dineul oferit de atașatul apărării
britanic, în prima zi a vizitei). De asemenea, în conținutul
scrisorii, atașatul britanic sugera ca partea română să prezinte
invitaților cadrul general despre Forțele Speciale române
(organizare, rol, condițiile și programele de pregătire).
Fiind interfața MApN în relația cu celelalte armate,
SCMI a prezentat șefului SMG, generalul de corp de armată
Constantin Degeratu, un raport prin care propunea să fie
de acord cu efectuarea vizitei, iar acesta, în rezoluție, a
menționat ca activitatea să fie gestionată de către
generalul Decebal Ilina, la acea vreme locțiitorul șefului
SMG. Pentru atingerea obiectivelor solicitate de partea
britanică, domnul general Ilina a direcționat documentul
către DIM și m-a nominalizat să mă ocup de această
activitate împreună cu Comandamentul Trupelor de
Parașutiști (Cdm.Tr.Pșt.) și Subunitatea de Misiuni Speciale
din Brigada 30 Gardă (Bg. 30 Gd.).
Nominalizarea făcută de către generalul Decebal
Ilina nu a fost întâmplătoare pentru că dânsul îmi cunoștea
preocupările în acest domeniu din numeroasele discuții
purtate cu ocazia aplicațiilor, inspecțiilor și analizelor de la
C. 404 Cc. și B. 119 Cc., precum și a deplasărilor cu mașina
de serviciu la Buzău sau Oradea.
Pentru a fi mult mai operativ în rezolvarea sarcinilor, l-
am inclus în echipă, încă de la început, pe maiorul Ion
Popescu, ofițer în Biroul cercetare de specialitate din cadrul
Secției cercetare la trupe, decizie care s-a dovedit deosebit
de utilă pentru ceea ce avea să se deruleze în perioada 1998-
2000. Următorul pas pe care l-am făcut a fost să iau legătura
cu comandanții Cdm.Tr.Pșt. și Bg. 30 Gd. pentru a-i informa
despre vizită și, după o serie de telefoane și tatonări, echipa
s-a mărit prin cooptarea în cadrul ei a locotenent colonelului
Vasile Soare, comandantul Batalionului 495 Operațiuni
Speciale, Clinceni și a căpitanului Răzvan Vasile, Bg. 30 Gd.,
București. Programul vizitei, stabilit împreună cu echipa, a
cuprins o informare privitoare la metodele și procedeele de
instruire a cercetașilor în adâncime de la C. 404 Cc. și B. 119
Cc., activitate în sarcina mea, pe care urma să o susțin la
sediul SCMI și vizionarea a două exerciții tactice, unul cu
tema „Acțiunile desfășurate de compania de operațiuni
speciale în dispozitivul inamicului pentru eliberarea unor
personalități”, exercițiu prin parașutare, prezentat de către
AMINTIRI
Batalionul 495 Operațiuni Speciale, la sud de localitatea
Clinceni, iar cel de-al doilea cu tema „Protecția, paza și
intervenția în situații deosebite”, prezentat de către
Subunitatea de Misiuni Speciale, în Poligonul Domnești.
Programul a inclus și un segment de timp alocat discuțiilor în
urma cărora să identificăm posibilitățile și modalitățile de
pregătire în comun a unor subunități române și britanice.
În ziua de 5 iulie 1998, la dineul oficial oferit de
partea britanică la Ambasada Marii Britanii, locotenent
colonelul Lester A Holley, comandantul Regimentului 21
SAS și maiorul James McMahon, ofițer din cadrul Forțelor
Speciale australiene, detașat la biroul operații din
Comandamentul Forțelor Speciale britanice, ne-au
prezentat unele situații reale, cu care s-au confruntat pe
timpul misiunilor speciale, fapt ce mi-a amplificat interesul
de a dezvolta, pe viitor, această colaborare. În zilele care au
urmat, în baza mandatului aprobat, au fost dezbătute
problemele teoretice referitoare la structurile de cercetare
din Armata României, criteriile de selecție și modul de
pregătire a cercetașilor și, totodată, au fost prezentate cele
două exerciții tactice, la Clinceni și Poligonul Domnești.
La întâlnirea din noiembrie, destinată executării
recunoașterilor în teren muntos și în locuri izolate, în
scopul de a prospecta posibilitățile de antrenare a
militarilor britanici în comun cu militarii români,
comandantul Regimentul 21 SAS a venit însoțit de maiorul
George Simm, ofițer cu planificarea operațiilor în cadrul
unități, partea română fiind reprezentată de subsemnatul
și maiorul Ion Popescu, din Secția cercetare la trupe a DIM,
completată cu ofițeri, specialiști pe domenii de activitate,
astfel: colonelul Mihai Marteș, șeful de stat major al Cdm.
Tr. Pșt., colonelul Viorel Drenea, șeful de stat major al C.
404 Cc., locotenent colonelul Constantin Urecheatu, ofițer
în Secția cercetare a Statului Major al Forțelor Terestre
(SMFT), comandorul Florin Costache, locțiitorul pentru
zbor al comandantului Bazei 90 Transport Aerian, Otopeni,
locotenent colonelul Lucian Tudor, șeful de stat major al
Subunității de Misiuni Speciale din Bg. 30 Gd., maiorul
Gabriel Mușat, șef de birou în Comandamentul Logistic și
căpitanul Adrian Morariu, ofițer în Direcția Financiară.
Cu câteva zile înainte de sosirea în țară a
specialiștilor britanici, am organizat o întâlnire la sediul
MApN cu membrii delegației române, ocazie cu care le-am
prezentat: componența delegației și a domeniilor de
responsabilitate, un rezumat asupra demersurilor care au
precedat această întâlnire, precizări asupra desfășurării
programului (scopul vizitei, componența delegației
britanice si activitățile prevăzute în cadrul programului),
„Memorandumul de Înțelegere între Guvernul Regatului
Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și Guvernul
României, privind pregătirea Forțelor Armate britanice în
România”, un documentar privind „Compunerea Forțelor
Speciale în unele armate moderne. Selecționarea și
instruirea personalului. Pregătirea misiunilor,
pătrunderea, îndeplinirea misiunilor și recuperarea în
doctrina și practica SAS”. De asemenea, le-am prezentat
locurile de instrucție și bazele de antrenament din zona de
desfășurare a recunoașterilor.
28
După întocmirea formalităților vamale, împreună
cu delegația militară britanică, ne-am deplasat la Baza
Militară Otopeni unde, timp de două ore, am stabilit
elementele de principiu referitoare la executarea
zborurilor în cadrul instruirii comune cu responsabilii pe
linia planificării zborurilor militare.
În primele ore ale dimineții următoare, înainte de a
pleca spre munte, am purtat discuții cu privire la programul
comun de pregătire, echipamentul, tehnica, armamentul și
măsurile de siguranță, normele ce rezultă din regulamentele
militare specifice, regulile de comportament în poligoane și
tabere de instrucție, asigurarea materială și financiară,
transportul, activitățile prevăzute a fi suportate în comun de
cele două ministere, demersurile pentru obținerea
aprobărilor necesare în vederea exercițiului de instruire în
comun, din anul următor.
Apoi, ne-am deplasat la bazele de instrucție din
zona Predeal (Dihamul Militar, Cheile Râșnoavei și Cabana
Parașutiștilor). Partea britanică a fost interesată de
condițiile de cazare, hrănire, baza materială de instrucție și
poligoanele destinate pregătirii militarilor (de tragere,
alpinism, instrucție tactică specifică, topografie, trai în
condiții de izolare), precum și de unele trasee de parcurs în
zona muntoasă. În ultima zi, au avut loc discuțiile finale ale
întâlnirii de lucru, pentru a trage concluziile necesare și a
stabili măsurile pentru punerea la punct a programului de
pregătire în comun din anul 1999. În ciuda timpului scurt
avut la dispoziție, părțile au analizat mai multe variante de
lucru, iar în final au convenit ca activitatea de instruire în
comun să se desfășoare într-una din lunile iulie sau august
1999, în zona Predeal, Brașov, Râșnov, variantă discutată și
cu atașatul apărării britanic de la București, colonelul
Roddy Shaw-Brown, care ne-a asigurat că va trimite
Statului Major General al Armatei României un punct de
vedere oficial al Armatei Marii Britanii.
Totodată, pentru a asigura o cât mai bună relaționare,
am convenit cu partenerul britanic, să utilizăm cele două
canale militare oficiale: colonelul Roddy Shaw-Brown, atașatul
apărării britanic la București, și colonelul Vasile Palcău, șeful
misiunii diplomatice militare din Marea Britanie.
A treia întâlnire s-a desfășurat la începutul lunii
martie 1999 pentru planificarea nemijlocită a instruirii
comune. La activitate au participat maiorul George Simm,
ofițer cu planificarea operațiilor la Regimentul 21 SAS, și
maistrul militar Dick Douglas, subofițer, ajutor cu
planificarea operațiilor în cadrul aceleiași unități, din partea
britanică și maiorul Ion Popescu, ofițer cu planificarea
operațiilor în Biroul cercetare de specialitate, din partea
română. Cu această ocazie s-au efectuat recunoașteri în
bazele de instrucție din zona Predeal, Brașov, Râșnov (pentru
antrenarea instructorilor români, în luna august 1999) și în
zona Sibiu, Crinț, Sadu (pentru a prospecta posibilitățile de
instruire alpină și în teren muntos a unei subunități britanice,
în luna noiembrie 1999).
În urma acestei întâlniri s-a convenit ca la activitatea
din luna august să participăm cu 60 de instructori români,
antrenarea acestora să aibă loc în perioada 14-28 august
1999, în raionul, Predeal, Platoul Bucegilor, Masivul Piatra
 AMINTIRI

Craiului, Râșnov, iar cazarea, hrănirea, transportul și gardă, parașutiști și misiuni speciale, deoarece acești
celelalte elemente de suport logistic pentru instructorii
britanici, să fie asigurate în aceleași condiții ca pentru
militarii români. De asemenea, s-a convenit ca exercițiul de
instruire să se deruleze pe următoarele faze: Faza 1 –
Planificarea și pregătirea exercițiului, Faza 2 – Deplasarea
în zona exercițiului, Faza 3 – Programul de desfășurare a
exercițiului și Faza 4 – Revenirea militarilor britanici în țară
și a celor români la unitățile de bază.
În ceea ce privește programul de pregătire, s-a
stabilit ca acesta să cuprindă metodica pregătirii tactice
specifice, trageri speciale, rapel din elicopter, trai în condiții
de izolare, deplasări în teren muntos pe distanțe medii și
lungi (până la 150 km) și exerciții complexe cu durata de 24
de ore, cu acțiune asupra unor obiective (ținte) strategice,
folosind deplasarea combinată pe jos, pe roți și cu
elicopterul. În ultima fază a acestei runde, s-a stabilit ca
asigurarea logistică a exercițiului să revină în totalitate
părții române, astfel: asigurarea resursei de aviație pentru
două elicoptere de transport, în limita a 6 ore/zbor,
asigurarea medicală cu personal specializat, medicamente
și serviciul „ambulanță”, asigurarea cu armament, muniții,
auto, transmisiuni, topogeodezică și alte materiale
necesare instruirii.
Pentru cei care urmau să facă parte din grupul de
instructori români, specialiștii britanici ne-au cerut să facem
o selecție riguroasă, în cadrul căreia să se acorde o atenție
specială caracterului candidaților. „Este de preferat,
spuneau specialiștii britanici, să urmărim modelul individual
autonom, cu o coloană vertebrală dreaptă, care nu are
nevoie să se sprijine pe alții și unde egoismul nu are ce căuta
în cadrul unor astfel de acțiuni. De asemenea, este de
preferat ca luptătorul să fie stăpân pe sine în cele mai
presante situații, să aibă capacitatea de a rezista la greutăți și
să accepte critica fără să se simtă ofensat.”
După încheierea vizitei de recunoaștere, șeful SMG,
generalul Constantin Degeratu, a aprobat ca exercițiul să
poarte numele de cod „EXCOM'99”.
Pentru mine problema selecției pentru instruirea în
comun a fost una de maximă importanță. Fără a pierde
timpul, în baza „Planului cadru cu responsabilitățile stabilite
pentru exercițiul comun din perioada 14-28 august 1999”,
aprobat de ministrul apărării naționale, Secția cercetare la
trupe a efectuat selecționarea militarilor pentru
„EXCOM'99”. Criteriile de selecție, convenite în mare parte
cu specialiștii britanici, au urmărit să asigure admiterea
numai a candidaților înzestrați cu suplețe mentală și vigoare
fizică deosebită, caracterizați prin dăruire profesională, cu
spirit de inițiativă și capabili să opereze în condiții de stres
atât individual, cât și ca parte a unei echipe închegate, înscriși
pe bază de voluntariat, cu vârsta maximă de 32 de ani, cu
gradul de sublocotenent-căpitan (pentru ofițeri) și sergent
major-plutonier (pentru subofițeri), apți din punct de vedere
medical și care au cunoștințe de limba engleză, performanțe
la instrucția tragerii și un comportament foarte bun. Ca
urmare, selecționarea celor 60 de participanți la exercițiu s-a
făcut din rândul militarilor profesioniști (ofițeri și subofițeri),
încadrați în unități de cercetare în adâncime prin parașutare,

