HOLOCAUSTUL DIN ROMÂNIA

Motto: „Nu se ucide decât în numele lui Dumnezeu şi al sosiilor “ .Emil

Cioran
• Holocaust (holókauston):este un termen utilizat în general pentru a
descrie uciderea a aproximativ șase milioane de evrei, majoritatea
din Europa, în timpul celui de-al doilea război mondial, ca parte din
„soluția finală a problemei evreiești”, programul de exterminare a
evreilor, plănuit și executat de regimul național-socialist din
Germania, condus de Adolf Hitler.
• Cuvântul „holocaust” era folosit din secolul al XVII-lea pentru a
denumi moartea violentă a unui număr mare de oameni. Spre
deosebire de cuvântul „masacru”, de origine latină - ucidere în masă
de oameni, de câtre alți oameni - cuvântul „holocaust” se putea
referi și la dezastre sau catastrofe. Winston Churchill, de exemplu, l-
a folosit înaintea celui de-al doilea război mondial, iar alții îl folosesc
pentru a descrie Genocidul armean din primul război mondial.
Evrei într-un lagăr de concentrare din Basarabia (Transnistria)
• Lasata complet izolata, fara nici o sustinere internationala, România nu a avut încotro si a
trebuit, în câteva zile, sa–si retraga armata si administratia din Basarabia si Bucovina. În
aceste vechi tinuturi românesti locuia îns si o numeroasa populatie evreiasca, adunata din
toate colturile imperiului tarist, iar multi dintre acesti evrei aveau sentimente si convingeri
comuniste, bolsevice, pro–sovietice sau pur si simplu activau în reteaua de spionaj si
diversiune organizata de KGB în România. În timp ce întreaga societate româneasca
resimtea ultimatumul sovietic si retragerea noastra din Basarabia si Bucovina ca pe o
mare tragedie nationala, evreii, majoritatea evreilor din Basarabia si Bucovina s–au
bucurat, manifestându–si public satisfactia pentru trecerea celor doua tinuturi românesti
în componenta URSS–ului, aratându–si astfel pe fata adevaratele lor sentimente fata de
populatia româneasca majoritara în mijlocul careia gasisera întotdeauna adapost si
gazduire. Multi dintre acesti evrei tradatori de patrie au împins “sinceritatea” pâna la crima
: au ucis si au molestat, au batjocorit si umilit pe românii, militari si functionari publici,
care se retrageau, atacându– i si producând veritabile pogromuri anti–românesti. Evreii au
stiut ca militarii români primisera ordinul de a nu raspunde la provocari, de a evita orice
situatie care ar fi putut deveni un pretext pentru Moscova de a “riposta” invadând si
Moldova, conform planuluisovietic. Pierderile românesti, de care azi nimeni nu mai vrea sa
stie, sunt de 32.00 de persoane – morti si disparuti între 28 iunie si 2 iulie 1940. În aceasta
tragedie,
• evreii din Basarabia si Bucovina au avut un mare rol, determinant.
• În iunie-august 1940, printr-un pachet de legi similare Legilor de la Nürnberg, autoritățile
române i-au exclus din serviciul public pe funcționarii evrei. Etnicilor evrei li s-a interzis
excercitarea oricăror funcții publice, fiind înlăturații nu numai din aparatul funcționăresc,
din armată și din magistratură, ci și din societățile comerciale, din echipele sportive etc.
Totodată li s-a interzis cumpărarea de imobile. Pentru amănunte: Decretul-lege din 8
august 1940 privind situația juridică a evreilor, publicat în Monitorul Oficial nr. 183/1940. În
continuare, prin Decretul-lege din 9 august 1940, publicat în Monitorul Oficial nr. 193/1940,
au fost interzise căsătoriile etnicilor români cu etnici evrei, iar cele deja existente au fost
declarate nule. În octombrie 1940 bunurile funciare ale evreilor au fost naționalizate.
