Sunteți pe pagina 1din 8

Pendulul vieții

„Pendulul vieții" este un îndrumător pentru profesorii ce vor să predea Holocaustul. Cuprinde date
istorice, sfaturi și metode de predare concepute de una dintre supraviețuitoarele Holocaustului.

Hedi Fried se străduiește să mențină vie în conștiința umanității monstruozitatea Holocaustului, care
a frânt milioane de existențe.

Remarcabilă în cărțile ei este capacitatea de a povesti fără ură cumplita ei experiență. In același timp,
este remarcabilă lupta ei neîncetata împotriva oricărei forme de genocid precum și vivacitatea și
devotamentul cu care s-a pus în slujba cauzei nobile a educării tineretului în spiritul toleranței și
înțelegerii.

Frânturi dintr-o viață. Drumul la și de la Auschwitz

In veacul al XX-lea, uciderea în masă a căpătat proporții nemaiîntâlnite in istorie. Genocidul


armenilor, Holocaustul în care milioane de nevinovați și-au pierdut viața, asasinarea a zeci de
milioane de inocenți în lagărele și închisorile comuniste, omorurile care au înjumătățit populația
Cambodgiei, purificarea etnică în sud-estul Europei, generalizarea torturii ca metodă de luptă,
terorismul sunt doar fenomenele cele mai vizibile care conduc la ideea că violența umană a atins un
nivel ce amenința umanitatea însăși. Hedi Fried este încă una dintre ființele care depun mărturie
despre ororile acestui secol.

Hedi Fried

Născută în orașul Sighet din Maramureș, ea a fost deportată la Auschwitz în timpul ocupației
maghiare asupra Transilvaniei de Nord, împreună cu întreaga familie. In lagăr, ambii părinți au fost
gazați. Hedi și sora ei au ajuns în cele din urmă în lagărul de muncă de la Bergen-Belsen. Au fost
eliberate la 15 aprilie 1945, dată pe care Hedi o considera o a doua zi de naștere. Hedi Fried trăiește
în prezent în Suedia. Remarcabilă în cărțile ei este capacitatea de a povesti fără ură această cumplită
experiență care a frânt mii de existențe și obsedează mii de conștiințe. Tot atât de remarcabile sunt
străduința de a menține vie în conștiința umanității monstruozitatea Holocaustului și lupta ei
împotriva oricărei forme de genocid. Hedi Fried s-a născut în 1924, la Sighet, în familia unui medic
stomatolog evreu. In 1944, în timpul ocupației maghiare asupra Transilvaniei de Nord, ea a fost
deportată la Auschwitz împreună cu întreaga familie. Părinții ei au fost uciși în lagăr. Eliberată in 15
aprilie 1945, împreună cu sora ei, Hedi Fried a ales să trăiască în Suedia, unde, după imense eforturi,
a reușit să-și refacă viața.

Scris în registrul direct, realist al vieții cotidiene, romanul cu conotații biografice al scriitoarei suedeze
Hedi Fried readuce în conștiința noastră tragedia milioanelor de victime ale Holocaustului. Istoria
vieții Hannei este cea a unei femei puternice, care renaște din cenușa suferințelor și-și clădește o
viață nouă pe ruinele celei vechi. Tonul narativ detașat, stilul concis fac și mai expresivă istorisirea
acestei biografii europene din frământatul secol XX. Hedi Fried s-a născut în 1924, la Sighet, în familia
unui medic stomatolog evreu. In 1944, în timpul ocupației maghiare asupra Transilvaniei de Nord, ea
a fost deportată la Auschwitz împreună cu întreaga familie. Părinții ei au fost uciși în lagăr. Eliberată
în 15 aprilie 1945, împreună cu sora ei, Hedi Fried a ales să trăiască în Suedia, unde, după imense
eforturi, a reușit să-și refacă viața.

Fiica a unei familii de intelectuali evrei din Sighet, Hédi Fried a fost deportata la Auschwitz impreuna
cu intreaga familie, in perioada ocupatiei maghiare a Ardealului de nord. A supravietuit, impreuna cu
sora sa, si a ales sa traiasca in Suedia. Istoria deportarii ei si cea a inserarii dificile intr-o noua
societate au fost scrise in doua carti, aparute deja in romaneste (Franturi dintr-o viata. Drumul la si
de la Auschwitz si Intoarcere la viata).

