S2:

1. Lianti minerali anorganici: definitie + clasificare (din tabele).

2. Argila; caracteristici generale si stabilizarea cu degresanti+ciment.
3. Ipsos: materia prima, obtinere, fabricatie.
4. Priza si intarirea ipsosului. Utilizari ale ipsosului.
5. Varul aerian: materii prime + obtinere. Intarirea şi utilizarea varului aerian.
6. Cimentul portland: Materii prime. Obţinere. Compoziţie mineralogică.
7. Cimentul portland: priza si intarirea: fenomene fizice
8. Cimenturi portland unitare Ce inseamna fiecare notaţie din tipul cimentului, de ex.: CEM I 32.5R; HI42,5; SRI
23,5; IA52.5b?
9. Adaosuri folosite la obţinerea cimenturilor cu adaosuri
10. Cimentul portland cu adaosuri uzuale+ speciale.
1. Lianti minerali anorganici: definitie + clasificare (din tabele).
Lianţii anorganici sunt materiale naturale sau artificiale (în general pulverulente) care în amestec cu apa sau cu
soluţiile apoase ale unor săruri, formează o pastă plastică ce se întăreşte în timp transformându-se într-un
material rigid cu aspect de piatra.
Se utilizează pentru legarea materialelor granulare sau unitare în vederea obţinerii diferitelor elemente de
construcţii.
După comportarea la acţiunea apei, lianţii se clasifică în:
- lianţi nehidraulici; - argilele (naturale), var aerian (artificiale)
- lianţi hidraulici. – var hidraulic(unitar) , ciment portland (micsti).
Lianţii unitari se obţin prin măcinarea unui singur produs de bază cu maximum 5% adaosuri.
Lianţii micşti provin din lianţii unitari prin adăugarea a 6...95% adaosuri.
Lianţii neclincherizaţi se obţin din materii prime care se ard la temperaturi inferioare .
Lianţii clincherizaţi rezultă din arderea la temperaturi mari a amestecurilor de materii prime.

2. Argila; caracteristici generale si stabilizarea cu degresanti+ciment.

Argilele sunt compuse din hidrosilicaţi de aluminiu cu compoziţie chimică variabilă,având formula:
mAl2O3⋅nSiO2⋅pH2O. Sunt rezultatul dezagregării feldspaţilor (roci eruptive) sub acţiunea apelor carbonatate.
Structura argilelor este constituită din particule lamelare de maximum 5 μm cu un puternic caracter hidrofil,
motiv pentru care îşi modifică mult volumul la variaţia umidităţii mediului în care se găsesc . Pentru a micsora
aceasta sensibilitate si marirea rezistentelor mecanice se aplica anumite metode de stabilizare.
A)Metoda fizica- cu degresanti.
În masa argilelor se introduc materiale degresante: nisip, praf de şamotă, paie tocate, rumeguş care reduc
peliculele apoase ale masei argiloase. Amestecate cu degresanţi argilele se folosesc la confecţionarea
blocurilor de zidărie (cărămizi de chirpici), mortare de zidărie şi ziduri monolite.
B)Metoda chimica- cu ciment
Cimentul stabilizează argila prin întărire proprie, prin formarea unor compuşi secundari de cimentare.
Cantitatea de ciment poate reprezenta 5-15% din masa argilei. Stabilizate cu ciment argilele servesc la
executarea şoselelor secundare, a fundaţiilor şoselelor de mare trafic, la căptuşirea canalelor de irigaţii, la
executarea barajelor, digurilor, etc
3. Ipsos: materia prima, obtinere, fabricatie.
Materia primă pentru producerea ipsosurilor este ghipsul, rocă formată din CaSO4⋅2H2O. În funcţie de
temperatura de ardere a ghipsului se obţin lianţi diferiţi .
Ipsosul pentru construcţii se obţine prin dezhidratarea parţială a ghipsului la temperaturi ce nu
depăşesc 300C. Componentul de bază al ipsosului de construcţii este sulfatul de calciu semihidratat
(CaSO4⋅0,5H2O).
Procesul tehnologic de obţinere a ipsosului de construcţii cuprinde
următoarele faze:
- extragerea materiei prime;
- transportul;
- concasarea;
- arderea (dezhidratarea);
- măcinarea;
- ambalarea în saci.
Arderea cu măcinarea se pot schimba între ele, sau se pot desfăşura concomitent, funcţie de tipul cuptorului în
care se realizează arderea.

