Noțiuni generale despre Wushu

Artele marţiale se referă la faptul că răspunsul la gândire este acţiunea. O acţiune care are ca
obiectiv un control desăvârşit asupra minţii şi trupului printr-o activitate fizică, în care se foloseşte
ca limbaj propriu tehnica de luptă inspirată de cele mai multe ori din natură, impunând o anumită
stare emoţională, o anumită abilitate (îndemânare), dar şi o inteligenţă ascuţită, iar ca toate acestea
să se răsfrângă asupra echilibrului individului, acesta trebuie să aibă o conduită morală pozitivă,
în acelaşi timp să dovedească o sensibilitate sufletească ce îi oferă echilibrul dintre bine şi rău (yin-
yang).
În alt înţeles, artele marţiale reprezintă o activitate de graniţă, punctul de întâlnire al tuturor
activităţilor care definesc un om cu natura superioară “de a fi”. Prin artele marţiale se ajunge la
cunoaşterea vieţii interioare, a spiritului de educaţie. În acelaşi timp este şi o acţiune motrică
încadrată "într-un sistem de idei, reguli şi forme de organizare în vederea obţinerii unui efect
complex de adaptare a organismului şi de perfecţionare a dinamicii acestuia". Poate fi şi un cod de
exprimare ritmică a tehnicilor de luptă, cu o devastatoare eficienţă, în egală măsură fiind o formă
de autoapărare, dar şi o cale de menţinere a stării optime de sănătate.

Ce sunt Artele Marţiale?

Denumirea de arte marţiale conţine doi termeni: “artă” şi “marţială”. Primul termen “artă”
se referă la o formă a conştiinţei sociale şi, la fel ca şi ştiinţa, are o funcţie de cunoaştere. Spre
deosebire de ştiinţă, arta ca fenomen cultural reflectă realitatea prin imagini concret senzoriale sau
prin gesturi. Arta reflectă realitatea în mod artistic, îndeplinind astfel o funcţie estetică şi una
social-educativă. Operele de artă în general au un conţinut ideatic, care este şi elementul lor
determinant, adresându-se în egală măsură intelectului, psihicului, având în acelaşi timp şi rolul
de a crea stări emoţionale, posedând o formă care organizează, exprimă şi comunică conţinutul
respectiv.
Tot după același autor, sensul celui de-al doilea termen “marţial” îşi are originea în faptul că
“Marte” era zeul războiului la romani. Astăzi acest termen presupune o stare solemnă şi gravă, o
atitudine ostăşească, războinică, sau o ordine juridică de unde şi noţiunea de “lege marţială” – care
desemnează stabilirea ordinii prin forţă, dar cu o iscusinţă, abilitate, farmec şi talent specific
conduitei umane de excepţie.
Ideogramele care reprezintă artele marţiale pot fi exprimate astfel:
 Prima ideogramă -WU- este compusă din două părţi:
 prima simbolizează acţiunea de oprire, de stopare;
 cea de a doua reprezintă pictograma unei suliţe.
Caracterul complet are două semnificaţii:
 cea dintâi se referă la folosirea luptei sau a forţei (militare) pentru a înfrânge
dezordinea şi violenţa, restabilind liniştea cu ajutorul armelor, dar în spiritul dreptăţii (legea
marţială);
 cea de-a doua semnificaţie se referă la oprirea luptei sau a forţei concretizată,
concentrată gestic în cunoscutul salut chinezesc.
Celălalt termen -SHU- înseamnă artă sau tehnică. Cei doi termeni luaţi împreună se traduc
prin arta de a opri lupta şi/sau prin luptă, adică ceea ce indică artele marţiale. Acesta chiar dacă
poate fi un răspuns, totuşi el nu argumentează alegerea termenului de artă.
Din explicaţia de bază a sensului termenului de artă, se observă o intersectare a
caracteristicilor fundamentale ale acestui termen şi acesta încă de la începutul genezei speciei
umane, când supravieţuirea şi exprimarea sentimentelor au fost o condiţie primordială de
cunoaştere a personalităţii umane, cu ajutorul unui set de metode variate şi complexe având în
acelaşi timp şi o funcţie educativă, iar exprimarea lor la nivel psihic şi fizic creează o stare
emoţională specială.
De aici şi denumirea disciplinelor de luptă „cu mâinile goale” sau „cu arme tradiţionale”
care îşi au originea în ţările asiatice, având atât caracter de autoapărare, cât şi de menţinere a unei
stări optime de sănătate. Termenul de arte marţiale a fost ales din următoarele motive: ”reprezintă
traducerea aproximativă a ideogramelor care desemnează aceste activităţi în ţările din care provin.
