COLEGIUL TEHNIC “LAZĂR EDELEANU” PLOIEŞTI

PROIECT
EXAMEN DE CERTIFICARE A COMPETENŢELOR
PROFESIONALE NIVEL 2

TEMA: Transferul termic in instalatiile de fabricare a

substantelor peliculogene
CALIFICARE: Operator în industria chimică organică

ÎNDRUMĂTOR ELEV: Matei

PROFESOR: Jarnea Maria Ana - Maria
CLASA: a XI-a Bc

2009
 CUPRINS

1. Capitol I ARGUMENT .pag.

2. Capitol II NOŢIUNI INTRODUCTIVE .pag
3. Capitol III SCHIMBĂTOR DE CĂLDURĂ .pag
4. Capitol IV NORME DE SĂNĂTATE ŞI SECURITATE A .pag
MUNCII, PREVENIREA ŞI STINGEREA INCENDIILOR
SPECIFICE INSTALAŢIILOR DE FABRICARE A LACURILOR
5. Capitol V PROBLEME DE PROTECTIA MEDIULUI .pag
6. BIBLIOGRAFIE
 Capitol I. ARGUMENT

Substanţele peliculogene (generatoare de pelicule) sunt amestecuri care

aplicate sub forma lichidă pe suprafaţa unor obiecte, formează pelicule ce se solidifică
natural sau forţat, ulterior. Cele mai importante substante peliculogene
(„peliculogene”) sunt lacurile si vopselele.
Formarea peliculelor poate avea loc prin evaporarea solvenţilor în care au fost
dizolvate lacurile în prealabil substanţe solide prin reacţii chimice (polimerizarea sau
oxidare) în contact cu oxigenul din aer şi uneori prin solidificarea unor topituri cu care
au fost stropite obiectele.
Scopul acoperirii obiectelor cu lacuri este, în primul rand, - de a le apara de
distrugere: metalele - de ruginire, lemnul – de putrezire, unele materiale plastice – de
acţiunea distrugătoare a razelor soarelui.
Se poate afirma cu certitudine că era noastră a fost cea care a pus bazele, a
creat tehnica şi, apoi, ştiinta substantelor peliculogene, sub impulsul celorlalte
industrii. La îmbunataţirea paletei anticorosive sunt lacurile, care asimilează după
cercetări competente, produse noi sintetizate dupa reţete proprii.
Peliculogenele se utilizează în numeroase domenii, ele trebuind să aiba
calitaţile specifice fiecarui caz în parte, deci să aibă proprietaţi fizico-mecanice
corespunzătoare condiţiilor de utilizare.
Automobilele se vopsesc şi lăcuiesc pentru prevenirea ruginii şi pentru
obţinerea unor culori plăcute. Pelicula trebuie să aibă o aderenţă ireproşabilă fată de
metal să fie elastică pentru a suporta micile deformări ale tablei, să reziste la acţiunea
beniznei şi uleiurilor minerale, să reziste la intemperii şi la acţiunea prafului, să se
usuce rapid pentru a nu stanjeni fabricaţia în serie, să fie strălucitoare şi decorativă.
Mobilierul modern se lacuieste pentru a le da un aspect placut, pentru a
împiedica murdarirea sa, pentru a o feri de umiditate. Lacurile utilizate trebuie să
adere foarte bine la lemn, să fie dure pentru a rezista zgârieturilor şi să se poată lustrui
frumos.
Peliculele au şi o protecţie anticorosivă, mai ales în cazul aplicării lor pe
construcţiile metalice din industrii sau zonele industriale, dintre care industria chimică
implică cele mai grele condiţii.
De asemenea, pe lângă aderenţă şi rezistentă, ele trebuie să ofere şi o
elasticitate, viteza de uscare mare şi durabilitate. Pentru vopsirea şi lacuirea parţilor
submarine ale vapoarelor, peliculele trebuie să ofere rezistentă faţă de apă sarată sau
dulce, să aibă o anumită toxicitate faţă de flora şi fauna acvatică pentru a nu permite
fixarea şi dezvoltarea acestora pe pereţii vasului.
Se poate spune că nu există, practic, domenii de activitate care să nu necesite
şi să nu folosească peliculogenele, sub una din formele lor, fie în scopuri de protejare
contra factorilor destructivi, fie în scopuri decorative.
 Capitol II. NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Materiile peliculogene prezintă o serie foarte numeroasă de produse, care

