Sunteți pe pagina 1din 14

cap.

4 FINISAJE PELICULOGENE

4.1. GENERALITĂŢI

1.1.1 Introducere
Scopul principal al capitolului este acela de a oferi studen ţilor
cunostinţele necesare executarii diverselor tipuri de finisaje peliculogene,
curent folosite în practică.

Obiectivele principale ale capitolului sunt acelea de a oferi studenţilor,


cunoştinţe tehnice, funcţionale şi tehnologice pentru realizarea finisajelor
peliculogene:
zugrăveli;
vopsitorii;
lucrări noi şi de renovare a celor existente;

În lucrare nu sunt prezentate şi descrise lucrările referitoare la


executarea şi remedierea finisajelor peliculogene situate în medii intens
poluate.

Timp de studiu estimat: 10 ore

Cerinţe preliminare:
Elemente de fizica şi chimia materialelor de construcţii.
Cunoaşterea caracteristicilor de bază din punct de vedere fizico-
chimici ale materialelor curent utilizate în domeniul
construcţiilor.
Rezolvarea subsistemelor constructive şi al elementelor de
construcţii din punct de vedere al exigenţelor şi criteriilor de
performanţă.
Reţete de preparare ale unor zugrăveli clasice, curent utilizate în
domeniul construcţiilor.

Cuvinte cheie: finisaje peliculogene, zugrăveli, vopsitorii

4.1.2. DEFINIŢIE
Finisajele peliculogene sunt lucrări care se aplică în 1 .. 3 straturi subţiri, pe suprafeţele
elementelor de construcţie şi de instalaţii.

Ţinând cont de produsele folosite, finisajele peliculogene mai sunt cunoscute ca lucrări de:
- zugrăveli: compoziţie realizată din lianţi de apă (var, clei, silicaţi, cazeină etc.);
suspensie de
- vopsitorii: compoziţii peliculogene elastice, pe bază de solvenţi de apă, derivaţi
celulozici etc. suspensie de ulei sau emulsie,

1
Principalele funcţiuni ale finisajelor peliculogene sunt:
- igienic: formează o suprafaţă netedă şi continuă care nu reţine praful şi celelalte
impurităţi din aer; se întreţin foarte uşor (în special vopsitoriile);
- estetic: produsele conţin adesea coloranţi iar suprafeţele pot fi prelucrate într-o gamă
variată de soluţii;
- de acoperire al imperfecţiunilor existente pe stratul suport: deşi sunt lucrări
peliculogene, prin modul de prelucrare al suprafeţei pot estompa imperfecţiunile
suprafeţei stratului suport;
- de protecţie: anticorozivă, hidrofugă, ignifugă, antiacidă, etc.:

Principalele condiţii tehnice impuse finisajelor peliculogene sunt:


- aderenţă la stratul suport;
- impermeabilitate la soluţii şi gaze;
- rezistenţa la îmbătrânire;
- estetice.

4.1.3. STANDARDE ŞI NORMATIVE DE REFERINŢĂ

Legislaţia naţională este, în principal, armonizată cu legislaţia europeană. În continuare


sunt prezentate principalelor norme naţionale din domeniu:

SR EN 1062:2004 Vopsele şi lacuri. Produse de vopsire şi sisteme de acoperire


pentru zidărie şi betoane exterioare.
SR EN 13300:2002 Vopsele şi lacuri. Produse de vopsire şi sisteme de acoperire pe bază
de apă pentru pereţi şi tavane interioare. Clasificare.
Legea 319/2006 Legea securităţii şi sănătăţii în muncă.
P 130/1999 Normativ privind urmărirea comportării în timp a construcţiilor
P 118/1999 Normativ de siguranţă la foc a construcţiilor
C300-1994 Normativ de prevenire şi stingere a incendiilor pe durata executării lucrărilor
de construcţii şi instalaţii aferente acestora
C16-84 : Normativ pentru executarea lucrărilor pe timp friguros;

Conform Legii 10/2010 (Directiva 89/106/CEE), finisajelor le sunt cerute a fi îndeplinite


următoarele cerinţele esenţiale:
Igienă, sănătate şi mediu înconjurător
- Produsele peliculogene de finisare asigură igiena mediului interior şi exterior
- Produsele peliculogene de finisare speciale pot avea efect antimicrobian
- Produsele peliculogene de finisare speciale pot avea efect de autocurăţare
- Produsele peliculogene de finisare speciale pot asigura rol de ecranare a cladirilor,
faţă de câmpurile electromagnetice din domeniul frecvenţelor GSM.
- Produsele peliculogene de finisare nu sunt cancerigene
- Produsele peliculogene de finisare nu sunt radioactive
- Produsele peliculogene de finisare asigură sănătatea mediului înconjurător, privind
limitarea emisiilor de compuşi organici volatili

