Materiale de construcții-note de curs

CAPITOLUL 7. CIMENT

7.1. Compoziția mineralogică

Cercetătorul A.E.Ternebrom, preluând ideea structurii mineralogice a cimentului, susţine

pentru prima dată existenţa a patru componenţi mineralogici cristalini şi i-a numit: alit, belit, celit
I şi celit II (brownmillerit) şi o sticlă izotropă incoloră.

Clincherul de ciment este un produs cu compoziţie chimico-mineralogică eterogenă, alcătuit

din constituenţi cristalini şi dintr-o masă vitroasă izotropă în spaţiile dintre cristale, cu influenţe
variabile asupra caracteristicilor cimentului.

Alitul (3CaO . SiO2) - este componentul care conţine în cea mai mare parte silicat tricalcic, dar
şi alte substanţe sub formă de soluţie solidă. La răcire bruscă sub 14500C rămâne în stare
subrăcită, bogat în energie şi prezintă o reacţie puternică cu apa. Este componentul cel mai
important al lianţilor silicatici şi influenţează priza, întărirea cimentului şi rezistenţele sale
mecanice.

Belitul (2CaO . SiO2) - acest component este stabil de la temperaturi de la 14500C la 6750C şi
chiar mai mici. Prezenţa impurităţilor şi răcirea bruscă a clincherului permite stabilizarea
belitului. În clinchere, belitul este o soluţie solidă de 2CaO . SiO2 şi este mai sărac în energie,
reacţionând mai greu cu apa.

Celitul I (4CaO . Al2O3 . Fe2O3) şi celitul II (3CaO . Al2O3) sunt amestecuri complexe
cristaline, în care predomină feroaluminatul tetracalcic, respectiv aluminatul tricalcic sub formă
de soluţie solidă, bogate energetic şi reacţionând puternic cu apa.

Componenţii mineralogici ai cimentului sunt substanţe sub formă cristalină, dar în cimentul
silicatic se formează şi o fază sticloasă (amorfă) alcătuită din topituri de aluminaţi ce nu au putut
cristaliza din cauza racirii bruşte a clincherului. Faza amorfă este foarte importantă pentru priza
cimentului deoarece este foarte bogată în energie şi reacţionează rapid cu apa.

În compoziţia clincherului se găseşte în stare liberă CaO şi MgO în cantităţi relativ reduse, dar
care în stare supraarsă (în starea polimorfă β), se hidratează lent, după terminarea prizei
cimentului și, prin mărire de volum, poate provoca defecte structurale.
Alcaliile existente în ciment legate de CaO, dau compuşi fără proprietăţi hidraulice şi apar
adiţionat atât în silicaţi cât şi în aluminaţi.

SISTEMUL DE ECUAȚII

 C3S+C2S =75%
 C3A+C4AF =25%
In cazul în care conținutul de trioxid de calciu, din amestecul de materii prime, este redus,
în locul aluminatului tri-calcic C3A se formează ferit bi-calcic C2F, iar a doua ecuație a
sistemului devine:
 C2F+C4AF=25%

Ciment Pag. 1
 Materiale de construcții-note de curs

Notații:
C3S↔alit ;
C2S↔belit
C4AF↔celit I
C3A↔ celitII

Componenții mineralogici ai cimentului

7.2. Mecanismul reacţiei cu apa a lianţilor silicatici

Prin amestecarea cimentului silicatic cu apa, în masa cimentului se produc fenomene fizice şi
reacţii chimice, odată cu formarea unei paste de consistenţă plastică ce are proprietatea de a face
priză şi apoi de a se întări.
Compuşii chimici ai lianţilor hidraulici silicatici sunt de natură ionică şi sunt formaţi din ioni
Ca2+ care dau baze tari şi oxizi cu caracter de acizi slabi.
În urma amestecării cimentului cu apa au loc reacţii succesive de hidratare şi hidroliză, iar
produşii de reacţie pot fi cristalini sau geluri puternic hidratate.

7.3. Mecanismul prizei și întăririi cimentului silicatic

Hidroxidul de calciu Ca(OH)2 și hidroaluminatul tricalcic 3CaO·Al2O3·6H2O sunt produse de
hidratare în stare cristalină; toate celelalte produse de hidratare se prezintă sub formă de geluri.
Componentele de hidratare rezultate provoacă fenomenele fizice care determină priza pastei
liant-apă.

