UNIVERSITATEA DE VEST TIMIŞOARA

FACULTATEA DE LITERE, ISTORIE SI TEOLOGIE

PTOLEMEU I SOTER

STUDENT:

GEORGESCU ANDREI, ANUL I

 2010

Deşi nu avea talentul mobilizator al lui Alexandru şi nici nu s-a bucurat de aceeaşi
glorie şi faimă ca celebrul său prieten , Ptolemeu rămâne in istorie prin înţelepciunea şi
chibzuinţa cu care a condus Egiptul la începutul perioadei elenistice. El şi-a ales , poate
chiar dinaintea morţii lui Alexandru , Egiptul ca satrapie , dându-şi seama de potenţialul
economic ce putea fi exploatat aici. El a înţeles ceea ce niciunul dintre urmaşii lui
Alexandru nu a reuşit să înţeleagă, faptul ca imperiul său nu poate rezista. Acesta nu a
încercat să-şi insuşească rolul de urmaş al lui Alexandru , precum ceilalţi diadohi,
limitându-se la guvernarea Egiptului , întemeind acolo dinastia lagidă.1
Din păcate nu se pot trage foarte multe concluzii despre viaţa lui Ptolemeu
datorită rarităţii izvoarelor rămase, majoritatea istoricilor preferând să se concetreze
asupra războaielor interminabile dintre urmaşii lui Alexandru şi mai puţin asupra
realizărilor culturale şi administrative ale conducătorului din Egipt.

Bustul lui Ptolemeu I Soter din Muzeu Louvre

Ptolemeu I a fost fiul lui Lagos şi al Arsinoei născându-se probabil în jurul anului
367 î.Hr. Nu se ştiu foarte multe despre părinţii acestuia , tatăl său fiind probabil un nobil
la curtea lui Filip al II-lea în ce mama sa se pare că era concubina celuia din urmă. Se
crede că Arsinoe era însărcinată deja cu Ptolemeu în momentul în care Lagos a luat-o de
nevastă , presupunându-se astfel, că acesta era fiul lui Filip. Acest lucru însă este posibil
să fie doar un mit menit să glorifice dinastia lagidă.2
Deşi era cu aproape 10 ani mai în vârstă , Ptolemeu a fost încă din copilărie un
prieten apropiat al lui Alexandru, amândoi fiind discipolii lui Aristotel. El a fost , alături
de Hefaiston , Nearhus , Harpalos , Philotas , unul dintre pajii de la curtea lui Filip.
Aceştia erau fii de nobili crescuţi pentru a deveni generali. De asemenea este posibil ca
aceştia să fi fost ţinuţi ca ostatici pentru a preveni o eventuală răscoală a nobililor.
Se bănuieşte că prima experienţă militară importantă a lui Ptolemeu a fost în
bătălia de la Cheroneea , sub comanda lui Filip al II-lea , când ar fi avut aproximativ 29
de ani. Tot în această perioadă se crede că a întâlnit-o pe Thais , o curtezană din Atena ,
care mai târziu avea să-l convingă pe Alexandru să incendieze oraşul persan Persepolis şi

1
W. Ellis, Ptolemy of Egypt, Editura Routledge, Londra, 1994, p. 1
2
Ibidem , p. 3-4

2
tot ea avea să-i dăruiască lui Ptolemeu trei copii. Această Thais se pare că l-a însoţit pe
Ptolemeu pe parcursul întregii campanii de cucerire a lui Alexandru în Asia.3

