Daruri pentru Isus

În contextul pregătirii pentru Sărbătoarea Naşterii Domnului, m-am gândit să

vă propun spre meditare un subiect, o temă - daruri pentru Isus - folosind ca text
biblic un episod binecunoscut din Evanghelia după Luca, cap. 7, versetele 36-38:
Unul din farisei L-a rugat pe Isus să mănânce cu el, și intrând în casa fariseului, a
şezut la masă. Şi iată era în cetate o femeie păcătoasă, şi aflând că şade la masă
în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir și, stând la spate, lângă picioarele
Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, şi cu părul capului ei le
ştergea. Şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir.
Da, aceasta trebuie să fie tema noastră pe măsură ce ne apropiem cu pași
repezi de Sărbătoarea Nașterii Domnului - daruri pentru Isus - pentru că, inspiraţi
sau nu de tradiţia creştină, de Crăciun toţi obişnuim să oferim daruri celor dragi.
Dar lui Isus ce îi oferim?
Femeia păcătoasă despre care ne vorbeşte Sfântul Luca i-a adus
Mântuitorului mir. Dar oare cât valora acest mir? Ne putem forma o idee, dacă
citim din Evanghelia după Sfântul Marcu v. 3-5 din cap. 4, unde ni se vorbeşte
despre o altă femeie, din Betania, care, înainte de pătimire, a uns capul Domnului
cu mir, în timp ce se afla la masă în casa lui Simon Leprosul. Despre acest mir se
spune că putea fi vândut cu mai mult de 300 de dinari. Dintr-o altă pildã a
Mântuitorului aflăm cã cei care s-au tocmit cu un stãpân ca sã-i lucreze via, au
primit un dinar pe zi. Deci 300 de dinari era preţul a 300 de zile de lucru. Putem
concluziona, aşadar, că mirul adus Domnului de femeia păcătoasă era un dar
preţios, ba chiar de nepreţuit, considerând sentinţa îndurătoare a lui Isus cu privire
la femeie: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit.
Asistăm la o convertire definitivă şi totală. Putem afirma chiar că femeia
aceea şi-a pus chiar inima în acel dar, ori aşa ceva nu se poate preţui în bani.
Pentru exemplificare vă invit să ne îndreptăm atenţia spre Epistola cãtre Filimon,
o scrisoare pe care Sfântul Apostol Pavel i-a dat-o unui sclav fugar pe care îl
chema Onisim. Sfântul Pavel l-a câştigat la credinţa creştinã şi l-a trimis înapoi la
stãpânul sãu, Filimon, dându-i o scrisoare de recomandare. Pe acesta ţi l-am
trimis, scrie Apostolul, pe el însuşi, adicã inima mea (Filimon 1, 12). Deci ce
trimit? Ţi-l trimit pe el, pe omul acesta care a fugit de la tine, dar sã ştii cã acesta
nu-i un om oarecare, ci inima mea. Pun inima mea în el. Să îl primeşti pe el, cum
m-ai primi pe mine.
Eu cred că un astfel de dar a fost mirul femeii păcătoase: o inimă convertită,
o inimă înmiresmată de iubirea pentru Dumnezeu.
Daruri pentru Isus... Să ne deschidem şi noi inimile înaintea Sfântului Altar şi
prin Sfânta Spovadă să le facem locaşuri curate, vrednice de prezenţa Pruncului
Divin. Să-i spunem Domnului: Isuse, de acest Crăciun doresc un singur lucru:
Inima mea să devină ieslea ta. Şi, aşa cum lumina Betleemului a luminat până la
Cruce, din ieslea inimilor curate să se reverse peste fraţii noştri copleşiţi de crucea
lipsurilor şi a suferinţei, iubirea lui Isus.
Să învăţăm din drama unei familii... Un tânăr a fost în război în Vietnam
aproape 3 ani de zile. Într-un final s-a întors şi, imediat ce a ajuns pe tărâm
american şi-a sunat părinţii la telefon:
- Mamă, tată, mă întorc acasă, dar vreau să vă cer o favoare. Am un prieten
foarte bun şi aş vrea să îl aduc acasă cu mine.
- Sigur, ne-ar face mare plăcere să îl cunoaştem, au spus părinţii.
- Mai e ceva ce ar trebui să ştiţi despre el; în timpul razboiului a fost rănit
foarte rău. A călcat pe o mină şi explozia l-a lăsat fără o mână şi un picior. Nu are
unde să se ducă şi vreau să vină să stea la noi acasă.
- Ne pare rău să auzim asta, fiule. Poate rezolvăm cumva să îi găsim unde
să stea.
- Nu, vreau să stea împreună cu noi acasă.
- Fiule, i-a răspuns tatăl, nu-ţi dai seama despre ce vorbeşti. Un om
handicapat înseamnă o povară foarte mare pentru noi. Avem şi noi viaţa noastră,
ce sens are să ne încărcăm viaţa cu unul ca el? Lasă-l în pace şi vino acasă. O
să-şi găsească el unde să stea.
În acest moment, tânărul le-a închis brusc telefonul. Părinţii n-au mai auzit
nimic de el de atunci. După câteva zile au primit un telefon de la Poliţie care îi
anunţa că fiul lor s-a sinucis aruncându-se de pe o clădire. Au fost chemaţi să
identifice trupul. Înmărmuriţi, au ajuns repede la morgă şi acolo au descoperit ca
într-adevăr, fiul lor era cel care murise. De asemenea au mai descoperit un lucru:
băiatul lor avea doar o mână şi un picior.
Părinţii din această istorioară seamănă cu noi. Ne e atât de uşor să îi
acceptăm şi să îi iubim pe cei care sunt amuzanţi, plini de viaţă, fără probleme,
dar ne deranjează cei care ne pot încurca planurile, cei care au probleme. Suntem
ipocriţi...
Prin colinde şi rugăciuni, lângă ieslea Beltelemului spunem că îl iubim pe
Pruncul Isus. Să-i oferim atunci mirul preţios al inimilor noastre şi să ne apropiem
cu compasiunea samariteanului milostiv de toţi fraţii lui mai mici, Cristoşi răstigniţi
pe calea noastră către cer. Amin.