2
Siguranţă în exploatare
- Produsele peliculogene de finisare asigură menţinerea caracteristicilor de finisare-
protecţie după expunerea la agenţi atmosferici – radiaţii UV, ploaie, îngheţ-
dezgheţ, etc.
- Produsele peliculogene de finisare nu produc în timpul exploatării disfuncţii care
să afecteze sănătatea

4.1.4. CLASIFICĂRI

În funcţie de modul de uscare a produsului pentru formarea peliculei putem avea:


- uscarea fizică: este procesul în care formarea filmului are loc numai ca rezultat al
evaporării componenţilor volatili, solvenţi sau diluanţi; pelicula astfel formată este
menţinută în această formă numai prin forţele de valenţă secundară;
- uscarea chimică: este un proces în care moleculele liantului reacţionează chimic între ele
şi formează în final o peliculă prin valenţele primare; dacă produsul are componenţi
volatili uscarea chimică are loc după evaporarea acestora.

Pot fi aplicate la:


- interior, neexpuse la acţiunea factorilor climatici;
- exterior, expuse la acţiunea factorilor climatici.

Vopselurile pot fi aplicate sub formă:


- lichidă;
- solidă: sub formă de praf, fixat termic;
- gazos.

4.1.5. SCULE, DISPOZITIVE, ECHIPAMENTE

Sculele şi dispozitivele uzuale necesare pentru punerea în operă a produselor


peliculogene utilizate în construcţii sunt:
- spatule, şpacluri plane, perii de sârmă, perii rotative, şaibe rotative din material abraziv,
ciocane pneumatice, freze mecanice, hîrtiile abrazive, pînza abrazivă, şaibe abrazive din
corindon, carbură de siliciu înglobată în răşini sintetice, aparate electrice de şlefuit pentru
curăţarea asperizarea suprafeţelor;
- pentru sablare, alice metalice, nisip, corindon, carbură de siliciu, perle de sticlă, bile de
plastic, apă sub presiune, gheaţă carbonică;
- perii cu păr aspru, mături, pentru desprăfuirea suprafeţelor;
- pensule cu coadă lungă, pentru aplicarea grundurilor sau amorselor, vopselelor în spaţii
greu accesibile;

3
- dispozitiv pentru amestecarea componentelor (în cazul produselor bicomponente) sau
pentru omogenizarea acestora (în cazul produselor monocomponente);
- spatule, şpacluri profilate, mistrii;
- recipiente pentru preparare – transport;
- schele demontabile din metal sau lemn, capre din lemn, scări duble;
- site fine (900 ochiuri/cm2);
- pensule de diferite mărimi, late, rotunde, tufăr;
- perii din păr de porc, bidinele;
- cancioc, cleşte de cuie, ciocan, metru, sfoară, lampă de benzină,
- role de cauciuc (trafalete) din materiale buretoase sau textile.
etc.

Aparatura utilizată pentru aplicarea produselor peliculogeme este, în principal, alcătuită din:
- utilaje pentru cântărirea şi amestecarea componentelor, în cazul produselor bicomponente
în proporţiile prevăzute;
- echipamente de pulverizare: individuale (vermorel) sau electro-mecanizate
(pulverizare airless sau cu pistolul de aer comprimat);
- instalaţii de încălzire şi protecţie termică asigurate pentru lucrările executate în perioada de
timp friguros astfel încât acestea să se poată usca şi să nu îngheţe;
- echipamente pentru a preveni uscarea forţată, prea rapidă în perioada de timp foarte călduros;
etc.

4.1.6. MATERIALE NECESARE


Principalele materiale folosite în cazul finisajelor peliculogene sunt:
varul stins sau pastă
clei animal, săpun, ceară
vopseaua lavabila pentru pereti si tavane;
vopseaua pe baza de ulei, emailuri , lacuri pentru tamplarie de lemn sau metalica;
chituri, grunduri, ipsos
coloranţi.

4.1.7. GENERALITĂŢI

Finisajele peliculogene sunt soluţii formate din:


- lianţi;
- pigmenţi;
- diluanţi, solvenţi;
- filere;
- sicativi;
- plastifianţi;
- produse auxiliare.