General în armata lui Alexandru

În 330 î.Hr. Alexandru ordonă executarea lui Parmenion şi a fiului acestuia

Philotas , împreună cu alte persoane , bănuite că ar fi fost implicate într-un complot
împotriva regelui. Printre persoanele executate se afla şi Demetrius , unul din membrii
gărzii de corp a lui Alexandru , căruia Ptolemeu îi ia locul. Această avansare are loc la
vârsta de 37 de ani , o vârstă destul de înaintată. Această promovare întâziată poate avea
mai multe motive. Pe de-o parte Alexandru dorea să menţină un echilibru între „vechea
gardă” , generalii care au luptat alături de tatăl său şi „lupii tineri” , alături de care a
copilărit. Pe de altă parte sursele acelor vremuri ni-l prezintă pe Polemeu ca fiind un om
modest care nu dorea să iasă în evidenţă, un bun militar dar care nu îşi asuma riscuri
necalculate. Istoricul roman Quintus Curtius Rufus prezintă chiar în antiteză, ascensiunea
greoaie a lui Ptolemeu, cu cea fulminantă a lui Alexandru, precizând faptul că tocmai
această putere dobândită prea repede l-a corupt pe tânărul rege macedonean.4
Apogeul carierei de general în armata lui Alexandru , a lui Ptolemeu, l-a constituit
campania din India. În iarna anilor 327-326 î.Hr. Alexandru asedia cetatea Aornos.
Această cetate era înconjurată de stânci şi era desfăşurată pe mai multe niveluri , părând
imposibil de cucerit. Şefii triburilor locale i-au arătat lui Alexandru un loc pe stânci de
unde cetatea putea fi atacată. Regele macedonean l-a desemnat pe Ptolemeu să conduca
trupele care au ocupat această poziţie. Ptolemeu a ocupat această locaţie şi a ordonat
construirea unei baricade. Ziua următoare Alexandru a încercat asedierea cetăţii , fără
succes însă, fiind nevoit să se retragă. Indienii au pornit atunci la atac şi au încercat să
distrugă baricada formată de Ptolemeu , însă acesta şi-a apărat cu succes poziţia. Apoi
Alexandru a încercat un nou atac , de data aceasta reuşind să-şi intersecteze trupele cu
cele ale lui Ptolemeu, reuşind să pătrundă în cetate. De aici , Alexandru începe să
construiască movile pentru a atinge nivelul superior al fortificaţiei. Indienii dându-şi
seama de pericolul ce îi păştea au cerut pace , dar plănuiau să evadeze din cetate în timpul
negocierilor. Alexandru a aflat de planurile indienilor şi a reuşit să-i surprindă în timp ce
aceştia se retrăgeau , izbutind astfel să cucerească cetatea despre care se spunea că nici
Heracle însuşi nu a reuşit să o cucerească.
Tot în campania din India , Diodor şi Curtius menţionează un episod petrecut în
timpul asediului cetăţii brahmane Harmatelia. Cetatea a fost cucerită fără mari dificultăţi,
însă se pare că brahmanii au folosit săbii impregnate cu venin de şarpe. Astfel orice
soldat rănit era pe moarte. Printre răniţi se afla şi Ptolemeu. Alexandru îngrijorat de
soarta acestuia , şi-ar fi mutat un pat în cortul prietenului său pentru a-l supraveghea
personal. În timp ce dormea în cortul lui Ptolemeu , Alexandru a avut un vis în care un
şarpe apărea cu o plantă în gură, indicându-i faptul că acea plantă era antidotul şi
arătându-i locul unde aceasta creştea. Alexandru s-a trezit , a găsit planta şi i-a aplicat-o

3
Ibidem, p. 8
4
Ibidem , p.10

3
lui Ptolemeu pe rană , vindecându-l. Antidotul a fost apoi folosit şi pe ceilalţi soldaţi cu
succes.5
În 324, în oraşul Susa, Alexandru a organizat o ceremonie spectaculoasă, cu
ocazia căreia a luat-o de nevastă pe fiica mai mare a lui Darius. Tot în cadrul acestei
ceremonii , el a ordonat ca aproximativ 90 dintre ofiţerii săi de bază să-şi ia neveste
persane, Ptolemeu căsătorindu-se cu Artacama , fiica lui Artabazus. După acest
eveniment nu se mai ştie nimic de Artacama, bănuindu-se ca Ptolemeu a repudiat această
căsătorie după moartea lui Alexandru.6
În mai 323, Alexandru cade la pat, având febră. După mai puţin de două
săptămâni moare, fără a desemna un urmaş.

Împărţirea teritoriilor şi războaiele diadohilor.

