Sunteți pe pagina 1din 260

Călătorie în lumea artelor marțiale

„Artele Marțiale încep și se termină cu respectul.”


(Gichin Funakoshi)

Cuvânt introductiv
Obiectivul prioritar al cursului de față îl constituie transmiterea
unui bagaj de cunoştinţe specifice care să întregească fondul teoretic şi
metodic al copiilor, studenților și al practicanților și a tuturor persoanelor
interesate să cunoască cât mai bine lumea aceasta a artelor marțiale.

Pe lacul Biwa
Într-o dimineaţă, bacul care asigura traversarea lacului Biwa era
plin de pasageri. Un călător ieşea în evidenţă faţă de ceilalţi prin
exuberanţă şi lăudăroşenia sa:
- Eu, a strigat el, nu mă tem de nimeni în lupta cu sabia. I-am
învins pe samuraii cei mai iscusiţi din ţara mea!
Toţi tăceau cu prudenţă. În acel moment samuraiul a văzut un om
care îi întorcea spatele.
- Ei, tu! A spus el cu grosolănie. Văd că porţi săbii, eşti, deci,
samurai. Nu vrei să mă priveşti în faţă şi te înţeleg, a adăugat el, rânjind,
pentru că tremuri de frică să nu te provoc la luptă!
Omul s-a întors cu faţa la el şi i-a spus calm:
- Numele meu este Bokuden. Arta mea diferă de a ta: eu lupt fără
arme.
- Ha! Ha! Ha! S-a prăpădit de râs samuraiul. Ei bine, să ne
luptăm şi toţi cei aflaţi aici să ne fie martori.
- Accept, a răspuns omul. Dar nu pe această plută, mai bine pe
insulița pustie care se zăreşte acolo.
- Haide, cârmaciule, du-ne pe insula aceea şi fiecare să asiste la
lecţia pe care o voi da acestui laş!
Când bacul a ajuns lângă insula pustie, samuraiul a sărit imediat
pe uscat. Atunci, cu un gest rapid, Bokuden a apucat prăjina luntraşului şi
s-a îndepărtat de mal împreună cu toţi pasagerii.
- Iată cum lupt eu fără arme! I-a strigat el samuraiului încrezut,
care îşi agita săbiile cuprins de o mare furie.
Şi, în timp ce bacul dispărea la orizont, toţi pasagerii au izbucnit
în hohote de râs, iar copiii, femeile şi bătrânii nu mai râseseră aşa de multă
vreme.”

3
Gheorghe Pricop
CUPRINS

Cuprins 4
Capitolul I – Noțiuni generale despre artele marțiale 5
Capitolul II – Noțiuni specifice 13
Capitolul III – Tehnica de bază 25
Capitolul IV – Acțiuni în tehnica de bază 35
Capitolul V – Tehnica de atac 45
Capitolul VI – Tehnica de apărare 63
Capitolul VII – Despre autoapărarea fizică 77
Capitolul VIII – Mijloace specifice autoapărării fizice 83
Capitolul IX – Armele naturale în artele marțiale 95
Capitolul X – Armele tradiționale în artele marțiale 105
Capitolul XI – Formele în artele marțiale 115
Capitolul XII – Tactica 127
Capitolul XIII – Anatomia în artele marțiale 137
Capitolul XIV – Biomecanica, accidentele și primul ajutor în
145
sporturile de combat
Capitolul XV – Artele marțiale în școli 153
Capitolul XVI – Competițiile în artele marțiale 167
Capitolul XVII – Echipamente specifice 183
Capitolul XVIII – Stiluri de arte marțiale din Asia 195
Capitolul XIX – Stiluri de arte marțiale din Europa și America 217
Capitolul XX – Jocuri pregătitoare pentru arte marțiale 229
Index Povestiri 258
Bibliografie 259

4
Călătorie în lumea artelor marțiale
„Eu nu sunt decât un ghid, sunt degetul care vă arată luna.
Nu pierdeţi timpul uitându-vă la deget. Luna este minunată.
Ar trebui să vă străduiţi s-o vedeţi.”
(Bruce Lee)

CAPITOLUL I

NOȚIUNI GENERALE DESPRE


ARTELE MARȚIALE

1. CE SUNT ARTELE MARŢIALE


2. SCURT ISTORIC
3. ARTELE MARȚIALE ÎN ROMÂNIA

5
Gheorghe Pricop
1. CE SUNT ARTELE MARŢIALE

Întâlnim sub denumirea de arte marţiale toate formele de luptă sau


în apropierea lor, care au ca scop formarea luptătorului în vederea obţinerii
victoriei pe câmpul de luptă. Forme de autoapărare care folosesc întreg
corpul, transformându-l printr-o muncă grea şi sistematică într-o armă
efectivă. Cam aceasta ar putea fi o definiţie bună, pe vremea când
războaiele şi în speţă, lupta corp la corp, făceau parte integrantă din viaţa
societăţilor medievale. Lupta perfecţionată, stilizată, ridicată la rang de artă.
Artă pentru că prin transmiterea din generaţie în generaţie a tehnicii, aceasta
a căpătat o frumuseţe şi o eleganţă prin care a depaşit prima menire, aceea
de simplă tehnică de luptă.

Evoluţia armelor de foc şi schimbarea tacticilor de război a făcut ca


pentru un timp artele marţiale să-şi piardă din faimă şi să fie uşor neglijate.
Redescoperirea lor s-a produs într-un mod exploziv şi a avut ca element
catalizator puternica influenţă pe care o are practica artelor marţiale asupra
educaţiei în dezvoltarea tinerilor.
S-au reevaluat vechile tehnici, s-au revăzut principiile morale şi au
apărut noile stiluri de luptă complet adaptate cerinţelor epocii moderne.
Evident că aceste principii au existat dintotdeauna. Însă cine stătea să se
gândească la ele atunci când miza pe campul de luptă era însăşi viaţa. Apoi
au apărut primele încercări de a defini aceste stiluri de luptă. La început
timid ezitant, apoi din ce in ce mai mult la obiect, ştiinţific, riguros.
În “ Dicţionar de Arte Marţiale “, Luis Frederic spune pe larg că
“s-a convenit să se dea numele de Arte Marţiale tuturor activităţilor fizice şi
mentale al căror scop era odinioară antrenamentul cu sau fără arme, în
disciplinele şi tehnicile războiului.” Dacă scopul lor inţial a fost acela de
luptă, astăzi se pune un accent cel puţin la fel de mare pe valoarea
educativă, urmărindu-se întru-câtva o “călire sufletească a celor care
practică şi de a promova o anumită filozofie”.

6
Călătorie în lumea artelor marțiale
O altă definiţie la fel de interesantă o găsim în “Dicţionarul
timpului nostru“ care ne spune despre Artele Marţiale ca fiind “ disciplina
individuală de atac şi apărare” fapt ce nu mulţumeşte pe toată lumea pentru
că de aici lipsesc referirile tocmai la ceea ce înseamnă arta. Artă, pentru că
practicantul acţionează asupra propriei fiinţe, pentru că tehnica a căpătat o
frumuseţe şi o valoare morală depăşindu-şi menirea iniţială, aceea de
eficienţă în luptă.
DEX-ul ne prezintă arta ca fiind “activitate umană care are ca scop
producerea de valori estetice. Îndemanare, pricepere, măiestrie..” Marţial
se referă la “războinic, militar”. Îndemanare, măiestrie în formele de luptă.
Ele sunt arte şi nu sport, pentru că acesta urmăreşte un scop
imediat, prin competiţie sau din contra, de distracţie. Aceasta face ca sportul
să fie accesibil doar la o anumită vârstă sau pentru cei cu o anumită condiţie
fizică. Ori Artele Marţiale se vor a fi dincolo de orice, un mod de a deveni şi
nu de a fi, un mod real de transformare şi nu doar o imagine. Ele sunt mai
ales un mod de viaţă.
În esenţa lor, Artele
Martiale urmăresc să dea o
stare de echilibru, urmăresc
calea de mijloc. Oricât ar
părea de ciudat. Să acţionezi
instinctiv, din reflex- atunci când se
impune, şi totusi să nu-ţi pierzi echilibrul.
Să nu faci lucruri pe care apoi să le regreţi, mai
întâi să găndeşti. Greu, dar totuşi aceasta este calea
corectă şi eficientă. Să conştientizezi tot ceea ce faci,
în aşa fel încât, instinctiv, să faci ceea ce este corect.
Să acţionezi eliberat de rodul acţiunilor tale.
Armonie, respect, puritate, linişte. Cele patru
adevăruri zen, sunt valorile cele mai preţuite de
practicantul, adeptul, căilor marţiale.
Ca o sinteză putem spune că Artele Marţiale
sunt arte ale războiului la nivel fizic dar şi spiritual. În trecut bazate în
primul rând pe educaţia militară cu scopul de a fi cel ce pleacă în viaţă de pe
câmpul de luptă. Uşor de-a lungul timpului ele au căpătat pe lângă valoarea
practică de autoapărare şi valenţe spirituale sau chiar au devenit o practică
importantă în menţinerea şi obţinerea sănătăţii. Extrem de educative, ele au
continuat să atragă spiritul de luptător. Spiritul luptătorului ancestral .În
încheiere se poate spune că Artele Marţiale şi practica spirituală de orice fel
sunt un elogiu pentru o viaţă trăită corect.

