C4 Lianti Mortare Betoane

MATERIALE DE CONSTRUCȚII
CURS 4 LIANTI, MORTARE, BETOANE

MATERIALE DE CONSTRUCȚII, CURS 4 LIANTI, MORTARE, BETOANE
Prin lianti se inteleg materiale naturale sau artificiale pulverulente care, prin amestecarea cu apa sau cu solutiile apoase ale
unor saruri, dau o pasta plastica, care cu timpul se intareste, transformandu-se intr-un corp rigid sub forma de piatra.
Liantii se folosesc la legarea intre ele a materialelor granulare (nisip/pietris, etc) sau a materialelor unitare (caramizi/ placi
/ blocuri, etc ) in vederea obtinerii materialelor de constructii sub diverse forme. Conditia necesara este ca liantii sa adere
cat mai bine de materialele pe care le leaga / sa se intareasca intr-un interval scurt, iar dupa intarire sa nu compromita
stabilitatea elementelor de constructie.
MATERIALE DE CONSTRUCȚII, CURS 4 LIANTI, BETOANE, MORTARE
Liantii anorganici (minerali) se pot clasifica astfel :
Naturali Argilele
Nehidraulici Lianți pe baza de ghips
Artificiali Var gras
Ciment magnezian (oxisaruri)
Neclincherizati: varuri hidraulice
Unitari Clincherizati: ciment portland/aluminos
Hidraulici Micști Ciment portland cu adaosuri active
Var gras cu adaosuri active
Liantii nehidraulici sau aerieni (naturali sau artificiali) sunt lianti care se
intaresc numai in mediu uscat, iar dupa intarire nu rezista la actiunea apei.
Liantii hidraulici se intaresc in mediu umed sau chiar in apa, iar dupa
intarire rezista la efectul dizolvant al apei. Acestia pot fi unitari
si amestecati (micsti).
Liantii unitari sunt lianti ce se obtin prin macinarea unui singur produs de
baza cu max. 5% alte adaosuri.
Liantii neclincherizati se obtin din amestecuri de de materii prime, care se
ard la o temperatura inferioara aparitiei topiturilor partiale, astfel incat
produsul ars ramane poros.
Liantii clincherizati rezulta prin arderea amestecurilor de materii prime la
temperaturi la care apar topituri partiale. La racire, topitura se solidifica in
porii produsului ars, conferindu-i o structura compacta, de clincher (cu
porozitate sub 8%). Acesti lianti se numesc cimenturi si sunt formati din
amestecuri complexe de silicati si aluminati de calciu.
Liantii miscti (amestecati) provin din lianti unitari, in care la macinare, se
introduc diferite adaosuri active ( zgure metalurgice/ tufuri
vulcanice/cenuse de termocentrala) continut de 5-85%
Daca in amestecul complex predomina silicatii de calciu, liantii se
numesc cimenturi portland sau silicioase, iar cand predomina aluminatii
de calciu, liantii se numesc cimenturi aluminoase.
Argilele sunt lianti nehidraulici, alcatuite preponderent din hidrosilicati de aluminiu. In natura , argilele s-au format in urma
dezagregarii feldspatilor din rocile eruptive, sub actiunea apelor carbonatate, sau prin precipitarea solurilor coloidale de
silice si alumina din apele termale.
Se gasesc mai multe tipuri de argila, in functie de mineralul care predomina :
- argile caolinitice, in care predomina caolinitul (se caracterizeaza prin plasticitate mica, si se folosesc in industria ceramica )
- argile montmorillonitice, in care predomina montmorillonitul ( fiind mai plastice , sunt indicate a fi utilizate ca lianti)
Stabilizarea argilelor se face in functie de procesele preponderente in urma carora se realizeaza stabilizarea argilei,
metodele utilizate pot fi metode:
fizice, precum:
- stabilizarea cu degresanti se face prin introducerea in masa argiloasa a unor substante degresante cum ar fi :nisip /
samota / paie / rumegus / cenusa / coji de orez. Degresantii se adauga in asa cantitate incat amestecul obtinut sa aiba o
buna plasticitate la punerea in opera; Argilele stabilizate cu degresanti se folosesc la confectionarea blocurilor de zidarie /
mortarelor de zidarie / la confectionarea zidurilor monolite. Piesele executate din argile stabilizate cu degresanti trebuie sa
fie ferite de actiunea directa a apei si a precipitatiilor atmosferice.
- stabilizarea argilei prin hidrofobizare se realizeaza cu ajutorul unor substante tensioactive ( rasini /gudroane / bitumuri).
Aceste substante : rasini, gudroane, bitumuri, in contact cu argila formeaza pe suprafata argilei un film hidrofob, datorita
caruia, aceasta devine mai putin sensibila la actiunea apei. Cei mai folositi sunt liantii bituminosi (gudroane/ bitumuri),
continutul fiind de 3 - 8% si in functie de natura argilei si de umiditatea acesteia ( se recomanda ca umiditatea argilei sa fie
cat mai redusa). Stabilizarea prin hidrofobizare consta in amestecarea cat mai bine a argilei vartoase cu cantitatea de bitum
stabilita, urmata de o buna compactare. Aceste argile se pot folosi la executarea straturilor rutiere / in constructii
hidrotehnice/ la impermeabilizarea canalelor de irigatii.
chimice, precum:
stabilizarea argilelor cu clorura de calciu/ var gras/ cenusa/ zgura/ ciment portland etc, dar cel mai des se foloseste varul
gras si cimentul portland; dojajul optim de var gras este intre 4 - 8% din masa argilei si in functie de natura acesteia;
Pamanturile argiloase stabilizate cu var se utilizeaza mai ales la executarea terasamentelor si a drumurilor de trafic redus;
- stabilizarea pamanturilor argiloase cu ciment se utilizeaza pe scara larga la executarea soselelor secundare si la fundatiile
soselelor de mare trafic la care imbracamintea se realizeaza din beton asfaltic sau beton de ciment. Deasemenea , se mai
folosesc la captusirea canalelor de irigatii/ la executarea barajelor, digurilor de pamant si a ecranelor impermeabile/ la
protectia taluzurilor; Cantitatea de ciment folosita se stabileste experimental in functie de patura liantului si caracteristicile
argilei sau pamantului si variaza intre 5 si 15 % din masa argilei.;
Argilele:
- stabilizarea argilei cu silicat de sodiu, se foloseste in cazul cand argilele contin calcar fin dispersat in masa lor ( argile
marmoase) si pot fi stabilizate cu solutie de silicat de sodiu (sticla solubila).
In prezenta apei, silicatul de sodiu hidrolizeaza rezultand un gel de acid silicic, care intra in reactie cu calarul si formeaza
compusi complecsi ce contribuie la ameliorarea structurii de rezistenta a argilei
Aceasta metoda se poate aplica fie la amestecarea directa a argilei cu solutie de silicat de sodiu, fie prin injectarea
acesteia in terenurile care urmeaza a fi stabilizate.
- stabilizarea argilei cu compusi macromoleculari (compusi epoxidici /latex de cauciuc /compusi ureo-formaldehidici/
melamino-formaldehidici/ fenol-formaldehidici / furfurol-anilinici si furil-anilinici). Metoda consta in tratarea argilei cu un
monomer sau amestec de monomeri ( sub forma de solutii apoase cu viscozitate mica), care in urma procesului de
policondensare sau polimerizare formeaza in masa argiloasa, un polimer rezistent si hidrofob. Polimerizarea trebuie
facuta intr-un interval de timp scurt si sa lege prin polimerizare cantitati insemnate de apa, asa incat dupa polimerizare,
argilele sa devina insolubile in apa. Aceasta metoda se va aplica la diguri/baraje de pamant/ canale de irigatii
/impermeabilizarea si consolidarea terenurilor de fundatii pentru diferite lucrari/ la executarea straturilor rutiere etc.
- argilele se mai pot utiliza si ca adaos plastifiant la prepararea MORTARELOR DE CIMENT; in acest caz, argila trebuie
sa aiba o granulatie de 0,2 mm rest pe sita maximum 3% si nu trebuie sa contina impuritati , ca acizi humici / pirita /
saruri solubile care perturba fenomenul de intarire al cimentului.
Lianti pe baza de sulfat de calciu: ipsos si anhidrit
Ipsosul este primul liant artificial folosit in constructii. Ipsosul se

fabrica dintr-o roca numita gips, care in natura se gaseste sub forma
impurificata denumita gips si varietatea pura de culoare alba
denumita alabastru; Alabastrul se foloseste pentru piese
ornamentale.
Prin incalzirea la 95..150 *C a ghipsului, acesta se transforma
in sulfat de calciu hemihidratat , care este componentul de baza
al ipsosului in constructii si de modelat;
Prin incalzirea ghipsului intre 150 - 200 *C se obtine anhidritul solubil, foarte instabil;
Prin incalzirea ghipsului peste 300 *C , andidritul solubil se transforma intr-un anhidrit insolubil, denumit ipsos ars (mort)
Prin arderea rocii de ghips intre 800 si 1200 *C se obtine un amestec de anhidrit si oxid de calciu, care poate sa treaca din
nou in sulfat de calciu bihidratat.
Deci, in industrie, se obtin lianti diferiti, in functie de temperatura de ardere a ghipsului.
In cursul intaririi (prizei) ipsosul isi mareste volumul cu aprox 1% din care cauza, pasta de ipsos umple bine toate detaliile
formei in care se toarna. Dupa intarire, volumul ramane constant, fapt apreciat la executarea tencuielilor , care nu fisureaza
la uscare. In urma evaporarii excesului de apa, deoarece la preparare se folosesteo cantitate de apa mult mai mare decat
cea necesara hidratarii ipsosului, produsul intarit devine poros, din care cauza si rezistentele sale mecanice sunt
moderate. In schimb, porozitatea ridicata confera produselor de ipsos, proprietati bune de izolare termica si fonica
Ipsosul intarit se degradeaza treptat in prezenta apei si daca e folosit in mediu umed;
Imbunatatirea ipsosului la umiditate se poate realiza fie prin folosirea unor adaosuri fie prin tratamente superficiale de
impermeabilitate (lesie bisulfitica / zgura metalurgica macinata / amestec de var sau ciment portland cu zgura de furnal/
dextrina/ diverse rasini); Pentru tratarea suprafetelor produselor din ipsos in scopul realizarii unei pelicule impermeabile si
hidrofobe se pot folosi :bitum/ parafina / vopsele /rasini sintetice.
Lianti pe baza de sulfat de calciu: ipsos si anhidrit
În industrie, în functie de temperatura de ardere a ghipsului se obtin lianti diferiti, în care predomina un anumit
produs conform tabelului 2:
Denumire Temperatura la care Compozitie chimica Reactivitate în
se obtine,0C raport cu H2O
GHIPS - CaSO4*2H2O -
HEMIHIDRAT 95-150 CaSO4*0,5H2O Priza rapida
(substanta de baza a
ipsosului de
constructii)
ANHIDRIT 150-200 CaSO4 Priza rapida
ANHIDRIT 300-700 CaSO4 Face priza numai cu
INSOLUBIL acticvatori chimici
(component de baza
al cimentului
anhidrit)
IPSOS DE 800-1200 x*CaSO4+y*CaO Priza lenta
PARDOSEALĂ
x>y
Lianti pe baza de gips (sulfat de calciu): ipsos si anhidrit
Alti lianti pe baza de gips : Cimentul de anhidrit /Ipsosul de pardoseala / Ipsosul de mare rezistenta / Ipsosul macroporos
/ Ipsosul celular
Cimentul de anhidrit, se obtine din arderea pietrei de ghips intre 600 - 750*C si se folosesc diferiti activatori ca sulfat acid
de sodiu, 1-3 % / var sau dolomita calcinata 3 - 5% / cenusa de termocentrala 10% si alte adaosuri. Acest ciment
are o priza mult mai lenta comparativ cu ipsosul din constructii, intre 4 - 7 ore.
Ipsosul de pardoseala , rezulta din arderea ghipsului la temperaturi de 800 -1000*C si macinarea produsului ars. Oxidul de
calciu joaca rol de activator marind solubilitatea anhidritului si de aceea ipsosul de pardoseala are capacitate proprie e
intarire. Priza acestui ipsos fiind la 12-14 ore.
Procesul de priza poate fi accelerat prin marirea finetei de macinare a produsului sa prin adaugarea unor saruri denumite
acceleratori de priza.
Ipsosul de mare rezistenta, se obtine prin deshidratarea partiala a ghipsului in autoclave sub presiune si temperaturi bine
stabilite. Acest ipsos necesita o cantitate mica de apa de amestecare si da produse intarite mai compacte si mai rezistente;
Ipsosul alaunat se fabrica prin arderea in doua faze a pietrei de ghips. Din ipsos alaunat se obtin produse compacte, care,
lustruite frumos, imita marmura.
Ipsosul macroporos, se obtine din ipsosul obisnuit de constructii, prin amestecarea cu o cantitate mare de apa de 150..
200%. In timpul intaririi,surplusul de apa se evapora, creand o structura foarte poroasa cu proprietati termo
si fonoizolatoare bune;
Ipsosul celular, se realizeaza prin introducerea in pasta de ipsos a unor substante generatoare de gaze sau de spuma, care
imprima produsului intarit o structura celulara si o conductivitate termica redusa. Spre deosebire de betonul celular,
ipsosul celular se intareste rapid in conditii normale.
Varul gras este calcarul denumit si piatra de var.