Gesturile motrice specifice, procedeele tehnice exersate în mod ştiinţific oferă calea spre un înalt
nivel estetic şi o maximă eficienţă, producând un impact vizual intens. Crează stări emoţionale,
posedând forme care organizează, exprimă şi comunică acest conţinut prin luptă şi kata, tao
exprimă stiluri proprii şi profunde. Se bazează atât pe sursele biochimice de energie cât şi pe
energia captată prin procesul respirator şi care controlată prin anumite tehnici specifice are un rol
terapeutic sau contribuie la dezvoltarea anumitor abilităţi specifice de către practicanţi”.
“Arte marţiale” este o denumire generală, acordată multitudinilor stiluri de luptă care s-au
dezvoltat în diferite zone şi medii sociale ale Chinei, purtând însemnele filosofiei, religiei şi
culturii chineze. În contextul actual, artele marţiale, în general, au căpătat sensuri noi, specifice
societăţii moderne. Astfel, ele sunt practicate sub forma general acceptată şi practicată de
autoapărare de către cetăţeni, forme competiționale - cluburi sportive, sau sub formă de luptă
militară în cadrul unităţilor militare.
 Wushu şi variantele acestuia, între care Tao-ul şi Sanshou-ul propuse și utilizate în
experimentul nostru în activitatea de recreere, se potriveşte oricărei persoane care doreşte să
practice o activitate de recreere și să obţină în același timp o formă fizică excelentă, dar şi să înveţe
tehnici de autoapărare foarte eficiente (sau practice). O caracteristică specifică o reprezintă faptul
că practicanţii de arte marțiale Wushu / Sanshou / Tao-ul îşi pot dezvolta abilitatea sau capacitatea
de a se apăra atât la distanţă mică, cât şi la distanţă mare în situaţii de luptă reale.
În şcolile din Republica Moldova și România, de mai mulţi ani, la nivelul începătorilor
practicanții învăţă tehnicile de bază ale Wushu-Sanshou (lovire cu pumnul, cu piciorul, prize şi
proiectări: da, ti, na, shuai), combinații de tehnici la sac şi bao, ceea ce are ca rol de a dezvolta
coordonarea corpului şi pregătirea fizică specifică. La nivelul intermediar, practicanții învăţa
combinaţii şi aplicaţii practice ale acestora cu partener (sparring - lupta tip studiu). Acest lucru
dezvoltă simţul timingului, viteza de reacţie şi capacitatea de intuiţie. De asemenea, creşte puterea
fizică, coordonarea respiraţiei cu tehnicile de luptă, canalizarea puterii pe lovituri şi rezistenţa la
lovituri.
Capacitatea, Wushu-Sanshou-Tao-ul-arte marțiale, oferă oportunitatea practicanților de a-şi
însuşi adevărata esenţă a unei mari varietăţi de stiluri din artele marţiale, a formelor de întrecere
Wushu cu actuale posibilităţi reale de a fi recunoscut ca joc olimpic, îndeplinind condiţiile
specifice (practicarea pe scară largă de către iubitorii de Wushu din 75 de ţări din 4 continente –
Wushu fiind recunoscut şi practicat în 88 de ţări din 5 continente); Comitetul Olimpic Internaţional
a recunoscut Wushu-ul la reuniunea de la Salt Lake City din 2002.
“WUSHU” (arta de a lupta), deşi este părintele recunoscut al majorităţii artelor marţiale,
şi-a găsit, pentru a cunoaşte şi a înţelege, sensul a ceea ce azi Wushu-ul reprezintă ca activitate de
recreere. Se impunea în consecinţă cunoaşterea originii și dezvoltării sale multimilenare ca artă
marţiala pură.
Aflăm originea Wushu-ului încă în comuna primitivă, când oamenii trebuiau să-şi folosească
instrumentele de piatră nu numai pentru a-şi dobândi hrana, ci şi pentru a se împotrivi animalelor
sălbatice.
De-a lungul timpului, Wushu-ul s-a integrat culturii chineze, dezvoltându-se şi suferind
diferite influenţe specifice dinastiilor istorice ale Chinei. În timpul dinastiei Yin şi Zhon (1200-
771 î.e.n.) apare jiaoli (lupta corp la corp) care, alături de tirul cu arcul şi cursele de cai, s-a înscris
ca disciplină militară în pregătirea tinerilor pentru “supravieţuire şi muncă”.
În perioada statelor combatante (476-211 î.e.n.) apar numeroase strategii care subliniază
importanţa Wushu-ului în pregătirea militară. Tot în această perioadă arta mânuirii săbiei (jian-
shu) este dezvoltată de o mare maestră a acestei arme, Yue Niy, care a fost invitată chiar la curtea
imperială pentru a-şi expune teoriile şi metodele de antrenare în legătura cu mânuirea săbiei.