29
AMINTIRI
Astfel, pentru asigurarea unei pregătiri unitare a
personalului militar în domeniul forțelor speciale, ca șef al
Secției cercetare la trupe și teritorială am întreprins
demersuri, în primă urgență, pentru constituirea Biroului
Forțe Speciale în cadrul secției și pentru transformarea
Centrului de pregătire de la Buzău într-un Centru de
pregătire a forțelor speciale. În urma demersurilor
efectuate, din 10 ianuarie 2000, în conformitate cu
aprobarea șefului SMG, „Centrul de pregătire a
cercetașilor în dispozitivul inamicului prin parașutare și
mijloace de zbor individuale” s-a constituit în „Centrul de
Pregătire a Forțelor Speciale” (CPFS), cu aceeași
organizare, iar din 1 aprilie 2000, Secția cercetare la trupe și
teritorială și-a schimbat denumirea în „Secția cercetare la
trupe și forțe speciale” și Biroul conducere cercetare
strategică din cadrul Secției cercetare la trupe și teritorială,
care coordona activitatea Centrului 404 Cercetare (C. 404
Cc.) și Batalionului 119 Cercetare (B. 119 Cc.), și-a schimbat
titulatura în „Biroul forțe speciale”.
Totodată, din vara anului 1999, Secția cercetare la
trupe și teritorială a făcut eforturi mari pentru a ridica pe
locul ce i se cuvine pregătirea în domeniul forțelor speciale,
avansând la nivelul întregii Armate bareme superioare la
pregătirea fizică și testarea psihologică, criterii de selecție,
metode de instruire și performanțe obținute.
Începând cu anul de instrucție 1 martie 2000-28
februarie 2001, șeful SMG a aprobat continuarea instruirii în
domeniul forțelor speciale, cu cei 60 de militari din
compunerea Detașamentului „EXCOM'99” în orice bază de
antrenament a armatei, timp de 14 zile, conform planificării
și programului de pregătire întocmite de Secția cercetare la
trupe și teritorială din Structura de Cercetare (J2) a SMG.
În urma acestor activități de pregătire, militarilor
din Subunitatea de misiuni speciale din structura Bg. 30
Gd. li s-a acordat dreptul de a executa lansări cu parașuta.
În acest sens, statul de organizare a subunității a fost
completat pentru fiecare militar cu simbolul „CP”
30
(cercetaș-parașutist). De asemenea, deprinderile
participanților la „EXCOM'99” au fost perfecționate printr-
un curs de pregătire pentru instructori forțe speciale,
organizat la CPFS, Buzău. Cursul s-a desfășurat în două
serii: seria I, în perioada 24 iulie-11 august 2000, cu 20 de
cercetași aparținând C. 404 Cc. și B. 119 Cc.; seria a II-a, în
perioada 14 august-1 septembrie 2000, cu 20 de militari
din cadrul unităților de cercetare prin parașutare ale
armatelor și misiuni speciale a Bg. 30 Gd..
Cooperarea româno-britanică în domeniul forțelor
speciale a continuat și după exercițiul „EXCOM'99”. Astfel,
în perioada 18-19 octombrie 1999, a avut loc o altă
întâlnire în domeniul forțelor speciale, în România, între
reprezentanții Regimentului 21 SAS V, din Regatul Unit al
Marii Britanii și Irlandei de Nord și Structura de Cercetare
(J2) a SMG și o vizită efectuată în România, în perioada 2-7
iulie 2000, de locotenent colonelul Gerald Lyindon Powell,
comandantului Regimentului 23 SAS, însoțit de maiorul
Joseph Hill, ofițer în cadrul aceleiași unități, pentru a pune
în discuție bazele unei viitoare colaborări cu faimoasa
unitate britanică.
Perfecționarea pregătirii în domeniul forțelor
speciale a continuat prin participarea militarilor din
compunerea Detașamentului „EXCOM'99” la aplicații în
țară sau în străinătate.
La convocarea de pregătire a exercițiului din cadrul
Parteneriatului pentru Pace (PfP) „Cooperative
Determination '99” (24 noiembrie - 6 decembrie 1999),
desfășurată la sediul Bg. 30 Gd., activitățile au vizat
parcurgerea unor teme cu un pronunțat caracter
antiterorist, executarea de ședințe de tragere cu pistolul
calibru 9 mm, „Mini-Uzi”, pușca automată și pușca
semiautomată cu lunetă (pentru fiecare trăgător fiind
alocate 1.743 de cartușe diferite) și îndeplinirea unor
misiuni de însoțire pe diferite trasee a delegațiilor militare
străine participante la exercițiu.
După această convocare, s-a adoptat ca identificare
pentru activitățile de pregătire în domeniul Forțelor
Speciale, în Armata României, denumirea „Lupul Singuratic”
(pentru agresivitatea, ferocitatea, tenacitatea și rezistența
ieșite din comun, de care dă dovadă acest animal și pentru
reziliența sa - termen care semnifică elasticitatea,
mobilitatea, energia, vioiciunea și curajul, lupul fiind un
animal foarte inteligent, mândru și independent).
În cadrul convocărilor de pregătire „Lupul Singuratic”,
pregătirea ieșea, de cele mai multe ori, din sfera obișnuinței.
Învățau să nu se teamă de sânge, de înălțimi, de încăperi
închise, să nu se sperie de inevitabilitatea morții. La început,
curajul s-a dezvoltat prin exerciții simple, urmate de lansările
cu parașuta, exercițiile de asalt, incluzând trecerea unor
obstacole în flăcări, salturile între clădiri înalte, traversarea
porțiunilor de teren devastate și bătute cu foc de
armamentul automat. Luptătorii învațau să-și învingă frica și
prin lupta fără armă, sau prin executarea unor trageri de
precizie, cu muniție de război, de la o depărtare de 30-50 m,
prin intervalul dintre doi colegi, asupra diferitelor ținte fixate
la înălțimea pieptului.
Exercițiul comun româno-american „Team Dacia

2000” (6 februarie-13 martie 2000, România, în tabăra
militară Diham) a avut în vedere instruirea cercetașilor din
cadrul Secției cercetare la trupe și forțe speciale a DIM și
din C. 404 Cc., împreună cu militari din SEAL și din Forțele
Speciale americane și militari români, selecționați din
Brigada 2 Vânători de Munte.
Activitățile desfășurate au cuprins proceduri de
infiltrare/exfiltrare cu ajutorul elicopterelor americane
CH-53; executarea tragerilor pe timp de noapte, cu
armamentul dispus la bordul elicopterelor, în sprijinul
acțiunii unei componente terestre din Forțele Speciale;
trageri cu armamentul din dotare, la reciprocitate; exerciții
tactice complexe cu durata de 1-2 zile; exerciții de alpinism
și deplasări pe distanțe mari, cu folosirea echipamentului
specific, iarna și exerciții complexe de ducere a traiului în
condiții de izolare.
La exercițiul „Linked Seas 2000” (27 aprilie-18 mai,
Portugalia), Armata României a participat cu efective din toate
categoriile de forțe și 16 militari specializați în domeniul
Forțelor Speciale din cadrul C. 404 Cc. și B. 119 Cc., conduși de
către colonelul Vasile Bogdan, șeful Biroului forțe speciale din
Secția cercetare la trupe și forțe speciale din DIM.
La activitate au participat efective din 17 țări
membre NATO sau PfP și peste 90 de nave și 125 de
avioane militare. Pe timpul exercițiului, militarii români au
acționat în compunerea unor structuri multinaționale,
exersând diverse procedee de luptă specifice operațiunilor
de sprijinire a păcii: debarcări terestre și amfibii, desantări
și parașutări, acțiuni pe timp de noapte, patrulări,
transport de trupe și materiale, evacuarea și protecția
personalului necombatant, asistență umanitară etc.
Principalele acțiuni la care au luat parte cercetașii
români s-au desfășurat în insula Porto Santo din arhipelagul
Madeira, unde Forța Multinațională a efectuat o debarcare
combinată de pe mare și din aer, susținută de trupe
aparținând Forțelor de Operații Speciale. De menționat că
parașutările cercetașilor de la C. 404 Cc. s-au executat din
avionul Forțelor Aeriene Române C-130 Hercules. În ziua de
7 mai 2000, în poligonul de la Alcochie din Portugalia a fost
organizată „Ziua PfP” la care au participat contingentele din
Austria, Georgia, Bulgaria și România, iar din partea NATO,
31
AMINTIRI
un batalion portughez aeropurtat. Cu acest prilej, cercetașii
de la C. 404 Cc. și-au demonstrat profesionalismul
executând parașutări de la joasă înălțime (300-400 m), din
elicopter, în zona Santa Margarida.
Convocarea de pregătire „Lupul Singuratic”, din
luna iunie 2000, din Garnizoana Buzău, a contribuit la
clarificarea conceptuală în ceea ce privește oportunitatea
constituirii acestui gen de forțe în armata română.
Un obiectiv de bază al convocării Detașamentului
„Lupul Singuratic” l-a constituit și creșterea efectivelor
nucleului inițial (60 de militari) specializat în domeniul Forțelor
Speciale, la peste 130 de militari, selecționați din C. 404 Cc. și B.
119 Cc., dar și din unitățile de cercetare în adâncime prin
parașutare și de vânători de munte aparținând Statului Major
al Forțelor Terestre (SMFT), scafandrii de luptă aparținând
Statului Major al Forțelor Navale (SMFN) și Bg. 30 Gd. Din
ordinul șefului SMG, generalul Mircea Chelaru, la activitate s-a
alăturat și contingentul de militari din cadrul Cdm. Tr. Pșt., care
inițial își declinaseră participarea la convocare, întrucât militarii
erau prevăzuți să execute lansări cu parașuta în condiții de
clasă (pe apă, de noapte, cu materiale). Majoritatea
candidaților acceptați la selecție erau subofițeri, cu minimum
trei ani de serviciu, personal aeronavigant-parașutiști, capabili
să execute misiuni de comando sau operațiuni de culegere a
informațiilor. Atât ofițerii cât și subofițerii, indiferent de
specialitatea militară și arma de proveniență, trebuiau să
treacă probele la pregătirea fizică, testarea psihologică, limba
străină, interviul și un examen medical. Criteriile de selecție
erau dure, pentru a asigura admiterea numai a unor candidați
viguroși, înzestrați cu elasticitate în gândire și calități fizice
deosebite. În ceea ce ne-a privit pe noi, „selecționerii”, am avut
în vedere două categorii de calități principale. În primul rând,
agresivitatea, pregătirea fizică și spiritul de corp. În al doilea
rând, capacitatea de orientare și simțul practic. Desigur, în
selecționarea și pregătirea luptătorilor, s-a acordat o
importanță cu totul excepțională pregătirii psihice.
Un alt obiectiv al convocării Detașamentului „Lupul
Singuratic” din luna iunie 2000 l-a constituit selecționarea și
pregătirea unui număr de 60 de militari care să participe în
luna septembrie 2000, în cadrul trupelor de Forțe Speciale,
la aplicația „Forța-2000”. Convocarea a fost condusă de
colonelul Vasile Bogdan, șeful Biroului forțe speciale din
Secția cercetare la trupe și forțe speciale din DIM.
Programul de pregătire a fost dur în toate privințele.
Pentru a fi menținute la un înalt nivel de operativitate,
grupurile de forțe speciale erau în permanentă competiție,
echipele fiind antrenate să găsească soluții pentru toate
situațiile periculoase care se pot ivi pe timpul misiunilor.
Totodată, luptătorii au fost familiarizați să lupte în medii
ostile, în „operațiuni altele decât războiul”, cu un inamic
difuz, necunoscut și cu o prezență omnidirecțională. După
o perioadă „de încălzire” de câteva zile, în care s-au
desfășurat ședințe de metodica instruirii tactice și o serie
de instructaje și teste de performanță, echipele au
participat la activități în care s-au perfecționat deprinderile
formate anterior prin repetarea la nesfârșit a unor mișcări,
pe timpul cărora, presați de timp, executanților li se cerea
să-și sporească precizia în acțiune și să lucreze în echipă.
AMINTIRI
Pregătirea de specialitate începea cu ședințe și
exerciții tactice complexe, cu durata de până la 48 de ore,
cu acțiuni asupra unor obiective (ținte), folosind procedee
de pătrundere și de recuperare pe jos, pe roți, prin
parașutare și cu elicopterul; pregătirea fizică specifică;
trageri cu muniție de război, în echipă (2 trăgători) și cu
patrula (4-6 trăgători), din diferite poziții, combinând focul
cu deplasarea; conducerea transportoarelor amfibii,
tancurilor, autocamioanelor și motocicletelor; executarea
lansărilor din avion cu viteză mare sau mică, folosind
parașuta „tip aripă”; proceduri de infiltrare/exfiltrare din
elicopter prin procedeul „în rapel” sau prin debarcare;
lucru cu tehnica de transmisiuni nou apărută.
Antrenamentul în conducerea motocicletelor s-a
făcut în interiorul și în afara orașului Buzău, în teren ușor
accidentat și pe drumurile publice, pe itinerarele Buzău,
Râmnicu-Sărat și Buzău, Mizil, iar antrenamentul în
conducerea tehnicii de luptă blindate s-a desfășurat în
zona adiacentă Poligonului Valea Câlnăului.
Suprapusă pe programul convocării Detașamentului
„Lupul Singuratic”, în conformitate cu planurile aprobate de
către ministrul apărării naționale, în ziua de 19 iunie 2000, în
garnizoana Buzău, s-a desfășurat o vizită de informare-
documentare cu membrii birourilor atașaților apărării,
acreditați la București, în cadrul căreia C. 404 Cc. a prezentat
un exercițiu de specialitate în baza de instruire a unității cu
tema „Antrenarea Detașamentului special pentru
îndeplinirea unei misiuni de luptă”, iar în Poligonul Valea
Câlnăului, a organizat o miniexpoziție cu armament, tehnică
și materiale specifice din dotarea Forțelor Speciale și a fost
prezentat exercițiul tactic cu tema: „Acțiunea
Detașamentului special pentru cercetarea și distrugerea
unei baze de antrenament a unor forțe rebele”.
Acțiunea luptătorilor din cadrul Detașamentului
„Lupul Singuratic” (peste o sută de militari), îmbrăcați în
negru, a fost una deosebit de dinamică. Aceștia au trecut
prin fum, explozii, printre gloanțe, preluând controlul
asupra Bazei de pregătire a rebelilor prin luptă, folosind
motocicletele JAWA, autoturismele de teren și tehnica de
luptă a rebelilor existentă în bază (tancuri și transportoare
amfibii blindate).
Evenimentul a constituit un important pas înainte în
pregătirea cercetașilor ca militari în forțele speciale. Mulți
dintre cei care au urmărit cu mult interes acțiunea (membrii
birourilor atașaților militari acreditați la București și mass-
32
media centrală și locală) au auzit pentru prima dată despre
existența la nivelul Armatei României a unor astfel de
preocupări de instruire la specificul Forțelor Speciale.
Cu această ocazie, în partea a doua a zilei, DIM a
identificat oportunitatea de a prezenta, la cel mai înalt
nivel de reprezentare a conducerii militare, în cadrul unui
briefing restrâns, organizat la C. 404 Cc., câteva elemente
de interes privind structura Direcției Informații Militare,
organizarea și misiunile structurilor de cercetare din
Armata României, precum și organizarea și misiunile
Forțelor Speciale.
La acest briefing au participat generalul de flotilă
aeriană Constantin Gheorghe, adjunctul șefului SMG,
contraamiralul Virgil Stoica, prim locțiitor al șefului SMFN,
generalul de brigadă Dumitru Sterian, comandantul Cdm.
Tr, Pșt., șefii secțiilor cercetare de la statele majore ale
Forțelor Terestre, Aeriene și Navale, precum și șefii secțiilor
de cercetare de la Armata 4 „Transilvania” și Corpul 10
Teritorial Iași. Din partea DIM au participat generalul Sergiu
Medar, șeful direcției, subsemnatul, șeful Secției cercetare
la trupe și forțe speciale, coloneii Ion Bahnaru, Petrișor
Alexandrescu și Ion Tarnovschi, șefi de birouri în Secția
cercetare la trupe și forțe speciale și locotenent colonelul
Petrică-Lucian Foca, comandantul C. 404 Cc.
În cadrul briefingului au fost prezentate
următoarele intervenții: structura și misiunile Direcției
Informații Militare (generalul Sergiu Medar); organizarea și
misiunile cercetării la trupe (subsemnatul); punct de
vedere privind operaționalizarea Forțelor Speciale
(generalul Dumitru Sterian).
Am luat contact cu această ocazie, cu cea de-a treia
variantă de lucru în domeniul Forțelor Speciale, cea propusă
de Cdm. Tr, Pșt., total diferită de concepția DIM, ceea ce a
făcut ca intervențiile noastre să fie foarte critice, deoarece
concepția propusă de DIM era mult mai ancorată în realitate,
fiind bazată pe experiența dobândită în urma desfășurării
exercițiului comun „EXCOM'99”, cu Regimentul 21 SAS,
precum și pe participarea la alte activități pe această linie în
țară și în străinătate cu specialiști din armata SUA sau la
aplicația NATO, „Strong Resolve '98.
Generalul de flotilă aeriană Constantin Gheorghe,
adjunctul șefului SMG s-a arătat a fi un foarte bun moderator.
Discuțiile pe problematica Forțelor Speciale au continuat și
după ce am ajuns la București, pe parcursul mai multor zile, iar
într-un final a fost dată undă verde DIM pentru a dezvolta, în
continuare, formele de pregătire și să finalizeze, pe baza
clarificărilor făcute, concepția de constituire și instruire a
Forțelor Speciale în Armata României.
La aplicația operativ-strategică „Forța 2000” (18-26
septembrie 2000, din Cheile Râșnoavei, Cincu și Hârșova),
C. 404 Cc. a participat cu patru grupuri de cercetare și
ofițeri de stat major, în cadrul componentei de Forțe
Speciale, în zona Hârșova. Cercetașii de la Buzău au fost
echipați în combinezoane de culoare albă și au acționat pe
autovehicule de teren HAMSTER, aflate în testare la
unitate. Exercițiul tactic de la Hârșova, de tip „JOINT”
(întrunit), din data de 22 septembrie 2000, a constat în
apărarea complexului de poduri dunărene, pentru

