REFERAT

CHIMIE
 BOMBA CALORIMETRICĂ

Pentru căldura de ardere a unităţii de

masă, numită şi putere calorică, sunt definite
două valori, după temperatura 1ε care se află
produsele arderii:
a) puterea calorică superioară Qs când
produsele arderii se găsesc la temperatura t
<100°C.
b) puterea calorică inferioară Qi când
produsele arderii se găsesc la temperatura t
≥100°C.
Avem Qs > Qi, deoarece în mărimea Qn
intră şi cantitatea de căldură ce provine din
condensarea de apă. Cu ajutorul
calorimetrului se determină numai puterea
calorică superioară, puterea calorică
inferioară deducându-se prin calcul în urma
analizei de apă şi hidrogen pe care le conţine
combustibilul.
Cu ajutorul bombei calorimetrice se
determină cantitatea de căldură dezvoltată
prin arderea unei mase de combustibil
cântărită foarte precis. Determinarea se face
prin metoda amestecurilor, la baza căreia stă
unul din principiile calorimetriei, principiul
egalităţii schimbului de căldură. Acest
principiu poate fi formulat astfel: la contactul
termic a două corpuri se formează un sistem
izolat, căldura cedată de un corp este egală
cu căldura primită de celălalt corp. Notând cu
m masa combustibilului, cantitatea de
căldură dezvoltată prin ardere de această
masă va fi mQS. Această cantitate de căldură
va fi transmisă calorimetrului prin contactul
ce îl realizează bomba cu lichidul (apa) din
vasul calorimetric. Atunci putem scrie:
mQS = (MCa + K) (tf + Δ t – ti) (1)
unde: prin M am notat masa apei din
calorimetru;
K – capacitatea calorică a calorimetrului;
tf şi ti – temperaturile finală şi iniţială a apei;
t – corecţia de temperatură, datorită pierderii
de căldură în exteriorul
calorimetrului;
ca – căldura specifică a apei.
DESCRIEREA APARATULUI

Schema de principiu a aparatului este

redată în figura 1. La aparatul folosit în
laborator deosebim patru părţi mari; bomba
calorimetrică propriu-zisă 1, vasul
calorimetric cu agitatorul pus în mişcare de
un motor electric 2 şi 3, tabloul electric 4, de
unde sunt comandate aprinderea
combustibilului şi turaţia motorului, precum
şi termometrul Beckmann 5.
 Bomba calorimetrică (figura 2). Este un
vas de oţel special neatacabil de acizii
rezultaţi prin ardere; ea a fost încărcată la o
presiune de peste 300 atm, astfel ca să
reziste la presiunile mari ce se nasc prin
arderea explozivă a combustibilului cercetat.
Capacul este prevăzut cu o garnitură de
cauciuc pentru a asigura o închidere
perfectă. Prin capac sunt tăiate trei
deschideri. Deschiderea 1 serveşte la
introducerea oxigenului sub presiune: prin
această deschidere, o ţeavă metalică
pătrunde spre interior servind drept electrod.
Deschiderea 2 serveşte la evacuarea
produselor de ardere. Prin deschiderea 3
pătrunde în interior cel de-al doilea electrod,
izolat de masa bombei. Combustibilul solid
(cărbunele) se înfăşoară într-o spirală de
nichelină, ale cărei capete sunt legate de cei
doi electrozi. Spirala de nichelină se alege de
dimensiuni convenabile, astfel ca să se
înroşească la trecerea curentului şi să
provoace aprinderea combustibilului.
 Tabloul electric de comandă. Conform
schemei din figura 3 se vor stabili legăturile
tabloului cu reţeaua, motorul şi bomba
calorimetrică. Cu ajutorul cablului ce duce la
deschiderea 3 a bombei se asigură trecerea
curentului prin spirala de nichelină, care fiind
adusă la incandescenţă, asigură aprinderea
combustibilului. Arderea se declanşează
apăsând pe butonul de comandă, pe care
scrie ,,Zundung". În momentul aprinderii,
becul de control ce se află în tabloul de
comandă se stinge.
 Termometrul Beckmann. Este folosit pentru
faptul că ridică mult precizia la măsurarea
temperaturii. Acesta are scara gradată în sutimi de
grad. Toată scara se întinde pe un interval de 5-6
grade. Termometrul Beckmann măsoară doar
variaţii de temperatură ce nu depăşesc intervalul
de 5-6 grade. Acest interval poate fi plasat între
valori de temperatură oarecare. Dacă avem nevoie
de a măsura o variaţie de temperatură între 25 şi
30°C vom proceda în felul următor: încălzim apă
până la 31°C (temperatura va fi măsurată cu un
termometru obişnuit), introducem termometrul
Beckmann, îl ţinem câteva minute ca să ia
temperatura apei, îl scoatem şi cât mai repede
posibil îl introducem cu rezervorul în sus şi-l
scuturăm uşor. Coloana de mercur se va rupe şi o
parte din mercur se va aduna în capilarul ce se
găseşte în partea superioară a scării. Se introduce
termometrul Beckmann în poziţie normală şi se
foloseşte în intervalul 25-30°. Intervalul acesta de
temperatură poate fi ales şi între alte valori în
funcţie de temperatura camerei. La fel se
procedează şi pentru alte temperaturi. Nu facem
aici descrierea vasului calorimetric, considerând
că el poate fi identificat cu ajutorul schemei din
figura1.