 De-a lungul dominaţiei dinastiilor de nord şi sud (439-265 î.e.n.), Wushu-ul primeşte
influenţe religioase prin intermediul diferitelor precepte care promovau artele marţiale în temple
şi mănăstiri ca formă de stăpânire fizică şi psihică. Tot în această perioadă încep să ia amploare
exerciţiile de respiraţie, concentrare şi control energetic (gigong) – precum şi medicina
tradiţională. În timpul dinastiei Yuan (1271-1368) Wushu-ul cunoaşte un regres deosebit prin
faptul că legile imperiale interziceau practicarea artelor marţiale de către oamenii obişnuiţi. Este
momentul în care societăţile secrete propagă Wushu-ul mai ales ca o formă de cultură, însă în
acelaşi timp în cadrul Wushu-ului militar se dezvoltă tehnici de luptă cu armele lungi (suliţa,
halebarda).
Instaurarea dinastiei Ming (1368-1644) a adus din nou înflorirea culturii şi bineînţeles a
artelor marţiale, care se caracterizează în această perioadă prin exerciţiile demonstrative
individuale sau de grup, prin executarea unor tehnici atât cu mâna goală cât şi cu diferite arme
(paloş, sabie, suliţă, baston).
Venirea la putere a dinastiei Qing (1644-1911) a interzis practicarea Wushu-ului. Totuşi în
această perioadă se dezvoltă unele stiluri interne de Wushu ca taijiquan (boxul supremei
perfecţiuni) şi baguazhang (boxul palmei celor opt trigame), stiluri ce aveau o solidă fundamentare
fiziologică. După anul 1911 China a fost sfâşiată de numeroase războaie interne care aveau ca scop
cucerirea puterii imperiale de către diferitele fracţiuni politice.
Cel mai amplu eveniment care şi-a pus amprenta şi asupra dezvoltării artelor marţiale a fost
“Răscoala Tai Ping” din 1850, prin aceea că a dat o lovitură grea dinastiei manciuriene. Al doilea
eveniment l-a constituit “Răscoala boxerilor” în care s-au reunit foarte mulţi practicanţi de arte
marţiale, luptând împotriva exploatării străine ce a stăpânit China la începutul secolului XX.
Evenimentul a culminat cu asedierea cartierelor străine din Beijing timp de 55 de zile, după
care legaţia străină a fost salvată de o expediţie militară internaţională, la care a participat şi
Japonia, înfrângând răscoala prin utilizarea armelor de foc. Datorită acestui lucru, artele marţiale
au căzut în disgraţie, fiind considerate ca nişte acte barbare şi lipsite de eficienţă în faţa armelor
occidentale.
Provocarea unui maestru japonez de arte marţiale de către un vestit expert chinez în Wushu
(există acum și un film artistic intitulat IP man) a fost evenimentul covârşitor în acele vremuri, el
căpătând şi accente politice. Întâlnirea s-a desfăşurat în incinta consulatului japonez din Shanghai
şi s-a încheiat cu înfrângerea japonezului, dovedind faptul că străvechea China avea puterea de a
învinge modernismul prin tradiţie. În acest oraş se deschide prima şcoală oficială de Wushu a
secolului XX.
După proclamarea Republicii Populare Chineze, Wushu a devenit componenta de bază a
culturii fizice tradiționale, cunoscând o dezvoltare spectaculoasă sub îndrumarea şi sprijinul
guvernului. Comisia de stat a înfiinţat la Beijing un institut de Wushu care reprezintă cel mai mare
centru de cercetare a teoriei, de schimb de experienţă şi tindea să devină o academie internaţională
de Wushu cu o proprie structură de profil.
În continuare vom descrie una din formele cele mai active cu rezonanţă internaţională a
Wushu-ului, forma recreativă cât și competițională de întrecere Sanshou, care este o formă de
Kung Fu/Wushu chinezesc care are o istorie de aproape 3000 de ani, din care am extras și noi
anumite tehnici și planificate pe care le-am introdus în experimentul nostru. Probele arată că
această practică se întinde în toată istoria îndelungată a Chinei.
