Holocaustul

Descoperă

În România

Daranuța Alina
 Cuprinsul
Ce este genocidul?
Victime
Responsabili
Etapele holocaustului
 Numărul evreilor români şi al evreilor din teritoriile aflate
sub administraţie românească ucişi în timpul
Holocaustului nu a putut fi stabilit cu precizie absolută.
Concluzia Comisiei Internaţionale pentru Studierea
Holocaustului din România în acest sens este că, în timpul
Holocaustului, în România şi în teritoriile aflate sub
controlul său au fost ucişi sau au murit între 280 000 şi
380 000 de evrei români şi ucraineni.
Genocidul
GENOCIDUL reprezintă exterminarea fizică intenţionată,
sistematică şi programată a unui grup sau o parte a lui din
cauza originii etnice, religioase sau rasiale. Termenul a fost
formulat pentru prima oară de avocatul Raphael Lemkin în
1944, în lucrarea Axis Rule in Occupied Europe, prin care îşi
propusese să explice crimele regimurilor fasciste împotriva
evreilor, slavilor şi romilor în al Doilea Război Mondial, a
Imperiului Otoman împotriva armenilor în Primul Război
Mondial precum şi cele împotriva asirienilor din Irak (1933).
Termenul genocid provine din grecescul genos (specie,
gen) şi latinescul caedere (a ucide , a masacra).
 În timpul Holocaustului, regimul nazist a persecutat sau a ucis
şi alte grupuri considerate „rase inferioare”: romi, slavi. De
asemenea, au fost persecutaţi pe criterii ideologice comunişti,
socialişti sau comunităţi pe criterii religioase sau de gen
precum martorii lui Jehova sau homosexualii (USHMM).

Un procent semnificativ al comunităţii evreieşti din România a

fost distrus în perioada celui de-al Doilea Război Mondial.
Deportarea şi uciderea sistematică au fost aplicate evreilor din
Basarabia, Bucovina şi judeţul Dorohoi. Transnistria, partea din
Ucraina ocupată aflată sub administraţie românească, a fost
folosită ca un imens spaţiu pentru uciderea evreilor (Comisia
Internaţională pentru Studierea Holocasutului din România).

SHOAH este un cuvânt care în ebraică înseamnă “catastrofă”

şi care desemnează organizarea de către stat, de către regimul
nazist şi colaboratorii săi, a persecuţiei şi exterminării
sistematice a aproape 6 milioane de evrei.
 Victime
Numărul evreilor români şi al evreilor din teritoriile aflate sub administraţie românească ucişi în timpul
Holocaustului nu a putut fi stabilit cu precizie absolută. Concluzia Comisiei Internaţionale pentru
Studierea Holocaustului din România în acest sens este că, în timpul Holocaustului, în România şi în
teritoriile aflate sub controlul său au fost ucişi sau au murit între 280 000 şi 380 000 de evrei români şi
ucraineni. În Holocaust au pierit şi aproximativ 135 000 de evrei români care trăiau în Transilvania de
Nord, aflată sub conducere maghiară, precum şi 5000 de evrei români care se aflau atunci în alte ţări din
Europa. Referindu-se la România, Raul Hilberg a afirmat că nici o ţară, în afara Germaniei, nu s-a implicat
în masacrarea evreilor la o asemenea scară. Comisia a decis să nu menţioneze o unică cifră concluzivă
privind numărul evreilor ucişi în România şi în teritoriile aflate sub autoritatea sa. În schimb, Comisia a
ales să definească două limite între care se plasează această cifră, aşa cum reiese din cercetările
contemporane:. : Între 45 000 şi 60 000 de evrei au fost omorâţi în Basarabia şi Bucovina de către
trupele germane şi române în 1941.
Între 105 000 şi 120 000 de evrei români deportaţi au murit ca rezultat al expulzărilor în Transnistria
.. În regiunea Transnistriei, între 115 000 şi 180 000 de evrei locali au fost lichidaţi (în special la Odessa şi
în districtele Golta şi Berezovca).
Cel puţin 15 000 de evrei din Regat au fost ucişi în Pogromul de la Iaşi şi ca urmare a altor măsuri
antievreieşti.
Aproximativ 132 000 de evrei au fost deportaţi la Auschwitz, în perioada mai-iunie 1944, din nordul
Transilvaniei, stăpânit de Ungaria.
 Responsabili
Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustului în România a
conchis, împreună cu majoritatea cercetătorilor de bună-credinţă ai
acestui domeniu, că autorităţile române poartă principala
responsabilitate atât pentru planificarea, cât şi pentru punerea în
practică a Holocaustului. Aceasta include deportarea şi exterminarea
sistematică a majorităţii evreilor din Basarabia şi Bucovina, precum şi a
unor evrei din alte zone ale României, în Transnistria; uciderea în masă a
evreilor români şi a celor locali în Transnistria; execuţiile masive ale
evreilor din timpul Pogromului de la Iaşi; discriminarea şi degradarea
sistematică la care au fost supuşi toţi evreii români în timpul
administraţiei antonesciene, inclusiv exproprierea bunurilor,concedierea
de la locurile de muncă, evacuarea forţată din zonele rurale şi
concentrarea lor în capitale de judeţ şi în lagăre, precum şi utilizarea
masivă a evreilor de sex masculin la muncă forţată sub aceeaşi
administraţie.
În acelaşi timp, Comisia conchide că responsabilitatea
lui Ion Antonescu pentru uciderea evreilor din
Basarabia, Bucovina şi Transnistria este indiscutabilă,
fiind implicat direct în măsurile represive împotriva
evreilor.

