CURS 8 Lianti minerali hidraulici .

Ciment

1. Generalitati
Liantii hidrauluici sunt pulberi minerale care in amestec cu apa si,
eventual, cu un agent de activare, reactioneaza cu apa in mod ireversibil.
Aceasta reactie conduce la formarea de cristale hidratate puternic coezive
ceea ce le confera proprietati de liant.
In categoria liantilor hidrauluici intra toate categoriile de ciment :
- ciment Portland
- ciment Portland compozit
- ciment pentru drumuri si piste de aeroport
Pe langa acesti lianti hidraulici se cunosc, si se pot utiliza in unele
cazuri, liantii puzzolanici care dobandesc proprietati hidraulice doar in
prezenta unui activator . In categoria liantilor puzzolanici intra :
- zgura granulata de furnal
- cenusa de termocentrala
- tuful vulcanic macinat
Cimentul reprezinta cel mai important material de constructie
folosit la fabricarea betonului. Cimentul este un liant hidraulic care, in
amestec cu apa, formeaza o pasta ce face priza si se intareste datorita
reactiilor si proceselor de hidratare. Dupa intarire, isi mentine rezistenta si
stabilitatea, chiar si sub apa. In prezent, pe piata materialelor de constructii
exista mai multe tipuri de ciment.
Standardul SR EN 197-1 defineste si prezinta specificatiile pentru
27 produse de ciment uzuale :
- CEM I Ciment Portland
- CEM II Ciment Portland compozit
- CEM III Ciment de furnal
- CEM IV Ciment puzzolanic
- CEM V Ciment compozit
Familia cimenturilor uzuale se grupeaza in 5 tipuri principale de
ciment (cem I, cem II, cem III, cem IV si cem V), cuprinzand 27 de tipuri de
ciment, fiecare tip avand 6 clase de rezistenta: 32,5N; 32,5R; 42,5N; 42,5R;
52,5N si 52,5R. Simbolurile care definesc un anumit ciment sunt:
- I, II, III, IV si V reprezinta tipul principal de ciment;

- 32,5; 42,5 si 52,5 sunt clasele de rezistenta standard la compresiune (28

zile).
- N si R sunt simboluri pentru rezistenta la compresiune initiala uzuala (N) si
pentru rezistenta la compresiune initiala mare (R), determinate in
conformitate cu standardul SR EN 196-1 fie la 2 zile, fie la 7 zile;
- A, B si C indica procentul de clincher din masa cimentului.
- S indica adaos de zgura
- D indica adaos de silice ultrafine
- P indica adaos de puzzolana naturala
- Q indica adaos de puzzolana naturala calcinata
- V indica adaos de cenusa zburatoare silicioasa
- W indica adaos de cenusa zburatoare calcica
- T indica adaos de ist calcinat
- L, LL indica adaos de calcar
- M indica adaosori care trebuiesc declarate
Cimenturile de furnal CEM III au un continut de zgura peste 35%,
Cimenturile puzzolanice CEM IV si cimenturile composite CEM V au in
compozitie adaosuri care se declara.
Din ciment, dozat corespunzator si amestecat cu agregate si apa,
rezulta beton sau mortar care trebiue sa-si mentina lucarbilitatea pentru o
perioada de timp suficienta, si dupa perioade de timp definite trebuie sa
atinga niveluri de rezistenta specificate si sa prezinte stabilitate de volum pe
termen lung.
Intarirea hidraulica a cimentului se datoreaza in primul rand
hidratarii silicatilor de calciu precum si a altor produsi cum ar fi aluminatii.
Suma procentelor de oxid de calciu reactiv CO si dioxidului de siliciu
reactiv SiO2 trbuie sa fie de minim 50%. In cazul cimentului aluminos
intarirea se datoreaza aluminatului de calciu.
2. Componente principale
Cimentul Portland este un liant de origine mineral. ntrirea prin
reacie chimic cu apa determin i definiia de liant hidraulic.
Inventatorul cimentului tip Portland este Louis Vicat(1786-1861). n 1817 a
avut preocupri in legtur cu amestecul de praf de calcar i cenua
vulcanica.Vicat este recunoscut ca fiind primul care a determinat proporiile
de calcar i de silice n amestec prin folosirea de teste tiinifice. De