Ciment Pag. 2
 Materiale de construcții-note de curs

În faza inițială (faza 0), granulele de liant, dispersate în apă , formează sistem fizic(este faza de
inițiere a reacțiilor de hidratare), încât consistența pastei depinde numai de raportul solid/lichid.
În faza următoare (faza I), pe măsura hidratării superficiale a granulelor de ciment , apa de
amestecare devine soluție saturată a componentelor de hidratare.
Componentele cristaline (cristal I) precipită în soluție iar componentele gelice (gel I) anrobează
granulele de liant. Apariția cristalelor, prin frecarea internă pe care o induc în pastă, ca și apariția
gelurilor (mai vâscoase decât apa), fac ca pasta să devină mai vârtoasă.
Este faza de început a prizei
Cum mantaua de geluri este puțin permeabilă, dar este îmbibată cu apă , granulele de liant
continuă să se hidratează cu apa conținută de geluri, încât acestea vor suferi contracții și vor
crăpa. Prin crăpăturile mantalei, apa va putea pătrunde , din nou, la granulele de liant ,
înregistrându-se a II a etapă de hidratere (faza II). Reacțiile de hidratare se produc, însă, sub
mantaua de geluri I, încât componentele cristaline (cristal II) rămân cuprinse în noile geluri (gel
II). Volumul de cristale, ca și cel de geluri crește, gelurile sunt mai vâscoase și, în consecință,
pasta devine rigidă.
Este faza de sfârsit al prizei.
Practic, se poate considera că, după terminarea prizei, procesul de hidratare-hidroliză a granulei
de liant s-a încheiat. S-a constatat că , doar un strat periferic, cu grosimea de aproximativ 30 µm,
din granula de liant, se hidratează , ceea ce explică faptul că, dacă o piatră de liant hidraulic
(întărit) este mojarată fin, pulberea obținută va fi hidratată de apă. Din această cauză, pentru
analiza structurilor conglomeratelor realizate, liantul este considerat ca parte fină de agregat.

Structura unei paste de liant cu priza terminată poate fi descrisă ca un sistem dispers lichid-
solid în care:
 Faza solidă este alcătuită din împâslirea formată din granulele de liant rămase
nehidratate și de formațiunile cristaline de hidratare și din formațiunile coloidale ce
formează gelurile.
 Faza lichidă este alcătuită din soluție saturată în componentele de hidratare care se
găsește în pori și în geluri.
După priză, urmează faza de întărire a liantului , ce se produce prin procesul numit îmbătrânirea
gelurilor și care implică două tipuri de fenomene:
-formarea de lanțuri macromoleculare de către hidrosilicații de calciu , lanțuri ce vor lega între
ele gelurile aferente granulele de liant alăturate și vor determina creșterea coeziunii structurii ,
fenomen ce se produce în mediul umed.

Ciment Pag. 3
 Materiale de construcții-note de curs

-uscarea gelurilor și recristalizarea componentelor din soluția ce formează faza lichidă, cu

creșterea rigidității structurii, fenomen care se produce în mediu uscat.

Cele două tipuri de fenomene conferă lianților hidraulici capacitatea de a se întări atât în mediul
umed cât și în mediu uscat. Sub aspectul condițiilor de întărire se remarcă însă, că uscarea
gelurilor implică importante contrageri ale acestora și desprinderea reciprocă a lor, ceea ce face
imposibilă continuarea lanțurilor macromoleculare de hidrosilicați între geluri.
Rezultă că , pentru a se crea condițiile optime de întărire , structura trebuie protejată împotriva
uscării, cel puțin până când stadiul de formare a lanțurilor de hidrosilicați asigură un nivel de
coeziune care să împiedice desprinderea reciprocă a gelurilor.

Formațiunile cristaline au rol preponderent în producerea prizei, iar formațiunile

gelice au rol preponderent în procesul de întărire.

 Proprietăţile tehnice ale cimentului întărit depind direct de volumul de geluri format în
timpul proceselor de hidratare şi hidroliză. Structura acestor geluri este foarte complexă
mai ales în liantul întărit şi uscat. În afară de microfisurile provocate de contracţia
gelurilor, se mai formează pori capilari din cauza excesului de apă de amestecare care
migrează spre exterior şi se evaporă, precum şi de pori de gel, care nu sunt altceva decăt
spaţiile dintre particulele cristalizate, care rămân libere după evaporarea apei.
 Din cele arătate se poate trage concluzia că gelurile formate la hidratarea şi hidroliza
componenţilor mineralogici din lianţii silicioşi formează un sistem microporos şi
microfisurat.

7.4. Fabricarea cimentului Portland

In anul 1824 Joseph Aspdin breveteaza cimentul Portland - denumirea vine de la asemanarea
culorii cimentului cu a pietrei (calcarului) de Portland, exploatata în Dorset - Anglia - acesta
fiind primul liant hidraulic clincherizat de tip silicatic.

Pentru fabricarea cimentului silicatic, se foloseste un amestec de argila 23-25% si calcar 75-77%,
cu eventuale adaosuri in vederea obtinerii anumitor compozitii mineralogice astfel:
- diatomita se foloseste ca adaos silicios;
- bauxita se foloseste ca adaos aluminos;
- pirita se foloseste ca adaos feruginos.

Fabricarea cimentului silicatic se face prin trei procedee, care pregatesc fiecare materia primă în
vederea arderii în modalități diferite:
 Procedeul umed în care amestecul de materii prime se macină în prezența apei (30-50%)
rezultand o pastă; se obtine astfel un amestec omogen și un clincher de bună calitate, dar
procedeul este mare consumator de energie;
 Procedeul uscat în care amestecul de materii prime se macină până la obținerea unei
pulberi fine (în stare uscata). Consumul energetic pentru ardere este redus în raport cu
primul procedeu;
 Procedeul combinat în care amestecul de materii prime se macină pe cale umedă (15-
16% apa) și înainte de ardere se filtrează.