asigurarea condițiilor favorabile executării manevrei
strategice de forțe dintr-o zonă de operații în alta.
Un alt demers făcut de DIM privind „Realizarea
capacității operaționale a Forțelor Speciale în Armata
României” a fost prezentarea concepției în cadrul ședinței
Consiliului Militar Superior (noiembrie 2000). Ședința a
fost prezidată de domnul general Mihail Popescu, șeful
SMG. Concepția privind „Realizarea capacității
operaționale a Forțelor Speciale în Armata României”
întocmită de DIM a avut la bază o amplă documentare
făcută de Secția cercetare la trupe și forțe speciale privind
Forțele Speciale în unele armate moderne. În cadrul
concepției a fost făcută o analiză temeinică asupra locului,
rolului, misiunilor și modului de acțiune a Forțelor
Speciale, organizarea, armamentul și înzestrarea,
selecționarea, instruirea și uniforma acestora din
următoarele structuri: SAS-ul britanic, Infanteria Marină
americană, SEALS, Forțele Aeropurtate americane,
Infanteria Marină Regală, parașutiștii israelieni, Legiunea
Străină franceză, rangerii din US Army, Forțele pentru
Operații Speciale iordaniene, Spețnaz, Beretele Verzi, GSG
9 german, unitățile alpine și de infanterie marină italiene,
Forțele Speciale turce și portugheze și Regimentul 5
Special „Jozefa Gabčika” slovac.
Totodată, DIM punea în discuție crearea unei noi
structuri militare de luptă, moderne, de tip comandament
de Forțe Speciale sau brigadă Forțe Speciale, în subordinea
SMG, „gata de luptă permanent”, complexă, puternică,
suplă, mobilă, manevrieră și flexibilă, cu o mare capacitate
de dislocare, în întregime sau pe module, protecție și
susținere, adecvată noului mediu de securitate, aptă să
îndeplinească misiuni multiple în compunerea Forțelor de
Supraveghere și Avertizare Timpurie, cu rol decisiv în
eliminarea riscului unui atac prin surprindere, putând
desfășura acțiuni în cooperare cu alte Forțe ale Sistemului
Național de Apărare în interiorul și (cu limitările
internaționale în vigoare) în exteriorul țării.
În esență, Concepția privind „Realizarea
capacității operaționale a Forțelor Speciale în Armata
României” întocmită de DIM prevedea constituirea și
operaționalizarea acestora, în trei etape, până la sfârșitul
anului 2010, astfel:
Etapa I (2000-2003): un comandament (Cdm. Tr.
Pșt.); 1-2 batalioane de cercetare (C. 404 Cc., Buzău și B.
119 Cc., Oradea); un batalion operații speciale (B. 495 Op.
Spc., Clinceni); un batalion de vânători de munte (B. 21
V.M., Predeal); o escadrilă de avioane fără pilot (E. 142 Av.
F.P., Timișoara); o subunitate de misiuni speciale (Sub. Mis.
Spc./Bg. 30 Gd).
Etapa a II-a (2004-2007): un Grup Acțiuni Navale
Speciale (Centrul 39 Scafandri); un batalion de infanterie
marină (B. 307 I. M., Babadag); o companie acțiuni
psihologice; o patrulă de aviație transport (AN-24 sau AN-
26); două avioane de transport militar (C-130 HERCULES).
Etapa a III-a (2008-2010) – Asigurarea capacității
operaționale: 2-3 escadrile elicoptere de luptă; 2-3
escadrile elicoptere de transport.
Îmi aduc aminte că în luna noiembrie 2000, în
33
AMINTIRI
dimineața zilei când era panificată ședința Consiliului
Militar Superior, l-am așteptat la aeroport pe domnul
general Medar, care revenea dintr-o vizită oficială în
Grecia, la invitația omologului său elen. Avionul a aterizat
pe Otopeni în jurul orei 09.30 și, după efectuarea
formalităților vamale, ne-am deplasat la sediul MApN.
În mașină, l-am informat despre programul ședinței
Consiliului Militar Superior, care începea la ora 13.00 și,
totodată, despre concepția pe care trebuia s-o prezentăm în
fața acestui organism militar. Șeful direcției a luat
documentul și l-a parcurs cu multă atenție. Acolo unde avea
vreo neclaritate, solicita detalii, iar după ce le clarificam, se
cufunda din nou în studiu. După ce am ajuns la sediul
ministerului, domnul general s-a schimbat în ținuta militară
și, împreună, ne-am deplasat la sala de ședință a consiliului.
La partea de prezentare care i-a revenit domnului general
Medar, nu mare mi-a fost mirarea să asist la o prezentare
care a încântat asistența și, mai mult decât atât, având
impresia că aceasta a fost făcută de către un specialist în
domeniul forțelor speciale, întrebându-mă dacă nu cumva
Domnia Sa este autorul de drept al concepției prezentate.
Desigur, de la venirea domnului general în fruntea DIM, am
abordat de multe ori, cu diferite ocazii, elementele de bază
privind „Realizarea capacității operaționale a Forțelor
Speciale în Armata României”.
Din expunerea de motive prezentată de către
domnul general Eugen Bădălan, șeful SMFT, a reieșit că
proiectul prezentat de DIM este valoros din punct de
vedere teoretic, dar nu poate, deocamdată, face obiectul
implementării. Cu un punct de vedere asemănător
aveam să mă mai confrunt în septembrie 2004, când
împreună cu generalii Sergiu Medar și Constantin Tucan,
locțiitorul său, am prezentat tot într-o ședință a Consiliului
Militar Superior, condusă de șeful SMG, generalul Mihail
Popescu, „Studiul privind operaționalizarea Brigăzii de
Informații Militare în Armata României” (structură
înființată ulterior, pe 1 septembrie 2010).
La 1 martie 2003, în garnizoana Târgu-Mureș, a fost
înființat primul batalion de forțe speciale din Armata
României, Batalionul operații speciale „Vulturii”, comandat
de către colonelul Constantin Știop (2003-2008), care a
fost constituit pe un nucleu de ofițeri și subofițeri cercetași
prin parașutare din B. 119 Cc. și C. 404 Cc. La 1 august 2009,
ca un rezultat al procesului de reorganizare al Armatei
României, batalionul s-a transformat în Regimentul 1
operații speciale „Vulturii” ca apoi, pe 25 octombrie 2011,
acesta să devină Brigada 6 operații speciale „Mihai
Viteazul”. Pe 25 octombrie 2018, Brigada 6 operații
speciale „Mihai Viteazul” s-a transformat în
Comandamentul pentru Operații Speciale, ocazie cu care,
în cadrul ceremonialului dedicat Zilei Armatei, a primind
drapelul de luptă.
Trebuie să aduc în atenție un alt moment important
privind constituirea Forțelor Speciale, care s-a petrecut,
tot în luna noiembrie 2000, la Baza Aeriană a Regimentului
de elicoptere din Caransebeș, în prezența ministrului
apărării naționale de la acea vreme, Sorin Frunzăverde.
Atunci, în cadrul unei ședințe de lucru cu factorii de decizie
AMINTIRI

din conducerea MApN la care au participat comandantul Cercetare. Istoria unor învingători”, Ediția a II-a, revăzută și
Regimentului 18 mecanizat, care deținea și funcția de adăugită, Editura Editgraph, Buzău, 2021, pag. 467-509)
comandant al Garnizoanei Caransebeș și comandantul
Regimentului de elicoptere de pe Caransebeș, domnul
general Medar a pus în discuție constituirea și
operaționalizarea unui Centru de pregătire a forțelor
speciale la Caransebeș, proiect care prevedea ca pe lângă
structura de învățământ, acesta să aibă și o componentă
luptătoare de Forțe Speciale (compusă dintr-o subunitate
terestră, de valoare companie întărită, care să fie deservită
în misiuni de o Escadrilă de elicoptere de pe Caransebeș și
de Escadrila 142 avioane fără pilot de la Timișoara).
Prin mutarea și operaționalizarea „Centrului de
pregătire a forțelor speciale” de la Buzău la Caransebeș,
DIM propunea menținerea în cadrul structurii de forțe a
Armatei a unei escadrile de elicoptere/Regimentul de
Elicoptere dislocat pe Baza Aeriană Caransebeș, care să
deservească componenta luptătoare de Forțe Speciale din
compunerea Centrului și dislocarea Escadrilei 142 Avioane
Fără Pilot de la Timișoara la Caransebeș, deoarece Baza
Aeriană Caransebeș asigura facilitățile necesare pentru
funcționarea „Centrului de pregătire a forțelor speciale”
fără a fi necesare investiții foarte mari.

Chiar dacă în urma discuțiilor purtate, proiectul DIM

a fost acceptat fiindu-ne recomandat să-l înaintăm, cu
ajustările de rigoare, pentru avizare și aprobare către
ministrul apărării, acesta nu a fost pus în practică.
În anul 2005 a fost constituit Centrul de instruire
pentru operații speciale, în garnizoana Buzău,
componentă a Școlii de Aplicație a Forțelor pentru Operații
Speciale, iar în anul 2006, la nivelul Statului Major al
Forțelor Navale, Grupul naval de Forțe pentru operații
speciale. Ulterior, în anul 2008, la nivelul Statului Major al
Forțelor Aeriene, a fost constituit Detașamentul de
căutare-salvare prin luptă.
Într-o discuție avută cu domnul general Medar, în
septembrie 2010, imediat după înființarea Brigăzii de
Informații Militare, Domnia Sa mi-a redat cel mai frumos
mesaj al împlinirilor noastre, spunându-mi: „Țintele
direcției au devenit realitate”.

(Articolul integral a apărut în cartea „Batalionul 404

34
 AMINTIRI

35
PUNCTE DE VEDERE

RĂZBOIUL DIN UCRAINA - KAMIKAZE

AL CELEI DE A TREIA CONFLAGRAȚII MONDIALE?!
THE WAR IN UKRAINE – KAMIKAZE
OF WORLD WAR III?!
General de brigadă (rtr) dr. Gheorghe VĂDUVA

Abstract
Numai cine vrea să nu știe nu știe, mai exact, se face că nu știe că, după al Doilea Război Mondial, urmează,
potrivit logicii Stagiritului, și cel de al treilea. Lumea actuală – care nu este identică aproape deloc cu cea anterioară
– nu trăiește în siajul ororilor celui de al doilea RM, pentru simplul fapt că un astfel de siaj nu mai există. S-a
consumat. Iar ceea ce scriu istoricii și ce prezintă imaginile filmate atunci au valoarea și impactul unor povestiri,
unor pelicule sau a unor jocuri de război. Lumea nu se înspăimântă pentru viitor vizualizând și aflând ce a făcut în
trecut, pentru simplul fapt că trecutul a trecut. Mai mult, nu ea a făcut asta, ci lumea dinaintea ei, care nu este cea
de acum. Amintirile vin din trecut. Dar afirmația este o metaforă, în sensul că fundamentele unei decizii înțelepte se
află în sistemele de valori, iar acestea nu s-au format în viitor, nici în prezent, ci în trecut. Napoleon spunea că, mai
mereu, cele mai inspirate hotărâri pe câmpul de luptă sunt reamintiri. Este normal ca războiul care tocmai s-a
încheiat să fie cel mai cel dintre toate. Dar de aici nu rezultă că și cel din viitor va fi așa. Deși, o vreme, armatele se
vor pregăti tot în siajul ultimului din cele mai mari războaie la care au participat.
Poate și cel de al patrulea și cel de al cincilea, că doar n-o să dispară războiul din omenire odată cu cel care s-a
încheiat acum 78 de ani, ce naiba! Copiii care s-au născut atunci au, azi 78 de ani! După cel de al Doilea Război
Mondial, până prin anii 2000, pe mapamond au avut loc, după unele date 135 crize, conflicte și războaie, care au
totalizat în jur de 720 de ani! (Criza, conflictul, războiul, vol. I, p.399, http://gheorghevaduva.ro/
Altevolume/crizaconfictrazaboi1.pdf).
Războiul acestei lumii este unul continuu, face parte din esența ei sau din blestemul ei. Este ca un cutremur de
foarte mare adâncime și de foarte mare intensitate, care poate zgudui din temelii fragila scoarță a Terrei, declanșând
iadul. Pentru că, două – Rusia, pe de o parte și Occidentul European, asistat de SUA, pe de altă parte – din cele patru
mari plăci tectonice ale războiului lumii (SUA, Rusia, Uniunea Europeană, Țările BRICS) au intrat deja în bătălie.
Cuvinte-cheie: Ucraina; Rusia; Uniunea Europeană; BRICS; războiul lumii contra lumii;

36
 PUNCTE DE VEDERE

Abstract
Only those who don't want to know don't know, more precisely, pretend they don't know that after the
second world war, according to the logic of the Stagirite, the third one follows. The current world - which is not
identical at all to the previous one - does not live in the shadow of the horrors of the second RM, for the simple fact
that such a shadow no longer exists. It has been consumed. And what historians write and what the images filmed
then have the value and impact of stories, movies or war games. The world does not fear for the future by
visualizing and learning what it has done in the past, for the simple fact that the past is past. Moreover, she did not
do this, but the world before her, which is not the one now. Memories come from the past. But the statement is a
metaphor, in the sense that the foundations of a wise decision lie in value systems, and these were not formed in the
future, nor in the present, but in the past. Napoleon said that, always, the most inspired decisions on the battlefield
are reminders. It is normal that the war that has just ended is the worst of all. But from this it does not follow that
the one in the future will be like that. Although, for a while, the armies will still prepare in his presence.
Maybe the fourth and the fifth, because the war will not disappear from humanity with the one that ended
78 years ago, what the hell! The children who were born then are 78 years old today!
After the Second World War, until the 2000s, there were, according to some data, 728 crises, conflicts and
wars, which totaled around 720 years! (Crisis, conflict, war, p. 399, http://gheorghevaduva.ro/Altevolume/
crizaconfictrazaboi1.pdf ).
The war of this world is a continuous one, it is part of its essence or its curse. It is like an earthquake of great
depth and great intensity, which can shake the earth's fragile crust from its foundations, unleashing hell. Because,
two - Russia, on the one hand, and the European West, assisted by the USA, on the other - of the four great tectonic
plates of the world war (the USA, Russia, the European Union, the BRICS countries) - have already entered battle.
Keywords: Ukraine; Russia; European union; BRICS; the war of the world against the world.