În figura 4 este redată instalaţia în ansamblu.

 CALORIMETRUL

Un calorimetru este un dispozitiv utilizat pentru a

măsura fluxul de căldură al unei reacții chimice sau
al unei schimbări fizice . Procesul de măsurare a
acestei călduri se numește calorimetrie . Un
calorimetru de bază constă într-un recipient metalic de
apă deasupra unei camere de ardere, în care se
utilizează un termometru pentru măsurarea schimbării
temperaturii apei. Cu toate acestea, există mai multe
tipuri de calorimetre mai complexe.

Principiul de bază este că căldura eliberată de

camera de combustie mărește temperatura apei într-
un mod măsurabil.

Schimbarea de temperatură poate fi apoi

utilizată pentru a calcula modificarea entalpiei per mol
de substanță A atunci când substan țele A și B
reacționează.

Ecuația folosită este:

q= Cv ( Tf -Ti)

Unde:

 q este cantitatea de căldură în jouli

 Cv este puterea de căldură a calorimetrului în jouli
per Kelvin (J / K)
 T f și T i sunt temperaturile finale și inițiale

Istoria calorimetrului

Primele calorimetre de gheață au fost construite pe

baza conceptului de căldură latent al lui Joseph Black,
introdus în 1761. Antoine Lavoisier a inventat termenul
calorimetru în 1780 pentru a descrie aparatul pe care
îl utiliza pentru a măsura căldura de la respira ția de
cobai folosite pentru topirea zăpezii. În 1782, Lavoisier
și Pierre-Simon Laplace au experimentat calorimetre
de gheață, în care căldura necesară pentru topirea
gheții ar putea fi utilizată pentru a măsura căldura din
reacțiile chimice.

Tipuri de calorimetre

Calorimetrele s-au extins dincolo de calorimetrele

originale de gheață.

 Calorimetru adiabatic : Uneori căldura este

întotdeauna pierdută la recipient într-un calorimetru
adiabatic, dar se aplică un factor de corec ție la
calcul pentru a compensa pierderea de căldură.
Acest tip de calorimetru este utilizat pentru a studia
reacțiile runaway.
 Calorimetrul de reacție : În acest tip de calorimetru,
reacția chimică are loc într-un recipient izolat izolat.
Fluxul de căldură în funcție de timp este măsurat
pentru a ajunge la căldura de reac ție. Acesta este
utilizat pentru reacții destinate să func ționeze la o
temperatură constantă sau pentru a găsi căldura
maximă eliberată de o reacție.