exemplu, un test pentru determinarea consistenei iniiale i a vitezei de

ntrire a pastei de ciment este bazat pe principiul acului lui Vicat,
msurndu-se adncimea de penetrare sub o anumit for.
Joseph Aspdin (1778-1855) a patentat "Cimentul Portland", ca fiind o piatr
artificial, asemntoare unei roci din Insula Portland (Anglia). n locul
cenuei vulcanice, Aspdin folosete o argil (puin mai special), argil ce
conine compui silicai ce respect anumite proporii.
Compoziia final a cimentului Portland conine n majoritate
combinaiile chimice de CaO oxid de calciu, SiO2 bioxidul de siliciu, Al2O3
trioxid de aluminiu si Fe2O3 ferita. In compozitia clinkerului de ciment
Portland minim doua treimi vor fi silicatii de calciu iar raportul CaO/SiO2 va
fi minim 2 .
Zgura granulata de furnal ( S) rezulta din racirea rapida a topiturii
obtinute in procesul de topire a minereului de fier. Compozitia chimica este
similara clinkerului Portland cu mentiunea ca aceasta contine MgO in
procent mai ridicat spre deosebire de clinkerul Portland care are maxim 5%
MgO.
Materialele puzzolanice (P,Q) sunt substante naturale de compozitie
silicioasa sau silico-aluminoasa. Materialele puzzolanice nu se intaresc prin
amestecare cu apa, dar macinate fin reactioneaza la temperatura ambianta in
prezenta apei cu hidroxidul de calciu Ca(OH)2 formand compusi silicati si
aluminati care dezvolta rezistenta. Puzzolanele au in compozitia lor minim
25% SiO2 reactiv. Restul este Al2O3 si Fe2O3.
Puzzolanele pot fi naturale (P) materiale de origine vulcanica , roci
sedimentare, sau calcinate (Q) activate prin tratament termic.
Cenusa zburatoare ( V, W ) se obtine prin depunerea electrostatica sau
mecanica a particulelor pulverulente continute in gazele de ardere de la
focarele cazanelor alimentate cu praf de carbune. Aceasta poate fi de natura
silicioasa sau calcica. O caracteristica importanta este pierderea la calcinare
care are limita maxima. Aceste materiale sunt sensibile la inghet.
Cenusa zburatoare poate fi silicioasa (V ) sau calcica ( W) in functie de
compozitie. La aceste materiale exista riscul de expansiune. De asemenea
atingerea rezistentelor este problematica.

Sistul calcinat (T) este produs in cuptor la temperatura de 800C . Datorita

compozitiei materialului natural si a procesului de fabricare contine faze de
clinker in majoritate silicat dicalcic si aluminat monocalcic, avand
proprietati asemanatoare cimentului portland. Se verifica rezistenta si
expansiunea care pot ridica probleme.
Calcarul ( L, LL ) trebuie sa aiba un continut de carbonat de calciu CaCO3
de minim 75% , continutul de argila ( SR EN 933-9 valoarea de albastru)este
limitat precum si continutul de carbon organic : LL max. 0,2% , L max
0,5%.
Silicea ultrafina (D) provine din procesul de producere a siliciului in
cuptoarele cu arc electric si consta din particule sferice foarte fine . Se
verifica pierderea la calcinare care are limita maxima si suprafata specifica .
Componentele auxiliare au rolul de a imbunatati proprietatile fizice ale
cimentului : hidrofilia si lucrabilitatea. Ele trebuiesc corect alese si dozate in
asa fel incat sa nu mareasca prea mult necesarul de apa , sa nu afecteze
rezistenta betonului , sa nu determine coroziunea armaturilor.
Sulfatul de calciu se adauga pentru reglarea prizei.
Intarirea cimentului se produce ca urmare a hidratarii.In timpul
hidratarii constituentii cimentului formeza geluri solide (hidrosilicati de
calciu) care includ cristalele de hidroxid de calciu si aluminiu, astfel incat
masa devine coeziva. Data fiind compozitia sa, (multi hidroxizi) rezulta
natura alcalina a cimentului cu un pH variind intre 12 si 13.
In afara naturii alcaline, cimentul este foarte higroscopic, in plus
procesul de intarire este exogen.