Introducere percepută ca un semicap de pod slav, în timpul

Deși aflată în pragul cogno-civilizației – civilizația
bazată pe cunoaștere –, lumea nu mai este un fagure de
miere în care trăiesc și trudesc albine, ci unul de viespi,
adică o viespărie. Oamenii de pe Terra sunt frumoși,
atenți, educați. Nu toți, desigur, dar cei care sunt, așa
sunt. Mai mult, societatea de consum a adus omenirea
în stadiul concentrării cvasitotalității resurselor
planetei pentru a crea bunuri care să suprasatureze,
care să îmbuibe toți locuitorii planetei care au dare de
mână, adică bani. E drept că vreo trei sferturi rabdă de
foame, dar consumarismul nu se împiedică de-un ciot.
Stadiul actual al dezvoltării civilizației umane
este unul foarte înalt, cel mai înalt cunoscut vreodată
pe Terra. Dar, deși cvasitotalitatea hominienilor dispun
de un smartfon – sau măcar știu ce-i acela chiar înainte
de a învăța să citească –, oamenii nu se înțeleg pe deplin
în mai nimic. Iar foarte mulți dintre ei nici nu știu măcar
să citească.
Se știu toate aceste lucruri – ele există de când
lumea –, dar nu se află între prioritățile marilor puteri și
ale marilor centre de putere, întrucât așa e lumea
făcută. Puterile și, mai ales, marile puteri se bat pentru
putere, resurse, piețe și influență, nu pentru
bunăstarea robilor dintotdeauna și cu atât mai puțin a
celor cu laptop de azi.
Războiul din Ucraina, planificat probabil de
multă vreme, nu s-a declanșat în vremea lui Elțîn,
pentru că, atunci, pe agenda planificatorului, era, cum
bine se știe, Orientul Mijlociu, cel cu resursele
energetice cele mai numeroase și mai ieftine, apoi
Balcanii de Vest, pentru dezmembrarea Iugoslaviei,
Războiului Rece, dar și ca un posibil cap de pod pro-
rusesc în centrul Europei, exact în zona faliei de care
grăia Huntington în Ciocnirea civilizațiilor... Dar și
pentru crearea, mai exact, pentru activarea, pentru
încă un secol, a unui cap de pod musulman în inima sau
lângă inima Europei, pe coasta Dalmației, aproape de
falia strategică Marea Neagră – Marea Baltică,
reactivată ceva mai târziu, în 2013, odată cu summit-ul
de la Vilnius. Aceasta pentru ca nu care cumva UE-ului,
preocupat de făina din greieri și de protecția insectelor,
să-i treacă prin cap să se asocieze cumva cu Rusia și cu
atât mai puțin cu Rusia și cu China și chiar cu India, la un
loc în vreun concept eurasiatic, sau euro-asiatic, în
dauna celui euro-atlantic.
SUA nu se mai angajează frontal în astfel de
confruntări geopolitice și geostrategice, așa cum a
făcut-o în războiul din Coreea și în cel din Vietnam,
decât dacă și numai dacă există certitudinea că va
câștiga rapid un astfel de război. Așa cum bine se știe,

37
PUNCTE DE VEDERE
civilizația nord-americană, care, după opinia noastră și,
nu numai a noastră, nu face parte din civilizația
occidentală, cum zice Huntington, ci este o civilizație
nouă, constituită relativ recent, cam de două secole și
jumătate, pe alte principii și pe alte sisteme de valori
decât cele occidentale europene, a fost și este un
model de civilizație pentru mai toate statele lumii, chiar
și pentru o parte din cele musulmane, datorită
sistemelor de valori pe care s-a fundamentat și pe care
le promovează. Una este însă civilizația americană al
cărei brand a cucerit, pe bune, o lume, și cu totul altceva
sunt interesele puterii geopolitice și geostrategice
americane care urmăresc continuitatea și impunerea
sine die a modelului american, a dominanței
americane, a pax americana și descurajarea și chiar
eliminarea oricărei concurențe pentru un astfel de
statut. O spune clar Zbigniew Brzezinski în „Marea
tablă de șah – Supremația americană și imperativele
sale geostrategice".
Geopolitic și geostrategic, Rusia nu reprezintă un
pericol pentru nimeni și cu atât mai puțin o amenințare.
Capacitatea de agresiune și de ripostă a Rusiei,
excluzând componenta strategică nucleară este relativ
modestă. Cu o populație de 142 de milioane de oameni,
din care aproape o treime o reprezintă minoritățile
conlocuitoare, cu un PIB nesemnificativ în raport cu cel
însumat al țărilor NATO, care reprezintă mai mult de
jumătate din PIB-ul lumii, ar fi o nebunie să crezi că rușii
se pregătesc să atace Occidentul. N-au făcut-o
niciodată și n-o vor face nici acum. Totdeauna, rușii au
atacat țările din jur, pentru a-și lărgi zona de siguranță
strategică pe seama teritoriului acestora și pentru a-și
aduce populațiile într-un spațiu climatic mai prietenos
și, mai ales, pentru a ajunge la strâmtorile Bosfor și
Dardanele și a-și asigura ieșirea la oceanul cald, pe
culoarul geopolitic și geostrategic maritim de Sud
(Marea Neagră, Marea Mediterană) și, în parte, pe
culoarul geopolitic și geostrategic maritim de nord, cel
al Mării Baltice. Ieșirea la oceanul cald este unul dintre
interesele geopolitice și geostrategice vitale ale Rusiei.
De asemenea, Rusia a dorit dintotdeauna să aibă
acces la gurile Dunării, chiar să le aibă în stăpânire,
pentru importanța excepțională geopolitică și
geostrategică, dar mai ales geoeconomică a marelui
fluviu european.
Nu se știe exact dacă Petru cel Mare sau vreunul
dintre țarii măreței Rusii chiar a avut sau au avut cu
adevărat intenția să invadeze Vestul pe cele patru mari
culoare geopolitice și geostrategice: culoarul geopolitic
și geostrategic maritim Baltic; culoarul geopolitic și
geostrategic terestru central-european (Galiția, spațiul
relativ șes dintre lanțul muntos european și Marea
Baltică, Normandia); culoarul geopolitic și geostrategic
al Dunării; culoarul geopolitic și geostrategic maritim
38
Marea Neagră, Marea Adriatică, Marea Mediterană),
singura ieșire a Rusiei la oceanul cald.
Se spune însă că, de fapt, nu Petru cel Mare a
făcut un astfel de plan, care este tot o făcătură a
Vestului. E greu de spus ce, cum și de ce, dar este clar că
majoritatea războaielor dintre Est și Vest sau dintre
Vest și Est s-au desfășurat pe aceste coridoare sau
culoare geopolitice și geostrategice, inclusiv cel de al
Doilea Război Mondial, dar rușii n-au atacat niciodată
pe ele, ci doar au contraatacat, atât cât a fost posibil.
Însă după modul cum au amenajat, de o parte și
de alta, adică și dinspre Est și dinspre Vest, falia
strategică Marea Neagră, Marea Baltică (axul geografic
Nord-Sud al continentului european), precum și modul
în care au echipat rușii cu infrastructuri, îndeosebi
drumuri betonate) acest ax, rezultă clar importanța
acestei gâtuituri terestre, de rocadă geostrategică,
dintre Marea Baltică și Marea Neagră. În intervențiile
sale oarecum directe, George Friedmann se referea la
realizarea unui „coridor sanitar” la vest al acestui ax,
subliniind prin aceasta tocmai importanța lui
geopolitică și geostrategică. Adăugând la aceasta
interesul cu totul special al americanilor pentru
Ucraina, putem înțelege mai ușor ceea ce se întâmplă
azi în Ucraina.
Ruletă rusească sau uzură americană pe muchie de
cuțit
George Friedmann zicea că America nu poate
duce mai multe războaie și nici nu-și propune așa-ceva.
Dar poate ațâța părțile aflate sau determinate (a se citi
obligate) să se afle în conflict, în așa fel încât ele să se
războiască între ele, să-și consume masiv forțele și
mijloacele, să se uzeze reciproc în așa fel încât să fie
ușor stăpânite sau supuse interesului pentru care a fost
declanșat acest conflict. Pare un joc de copii, dar
procedeul se folosește de când lumea. Sun Tzî îl

pomenește în Arta războiului, indianul Kotilya îi acordă
atenție în Arthashastra, iar literatura modernă îl ridică
la nivelul de artă strategică.
Mulți din cei care au încercat să comenteze și
chiar să explice rațiunile acestui război, mai ales atacul
intempestiv al Rusiei, au găsit foarte puține rațiuni care
să justifice un astfel de atac, prin încălcarea gravă a
legislației internaționale. Este și argumentul pentru
care întreaga lume vestică este alături de Ucraina, țară
suverană, care a fost atacată de Federația Rusă, într-un
fel urmașa democratică a Uniunii Sovietice, dar tot o
țară ca toate celelalte, chiar dacă se spune că deține cel
mai puternic arsenal nuclear din lume. De fapt, și
această afirmație, ca foarte multe altele, este grosieră și
fără prea mare importanță, dacă avem în vedere
problema echilibrului de forțe nucleare pe planeta
Pământ. Arsenalele nucleare ale vesticilor (SUA, Franța,
Marea Britanie, Israel), însumate, s-ar putea să-l
depășească pe al Rusiei. Și, oricum, potențialul
Vestului, ca și dispunerea lui efectivă pe suprafața
Terrei, o parte în silozuri, iar o foarte mare parte, pe
mijloace mobile terestre, aeriene, navale, submarine și,
relativ, recent, chiar spațiale (cosmice) este uriaș.
Mijloacele strategice nucleare ale Rusiei și Statelor
Unite, însumate, dețin peste 15.000 de vectori balistici.
Iar vectorii aceștia sunt, probabil, toți sau aproape toți,
hipersonici. Tot uriaș este, probabil, și arsenalul nuclear
al Chinei, dezvoltat mai ales după haosul geopolitic și
geostrategic creat de criza din 1989-1991. Mai mult, să
nu uităm că China și nu Rusia este prima țară din lume
care a realizat o rachetă hipersonică, DF-18 și a trecut la
producția de serie. O astfel de rachetă, lansată probabil
pe un vector balistic, a făcut înconjurul lumii într-o oră și
a ajuns exact în punctul planificat. Dacă se adaugă
mijloacele nucleare ale Indiei, ale Coreei de Nord, ale
Bangladesh-ului și cele care vor fi achiziționate în regim
de urgență de alte țări în caz de criză majoră, avem o
imagine de principiu a dezastrului care se află pe țeava
tunului marilor decidenți geopolitici și geostrategici ai
momentului, în speță Statele Unite și Rusia.
Probabil că Moscova așteaptă un semn de la
Washington, iar Washington-ul are de ales între a forța
39
PUNCTE DE VEDERE
introducerea NATO (fără America) în război în vederea
distrugerii Rusiei, mizând pe faptul că niciun om întreg
la minte nu ar apăsa pe butonul roșu al războiului
nuclear și, mai ales, pe faptul că apăsarea pe buton nu
este condiționată doar de voința celui care apasă, adică
a lui Vladimir Vladimirovici Putin, ci și de labirintul
mecanismului de verificare și de securitate a acestui act
de risc absolut extrem.
Cu alte cuvinte, Casa Alba joacă la cacialma
ruleta rusească.
Europa i-a dat Ucrainei cam tot ce a cerut. Mai are
doar să-i dea și armatele sale sub comandă NATO
După modul cum decurg ostilitățile pe front, se
pare că rușii nu s-au speriat de ajutorul masiv acordat
de Occident fratelui mai vestic de gintă rebel și
neascultător al rușilor. Și n-au făcut niciun pas înapoi.
Rușii au mai făcut-o odată lată, intervenind în
Afganistan, fiindcă aveau vreo mie și ceva de kilometri
de frontieră cu afganii și, chipurile, aveau nevoie de
liniște aici, fie pentru subsolurile Afganului, fie pentru
a-și mări zona de siguranță strategică spre Oceanul
Indian și a nu permite încercuirea lor, a rușilor, pe
Rimland, concept creat de Nicolas Spykmann, însușit de
americani la vremea respectivă și pus în aplicare prin
strategia de îndiguire, în timpul Războiului Rece. Nu le-
a ieșit, așa că s-au întors acasă și au lăsat cale liberă
americanilor. Dar nici americanilor și aliaților din NATO
și UE nu le-a mers și s-au întors și ei acasă.
Aici, în Ucraina, este cu totul altă miză. Și pentru
ruși, și pentru Occident. Dar mai ales pentru ruși. Se
pare că rușii au considerat dintotdeauna că teritoriul
Ucrainei constituie zona lor de siguranță strategică
vitală în teatrul de război de Sud-Vest și central
european. De aceea, în timp, au și echipat Ucraina cu
teritorii care nu aparțin nici rușilor nici ucrainenilor,
smulse de la alte țări (Polonia, Ungaria, România).
Teritoriul Ucrainei nu este doar al Ucrainei, în concepția
geopolitică și geostrategică a Rusiei. Teritoriul Ucrainei,
în întregime, ca și cel al Bielorusiei (Republicii Belarus),
se află în zona de siguranță strategică vitală (acum, de
proximitate, până în 1991, interioară) împotriva unor
posibile atacuri din Vest și Sud-Vest ale occidentalilor.
Că un astfel de concept n-are nicio legătură cu dreptul
internațional, cu dreptul suveran al statelor la propriul
teritoriu, la libertate și independență, este adevărat.
Dar geopolitica nu se modelează după dreptul
internațional, ci după interesele statelor și, în primul
rând, ale statelor puternice, ale marilor puteri. Nu
există tratate și reglementări geopolitice, dar
geopolitica există. Nu ca o știință reacționară, ci ca o
realitate care se pune de când e lumea în operă, în
primul rând, de către marile puteri și, apoi, printre ele,
de către toate celelalte state de pe planeta Pământ.
Rușii fac asta de când se știu. Toate războaiele lor
PUNCTE DE VEDERE
– și nu numai ale lor – au fost războaie geopolitice și
geostrategice. Geopolitice, în sensul elaborării unor
politici geografice profunde și pe termen lung, și
geostrategice, în sensul echipării acestor geopolitici cu
planuri minuțioase și dispozitive geostrategice extrem
de consistente și de bine articulate.
Războiul din Ucraina nu este, pentru Rusia, doar
un război de cumințire a unui frate rebel, nu este, după
cum se vede, nici o operațiune de dezarmare și
denazificare a Ucrainei. Este un război vital pentru
Rusia, de prevenire a încercuirii ei, a sufocării ei de către
NATO și de către toate țările vecine vestice și nord-
vestice. Așa spun rușii și, probabil, așa cred rușii, mai
ales prin conducerea lor de la Kremlin și prin vocea lui
Vladimir Putin, care a spus-o direct și fără
menajamente de foarte multe ori.
E clar că Ucrainei nu-i mai convine postura asta de
fost eșalon întâi strategic al Rusiei, cum era când făcea
parte din URSS, nici cea de țară-tampon între Est și Vest.
Mai mult, Zelensky și armata ucraineană, comportându-
se vitejește nu doar în apărarea cu orice preț a
pământului sfânt al țării, o parte din el primită în dar din
cel pe care l-au luat rușii cu hapca, prin ultimatum sau cu
sabia de pe la alții, dar și în slujirea intereselor Vestului
care vrea să pună Rusia la pământ, cer și tot cer: forțe,
mijloace, armament mult și performant, tot ce are mai
bun Occidentul: sisteme sol-aer de ultimă generație,
mijloace anti-blindate, tancuri Leopard 2, singurele care
pot echilibra puhoiul de tancuri al rușilor, dați-ne, pentru
că aveți destule etc. Noi luptăm, noi suntem patrioți, noi
apărăm acolo, în războiul nostru, care este și al vostru, și
interesele voastre, democrația libertatea etc., noi
luptăm, noi murim, dar dați-ne arme performante, dați-
ne ce vă cerem...
Cam așa ar suna cuvintele lui traduse într-un
limbaj comprehensibil. Occidentul îl ascultă smerit și,
volens, nonlens, în cele din urmă, îi dă ce cere și îl
aplaudă la scenă deschisă.
Congresul american, de asemenea.
În fine, chiar și Casa Albă a afirmat că SUA vor livra
Ucrainei mijloace importante de apărare antiaeriană, dar
Joe Biden nu dorește să furnizeze rachete cu bătaie lungă
40
ATACMS de care a cerut Volodimir Zelensky, pe timpul
vizitei sale la Casa Albă. Nu este însă exclusă această
posibilitate în viitor – a precizat președintele Joe Biden,
c e l m a i p u te r n i c o m d e p e p l a n etă . S u r s a :
https://information.tv5monde. com/direct/direct-
ukraine-volodymyr-zelensky-washington-pour-
conserver-le-soutien-americain-2668516
Polonezii au spus și ei ce n-au spus, confirmând că
rămâne așa cum s-a convenit anterior. Adică vă dăm,
vouă, ucrainenilor, armele acelea pe care v-am spus că vi
le dăm, dar nu și pe cele pe care le vom primi pentru
modernizarea armatei poloneze, zice președintele
Andrzej Duda. (Sursa: https://information.tv5monde.
com/direct/direct-ukraine-volodymyr-zelensky-washington-
pour-conserver-le-soutien-americain-2668516)
„Ne așteaptă luni dificile: Rusia va continua să
atace infrastructura energetică ucraineană și
instalațiile esențiale", a avertizat șeful adjunct al
administrației prezidențiale ucrainene, Oleksiy Kulaba.
În apropierea toamnei, autoritățile se tem că Moscova
va relansa o campanie de lovituri pentru a cufunda
populația civilă în întuneric și frig, ca în iarna anului
2022.” (Sursa: https://information.tv5monde.com/
direct/direct-ukraine-volodymyr-zelensky-washington-
pour-conserver-le-soutien-americain-2668516 )
Dincolo, peste ocean, Joe Biden, a promis, în
timp ce îl primea, joi, pe președintele ucrainean
Volodimir Zelenski la Casa Albă, că „se va asigura că
lumea este de partea Ucrainei". Acesta din urmă,
vorbind din Biroul Oval, a subliniat că „și-a început ziua
în Congresul SUA pentru a mulțumi parlamentarilor și
poporului american pentru sprijinul lor mare, imens".
Sursa: https://www.tf1info.fr/international/en-direct-guerre-
ukraine-russie-kiev-armee-ukrainienne-contre-offensive-
dans-l-est-zelensky-biden-a-washington-suivez-les-
informations-du-jeudi-21-septembre-2023-2270470.html
Aici, în Europa Vestică, în cele din urmă, a fost
convinsă și Germania să accepte livrarea către Ucraina
a vestitelor tancuri grele (pe care și eu le-am văzut
acolo, la Kraus Mafei, la ele acasă, pe lina de
producție)... În Europa există cam 2000 de tancuri
LEOPARD 2 operaționale. Grecia are 350, tot cam atâtea
au și Turcia și Spania, Polonia are 260, Finlanda 240,
Ungaria 60, Danemarca, Portugalia, Norvegia și Olanda
câte 50, Germania are însă 2000.
Presiunile care s-au exercitat asupra lui Olaf
Sholz au fost uriașe. Cei în drept din Germania spun, ca
justificare, că exista riscul ca, în cazul refuzului de a livra
aceste tancuri Ucrainei, Germania să fie izolată. Mai
mult, chestiunea tancurilor Leopard 2 era și este
crucială pentru industria de armament a Germaniei,
dar și pentru politica de apărare europeană, în curs de
consolidare. (Sursa: https://www.dw.com/fr/
allemagne-envoi-chars-leopard-ukraine/a-64503899)

