1.

Fondare Romei

Fondarea Romei poate fi investigată prin arheologie, dar povestirile

tradiționale ale vechilor romani explică istoria timpurie a lor în termeni de
legendă și mitologie. Cel mai cunoscut dintre aceste mituri, și, probabil, cel mai
faimos dintre toate miturile romane, este povestea lui Romulus și Remus, gemenii
care au fost alăptați de o lupoaică . Această poveste a trebuit să se împace cu o
dublă tradiție, stabilite anterior în timp, conform căreia
refugiatul troian Aeneas a scăpat în Italia unde a întemeiat o linie romană de
sânge prin fiul său Iulus, omonimă dinastiei Iulio-Claudiene.

După legendă, orașul Roma a fost întemeiat în anul 753 î.Hr. de către Romulus
și Remus, care au fost crescuți de către o lupoaică. În legenda romană, când
grecii au dus Războiul troian împotriva orașului Troia, prințul troian Aeneas a
navigat peste Marea Mediterană către Italia și a fondat Lavinium. Fiul său,
Iulus, a mers mai departe, fondând orașul Alba Longa. Din familia regală a Albei
Longa au venit cei doi gemeni, Romulus și Remus, care au purces la fondarea
Romei în anul 753 î.Hr.
2. Simbolurile Romane:
acvila și lupoaica

O acvila ( latina clasică: [ˈakᶣɪla] , „ vultur ”) a fost un simbol proeminent

folosit în Roma antică , în special ca standard al unei legiuni
romane . Un legionar cunoscut sub numele de acvilifer , „purtător de vultur”, a
purtat acest standard. Fiecare legiune a purtat câte un vultur.

Vulturul avea o importanță cvasi-religioasă pentru soldatul roman, cu mult

dincolo de a fi doar un simbol al legiunii sale. A pierde un standard a fost extrem
de grav, iar armata romană a făcut eforturi mari atât pentru a proteja un
standard, cât și pentru a-l recupera dacă era pierdut; după anihilarea a trei
legiuni în Pădurea Teutoburg , romanii au petrecut zeci de ani răzbunând pentru
înfrângere, încercând totodată să recupereze cei trei vulturi pierduți.

Nu se știe că nici un vultur legionar nu a supraviețuit. Cu toate acestea, au fost

descoperite și alți vulturi romani, fie simbolizând stăpânirea imperială, fie folosiți
ca embleme funerare.

Cele Militaria Signa au fost militare romane însemnelor sau standarde . Se

spune că cel mai vechi standard folosit de romani ar fi fost un pumn ( manipulus )
de paie fixat în vârful unei sulițe sau stâlp. Prin urmare, compania de soldați
aparținând acesteia a fost numită manipol . Mănunchiului de fân sau feriga i-au
urmat curând figurile de animale, dintre care Pliniu cel Bătrân ( HN x.16)
enumeră cinci: vulturul , lupul , boul cu cap de om, calul și mistrețul . După
înfrângerea romane devastatoare la batalia de
la Arausio împotriva Cimbri și Teutonii consulului Gaius Marius a întreprins o
vastă reformă militară în 104 î.Hr.în care cele patru patrupedelor au fost puse
deoparte ca standarde, vulturul ( Aquila ) singur fiind reținută. Era făcut
din argint sau bronz , cu aripile întinse, dar era probabil de dimensiuni relativ
mici, deoarecese spunecă un purtător de stindard ( signifer ) sub Iulius Cezar, în
circumstanțe de pericol, a smuls vulturul din toiag și l-a ascuns în faldurile
brâului său.

Sub împărații de mai târziu, vulturul a fost purtat, așa cum a fost de multe
secole, cu legiunea, o legiune fiind din acest motiv numită uneori acvila (Hirt.
Bell. Hisp. 30). Fiecare grup a avut pentru propria sa Ensign Draco , care a fost
țesute pe o bucată pătrat de pânză textilis Anguis , crescute pe
un aurită personal, la care o bară transversală a fost adaptată pentru scopul, și
transportate de către draconariu .