4. Priza si intarirea ipsosului. Utilizari ale ipsosului.

După amestecarea cu apa ipsosul se hidratează conform reacţiei: CaSO4⋅0,5H2O + 1,5H2O → CaSO4⋅2H2O

La început cristalele sunt foarte mici (10-

7 ... 10-5 cm) şi sunt înconjurate de
pelicule de apă, amestecul fiind o pastă
uşor lucrabilă cu o consistenţă plastică
(fig. a)

Hidratarea semihidratului continuă,

cristalele aciculare cresc destul de repede
şi se împâslesc şi pasta devine treptat rigidă (fig. b)
Transformarea pastei plastice într-o masă solidă dar friabilă se numeşte priză.

Priza se măsoară în minute şi se caracterizeaza printr-un început şi sfârşit de priză, care se determină în
laborator cu aparatul Vicat. Începutul nu trebuie să aibă loc înainte de 4...5 minute iar sfârşitul nu trebuie să
depăşească 30 de minute.
Întărirea ipsosului constă în creşterea rezistenţelor mecanice în timp, care se
produce datorită evaporării excesului de apă de amestecare. Amestecul devine o masă de cristale concrescute
cu rezistenţe mecanice moderate (fig. c)

La ora actuală cea mai largă utilizare o au plăcile gips-carton, alcătuite dintr-un miez de ipsos şi una sau două
foi de carton lipite pe feţele mari . Întrucât este un liant nehidraulic ipsosul neprotejat se pretează la lucrări
interioare cu o umiditate relativă ce nu depăşeşte 60%. Tratat corespunzător prezintă o rezistenţă sporită la
apă sau foc.
5. Varul aerian: materii prime + obtinere. Intarirea şi utilizarea varului aerian.
Materia primă este calcarul (CaCO3) şi/sau dolomita (CaCO3⋅MgCO3). Pentru obţinerea varului aerian materia
primă se arde având loc reacţiile de descompunere (decarbonatare):
CaCO3 + Q → CaO + CO2 ↑
MgCO3 + Q’ → MgO + CO2 ↑
CaO şi MgO reprezintă componenţii varului nestins. Varurile nestinse se prezintă în diferite granulaţii, de la
bulgări până la pulberi fine. Când materia primă se arde sub formă de bulgări, temperatura în cuptor se ridică
la 1100-1200 C. La temperaturi prea mari poate avea supraarderea care se hidrateaza lent si produce defecte in
tencuiala.
Procesul de fabricaţie cuprinde următoarele etape:
-extragerea materiei prime;
-transportul;
-concasarea materiei prime;
-arderea
După aplicare începe întărirea mortarelor, ca efect a două procese: fizic si chimic.
Procesul fizic, de scurtă durată, constă în pierderea apei prin absorbţie de către materialele poroase şi prin
evaporare. Procesul chimic, de lungă durată, se produce datorită CO2 din aer care
pătrunde prin porii mortarului şi carbonatează. Carbonatarea creşte rezistenţa mecanică şi stabilitatea la apă a
mortarului.
Varul aerian se foloseşte pentru:
- mortare de zidărie şi tencuieli interioare şi exterioare;
- stabilizarea pământurilor argiloase;
- producerea lianţilor hidraulici micşti;

6. Cimentul portland: Materii prime. Obţinere. Compoziţie mineralogică.

Denumirea de portland provine de la asemănarea cimentului întărit cu o rocă dură din
Portland. În general pentru obţinerea cimentului portland se utilizează un amestec format din 75...77% calcar,
23...25% argilă şi adaosuri. Arderea amestecului de materii prime până la temperatura de 1450 C conduce la
obţinerea unui produs denumit clincher de ciment. Prin măcinarea fină a clincherului cu un adaos de 3...5%
ghips rezultă cimentul portland.
Componenţii mineralogi de bază ai cimentului portland sunt:
- Alitul: 3CaO⋅SiO2 (C3S)-silicatul tricalcic;
- Belitul: 2CaO⋅ SiO2(C2S)-silicatul dicalcic;
- Celit I: 4CaO⋅Al2O3 ⋅Fe2O3 (C4AF)-feritaluminatul tetracalcic;
- Celit II: 3CaO⋅ Al2O3 (C3A)-aluminatul tricalcic.
7. Cimentul portland: priza si intarirea: fenomene fizice
După amestecarea cimentului cu apa se formează o pastă plastică, care în timp se rigidizează, apoi se întăreşte
rezultând o piatră rezistentă. Transformările au la bază reacţiile chimice şi fenomene fizice din amestecul
ciment-apă.
Fenomenele fizico-chimice care au loc în amestecul ciment-apă, urmărite la microscop
evidenţiază fazele ce urmează:
- în faza iniţială granulele de ciment sunt dispersate în apă.
- în urma reacţiilor de hidratare şi hidroliză în amestec rezultă mai întâi compuşii
cristalini, apoi, compuşii gelici.
-Pe măsură ce hidratarea continuă, peliculele de
geluri se îngroaşă, ajungând să adere una
la alta . Când se ajunge la această structură
amestecul este rigidizat, adică priza este
terminată.