Încet, încet, sub presiunile planificatorului
geopolitic și geostrategic anonim, Europa suverană și
independentă s-a dat pe brazdă. Și-a luat adio de la un
posibil spațiu eurasiatic, în favoarea unică și exclusivă a
spațiului euro-atlantic, a acceptat (chiar dacă nu a
confirmat acest lucru în niciun document) că între Est și
Vest există, ca întotdeauna, falia Marea Neagră, Marea
Baltică, situată chiar în centrul ei, al Europei, care-i
strânge puternic mijlocul între cele două mări, că Rusia,
agresoarea Ucrainei, este pericolul numărul unu pentru
Europa și, ca atare, Ucraina trebuie susținută în acest
război, inclusiv cu celebrele tancuri Leopard 2, care vor
mări puterea de foc a armatei ucrainene și, probabil, îi
va pune pe ruși cu botul pe labe... Chiar dacă și rușii au
tancurile T-90 și Armata T-14.
În fine, până la această oră, Uniunea Europeană
i-a dat Ucrainei sau este în curs de a-i da cam tot ce a
cerut. Mai are doar să-i dea și armatele sale, sub
comandă NATO sau una câte una, pentru a-l învinge în
sfârșit pe marele urs. Probabil, fără componenta
americană, cea care reprezintă 90 la sută din forța
Alianței. Războiul din Ucraina este pe teritoriul
Europei... După cum arată norii tot mai deși de la Cornul
Caprei, se pare că nu mai este mult până acolo.
Este foarte posibil ca, încet, încet, Occidentul
European, benevol și pe cont propriu (dacă ai intrat în
horă trebuie să joci), sau sub un concept NATO să intre
alături de Ucraina în războiul împotriva Rusiei. Într-un
fel, a intrat deja.
Rachetele strategice nucleare americane și cele
ale Europei de Vest vor fi și ele, bineînțeles, alertate. Se
speră, probabil, că Rusia, dacă nu anul acesta, atunci
într-un viitor nu prea îndepărtat, epuizată după ani de
război cu Ucraina și cu Vestul, va fi atât de slabă încât nu
va îndrăzni să-și alarmeze forța strategică nucleară
care, între timp, probabil s-o fi și autodizolvat sau s-o fi
refugiat în Siberia. Iar acolo o fi înghețat de frig.
41
PUNCTE DE VEDERE
Aceste posibile visuri, sau aceste jocuri
copilărești de oameni mari, chiar foarte mari, au adus
deja lumea la un sfert de pas de catastrofă. Toată lumea
vestică vorbește cum să ajute Ucraina să învingă Rusia și
nu cum să oprească acest război-kamikaze, care poate
declanșa prăpădul nuclear sau cea de a treia
conflagrație mondială. Restul lumii reacționează
prudent sau nu reacționează deloc. S-a obișnuit deja cu
aceste intervenții ale Puterii Discreționare, cu sau fără
mandat ONU, în Orientul Mijlociu, în Balcani, în Africa,
în Caucaz etc., adică oriunde a fost nevoie sau oriunde
s-a considerat necesar. Desigur, acesta-i un orizont al
riscului extrem, care nu justifică atacarea Ucrainei de
către Rusia și nici nu impune o atitudine pasivă sau
indiferentă a marilor puteri și a restului lumii față de
situația creată. Așa cum s-a întâmplat atunci când a fost
atacat Irakul, Serbia, Libia etc. Dar, de data aceasta,
situația este mult mai gravă, tocmai pentru că e vorba
de Rusia, cea care dispune de mijloace de ripostă pe
care, probabil, le va folosi. Sau, în orice caz, nu există
nicio garanție că, în situații-limită nu le va folosi. Când
pui o mare putere nucleară la colț trebuie să știi că ai
rănit un mistreț nuclear...
Marile puteri fac mereu ce vor ele. Niciun război
de anvergură de pe planetă nu s-a produs accidental
sau prin voința majorității populației. Aceste forțe
absolute nu pot fi judecate decât de alte forțe absolute.
Până atunci, cei care îndrăznesc să comenteze, pe la
colțuri sau în văzul lumii, în ziare, pe ecrane, pe rețele se
socializare etc., nu fac altceva decât să anime acest
spectacol al războiului lumii contra lumii, cu vulcanul
său în erupție pe pământul Ucrainei.
Ceilalți, greii, se pare că, vârând bățul prin gard,
au adoptat postura așteptării strategice. Adică a
statului la pândă.
ȘTIINȚA LA ZI
INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ
Colonel (rtr) ing. Ion MILITARU
Introducere
Inteligența ar ficială (IA) este astăzi un „subiect
fierbinte”, prezent din ce în ce mai des în mass-media și în
discuțiile din spațiul public, fiind de domeniul evidenței
faptul că nu înseamnă același lucru pentru toată lumea.
Pentru unii, IA se referă la formele de viață ar ficială, care
pot depăși inteligența umană, în mp ce alții consideră că
aproape orice tehnologie de prelucrare a datelor poate fi
numită IA.
Voi încerca în acest ar col să clarific unele aspecte
referitoare la IA și să prezint cele mai importante elemente
despre ce este IA, cum poate fi definită și ce alte domenii
sau tehnologii sunt strâns legate de ea.
IA este considerată o „tehnologie determinantă a
viitorului”, fiind înțeleasă drept capacitatea unei mașini de
a imita funcții umane, cum ar fi raționamentul, învățarea,
planificarea și crea vitatea, care permite sistemelor
tehnice să perceapă mediul în care funcționează, să
prelucreze această percepție și să rezolve probleme,
acționând pentru a a nge un anumit obiec v. Sistemele IA
42
sunt capabile să își adapteze, într-o anumită măsură,
comportamentul, analizând efectele acțiunilor anterioare
și să funcționeze autonom.
Unele tehnologii de IA există de peste 50 de ani,
însă creșterea puterii de calcul, disponibilitatea unor
can tăți enorme de date și noii algoritmi u lizați au condus
la progrese majore în domeniul IA în ul mii ani.
Inteligența ar ficială este considerată un element
central al transformării digitale a societății, a devenit o
prioritate la nivel mondial fiind deja prezentă în viața
noastră de zi cu zi și se preconizează că viitoarele aplicații
vor aduce schimbări enorme.
Dintre puri de IA ne rețin atenția următoarele:
- so ware: asistenți virtuali, programe informa ce de
analiză a imaginilor, motoare de căutare, sisteme de
recunoaștere vocală și facială;
- IA încorporată: roboți, automobile autonome, drone,
internetul obiectelor.
1. O încercare de a definii termenii
Popularitatea IA în mass-media se datorează,

în parte, faptului că oamenii au început să u lizeze
acest termen pentru lucruri cărora, înainte, le
spuneau al el. De la sta s ci și analize ale ac vității
economice până la programarea manuală cu reguli de
p „dacă-atunci”. Dintre mo vele care fac ca IA să fie
percepută destul de neclar de publicul larg prezint în
con nuare câteva mai semnifica ve.
Nu există o definiție acceptată în mod oficial
Nici măcar cercetătorii din domeniu nu au
formulat o definiție exactă a IA. De fapt, acest domeniu
este redefinit în mod constant, pe măsură ce anumite
subiecte sunt clasificate ca fiind în afara domeniului IA sau
atunci când apar subiecte noi.
Printre IT-ș circulă o glumă mai veche care spune
că inteligența ar ficială este „niște ches i cool pe care
calculatoarele nu le pot face”. Ironia este faptul că, potrivit
acestei definiții, IA nu poate progresa niciodată: imediat ce
găsim o modalitate de a face „ceva cool” cu un calculator,
acel ceva nu mai ține de IA. Există, totuși, un element de
adevăr în această definiție. În urmă cu cincizeci de ani, de
exemplu, se considera că metodele automate de căutare și
de planificare țin de domeniul IA. În zilele noastre, aceste
metode sunt predate tuturor studenților la informa că. La
fel, anumite metode de prelucrare a informațiilor incerte
ajung să fie atât de bine înțelese, încât foarte curând
acestea ar putea să nu mai țină de inteligența ar ficială, ci
de sta s ci sau probabilități.
Moștenirea ș ințifico-fantas că
La această confuzie contribuie și unele viziuni
prezente în literatura si filmele ș ințifico-fantas ce (SF). În
literatura SF regăsim adesea servitori umanoizi prietenoși care
dau replici inteligente, dar care uneori se întreabă, ca
Pinocchio, dacă nu pot deveni oameni. O altă clasă de ființe
antropomorfe de ficțiune adoptă un comportament malefic.
Acestea se întorc împotriva stăpânilor în spiritul vechilor
poveș cu ucenici vrăjitori și alte personaje de acest fel.
În multe cazuri, partea de robot a acestor creaturi
reprezintă doar o mască fină care le acoperă trăsăturile
umane. Este ușor de înțeles de ce: în cele mai multe opere de
ficțiune, chiar și în cele SF, ci torii trebuie să se regăsească,
pentru că al el nu ar rezona la puri de inteligență care sunt
prea diferite și ciudate față de cele pe care le cunosc.
Majoritatea poveș lor SF pot fi ci te de fapt ca o metaforă a
situației umane actuale, roboții putând fi considerați
înlocuitori ai unor categorii sociale care sunt reprimate sau o
ilustrare a încercării noastre de a găsi sensul vieții.
Ceea ce pare ușor este, de fapt, greu de înțeles...
O altă sursă de dificultate în înțelegerea IA este
aceea că este greu de ș ut care sunt sarcinile ușor de
îndeplinit și cele greu de realizat. Uitați-vă în jur și luați în
mână un obiect, apoi gândiți-vă la ce ați făcut: v-ați folosit
ochii pentru a scruta împrejurimile, v-ați gândit ce obiecte
ați putea lua, ați ales unul dintre ele, ați planificat o
traiectorie pentru mâna care urma să ajungă la acel obiect,
43
ȘTIINȚA LA ZI
apoi v-ați mișcat mâna prin contractarea succesivă a mai
multor mușchi și ați reușit să apucați obiectul, dozându-vă
perfect forța necesară pentru a-l ține între degete.
Nu ne dăm seama de complexitatea acestei
acțiuni decât dacă intervine ceva neprevăzut: obiectul pe
care îl ridici este mult mai greu sau mult mai ușor decât te
așteptai sau cineva deschide ușa exact când ai pus mâna pe
mâner; în as el de cazuri, se creează un dezechilibru. De
obicei, acest p de sarcini nu necesită efort, dar acest
sen ment este rezultatul a milioane de ani de evoluție și a
mai multor ani de prac că în copilărie.
Deși pentru dumneavoastră acest lucru este ușor,
pentru un robot este extrem de dificil să apuce obiecte.
Acesta este un domeniu încă intens studiat.
...și ceea ce pare greu este, de fapt, ușor de înțeles
În schimb, poate părea foarte dificil să joci șah sau
să rezolvi probleme de matema că, aceste ac vități
necesitând ani de prac că, de folosire a „facultăților
mentale superioare” și de gândire conș entă în situații de
concentrare. Nu este de mirare că primele ac vități de
cercetare în domeniul IA s-au concentrat pe aceste puri
de sarcini. La momentul respec v, părea că acestea
reprezintă esența însăși a inteligenței.
Între mp, s-a dovedit că jocul de șah este foarte
potrivit pentru calculatoare, care pot urma reguli destul de
simple și pot calcula numeroase mutări alterna ve, cu o viteză
de câteva miliarde de calcule pe secundă. Calculatoarele l-au
bătut pe campionul mondial la șah, în cadrul faimoaselor
meciuri „Deep Blue contra Kasparov” din 1997. Cu toate
acestea, pentru calculator, problema cea mai dificilă s-a
dovedit a fi apucarea și deplasarea pieselor pe tabla de șah fără
să le răstoarne.
În același fel, deși o bună stăpânire a matema cii
necesită (ceea ce pare a fi) intuiție și ingeniozitate umană,
multe dintre exercițiile obișnuite care se fac la liceu sau la
facultate (dar nu toate) pot fi rezolvate cu ajutorul unui
calculator și al unui simplu set de reguli.
Ce definiție ar fi mai u lă?
Pentru a defini IA lăsând la o parte gluma cu
„ches ile cool pe care calculatoarele nu le pot face încă”, am
putea încerca să facem o listă cu proprietățile specifice IA și
vorbim în acest caz despre autonomie și adaptabilitate.
Autonomia înseamnă capacitatea IA de a îndeplini
sarcini în medii complexe, fără o îndrumare constantă din
partea unui u lizator.
Adaptabilitatea înseamnă capacitatea IA de a-și
îmbunătăți performanțele învățând din experiență.
Cuvintele pot crea confuzie
Atunci când definim și vorbim despre IA, trebuie
să fim atenți, pentru că multe dintre cuvintele pe care le
folosim pot crea confuzie. Mă refer la cuvinte precum
învățare, înțelegere și inteligență.
De exemplu, putem spune că un sistem este
inteligent pentru că furnizează instrucțiuni de navigație
ȘTIINȚA LA ZI
precise sau detectează semne de melanom în fotografii cu
leziuni ale pielii. Oricând auzim acest cuvânt, subînțelegem
cu ușurință că sistemul poate îndeplini orice sarcină pe care o
persoană inteligentă este capabilă să o îndeplinească: să
meargă la cumpărături și să facă de mâncare, să spele și să
împăturească rufe și așa mai departe.
La fel, atunci când spunem că un sistem de vedere
ar ficială înțelege imaginile, deoarece este capabil să
segmenteze o imagine în obiecte dis ncte, cum ar fi alte
mașini, pietoni, clădiri, drum etc., cuvântul „a înțelege”
sugerează faptul că, și în situațiile în care o persoană poartă
un tricou pe care este imprimat un drum, sistemul poate
înțelege că nu va putea conduce pe acest drum (și deci să
calce persoana respec vă).
În cazurile de mai sus ne-am înșela și trebuie să fim
atenți la aceste „cuvinte-valiză” (noțiune inventată de
omul de ș ință Marvin Minsky, care a lucrat în domeniul
ș ințelor cogni ve și a fost unul dintre cei mai importanți
pionieri în domeniul IA, pentru a descrie termenii care au
mai multe înțelesuri diferite, chiar dacă noi ne referim doar
la unul dintre ele), pentru că u lizarea unor as el de
termeni sporește riscul unor interpretări greșite așa cum
s-a întâmplat în exemplele de mai sus.
2. Dezvoltarea conceptului de IA
Doresc să prezint unele aplicații ale IA care
ilustrează diferitele sale aspecte.
Mașinile autonome
Mașinile autonome necesită o combinație de mai
multe tehnici de IA: căutare și planificare pentru
iden ficarea celei mai convenabile rute pentru deplasarea
din punctul A în punctul B, vedere ar ficială pentru
iden ficarea obstacolelor și luarea de decizii în caz de
incer tudine pentru a face față unui mediu complex și
dinamic. Pentru a se evita accidentele, fiecare dintre acestea
trebuie să funcționeze cu precizie aproape perfectă.
Aceste tehnologii sunt u lizate și în alte sisteme
autonome, cum ar fi roboții care livrează pachete la
domiciliu, dronele și navele autonome.
Implicații: siguranța ru eră ar trebui să se
îmbunătățească în mp, pe măsură ce fiabilitatea
sistemelor va depăși nivelul uman. Lanțurile logis ce în
transportul de marfă ar urma să fie mai eficiente. Oamenii
vor juca un rol de supraveghere, urmărind ansamblul
deplasărilor și lăsând condusul propriu-zis în grija
mașinilor Întrucât transportul este un element atât de
important în viața noastră de zi cu zi, probabil că există și
alte implicații la care nici nu ne-am gândit.
Recomandări de conținut
Multe dintre informațiile care ne parvin în cursul
unei zile obișnuite sunt personalizate. Mă refer aici la
conținuturile de pe Facebook, Twi er, Instagram și de pe
alte pla orme de comunicare socială, la materialele
publicitare online, la recomandările muzicale de pe
Spo fy, la recomandările de filme de pe Ne lix, HBO și alte
44
servicii de streaming etc. Numeroși editori de conținut
online, cum ar fi site-urile web ale unor ziare și ale
companiilor de radiodifuziune și televiziune, precum și
motoarele de căutare, cum ar fi Google, personalizează
conținutul pe care îl oferă.
Prima pagină a versiunii părite a ziarului New
York Times sau China Daily este aceeași pentru toți ci torii,
în mp ce pagina principală a versiunii online este diferită
pentru fiecare u lizator. Algoritmii care determină
conținutul pe care îl vedeți se bazează pe IA.
Implicații: deși multe întreprinderi nu doresc să
dezvăluie detaliile legate de algoritmii pe care îi folosesc,
cunoașterea principiilor de bază vă va ajuta să înțelegeți
posibilele implicații. Este vorba de „bulele informaționale”
(filter bubbles), „camerele de ecou”, „fermele de troli”,
ș rile false și noile forme de propagandă.
Prelucrarea imaginilor și a materialelor video
Recunoașterea facială este deja u lizată de
numeroase aplicații des nate publicului larg, mediului de
afaceri și administrației guvernamentale. Acestea permit
organizarea fotografiilor în funcție de persoanele din imagine,
e chetarea automată pe pla ormele de comunicare socială și
controlul pașapoartelor, de exemplu. Tehnici similare pot fi
folosite și pentru a iden fica alte autovehicule și obstacolele
aflate în calea unui autovehicul autonom sau pentru a es ma
populațiile de animale sălba ce.
IA poate fi u lizată, de asemenea, pentru a genera
sau modifica un conținut vizual. Printre exemplele deja
u lizate în prezent se numără transferul s lis c, prin care
vă puteți modifica fotografiile personale pentru ca acestea
să arate ca și cum ar fi fost pictate de Vincent van Gogh, și
personajele de film generate pe calculator, de exemplu
cele din Avatar, Stăpânul inelelor și animații Pixar
cunoscute, în care gesturile personajelor animate
reproduc gesturi ale unor actori umani reali.
Implicații: atunci când aceste tehnici vor avansa și
vor deveni disponibile pe scară mai largă, va fi ușor să
falsifici materiale video, pentru că acestea vor arata atât de
natural, încât va fi imposibil să le deosebeș de
înregistrările video reale. Acest lucru pune sub semnul
întrebării ideea că „trebuie să vezi ca să crezi”.
De ce putem spune „o doză de AI”, dar nu „o AI”
Dihotomia IA / non-IA nu este destul de clară: pe
lângă metodele care sunt în mod evident IA și altele care nu
sunt, în mod clar, IA, există și metode cu „o doză de IA”, așa
cum în mâncare punem un praf de sare. Prin urmare,
uneori ar fi mai potrivit să spunem că anumite metode
„conțin elemente de IA” decât să spunem despre ceva că
este sau nu IA.
IA este un substan v fără plural
Nurecomandămu lizareaIAlaplural:oIA,douăIAșiașa
mai departe. IA este o disciplină ș ințifică, precum matema ca
saubiologia,iaraceastaînseamnăcăIAesteocolecțiedeconcepte
șideprobleme,împreunăcusoluțiileaferente.
 ȘTIINȚA LA ZI