Ciment Pag. 4
 Materiale de construcții-note de curs

Materiile prime astfel preparate, se introduc în vederea arderii în cuptoare rotative cu lungimea
l = 50...150 m, diametrul d = 2,5...3,5 m cu axa înclinată față de orizontala cu 2-30 și care se pot
roti cu 1-2 rotații pe minut.
Cuptorul este căptușit cu materiale refractare și circulația materiilor prime se face în contracurent
cu gazele de ardere, care sunt introduse pe la partea inferioară prin intermediul unor injectoare.
Arderea are loc în zona de mijloc a cuptorului unde se realizează temperatura de 1450oC,
obținându-se un produs parțial topit (clincherul de ciment) care la descarcarea din cuptor se
răceste brusc și se depoziteaza într-o 'hala de clincher' timp de două săptămani.
Răcirea bruscă împiedica o serie de transformări polimorfe a compușilor și cristalizarea acestora
(parțial), ramânând astfel mai activi din punct de vedere chimic.
Depozitarea în hala de clinchere se face deci în vederea definitivării unor reacții chimice, după
care clincherul este măcinat în mori cu bile împreună cu un amestec bine determinat de gips și se
depozitează în silozuri de ciment. Se livreaza în vrac sau ambalat în saci .

7.5. Proprietatile cimentului silicatic

Proprietatile cimentului silicatic, sunt determinate de proprietățile componenților săi

mineralogici și de proporția în care aceștia se găsesc în compoziția cimentului.
Deoarece componenții mineralogici ai cimentului nu pot fi separati individual din ciment datorită
complexității proceselor de ardere, au fost preparate în stare pura substanțele chimice care
formează marea majoritate a componenților mineralogici și acestea au fost analizate, proprietățile
lor putand fi transmise direct componenților mineralogici respectivi.
Principalele proprietati ale acestor componenti
 - viteza de hidratare;
 - caldura de hidratare;
 - rezistentele mecanice;
 - contracția la uscare;
 - rezistența la ingheț-dezgheț;
 - comportarea la tratament termic;
 - comportarea la actiuni chimice agresive.

7.5.1. Viteza de hidratare

Viteza de hidratare a componenților mineralogici s-a analizat prin cantitatea de apa legată de
aceștia funcție de timp.

Din analiza graficului se constată că cele mai mari viteze de hidratare le au compușii aluminoși și
în special C3A(celitul II), aceștia dând o mare cantitate de cristale, care provoacă priza rapidă a
cimentului. Adaosul de gips are rolul de a întârzia apariția formațiunilor cristaline, mobilizând
hidroaluminatul tricalcic și formand sulfataluminatul tricalcic hidratat cu 31 molecule de apă.
In felul acesta cristalizarea hidroaluminatului tricalcic este dirijată și priza întârziată. Reacția sus
menționată trebuie să se producă înaintea apariției formațiunilor gelice și cristaline, care
provoacă de asemenea priza liantului, deoarece cristalizarea sulfaluminatului tricalcic se face cu
o mărire de volum de 3-4 ori, iar aceasta poate provoca (datorită expansiunii) ruperea legăturilor
formate și implicit reducerea rezistențelor mecanice.
Dozarea continutului de gips va avea deci în vedere continutul de C3A.

Ciment Pag. 5
 Materiale de construcții-note de curs

Hidratarea compușilor aluminoși va avea loc în primele 3-7 zile după care este foarte mult
redusă.
C3S - prezintă o curbă de hidratare parabolică, viteza de hidratare fiind destul de ridicată;
C2S - are cea mai redusă viteza de hidratare (aproape liniară).

H2O
C3A

C4AF

C3S

C2S

zile
Viteza de hidratare a compușilor mineralogici

7.5.2. Caldura de hidratare

Este în legatură directă cu viteza de hidratare.
Se abate de la aceasta regula celitul I (C4AF), care deși se hidratează mai repede decat C3S
(alitul), degajă o caldură de hidratare mai mică. Explicația constă în faptul că reacția de hidratare
a C4AF se desfasoară în două faze:
 - în prima fază se obține hidroaluminatul tricalcic și hidroferit monocalcic (reacție
exotermă);
 - în faza a doua, hidroferitul monocalcic, instabil, se descompune în trioxid de fier
hidratat și hidroxid de calciu (reacție endotermă).

Căldura de hidratare componenți

mineralogici ciment

Ciment Pag. 6
 Materiale de construcții-note de curs

7.5.3.Rezistentele mecanice
Se datoreaza în special fazei gelice din structura liantului hidratat, care leagă între ele
formațiunile cristaline și granulele de ciment nehidratate încă. Hidratarea completă a granulelor
de ciment nu se realizează niciodată, acesta având loc pe un strat superficial, la suprafața
granulelor de ciment.
Concluzii:
 - C3S - da cea mai mare rezistență începând din primele zile;
 - C4AF - prezintă rezistențe inițiale mari (la 7 zile), după care creșterea este mai lentă, dar
destul de accentuată;
 - C2S - prezintă o creștere permanentă, dar de mica valoare;
 - C3A - prezintă o creștere relativ mare a rezistențelor în primele zile, după care nu mai
participă la creșterea rezistențelor (dă formațiuni cristaline, comportarea fiind
asemănătoare cu a ipsosului).