acoperă cu o peliculă protectoare sau ornamentală obiectele pe care au fost aplicate.
Din aceasta categorie fac parte: lacurile, vopselele, emailurile, acuarelele,
cerneluri tipografice, unsori de protectie, zugraveli, etc.
Substantele peliculogene se intrbuinţează în toate domeniile industriei
(construcţii metalice, mobile, cutii de conserve, automobile, avioane, pereţii cladirilor,
recipient din industria chimică, obiecte de cauciuc, etc.)
Rolul primordial al peliculelor este protejarea obiectelor pe care le acoperă
astfel, metalele sunt apărate de rugină, lemnul de putrezire, diferite materiale de
umiditate, vapori de rugină şi de fixarea plantelor acvatice.
Peliculele se utilizează însă şi pentru a da un aspect placut obiectelor,
înlocuind culoarea materialului din care sunt confecţionate cu alte culori mai
frumoase.
Odata cu dezvoltarea industriei electrotehnice, peliculele sunt întrebuintate
pentru izolare. Astfel se fabrică în ultimul timp sârma emailată, unde izolaţia de
bumbac şi cauciuc s-a înlocuit cu o peliculă izolatoare mult mai ieftină.
În ultimul timp se utilizează multe vopsele luminiscente preparate prin
înglobarea unui pigment luminescent într-o vopsea.
Este de remarcat că peliculele care conţin foiţe strălucitoare de aluminiu
reflecta radiaţiile luminoase şi calorice; au astfel proprietăţi termoizolatoare.
Totuşi, cea mai importantă utilizare a substanţelor peliculogene este aceea în
lupta împotriva coroziunii.
Suprafetele metalice corodabile pot fi acoperite de straturi subţiri (pelicule) de
0,01-0,3 mm, printr-o substanţă care rezistă la coroziune şi care izolează metalul de
bază de mediul coroziv.
Dintre peliculele protectoare utilizate în practică menţionăm:
a) pelicula de oxizi şi fosfaţi
b) pelicule metalice
c) pelicula de silicate (smalţuri sau emailuri)
d) pelicule de unsori
e) pelicule de polimeri (cauciuc, policlorura de vinil)
f) pelicule de lacuri şi vopsele
. Spre deosebire de peliculele metalice, care în caz de zgâriere formează cu
metalul protejat pile gavanice, accelerând astfel coroziunea, peliculele de lacuri şi
vopsele nu prezintă aceste fenomene.
Spre deosebire de celelalte peliale, care odată zugrăvite nu se mai pot reface
deloc ori numai foarte greu şi de obicei în urma demontării piesei respective, în cazul
lacurilor şi vopselelor (şi al unsorilor) reparaţia se face la faţa locului prin simpla
pensulare.
 1. ELABORAREA RETELELOR DE PELICULOGENE

1.1. LACURILE ŞI VOPSELELE au în componenţa lor lianţi, solvenţi,

pigmenţi, materiale de umplutură şi agenţi ajutatori. Fiecare dintre componente are o
acţiune specifică în amestec. Lacurile şi vopselurile sunt materiale fluide care aplicate
în strat subţire formează după uscare o peliculă, (un film).

1.2. LIANTUL, componentul de bază într-o vopsea este principalul factor

care asigură rezistenţa peliculei în condiţiile de exploatare. Duritatea şi flexibilitatea,
rezistenta la intemperii şi la apa, rezistenţa la agenţi chimici sau în clima tropicală ale
unei acoperiri sunt condiţionate de natura şi de proporţiile liantului într-o vopsea.
Liantul este acela care imprimă şi preţul produsului.
Criteriile principale care condiţionează alegerea tipului de vopsea (respective
natura liantului) pentru un anumit scop sunt:
- totalitatea solicitărilor la care urmează să fie supus în exploatare, obiectul
vopsit (exterior, umiditate, agenţi chimici, temperatura)
-reacţiile lui cu celelate componente (d.p.d.v. fizic şi chimic)
-natura suportului de vopsit (lemn, otel, aluminiu)
-metaoda de uscare posibilă (aer, cuptor)
-frecvenţa revopsirilor
-considerentele economice

1.3. SOLVENŢII, servesc la aducerea produselor la o consistenţă potrivita

pentru aplicare. Trebuie să posede o capacitate bună de dizolvare a rasinilor liantului.
Un procent prea mare de compuşi prea volatili provoacă albirea filmului, datorită
condensării vaporilor de apa din atmosferă.