Personalitate marcanta a societatii civile suedeze, Hédi Fried s-a remarcat prin activitatea neobosita
pusa in slujba idealului intelegerii si bunei convietuiri intre oameni. Eforturile ei de a face cunoscut
cosmarul Holocaustului sunt concretizate in volumul Pendulul vietii.

Pornind de pe pozitiile profesiunii ei de psiholog, ea a oferit, de multi ani incoace, consiliere si


tratament supravietuitorilor Holocaustului stabiliti in Suedia. Organizarea unui centru, in care acesti
oameni suferind de traume profunde sa fie intampinati cu caldura si intelesi, este descrisa in volumul
A treia viata, cu talent si seriozitate.

Traducere de Andreea Gabrian și Eva Leonte

Hédi Fried, o supravieţuitoare din lagărul de la Auschwitz născută în Sighetu Marmaţiei, îşi dedică
viaţa predării Holocaustului pentru că a înţeles exact importanţa rolului său de martor.

Suedeza Hédi Fried are 86 de ani, după actele de identitate, fiind născută în Sighetu Marmaţiei, pe 15
iunie 1924. În fiecare an însă, îşi serbează ziua de naştere pe 15 aprilie. Anul acesta împlineşte, de
fapt, 65 de ani, după propria numărătoare. Căci în 1945 a început a doua sa viaţă.Este ziua eliberării
din lagărul de la Bergen- Belsen, după ce vreme de un an a reuşit să supravieţuiască infernului de la
Auschwitz, alături de sora sa, Livia. Astăzi îşi revede oraşul natal alături de ambasadorul Suediei, Mats
Aberg, şi îşi lansează trei cărţi care valorifică experienţa sa de supravieţuitoare a
Holocaustului.Întâlnire cu doctorul MengeleDin cei 30.000 de locuitori ai Sighetului, în 1944, aproape
jumătate erau evrei. Fiindcă atunci oraşul era parte a Ungariei, nici unul nu a scăpat de ghetou, apoi
de deportare. Câţi au supravieţuit lagărelor este imposibil de spus. Cert este că din familia lui Hédi au
mai rămas doar jumătate. Şi asta cu noroc. Căci Hédi şi Livia erau nişte copile când au ajuns la
Auschwitz, în 1944, la începutul verii.Grozăvia primei zile petrecute acolo avea să forţeze însă
maturizarea lui Hédi. Şi, paradoxal, să sădească în ea dorinţa acerbă de a supravieţui.„Am ajuns în
faţa ofiţerului SS, înalt, îmbrăcat într-o uniformă impecabilă. Mai târziu am aflat că era doctorul
Mengele. Şi-a ridicat privirea pătrunzătoare spre noi şi a arătat cu bastonul spre mama: «Tu du-te la
stânga, voi două la dreapta. Mama, cu baticul ei albastru închis şi cu ochii roşii de plâns, se agăţa de
noi: «Sunt copiii mei». «O să-i întâlneşti mâine». »Pot să primesc puţină apă?»... «O să primeşti
cafea, când ajungi la destinaţie». Mama mea dragă! Nu a primit nicio cafea când a ajuns. În schimb, s-
a deschis robinetul de gaze când stătea şi-şi întindea buzele însetate către stropitoarea duşului”,
relatează Hédi Fried, în volumul autobiografic „Frânturi dintr-o viaţă”, moartea mamei sale, Frida, în
prima zi la Auschwitz.Deşi până la sfârşitul războiului a sperat că măcar tatăl, Ignatz, a supravieţuit, el
a avut parte de aceeaşi moarte.„Mama mea dragă! Nu a primit nicio cafea când a ajuns. În schimb, s-
a deschis robinetul de gaze când stătea şi-şi întindea buzele însetate către stropitoarea duşului.“HÉDI
FRIED, fragment din volumul autobiografic „Frânturi dintr-o viaţă”DezumanizareaCu detaşare şi simţ
al detaliului, Hédi Fried face una dintre cele mai memorabile descrieri ale vieţii de zi cu zi în lagărele
naziste, de la trezire la cele trei mese şi dormitul în barăci.„După deşteptare, alergam toate la latrină,
înainte de a se da semnalul pentru Zählappell. (...) Când coada era prea lungă, paznicele intrau şi