O altă figură folosită în standarde a fost o minge (orb), presupus că ar fi fost

emblematică pentru stăpânirea Romei asupra lumii; și din același motiv o figură
de bronz a Victoriei a fost uneori fixată în vârful toiagului, așa cum o vedem
sculptată, împreună cu mici statui ale lui Marte, pe Columna lui Traian și Arcul
lui Constantin . Sub vultur sau altă emblemă era adesea plasat un cap al
împăratului domnitor, care era pentru armată un obiect de cult sau
venerare. Numele împăratului, sau al celui care a fost recunoscut drept împărat,
era uneori înscris în aceeași situație. ]Stâlpul folosit pentru transportul vulturului
avea la extremitatea sa inferioară un vârf de fier (cuspis) pentru a-l fixa în pământ
și pentru a permite acviliferului în caz de necesitate să respingă un atac.
 Lupoaica este cel mai important simbol al romanității, latinității și a originii
popoarelor de sorginte latină care s-a păstrat de-a lungul a două milenii de istorie
zbuciumată a Europei. Migrațiile popoarelor nu au reușit să înlăture moștenirea
culturală și civilizația lăsată de Roma popoarelor latine. Prezența simbolului
lupoaicei cu gemenii Romulus și Remus în Dacia noastră preromana este dovada
cea mai grăitoare a romanității și a latinității poporului român. Cei care am avut
ocazia să admirăm Lupa Capitolina la Palazzo dei Conservatori din Roma, ne-am
convins că statuia de bronz etruscă, turnată probabil în secolul al V-lea Î. Hr.
undeva pe valea fluviului Tibru, reprezintă un monument care răvășește orice
privitor .
Lupoaica, animalul sacru al zeului Marte, care salvează copiii rezultați din
amorul zeului războiului cu vestala – preoteasă, virgina Rhea Silvia devenită
simbolul Romei eterne, contribuie covârșitor la formarea conștiinței romane și a
popoarelor de sorginte latină. Conform legendei descrise de Plutarh și Livius,
după disputa locației viitorului oraș Roma și uciderea fratelui Remus, Romulus
avea să devină cel mai mare conducător armat al Romei, emblema oficială a
singurei entități politice care reușește în istoria antică a continentului să unească
cea mai mare parte a Europei, devenind primul reprezentat al Romei. Astăzi,
Uniunea Europeană este cea care continuă demersul început de Romulus, dar în
același timp, trebuie să ne pună pe gânduri evenimentele recente din orașul
luminilor, Paris. Noi, românii, care în decembrie sărbătorim ziua națională, nu
avem voie nicio clipă să uităm de sufletul, tradițiile, identitatea românească și de
vorbele lui Barbu Ștefănescu Delavrancea: „Romania este patria noastră și a
tuturor românilor, e România celor de demult și a celor mai de apoi, e patria celor
dispăruți și celor ce va să fie”. Așa să ne ajute Dumnezeu! Endre Libus.
 3.Statul Roman

Versiunea lui Livius a înființării republicii spune că fiul ultimului rege al

Romei, Lucius Tarquinius Superbus (Tarquin cel Mândru), Sextus Tarquinius, a
violat o nobilă romană pe nume Lucreția. Lucreția și-a obligat familia să
acționeze, prin aceea că și-a adunat rudele masculine, le-a spus ce s-a întâmplat și
apoi s-a sinucis. Aceștia au fost obligați să o răzbune și au condus o răscoală prin
care au expulzat din Roma casa regală (Tarquinii), aceștia găsindu-și un refugiu
în Etruria.

Soțul Lucreției, Lucius Tarquinius Collatinus și Lucius Junius Brutus au

fost aleși primii doi consuli, ofițerii șefi ai noii Republici. (Marcus Junius Brutus,
care mai târziu avea să-l asasineze pe Gaius Iulius Cezar, a revendicat
descendența sa din acest prim Brutus.)

Consulii timpurii au preluat rolurile regelui cu excepția înaltului său statut

de preot în venerarea lui Jupiter Optimus Maximus la templul sacru de pe
Colina Capitoliului. Pentru această îndatorire romanii au ales un Rex
sacrorum[10] sau „rege al lucrurilor sfinte”. Până la sfârșitul Republicii, acuzația
că un om puternic ar fi vrut să se facă rege a rămas un memento de clătinarea
carierei pentru urmași (asasinii lui Iulius Cezar au spus că încercau doar să
ferească Roma de reabilitarea ei ca monarhie).
 4.Cei mai importanți impărați
ai imperiului roman

cei mai importanti imparati ai imperiului roman sunt:

1. Octavianus Augustus (în latină Imperator Caesar Divi filius Augustus; n. 23
septembrie 63 î.Hr., Roma, Republica Romană – d. 19 august 14
d.Hr., Nola, Campania, Italia), cunoscut anterior drept Octavius, a fost
primul împărat roman. Deși a păstrat înfățișarea Republicii Romane, a condus
ca un împărat pentru mai mult de 40 de ani. A încheiat un secol de războaie
civile și a adus o eră de pace, prosperitate și măreție imperială. Este cunoscut
de istorici cu titlul de Augustus, pe care l-a luat în 27 î.Hr.

