Dokumen - Tips - Instalatii Navale Elemente de Calcul Numeric Si Proiectare

7/25/2019 Instalatii Navale - Elemente de Calcul Numeric Si Proiectare
CURS
INSTALATII NAVALE - ELEMENTE DE CALCUL

NUMERIC SI PROIECTARE
http://slidepdf.com/reader/full/instalatii-navale-elemente-de-calcul-numeric-si-proiectare 1/93
CUPRINS
INTRODUCERE 1
Capitolul 1 INSTALAȚIA DE BALAST 2
Capitolul 2 INSTALAȚII DE SANTINĂ 5

2.1 SEPARAREA REZIDUURILOR
PETROLIERE 8
Capitolul 3 INSTALAȚII DE STINGERE A

INCENDIILOR 14
3.1 INSTALAȚII DE
3.2 INSTALAȚII DE STINGERE
STINGERE CU
CU APĂ 15
PULVERIZATOARE COMANDATE
CENTRALIZAT 18
3.3 INSTALAȚII DE STROPIRE ȘI
INUNDARE 20
3.4 INSTALAȚII DE STINGERE CU SPUMĂ 20
3.5 INSTALAȚII DE STINGERE VOLUMICĂ 22
3.6 INSTALAȚII DE STINGERE CU CO2 23
3.7 INSTALAȚII DE PREVENIRE ȘI
STINGERE CU GAZE DE ARDERE 25
Capitolul 4 INSTALAȚII SANITARE 26

4.1 INSTALAȚII DE ALIMENTARE CU APĂ 27
4.2 DISTILATOARE DE APĂ 29
4.3 TRATAREA BACTERICIDĂ A APEI 30
4.4 INSTALAȚII DE SCURGERI 31
4.5 TRATAREA APELOR UZATE 32
Capitolul 5 INSTALAȚII DE CONDIȚIONARE A

AERULUI 33
Capitolul 6 INSTALAȚII DE GUVERNARE 36

6.1 INSTALAȚIILE DE GUVERNARE CU
ACȚIONARE ELECTROHIDRAULICĂ
42
1
Capitolul 7 INSTALAȚII DE ANCORARE, LEGARE ȘI

REMORCARE 45
7.1 CARACTERISTICA DE DOTARE A
NAVELOR 46
INSTALAȚII DE ANCORARE 46
7.3 INSTALAȚII DE ACOSTARE ȘI LEGARE 50
7.4 INSTALAȚII DE REMORCARE 52
Capitolul 8 INSTALAȚII GRAVITAȚIONALE 55

8.1 INSTALAȚII DE RIDICAT 57
8.2 INSTALAȚII DE SALVARE 58
8.3 INSTALAȚII
CAPACELOR PENTRUDE
GURILOR MANEVRAREA
MAGAZII 66
Capitolul 9 PROPULSOARE NAVALE – ELICEA 70

9.1. PROFILE HIDRODINAMICE 70
9.2 ELICEA NAVALĂ 77
9.3 CRITERII DE SIMILITUDINE
UTILIZATEÎN STUDIUL ELICELOR 81
Capitolul 10 CALCULUL NUMERIC AL CURGERII

FLUIDELOR 83
10.1 INTRODUCERE ÎN CFD (Computational
Fluid Dynamics) 83
10.2 STUDIUL CURGERII APEI ÎN JURUL
CÂRMEI CU AJUTORUL CFD 84
BIBLIOGRAFIE 90
INSTALATII NAVALE - ELEMENTE DE CALCUL

NUMERIC SI PROIECTARE
INTRODUCERE
Destinația instalațiilor navale este de a asigura:

 securitatea de navigație;
 integritatea mărfurilor;
 condiții pentru locuit și activitate a echipajului și a pasagerilor.
Cerințe:


siguranța în funcționare
instalația de care depindeînvitalitatea
condiții navale
navei de exploatare;
s ă aib ă viteză proprie;
 economicitate;
 volume și mase minime;
 să conțină elemente standard și tipizate;
 rezistență la coroziune;
 funcționarea instalației trebuie să respecte prevederile Convențiilor Internaționale;
 cele pentru condiții de viață să respecte normele sanitare;
 toate trebuie să respecte cerințele registrelor de clasificare;
 cele care funcționează în medii explozive să nu producă scânteie;
 cele de pe punte trebuie să aibă etanșeitate la valuri (motoare etc.);
 simplitate în deservire și întreținere;
 acționare locală și de la distanță;
Clasificarea instalațiilor:
Instalații hidropneumatice (cu tubulaturi):

 balast – santină;
 stins incendiu;
 sanitare;
 condiț ionare a aerului;
 transfer mărfuri lichide;
 refrigerare.
Instalații mecanice:
 ancorare, legare, remorcare;
 guvernare;
 ridicare;
 manevrare capace;
 salvare;
 pescuit.
1. INSTALAȚIA DE BALAST
Destinație:
Corectarea
ambarcarea, caracteristicilor
transferarea și evacuareadepeste
naviga ție aale
bord navei –lichid.
balastului stabilitate, asietă – prin
Instalația de balast este compus ă din tancuri de balast unite de tubulaturi prin
care apa de mare este deplasată cu pompele de balast.
De multe ori circuitele hidraulice de balastare sunt conectate cu circuitele de
drenare, putând avea pompe comune, formându-se astfel instala ția de balast-santină.
Se obține astfel un număr mai mic de pompe, tubulaturi de lungime mai redusă, se
reduce masa și volumul instalației.
Utilizarea pompelor de balast și a unor părți de tubulatură pentru santină și
invers, este de multe ori neindicată datorită contaminării cu reziduuri petroliere.
Utilizarea acestui sistem se face numai în caz de necesitate.
Prin descărcarea mărfii înălțimea metacentrică a nevei se reduce, înrăutățind
stabilitatea. Pentru a ameliora stabilitatea se ambarcă apă de mare cu greutatea B
(Fig.1.1).
1   g  B
T1  T  T
 g zG  BzB (1.1)
zG1 
1
h1  r1  zC  zG
1 1
1 - deplasamentul navei balastate

g - deplasamentul navei goale;
T - pescajul;
h - înălțimea metacentrică;
r - raza metacentrică;
zC,zG- cotele centrelor de carenă și de greutate.
Fig. 1.1
La mineraliere, datorită densității mari a mărfii, odată cu încărcarea, centrul de

greutate coboară mult , stabilitatea devenind excesivă.
Prin excepție, la aceste nave sunt utilizate tancuri de balast-aripă, plasate sub
puntea principală, ce provoacă amelioarea stabilității excesive.
Transferul balastului între tancuri se utilizeaz ă pentru corectarea poziției în
plan a centrului de greutate.
B = (0,2 …0,3)  pentru navele de mărfuri grele
B = (0,3 …0,5)  pentru petroliere
Instalația de balast este independentă de a altor instalații, dar pentru mărirea

siguranței în funcționare se racordează cu instalația de santină.
In Fig. 1.2 este prezentată schema instalației de balast pentru un cargou de 15
000 tdw.
Fig. 1.2
1. – after pick; 7. – tanc de balst;

2. – sorb; 8. – tubulatură de balast;
3. – pompă de balast; 9. – tanc combustibil;
4. – armături de închidere; 10. – perete de coliziune;
5. – valvulă Kingston; 11. – for pick;
6. – casetă de valvule; 12. – armătură de bordaj.
Armăturile de închidere nu sunt cu re ținere, pentru că în tubulatura de balast

apa circulă în ambele sensuri.
Armăturile se amplasează în general în zona C.M. Fiecare tanc este deservit
de o conductă independentă, în sistem centralizat, iar toate conductele ajung în C.M.,
de obicei, printr-un coridor special, sub puntea dublului fund.
O construcție deosebită o are valvula Kingston (Fig. 1.3a, de fund; Fig. 1.3b,
de bordaj).
Fig. 1.3
1. – valvulă Kingston;
2. – conductă de alimentare cu abur;
3. – conductă de alimentare cu aer comprimat;
4. – tub aerisire casetă;
5. – tub perforat pentru evacuarea aburului sau aerului comprimat în scopul
preîncălzirii sau purjării gurii de admisie, prevăzută cu grătar;
6. – grătar.
Cantitățile de apă din tancuri se controleaz ă cu nivelmetre ale căror indicații

sunt transmise la postul de comandă.
Tubulatura instalației de balast trebuie să fie amplasată astfel încât să
funcționeze la înclinări de max. 50 și să nu fie expusă înghețării ( la navele fluviale
tancurile de balast se umplu evident cu apă dulce).
Particularități de calcul
Debitul pompelor de balast:
B
Q m3/s (1.2)
 w g 3600
unde: B - greutatea apei de balast N;

 w - densitatea apei.
 = (8 – 10) ore pentru toate instalațiile
 = 2 ore pentru cel mai mare tanc
3
Q = 100 … 400 m /h valori uzuale
Diametrele țevilor:
v = 2 m/s viteza de circulație
d c2 V
v (1.3)
4 3600
4V
dc  (1.4)
3600 v
Conform R.N.R. diametrul țevii care deservește un tanc de balast trebuie s ă fie
superioară valorii dR dată de relația:
d R  183 V mm (1.5)
în care: V - volumul tancului m3
Diametrul
diametrul tubulaturii
tubulaturii celui maimagistrale
mare tancde balast.trebuie s ă fie mai mare sau egal cu
de balast
De asemenea, diametrul necesar al țevilor trebuie să fie stabilit pe baza
calculării pierderilor de sarcină în tubulatură, verificând posibilitatea de aspirare a
apei din cel mai îndep ărtat tanc, pentru înălțimea de aspirație a pompei care nu
depășește, de obicei, 5 – 6 m.
2. INSTALAȚII DE SANTINĂ
normaleDestinație:
de exploatare; ă evacuarea
asigurîn peste
cadrul func ției bord a apei colectate
de salvare, instalațiaînde
santin ă înă condi
santin asigurțiiă
evacuarea cantității de apă pătrunse în caz de gaură de apă.
Navele la care probabilitatea producerii găurii de apă este mare (remorchere
de port, spărgătoare de gheață, nave militare) dispun de instalații autonome de salvare,
în afara instalației de santină.
Apa poate proveni din:
- scăpări prin armăturile de închidere și prin tubul etambou;
- purjarea sticlelor de nivel;
- condens;
- spălarea punților și a magaziilor etc.
Construcția instalațiilor de santină

Pentru colectarea apei, instalația dispune de casete de santin ă, cu volum minim
de 0,2 m3, amplasate la puntea dublului fund in cele dou ă borduri ale secțiunii
transversale din pupa fiecărui compartiment drenat. Pentru lățimi mari ale navei se
recomand ă, amplasarea casetelor de santină și în planul diametral.
Instalația de santină trebuie să asigure evacuarea apei din oricare caset ă
colectoare sau canal de santin ă, pentru înclinări îndelungate ale navei de maximum
150 în plan transversal și 50 în plan longitudinal. C.M., în care se colecteaz ă și
reziduuri petroliere, trebuie să fie drenat independent de magazii, iar fiecare caset ă
colectoare trebuie să dispună și de tubulatura autonomă de drenare.
Schema instalației de santină a unui cargou de mărfuri generale este prezentată
în Fig. 2.1
5
Fig. 2.1
1. pompă de santină CM. A. bordaj

2. filtru B. de la scurgeri separator combustibil
3. pompă balast santină C. de la scurgeri separator ulei
4. pompă santină magazie marfă D. magistrala santină magazii marfă
5. sorb salvare E. de la D.G.
6. sorb drenare F. de la caldarină
7. casetăă valvule
8. caset valvule magazii
drenare marfă G.
H. scurgere în santinpetroliere
la tanc reziduuri ă
9. sistem de comandă și control
al evacuării
10. pompă de apă peste bord
11. separator reziduuri petroliere
12. armătură de bordaj
În condiții normale de exploatare apa colectat ă în santina C.M. este drenat ă

prin circuit separat, care dispune de separatorul de reziduuri (conform Convenției
internaționale pentru prevenirea poluării MARPOL 1973 / 1978).
Apa colectată în magaziile de marfă ajunge prin traseele D în caseta de
valurile 8 și este evacuată peste bord, cu pompele 4 sau 3, f ără să mai treacă prin
separatorul 11.
În caz de incendiu sau gaură de apă în C.M., debitul necesar este mult mai
mare decât al pompei 1 și atunci sunt folosite casetele colectoare 5 deservite direct de
pompele 3, 4 sau de o pompă cu debit mult mai mare, 10.
La capetele racordurilor de aspirație, în casete se monteaz ă sorburi cu filtre de
protecție și armături de reținere.
Pe racordurile de drenaj ale C.M., precum și pe magistralele de santin ă, se
montează filtre de nămol.
Pentru navele de pasageri, spărgătoare de gheață, remorchere și alte nave

speciale se utilizează pentru salvare pompe submersibile sau un astfel de aranjament
încât una din pompe să poată deservi orice compartiment inundat.
În instalație trebuie să existe minim 2 pompe de santin ă.
v > 2m/s în conductele magistrale
Debitul total al pompelor de santin ă Q trebuie să fie superior pompelor de

incendiu Qi (excepție petrolierele).
Q = (1,2…1,3) Qi (2.1)
Diametrul magistralei de santină:
4Q
d (2.2)
v
Conform Registrului Naval Român diametrul interior:
d > k l ( B  H )  25mm , (2.3)
în care B,H lățimea și înălțimea de construcție m .
- pentru magistrala de santină și tronsoanele racordate direct la pomp ă

k = 1,68, l=L (lungimea navei m );
- pentru tronsoanele de aspirație ale compartimentelor
k = 2,15, l=ll – lungimea compartimentului drenat m .
Ca pompă de santină poate fi utilizată cea de balast sau alt ă pompă cu condiția
ca Q și Hasp. să fie suficient pentru drenarea celui mai îndepărtat compartiment.
În general, în instalațiile de santină se utilizează pompe centrifuge cu
următoarele caracteristici:
Q = 15 – 400 m3/h;
H = 10 – 300 m H2O;
Hasp = 5 ÷ 6 m H2O.
Pompele de santină trebuie să fie auto-amorsabile sau să fie deservite de un

sistem centralizat de amorsare prin vidare.
Pompele autoaspiratoare dispun de o camer ă umplută parțial cu lichid și un
rotor excentric acționat de axul pompei, de fapt o pompă de vid cu inel lichid.
Există instalații de amorsare care deservesc centralizat mai multe pompe

(Fig. 2.2).
Fig. 2.2
1. pompe centrifuge
2. valvulă de amorsare automată cu flotor
3. valvulă de reținere
4. tanc de vacuum
5. valvulă de reținere ce previne intrarea aerului la oprirea pompei
6. pompă vacuum
7. starter pompă de vacuum
8. presostat pornire-oprire pompă de vacuum
9. monovacumetru
Conform Convenției MARPOL 1973/1978, apa colectată în santină C.M. și

căldări poate fi evacuată peste bord numai prin separatorul de reziduuri petroliere.
Numai în cazuri de forță majoră (incendiu, gaură de apă) se permite evacuarea
directă.
2.1 SEPARAREA REZIDUURILOR PETROLIERE
Convenția internațională pentru prevenirea poluării de către nave – MARPOL

1973 / 1978 - și documentele semnate ulterior – prevăd ca toate navele peste 400 TRB
sunt obligate să folosească instalații separatoare de reziduuri petroliere astfel încât apa
evacuată peste bord să aibă un conținut în hidrocarburi sub o anumită limită.
Cerințele convenției se referă la conținutul admis în hidrocarburi al apei
evacuate peste bord în diferite zone, la tipul separatorului, a indicatorilor de
concentrație și a înregistrării datelor în funcție de tipul navei și zona de navigație etc.
În Figura 2.3 este prezentată schema funcțională a unei instalații de separare a

reziduurilor petroliere.
Fig. 2.3
1. tanc amestec apă + hidrocarburi

2. sorb
3. pompă
4. separator
5. armătură cu clapet
6. armătură manuală
7. valvulă electromagnetică
8. tablou electric
9. tanc reziduuri petroliere
10. traductori rezistivi
În Figura 2.4 este prezentat modul în care se face evacuarea automat ă a

hidrocarburilor din separator.
Fig. 2.4
Valvula electromagnetică este deschisă atunci când suprafața de separație ulei-

apă ajunge la nivelul inferior și este închisă când această suprafață ajunge la nivelul
superior. Pentru comandă se poate folosi un singur traductor capacitiv sau doi
traductori rezistivi. (Fig. 2.4). Conductibilitățile electrice diferite ale celor doi
compuși ai amestecului din separator permit o etalonare a rezisten ței unei coloane de
9
lichid cu nivel intermediar de separație, aflat între două vergele metalice, izolate
electric față de separator.
Tipuri de procese de aglomerare și separare din apă a hidrocarburilor petroliere
1. Sedimentarea în câmp gravitațional (Fig. 2.5)
Este un proces fizic în cadrul c ăruia are loc separarea în faze a sistemelor eterogene
dispuse, prin acțiunea diferențiată a gravitației asupra fazelor de densități diferite.
Fig. 2.5
 w - densitatea mediului dispersat

r < w - densitatea particulei de volum V
F1  (  w   r ) gV - forța Arhimedică (2.4)
F2 – rezistența la înaintare a particulei

w 2
g
F  A - viteza de sedimentare gravitațională a particulei (2.5)
2 2
F1  F2  wg  2 gV (  w   r ) / A w (2.6)
2. Sedimentarea în câmp gravicentrifugal
densitățSub efectulsecombinat
i diferite al gravita
sedimenteaz ției șîncât
ă astfel i al centrifug ării, cele
reziduurile două componente
petroliere se deplaseazdeă
ascensional pe traseul curbiliniu de mișcare a particulelor. Centrifugarea este folosită
în două variante: șicane și hidrocicloane.
Șicanele sunt elemente constructive plasate în calea particulelor astfel încât
provoacă devierea lor pe o traiectorie curbilinie și apariția forțelor centrifuge de
sedimentare (Fig. 2.6).
10
Fig. 2.6
Hidrocicloanele sunt aparate ce realizează centrifugarea amestecului cu
ajutorul presiunii dinamice a acestuia (Fig. 2.7).
Fig. 2.7
Hidrocicloanele au eficacitate mare la concentrație constantă fiind larg

utilizată în instalațiile navale.
3. Aglomerarea pe talere
Este un procedeu prin care particulele de reziduuri sunt obligate s ă

adere la talere plane sau conice, astfel încât prin contact s ă aibă loc
aglomerarea lor.
4. Aerarea
Este un procedeu de separare gravitațională forțată în care particulele de

reziduuri petroliere aderă la bule de aer de flotabilitate m ărită. La partea inferioară a
separatorului este plasată o placă poroasă prin care se insuflă aer comprimat.
5. Filtrarea
Este operațiunea de separare a sistemului eterogen apă-reziduuri petroliere în

cele două faze cu ajutorul unui mediu de filtrare. Procesul hidrodinamic complex al
filtrării depinde de caracteristicile mediului de filtrare (natura, grosimea, dimensiunea
porilor), condițiile de filtrare (viteza, diferen ța de presiune, temperatura) și de
condițiile de regenerare a filtrelor.
11
Construcția separatoarelor de santină
Viteza de sedimentare gravitațională wg depinde de diametrul particulelor, d.