Procesul de fabricatie a varului cuprinde urmatoarele faze: extragerea calcarului -
concasarea - arderea , in cuptoare speciale.
Operatia de tratare a varului cu apa se numeste stingerea varului, care se produce cu
degajare mare de caldura si marire de volum (de 2-3 ori). Stingerea varului se poate face
manual sau mecanic. In functie de cantitatea de apa folosita pentru stingere, se obtine
var stins in praf sau var stins in pasta.
1. Stingerea în praf - se realizeaza când varul este tratat cu o cantitate limitata de apa (cu circa 64%), strict necesara
obtinerii hidroxidului de calciu, sub forma de praf fin. Stingerea varului în praf se realizeaza:
- Normal - bulgarii de var gras se aseaza în straturi de 15-20 cm, în gropi betonate si se stropesc cu apa necesara stingerii.
Operatia se repeta pâna la obtinerea unui strat de 1.5 m, peste care se asterne nisip (10 cm) si se lasa 2-3 zile, dupa care
varul stins în praf trece prin site..
- Mecanic - în fabrici în diferite instalatii cu functionare continua sau periodica
2. Stingerea în pasta se efectueaza:
- Normal - se realizeaza în lazi sau gropi de stingere- varul se stinge cu apa în exces si se lasa cel putin 2 saptamâni pentru
stingerea tuturor particulelor. Apa în exces difuzeaza în pamânt, pe suprafata apar crapaturi mari si de aceea se acopera cu
nisip.
- Mecanic - cu aparate cu functionare continua.
Intarirea varului gras are loc prin amestecarea acestuia cu nisip si apa, obtinandu-se un mortar folosit in constructii.
Mortarele de var gras se aplica numai pe pietre de constructii (caramizi). Dupa aplicarea mortarului pe caramida are loc
intarirea (un proces fizic si unul chimic)
Varul gras se foloseste la prepararea mortarelor de zidarie si tencuiala ale constructiilor din caramida; in cantitati mici, varul
gras se foloseste ca adaos plastifiant la prepararea mortarelor si a betoanelor de ciment. De asemenea, se utilizeaza la
stabilizarea pamanturilor/ obtinerea liantilor hidraulici amestecati : tras-var, zgura-var, precum si la fabricarea betonului
celular si a produselor silico-calcare.
Varul hidratat in pulbere, in amestec cu cimentul si cu diferiti pigmenti minerali se foloseste la executarea tencuielilor
decorative.
Liantii minerali:
Liantii hidraulici unitari, sunt liantii hidraulici silicosi neclincherizati (varurile hidraulice) sau clincherizati (cimentul portland)
Varurile hidraulice se obtin din amestecuri naturale de calcar si argila (calcare marnoase/ marne calcaroase / marne ,
calcare cu 24-30% argila) Se obtin diverse calitati de var hidraulic: slab; mediu; foarte hidraulic; total hidraulic. Varurile
hidraulice se intares in mediu umed si au rezistente mecanice mai mari decat varul gras. Acestea se folosesc la prepararea
mortarelor de zidarie si tencuiala la constructii care lucreaza in medii umede. De asemenea, se utilizeaza la obtinerea
betoanelor de marci reduse pentru fundatii slab solicitate, blocuri de zidarie etc.
Cimentul ROMAN
Se obtine prin macinarea produsului rezultat prin arderea fara clincherizare ( la 1000-11000C ) a marnelor ( amestecuri
naturale de calcar cu cel putin 25% argila).
La macinare se mai pot introduce si diverse adaosuri active plus ghips ( maxim 5%, pentru reglarea prizei ).
Componentii sai mineralogici vor fi: silicati, aluminati si feriti de calciu ( ca la varul hidraulic ) iar CaO liber trebuie sa fie în
cantitate redusa ( pentru a nu se stinge în prezenta apei; ca la cimentul Portland ).
Utilizarile cimentului roman pot fi:
- prepararea mortarelor si betoanelor de clasa mica;
- realizarea de blocuri pentru zidarie ( înlocuitori de caramida ) întarite prin tratamente hidrotermice ( autoclavizare ).
Cimentul portland, amestecat cu apa formeaza o pasta plastica care cu timpul rigidizeaza, faca priza, si apoi se intareste
transformandu-se intr-o piatra rezistenta. Procesul de priza si intarire al cimentului poate fi accelerat sau incetinit, in
functie de cerintele practice folosind anumite substante chimice.
Solutiile pe baza de zahar incetinesc priza cimentului, iar in concentratie de peste 0,6% solutie de zahar, o impiedica complet.
Solutia de zahar daca actioneaza asupra cimentului intarit il degradeaza.
Unii acizi anorganici (clohidric/ azotic / sulfuric ) si organici (tanic, acetic/ formic/ humic ) ataca piatra de ciment; Actiune
distructiva a pietrei de ciment o au si : bioxidul de sulf/hidrogenul sulfurat/ acidul fluorhidric, gazele bogate in bioxid de sulf
(din tunelele cailor ferate, termocentrale, ateliere de forja, etc) si acidul sulfuric din canalele colectoare, distrug piatra de
ciment, prin coroziune. Acidul fluorhidric intalnit in atmosfera fabricilor de aluminiu, in halele de electroliza distrug complet
piatra de ciment.
Se recomanda ca piesele de beton care urmeaza sa fie supuse la actiuni corosive moderate, sa fie lasate in prealabil mult
timp in aer spre a fi carbonatate, spre a se forma pe suprafata lor un strat protector.
Tipuri speciale de ciment portland :
- ciment cu rezistente initiale mari (RIM) au intarire rapida, rezistente mecanice mari, chiar dupa prima zi de intarire;
- cimentul hidrofob, este un ciment insensibil la actiunea umiditatii; se foloseste la prepararea mortarelor si betoanelor;
- cimentul expansiv, se utilizeaza ca material de etansare a rosturilor ( la tuneluri /metrouri / diguri etc );
- cimentul alb, cimenturi colorate,.
- cimentul pentru sonde se folosesc la cimentarea sondelor de petrol si gaze cand sunt supuse la temperaturi si presiuni
ridicate si la actiunea agresiva a apelor.
Cimentul aluminos, este un liant hidraulic cu priza normala si intarire rapida obtinut din arderea calcarului cu
bauxita. Comparativ cu cimentul portland, cimentul aluminos necesita o cantitate mai mare de apa pentru hidratare,
dezvolta caldura si viteza mare de hidratare. Rezistente mecanice bune si imediate; Rezista bine la actiunea apelor cu sulfati,
a apelor moi, a celor mineralizate, a solutiilor diluate de acizi precum si a substantelor organice de tipul fenoli, cresoli, zahar,
esteri. Nu rezista la actiunea acizilor concentrati si a alcaliilor. Se foloseste la betoane cu rezistente mari si intarire rapida/ la
betonari pe timp de iarna, la diferite lucrari supuse mediilor agresive din industria alimentara/ chimica / textila / precum si
la obtinerea betoanelor refractare utilizate la captusirea cuptoarelor industriale, cu temp intre 1300...1600 *C.
Lianti micsti: sunt formati dintr-un liant unitar si un adaos. Proportia de adaos din amestec variaza in limite largi in functie
de proprietatile liantului.
Tipuri de adaos :
- adaosuri cimentoide, sunt substante fin macinate care la amestecare cu apa se intaresc foarte lent. Intarirea lor este
accelerata de prezenta varului gras/ a cimentului portland/ a silicatului de sodiu etc. Exemplu de adaosuri cimentoide:
zgurele metalurgice bazice, cenusele bazice de la termocentrale;
- adaosuri hidraulice sau puzzolanice sunt materiale care in stare fin macinata si amestecate cu apa nu se intaresc
(cenuse/ tufuri vulcanice /diatomitul /tripoli), zgure acide de furnal, cenuse acide de termocentrala, argila arsa, bauxita
calcinata, sistoful etc
Cimentul portland cu adaosuri active: aceste cimenturi se obtin prin macinarea fina a unui amestec de clincher de ciment
portland cu adaosuri active in anumite proportii si cu necesarul de ghips pentru reglarea timpului de priza. Principalele
adaosuri active folosite: zgura granulata de furnal/ cenusa de termocentrala, etc
Cimenturile cu adaosuri se deosebesc de cimentul portland prin urmatoarele :
- dupa 28 de zile de intarire , ajunge la rezistenta cimentului portland;
- caldura de hidratare e mai redusa, nefiind indicat la lucrari pe timp friguros;
- au rezistenta sporita la actiunea agentilor chimici distructivi;
- sunt cimenturi rezistente la ape sulfuroase, etc
Varul gras cu adaosuri active: este amestecat cu adaosuri active ca: tras-var / cenusa - var / zgura - var;
Se folosesc la piese de constructii aflate permanent in mediu umed. Se foloseste la betoane pentru fundatii slab solicitate,
cladiri cu maximum 2 niveluri, si la mortare de zidarie.
Betoanele cu zgura - var au intarire lenta si sunt sensibile la temperaturi scazute.
Cimenturile se utilizeaza la prepararea mortarelor si betoanelor. Alegerea tipului de ciment depinde de caracteristicile
elementelor structurii, de conditiile in care acestea functioneaza si de proprietatile cimenturilor folosite. Cimenturile pot fi
impartite in :
- recomandate a fi folosite/ utilizabile/ interzise/ neindicate din punct de vedere economic deoarece folosirea lor afecteaza
nejustificat costul lucrarii;
- Cimenturi curente: PC 500, PC 400 , PZ500,..PZC500,... M400, MC400,...RIM200,...P500,...Pa400,...
- Cimenturi speciale: PT500,...T400,...F350,..FC350,...PC300, SM,..SMA,..SR,...SRA,.. H,..HZ,..S1,..S2,..S3,.. albe, colorate si
aluminoase
Peste 40 de tipuri de ciment sunt omologate in prezent In Romania. Acestea difera intre ele prin compozitie si
tehnologia de fabricatie, ce le confera proprietati specifice locului, timpului si modului de utilizare al acestora.
Cerintele pietei constructiilor au selectat,dintre toate tipurile de cimenturi omologate, numai un numar restrans de tipuri,
care se afla, de altfel, in productia curenta a producatorilor de ciment din Romania.
*Cimenturile uzuale : au o utilizare larga, fiind utilizate la prepararea betoanelor , mortarelor si sapelor,in conditii normale
de lucru. In prezent, pe piata :
– CEM II/A-S 32.5R ciment Portland cu zgura cu rezistenta initiala mare;
– CEM II/B-S 32.5R ciment Portland cu zgura cu rezistenta initiala mare;
– CEM III/A- 32.5R ciment defurnal cu rezistenta initiala mare ;
– CEM II B-V 32.5R ciment Portland cu cenusa zburatoarecu rezistenta initiala mare ;
– CEM II B-M (S-V) 32.5R ciment Portland compozit cu rezistenta initiala mare ;
– CEM II B-M (S-P) 32.5R ciment Portland compozit cu rezistenta initiala mare ;
– CEM II/A-LL 32.5R ciment Portland cu calcar;
– MULTIBAT MC125 , liant pentru zidarii si
tencuieli,max40%clicher ;max60%calcar ;
1%aditivi ;
*Cimenturi de inalta performanta: sunt utilizate preponderent in productia de elemente prefabricate din beton armat si
beton precomprimat,in elemente subtili din beton armat, la prepararea betonului pentru monolitizari. Din aceasta categorie
enumeram pe cele aflate in productia curenta :
– CEM II/B-M( V-LL) 42.5 N; ciment portland compozit; structuri din beton sape si mortare
– CEM II/B-M( S-LL/S-V) 42.5 N; ciment portland compozit; structuri din beton sape si mortare;
– CEM II /A-V (S – V) 42.5N ciment portland compozit; structuri din beton sape si mortare
– CEM II/A-V 42.5R; ciment portland cu cenusa zburatoarre cu rezistente initiale mari ;
– CEM II/A-LL 42.5R; ciment portland cu calcar; structuri din beton sape si mortare
– CEM II/B-LL 42.5RN; ciment portland cu calcar; structuri din beton sape si mortare
– CEM I 42.5 R ;ciment portland cu rezistenta initiala mare; structuri speciale ;
– CEM I 52.5 R ;ciment portland cu rezistenta initiala mare; structuri speciale.
*Cimenturi speciale: au o utilizare, in special, la realizarea structurilor din beton armat realizate in medii agresive si
sulfatice cum ar fi: constructii hidrotehnice, poduri si tunele,statii de epurare si statii de pompare a apei, baraje, ecluze, etc.
– CEM III /A-S 32.5N-LH; ciment pentru medii agresive si sulfatice;
– CEM III /A-S 42.5N-LH ciment pentru medii agresive si sulfatice;
– H II/A-S 32.5 ;ciment cu adaos de zgura de furnal, cu caldura de hidratare limitata;
– SRI 32.5; ciment sulforezistent ;
– S2RS ciment special pentru sonde ;
– HRB 22.5 E liant hidraulic rutier
– HRB 32.5 E liant hidraulic rutier;
– CD 40; ciment pentru cai rutiere si aeroporturi.
– CEM II/A-L 52.5 N; ciment Portland alb.
In afara acestori tipuri de ciment, producatorii au
posibilitatea sa produca, la comanda speciala toata gama
de cimenturi omologate in tara noastra. Chiar si din
tipurile de ciment, mentionate mai sus, nu toate sunt in productie curenta, atat timp cat nu sunt cerute pe piata.
Pentru toate tipurile de cimenturi, cifrele reprezinta rezistenta la compresiune in Newtoni/mm2 ;
N=rezistenta initiala normala
R=rezistenta initiala mare ;
Celelalte litere specifica adaosurile la ciment.
Betoanele si mortarele sunt conglomerate artificiale rezultate prin intarirea amestecurilor
omogene de agregat, liant, apa si adaosuri, in anumite proportii.
Deoarece in compozitia mortarelor agregatul are dimensiunea maxima 7,1 mm, iar in
compozitia betonului dimensiunea maxima a agregatului este 71 mm, se poate considera
mortarul ca un beton cu agregat fin. Influenta dimensiunii maxime a granulelor de agregat
asupra caracteristicilor betoanelor si mortarelor va fi prezentata ulterior. In aceste conditii, orice
referire facuta atat la mortare cat si la betoane, se va prezenta ca pentru betoane si doar pentru
caracteristicile specifice mortarului acest material va fi specificat.
Partea activa a sistemului este liantul si apa, care, in urma reactiilor fizico-chimice specifice
liantului, leaga granulele de agregat intr-un tot coerent, ce reprezinta mortarul sau betonul
intarit. Liantul si apa vor forma materialul de legatura (matricea betonului) in care sunt
inglobate agregatele si va influenta in mod direct toate caracteristicile betonului (fig. 1).
Mortarele sunt amestecuri omogene de liant, agregat marunt (nisip) si apa (si eventuale
adaosuri), care se aplica in straturi subtiri pe un anumit suport la care adera si cu care
conlucreaza dupa intarire, dand o piatra artificiala cu aspect de gresie silicioasa.
Conform definitiei, mortarele se deosebesc de betoane din punct de vedere al compozitiei, prin
faptul ca dimensiunea maxima a granulelor de agregat este mai mica. Acesta este motivul
pentru care legitatile generale care stau la baza caracteristicilor betoanelor ca: lucrabilitate,
permeabilitate, rezistente mecanice etc., sunt valabile si la mortare.
Exista totusi particularitati ce diferentiaza cele doua materiale:
- mortarele se toarna in straturi mai subtiri decat betoanele;
- de cele mai multe ori mortarele se toarna pe un suport poros ce absoarbe apa.
Clasificarea mortarelor
- In functie de domeniul de utilizare / activitate se deosebesc mai multe tipuri de mortare: de zidarie, de tencuiala,.
- Din punct de vedere al liantului (cu lianti hidraulici / cu lianti nehidralici) utilizat la preparare se deosebesc:
- mortare de ciment, care pot folosi ca liant numai cimentul sau amestec de ciment cu mici cantitati de var sau argila, ce au
rol de plastifiant;
- mortare de var, care folosesc ca liant varul, dar si amestecuri de var cu cantitati reduse de ciment (pentru marirea
rezistentelor mecanice) sau ipsos (pentru marirea vitezei de intarire);
- mortare de ipsos, in care liantul principal este ipsosul, dar in proportii reduse se mai poate adauga var ca intarzietor de
priza;
- mortare de argila, in care liantul principal este argila, dar in amestec se poate introduce var cu rol de stabilizare, ciment cu
rol de marire a rezistentelor mecanice, ipsos ca accelerator de priza etc.
- Dupa destinatie: obisnuite / special (decorative, colorate, poroase - pentru tencuieli de izolare acustica, impermeabile,
antiacide, etc.)
- Dupa densitatea aparenta a m proaspat: mortare foarte usoare ra < 1000 kg/m3
mortare usoare ra 1000 1500 kg/m3
mortare semigrele ra 1501 1800 kg/m3
grele ra > 1801 kg/m3
-Dupa consistenta: - mortare vartoase (ex. mortar de zidarie);
- mortare plastice (ex. strat de rezistenta la mortar de tencuiala);
- mortare fluide (ex. strat vizibil la tencuieli, sau tinci).
- Dupa marca (rezistenta la compresiune in daN/cm2 si determinata la 28 zile):
- mortar M4
- mortar M20
- mortar M25
- mortar M100
- Dupa compozitie: - unitare confectionate de un singur liant
- mixte confectionate cu cel putin doi lianti
CARACTERISTICILE MORTARELOR
In stare proaspata
a) Densitatea este caracteristica tehnica prin care se apreciaza masa unitatii de volum aparent
b) Consistenta (plasticitatea) exprima capacitatea de deformare a acestora sub actiunea greutatii proprii sau a unor forte
exterioare. Determina lucrabilitatea amestecului.
c) Segregarea -reprezinta caracteristica m de a se dezamesteca in timpul transportului sau a punerii in opera. Separarea
materialelor componente duce la obtinerea unor straturi in m cu consistente diferite. Amestecarea m înainte de punerea in
opera e obligatorie.
d) Capacitatea de retinere a apei - reprezinta aptitudinea mortarelor de a retine apa atunci când vin in contact cu stratul
suport.
e) Tasarea la amestecare (T%) -micsorarea volumului m raportata la suma volumelor componente ale materialelor.
Se considera mortar obisnuit când tasarea este in jur de 30-40%.
In stare întarita
Se determina de regula rezistentele mecanice ale mortarelor.
a) Rezistenta la compresiune - reprezinta marca M si se determina la un interval de 28zile de zile de la prepararea
amestecului.
b) Rezistenta la încovoiere
c) Rezistenta la inghet-dezghet repetat (gelivitate) - reprezinta caracteristica mortarelor intarite de a rezista la un numar de
15 cicluri de inghet-dezghet repetat. Se considera ca sunt îndeplinite conditiile in situatia in care pierderea de rezistenta nu
depaseste 25% iar pierderea de masa 5%.
d) Contractia mortarului -reprezinta micsorarea dimensiunilor m in cazul procesului de întarire. Pentru simplificare se
masoara lungimea initiala si cea finala a epruvetei dupa 28 de zile înainte de a o supune la alte determinari.
Mortarele de zidarie au in compozitie lianti diferiti in functie de pozitionarea zidariei in conditii de exploatare si tipul de
elemente de zidarie ce urmeaza a fi legate cu mortarul respectiv. Agregatul mare (sort 3-7 mm) nu va depasi 20% din totalul
agregatului, iar apa va asigura realizarea consistentei dorite.
Se poate aprecia ca zidaria de caramida realizata cu mortar de var are un caracter eterogen, determinat de rezistentele si
deformatiile diferite ale celor doua materiale.
Studiile experimentale au relevat faptul ca la zidariile cu mortar de var, fisurarea caramizilor apare la doar 30% din sarcina
de rupere a stalpului, in timp ce la zidarii cu mortar de var cu adaos de ciment, fisurarea se produce la 75% din valoarea
fortei P de rupere a stalpului. Se poate aprecia ca pentru folosirea capacitatii portante a materialelor componente din
zidarie, acestea trebuie sa aiba caracteristici mecanice cat mai apropiate.
Mortarele de zidarie
Mortarele de tencuiala au rol de protectie si finisaj. Liantul folosit in amestec se alege in functie de natura suportului,
conditiile de exploatare si cerintele estetice. Aceste mortare trebuie sa aiba consistenta mai mare decat mortarele de
zidarie pentru a asigura aderenta si coeziunea cu suportul, in stare proaspata si se executa in trei straturi:
- spritul - este stratul cu rol de aderenta, care se da initial pe zidarie sub forma de pasta de ciment cu consistenta fluida,
realizat intr-un strat cu dimensiunea 2-3 mm, se asterne prin aruncare din cancioc;
- grundul - sau stratul de rezistenta este realizat de consistenta plastica, cu agregate sort 1-3,15 mm, se aplica in strat
de 8-15 mm prin aruncare cu mistria si indreptare cu drisca;
- tinciul (stratul vizibil) - se realizeaza cu un mortar de consistenta vartoasa, folosind nisip de sort 0-1 mm si se aplica in
strat subtire de 5 mm.
Mortarele pentru tencuieli exterioare sunt supuse actiunii intemperiilor, trebuie sa aiba o buna rezistenta si au in
compozitie ciment si var ca plastifiant.
La tencuieli interioare mortarul trebuie sa aiba o buna aderenta la suport, sa nu fisureze, sa fie usor de pus in lucru. Se
utlizeaza curent mortare pe baza de var, var-ciment si var-ipsos.
Tipuri de tencuieli
In functie de suportul tencuielii si rolul acesteia se realizeaza compozitii diferite de mortare de tencuiala, ce pot satisface
conditiile impuse.
Tencuiala bruta - se foloseste la tencuieli exterioare, in poduri sau constructii agrozootehnice. Se realizeaza intr-un singur
strat (2 cm) cu nisip sort 0-7 mm si se netezeste cu malaua.
Tencuiala gletuita - se realizeaza in doua straturi (grund si tinci) ceea ce asigura o buna compactitate si impermeabilitate.
Stratul vizibil se realizeaza prin netezire cu o drisca de otel, folosind pasta subtire de ipsos sau var. De obicei gleturile se
aplica la acele tencuieli care trebuiesc vopsite in ulei, iar in pasta de ipsos se va introduce clei pentru reducerea porozitatii
suportului.
Tencuiala pe beton - se realizeaza in trei straturi (sprit, grund, tinci) pe suprafete ce trebuiesc corectate dupa decofrare, dar
astfel de tencuieli pot fi realizate si la betoane aparente (tencuite in cofraje speciale, cu modele etc).
Tencuieli pe rabit - se utilizeaza cand se urmareste realizarea de plafoane plane la plansee cu grinzi sau nervuri, sau cand
suprafetele de finisat sunt din materiale diferite (stalpi din lemn si zidaria din caramida etc).
Pentru realizarea tavanului plan, la un planseu cu nervuri, se vor lasa mustati de legatura la partea inferioara a nervurilor. De
aceste mustati se leaga plasa de rabit (cu ochiuri hexagonale) si pe aceasta din loc in loc se leaga bare de armatura pentru
asigurarea rigiditatii in plan a stratului de mortar de ipsos ce va fi turnat ulterior. Acest strat (smirul) datorita maririi de
volum specifice ipsosului, se ancoreaza in plasa de rabit asigurand rezistenta si stabilitate ansamblului, dupa care se aplica al
doilea strat vizibil.
Tencuiala impermeabila - se realizeaza la elemente de constructii ce vin in contact cu mediul umed (ziduri de subsol, socluri,
peretii canalelor si tuburilor de scurgere, bazine de apa).In compozitie se foloseste ciment silicatic si adaos de zgura sau de
tras (proportia 1:2 sau 1:3), iar nisipul folosit trebuie sa aiba o buna granulozitate si sa fie lipsit de impuritati. Pentru
imbunatatirea impermeabilitatii se mai poate adauga in amestec aditiv impermeabilizant de tip 'Apastop P' sau alte tipuri
de aditivi.
Tencuieli decorative - se aplica de obicei la cladiri care prezinta importanta cel putin la nivel local, au aspect deosebit, sau
sunt amplasate pe artere principale de circulatie. Culorile sunt obtinute folosind cimenturi colorate sau material granular
provenit din roci colorate.
Tencuieli stropite - se pot realiza si la exterior si la interior, iar stratul vizibil se executa prin aruncarea mortarului cu peria,
obtinand o suprafata zgrunturoasa.
Tencuieli pieptanate - sunt tencuielile la care in stratul vizibil se realizeaza un sistem de linii paralele dupa diverse directii,
obtinute prin trecerea pe suprafata mortarului in perioada de sfarsit a prizei (de rigidizare) a unui pieptene metalic.
Tencuieli calcio-vechio - se prezinta ca aspect ca un sistem
de proeminente si adancituri in stratul vizibil, uniforme pe
toata suprafata finisata. Se poate obtine prin aplicarea
peste grund a unui strat vizibil de 5-8 mm grosime, care se
prelucreaza in stare plastica folosind o drisca, aceasta prin
presare usoara si retragere brusca antreneaza dupa ea
mortarul dand nastere neuniformitatilor.
Tencuieli in praf de piatra- la care fata vazuta se realizeaza
cu un mortar ce are in compozitie ciment alb, marmura fin
granulata (gris de marmura), pigmenti de diferite culori.
Stratul vizibil trebuie sa fie protejat de temperaturile mari
si in primele 7-8 zile se va uda, dupa care se va prelucra
prin buciardare, spituire, pieptanare etc.
Betoane si mortare:
Betoane si mortare:
Defecte la tencuieli
Defectele la tencuieli au de obicei doua cauze:
1. folosirea necorespunzatoare a materialelor;
2. nerespectarea procesului tehnologic de punere in opera.
Dintre cele mai frecvente defecte se pot enumera:
- desprinderea tencuilelii de pe suport si se datoreaza unui suport lucios (neaderent), sau nedegresat, sau insuficient udat;
- puscaturile apar in tencuiala de var datorita varului supraars care se hidrateaza greu si da produsi de reactie cu volum
marit;
- eflorescentele se datoresc unor saruri solubile ce se gasesc in nisipul folosit la prepararea mortarului.
Spre deosebire de alte sisteme compozite obtinute prin aglomerare si cimentare, betonul de
ciment prezinta o serie de particularitati determinate de:
- modul de conlucrare intre matrice si agregat;
- caracteristicile intrinseci ale matricei;
- proprietatile agregatului.
Daca in betonul de ciment are loc o conlucrare preponderent fizica intre agregat si matrice,
exista si conglomerate obtinute cu lianti ce reactioneaza chimic cu agregatele si se integreaza in
structura ansamblului, cum ar fi cazul unor materiale refractare (fig. 2.a).
De asemenea, betonul de ciment se deosebeste de materialele filerizate (beton asfaltic) in care
agregatele sunt legate prin intermediul bitumului filerizat (fig. 2.b.) si in care fenomenele de
suprafata si de frecare interioara au rol hotarator.
Caracteristicile betonului proaspat