4
4.1.7.1. Constituienţii finisajelor peliculogene

Lianţii
Lianţii au rolul de a lega componenţii atât între ei cât şi de suprafaţa suport. Oferă proprietățile
cum ar fi durabilitatea, luciu, flexibilitate.

După natura lor, lianţii sunt :


organici (uleiuri vegetale, cazeină, amidon, răşini naturale etc.);
anorganici (var, ipsos, răşini sintetice, bitumuri etc.).

Se folosesc următoarele produse:


pentru zugrăveli:
- lianţi de apă (var, sticlă solubilă, ipsos, cleiuri vegetale etc.);
- emulsii de ulei în apă;
pentru vopseluri:
- uleiuri vegetale (in, cânepă);
- răşini naturale (şerlac, colofoniu);
- răşini sintetice: alchide acrilice (policrorură de vinil, aracet), poliuretani,
poliesteri, melaminice, romalchid, epoxidice, siliconice etc.;
- bitumuri.

Funcţie de mecanismul de uscare, reacţia lianţilor se poate realiza prin:


întărire: datorate proceselor reticulare;
evaporare: nitroceluloză (sunt specifice lacurilor).

În cazul vopselurilor rasini sintetice folosite cu rol de lian se pot clasifica funcţie de reacţiile de
întărire, în:
reacţii de policondensare: alchidice, fenol-formaldehidice, ureo-formaldehidice,
melamino-formaldehidice, epoxidice, poliesterice nesaturate, poliuretanice, siliconice;
reacţii de polimerizare: vinilice (poliacetatul de vinil, policlorura de vinil, copolimerii),
acrilice.

Pigmenţi
Pigmenţii au rolul, în principal, de a oferi culoare soluţie şi de a contribui la obţinerea
vâscozităţii soluţiei. La vopselurile speciale, pigmenţii au si alte proprietati, de exemplu pigmenţi
anti-corozivi sau pigmenti magnetici.

După natura lor, pigmenţii pot fi:


- anorganici (coruri, baritina etc.);
- organici, cate pot fi:
- naturali (carminul, indigoul etc.);
- artificiali.
Pigmenţii utilizaţi, în mod frecvent, sunt:
- pigmenţi albi – efectul optic creat de aceştia depinde de împrăştierea neselectivă a
luminii; funcţie de provenienţa lor pigmenţii pot fi de natură anorganică (caolinul, huma,

5
calcarul, creta, barita, varul, ipsosul, albul de zinc, dioxid de titan, sulfit de zinc etc.) sau
organică (răşini albe sub formă de pulbere etc.);
- pigmenţi negri – efectul optic al acestora se bazează pe absorbţia neselectivă a luminii;
funcţie de provenienţa lor pigmenţii pot fi de natură anorganică (negrul de fum, grafitul,
oxidul negru de fier etc.) sau organică (anilina);
- pigmenţi coloraţi – acţionează prin absorbţia selectivă a luminii deseori combinată cu
împrăştierea selectivă; funcţie de provenienţa lor pigmenţii pot fi de natură organică
(pigmenti azoici, dioxazine, trifenilmetan, etc.) sau anorganică:
- galben (ocrul galben, oxidul galben de fier, galbenul de crom, galbenul de zinc
etc.);
- roşu (miniul de fier, miniul de plumb, cinabrul, ocrul roşu etc.);
- albastru (ultramarinul, albastrul de fier, albastrul de crom, azurul etc.);
- verde (de crom, de zinc, de cobalt, cinabrul verde etc.);
- maron (umbra, siena etc.);
- pigmenţi de luciu – aceştia sunt particule metalice cu un indice de refracţie ridicat cu o
structură şi o orientare predominant plană, producând astfel efectul de luciu; din această
categorie se pot aminti:
- pigmenţi cu efect metalic: sunt alcătuiţi din particule metalice lamelare (pulberi
metalice de alamă, aluminiu, zinc, nichel etc.);
- pigmenţi cu efect sidef: sunt constituiţi din particule lamelare transparente ce
produc efectul de perlă (sidef) prin reflexia multiplă atunci când se află orientate
paralel;
- pigmenţi de interferenţă: sunt alcătuiţi din lamele de grosime similară iar la
interferenţă se produce efectul de irizare;
- pigmenţi luminescenţi – se împart în două categorii:
- pigmenţi fluorescenţi – efectul optic se bazează pe absorbţia selectivă a luminii cu
luminescenţă simultană; excitaţia este atinsă atunci când radiaţia are o energie
ridicată cum este cazul ultravioletelor sau a luminii vizibile la lungimi de undă
scurte;
- pigmenţi fosforescenţi – efectul optic al acestora se bazează pe absorbţia selectivă
si împraştierea luminii cu producerea fenomenului de luminescenţă întârziată;
excitatia se atinge la radiaţie cu o energie ridicată cum ar fi radiaţia ultravioletă
sau lumina vizibilă la lungimi de undă scurte.