Competiţii de Wushu Sanshou modern s-au ţinut în mod regulat la Jocurile Naţionale ale
Taiwanului încă din 1950, uneori sub alte denumiri cum ar fi “Kuoshu Leitai”. În Republica
Populară Chineză (China continentală), Wushu Sanshou a fost activ promovat din 1979. În 1985,
China a găzduit primul Campionat Internaţional de Wushu (incluzând şi Sanshou-ul) la Xian, unde
s-a format şi comitetul de pregătire al Federaţiei Internaţionale de Wushu. În 1990, Wushu a fost
introdus ca probă cu medalii în Jocurile Asiei. În acelaşi an, Federaţia Internaţională de Wushu
(I.W.U.F.) s-a format oficial la Beijing şi a fost recunoscută şi acceptată ca probă internaţională
de Comitetul Olimpic în 1999. Federaţia Internaţională de Wushu găzduieşte în mod curent
Campionatul Mondial de Wushu, odată la 2 ani, la care participă concurenți din mai mult de 50 de
ţări de pe 5 continente ce se întrec în Tao-ul (exerciţii din stiluri tradiţionale) şi Sanshou.
La ora actuală în China, mii de amatori sau profesionişti ai stilului Wushu Sanshou fac parte
din echipe ce reprezintă diferite provincii, oraşe, poliţia, armata, universităţile şi şcolile de arte
marţiale întrecându-se în competiţii pe toata durata anului.
Competiţiile profesioniste sunt televizate săptămânal de către aproximativ 200 de posturi
TV, având o popularitate asemănătoare cu cea a fotbalului.
Wushu-ul s-a dezvoltat rapid în întreaga lume, în particular în ţări ca: Brazilia, Egipt, Franţa,
Anglia, Iran, Japonia, Koreea, Rusia, U.S.A., Vietnam, România și se poate regăsi astăzi și în
Republica Moldova.
Performanţele concurenților la diferitele competiţii internaţionale au reflectat nivelul ridicat
de Sanshou din ţările lor.
Asociaţia Americană de Wushu Sanshou (A.W.S.A.) crede că există potenţial pentru ca
membrii ei să devină cei mai buni la acestă probă şi depun toate eforturile pentru a-şi atinge ţelul.
Tot această asociaţie e hotărâtă să pună bazele unor cluburi de Sanshou în fiecare universitate
americană. A.W.S.A. va oferi asistenţă, va antrena, pregăti şi certifica instructori, va stabili
programe de activitate fizică şi promovare pentru studenţi, va organiza turnee peste tot în America.
Baza teoretică a Wushu-ului și utilizarea tehnică a mijloacelor din Wushu / Sanshou / Tao-
ul în activitățiile de recreere la persoanele adulte sunt încă ne-exploatate la ora actuală și sunt
necesare cercetări relevante pentru a descoperi adevăratele beneficii pe care le poate aduce
practicanțiilor noștri.
În acest subcapitol analizăm sumar caracteristicile fizice, psihice și biotipul din postura de
practicant Wushu și proiectează o deslușire a caracteristicilor cinematice și fizice bazată pe
extragerea caracteristicilor practicanțiilor de arte marțiale Wushu, oferind suport pentru
identificarea comportamentelor din activitățiile de recreere prin mijloacele din Wushu, conturând
pragurile corecte pentru identificarea aspectelor caracteristice ale subiecților noștri.
Odată cu creșterea numărului de practicanți ai Wushu-ului și răspândirea lui pe plan național
și internațional, crește și nevoia de cercetare științifică privind statutul competitiv și/sau recreativ
al practicanțiilor, ceea ce a condus la diagnosticarea indicelui recreativ să devină unul din centrele
cercetării științifice actuale.
Dedicat în cazul nostru dezvoltării programului recreativ, Wushu câștigă treptat atenția la
nivel global, de aceea pentru adaptarea la numărul tot mai mare de practicanți și pentru a se asigura
că practicanții ocazionali obțin rezultatele dorite, de exemplu în programele generale ale activității
de recreere, s-a început treptat să se concentreze și să se acorde atenție diagnosticului și pregătirii
practicanțiilor Wushu în vederea caracteristicilor fizice, psihice și biotipul practicanțiilor acestui
stil.
Totuși, datorită metodei inovatoare de diagnosticare din studiul nostru, aceasta a fost
limitată la utilizarea procedurilor de testare, testând starea generală de sănătate și condiție fizică a
celor 40 de participanți la experiment cât și testarea psihologică și chestionarul sociologic Calitatea
Vieții, dar și aptitudinile motrice. Influențate de dezvoltarea rapidă a Wushu-ului și de necesitatea
activitățiilor recreative pe acest segment al populației adulte cu vârsta de 40-50 de ani, metodele
de diagnosticare, menținere și cultivare a acestora au fost mult îmbunătățite, ceea ce a determinat
mai mulți experți și antrenori, din colectivul de cercetare, să se dedice cercetării stării aspectelor
caracteristice, fizice și psihice, ale practicantului de Wushu.