Betonul proaspat - defineste starea amestecului din momentul introducerii apei pana la
inceperea prizei liantului, deci starea in care betonul poate fi pus in opera.
Lucrabilitatea - este o caracteristica complexa a betonului proaspat care exprima faptul, ca
acesta ramane omogen in timpul transportului si tunarii si in acelasi timp poate fi usor pus in
opera in conditiile in care umple cofrajul ce da forma elementului de constructie si ajunge la
grad de compactare necesar, cu consum de lucru mecanic cat mai mic.
Asa cum se poate observa din definitie, betonul proaspat trebuie sa fie cat mai plastic pentru a
putea fi turnat usor in cofraj si pentru a depune un efort cat mai mic pentru eliminarea aerului
din beton prin compactare, dar in acelasi timp trebuie sa fie suficient de vartos pentru a nu se
separa in componente la turnare si compactare.
Lucrabilitatea betonului se apreciaza tinand cont de proprietatile masurabile ale acestuia.
Aceste proprietati sunt: - consistenta; - aptitudinea de compactare; - tendinta de segregare.
Consistenta - reprezinta capacitatea betonului proaspat de a se deforma plastic sub actiunea unui lucru mecanic.
Consistenta este determinata de doi factori si anume:
1 - fortele de frecare dintre granulele solide din amestec;
2 - fortele de coeziune pe care mortarul le exercita asupra granulelor de pietris.
Valoarea fortelor de frecare dintre componentele solide depinde de:
- forma granulelor - determina consistente diferite cand este rotunjita fata de granulele cu muchii vii;
- aspectul suprafetei - suprafetele netede, fata de cele aspre, rugoase, determina forte de frecare diferite.
Valorile fortelor de coeziune sunt determinante pentru omogenitatea amestecului si depind de:
- volumul mortarului - cu cat volumul este mai mare coeziunea este mai buna, asigurand omogenitatea amestecului prin
cuprinderea agregatului mare;
- consistenta mortarului - un mortar vartos in conditiile unui volum suficient (deci mare) asigura o buna coeziune si
omogenitate.
Grad de Consistenta Grad de Tasare [c Remodelare
lucrabilitate compactare m]
VE-BE [s]
L0 foarte vartos >1,4`5 0,0-0,5 30 21
L1 vartos 1,26-1,45 0,6-1,0 20 11
L2 slab plastic 1,11-1,25 1,0-4,0 10 5
L3 plastic 1,04-1,10 5,0-9.0 <5
L4 fluid <1,04 10-15
L5 Foarte fluid - >15