 Baterie calorimetru : Un calorimetru de bomba este

un calorimetru cu volum constant, construit pentru a
rezista la presiunea produsa de reactie pe masura
ce incalzeste aerul din container. Schimbarea
temperaturii apei este utilizată pentru a calcula
căldura de combustie .
 Calorimetrul Calvet : Acest tip de calorimetru se
bazează pe un senzor tridimensional de debitmetru
format din inele de termocupluri în serie. Acest tip
de calorimetru permite o dimensiune mai mare a
eșantionului și dimensiunea vasului de reac ție, fără
a sacrifica precizia măsurătorilor. Un exemplu de
calorimetru tip Calvet este calorimetrul C80.
 Calorimetru cu presiune constantă : Acest
instrument măsoară modificarea entalpiei unei
reacții în soluție în condiții de presiune atmosferică
constantă. Un exemplu comun al acestui tip de
dispozitiv este calorimetrul pentru cafea.
Reacții chimice endoterme și
exoterme

Reacțiile chimice sunt procese în

care legăturile chimice dintre atomi sunt
rupte, formând noi legături. În reacțiile
chimice participă reactanții , care sunt
substanțele care vor da naștere reacției,
și produșii , care sunt substanțele care
se obțin în urma reacției chimice.
În funcție de modul în care este
implicată energia, adică dacă este
absorbită sau eliberată, reacțiile chimice
pot fi endoterme sau, respectiv,
exoterme.
REACTIILE ENDOTERME
Cuvântul endotermic provine din
termenii greci: endo , care înseamnă „în
interior” și termos , care înseamnă „căldură”.
Prin urmare, este folosit în chimie pentru a se
referi la reacții care absorb energie. Aceste
reacții nu apar spontan, ci necesită aport de
energie.
Când reacțiile endoterme absorb
energie, în timpul reacției are loc o scădere a
temperaturii. Ele sunt, de asemenea,
caracterizate prin creșterea entalpiei (+ ΔH),
care este o magnitudine care indică
conținutul de căldură.
Un exemplu comun de reacție
endotermă este fotosinteza. În acest proces,
plantele absorb energia luminii și transformă
dioxidul de carbon și apa în oxigen și
glucoză, un nutrient pentru plante. Pentru a
produce un kilogram de glucoză, această
reacție necesită o cantitate mare de energie,
care este furnizată de lumina soarelui.
REACTIILE EXOTERME
Cuvântul exotermic este derivat din
rădăcinile grecești exo , care înseamnă
„exterior” și termos , care înseamnă
„căldură.” Reacțiile chimice exoterme
eliberează energie sub formă de căldură. În
cazul exploziilor se emite și energie cinetică.
Reacțiile exoterme pot apărea spontan.
De asemenea, au entropie mai mare (ΔS > 0)
și entalpie mai mică (ΔH < 0). Reacțiile
exoterme pot fi, de asemenea, explozive.
Un exemplu de reacție exotermă
comună este arderea care are loc la
aprinderea unui chibrit sau a lemnului de foc.

Exemple de reacții endoterme și exoterme

Câteva exemple de reacții endoterme

sunt:
 Soluția de clorură de amoniu (NH 4 Cl) în
apă.
 Evaporarea apei lichide.
  Descompunerea apei în hidrogen (H) și
oxigen (O).
 Producția de ozon (O 3 ).
 Descompunerea proteinelor prin acțiunea
căldurii.
 Descompunerea carbonatului de calciu
(CaCO 3 ).
 Reacția clorurii de hidrogen (HCl) cu
aluminiul pentru a produce hidrogen.

Câteva exemple de reacții exoterme

sunt:
 Amestecul de sodiu și clor pentru a
produce sare de masă.
 Arderea lemnului, a cărbunelui și a
petrolului.
 Reacția termică.
 Amestecul de un acid și o bază.
 Coroziunea metalului.
 Se dizolvă un acid în apă.
 Condensarea vaporilor de apă.
 Reacția metalelor cu halogenii sau
oxigenul.