Mijloacele din Wushu Sanshou se concentrează în general în primul rând pe exerciții din
grupele mari de mușchi ale membrelor. Neglijează stabilizarea grupelor de mușchi mici și
antrenamentul cu putere explozivă în zona nucleului profund, urmând principiile și metodele
orientale tradiționale de pregătire fizică. Aceasta implică eficiența transmiterii forței, mărimea
forței explozive și a puterii de stabilitate în zona centrală și capacitatea de coordonare a mușchilor
care controlează nervii pentru a executa munca/exercițiul/tehnica respectivă, dar cu totul diferite
mișcările în Wushu Tao-ul, unde întâlnim tehnici și mișcări mai line, de suplețe, meditație de tip
Qigong / Tai-ji.
 Conform „teoriei barilului” a lui Tian în „modelul geamăn” al puterii competitive, lipsa unei
anumite abilități va limita dezvoltarea capacității competitive generale a practicantului, deci este
imperativ să se aplice antrenamentul funcțional activității Wushu în mod științific și rezonabil.
Cercetările privind pregătirea practică în activitatea de recreere, în China se concentrează în
principal pe utilizarea activității disponibile. În fiecare ramură a Wushu-ului, metodele și ideile de
pregătire funcțională sunt studiate activ pentru a îmbunătăți eficiența activității respective.
Introducerea mijloacelor tehnico-tactice propuse din Wushu, atent selecționate de colectivul
nostru de cercetare, în activitatea depusă pentru a îmbunătăți calitatea tehnicilor de recreere devine
o tendință inevitabilă în dezvoltarea strategiei și a planificării diagramei activității moderne de
recreere pentru persoanele adulte 40-50 de ani din experimentul nostru.
Pe măsură ce cercetările privind activitatea funcțional - recreativă în ramurile artei marțiale
Wushu se adâncesc treptat, acestea au fost aplicate și dezvoltate pe scară largă.
Conștientizarea cetățenilor cu privire la formarea disponibilă devine din ce în ce mai
puternică. Cu toate acestea, pregătirea practică din procesul de activitate recreativă este folosită în
principal pentru scopul competițional și/sau de recreere, în timp ce metodele sunt aplicate
cetățenilor obișnuiți, inclusiv persoanelor de vârsta adultă 40-50 de ani cum este în cazul nostru.
Cu toate acestea, există o lipsă de cercetare științifică în ramura Wushu care să se
concentreze pe aspectul recreativ așa cum ne-am propus noi, așa că este necesar considerăm să se
studieze aplicarea acțiunilor funcțional-recreative în activitatea de recreere la persoanele adulte
40-50 de ani.
În baza efectului real al acțiunilor funcțional-recreative, vom aplica teoria și metoda practică
a tehnicilor de acțiune Wushu în vederea proiectării unui program de activitate util în acest
domeniu recreativ, ceea ce credem că persoanele de vârstă adultă 40-50 de ani vor beneficia la
maxim de el.
De asemenea, vom efectua în activitatea noastră și vom aplica un program funcțional,
tehnico-tactic folosind mijloacele din Wushu pentru a explora efectul pregătirii practice asupra
calității vitezei și forței tehnicilor Wushu, care pe lânga efectul recreativ poate îmbogăți de
asemena și nivelul aptitutidinilor fizice generale, induce starea de bine psihologică, cât și beneficii
la nivel de sănătate ale practicantului, iar în viitor să le poate îmbunătăți performanța generală
curentă.
Practicantul de Wushu (Sanshou forma de luptă cât și Tao-ul) trebuie să dea dovadă de un
evident spirit de sacrificiu, abnegaţie, dispuşi să depună un efort dus până la limita epuizării şi care
se adaptează cel mai bine la noile cerinţe ale regulamentului.
Toate aceste calităţi împreună cu: siguranţa, încrederea, optimismul, capacitatea mare de
concentrare a atenţiei, gândirea şi răspunsul rapid la situaţiile neprevăzute din meci, eroismul şi de
ce nu patriotismul, îl pot face pe practicantul devenit luptător Wushu să atingă marea performanţă
şi să devină campion.
Biotipul constituţional al luptătorului practicant de Wushu-Sanshou trebuie să prezinte o
alură normală, să fie armonios dezvoltat, cu o musculatură foarte puternică şi de bună calitate
(supleţe, forţă, viteză, rezistenţă). Practicantul de Wushu-Tao-ul, este mai flexibil, mobil, rapid,
cu o bună coordonare motrică, ce se poate îmbunătăți treptat odată cu repetițiile, flexibilitatea,
rezistența, puterea, viteza, echilibrul și coordonarea până își va imprima stilul și tactica personală.