Totodată, nu trebuie omis rolul membrilor unor

partide şi organizaţii fasciste în promovarea ideologiei
antisemite şi în declanşarea violenţei împotriva
evreilor înaintea aplicării soluţiei finale de către Ion
Antonescu. La climatul ostil evreilor înainte de
începerea celui de-al Doilea Război Mondial şi-au
adus contribuţia semnificativă membrii Ligii Apărării
Naţional Creştine, Partidului Naţional Creştin,
Mişcării Legionare (cunoscută în diverse etape şi sub
numele de Legiunea Arhanghelului Mihail sau Garda
de Fier).
Ion Antonescu
 Etapele holocaustului
Măsuri antisemite în timpul guvernului Goga şi al dictaturii regale
Instaurarea guvernului condus de Octavian Goga (Decembrie, 1937 –Februarie, 1938) a marcat momentul în care
antisemitismul a devenit o politică de stat sistematică. Principalele măsuri îndreptate împotriva minorităţii evreieşti au
fost: Închiderea ziarelor pe care guvernul le considera deţinute sau dominate de evrei;
Interdicţia ca evreii să aibă licenţe de de comercializare a băuturilor alcoolice;
Interzicerea utilizării limbii idiş în administraţia din Basarabia şi nordul Moldovei;
Revizuirea cetăţeniei evreieşti prin Decretul-lege nr. 169/22 ianuarie 1938, în urma căruia unui număr de 225222 de evrei li
s-a retras cetăţenia, ceea ce a echivalat cu pierderea drepturilor politice, a dreptului de a profesa, pierderea proprietăţilor
şi a mijloacelor de existenţă.În timpul dictaturii regale (Februarie, 1938 – Septembrie, 1940), legislaţia antisemită adoptată
de guvernul Goga a fost menţinută în vigoare, aceasta având ca efect excluderea socială a evreilor. Mai mult, Decretul-
lege nr. 2650 din august 1940 a modificat statutul juridic al evreilor şi a făcut posibilă excluderea acestora din
departamentele guvernamentale, numeroase profesii, din comitetele de conducere ale unor întreprinderi publice sau
private şi deposedarea de proprietăţi în mediul rural. Cedarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei în urma ultimatumului
impus de URSS în vara anului 1940 a fost urmată de violenţe fizice declanşate de armata română în teritoriile cedate. În
Dorohoi şi Galaţi, populaţia civilă şi armată română au iniţiat atacuri de mare amploare împotriva evreilor, iar uciderea a
sute de evrei a fost tolerată de către statul român.
 Statul Naţional Legionar şi procesul de românizare
În septembrie 1940, generalul Ion Antonescu devine conducătorul statului român şi se instaurează un guvern în
componenţa căruia se regăseşte „singura mişcare recunoscută în noul stat” – Mişcarea Legionară. În luna
octombrie au fost promulgate decrete de expropriere a bunurilor rurale, de eliminare a evreilor din
învăţământ, din profesiunile liberale şi din servicii. Totodată s-a legiferat îndepărtarea tuturor artiştilor evrei
din teatrele româneşti de stat şi particulare şi excluderea acestora din Societatea Scriitorilor Români,
Societatea Compozitorilor şi Sindicatul artiştilor. Personalul evreiesc din domeniul sanitar a fost concediat, în
timp ce Colegiul Medicilor i-a eliminat pe medicii evrei, care şi-au pierdut şi dreptul de a îngriji pacienţi
creştini. Totodată, evreilor li s-a interzis să practice profesia de farmacist. Evacuarea evreilor din mediul rural,
un deziderat important exprimat în propaganda legionară, a avut ca scop nu numai izolarea acestora, ci şi
jefuirea proprietăţii evreieşti. Evreii au fost evacuaţi din zeci de state în care existau comunităţi evreieşti cu o
tradiţie de peste o sută de ani, în timp ce comisii speciale luau parte la procedurile de expropriere.
Măsurile legale cu caracter antisemit au fost însoţite de violenţe iniţiate de legionari împotriva evreilor: jafuri,
bătăi, asasinate, confiscarea unor sume de bani, boicotarea unor magazine.
 Politici antisemite în perioada februarie-iunie 1941
Politica de românizare a continuat după înlăturarea legionarilor de la guvernare, identificându-se mai multe măsuri cheie:

continuarea limitării dreptului la muncă al evreilor prin anularea contractelor de muncă a ucenicilor evrei;
continuarea politicilor de expropriere prin Decretul-lege nr. 842 din martie 1941, care prevedea trecerea imobilelor urbane evreieşti în
patrimoniul statului;
înfiinţarea Centrului Naţional de Românizare, care avea rolul de a centraliza întreaga activitate de românizare şi de administrare a
bunurilor evreieşti. Pe lângă politica de românizare, au fost adoptate şi alte măsuri antisemite:

în cazul infracţiunilor contra ordinii publice, evreilor li se aplicau pedepse duble în comparaţie cu cele aplicate creştinilor;
excluderea cultului mozaic de la subvenţiile acordate cultelor din bugetul statului;
interzicerea convertirii la creştinism a evreilor;
interzicerea căsătoriilor între funcţionarii publici şi evrei;
anularea dreptului la liberă circulaţie între localităţi;
restricţii în privinţa raţiei alimentare. Evacuări, strămutări şi internări în lagăre
Pe 21 iunie 1941, Ion Antonescu a dat un ordin care prevedea evacuarea evreilor din mediul rural şi semiruban şi concentrarea acestora în
reşedinţele de judeţ. Coloanele de evrei parcurgeau pe jos zecile de kilometri până la noile destinaţii iar proprietăţile rămase erau preluate
de autorităţi sau jefuite de către localnici. Odată ajunsi în capitalele de judeţ, din cauza aglomeraţiei, evreii au fost afectaţi de epidemii şi
lipsa hranei necesare.

Evacuarea a 50-60000 de evrei din întreaga ţară a fost completată de internările în lagăre. Bărbaţii între 18 şi 60 de ani au fost transportaţi
şi internaţi în condiţii inumane. Transportul spre lagărele din Oltenia s-a făcut în vagoane de marfă, fără opriri, evreii ajungând la destinaţii
într-o stare de degradare.