Diluanţi, solvenţi
Diluanţii şi solvenţii au rolul de a realiza vâscozitatea necesară soluţiei, pentru a fi aplicată. După
aplicare diluanţii şi solvenţii se evaporă şi nu fac parte din compoziţia întărită a produsului.
Există multe produse peliculogene care nu au nevoie de diluanţi sau solvenţi, pentru aplicare.
Diluanţii cei mai des utilizaţi sunt: apa, uleiuri vegetale.
După natura lor chimică, solvenţii pot fi: hidrocarburi alifatice, hidrocarburi aromatice,
hidrocarburi terpenice, alcooli, esteri, cetone, white-spirt, derivaţi cloruraţi.
Funcţie de valoarea punctului de fierbere, solvenţii pot fi:
uşor volatili (valoarea temperaturii de fierbere este de 30 - 70°C): acetona, acetat de
metil, alcool metilic.

6
cu volatilitate medie (valoarea temperaturii de fierbere este de 70 - 110°C): toluen, xilen,
butanol;
cu volatilitate mare (valoarea temperaturii de fierbere este de 110 - 300°C): acetat de
amil, ciclohexanonă).

Pentru obţinerea unei suprafeţe de calitate este necesar ca solventul să se evapore încet. În
caz contrar rezultă pelicule poroase, neuniforme şi lipsite de luciu.

Filere (Aditivi)
Filerele sunt substante sub formă de pulberi cu rol de “adaosuri”.
Materialele cu rol de adaosuri se pot clasifica în funcţie de natura lor în:
- materiale de umplutură naturale: barita (sulfat de bariu), alb de stronţiu (celestina), talc
(silicat de magneziu), sulfat de calciu, caolinul;
- materiale de umplutură artificiale (de sinteză): alumina coloidala, sulfatul de bariu
precipitat, carbonat de calciu.

Proprietăţi ale aditivilor:


modifica tensiunea de superficială , pentru a îmbunătăţi proprietăţile de curgere;
îmbunătăţeşte aspectul estetic finit;
măreşte fluiditatea;
oferă proprietăţi de rezistenţă la îngheţ;
controlează spumarea;
rezistenţă mărită la jupuire;

Alte proprietăţi ale aditivilor includ proprietăţi speciale cum ar fi:


catalizatori;
creşte vâscozitatea;
stabilizatori;
emulgatori;
textură;
creşterea aderenţei;
stabilizatori la UV;
bioacide pentru combaterea acţiunii bacteriene;
costuri reduse;
estetice.

Sicativi
Sicativii sunt substanţe solubile în uleiurile vegetale cu rol de a accelera uscarea acestora.
Sicativii cel mai des folosiţi sunt: litarga, miniul de fier, acetatul de plumb, acetatul de
mangan, sărurile acidului naftelnic etc.

Plastifianţi
Plastifianţii sunt substanţe care amestecate în compoziţiile peliculogene asigură
elasticitatea necesară peliculei.

7
Cei mai des folosiţi sunt: ftalat de butil, ftalat de dibutil, ftalat de diamil, ftalat de dimetil,
ftalat de dimetil glicol, tricrezil fosfat, trifenil fosfat, difenil clorurat, ulei de ricin,
monoglicerida, parafina clorurata.
Operaţiile principale de execuţie a finisajelor sunt:
- pregătirea construcţiilor şi al suprafeţelor suport;
- prelucrarea suprafeţelor suport;
- aplicarea finisajului;
- prelucrarea decorativă a stratului vizibil.

Produse auxiliare
Au rolul de a modifica şi de a îmbunătăţii unele proprietăţi, precum şi de a împiedica
desfăşurarea unor fenomene care pot avea loc în timpul depozitării.
Sunt folosiţi agenţi cu următoarele roluri principale:
stabilizatori;
de dispersie;
de umectare;
antispumanţi;
antioxidanţi;
tixotropi;
de matisare.

