Un preot luminat și un păstor model al veacului trecut:

părintele Nestor Porumb, paroh al Parohiei Ortodoxe

Române Tulca din Episcopia Oradiei

Părintele Nestor Porumb, se naște prematur la doar șapte

luni în ziua de 21 septembrie anul 1855, fiind al patrulea
copil din cei șapte ai preotului Moise Porumb și a
preotesei Ana Porumb, născută Roxin. În primele trei
luni după naștere este ținut în puf de gâscă (incubatorul
de altă dată), până a început să se mai întărească și să
prindă putere.
Copilăria și-o petrece în satul natal Tulca, alături de frații
săi, urmând mai apoi cursurile școlii confesionale din sat,
școala care a fost susținută de către bunicul său, preotul
Ioan Porumb care a păstorit la Tulca între anii 1805-
1855.
Liceul îl continuă la Beiuș, iar după terminarea acestuia
își continuă studiile la Institutul Teologic din Arad pe
care le finalizează în anul 1877. A fost coleg de clasă cu
vrednicul de amintire și pomenire, primul episcop al
Oradiei, Roman Ciorogariu, dar și cu protopopul Tincăi,
Nicolae Roxin care era și verișor primar cu părintele
Nestor Porumb.
Își unește destinele în anul 1877 cu Iustina Lungu, fiica
preotului Ilie Lungu din Sebișul Mare (azi Valea
Drăganului). Ilie Lungu fiind protopop în Coloșii Ocnei,
dar și magistrat al marelui erou și revoluționar Avram
Iancu. Binecuvântarea căsătoriei celor doi a avut loc în
biserica de pe Valea Drăganului. Familia părintelui
Nestor a fost binecuvântată de Dumnezeu cu doi băieți și
două fete.
Cornel- notar în Ciumeghiu
Nestor- avocat și doctor în drept
Mărioara- casnică
Elvira- preoteasă
Primește harul Sfânt al Preoției în Catedrala Veche din
Arad în ziua de 28 februarie 1878, prin punerea mâinilor
vrednicului de pomenire episcopul Ioan Mețianu al
Aradului, ajuns mai apoi mitropolit al Ardealului. Este
instalat preot la parohia Tulca II în luna martie a aceluiaș
an, care rămase vacantă în urma morții preotului Pavel
Milian. La Tulca slujește alături de tatăl său Moise
Porumb, preot la parohia Tulca I. Preotul Moise Porumb
a fost un preot venerabil, care a servit cu credință
nestrămutată națiunea și Biserica strămoșească. Preotul
Nestor Porumb alături de tatăl său se implică activ în
anul 1878 în procesul de alfabetizare al adulților, iar spre
finele anului 1879 luptă pentru aș apăra turma care era
amenințată de preotul greco-catolic Vasilie Budescu din
Sisitelec care produse multă tulburare și pagube materiale
în comunitate.
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu în primăvara anului
1881, părintele Nestor pune piatra de temelie a noii
biserici de zid pe care o și termină un an mai tărziu, fiind
pusă Sfânta Cruce pe turn în luna iunie anul 1882.
Târnosirea Bisericii cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae
(hram pe care îl avea și vechea biserică de lemn) are loc
în ziua de 15 august 1882, la târnosire luând parte
episcopul Aradului Ioan Mețianu, înconjurat de un sobor
de 15 preoți și 2 diaconi. Din partea episcopului Ioan
Mețianu, primește dreptul de a purta brâu roșu. Biserica
ridicată de părintele Nestor Porumb, a fost numită de
vrednicii de pomenire episcopii Nicolae Popoviciu și
Vasile Coman ai Oradiei, „O adevărată Catedrală a
satului Românesc.”
La 31 iulie 1883 în urma morții tatălui său este numit
preot paroh al parohiei Tulca I. Este ales de episcopul
Aradului în funcția de comisar consistorial începând cu
anul 1894, iar un an mai târziu în urma morții
protopopului Ioan Vesa al Tincăi este numit
administrator protopopesc pe o perioadă de câteva luni.