Rezistențe mecanice componenți

mineralogici ciment

7.5.4.Rezistenta la inghet-dezghet, avand în vedere că reprezintă de fapt rezistența la actiunea

de împingere a apei care îngheață în pori (prin mărirea volumului), prezintă aceleași caracteristici
de variabilitate manifestate la rezistențele mecanice. In acest sens, alitul va conferi rezistențele
cele mai mari.

7.5.5. Contracția la uscare se produce datorită pierderii apei din geluri (prin sorbție interioară
către granulele nehidratate si prin evaporare) si are ca efect reducerea dimensiunilor elementelor
turnate, fie aparitia unor pori în structura pietrei de ciment.
Contracția la uscare la 28 zile prezintă creștere începând de la celit ll (0,0048 mm/m) și
continuând cu celit I si belit, alit (0,0322 mm/m).
Deci contracția la uscare va fi cu atat mai mare cu cat volumul de geluri va fi mai mare, deci cu
cât cimentul va fi mai bogat în silicati și mai fin măcinat.

7.5.6.Comportarea cimenturilor silicatice la tratament termic

Tratamentele termice aplicate elementelor de construcții pe bază de ciment silicatic au în vedere
accelerarea proceselor de întărire a liantului și se aplică în industria prefabricatelor; prezintă

Ciment Pag. 7
 Materiale de construcții-note de curs

efecte economice importante prin eliberarea rapidă a tiparelor și a spațiilor de turnare

(productivitate mare).
 Tratamentele termice constau in ridicarea temperaturii la peste 400C (aceasta fiind
considerata temperatura normala de intarire) a incintei de pastrare a elementelor
(probelor) din cimentul respectiv, putand fi insotita de abur la presiune normala sau
marita (aburire sau autoclavizare), caz in care tratamentul se numeste hidrotermic.
Prin accelerarea reactiilor de hidratare ca și prin deformațiile termice ce le suportă prefabricatul,
rezistențele mecanice ale liantului întărit sunt mai mici decât în cazul întăririi normale. Din
componenții cimentului, belitul prin tratament termic ajunge la o viteză de hidratare care îi
conferă rezistențe superioare față de întărirea normală, dar acestea sunt inferioare rezistențelor
diminuate ale alitului.
Ceilalți componenți au o comportare la tratament termic în concordanță cu rezistențele mecanice,
cea mai slabă comportare având-o celitul II.

7.5.7.Comportarea cimenturilor silicatice la acțiuni chimice agresive

Acțiunea agenților chimici din mediul inconjurător asupra elementelor de construcții executate
cu ciment silicatic, este precedată de fenomene de suprafață (adsorbție și chemosorbție) și de
fenomene de difuzie a acestora în structura pietrei de ciment.

In funcție de transformarile suferite de piatra de ciment sub actiunea agenților chimici, se pot
identifica trei tipuri de coroziune:
 Coroziunea de tip I - cunoscută sub denumirea de coroziunea de dizolvare-levigare. Este
generată de procesul de dizolvare a unor produși hidratați existenți în piatra de ciment sub
acțiunea apei moi (apa de ploaie, din zăpadă și din unele râuri). Apa, după ce dizolvă
produșii hidratați, în special Ca(OH)2 , îi antrenează în exterior, proces denumit levigare.
Acest tip de coroziune este guvernat preponderent de fenomene fizice.
 Coroziunea de tip II este provocată de interacțiunea chimică dintre agenții agresivi din
mediu agresiv (ape reziduale și industriale, sau din atmosferă) și constituienții pietrei de
ciment. Aici poate fi inclusă și acțiunea unor factori biochimici (mușchi, alge etc.). În
urma acestor interacțiuni chimice, rezultă produși ușor solubili și greu solubili. Produșii
solubili sunt ușor levigați. Cei greu solubili adesea au consistență de gel și, deși rămân în
locul unde s-au format (în pori, fisuri), influențează negativ rezistența betonului.
 Coroziunea de tip III apare ca urmare a interacțiunilor dintre mediile agresive și
constituenții pietrei de ciment, când rezultă produși al căror volum molecular este cu mult
mai mare decât al reactanților ce i-a generat. Acest tip de coroziune este generat de apele
ce conțin compuși cu sulf (sulfat de calciu, SO2, H2S).

Coroziunea chimică a pietrei de ciment

 Coroziunile de tipul I și II sunt evolutive, afectând stratul superficial al pietrei de ciment și

continuă pe măsură ce stratul afectat este îndepărtat. Coroziunea sulfatică este structurală ,
provocând dezagregarea prin expansiune.
 Toate formele de coroziune implică decalcifierea pietrei de ciment , întrucât conține calciul
cu legătura cea mai slabă. Cimenturile alitice vor fi mai sensibile la coroziune chimică decât
cimenturile belitice.

Ciment Pag. 8
 Materiale de construcții-note de curs

 Coroziunea sulfatică se produce ca urmare a reacției cu hidroaluminatul de calciu din

compoziția pietrei de ciment. Rezultă că cimenturile aluminatice vor fi cele mai sensibile la
acest tip de coroziune.
 Coroziunea pietrei de ciment se produce fie conform unuia din mecanismele descrise, fie prin
combinații ale acestora.
 Ex: -MgCl2 poate produce, simultan coroziunile de tipul II și III
-soluția de sulfat de amoniu produce coroziunea de tip I si III
- apa de mare produce simultan toate tipurile de coroziune

Masuri de mărire a rezistenței la coroziune

- alegerea unui ciment cat mai puțin sensibil la coroziune (sărac în C3A și compuși ce conțin ioni
de calciu ușor hidrolizabili);
- utilizarea cimenturilor cu adaosuri de cenuși, zgură;
- realizarea unei compacitati mai mari a pietrei de ciment;
- realizarea de pelicule protectoare anticorozive pe bază de polimeri.