Tip

Denumire

CEM Ciment Portland

Observaii
---

II A

Ciment Portland cu pot fi adaugate cenusi de furnal, zgura de

adaos intre 6 si 20% termocentrala si (optional) calcar

II B

Ciment Portland cu pot fi adaugate cenusi de furnal si/sau zgura

adaos intre 21 si 35% de termocentrala

III A

Ciment Portland cu
este adaugata zgura de termocentrala
adaos intre 36 si 65%

III B

Ciment Portland cu
este adaugata zgura de termocentrala
adaos intre 66 si 80%

IV B

Ciment Portland cu
se adauga cenusa de furnal
adaos intre 36 si 55%

Ciment Portland
SRPC rezistent la agresiune
sulfatica
+SR

Ciment Portland
rezistent la agresiune
sulfatica

--Combinatie din tipurile II B, III B si IV B

permisa cu specificarea efectiva a rezistentei
la agresivitatea sulfatica

3. Verificarea calitatii cimentului

In vederea utilizarii cimentului la lucrarile de constructii se verifica
respectarea conditiilor mecanice, fizice, chimice si de durabilitate.
Conditiile mecanice sunt rezistenta standard la 28 zile si rezistenta
initiala la 2 zile sau la 7 zile pentru cimentul 32,5N.
Conditiile fizice ( SR EN 196-3) sunt timpul initial de priza care are
valori minime si stabilitatea sau expansiunea care are valori maxime .
Caracteristicile chimice cum ar fi : pierderea la calcinare, reziduu
insolubil, continut de sulfati, continut de cloruri si puzzolanicitatea se
determina conform standardelor 196-2, 21, 5 si se verifica in conformitate cu
SR EN 197-1.
Criteriile de conformitate sunt diferite pentru situatiile de verificare a
productiei in fabrici sau pentru rezultate individuale cum este cazul
verificarilor care se fac in santier.
In cazul verificarilor individuale se impun conditii pentru : rezistenta initiala,
rezistenta standard, timpul initial de priza, stabilitate ( expansiune)., continut
de sulfati, cloruri, si puzzolanicitate.
Standardul SR EN 196/3 indica modul in care se prepara in
laborator pasta de consistenta standard . Se urmareste realizarea unei paste
care sa realizeze o distanta de ( 6+_ 2 )mm intre sonda si placa de baza.
Pasta cu compozitia stabilita in acest mod se utilizeaza in continuare la
determinarea timpului de priza si a stabilitatii.
5

3.1.
Determinarea timpului de priza se face conform SR EN
196/3 si consta in observarea penetrarii unui ac intr-o pasta de ciment de
consistenta standard cu ajutorul aparatului Vicat. Timpul initial de priza este
tipul scurs pana in momentul in care se atinge o valoare specificata de (6+_
3) mm intre sonda si placa de baza. Timpul final de priza este timpul scurs
pana in momentul in care acul patrunde maxim 0,5 mm si se determina pe
fata inferioara a corpului de proba .
Conditiile sunt in general pentru timpul initial de priza si incep cu 75 minute
scazand pana la 45 minute in cazul cimenturilor de marca superioara. Aceste
valori sunt valori minime.

Fig. 1. Aparat Vicat

3.2. Stabilitatea se determina prin observarea expansiunii volumului

unei paste de ciment de consistenta standard asa cum se indica de catre
deplasarea relativa a celor doua ace. Aparatul utilizat se numeste Le
Chatelier si consta dintr-un inel din alama sau alt material elastic
necorodabil si doua ace indicatoare. Dupa 24 ore se masoara distanta dintre
acele indicatoare. Valorile obtinute trebuie sa corespunda cerintelor
specificate care prevad in general maxim 10 mm.