1.4. PIGMENŢII, sunt particule solide, insolubile în mediul peliculogen în

care se gasesc suspendate în momentul vopsirii şi care ramân cimentate în peliculă
producând opacitate şi culoare acestuia.

1.5. MATERIALE DE UMPLUTURĂ se prezintă sub formă de pulberi, de

culoare în general deschisă, cu putere de acoperire foarte slabă şi confera vopselelor
anumite proprietăţi mecanice, ca duritate, aderentă, şi creşterea puterii de acoprire.
Un domeniu de utilizare il constituie grundurile, în special chiturile, din cauza
conţinutului mic de liant, domeniul de absorbţie de ulei scăzut al umpluturii constituie
un avantaj.

1.6. CATALIZATORII DE USCARE se utilizează pentru accelerarea uscării

peliculelor, în special acelor care au în compoziţie uleiuri vegetale. Folosirea
cantităţilor mari de astfel de produse, are ca efect îmbătrânirea prematureă a peliculei.

1.7. AGENŢI AUXILIARI utilizaţi la obţinerea unei vopsele sunt:

substanţele antioxidante, în scopul evitării formării de pelicule la suprafaţa vopselelor
care conţin lianţi oxidabili, substanţele antidepozante, agenţii activi de suprafaţă
pentru îmbătrânirea egalizării peliculei.

2. MATERIALE DE VOPSITORIE
 Materiale de vopsitorie sunt materiale peliculogene utilizate pentru protecţia şi
finisarea construcţiilor şi elementelor de construcţii. Materialele de vopsitorie au în
compoziţie substanţe solide (pigmenţi) şi substanţe lichide (ulei, solvenţi, apa etc.),
dintre care cel puţin una este peliculogenă.
Principalii componenţi ai materialelor de vopsitorie sunt:
- substanţele peliculogene: sunt substanţe solide sau lichide care prin întărire în aer
sau în cuptor formează pelicule pe suprafaţa suportului
- sicativi: sunt substanţe solubile în uleiuri vegetale care accelerează catalitic uscarea
uleiurilor
- pigmenţi coloranţi: sunt substanţe colorante ale peliculei
- diluanţi: sunt amestecuri de solvenţi necesari pentru reglarea vâscozităţii în vederea
unei uşoare aplicări pe suport
- plastifianţi: sunt substanţe greu volatile care conferă peliculei plasticitate,
micsorand astfel pericolul de fisurare
- substantele de umplutura: sunt pulberi fin macinate care pot inlocui o parte din
pigment micsorandu-se astfel preţul de cost al produsului.

3. Clasificarea substanţelor peliculogene

Peliculogenele pot fi clasificate în două mari clase:
a) peliculogene clasice
Zugravelile clasice (suspensii de pigmenţi în apă) sunt utilizate şi astăzi în
mediul sătesc, unde se obţin prin dizolvarea caolinei sau a altui pigment natural în apă
.Prezintă dezavantajul ştergerii cu uşurinţă.
Zugrăvelile cu liant sunt suspensii de pigmenţi în apă în care se dizolvă în
prealabil o substanţă cleioasă-liant.
Se obţine o peliculă stabilă în care particulele de pigment fac corp comun cu
suportul.