Agenţi stabilizatori
Au rolul de a împiedica apariţia fenomenului de sedimentare a pigmenţilor.
Acest fenomen depinde, în principal de:
- proprietăţile fizice, fizico-chimice ale componentelor produsului peliculogen;
- variaţia raportului dat de greutatea substanţelor solide şi greutatea substanţelor lichide;
- condiţiile tehnice de fabricare a produsului peliculogen (intensitatea şi timpul de frecare,
gradul şi modul de diluare);
- forma şi volumul recipientelor în care este ambalat produsul peliculogen;
- condiţiile de depozitare, cu referire directă la temperatură.

Pe lânga folosirea agenţilor stabilizatori, fenomenul de sedimentare mai poate fi combătut


şi prin utilizarea:
- pigmenţilor şi a materialelor de umplutură cu greutate specifică mică, fin dispersaţi;
- lianţilor foarte vâscoşi.

Principalele substanţe sau soluţii care se folosesc cu rol de agenti stabilizatori sunt:
electroliţii (sulfat de sodium), bazele organice (etanol dirtanol-amina, trietanol-amina), soluţii de
săruri alcaline ale acizilor policloronaftalin sulfonici (care conţin trei sau patru atomi de clor în
moleculă), acizi sulfonici, stearaţi.

Agenţi de dispersie
Sunt substanţe care adăugate unei dispersii facilitează dezagregarea compuşilor solizi
care se află în suspensie în lichidul respectiv. Procedeu mai este cunoscut sub denumirea de
defloculare. Trebuie precizat faptul că agenţii de dispersie nu acţionează asupra tensiunii

8
superficiale a fazei lichide. Din categoria agenţilor de dispersie se pot enumera: uleiul
polimerizat, uleiul de ricin, diverşi acizi grasi.

Agenţi de umectare
Au rolul de a micşora tensiunea superficială a lichidului care vine în contact cu
substanţele solide (pigmenţii), facilitând umezirea solidului.
Există o gamă largă de agenţi de umectare cu aplicaţii diferite. În general aceşti agenţi
sunt grupati în următoarele categorii:
compusi anionici: cuprind în molecula grupări polare anionice, legate de o catenă
hidrocarbonată nepolară;
compusi cationici: cationul constituie partea polară (compuşi de amoniu
cuaternari);
compusi neionici: lauratul de etilen-glicol.

Principalii agenţi de umectare folosiţi în compoziţia produselor peliculogene sunt: etilen-


glicolul, dietilen-glicolul, esterii sulfonici ai acizilor dicarboxilici, sulfonaţi ai alcoolilor
secundari, sulfonaţi ai alcoolilor arilici, sulfosuccinaţi de sodiu, aminele, amidele acizilor graşi,
tetrahidroxi-octanul, stearat, palmitat de aluminiu, palmitat de zinc, naftenat de calciu, etc.

Agenţi antispumanţi
Produsele antispumante prezintă activitate superficială mare însă au o rezistenţă mecanică
slabă. Acţiunea acestor agenţi se manifestă prin micşorarea tensiunii superficiale a lichidelor.
Sunt constituiţi dintr-o serie de soluţii apoase de proteine sau uleiuri siliconice.

Agenţi antioxidanţi
Au rolul de a îndepărta inconvenientele datorate procesului de oxidare întâlnit în cazul
produselor peliculogene, care conduce la formarea de pelicule nedorite, în special în timpul
depozitarii.
Pentru acest lucru se pot utiliza două tipuri de solvenţi speciali:
- care acţionează asupra tensiunii superficiale de suprafaţă, întârziind evaporarea
solventului şi implicit a fenomenului de oxidare (amestecuri de cetone si terpene);
- care întârzie formarea de pelicule, având o acţiune inhibitoare asupra procesului de
oxidare de la suprafaţă.

Agentii antioxidanti trebuie aleşi în cunoştinţă, în caz contrar afectează procesul de


uscare al peliculei. Principalele caracteristicile pe care trebuie să le îndeplinească o substanţă
pentru a putea fi utilizată ca agent antioxidant sunt:
- capacitatea de a reacţiona cu oxigenul din aer;
- stabilitate bună;
- neprelungirea duratei de uscare a produsului peliculogen.

Agenţii antioxidanţi trebuie utilizaţi în cantităţi riguros determinate (dacă sunt depăşite
valorile toleranţelor, durata uscării poate fi prelungită sau în caz contrar, nu au nici o acţiune
asupra produsului peliculogen).

9
Din categoria substanţelor utilizate ca agenţi antioxidanţi fac parte derivaţii de
benzofenonă, o-amil-fenolul dizolvat în solvent, p-amino fenolul dizolvat în solvent, trietanol-
amina.

