Sunteți pe pagina 1din 5

MATERIALE BITUMINOASE

Arhitectura constructii

MATERIALE BITUMINOASE 1. Lianti bituminosi (Bitumuri) 1.1. Generalitati: definitie, clasificare, compozitie chimica, proprietati Bitumurile - materiale organice, hidrofobe, de culoare nchisa, care functie de temperatura se prezinta ca mase rigid casante plastice sau fluid-vscoase. n bitumurile fluide mediul de dispersie este lichid, fiind alcatuit din solutia de maltene n petrolene, iar dispersoidul este format din micele de asfaltene si carbene cu pelicula adsorbita de maltene, fata de care au o mare afinitate. Prin reducerea mediului de dispersie din bitumurile fluide (prin evaporare lenta sau prin oxidare naturala) micelele ncep sa se asocieze n grupari care includ si o parte a mediului de dispersie (fig. b). din aceasta cauza, bitumurile devin din ce n ce mai vscoase, pna se transforma n "masa plastica". Daca procesul de asociere a micelelor continua, se ajunge la bitumuri "semisolide cu structura de gel", la care micelele formeaza o retea tridimensionala n ochiurile careia ramne dispersata solutia de maltene n petrolene (fig. c). Daca unui bitum semisolid i se adauga uleiuri minerale el se transforma din nou n bitum fluid. Proprietatile bitumurilor sunt: Tixotropia-lichefierea reversibila a unor geluri sub influenta unor actiuni mecanice.Poate fi: izoterma sau sub variatie de temperatura.

La bitumurile semisolide, legaturile dintre micele care alcatuiesc structura tridimensionala sunt slabe si pot fi anulate prin aport de energie calorica sau mecanica. Astfel prin ncalzirea bitumurilor semisolide creste enegia cinetica, provocnd ruperea unor legaturi dintre micele si transformarea lor ntr-un liant plastic (gel-sol) la temperatura mai ridicata, toate legaturile se distrug si bitumul se topeste, transformndu-se ntr-un lichid vscos (sol). La racire fenomenele se produc invers, datorita scaderii energiei cinetice. Aceste transformari reversibile de structura denota comportarea tixotropica a bitumurilor. mbatrnirea bitumurilor

n timp, bitumurile pierd din plasticitatea lor, transformndu-se n mase friabile, acest fenomen numindu-se mbatrnire. Limite de plasticitate - definesc intervalul de temperatura n care bitumurile pot fi utilizate fara a curge sau a deveni casante. Adeziunea bitumurilor pe suprafetele diferitelor materiale depinde de capacitatea lor de a umecta suprafetele respective (de natura tensiunii interfaciale superficiale)si de adsorbtie (chemosorbtie) pe care acestea o exercita asupra bitumurilor si depinde si de natura suprafetei (adera mai bine pe suporturi bazice). Rezistenta chimica. Bitumurile se caracterizeaza prin rezistenta buna la actiunea coroziva a unui numar mare de agenti chimici cum sunt: bazele, sarurile, acizii. n schimb nu rezista la actiunea uleiurilor, grasimilor si plastifiantilor utilizati n industria maselor plastice. ncercari asupra bitumurilor

Pentru aprecierea calitatii bitumurilor, conform metodelor standardizate, se determina urmatoarele caracteristici: a) limitele de plasticitate - se apreciaza prin punctul de nmuiere sau de picurare (reprezinta limita superioara) si prin punctul de rupere (FRASS) (reprezinta limita inferioara a intervalului); b) penetratia - se apeciaza prin adncimea de patrundere a unui ac de dimensiuni standardizate, sub greutatea unei tije de 100 g, timp de 5 s, n masa bitumului aflat la temperatura de 25C;( Penetrometrul RICHARDSON) c )ductilitatea - se defineste prin alungirea n cm pe care o poate suporta un bitum la temperatura de 25c si 0c pna la rupere; d) stabilitatea la ncalzire - se determina prin mentinerea bitumului timp de 5 ore la 163c n etuva, dupa care se calculeaza pierderea de masa si scaderea penetratiei n % n raport cu bitumul initial.