După moartea lui Alexandru se produce lent dar sigur fenomenul de dezmembrare
al imperiului. Generalii săi erau destul de puternici şi puteau să se aşeze la conducerea
regiunilor care hotărâseră să şi le taie din moştenirea ce le revenea. Bineînţeles ca la
început au încercat menţinerea, sub o formă legală, a unităţii imperiului.7
Dinastia argeadă mai era reprezentată doar de un succesor arierat şi epileptic:
Filip Arideu , fratele vitreg al lui Alexandru şi de unul prezumptiv ( Roxana, soţia lui
Alexandru , fiind însărcinată la data morţii acestuia ). În aşteptarea naşterii eventualului
fiu al acesteia ( Alexandru al IV-lea ) , se formează o regenţă , în care Antipatros, strateg
al Macedoniei , primea însărcinarea de a supraveghea Tesalia , Epirul , Iliria şi Grecia ;
Crateros , numit prostates ( procurator al regelui ) , avea în grijă controlul Asiei, iar
Perdicas , deţinând funcţia de hiliarh, era considerat şeful armatei, moştenind acea
calitate care îi permitea să primească rapoartele satrapilor. Deşi se formase un fel de
triumvirat, împărţirea satrapiilor s-a făcut în felul următor: Egiptul îi revenea lui
Cleomenes din Naucratis; Frigia, Lycia, Pamfilia lui Antigonos Monoftalmos, Capadocia
şi Paflagonia lui Eumenes din Cardia; Tracia lui Lisimah. 8
Pe motiv că acesta extorca bani din vistieria satrapiei , Ptolemeu îl execută pe
Cleomenes din Naucratis şi se proclamă satrap al Egiptului. Tot în acest timp încearcă să
alipească Cirenaica , fără acordul celorlalţi diadohi. El totodată fură sarcofagul în care se
afla corpul neînsufleţit al lui Alexandru şi-l duce la Memphis.9
Această răpire a fost folosită de Perdiccas drept pretext pentru a scăpa de
Ptolemeu. Armata lui Perdiccas înaintează către Nil după ce Eumenes fusese lăsat să
supravegheze Asia Mică. În regiunea Memfisului armata este blocată , iar Perdicas cade
victimă unui complot. Conjuraţii i-au oferit lui Ptolemeu tilul de prostates, pe care acesta
însă îl refuză. După moartea lu Perdiccas , adversarii acestuia se întâlnesc la Triparadisos
pentru a reorganiza structura imperiului. 10
Astfel Ptolemeu efectuase succesiunea Egiptului de organismul statal hibrid şi
artificial care era moştenirea lui Alexandru.

5
Ibidem , p. 12
6
Ibidem, p. 13-16
7
M. Gramatopol , Civilizaţia elenistică, Editura Orientul Latin, Braşov , 2000, p.46-47
8
Ibidem, p. 50
9
A. Piatkowski, Istoria Epocii Elenistice, Editura Albatros, Bucureşti, 1996, p. 8-9
10
M. Gramatopol, op. cit. , p. 51

4
 Harta împărţirii imperiului lui Alexandru, cu regatul lui Ptolemeu în albastru.

În 319 î.Hr. Ptolemeu invadează satrapia Siria Feniciană, guvernată de Laomedon,

pentru a-şi asigura bazele navale necesare protecţiei împotriva unei eventuale invazii
venite din Siria de nord sau din Mesopotamia. Totodată câştigă sprijinul lui Antigonos,
ocupat să-şi extindă dominaţia în Frigia hellespontică şi în Lydia.11
În 315 î.Hr. Ptolemeu, alături de Seleucos , Lisimah şi Cassandros formează o
alianţă împotriva lui Antigonos. Acesta din urmă atacă Siria pe care o cucereşte în
întregime , cu excepţia oraşului Tyr, unde i se opune o garnizoană ptolemaică.
După ce cu greu izbuti să cucerească Tyrul, în 314 î.Hr. , Antigonos reuşeşte să
pătrundă până în apropierea graniţei Egiptului.
Ptolemeu acţionează însă cu prudenţa-i caracteristică. El îl adăpostea pe Seleucos,
fostul satrap al Babiloniei, înlăturat de Antigonos. Influenţa lagidului se extinde treptat pe
coasta meridionala a Asiei Mici şi ăn Cipru.
În 312 î.Hr. , după ce a suprimat o revoltă în Cirenaica, Ptolemeu, la insistenţele
lui Seleucos, pătrunde în Siria. Antigonos îl trimite pe fiul său, Demetrios Poliorcetul, să
întâmpine atacul. Demetrios avea la acea vreme 22 de ani, un temprament vulcanic şi un
excelent renume ca militar. Bătălia s-a dat în ţinutul Gazei şi a fost câştigată de Ptolemeu.
Această victorie i-a permis să ocupe aproape întreaga Sirie, iar lui Seleucos să se îndrepte
ca un fulger spre Babilonia. Succesul lagidului nu a fost însă de lungă durată. Sprijinit de
forţele tatălui său, Demetrios izbuteşte să-l determine pe Ptolemeu să părăsească Siria,
după ce, în prealabil, acestea jefuise cât a putut şi ce a putut din oraşele pe care le
ocupase, Ake, Joppa, Samaria.12
Epuizat din toate punctele de vedere de luptele pe mare şi pe uscat, Antigonos
începe tratativele de pace cu adversarii săai în 311 î.Hr. În tratatul care s-a semnat,
Alexandru al IV-lea era recunoscut ca rege şi rămânea sub tutela lui Cassandros, strateg
în Europa şi reprezentant al puteriiregale. Lisimah păstra Tracia, Ptolemeu Egiptul şi
câteva regiuni din Libia şi Peninsula Arabică.
În 309 Alexandru al IV-lea şi mama acestuia, Roxana, sunt asasinaţi de Glaukos
din ordinul lui Cassandru. Astfel fiecare dintre diadohi era liber să se autoproclame rege
al teritoriului pe care-l stăpânea.