Agenti tixotropi
Au rolul de a împiedica curgerea produselor peliculogene atunci când sunt aplicate pe
suport. Fenomenul de curgere (denumit “formare de perdele”) este datorat unor serii de factori
datoraţi pigmenţilor şi proprietăţilor liantului.
În ceea ce priveşte influenţa pigmenţilor, aceasta se poate remedia prin adăugare de
cantităţi mici de sulfat de bariu fin dispersat. Pentru a elimina influenţa liantului, ce provine din
capacitatea acestuia de întindere, se utilizează adaosuri de solvenţi greu volatili (etilen-glicol)
sau produse care întârzie procesul de oxidare a liantului (maleat de calciu, dioxid de siliciu, etc.).

Agenţi de matisare
Aceste substanţe se utilizează pentru a obţine acoperiri mate, în nuanţe odihnitoare
plăcute. Pentru a obţine acoperiri mate se poate varia proporţia de pigment în produsul
peliculogen precum şi mărimea particulelor de pigment. Ca agenţi de matisare se pot utiliza
amestecuri speciale de solvenţi (derivaţi cloruraţi), stearaţi, etc.

4.1.7.1.2. Procese de formare a peliculelor


Formarea peliculelor se poate realiza printr-un proces de natură:
fizică, obţinut prin:
evaporarea solventului dintr-o soluţie polimerică;
colaescenţa particulelor dintr-o dispersie a unui material macromolecular în
nesolvenţi;
fizico-chimic, obţinut prin:
evapoararea solventului concomitent cu reacţia chimică dintre material şi
oxigenul din aer;
evapoararea solventului şi reacţia dintre componenţii materialului prin intermediul
căldurii;
reacţia chimică dintre cei doi componenţi ai produsului peliculogen, amestecaţi
înainte de aplicare, concomitent cu evaporarea solventului;
chimic: vopsele fără solvent în care liantul este suficient de fluid pentru a permite
aplicarea.

4.1.7.1.3. Pregătirea construcţiilor şi al suprafeţelor suport


Înainte de a se aplica finisajele peliculogene se vor executa:
- terminarea lucrărilor de reparaţii şi tencuieli;
- terminarea executării pardoselilor;
- montarea tâmplăriei;
- executarea tuturor accesoriilor la faţadă (jgheaburi, burlane, cornişe, trotuare etc.);
- asamblarea construcţiilor metalice;
- lucrările de instalaţii electrice, sanitare, încălziri etc..

Pregătirea suprafeţelor suport:


- tencuieli noi executate;
10
- tencuieli care au mai fost finisate;
- de beton;
- metalice;
- de cărămidă;
- de lemn.

Prelucrarea suprafeţelor suport


Pregătirea suprafeţelor de beton sau de tencuială drişcuită
În vederea finisării cu zugrăveli de var, suprafeţele trebuie să fie drişcuite cât mai fin, astfel
ca urmele de drişcă să fie cât mai puţin vizibile; toate reparaţiile necesare trebuie să fie executate
îngrijit, terminate şi uscate.
În cazul suprafeţelor tencuite sau din beton plane şi netede (panouri mari etc), toţi porii
rămaşi de la turnare sau găurile rezultate în urma operaţiilor de transport, montaj sau turnare, se
vor umple cu mortar de ciment, după ce în prealabil bavurile şi alte proeminenţe ieşite în relief
au fost îndepărtate. Feţele cu urme de decofrol se vor curăţa prin procedee chimice sau mecanice
(frecare cu piatra de şlefuit sau cu perii de sârmă).
În cazul suprafeţelor de zidărie netencuite care urmează a fi zugrăvite din nou, se vor curăţa
cu atenţie stropii şi resturile de mortar şi se vor completa rosturile care prezintă goluri în mortar.
Fisurile existente se deschid cu cuţitul de răzuit , la împuşcături de depărtează varul
rămas în tencuială şi locurile respective se repară cu pastă de ipsos.
Dacă se constată tencuieli burduşite, sunt îndepărtate până la zidărie şi zonele se
completează cu pastă de ipsos.
Pentru a se asigura aderenţa stratului de finisaj pe suprafaţa supor, suprafaţa se va curăţa
bine de praf cu cârpe, perii sau măture.