Separatorul funcționează cu atât mai bine cu cât particulele de hidrocarburi au
diametre mai mari. Separatorul are funcție de aglomerare și sedimentare.
Separatorul
desfășoar func
ă mai rapid. ționeaz
Pentru caă diametrul
cu atât mai bine cu cât
particulelor deprocesele de sedimentare
hidrocarburi să fie maxim se
se
iau următoarele măsuri:
- pe ramura de aspirație vitezele de circulație să fie minime;
- pe traseul de aspirație, până la intrarea în separator, trebuie să fie plasate cât mai
puține rezistențe locale;
- pompa trebuie să fie de un tip constructiv care s ă fragmenteze cât mai puțin
particulele.
Sorbul instalației trebuie să fie din tablă perforată cu diametrul găurilor
d=10mm. Cele mai indicate pompe sunt pompele elicoidale, cu șurub, Vectorul viteză
al particulelor are puține variații de modul și direcție.
Mai există soluția plasării pompei după separator. În acest caz trebuie
calculată sarcina pe aspirație astfel încât să nu depășească posibilitățile pompei.
Există o mare varietate de tipuri de separatoare de santină.
Fig. 2.8 – Separatorul TURBULO
Separatorul TURBULO (Fig. 2.8) folosește centrifugarea în camera

superioară, aglomerarea particulelor de reziduuri pe sita plan ă 1 și pe talerele
conice 2.
Separatorul este divizat printr-o membrană perforată, pentru a nu antrena în
mișcare de rotație și amestecul din camera inferioară. El este dotat cu o armătură de
aerisire cu flotor 3.
În afară de încălzirea electrică sau cu abur 4 a uleiului sedimentat la partea
superioară, se utilizează și o serpentină cu abur la partea inferioară pentru încălzirea
amestecului. Valvula de evacuare a hidrocarburilor poate fi manuală sau automată
(electromagnetică).
Apa evacuată trebuie să aibă o concentrație mai mică de 100 ppm.
Pentru a coborî concentrația de hidrocarburi sub 15 ppm se utilizează un corp
secundar, dotat cu filtru de suprafață.
12
(Fig. 2.9).
1. intrare amestec
2. robineți de control
3. armătură automată de aerisire
4. alimentare electrică
5. tablou electric
6. traductor de nivel
7. armătură electromagnetică cu circuit pneumatic
8. armătură de închidere acționată pneumatic
9. evacuare hidrocarburi
10., 11. presostat pentru oprirea pompei
12. dop aerisire
13. spațiu colector hidrocarburi
14. evacuare apă
15. filtre de suprafață
Măsurarea concentrației de reziduuri din apa evacuată
Determinarea concentrației de reziduuri petroliere la evacuare poate fi
conformă prin
realizat analizarea
normelor în țlaborator
interna a probelor
ionale I.M.O. luate din
reziduurile instalații.seDepot
petroliere asemenea,
detecta
spectrofotometric Indicatoarele de concentrație a reziduurilor arată, în orice moment
mărimea măsurată, o înregistrează grafic, emit semnale de alarm ă la depășirea
limitelor admise, acționează sistemele de automatizare pentru oprirea evacu ării peste
bord.
13
Fig. 2.10
În Figura 2.10 este prezentată schema de funcționare a indicatorului de

reziduuri Salvico (Suedia).
Proba de apă 1 este trecută prin filtrul bandă 2 care reține reziduurile
petroliere. Acestea sunt iluminate de sursa etalonată 3, celula fotoelectrică 4 furnizând
date la aparatul de măsură 5. Apoi filtrul trece prin instala ția încălzitoare 7, gazele
volatile degajate fiind captate de detectorul 6, care trimite și el datele culese la
aparatul de măsură 5. Pe baza variației de iluminare și a conținutului de gaze volatile,
aparatul de măsură 5 indică conținutul de reziduuri din probă în ppm. Aparatul de
măsură 5 se etalonează prin analizarea în laborator a probelor de ap ă evacuată.
Semnalele electrice pot fi utilizate la înregistrare grafică, etalonare, automatizare.
3. INSTALAȚII DE STINGERE A INCENDIILOR
Incendiul reprezintă un proces de ardere, o reacție de oxidare, însoțită de

degajare de căldură și lumină.
Un incendiu poate fi lichidat fie prin îndep ărtarea materialelor carburante din
zona de ardere,
care reac fie prinînceteaz
ția de oxidare ă. cantit ății de căldură sau oxigen până sub limita la
reducerea
Instalațiile de răcire cu apă se bazează pe principiul răcirii focarului de
incendiu, în timp ce instalațiile volumice se bazează pe umplerea volumului liber al
unei încăperi închise, cu agenți care nu întrețin arderea.
După modul de stingere, instala țiile pot fi:
Instalații de suprafață cu apă sau spumă;
Aceste instalații trimit la suprafața focarului de incendiu substanța stingătoare
care răcește sau oprește alimentarea cu oxigenul din aer a zonei de ardere,
împiedicând ieșirea aburului.
Instalații volumice cu abur, gaze inerte sau spume foarte ușoare.
stropireMai
a încsunt instalații care umplu încăperile cu apă – instalație de inundare și
ăperilor.
14
Cerințele instalațiilor de stingere a incendiilor:

- să fie oricând gata de funcționare la cheu sau în marș;
- să fie sigure în func ționare și cu vitalitate ridicată;
- să aibă mijloace de acționare locală și de la distanță;
- să nu intensifice prin funcționarea lor arderea.
3.1 INSTALAȚII DE STINGERE CU APĂ
Acestea pot fi:

- cu apă sărată sau dulce;
- cu jet cinetic de apă, cu apă pulverizată (sprinkler, pulverizare brută, stropire,
pulverizare fină), cu inundare completă.
Jeturile de apă nu se folosesc la:
- produse petroliere;
- echipament electric în funcționare;
- lacuri și vopsele.
Apa nu se folosește la:
- carbura de calciu;
- var;
- Ka, Na.
3.1.1 INSTALAȚII DE STINGERE CU JET DE APĂ
Acestea acționează de la distanță asupra focarelor de incendiu, cu jeturi

cinetice de apă, de debite (2 … 6)l/s. Cu astfel de instalații sunt prevăzute toate navele
în scopul stingerii incendiilor în înc ăperile de locuit și serviciu, pe punți și platforme
deschise.
De asemenea, aceste instalați se folosesc pentru asigurarea cu apă a
instalațiilor sprinkler, cu apă pulverizată etc.
Instalațiile de stingere cu apă de mare primesc apa de peste bord, prin
conducta magistrală, cu ajutorul pompelor de incendiu racordate la conducte, care
deservesc hidranții (valvule de capăt). Urmează furtune flexibile (manici) și ajutaje
manuale (ciocuri de barză).
Distanța de acțiune a jetului (25 ÷32 m H 2O), înălțimea punților, pierderile de
sarcin ă determin
utilizează pompeă centrifuge
sarcina pompei de incendiu
monoetajate. – 65÷100
La fiecare navă mnum H2ăO.
rul De obicei se
de pompe și
caracteristicile lor sunt date de Registru.
Aceste pompe trebuie să aib ă ac ționări mecanice independente, dar ca pompe
de incendiu pot fi folosite pompele de balast, santin ă sau alte pompe care lucreaz ă cu
apă sărată (există legături intre instalații).
La unele nave cum ar fi pasagerele sau petrolierele se montează o pompă
specială de avarie.
Debitul total al pompelor de incendiu Q, în afara pompei de avarie, pentru
alimentarea cu apă prin ajutaje manuale, trebuie să fie de cel pu țin:
3 3
Q = km (m /h); (3.1)
m  1,68 LB  H   25 (3.2)
15
k - coeficient care depinde de destinația navei;

k=0,008 - pentru nave obișnuite;
L,B,H – lungimea, lățimea și inălțimea de construcție a navei în metri.
În Fig. 3.1 este reprezentat ă schema unei instalații de stins incendiu cu jet de
apă pentru o navă de mărfuri generale.
Fig. 3.1
A,B- pompă de incendiu;
2. –– arm
1. valvul ă ăKinston;
ătur de sertar;
3. – armătură de închidere și reținere;
4. – hidranți;
5. – tuburi de stropire;
6. – spălare tanc dejecții;
7. – alimentare ejector;
8. – alimentare ejector golire tanc scurgeri;
9. – alimentare ejector drenare compartiment ma șină carmă;
10. – alimentare ejector drenare pu ț lanț;
11. – spălare lanț ancoră;
C – motopompă de avarie;
12. – vană Kinston manevrată de pe puntea pompei;
13. – armătură de legare la conducta magistrală.
Pompele de incendiu A și B asigură apă din magistrala valvulei Kinston 1 prin
armăturile cu sertar 2 și o refulează în armăturile de închidere și reținere 3.
Magistrala alimentează toți hidranții 14 și tuburile de stropire 15.
Pentru folosirea instalației în alte scopuri se utilizeaz ă armăturile:
6. – spălare tanc dejecții;
7. – alimentare ejector golire tanc dejecții;
8. – alimentare ejector golire tanc scurgeri;
9. – alimentare ejector drenare compartiment ma șină cârmă;
10. – alimentare ejector drenare pu ț lanț;
11. – spălare lanț ancoră.
16
Căile de evacuare în caz de incendiu sunt stropite prin circuite cu arm ături
acționate din exterior.
În instalațiile navale ejectoarele sunt folosite pentru drenarea
compartimentelor de dimensiuni reduse și a tancurilor de dejec ții (ejectoare apă-apă),
pentru ventilarea compartimentelor de dimensiuni reduse (aer – aer) și pentru
alimentarea căldărilor (abur – apă).
3.1.2 INSTALAȚII DE STINGERE SPRINKLER
Aceste instalații se bazează pe răcirea suprafeței carburante cu un curent de

particule de apă creat automat cu ajutorul unor capete de pulverizare tip sprinkler.
La o temperatură dinainte stabilită pulverizatoarele sprinkler sunt deschise
automat și alimentate dintr-o tubulatură montată la plafonul încăperii protejate.
Fig. 3.2
1. – magistrală de stingere cu apă; 11. – transmisie semnal avertizare

2. – armătură de închidere; în PCA (postul central de
3.
4. –– supap ă de siguranță;
hidrofor; 12. –avertizare);
magistrale sprinkler;
5. – tubulatură aer comprimat; 13. – cap sprinkler;
6. – armătură reținere închidere; 14. – alimentare de la pompele
7. – manometru; instalației sprinkler;
8. – armătură de control-semnalizare pornire; 15. – armătură de scăpare.
9. – contactor de semnalizare;
10. – avertizare în încăperea stației de stingere;
Instalațiile sprinkler se montează în cabine, birouri, saloane, coridoare etc..

Instalațiile tip sprinkler sunt obligatorii pentru pasagere și cele similare lor.
În funcție de temperatura din încăpere instalațiile pot fi: hidraulice,
pneumatice, combinate și de sezon. În primul caz, conductele instalației sunt
17
permanent umplute cu apă, în al doilea caz cu aer care, în caz de incendiu, iese și
permite apei accesul în sprinkler.
În instalațiile combinate o parte din tubulatură, cea în stare de serviciu, este
umplută cu apă, iar restul cu aer.
Într-o instalație de tip sezonier, în perioada cald ă a anului se află apă, iar în
perioadaAutomatizarea
rece aer. funcționării se realizează prin construcție sprinklerelor, care
pot avea obturatoare ușor fuzibile, obturatoare umplute cu lichide u șor volatile,
obturatoare mecanice cu pârghii sau obturatoare cu reactivi chimici, care deschid
orificiile sprinklerelor la o temperatură, de obicei cu 50% mai mare decât temperatura
maximă admisă în încăperea respectivă.
De exemplu, pentru încăperile de locuit și de servici 600C.
3.2 INSTALAȚII DE STINGERE CU PULVERIZATOARE

COMANDATE CENTRALIZAT
Pentru stingerea reziduurilor petroliere grele (motorin ă, păcură, uleiuri de

ungere) în compartimentul mașini și căldări se plasează instalații cu pulverizatoare
comandate centralizat, plasate în două sau mai multe nivele.
Distanța dintre nivelele – minim 5 m.
Fiecare nivel poate fi cuplat independent de celelalte.
Tubulatura inelară a unui nivel are pulverizatoare cu ap ă amplasate
la 1,2 ÷ 1,5 m.
Deflectorul 1 din fața ajutajului de ieșire 2 asigură pulverizarea apei până la
starea unei pulberi lichide mărunte ce iese din pulverizator sub forma unei pânze
aproximativ orizontale (Fig. 3.3).
Fig. 3.3
Pulverizatoarele se montează sub plafonul încăperii protejate, deasupra

tancurilor de combustibil și lubrifianți, deasupra casetelor colectoare și a canalelor de
scurgere.
Instalațiile de pulverizare se alimenteaz ă cu o pompă cuplabilă automat sau de
la magistrala de stingere cu jet de apă.
Pentru mărirea siguranței de funcționare, fiecare instalație trebuie să aibă două
surse independente de alimentare cu ap ă.
18
În Fig. 3.4, este prezentată schema unei instalații de pulverizare cu două

nivele.
Fig. 3.4
1. – magistrala instalației de stingere cu apă;

2. – armătură de închidere reținere;
3. – supapă de siguranță;
4. – ramificație de stingere a magistralei de stingere cu ap ă;
5. – avertizor acustic;
6. – armătură cu acțiune rapidă; fiecare nivel are o arm ătură cu acțiune rapidă;
7/10 – tubulatură de impuls ale etajelor inferioare și superioare;
8/9 – armături de scăpare;
11/13 – tubulatură de descărcare;
12. – pulverizator;
14. – locaș de punte pentru acționare armături de scăpare;
15. – transmisie mecanică.
Tubulatura 7 este plină cu apă. Imediat ce scade apa din tubulatura de impuls,
armătura cu acțiune rapidă 6 se deschide și instalația de pulverizare a apei începe s ă
funcționeze. Armăturile 8 și 9 pot fi acționate manual din încăperea respectivă sau
din cea alăturată ei și de pe punte.
Traductoarele pot deschide armătura 9 care provoacă deschiderea armăturii 6
(sistem automat).
Dacă apa este pulverizată până la starea de cea ță, devine posibilă stingerea
incendiilor diferitelor produse petroliere. Apa fin pulverizată poate fi trimisă la
suprafața focarului de incendiu sau poate cuprinde întregul volum al înc ăperii. Prin
pulverizare se mărește efectul de răcire datorat vaporizării apei (crește suprafața de
vaporizare).
Instalațiile de apă fin pulverizată pot fi atât staționare, cât și transportabile.
19
3.3 INSTALAȚII DE STROPIRE ȘI INUNDARE
Aceste instalații se utilizează la spărgătoare de gheață, nave expediționare etc.

sau pentru încăperile speciale destinate p ăstrării substanțelor explozive. La creșterea
temperaturii peste 300C intră în funcțiune o instalație de stropire cu debit specific 24
2
l/min./mDedeasemenea,
podea. se prevede stropirea din încăperile vecine a pereților interiori,
exteriori, a bordajelor.
Instalația de stropire poate fi asemănătoare cu instalația de pulverizare a apei.
Pentru evacuarea apei din camera stropit ă, în pardoseală se montează sifoane și
conducte, prevăzute cu armături de scăpare automată care se deschid atunci când
nivelul apei este de 100-200 mm.
Dacă funcționarea instalației de stropire nu asigur ă reducerea temperaturii
până la nivelul necesar, magazia cu explozivi se inundă în 25 min.
Dacă magazia are volum redus se inund ă cu instalația de stropire, dacă nu, cu
o instalație autonomă.
După eliminarea pericolului, apa din înc ăpere este evacuată cu ajutorul
instalației de drenaj și de salvare.
Există de asemenea instalațiile de perdele de ap ă și instalațiile de stropire a
scărilor și ieșirilor.
3.4 INSTALAȚII DE STINGERE CU SPUMĂ
Spuma este o structură alveolar-peliculară dispersată, formată printr-o

aglomerare de bule de gaz, separate între ele prin pelicule relativ sub țiri de lichid.
Ea poate fi obținută în urma unei reac ții chimice sau prin introducerea
mecanică a unui gaz într-un lichid. Pentru obținerea unei structuri alveolar-peliculare
stabile în timp, în lichide se introduc în cantit ăți mici substanțe spumogene.
Spuma aerodinamică este un amestec de apă dulce sau apă de mare, substanță
spumogenă și aer, fiind larg utilizabil ă pentru stingerea produselor petroliere de toate
tipurile.
ρ = 0,1 kg/dm3
Stingerea unui incendiu cu spumă:

- răcește stratul superficial al lichidului arzând cu ajutorul peliculei de lichide;
- îl izolează față de O2 din aer;
- îngreuneaz ă transmiterea
are influență căldurii;
mecanică asupra flăcării.
Spuma pentru stingerea incendiului la nave: 90% aer; 9,6% ap ă și 0,4% din
volum substanțe spumogene.
Se folosește la:
- D.G. de avarie;
- magaziile de substanțe ușor inflamabile;
- tancurile petrolierelor;
- C.M.;
- centrale electrice;
- încăperi unde se utilizează produse petroliere.
Apa electric
echipament dulce se, pentru ștejetul
foloseca în instalații ăde
de spum stins
să nu fie incendiu care funcționează cu
electrocutabil.
20
Instalațiile de stins incendiu cu spumă pot fi de două feluri:

- cu formare interioară a spumei;
- cu formare exterioară a spumei.
3.4.1 INSTALAȚII CU FORMARE INTERIOARĂ A SPUMEI

Se folosesc pentru stingerea incendiilor de proporții relativ reduse.
Fig. 3.5
1. tanc – apă + substanță spumogenă în amestecul necesar;

2. butelie cu aer comprimat racordată la magistrala de aer;
3. reductor
Introducerea aerului comprimat în tanc și în tubulatura racordată la tubul sifon
din tanc asigură formare spumei după locul F1 de intrare a aerului în țeava de emulsie.
Procesul de formare a spumei început în tubulatură se termină la ieșirea jetului
în atmosferă din ajutajul 4, ajutaj racordat la furtunul flexibil 5.
21
3.4.2 INSTALAȚII CU FORMAREA EXTERIOARĂ A SPUMEI
Se utilizează în special pentru stingerea incendiilor în tancurile de marf ă ale

petrolierelor și în compartimentele de mașini-căldări de dimensiuni mari.
Fig. 3.6
Substanța spumogenă se păstrează separat în tancul 3, neamestecată cu apa.

Pentru alimentare stației de stingere cu spumă cu formare exterioară a spumei
se ramifică tubulatura 1 de la magistrala instala ției de stingere cu apă. Apa este
folosită pentru formarea emulsiei spumogene și pentru deplasarea substanței
spumogene din tancul 3 spre amestecătorul 5. Dispersorul 2 anulează energia cinetică
a apei la intrarea în tancul 3 pentru a împiedica distrugerea pistonului lichid de
separație 4. Lichidul pistonului 4 este un amestec3 insolubil în apă și substanță
spumogenă, cu ρ intermediar 1,075 ÷ 1,085 kg/dm (tetraclorură de carbon și ulei
mineral).
Amestecătorul 5 asigură în emulsie o concentrație volumică de 4% (din
volumul apei) substanță spumogenă.
Emulsia formată alimentează magistrala 6, ramificațiile 7 prin armăturile de
laminare 8 și ajunge la ajutajele de emulsie 9, care prin efect de ejec ție antrenează aer
pe drumul 10 formând spuma în stingătorul 11.
3.5 INSTALAȚII DE STINGERE VOLUMICĂ
Instalațiile reduc O2 din încăpere până sub 15%, limită la care înceteaz ă
procesul de ardere.
Agenții de stingere sunt: abur, vapori de lichide u șor volatile, bioxid de
carbon, gaze de ardere răcite.
Nu se utilizează în încăperi de locuit și serviciu. În celelalte încăperi pornirea
este însoțită de avertizare optică și acustică.
22
3.6 INSTALAȚII DE STINGERE CU CO2
Se utilizează în:
- încăperi D.G. avarie;
- magazii de substanțe explozive sau ușor inflamabile;
-- C.M. și emagazii
tobe de de marfă la cargo-uri;
șapament;
- magazii de pituri etc.
Nu este admisă ca sistem de bază pentru magaziile de petrol deoarece în
cazul exploziilor tubulatura sub presiune poate fi u șor avariată.
Instalațiile de stingere cu CO2 pot fi:
De înaltă presiune:
- butelii de 40 l;
- grad de umplere 0,675 kg/l, pmin = 125 bari sau
- grad de umplere 0,75 kg/l, pmin =150 bari.
Depozitarea buteliilor se face în încăperi izolate, ventilate și chiar stropite cu
apă.
De joasă presiune:
CO2 se păstrează într-un singur rezervor la:
- p = 20 bari;
- grad de umplere 0,90 kg/l.
In Fig. 3.7 este prezentat ă schema unei instalații de stingere a incendiilor cu
CO2.
Fig. 3.7
În fiecare încăpere gazul este introdus printr-o conductă independentă:

1. – butelii în stație – grupate 10 … 30 buc. - acționate simultan;
2. – armătura de închidere montată într-o cutie a cărei deschidere declanșează
avertizorul sonor și luminos 5;
3. – conducta de distribuție;
23
4. – ajutaje;
6. – fluiere de semnalizare sc ăpări accidentale (la butelii și în compartimente).
Secțiunea de ieșire din butelie este obturată de o membrană din Cu cu
grosimea g=0,2 mm. Manetele sunt ac ționate grupat manual, gravitațional sau
hidrostatic.
În butelii și pe tubulatura de transport, CO 2 trebuie să rămână în stare lichidă.
Dacă instalația permite trecerea în starea gazoasă se declanșează o răcire puternică,
urmată de îngheț și de blocarea tubulaturii.
Secțiunea pe traseu nu trebuie să fie crescătoare, iar presiunea în conducte
trebuie menținută la peste 5,28 bari – punctul triplu critic la care CO2 trece în alt ă
fază. În încăperi, bioxidul de carbon este refulat prin na – ajutaje cu diametru
da alimentate dintr-o tubulatură de diametru Dt respectând condiția:
(3.3)
Pentru un grup de nb butelii cu racorduri de diametre db, care alimentează un

tub
cu diametrul D, vom avea :
(3.4)
Pe traseele cu n ramificații de diametre di alimentate de la o magistrală Dm,
(3.5)
Masa de CO2 m necesară stingerii unui incendiu într-o înc ăpere de volum V
, este dată de relația:
(3.6)
φ - coeficient de umplere;
=0,4 – pentru magistrala

V =0,3 mărfuri
CM, dacă Vdeeste generale;
volumul total al CM, inclusiv șahtul;
V = 1 – pentru magazii de pituri.
ρb = 1,79 kg/m3 densitatea CO2 la 200C, 760 torri.
De obicei stația de stingere cu CO2 dispune de cantitatea necesară unei singure
intervenții în încăperea de volum maxim.
În relația (4) dacă V – volumul maxim, m - este rezerva de CO2 de pe navă.
Într-o stație 1400 kg de CO2. Dacă m <1400 trebuie 2 stații.
Din motive de siguranță fiecare stație nu are m/2, ci 2m/3.
Instalația de stingere cu CO2 trebuie să asigure alimentarea în 2 min. pentru
CM și în 10 min. pentru încăperile care nu au combustibil lichid. Viteza de circulație
prin tubulaturăprobei
La terminarea a CO2se
este de 5-6
verific m/s.
ă posibilitatea eliminării CO2 cu ventilator portabil.
24
În caz de incendiu, sunt oprite ventilatoarele, pompele de combustibil și

arzătoarele din compartimentele afectate.
Se acționează sistemul de avertizare, se închide compartimentul și se lansează
CO2.
3.7 INSTALAȚII DE PREVENIRE ȘI STINGERE

CU GAZE DE ARDERE
În ultima vreme, se utilizeaz ă instalațiile cu gaze de ardere pentru stingerea

incendiilor la magaziile de m ărfuri generale și ca mijloc de prevenire la magaziile de
petrol.
Gazul de eșapament are următoarea componență:
N2 79%;
CO2 12 ÷ 14,5%
Bioxid de sulf 0,02 ÷ 0,03%
O2 4,5 ÷ 2,5%
vapori de apă restul.
PREVENIREA INCENDIILOR LA PETROLIERE

Pentru petrolierele cu magazii neprotejate, după descărcarea petrolului,
conținutul de O2 crește peste 11% și starea amestecului de vapori de hidrocarburi și
aer se situează în zona de inflamabilitate.
Dacă amestecul de hidrocarburi și aer este spălat de gaze de ardere – starea lui
se va muta în zona neinflamabilă (sub linia diluției critice).
Prevenirea exploziilor trebuie făcută în magaziile de petrol goale, la navigarea
în balast.
Dacă magazia este spălată cu gaze de ardere, în cazul coliziunii se produce
căldură, intră aer în magazie, dar starea amestecului r ămâne sub diluția critică și
explozia nu poate avea loc.
În instalații sunt prevăzute dispozitive automate de semnalizare și închidere a
gazului în încăperile protejate: analizoare de O2 care semnalizează peste 8% O2,
traductoare de temperatură care semnalizează 400C, traductoare de presiune etc.
Instalațiile de ardere trebuie să funcționeze cu un coeficie nt de exces de aer
λ ≥ 1,1 pentru a rezulta o concentrația de O2 sub 2% în gazele de ardere, la regimuri
între 100% și 73% pentru caldarină.
Gazele de ardere pot fi folosite ca agent principal de stingere a incendiilor în
(Fig. 3.8). de mărfuri generale, cu condiția furnizării lor într-un generator automat
magaziile
Fig. 3.8
25
1. – motor cu ardere internă;

2. – conductă de evacuare (peste bord) a apei de r ăcire a motorului;
3. – pompă de apă;
4. – ventilator;
5. – pompă combustibil;
6/23
7. –– supape
armăturde reglareță;automată a debitului de combustibil;
ă desiguran
8. – conductă de alimentare cu aer;
9. – regulator debit aer;
10. – regulator debit combustibil;
11. – pulverizator combustibil;
12. – cameră aer;
13. – cameră flacără;
14. – cameră ardere;
15. – căptușeală refractară;
16. – cămașă de apă;
17. – alimentare apă răcire;
18. – cameră răcire gaze;
19. – evacuare apă;
20. – schimbător de căldură;
21. – stropitor;
22. – racord pentru evacuarea gazului răcit și curățat;
24. – panou de comandă.
Atât la petroliere, cât și la navele de mărfuri generale, debitul de gaze de

ardere răcite trebuie să fie suficient pentru alimentarea a cel pu țin 25% din volumul
celei mai mari încăperi protejate, în decurs de o oră din momentul pornirii instalației.
Rezervele de combustibil trebuie să ajungă pentru funcționarea în regim
normal a instalației mai mult de 72 ore.
4. INSTALAȚII SANITARE
Instalațiile sanitare asigură:

- apă potabilă;
- apă spălare;
- apă de mare spălare obiecte sanitare;
- 1973/1978).peste bord a apelor uzate și a dejecțiilor (respectând MARPOL
evacuarea
După destinația lor, vom avea:

A) Instalații de alimentare cu apă:
- Instalații de apă potabilă;
- Instalații de apă tehnică;
- Instalații de alimentare cu apă de mare.
B) Instalații de scurgeri.
26
4.1 INSTALAȚII DE ALIMENTARE CU APĂ
4.1.1 INSTALAȚII DE ALIMENTARE CU APĂ POTABILĂ
Destinație: păstrarea resurselor și alimentarea cu apă potabilă a consumatorilor

din inăămicroorganisme
conțbuc tării, careuri etc.sau potabilțeă nocive.
Apasubstan ă fie este
trebuie sApa dulce, curatăă, de
furnizat transparent ă, de
la mal sau să nu
la o
instalație proprie de desalinizare cu respectarea STAS 1342-84 Apa potabila, Condiții
tehnice de calitate.
Consumul specific de apă potabilă: 30 litri/om/zi.
Rezervele de apă potabilă ale unei nave trebuie să asigure consumul de apă
pentru cel puțin 7 zile.
4.1.2 INSTALAȚII DE APĂ TEHNICĂ
Destinație: păstrarea rezervelor și alimentarea cu apă pentru spălarea

consumatorilor din cabine de locuit, b ăi, spălătorii etc. Sunt instalații autonome, fără
comunicație cu instalația de apă potabilă.
Apa provine de la mal, din rețeaua urbană sau prin desalinizare.
Constructiv instalațiile sunt similare.
Consum specific: 70 om/zi pentru nave cu zona nelimitată de navigație.
Instalația de apă tehnică are un circuit de ap ă caldă și un circuit de ap ă rece.

Apa caldă este preparată într-un schimbător de căldură central și apoi, prin tubulaturi
separate, este distribuită spre locurile de utilizare. Temperatura la ieșirea din
schimbător este de 60 – 700C.
4.1.3 INSTALAȚII DE ALIMENTARE CU APĂ DE MARE
Aceste instalații asigură apa necesară spălării WC-urilor și pisoarelor.
Schema unei instalații de alimentare cu apă potabilă
27
Fig. 4.1
1. – armături de închidere; 11. – sticla de nivel;

2. – tancuri de apă potabilă; 12. – manometru;
3. – armătură cu trei cai; 13. – supapă de siguranță;
4. – tubulatură tubulatură de admisie în 14. – tubulatura magistrală a
tancuri de la mal, doc sau altă navă; de la mal, doc sau altă navă;
5. – priza de punte pentru instalației de apă potabilă;
racordareadiferite grupe de consumatori 15,16,17. – tubulaturi ce alimentează
6. – aerisiri; tubulaturii flexibile de alimentare;
7. – armături de reținere închidere; diferite grupe de consumatori;
8. – pompa; 18. – traductor de nivel;
9. – tubulatura instalației de aer 19. – tubulatura de la sistemul de
comprimat desalinizare;
10. – hidrofor; 20. – aparat bactericid.
Rezerva de apă potabilă se p ăstrează în cel puțin două tancuri nestructurale,

protejate în interior cu lapte de ciment, polietilenă sau vopsele din rășini sintetice
alimentare. Se amplasează departe de sursele de căldură, de alte tancuri; se protejează
prin utilizarea sticlelor de nivel (nu a sondelor).
Instalația de alimentare cu ap ă tehnică și apă de mare (sărată) sunt
asemănătoare constructiv cu instalația de alimentare cu apă potabilă, existând totuși
câteva aspecte specifice.
28
Apa tehnică se păstrează în tancuri structurale sau nestructurale, protejând-o

prin măsuri constructive împotriva murdăririi sau degradării. Sunt prevăzute cu
serpentine de încălzire pentru a evita înghe țul. Instalațiile de apă sărată se
caracterizează prin absența tancurilor. Din cauza agresivității apei de mare, tubulatura
se confecționează din țevi de oțel zincat, din aliaje de Cu, din oțel inoxidabil sau din
oțel căptușit în interior cu polietilenă.
4.2 DISTILATOARE DE APĂ
Sunt utilaje termice care produc apa distilată din apa de mare.
În construcțiile navale românești cele mai răspândite tipuri constructive sunt
ATLAS și NIREX. Ambele funcționează la depresiune atmosferică, utilizând abur
sau apa de răcire a motoarelor principale (Fig. 22).
Fig. 4.2
O parte din apa de răcire din circuitul inclus al M.P., de temperatura 60-65 0C
este trimisă prin țevile vaporizatorului 1, încălzind apa sărată care circulă prin țevi la
35-450C.
Depresiunea necesară vaporizării este formată și menținută cu ajutorul
ejectoarelor 5 și 6. Eventualii stropi de apă antrenați ascendent datorită presiunii
dinamice mari, sunt reținuți de separatorul 2, iar aburul format trece prin condensorul
3, unde își schimbă starea de agregare. Agentul secundar al condensorului este apa de
mare din circuitul deschis de răcire al M.P. Ea circulă prin țevile condensorului, iar
printre țevi circulă aburul vaporizatorului 1.
29
Ejectorul 5 este racordat la condensorul 3. El extrage aerul și gazele din

distilator pentru a menține depresiunea necesară temperaturii scăzute de evaporare,
care poate fi citită la termometrul T de pe separatorul 2.
Ejectorul 6 drenează saramura și stropii de apă reținuți de deflectorul
separatorului de picături.
ei este 3Fluidul
…4 oridemai
lucru
mareal decât
ejectoarelor
debituleste
apei apa sărată furnizat
vaporizate, pentruăa de pompa 4.
împiedica Debitul
depunerea
sărurilor. Apa distilată este evacuată din condensorul 3 cu ajutorul pompei 7.
Salinometrul 8 măsoară concentrația de săruri de clor și dirijează apa în
continuare astfel: dacă concentrația este de sub (10 … 15)mg NaCl / l apă, produsul
este dirijat pe drumul 10 spre tancul de depozitare, iar pentru concentra ții peste
această limită, prin deschiderea armăturii electromagnetice 9, este returnat în
distilator.
4.3 TRATAREA BACTERICIDĂ A APEI
Tratarea bactericidă se aplică apei distilate după filtrare sau tratare cu