Aptitudinea de compactare
Fortele interne care se manifesta intre componentii betonului, fac posibil ca dupa amestecare betonul sa ramana infoiat,
astfel incat daca betonul proaspat turnat este supus unei actiuni vibratorii, granulele de agregat vor intra in vibratie pentru
perioade scurte, timp in care se produce o desprindere si o reasezare a acestora. Se realizeaza in acest mod posibilitatea de
asezare a granulelor de pietris in retele compacte, iar mortarul va patrunde in golurile ramase, eliminand aerul. In aceste
conditii volumul aparent al betonului proaspat scade si va creste densitatea aparenta si compactitatea sa.
Se poate realiza un efect similar vibrarii, prin aplicarea de socuri (lovituri cu maiul, cu ciocanul de cofraj) asupra betonului
proaspat.
Gradul de compactare (Gc) - reprezinta raportul intre volumul aparent maxim, pe care il ocupa betonul proaspat turnat intr-
un vas standardizat de forma prismatica (cu latura bazei de 20 cm si inaltimea 40 cm) si volumul aparent minim pe care il
ocupa acelasi beton cand este compactat prin vibrare pana la atingerea densitatii aparente maxime
Tendinta de segregare a betonului proaspat
Segregarea betonului - reprezinta fenomenul de separare a componentelor datorita energiilor potentiale diferite (generate
de volume si densitati aparente diferite ale granulelor).
Astfel, in timpul manipularii betonului in vederea punerii lui in opera, componentele cu volum si densitate aparenta mare,
deci cu energie potentiala mare (granulele mari de pietris), sunt capabile sa efectueze lucru mecanic mai mare, ceea ce
poate duce in anumite conditii, la separarea lor din amestec (la segregare).
Asa cum se poate vedea in figura, forma frecventa de segregare este cea reprezentata de separare a granulelor mari la
fundul cofrajului si a granulelor fine si apei la suprafata (mortarul). Acest tip de segregare este specific amestecurilor fluide
si cu dimensiuni maxime mari ale granulelor de agregat.
Fenomenul de separare a apei la suprafata betonului, numit mustirea betonului, este determinat de incapacitatea
componentelor solide din amestecul de beton de a absorbi apa de amestecare.
Tendinta de deplasare a apei spre partea superioara, permite crearea in masa betonului pe traseele de deplasare, a
unei porozitati capilare deschise, orientata pe directie verticala, ce determina o permeabilitate mai mare a betonului dupa
aceasta directie. In acelasi timp, apa ce se ridica la suprafata poate ramane captata sub granulele cu forma plata, dand
nastere la o porozitate de dimensiuni mari si care constituie defecte de structura. Se poate astfel aprecia ca mustirea
conduce la cresterea permeabilitatii si reducerea rezistentelor mecanice a betonului.
Indiferent de forma de manifestare a segregarii, aceasta reprezinta un fenomen negativ si influenteaza in acest sens si
calitatea betonului intarit. Avand totusi in vedere ca segregarea directa nu poate fi impiedicata dar poate fi redusa, se
impune a se asigura un minim de conditii tehnologice, astfel:
- betoanele plastice si fluide se vor transporta cu autoagitatoare;
- turnarea de la inaltimi mai mari de 1,50m se va face cu ajutorul jgheaburilor si a palniilor de turnare;
- durata de vibrare a betoanelor trebuie limitata si adaptata la consistenta amestecului.
Densitatea aparenta (ra) a betonului proaspat