loveau sălbatic în jurul lor. Atunci ne înţelegeam şi ne aşezam şezut lângă şezut la aceeaşi gaură. Dacă
te trezeai noaptea, aveai voie să întrebuinţezi nişte butoaie mari”, povsteşte Hédi Fried.„Zählappell-
ul era evenimentul cel mai important din lagăr: era ca un ritual religios. Toate trebuia să stăm în
rânduri de câte cinci, chiar şi bolnavele; nici muribundele nu făceau excepţie. Eram numărate şi
răsnumărate”, mai relatează aceasta. Pentru că mâncarea consta într-o bucată mică de pâine cu
margarină dimineaţa şi o supă de legume la prânz, Hédi Fried arată cum a reuşit să obţină uneori o
farfurie de supă în plus.„Corpuri împietrite de femei zăceau împrăştiate în faţa uneia dintre barăci şi
ni s-a dat ordin să le cărăm câteva sute de metri până la o altă clădire. Acolo urma să le descărcăm, să
le cărăm înăuntru şi să le punem grămadă pe o masă. În timp ce ridicam corpurile moarte, comentam
fără sentiment”.„AM RĂMAS ATÂT DE PUŢINI!”Holocaustul pe înţelesul copiilorAflată în lagăr, Hédi
Fried a pus un pariu cu o colegă de suferinţă că vor fi eliberate pe 15 aprilie 1945. S-a întâmplat ca
soldaţii britanici să ajungă chiar în acea zi la Bergen-Belsen, ultimul lagăr prin care a trecut, după o
perioadă de înfometare aproape totală.Hédi şi Livia s-au înscris pentru un transport al Crucii Roşii
suedeze pentru că rămăseseră orfane. Aşa au ajuns la Stockholm, unde s-au stabilit. S-a căsătorit cu
Michael, un alt supravieţuitor al Holocaustului, tot din Sighet, cu care are trei copii. După moartea
acestuia, în 1962, a condus firma de aparatură medicală pe care acesta o fondase.Abia după ce copiii
şi-au dat Bacalaureatul a reuşit să studieze Psihologia. S-a dedicat întocmirii unui îndrumar de
predare a Holocaustului. „Mi-au trebuit patruzeci de ani ca să-mi dau seama că sunt un martor şi
sarcina mea este să povestesc ce am trăit. Am rămas aşa de puţini! Trebuie să povestim despre
neomenia care s-a petrecut în secolul XX. Nu are voie să dispară sub mantaua uitării şi nu are voie să
se repete!”, argumentează ea.Îndrumarul în care pledează pentru predarea Holocaustului de la
vârste cât mai mici, se găseşte în volumul „Pendulul vieţii”, apărut în versiunea românească, la fel ca
şi celelalte două cărţi pe care le lansează azi la Sighet, la Editura Vremea.1944este anul în care Hédi
Fried şi sora sa, Livia, au ajuns în lagărul de concentrare de la AuschwitzDESPRE OAMENI„Au spus că
nu au ştiut nimic”Printre ”lecţiile” pe care le dă veterana supravieţuitoare a Holocaustului şi
scriitoare se găseşte şi o întâmplare povestită cu tâlc.Între Auscwitz şi Bergen- Belsen, Hédi Fried a
fost deţinută în mai multe lagăre din jurul Hamburgului, unde printre sarcini se găsea şi aceea de a
face curăţenie după bombardamente sau deszăpezirea străzilor.„Oameni cu obraji îmbujoraţi, cu
haine călduroase se grăbeau prin faţa noastră, aparent fără să ne vadă. Ce gândeau oare când ne
vedeau, femei slabe în haine subţiri, tremurând, dând zăpada cu lopata? Nimeni nu venea mai
aproape, nimeni nu punea întrebări. Mai târziu, aveau să spună că nu au ştiut nimic... Şi, mult mai
târziu, că totul a fost o minciună”.
Hedi Fried s-a născut în 1924, la Sighet, în familia unui medic stomatolog evreu. În 1944, în timpul
ocupației maghiare asupra Transilvaniei de Nord, ea a fost deportată la Auschwitz împreună cu
întreaga familie. Părinții ei au fost uciși în lagăr. Eliberată în 15 aprilie 1945, împreună cu sora ei, Hedi
Fried a ales să trăiască în Suedia, unde, după imense eforturi, a reușit să-si refacă viața.Încurajați să
se răzbune