• Chiar și după înlăturarea de la putere a Gărzii de Fier, regimul Antonescu, aliat al
Germaniei naziste, a continuat politica de opresiune și masacrare a evreilor, mai ales în
teritoriile estice. Pogromurile și transporturile erau la ordinea zilei în Moldova, Bucovina, și
Basarabia. Numărul morților este incă în discuție, dar și cea mai mică estimare atinge un
număr de 250.000 de evrei (și 25.000 rromi) în regiunile estice, în timp ce 120.000 dintre
evreii din Transilvania ocupata au fost adunați de autoritățile maghiare și transferați
autorităților germane. Atrocitățile au început în luna iunie 1941 prin pogromul de la Iași. În
așa-numitele trenuri ale morții (trenuri cu deportați plimbate atâta timp prin Moldova, până
când pasagerii au murit de sete și de foame) au fost uciși aproximativ 4.400 de evrei.
(Sursa: Muzeul Evreilor din România, citat de ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung din
data de joi, 24 ianuarie 2005). În conformitate cu raportul oficial al Comisiei Internaționale
privind Studierea Holocaustului în România: „În trenul morții care a plecat din Iași către
Călărași, în sudul României, care transporta probabil până la 5.000 de evrei, doar 1.011 au
ajuns la destinație în viață după șapte zile. (Poliția română a numărat 1.258 de trupuri, dar
sute de cadavre fuseseră aruncate din tren pe drum, la Mircești, Roman, Săbăoani și
Inotești). Trenul morții către Podu Iloaiei (la 15 km de Iași) îmbarcase aproape 2.700 de
evrei la plecare, dintre care doar 700 au mai coborât în viață. În raportul oficial, autoritățile
române au declarat că 1.900 de evrei s-au urcat în tren și "doar" 1.194 au murit“. Trupele
române care au ocupat orașul Odessa s-au făcut responsabile de masacrele de la Odesa,
în timpul cărora peste 100.000 de evrei au fost împușcați în toamna anului 1941.
• Totuși, în zona Europei Centrale și de Est, majoritatea evreilor de naționalitate română au
supraviețuit războiului.. Regimul Antonescu făcuse planuri pentru deportări în masă din
Valahia, sudul Transilvaniei, și din sudul și vestul Moldovei, dar nu le-a pus niciodată în
practică. Istoricii nu s-au pus de acord cu privire la rolul fostului coleg de clasă, evreul
Wilhelm Filderman, în nepunere în aplicare a acestor planuri, sau Antonescu a calculat că
România de Vest nu era destul de anti-semită pentru a putea pune în aplicare planurile,
sau nu voia să înlăture contribuția evreiască la economia românească.
Deportarea evreilor 1941.
• .
• Se stie ca pe toata perioada razboiului, conducerea României a încercat sa
rezolve problema evreiasca prin emigrarea în Palestina. Demersurile au
avut un caracter extern preponderent, deoarece ele implicau o relatie a
regimului progerman cu Marea Britanie si SUA. Antonescu a cerut liderilor
comunitatii evreiesti sa tina aceasta legatura, având în vedere ca n-o putea
face oficial si ca relatiile personalitatilor evreiesti erau mai eficiente. La 30
septembrie 1940, dr. Filderman - presedinte al Uniunii Evreilor din România,
presedinte al Federatiei Uniunilor de Comunitati Evreiesti din România,
presedinte al Comitetului Joint distribution pentru România, membru al
Parlamentului Român ­- a înaintat un memoriu în care esentiala era
propunerea de a facilita emigrarea unui numar cât mai mare de evrei în
Palestina, propunere la care Antonescu a aderat imediat.