7
Gheorghe Pricop
2. SCURT ISTORIC

Tot ceea ce în prezent cunoaştem sub denumirea de Arte Marţiale,


este rezultatul unei lungi evoluţii a procedeelor tehnice dezvoltate pe
parcursul a mai multe secole şi a transmiterii fidele a tradiţiilor.
Totuşi majoritatea stilurilor de Arte Marţiale, aşa cum se practică
astăzi, nu datează decât de la începutul secolului nostru, sfârşitul secolului
trecut.
Originea artelor marţiale se pierde în negura timpurilor. Ele au
apărut ca o necesitate de protecţie, de apărare, având ca scop principal a ieşi
învingător din eventualele confruntări posibile. Problema de a stiliza lupta,
de a o face cât mai eficientă, cât mai economică ca efort, a apărut în
momentul în care pentru multe popoare, războiul devenea o a doua natură.
Astfel că acestea au dezvoltat stiluri şi forme de luptă cu o amprentă
proprie.
Astăzi se consideră India, ca fiind leagănul artelor marţiale
străvechi, locul de unde au pornit în cucerirea civilizaţiilor. Bineînţeles că
forma originală a dispărut, regăsindu-se în
câteva în tehnicile de autoapărare indiene
existente la ora actuală. La bază, ele sunt
susţinute de filozofia budistă, iar ca sistem
de luptă, conţin atât tehnici practicate cu
mâna liberă, cât şi tehnici cu arme. Din
India, aceste sisteme au pătruns destul de
lejer în China, ţară care în acea perioadă
era foarte deschisă la tot ce apărea nou.
Însă cel care este recunoscut ca
având o contribuţie majoră la dezvoltarea
artelor marţiale în China, este călugărul
indian Bodhidharma, un bun cunoscător
al practicilor de masaj şi de autoapărare
indiene. El a intodus învăţăturile sale la mănăstirea Shaolin, creând o serie
de exerciţii şi înlănţuiri de tehnici ce vor sta mai departe la bazele stilului
Wu shu.
Scopul principal pe care de fapt el l-a urmărit, a fost acela de a-i
întări fizic pe călugării prea epuizaţi de multele practici spirituale.
8
Călătorie în lumea artelor marțiale
Mănăstirea Shaolin “PĂDURE TÂNĂRĂ”, devine astfel un
important punct pe traseul dezvoltării Artelor Marţiale. Sucesele avute de
călugări în confruntările cu atacatorii mănăstiri, îi recomandă pe aceştia în
timp ca fiind luptători desăvârşiţi.
Ulterior tot în cadrul mănăstirii Shaolin se dezvoltă stilurile de
practică inspirate din mişcările de luptă ale animalelor. De asemeni, se
dezvoltă practica cu arme. La început pe post de arme fiind uneltele folosite
în curtea mănăstiri pentru grădinărit şi agricultură şi abia mai târziu fiind
confecţionate arme specifice de luptă.
La mijlocul secolului al-XVII- lea, mănăstirea a fost distrusă, pe
considerentul că devenise prea puternică, de armata imperială. Câţiva
călugări au reuşit să scape şi să ducă mai departe arta lor. S-au creat astfel
mai multe stiluri în funcţie de tehnica fiecărui călugăr. Concomitent Artele
Marţiale s-au dezvoltat şi în celelalte ţări din Asia, Japonia, Vietnam,
Coreea, Tailanda, Mongolia, Malaezia, Taiwan, Laos etc. Însă primele
stiluri de Arte Marţiale care au ieşit de pe pământ asiatic şi au pătruns în
Europa şi în America, au fost cele japoneze.
Judo-ul este prima Artă Marţială, care reuşeşte să cucerească
lumea. Având la bază Ju jutsu, arta străveche de luptă a samurailor, Jiguro
Kano a eliminat tehnicile periculoase, în ideea creării unei arte de apărare
noi, care între timp însă a devenit mai mult un sport. Drumul odată creat,
pătrunderea a multe alte stiluri a fost relativ facilă, după 1950 apărând multe
Arte Marţiale noi, aparţinând diverselor ţări asiatice.

3. ARTELE MARŢIALE ÎN ROMÂNIA

Anul 1990 reprezintă un punct de inflexiune foarte important


pentru societatea românească. Mari transformări la nivel economic, social şi
cultural concretizate prin încercarea de readucere şi realiniere la vechile
valori, dar şi prin dorinţa de atragere a tot ce se consideră nou dar necesar.
Prin numărul impresionant de practicanţi, prin multitudinea de
stiluri existente deja la acea dată, prin efectele benefice asupra sănătăţii,
influenţe pozitive asupra moralei, dar şi prin posibilitatea dobândirii unor
metode specifice de autoapărare, artele marţiale au fost imediat acceptate şi
asimilate în procesul de creştere, dezvoltare şi educare a tinerilor.

9
Gheorghe Pricop
Artele marţiale se practicau în România de câteva decenii, dar abia
după ianuarie 1990 au fost legalizate, fapt ce a permis posibilitatea
instructorilor de reevaluare a metodelor şi mijloacelor de acţionare în
antrenament, studiu comparativ între practicanţii interni şi cei din afara
graniţelor ţării. Corectarea şi însuşirea elementelor de tehnică şi de teoria
antrenamentului specific, dar şi aprofundarea elementelor de cultură şi
filozofie ce întotdeauna însoţesc un stil de arte marţiale.
Practicarea în legalitate dar şi după metode şi mijloace corecte a
făcut ca după 1990 să avem un adevărat exod de practicanţi în locurile de
practică, în special în rândul tinerilor şi al copiilor. Acest lucru a facilitat
recunoaşterea artelor marţiale ca disciplină completă şi introducerea ei ca
disciplină universitară, fapt ce a creat posibilitatea unui studiu ştiinţific şi
sistematic elaborat. Astfel s-au putut pune în evidenţă bazele tehnice şi
metodice în artele marţiale ceea ce a condus la construirea unui sistem
pedagogic bine elaborat în studiul artelor marţiale, beneficiarii fiind copii,
tinerii şi în general toţi practicanţii.

10
Călătorie în lumea artelor marțiale

Sfaturi pentru profesori

Menține postura corectă.

Nu înceta niciodată antrenamentul.

Discerne între ceea ce este adevărat și ceea ce este


fals.

Cand apare adversarul tău, salută-l imediat.

Sfaturi pentru elevi

11
Gheorghe Pricop
Povestire zen

Kyuzo Mifune și spartul ţiglelor


Odată, când Kyuzo Mifune a vizitat un dojo de karate, unul dintre
karatişti i-a făcut o demonstraţie de spargere a ţiglelor. După ce acesta a
spart un anumit număr de ţigle aşezate una peste alta, el 1-a întrebat pe
Mifune: „Poate un judocan să facă aşa ceva?”
„Da, e foarte uşor”, i-a răspuns Mifune.
„Chiar aşa? Am putea vedea şi noi ce fel de tehnica ar folosi
judocanul?”, 1-a provocat karatistul.
„Desigur. Te rog, pregăteşte ţiglele. Mă voi întoarce într-un minut”,
a dat instrucţiuni Mifune.
La scurt timp, Mifune s-a întors cu un ciocan.
„Sper că nu te vei folosi de acea unealtă pentru a sparge ţiglele!”, a
protestat karatistul.
„De ce nu? Ţi-am spus că este foarte uşor. În Judo, principiul
esenţial este folosirea eficientă a energiei ki”.

12
Călătorie în lumea artelor marțiale
”Campionii nu sunt făcuți în săli. Campionii sunt făcuți din ceva ce au
adânc în interiorul lor – o dorință, un vis, o viziune.”
(Muhammad Ali)

CAPITOLUL II

NOȚIUNI SPECIFICE ARTELOR


MARȚIALE

1. DO SAU DAO. CALEA ARTELOR MARŢIALE


2. DOJO, SALA SAU ”LOCUL CĂII” ÎN ARTELE MARȚIALE
3. CE TREBUIE SĂ ŞTIE UN ÎNCEPĂTOR
4. INSTRUCTORUL / MAESTRUL / ANTRENAMENTUL

13
Gheorghe Pricop
1. DO SAU DAO. CALEA ARTELOR MARŢIALE

Ideograma DO sau DAO

Pronunțat DAO sau TAO în chineză, iar în japoneză pronunțat DO


este un concept al filozofiei chineze care înseamnă "cale", "metodă" sau
"învățătură".
Conform taoismului, Tao este forța fundamentală care curge în
toate ființele și lucrurile inerte din Univers. Este "principiul" de bază sau
fundamental după care sunt înțelese toate legile Universului.
Artele marțiale din întreaga lume dar în special cele chineze au în
denumirea lor asociată și ideograma DO sau DAO. Astfel se introduce ideea
că practicarea unei arte marțiale este o cale prin care practicantul are
posibilitatea de a avansa pe calea Tao și de a ajunge astfel la comuniune cu
Universul.
Ideea conștientizării legăturii strânse care trebuie să existe între
exercițiile fizice și dezvoltarea internă a practicantului este sintetizată și
prezentată în principiile pe care practicantul trebuie să le cunoască și să le
urmărească în dezvoltarea sa. Deși la prima vedere aceste principii diferă,
cel puțin ca exprimare de la un stil la altul, totuși la o privire mai atentă se
poate remarca faptul că mesajul este același: de a nu folosi violența; de a
controla energiile; de autocontrol fizic și emoțional; de a căuta dezvoltarea
personală și nu satisfacții materiale.
Însușirea și aplicarea acestor principii în viața de zi cu zi este o
condiție importantă pe care practicantul trebuie să o probeze pentru a putea
accede spre gradele superioare.