"Ostașii britanici, eliberatorii noștri, ne-au încurajat să aruncăm pietre pe gardienii nazisti. "Aici aveți
fiarele voastre, faceți ceea ce doriți, răzbunare", au spus ei. Mi-am dat seama că nu voi fi niciodată
capabil să scufundă la fel de scăzut ca și ucigașii. Pentru o piatră, nu mănâncă ceea ce mi sa făcut cu
familia mea.

- Dar toată lumea nu este matură. Un deceniu după genocidul din Rwanda, am vizitat una dintre
ceremoniile memoriale ale țării, unde am întâlnit mulți supraviețuitori. Ei încă urăsc și nu puteau
scăpa de ura lor. În special, au avut dificultăți în a înțelege că nu mai urăsc. Trebuie să ia ceva timp,
am spus.

Tinerii de azi își asumă responsabilitatea

Cum te uiți la viitor?

- Există semne pozitive. Cred că tinerii contemporani gândesc mai mult, au fost crescuți și apar mai
mult decât generațiile anterioare. Implicați mai mult ca voluntari, nu sunteți la fel de pasivi, dar aveți
mai multă grijă și înțelegeți că au propria lor responsabilitate. Este cu adevărat necesar să
contracarăm antisemitele și rasistorii de astăzi și să schimbăm dezvoltarea societății.

"Eu personal simt că acum suntem slabi, că ura triumfă în locuri diferite. Dar, practic, cred că forțele
pozitive ne vor ridica din nou. Că trăim într-un fel de dezvoltare spirală. Povestea a arătat că bunurile
câștigă în cele din urmă. Prin urmare, sper speranță pentru viitor. Sunt un prizonier constant al
optimismului. Bineînțeles că poți fi speriat, dar nu trebuie să renunți niciodată.

Date și informații

Hédi Fried

Născut: 1924 în România actuală.


Ocupatia: Psiholog si autor.

Context: A crescut într-o familie evreiască. Supraviețuit în Auschwitz și Bergen-Belsen înainte de a


ajunge în Suedia în 1945. A scris câteva cărți autobiografice parțiale.

Curent cu: Întrebările din carte pe care le-am primit despre Holocaust. (Natură și cultură)
Poți să te sperii, dar să nu renunți niciodată"

Hédi Fried a supraviețuit Holocaustului și a răspuns de-a lungul anilor nenumărate întrebări despre
experiențele sale în tabăra naziștilor. Acum a compilat câteva întrebări și răspunsuri în formă de
carte.

27 ianuarie 2017 de către Johan Perwe

Hoverdrone Nano

Ia-ti propriul drunker care zboara cu functia de bucla si 3 viteze cu Totul despre Istorie.

3 nu + Hoverdrone Nano. Salvați 87%>

Autorul și psihologul Hédi Fried aparține grupului tot mai rar de supraviețuitori ai Holocaustului, care
au încă puterea de a împărtăși martori și experiențe din vremea lagărelor de concentrare și
distrugere a naziștilor. Începând cu sfârșitul anilor 1980, ea a susținut în mod repetat cursuri pentru
studenți și profesori în multe școli din Suedia.

Hédi Fried, în vârstă de 92 de ani, este pregătit, dar acum este pregătit pentru prelegere. În schimb,
ea continuă să-și întâlnească audiența - tinerii lacomi și cititorii interesați istoric - cu cuvântul scris.

Cartea nouă despre ziua memorială a Holocaustului

În legătură cu ziua memorială a Holocaustului, pe 27 ianuarie a acestui an, Hédi Fried a lansat a
cincea carte: Întrebările pe care le-am primit despre Holocaust. Formatul este un pic diferit. Într-o
"carte de întrebări și răspunsuri", ea vorbește și discută cu cititorul despre viața de zi cu zi din tabere,
lupta pentru supraviețuire, teama de moarte, emotiile de eliberare, ura și iertarea.