7.6.Tipuri de cimenturi

Aprecierea tipului de ciment în conformitate cu noile standarde se face în funcţie de proporţia de

amestec între clincher şi materialul de adaos. Clasificarea cimenturilor de tip silicatic este
următoarea:
grupa l – cimenturi unitare, la care proporţia de clincher depăşeşte 95%, diferenţa fiind
constituită din adaosul de gips pentru reglarea prizei şi, dacă este necesar unele adaosuri de
corecţie pentru compoziţia oxidică;
grupele ll ….V – cimenturi cu adaosuri, la care proporţia de adaos depăşeşte 5% și în funcție
de tipul de adaos aceste grupe au denumiri specifice. Ex.: grupa II este grupa cimenturilor
Porland cu adaosuri, grupa III este grupa cimenturilor metalurgice etc.

7.6.1. Cimenturile silicatice unitare

Departajarea din punct de vedere calitativ a cimenturilor se face în funcţie de clasa de

rezistenţă.

7.6.1.1. Cimenturile alitice, sunt cimenturi unitare folosite în mod curent şi în care alitul este
componentul principal, fiind simbolizate prin numărul grupei (l) urmat de clasa de rezistenţă, de
litera R (dacă este ciment cu întărire rapidă) şi de numărul standardului (ex. Ciment l – 52,5R –
SR388-95).
Cimenturile alitice sunt caracterizate prin:
 rezistenţe mecanice mari
 căldură mare de hidratare
 viteză mare de hidratare.
Se recomandă a fi utilizate în lucrări de betoane de mare rezistenţă (beton armat şi
precomprimat), la lucrări expuse la condiţii severe de exploatare (umiditate, îngheţ-dezgheţ
repetat etc.), la lucrări pe timp friguros şi pentru industria prefabricatelor.
De asemenea, caracteristica acestor cimenturi este creşterea rapidă a rezistenţelor (la trei zile
rezistenţele obţinute reprezintă 50% din cele finale).

Ciment Pag. 9
 Materiale de construcții-note de curs

În afara acestor cimenturi, la noi în ţară se fabrică şi cimenturi unitare cu utilizări speciale.

7.6.1.2. Cimentul hidrotehnic, face parte din categoria cimenturilor unitare cu utilizări speciale
şi în varianta actuală se notează H l (în varianta veche H35), este un ciment belitic cu întărire
lentă şi căldură de hidratare redusă.
Este recomandat pentru lucrări masive, la care dilatările termice ce se manifestă la celelalte
cimenturi, urmate de contracţia la uscare pot produce fisurarea pietrei de ciment.
Cimentul H l, prezintă de asemenea rezistenţă bună la gelivitate şi rezistenţă moderată la acţiuni
corosive sulfatice.

7.6.1.3. Cimentul rezistent la sulfaţi - este de asemenea un ciment unitar cu utilizări speciale.
Cimentul SR l (rezistent la sulfaţi, în varianta veche SR35) - este un ciment belitic (C3S =
max.55% şi C3A + C4AF = max.22%) cu întărire lentă şi căldură de hidratare redusă.
Cantitatea redusă de Ca(OH)2 liber, format la hidratare, îl face rezistent la acţiuni agresive
sulfatice.

7.6.1.4. Cimentul aluminos. Obținere, caracteristici, utilizări.

Cimentul aluminos este un liant hidraulic cu o priză normală şi cu întărire rapidă şi se obţine
prin calcinarea amestecului de calcar cu bauxită.
Bauxita este un mineral cu aspect amorf, de culoare albă sau roşcată şi conţine trioxid de
aluminiu hidratat (Al2O3 • nH2O) şi ca impurităţi Fe2O3 şi SiO2. În loc de bauxită se mai poate
folosi zgura aluminoasă sau deşeuri de la fabricarea aluminei (şlam roşu).
După temperatura de ardere a materiei prime se obţine:
- ciment aluminos clincherizat dacă arderea s-a făcut până la clincherizare (1200-13000C);
- ciment aluminos topit dacă arderea s-a făcut până la topirea completă.
Clincherul obţinut, respectiv topitura, se răceşte brusc şi se macină fără adaos de gips.

Compoziţia mineralogică a cimentului aluminos diferă după modul de obţinere, însă în

compoziția cimentului aluminos intră aluminații , astfel:
 - aluminatul monocalcic ( CA) - în proporţie de 55-75%;
 - trialuminat pentacalcic (C5 A3);
 - dialuminat monocalcic (C A2);
 - silicoaluminat dicalcic ( C2 AS);
 - silicat dicalcic (C2S).

Componentul de bază al cimentului aluminos este aluminatul monocalcic care îi conferă

acestuia următoarele caracteristici specifice:
 întărire rapidă
 căldură de hidratare mare
 rezistenţe mecanice mari
 rezistenţă la acţiuni chimice
 rezistenţă la temperaturi înalte.