În anul 1896 ridica casa parohială pentru parohia Tulca I,
unde va și locui până în anul 1938.
În anul 1881 părintele Nestor înființează o bibliotecă în
localitate, dar și o coperativă de consum spre folosul
păstoriților săi.
În anul 1885 este numit inspector pentru școliile
confesionale, după ce în anul 1881 înființează două școli
primare, una de băieți și alta de fete, dar și una în limba
maghiară. A construit două școlii, prima în anul 1892, iar
pe cea de a doua în anul 1909. Între anii 1900-1920 a fost
si director al Școlii Confesionale din Tulca.
Sub atenta supraveghere a dânsului între anii 1907-1908
au loc ample lucrări de restaurare a ctitoriei sale,
înzestrând-o cu iconostat din lemn lucrat artisitc, balcon
pentru corul bisericii, 75 de scaune pentru săteni de-a
lungul preților și două strane. Au mai fost restaurate
înteriorul și exteriorul bisericii și refăcută partea din lemn
al turnului după planul din anul 1881.
Lucrările de resturare ale bisericii au fost binecuvântate
de către episcopul Diecezei de Arad Ioan Ignatie Papp,
care l-a felicitat pe părintele Nestor pentru osteneala
depusă, dându-i cea mai înaltă distincție preoțească de la
acea vreme și anume dreptul de a purta „blană roșie pe
reverendă”.
Rămâne văduv în ziua de 14 aprilie 1910 în urma morții
fulgerătoare a soției sale, care a pricinuit multă durere și
suferință părintelui.
Pe parcursul luptelor care au avut loc în urma izbucnirii
Primului Război Mondial, a stat aproape de cei care se
aflau în suferință și și-a consolat constant enoriașii
rămași la vatra, dar mai ales pe cei care și-au pierdut pe
cineva drag în aceste lupte sângeroase.
S-a implicat activ în lupta pentru libertatea și unitatea
națională fiind ales membru al C.N.R. și președinte al
C.N.R. Tulca. Pentru toate eforturile sale pe plan politic a
fost numit primul vicepreședinte al Partidului Național
Liberal din Bihor, iar pentru meritele sale pe planul
bisericesc este ales deputat al Congresului Național
Bisericesc.
Părintele Nestor pe lână faptul că s-a ingrijit așa cum
trebuie de sufletele păstorților săi, acesta a purtat și grija
celor materiale pentru cei al căror părinte sufletesc era.
Din funcția de președinte al Composesoratului Urbarila,
înzestrează comuna cu 237 iugăre pământ și 236 iugăre
pădure.
Părintele Nestor, nu a dus doar grija credincioșilor din
Tulca, acesta îngrijindu-se și de cei din localitatea
Salonta, luând inițiativa în anul 1920 a exproprierii unui
teren pentru ridicarea unei bisericii în această localitate.
Bogata activitate a părintelui Nestor a atras asupra și ura
autorităților maghiare. Din ordinul revoluționarului
comunist Bela Kun în ziua de 19 martie 1919, părintele
Nestor este luat de acasă cu forța și arestat fiind dus la
Salonta. Ajunși la Salonta părintele Nestor este dus în
fața primăriei unde este înjurat, scuipat și bătut cu
brutalitate de un grup de soldați maghiari, care i-au
atribuit josnicul apelativ de „popă puturos”. După ce a
fost interogat și anchetat de autoritățile maghiare, a fost
încarcerat în închisoarea din Salonta.
Știind poporul ortodox din Tulca că păstorul și
binefăcătorul lor pătimește și se află întemnițat, au pornit
cu mic cu mare spre Salonta, amenințând pe subalternii
liderului comunist Bela Kun, că vor produce o adevărată
revoltă dacă păstorul lor sufletesc nu este eliberat în cel
mai scurt timp posibil. Cuprinși de frică mișeii maghiari
au eliberat pe părintele Nestor care s-a întors în Tulca în
fruntea credincioșilor săi.