14
Călătorie în lumea artelor marțiale
Câteva exemple:

1. Să te străduieşti să atingi cel mai înalt nivel tehnic în Artele


Marţiale şi să descoperi scopul Artelor Marţiale.
2. Să respecţi disciplina Artelor Marţiale şi
să ajuţi la dezvoltarea stilului.
3. Să trăieşti în armonie cu ceilalţi, să-ţi
respecţi seniorii şi colegii.
4. Să fii bun cunoscător al regulilor Artelor
Marțiale şi să păstrezi intactă onoarea de practicant
de Arte Marţiale.
5. Să respecţi toate stilurile de Arte
Marţiale, să utilizezi forţa numai în
autoapărare şi în apărarea dreptăţii.
6. Munceşte din greu pentru cuceriri
personale şi tehnice.
7. Trăieşte o viaţă cu onoare, modestie şi
nobleţe.
8. Dezvoltă-ti personalitatea, astfel încât să depăşeşti toate
obstacolele în viaţă.
9. Dezvoltă o judecată sănătoasă şi robustă şi acţionează cu
înţelepciune.
10. Să ai încredere în tine, autocontrol şi bunăvoinţă, constant să te
autoevaluezi pentru a atinge noi performanţe.

15
Gheorghe Pricop
2. DOJO, SALA SAU “LOCUL CĂII” ÎN ARTELE MARȚIALE

SALA SAU LOCUL DE PRACTICĂ


În trecut din cauza condiţiilor vitrege, se practica foarte mult afară,
în mijlocul naturii. În zilele noastre toată lumea caută locuri de practică
acoperite, cât mai luxoase şi mai elegante.
Sala de antrenament sau DOJO este considerată ca fiind locul căii
şi nu doar o simplă sală de sport. Aici practicantul vine special ca să-şi
întâlnească calea, ca să parcurgă drumul spre înţelepciune.
Respectul pentru sală este deosebit. Se salută de fiecare dată, atât la
intrare cât şi la iesire. Se vine echipat special, cu atitudine adecvată, se
acţionează în principiu.
Hainele, grijile, problemele zilnice, totul se lasă la intrarea în sala
de practică.
În sală există un regulament, scris sau nescris, dar înţeles prin
observaţie, care trebuie respectat foarte strict. Şeful sălii are locul lui, o
bancă, un scaun etc. pe care nu trebuie să mai stea nimeni. Este locul de
intimitate şi de reculegere. La fel cum, în formaţie, în stânga stau asistenţii
şi gradele mari, iar în dreapta se aliniază gradele mici.
În definiţia sa cea mai simplă şi funcţională, Dojo reprezintă sala
de antrenament şi locul de întâlnire pentru persoanele care studiază oricare
dintre artele marţiale Do japoneze. Dojo este un termen japonez a cărui
semnificaţie este “locul lui Tao”, deoarece Dojo era în trecut anexat
templelor. Astfel, o data intraţi în Dojo, acesta trebuie văzut ca un loc
personal sacru în care ne antrenăm. Pentru a crea o atmosfera plăcută în
cadrul Dojo, trebue să respectăm cu stricteţe regulile de conduită Dojo
Reigi.
În sala de antrenament se învaţă foarte multe lucruri într-un timp
foarte scurt şi, mai ales, învăţăm ceea ce suntem de fapt în realitate şi cum
reacţionăm în faţa situaţiilor de viaţă.
Conflictele care au loc în sala de antrenament ne ajută să facem
faţă conflictelor din afara sălii de antrenament. Disciplina şi concentrarea
necesară în sala de antrenament le folosim şi în afara sălii de antrenament,
în viaţa obişnuită.
Primul lucru pe care un elevul îl învaţă în sala de antrenament este
să o păstreze curată. Elevii spală sala la începutul şi sfârşitul

16
Călătorie în lumea artelor marțiale
antrenamentului, nu ca o dovadă de disciplină oarbă, nici pentru a fi înjosiţi,
ci pentru a învăţa sa fie curaţi şi să respecte munca. Un echipament curat şi
un corp curat, respectul faţă de tine însuţi, faţă de cei din jur şi faţă de
Artele Marţiale vor conduce inevitabil către un spirit curat.

Uniforma
Uniforma folosită în școlile de karate
tradițional este numită Dogi (sau GI prescurtat)
și constă din trei părți: veston (kimono), pantaloni
(zubon) şi centura (obi). GI purtat în dojo-ul este
de culoare albă sau alb natural. Toată lumea ce
aparține de un anumit club poartă Dogi de aceeași
culoare. În trecut filosofia spune că toată lumea
este egală, indiferent de statut social, ocupație,
sex, rasă sau religie.
În partea de sus este purtat cu rever
stânga pe exterior și poate fi fixat cu şiruri de
caractere situate pe laturi. Nu toate dogi au aceste
legături; centura este principalul mod de a păstra
haina închisă. Dogi trebuie să fie menținut
întotdeauna curat și îngrijit. Orice ruptură trebuie
să fie reparată rapid. Nu se poartă nimic sub
partea de sus a dogi (femeile pot purta un tricou alb).

Embleme
Există doar două embleme, care sunt permise pe Dogi și acestea
pot fi achiziționate de la dojo-ul fiecărui club:
1. Kanji Kyokushin - purtat pe partea stângă a hainei, peste inimă, nu
indică doar stilul de karate, dar, de asemenea, arată că spiritul de Kyokushin
este în inima.
2. Emblema Dojo - identificarea dojo-ului la care te antrenezi. Acesta
este purtat pe mâneca stângă între cot și umăr, de obicei, aproximativ un
centimetru sub cusătură.

17
Gheorghe Pricop
3. CE TREBUIE SĂ ŞTIE UN ÎNCEPĂTOR

Eticheta in Dojo

Aceste norme sunt


proiectate pentru a ajuta buna
funcționare a dojo-ului. Multe dintre
aceste proceduri sunt de bun-simț,
multe sunt simple bune maniere, iar
cele mai multe sunt modelate pe
tradițiile din Japonia, adaptate la
karate-ul modern.

1. La intrarea sau la ieșirea în/din dojo, întoarce-te mereu cu faţa,


apleacă-te și salută. Apleacă-te, apoi, în direcția celorlalți elevi din clasă și
salută din nou.
2. Când întârzii la antrenament, așteaptă până vei fi chemat de
instructor să intri în formație cu ceilalți.
3. Nu-ţi scoate nici o parte din dogi în timpul antrenamentului dacă
nu ţi se spune aceasta.
4. Nu mâncați, nu mestecați gumă, nu fumaţi sau nu consumaţi nici o
băutură în dojo.
5. Nu se părăseşte aşezarea în formaţia de lucru fără a cere
permisiunea instructorului, indiferent de motivaţie. Niciodată să nu stai cu
faţa la altar când îţi aranjezi ţinuta.
6. Când eşti chemat să demonstrezi tehnici cu sensei începe cu
salutarea acestuia. Fă tot ce poţi să foloseşti cea mai buna tehnica când eşti
uke pentru cei cu grade mari. Trebuie să te străduieşti tot timpul şi să
prezinţi un spirit de antrenament riguros şi puternic.
7. În DOJO nu se poartă bijuterii sau alte accesorii de orice fel.

18
Călătorie în lumea artelor marțiale
4. INSTRUCTORUL / MAESTRUL / ANTRENAMENTUL

INSTRUCTORUL
Instructor, antrenor, profesor, oricum ar fi, sub orice denumire, dar
în această ordine, este cel care conduce o sală, un loc de antrenament. Între
aceste denumiri, există o diferenţă dată atât de gradul pe care îl are
respectiva persoană, după cum am văzut mai sus, cât şi de tipul de cursuri
absolvite în domeniu.
Instructorul are un rol determinant în educarea şi formarea noastră,
ca viitori luptători, atât din punct de vedere fizic, cât şi moral educativ, este
complet neindicat a încerca să-ţi fii singur instructor. De altfel se ştie că, cel
mai prost antrenor îl are cel care se antrenează singur.