Ciment Pag. 10
 Materiale de construcții-note de curs

Reacțiile de hidratare-hidroliză

La amestecarea cu apa se formează în prima fază hidroaluminat monocalcic:

CaO •Al2O3+10H2 O → CaO•Al2O3•10H2O
Acest compus este instabil şi într-o fază ulterioară formează hidroaluminat dicalcic cristalin şi
gel de alumină hidratată:
2(CaO•Al2O3•10H2O) →2CaO•Al2O3•8H2O + Al2O3•nH2O
Ceilalţi compuşi aluminoşi dau prin reacţii de hidratare-hidroliză cristale de hidroaluminaţi de
calciu şi geluri de hidroxid de aluminiu.
Silicatul dicalcic (C2S) se hidratează dând geluri de hidrosilicaţi de calciu şi hidroxid de calciu
cristalin.
Hidroxidul de calciu degajat la hidratarea silicaților de calciu este legat chimic de hidroxidul de
aluminiu şi transformat în hidroaluminat de calciu.

Proprietățile cimentului aluminos

Lipsa hidroxidului de calciu liber, în compoziţia cimentului aluminos hidratat îi conferă

acestuia o bună rezistenţă la acţiuni agresive chimice.
Pentru temperaturi mai mari de 300C are loc transformarea hidroalumiatului dicalcic în
hidroaluminat tricalcic cristalin, cristalizat în sistem cubic, cu eliberare de noi cantităţi de gel de
alumină hidratată şi o reducere corespunzătoare de volum:
3(2CaO•Al2O3•8H2O) → 2(3CaO•Al2O3•6H2O)+Al2O3•nH2O
Reducerea de volum duce la microfisurarea pietrei de ciment aluminos şi în acelaşi timp la
reducerea rezistenţelor cu 50-80%.
Cimentul aluminos se poate folosi la lucrări sub apă, lucrări subterane sau în zone cu climat
rece etc.
Comparativ cu cimentul silicatic, cimentul aluminos are priza normală (1...5 ore) dar întărire
rapidă. Rezistenţele mecanice cresc rapid în primele 1...3 zile, după care creşterea se atenuează.
La 28 zile rezistenţele cimentului aluminos sunt egale cu ale cimentului silicatic sau uşor
superioare acestuia.
Hidroxidul de aluminiu sub formă gelică conferă pietrei de ciment aluminos o compactitate
ridicată şi implicit rezistenţă la gelivitate.
Prin încălzire, hidroaluminaţii de calciu pierd treptat apa fără distrugerea pietrei de ciment, dar
cu mărirea porozităţii şi reducerea rezistenţelor mecanice. La temperaturi peste 5000C liantul
începe să reacţioneze cu agregatul de tip refractar (şamotă, zgură, magnezie etc.), iar rezistenţele
încep să crească (întărire de tip ceramic).

Utilizări ciment aluminos

Se utilizează:
- la betoane cu rezistenţe iniţiale mari şi întărire rapidă;
- la betonări pe timp friguros şi în zone temperaturi maxime sub +300C (lucrări subterane,
subacvatice);
- la betoane rezistente la coroziune;
- la betoane refractare ( cămășuieli refractare, la cuptoare, în amestec cu agregate de tip ceramic).

Ciment Pag. 11
 Materiale de construcții-note de curs

La prepararea betoanelor cu ciment aluminos se va evita amestecarea cu ciment silicatic şi alte

substanţe donoare de ioni de calciu, care provoacă accelerarea prizei şi reducerea rezistenţelor (
mecanice şi la coroziune).
În ţara noastră se fabrică ciment aluminos cu mărcile: A 35, A 40.

7.6.1.5. Cimenturi speciale

Cimenturi albe PA 25 și PA 35 ,sunt fabricate din cimenturi alitice, sărace în oxid de fier, deci,
cu conținut redus de celit I. Se utilizează pentru prepararea mortarelor albe sau în culori deschise,
pentru tencuieli decorative.

Cimenturi colorate se fabrică din ciment alitic alb, căruia i se adaugă pignenți minerali
rezistenți la lumină și la alcalii. Aceste cimenturi se notează cu literele corespunzătoare culorii
(PG= portland galben, PV= portland verde, etc)și se folosesc pentru mortare de tencuieli
decorative (colorate).

Cimentul pentru drumuri CD40 este fabricat din clincher alitic, cu conținut mare de celit I și
ferit de calciu, celitul II fiind limitat la maxim 10%. Alături de rezistențele mecanice și de
rezistența la îngheț-dezgheț, această compoziție mineralogică îi conferă o foarte bună constanță
de volum , necesară realizării straturilor relativ subțiri și de suprafață mare. Este destinat
realizării îmbrăcămintilor rutiere din beton de ciment.

Cimenturile hidrofobe sunt cimenturi obișnuite, dar care, în faza de măcinare, sunt tratate cu
substanțe tensioactive, care conferă caracter hidrofob granulelor. În acest mod se reduce
sensibilitatea cimentului la umiditatea atmosferică și se poate prelungi durata de stocare admisă.
La amestecarea cu apa, moleculele substanței tensioactive se desorb de pe granulele de ciment,
se dispersează în apă și joacă rol de aditiv tensioactiv în mortarul sau betonul preparat.

