Alexandru cel Mare

Μέγας Αλέξανδρος

Alexandru cel Mare luptând cu regele persan Darius al III-lea (Mozaic din Pompeii,
după o pictură greacă originală din sec. al III-lea î.Hr.)
Date personale
Născut 20 iulie 356 î.Hr.
Pella, Macedonia Antică[1]
Decedat 10 iunie 323 î.Hr. (32 de ani)
Babilon, Mesopotamia
Înmormântat Alexandria
Cauza decesului cauze naturale (febră tifoidă)
Părinți Filip al II-lea al Macedoniei
Olimpia din Epir
Frați și surori Europa of Macedon[*]
Filip al III-lea al Macedoniei
Caranus son of Philip II[*]
Cleopatra of Macedon[*]
Cynane[*]
Thessalonike of Macedon[*]
Căsătorit cu Roxana din Bactria
Stateira din Persia
Copii Alexandru al IV-lea
Naționalitate macedonean
Religie religia în Grecia Antică[*]
mitologia greacă
Ocupație politician
conducător militar
Activitate
Gradul comandant suprem[*]
Bătălii / Războaie Razboiul lui Alexandru cel Mare[*]
Modifică date / text

Alexandru cel Mare (în greacă Μέγας Αλέξανδρος, Megas Alexandros, n. 20 iulie 356
î.Hr., Pella, Macedonia Antică[1] – d. 10 iunie 323 î.Hr., Babilon, Mesopotamia),
cunoscut și sub numele de Alexandru Macedon, Alexandru al III-lea al Macedoniei sau
Alexandros III Philippou Makedonon, rege al Macedoniei (336 î.Hr.-323 î.Hr.), a
fost unul dintre primii mari strategi și conducători militari din istorie.
Cuceririle sale spectaculoase i-au făcut pe macedoneni stăpâni ai Orientului
Apropiat. La moartea sa, la vârsta de 32 de ani, Alexandru era stăpânul celui mai
mare imperiu cucerit vreodată. Alexandru cel Mare a contribuit substanțial la
răspândirea civilizației elenistice în întreaga lume.

Aristotel și Alexandru de J L G Ferris 1895
Fiul regelui Filip al II-lea al Macedoniei și al reginei Olimpia s-a născut în anul
356 î.Hr., chiar în aceeași noapte când Templul lui Artemis din Efes a fost
incendiat. Tatăl său, care avea multe femei și care își neglija nevasta, i-a oferit
fiului său, de-a lungul copilăriei, o educație spartană, fiind foarte sever. Se
spune că l-a aruncat în mijlocul unui grup de lei[2]. Zilnic, Alexandru se antrena
din greu să lupte și să comande soldați, îndeplinind îndatoriri militare stricte.
Datorită acestui mod de viață, a deprins tradițiile militare, dezvoltându-și o
constituție robustă.
Mama lui Alexandru, Olimpia, nu era de origine macedoneană, ci era o grecoaică din
Epir. După istorici, ea a fost o femeie aprigă, extrem de neconvențională, cu
ambiții dinastice foarte puternice și cu interese oculte, crezând în „viața
viitoare” și farmece. Soțul ei, regele Filip, a luat-o în căsătorie când ea avea 20
de ani, iar el 28. Dar, foarte curând, după conceperea lui Alexandru, el a început
să se sperie de propria lui soție, pe care a surprins-o odată dormind cu șerpi în
pat. Oracolul i-a prezis lui Filip că ochiul cu care s-a uitat prin gaura cheii ca
să-și vadă pe ascuns nevasta îi va fi scos în viitor. Ceea ce s-a și întâmplat, în
cursul unei lupte.
Când Alexandru a împlinit treisprezece ani, tatăl său, regele Filip al II-lea al
Macedoniei, a decis că Alexandru avea nevoie de o educație superioară pe lângă
educația spartană, și i-a căutat un tutore. Acesta a fost marele filozof al
antichității, Aristotel, care s-a ocupat de educația tânărului Alexandru, dându-i
acestuia vaste cunoștințe din domeniul filozofiei, astronomiei, matematicii, artei,
biologiei, geografiei și politicii.[3]


Tânărul rege a început de foarte devreme să-și construiască, în mod conștient,
imaginea de nou Ahile: frumusețea, îndrăzneala, inteligența eroului se regăseau în
el peste secolele care îl despărțeau de Războiul Troian. Pentru a-și consolida
puterea, Alexandru și-a construit o ascendență divină (dar neadevărată) și s-a dat
drept urmaș după mamă al lui Heracle. În anul 334 î.Hr., după ce a trecut podul
Heles la Troia, primul act politic întreprins de Alexandru cel Mare a fost
ceremonia de la mormintele lui Ahile și Patrocle.
Mama lui, Olimpia, a corespondat cu fiul ei în mod regulat in timpul campaniilor și
îi scria că tatăl său nu a fost Filip, ci Zeus.
Potrivit tradiției, Alexandru a fost prieten și cu filosoful Diogene din Sinope,
cinicul. Vizitat de către Alexandru în „vila-butoi” unde locuia și întrebat: „Eu,
Alexandru, împărat al lumii, ce pot să-ți dau?”, a dat un răspuns memorabil: „Nu
poți tu să-mi dai ceea ce îmi iei: dă-te la o parte din lumina soarelui!” Plin de
admirație, eroul ar fi zis: „Dacă n-aș fi fost Alexandru, adică un tânăr condamnat
să cucerească lumea, aș fi vrut să fiu Diogene, un om liber”.
Aspectul fizic