2. Materiele bituminoase utilizate n constructii 2.1.Bitumuri naturale Bitumul de lac - se obtine prin ncalzirea asfaltului natural, care n unele regiuni formeaza lacuri ntregi (insula Trinidad, Cuba, Siria, etc.). Prin ncalzire la 180-200C n cazane deschise apa se evapora iar impuritatile minerale mari se depun pe fundul cazanelor, rezultnd un liant cu cel putin 60% bitum denumit bitum epurat. Bitumul de extractie sau natural - se obtine din rocile n care se gaseste impregnat, fie prin dizolvare n solventi organici (benzina), fie prin emulsionare cu solutie calda de hidroxid de sodiu sau acid sulfuric. n tara se extrage de la Anina (sisturi bituminoase -carburant)si Tatarusi;

se produce n sapte tipuri notate cu DT-A, DT-B, ., DT-G. Se foloseste la lucrari de drumuri si hidroizolatie. Bitumul de petrol - prin prelucrarea pacurii prin diferite metode (distilare, oxidare, cracare, etc.) se obtine bitumul de petrol. n tara se fabrica cinci tipuri de bitum de petrol: bitum neparafinos pentru drumuri - se livreaza n sase tipuri notate cu D, urmata de doua cifre care reprezinta valoarea penetratiei; bitum pentru lacuri si amestecuri electroizolante - se livreaza n doua tipuri E 110 si E 125 (cifra = temperatura maxima pentru punctul de nmuiere); bitum industrial neparafinos - se livreaza n patru tipuri I 45/55; I 60/70; I 82/92; I 85/95 (cifrele = limitele valorilor punctului de nmuiere); bitum pentru materiale si lucrari de hidroizolatii - se noteaza cu H si se livreaza n cinci tipuri, functie de temperatura de nmuiere;

- bitum industrial parafinos - se foloseste la aglomararea prafului de carbune (brichete); se noteaza cu Ip 85/100. 2.2. Gudroane si smoala La distilarea uscata (anaeroba) a carbunilor si lemnului rezulta: cocsul (din huila) si gudronul (un condens uleios). Prin distilarea fractionata a gudroanelor se obtin o serie de uleiuri usoare (gudron de drumuri) si o masa semisolida numita smoala. Aceste materiale prezinta o serie de dezavantaje: contin substante toxice si cancerigene; au un interval de plasticitate redus; mbatrnesc rapid.

Se utilizeaza n tarile care nu dispun de zacaminte suficiente de titei pentru fabricarea bitumurilor de petrol, lucrari de drumuri, izolatii hidro si inticorozive. 2.3 Solutii bituminoase (bitumuri taiate-cutback) - se obtin prin dizolvarea bitumului topit n solventi organici volatili (benzen, benzina, etc.). Dupa aplicare pe diverse materiale, se ntaresc n urma evaporarii solventului. Se folosesc la: protectia si impermeabilizarea unor elemente de beton, metal, zidarie, etc.; liant la prepararea mixturilor asfaltice;

lucrari de amorsaj.

Au urmatoarele dezavantaje: sunt toxice, inflamabile; se aplica numai pe materiale uscate si pot produce explozii (daca se folosesc n interiorul constructiilor).

2.4 Emulsii bituminoase - sunt dispersii de particule fine de bitum n apa, realizate cu ajutorul emulgatorilor si cu agitare mecanica puternica. Functie de rezistenta pe care o opun la distrugerea echilibrului, emulsiile se clasifica n: normale (se rup la contactul nisipului); semistabile (se strica echilibrul la amestecul cu filere); stabile (ruperea se produce n contact de lunga durata cu filerul).