Densitatea aparenta a betonului proaspat reprezinta masa unui volum cunoscut de beton proaspat, compactat.
Aceasta se determina in conditii stadardizate, utilizand o matrita de forma cubica cu latura de 20 cm si constituie parametru
de verificare a compozitiei betonului ,avand in vedere ca intre valoarea experimentala si cea teoretica (calculata ca suma a
materialelor componente) diferenta admisa este ± 50 kg/m3.
In conditii de laborator densitatea aparenta se determina prin introducerea in matrita a betonului, compactarea acestuia si
cantarirea masei acestuia. Fiind cunoscut volumul matritei se poate calcula cu usurinta densitatea aparenta.
Densitatea aparenta constituie in acelasi timp parametru de proiectare al cofrajelor si sustinerilor tehnologice.
Betonul proaspat: Continutul de aer oclus
Aerul oclus - este volumul de aer din structura betonului si care ramane sub forma de pori fini dispersati in matricea
betonului dupa efectuarea compactarii.
Volumul de aer oclus nu poate fi eliminat din structura betonului proaspat si nici nu trebuie confundat cu aerul din golurile
cu dimensiuni mari (alveole, caverne) ramase in structura datorita compactarii insuficiente si care constituie defecte de
structura.
Prezenta bulelor de aer oclus, in structura betonului proaspat este benefica deoarece acestea se interpun ca granule
elastice intre componentii solizi, reducand contactul direct intre granulele de agregat si in acelasi timp reducand frecarea
interna. Deasemenea, prin manifestarea tensiunii supreficiale, a apei care delimiteaza granulele de aer, se mareste
coeziunea amestecului.
Rolul benefic al aerului oclus asupra lucrabilitatii betonului si structurii betonului intarit, este in functie de volumul lui,
raportat la volumul aparent al betonului si trebuie sa se incadreze intre 5-7%. Depasind aceasta valoare influentele
defavorabile ale micsorarii compactitatii asupra caracteristicilor betonului intarit devin majore. Pentru betoane obisnuite in
calculele de compozitie se considera ca volumul de aer oclus este cca.2% (20 dm3/m3). Acest volum poate fi marit prin
folosirea unor aditivi antrenatori de aer.
Formarea structurii betonului intarit
Betonul este un material compozit alcatuit dintr-o matrice (piatra de ciment) si agregate.
Betonul intarit - este un conglomerat de agregate legate de piatra de ciment, rezultat in urma fenomenelor de priza si
intarire a cimentului.
Caracteristicile betonului vor fi influentate, datorita compozitiei sale, atat de proprietatile celor doua componente ale
amestecului, cat si de interactiunea lor.
Structura betonului nu este o suma a structurii componentelor sale; interactiunea matrice-agregat
se manifesta odata cu realizarea amestecului, prin coeziunea dintre pasta de ciment si agregate, influentand caracteristicile
betonului proaspat si continua sa se manifeste prin aderenta dintre piatra de ciment si granulele de agregat, determinand
caracteristicile fizico-mecanice si de durabilitate ale betonului. Prezenta agregatelor in betoane va impune marirea
raportului A/C in vederea umectarii suprafetei granulelor de agregat cu consecinte favorabile in ceea ce priveste
lucrabilitatea amestecului. Excesul de apa introdus in amestec (fata de un raport optim 0,24 - 0,28, se foloseste 0,40 - 0,80)
va avea consecinte nefavorabile asupra betonului:
1. mareste eterogenitatea structurala a betonului (fig. 3.a.) ceea ce poate conduce la fenomene de segregare;
2. micsoreaza compactitatea betonului, deoarece apa in exces va fi indepartata prin evaporare in timpul intaririi.
In functie de proportia intre diferitele sorturi de agregate din amestecul de beton, cantitatea de apa necesara unei anumite
lucrabilitati va fi diferita. Cand in compozitia agregatului partea fina este in cantitate mare, atunci si dozajul de apa va creste
deoarece granulele mai fine au suprafata specifica mai mare. Cercetarile efectuate au aratat ca dozajul de apa este
influentat si de provenienta si natura agregatului, de aspectul si forma granulelor, de conditiile de turnare si compactare.
Apa suplimentara se evapora in timpul procesului de intarire al betonului, lasand goluri in structura acestuia (fig. 3.b).
In structura betonului apar goluri provenite din antrenarea aerului la preparare si turnare.
Structura betonului intarit
In structura betonului apar goluri provenite din antrenarea aerului la preparare si turnare.
Sistemul de goluri din structura betonului va fi influentat de o serie de factori tehnologici si de compozitie, din punct de
vedere al volumului, formei si dimensiunilor. La randul sau, acest sistem de goluri va influenta in totalitate caracterisiticile
betonului. Asupra acestui sistem de goluri s-au facut o multitudine de clasificari si printre acestea si clasificarea simplificata
ce urmeaza:
1. cavernele - goluri de dimensiuni mari (10 - 50 mm) rezultate ca o consecinta a unei compozitii necorespunzatoare, sau o
prelucrare necorespunzatoare a betonului; prezenta acestor goluri constituie zone slabite a sectiunilor de lucru a
materialului si reduce rezistenta elementului sau constructiei in ansamblu; reprezinta defecte de structura;
2. porii de aer - sunt rezultati la amestecarea betonului (aer oclus) sau la folosirea aditivilor antrenatori de aer ;
dimensiunile porilor de aer oclus variaza intre 0,1 si 5 mm, iar la porii de aer antrenat intre (50250) . 10-3 mm; porii cu
dimensiuni mai mari de 200.10-3 mm apartin defectelor de structura, iar volumul lor trebuie limitat prin alegerea unei
compozitii adecvate si o buna compactare a betonului;
3. porii de sub agregate - au dimensiuni variind de la 0,01 la 0,1 mm, sunt inchisi sau interconectati la porii capilari si sunt
formati la sedimentarea componentelor solide ale betonului, in ordinea densitatilor si a dimensiunilor particulelor
componente, dupa punerea in opera a betonului, in perioada de repaos. Sub granulele plate apar alveole ce rezulta din
mustirea apei si constituie defecte de structura;
4. porii capilari - au dimensiuni de 150 x 10-3 mm, sunt uniform repartizati in masa pietrei de ciment, iar pe parcursul
intaririi pietrei de ciment se umplu partial cu noile produse de reactie. Sunt determinati de prezenta apei libere din beton,
iar dimensiunile si volumul lor cresc odata cu cresterea raportului A/C; sunt legati intre ei si au o influenta hotaratoare
asupra tuturor caracteristicilor betonului;
5. porii de gel - au dimensiuni de regula sub 10-3 mm si sunt greu permeabili pentru apa in stare de agregare lichida; sunt
inchisi sau interconectati cu pori capilari si sunt provocati de suctiunea interioara a apei din geluri catre granula nehidratata
de ciment;
6. fisuri si microfisuri - au marime variabila si se datoresc contractiilor, fenomenelor fizico-chimice ce au loc la formarea
pietrei de ciment, datorita variatiilor de temperatura sau a eforturilor din actiunea sarcinilor exterioare. Constituie defecte
ale structurii betonului.
In toate golurile din masa pietrei de ciment si a betonului se poate afla faza lichida si faza gazoasa a betonului ce sunt
constituite din apa, vapori de apa sau diferite gaze.
Betonul intarit -
Regimul normat prevede ca durata de intarire pentru beton, 28 de zile (90 de zile la betoanele hidrotehnice). Exista cazuri
cand, din necesitati tehnice, incercarile se pot executa la durate de timp intermediare (7, 14 zile) sau la durate mai mari.
In conformitate cu standardele in vigoare, pentru orice constructie executata, este obligatorie confectionarea de epruvete
din betonul ce se pune in lucrare, caracteristicile tehnice obtinute in urma incercarii acestora stand la baza atestarii
calitative a lucrarii respective.
Regimul normat de pastrare a epruvetelor din beton este de 24 ore in tipare acoperite cu placi de sticla la temperatura de
(20 ± 3)0 C, 6 zile in bazine cu apa sau nisip umed la temperatura de (20 ± 2)0 C si in continuare pana la incercare, in
atmosfera de laborator la temperatura de (20 ± 3)0 C si umiditate relativa de (65 ± 5)%.
Caracteristici de structura
Densitatea aparenta (ra) - este o marime care apreciaza masa unitatii de volum aparent a unei probe din beton
In functie de volumul golurilor si al defectelor de structura, valoarea densitatii aparente prezinta limite largi (tabelul 5.2),
ceea ce confera constructiilor greutati variabile si materialului, functii diferite in elementele in care este turnat.
Categoria betonului Densitatea aparenta
[kg/m3]
foarte greu >2500
greu 22012500
semigreu 20012200
Usor 10012000
foarte usor <1000
Pentru un beton obisnuit densitatea aparenta are valori cuprinse intre 2201 si 2500 kg/m3 fiind influentata de factorii de
compozitie ai betonului astfel:
- cantitatea de ciment influenteaza densitatea aparenta conform graficului din fig.5.9;
- raportul A/C mai mare decat cel optim va avea ca rezultat un beton poros, datorita evaporarii apei (deci densitate aparenta
mica), iar un raport A/C mai mic decat cel optim, va avea drept consecinta un beton greu lucrabil, volum mare de goluri (cu
defecte de structura), deci densitate aparenta mica;
- agregatele influenteaza densitatea aparenta a betonului prin densitatea aparenta proprie rocii de provenienta si prin
granulozitate.
Betonul intarit - Caracteristici de structura
Densitatea reala - reprezinta raportul intre masa si volumul real al unei probe de beton
In conditiile utilizarii acelorasi materiale, la compozitii diferite de beton, densitatea reala variaza in limite restranse.
Se defineste compactitatea ca gradul de umplere cu faza solida a volumului aparent al probei de material (beton).
Compactitatea (C) - se calculeaza ca raport intre densitatea aparenta si densitatea reala.
Ca urmare a naturii liantilor silicatici, betonul nu poate avea o structura absolut compacta. Betonul este un sistem
microporos si microfisurat. Intr-un beton compact, numai porii de aer oclus nu pot depasi conventional 5 - 7% din volumul
betonului, dar mai exista pori capilari, pori de gel, alveole, caverne, microfisuri etc.
Asa cum s-a aratat, pasta de ciment care are rol important in asigurarea compactitatii betonului, prezinta in structura sa o
multitudine de goluri ce determina porozitatea betonului.
Porozitatea totala, P - este marimea complementara a compactitatii si reprezinta raportul dintre volumul porilor si volumul
aparent al probei de beton
Sistemul de pori este format din pori cu forma variata, dimensiuni si distributie variabile, acestia putand fi interconectati
prin canale capilare ce comunica cu exteriorul si formand porozitatea deschisa sau permeabila, dar pot fi si izolati (infundati
sub forma de 'calimara' sau 'fund de sac'), alcatuind porozitatea inchisa sau impermeabila.
Caracteristici fizice
Contractia betonului - reprezinta fenomenul de reducere a volumului betonului si este generat de trei procese:
-contractia plastica care se produce ca urmare a mobilizarii apei de amestecare in reactiile de hidratare-hidroliza ale
cimentului;
-contractia la uscare (intarire) care se produce ca urmare a uscarii gelurilor;
-contractia de carbonatare care se manifesta in timp, ca urmare a carbonatarii hidroxidului de calciu din piatra de ciment,
de catre dioxidul de carbon atmosferic, proces ce pune in libertate apa evaporabila.
Factorul determinant al producerii contractiilor il reprezinta modificarea continutului de apa din structura betonului.
Intrucat volumul agregatelor este, de regula, foarte putin influentat de variatia umiditatii, rezulta ca suportul variatiilor de
volum il constituie matricea betonului.
Betonul intarit - Caracteristici fizice
Variatiile de volum sunt importante in prima perioada de intarire (la betoanele tinere) si se atenueaza in timp. Tendinta de
microfisurare a structurii va fi mai importanta, de asemenea, in prima perioada de intarire, cand formatiunile de hidratare
ale cimentului nu au conferit, inca, structurii suficienta rezistenta, pentru a putea echilibra eforturile interne induse de
contractie.
Caracteristici termo-fizice ale betonului