Cimenturile expansive sunt obținute prin amestecarea cimentului portland cu ipsos sau ciment
aluminos. Astfel de amestecuri prezintă expansiune , datorită formării tri-sulfo-aluminatului tri-
calcic hidratat . Se realizează paste și mortare folosite la obturarea unor fisuri , colmatarea
rosturilor între elemente prefabricate, etc. În toate cazurile, elementele realizate cu astfel de
amestecuri nu sunt considerate portante, după obturare, trebuind executată consolidarea cu
cimenturi obișnuite.

7.6.2.Cimenturi cu adaosuri

Adaosuri pentru cimentul Portland

 Materialele de adaos pentru cimenturi sunt pulberi minerale ( măcinate la finețea

cimentului) și se adaugă, alături de gips, în faza tehnologică de măcinare a clincherului.
 Pot fi: - active
-inerte ,
după cum participă sau nu , la procesele de priză și întărire ale cimentului de bază.

Ciment Pag. 12
 Materiale de construcții-note de curs

Adaosuri active pot fi :

- adaosuri cimentoide, dacă pastele formate cu apa au capacitate proprie de întărire
-adaosuri hidraulice, dacă pastele formate cu apa nu au capacitate proprie de întărire , dar o
capătă, când li se adaugă materiale donatoare de calciu.

7.6.2.1.Adaosuri active

Caracterul adaosurilor active poate fi exprimat prin:

Modulul de bazicitate(Mb), Mb=

Modulul de activitate (Ma), Ma=

Pentru a fi considerat adaos cimentoid, Mb>1,10.

Cu cât Ma este mai mare, viteza de întărire va fi mai mare.

Adaosuri active: - zguri de furnal

- cenuși de termocentrală

Zguri de furnal
Rezultă prin topirea sterilului (argilei), din mineralul de fier, împreună cu calcar, dolomită și
magnezită (folosite ca fondanți la elaborarea fontelor).
Sunt realizate condițiile ca zgura să conțină silicați, aluminați și feriți de calciu și magneziu,
încât , dacă la evacuarea din cuptor zgura este răcită rapid în aer, aceste componente hidraulice
rămân în stare amorfă, reacționabilă cu apa.
Zgurile răcite cu apă pierd capacitatea de reacție ulterioară, iar zgurile de oțelărie au caracter acid
(hidraulic), întrucât la elaborarea oțelurilor nu se folosesc fondanți bazici.

Cenuși de termocentrală
Rezultă prin topirea particulelor de argilă sau de marnă care impurifică cărbunele (măcinat)
folosit ca și combustibil. Bazicitatea este dată de conținutul de carbonat de calciu conținut de
aceste impurități.
Particulele mari de cenușă cad în cenușar formând cenușile de focar .
Particulele fine de cenușă sunt antrenate de curentul de aer suflat pentru ardere și sunt colectate
la coșurile de fum , formând cenușile zburătoare (cenuși volante).
Dacă aceste cenuși sunt colectate pe cale uscată, granulele au capacitate de reacție cu apa.
Colectarea cenușilor este obligatorie pentru protecția mediului. Există 2 căi de colectare a
cenușilor: pe cale umedă, prin pulverizare cu apă ( granulele pierzând capacitatea de reacție
ulterioară cu apa) și pe cale uscată, folosind electro-filtre.

Ciment Pag. 13
 Materiale de construcții-note de curs

7.6.2.2. Adaosuri hidraulice

Trasul
Este obținut prin măcinarea tufurilor vulcanice, roci rezultate prin aglomerarea particulelor de
lavă pulverizate în atmosferă.
Granulele de cenușă vulcanică se depun pe suprafața scoarței terestre formând depozite numite
puzzolane.
Datorită răcirii rapide și conținutului de oxizi metalici , la acțiunea apei atmosferice, granulele de
cenușă vulcanică se hidratează superficial și aglomerează în roci macroporoase ( tufuri).
La măcinarea tufurilor, stratul hidratat este spart, încât granulele de tras, oferă suprafețe
reacționabile și este folosit ca adaos hidraulic.

Alte materiale folosite (în stare măcinată) ca adaosuri hidraulice:

- Argila calcinată la temperaturi de (600-700)ºC și deșeuri ceramice
- Bauxită calcinată la temperatura de 600º C
- Diatomitul și tripoli, roci sedimentare organogene, bogate în bioxid de siliciu amorf.

Într-o pastă de ciment portland cu adaosuri active, se produc, simultan, următoarele procese:
- Hidratarea componentelor clincherului de ciment
- Hidratarea componentelor adaosului activ
- Legarea hidroxidului de calciu, degajat la hidratarea clincherului, de către oxizii acizi din
compoziția adaosului, cu formarea de componente hidraulice.