Peliculogene

Clasice Moderne

Grunduri Chituri Zugraveli primitive Zugraveli cu liant

Vopsele Emailuri Fresca Pictura encaustica

Firnisuri Lacuri Pictura în ulei

Zugraveli
Cerneluri de scris
modernemoderne

Cerneluri tipografice

Fig. Clasificare peliculogene

 Pictura encaustică (renascută în zilele noastre cu mijloace moderne). Era
cunoscută în Egiptul şi Grecia antică. Se suspendau pigmenţii în ceară topită, iar
suspensia caldă era aplicată pe o suprafaţă rece.
Fresca se obţine prin aplicarea unei zugraveli pe un perete proaspăt
tencuit.Pigmenţii sunt inglobaţi in tencuială,obţinându-se o pictură foarte rezistentă.
Fenomenul se explică prin faptul că hidroxidul de calciu există în tencuială în contact
cu biozidul de carbon din aer, se transformă în cristale relativ transparente de
carbonat de calciu, în ţesătura cărora sunt fixate particulele de pigmenţi.
Pictura în ulei a fost descoperită la sfârşitul evului mediu prin amestecarea
(frecarea) pigmenţilor cu ulei de in, a rezultat o vopsea, care întinsă pe un suport
(lemn, pânză), în urma expunerii la soare, dă o peliculă solidă.
Tot în aceeaşi perioadă s-a descoperit că prin înglobarea în masa uleiului în a
oxizilor de plumb sau mangan, acesta capată proprietatea de a se întari şi la umbră.
Fenomenul se explică prin faptul că sărurile solubile în ulei ale plumbului şi
manganului catalizează uleiului de in.
Grundurile sunt suspensii de materiale de umplutură într-un lac special,
grundul constituind primul strat aplicat direct pe obiect, el face legătura între
suprafaţa care trebuie vopsită şi structurile următoare.
Chiturile sunt suspensii cu mult material de umplutură într-un lac special. Se
întrbuinţează pentru nivelarea suprafeţei care se vopseşte.
Vopselele sunt suspensii de pigmenţi în anumite substanţe peliculogene. După
uscare, dau pelicule colorate cu aspect semilucios.
Emailurile sunt suspensii de produse solide în lichide, care dupa aplicare dau
pelicule dure, foarte lucioase şi perfect netede, acoperind culoarea originală a
obiectului.
Lacurile sunt soluţii de răşini sau polimeri în solvenţi, care se transformă în
pelicule transparente, lucioase, rezultate prin evaporarea solventului.
Firnisurile sunt amestecuri de uleiuri sicative atate pentru a se transforma în
urma unor procese chimice ulterioare, în pelicule.
Cernelurile de scris sunt soluţii în apă ale unor substanţe colorate, mai conţin
adaosuri de aditivi pentru împiedicarea răspăndirii în porii hârtiei.
Zugrăveli moderne, suspensii de pigmenţi în apă, conţin un liant hidrofil
(clei) care formează pelicule colorate. Pentru mărirea rezistenţei la intemperii şi
pentru intensificarea culorii se adaugă polimeri de tipul poliacetatului de vinil.
Cernelurile tipografice sunt amestecuri de coloranţi, pigmenţi şi aditivi
pentru mărirea aderenţei şi rezistenţei.
Vâscozitatea care se determină măsurând timpul de curgere al unui volum de
vopsea printr-un orificiu calibrat, valoarea ei determină modul de aplicare (cu
pensula, imersie, pentru cele vâscoae sau pulverizare, pentru cele fluide).
Viteza de uscare sau timpul de formare a peliculei, care variază între minute
sau ore, valoarea ei depinde de modul de formare a peliculei, fizic sau chimic.
Elasticitatea, care reprezintă capacitatea peliculei de a rezista la solicitări
exterioare.
Duritatea,ce reprezintă capacitatea peliculeide a rezista la zgîrieturi.
Aderenţa peliculei este redată de forţa necesară desprinderii ei.
Rezistenţa chimică care se exprimă prin capacitatea de a nu fi atacată pelicula
de apă, acizi, gaze etc. are importanţă deosbită pentru vopsele.
Rezistenţa la îmbatranire, timpul de asigurare a scopului pentru care s-a
aplicat pelicula, de protecţie contra vântului, ploilor, luminii, variaţiilor de
temperatură, factorilor agresivi (HCl, SO, oxizi de azot etc.).
 Capitol III. SCHIMBĂTOR DE CĂLDURĂ

Prin schimbător de caldură se înţeleg aparatele termice folosite în industrie

pentru transferul de caldură între două fluide prin intermediul unui perete despărţitor.