Variatiile de temperatura au ca efect dilatarea sau contractia betonului.
Betonul are coeficienti de dilatatie termica (ά) pozitivi: se dilata prin incalzire si se contracta la racire. Variatiile globale de
volum ale betonului datorate variatiilor de temperatura vor rezulta din suprapunerea variatiilor de volum ale materialelor
componente.
Coeficientii de dilatatie termica sunt dependenti de umiditate si de temperatura betonului:
- coeficientii de dilatatie termica ai agregatelor cresc odata cu cresterea temperaturii;
- coeficientii de dilatatie termica ai pietrei de ciment saturate cu apa scad rapid la reducerea temperaturii pana la cca.50C,
crescand insa pentru temperaturi mai mici; sub temperatura de -100C, ei ating valori superioare celor corespunzatoare
temperaturilor pozitive normale.
Conductivitatea termica (λ) a betonului, indica proprietatea acestuia de a permite transmiterea caldurii in anumite
conditii, este influentata in principal, de natura agregatului, de structura si umiditatea betonului.
Rezistentele mecanice ale betonului

Rezistenta mecanica defineste proprietatea betonului de a se opune solicitarilor interioare sau exterioare.
In momentul in care capacitatea de a rezista este depasita de solicitarile ce actioneaza asupra betonului, are loc ruperea.
Valoarea solicitarii in acel moment se numeste rezistenta la rupere sau rezistenta betonului.
Rezistenta la compresiune a betonului
Dintre rezistentele betonului, cea mai importanta este rezistenta la compresiune, care ca valoare este comparabila cu cea a
pietrei naturale, iar in anumite conditii se pot obtine rezistente la compresiune comparabile cu ale metalelor. Usurinta de
punere in opera si posibilitatea realizarii unor forme complicate ale structurii constructiilor au condus la realizarea unui
volum important de constructii, la care volumul de beton folosit este preponderent.
MATERIALE DE CONSTRUCȚII, CURS 4 LIANTI, MORTARE, BETOANE Betoane Rez. caract.
Betoane obisnuite Rbk(N/mm2)
Rezistenta la compresiune a betonului hidrotehnice
Clasa Marca Clasa Marca
Determinarea rezistentei la compresiune se face prin intermediul unor Bc 2,5 - - - 2.5
corpuri de proba (epruvete) de forme si dimensiuni diferite, in functie Bc 3,5 B50 - - 3,5
de forma si dimensiunile elementului de constructie in care betonul Bc 5 B75 - - 5,0
respectiv va fi folosit. Astfel, rezistenta la compresiune se poate Bc 7,5 B100 BcH-7,5 BH100 7,5
determina pe epruvete de forma cubica (Rc), cilindrica (Rcil), Bc 10 B150 BcH10 BH150 10,0
Bc 15 B200 BcH15 BH200 15,0
prismatica (Rpr), pe capete de prisma (cub echivalent) si pe carote Bc 20 B250 BcH20 BH250 20,0
extrase din diferite elemente din beton. (Bc 22,5) B300 (BcH22,5) BH300 (22,5)
Exprimarea rezistentei betonului la compresiune, se poate face sub Bc 25 B(330) BcH25 (330) 25,0
forma de marci sau clase de rezistenta. (Bc 27,5) B350 (BcH27,5) BH350 (27,5)
Marca betonului este valoarea rezistentei exprimata in daN/cm2, Bc 30 B400 BcH30 BH400 30,0
Bc 35 B450 BcH35 BH450 35
din seria de marci standardizata, imediat inferioara rezistentei medii Bc 40 B500 BcH40 BH500 45,0
la compresiune, determinata pe epruvete cubice cu latura de 20 cm, Bc 50 B600 - - 50
confectionate si pastrate in conditii standard si incercate la varsta de Bc 60 B700 - - 60
28 de zile.
Clasa betonului este valoarea rezistentei exprimata in N/mm2, sub care se pot intalni statistic cel mult 5% din rezistentele
obtinute prin incercari pe epruvete cubice cu latura de 14,1 cm, pastrate in regim standard si incercate la varsta de 28 de
zile.
In Normativul C 140/89
sunt prezentate seriile de
marci si clase complete
din acestea rezultand si
semnificatiile simbolurilor
folosite
Rezistenta la intindere (Rt), prezinta o importanta deosebita pentru asigurarea la aparitia si dezvoltarea fisurilor, sub
actiunea sarcinilor exterioare, a elementelor de constructii din beton.
Ruperea la intindere a betonului este brusca si are loc pentru deformatii de cca.10 ori mai mici decat la compresiune.
Sistemul de microfisuri din structura betonului influenteaza mai accentuat rezistenta la intindere decat cea la compresiune,
intrucat zonele cu microfisuri nu participa la preluarea eforturilor chiar la solicitari mici. Pentru betoane confectionate din
acelasi material, raportul intre rezistentele Rt/Rc poate fi de 1/61/20 in functie de calitatea betonului.
Caracteristici de durabilitate
Permeabilitatea betonului - este o caracteristica fizica a betonului care apreciaza conditiile concrete in care un fluid poate
penetra in anumite conditii printr-o proba de beton.
Posibilitatea lichidelor si gazelor de a patrunde in structura betonului poate conduce la fenomene de degradare ale
betonului prin inghet-dezghet sau coroziune. Rezulta deci, ca, pentru asigurarea durabilitatii betoanelor, acestea trebuie sa
fie impermeabile.
Betonul prezinta permeabilitate mare in raport cu componentele sale, permeabilitate determinata de o serie de factori cum
ar fi:
- existenta stratului de contact matrice-agregat, ce prezinta o porozitate mare in raport cu fazele in contact;
- porozitatea rezultata din mustirea apei;
- compactarea si asigurarea umiditatii dupa turnare etc.
Standardele romanesti prevad aprecierea permeabilitatii betonului prin determinarea gradului de impermeabilitate, definit
ca presiune a apei, pentru care aceasta poate patrunde in beton pe o adancime maxima admisa.
Caracteristicile betonului intarit se pot determina in conditii de laborator pe epruvete confectionate, pastrate si incercate in
conditii standardizate. De asemenea, unele caracteristici pot fi determinate pe probe, extrase sub forma de carote, din
elemente de constructii, doar in cazul in care nu exista informatii asupra acestor caracteristici (la constructii vechi) sau nu
sunt probe prelevate pentru atestarea calitativa ( la constructii noi).
Din punct de vedere fizico-chimic, betonul in stare intarita reprezinta un sistem activ, evolutia caracteristicilor sale fiind
influentata de factorii de compozitie (dozajele si calitatea componentelor) si de actiunea factorilor de mediu. In acest sens si
caracteristicile tehnice ale betonului intarit sunt influentate de conditiile de confectionare, pastrare si incercare a probelor si
de durata de intarire.
Gelivitatea betonului - este o caracteristica ce apreciaza comportarea sa la inghet-dezghet repetat.
Comportarea la inghet-dezghet repetat este o caracteristica de durabilitate a betonului determinata de structura sa
poroasa. Importanta acestei caracteristici deriva din rapiditatea degradarii elementelor din beton saturate cu apa, in conditii
de inghet-dezghet repetat, cu consecinte asupra rezistentei si stabilitatii constructiilor.
Influentele si efectele inghet-dezghetului repetat se maifesta cu intensitate diferita in raport cu:
- conditiile de expunere si caracteristicile mediului;
- caracteristicile structurale ale materialului.
Influenta conditiilor de expunere asupra gelivitatii
Temperatura si apa sunt principalii factori prin care mediul actioneaza distructiv asupra betonului. Materialul expus ajunge
treptat la temperatura mediului, intre straturile exterioare si interioare ale betonului dezvoltandu-se un gradient de
temperatura, deci inghetul are loc gradat si nu instantaneu. Temperatura la care ingheata apa in beton variaza in raport cu
dimensiunile porilor si microfisurilor. Studiile experimentale arata ca modificarile cele mai importante in structura betonului
se produc in intervalul de temperaturi -10-450C. Durata de expunere la temperaturi negative si viteza de scadere a acestor
temperaturi va influenta procesul de formare a ghetii si de deteriorare a betonului.
Umiditatea la randul sau va influenta procesul de formare a ghetii in corpuri poroase, studiile pe beton indicand valori ale
umiditatii care pot influenta comportarea la inghet-dezghet repetat.
Daca procesul de inghet-dezghet are loc in prezenta apei sau numai in conditii de umiditate ridicata, apa patrunde in
microfisurile formate de la inghetul anterior, astfel incat degradarea betonului capata in timp, prin repetarea ciclurilor de
inghet-dezghet, un caracter cumulativ.
Consecinta directa a degradarii structurii betonului, rezistentele sale vor scadea, creste permeabilitatea la apa, ceea ce
grabeste dezagregarea betonului.
Gradul de gelivitate se defineste prin numarul de cicluri de inghet-dezghet pana la care, corpurile de proba expuse in stare
saturata nu inregistreaza o reducere a rezistentei la compresiune mai mare de 25%, fata de epruvetele martor.
G100, G150, in care: G - semnifica gradul de gelivitate; 50, 100, 150 - numarul de cicluri pentru care nu sunt depasite
limitele mentionate.
Coroziunea betonului se produce, in principal, ca urmare a coroziunii pietrei de ciment. In unele cazuri poate fi corodat si
agregatul: agregatele calcaroase se corodeaza in medii acide, agregatele silicioase se corodeaza in medii alcaline.
In cazul betonului pot aparea reactii chimice chiar intre componentele de hidratare ale cimentului si componentii
mineralogici ai agregatelor. Cea mai frecventa, este reactia dintre constituentii activi ai SiO2 din agregat si alcaliile din
ciment, numita reactia alcalii-agregat.
Factorii care influenteaza caracteristicile betonului
Factorii care influenteaza caracteristicile betonului pot fi grupati in:
- factori compozitionali, care se refera la caracteristicile si dozajele materialelor componente;
- factori tehnologici, care se refera la conditiile de preparare, de punere in opera si intarire a betonului.
Influenta cimentului
Influenta naturii cimentului
Cimentul poate influenta structura betonului (mortarului) prin natura sa si prin dozajul folosit la realizarea amestecului.
Exista o mare varietate de cimenturi ce se folosesc la realizarea betoanelor (mortarelor) incepand cu cimenturile unitare si
sfarsind cu cimenturile cu adaosuri ca: zgura de furnal, puzzolane (artificiale, naturale).
Pentru cimenturile unitare, modul de formare al structurii a fost prezentat subliniindu-se influenta constituentilor
mineralogici asupra caracteristicilor structurale ale pietrei de ciment.
Zgura de furnal si puzzolanele (materiale naturale sau artificiale de natura silicioasa sau silicioasa si aluminoasa, care sub
forma fin divizata si in prezenta umiditatii, poate reactiona cu Ca(OH)2 in conditii normale de temperatura, formand compusi
cu proprietati liante; cenusa vulcanica (puzzolana propriu-zisa), piatra ponce, sistul silicios, diatomit calcinat, argila arsa,
cenusa de termocentrala) produc modificari in formarea structurii pietrei de ciment si deci si a caracteristicilor structurii
formate, fata de cazul utilizarii cimentului portland unitar.
Zgura de furnal granulata este un amestec de oxizi de calciu, siliciu si aluminiu, oxizi ce intra si in compozitia cimenturilor
siliatice, dar in alte proportii.
Influenta dozajului de ciment
Sub aspect cantitativ, dozajul de ciment poate influenta caracteristicile structurale si in general caracteristicile tehnice ale
betoanelor (mortarelor) atat in stare proaspata cat si intarita. Este cunoscut faptul ca betonul prezinta o contractie de
aproximativ 10 ori mai mica decat piatra de ciment, ca urmare a consumarii acestora la nivelul agregatelor. Dar atat
contractia cat si deformatiile vascos-plastice sunt determinate de piatra de ciment. Deci cu cat dozajul de ciment creste,
contractia betonului va fi mai mare, deformatiile vascos-plastice vor creste. In aceste conditii, la o anumita crestere a
dozajului de ciment, rezistenta devine independenta de dozajul de ciment
Influenta agregatelor
Agregatul formeaza materialul de masa din beton, avand o pondere de cca.75%. Prin proportia mare cu care participa la
realizarea structurii betonului, agregatul influenteaza notabil caracteristicile betonului proaspat dar si intarit, prin
compactitate si omogenitate structurala, adeziunea intre matrice si agregat etc.
Agregatul influenteaza structura betoanelor si mortarelor prin:
- natura;
- caracteristici geometrice;
- dozaj.
Influenta naturii rocii de provenienta