Emulgatorii sunt sapunuri de sodiu sau potasiu ale acizilor grasi (1 -3%) 2.5 Suspensii bituminoase - hidrofilizarea particulelor de bitum se realizeaza cu ajutorul filerelor. Se numesc "suspensii de bitum filerizat" (subif). Se fabrica n doua tipuri: pentru lucrari de drumuri; pentru hidroizolatii.

3. Masticuri, mortare si betoane cu lianti bituminosi 3.1 Masticuri bituminoase - amestecuri omogene obtinute din bitum topit si diferite pulberi minerale (filere) uscate. Ca filere se folosesc pulberile de: calcar, diatomit, cenusa de termocentrala, talc, celuloza, azbest, carbune, var stins n praf, etc. Prin filerizare se mbunatatesc calitatile bitumului, si anume: se mareste domeniul de plasticitate prin cresterea punctului de nmuiere si scaderea punctului de rupere; creste vscozitatea (scade penetratia) datorita frecarilor interioare; cresc rezistentele mecanice si se ntrzie mbatrnirea.

Masticurile bituminoase se utilizeaza la izolatii hidrofuge, la rosturilor dintre diferite elemente de constructii. Exemplu: la drumuri, dalari canale pentru transportul apei,etc. 3.2 Mortare si betoane asfaltice Prin amestecarea liantilor bituminosi cu agregate fine (filer, nisip) se obtin mortare asfaltice, iar prin folosirea si de pietris, respectiv piatra sparta rezulta betoane asfaltice. Aceste amestecuri se

mai numesc si mixturi asfaltice si pot fi de consistenta: fluida, plastica sau vrtoasa, functie de lucrabilitatea necesara pentru punerea lor n opera. n scopul maririi rezistentei betonului asfaltic la solicitarile care produc deformatii plastice, se impune marirea frecarii interioare din masa sa. Pentru aceasta, la preparare se foloseste un agregat cu granulozitate continua si cu un volum minim de goluri, alcatuit din: filer, nisip, criblura. Nisipul - se foloseste pentru a asigura o granulozitate continua a agregatului (filerul fiind mai mare de 0.2 mm, iar criblura mai mica de 3 mm). Nisipul poate fi de ru sau de concasare. Filerul - are rol foarte important si complex, actionnd favorabil att asupra granulozitatii agregatului, ct si asupra liantului bituminos (masticuri); n betoanele asfaltice se folosesc filere de calcar sau var gras stins n praf avnd diametrul sub 0,2 mm. Criblura - reprezinta agregatul mare din amestecul de agregat si se caracterizeaza prin granule colturoase; criblura: 3/8; 8/16; 16/25 mm. Se obtine prin concasare dubla si are diametru peste 3 mm. Dozajul optim de bitum se stabileste n laborator astfel: se prepara mai multe amestecuri cu procente diferite de liant raportat la masa betonului din care se confectioneaza epruvete standardizate asupra carora se determina Rc. Daca dozajul de liant bitumnos este: prea mare - rezulta un beton usor deformabil sub actiunea traficului; prea mic - rezulta un beton necompact si cu rezistente mecanice reduse.

Stabilirea raportului optim dintre criblura, nisip si filer se face prin ncercari preliminare pentru fiecare lot de agregate, n vederea obtinerii unui agregat cu volum redus de goluri, care sa necesite un dozaj minim de liant pentru realizarea unui beton compact. n practica, dozajul minim de liant (bitum) stabilit de laborator (aproximativ 9% din betonul asfaltic), se reduce cu 2-4%, deoarece sub actiunea traficului intens, betonul se deformeaza plastic si sufera o compactare suplimentara . De aceea se recurge la armarea batonului asfaltic la intersectii si n statiile auto. n caz contrar, pe timp calduros, pe suprafata mbracamintii rutiere, se aduna un exces de bitum care produce nmuierea si valurirea acesteia sub actiunea traficului. Se pot executa trei tipuri de mbracaminti rutiere din beton asfaltic: mbracaminti turnate la cald; mbracaminti cilindrate la cald; mbracaminti cilindrate la rece.