Wushu-ul este un stil complet din punct de vedere biologic deoarece au loc solicitări deosebite pe
plan neuropsihic, neuromuscular, endocrinometabolic, cardiovascular şi cardiorespirator.
Importanța proporționalității lungimii membrelor superioare și inferioare (indice de span)
fiind un beneficiu în lupta la distanță (indicele trebuind să fie mai mare decât statura cu 7-11 cm),
mobilitatea - flexia coloanei vertebrale să fie mai mare de planul oriental de sprijin cu 6-11 cm),
aceasta constituind un avantaj în executarea de eschive şi fente, dar şi atunci când aceștia sunt
imobilizați la sol după o proiectare. Între doi concurenți cu greutate egală, în Sanshou de exemplu,
se preferă cei cu statură mai înaltă.
Ţesutul adipos în raport procentual cu masa adipoasă oscilează de la 8% până la 12% la
categorii mici, 12% la categorii mijlocii iar 12-13% la categorii mari ajungându-se la 13-14% şi
chiar peste această cifră la categoriile super grea (peste 90 Kg).
Din punct de vedere energogenetic, efortul în Wushu este de tip mixt, aerob și anaerob în
proporţie de 75 - 35%. Pe fondul aerob al efortului survin numeroase momente de efort anaerob,
exploziv, de intensitate mare, cu toracele blocat, în timpul executării proiectării urmate de
proiectări şi imobilizări la sol, care determină o mare datorie de oxigen, iar solicitarea
cardiovasculară trebuie să răspundă la dezvoltarea rezistenţei în regim de forţă–viteză. Durata
scurtă a unei întâlniri de exemplu, a determinat dinamizarea extremă a luptei Sanshou, două reprize
a 3 minute cu pauză de un minut, care se desfăşoară într-un ritm rapid, susţinut, practic fără
momente de studiu cu scop tactic, la o intensitate în limitele unei stări aparent stabile, cu o
frecvenţă de 170-186 contracţii/min. şi o tensiune arterială de 160-180 mmHg maximă şi 50-60
mmHg minimă.
Solicitarea majoră a practicanțiilor de Wushu cade asupra sistemului nervos şi a
analizatorilor optic, acustic şi vestibular. Dacă luăm în considerare şi varietatea procedeelor
tehnice, a căror execuţie necesită îndemânare, viteză de execuţie şi reacţie, curajul, coordonarea,
tenacitatea, virtuozitatea nelipsind de la un luptător de Wushu-Sanshou, capacitatea rapidă de
decizie pentru aplicarea celor mai potrivite acţiuni de atac, contraatac şi apărare, în funcţie de
situaţiile mereu schimbătoare ale fiecărui moment, Sanshou-ul se încadrează fără nici o îndoială
în categoria fenomenelor fizice de mare complexitate dar în același timp poate fi o excelentă
activitate fizică de recreere.
Starea de sănătate trebuie să fie foarte bună. Atenţia va fi îndreptată în special analizatorilor,
aparatului locomotor cât și sistemului cardiovascular.
În concluzie, principalele cerinţe ale unui practicant de Wushu sunt de ordin:
a) motric – 45% (forţă viteză 45%, anduranţă 35%, îndemânare 20%);
b) psihic 40% (dârzenie 45%, iniţiativă 35%, vigilenţă 20%);
c) somatic 15% (talie 40%, lungimea membrelor superioare şi inferioare 55%).
Aceste cerinţe vor fi cu atât mai importante şi mai bine puse în valoare cu cât ele vor fi
însoţite de o capacitate tehnică ridicată.
Mai este important faptul că sistemul osos cu cât este mai dur, prin metode de repetiții
speciale, cu atât, de exemplu, practicantul Wushu-Sanshou poate să suporte mai uşor loviturile (de
exemplu: tibie în tibie).
În ceea ce priveşte trăsăturile psihologice ale practicantului de Wushu, sub acest aspect
practicanții trebuie să fie dârji, perseverenţi, vigilenţi, curajoşi, cu iniţiativă şi inteligenţă nativă,
cu rezistenţă mare la stres, durere fizică şi slăbire pentru categorie, cu un sistem nervos central
puternic, echilibrat, mobil.
În mod tradițional, rutinele Tao-ul-lui au fost compilate pentru a păstra tehnicile și tacticile
unei anumite linii sau sistem, incluzând rutine individuale și rutine de grup, precum și rutine de
duel cu doi sau mai mulți practicanți implicați. Au conținut bogat și divers, folosind atât tehnici cu
mâna goală, cât și tehnici cu arme.
