Sunteți pe pagina 1din 2

Administrator de condominiicod COR 515303Activități și competențeI.

Activități specifice ocupației


a)administrează condominiul, propune și supraveghează lucrări având ca scop conservarea șiîntreținerea acestuia;
b)supraveghează atât lucrările care privesc administrarea, cât și personalul angajat;
c)în caz de urgență, cu acordul comitetului executiv, inițiază executarea tuturor lucrărilor necesare protejării imobilului;
d)prestează serviciile prevăzute în contractul de administrare cu responsabilitate și în mod profesional;
e)execută dispozițiile prevăzute în hotărârile adunării generale a asociației de proprietari, înconformitate cu prezenta lege,
regulamentul condominiului și conform contractului de administrare;
f)organizează și conduce contabilitatea în partidă simplă și activitatea de casierie;
g)gestionează, separat pentru fiecare asociație, bunurile materiale și fondurile bănești ale asociației,conform hotărârilor
adunării generale și deciziilor comitetului executiv;
h)propune, cel târziu până la sfâr ș itul perioadei de recalculare a cheltuielilor, bugete anuale
ș i prognoze pe termen mediu în care trebuie să includă sumele achitate, lucrările de întreținere șilucrările de reabilitare și
îmbunătățire, sumele necesare din fondurile asociației, alte cheltuieli previzibile și o estimare generală a cheltuielilor
asociației de proprietari;
i)efectuează formalitățile necesare în angajarea contractelor cu furnizorii de servicii pentruexploatarea și întreținerea
condominiului, derularea și urmărirea realizării acestor contracte;
j)asigură gestionarea condominiului conform hotărârilor adunării generale și deciziilor comitetuluiexecutiv, cu respectarea
prevederilor legale în vigoare;
k)are obligația prezentării tuturor datelor, documentelor și informaților privind conținutul șirespectarea contractului de
administrare, precum și a acordurilor de plată în rate a cheltuielilor anuale, a cuantumului prestațiilor convenite, la
solicitarea oricărui proprietar;
l)gestionează, conform hotărârilor adunării generale sau comitetului executiv, fondul de rulment șifondul de reparații
constituite la dispoziția asociației de proprietari, precum și alte fonduriconstituite de către aceasta;
m)calculează, întocmește, supune verificării cenzorilor/comisiei de cenzori, supune aprobăriicomitetului executiv și afișează
la avizier lista lunară a cheltuielilor de întreținere, întocmităconform reglementărilor în vigoare, în termen de maximum 5 zile
de la primirea ultimei facturi de lafurnizorii de servicii;
n)întocme ș te lunar ș i depune semestrial la compartimentul specializat în sprijinirea
ș i îndrumareaasocia ț iilor de proprietari pe a cărei rază teritorială se
află condominiul situa ț ia soldurilor elementelor de activ și pasiv;
o)afișează lunar, la avizier, lista de venituri și cheltuieli ale asociației, care cuprinde inclusivveniturile obținute din
exploatarea proprietății comune;
p)asigură, prin controale periodice, respectarea normelor generale de apărare împotriva incendiilor la utilizarea păr ților
comune, func ționalitatea permanentă, la gabaritele proiectate, a căilor de evacuare în caz de incendiu ș i a
celor de acces, interven ț ie ș i salvare ș i comunică de urgen ț ă președintelui asociației de proprietari/comitetului
executiv neregulile identificate;
q)îndepline ș te orice alte atribu ț ii stabilite în cadrul adunării generale a asocia ț iei de proprietari în conformitate cu
legea.
r)poate negocia contractele de furnizare/prestare a serviciilor între furnizori/prestatori
ș i asocia ț ia de proprietari, ca urmare a hotărârii adunării generale a asocia ț iei de proprietari, conform
contractului de administrare;
s)pentru realizarea lucrărilor de întreținere, reparații sau investiții privind proprietatea comună,ținând seama de preț, durata
de execuție și calitate, supune spre analiză și aprobare comitetuluiexecutiv oferte ale operatorilor economici care satisfac
cerințele asociației de proprietari, conformlegislației în vigoare.
t)ține evidențe contabile separate pentru fiecare condominiu în parte pe care îl are în administrare;
u)organizează ș i conduce contabilitatea în partidă simplă a veniturilor ș i cheltuielilor asocia ț iei de proprietari cu
respectarea prevederilor legale în vigoare privind legislația financiar-contabilă.

II. Competențe
1 Aplicarea prevederilor legale referitoare la administrarea condominiilor;
Legea nr.196 din 20 iulie 2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea
condominiilor
Ordinul nr. 1.058 din 11 februarie 2019 privind aprobarea conţinutului-cadru al statutului asociaţiei de proprietari şi al
regulamentului condominiului emis de Ministerul Dezvoltării Regionale şiAdministraţiei Publice
2 Aplicarea prevederilor legale referitoare la organizarea și conducerea contabilității în partidă simplă;
Legea contabilităţii nr. 82 din 24 decembrie 1991
Ordinul nr. 3.103 din 24 noiembrie 2017 privind aprobarea Reglementărilor contabile pentru persoanele juridice fără
scop patrimonial emis de Ministerul Finanţelor Publice
Ordinul nr 2634 din 5 noiembrie 2015 privind documentele financiar-contabile emis de Ministerul Finantelor Publice
Decretul nr. 209 din 1976 privind casieria și operațiunile cu numerar

3 Aplicarea prevederilor legale referitoare la serviciile comunitare de utilități publice;


LEGE nr. 51 din 8 martie 2006 (*republicată*) serviciilor comunitare de utilităŃi publice
Legea nr. 121/2014 privind eficiența energetică
Legea nr. 325/2006 – Legea serviciului public de alimentare cu energie termică
Ordinul nr. 343/2010 pentru aprobarea Normei tehnice privind repartizarea consumurilor de energietermică între
consumatorii din imobile de tip condominiu în cazul folosirii sistemelor de repartizare acosturilor pentru încălzire și apă
caldă de consum
Ordinul 29/1993-Normativul cadru privind contorizarea apei și a energiei termice la populație,instituții publice și agenți
economici de repartizare a costurilor pentru încălzire și apă caldă de consum
Ordinul A.N.R.E. 179/2015 pentru aprobarea procedurii privind verificările și reviziile tehnice ale instalațiilor de utilizare a
gazelor naturale

4Aplicarea prevederilor legale generale referitoare la asigurarea calității în construcții și autorizarea lucrărilor în construcții;
Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii

5 Aplicarea prevederilor legale generale referitoare la apărare împotriva incendiilor;


LEGE Nr. 307 din 12 iulie 2006 privind apărarea împotriva incendiilor

6 Bazele contabilității primare, emitere facturi, efectuare plăți;

7 Întocmirea documentelor contabile de bază (facturi, chitanțe, ordine de plată,registru de casă, jurnal de bancă, etc.);

8 Elaborarea documentelor de gestiune;

9 Operare documentele contabile primare de bază în softuri dedicate și în Excel sauechivalent;

10 Aplicarea procedurilor de arhivare fizică și electronică

S-ar putea să vă placă și