În Artele Marţiale nu există democraţie. Din momentul intrării în


sală conducătorul sălii sau cei desemnaţi de el sunt direct responsabili de
procesul educaţional, de ce anume şi în ce fel se practică. Fără instructor nu
se poate învăţa. Atenţie însă, nu toţi care spun că pot preda, chiar o pot face.
Şi nimic nu poate fi mai rău decât un fals profesor.
Respectul pentru instructorii noştri este cu totul deosebit. Sunt
salutaţi de fiecare dată când ni se adresează, ţinând privirea în jos.
Respectăm ceea ce ne spun, chiar dacă uneori ni se pare lipsit de sens,
pentru că dintre noi toţi, ei sunt cei care ştiu. Care au fost pe acolo. Este
posibil ca peste timp să ne dăm seama de acest lucru. Trebuie să fiţi deschişi
pentru învăţăturile primite şi să nu judecaţi prea uşor. Inteligenţa elevului
constă tocmai în faptul de a putea învăţa din experienţa instructorului şi nu
din a-l verifica.

19
Gheorghe Pricop
MAESTRUL
Există mulţi instructori, dar puţini Maeştri. Maeştrii, pentru fiecare
dintre noi, nu sunt aşa cum s-ar crede la prima vedere, aceia care ne învaţă
cum să facem o tehnică, ci sunt aceia care ne învaţă când, în ce moment să
ne folosim de tehnica învăţată. La ce ne ajută să ştim acea tehnică. Un bun
Maestru este şi posesorul unui nivel tehnic superior dar şi a unei pedagogii
foarte bune. Este empatic, este cel care trebuie să aibă toată încrederea
voastră, este cel care te îndrumă pe cale.
Un bun Maestru, face ca elevul să acţioneze de dragul acţiunii şi nu
pentru a aştepta recompense sau de teama pedepselor. Însa un bun elev ştie
aceste lucruri şi iese în întampinare. Lasă-te în grija Maestrului. Acesta te
va purta în tehnică, prin energia sa proprie.
Este important să căutaţi şi apoi să alegeți. Nu lăsaţi doar
întamplarea să vă ghideze. Odată hotărât, învăţaţi să aveţi încredere în
Maestrul pe care vi l-aţi ales. Un bun Maestru are deja prea multe încercări
în spate pentru a mai fi nevoie de altele noi. O viaţă dedicată căutării,
dedicată căii, cu sacrificii pe care poate nu le veţi şti niciodată. Fiţi atenţi la
ceea ce spune pentru că în mod cert, totul izvorăşte dintr-o cunoaştere
profundă, de prea multe ori experimentată.

Fiecare astfel de sală de antrenament, Dojo, este condusă de un


,,Sensei” . În limba japoneză, ,,Sen” înseamnă ,,înainte”, iar ,,sei” înseamnă
născut. În traducere, ,,Sensei ” înseamnă ,,cel care s-a născut înaintea ta”.
La început, profesorul îi va arăta tehnicile de luptă fără să intre
prea mult în amănunte, aşteptând ca elevul să descopere singur
semnificaţiile lor.

20
Călătorie în lumea artelor marțiale
Dacă elevul are răbdarea şi tenacitatea să urmeze acest drum, iar
profesorul inspiraţia să-l conducă în mod optim, în cele din urma elevului i
se revela esenţa Artelor Marţiale. Elevul trebuie să fie conştient că un
profesor nu îi va ,,arăta” ceva anume din Artele Marţiale, deoarece acestea
nu sunt nici show, nici spectacol de circ.
Profesorul va împărtăşi elevului din experienţa sa, determinându-l
să refacă drumul parcurs de primii maeştri, să-şi dea seama care este rolul
său în şirul celor care au practicat Artele Marţiale şi nu în cele din urmă,
prin perfecţionarea sa, să contribuie cu ceva de valoare la evoluţia
umanităţii.

ANTRENAMENTUL
Lecţia de antrenament se desfăşoară conform cerinţelor de
specialitate, atunci când acestea sunt cunoscute. Este foarte important ca
antrenamentul să se desfăşoare corect, conform metodologiei teoriei
antrenamentului sportiv.
Există o împărţire în trei părţi a lecţiei de antrenament, după
modelul clasic, acestea fiind partea introductivă, partea fundamentală şi
partea de încheiere.
Partea introductivă, vizează organizarea colectivului în vederea
desfăşurării cu succes a antrenamentului, pregătirea aparatului locomotor,
prin acţiuni variate asupra sistemului osos şi a articulaţiilor şi prin acţiuni
asupra sistemului muscular sau altfel, elemente de încălzire articulară,
musculară şi de captare a atenţiei. Din păcate, de multe ori nu se acordă
suficientă atenţie acestei părţi din lecţie, din comoditate sau din neştiinţă.
În partea fundamentală se desfăşoară temele propuse pentru lecţia
în curs. Este partea cu durata ce mai mare din lecţie.
Partea de încheiere are ca sarcină exerciţii pentru revenirea
organismului după efort, elemente de analiză a lecţiei, etc.
Tipuri de antrenament. Antrenament la sală, antrenament
individual, antrenamente tehnice, antrenamente fizice, antrenamente
speciale pregătitoare pentru examene, competiţii, etc. şi stagii de club,
naţionale sau de lot naţional.
Metoda de antrenament favorită este repetiţia. Elevul repetă intens
şi de multe ori elementul sau procedeul tehnic până ce corpul îi devine
capabil de acţiuni intuitive.
În procesul de antrenament, instructorul se ocupă de toţi elevii la
fel. Indiferent de ce cred elevii, de aparenţe, fiţi siguri că instructorul vă
priveşte pe toţi cu acelaşi interes şi va acordă aceeaşi atenţie. Deşi poate
uneori nu pare, toţi elevii sunt la fel de importanţi pentru instructor.

21
Gheorghe Pricop
UNDE SE PRACTICĂ

Practica Artelor Marţiale se desfăşoară în cluburi specializate, sub


îndrumarea strictă a instructorilor autorizaţi sau a antrenorilor şi nu la voia
întâmplării. Este total neindicat a practica, de unul singur după tot felul de
manuale, după casete sau CD-uri video, cât şi după ureche sau după urechea
altora. Trebuie mare atenţie acordată acestui lucru, dacă nu vrem să greşim.
Putem şi chiar este recomandat să completăm informaţiile primite,
prin studiu individual, prin lecturi şi discuţii pe teme legate de ceea ce
facem, prin întrebările pe care ni le putem pune sau le putem pune
instructorului. Asta ca informaţie.
Munca individuală, ca antrenament fizic, începe în momentul în
care ne recomandă instructorul acest lucru. Pentru asta trebuie ca
practicantul să aibă deja un anumit nivel tehnic, riscând altfel, să batem
pasul pe loc şi mai mult, să încurcăm decât să progresăm.

22
Călătorie în lumea artelor marțiale

Sfaturi pentru profesori

Să ajungi înainte de a începe activitatea cu 15 minute.


Învaţă-i şi pe elevi.

Caută-ți motive pentru a fi prezent la lecție indiferent de


starea fizică sau psihică în care te afli.

Profesorul este acolo pentru a-ţi arăta (degetul care


arată luna). Restul depinde de tine.

Fii disciplinat în practica ta/în studiul personal.

Sfaturi pentru elevi

23
Gheorghe Pricop

Povestire zen

Bokuden și proba cu pernă


Spre deosebire de mulţi spadasini din Evul Mediu care respingeau
femeile, Bokuden avea o căsnicie fericită şi o familie numeroasă. Spre
sfârşitul vieţii, el a trebuit să ia decizia care din cei trei fii ai săi să fie
principalul său moştenitor şi conducătorul şcolii sale de sabie.
Pentru a se decide, Bokuden i-a supus pe cei trei tineri
următorului test: a plasat o pernă din lemn deasupra uşii glisante a camerei
sale, potrivind-o astfel încât să cadă de îndată ce cineva ar fi intrat în
cameră, după care i-a chemat pe rând pe cei trei.
Înainte de a intra în cameră, fiul cel mare şi-a dat seama că ceva
nu este în regulă. El a deschis cu grijă uşa şi-a băgat mai întâi mâna şi a
prins perna care cădea.
Cel de-al doilea fiu a intrat direct în cameră, dar a reuşit şi el să
prindă perna.
Cel de-al treilea fiu a intrat şi el direct, dar a reuşit să-şi scoată
sabia şi să taie perna în două în timp ce aceasta cădea.
După ce le-a observat comportamentul, Bokuden a decis
ca succesor să-i devină fiul cel mare.

24
Călătorie în lumea artelor marțiale
”Scopul final al artelor marţiale este să nu fie nevoie să le utilizezi.”
(Miyamoto Musashi)

CAPITOLUL III

TEHNICA DE BAZĂ

1. PREZENTARE GENERALĂ. CLASIFICARE


2. PRINCIPII SPECIFICE ARTELOR MARTIALE
3. SALUTUL
4. POZIŢII – CLASIFICARE ŞI PREZENTARE

25
Gheorghe Pricop
PROGRESUL TEHNIC
La anumite perioade de timp, instructorul sau antrenorul, cheamă
elevii pe care îi consideră pregătiţi, să se prezinte la examenele de
verificare, în vederea obţinerii unui grad superior.
Între examene există o perioadă minimă de timp, însă nu şi una
maximă. Dacă instructorul consideră că elevul nu este încă pregătit, atunci
acesta va aştepta până la următorul examen. Lucrul acesta este stipulat în
regulamentul tuturor Artelor Marţiale şi nu ar trebui să nemulţumească pe
nimeni, atât timp cât practica este un lucru benevol, iar ceea ce contează
este progresul şi nu diploma. În Asia nu-i trece
nici unui practicant prin cap, ideea de a-l
convinge pe instructor, că merită un
anumit grad. Aici în Orient sunt
cazuri când se doreşte chiar, a se
da două examene în unul singur.