Fig. 2. Inel Le Chatelier

3.3. Determinarea rezistentelor mecanice se face in conformitate

cu SR EN 196-1 2006 pe epruvete prismatice cu dimensiuni de 40X40X160
mm. In general de determina rezistenta la compresiune si optional se poate
determina si rezistenta la incovoiere. Epruvetele se confectioneaza din
mortar cu o compozitie standard de : o parte ciment, trei parti nisip standard
si o jumatate parte de apa ( raport apa/ciment = 0,5). Compactarea se face
prin soc mecanic. Primele 24 h epruvetele se mentin in apa, apoi in aer pana
la varsta de incercare. Incercrea se face cu prese care au platanele si
dispozitivele anexa adecvate. Se poate determina initial rezistenta la
incovoiere , si apoi pe capetele de prisma rezistenta la compresiune.
Se determina rezistenta initiala care se face la 2 zile in general iar pentru
cimentul cel mai slab de 32,5N la 7 zile. La cimenturile incepand cu 32,5 R
dupa 2 zile sunt conditii diferite de rezistenta in functie de tipul cimentului :
N cu rezistenta initiala normala sau R cu rezistenta initiala mare. Pentru
rezistentele standard la 28 zile valorile coincid cu notatia cimentului. Pentru
cimenturi de 32,5 si 42,5 Mpa sunt prevazute si valori maxime de 52,5 si
62,5 Mpa.
3.4. Analizele chimice se refera in general la : pierderea la calcinare si
reziduu insolubil ( CEM I, CEM III), continut de sulfati si cloruri la toate
cimenturile, puzzolanicitate la CEM IV.
In cazul in care se testeaza cimentul la locul de utilizare si se
urmaresc valori individuale acestea trebuie sa corespunda prevederilor din
SR EN 197-1. Valorile limita pentru incercarile individuale sunt in general
mai mici avand in vedere tolerantele admisibile.

In cazul determinarilor chimice se va urmari respectarea standardului. In

cazul cimenturilor utilizate la betoane precomprimate se va acorda o atentie
deosebita limitarii continutului de cloruri.
4. Cimenturi speciale
4. 1 Cimentul rutier
Pentru producerea betonului rutier se utilizeaza un ciment special
notat cu CD care se obtine prin macinarea clinkerului in amestec cu o
cantitate de ghips cu limitarea continutului de SO3. Standardul prevede
conditii privind compozitia.
Acest ciment se caracterizeaza printr-o lucrabilitate sporita , timp
initial de priza minim 2 ore cu sfarsit de priza la 10 ore, care permite
transportul la distante mai mari .
El va avea caracteristici mecanice speciale in conformitate cu utilizarea : se
va verifica la 2, 7 si 28 zile rezistenta la incovoiere pe prisme si rezistenta la
compresiune. Rezistenta minima la compresiune la 28 zile va fi de 40 MPa
iar rezistenta la incovoiere de 6,5 MPa.
4.2 Ciment cu caldura de hidratare limitata rezistent la agresivitatea
apelor cu continut de sulfati
Cimenturile se noteaza cu H in cazul cimenturilor cu caldura de
hidratare si rezistenta moderata la actiunea apelor sulfatice denumite
cimenturi cu caldura de hidratare limitata.
In cazul cimenturilor cu caldura de hidratare redusa si stabilitate chimica
ridicata la agresivitatea apelor cu continut de sulfati denumite cimenturi cu
rezistenta la agresivitatea apelor cu continut de sulfati se noteaza cu SR.
L aaceste cimenturi se verifica timpul initial de priza, expansiunea si caldura
de hidratare( SR 227-5 )la 7 zile care are valori maxime. Rezistentele se
varifica in conformitate cu standardul.
5. Incompatibilitatea dintre agregate si ciment
In anumite situatii unii compusi din agregate pot reactiona cu unii
compusi ai cimentului. Problemele apar in general in cazul cimenturilor
bogate in alcalii.

Este cunoscuta reactia dintre alcaliile din ciment si bioxidul de

siliciu din unele agregate ( opal, calcedonie, flint). Se formeaza saruri
solubile care sunt levigate in timp.
Un alt fenomen cunoscut este coroziunea magneziana care consta in
formarea unor geluri de hidroxid de magneziu in urma reactiei dintre alcalii
si oxidul de magneziu din unele roci ( calcare dolomitice ..). Fenomenul se
manifesta prin expansiunea betonului .