Preotul Moise Porumb

(28.10.1822-31.07.1883)
„Un preot a cărui naștere, copilărie, adolescență,
maturitate, bătrânețe și moarte s-au petrecut în
vecinătatea bisericii.”

Moise Porumb se naște în localitatea Tulca, la

data de 28 octombrie 1822, fiind al patrulea copil din
cei șase ai preotului Ioan Porumb (născut în Cefa și
preot paroh al parohiei Tulca I între anii 1805-1854) și
al preotesei Teodor Porumb, născută Oșvat (originară
din Toboliu) Își petrece copilăria în satul natal, urmând
mai apoi cursurile școlii confesionale din localitate.
După terminarea liceului, s-a înscrie la
Institutul Teologic din Arad, fiind absolvent al
promoției 1844-1845. Cu un an înainte de finalizarea studiilor, și-a unit destinele cu Ana
Rocsin, fiica preotului Ioan Rocsin și a preotesei Rafila Rocsin (născută Rațiu), din
Micherechiu, eveniment ce a avut loc la data de 7 septembrie 1844.
Căsătoria celor doi a fost binecuvântată de Dumnezeu cu nouă copii:
- Raveica Porumb (08.11.1846) s-a căsătorit cu teologul George Drimba, devenit ulterior
preot în Toboliu.
- Cornelie Porumb (20.06.1848 - decedat în 13 iulie 1878, a slujit timp de patru ani în
biserica ortodoxă din Micherechiu)
- Vasilie Porumb (1850-1852)
- Hermina Porumb (17.08.1852)
- Terentie Porumb (24.09.1854-01.10.1854)
- Nestor Porumb (21.09.1855)
- Maria Porumb (25.12.1857)
- Cristina Porumb (22.12.1859-31.12.1861)
- Elena Porumb (1.06.1866), care s-a căsătorit cu Petru Sârbu (protopop al Beliului și
paroh în Girișu Negru)

Este hirotonit preot în anul 1845 de către episcopul Procopie Ivașcovici al Aradului,
fiind ulterior instalat ca preot al parohiei Tulca II.
În anul 1854, în urma morții preotului Ioan Porumb, Moise Porumb este ales preot al parohiei
Tulca I, continuând munca tatălui său atât pe tărâm bisericesc, cât și școlar și social.
Dezvoltarea învățământului (școlii) devine prioritate pentru părintele Moise Porumb.
După numirea din anul 1872 în funcția de inspector cercurial de școli, semnează decretele de
numire a învățătorilor din Tulca și Căuașd (Florian Popa și Zaharia Milian).
În 1875, s-a ocupat de întocmirea unei statistici a populației școlare din sat, și a
frecvenței școlare. În calitate de director al comitetului școlar, a sesizat problemele existente în
școli: lipsa de spații, frecvența școlară redusă și asigurarea plății dascălilor. Cel mai important,
în 1878, a inițiat numeroase acțiuni de alfabetizare a adulților (16-20 ani), fiind ajutat în acest
proces și de fiul acestuia Nestor Porumb (preot în localitatea Tulca între anii 1878-1938). Tot
în acest an, a luat inițiativa ridicării unei noi biserici, cea veche devenise neîncăpătoare și se
afla într-o stare avansată de degradare.
La finele anului 1879, neobositul preot a depus tot efortul pentru a-și păstra turma
întreagă, în urma apariției în sat a preotului greco-catolic Vasilie Budescu din Sititelec și a
credinței greșite răspândite de acesta. Uniții au ales parohia Tulca ca o poziție cheie pentru a
pătrunde și a ocupa întreaga regiune vestică a Bihorului. Cu ajutorul lui Dumnezeu, părintele
Moise Porumb, a oprit pentru totdeauna încercările greco-catolicilor de a pune bazele unei
parohi unite în Tulca. În această luptă de apărare a credinței strămoșești a fost ajutat de fiul său
Nestor, dar și de Episcopul Aradului, Ioan Mețianu, și de protopopul Simion Bica al Oradiei,
care a efectuat numeroase vizite la Tulca pentru a aduce pacea între cei învrăjbiți.
Trecând prin clipe grele și vremuri tulburi, bătrânul preot a trăit bucuria cea mai mare
în anul 1882, atunci când a văzut ridicată „biserica cea mare”, ctitorie edificată în centrul satului
la aproximativ 200 de metri de vechea biserică de lemn. Biserica a fost târnosită în ziua de 15
august 1882 de către episcopul Ioan Mețianul al Aradului, înconjurat de 14 preoți și 2 diaconi.
După acest eveniment înălțător, neputința și boala îl țintuiesc la pat, iar după o suferință
de un an, în ziua de 31 iulie 1883, după ce este împărtășit cu Sfintele Taine, își dă sufletul în
mâna Creatorului pe care l-a slujit timp de 37 de ani. Slujba de înmormântare a fost oficiată în
ziua de 2 august de protoiereul Simion Bica, înconjurat fiind de preoții din satele învecinate.
Trupul său a fost așezat spre veșnică odihnă în cimitirul parohial (azi locația cimitirului nou
deschis în anul 2010). La căpătâi i-a fost așezată o cruce de granit roșu, care a fost ridicată de
soție și copii. (Crucea de granit a părintelui Moise Porumb, a stat în picioare până în anul 1955,
când cimitirul a fost desființat de autoritățile comuniste, pe locul respectiv fiind cultivați
cartofi.) După decesul său, fiul Nestor Porumb, preot al parohiei Tulca II, preia parohia Tulca I
și continuă activitatea acestuia.
Moise Porumb a fost un preot venerabil, care a servit cu credință nestrămutată națiunea
și Biserica strămoșească, acesta fiind unul dintre veteranii care au luat parte la toate mișcările
naționale și de renaștere a bisericii ortodoxe române din Ungaria și Transilvania.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!

Masterand Iuliu Lerințiu

Bibliografie: Teodor Botiș, Istoria Școalei Normale (Preparandia) și a Institutului Teologic

ortodox român din Arad, Editura Consistoriului, Arad, 1922, p. 691; Moise Lucaciu, 800 de ani
de atestare documentară a localității Tulca, Editura Aureo, Oradea, 2011, p.39; Iuliu Lerințiu,
Familia Porumb. O viață închinată Bisercii și Neamului românesc, Editura Aureo, Oradea,
2019, pp 16-18; Florian Popa, „Onorată redacție!” în Biserica și Școala, an III(1879), nr.46,
din 23/11 nov, p.4; Un oaspete, „Sfințirea Bisericii din Tulca” în Biserica și Școala, an
VI(1882), nr.34 din 22aug/3sept, p.4; [Redacția], „Necroloage”, în Biserica și Școala, an
VII(1883), nr.34 din 21aug/2sept, p.8.
(Notă: Mulțumesc domnului Ing. Iulian Svasta din București, pentru fotografia trimisă cu
părintele Moise Porumb, acesta fiind unul din stră-strănepoții părintelui.)