1. PREZENTARE GENERALĂ. CLASIFICARE

Elementele și procedeele tehnice specifice artelor marțiale sau


sporturilor de luptă variază ca formă și manieră de execuție de la un stil la
altul, în funcție de principiile, filosofia și scopul urmărit în stilul respectiv.
Diferențele sunt vizibile, mai ales în tipul competițiilor de luptă
(non-contact, semi-contact, light-contact, full-contact). Totuși ca o structură
generală putem considera următoarele:
1.Tehnica de bază – elemente și procedee tehnice necesare pentru
inițierea în artele marțiale - Salutul, poziții, pivotări-întoarceri, deplasări,
școala căderii, distanțele, prize-apucări, dezechilibrări.
2.Tehnica de atac – elemente și procedee tehice specifice membrelor
superioare (pumn, sabia mâinii, cot, degete etc.), membrelor inferioare
(picioare, genunchi) – chei de braț, proiecții, tehnici de forfecare, chei de
picior, tehnici de aruncare, doborâre și proiecție
3.Tehnica de apărare – elemente și procedee tehnice ce vizează
blocarea, oprirea, devierea sau ieșirea în cazul unui atac advers executate cu
membrele inferioare, membrele superioare sau cu întregul corp.
4.Autoapărarea fizică – elemente și procedee tehnice specifice în
cazurile de luptă reală cu un agresor.

26
Călătorie în lumea artelor marțiale
5.Formele cu partener - SONG LUYEN – uri, lupta codificată, cu
partener; Formele individuale - QUYEN, luptă imaginară-forme tipar, etc.

2. PRINCIPII SPECIFICE ARTELOR MARTIALE

1. Principiul supleţii – cedării– judo, jujitsu, aikido.


- Sferei, folosirea forţei adversarului.
2. Principiul forţei şi alternării forţei şi a supleţei când eşti atacat în
forţă, tare, răspunsul trebuie să fie moale. Absorbţiei şi respingerii.
3. Rolul conducător al capului – capul determină mişcarea braţelor.
4. Rolul conducător al şoldului – şoldul determină mişcarea
picioarelor.
5. Privirea care străpunge – privirea trebuie fixată pe spiritul (gândul
adversarului) trebuie să vezi dincolo de aparenţe.
6. Spiritul ca apa – adversarul trebuie să se reflecte în tine (să nu te
pătrundă), să-şi vadă propria imagine să nu-ţi poată citi gândurile.
7. Este necesar să redescoperi puritatea copilărească pe care s-o
adaugi puterii şi vitezei omului matur.
8. Obţinerea starii de vid gândurile pe care le vedem au formă,
gândurile pe care nu le vedem nu au formă.
9. Decontracţie şi contracţie. Membrele care se depărtează de corp
înseamnă lovitută, iar cele care se apropie de corp înseamnă apărate
(blocaje, parări, apărări).
10. Kime, principiul intenţiei penetrante, intenţia, energia trece prin
adversar ca o forţă penetrantă.
11. Ying yang principiul acţiunilor pe direcţii contrare, pe ambele părţi
(stânga, dreapta, sus, jos, înainte-înapoi).
12. Eficienţă, maximă cu minim de efort.
13. Ambidextrie.
14. Folosirea forţei respiraţiei, principiul folosirii forţei respiraţie.
15. Principiul folosirii distanţelor.
16. Principiul inducerii în eroare-surprinderea adversarului.
17. Principiul inerţiei-greutăţii corpului.
18. Principiul echilibrului-al dezechilibrării adversarului cu sau fără
contact.

27
Gheorghe Pricop
3. SALUTUL
Poate cel mai important aspect ce deosebeşte arta de sport.
Începutul respectului pentru tine, pentru
cei care te învaţă, pentru ceea ce faci,
pentru cei din jurul tău. Salutul are o
valoare reală în ideea că e forma cea mai
directa de a mulţumi simplu şi eficient
pentru ceea ce primeşti.
Există salutul de ceremonie, de jos,
care se foloseşte în general la ocazii mai
speciale şi există salutul din picioare, cel mai
des utilizat.
Poziţia mâinilor în salut este strâns
legată şi diferă în funcţie de filozofia metodei
de practică. Apoi are şi valoare de recunoaştere
a practicanţilor de acelaşi stil, mai puţin
concludentă astăzi, dar cu mare valoare în
trecut pentru a împiedica luptele fraticide.
Ca forme mai cunoscute de salut, avem
salutul prin lipirea palmelor în faţa pieptului şi egalizarea energiilor yin-
yang, prin strângerea pumnilor, prin lipirea braţelor de corp şi înclinarea
trunchiului înainte, prin strângerea pumnului drept si lipirea de palma
desfăcută a mâinii stângi la nivelul pieptului, prin ducerea palmei drepte pe
inimă etc.
Salutul este sacru. Prin salut mulţumeşti anticipat pentru darurile
pe care le vei primi- tehnică, partener etc. Mulţumeşti pentru tot ce ai
primit şi îţi arăţi respectul pentru asta, dar şi pentru tot ce urmează să mai
primeşti.

Formele de salut

În sporturile de luptă sau arte marțiale sunt cunoscute şi respectate


anumite norme stricte de etichetă şi politeţe, atât la nivel de atitudine fizică
cât şi la nivel de atitudine mentală. Acestea sunt şi principalele elemente
distinctive între ceea ce se numeşte artă şi sport. Salutul este cea mai

28
Călătorie în lumea artelor marțiale
cunoscută practică de ceremonie care exemplifică respectul şi politeţea.
Sunt cunoscute mai multe forme de salut.
Salutul din poziţia stând şi salutul din poziţia aşezat pe genunchi.

a. Salutul din poziţia stând - se execută prin înclinarea trunchiului


la aproximativ 30 de grade, cu palmele sprijinite deasupra genunchilor,
călcâiele apropiate, vârfurile uşor depărtate. Se păstrează un timp poziţia
apoi se revine la poziţia iniţială.

b. Salutul din poziţia aşezat pe genunchi (Zarei) - este salutul de


ceremonie care se execută la începutul şi la sfârşitul antrenamentului sau în
condiţii mai deosebite. Trecerea din poziţia stând în poziţia pe genunchi se
face în felul următor:
- se pivotează către lateral stânga și se trece mai întâi în sprijin pe
genunchiul drept, cu spatele drept şi privirea înainte;
- se aşează pe sol şi celălalt genunchi trunchiul rămânând drept;

29
Gheorghe Pricop
- se coboară bazinul pe călcâie, cu mâinile sprijinite pe coapse;
- se așează palma stângă sau apoi palma dreaptă pe saltea cu
degetele ușor orientate spre interior;
- se înclină partea superioară a corpului flexând brațele;
- se păstrează un timp poziția apoi se revine în stând executând în
ordine inversă toate mișcările descrise anterior.

c. Salutul de pe un singur genunchi


Este o formă intermediară între salutul
din poziția stând și salutul de pe genunchi. O
formă ritualică mai rapidă decât cea de pe
genunchi care de obicei se execută în fața
maeștrilor sau în fața templului, școlii de arte
marțiale.

d. Salutul în practicile energetice

30
Călătorie în lumea artelor marțiale
4. POZIŢII – CLASIFICARE ŞI PREZENTARE

Poziţiile din sporturile de combat

Pozițiile în artele marțiale se împart în mai multe categorii:


- poziţii de aşteptare,
- poziţii de atenţie,
- poziţii de gardă,
- poziţii de trecere.

Poziţii de aşteptare

- Poziţia de aşteptare în stând. Se execută în


stând depărtat, corpul drept, privirea înainte, braţele
relaxate pe lângă corp sau aşezate palmă în palmă la
spate.

- Poziţia de aşteptare în aşezat cu picioarele


încrucişate. Mai este numită şi „aşezat turceşte”. Este o
poziţie relaxantă folosită de obicei în explicaţie şi
demonstraţie. Spatele este drept, bărbia uşor în piept,
palmele relaxate pe genunchi.

- Poziţia aşezat cu picioarele flexate şi cu şezuta


pe călcâie. În japoneză se numeşte Seiza şi este foarte
des utilizată în practicile de meditaţie. Spatele este drept,
bărbia uşor în piept, palmele relaxate pe coapse.