1. Părţi componente:
- plăcile tubulare servesc la fixarea ţevilor
- ţevile se montează prin mandrinare şi/sau sudare
- ţevile împreună cu plăcilor tubulare formează subansamblu numit fascicul tubular
- corpul delimitează spaţiul schimbătorului de căldură de mediul exterior
- capacele închid spaţiul de curgere extratubular
- şicanele transversale se montează în spaţiul extratubular
• se măreşte durata (timpul) de contact dintre cele două fluide
• se măreşte drumul parcurs de fluidul care circulă prin spaţiul extratubular (se
mareăste timpul) de contact dintre cele două fluide
• datorită prezenţelor şicanelor se micşorează secţiunea de curgere prin spaţiul
extratubular, creşte viteza de curgere a fluidului îmbunatăţindu-se schimbul
de căldură dintre cele două fluide
• se sigilează sistemul (d.p.d.v. mecanic)
- placă deflectoare se montează în dreptul racordului de intrare a agentului termic
pentru a evita supraâncălzirea ţevilor
- racororduri pentru intrare/ieşire fluidul care circulă prin spaţiul intratubular şi spaţiul
extratubular
• inratubular – prin ţevi
• extratubular- pe lângă ţevi în interiorul mantalei

2. Principiul funcţionării:
La schimbatorul de căldură cu numere impare de treceri (1,3,5,7) intrarea
fluidului pentru spaţiul intratubular şi ieşirea din spaţiul intratubular sunt pe capace
puse.
La schimbătorul de căldură cu număr par de treceri (2,4,6,8) intrarea şi ieşirea
fluidului care circulă prin spaţiul intratubular pe acelaşi capac.
" n " treceri –> (n-1) diafragme

curent încrucişat

Alimentarea în spaţiul extratubular se face de jos, pentru a avea în permanenţă

spaţiul plin. Se poate alimenta pe sus spre exterior numai când fluidul este sub formă
de vapori care condensează sau când pe alimentare, se alimentează un preaplin, vas
tampon care să asigure un anumit nivel de lichid.
Fluidul cel mai murdar circulă prin ţevi (deoarece supapa intratubulară se
poate curăţa). În schimb pentru a mari timpul de contct între cele două fluide, drumul
parcurs de fluidul din extratubulară se poate monta şicane transversale.
 Fluidele murdare circulă de regulă prin ţevi. De regulă prin ţevi circulă fluidul
mai cald şi cu debit mai mic. Printre ţevi circulă fluidele cu debit mai mare, cu scară
mai mare (gaze şi vapori).

3. Dezavantaje:
-limitarea folosirii pana la o diferenţă de prindere 60º C între fluidul cald şi cel rece.
-spaţiul dintre ţevi nu se poate curăţa
-înlocuirea fasciculului tubular se poate realiza numai prin distrugerea îmbinării dintre
plăcile tubulare şi manta

4. Avantaje:
-compactitate mare
-se realizează coeficienţi de transfer termic acaptabil
-consum redus de materie
-curaţirea uşoară a spaţului intratubular
-fluidele circulă cu viteză mare

5. Pornirea
-se efectuează odată cu întreaga instalaţie din care face parte,
-se porneşte mai întâi compartimentul agentului termic şi apoi compartimentul
fluidului tehnologic
-viteza de încălzire (de creştere a temperaturii) nu trebuie să depăşească 50º/h
deoarece apar dilataţii diferite ale îmbinărilor demontabile
-dilatările sunt diferite la flanşe, şuruburi, piuliţe şi apar slăbiri ale etanşării

6.1. În timpul funcţionării se urmăresc

-temperatura, presiunea fluidelor de intrare/ieşire în schimbătorul de căldură
-etanşeitatea îmbinărilor
-etnşeitatea celor doi componenţi
-controlul calităţii produselor