carbonați de calciu sau magneziu, pentru a deveni potabilă.
Aparatul (Fig. 4.3) se compune din lampa de radia ții ultraviolete 1, montată în
tubul de cuarț 2, care permite trecerea radiațiilor ultraviolete spre camera de sterilizare
delimitată de tubul metalic exterior 3. Dispozitivul cu perie 4 permite curățirea
tubului de cuarț 2 de impuritățile mecanice pe care le poate depune apa. Prezența
bacteriilor în apa este detectat ă de senzorul 5, montat pe tubul 3 și separat de aceasta
prin geamul de cuarț 6. Pe racordul de intrare a apei în aparat este montat ă armătura
electromagnetică 7, comandată de senzorul 5.
Fig. 4.3
Odată cu punerea sub tensiune a aparatului, lampa 1 este alimentat ă, dar

armătura 7 rămâne închisă, pentru că lampa 1 nu este încălzită. După circa 2 minute,
radiațiile ultraviolete ale lămpii ating nivelul nominal, armătura 7 se deschide și
permite intrarea apei în aparat. Când apa conține impurități sau bacterii, senzorul 5
comandă închiderea armăturii 7. Același lucru se întâmplă dacă geamurile 6 sau 2
30
sunt murdare. În acest caz se procedeaz ă la curățirea sticlei 2 cu peria 4 și a sticlei 6

prin demontare.
4.4 INSTALAȚII DE SCURGERI
Instalația de scurgeri esteprezentată în Fig. 4.4 . Au ca scop evacuarea apelor

uzate prin spălare sau prin antrenarea dejecțiilor pentru evacuarea acestora;
instalațiile de scurgeri au circuite separate.
Fig. 4.4
1, 2. – conducte de scurgere;
3. – magistrale de scurgere a apelor de spălare;
4. – magistrale de dejecții;
5.
6. – sifoane
lavoare;de punte;
7. – scaune WC;
8. – alimentări cu apă;
9. – pisoare;
10. – capace de curățire;
11. – sifon cu barieră hidraulică.
Scurgerile sunt colectate într-un tanc (neFigurat în schem ă), în care sunt
dezinfectate și apoi sunt evacuate peste bord în zonele permise. Tancul este prevăzut
cu sistem de semnalizare la nivel maxim de umplere. Ele este amplasat departe de
încăperile de locuit și de serviciu, de posturile de comandă și de sursele de căldură.
31
Aerisirea sa se termină de obicei în co șul de fum. În scopul curățirii sale în interior se

montează țevi perforate, prin care se trimit ap ă și abur.
Tuburile se scurgere se monteaz ă cu pante de cel puțin 3% continuu
coborâtoare spre tanc. Razele de curbură sunt cât mai mari, iar în coturi sunt revăzute
capace de curățire. Nu trebuie să ajungă mirosuri neplăcute în încăperi.
4.5 TRATAREA APELOR UZATE
Scop: îndeplinirea condițiilor de evacuare peste bord.

Se folosesc utilaje care tratează apele uzate mecanic și biologic sau utilaje care
combină tratarea mecanică cu oxidarea și tratarea biologică.
Tratarea apelor uzate și a dejecțiilor trebuie să fie bactericidă.
În Figura 4.5 este reprezentată schema unui sistem de tratare mecanic ă și
biologică tip ATLAS.
Fig. 4.5
Ea se de
două ajutaje compune dină tancul
apă sărat colector
1A și 1B, alimentate ăzutvalvula
1, prevdin cu separatorul ciurul 1c și
2, pentru1s,antrenarea
fărâmițarea particulelor solide mari. Particulele reținute de circuitul 1c cad de pe
planul înclinat al ciurului în pâlnia 3 și, prin valvula acționată pneumatic 5, sunt
colectate în pneumotancul de reziduuri solide 4, din care pot fi evacuate cu aer
comprimat prin deschiderea armăturii electromagnetice 6.
Faza lichidă este tratată chimic în tancul de amestec 7, dotat cu mixer, unde
substanța de formare a materiei flotante (varul) este trimis ă din tancul de depozitare 9,
cu ajutorul pompei dozatoare 8, printr-o armătură electromagnetică, în concentrație de
500 g/m3 apă uzată.
Din tancul de amestec 7, apa uzată și particulele care trec prin ciurul 1c sunt
trimise
dublu deîn atancul combinat
amortiza 10 de
sarcinile de vârf
aglomerare
și de a aasigura țelor flotante,
substantimpul necesar care are rolul
de contact în
32
vederea separării sedimentelor care se colectează gravitațional la fundul tancului de

sedimentare 11.
Din partea superioară a tancului de sedimentare 11, lichidul limpezit este
aspirat de pompa 12 și apoi este evacuat peste bord sau este depozitat într-un tanc de
balast, dacă nava se afl ă într-o zonă în care evacuarea este interzisă. Reziduurile
solide de la fundul
pneumotancul tancului
de reziduuri 11 4sunt
solide prinaspirate
pâlnia 3,decare
pompele
se gole13 și sunt trimise
ște automat, spre
la comanda
dată de traductorul de nivel 14. Pompele 13 sunt alimentate suplimentar cu ajutorul
pompelor cu membrană M1 și M2, acționate pneumostatic prin armătura
electromagnetică 15.
Reziduurile solide din pneumotancul 4 sunt golite automat într-un tanc de
depozitare la bord, neFigurat în schemă, din care mai târziu pot fi deversate în mare în
zonele permise. De asemenea, ele pot fi deversate în barje speciale colectoare sau
prin amestecare cu combustibil lichid, pot fi arse într-un incinerator sau într-o
caldarină cu arzător adecvat. În tancul 10 nivelul este controlat secvențial cu
traductorii rezistivi 16.
5. INSTALAȚII DE CONDIȚIONARE A AERULUI
Instalațiile de condiționare a aerului pot asigura:

- ventilația;
- încălzirea;
- răcirea;
- uscarea;
- umidificarea aerului.
Instalațiile de condiționare realizează o prelucrare complexă a aerului în
scopul asigurării condițiilor optime de muncă și odihnă pentru oameni, în orice
condiții meteorologice, în tot timpul anului, la navigația în diverse zone climatice.
Pentru alegerea schemei unei instala ții de condiționare, a parametrilor
agentului ei de lucru, este necesar ă cunoașterea condițiilor de exploatare a încăperii
deservite, parametrii aerului exterior și interior, sursele de căldură și umiditate,
amplasarea instalației pe navă.
Parametrii de calcul:
- temperatura T;
- umiditatea relativă ;
- conținutul de vapori de apă;
-- entalpia;
conținutul de gaze nocive;
- viteza de deplasare a aerului.
33
Fig. 5.1
Diagrama de confort – conform normelor sanitare după care se construiesc

navele românești - este reprezentată în Figura 5.1.
În zonele geografice călduroase, în perioada de var ă prezintă importanță nu
numai temperatura aerului în interiorul sau exteriorul unei încăperi, ci și diferența
dintre cele două temperaturi, care au influență asupra stării generale de sănătate a
omului.
Aerul poate fi condiționat parțial, atunci când numărul de parametri reglați
este mai mic decât numarul total de parametri de confort. De exemplu instalația de
încălzire: reglează temperatura și conținutul de gaze nocive, nu și umiditatea.
Fig. 5.2 reprezintă schema unei instalații de încălzire cu un singur circuit.
Fig. 5.2
34
1. traductor termic 12. armătură electromagnetică

2. filtru 13. panou electric
3. încălzitor primar de aer 14. tubulatură de alimentare a încăperilor
4. gură de refulare aer cu aer condiționat
5. ventilator 15. traductor de umiditate
6.
7,8 racord
secțiilefonoatenuator
încălzitorului secundar recirculată de aspirație a aerului
16. tubulatur
de aer
9. umidificator
10. tubulatură perforată de alimentare
cu abur pentru umidificarea aerului
11. regulator de presiune a aerului
Fig. 5.3
În Figura 5.3 avem schema agregatelor navale românești pentru condiționarea

aerului tip ACN.
1. Secțiunea de amestecare și filtrare prevăzută cu două guri de aspirare a aerului

proaspăt și recirculat.
2. Secțiunea de încălzire a două baterii de încălzire a aerului la +400C în schemă
monotubulară și +200C în schemă bitubulară.
Temperatura aerului este reglată cu ajutorul armăturilor de abur 5 și 6, comandate cu
traductori termici plasați ca în Figură.
3. Secțiunea de răcire cu baterie de răcire în expansiune directă. Această
secțiune lucrează numai vara, când amestecul de aer proasp ăt și aer recirculat (în
proporție de 40%) este răcit la (+15…170C) și apoi este introdus în cabine.
4. Secțiunea de umidificare și distribuție, în care umiditatea aerului se regleaz ă
cu ajutorul armăturii de abur 7 comandate de higrometrul 8. După umidificare aerul
este trimis direct la cabine (t=+400C) în sistem monotubular.
35
Dacă sistemul este bitubular, jum ătate din debitul total, cu t=+20 0C este trimis
direct la cabine, iar restul este înc ălzit la +600C și apoi este trimis la cabine prin a
doua conductă. Ambele conducte sunt racordate la amestecătorul 10, în care
temperatura este reglată individual după dorință.
Câteva caracteristici ale agregatului 3ACN:

Debitul nominal = 2500  12,5 m /h
Putere termică = (17 – 65)103 KJ/h
Putere frigorifică = (5 – 38)103 KJ/h
Putere electrică instalată = 3…22kW
Norme impuse de registrele de clasificare:

- nu este permisă trecerea canalelor de aer prin pereți etanși și pe sub puntea
pereților etanși;
- canalele de aer care trec prin pere ții principali rezistenți la foc trebuie să fie dotate
cu clapete împotriva propagării incendiilor;
- agregatele de condiționare trebuie amplasate în încăperi separate, izolate
împotriva incediilor.
6. INSTALAȚII DE GUVERNARE
Instalațiile de guvernare au rolul de a asigura respectarea drumului impus

navei, prin aplicarea la comandă a unor momente verticale de rotire, care ac ționează
simultan cu forța axială de propulsie.
Componența: - element de comandă (timonă);
- transmisie de comandă;
- mașina de forță;
- transmisie de forță;
- elemente de execuție ( cârmele).
Condiții:
- să asigure forța laterală necesară girației navei și să mențină valoarea ei până la
următoarea comandă;
- valoarea forței laterale trebuie să fie obținută într-un anumit timp impus;
- la organul de comandă trebuie să fie asigurat controlul elementului de execuție;
-a în
nutransmisia de forțătransmisiei;
distruge organele trebuie prevăzută posibilitatea limitării forței laterale, pentru
- să aibă siguranță mare în funcționare, realizată și prin existența unei acționari de
avarie.
Forța laterală necesară guvernării navei pe traiectoria dorită se realizează cu
ajutorul următoarelor tipuri de organe de guvernare:
- organe de guvernare pasiv ă, care realizează forța laterală necesară guvernării
folosind curentul de apă întâlnit de nava în deplasare;
- organe de guvernare activă, care realizează forța laterală necesară guvernării
prin transformarea energiei mecanice pe care o primesc direct și special pentru
guvernare.
36
După forma profilului, cârmele sunt: - plane;

- profilate.
In Fig. 6.1 este sunt reprezentate forțele care acționează asupra unui profil
atacat de un curent de fluid cu viteza v.
a - distanța dintre axa arborelui și bordul de atac;
1- distanța dintre centrul de presiune și bordul de atac.
Fig. 6.1
La deplasarea cârmei în apă, toate forțele hidrodinamice care acționează

asupra ei pot fi reduse la o rezultanta P, aplicată în centrul de presiune.
Rezultanta se poate descompune în:
- Portanta Py
- Rezistența la înaintare Px
- Forța normală Pn
- Forța tangențială Pt.
Momentul la arborele cârmei: Mah=Pn(1-a)
Fig. 6.2
Cârma pasivă (Fig. 6.2)
Cârma pasivă reprezintă o suprafața portantă înclinabilă, cu profil simetric.

Conform teoremei lui Kutta-Jukovschi
 wv 2
Py  C y S c (6.1)
2
Unde: Cy- coeficient de portantă, S c - suprafața portanta,  w - densitatea apei.
37
Fig. 6.3 ne arată variația coeficientului Cy în funcție de unghiul de

înclinare  .
Fig. 6.3
Forța laterală depinde de viteza navei. Când se navig ă la viteză mic ă eficiența
cârmei este redusă.
Cârma activă (Fig. 6.4)
Cârma activă reprezintă un profil simetric, înclinabil în jurul unui ax vertical,

plasat în P.D., în pupa, profil la al cărui bord de fugă este atașat un propulsor
suplimentar.
Fig. 6.4
Momentul de girație:
 v2 L L
 2  2 sin 
w
M g  M c  M s  C y Sc
2
Ts (6.2)
Pentru  =0
Mg  Ms (6.3)
Guvernarea activă a navei se poate realiza și prin orientarea împingerii

propulsorului principal.
Instalațiile de guvernare activa cu jet transversal dispun de un tunel
transversal, plasat în extremitățile navei (sau numai în prova) THRUSTER, în care
este montat un rotor axial (Fig. 6.5).
38
Fig. 6.5
Schema bloc a instalației de guvernare
După modelul de executare a comenzii date de la timon ă, instalațiile de

guvernare se pot realiza cu comanda în circuit deschis (Fig. 6.6) sau cu legătura
inversă (Fig. 6.7).
Instalație de comandă cu circuit deschis:
1. Timona;
2. Transmisie de comandă;
3. Mașina de cârma (amplificatorul);
4. Transmisia de forța;
5. Cârma (elementul de execuție);
6. Transmisia de control;
7. Axiometru (indicator al unghiului de bandare a cârmei)
Fig. 6.6
Instalație de comandă cu legătură inversă:

1. Timona;
2. Elementul comparator;
3. Mașina de cârmă;
4. Organul de execuție (cârma);
5. Transmisia de comandă;
6. Transmisia de forță;
7. Legătura inversă (reacția);
8. Transmisia de control;
9. Axiometru.
39
Fig. 6.7
Prin transmisia de comanda 5, care poate fi mecanic ă, hidraulică sau electrică,

timonierul comanda unghiul de bandare i. Prin rotirea timonei la unghiul dorit,
aceasta mărime de intrare I este păstrată în forma ei inițială sau este transformată
într-o altă mărime mecanică (ex: deplasare liniară), electrică (ex: intensitate sau
tensiune) sau hidraulică (ex: presiune), cu care va opera elementul comparator 2.
La același element comparator este racordată și legătura inversă 7, ce
transmite informația de poziție a unghiului de bandare a cârmei care constituie
mărimea de ieșire e, pe care leg ătura inversă trebuie s-o furnizeze într-o form ă de
energie de aceeași natură (mecanică, electrică sau hidraulică) pentru a putea calcula
diferența I-e.
Elementul comparator 2 permite transmiterea comenzii spre mașina de cârma
3 atât timp cât I-e  0, anulând-o atunci când s-a ajuns la I-e = 0. Cârma se
oprește la unghiul de bandare comandat I, fără intervenția suplimentară a
timonierului.
Acționarea instalațiilor de guvernare poate fi:
 manuală;
 electromecanică;
 electrohidraulică.
În cazul acționării manuale, lipsesc transmisia de comand ă și mașina de

cârma, între timona de comanda și cârma existând doar o transmisie de for ța, care
poate fi mecanică, prin troțe, lanțuri sau elemente rigide (pârghii, tije) sau
hidrostatică, cu hidromotor acționat direct de la timonă.
Datorită simplit
pentru guvernarea ății mari.
navelor sale, această acționare este utilizată și ca sistem de avarie
Condiții impuse mașinii de cârmă:
- pornirea mașinii de cârmă trebuie să se realizeze cu ajutorul timonei, indiferent de
poziția cârmei;
- mașina de cârma trebuie să fie reversibilă, pentru a permite deplasarea cârmei în
cele două borduri;
- cârma trebuie să se rotească în același sens cu timona;
- la oprirea timonei trebuie să se oprească și mașina cârmei și, în același timp, trebuie
să înceteze deplasarea cârmei;
- în pozițiile extreme, corespunzătoare unghiurilor maxime de bandare, mașina de
cârma trebuie să se oprească automat;
40
- mașina de cârma trebuie să poată fi comandată din mai multe locuri, să funcționeze
silențios și să aibă siguranța mare în funcționare.
Notând cu:
i - raportul de transmisie total;
M
Mm -- momentul
a momentul la
la arborele
arborele ma
cârmei;
șinii de cârmă;
vom avea:
M m  M a /  i (6.4)
unde:  - randamentul total al transmisiei.