31
Gheorghe Pricop
Poziţii (posturi)

1. Poziţiile de luptă
- defensive - gardă
- ofensive – atac
- de trecere

2. Poziţii specifice artelor marţiale


- înalte
- medii
- joase

Succesiunea metodică de învăţare a poziţiei fundamentale


- execuţia poziţiei de gardă, imitând
adversarul ;
- trecerea printr-o poziție de garda
în alta, la comanda antrenorului;
- mers de voie pe saltea şi oprire în
poziţie de gardă la comandă;
- imitarea execuţiei poziţiilor de
gardă de către partenerul din faţă (,,lucrul
în oglindă”);
- execuţia diferitelor jocuri de
mişcare cu alergări şi opriri în poziţie de
gardă (se apreciază corectitudinea poziţiei).

Etapele de lucru
- fixarea poziţiei, acomodare, etapa de învățare;
- deplasări liniare, etapa de consolidare;
- deplasări combinate cu pivotări/întoarceri, etapa de consolidare,
perfecționare.
- deplasări combinate cu alte elemente tehnice. Introducerea
pozițiilor în combinații de elemente tehnice.

32
Călătorie în lumea artelor marțiale

Sfaturi pentru profesori

Nu favoriza pe nimeni.

Dacă urmezi Calea, nu te teme de moarte.

Nu trata cu ușurință nici un adversar.

Nu-ți pierde niciodată încrederea în sine.

Sfaturi pentru elevi

33
Gheorghe Pricop
Povestire zen

Hakuyn, iadul şi raiul


"Un renumit samurai, cu o constituţie masivă, a hotărât într-o zi să
viziteze un călugăr firav, sperând să dobândească acces la secretele
Universului.
- 'Călugăre', spuse el pe un ton agresiv, specific unui om obişnuit să
comande, 'învaţă-mă despre rai şi iad!'.
Micul călugăr îl privi în tăcere pe vajnicul luptător. Apoi, după câteva
clipe, îi spuse samuraiului cu mult dispreţ:
- 'Să te învăţ despre rai şi iad? Nu te-aş putea învăţa nimic. Eşti murdar!
Miroşi urât! Sabia ta este Ruginită! Eşti dizgraţios, o adevărată ruşine
pentru clasa samurailor. Dispari din faţa mea imediat! Nu pot să te
suport!'. Samuraiul era furios. Atât de furios încât întregul corp începuse
să-i tremure. Faţa i se înroşise şi valuri de mânie îi străbăteau trupul.
Fulgerător, fără să mai stea pe gânduri, samuraiul ridică ameninţător
sabia deasupra capului, pregătindu-se să îl ucidă pe călugăr...
'Acesta este iadul.', spuse, liniştit, călugărul, privindu-l. Samuraiul împietri,
şocat de răspunsul călugărului. Compasiunea şi calmul acestui omuleţ,
care îşi riscase viaţa pentru a oferi o învăţătură despre iad!
Samuraiul îşi coborî încet sabia, plin de gratitudine şi, pentru motive pe
care nu le putea explica.Inima să se umplu pe data de o pace cum nu mai
cunoscuse.
..."Şi acesta este raiul", adăuga, la fel de calm, călugărul."

34
Călătorie în lumea artelor marțiale
”Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume.”
(Mahatma Gandhi)

CAPITOLUL IV

ACȚIUNI
ÎN TEHNCICA DE BAZĂ

1. PIVOTĂRI, ÎNTOARCERI
2. DEPLASĂRI
3. ŞCOALA CĂDERII
4. DISTANȚE
5. DEZECHILIBRĂRI

35
Gheorghe Pricop
1. PIVOTĂRI, ÎNTOARCERI

TAI-SABAKI (Întoarcere rotativă)


Reprezintă o mişcare de rotaţie a corpului, care se realizează prin
deplasarea unui picior (înainte sau înapoi), pivotând pe celălalt picior de
sprijin. Implicit se schimbă raportul poziţional dintre direcţia pieptului lui
Tori şi cea a adversarului. (Tori este cel care atacă, iar Uke cel care se
apără).
Succesiunea metodică de învăţare a procedeului tai-sabaki:
- din poziţia de gardă, având talpa piciorului din faţă pe o linie
(perpendiculară), ducerea celuilalt picior prin spate pe aceeaşi linie, pe pingea
(toată greutatea rămâne pe piciorul din faţă);
- acelaşi exerciţiu cu răsucirea bazinului, pieptul rămânând pe aceeaşi
direcţie;

- acelaşi exerciţiu, cu pivotare pe ambele tălpi şi întoarcere 180º;


- în timpul pivotării se fixează genunchii, trunchiul menţinându-se cât
mai aproape de vertical, privirea înainte;
- execuţia pivotării având fixate prize asupra unui partener;
- execuţia pivotării concomitent cu dezechilibrarea partenerului.

36
Călătorie în lumea artelor marțiale
2. DEPLASĂRI

Deplasare, deplasări-s.f. Acțiunea de a (se) deplasa și rezultatul


ei.
- vb. - A(-și) schimba locul, a (se) mișca din loc; a (se) muta. A
aluneca sau a face să alunece.

Scop:
- exersarea elementelor şi procedeelor tehnice, din mişcare;
- cu şi fără arme.

Formele de lucru:
- Individual/frontal;
- Pe perechi (fără contact iniţial cu adversarul-cu contact iniţial).

Deplasări:
- deplasare de voie prin paşi de mers sau paşi adăugaţi cu autocontrol;
- efectuarea deplasării în oglindă;
- schimbarea direcţiei de deplasare la indicaţiile antrenorului;
- trecerea printr-o formă de deplasare în alta;
- deplasări cu schimbarea ritmului de execuţie a paşilor;
- deplasări împreună cu partenerul în condiţii tot mai apropiate de cele
din timpul angajării.

Tipuri de deplasare:
După direcţie
- înainte–înapoi;
- stânga-dreapta;
- oblic pe toate direcţiile.

După tipul de mişcare


- mişcare liniară;
- mişcare în spirală;
- mişcare în cerc;
- mişcare în zig-zag;
- mişcare liberă.

37
Gheorghe Pricop
După procedeul ales (în funcţie de necesităţile procedeului)
- mişcare pe loc;
- mişcare pe înaintare (atac);
- mişcare pe retragere (apărare).

1. Pas adăugat
2. Pas încrucişat
3. Pas înainte (deplasare prin păşire înainte)
4. Deplasări prin săritură

3. ŞCOALA CĂDERII

Reguli generale pentru şcoala căderii:


- căderea trebuie să fie treptată, suprafaţa corpului trebuie să ia
contact cu solul de la un punct la altul, pentru ca unda de şoc să fie cât mai
mică, până la amortizare;
- bărbia să fie în piept astfel încât privirea să poată fi fixată asupra
nodului de la centură. Astfel capul este protejat de loviturile dure;
- musculatura şi mintea este relaxată în timpul căderii;
- suprafaţa de contact a corpului cu solul să fie extinsă la maxim;
- respiraţia să fie cât mai normală;
- să existe o coordonare perfectă între segmentele corpului.

38
Călătorie în lumea artelor marțiale
Clasificarea căderilor
Principalele tehnici de cădere sunt:
1. Căderile înainte
2. Căderile înapoi
3. Căderile laterale

În funcţie de stil şi amortizare avem:


- cădere circulară cu amortizare treptată de pe un punct pe altul;
- cădere directă cu amortizare pe palme;
- cădere directă cu amortizare pe antebraţe.

Şcoala căderii
Modul de execuţie:
- de pe loc (din poziţie fixă);
- din deplasare (mers, alergare, săritură);
- cu răsucire, pivotări 90º, 180º, 360º (deplasare+pivotare);
- pe direcţia deplasării sau alte direcţii.

Poziţii de lucru în ordinea dificultăţii:


- din aşezat;
- de pe genunchi;
- din stând;
- din săritură.

Exerciţii pregătitoare. Succesiunea metodică de învăţare a


căderilor (ukemi)
Din culcat dorsal
1. Se execută lovituri de braţul drept şi apoi stâng în saltea la diferite
semnale;
2. Se execută lovituri de braţe simultan în saltea la diferite semnale.
Din aşezat
1. Rulare înapoi cu revenire;
2. Rulare înapoi cu bătaia braţelor pe saltea;
3. Rulare laterală cu revenire;
4. Rulare laterală cu bătaia braţului de aceeaşi parte (stânga –
dreapta).

39
Gheorghe Pricop
Căderi provocate de partener
- prin împingere;
- prin tragere;
- prin piedică;
- prin alunecare.

4. DISTANȚE

În practica artelor marțiale sunt 3 forme de distanțe de lucru,


respectiv distanță mare, distanță medie și distanță mică.

Distanța mare – distanţa de siguranţă maximă mai puţin utilizată


în exersarea cu partener

Distanța medie – distanţa optimă de lucru, pregătitoare pentru


exersarea cu partener

Distanța mică – distanţa cea mai utilizată în lucrul cu parteneri.