Natura rocii de provenienta - agregatul poate influenta caracteristicile structurale ale betonului (mortarului),
astfel:
- prin densitatea aparenta a granulelor de agregat va influenta densitatea aparenta a betonului si este determinata de
porozitatea proprie rocii;
- prin natura petrografica si compozitia mineralogica va influenta rezitentele mecanice ale materialului compozit, dar in
aceeasi masura si aderenta formatiunilor de hidratare ale cimentului la suprafata agregatului; de asemenea pot determina
reactii chimice ale compusilor mineralogici ai agregatului cu compusii cimentului sau cu substante chimice din mediul
inconjurator, cu consecinte asupra durabilitatii, rezistentelor etc.
Referitor la aderenta compusilor hidratati ai cimentului la suprafata granulelor de agregat (deci stratul de contact), in functie
de caracterul rocilor: silicioase (acide) sau calcaroase (bazice) si cunoscand faptul ca atractia electrostatica se manifesta
intre sarcini de sens contrar, se poate concluziona ca aderenta pietrei de ciment la agregate de tip silicios va fi mai buna.
Influenta aspectului suprafetei granulelor de agregat va influenta intr-o masura importanta aderenta pietrei de ciment la
agregat. In cazul agregatului de concasaj, cu granule cu suprafata rugoasa si muchii vii, aderenta va fi imbunatatita prin
ancorarea mecanica a pietrei de ciment in asperitatile suprafetei granulelor de agregat. O buna aderenta implica o mai buna
omogenitate a distributiei caracteristicilor de rezistenta ale betonului (mortarului).
Prezenta rugozitatii conduce la marirea frecarilor interne, deci cresterea consistentei.
Influenta formei granulelor: se modifica volumul de goluri din agregat si suprafata specifica a agregatului, prin aceasta
influentand compactitatea si lucrabilitatea betonului. Pentru granule de agregat cu forma lamelara sau aciculara, spre
deosebire de granulele cu forme izometrice, volumul de goluri cat si suprafata specifica vor fi mai mari, cu consecinte
nefavorabile asupra lucrabilitatii, iar prin retinerea apei de amestec se formeaza lentile de apa evaporabila si in continuare
formarea de 'pori de sub agregate'. O alta consecinta a utilizarii granulelor cu forma alungita (plate, aciculare) confera
betonului o structura stratificata, deoarece granulele respective prezinta tendinte de orientare perpendicular pe directia
indesarii, cu consecinte negative asupra omogenitatii structurale a amestecului proaspat si cu consecinte asupra structurii
finale, a rezistentelor mecanice, a durabilitatii.
Influenta granulozitatii
Granulozitatea agregatelor reprezinta compozitia procentuala pe sorturi (tipodimensiuni) a granulelor unui agregat si
influenteaza in mod direct compactitatea betonului si prin aceasta caracteristicile lui fizico-mecanice si de durabilitate.
Abaterea de la granulozitatea optima a agregatului are consecinte defavorabile asupra tuturor
caracteristicilor betonului proaspat si intarit. Majorarea dozajului de apa, pentru marirea lucrabilitatii betoanelor cu
agregate fine in exces, va mari tendinta de segregare a betonului; marirea dozajului de ciment, pentru compensarea lipsei
de mortar prezinta dezavantaje economice, mareste contractia hidraulica si tendinta de microfisurare a structurii, reduce
rezistentele mecanice, mareste permeabilitatea.
Influenta apei si a raportului A/C