=0,5…0,7 - acționări manuale.
=0,35…0,45 - acționări electromecanice.
Ştiind că viteza unghiulară are expresia:
2na
 , (6.5)
60
60
rezultă turația arborelui cârmei : na  .
2
Notând cu:
max - unghiul total de bandare;
- timpul total de bandare;
Vom avea:
2 max 
  rad / s , (6.6)
 180
 max
na  . (6.7)
3
Notând cu i raportul de transmisie:
3  nm
i  nm / na  , (6.8)
max

atunci
 max  M a
Mm  . (6.9)
3  nm
Puterea necesară la arborele cârmei:
2 max M a 
Na  M a    , (6.11)
 180
41
iar puterea la arborele mașinii de cârmă:
Nm  Na /  (6.12)
6.1 INSTALAȚIILE DE GUVERNARE CU ACȚIONARE

ELECTROHIDRAULICĂ
Sunt de două feluri: - cu hidromotoare liniare;

- cu hidromotoare oscilante.
Avantajele acestor instalații:

 simplitatea construcției
 gabarit redus
 automatizare facilă
 transmit momente mult mai mari
Se utilizează pompe hidrostatice cu pistoane axiale și radiale cu debit variabil

acționate de electromotoare c.a., fără inversare de sens.
Transmisiile de comandă acționează excentricitatea pompei cu debit variabil.
Ele pot fi: mecanice, electromecanice, hidrostatice.
Transmisia de comandă mecanică
Fig. 6.8 Transmisie de comandă mecanică
În Fig. 6.8 piesa de comand ă este C – piuliță pe un șurub conducător antrenat

mecanic de la timonă. Piesa C este legată de tija de comand ă a excentricității, care
fiind racordată la hidromotorul cuplat pe arborele cârmei, provoac ă rotirea acestuia
după legea:
C = f ( ).
C max   max
(6.13)
C=0   =0
C max   max
42
Transmisie de comandă electromecanică (Fig. 6.9)
1. Timona;
2. Selsin de comandă;
3.
4. Selsin de urmde
Electromotor ărire;
acționare a transmisiei de comandă;
5. Angrenaj de legătura inversă.
I - e  0 electromotorul antrenează piesa de comandă C.
Fig. 6.9 Transmisie de comandă electromecanică
(Fig. 6.10)
M așin i de cârm a cu hi dromotor l in iar
Sunt realizate cu ajutorul unor perechi de hidromotoare liniare cu simplu efect,
cu axe orizontale, care acționează asupra echei de cârmă prin intermediul unor pietre
de culisa.
Fig. 6.10
43
1. Piston;
2. Cilindru;
3. Eche;
4. Piatra de culisa;
5. Pompa cu debit variabil;
6.
7. Electromotor
Bara de comand ; ționare;
de ăac
8. Cârma;
9. Conducte hidrostatice;
10. Bara legăturii inverse;
11. Tija de comandă a pompei.
c - element de comandă
Elementul c primește comandă de la timonă, deplasându-se în c1, efectuând

cursa c (). Articulația d, ajunge în d 1- se realizează la pompa excentricitatea e=dd1.
Pompa cu debit variabil debitează în ramura Bb, alimentând hidromotorul din
Bb; cel din Tb refulând.
Echea se rotește în sensul ceasului, deplasând b în b 1 și d 1 ajunge în d. Atunci
e=0. Cârma se oprește.
M așin i de cârm a cu h idr omotor oscilant (Fig. 6.11)
Hidromotor cu 2….4 perechi de paleți rigizi încastrați pe rotor și stator.

Hidromotor oscilant;
Fig. 6.11
1. Pompa cu debit variabil cu pistonașe radiale;

2. Pompa liniară de reacție;
3. Pompa liniară a transmisiei de comandă;
4. Transmisie mecanică de comandă cu cremalieră;
5. Armătura de avarie;
6. Timona;
7. Hidromotor liniar al transmisiei de comandă.
44
Armăturile de avarie 6 rămân închise la regimul normal de ac ționare

electrohidrostatică și se deschid manual în regim de avarie, când acționarea instalației
se face manual, pompa liniară 4 devenind pompa de acționare a transmisiei de forța.
7. INSTALAȚII DE ANCORARE, LEGARE

ȘI REMORCARE
Rolul acestor instalații este de a fixa nava față de ancoră, cheu, respectiv față
de nava propulsatoare.
Legătura se face cu lanț sau parâmă.
Această legătură suportă rezultanta forțelor exterioare care tind să deplaseze
nava (vânt, curent, valuri) în cazul ancor ării și acostării sau se opune deplas ării
acesteia (forțe de inerție) în cazul remorcării (Fig 7.1).
Fig. 7.1
Legătura – lanț sau parâmă – este considerată ca un fir greu, omogen și

flexibil.
Forțele exterioare care acționează asupra navei ancorate acostate sau remorcate
(Fig. 7.2)
Fig. 7.2
45
Fa - forța curentului de aer;

Fw - forța curentului de apă;
Flv - forța loviturilor de val.
Toate aceste forțe sunt în plan orizontal. Ele pot avea direc ții oarecare și
rezultanta lor Fe trebuie să fie echilibrată de componenta orizontală a tensiunii din
lanțul deÎnancorare (sauconsiderat
Fw trebuie parâmă).ă și forța curentului de apă asupra porțiunii imerse a
lanțului sau parâmei.
Fe  Fa  Fw  Flv (7.1)
Sub acțiunea acestei rezultante, nava ancorat ă sau remorcată se orientează

astfel încât lanțul ajunge în același plan vertical cu rezultanta Fe.
7.1 CARACTERISTICA DE DOTARE A NAVELOR

Conform registrelor de clasificație, dotarea minimă a navelor cu ancore,
lanțuri sau parâme de ancor ă, parâme de legare și parâme de remorcă se face pe baza
unui indicator sintetic, caracteristica de dotare, care ține cont de masa navei si
dimensiunile care contribuie la formarea suprafețelor expuse forțelor exterioare.
În R.N.R., cu excepția macaralelor plutitoare, pentru toate navele,
caracteristica de dotare este dată de relația:
N a  2 / 3  2 Bh  0,1A (7.2)
- deplasarea navei la pescajul corespunzător liniei de încărcare de vară 10 4 N ;

B- lățimea navei;
h – înălțimea de la linia de încărcare de vară până la fața superioară a învelișului
punții celui mai înalt ruf;
A – suprafața velică în limitele lungimii navei, L, considerat ă de la linia de înc ărcare
de vară m 2  .
7.2 INSTALAȚII DE ANCORARE
Au rolul de asigura legătura navă-fundul apei. Nava poate staționa: bazin sau
radă portuară, în mare deschisă.
Se fixează de fundul apei cu ancoră, prin intermediul lanțului sau parâmei de
ancorare, care pot fi ridicate la bord de mecanismul de ancorare.
46
Fig. 7.3
Ancora este construită astfel încât forța de fixare este maximă atunci când
asupra ei acționează o forță orizontală   0 (pentru o bună fixare) și minimă
  90 0 (pentru a permite desprinderea ancorei la virare) (Fig. 7.3).
Schema unei instalații de ancorare este prezentată în Fig. 7.4:
Fig. 7.4
12 – ancor
lanț deă;ancoră;
3 – nară de ancoră;
4 – stopă de lanț;
5 – ghidaje de lanț;
6 – vinci de ancoră;
7 – nară de punte;
8 – tub de ghidare;
9 – puțul lanțului;
10 – dispozitiv de prindere a lanțului de ancoră.
Ancorele sunt elemente de fixare față de fundul apei prin intermediul lan țurilor
sau parâmelor.
47
Condiții: construcție simplă, rezistență mecanică mare, comoditate de manevră

și întreținere, forță maximă în fixare, să se fixeze rapid pe fund, la ridicare s ă se
deprindă ușor de fund.
Caracteristică – factorul de smulgere ks
Fs
ks  (7.5)
ma g
Fs – forța orizontală de smulgere;

mag - greutatea ancorei;
Ancora este compusă din fus, având la cap ăt cheia dreaptă de fixare a lan țului,
iar la celălalt capăt brațele de înFigere. Ele pot fi:
- cu fus nearticulat Amiralitate, ks= 9 … 12 (cea mai cunoscută);
- cu fus articulat Hall, (Fig. 7.5)ks= 3 … 4 (posibilitate de fixare în nară).
Fig. 7.5
1. – fusul articulat;
2. – capul cu brațe;
3. – bolțul de asamblare;
4. – bolțurile de susținere;
5. – cheia dreaptă.
48
Lanțurile și parâmele
Sunt elemente de legătură. Pentru adâncimi mari în loc de lan țuri se folosesc
parâme. Prinderea parâmelor de ancoră se face cu o bucat ă de lanț.
În funcție de h (adâncimea de ancorare) sunt date lungimile minime de lan ț
(4h …1,5h).
Lan țurileăsezaua.
caracterizeaz d – diametrul sârmei de oțel din care
se confecționeaz Celelalteădimensiuni
prin calibrulsunt funcție de d (Fig. 7.6).
Fig. 7.6
În funcție de tehnologia de execuție: zale sudate electric (fără punte
d= 5 …37 mm, cu punte 13 …62 mm) ș i zale sudate prin forjare (f.p. 7 … 37 mm, cu
punte 13 … 100 mm).
Lanțul de ancoră este format din mai multe tronsoane – chei de lanț (chei de
lanț ancoră intermediare 25 … 27,5 m număr zale impar, chei de lanț de capăt).
Legătura cu ancora se efectueaz ă în următoarea structură: cheie dreaptă a
ancorei – cheie terminală – za terminală – za întărită – za cu vârtej – za întărită – za
obișnuită – za de cuplare(kenter).
Nările de ancoră sunt deschideri în corpul navei prin care lanțul traversează
cheu, areșancora
bordajul i puntea. În tub intră fusul articulat al ancorei când nava, în marș sau la
la bord.
Stopele de lanț sunt dispozitive de blocare a lanțului de ancoră față de corpul
navei, pentru situațiile de marș sau de ancorare.
Nările de punte sunt elemente ale instalației de ancorare prin care lan țul aflat
pe barbotina mecanismului de ancorare este introdus în puțul lanțului. Sunt așezate pe
puntea superioară deschisă și pentru a proteja puțul lanțului de inundare, sunt dotate
cu un capac rabatabil, care se așează în poziția de închidere numai după ce lanțul a
fost fixat în stopă. Când puțul lanțului nu se află pe verticala nării de ancoră și este
plasat sub o punte intermediară este utilizat tubul de ghidare 8 a cărui axa trebuie să
fie conceput[ astfel încât frecarea cu lanțul să fie minimă.
Puțurile de lanț au rol de depozitare a lan țurilor de ancoră virate parțial sau
total la bord. Amplasarea lor infuențează poziția centrului de masă al navei (pe
verticală, cât mai jos; în plan orizontal cât mai aproape de P.D.).
În anumite cazuri de exploatare, cum ar fi blocarea ancorei pe fund stâncos
trebuie să existe posibilitatea renunțării la ansamblul ancoră-lanț, prin desprinderea de
corpul navei.
Sistemul de fixare a lan țului de ancoră de corpul navei trebuie să asigure o
prindere sigură, chiar și atunci când lanțul sau parâma sunt tensionate; de asemenea
trebuie să asigure o desprindere, la comand ă, rapidă. Cele mai des utilizate sunt
sistemele cioc de papagal.
49
Virarea ancorei – procesul aducerii la bord.

Etape:
- apropierea navei de verticala ancorei;
- smulgerea ancorei;
- ridicarea la bord a ancorei.
7.3 INSTALAȚII DE ACOSTARE ȘI LEGARE
Au rolul de asigura legătura de contact a navei cu malul, amenajat sau nu, ori
cu alte nave. Legarea se face cu ajutorul parâmelor, fixate de babale, ghidate prin
urechi de ghidare sau nări de parapet și manevrate cu ajutorul mecanismelor de legare.
Cerințe generale:
- să asigure apropierea lină a navei de cheu;
- să asigure manevre comode de legare;
- să mențină constantă tensiunea din parâmele de legare prin reglarea lungimii
acestora;
- să asigure solicitarea în domeniul elastic a tuturor elementelor instala ției de
legare.
Acostarea poate fi făcută:
- lateral (Fig. 7.7 a);
1, 9 – longitudinale babord, pupa și prova;

2, 8 - longitudinale tribord, pupa și prova;
3, 5, 7 - parâme transversale pupa, centru, prova;
4, 6 - springuri pupa și prova.
- transversal, cu una din extremități (Fig. 7.7 b)
1, 2 - longitudinale pupa;
3 - parâmă pupa centru;
4 – lanț de ancoră;
Fig. 7.7 (a, b)
50
ELEMENTELE CONTRUCTIVE COMPONENTE
Parâmele de legare
Asigură fixarea navei de cheu sau de altă navă.
Condiții:
-- rezistență
rezisten la coroziune;
ță la rupere;
- flexibilitate;
- rezistență la uzură prin frecare;
- elasticitate.
Parâmele pot fi:

- oțel;
- vegetale;
- fibre sintetice.
La navele care transportă lichide în tancuri cu inflamabilitate  600C,

manevrele cu parâme din oțel sunt permise numai pe punțile suprastructurilor care nu
constituie plafonul tancurilor de marfă, cu condiția ca pe aceste punți să nu treacă
tubulatura de încărcare / descărcare a mărfii.
Stopele de parâme
Au rolul de a menține tensiunea în parâma de legare, atunci când este nevoie
de transferarea ei între două babale sau de la tamburul mecanismului de manevră.
Babalele
Sunt coloane cilindrice verticale, amplasate pe punte în locuri
convenabile, pentru a servi la legare parâmelor; executate prin turnare sau sudare din
oțel sau fontă, simple sau în cruce (Fig. 7.8).
Fig. 7.8 Baba în cruce, turnată
51
Parâmele se fixează de baba prin voltare. În dreptul babalelor, sub punte, se

execută întărituri suplimentare. Rolele de ghidare sunt numite șomare.
7.4 INSTALAȚII DE REMORCARE
Asigură legătura dintre nava remorcher și navele remorcate, cu ajutorul

parâmelor de remorcare legate la babale de remorcare. Navele specializate pentru
remorcarea cu parâmă, remorcherele de tractare, mai sunt dotate cu: cârlige de
remorcare, vinciuri de remorcare, curbe de remorc ă și blocuri de ghidare a parâmelor.
Orice navă trebuie să poată asigura remorcarea altei nave sau să poată fi
remorcată.
MECANISME DE ANCORARE, LEGARE (REMORCARE)
Au rolul de a realiza forța necesară virării ancorei sau tragerii navei pentru
acostare sau remorcare, atunci când asupra corpului navei (sau convoiului) acționează
rezultanta forțelor exterioare.
Mecanismele au de obicei comandă manuală.
Ele sunt dotate cu roți cu canal profilat – barbotine.
Pe același arbore principal există tamburi pentru manevra parâmei cu capăt
liber.
Mecanismele din prova sunt vinciuri (ma șini cu ax orizontal) de obicei duble.
Fig. 7.9 Vinciul de ancoră
1. – electromotor;
2. – frână cu panglică;
3. – tambur de capăt pentru manevră;
4. – barbotină;
5. – reductor;
6. – acționare manuală de avarie;
7. – cuplaj cu gheare.
52
Barbotinele sunt roți profilate, cu cel puțin 5 perechi de alveole, fiecărei

perechi corespunzându-i un pas de lanț (Fig. 7.10 și 7.11).
p = 8d
Fig. 7.10
Fig. 7.11
nb - turația barbotinei în rot/min
Viteza de virare:
v  Dc nb m / min  (7.6)
Tamburul de capăt pentru manevră (Fig. 7.12):
Fig. 7.12
53
T2  T1e  2 n 1 f Legea lui EULER (7.7)
unde:
T1 - forța periferică a mecanismului aplicată ramurii active a parâmei;
T2 - tensiunea în ramura puțin întinsă (T2 se aplică manual);
n - numărul de spire complete;
f - coeficient de frecare între parâmă și tambur.
In pupa sunt mașini cu ax vertical – cabestane (Fig. 7.13)

Cabestanele au un singur cap ăt liber al axului principal, pe care se pot monta
barbotina și tamburul de manevră.
Fig. 7.13
2. – reductor;
3. – puntea navei;
4. – cuplaj cu gheare;
5. – barbotină;
6. – arborele principal;
7. – tambur de capăt pentru manevră.
Un mecanism de ancorare și legare trebuie să asigure:

 tragerea navei pe lanț sau parâmă până la verticala ancorei fundarisite;

smulgerea ancorei și ridicarea ei cu viteza de minimum 9m/min;
 ridicarea ambelor ancore de la jumătatea adâncimii de ancorare, cu viteză de
minim 9m/min.;
 ridicarea unei ancore de la lungimea maximă de lanț fundarisit;
 manevrarea parâmelor de legare pe tamburi de capăt pentru manevre, la forța
periferică maximă;
 fundarisirea ancorelor cu ajutorul frânei sau a mecanismului.
54
8. INSTALAȚII GRAVITAȚIONALE
Instalațiile gravitaționale pot fi:

- de ridicat;
- bărci de salvare sau de serviciu;
- capace mecanice ale gurilor de magazii.
Codiții generale:
- puteri optime de acționare;
- securitatea operațiunilor;
- siguranță în funcționare;
- exploatare facilă.
Instalațiile gravitaționale utilizează vinciuri cu acționare electromecanică sau

hidraulică. Pentru instalațiile de ridicat trebuie examinată suplimentar frecvența
conectărilor.
Schema cinematică a unui vinci de ac ționare electromecanică (Fig. 8.1):
Fig. 8.1
1. tambur cilindric;
2. arbore principal;
3. tamburi hiperboloidali;
4. reductor cu roți dințate cilindrice;
5. frâna electromagnetică;
6. electromotor de acționare.
Mișcarea pe verticală a sarcinii unei instalații gravitaționale nu este uniformă,
dar poate fi realizată cu accelerație uniformă (Fig. 8.2):
Fig. 8.2
55
tt- timp total;

ta- timp de accelerare;
tb- timp de bază;
tf- timp de frânare.
Ariile de sub curbe reprezintă spațiile parcurse.
Particularități ale mecanismelor de acționare a instalațiilor gravitaționale:
- în afară de manevrarea sarcinii, mecanismul de acționare trebuie să asigure
manevrarea cârligului gol cu viteză mult mai mare (1,67 ÷ 3,34 m/s) și așezarea pe
mal sau pe navă a sarcinii, cu viteză cât mai redusă (0,1÷ 0,25 m/s).
Pentru vinciurile gruielor de bărci se cer viteze reduse de virare.
Toate acestea impun reglarea, în limite largi, a tura ției mecanismului de
acționare.
La mecanismele electrohidraulice: cu pompa în debit variabil.
La acționarea electromecanică: electromotoare de curent continuu,
electromotoare asincrone cu comutare de poli și rotorul în scurt circuit,
electromotoare asincrone cu rotor bobinat.
Electromotoarele de acționare trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- să poată funcționa și în timpul acoperirii temporare cu valuri de ap ă;
- să poată funcționa la temperaturi cuprinse între –400C și +500C;
- construcție modulară pentru a asigura deservire simplă, rapiditatea schimbării
blocurilor defecte, fiabilitate, compactibilitate;
- valori minime, masă, gabarit, consum de energie.
La pornirea și frânarea electromotoarelor de acționare se degajă căldură care

ridică temperatura bobinajului. Limitarea creșterii temperaturii se realizeaz ă prin
determinarea numărului de conectări, cu influență asupra momentului nominal Mn al
motorului:
M n  M st  Anm / An (8.1)
Mst – momentul static rezistent al instalației gravitaționale;