Consecințele introducerii adaosurilor active

 Timpii aferenți prizei sunt aproximativ aceeași , dar întărirea este mai lentă și prelungită
pe o durată mai mare, corespunzător vitezei de reacție , mai reduse, a adaosului.
 Exortermicitatea cimentului scade, datorită exotermicității mai reduse a adaosului.
 Marca cimentului este mai redusă (pe măsura creșterii proporției de adaos).
 Compactitatea pietrei de ciment scade, întrucât, la același dozaj de apă de amestecare, un
volum mai mic de apă va fi mobiizat în reacțiile de hidratare .
 Rezistența la îngheț-dezgheț scade întrucât volumul de geluri produs de adaos nu
egalează volumul de geluri produs de clincher.
 Comportarea la coroziune chimică se îmbunătățește datorită reducerii hidroxidului de
calciu liber din structura pietrei de ciment.

Adaosuri inerte- nu influențează priza și întărirea cimentului, fiind utilizate în scopuri

economice și granulometrice (nisip silicios, marnă, calcare fin măcinate).

7.7. Lianți micști pe bază de var gras

Aceștia se obțin prin amestecuri de materiale donatoare de calciu cu materiale ce conțin oxizi
necesari formării de componente hidraulice. Se realizează amestecuri zgură-var, cenușă-var
și tras-var , care prezintă capacitate de întărire, dar procesul este lent și prelungit în timp.
Astfel de amestecuri se numesc lianți puzzolanici , au caracter hidraulic și se folosesc pentru
stabilizarea argilelor și a altor materiale granulare (balast), pentru prepararea betoanelor și
mortarelor de mică rezistență ( dacă nu se impune creșterea rapidă a rezistențelor sau dacă
prelungirea procesului de întărire în timp devine favorabilă; ex: lucrări de terasamente și
fundații rutiere).

Ciment Pag. 14
 Materiale de construcții-note de curs

Cimenturi cu adaosuri uzuale

Tip Denumire Simbol Clincher Zgură Puzzolană Puzzolană Cenușă de Calcar

granulară termocentrală
(K) Naturală Industrială (L)
(S) (V)
(P) (Q)
II Ciment II A-S 80-94 6-20 - - - -
Potrtland
cu zgura II B-S 65-79 21-35

II Ciment II A-V 80-94 - - - 6-20 -

Portland
cu cenusa
II Ciment II A-P 80-94 - 6-20 - - -
portland
cu II B-P 65-79 21-35
puzzolana
naturala
II Ciment II A-L 80-94 - - - - 6-20
Portland
cu calcar II B-L 65-79 21-35

II Ciment II A-M 80-94 6-20 6-20 6-20 6-20 6-20

Portland
compozit II B-M 65-79 21-35 21-35 21-35 21-35 21-35

III Ciment de III-A 35-64 36-65 - - - -

furnal
IV Ciment IV-A 65-89 - 11-35 11-35 11-35 -
puzzolanic
V Ciment V-A 40-64 18-30 18-30 18-30 18-30 -
compozit

NOTĂ:
S-zgura;
P-puzzolane naturale (tras);
V-cenusa ;
L-calcar
H-ciment hidrotehnic;
A;B-doua tipuri de ciment cu acelasi adaos dar în procente diferite;

Ciment Pag. 15
 Materiale de construcții-note de curs

Cimenturi cu căldură de hidratare redusă și rezistențe la agresivitate chimică sulfatică

Sort Tip Clincher (K) Zgură (S) Puzzolană naturală

(P)

Cimenturi cu HI 100 - -
caldură de
hidratare limitată
H II A-S 80-94 6-20 -
H II B-S 65-79 21-35 -
H III A 35-64 36-65 -
Cimenturi cu SR I 100 - -
rezistență la
agresivitatea
apelor cu conținut
de sulfați
SR II AS 80-94 6-20 -
SR II A-P 80-94 - 6-20
SR II B-S 65-79 21-35 -
SR III A 35-64 36-65 -

Analogie între noua și vechea simbolizare a cimenturilor:

- cimenturi tip II/A include vechea marcă Pa35 în care ponderea adaosului era 15%;
- cimenturi tip III/A include vechea marcă F25 în care conținutul de zgură de furnal era de 50%
din conținutul de clincher;
- cimenturile tip III/B include vechea marcă M30 în care conținutul de adaos este de 30% din
conținutul de clincher.
Din categoria cimenturilor compozite pe bază de clincher belitic fac parte cimentul tip H II/A-S
(corespunde vechii mărci Hz 35), H II/B-S și H III/A la care crește proporția de adaos și se
îmbunătățește comportarea la acțiuni agresive, dar utilizarea este mai redusă.
Tot din categoria cimenturilor compozite pe bază de clincher belitic fac parte cimenturile
rezistente la coroziune sulfatică, cu simbolizarea SR II/A-S și SR II/A-P ce include vechea
marcă SRA 35 sau SR II/B-S și SR III/A care nu au un anumit corespondent în mărci vechi.
Aceste cimenturi au următoarele caracteristici:
-rezistențe mecanice apropiate de ale cimentului silicatic unitar;
-contracții mai mari și care presupun o tratare atentă după turnarea elementelor din beton
executate cu astfel de cimenturi; preluarea contracțiilor se poate face prin adoptarea unei
granulozități a agregatelor;
-permeabilitatea în prima perioadă de întărire nu este mult influențată , dar ulterior
impermeabilitatea va crește chiar dacă cimentul a fost păstrat în mediul umed;
- evoluția rezistenței la îngheț-dezgheț este favorabilă la 6 luni de la turnare.

Ciment Pag. 16