11
A. Piatkowski, op. cit. , p. 15
12
Ibidem, p. 20-24

5
 Rege al Egiptului

În 310-311 î.Hr. Ptolemeu îl numise în Cipru guvernator general pe fratele său,

Menelaos. Tot în această perioadă, Ptolemeu ocupă insula Cos. În 308-307 î.Hr.
Ptolemeu încearcă fără succes să ocupe Peloponesul.
Antigonos se hotărăşte să atace Egiptul în 306 î.Hr. Planul său prevedea un atac
fulger asupra insulei Cipru, pentu ca astfel să poată invada mai lesne Egiptul. El îl trimite
pe fiul său, Demetrios să conducă această expediţie. A fost cea mai strălucită campanie a
tânărului conducător, care dă dovadă de o egală stăpânire atât în bătăliile în câmp deschis,
în asediul oraşului Salamina, cât şi în înfruntările pe mare. El cunoaşte un succes deplin ,
obligându-l pe Ptolemeu să se retragă, împreună cu flota sa, în Alexandria. Îmbătaţi de
triumf, tatăl şi fiul, adoptă oficial titlul regal şi poartă diadema care era simbolul acestuia.
Ptolemeu şi ceilalţi diadohi îl imită pentru a nu se lăsa mai prejos.
În toamna lui 306, Antigonos, dorind să-şi desăvârşească victoria cipriotă,
porneşte împotriva Egiptului. Expediţia militară şi navală condusă de Antigonos şi
Demetrios se dovedeşte un eşec. Pentru a face uitată această înfrângere, Antigonos
doreşte să supună Rodosul, aliat mai vechi al Lagidului. Demetrios asediază cetatea
maritimă timp de un an ( 305-304 ) însă rodienii ies învingători şi datorită ajutorului
primit de la Ptolemeu. În urma acestor evenimnte , Ptolemeu primeşte apelativul de Soter
( Salvatorul ) şi este divinizat ca un zeu.13

Viaţa economico-socială în Egiptul lui Ptolemeu

Ptolemeu mută capitala Egiptului de la Memfis la Alexandria. Sistemul economic

era cel oriental şi tradiţional al Egiptului, dar puternic elenizat. Acesta consta în
garantarea proprietăţilor private.
Agricultura constituia baza economiei egiptene. Pământul, a cărei evidenţă se afla
în arhivele regale, era împărţit în două mari categorii: pământul administrat direct de
suveran şi cel aflat în concesiune, în care se cuprinde şi pământul cedat templelor, ca şi
cel dăruit ca răsplată oentru anumite fapte sau pentru întreţinerea familiilor soldaţilor, în
special mercenari.
Pământul regal era cultivat de ţărani aparţinând casei regale, în sensul că erau
arendaşi ai coronei regale. Ei erau înregistraţi în satele lor, fără a fi legaţi de pământ, căci
puteau circula fiind liberi, nu sclavi. Între ţărani şi rege existau contract încheiate pe
termene scurte. Pentru a asigura cultivarea lotului şi calitatea recoltei, seminţele erau
distribuite de coroană. Ţăranul cultiva pământul în conformitate cu cerinţele regelui,
semănăturile fiind inspectate.
Păşunile erau de asemenea proprietate regală, căci furajele acestora serveau la
hrana diverselor turme de animale care aparţineau regelui.
Pentru că Egiptul nu avea păduri, orice arbore era riguros înregistrat şi tăierea lui
nu se făcea decât cu aprobarea autorităţilor.
Cât priveşte activităţile industriale şi manufacturiere, ele erau organizate mai ales
în jurul templelor şi casele bogătaşilor.Existau anumite produse ce constituiau monopol
regal.14Unul dintre acestea era untdelemnul. Sarea constituia şi ea un monopol şi era

13
F. Chamoux, Civilizaţia Elenistică, Editura Meridiane, Bucureşti , 1985, p. 87-89
14
M. Gramatopol, op. cit. , p. 63-65