 - coeficient de suprasarcină;
 = 1 pentru instalațiile de ridicare;
 = 0,85 pentru celelalte instalații.
An – durata relativă de funcționare a mecanismului.
40% pentru instalațiile de ridicare;
25% pentru celelalte instalații.
Anm – durata relativă de funcționare a electromotorului ales din catalog.
Momentul nominal Mn nu trebuie să depășească valoarea impusă de catalog.
56
8.1 INSTALAȚII DE RIDICAT
Au rolul de a realiza deplasarea pe vertical ă și pe orizontală a unor sarcini pe

traseul dintre magaziile navei și cheu, direct sau invers, în condi țiile respectării
accelerațiilor impuse.
- Pentru pe
deplasare a asigura
verticaldeplasarea în ridicare);
ă (sistem de spațiu se execută:
- rotație cu ax orizontal (sistem de balansină);
- rotație cu ax vertical (sistem de gai).
Dacă instalația folosește o coloană verticală de care este legat palanul de

balansină, brațul înclinat al construcției se numește bigă. Dacă coloana verticală
lipsește – macara rotitoare. Coloanele de încărcare sunt fixe, rotirea în plan orizontal
fiind realizată doar de bigi, pe când macaralele se rotesc în întregime în plan orizontal.
8.1.1. INSTALAȚII DE RIDICAT CU BIGĂ SIMPLĂ (Fig. 8.3)
Fig. 8.3
57
Instalația are patru mecanisme: - ridicare;

- balansare;
- două mișcări de gai în plan orizontal.
Instalația din Figură folosește un singur vinci (2), pentru reglarea bigii cu
ajutorul parâmei vinciului de balansină. După obținerea înclinării dorite, tamburul (1)
se
cilindric, a ăparâmei
blocheaz prin frânare, iar ăvinciul
de sarcin . Pentru(2) rotirea
este utilizat pentru
bigii în plan antrenarea tamburului
orizontal se folosește
manevrarea manuală a gaiurilor.
Pentru mărirea productivității instalației este nevoie de mecanizarea deplas ării
pe orizontală a sarcinii: acționare electrohidraulică, folosirea bigilor în telefon, două
palane de balansină la o bigă cu crucetă (vezi Fig. 8.6).
8.1.2 DETERMINAREA DIMENSIUNILOR PRINCIPALE ALE

INSTALAȚIILOR CU BIGĂ SIMPLĂ
In Fig. 8.4 sunt reprezentate trei solu ții de amplasare a bigilor față de gura de
magazie:
- biga simplă în P.D. pe o singură parte a magaziei (8.4a);
- 2 bigi simple a y de P.D. de o singur ă parte a gurilor de magazie (8.4b);
- două bigi simple, plasate în P.D., de ambele p ărți ale gurii de magazie.
Fig. 8.4
58
Lb – lungimea bigii;
B – lățimea navei;
l - lungimea gurii de magazie;
b - bătaia maximă a bigii;
h - înălțimea de ridicare a vârfului bigii deasupra punții;
înăăllțțimea
hHo -- în imea suportului bigiisuportul
coloanei între deasupra punșțiii;
bigii colierul de balansină;
c
 - unghi de înclinare față de verticală (balansare);
 - unghi de rotire în plan orizontal;
l0 - distanța dintre axa de rotație a bigii și cea mai apropiată ramă a gurii de
magazie;
l1 - distanța de sub bigă, măsurată pe orizontală, dintre cârlig și rama gurii de
magazie.
l0  l1  Lb sin 
l0  B / 2  y  b  / sin    l1
l l
tg  0 1 (8.2)
h  h0
l0  l1
Lb 
sin 
l1  kl
k = 2/3 biga de o parte

k = 1/3 biga de ambele p ărți
b = Lbsin sin + y – B/2
În general se asigură b= (2 ÷ 4)m pentru bigi u șoare și b= (4 ÷ 6)m pentru bigi

grele.
max= 600.
 = 900.
Pentru determinarea forțelor care acționează într-o instalație de ridicat cu bigă

simplă facem următoarea schemă (Fig. 8.5):
Fig. 8.5
59
Q – sarcina utilă;
S - forța de întindere a parâmei care pleacă la vinciul de ridicare;
H - forța de întindere a parâmei de balansină;
F - comprimarea în bigă;
RC = Q + S (8.3)
F = RC + H = Q + S + H
Odată cu creșterea lui , crește H și scade F.

Rezistența se verifică pentru unghiuri limita min=250 și max=750
Un raport important Hc / Lb=1 pentru navele maritime.
Pentru navele fluviale (treceri pe sub poduri) Hc / Lb =0,5.
In Fig.6 este prezentată o bigă cu crucetă:
Fig. 8.6
1. – vinciuri de balansină;
2. - coloană;
3.
4. -– rolă superioar
balansin ă; ă balansină;
5. - cârlig de sarcină;
6. – bigă;
7. – rolă inferioară balansină;
8. – crucetă.
60
8.1.3 INSTALAȚII DE RIDICAT CU MACARALE (Fig. 8.7)
Coloana de ridicare are o în ălțime mai redusă, rotirea în plan orizontal se

realizează cu ajutorul unui mecanism, de obicei cu roți dințate.
Aceste instalații sunt mai complexe și mai costisitoare decât bigile.
Pot avea acționare manuală (foarte rar), electrică și electrohidraulică.
Fig. 8.7
1. – postament;
2. – parte rotativă;
3. – acționare mecanică de rotire în plan orizontal;
4. – vinci de sarcină;
5. – vinci de balansină;
6. – role de deviere;
7. – cablu de sarcină;
8. – limitator unghiular de cursă;
9. – braț înclinat;
10. – cârlig de sarcină cu contragreutate.
Cele trei mecanisme

frâne electromagnetice pentruale macaralei
oprirea potînficaz
sarcinii ționate
acde simultan și dispun de
avarie.
61
8.2 INSTALAȚII DE SALVARE
8.2.1 GRUIE PENTRU BĂRCI
Gruiele sunt instalații care servesc pentru lansarea la ap ă a ambarcațiunilor de

la bordul
Elenavei,
sunt precum și pentru sistem
fornate dintr-un ridicarea,
cinematic deșigrinzi
asezarea păstrarea
carelor la bord.
asigur ă ieșirea bărcii
în afara bordului în vederea lansării și un sistem de acționare cu troțe, pentru ieșirea în
afara bordului, lansarea, ridicarea sau retragerea la bord a bărcilor.
Gruiele pot fi:
- pivotante – două grinzi curbate în plan vertical care se rotesc în jurul axelor
verticale ( pentru lansarea b ărcilor de serviciu );
- rabatabile – grinzi rezitente, drepte sau curbate, rotite în jurul unor articula ții cu
ax orizontal, plasate la partea inferioar ă;
mbărci  2300 kg
- gravitaționale – ansambluri cinematice care asigur ă lansarea numai sub acțiunea

forțelor de gravitație; pot avea mișcări principale de rotație sau de translație.
Condiții generale:
- amplasate astfel încât accesul oamenilor la ele și lansarea la apă să fie cât mai
facile și rapide;
- amplasate în cadrul gabaritului navei, nu trebuie s ă afecteze vizibilitatea;
- gruiele trebuie să funcționeze 150 înclinate transversal și 100 înclinate
longitudinal;
- să poată fi date rapid la apă;
- să poată fi date la apă numai cu energia musculară sau datorită gravitației;
- viteza de lansare limitată superior (60-90 m/min);
- bărcile de salvare trebuie să fie prevăzute cu instalații de suspendare, care să
asigure desprinderea la comandă a cheii pasticii inferioare a gruiei; pentru a evita
rămânerea bărcii de salvare suspendată într-un cîrlig, eliberarea celor dou ă cârlige este
sincronizată printr-o legătură mecanică.
Sarcini de calcul
Forța care solicită o gruie în timpul lansării bărcii se datorează greutății b ărcii
complet echipate și încărcate cu oameni la capacitatea nominală, pentru înclinarea
0 0
statică aPentru
corpului
mișnavei
carealade15 în plan(ridicare
înapoiere transversal și simultan,
și retragere 10 înnum
la bord), planărul
longitudinal.
de oameni
din barcă se reduce la minimum nec esar (2…5 persoane), iar unghiurile de înclinare
se micșorează la 80 în plan transversal și 50 în plan logitudinal.
 x
Pf  2 0,5  P1  q1 m1   q2  q3 (8.4)
 a 

unde: P1 – greutatea bărcii echipate;

q1 – 750 N / om;
q2 ––sistem
m 1 număr de oameni;
de suspendare;
62
q3 – greutate glisiere;
x - mărime excentricității centrului de greutate față de jumătatea distanței
dintre gruie;
a - distanța dintre punctele de suspendare.
GRUIE GRAVITAȚIONALE
Gruiele gravitaționale realizează ieșirea peste bord și apoi coborârea bărcii

numai sub acțiunea gravitației, după ce au fost eliberate centurile de fixare a b ărcii
pentru poziția de navigație și după ce se eliberează frâna de mână a vinciului
(Fig.8.8). Sunt foarte răspândite.
Pentru ridicarea bărcii și retragerea ei la bord gruiele gravitaționale folosesc
un singur vinci de gruie.
Fig. 8.8
63
1. – postamentul (construcție tubulară sudată);

2. – rolă de deviere a sistemului de acționare cu troțe;
3. – pârghie;
4. – braț (articulat de pârghii);
6. –– role
5. ți; deviere;
ochede
7. – barcă;
8. – legătură (pastică) mobilă, lanț și un ochet pentru cârligul sistemului de
suspendare a bărcii;
9. – parâmă de salvare.
Așezată pe suporții de chilă în timpul navigației, barca este fixată de brațele

gruiei cu ajutorul centurilor (a c ăror eliberare se realizează simultan cu eliberarea
limitatorilor brațelor).
Acționarea gruielor pentru fazele de ridicare și retragere la bord a b ărcilor,
poate fi manuală (bărci de serviciu și bărci de salvare cu mase reduse pentru care for ța
periferică de acționare nu depășește 160 N la 25 rot./min) și, pentru bărci mari,
electro-manuală.
Vinci electro-manual (Fig. 8.9):
Fig. 8.9
64
2. - cuplaj centrifugal (asigură decuplarea motorului la coborârea bărcii);
3. – reductor (cu transmisie dințată, cu trei trepte cilindrice cu dinți înclinați și cu
inversor mecanic de sens de rotație);
5. –– cuplaj
4. manual;
dispozitiv de blocare;
6. – acționare manuală a viciului;
7. – pârghie cu contragreutate;
8. – cuplaj cu role de mers în gol cu frână manuală cu panglică;
9. – frână centrifugală;
10. – roți dințate;
11. – tambur cilindric separat printr-o diafragmă;
12. – arbore de sarcină;
13. – arbore intermediar;
14. – arbore de frână.
Lansarea gravitațională a bărci se realizează prin eliberarea frânei cu panglică
(direct sau de la distanță)..
Electromotorul vinciului este de c.a. 220/380 V, asincron, cu rotor în
scurtcircuit etanș la apă, montat pe corpul reductorului prin flan șă.
Vinciul gruiei are un tablou de comand ă separat, montat pe punte. În afară de
acest tablou, există un post de conducere de la distan ță, din barcă, ce dă posibilitatea
controlării permanente a frânei cu panglică a vinciului în tot timpul lansării bărcii.
Asupra brațului gruiei gravitaționale de orice tip, în orice situație de
funcționare, acționeaz ă următoarele forțe exterioare:
- greutatea bărcii, împreună cu elementele de suspendare P f/2;
- greutatea brațului gruiei G;
- tensiunea din troțe;
- reacțiunea RI de sprijin în articulații.
Eforturile se calculează grafo-analitic (G și Pf cunoscute) pentru toată gama de
înclinări ale navei și pentru toate regimurile de funcționare ale gruiei:
- ieșire peste bord;
- coborâre;
- ridicare;
- retragere la bord.
Schema de funcționare a unei grui gravitaționale este prezentată în Fig. 8.10:
Fig. 8.10
65
8.3 INSTALAȚII PENTRU MANEVRAREA

CAPACELOR GURILOR DE MAGAZII
În timpul navigației capacele gurilor de magazii, por țile și rampele trebuie să

fie închise etanș la apă și s ă suporte eforturile date de masele de apă ambarcate prin
valuri.
capaceleInmecanice
cazul containerelor, mijloacelor
trebuie să suporte mobileacestora.
și greutatea sau cherestelei ambarcate pe punte
În funcție de mișcarea pe care o execută în vederea închiderii sau deschiderii,
avem capace:
- de translație, cu simplă tragere;
- de rotație, rabatabile;
- pliante, cu mișcare combinată.
Construcția dispozitivului de acționare trebuie să fie executată astfel încât, în
cazul defectării lor, să nu aibă loc căderea capacelor în timpul deschiderii sau
închiderii .
De asemenea, capacele trebuie să poată fi manevrate și cu ajutorul instalației
de ridicare a navei sau al instalației de la mal. Instalația de manevrare a capacelor nu
trebuie să traverseze (piesele mobile în special) căile de acces pentru oameni.
Viteza maximă de deplasare a capacelor se recomandă a fi 15 m/min.
Durata manevrei:
- 5 min. pentru un capac;
- 12 min. pentru 3 capace;
- 16 min. pentru 4 …6 capace.
8.3.1 CAPACE MECANICE DE TRANSLATIE CU SIMPLĂ TRAGERE.

MAC GREGOR “SINGLE – PULL” (Fig. 8.11)
Aceste capace sunt formate din 5 – 6 panouri separate.
Fig. 8.11
1. – rama gurii de magazie;

2. – cale de manevră;
3. – panou metalic;
5. –– cale
4. de manevr
role de depozitare;
ă (4 role de panou);
66
6. – role de depozitare (ecartament mai mare);

7. – vinci de încărcare;
8. – cale de răsturnare;
9. – lanț de legătură;
10. – parâmă de acționare care trage ultimul panou.
Datorită momentului dintre reacțiunea de sprijin pe rolele de depozitare

(plasate pe o dreaptă care nu trece prin centrul de greutate) și greutatea panourilor , se
realizează răsturnarea.
Calea de depozitare are un vârf de pant ă, care asigură forța necesară strîngerii
panourilor în poziția de depozitare.
Forța necesară acționării capacelor mecanice prin simpla tragere se determin ă
pentru condițiile cele mai dezavantajoase, date de înclinarea maxim ă a planului de
translare a panourilor.
Facem următoarele notații (Fig. 8.12):

mi – masele panourilor;
Fig. 8.12
1 – înclinarea datorită selaturii punții;

2 – înclinarea datorită asietei longitudinale;
3 – înclinarea forței de deschidere T1 față de planul de translație;
4 – înclinarea forței de închidere T2 față de planul de translație.
Capacele se depozitează în extremitatea pupa a gurii de magazie, situația cea

mai dezavantajoasă fiind închiderea capacelor cu ajutorul componentei H a forței T2 :
j j
  R   
Ni di
H  H1  H 2   1
mi g sin  
1
i
2
 ki  cos

(8.5)
i
unde:
H1- componenta de greutate;
H2 – componenta de frecare;
 - coeficient de majorare a forței de frecare provocată de înclinarea
transversală a navei (1,25 …1,40);
Ni – reacțiunea verticală dintr-o rolă de manevră mi g
4
67
Rj – raza rolei de manevră;

j – coeficient de frecare în fusurile rolelor;
dj – diamentrul fusului;
kj – coeficientul de frecare prin rostogolirea rolelor pe calea de manevr ă .
T2  H (8.6)
cos 4
8.3.2 CAPACE MECANICE RABATABILE (Fig. 8.13)
Se utilizează pentru gurile de magazii și pentru rampele navelor roll on/roll off
care transportă mijloace mobile. Acționarea acestor capace se poate face
electromecanic, electrohidrauluic, cu ajutorul instalației de încărcare sau al unei
instalații proprii cu fire.
Fig. 8.13
În cazul acționării electromecanice cu fire, pentru pozi ția orizontală, la

solicitare maximă, tensiunea în firul de acționare este dată de relația:
mgl1
T  (8.7)
l sin 
Forța tangențială la tamburul vinciului de ac ționare este:
mgl1 k n
T  (8.8)
l sin 
unde:
n – numărul de role de deviere între capac și vinci;
k – coeficientul ce ține cont de frecare.
În cazul acționării hidrostatice, momentul mecanic maxim al hidromotorului
de acționare amplasat în articulație este:
M max  mgl1 (8.9)
68
8.3.3 CAPACE MECANICE PLIANTE
Se utilizează atunci când capacul trebuie s ă fie format dintr-un număr par de
panouri, care pentru a ajunge în poziția de depozitare execută o mi șcare combinată de
rotație și translație.
Fig. 8.14
In Fig. 8.14 este prezentată schema de acționare electromecanică prin fire a

unui capac dublu pliant pentru o gur ă de magazie cu două coloane de încărcare în
același plan transversal.
La sistemul de capace dublu pliante, prima dată se pliază pereche 1-2 dinspre
articulația fixă și apoi se ridică a doua pereche de panouri 3-4.
Trebuie ca V1-2  V3-4 și T1T2.
Această problemă depinde de unghiuri, deci de în ălțimea de fixare a rolelor de
deviere pe coloane.
Capacele pliante pot fi acționate și cu hidromotoare liniare.
Relațiile de calcul sunt următoarele:
m1 gb1 m2 gb2
V1 2  
l1 l2
m3 gb3 m4 gb4
V3 4  
l3 l4
V1 2 m1 gb1l 2  m2 gb2 l1
T1 2   (8.10)
sin  1 l1l 2 sin  1
V3 4 m3 gb3l 4  m3 gb4 l 3
T3 4  
sin  2 l 3 l 4 sin  2
T1 2
T1 