La nivel cinematic, diagnosticul cinematic se poate baza pe caracteristicile spațiale și
temporale ale mișcărilor tehnice ale Wushu-ului, caracteristicile spațio-temporale ale
diagnosticului cinematic, observarea, înregistrarea și analiza și evaluarea execuției acțiunii.
Acțiunile tehnice din Wushu aparțin clasificării mișcării înainte în această stimulare
dinamică. În kinesiologie se consideră de obicei timpul necesar de la faza de inițiere până la faza
de stabilizare ca fiind timpul total pentru finalizarea campaniei. Viteza de mișcare determină viteza
unei tehnici Wushu de execuție. Desigur, realizarea mișcării Wushu depinde și de timpul necesar
pentru fiecare fază de inițiere, încetinire și stabilizare. Prin urmare, timpul total pentru finalizarea
unei mișcări Wushu este inevitabil legat de metoda de repetiție, nivelul tehnic al activității,
caracteristicile și distanță. Analiza datelor prin captarea imaginilor cinematice ale unor tehnici
Wushu, după filmarea cu o cameră în infraroșu, la nivel cinematic, analiza unui obiect în mișcare
s-a bazat pe două perspective: forța și starea de mișcare.
Astfel, după ce am prezentat sumar mijloacele din Wushu, introducerea în istoria artelor
marțiale Wushu, generalități ale practicantului și aspectele unor ramuri ale sale (Sanshou și Tao-
ul) prezentate in subcapitolele anterioare, putem să apreciem cu adevărat importanța și inovația
în vederea implementării lui, utilizănd mijloacele combinate din Wushu, în procesul activității de
recreere al persoanelor de vârstă adultă 40-50 de ani din studiul nostru, având în obiectiv atragerea
beneficiilor favorabile pozitive pe care le poate aduce asupra sănătății, păstrării și/sau îmbunătățirii
ei, inducerea ”stării de bine psihologică”, o calitate a vieții mai pozitivă, dezvoltarea aptitudinilor
motrice, învățarea unor tehnici de autoapărare utile în viața de zi cu zi, socializare, combaterea
sedentarismului și deschiderea de noi orizonturi.
Nu în ultimul rând, putem afirma că modelul persoanei adulte 40-50 de ani care dorește să
participe la asemenea acțiuni fizice de recreere utilizând mijloacele din Wushu, trebuie să iși dea
seama și să fie conștient de valoarea și beneficiile acesteia și să continue practicarea cât și să aspire
asupra acestor valori incontestabile, valori terapeutice cu alte cuvinte, ale recreerii prin mijloacele
din Wushu pe tot parcursul vieții indiferent de vârstă, poziție socială, starea materială sau
financiară, așa cum în China este un cult național ca persoanele de orice vârstă, să practice Wushu-
ul în orice locație posibilă (parcuri, centre de recreere, școli, fabrici, universități, etc.).

Clasificarea sistemului Wushu

WUSHU Tao-ul, se divizează în probele:
 Stilul de Nord (Chang-Quan - boxul cu mâinile goale, arta mânuirii armelor precum
paloșul Dao-Shu, sabiei Jian-Shu, bastonului Gun-Shu și a suliței Qiang-Shu);
 Stilul de Sud (Nan-Quan - boxul cu mîinile goale, arta mânuirii paloșului de Sud
Nan-Dao, bastonului de Sud Nan-Gun);
 Stilul Intern (Taijiquan - boxul cu mâinile goale și arta mânuirii sabiei Taijijian);
 Stilul Opțional (cu mâinile goale, cu arme sau fară).
WUSHU Sanda, se divizează în:
 Lei-Tai (forma militară de întrecere);
 Sanshou (forma sportivă de întrecere).
Wushu - arte marțiale cuprinde elemente specifice orientale cu un conținut vast de mișcări
și tehnici, ce se determină prin dobândirea și dominarea unor abilități psihomotorii speciale,
precum: suplețe musculară la nivelul sistemului osos, muscular și articular, mobilitate articulară,
viteza de execuție, și, o forță explozivă cât și rezistență specifică, capacitatea de coordonare
(echilibrul, ambidexteritate, coordonare segmentară și generală). Cuprinde o variație de tehnici de
realizare cu membrele superioare - brațe, membrele inferioare - picioare și tehnici mixte adică
brațe-picioare, în strâns acord cu anumite trăsături moral-volitive, precum: voință, tenacitate,
perseverență dar și curaj.
 Unul din obiectivele Wushu-ului regăseşte dezvoltarea unui artist în arte marţiale, agil, abil,
cu o forţă specifică pe lovituri, cu o tehnică variată şi capacitate de a aplica diferite tehnici, atât la
distanţă mare cât şi la distanţă mică, în luptă totul bazându-se pe un control total al minţii şi al
corpului, totul fundamentat pe o morală riguroasă.