Pregatirea suprafeţelor gletuite


Suprafeţele de glet de ipsos sau glet de var, glet de nisip (ipsos) cu aracet, trebuie să fie
plane şi netede, fără desprinderi sau fisuri; varul pastă folosit trebuie să aiba o vechime de eel
putin 14 zile.
Toate fisurile, neregularităţile se chituiesc sau se şpăcluiesc cu pastă de aceeaşi
compoziţie cu cea a gletului.
Pasta de ipsos folosită pentru chituirea defectelor izolate se prepară din 2 părţi ipsos, 1 parte
apă. Pasta se realizează prin presărarea ipsosului în apă după care se omogenizează prin
amestecare rapidă. Pentru şpăcluirea suprafeţelor mai mari, se foloseşte şi pasta de ipsos-var în
proporţie de 1 parte ipsos şi 1 parte lapte de var. Compoziţia se va prepara în cantităţi care să
poată fi folosite în cel mult 20 min de la preparare.
După uscarea porţiunilor reparate, suprafaţa se şlefuieşte cu hârtie de şlefuit (în cazul
pereţilor se începe de la partea superioară la cea inferioară) după care se curăţă de praf cu perii
sau bidinele curate şi uscate.
În cazul în care pe suprafaţa gletului se aplică vopsitorii de ulei, alhidal, nitroceluloză sau
alte vopsele care formează după uscare pelicule bariere de vapori, umiditatea gletului trebuie să
fie de max 8%.

4.1.7.1.3.1. Pregătirea suprafeţelor de lemn, PFL, PAL, OSB


Se vor repara toate neregularităţile suprafeţelor elementelor din lemn, PFL, PAL, OSB.

11
Tâmplăria este verificată de către tâmplar şi reparată dacă este cazul. Degradările survenite
în timpul transportului sau montajului sunt luate în primire de vopsitor. El verifică şi corectează
suprafeţele de lemn astfel ca nodurile să fie tăiate, cuiele îngropate, prelingerile de răşină sau alte
murdării curăţate.
Umiditatea tâmplăriei de lemn sau a elementelor din lemn, nu trebuie să depăşească 15%,
înainte de vopsire. Verificarea umiditatii se face cu aparatul tip Hygromette.
Accesoriile metalice ale tâmplăriei care nu au fost nichelate, cromate sau lăcuite din
fabricaţie, vor fi grunduite cu grund anticoroziv şi vopsite cu vopsea de ulei sau email.

4.1.7.1.3.2. Pregătirea suprafeţelor metalice.


Suprafeţele metalice nu trebuie să prezinte pete de rugină, păcură, grăsimi, mortar, vopsea
veche, noroi, gheaţă, zăpadă, etc.
Rugina şi vopseaua veche se îndepărtează prin frecare cu perii de sârmă, şpaclu de oţel,
razuitoare, dalti, piatră abrazivă sau prin sablare sau ardere cu flacăra. Se pot utiliza şi bai de
spalare şi decapare acida, în instalaţii industriale.
Petele de grăsimi se şterg cu tampoane muiate în solvenţi (white spirt, benzina uşoara,
terebentina).
Se interzice folosirea petrolului lampant sau a benzinei auto care pot înlesni coroziunea
metalului. Tâmplăria metalică se aduce pe şantier grunduită cu un grund anticoroziv
corespunzător vopselei care se aplică.

4.1.7.1.3.3. Pregătirea suprafeţelor cu un finisaj vechi.


Zugrăvelile vechi se vor răzui cu şpaclu, pereţii şi tavanele se vor spăla cu apă şi săpun şi
după uscare se vor pregăti pentru zugrăvire ca în cazul unei zugrăveli noi.
Vopsitoriile vechi se vor răzui sau, după caz, se vor curăţa prin ardere cu lampa cu benzină,
după care vor fi îndepărtate cu şpaclu înainte de răcirea lor. Îndepărtarea vopsitoriilor vechi se
mai poate face cu paste decapante.
Dacă gletul de vopsea este prea crăpat sau s-a cojit odată cu scoaterea cu şpaclu a vopselei,
atunci se va reface complet. După aceasta, pregătirea pentru vopsire se face ca pentru un glet
nou.
Vopsitoriile vechi degradate de pe tâmplăria metalică sau de lemn se curăţă în mod similar
ca de pe suprafeţele gletuite. După îndepărtarea vopsitoriilor vechi, pregătirea suprafeţelor se va
face la fel ca în cazul unor finisaje noi.