40
Călătorie în lumea artelor marțiale
5. DEZECHILIBRĂRI

Dezechilibrarea – trecerea dintr-o poziţie stabilă într-o poziţie


instabilă.
Dezechilibrările au menirea de a aduce într-o situaţie defavorabilă
adversarul. Dezechilibrarea este o modalitate subtilă de manipulare a
adversarului şi totodată o acţiune pregătitoare pentru anumite procedee
tehnice.
Dezechilibrarea înseamnă scoaterea proiecţiei centrului de greutate
al adversarului în afara suprafeţei sale de sprijin.
Dezechilibrarea se face mai întâi pe 4 direcţii şi apoi pe 8 direcţii.
Prin tragere, prin împingere sau concomitent tragere împingere, împingere
tragere.
Cele 4 direcţii sunt înainte, înapoi, lateral stânga sau lateral
dreapta.

Cele 8 direcţii sunt înainte, înapoi, lateral stânga sau lateral


dreapta, înainte dreapta, înapoi stânga, înainte stânga, înapoi dreapta.

Mijloacele folosite pentru învăţarea dezechilibrărilor sunt:


1.Autodezechilibrarea
2.Dezechilibrarea din poziţii statice
3.Dezechilibrarea din deplasare

41
Gheorghe Pricop
1.Autodezechilibrarea
Are un rol foarte important în înţelegerea şi dezvoltarea simţului
echilibrului.
Este o autoscoatere din poziţia de echilibru care se execută, prin
aplecarea corpului, pe patru direcţii principale, respectiv: înainte, lateral
dreapta, lateral stânga şi înapoi. În momentul insuşirii autodezechilibrării pe
cele patru direcţii principale, se continuă pe cele patru direcţii secundare
respectiv: înainte diagonal stânga şi diagonal dreapta şi înapoi diagonal
stânga şi diagonal dreapta.

2.Dezechilibrarea partenerului, din poziţii statice


Este scoaterea partenerului sau a adversarului din poziţia de
echilibru în poziţie de dezechilibru. Aceasta se realizează fie prin acţiuni de
tragere, fie prin acţiuni de împingere, fie prin acţiuni combinate. În faza
iniţială partenerul va adopta o poziţie rigidă ajutând astfel atacatorul să-şi
însuşească tehnica. În fazele următoare partenerul poate opune o uşoară
rezistenţă. Învăţarea dezechilibrărilor din poziţii statice este o condiţie
foarte importantă pentru însuşirea elementelor de secerare, aruncare,
proiectare.

3. Dezechilibrarea partenerului, din deplasare


Dezechilibrarea din deplasare este cel mai des folosită în judoul
competiţional, deoarece procedeele tehnice se execută din mişcare, ceea ce
impune pregătirea sportivilor cu executarea dezechilibrărilor în mişcare.
În timpul deplasării pe saltea centrul de greutate al judokanului se
deplasează în interiorul poligonului de susţinere atât în plan vertical, cât şi în
plan orizontal.Aceste deplasări sunt mult mai evidente la începători, depăşind
uneori limitele poligonului de susţinere. Pe parcursul pregătirii se
îmbunătăţeşte maniera de deplasare, ceea ce contribuie la crearea unei bune
stabilităţi a judokanului.

42
Călătorie în lumea artelor marțiale

Sfaturi pentru profesori

Calitatea cea mai importantă este smerenia. „Fii modest


în atitudine şi măreţ în practică”.

Profesorul trebuie să îmbine în predare stilul modern cu


stilul tradiţional.

Respectă regulile locului în care te afli.

Respectă şi consideră-ţi profesorii. Tu înveţi de la cei


mai buni.

Sfaturi pentru elevi

43
Gheorghe Pricop

Povestire zen

Maestrul și proba calului


Un maestru spadasin avea trei adepţi avansaţi. Odată, el le-a dat
dispoziţie să traverseze o vale îngustă în care se aciuase un cal sălbatic,
foarte aprig.
Primul dintre adepţi a intrat imediat în vale şi a întâmpinat calul
cu pieptul gol. El a reuşit să-i ţină piept acestuia şi a scăpat fără să
primească nici o copită.
Văzând cât de furios era calul, cel de-al doilea adept a preferat să
treacă prin vale căţărându-se pe pereţii laterali ai acesteia, deşi foarte
abrupţi, astfel încât a scăpat şi el neatins.
Când a apărut şi cel de-al treilea adept, mergând absolut
nonşalant,calul s-a calmat însă imediat, a dat din cap în semn de
recunoaştere, după care nu i-a mai acordat acestuia nici o atenţie.
Maestrul şi-a numit ca succesor pe cel de-al treilea adept.

44
Călătorie în lumea artelor marțiale
„Lupta este un joc al distanțelor.”
(Mircea Boldea)

CAPITOLUL V

TEHNICA DE ATAC

1. MODALITĂŢI DE ATAC
2. CLASIFICAREA ATACURILOR
3. ACŢIUNI NATURALE, FIREŞTI
4. PRINCIPII

45
Gheorghe Pricop
1. MODALITĂŢI DE ATAC

A. Prin prize, prindere, apucare: Scop-imobilizare;


B. Prin centurare: Scop-imobilizare;
C. Prin tehnici articulare: luxații Scop-imobilizare;
D. Prin ștrangulări-sufocări Scop-imobilizare;
E. Prin secerare, aruncare, doborâre, proiectare. Scop-doborârea
adversarului;
F. Prin lovire Scop-doborârea adversarului;

2. CLASIFICAREA ATACURILOR

Atacuri de imobilizare a adversarului:


a. prin prize;
b. prin centurări;
c. prin ștrangulări;
d. prin tehnici articulare.

46
Călătorie în lumea artelor marțiale
Atacuri de doborâre a adversarului:
- prin împingere;
- prin secerări;
- prin aruncări;
- prin proiectări și doborâri;
- prin lovire cu armele corpului;
- prn lovire cu mâna armată.

3. ACŢIUNI NATURALE, FIREŞTI

În artele marţiale părţile corpului folosite pentru a da lovituri în


punctele slabe sau vitale ale adversarului sunt numite arme.
Astfel de atacuri pot fi:

A. Cu braţele: B. Cu picioarele:
1. atacul morişcă; 1. șut în posterior/șold;
2. lovituri ciocan (de sus în jos); 2. șpiț în abdomen/tibie
3. circulare; 3. lovitura calului;
4. zgârietura pisicii; 4. călcat pe laba piciorului;
5. pălmuitul; 5. atac cu talpa/călcâi.
6. pişcatul;
7. cot înapoi.

C. Altele:
1. lovirea adversarului cu capul;
2. muşcatul.

4. PRINCIPII
1. Evitaţi să înfruntaţi adversarul frontal. Întotdeauna atacaţi-l dintr-o
parte;
2. Lovitura care nu se aplică nu poate să doară;
3. Corpul este un arc încolăcit; mâinile şi picioarele singure pot să
facă puţine stricăciuni. Eliberaţi forţa întregului corp prin loviturile de
picior sau de pumn. Aceasta poate să rostogolească adversarul cu o singură
lovitură;

47
Gheorghe Pricop
4. Lupta începe în momentul în care faci un pas înainte. Dacă faci un
pas înainte ai declarat război. Din acest moment în antrenament, dar în
special în autoapărare, trebuie să poţi lovi cu mâna sau cu piciorul;
5. Mâinile pot fi la fel de uşoare ca o pană dar şi grele ca un ciocan;
mâinile trebuie să se mişte la fel de uşor şi simplu ca o pană. Ele pot fi
antene delicate ca să citească mişcările adversarului sau ciocane care să
zdrobească cu pumnul prin el.

1. ATACURI PRIN PRIZE

Prin priză înţelegem apucarea corpului adversarului sau a unui


segment al acestuia cu una sau ambele mâini.

Clasificarea prizelor:
- priză pe echipament – pe revere, pe mânecă, pe pantalon etc;
- priză pe segmentele corpului – pe membrele inferioare, membrele
superioare, pe păr, pe gât etc.

În funcţie de poziţia de gardă:


- priză fundamentală pe dreapta – mâna dreaptă pe reverul stâng al
adversarului, iar mâna stângă pe mâneca dreaptă la nivelul cotului;
- priză inversă pe stânga.

Prize pe articulația pumnului:


- prize pe rist - de aceeaşi parte, cu mâna dreaptă pe mâna stângă a
adversarului;
- prize pe rist - în diagonală, cu mâna dreaptă pe mâna dreaptă a
adversarului;
- priză dublă - cu ambele mâini de aceeaşi parte;
- priză dublă - pe o singură mână a adversarului, la nivelul
pumnului;
- priză dublă - pe rist şi pe articulaţia cotului.

48
Călătorie în lumea artelor marțiale
2. ATACURI PRIN CENTURĂRI

Centurările sunt prinderi ale adversarului cu centura formată din


braţele atacatorului.

Clasificare:
În funcţie de poziţia atacantului faţă de adversar avem trei situaţii
de centurare:

1. Faţă în faţă, atacantul se află în faţa adversarului. Centurarea se


poate face în două variante:
a. pe sub braţele adversarului;
b. peste braţele adversarului:
- deasupra nivelului coatelor acestuia;
- sub nivelul coatelor acestuia.

2. Din lateral, atacantul se află în lateral faţă de adversar. Centurarea


se poate face în două variante:
a. peste braţele adversarului
- deasupra nivelului coatelor acestuia;
- sub nivelul coatelor acestuia.
b. pe sub brațele adversarului.