2. Marcus Ulpius Nerva Traianus a fost împărat roman între 98-117, al doilea
din așa-zișii cinci împărați buni ai Imperiului Roman. În timpul domniei sale
imperiul a ajuns la întinderea teritorială maximă.
 5.Cele mai importanate monumente din Roma

Unul dintre simbolurile Romei este Colosseumul (70-80 d.Hr.), cel mai
mare amfiteatru construit vreodată în Imperiul Roman.[8] A avut inițial o
capacitate de 60.000 de spectatori, după care a fost extins. Colosseumul a fost
folosit pentru lupte între gladiatori. Lista monumentelor foarte importante ale
Romei antice include Forumul Roman, Domus Aurea, Panteonul, Columna lui
Traian, Forul lui Traian, zonele catacombelor, Circus Maximus, Băile lui
Caracalla, Castelul Sant'Angelo, Mausoleul lui Augustus, Ara Pacis, Arcul lui
Constantin, Piramida lui Cestius și Bocca della Verità.
 6.Viata Publică și viața privată
în Roma

Capitala celui mai mare imperiu al antichitatii, Roma avea initial un

aspect haotic. Strazile erau inguste, intortocheate, rareori pavate si, in
general, prost intretinute. Centrul vietii publice a fost mereu zona din jurul
colinelor Palatinului si Capitoliului. Pe colina Palatinului se gaseau cele
mai multe sanctuare, palatul lui Octavianus Augustus, templul lui Jupiter,
cel mai important lacas de cult, unde se gaseau si statuile marilor
personalitati romane, monetaria, arhivele, tezaurul, locuinte ale celor
bogati. Forumul, situat intre Palatin si Capitoliu, era centrul vietii publice
si piata-targ iar celui initial i s-au adaugat altele, purtand numele
imparatilor care le-au fondat: Caesar, Augustus, Nerva, Traian, Vespasian.

orașul propriu-zis s-a dezvoltat pe malul stang al Tibrului. Pe malul

drept se aflau numeroase antrepozite si magazii pentru grane, ulei, vin si
alte marfuri, care erau tansportate pe mare, precum si locuintele taranilor,
ale mestesugarilor si pescarilor.

Locuintele obisnuite aveau doar o singura incapere, numita atrium, cu o

deschidere larga in tavan, prin care patrundea lumina si apa de ploaie,
care era colectata intr-un bazin din mijlocul incaperii. Viata familiei era
concentrata in jurul vetrei, unde se gasea altarul inchinat divinitatilor
casei.
Ca si cea cretana, casa romana era orientata spre interior, nu avea o
fatada propriu-zisa, din strada se intra printr-un coridor care ducea in
atrium. In casele celor bogati, din atrium se intra in alte incaperi laterale,
precum cea numita tablinium, in care se servea masa sau aveau loc
banchete, doar in unele case existau bai si alte instalatii care asigurau un
deplin confort.
Locuintele celor bogati aveau gradini inconjurate de coloane si portice
de intrare, in interiorul gradinilor se gaseau statui, masute de marmura,
fantani arteziene. In asemenea locuinte, decoratia interioara era
somptuoasa, peretii interiori erau pictati cu fresce, reprezentand scene
mitologice sau din viata cotidiana, existau mozaicuri parietale sau
pavimentare. Mobilierul principal consta din paturi, mese si scaune de o
mare varietate, lucrate din esente de lemn pretioase, cu incrustatii din
bronz.
Pentru iluminat se foloseau lumanari de ceara si opaite din lut sau
bronz in care ardea uleiul. Foarte bogata si variata ca forme era vesela –
farfurii, platoruri, cupe etc. – din ceramica, sticla, argint sau bronz. Marii
proprietari de pamanturi detineau pe langa locuinta din oras (villa
urbana), care avea si parcuri, piscine, terenuri de sport si una la tara (villa
rustica), in jurul careia se aflau depozite, grajduri, locuintele sclavilor.