În cadrul manifestărilor care au avut loc la Oradea în ziua
de 23 mai 1919 cu ocazia vizitei Regilor României Mari,
părintele Nestor a fost decorat de regele Ferdinand I al
României cu medalia „Coroana României în grad de
Cavaler. La aceste manifestări, părintele a fost însoțit de
360 de persoane din localitatea Tulca, printre care s-au
aflat 40 de fete îmbrăcate în port național.
Una dintre cele mai mari bucurii trăite de părintele
Nestor, a avut loc cea de a treia zi a Învierii Domnului a
anului 1919, când armata română întră în localitatea
Tulca, scăpând poporul de frică și mântuindu-i de moarte
sigură. Cu această ocazie, părintele Nestor avea să
exclame bucuros: „O! Ce bucurie pe care a descrie nu o
pot.”
Părintele Nestor, a fost un cântăreț bisericesc de o rară
valoare, fiind înzestrat cu o voce de tenor de toată
frumusețea, iar pe lângă toate acesta fiind și un orator de
excepție. Panegiricile sale făceau să izvorească lacrimi și
din cele mai împietrite inimi.
Din cauza vârstei și a neputinței fizice în 04 decembrie
1938 se pensionează, mutându-se la Timișoara la fiul său
avocatul Nestor Porumb. Cu câteva zile înainte de a
părăsi această lume și viață își exprimă dorința ultimă,
aceea de a fi înmormântat după moarte lângă ctitoria sa
din Tulca. Dorința este acceptată de consiliul parohial și
îi este comunicată părintelui Nestor în ziua de Crăciun a
anului 1938. În dimineața zilei de 26 decembrie același
an, părintele Nestor își dă sufletul în mâna Creatorului
său.
Trupul acestuia a fost transportat la Tulca, unde părintele
a văzut pentru prima dată lumina zilei și unde a păstorit
timp de 60 de ani. Sicriul a fost așezat pe catafalc în
mijlocul bisericii, fiind așteptat de o mulțime de
credincioși. Slujba de înmormântare a fost oficiată în ziua
de 27 decembrie de vicarul episcopal Zaharia Moga,
înconjurat fiind de un număr mare de preoți, după
mărturia unui credincios care a luat parte, peste 100 de
preoți. Biserica și curtea acesteia au fost ticsite de
vrednicii lui fii sulfetești, dar și de crednicioși din satele
învecinate.
Rămășițele pământești au fost așezate spre veșnică
odihnă la umbra bisericii pe care a zidit-o alături de tatăl
său și pe care a înfrumusețat-o ca pe o adevărată
catedrală.
Toată căldura inimii sale și noblețea sufletului său
părintele Nestor, le-a consacrat exclusiv pentru fericirea
și mulțumirea fiilor săi sufletești. A fost un preot care și-a
iubit turma și care a căutat atât binele spiritual cât și cel
material al turmei sale. Și-a iubit glia strămoșească și
satul în care a văzut pentru prima dată lumina zilei și de
care nu s-a putut despărți nici după moartea sa.
Cu toate că părintele a părăsit această lume și viață, încă
stă și își veghează turma de la umbra ctitoriei sale. A fost
și va rămâne un preot demn care a avut chemare și
vocație pentru slujirea altarului, fiind așa cum a spus și
vicarul episcopal în ziua înmormântării: „Un preot după
rânduiala lui Melchisedec.” Cel care l-a succedat pe
nepotul părintelui Nestor la conducerea parohiei și anume
părintele Ioan Porumb, avea să îl caracterizeze pe
părintele Nestor ca fiind: „Un preot epocal”.
Părintele Nestor a fost un preot convins de slujirea
sacerdotală, având sulfetul plin de bunătate și gata să
depună efortul cel mai mare, pentru neamul și țara sa.