Având în vedere faptul că IA este o disciplină, nu ar arătat că inteligența ar ficială este la fel de bună ca medicii
trebui să spunem „o IA”, așa cum nu spunem, de exemplu, instruiți în iden ficarea cancerelor de piele. Un alt proiect
nici „o biologie”. Acest lucru ar trebui să ne fie, de u lizează inteligența ar ficială pentru a încerca
asemenea, destul de clar și atunci când ros m fraze de monitorizarea mai multor pacienți cu risc crescut și acest
genul „Avem nevoie de mai multe inteligențe ar ficiale”, lucru se face prin punerea de numeroase întrebări fiecărui
construcție a frazei care nu sună bine. pacient, pe baza datelor obținute din interacțiunile
U lizarea pluralului pentru IA nu este, desigur, medicului uman cu pacientul. A fost făcut chiar un studiu
foarte gravă dacă informațiile prezentate au sens. Dacă cu învățare prin transfer, mașina diagnos când ca un
doriți însă să vorbiți ca un profesionist, evitați construcțiile o almolog bine pregă t, putând genera, cu o precizie de
de p „o IA”. Folosiți, de pildă, „o metodă de IA”. peste 95%, decizia de trimitere la tratament în circa 30 de
3. Aplicații ale IA secunde.
Prezint în con nuare câteva aplicații pe care le
folosim astăzi fără a realiza întotdeauna că acestea sunt
aplicații ale IA.
IA este relevantă pentru orice sarcină intelectuală.
Tehnicile moderne de inteligență ar ficială sunt
omniprezente și sunt prea numeroase pentru a fi prezentate
exhaus v aici. Frecvent, atunci când o tehnică ajunge în uz
general, ea nu mai este considerată a fi inteligență ar ficială;
acest fenomen este denumit efectul IA.
Printre exemplele de IA foarte vizibile se numără
vehiculele autonome (cum ar fi dronele și autoturismele
conduse automat), diagnos cul medical, unele creații
ar s ce (cum ar fi poezia), demonstrarea unor teoreme
matema ce, jocurile (cum ar fi șahul sau go), motoarele de
căutare (cum ar fi Google Search), asistenții online,
recunoașterea imaginilor în fotografii, filtrarea spamului,
prezicerea întârzierilor zborurilor, prezicerea deciziilor
judiciare și direcționarea reclamelor online.
După ce site-urile de social media au depășit
televiziunea ca sursă de ș ri pentru neri, organizațiile de
ș ri se bazează tot mai mult pe pla ormele de social media
pentru generarea de distribuție, editorii majori folosesc
acum tehnologia inteligenței ar ficiale pentru a publica mai
eficient ar cole și de a genera volume mai mari de trafic.
Sănătatea
Inteligența ar ficială pătrunde în industria Potrivit CNN, un studiu efectuat de chirurgii de la
sănătății ca asistent al medicilor. Potrivit Bloomberg Centrul Medical Național pentru Copii din Washington a
Technology, Microso a dezvoltat IA pentru a ajuta medicii demonstrat cu succes o intervenție chirurgicală efectuată de
să găsească tratamentele corecte pentru cancer. Există o un robot autonom. Echipa a supravegheat robotul în mp ce
can tate substanțială de cercetare și un număr mare de efectua o intervenție chirurgicală pe țesuturi moi, reparând
medicamente dezvoltate pentru cancer. În detaliu, există intes nul rupt al unui porc printr-o procedură chirurgicală
peste 800 de medicamente și vaccinuri pentru tratarea deschisă cu o reușită mai bună decât a unui chirurg uman,
cancerului. Acest lucru afectează nega v medicii, după afirmațiile echipei. IBM și-a creat propriul calculator de
deoarece există prea multe opțiuni din care să aleagă, inteligență ar ficială, IBM Watson, care a depășit inteligența
făcând mai dificilă alegerea medicamentelor potrivite umană (la anumite nivele). Watson nu numai că a câș gat la
pentru pacienți. Microso lucrează la un proiect pentru a show-ul de joc Jeopardy! împotriva foș lor campioni, dar a
dezvolta o mașină numită „Hanover”. Obiec vul său este fost declarat erou după ce a diagnos cat cu succes o femeie
de a memora toate lucrările necesare din domeniul care suferea de leucemie.
oncologiei și de a ajuta să se prevadă care combinații de Industria auto
medicamente vor fi cele mai eficiente pentru fiecare Progresele din IA au contribuit la creșterea
pacient. Un proiect la care se lucrează în prezent este industriei de automobile prin crearea și evoluția
combaterea leucemiei mieloide, un cancer mortal al cărui autovehiculelor cu autovehicule. În 2016, existau peste 30
tratament nu s-a îmbunătățit de decenii. Un alt studiu a de companii care u lizau IA la crearea mașinilor fără șofer.

45
ȘTIINȚA LA ZI
Câteva companii implicate în IA sunt Tesla, Google și Apple.
Multe componente contribuie la funcționarea
autoturismelor. Aceste vehicule incorporează sisteme cum
ar fi frânarea, schimbarea benzii de rulare, prevenirea
coliziunilor, navigarea și cartografierea. Împreună, aceste
sisteme, precum și computerele de înaltă performanță,
sunt integrate într-un singur vehicul complex.
Evoluțiile recente în domeniul autovehiculelor
autonome au făcut posibilă inovația autoturismelor
conduse automat, deși acestea se află încă în faza de
testare. Guvernul britanic a adoptat legislație pentru
începerea testării unor mici flote de autoturisme fără șofer
în 2018. Plutoanele de camioane automate sunt o flotă de
autocamioane care urmează un camion condus de un om,
deci plutonul de camioane nu este în întregime autonom.
Între mp Daimler, o companie germană de automobile,
testează Freightliner Inspira on, o mașină semi-autonomă
pentru a fi folosită numai pe șosele interurbane.
Un factor principal, care influențează abilitatea
unui automobil de a funcționa fără conducător auto, este
cartografierea. În general, vehiculul ar putea fi programat
cu o hartă a zonei prin care conduce, care ar include date
privind aproximarea intensității luminii stradale și a
înălțimii bordurilor pentru ca vehiculul să fie conș ent de
zona înconjurătoare. Cu toate acestea, Google a lucrat la
un algoritm al cărui scop este de a elimina nevoia de hărți
preprogramate și a creat, în schimb, un dispozi v care să se
poată adapta la o varietate de noi împrejurimi. Unele
autovehicule automate nu sunt echipate cu volane sau
pedale de frână, așa că s-au concentrat pe cercetări asupra
creării unui algoritm capabil să mențină un mediu sigur
pentru pasagerii vehiculului prin conș en zarea
condițiilor de condus și de viteză.
Un alt factor care influențează capacitatea unui
automobil fără șofer este siguranța pasagerului. Pentru a
46
face un automobil fără șofer, inginerii ar trebui să-l
programeze pentru a ges ona situațiile cu risc ridicat, de
pul ciocnirilor frontale și lovirii pietonilor. Scopul principal
al mașinii trebuie să fie acela de a lua o decizie care să evite
lovirea pietonilor și salvarea pasagerilor din mașină. Cu toate
acestea există și posibilitatea ca mașina să aibă nevoie de o
decizie care ar pune pe cineva în pericol. Cu alte cuvinte,
mașina ar trebui să decidă între salvarea pietonilor sau a
pasagerilor. Programarea mașinii în aceste situații este
esențială pentru un automobil fără conducător auto.
Finanțele și economia
Ins tuțiile financiare folosesc de mult mp
sistemele de rețele neurale ar ficiale pentru a detecta
debite sau cereri de debitare extraordinare, marcându-le
pentru a fi cercetate de oameni. U lizarea IA în sectorul
bancar datează din 1987, atunci când Security Pacific Bank
din SUA a înființat un Task Force pentru prevenirea
fraudelor cu scopul de a contracara u lizarea neautorizată
a cardurilor de debit.
Băncile u lizează astăzi sisteme cu inteligență
ar ficială pentru a organiza operațiuni, a menține evidența
contabilă, a inves în acțiuni și a ges ona proprietățile. IA
poate reacționa la schimbări bruște și în mpul nopții sau în
zilele nelucrătoare. În august 2001, roboții au învins oamenii
într-o compe ție simulată de tranzacționare financiară. IA a
redus și frauda și criminalitatea financiară prin
monitorizarea modelelor comportamentale ale
u lizatorilor pentru orice schimbări anormale sau anomalii.
U lizarea mașinilor cu IA pe piață în aplicații
precum comerțul online și luarea deciziilor a schimbat
teoriile economice majore. De exemplu, pla ormele de
cumpărare și vânzare bazate pe IA au schimbat legea cererii
și ofertei prin faptul că acum este posibilă es marea cu
ușurință a unor curbe individualizate de cerere și ofertă și,
prin urmare, stabilirea prețurilor individualizate. În plus,
mașinile cu IA reduc asimetria informației pe piață, făcând
as el piețele mai eficiente, și reducând volumul tranzacțiilor.
Printre alte teorii în care IA a avut impact se numără alegerea
rațională, așteptările raționale, teoria jocurilor, op mizarea
portofoliului și gândirea contrafactuală.
Armata
Cheltuielile militare mondiale anuale pe robo că
au crescut de la 5,1 miliarde dolari în 2010 la 7,5 miliarde
dolari în 2015 și la circa 10 miliarde dolari în prezent. Dronele
militare, precum și alte puri de tehnică militară cu acțiune
autonomă sunt considerate pe scară largă o dotare u lă. Însă
mulți cercetători în domeniul inteligenței ar ficiale încearcă
să se distanțeze de aplicațiile militare ale AI.
Auditul
Pentru auditul contabilității financiare, IA face
posibil auditul con nuu. Instrumentele cu IA pot analiza pe
loc multe seturi de informații diferite. Beneficiul potențial
este reducerea riscului general de audit, creșterea nivelului
de asigurare și reducerea duratei auditului.