2 cos 1
2
69
9. PROPULSOARE NAVALE – ELICEA
9.1. PROFILE HIDRODINAMICE
9.1.1 Caracteristicile geometrice ale profilelor hidrodinamice
Un profil hidrodinamic sau aerodinamic este un contur, de formă alungită în

direcţia curentului, rotunjit în partea frontală numită bordul de atac şi ascuţit în partea
posterioară numită bordul de fugă. Suprafaţa cilindrică care se sprijină pe curba
profilului se numeşte aripă.
Fig. 9.1
În cele ce urmează vom evidenţia elementele principale ce caractrizeză

profilul (Fig. 9.1):
a. Coarda profilului – dreapta care uneşte bordul de fugă, A, cu punctual B, în
care cercul cu centrul în A este tangent la bordul de atac. Lungimea coardei o vom
nota cu c.
b. Grosimea profilului este distanţa măsurată pe perpendiculara pe coardă
dintre parte superioară a profilului (extrados) şi partea sa inferioară (intrados) ş i se
notează cu e. Această grosime variază de-a lungul coardei şi atinge un maxim, em ,
într-o secţiune care se numeşte secţiune de grosime maximă, situată la distanţa l m de
B.
c. Grosimea relativă,  , şi grosimea relativă maximă,  m , sunt definite de
relaţiile:
e em
 and m  . (9.1)
c c
puncteled. deScheletul
grosimeunui profil
medie sau linialuidee).curbură
(mijloacele Forma medie este curba
scheletului este uncare uneşte
parametru
geometric important şi este legată de noţiunea de curbură a profilului. Din acest punct
de vedere profilele pot fi cu simplă curbură (Fig. 10.1) sau cu dublă curbură
(Fig. 9.2).
Fig. 9.2
70
e. Săgeata profilului, f, este distanţa maximă, măsurată pe normale le coardă,

dintre schelet şi coarda profilului.
După forma geometrică a bordului de Figă, care joacă un rol foarte important
în teoria profilelor, deosebim trei categorii principale de profile:
Fig. 9.3
- profile Jukovski, sau profile cu vârf ascuţit, la care tangentele în bordul de fugă la
extrados şi la intrados se suprapun (Fig. 9.3 a);
- profile Karman-Trefftz, sau profile cu vârf diedru, la care tangentele la extrados şi
la intrados fac un unghi  în bordul de fugă (Fig. 9.3 b);
- profile Carafoli, sau profile cu vârf rotunjit, la care bordul de fugă se termină
printr-un contur rotunjit, având raza de curbură foarte mică (Fig. 9.3 c).
În general se studiază mişcarea plană potenţială în jurul unui profil

hidrodinamic, considerat ca intersecţia dintre planul complex al mişcării şi un obiect
cilindric (aripă), normal pe acest plan şi având o lungime infinită (lungimea aripii se
numeşte anvergură – l).
În realitate, aripa are o anvergură finită şi, din punct de vedere geometric, se
caracterizează prin secţiunea aripii sau lungimea aripii – l şi forma ei în plan.
După forma aripii în plan, deosebim: aripi rectangulare (Fig. 9.4 a), aripi
trapezoidale (9.4 b), eliptice (9.4 c), triunghiulare (9.4 d).
Fig. 9.4
Un important parametru al aripii este alungirea relativă defită cu relaţia:

l2
 , (9.2)
S
unde l şi S reprezintă anvergura şi, respectiv, suprafaţa aripii.
71
În cazul particular al aripii rectangulare, lungimea corzii este constantă c  c0

şi relaţia (9.2) devine:
  l / c0 ,
deoarece:
S l c0
.
 alungirea
După relativă,  , putem clasifica aripile în:
- aripi cu anvergură infinită, când   6 ;
- aripi cu anvergură finită, când   6 .
Aripile cu anvergură finită se clasifică în aripi de mică anvergură   3 şi
aripi de mare anvergură   3...6 .
9.1.2 Curgerea fluidelor în jurul aripilor
În cazul unei circulaţii  în jurul corpului, apare o forţă portantă R y a cărei
valoare este determinată, în anumite circumstanţe de mediu (  şi v ), de intensitatea


acestei circulaţii.
Pentru a obţine o circulaţie mai ridicată în jurul corpului, putem acţiona în
două moduri:
- pentru corpurile simetrice: ele vor fi plasate asimetric în raport cu direcţia v sau 
se induce o mişcare de rotaţie corpurilor care nu pot fi plasate asimetric (cilindrii

infinit de lungi, sfere – efect Magnus);
- pentru corpurile asimetrice: se studiază forme cât mai potrivite pentru o circulaţie
mai bună.
Pe baza studiilor teoretice şi experimentale, s-au proiectat aripi cu portanţă
ridicată, a căror secţiune se numeşte profil hidro(aero)dinamic.
Fig. 9.5
În Fig. 9.5, circulaţia care apare în jurul profilului hidrodinamic modifică

spectrul rectiliniu al curentului de viteză v astfel: pe extrados sensul circulaţiei

coincide cu sensul curentului apărând o viteză suplimentară v , iar pe intrados invers,

viteza se reduce cu aceeaşi valoare v .
Conform legii lui Bernoulli, vitezele asimetrice conduc la presiuni statice
asimetrice (presiune ridicată pe intrados, presiune scăzută extrados) ceea ce conduce
la apariţia forţei portante.
72
Aplicând relaţia lui Bernoulli între un punct la  şi un punct pe profil, vom

obţine:
v 2 v S2
p   pS   . (9.3)
2 2
Coeficientul de presiune este definit de relaţia:
p S  p
2
vS
Cp  1  . (9.4)
v 2 v 2

2
9.1.3. Forţe hidrodinamice pe profil
Forţele care acţionează asupra profilului hidrodinaminc sau aerodinamic sunt:

portanţa, rezistenţa de formă, forţa de frecare sau forţa datorată desprinderii stratulu i
limită. Aceste forţe dau o rezultantă R care se descompune după direcţia vitezei la
infinit şi după o direcţie perpendiculară pe ea ( Fig. 9.6). Componenta R x este numită
rezistenţă la înaintare şi componenta R y forţa portantă.
Aceste forţe se scriu de obicei sub forma:
v2
Rx  C x  S;
2
(9.5)
v2

Ry C y  2 S,
unde C x este numit coeficientul rezistenţei la înaintare iar C y coeficientul forţei

portante ( S  c l pentru profilele cu coardă constantă).
Fig. 9.6
Forţa R poate fi de asemenea descompusă după direcţia corzii (componenta

Rt - forţa tangenţială) şi după direcţia perpendiculară pe coardă (componenta Rn -
forţa normală).
Aceste componente pot fi de asemenea exprimate cu ajutorul coeficienţilor:
73
Ct - coeficientul forţei tangenţiale şi C n - coeficientul forţei normale.

Pentru un anumit unghi de atac  , s este distanţa dintre bordul de atac şi
centrul de presiune (punctul de aplicaţie al forţei hidrodinamice).
Momentul forţei R în raport cu bordul de atac este exprimat de relaţia
următoare:
M  Rn s  R y s cos  R x s sin  . (9.6)
De asemenea, momentul M poate fi exprimat printr- o formă analitică similară

cu cea utilizată pentru exprimarea componentelor forţelor hidrodinamice:
v 2
M  Cm c  S. (9.7)
2
Utilizarea coeficienţilor C , C şi C este adesea întâlnită în practica actuală.

x y n
Variaţia lor este studiată în diferite condiţii şi este dată sub formă de tabele şi grafice
de o mare importanţă pentru studiul şi proiectarea sistemelor care utilizează profile.
Coeficienţii C x , C y şi C n depind de următoarele elemente principale:
- forma profilului;
- anverguara profilului (finită sau infinită, finită de mică sau de mare anvergură);
- tipul curgerii (numărul Reynolds);
- rugozitatea suprafeţelor;
- unghiul de atac.
Pentru fiecare profil, la o anumită alungire realtivă,  , (vezi paragraful 9.1),
în cazul unui anumit tip de curgere (numere Re variabile), există diagrame stabilite
experimental C x   , C y   , Cm   .
Fig. 9.7
În Fig. 10.7 sunt reprezentate diagramele coeficienţilor rezistenţei la înaintare

şi ale portanţei pentru un profil NACA 6412, la o alungire relativă 3 şi un număr
Re = 85 000.
Un alt tip de diagramă utilizată des este polara profilului, adică funcţia
C y C x  la diferite unghiuri de atac (Fig. 9.8).
74
Fig. 9.8
Polara ne permite să definim două caracteristici ale profilului:

- coeficientul de plutire sau de alunecare:
Cx
  tg   , (9.8)
Cy
- fineţea aerodinamică:
1 Cy
f   . (9.9)
 Cx
9.1.4 Reţele de profile
Mai multe profile aflate într-un curent de fluid se influenţează reci proc,
comportându-se în ansamblu în mod diferit decât solitar. Reţeaua de profile se
întâlneşte de multe ori la maşinile hidraulice sau pneumatice, la elice etc.
Pentru a studia comportarea profilelor în reţea, să considerăm un sistem format
din mai multe profile identice (rezultate, de exemplu, din secţionarea cilindrică a unei
elice la distanţa r de centru şi desfăşurarea acestei secţiuni), de anvergură l.
Considerăm, de asemenea, un contur de control ABCD ( Fig. 9.9). Pasul reţei este t.
75
Fig. 9.9
Vitezele în punctele 1 şi 2 au componentele v x şi v y , conform sistemului de

axe din Figură. Presupunând că densitatea fluidului nu se modifică semnificativ la
trecerea fluidului prin reţea  1   2 , atunci v x  v x . 1 2
Rezultanta forţelor va fi:
2 2 2
v y1  vy 2

2
v2
Rr  R  R  l v 
x y x
4  Cr  2 l t . (9.10)
În relaţia (10.10) am notat cu C r c oeficientul reţelei şi cu v viteza medie în 
reţea (Fig. 10.9):
v y1  vy 
2
v  v  2
x
2
. (9.11)
4
76
Fig. 9.10
Forţa portată este perpenticulară pe v . Coeficientul C r , al profilului aflat în


reţea, este diferit de coeficientul hidro-aerodinamic corespunzător profilului separat.
9.2 ELICEA NAVALĂ
internă Elice a navală

în 2 şi 4 timpi,transformă
turbine cuputerea instalată
abur, maşini la bordulcunavei
alternative abur,(motoare cu ardere
motoare electrice)
într-o putere de împingere.
Este un mijloc de propulsie care realizează deplasarea unei nave prin rotirea
paletelor sale amplasate radial pe axă. O elice navală este un organ propulsor de tip
reactiv utilizat la majoritatea navelor cu propulsie mecanică.
Puterea indicată se măsoară la cilindru.
D 2
PI  Snpmi k [W] (9.12)
4
k = 1, pentru motoarele în doi timpi şi k = ½ pentru motoarele în patru timpi.

p m - presiunea medie indicată obţinută din diagrama indicată a motorului.
i
Puterea la flanşă – puterea utilă sau puterea efectivă. Se determină pe bancul

de probă.
PB  2QB nW  , (9.13)
QB - momentul de torsiune la flanşă, n – turaţia motorului [rot/s].

Puterea utilă (Puterea efectivă de remorcare):
PE  Rv [W] (9.14)
R – rezistenţa la înaintare a navei [N], v – viteza navei [m/s].

Puterea disponibilă
PD  PB ax r , (9.15)
unde  ax - randamentul liniei de arbori,  r - randamentul reductorului.

Randamentul de propulsie
 P  PE / PD . (9.16)
77
Elicea are 2 - 6 pale, dispuse simetric şi în sens radial pe un butuc central

cuplat prin intermediul unui ax cu maşina principală a navei. Forţa de împingere
(propulsie) a elicei este de natură reactivă şi rezultă din diferenţa între presiunea
exercitată de mediu la rotirea elicei, pe faţa activă (intrados) a palei pe de o parte şi pe
faţa de aspiraţie (extrados) pe de altă parte.
Există sau
mari, întubate multe
nu,tipuri de elice:
pivotante ca re cu pas fix
servesc sauguvernare
şi la variabil, etc.
de turaţii mici, medii sau
În cele ce urmează vom vorbi despre elicele cu pas fix.
În Fig. 9.11 avem desenul elicei:
a. proiecţia laterală;
b. proiecţia transversală;
c. conturul expandat al palei cu forma secţiunilor prin pală.
a. b. c.
Fig. 9.11
Dacă facem o secţiune cilindrică prin elice şi o desfăşurăm (Fig. 9.11)

distingem următoarele viteze care acţionează asupra profilului hidrodi namic al palei
(Fig. 9.12):
- vitezele relative de intrare şi de ieşire din rotor w şi w tangente în orice punct
1 2
la linia de curent, linie de curent care are forma palei;

- vitezele periferice datorate rotaţiei cu vi teza  a rotorului pe cercurile de rază R 1
şi R , u1   R1 şi u 2   R2 ( în cazul elicei u1  u 2  u  r );
2
- vitezele absolute v şi v rezultate din compunerea vitezelor relative şi a celor

1 2
periferice :
v1  w1  u1 ,
(9.17)
v 2  w2  u 2 .
78
Fig. 9.12
În Fig.10.13 avem triunghiul acestor viteze.
Fig. 9.13
Viteza absolută la intrarea în rotor, v , rezultă din compunerea vitezei

1
relative, w , tangentă la pală, cu viteza periferică, u . La ieşirea din rotor viteza

1 1
w , tangentă la bordul de fugă, compusă cu viteza periferică, u (egală cu u ), va da

2 2 1
viteza vProfilele
2
de ieşirepalelor
din rotor.
se influenţează reciproc. Problema este cea a unei reţele de
profile cu pasul t. putem considera că profilul rotorului din Fig. 9.12 este atacat cu
viteza w  , o medie a vitezelor w şi w2 . Observând triunghiul vitezelor din aceeaşi
1
figură putem scrie:
79
2
 vu  vu 
w   v   u 
2
a
1 2
 ,

 2 
(9.18)
va
tg    .

uv u1
v u2
2
Dacă notăm cu l profunzimea profilului şi cu b anvergura lui, putem scrie

relaţia forţei portante şi de rezistenţă care acţionează asupra acesteia:
w2
Fz  C z lb ,
2
(9.19)
w2
Fx  C x lb.
2
Cu C z şi C x am notat coeficientul forţei portante şi al rezistenţei la îna intare.