6
vândută sub licenţă în toată ţara. O altă activitate meşteşugărească era cea textilă,
ţesăturile de in fiind o străveche specialitate a Egiptului. Urmau cele de lână şi apoi
diverse produse de cânepă.
Berea era băutura tradiţională egipteană, iar cei ce o fabricau erau specialişti din
tată în fiu şi erau organizaţi încorporaţii locale, fiind concesionari ai statului.
Clasa socială majoritară în Egipt era ţărănimea. Sclavii erau în număr redus, căci
ţărănimea egipteană, destul de săracă, nu-şi permitea luxul de a întreţine sclavi.
Funcţionarii regali şi preoţii constituiau o pătura indigenă privilegiată.
Sistemul monetar egiptean se adaptează treptat specificităţii zonei comerciale
căreia îi aparţinea. Ptolemeu Soter menţine doar 15 ani etalonul ponderal attic al lui
Alexandru, după care urmează operioadă de tatonări, în prima parte a acesteia
apropiindu-se de sistemul rodian, iar apoi de cel fenician. Un alt pas făcut de Ptolemeu a
fost impunerea propriei monede în posesiunile din Egeea şi Asia.15

Monedă din timpul lui Ptolemeu I , înfăţişându-l pe Alexandru cu un cap

de elefant, simbol al cureririi Indiei

Biblioteca din Alexandria

Palatele regale din sectorul de nord-est al Alexandrieia acopereau circa o pătrime

din suprafaţa oraşului. Este posibil ca în această parte a oraşului să se fi găsit Mausoleul
lui Alexandru, precum şi Muzeul şi Biblioteca.
Ptolemeu a încercat să-l atragă pe Teofrastos, urmaşul lui Aristotel la conducerea
Lyceumului, să vină în Egipt. Acesta l-a refuzat, dar l-a recomandat în schimb pe
Demetrios din Phaleron, care a acceptat proupunerea lagidului. Ptolemeu i-a pus la
dispoziţie lui Demetrios fonduri nelimitate pentru crearea celei mai mari biblioteci din
lume. Se spune că egiptenii confiscau toate cărţile care intrau în regat, returnând
proprietarilor acestora copii. În total se aproximează că biblioteca ar fi avut circa 500000
de volume.16

Farul din Alexandria

15
Ibidem , p. 66-67
16
M. Ellis, op. cit. , p. 54-56

7
 Nu se ştie exact când a început construcţia farului, dar se presupune că este
contemoarnă cu întoarcerea lui Pyrrhus în Epir, deci în jurul anului 297 î.Hr. Acesta a
fost construit pe insula Pharos. A fost construit din piatră albă, marmură sau calcar. Avea
o înălţime între 115 şi 130 de metri. A fost probabil a treia clădire din lume ca mărime
după cele două mari piramide (Khufu şi Khafra ). Arhitectul acestui monument a fost
Sostratos din Cnidus căruia Ptolemeu i-a interzis să-şi treacă semnătura pe construcţie17.

Farul din Alexandria, desen realizat de arheologul Hermann Thiersch în 1909

În 285 î.Hr. Ptolemeu se retrage lăsând puterea fiului său, Ptolemeul al II-lea
Filadelful. Bătrânul fiu al lui Lagos, după ce îşi asiugarse tronul, voia, înainte de a
închide ochii în 283 î.Hr. să vadă pornită succesiunea pe un drum bun..
Deşi a trăit într-o perioadă dominată de măreţia lui Alexadru Macedon, Ptolemeu
I a ştiut să se facă remarcat prin pragmatismul şi spiritul său organizatoric. Spre deosebire
de ceilalţi diadohi nu a avut vise de preamărire şi nu a încercat să-şi însuşească rolul de
urmaş al lui Alexandru. Modestia a fost atributul l-a caracterizat pe tot parcursul vieţii,
deşi acest lucru nu s-a văzut în monumentele pe care acesta le-a construit. Sub
conducerea sa, Alexandria a devenit unul din cele mai importante oraşe ale antichităţii,
iar Regatul lagid unul din cele mai prospere. Dinastia întemietă de el avea să domnească
în Egipt până la cucerirea romană în 30 î.Hr. Dispariţia dinastiei lagizilor avea să însemne
şi încheierea epocii elenistice.

17
Ibidem, p. 56-57

8
 Bibliografie

Chamoux, Francois, Civilizaţia Elenistică, Editura Meridiane, Bucureşti, 1985

Ellis, Walter, Ptolemy of Egypt, Editura Routledge, Londra, 1994

Gramatopol, Mihai, Civilizaţia elenistică, Editura Orientul Latin, Braşov, 2000

Leveque, Pierre, Aventura greacă Volumul II, Editura Meridiane, Bucureşti, 1987

Piatkowski, Adelina, Istoria Epocii Elenistice, Editura Albatros, Bucureşti, 1996

Şarambei, Nicolae; Şarambei, Iohanna, 99 Personalităţi ale lumii antice, Editura

Albatros, Bucureşti, 1983