Publicitatea
Se poate u liza IA pentru a an cipa sau generaliza
comportamentul clienților din amprenta lor digitală, pentru a-i
viza cu promoții personalizate sau pentru a construi în mod
automat profiluri de client. Un caz documentat arată că marile
companii de jocuri de noroc online folosesc IA pentru a
îmbunătățidirecționareareclamelorcătreclienți.
Mai mult decât atât, aplicarea modelelor de IA de
calcul al personalității poate contribui destul de mult la
reducerea costurilor campaniilor publicitare prin adăugarea
de direcționare psihologică la direcționarea sociodemografică
sau comportamentală.
Arta
Inteligența ar ficială a inspirat numeroase aplicații
crea ve, inclusiv u lizarea sa pentru a produce arte vizuale.
Expoziția „Mașini gânditoare: artă și design în era
calculatoarelor, 1959-1989” aflată în calendarul expozițional
MoMA (Museum of Modern Art) din 2018, oferă o imagine
de ansamblu asupra aplicațiilor istorice ale IA în artă,
arhitectură și design. Printre expozițiile recente care prezintă
u lizarea de IA pentru a produce artă se numără acțiunile și
licitațiile de binefacere sponsorizate de Google de la
Fundația Grey Area din San Francisco, unde ar ș i au
experimentat cu algoritmul deepdream, și expoziția
„Unhuman: Art in Age of AI”, care a avut loc în Los Angeles și
Frankfurt, în toamna anului 2017. În primăvara anului 2018,
Associa on for Compu ng Machinery a dedicat un număr
special al revistei sale subiectului computerelor și artei,
evidențiind rolul învățării automate în artă.
Alimentația și agricultura
Inteligența ar ficială poate fi u lizată pentru a
construi unui sistem alimentar sustenabil în întreaga lume.
IA poate asigura o alimentație mai sănătoasă prin
reducerea la minimum a u lizării îngrășămintelor, a
pes cidelor și irigațiilor, precum și prin susținerea
produc vității și reducerea impactului asupra mediului.
De exemplu, roboții ar putea elimina plantele dăunătoare,
reducând as el u lizarea erbicidelor .
Numeroase ferme din Europa u lizează deja IA
pentru a monitoriza mișcarea, temperatura și consumul de
hrană pentru animalele lor.
4. Poli cile în domeniul IA
Cele mai importante decizii pe care va trebui să le
47
ȘTIINȚA LA ZI
luăm și care vor influența capacitatea de adaptare a
societății noastre la transformările din sfera muncii și la
schimbările aduse de IA nu sunt tehnologice, ci poli ce.
U lizarea IA trebuie reglementată în conformitate
cu principiile democra ce. Trebuie să avem cu toții un
cuvânt de spus cu privire la pul de societate în care vrem
să trăim în viitor. Nu putem face acest lucru decât
garantând accesul liber la cunoș nțele despre tehnologie.
Evident, vor fi întotdeauna experți într-un domeniu sau
altul, care vor ș mai multe despre subiectul respec v
decât noi, dar ar trebui să avem măcar posibilitatea de a le
analiza în mod cri c afirmațiile.
Tot ceea ce am aflat până acum despre IA pare să
indice un viitor luminos. Vom beneficia de servicii noi și mai
bune, iar creșterea produc vității va antrena rezultate
pozi ve pe plan general, dar numai cu condiția să
reflectăm cu atenție la implicațiile IA pentru societate și să
ne asigurăm că IA este pusă în slujba binelui comun.
Pentru aceasta trebuie să ne concentrăm pe
câteva aspecte importante, as el:
- să evităm prejudecățile din algoritmi pentru a putea
reduce riscul de discriminare, în loc să îl potențăm;
- să învățăm să fim cri ci cu ce vedem, deoarece nu ne mai
putem încrede în imagini, și să dezvoltăm metode de IA
care, în loc să faciliteze producerea unor falsuri care par
reale, să ne ajute să le detectăm pe cele existente;
- să stabilim reguli care să garanteze respectarea
dreptului la viața privată și sancționarea severă a
oricărei încălcări a acestui drept;
- să găsim noi modalități pentru ca, în loc să creăm o
elită a IA care își permite ul mele tehnologii în
materie și le folosește pentru a se îmbogăți, adâncind
inegalitățile economice până la un nivel nemaiîntâlnit
până acum, să putem beneficia cu toții de avantajele
dezvoltării IA. Pentru aceasta e nevoie de
discernământ poli c (prin discernământ poli c
înțelegem procesul de luare a deciziilor cu privire la
poli ci, care are puțin de a face cu voturile exprimate
la alegeri sau cu intrările sau ieșirile de pe scena
poli că ale unui anumit poli cian sau par d poli c).
Explorarea universului IA nu ia sfârșit astăzi pentru
niciunul dintre noi. Progresele care se fac în acest domeniu
sunt destul de rapide și poate părea destul de greu să
ținem pasul cu tot ce se întâmplă, dar este încurajator
faptul că de zeci de ani principiile de bază au rămas în mare
aceleași. Atâta mp cât cunoaștem principiile care stau la
baza strategiilor de soluționare a problemelor, a
metodelor de ges onare a incer tudinii și a învățării din
date, ar trebui să fim în măsură să integrăm mai ușor
ul mele noutăți într-o structură inteligibilă.
5. Viitorul IA
De la viziuni utopice la previziuni sumbre
Mass-media este dominată de extreme. Au
început să apară celebrități din domeniul IA care se
ȘTIINȚA LA ZI
erijează în apărătorii unei mari idei și vorbesc despre
viitorul IA ca niște oracole. Unele dintre aceste celebrități
ne promit un viitor utopic, în care economia va cunoaște o
creștere exponențială și va produce din nimic mii de
miliarde de dolari, în care IA veritabilă va rezolva toate
problemele pe care nu le putem rezolva singuri și în care
oamenii nu vor mai trebui să lucreze deloc.
S-a spus, de asemenea, că IA va deveni un mijloc
de a stăpâni lumea. Alții fac declarații și mai extraordinare,
potrivit cărora IA va însemna sfârșitul omenirii (în vreo 20-
30 ani), viața pe care o ș m se va transforma radical și va
începe „epoca IA”, precum și că IA este o amenințare la
adresa existenței noastre.
Unele dintre aceste predicții se vor adeveri
probabil într-o măsură sau alta, altele vor servi doar să
ilustreze cât de greu e să prezicem viitorul, iar multe din ele
nu prea au sens. Prezentarea făcută până acum a fost
făcută pentru a vă oferi mijloacele care să vă permită să
analizați aceste predicții sau altele asemănătoare și să le
judecați în mod cri c.
Hiperbola media că și reversul ei
De regulă, la începutul fiecărui nou ciclu se obțin o
serie de succese care alimentează o stare de exaltare și
op mism. Aceste reușite, chiar dacă survin în domenii
restrânse și sunt, în unele privințe, incomplete, ajung să
domine avanscena media că. Mulți cercetători
îmbrățișează domeniul IA sau, cel puțin, pre nd că
domeniul în care fac cercetare este înrudit cu IA, pentru a
avea acces la mai multă finanțare. Companiile demarează
ac vități în domeniul IA sau își lărgesc sfera ac vităților de
IA de teamă să nu fie lăsate în urmă.
Până acum, de fiecare dată când s-a spus că
suntem pe punctul de a găsi o soluție globală și generală în
materie de IA, progresele realizate s-au lovit de probleme
insurmontabile care, la momentul respec v, păreau să fie
bâlbâieli minore. În cazul rețelelor neuronale, în anii '60,
aceste bâlbâieli erau legate de rezolvarea problemei
neliniarității și a problemelor de învățare automată
asociate numărului tot mai mare de parametri ceruți de
arhitectura rețelelor neuronale. În cazul sistemelor expert
din anii '80, bâlbâielile țineau de comportamentul în fața
incer tudinilor și de capacitatea de a înțelege ches uni de
bun simț. Cum abia după ani de încercări și promisiuni
neonorate am reușit să iden ficăm adevărata natură a
problemelor rămase nerezolvate, pesimismul cu privire la
reușita paradigmei respec ve s-a accentuat treptat și au
urmat ceea ce numim anii vitregi ai IA: a scăzut interesul
față de domeniu, iar eforturile în materie de cercetare au
fost direcționate către alte domenii.
IA modernă
Interesul pentru IA a început să crească din nou
cam de prin anii 2000. Metodele moderne de IA nd să
abordeze o problemă demontând-o în probleme mai mici,
izolate și bine definite și rezolvându-le apoi una câte una. IA
48
modernă evită marile întrebări, cum ar fi înțelegerea
inteligenței, a minții și a conș inței, axându-se în schimb pe
găsirea unor soluții prac ce u le la problemele din viața
reală. O veste bună, căci toți avem de câș gat de pe urma
unor as el de soluții!
Dacă istoria se va repeta, iar popularitatea de care
se bucură IA în prezent va fi, încă o dată, urmată de o
perioadă mai puțin fastă, este o întrebare la care numai
mpul ne poate oferi un răspuns. Și chiar dacă se va
întâmpla așa, iar cursa către iden ficarea unor soluții tot
mai bune va înce ni și chiar va stagna la un moment dat, IA
și-a câș gat un loc permanent în societatea noastră. În loc
să încerce să răspundă mai întâi la marile întrebări despre
natura inteligenței, la care nu a reușit de al el să găsească
un răspuns până acum, cercetarea modernă în domeniul
IA pune accentul pe găsirea unor soluții u le la probleme
reale, iar eforturile sale dau deja roade.
Inteligența ar ficială va con nua să fie
omniprezentă în viața noastră
După cum vă amin ți, am început prin a
argumenta alegerea IA ca domeniu de studiu menționând
mai multe aplicații importante ale IA care ne afectează
viața de zi cu zi. Am citat trei exemple: mașinile autonome,
sistemele de recomandări și procesarea imaginilor și a
materialelor video și am prezentat alte aplicații care
contribuie la procesul de tranziție tehnologică aflat în curs.
Ca urmare a accentului pus pe aspectele prac ce
și nu pe problemele filozofice, aplicațiile bazate pe IA sunt
prezente peste tot în viața noastră (chiar dacă, de cele mai
multe ori, nici măcar nu ne dăm seama): muzica pe care o
ascultăm, produsele pe care le cumpărăm online, filmele și
serialele pe care le vizionăm, i nerarul pe care îl alegem și
chiar și ș rile și informațiile pe care le consultăm sunt toate
influențate tot mai mult de IA. Mai mult, prac c în orice
domeniu al ș inței, de la medicină și astrofizică la istoria
medievală, se adoptă metode bazate pe IA cu ajutorul
cărora sperăm să ajungem la o înțelegere mai aprofundată
a universului și a nouă înșine.
Scenariile apocalip ce
Una dintre ideile cele mai recurente legate de viitorul
IA este venirea Terminatorului (Terminator este un film realizat
în 1984 de regizorul James Cameron, în care un sistem mondial
de apărare, bazat pe IA, denumit Skynet, devine conș ent de
sine și aproape că șterge omenirea de pe fața pământului cu
arme nucleare și roboți ucigași sofis cați).
Există două scenarii în care se prezice venirea
Terminatorului sau o altă formă la fel de terifiantă de
revoltă a roboților. În primul, care este povestea filmului
din 1984, un sistem IA puternic devine conș ent de sine și
se hotărăște că-i displace profund umanitatea în general.
În al doilea scenariu, armata de roboți este
controlată de un sistem IA inteligent, dar care nu este
conș ent de sine, aflat, în principiu, sub control uman.
Sistemul poate fi programat, de exemplu, să op mizeze

producția de agrafe de hâr e. Pare destul de inofensiv, nu?
Cu toate acestea, dacă sistemul are o inteligență
superioară, va a nge la un moment dat producția maximă
de agrafe de hâr e pe care o permit resursele disponibile,
cum ar fi energia și materiile prime. După aceea, poate
ajunge la concluzia că trebuie să redirecționeze mai multe
resurse către producția de agrafe de hâr e. Pentru aceasta,
este posibil să trebuiască să împiedice u lizarea resurselor
pentru alte scopuri, chiar dacă acestea sunt esențiale pentru
civilizația umană. Ori calea cea mai simplă de a realiza acest
lucru este să distrugă întreaga omenire, după care ar deveni
disponibile mai multe resurse pentru principala sarcină a
sistemului, care este producția de agrafe de hâr e.
De ce sunt aceste scenarii nerealiste
Există mai multe mo ve pentru care scenariile de
mai sus sunt extrem de puțin plauzibile și țin mai degrabă
de literatura SF decât de o presupunere serioasă cu privire
la viitorul IA.
În primul rând, ideea unei IA superinteligente,
conș ente de sine, care îi poate depăși pe oameni ca
inteligență și care este rezultatul involuntar al dezvoltării
metodelor bazate pe IA este o idee naivă. Așa cum s-a
observat până acum, metodele de IA nu sunt altceva decât
raționamente automa zate, bazate pe o combinație de
principii perfect comprehensibile și un volum uriaș de date
de intrare, ambele fiind furnizate de oameni sau de
sisteme realizate de oameni.
În al doilea rând, una dintre ideile favorite ale celor
care cred într-o IA superinteligentă este așa-numita
singularitate: un sistem care se autoop mizează și se
reinventează as el încât să-și poată îmbunătăți inteligența
într-un ritm tot mai accelerat, exponențial. O as el de
superinteligență ar lăsa omenirea atât de mult în urmă că
am deveni ca niște furnici care pot fi șterse fără ezitare de
pe fața pământului. Ideea creșterii exponențiale a
inteligenței este nerealistă pentru simplul mo v că un
sistem, chiar dacă și-ar putea op miza propriul mod de
funcționare, ar con nua să se confrunte cu probleme tot
mai dificile care i-ar înce ni evoluția, așa cum progresele
49
ȘTIINȚA LA ZI
realizate de oamenii de ș ință cer tot mai multe eforturi și
resurse din partea întregii comunități ș ințifice și chiar din
partea întregii societăți, la care en tatea superinteligentă
nu ar avea acces. Societatea umană are încă puterea să
hotărască în ce scopuri folosește tehnologia, chiar și
tehnologia IA. O mare parte din această putere ne este
dată, într-adevăr, de tehnologie, as el că, de fiecare dată
când facem progrese în domeniul tehnologiei IA, devenim
mai puternici și putem controla într-un mod mai eficient
orice riscuri potențiale care ar decurge din aceasta.
Concluzie
Acum, trăgând linie, putem spune că venirea
Terminatorului este un scenariu bun de film, dar e puțin
plauzibil să fie o problemă reală în legătură cu care merită
să ne panicăm. Venirea Terminatorului este un truc
publicitar, o modalitate simplă de a atrage atenția, un
clișeu agitat de jurnaliș pentru a mări numărul de clicuri, o
pistă falsă care să ne distragă atenția de la amenințări
plic sitoare, dar reale, cum ar fi armele nucleare, atacurile
la adresa democrației, catastrofele ecologice și schimbările
clima ce. De fapt, Terminatorul nu este o amenințare reală
decât în măsura în care ne deturnează atenția de la
problemele reale, dintre care unele au legătură cu IA, dar
multe altele nu au nimic de-a face cu IA.
Nu vă opriți din ci t și studiu, rămâneți curioși.
„Viitorul nu a fost încă scris. Nu există alt des n
decât cel pe care ni-l construim singuri.” (John Connor,
personajul principal al seriei SF Terminator)
SURSE:
ź h ps://ro.wikipedia.org/wiki/Inteligența_ar ficială
ź h ps://www.europarl.europa.eu/news/ro/headlines/society/2020
0827STO85804/ce-este-inteligenta-ar ficiala-si-cum-este-u lizata
ź h ps://course.elementsofai.com/ro/
ź H ps://alephnews.ro/tehnologie/inteligenta-ar ficiala-i -
recunoaste-parola-dupa-sunetul-tastelor-care-sunt-recomandarile-
cercetatorilor-pentru-securitatea-datelor-tale/
ź h ps://www.oracle.com/ro/ar ficial-intelligence/what-is-ai/
PARTENERIAT
O NOUĂ ACTIVITATE DE INSTRUIRE
CU CERCETAȘII ROMÂNIEI
Colonel (r) Gabriel BENESCU
Colaborarea noastră cu Organizația Națională
Cercetașii României, începută acum un deceniu la
Centenarul Cercetășiei, a con nuat să dea roade și în
acest an, prin desfășurarea Programului „Train the
Scouts Leaders” (Pregă rea liderilor cercetași).
Trebuie să remarc faptul că în acest an,
compara v cu anii anteriori, după amânări din mo ve
obiec ve, am reușit să derulăm primul modul avansat.
O altă noutate a fost și aceea că la modulul de inițiere au
par cipat lideri ai cercetașilor aparținând unei singure
structuri locale, de această dată Centrului Local
„Constan n Sapa no” din Iași.
Modulul avansat
Desfășurat în perioada 18-20 august, în aceeași
locație de la complexul turis c Poiana Deleni, județul
Iași, modulul a reușit să aducă laolaltă 10 lideri, din cei
peste 40 de lideri care în anii anteriori au parcurs
modulul de inițiere.
50
Încep cu concluzia noastră, respec v numărul
redus s-a datorat, pe de o parte, la renunțarea din
mo ve personale la calitatea de lider al cercetașilor
(aceasta fiind o ac vitate voluntară), iar pe de altă parte
la necesitatea unei condiții fizice bune pentru a face
față provocărilor modulului, aspect subliniat la
modulele de inițiere anterioare.
Ca de fiecare dată detaliile organizatorice le-am
derulat cu srpijinul domnului Eugen Nedelcu, lider cu
vechime de la Centrul Local „Sf. Dumitru” din Valea
Lupului, județul Iași.
Obiec vul principal al acestui modul a fost acela
de a crea abilitățile și deprinderile necesare par cipanților
pentru planificarea și desfășurarea unei deplasări - hike, în
limbaj cercetășesc - în teren frământat acoperit, pe o
distanță totală reală în teren de circa 19 km., cu durata de o
zi, al cărei ul m segment de deplasare s-a încheiat cu
organizarea unui bivuac pe mp de noapte.