Apa de amestecare, utilizata la prepararea betoanelor (mortarelor) prin cantitate si calitate trebuie sa asigure:
1. umezirea suprafetelor componentelor solide (agregat, ciment, materiale de adaos) reducand frecarea interna datorita
acestei lubrifieri si conferind fluiditate amestecului de beton (mortar) proaspat;
2. reactia cu cimentul si adaosurile active.
Apa de amestecare trebuie sa indeplineasca calitatile apei potabile din punct de vedere al compozitiei chimice deci: sa aiba
pH = 7±3, sa nu contina saruri, reziduuri industriale etc, ce pot influenta defavorabil procesul de priza si intarire a
cimentului, sa nu contina impuritati ce pot reduce aderenta matrice-agregat (reziduuri petroliere).
Cantitatea de apa necesara hidratarii cimentului, nu poate asigura o buna lucrabilitate a betonului (mortarului), fiind redusa
chiar pentru asigurarea unei bune lucrabilitati a pastei de ciment. O cantitate insuficienta de apa, presupune obtinerea unui
beton vartos, rigid, cu o coeziune redusa, in concluzie putin lucrabil.
O cantitate de apa prea mare va provoca separarea apei la suprafata, fluidizarea amestecului, deci reducerea stabilitatii si
lucrabilitatii amestecului.
Influenta aditivilor
Aditivii sunt substante care, introduse in cantitati
determinate in suspensii, mortare sau betoane, modifica
proprietatile acestora pe baza unor actiuni fizico-chimice.
Din categoria aditivilor ce produc modificari ale caracteristicilor
betonului, enumeram:
1. aditivi modificatori ai proceselor de priza si intarire;
2. aditivi impermeabilizanti;
3. aditivi tensioactivi.
Aditivii modificatori ai proceselor de priza si intarire
Din categoria de aditivi modificatori de priza si intarire fac parte o mare diversitate de substante ce actioneza dupa
mecanisme diferite, dar efectul lor principal consta in modificarea proceselor de priza si intarire, datorata produsilor de
reactie cu componentii hidratati sau anhidri ai cimentului.
Aditivi acceleratori de priza - sunt substante utilizate in scopul accelerarii proceselor de priza pana la cateva minute (2-5).
Se folosesc in compozitia betoanelor si mortarelor necesare unor lucrari de reparatii urgente sau la lucrari cu caracater
provizoriu. Din categoria acestor aditivi fac parte o serie de saruri de sodiu, potasiu sau amoniu, hidroxizi alcalini, cimentul
aluminos.
Acceleratorii de priza si intarire sunt substante utilizate in scopul accelerarii proceselor de priza si maresc rezistentele
initiale ale mortarelor si betoanelor, fara a influenta notabil evolutia ulterioara a produsului intarit.
Acceleratorii de intarire sunt substante utilizate in scopul intensificarii cresterii rezistentelor mecanice ale mortarelor si
betoanelor in faza initiala, fara o influenta deosebita asupra rezistentelor finale.
Intarzietori de priza - sunt substante care micsoreaza viteza reactiilor de hidratre si hidroliza a cimenturilor in limitele
dorite, fara a influenta negativ dezvoltarea ulterioara a structurii de rezistenta, astfel incat la 2-3 zile nivelul rezistentelor
ajunge la valoarea normala, pentru ca in final sa depaseasca nivelul rezistentei betoanelor neaditivate imbunatatind si
caracteristicile de lucrabilitate.
Aditivi impermeabilizanti - sunt substante care maresc capacitatea de rezistenta a betonului la penetrarea apei, prin:
- reducerea permeabilitatii betonului la actiunea apei sub presiune;
- reducerea porozitatii capilare si implicit, a ascensiunii prin capilaritate a apei in beton.
Cu actiune impermeabilizanta se folosesc o mare diversitate de substante:
1. pulberi minerale inerte - au rolul de a completa granulozitatea agregatului in parte fina (orice marire a dozajului de apa
trebuie corelata cu marirea dozajului de ciment);
2. pulberi minerale silicioase - leaga chimic Ca(OH)2 sub forma de hidrosilicati cu bazicitate redusa si bune proprietati liante;
imbunatateste comportarea la actiuni agresive sulfatice (puzzolane, dolomita) si implicit mareste gradul de
impermeabilitate;
3. pulberi minerale cu proprietati coloide - (argila bentinitica, calcar fin macinat etc) - in prezenta apei se umfla marind
impermeabilitatea si in acelasi timp rezistenta la actiuni agresive chimice;
4. substante care in urma reactiilor cu produsele de hidratare ale cimentului formeaza produsi cu proprietati coloide, ce
maresc gradul de impermeabilitate a betonului prin formarea unui volum mai mare de produse de hidratare si prin
colmatarea golurilor fisurilor;
5. aditivii tensioactivi au efect favorabil asupra impermeabilizarii betoanelor prin reducerea raportului A/C, modificarea
dimensiunilor porilor si a distributiei lor (aditivi plastifianti), intrerup sistemul capilar (aditivi antrenatori de aer), micsoreaza
ascensiunea capilara (aditivi hidrofobizanti).
Aditivii tensioactivi - sunt substante ce se adsorb pe suprafata granulelor de ciment modificand tensiunea superficiala a
sistemului solid-lichid-aer. In compozitia mortarelor si betoanelor astfel de substante produc modificari notabile ale
proprietatilor acestora. Dupa mecanismul de actiune deosebim trei tipuri de aditivi tensioactivi:
1. aditivi fluidizanti;
2. aditivi antrenatori de aer;
3. aditivi micsti.
Aditivii antigel au rolul de a cobori temperatura de inghet a apei din compozitia betonului, fiind utilizati la lucrarile pe timp
friguros, ca masura de protectie la inghet a betonului. Acesti aditivi trebuie sa manifeste si actiune de accelerator de intarire,
pentru reducerea duratei de timp pana la atingerea rezistentei suficiente pentru preluarea eforturilor interne dezvoltate de
inghet. In tara noastra se foloseste aditivul 'Antigero' care coboara punctul de inghet al apei la -100C, avand si efecte de
accelerator de intarire si antrenator de aer. Utilizarea aditivilor, in compozitia betoanelor de ciment trebuie facuta cu mare
atentie, intrucat, in general, produsele folosite ca aditivi au actiuni complexe. Nerespectarea dozajelor prescrise,
determinate experimental, poate conduce la obtinerea unor rezultate contrare celor asteptate, sau chiar la compromiterea
betonului.
Adaosuri pentru betoane
In compozitia betoanelor de clase pana la Bc20 se pot introduce adaosuri active direct in betoniera, la preparare.Se pot
folosi urmatoarele categorii de adaosuri:
- cenusi de termocentrala, caz in care betonul se noteaza cu indicativul Bc-xx CT;
- praf de silice, rezultat la elaborarea ferosiliciului, caz in care betonul se noteaza cu Bc xx-PS;
- praf de silico-mangan, rezultat la elaborarea silico-manganului, caz in care betonul se noteaza Bc xx-PSM;
Adaosurile se folosesc, in principal, in urmatoarele scopuri:
- rationalizarea consumului de ciment, la betoanele de clasa relativ mica, pentru fundatii, intrucat activitatea hidraulica a
adaosurilor permite reducerea dozajelor de ciment cu pana la 20%;
- imbunatatirea comportarii betoanelor la agresivitate chimica slaba, pana la medie;
- completarea curbei de granulozitate a agregatului, in sorturi fine, pentru betoanele cu dozaje relativ mici de ciment.
Tipuri de betoane
Betoane grele speciale
Aceste betoane indeplinesc in structurile de constructii, alte conditii decat cele de rezistenta pentru care sunt proiectate si
in acest sens si compozitia lor va fi diferita de a betoanelor obisnuite.
Betoane de inalta rezistenta - sunt considerate betoanele cu clasa de rezistenta mai mare ca Bc25. Obtinerea unor betoane
cu rezistente mecanice mari presupune folosirea in amestec a unor cimenturi de clasa superioara, raportul A/C sa nu
depaseasca 0,40, granulozitatea agregatelor se va situa obligatoriu in zona optima indicata de dozajul de ciment si
lucrabilitatea impusa, iar agregatul mare se va alege de concasaj pentru imbunatatirea aderentei matrice--agregat.
Utilizarea frecventa a unor astfel de betoane, este pentru realizarea de elemente armate puternic solicitate, pentru
elemente din beton precomprimat la constructii cu deschideri mari etc.
Betoane antiacide - sunt betoane cu rezistente mari la actiunea agentilor anorganici (cu exceptia acidului fluorhidric) si la
diverse alte actiuni chimice agresive.
In compozitie folosesc silicat de sodiu ca liant, fluosilicat de sodiu ca accelerator de priza si intarire, agregatele utilizate
trebuie sa fie compacte, rezistente la actiuni chimice (nisip cuartos, pietris de andezit, cuartit etc).
Utilizarile sunt in general la elemente de instalatii (canale, incinte de depozitare), pardoseli in industria chimica etc.
Betoane rezistente la foc si refractare - sunt betoane care pastreaza in anumite limite proprietatile fizico-mecanice, ce le
permit sa reziste la temperaturi inalte. In functie de temperatura de refractaritate deosebim betoane suprarefractare,
refractare si doar rezistente la foc (Rf < 15800C). Pentru fiecare din aceste tipuri de betoane in compozitie intra lianti,
material fin de adaos si agregate diferite. Astfel de betoane folosesc ca liant: cimentul portland cu adaos de zgura, cimentul
aluminos si silicatul de sodiu. Agregatul fin si mare, de natura refractara poate fi: zgura alumino-titanica, zgura de furnal,
minereu de cromit, spartura de caramida refractara. Asigurarea stabilitatii compozitiei se realizeaza cu material fin de adaos,
cum ar fi: zgura, cenusa de termocentrala, samota, cromit, magnezit, loes etc. Utilizarile curente sunt in industria
metalurgica si siderurgica, la constructia cosurilor de fum, furnalelor, cuptoarelor etc., unde pot inlocui produsele ceramice
refractare fiind mai ieftine si mai rapide in executie.
Betoane de protectie contra radiatiilor - au rolul de a reduce intensitatea radiatiei si nu de a o anula. Sunt betoane cu
densitati mari (2500-5000 kg/m3). In compozitia acestor betoane se utilizeaza ca liant cimentul silicatic, silicatic cu zgura sau
aluminos. Ca agregate se folosesc baritina, minereul de fier sau titan, span sau deseuri de armaturi din otel etc., care
cuprind elemente chimice grele (Fe, Ba, Ti) ce au proprietatea de protectie impotriva radiatiei gamma. Se pot folosi ca
adaosuri clorura de bor, clorura de litiu, sulfat de cadmiu etc., care prin continutul de elemente usoare asigura protectie
impotriva neuronilor.
Betoane hidrotehnice - sunt betoane care trebuie sa asigure rezistente mari la inghet-dezghet repetat (gelivitate) si la
actiuni chimice agresive in zona de nivel variabil sau de contact permanent cu apa si aerul.
Realizarea unor astfel de betoane presupune utilizarea unor aditivi antrenatori de aer pentru realizarea unei comportari
superioare la inghet-dezghet; din punct de vedere al comportarii corespunzatoare la coroziune se impune utilizarea unor
betoane cu compactitati mari, realizate cu cimenturi cu rezistente specifice mari la actiuni agresive ( au un continut redus de
C3A) si utilizand in acelasi timp adaosuri plastifiante; zonele interioare, masive, vor utiliza betoane cu cimenturi cu caldura
de hidratare mica.
Betoane rutiere - fac parte din categoria betoanelor de inalta rezistenta si in structura straturilor rutiere trebuie sa prezinte
rezistente mecanice mari si sa fie negelive. In functie de rolul lor in stratul rutier (rezistenta sau uzura) aceste betoane
trebuie sa indeplineasca conditii tehnice diferite. Din punct de vedere al rezistentei, betonul din stratul de rezistenta trebuie
sa aiba clasa de rezistenta Bc22,5, iar cel din stratul de uzura va avea clasa de rezistenta Bc27,5. In compozitia betoanelor
rutiere se utilizeaza cimenturi silicatice cu rezistente bune la inghet-dezghet (cimenturi unitare cu intarire rapida). Ca
agregat se utilizeaza agregat de concasaj cu rezistente mari la uzura (granit, sienit, gabrou, bazalt etc.) Raportul A/C se va
folosi la valori reduse in vederea realizarii unei bune compactitati, cu conditia realizarii unei compactari corecte a betonului.
Din punct de vedere tehnologic, avand in vedere dilatarea-contractia termica a betonului in covoare continue, se impune
realizarea de rosturi transversale si longitudinale de 3-5 cm (la distante normate), ce vor fi umplute cu bitum.
Clasele de betoane azi
Boltari, piese prefabricate (beton vibropresat)
Betoanele usoare sunt betoane cu densitate aparenta sub 2000 kg/m3, bune izolatoare termice si fonice, cu rezistente
mecanice limitate. In functie de principalele proprietati, betoanele usoare se pot imparti in trei clase:
- betoane usoare termoizolatoare λ < 0.30 W/mK, Rb < 30 daN/cm2
- betoane usoare termoizolatoare si de rezistenta λ < 0.60 W/mK, Rb > 30 daN/cm2
- betoane usoare de rezistenta λ > 0.60 W/mK, Rb > 100 daN/cm2
Din punct de vedere al structurii se pot deosebi urmatoarele tipuri de betoane usoare:
Betoanele compacte cu agregate usoare pot fi obtinute folosind agregate usoare naturale (diatomit, scorie, tuf vulcanic,
piatra ponce, calcar cochilifer) sau artificiale (zgura de cazan, spartura de caramida sau tigla, steril de carbune ars, zgura
expandata, perlit expandat, granulit etc). In aceste betoane, golurile intergranulare sunt umplute complet cu mortar, astfel ca
densitatea aparenta si porozitatea lor se datoresc porozitatii agregatelor. Utilizarile specifice acestui tip de betoane este cel
de realizare a unor elemente de pereti, plansee si acoperisuri.
Betoanele macroporoase sunt betoanele din compozitia carora lipsesc aproape complet sau in parte nisipul, iar agregatele
mari pot fi grele compacte sau usoare, cu dimensiuni 5 cm, cu granulozitate discontinua sau cu sort monogranular. Cimentul
din compozitie va fi in cantitate redusa, astfel incat sa poata forma o pelicula pe granulele de agregat, prin care acestea sa se
sprijine intre ele, dar in acelasi timp sa lase goluri mari, ce sa comunice intre ele. Caracteristicile betonului macroporos indica
o permeabilitate ridicata, o rezistenta buna la inghet-dezghet, conductivitate termica mai buna ca la betoanele usoare
compacte, rezistenta Rb < 100 daN/cm2. Utilizarile curente sunt peretii monoliti, blocuri de zidarie, placi termoizolatoare etc.
Betoane celulare sunt betoane care au in structura un numar foarte mare de bule de aer de forme mai mult sau mai putin
sferice, de dimensiuni 0,57 mm si care pot reprezenta pana la 85% din volum. Volumul mare de pori se poate obtine fie
prin inspumare - prin introducerea unui agent spumogen in amestec (spumobetoane), fie cu substante generatoare de gaz -
care realizeaza sistemul de pori, prin gazul degajat in urma unor reactii chimice in amestecul de beton (gazbeton).
Materialele folosite pentru realizarea acestor betoane sunt: liantul (ciment, var, ipsos), agregat (nisip, cenusa de
termocentrala, zgura expandata), substante generatoare de gaze (pulberi de Al, Zn, Mg, feroaliaje), substante generatoare
de spuma (spumogen, clei si sapun de colofoniu). In compozitie se utilizeaza un raport A/C = 2.
Intarirea este grabita de obicei cu ajutorul tratamentului termic pentru a prinde efectul stabilizarii porozitatii si se obtin mai
multe sortimente: B.C.A. (beton celular autoclavizat), G.B.N. (gazbeton cu nisip), G.B.C. (gazbeton cu cenusa).
Utilizarile specifice acestor betoane sunt pentru realizarea de elemente de zidarie si de protectie termica.
BCU
Betonul celular usor (BCU) este un material de constructie rezultat din amestecul unui mortar (ciment + nisip sort 0-3 mm +
apa , conform unei retete de fabricatie ) cu un anumit volum de spuma preparata dupa o tehnologie de fabricatie speciala.
Amestecul rezultat se toarna in tipare decofrabile si etanse in scopul obtinerii blocurilor de zidarie, sau in cofraje rigidizate si
etanseizate corespunzator in vederea realizarii peretilor monolit.
Betonul celular usor (BCU) se utilizeaza in special la realizarea peretilor exteriori sau interiori de compartimentare –
neportanti, la constructii civile si industriale.
La peretii monolit, in interiorul cofrajelor se pot monta elemente pline din polistiren expandat, de forma golurilor in care
urmeaza a fi montate ferestrele sau usile constructiei.
Dupa 12-24 ore materialul, intarit in conditii naturale, poate fi decofrat si, in cazul blocurilor de zidarie, punerea in
opera se va face la minimum 7-10 zile de la turnare, perioada de maturare fiind de 28 zile.

C4 Lianti Mortare Betoane

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

C4 Lianti Mortare Betoane

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MATERIALE DE CONSTRUCȚII

CURS 4 LIANTI, MORTARE, BETOANE

Lianti pe baza de sulfat de calciu: ipsos si anhidrit

Ipsosul este primul liant artificial folosit in constructii. Ipsosul se

Varul gras este calcarul denumit si piatra de var.

Caracteristicile betonului proaspat

Caracteristicile betonului proaspat

Densitatea aparenta (ra) a betonului proaspat

Caracteristici termo-fizice ale betonului

Rezistentele mecanice ale betonului

Influenta naturii rocii de provenienta

Influenta apei si a raportului A/C

S-ar putea să vă placă și