Cartea de întrebări se încheie cu întrebările în permanență actualizate, urgente: "Ce putem învăța din
Holocaust?" Și "Ar putea să se întâmple din nou?". Cartea se bazează pe toate întrebările ridicate de
sute de studenți curioși și discutați de-a lungul anilor.

Cum s-ar putea întâmpla?

Există întrebări la care nu se poate răspunde?

- Nimeni nu poate răspunde la toate. Așa este. De exemplu, problema Holocaustului, cum s-ar putea
întâmpla, nu este să răspundă fără echivoc. Nici întrebarea despre acest lucru nu se poate întâmpla
din nou. Dar puteți pune întrebări. Cu cat ne intrebam mai multe intrebari, cu atat mai mult ajungem
la intelegere. Toate întrebările sunt importante. Pentru că se poate întâmpla din nou, deși nu în
același mod. Poate fi chiar mai ușor de pus în aplicare atunci când acum putem detecta cu ușurință
"elemente nedorite" folosind cele și zerouri.

"Lucrul important în acest context este, așa cum de obicei spun tinerilor pe care îi întâlnesc, să nu
ezităm cu întrebări, pentru că nu există întrebări stupide. Și arată, de asemenea, această carte.

Care este scopul cărții?

- Cred că cartea mea și cărțile din acest gen sunt mai importante decât oricând, având în vedere
situația din societatea de astăzi, unde ură și amenințări cresc. Scopul cărții este să înveți să eviți
greșelile istorice. Vreau să reamintesc și să trezesc cititorul, să facă cât mai mulți oameni să înțeleagă
că noi înșine, ca indivizi, avem o responsabilitate și că ei înșiși trebuie să facă ceva pentru ca povestea
să nu se repete.

Sper că tinerii vor învăța

Care sunt speranțele tale pentru carte?

"Sper, în special, că tinerii pot învăța ceva. Sensul conținutului și formatului a fost încercarea de a
ghida toți tinerii care nu au cunoștință încă, nu au auzit sau au citit nici o altă carte despre acest
subiect. Și să le facă să aducă mărturiile și povestirile mele în viitor. Văd asta ca o sarcină importantă
pentru generația în creștere.

Cum te uiți la ură și reconciliere? Mai simți încă o ură?

- Nu. Nu mai sunt Hat este o reacție naturală, dar este și ceva distructiv, ceva care atrage unul. Poți
scăpa de ură, dar e nevoie de timp. Trebuie să dureze ceva timp. Este vorba despre a vă permite să
urăști, la început. Apoi, tratează trauma, a experimentat.

- De asemenea, trebuie să realizați consecințele. Ce mă ajută să urăsc? Pentru a răzbuna? Nici măcar
la eliberarea mea în lagărul de concentrare din Bergen-Belsen, i-aș răzbuna pe autor.
Sper că tinerii vor învăța

Care sunt speranțele tale pentru carte?

"Sper, în special, că tinerii pot învăța ceva. Sensul conținutului și formatului a fost încercarea de a
ghida toți tinerii care nu au cunoștință încă, nu au auzit sau au citit nici o altă carte despre acest
subiect. Și să le facă să aducă mărturiile și povestirile mele în viitor. Văd asta ca o sarcină importantă
pentru generația în creștere.

Cum te uiți la ură și reconciliere? Mai simți încă o ură?

- Nu. Nu mai sunt Hat este o reacție naturală, dar este și ceva distructiv, ceva care atrage unul. Poți
scăpa de ură, dar e nevoie de timp. Trebuie să dureze ceva timp. Este vorba despre a vă permite să
urăști, la început. Apoi, tratează trauma, a experimentat.

- De asemenea, trebuie să realizați consecințele. Ce mă ajută să urăsc? Pentru a răzbuna? Nici măcar
la eliberarea mea în lagărul de concentrare din Bergen-Belsen, i-aș răzbuna pe autor.

S-ar putea să vă placă și