4.1.7.1.4. Condiţii de execuţie


Lucrările de finisaje a pereţilor şi tavanelor vor putea începe şi se vor executa numai dacă
temperatura aerului din mediul înconjurător este de cel puţin +5°C în cazul zugrăvelilor pe
bază de apă şi cel putin +15°C în cazul vopsitoriilor sau a finisajelor cu polimeri. Acest
regim se va menţine şi după terminarea lucrărilor încă 8 ore pentru zugrăveli şi 15 zile pentru
vopsitorii sau finisaje cu polimeri.
Finisajele nu se vor executa pe timp de ceaţă şi nici la un interval mai mic de 2
ore de la încetarea ploii. De asemenea, se va evita lucrul la faţade în perioadele de însorire
maximă sau de vânt puternic, pentru a se evita uscarea accelerată şi crăparea peliculelor.
Înainte de începerea lucrărilor de zugrăveli şi vopsitorii se va verifica dacă suprafeţele
suport au atins umiditatea de regim (suprafeţele de beton sau zidărie tencuită 3% şi suprafeţele
gletuite 8%) acesta se obţine în condiţii obişnuite (umiditatea relativă a aerului 60% şi

12
temperatura +18°C) după circa 30 zile de la executarea tencuielilor şi după circa 2 săptămâni de la
executarea gletului.
Umiditatea stratului suport se verifică:
cu aparatul tip Hygromette sau alte aparate;
la suprafeţele tencuite sau din beton, se poate face şi prin pensularea suprafeţei de
circa 2 x 5 cm cu o soluţie de fenolftaleină în alcool, în concentratie de 1%;
(daca porţiunea respectiva se colorează în violet sau roz intens, stratul suport are
umiditate mai mare de 3%).
Diferenţa de temperatură dintre aerul înconjurător şi suprafeţele care se vopsesc nu
trebuie să fie mai mare de 6°C pentru a se evita condensarea vaporilor.
La executarea finisajelor trebuie să se ţină seama de compatibilitatea dintre natura
fiecărui tip de finisaj şi stratul suport pe care se aplică, precum şi de compatibilitatea dintre
diferitele straturi ce alcătuiesc finisajul.

4.1.7.1.5. Verificarea calităţii materialelor care se pun în operă


Materialele se vor verifica dacă acestea corespund prevederilor documentelor de
certificare a calităţii, standardelor şi normelor de fabricaţie ale fabricantului, agrementelor
tehnice, cerinţelor proiectului şi normelor tehnice de execuţie, încadrării în termenul de
garanţie prevăzut de furnizor.
Pentru a preveni degradarea materialelor înainte de punerea lor în operă, se recomanda ca:
temperatura la locul depozitare să fie cuprinsă între 7-20°C în cazul în care
prin instrucţiunile producătorului nu se prevede altfel, iar locul de depozitare
trebuie să fie uscat;
ambalajul trebuie să fie ermetic închis, pentru a se evita scurgerea, uscarea sau
murdărirea produselor.

Concluzii

Finisajele peliculogene sunt straturi de finisaj, foarte subţiri, aplicate pe


diverse suprafaţe ale unor elemente de construcţie avînd, în principal, rol
decorativ şi igienic.

După compoziţie, se deosebesc zugrăveli şi vopsitorii.

Finisajele peliculogene sunt soluţii formate din:


- lianţi;
- pigmenţi;
- diluanţi, solvenţi;
- filere;
- sicativi;
- plastifianţi;
- produse auxiliare.

13
Activităţi pentru acasă

1. Studenţii vor încerca să realizeze un material despre lacuri. Aceasta


va cuprinde: domenii de utiliyare, materiale necesare, cerinţe de
performanţă, tehnologii de execuţie etc.

Bibliografie

1. F. Gheorhiu, E. Grunau „Functionalitatea si protectia fatadelor”.


2. F. Dabija, V. Demir s.a. „Cladiri”, vol. III, ICB, 1974.
3. M. Darie, V. Demir, V. Nicolau „Finisaje in constructii”, ICB, 1976.
4. Caiete de sarcini, Fise tehnologice, diverse.
5. Prospecte de firme: Dufa, Kober, Savana, Mapei, Weber, Baumit, Ceresit etc..
6. Soft educaţional
7. Fişe de lucru individual
8. Caiete de sarcini: Proiect TVET RO 0108.03.06 Reabilitare Scoli, PHARE; Hill
International (UK) Ltd.; SC C. NAPOCA SA, SC CONCAS SA Buzău, SC TCIF SA
Craiova, SC COMPANIA NOVA CONSTRUCT SA Iaşi
9. Caiete de sarcini: Project TVET RO 2003/005-551.05.03.04.01.07 Reabilitare Scoli,
Phare, Louis Berger Group, SC VEGA SA, SC CONSILIER CONSTRUCT SA

14