Împreună cu Radu (colonel în rezervă Radu
Moscu) anterior ac vității, la Buzău, am pus la punct
aspectele importante ale modulului, respec v
programul, traseul hike-ului și punctele de verificare de
pe acesta, după o analiză detaliată a terenului.
Am ajuns împreună cu Radu mai devreme în
prima zi a modulului și am avut mp suficient să
stabilim un scurt traseu pentru desfășurarea deplasării
pe mp de noapte, după azimut.
Evident că în prima etapă am reluat aspectele
importante privitoare la acordarea primului ajutor,
organizarea și executarea deplasării, punând accentul
pe acele detalii pe care le-am considerat esențiale, cum
ar fi hidratarea, viteza de marș, perioadele de haltă și
ac vitățile de desfășurat pe mpul acestora.
Așa cum de al el ne așteptam, parte dintre
lideri au folosit de-a lungul mpului cunoș nțele
însușite și deprinderile formate la modulele de inițiere,
însă au existat și câțiva care ne-au lăsat impresia că
aceste lucruri ar fi pentru ei elemente de noutate.
După ce am reluat cu par cipanții regulile
privind efectuarea deplasărilor pe mp de noapte, am
mers în zona exercițiului la ora la care întunericul era
aproape deplin, terenul fiind luminat doar de stele.
Liderii au fost organizați pe două patrule, iar fiecare
patrulă a primit câte un crochiu cu distanțele și
azimutele deplasării. Stabilisem și marcasem în teren 3
puncte de schimbare a direcției, prac c fiecare patrulă
s-a deplasat pe 4 azimute, punctul inițial fiind iden c cu
punctul final (de fapt patrulele au plecat în același mp,
în sens opus, pe același traseu).
Distanța parcursă a fost de aproxima v 2 km,
iar punctele de schimbare a direcției au fost alese pe
limitele unei poieni înconjurată de pădure pe 3 laturi și
pe coama unui deal, fără posibilitate de vizibilitate
directă între puncte, rezultând necesitatea contorizării
dubli pașilor pe segmentele de deplasare.
51
PARTENERIAT
Ambele patrule au reușit să parcurgă traseul
integral și să schimbe direcțiile de deplasare în punctele
marcate în teren cu foi A4 pe care erau înscrise coduri
de litere și cifre în culori diferite.
Ziua a doua a modulului, foarte lungă și plină de
conținut, a debutat cu reluarea elementelor teore ce
privind organizarea și executarea deplasării pe mp de zi și
a modului de structurare și organizare a bivuacului,
aspecte cu care urmau să se confrunte pe mpul hike-ului.
Ca de fiecare dată am stabilit încă de la
pregă rea hike-ului, prin tragere la sorți, liderii pentru
diferitele etape ale deplasării.
Ne-am bucurat să constatăm că pregă rea
deplasării și stabilirea azimutelor pe hărțile la scara
1:25.000 nu au creat probleme celor nominalizați ca
lideri pentru această etapă.
Vremea a fost excelentă, poate puțin cam cald
după amiază, dar având în vedere că o mare parte a
deplasării s-a executat în zone acoperite de vegetație,
nu au fost cazuri evidente de deshidratare.
Traseul a avut 3 puncte de schimbare a
direcției, cu punctul inițial și punctul final diferite, as el
că deplasarea s-a executat pe 5 azimute. Toate punctele
de schimbare a direcției au fost stabilite as el încât
patrulelor să li se ofere posibilitatea de a-și reînnoi
proviziile de apă.
Punctele de schimbare a direcției au fost în
același mp și puncte de control, în care patrulele au
avut de rezolvat anumite sarcini, as el:
· la primul punct de verificare s-a creat scenariul
că unul dintre par cipanți s-a accidentat
(fractură deschisă de femur) și este necesară
acordarea primului ajutor și transportul
acestuia pe o distanță de 50-60 m până la locul
de unde ar fi urmat să fie preluat de ambulanță.
· la cel de-al doilea punct de verificare fiecare
patrulă a trebuit să iden fice amplasarea
elementelor cons tu ve ale bivuacului.
Așa cum bănuiam cel mai dificil a fost segmentul
care a fost parcurs pe mp de noapte. Oboseala, vechimea
mare a hărților cu detaliile de planimetrie diferite față de
ceea ce exista în teren s-au cons tuit în tot atâtea
provocări. Cu toate acestea, ambele patrule au reușit să
ajungă cu bine la punctul final unde au instalat bivuacul.
Pentru această ul mă etapă am convenit de comun acord
ca ambele patrule să înnopteze în același loc, fiind mai ușor
să se asigure securitatea grupului pe mpul nopții.
La verificarea pe care am făcut-o cu Radu la
puțin mp după răsăritul soarelui (în jurul orei 05.15)
am constatat că vremea caldă și lipsa umezelii din aer
i-a convins pe unii dintre par cipanți să doarmă sub
cerul liber.
PARTENERIAT
La bilanțul ac vității cu toții s-au declarat
mulțumiți mai ales pentru că au reușit să parcurgă
întregul traseu dintre punctul inițial și punctul final, chiar
dacă pe anumite segmente s-au mai rătăcit, iar distanța
parcursă a fost mult mai mare decât cea planificată.
Modulul inițial
Stabilirea elementelor de bază pentru
desfășurarea acestui modul s-a făcut în noiembrie
2022, pe mpul sărbătoririi Zilei Cercetașilor Militar. La
acest eveniment, unul dintre proaspeții membri ai
Asociației noastre, colonelul în rezervă Gabriel Carpiuc,
m-a abordat pe subiectul intenției sale de a desfășura
unele ac vități cu specific cercetășesc cu un grup de
copii la Iași. În urma discuțiilor am înțeles că este vorba
de copiii afiliați Organizației Naționale Cercetașii
României, structură asocia vă cu care aveam o
cooperare frumoasă, iar de aici până la fapte nu a mai
fost decât un pas.
Aș sublinia faptul că Centrul Local „Constan n
Sapa no” din Iași, cel cu care urma să realizăm
colaborarea, este un centru destul de mare, având
peste 300 de copii înscriși, fiind considerat al treilea ca
mărime la nivel național.
Tot atunci am avut prima discuție telefonică cu
omul de legătură al centrului, un camarad de-al nostru
încă „verde”, domnul Octav Nestor. Ulterior aveam să
constatăm că Octav a par cipat cu ani în urmă la un curs
sub conducerea lui Radu și că încă de atunci s-a
„infectat” cu microbul cercetășiei.
A urmat agrearea și finalizarea acordului de
colaborare între Asociația noastră și Centrul Local.
Detaliile ac vității le-am stabilit cu două luni înainte de
desfășurare, oferindu-le as el par cipanților mpul
necesar pentru iden ficarea celei mai bune locații, a
zonei de instruire, precum și pentru asigurarea
materialelor necesare.
Ac vitatea a fost planificată și s-a desfășurat în
perioada 1-3 septembrie, având baza într-o locație de
agrement și cazare din apropierea pădurii Bârnova.
Programul nu a diferit fundamental de ceea ce
am executat în cadrul celorlalte module de inițiere, însă
ne-am străduit ca de această dată să ne adaptăm mult
mai bine la terenul diferit de cel de la Poiana Deleni.
Întrucât numărul inițial a fost de 21 de
par cipanți (redus ulterior din mo ve personale), am
convenit să par cipăm la instruire cu 3 instructori,
respec v subsemnatul, Radu Moscu și Gabi Carpiuc.
Împreună cu Gabi ne-am deplasat în zonă cu o
zi mai devreme pentru recunoașterea locației,
stabilirea locurilor de desfășurare a instruirii și, foarte
important, a traseelor de deplasare după azimut în
teren frământat acoperit.
52
Așa cum am făcut de fiecare dată, la începerea
ac vității am avut câteva schimburi de opinii solicitând
par cipanților să se prezinte pe scurt, interesându-ne
în special formația profesională, prilej cu care am
constatat cu plăcere că marea majoritate aveau
formație inginerească, o noutate pentru noi,
compara v cu seriile anterioare.
Am început conform obiceiului cu ches unile
simple, acele detalii care ne fac viața mai ușoară pe
mpul ieșirilor în teren, adică cu ceea ce noi am numit
„reguli de supraviețuire”. De aici nu putea lipsi clasica
demonstrație de legat șireturile constatând, ca de
fiecare dată, că acesta este un aspect neluat în seamă,
dar care, neglijat, poate produce un disconfort sporit pe
mpul deplasării sau chiar premise de accidentare.
Prima etapă a instruirii a fost acordarea
primului ajutor, domeniu abordat atât teore c, cât și
prac c, accentuându-se pe accidentările ce pot apare
pe mpul deplasărilor în teren, ce presupune și cum
diferă primul ajutor în condiții de izolare, de la
hemostază, la hipotermie și, evident, transportul
accidentatului până la un loc de unde să poată fi preluat
de personalul medical calificat.
Ca de fiecare dată am constatat și cu această
ocazie că par cipanții aveau cunoș nțele necesare,
însă se putea observa cu ușurință dificultățile de
aplicare în prac că și lipsa antrenamentului în
rezolvarea unor situații mai complexe.
A doua zi, sâmbătă, a fost ziua cea mai lungă și
mai încărcată cu ac vități de instruire.
Chiar dacă am înțeles că anterior liderii au mai
desfășurat deplasări după azimut cu copiii, însă pe
distanțe scurte și în teren semi-acoperit, ceea ce am
făcut noi a reprezentat pentru ei o noutate și o mare
provocare. Par cipanții au fost împărțiți pe durata

ac vității în 3 patrule, având de parcurs 3 trasee diferite
după azimut, fiind comune punctul inițial și punctul
final. Deoarece ne-am informat anterior și am înțeles că
liderii acestui centru local sunt foarte bine pregă ți,
ne-am străduit să le oferim o provocare cu acest prilej.
As el, cele 3 trasee au fost stabilite pe pantele unui
deal împădurit, cu punctul inițial în vale și punctul final
în deal, fiecare patrulă având pe traseu de traversat și o
mică viroagă destul de abruptă.
Așa cum era de așteptat, urmând indicațiile din
partea teore că, toate cele trei patrule au reușit să
parcurgă traseele din crochiuri și, evident, să iden fice
toate punctele de schimbare a direcției de deplasare.
A urmat partea interesantă, cea despre bivuac,
teore c și prac c.
Pentru că dimineață și la prânz ne-am lungit
nepermis de mult cu servirea mesei, programul s-a dat
puțin peste cap și nu am reușit, pentru prima dată de
când desfășurăm acest mp de ac vitate, să parcurgem
tot ceea ce ne propusesem prin program.
As el, am ajuns să începem partea prac că a
bivuacului aproape de lăsarea întunericului. Cu toate
acestea, s-a reușit în mp u l ca fiecare patrulă să-și
construiască adăpostul și să amenajeze vatra focului
unde s-a pregă t cina și, ulterior, s-a asigurat paza.
Pentru o bună parte din par cipanți unul dintre
elementele de noutate a fost aprinderea focului cu
53
PARTENERIAT
amnarul și, chiar dacă nu le-a ieșit din prima încercare,
cu perseverență și tenacitate, au reușit în final cu toții să
a ngă acest obiec v.
Dotați cu toate cele necesare, liderii au reușit
să-și construiască adăposturi care le-au asigurat odihna
pe mpul nopții. Cei care au dorit, au înnoptat în
hamace, sub cerul liber.
În ul ma zi, anterior bilanțului, par cipanții au
dat un test care a vizat acordarea primului ajutor și
auto-ajutorului. Testul s-a derulat pe baza unui scenariu
care prevedea faptul că mai mulți cercetași s-au
accidentat și era necesară acordarea primului ajutor și
auto-ajutorului, iar pentru câte un accidentat grav de la
fiecare patrulă fiind necesară transportarea cu targa pe
o distanță de 400 m în vederea preluării de către
personalul medical calificat.
La bilanț ne-a bucurat faptul că par cipanții au
avut puncte de vedere care ne vor ajuta să ne
îmbunătățim ac vitatea, reținând dintre acestea
necesitatea de a desfășura un scurt modul de lucru cu
harta, aspect pe care l-am convenit a se concre za
într-un viitor nu prea îndepărtat.
La final, ca de fiecare dată, am constatat că voia
bună a fost permanent o stare de fapt, iar acest p de
instruire un excelent moment în care liderii au avut
posibilitatea să-și testeze și să-și perfecționeze
deprinderile cercetășeș .
PAGINA LIRICĂ
DRUMUL VIEȚII
După actorul Dorel VIȘAN
Voi repeta și eu spre nemurire
Că drumul dintre naștere și moarte
Are în fibra lui pulsând iubire
Ce veșnicește până hăt, departe...
Convingerea e semn de întărire
Că doar iubirea ține vieții parte
Pe drumul de credință și rodire
Ce duce de la naștere la moarte
Desigur, el rămâne amin re
Precum se-ntâmplă cu un semn de carte
Rămas cum într-o taină de iubire
Un strigăt de la naștere spre moarte
CUVÂNTUL- DIVINUL ETERN
După "Scrisul ca o taină" de Nicolae GEORGESCU
Eu celebrez CUVÂNTUL ca-n Sf. Liturghie
Frumos, blând, caligrafic și în respect de OM
Se zice că-i o taină ce ține de magie
În gânduri ni-l ascundem, în suflet ca-ntr-un dom
E-n ruga de lumină perpetuă culoare
Trăire-legătură ce germinează oameni
Eterna libertate pulsând în odoare
CUVÂNTUL E IUBIRE când ș utor îl sameni...
Deplin se dă CUVÂNTUL întru sinceritate
Cunoaștere să fie, durată semnătură
În semnele-i divine, vocale-nestemate
A ÎNVIERE este cu-asupra de măsură
În zurgălăi de sănii, colindă de-nceput
Corolă de petale-n livezi, de Mărțișor
E în CARPAȚI cu SFINXUL poveste de demult
El magică rodire în întomnatul DOR...
...............................
Eu celebrez CUVÂNTUL în rugă carpa nă
Râvnita LIBERTATE în roua de odoare
Îl văd doinind pe coală, în DACIA lumină
Și-i simt eternitatea și-n lumea viitoare...
54
De-atâta suferință și durere
Voi relua și eu ce este-n fire
Mă voi ruga Luminii de-nviere
Ca să trăiesc un strop de fericire
Că-n suferință este înălțare
Și în durere-s muguri de iubire
Iar drumul este binecuvântare
Și sângerare, proaspătă trăire...
...............................
Pe drumul dintre naștere și moarte
Mereu urcând, mai dobândesc putere
Cu sfânta rugăciune dintr-o CARTE
Din cerul îngerilor, de-nviere...
JAR DEMOCRATIC
Ce mai e ci tul azi?!
Cuprinși de-o tainică beție
Ne strângem la cenaclu, roi
Într-o curioasă drumeție
Să ne ci m, noi între noi...
Din când în când, precum se ș e
Lansări de carte, vers de soi
Gândim serios și cu mândrie
Că o să ne ci ți și voi
Crează gândul bogăție
De sen mente calde, moi
Având speranța c-o să fie
Ci rea între... noi și voi...
Va fi ș ința gălăgie
Impresii... acțiuni... eroi...
Stopată cu o profețieː
"Să vă ci ți voi între voi!?"...
..........................
Într-o celestă armonie
Visăm mai binele de-apoi
Însă e-o tragi-comedie
Că-n jarul de democrație
Ne vom ci ... din doi în doi!...
Colonel (rtr) Liviu ZANFIRESCU