Rezultanta F  Fx2  Fz2 se poate descompune după direcţia axială şi una
tangenţială:
A  F cos     ,
(9.20)
T  F sin     .
Pentru o elice cu z pale vom avea o împing ere axială:
FA  zA  z F cos     , (9.21)
şi o putere hidraulică:
Ph  z T u  z uF sin     . (9.22)
Puterea hidraulică elementară o putem scrie în mai multe moduri:
dFz
dPh  z u dF sin       z u sin     
cos  (9.23)
2
w
 z u Cz l dr sin      .
2 cos 
Printr-o secţiune cilindrică de anvergură dr situată la o distanţă r , va trece

debitul elementar dQ  2 rdr v a . Puterea hidraulică elementară poate fi scrisă sub
forma:
dPh  Yt dQ  Yt 2 r dr v a  Yt z t dr v a . (9.24)
80
în care Yt este energia specifică transmisă de elice a cărei valoare o aflăm egalând
relaţiile (3.72) şi (3.71):
u l CZ
Yt  w2 sin     . (9.25)
2t v a cos 
Unghiul  având o valoare relativ mică 8  110 , putem face aproximaţiile

cos   1 şi sin      sin   . Observăm de asemenea că w sin    v a .
Energia specifică creată de elice va putea fi astfel exprimată prin expresia:
CZ l
Yt  gH t  u w . (9.26)
2 t
Se observă că sarcina elicei sau energia ei specifică depind direct proporţional

de turaţie prin viteza periferică şi de forma profilului prin coeficientul de portanţă C Z .
Dacă se micşorează pasul t , deci se măreşte numărul de pale, creşte sarcina pompei.
Numărul de pale nu poate fi însă mărit datorită pierderilor hidraulice mari ce apar în
reţeaua de profile.
Apariţia fenomenului de cavitaţie limitează creşterea vitezei w .
9.3 CRITERII DE SIMILITUDINE UTILIZATE ÎN STUDIUL ELICELOR
vt
Criteriul Sh apare în cazul fenemenelor variabile în timp: Sh  . În cazul
l
fenomenelor periodice t devine T.
vT v 2
Sh   în care f  (9.27)
l fl T
În teoria elicelor numărul Strouhal se numeşte pas reletiv şi se notează cu
v
 (9.28)
nD
În modelarea cavitaţiei la elice se utilizează criteriul Eu:

p
În studiul fenomenelor de cavitaţie dublul numărului Eu  se notează cu
v 2
K şi se numeşte cifră de cavitaţie:
p
K  2 Eu  2 , (9.29)
v 2
p fiind diferenţa presiunea lichidului şi presiunea lui de vaporizare la temperatura

respectivă.
81
Aplicaţie
Folosind analiza dimensională (metoda Rayleigh), să se stabilească expresia

forţei de tracţiune a elicei unui vapor dacă experimental se constată că ea depinde de
următorii parametrii:
 - densitatea lichidului;
v – viteza de înaintare;
n – turaţia;
D – diametrul elicei;
 - viscozitatea cinematică;
g – acceleraţia gravitaţională.
F  F  , v, n, D, , g  .
Conform metodei Rayleigh, o mărime fizică care caracterizează un fenomen
fizic este proporţională cu un produs de puteri al celorlalte mărimi fizice ce intervin în
fenomenul
F analizat.
k x v x n x D x  x g x .
1 2 3 4 5 6
1 x1 x2 x3 x5 x6
 m  Kg   m   1   m2   m 
 Kg 2   k  3      m 
x 4
   2  .
 s  m   s  s  s  s 
Rezultă sistemul:
1  x1

1  3x1  x 2  x 4  2 x5  x6 .
 2   x  x  x  2 x
 2 3 5 6
Sistemul, nedeterminat, are soluţiile:

 x1  1

 x 2  2  x3  x5  2 x 6 .
x  2  x  x  x
 4 3 5 6
Rezultă:
2 x  x5  2 x6 2 x3  x5  x6
F  kv 3
n x3 D  x5 g x6 ,
sau:
x3 x5 x6
 nD      Dg 
F  kv D 
2
    2  .
2
 v   vD   v 
1 1 1
Sh Re Fr
Obţinem, în final, expresia forţei de tracţiune a elicei:

 nD 
F  v 2 D 21  Re, Fr, .
 v 
82
10. CALCULUL NUMERIC AL CURGERII FLUIDELOR
10.1 INTRODUCERE ÎN CFD (Computational Fluid Dynamics)
În secolul al XX-lea cercetarea curgerii fluidelor ia o amploarea deosebită prin

dezvoltarea
(Computational calculului numeric cuCFD-ul
Fluid Dynamics). ajutorul
estecalculatorului şi apariţfluidelor
o ramură a mecanicii ia CFD-ului
care
utilizează metode numerice şi algoritmi pentru a rezolva şi a analiza problemele care
implică curgerea fluidelor. Calculatoare sunt utilizate pentru a efectua calculele
necesare pentru a simula interacţiunea lichidelor şi a gazelor, cu suprafeţe definite de
condiţiile la limită. Cercetările actuale contribuie la crearea de programe din ce mai
performante prin îmbunătăţirea preciziei numerice şi a vitezei de simulare a unor
procese complexe cum ar fi curgerea transonică sau turbulentă. Validarea acestor
programe se realizează în primă etapă prin folosirea unui tunel aerodinamic, iar mai
pe urmă printr-o validare la scară naturală.
Dezvoltarea CFD-ului nu se limiteaz ă doar la simulările pe calculator ale
fenomenelor de curgere a fluidelor. Faptul că dinamica fluidelor a fost o problemă de
cercetare atractivă pentru cercetătorii programatori, nu fac din metoda numerică o
primă metodă de cercetare. Încă din 1940 soluţiile analitice pentru majoritatea
problemelor legate de dinamica fluidelor, în special cele legate de aerodinamică, erau
deja disponibile pentru situaţii ideale sau pentru diferite situaţii simplificate. Totuşi
cercetătorii şi-au dat seama că o gamă întreagă de probleme trebuie să fie rezolvate
datorită cererii crescânde din partea industriei. Aceasta a fost un catalizator pentru
dezvoltarea metodelor asimptotice/semi-analitice. Aceste metode au dus la rezolvarea
unor numeroase probleme legate de curgere cu aplicaţii în curgerea fluidelor vâscoase
şi a fluidelor ideale compresibile. Metodele numerice, pe de alt ă parte, au fost
descoperite încă din 1700 pe timpul lui Issac Newton. Ele au fost alcătuite conceptual
numai pe hârtie, însă în absenţa calculatorului, nu a fost posibil ă implementarea
acestor tehnici.
Calculul numeric al curgerii fluidelor sau mai pe scurt CFD are la bază
ecuaţiile lui Navier-Stokes care caracterizează curgerea unei singure faze a oricărui
fluid. Programul numeric folosit se numeşte ANSYS -Fluent. Acesta este un program
folosit pentru diferite aplicaţii inginereşti precum modela rea curgerii fluidelor (CFD),
modelarea transferului de căldură şi a amestecului de faze prin sau în jurul corpurilor
cu diferite geometrii. Programul este scris în limbajul de programare C şi utilizează pe
deplin flexibilitatea şi puterea oferită de acest limbaj: alocarea dinamică a memoriei,
structuri eficiente de date, un control uşor al programului.
Punctele
a) acoperirea forte
unei ale programului
game din ziuadin
largi de discipline astăzi constau
de diferite în:comparativ cu alte
domenii
companii de simulare, care sunt competente într-unul sau două domenii; această
proprietate elimină necesitatea unor interfeţe greoaie pentru aplicaţii cu totul diferite;
b) oferirea unei adâncimi tehnice foarte bune în orice domeniu de simulare, fie că este
vorba de: analiză structurală, termică, magnetism, electromecanică, curgerea fluidelor,
discretizare, managementul datelor;
c) oferirea unei bune scalabilităţi, adică acea flexibilitatea de care are nevoie
utilizatorul pentru un scop anume (un sistem este scalabil dac ă el se comportă similar,
fără defecte, atunci când volumul de date pe care le prelucreaz ă devine din ce în ce
mai mare);
83
d) prezentarea unui software arhitectural adaptiv, adică oferă mijloacele şi

instrumentele necesare pentru a înlesni interacţiunea cu alte programe dezvoltate de
alte companii de simulare.
În plus, ANSYS-Fluent foloseşte o arhitectură de tip client/server, care îi
permite să ruleze simultan procese separate simultane pe PC clientului şi pe servere
puternice deocalcul.
interactiv şi Această
flexibilitate arhitectură
completă între permite o executarea
diferite tipuri eficientă,
de calculatoare sauunsisteme
controlul
de
operare.
Programul este format din 5 părţi individuale interconectate între ele:
Geometry, Mesh, Setup, Solution, Results (Fig 11.1). Pentru a putea rezolva tema
propusă trebuie să parcurgem fiecare parte din program. Astfel, primul pas constă în
reprezentarea obiectului supus studiului (Geometry), iar la pasul următor îl
discretizăm într-un număr finit de celule (Mesh). Informaţia este preluată în partea a
treia (Setup), unde impunem condiţiile la limită (de intrare şi de ieşire). În etapa a
patra de calcul (Solution) se va calcula iterativ problema folosind o metodă de calcul ,
programul Fluent rezolvând numeric ecuaţiile de curgere al lui Navier -Stokes,
ecuaţiile de continuitate, de conservare a energiei etc., care sunt implementate în
program. Ultima parte este consacrată analizei şi interpretării rezultatelor (distribuţii
de presiuni, forţe, viteze etc.).
Fig. 10.1. Structura programului ANSYS-Fluent
10.2 STUDIUL CURGERII APEI ÎN JURUL CÂRMEI CU AJUTORUL CFD
10.2.1 Modelul geometric
Secţiunea cârmei supusă studiului este profilul hidrodinamic NACA 0015.

Construirea profilului s-a realizat prin coordonate acestuia (tabelul 10.1) folosindu-ne
de comenzile Linei şi Polyline. Unirea punctelor sa făcut cu ajutorl comenzii Spline
(Fig. 10.2).
Coarda profilului a fost impusă la 3m. Apoi s-a folosit comanda Extrude
pentru a impune o anvergură profilului de 7 m.
84
Abscisă (x) Ordonată (y) Abscisă (x) Ordonată (y)

1.0000 0.00158 0.0000 0.00000
0.9500 0.01008 0.0125 -0.02367
0.9000
0.8000 0.01810
0.03279 0.0250
0.0500 -0.03268
-0.04443
0.7000 0.04580 0.0750 -0.05250
0.6000 0.05704 0.1000 -0.05853
0.5000 0.06617 0.1500 -0.06682
0.4000 0.07254 0.2000 -0.07172
0.3000 0.07502 0.2500 -0.07427
0.2500 0.07427 0.3000 -0.07502
0.2000 0.07172 0.4000 -0.07254
0.1500 0.06682 0.5000 -0.06617
0.1000 0.05853 0.6000 -0.05704
0.0750 0.05250 0.7000 -0.04580
0.0500 0.04443 0.8000 -0.03279
0.0250 0.03268 0.9000 -0.01810
0.0125 0.02367 0.9500 -0.01008
0.0000 0.00000 1.000 -0.00158
Tabelul 10.1 Coodonatele profilului NACA 0015
Fig. 10.2 Construcţia profilului NACA0015
85
Cârma a fost înconjurată de un domeniu fluid având următoarele dimensiuni:

o lungime de 30 m, o lăţime de 10 m şi o înăţime de 10 m (Fig. 10.3).
Fig. 10.3 Încadrarea cârmei într-un domeniu fluid
10.2.2 DISCRETIZAREA CÂRMEI
În această
înconjurător etapă,
. Aceasta amă în
const realizat discretizarea
transformarea uneicârmei
suprafeşiţe asau
domeniului fluid
a unui obiect
tridimensional continuu în părţi distincte numite celule de discretizare. Cârma şi
domeniul fluid înconjurător s-au discretizat în 798314 tetraede și 273515 noduri.
Discretizarea este redată în figura 10.4.
Fig. 10.4 Discretizarea cârmei şi a domeniului exterior
86
10.2.3 SETAREA CONDIŢIILOR DE LUCRU
În această etapă am ales timpul curgerii ca fiind o curgere nepermanentă,

vâscoasă. Modelul tubulent ales a fost k-epsilon. Condiţiile la limită folosite au fost
următoarele:
3
- fluidul de lucru folosit: apă de mare cu o densitate de 1015 kg/m şi o
vâscozitate dinamică de 0,001003 ;
- viteza de curgere în jurul cârmei de 10 m/s;
- accelerația gravitațională: 9,81 m/s2;
- apa iese afară din domeniu la presiune atmosferică 101325 Pa.
Fig. 10.5 Convergenţa valorilor reziduale
Pentru calculul forțelor hidronamice ce acționează asupra cârmei am al es metoda

Simple. Procesul s-a stabilizat dupa 370 de iterații, programul anuntându-ne că soluția
este convergentă (Fig. 10.5). Apoi programul Ansys Fluent ne-a permis sa culegem
datele referitoare la forţele ce acţionează asupra cârmei.
87
10.2.4 POSTPROCESAREA REZULTATELOR
Odată ce soluţia a convers putem să vizualizăm distribuţia principalelor

mărimi fizice ce apar în curgerea apei în jurul cârmei: presiune, viteză, vectori viteză
etc. Astfel în figurile 10.6 şi 10.7 putem vedea distribuţia vitezei şi presiunii în jurul
câmei când unghiul de atac .
Fig. 10.6 Distribuţia vitezei în jurul cârmei pentru
Fig. 10.7 Distribuţia presiunii în jurul cârmei pentru

Se observă o distribuţie simetrică a parametrilor viteză şi presiune. Acest lucru
duce la o valoarea nulă a forţei portante.
În figurile 10.8 şi 10.9 putem vedea distribuţia presiunii şi a vitezei în jurul
câmei când unghiul de atac   250 . Aici observăm o distribuţie nesimetrică a
parametrilor viteză şi presiune; acest lucru duce la apariţia unei forţe portante nenule.
88
Fig 10.8 Distribuţia vitezei în jurul cârmei   250
Fig 10.9 Distribuţia presiunii în jurul cârmei   250
89
BIBLIOGRAFIE
1. Dinu D., „Mecanica fluidelor pentru navigatori” , Editura Nautica, Constanţa, 2010.
2. Dinu D., „Hydraulics and hydraulic machines”, Editura SIGMA, Constanţa,1999.
3. Dinu D., Petre F.,  Masini hidraulice si pneumatice, I.M.C. - Constanta, 1993.
4. Dinu D., Panaitescu M.,  Constructia si proiectarea pompelor centrifuge,
I.M.C - Constanta, 1994.
5. Ionescu D., s.a.  Mecanica fluidelor si masini hidraulice , Editura Didactică si
Pedagogic ă, Bucuresti, 1983.
6. Ionită I., Apostolache „Instalatii navale de bord, Editura Tehnică, Bucuresti,

1986.
7. Mazilu I., Marin V. “Sisteme hidraulice automate”, Editura Academiei, Bucureşti,
1982.
9. Oprean A.,  Hidraulica masinilor - unelte , Editura Didactică Pedagogică,
Bucuresti, 1983.
10. Scupi A., Dinu D., „Fluid Mechanics. Numerical Approach”, Ed. Nautica,
Constanţa, 2015.

Dokumen - Tips - Instalatii Navale Elemente de Calcul Numeric Si Proiectare

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dokumen - Tips - Instalatii Navale Elemente de Calcul Numeric Si Proiectare

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

7/25/2019 Instalatii Navale - Elemente de Calcul Numeric Si Proiectare

INSTALATII NAVALE - ELEMENTE DE CALCUL

Capitolul 1 INSTALAȚIA DE BALAST 2

Capitolul 2 INSTALAȚII DE SANTINĂ 5

Capitolul 3 INSTALAȚII DE STINGERE A

Capitolul 4 INSTALAȚII SANITARE 26

Capitolul 5 INSTALAȚII DE CONDIȚIONARE A

Capitolul 6 INSTALAȚII DE GUVERNARE 36

Capitolul 7 INSTALAȚII DE ANCORARE, LEGARE ȘI

Capitolul 8 INSTALAȚII GRAVITAȚIONALE 55

Capitolul 9 PROPULSOARE NAVALE – ELICEA 70

Capitolul 10 CALCULUL NUMERIC AL CURGERII

INSTALATII NAVALE - ELEMENTE DE CALCUL

Destinația instalațiilor navale este de a asigura:

Instalații hidropneumatice (cu tubulaturi):

1 - deplasamentul navei balastate

La mineraliere, datorită densității mari a mărfii, odată cu încărcarea, centrul de

Instalația de balast este independentă de a altor instalații, dar pentru mărirea

1. – after pick; 7. – tanc de balst;

Armăturile de închidere nu sunt cu re ținere, pentru că în tubulatura de balast

Cantitățile de apă din tancuri se controleaz ă cu nivelmetre ale căror indicații

Debitul pompelor de balast:

unde: B - greutatea apei de balast N;

d R  183 V mm (1.5)

în care: V - volumul tancului m3

Construcția instalațiilor de santină

1. pompă de santină CM. A. bordaj

În condiții normale de exploatare apa colectat ă în santina C.M. este drenat ă

Pentru navele de pasageri, spărgătoare de gheață, remorchere și alte nave

În instalație trebuie să existe minim 2 pompe de santin ă.

v > 2m/s în conductele magistrale

Debitul total al pompelor de santin ă Q trebuie să fie superior pompelor de

Diametrul magistralei de santină:

Conform Registrului Naval Român diametrul interior:

d > k l ( B  H )  25mm , (2.3)

în care B,H lățimea și înălțimea de construcție m .

- pentru magistrala de santină și tronsoanele racordate direct la pomp ă

Pompele de santină trebuie să fie auto-amorsabile sau să fie deservite de un

Există instalații de amorsare care deservesc centralizat mai multe pompe

Conform Convenției MARPOL 1973/1978, apa colectată în santină C.M. și

2.1 SEPARAREA REZIDUURILOR PETROLIERE

Convenția internațională pentru prevenirea poluării de către nave – MARPOL

În Figura 2.3 este prezentată schema funcțională a unei instalații de separare a

1. tanc amestec apă + hidrocarburi

În Figura 2.4 este prezentat modul în care se face evacuarea automat ă a

Valvula electromagnetică este deschisă atunci când suprafața de separație ulei-

Tipuri de procese de aglomerare și separare din apă a hidrocarburilor petroliere

1. Sedimentarea în câmp gravitațional (Fig. 2.5)

 w - densitatea mediului dispersat

F1  (  w   r ) gV - forța Arhimedică (2.4)

F2 – rezistența la înaintare a particulei

2. Sedimentarea în câmp gravicentrifugal

Hidrocicloanele au eficacitate mare la concentrație constantă fiind larg

Este un procedeu prin care particulele de reziduuri sunt obligate s ă

Este un procedeu de separare gravitațională forțată în care particulele de

Este operațiunea de separare a sistemului eterogen apă-reziduuri petroliere în

Construcția separatoarelor de santină

Viteza de sedimentare gravitațională wg depinde de diametrul particulelor, d.

Fig. 2.8 – Separatorul TURBULO

Separatorul TURBULO (Fig. 2.8) folosește centrifugarea în camera

Măsurarea concentrației de reziduuri din apa evacuată

Determinarea concentrației de reziduuri petroliere la evacuare poate fi

În Figura 2.10 este prezentată schema de funcționare a indicatorului de