Samudaripen-Holocaustul romilor

Când te gandești la un eveniment istoric major, unul ce a schimbat total cursul lumii, sau cel
puțin cursul vieții tale, este imposibil să nu simți o emoție specifică, cum ar fi tristețe sau frică,
adica ce simte un elev de clasa a 7-a care învață pentru prima oară despre Holocaustul evreilor și
Auschwitz. Ne-a fost prezentată situația evreilor din cel de-al doilea război mondial, iar gândul
colectiv pe care îl aveam în acele momente era: „ce bine că n-am trăit atunci!”. Am fost învațați
în mediul academic de Holocaustul evreilor, însa am fost deprivați total de orice fel de studiu
despre Holocaustul romilor din România, un eveniment marcant pentru țara noastră.
Dacă analizăm puțin epicentrul social și economic al acestei țări, București, putem afirma că
fiecare cetățean a întâlnit cu siguranță cel puțin un rom, a colaborat cu el, a comunicat cu el.
Până acum, pare o interacțiune pașnică între romi și români, însă, în realitate, există repulsie față
de etnicii romi, iar eugenismul și rasismul pare că se transmit ereditar, auzind de mici replici cum
ar fi: „dacă nu ești cuminte te dau romilor!”.
A fost introdus eugenismul în România de Gheorghe Făcăoaru și presupunea sterilizarea romilor,
și eventual dispariția acestora de pe teritoriul românesc. Desigur că, eugenismul, a fost propulsat
de bunii săi aliați: fascismul și naționalismul etnic, ideologii ce ii aparțin lui Ion Antonescu,
conducător de stat între anii 1940-1944, și, de asemenea, inițiatorul mișcării de „curățare etnică”
în România. Dorința acestuia a fost de a curața România de orice minoritate etnică, în special
romi și evrei. Ion Antonescu a venit cu o soluție „bună” și „eficientă”: deportarea romilor în
Transnistria, cea mai estică regiune a Republicii Moldove de azi. Bineînțeles că, decizia trebuia
motivată, așa că Antonescu a decis să clasifice romii în „periculoși” și „nomazi”, iar aceștia
trebuiau deportați urgent în Transnistria.
În 1942, aproximativ 25.000 de etnici romi au fost deportați în Transnistria unde li s-au promis
locuri de munca și case pentru familiile lor, însa mult prea puțini au primit case, de locuri de
munca nici nu se pune problema. Mâncarea garantată de statul român nu se dădea cu
saptămânile, iar din cauza aceasta, a insalubrității și abuzurilor din partea jandarmilor, romii au
murit pe capete, aproximându-se că numarul total de morți din Transnitria a fost de 11.000,
supraviețuitorii întorcânsu-se în țară după căderea regimului Antonescu.
 Atitudinea românilor față de genocidul romilor a fost și este una dezolantă . Atunci când s-a
cerut juridic deportarea romilor, câteva comunități de români s-au opus, deoarece romii erau
importanți în economia locală, însă, din păcate, majoritatea nu au protestat.
Nici atunci, nici în ziua de astăzi, nu se încearcă integrarea romilor în societate, trecutul lor nu
este cunoscut iar aceștia sunt în continuare marginalizați. Apelativele jignitoare la adresa romilor
se aud în continuare în școlile din România și nu sunt penalizate. Relația vicioasă dintre români
și romi nu o să se rezolve dacă românii nu cunosc trecutul romilor și greutațile prin care au
trecut, iar romii nu o să se dezvolte sau integreze dacă românii nu-și schimbă atitudinea.

Bibliografie utiliztă:
-Vasile Ionescu, Mihai Neacșu, Nora Costache, Adrian Nicolae Furtună: O Samudaripen.
Holocaustul Romilor. România. Deportarea romilor în mărturii
-Deportarea romilor și tratamentul lor în Transnistria