Mănăstirea Sfinții Împărați Constantin și Elena de pe Movila lui Burcel

Legenda lui Burcel istorisită de cronicarul moldovean Ion Neculce în "O samă de cuvinte"
și transpusă mai apoi în versuri de Vasile Alecsandri, dar mai puțini știm că țăranul sărac și întreaga
lui poveste au existat cu adevărat.

Și pentru că - tipărită și afișată pe geamurile pangarului de la mănăstire - am mai găsit o

informație interesantă, o redau în continuare: "La 13 mai 1632, Alexandru-Vodă Iliaș întărește lui
Vasile Purcel, fiul lui Gavrilă Purcel, nepotul lui Purcel postelnicul, o bucată de loc în Codăești, pe
valea Vasluiului. Domnitorul îi dă dreptate lui Vasile Purcel într-un proces cu popa Gligore din
Glodeni (sat astăzi dispărut) care-l deposedase de pământ în timpul lui Moise-Vodă Movilă, făcând
hotărniciri necinstite. Procesul a fost câștigat de urmașii lui Purcel prin prezentarea unui uric de la
Ștefan cel Mare din 1498 prin care au dovedit că stăpâneau pământul de 134 de ani, de când
străbunul lor fusese împroprietărit de domnitor". Uricul lui Ștefan cel Mare nu s-a păstrat, dar s-a
păstrat documentul din 13 mai 1632 în care se face referire la acesta. Așadar, concluzia istoricilor
este că pământurile care se întindeau între satele Codăești, Glodeni, Dușești, incluzând și actuala
movilă, au aparținut șoimanului Purcel, oșteanul răsplătit de Ștefan cel Mare.

Mergând pe DN 24 Iași-Vaslui, după intrarea pe teritoriului județului Vaslui, pe partea dreaptă

