Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Puţini ştiu, însă, că biserica şi corpul de clădire destinat măicuţelor sunt ridicate în mijlocul
unui sat construit, în urmă cu 71 de ani, la ordinul Mareşalului Antonescu. Prizonierii ruşi, aduşi
în timpul Celui de Al Doilea Război Mondial tocmai de pe frontul de Est, de la Odessa, au ridicat,
acolo, cel mai modern sat al României, neegalat de niciun regim care a urmat la conducerea ţării.
Avea în proiect case cu etaj, electricitate, spital, han turistic şi baie comunală.
Am întâlnit minunea arhitecturală de la Poienarii- Noi, aşa cum este denumit satul, pe
malul stâng al râului, în Zona de Nord a Văii Argeşului. „Toţi oamenii îl ştiu aşa, Antoneşti ori Satul
Nou. A fost făcut în timpul războiului. În 1941, o viitură a distrus o mare parte din comună. A fost
prăpăd atunci. Mareşalul Antonescu, piteştean fiind, a hotărât să facă un sat nou. Odată cu
ridicarea acestuia s-a început şi construirea unei biserici, pe locul unde este, acum, mânăstirea”,
povesteşte primarul comunei Corbeni, Virgil- Remo Mateescu.
Arcul de Triumf
În lăcaşul de cult,
refăcut după un abandon
de peste jumătate de
secol, este pictată familia
lui Gheorghe Erbaşu, cel
care a donat terenul în
acest scop. „E rudă cu
omul de afaceri Erbaşu,
cel din Bucureşti”, susţine
edilul Mateescu. Pe un alt
perete al bisericii
mânăstirii este zugrăvit
PS Calinic stând înclinat
la picioarele Mântuitorului
Isus Hristos. Am aflat,
ulterior, că părintele
Caliopie şi măicuţele care
locuiesc acolo - Filofteia,
Xenia şi Olimpiada - au
trudit la refacerea vechii
biserici şi la înălţarea
mânăstirii, începută în anul 1995. În 2006, la doi ani după inaugurare, au fost terminate toate
lucrările.
Acum, în mânăstire sunt doar cele trei maici. Se feresc de ochii curioşi ai jurnaliştilor. Au,
în spatele clădirii monahale, şi un ATV care le e de folos pe coastele abrupte ale munţilor. „Maica
stareţă e plecată la cumpărături”, spune una dintre călugăriţe. De acolo, de sus, se vede, în toată
splendoarea ei, Valea Argeşului. Sus, pe vârf de munte, Cetatea Poienari străjuieşte, falnic,
intrarea din strâmtoarea munţilor, pe calea care duce spre Barajul Vidraru, pe Transfăgărăşan.
Aşa cum reiese din Arhivele Naţionale ale Statului şi din istoria locului, descrisă de
Centrul Cultural Piteşti, în luna iulie a anului 1941 un adevărat potop s-a abătut asupra locuitorilor
din Valea Superioară a Argeşului. Lemnele exploatării CAPS de pe apa Argeşului au format un
zăgaz natural în apropiere de comuna Aref.
Puhoaiele au măturat totul în cale: vatra satului Căpăţâneni, aparţinând de comuna
Corbeni, a fost distrusă aproape în întregime. Podurile, liniile de telefon, 22 de kilometri de cale
ferată şi şoseaua au fost spulberate de furia apelor şi de stâncile desprinse din munte. Numai
comuna Corbeni număra 3.716 de suflete şi 861 de case. Toate au fost ruinate, iar oamenii au
rămas pe drumuri.
2
Reacţia autorităţilor de atunci
Auzind despre urgia care s-a abătut asupra locuitorilor, conducătorul statului din acel
moment, Mareşalul Ion Antonescu, a trimis la locul dezastrului mai multe oficialităţi, în frunte cu
vicepreşedintele Consiliului de Miniştri, Mihai Antonescu. Acesta a făcut demersurile necesare
pentru aprobarea şi obţinerea creditelor şi a materialelor pentru construcţia unui sat model.
Localitatea urma să aibă un palat administrativ, care să adăpostească o percepţie, o bancă şi o
cooperativă sătească, o casă pentru Consiliul de Patronaj al Operelor Sociale, un dispensar dar
şi o maternitate.
În proiect, mai era o cantină de copii şi o secţie pentru băile populare, precum şi un alt
local pentru un cămin cultural, prevăzut cu o sală de spectacole, sală pentru bibliotecă şi o
grădiniţă de copii, o piaţă de legume. Urmau să mai fie construite o piaţă publică centrală cu acces
la gara de cale ferată, o şcoală primară şi o şcoală horticolă a satului. Şi un han pentru călători
figura în proiectul ambiţios al Mareşalului, care cuprindea şi un parc de agrement cu stadion
sportiv.
Accesul era
prevăzut a se face pe un
drum nou, care să ducă
din şoseaua principală
spre noua aşezare, iar
cartierele trebuiau
delimitate cu străzi pavate
cu piatră şi prevăzute cu
trotuare cu borduri de
granit, ca în zonele
rezidenţiale din zilele
noastre. Trebuia să se
construiască chiar şi o
staţie de pompieri, situată
aproape atât de noul sat
model, cât şi de vechiul
sat Corbeni.
În plus, planul mai prevedea un dig de beton pentru apărarea malului râului Argeş în
dreptul podului nou şi al staţiei de cale ferată. Satul a fost prevăzut cu 39 de loturi, de 2.000 de
metri pătraţi, fiecare cuprinzând câte o casă tip, o curte de acareturi cu grajdurile şi coteţele
respective, o fântână, o grădină de pomi fructiferi şi o grădină de zarzavat. În privinţa bisericilor,
s-a prevăzut ca ambele lăcaşe existente în comuna Corbeni, declarate monumente istorice, să fie
restaurate şi renovate.
Pentru a pune în mişcare ambiţiosul proiect, s-a decis înfiinţarea la Corbeni a unui lagăr
de prizonieri. Astfel, 800 de sovietici capturaţi în bătălia de la Odessa au fost mutaţi acolo şi, pe
baza unui contract
semnat de
conducătorii lagărului
cu primăria comunei,
aceştia au fost scoşi la
munca de
reconstrucţie a satului.
Marele Stat
Major arăta, într-un
document, şi condiţiile
în care se va face
angajarea
prizonierilor: 150 lei/zi
salahorul şi 200 lei/zi
meseriaşul, inclusiv
hrana, cazarea şi
asistenţa sanitară.
Vesela pentru
prizonieri şi preparatul hranei cădeau tot în sarcina Prefecturii, care trebuia să asigure cazarea şi
lucrul separat de populaţia civilă.
Prizonierii sovietici primeau între 150 și 200 de lei pe zi pentru munca depusă
Case personalizate
Casa cu păun
Istoria nescrisă a unei aşezări