6.2. În timpul funcţionării pot să apară următoarele incidente funcţionale

Defecţiuni Cauze Remedieri

- creşterea temperaturii în
compartimentul de răcire
- menţinerea temperaturii
fluidului cald
- scăderi de fluid la
îmbinarea dintre placa
tubulară şi flanşă
- egalizarea bruscă a
presiunilor dintre cele două
compartimente
- spargerea unei ţevi sau
slăbirea mandrinării
- scăderea debitului fluidului
rece
- creşterea debitului
fluidului cald
- depuneri de cruste pe
suprafaţa ţevilor
- alungirea şuruburilor
- deteriorarea garniturilor,
- spargerea unei ţevi sau
slabirea mandrinării
- se astupă ţeava spartă se
remediază
- se reglează debitul
- se reglează debitul
- se curăţă fasciculul
- se schimbă şuruburile dacă
au funcţionat o perioadă
îndelungată, în caz contrar
se schimbă materialul din
care sunt confecţionate
- se schimbă garnitura
- se astupă ţeava spartă sau
se remandrinează
Capitol IV. NORME DE SĂNĂTATE ŞI SECURITATE A
MUNCII, PREVENIREA ŞI STINGEREA INCENDIILOR
SPECIFICE INSTALAŢIILOR DE FABRICARE A
LACURILOR

1. Prevenirea accidentelor şi imblonăvirilor profesionale

Fabricarea lacurilor este un proces de muncă ce prezintă pericole. Cel mai
mare pericol îl reprezintă substanţele periculoase care intră în compoziţia produselor
peliculogene. Alte pericole, care depind de procesul de fabricare şi aplicare şi de tipul
de lac sunt:
- manipularea manuală;
- sursele de aprindere;
- instalaţia de fabricare;
- zgomotul;
- mediul de muncă (organizarea, ventilaţia, curaţenia);
- spaţiile închise.
Substanţele periculoase sunt acele substanţe care, folosite sau depozitate la locul
de muncă, pot produce accidente sau îmbolnaviri.
Conform prevederilor legale, produsele periculoase sau amestecuri ce conţin
substanţe chimice periculoase, clasificate astfel în conformitate cu Ordonanţa de
Urgenţă 200/2000 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi
preparatelor chimice periculose, cu HG 92/2003 pentru aprobarea Normelor
metodologice privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea preparatelor chimice
periculoase. Foarte multe dintre substanţele care intră în compoziţia lacurilor pot
afecta grav sănatatea. Dacă expunerea nu este controlată corespunator, efectele supra
sanataţii pot fi:
-astm profesional;
-dermatite de contact;
-cancer pulmonar;
-afectarea sistemului de reproducere;
-afecţiuni ale rinichilor şi ficatului.
Efectele pe termen scurt pot fi:
-iritaţii ale pielii sau ochilor;
-eczeme;
-stare de vomă sau diaree;
-iritarea nasului, gâtului şi plămânilor;
-dureri de cap, ameţeli, oboseală.
În conformitate cu prevederile legii sănataţii şi securitaţii muncii L 319/2006,
angajatorii care manipulează agenţi chimici periculoşi au obligaţia să:
-consulte angajaţii;
-procure informaţii şi să instruiască angajaţii;
-să identifice agenţi chimici periculoşi utilizaţi sau depozitaţi la locul de munca;
-să evalueze riscurile datorate prezenţei agenţilor chimici periculoşi la locurile
de muncă;
-să ia masuri pentru monitorizarea acestor riscuri;
-să asigure efectuarea determinărilor de noxe şi supravegherea medicală, după
caz;
-să păstreze evidentele aferente activităţilor sus menţionate.
 2. Angajaţii au obligaţia să:
-respecte în timpul desfăşurării oricărei activităţi măsurile de securitate a muncii
stabilite;
-să comunice imediat conducătorului locului de muncă orice aspect care, în opinia lor,
ar constitui abatere de la măsurile de securitate a muncii legate de agenţii chimici
periculoşi.

3. Riscul de incendiu
Pentru a analiza riscul de foc prevazut de lacuri, trebuie luate în considerare trei
proprietăţi ale materialelor şi anume: punctul de inflamabilitate, punctul de
autoaprindere şi riscul de explozie.