a drumului se află Movila lui Burcel, o formațiune naturală pitorească, cunoscută pentru legenda
despre un țăran înzestrat cu pământ de către domnitorul Ștefan cel Mare și Sfânt (1457-1504).
Legenda spune că prin anul 1498 domnitorul însoțit de alaiul său s-a întâlnit cu un țăran fără o mână
(șoimanul Burcel care luptase alături de domnitor la Războieni) care ara de zor o movilă de pământ,
în zi de duminică. Țăranul a fost întrebat de domnitor de ce muncește în zi de duminică, la care el a
răspuns că nu are pământ și că, pentru a-și hrăni familia, trebuie să muncească din greu la fratele său
care îi împrumută un plug și un bou doar duminica pentru a-și ara micul său ogor. Conform legendei,
domnitorul Ștefan cel Mare i-a dat lui Burcel șase pungi cu galbeni pentru ca să-și cumpere boi și
plug.
În zonă a existat o familie cu numele Burcel (sau Purcel), care a stăpânit moșii și a dat țării
dregători de seamă, pierzându-și însă proprietățile în secolul al XVII-lea. Zona mai este cunoscută și
ca rezervație botanică, cu numeroase specii rare din flora Moldovei. În fiecare an, la data de 21 mai,
pe Movila lui Burcel are loc un festival folcloric, cu formații și interpreți din mai multe județe și,
uneori, și din Republica Moldova.
În anul 1993, fusese sfințit în apropierea Movilei lui Burcel un paraclis al Mănăstirii "Ștefan
cel Mare și Sfânt". Starețului mănăstirii respective, arhimandrit dr. Ștefan Gușă, i-a venit ideea să
ridice un nou așezământ monahal chiar sus, pe vârful Movilei, înscrisă în lista monumentelor istorice
din România și "rezervație naturală botanică", protejată de lege.
Ca urmare a acestor aprobări, la data de 21 mai 1996, P.S. Gherasim Putneanul, episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a fost delegat de Episcopia Romanului și Hușilor și a oficiat
slujba de sfințire a locului unde urma să fie ridicată noua mănăstire. În decurs de un an (1996-1997)
au fost ridicate trei case și o bisericuță de lemn, care au fost sfințite la 21 mai 1997 de către
P.S. Ioachim Mareș, episcop al reactivatei Episcopii a Hușilor.
 Lucrările au continuat și în prezent există trei corpuri de chilii, un aghiazmatar frumos sculptat
în lemn de stejar, o bucătărie de vară, un adăpost pentru vite, un grup statuar constând din trei cruci,
o hartă a Moldovei în hotarele ei firești și o statuie reprezentând Dacia Traiană, precum și un bust al
lui Ștefan cel Mare.
În toamna anului 2005, în urma unui scurtcircuit, biserica Mănăstirii "Movila lui Burcel" a
ars. În locul bisericii mistuite de incendiu, au fost construite alte două biserici, una de lemn pentru
călugări și alta de piatră, pentru cetățenii care vin să se roage la mănăstire. În prezent, se
intenționează amenajarea fie a unui cămin de copii, fie a unui azil de bătrâni , sau poate chiar a
amândouă la un loc.
La mănăstire nu există apă potabilă, deși s-a forat până la 300 metri adâncime. S-a reușit totuși
captarea câtorva izvoare de coastă la circa 1 km de mănăstire, dar din lipsă de fonduri nu s-a reușit să
se facă aducțiunea apei până sus, în prezent apa fiind adusă cu "sacaua" de la 2 km, de la cealaltă
mănăstire.
Hramul mănăstirii este sărbătoarea Sf. Împărați Constantin și Elena (21 mai), întrucât
împăratul bizantin Constantin cel Mare este cel care a legiferat Duminica ca zi de odihnă
prin Edictul de la Milan (313), iar Ștefan cel Mare i-a dat șase pungi cu galbeni lui Burcel ca să-și
cumpere boi și plug pentru a nu mai necinsti ziua de odihnă, Duminica.
Toate construcțiile ridicate pe Movila lui Burcel sunt din lemn. Biserica-paraclis este căptușită
în interior cu polistiren și lambriu, iar în exterior cu șiță (draniță), acoperișul fiind de asemeni din
șiță. Sculptura interioară a bisericii (străni, iconostase, scaun arhieresc, tetrapoade și catapeteasmă) a
fost realizată în lemn de stejar de o echipă de artiști populari condusă de Ovidiu Țucă din Vânători
Neamț, iar pictura catapetesmei aparține profesorului C. Ciubotaru din Târgu Neamț.
Grupul statuar format din trei cruci de pe Movilă reprezintă fie cele trei cruci de pe Golgota,
fie Sfânta Treime, fie cele trei provincii românești, fie chiar cei trei luceferi ai Ortodoxiei: Sfântul
Apostol Andrei - hramul paraclisului de la Mănăstirea "Ștefan cel Mare și Sfânt", Constantin cel
Mare - cel care oficializează creștinismul și Ștefan cel Mare - cel care a apărat creștinismul, după
căderea Constantinopolului sub turci (1453). Soclul monumentului urmează să fie placat cu scene
din viața voievodului Ștefan cel Mare al Moldovei, iar de o parte și de alta a crucilor se intenționează
să se sculpteze în lemn, piatră sau să se toarne în bronz sau fontă pe Ștefan cel Mare și pe Burcel cu
boul în brazdă, așa cum l-a întâlnit Ștefan cel Mare în acea zi de Duminică a anului 1498.
Celălalt monument, care cântărește câteva zeci de tone și a fost realizat în anul 1994 de
sculptorul Gheorghe Alupoae, este al unei femei din bronz. Femeia, care simbolizează Dacia
Traiană, este prezentată cu ambele mâini ridicate deasupra capului rupând Pactul Ribbentrop-
Molotov (1939) prin care s-a hotărât anexarea de către URSS a Basarabiei, uitându-se spre harta
Moldovei cu cetățile lui Ștefan cel Mare de pe malul Nistrului: Cetatea Hotin, Cetatea
Soroca, Cetatea Orhei, Cetatea Tighina, Cetatea Albă și Cetatea Chilia. În centrul hărții, este
reprezentat mareșalul Ion Antonescu ordonând trecerea Prutului în 1941 și soldații care au eliberat
Basarabia și care au fost măcelăriți dincolo de Prut în localitatea Țiganca, față în față cu
localitatea Murgeni, dincoace de Prut.