• De notat însa ca Anglia, importanta militanta pentru drepturile evreilor,
folosea solutia deportarii evreilor sositi ilegal în Palestina, atitudine pe care
nu a recunoscut-o regimului Antonescu pentru evreii aflati ilegal în
România. În pofida acestei situatii, guvernul român era dispus în continuare
sa favorizeze emigrarile prin acceptare tacita. Anglia s-a opus înca o data
categoric. La propunerea facuta de dr. Filderman pentru o emigrare în SUA
pe baza de reciprocitate, Brutus Coste, însarcinatul cu afaceri ad interim la
Washington preciza: „Evreii din rasaritul Europei n-au fost niciodata
considerati aici ca elemente a caror emigrare trebuie încurajata. S-a facut si
se face o deosebire marcata între evreii din Occidentul Europei si cei din
Polonia, Rusia si România. Când e vorba de fapte, simpatia americana
pentru evrei opereaza doar pâna la un punct: interventii indignate în
favoarea evreilor din Europa - da; admiterea în masa a mult deplânselor
victime ale persecutiilor antisemite - nu.”
• În ciuda tuturor piedicilor întâmpinate, Antonescu a continuat sa insiste pe
ideea sa, iar într-o adresa trimisa Ministrului Afacerilor Straine a reconfirmat
principiile emigrarii.
• Emigrarile au continuat, nu în numarul scontat, ci în numar mic, cu acordul
guvernului român si cu riscuri mari pentru emigranti.
Evreii adunati in gara din Iasi sunt goniti de catre politisti romani, unul cate unul, pentru a fi
imbarcati in ‘trenul mortii’ ce se indrepta spre Calarasi. În dupa-amiaza zilei de 29 iunie s-a
luat hotarârea „evacuarii” din Iasi a evreilor retinuti ca suspecti la Chestura de politie.
Transportul spre gara a aproximativ 2.500 de evrei supravietuitori din curtea chesturii a
început la 9 seara. Au fost însarcinati cu aceasta operatie: un subinspector de politie, doi
ofiteri de politie, doi sefi de sectie de politie si douazeci de gardieni. Convoiul a fost escortat
de un grup de ofiteri si soldati germani dotati cu doua tancuri si doua motociclete . Sositi la
gara, dupa o lunga numaratoare, timp în care au fost obligati sa stea întinsi cu fata lipita de
caldarâm, arestatii au fost îmbarcati într-un tren cu vagoane de marfa.
• Dupa razboi, când au venit comunistii evrei la putere, conducerea evreiasca
ce salvase comunitatea de la disparitie, a fost ostracizata, amenintata si
obligata sa fuga din tara clandestin – Filderman - sau expulzata – sef
Rabinul {afran. Alexandru {afran a fost unul dintre cei la care s-au prezentat
echipei de militari ca sa aresteze un criminal de razboi. El nu a fost
niciodata agreat de comunisti – în frunte cu Ana Pauker, care îl considera
un tradator.
• În ceea ce priveste existenta unui Holocaust în România, în care zic unii ca
au murit 400.000 de evrei, altii pretind 800.000, nu este de crezut ca va fi
gasita dovada ca ar fi cazut atitia evrei victime ai unor legi si acte de
guvernare îndreptate împotriva lor si urmarind exterminarea fizica a
acestora. Au fost unii evrei executati prin sentinta Curtii Martiale, dar pentru
tradare de tara, spionaj si acte de diversiune în favoarea unui stat inamic,
cu care ne aflam în stare de razboi: Uniunea Sovietica. Singurii evrei din
România care au suferit prigoana, suferintele si jertfele unui Holocaust, au
fost cei din Nordul Ardealului, ajunsi în stapânirea Budapestei prin Diktatul
de la Viena din august 1940. Au fost dusi în lagare cu acte în regula, cu
toate dovezile necesare sau cei din Basarabia, Bucovina si Transnistria, dar
pe care Ucraina sau Rusia refuza sa-i contabilizeze
Poliţiiştii şi civilii aruncă corpurile evreilor morţi din Trenul Morţii.