4. Punctul de inflamabilitate este temperatura minimă la care vaporii

materialului inflamabil se vor aprinde în prezenţa unei flăcări sau a unei scântei.

4.1. Clasificarea lacurilor în funcţie de punctul de inflamabilitate este:

• p.i. ≤ 21º C: lacuri foarte inflamabile
• 21º C < p.i. ≤ 55º C: lacuri inflamabile
• p.i .> 55º C: lacuri clasificate ca neinflamabile, dar care pot fi
combustibile.
Lacurile emulsionate, datorită conţinutului mic în solvent, prezintă un punct de
inflamabilitate mai mare de 55 º C. Prin urmare, ele sunt clasificate ca neinflamabile.
Totuşi, dacă acest tip de lacuri sunt implicate într-un incendiu, vor întreţine arderea.
Singurii solvenţi care se aprind spontan, în absenţa flacării sau scânteii, la
temperaturi mai reduse, sunt eterul şi sulfura de carbon care au temperaturi de
autoaprindere de 180 º C şi respectiv 120 º C.
Dacă combustia unui material decurge cu o viteză mare, ea devine explozivă.
Materialul nu trebuie sa fie sub formă de gaz, ci poate fi prezent ca picaturi mici sub
forma de aerosoli sau ceată. Amestecul de produs inflamabil şi aer nu este exploziv în
orice condiţii. Dacă concentraţia substanţei inflamabile este prea joasă sau prea
ridicată, amestecul nu este exploziv. Există astfel de limite inferioare şi superioare de
explozie pentru amestecurile de gaze inflamabile şi aer. Aceste informaţii se gasesc în
Fisele tehnice de securitate ale produselor.
 Capitol V. PROBLEME DE PROTECTIA MEDIULUI

Dezvoltarea industriei de fabricare a substantelor peliculogene, cât şi utilizarea

pe scară largă a acestora, pentru protecţie şi acoperiri la scara industrială, cât şi
producţie mică şi uz casnic, impune luarea unor măsuri specifice pentru protejarea
mediului.
În cazul fabricării şi aplicării acestor substanţe peliculogene, trebuie respectate
o serie de norme de depozitare a materiilor prime şi produselor finite, în scopul
evitării deversărilor accidentale a acestor produse pe sol sau în apă.
În cazul producerii unor asemenea evenimente, trebuie acţionat imediat, în
vederea colectării produsului respectiv, pentru evitarea poluării solului.
În cazul secţiilor de aplicare şi de fabricare a substantelor peliculogene, trebuie
să existe sisteme adecvate de captare a solvenţilor, diluanţilor şi componenţilor
volatili, pentru evitarea poluării cu vapori de solvenţi a atmosferei.
Pentru captarea scăpărilor de solvenţi, sistemele de ventilaţie trebuie să fie
antiexplozie, pentru evitarea pericolului de explozie.
Halele de producţie trebuie să aibă permanent sisteme de ventilaţie adecvate
pentru menţinerea stării de sănătate a personalului.
ANEXE
 Schimbatoare de caldura multitubulare

Aceste aparate sunt construite în principiu dintr-un fascicul de ţevi, montate în

două plăci tubulare şi închise într-o manta prevazută cu capace, aşa cum se observă în
figură.

Fig. Schema funcţională a unui schimbător de căldură multitubular

În general ţevile sunt laminate şi destinate special construcţiei schimbătoarelor

de căldură. Cele mai utilizate materiale sunt:

- oţeluri pentru temperaturi medii sau joase;

- cupru;
- aliaje cupru-nichel în diferite compoziţii (de exemplu 70/30%, sau 90/10%);
- aliaje cupru-aluminiu în diferite compoziţii (de exemplu 93/7%, sau 91/9%);
- diferite tipuri de aliaje cu zinc între 22 şi 40%;
- oţeluri inoxidabile.
 BIBLIOGRAFIE

Drimis. I . Spilodis A. -Tehnologia chimica

organica.Editura
Didactica si Pedagogica
Bucuresti.

Morariu T.Constantin St.G -Riscurile cauzate de

expunerea la produse
peliculogene in
constructiile civile ,2005