În general practicanții care nu sunt interesaţi pentru forma de luptă full sau light contact,
regăsesc totuşi în activitățiile de Wushu o cale excelentă de recreere, ce poate oferii un canal pentru
eliberarea tensiunii și anxietății, facilitând astfel stabilitatea emoțională și rezistența și în același
timp o dezvoltare şi o îmbunătăţire a capacităţii motrice ("posibilitatea organismului dobândită şi
înnăscută prin care se pot realiza eforturi variate ca structură şi dozare") o stare de sănătate bună
precum şi o stare mentală care să-l ajute în diferite situaţii în viaţa de zi cu zi. De aceea, studiul
nostru aplicat persoanelor de vârsta adultă 40-50 de ani, am considerat ca stilul Wushu-Sanshou
combinat cu Tao-ul varianta fără arme (Chang-Quan, Nan-Quan și Taijiquan), aduce o noutate
științifică în acest domeniu, pe plan național și internațional, noi potrivindu-l, mixându-l și
planificându-l în scopul implementării în activitatea de recreere.
După "Wushu Standard Course" mijloacele de bază şi strategia din Wushu includ:
 poziții statice (Bu Xing);
 lovituri de pumn (Quan Fa);
 lovituri cu palma (Zhang Fa);
 lovituri de picior (Tui Fa);
 prize (Na);
 proiectări (Shuai);
 blocaje şi parări (Dang, Shan);
 combinații.
Toate aceste tehnici sunt coordonate cu o deplasare dinamică şi eficientă.
Aceste mijloace ca și sinteză de lovituri de braţe, picioare şi proiectări care se regăsesc în
Wushu-ul modern are o imensă varietate de sisteme de strategie. În general, strategia cea mai
simplă pentru practicanții începători este aceea de a folosi tehnicile de picior în lupta la distanţă
mare, loviturile de pumn la distanţă mică şi proiectările în contactul corp la corp.
Secvenţa unui exercițiu din Wushu poate debuta cu lovituri de picior şi de braţ care necesită
o anume distanţă între practicanți pentru a accelera mişcarea pentru a putea elibera puterea
loviturii. Aceasta se realizează la contactul loviturii cu ţinta (full/light-contact). În timp ce în alte
discipline de arte marţiale, ca de exemplu: box, judo, taekwando, karate şi kickboxing, acţiunile
sunt de obicei oprite la contactul corp la corp dintre concurenți, în Wushu (Sanshou) acţiunea va
continua cu faza de proiectare (Shuai). Când luptătorii încearcă să se dezechilibreze reciproc şi în
acelaşi timp să se ferească să fie proiectaţi, urmarea logică a tehnicii este agăţarea reciprocă.
 De mare importanţă este şi principiul “împrumută forţa adversarului pentru a te exercita
asupra lui” (Jie li shi li) ceea ce presupune sensibilitate şi elasticitate, neutralizând şi dând un
răspuns agresiunii în timp ce forţa motrică a oponentului este controlată.
Wushu (Sanshou) reflectă foarte bine şi teoria “începi mai târziu dar ajungi (atingi) primul”
(Hou Fa Xian Zhi). De exemplu, lovitura circulară din întoarcere cu piciorul drept (din spate)
(Heng Sao Tui) ia mai mult timp până atinge ţinta datorită traiectoriei curbilinii, în timp ce lovitura
directă (Ce Chuai) ia mai puţin timp datorită traiectoriei liniare. De aceea, această din urmă tehnică
de lovire este preferabilă în luptă pentru a o contra pe prima sau orice altă tehnică curbilinie.
Proiectarea poate fi eficient făcută, dacă urmează după o lovitură agresivă de picior (Jie Tui)
care-l face pe oponent să se gândească de două ori înainte de a se lansa într-o lovitură.
Dezechilibrarea prin agăţarea piciorului (Bao Tui) poate fi o tehnică foarte bună împotriva
unui bun boxer. La fel ca şi în celelalte stiluri de luptă, o secvenţă combinată, reală sau falsă, şi
îmbinată cu tehnici de parare poate să dovedească, din punct de vedere fizic şi psihologic, o metodă
eficientă de câştigare a meciului.
Aceste elemente de bază și mijloace ale tehnicii din Wushu (Sanshou / Tao-ul), stăpânite
corect şi eficient induc practicantului o stare de recreere și stau la temelia pregătirii viitorilor
participanți la evenimente competiționale, iar mai târziu la formarea stilului lor propriu de
execuție.