Întărirea cimentului (creşterea rezistenţelor

mecanice în timp) poate dura zeci
de ani, producându-se în urma uscării gelurilor şi a îmbătrânirii, recristalizării lor
treptate.
S-a constatat experimental că granulele de ciment nu se hidratează complet
niciodată, partea hidratată reprezentând numai 15...30% din volumul granulelor.

8. Cimenturi portland unitare. Ce inseamna fiecare notaţie din tipul cimentului, de ex.: CEM I
32.5R; HI42,5; SRI 23,5; IA52.5b?
Sunt obţinute prin măcinarea clincherului de ciment cu maximum 5% componente auxiliare minore (de ex.:
ghips). Au în simbol cifra I.
Ele sunt:- cimenturi portland uzuale - cimenturi cu căldura de hidratare limitată - rezistenţă la agresivitatea
apelor cu conţinut de sulfaţi - cimenturi portland albe
(CEM I 32.5R) Cimenturile portland uzual CEM I care conţin simbolul R pentru elemente prefabricate sau
executate pe timp friguros. R-simbolul pentru rezistenţa iniţială mare. 32.5 rezistenta la compresiune dupa 28
zile in N/mm^2
(HI42,5) Cimenturi cu căldura de hidratare limitată şi cu rezistenţă la agresivitatea apelor .rezistenţe
moderate la ape sulfatice.
(SRI 23,5) Cimenturi cu căldura de hidratare limitată şi cu rezistenţă la agresivitatea apelor. Rezistă în medii cu
agresivitate sulfatică intensă.
(IA52.5b) Cimenturi portland albe . A simbol pentru alb . a,b,c gradul de alb.
9. Adaosuri folosite la obţinerea cimenturilor cu adaosuri
La fabricarea cimenturilor cu adaosuri se utilizează adaosuri ca:
- zgura granulată de furnal (S); -rezultă din răcirea bruscă a zgurii de furnal, are minimum 2/3 din masă zgură
vitroasă şi prezintă proprietăţi hidraulice asemănătoare cimentului portland dacă este activată corespunzător

- materiale puzzolanice: naturală (P) sau calcinată (Q);- sunt substanţe naturale de compoziţie silicioasă sau
silico-aluminoasă, sau o combinaţie a acestora. Nu se întăresc prin amestecarea cu apa, dar când sunt
măcinate fin reacţionează în prezenţa apei cu Ca(OH)2, dezvoltând rezistenţă.

- cenuşa zburătoare: silicioasă (V) sau calcică (W) - Cenuşa zburătoare rezultă prin depunerea electrostatică sau
mecanică a particulelor pulverulente conţinute în gazele de ardere de la focarele cazanelor alimentate cu praf
de cărbune. Poate fi de natură silicioasă sau calcică.

10. Cimentul portland cu adaosuri uzuale+ speciale.

Se obţin din clincher de ciment portland şi unul sau mai multe adaosuri. Adaosurile pot reprezenta 6-95% din
masa totală a cimentului.
Pot fi grupate în următoarele tipuri principale:
- CEM II ........: Ciment portland compozit;
- CEM III ........: Ciment de furnal;
- CEM IV ........: Ciment puzzolanic;
- CEM V ........: Ciment compozit
În funcţie de adaosurile pe care le conţin şi de proporţia în care ele întervin în compoziţie pot fi pentru diferite destinatii
-pentru elemente din beton sau beton armat.
-Cimenturi cu căldura de hidratare limitată şi cu rezistenţă la agresivitatea apelor cu conţinut de sulfaţi, cu adaosuri
-Cimenturi portland albe şi colorat