• A fost mult acuzat regimul Maresalului Ion Antonescu ca fiind
înfeudat nazismului si Maresalul însusi a fost executat de agentii
Moscovei ca fascist. Adevarul este ca maresalul Antonescu este cel
care a pus capat miscarii fasciste în România, oprind activitatile
teroriste ale Garzii de Fier din 1941 si suprimând toate activitatile
politice ale acestei organizatii. Eu însumi, raspunzând unei întrebari
a lui Antonescu la procesul sau – montat de comunisti – am
confirmat ca teroarea fascista de strada a fost oprita în România la
21 ianuarie 1941, zi în care maresalul a luat masuri draconice
pentru a face sa înceteze anarhia fascista provocata de aceasta
organizatie si restabilirea ordinii în tara. În timpul dominatiei
hitleriste în Europa, eu am fost în contact permanent cu Maresalul
Antonescu, care a facut foarte mult bine pentru îndulcirea soartei
evreilor expusi persecutiilor rasiale naziste… Eu am fost martorul
unor scene emotionante de solidaritate si de ajutor între români si
evrei în momente de grele încercari din timpurile imperiului nazist
din Europa. Maresalul Antonescu a rezistat cu succes presiunilor
naziste care cereau masuri dure contra evreilor…
Evrei din Iaşi adunaţi cu forţa şi
arestaţi în timpul pogromului .
• NICOLAE MINEI GRUNBERG, istoric evreu : "In Romania, Holocaustul nu a avut loc
(s.n.) tocmai pentru că, cu foarte puţine şi nesemnificative excepţii, călăii cu zvastică nu
numai că nu s—au bucurat de concursuri binevoitoare, oferite din proprie iniţiativă, dar s
—au lovit de refuz in tentativele lor de a recruta complicităţi, cu caracter privat sau oficial,
pentru organizarea deportărilor sau a altor acţiuni de genocid (...) Deportările dincolo de
Nistru, efectuate de autorităţile antonesciene, nu au avut drept scop, fie el mărturisit sau
ascuns, exterminarea celor în cauză. Pieirea unui număr dintre ei are trei cauze
principale : abuzurile comise de anumiti reprezentanti ai autorităţilor care au delapidat
fondurile alocate pentru achiziţia de alimente (Nota noastră - este vorba şi de delapidări
fâcute de fruntaşi evrei care au dijmuit fondurile venite de la Joint şi de la alte organisme
evreieşti din străinătate) ; excesele criminate ale unor elemente degenerate din organele
de pază şi supraveghere;interventia asasinilor nazişti organizaţi in Einsatzkommando—
uri, care, in plină retragere pe frontul de est, aupătruns cu forţa in lagăre, exterminând pe
deţinuţi. Victimele din această categorie reprezentau un multiplu important al totalului
celorlalte două : Râbniţa, de pildă, a fost inecată in sânge de hitlerişti, numai doi deportaţi
scăpând cu viaţă. Dar şi in această privinţă, Romania inscria, in 1943 şi 1944, un alt fapt
unic in analele celui de-al doilea război mondial (s.n.) : readucerea in ţară a tuturor
supravieţuitorilor, care s—a operat fară a se tine seama de furibunda impotrivire a
Wermachtului, a SS—ului, a Gestapoului, de imensele riscuri implicate de această
încălcare a dispozitiilor naziste, de dificultăţile de transport şi aprovizionare etc. (...) La
procesul acestor bande de experti ai asasinatelor in massă, Sturmbannfiihrerul Heinz
Ohlendof care comandase Einsatzkommando D „ si—a asumat personal răspunderea
pentru un total de aproximativ 90.000 de victime, printre care si cele de la Iaşi, in iunie
1941 „(s.n). La acelaşi proces s—a stabilit in mod incontestabil că „ începănd din primele
zile ale anului 1941, iniţiativa in acţiunile de exterminare a evreilor a apartinut pe de—a
intregul emisarilor lui Hitler (Richter, Killinger şi alţii).”