3. Din spate, atacantul se află în spatele adversarului.


a. pe sub braţele adversarului
b. peste braţele adversarului
- deasupra nivelului coatelor acestuia.
- sub nivelul coatelor acestuia.

În funcţie de situaţia de centurare există diferite posibilităţi pentru


a contracara şi a ieşi din situaţiile de criză.

49
Gheorghe Pricop
3. ATACURI PRIN: TEHNICI ARTICULARE ŞI
ŞTRANGULĂRI – SUFOCĂRI

Luxațiile
Tehnica articulară cuprinde procedee care se execută cu un efort
minim însă necesită o dezvoltare mare a îndemânării şi controlului braţelor
trunchiului şi picioarelor.
Esența tehnicii de luxație constă în a produce o durere violentă la
nivelul unei articulații prin forțarea limitelor anatomice ale acestora, în
urma căreia oponentul este adus în situația în care nu mai poate continua
atacul, rămânând total la discreția apărătorului.
Asigurând un control eficient asupra adversarului, acțiunile
dureroase pot finaliza toate celelalte mijloace de imobilizare prin forța
fizică.
Criteriul folosit pentru clasificarea tehnicilor de luxație îl
reprezintă mișcarea principală prin care debutează sau se realizează forțarea
unei articulații. Se poate menționa că, de regulă, acesteia i se asociază și
unele mișcări complementare.

Procedee tehnice de luxație


1. Forțarea în flexie:
- La nivelul degetelor mâinii;
- La nivelul încheieturii mâinii și al mâinii;
- La nivelul cotului;
- La nivelul genunchilor;
- La nivelul coloanei vertebrale.

2. Forțarea în supinație:
- La nivelul membrului superior;
- La nivelul membrului inferior;
- La nivelul coloanei vertebrale.

3. Forțarea în extensie:
- La nivelul cotului;
- La nivelul genunchilor;
- La nivelul coloanei vertebrale.

50
Călătorie în lumea artelor marțiale
4. Forțarea în pronație:
- La nivelul cotului;
- La nivelul genunchilor;
- La nivelul coloanei vertebrale.

Ștrangulările
Ștrangulările constau în presarea puternică a părții anterioare sau a
celor laterale ale gâtului și au ca efect aducerea adversarului în starea de
leșin.
Pentru asigurarea
reuşitei acţiunilor de ştrangulare,
pe lângă cunoaşterea perfectă a
tehnicii de execuţie, este necesară
o bună pregătire a braţelor. Este
important de asemeni ca
luptătorii să cunoască modul cum
se execută tehnicile de
ştrangulare precum şi efectul pe
care le produc asupra celui
ştrangulat, în vederea evitării
efectelor negative de ordin psihic
asupra luptătorilor.
Pentru autopărarea fizică au fost selecționate tehnici mai puțin
complicate, care pot fi adaptate cu succes la lupta în picioare.
Ştrangulările se pot efectua cu diferite segmente ale corpului
atacantului după cum urmează:
- cu mâinile;
- cu antebraţele;
- cu braţele;
- cu un singur braţ;
- executate cu reverele;
- executate cu un braţ şi un picior;
- executate cu picioarele.
De asemenea se mai pot efectua ştrangulări cu ajutorul unor
obiecte cum ar fi coarda textilă sau metalică etc.

51
Gheorghe Pricop
Procedee tehnice de ștrangulare:
1. Ștrangularea în cruce
Din poziția stând depărtat față în față cu adversarul, se ia priză
inversă cu mâna dreaptă la reverul sau umărul drept, iar cu celălalt braț se
apucă normal reverul stâng pe dedesubt. Acțiunea decisivă constă în
tragerea în jos cu mâna stângă și presarea cu partea cubitală a antebrațului
drept pe trahee.

2. Ștrangularea cu presarea cu părțile centrale cubitale ale


pumnilor
Din prize normale la guler. Acțiunea decisivă constă în răsucirea
pumnilor în supinație și presarea puternică cu părților lor cubitale asupra
carotidelor, menținând prizele înalte la guler. Totodată, executantul apropie
coatele cât mai mult unul de celălalt și-l împinge pe oponent cu spatele într-
un plan dur.

3. Ștrangularea prin presarea reverului asupra gâtului


Se ia, priza normală cu mâna stângă la reverul drept. Concomitent,
se apucă cu mâna dreaptă reverul stâng, aproape de guler. Acțiunea finală
constă în împingerea puternică cu mâna dreaptă, către umărulul drept al
oponentului, petrecându-i reverul stâng peste trahee și tragerea în jos, de
reverul drept.

4. Ștrangularea cu antebrațul, din spate


Din poziția stând înapoi a partenerului se duce brațul drept pe
deasupra umărului drept al acestuia și se îndoaie, pentru a-i fixa marginea
radială a antebrațului pe trahee. Se plasează după aceea, partea dorsală a
mâinii stângi deasupra umărului și se împreunează mâinile. Atacul se
încheie cu stângerea energetică a prizei și realizarea unui contact cât mai
strâns cu oponentul.

52
Călătorie în lumea artelor marțiale
4. ATACURI PRIN: SECERARE, ARUNCARE, DOBORÂRE,
PROIECTARE

Fazele atacurilor:
1. Faza pregătitoare;
2. Priza - contactul cu adversarul;
3. Dezechilibrarea;
4. Intrarea;
5. Încărcarea;
6. Aruncarea – proiectarea;
7. Finalizarea;
8. Revenirea;

1. Secerările
Acţiune principală (Atacantul)
Membre inferioare
Zona de acționare (Adversarul)
Membre inferioare
Exemple:
- Mică, mare, exterioară, interioară
- Secerarea vietnameză

2. Aruncările
Acţiune principală (Atacantul)
- Peste un segment (zonă) a atacantului
- Coapsă / șold / umăr / etc.
Zona de acționare (Adversarul)
Mijloc / Sus
Exemple:
- Peste coapsă, șold, umăr
- Înapoi în roată
- Peste umeri în lateral

53
Gheorghe Pricop
3. Doborârile
Acţiune principală (Atacantul)
- Membre superioare / Membre inferioare
- Actul este spre înaintea atacantului
- Ridicare / desprindere ușoară de sol cu / fără aruncare
Zona de acționare (Adversarul)
Jos / Mijloc
Exemple:
- Placajul din față
- Placajul din lateral

4. Proiectările
Acţiune principală (Atacantul)
Autoapărări cu / urmate de
- Doborâre
- Secerări
- Aruncări
- Etc.
Zona de acționare (Adversarul)
Jos / Mijloc / Sus
Exemple:
- Contra loviturilor de pumn

5. ATACURI PRIN LOVIRE

I. Clasificare după segmentele corpului care acţionează


- cu capul;
- cu un membru superior;
- cu ambele membre superioare;
- cu un membru inferior;
- cu ambele membre inferioare;
- cu trunchiul;
- cu umăr;
- cu bazin;
- combinate (braţ-picior de aceeaşi parte, în diagonală şi alte
combinaţii de segmente).

54
Călătorie în lumea artelor marțiale
II. Clasificarea loviturilor/ atacurilor prin lovire

1. Din punct de vedere a intensității atacului:


- atac prin împingere - atacul se execută cu intenţia de a deplasa sau
a-l muta pe adversar.
- atac prin penetrare - lovitura se execută pe o traiectorie cât mai
directă în ideea de a pătrunde, de a traversa suprafața atinsă.
- atac prin percuţie - atacul se execută printr-o acțiune de lovire
ușoară și rapidă a suprafeței țintite, iar contactul este la nivel superficial.

2. După nivelul de lovire:


- atac înalt;
- atac mediu;
- atac jos.

3. După traiectorie:
- directe;
- circulare;
- înșurubat;
- lansat/dezorganizat/
circular.

4. Din punct de vedere al direcției de atac:


- înainte;
- lateral;
- înapoi;
- combinat.

5. Din punct de vedere al mișcării :


- pe loc;
- pe întoarceri sau pivotări;
- pe sărituri/din săritură;
- pe diferite deplasări.

6. Din punct de vedere al membrelor folosite în atac:


- membre superioare;

55
Gheorghe Pricop
- membre inferioare;
- alte părți ale corpului ( cap, umeri, bazinul).

7. Din punct de vedre al formei de atac:


- atacuri singulare;
- atacuri combinate;
- atac, contraatac, atacuri pe intrare și atacul pe contra timp.

8. Din punct de vedere al tacticii:


- atac de oprire;
- atac de doborâre;
- atac de finalizare.

9. Din punct de vedere al luptei competiționale:


- noncontact;
- semicontact;
- light contact;
- full contact.

10. Din punct de vedere al luptei:


- atacul pe zone;
- atacul pe puncte.

11. Din punct de vedere al direcțiilor:


- orizontale;
- verticale;
- pe diagonale;
- din interior în exterior;
- din exterior în interior;
- pe urcare;
- pe coborâre.

12. Din punct de vedere al intenției:


- atacul fals;
- atac cu membrele din față și atac cu membrele din spate.

56
Călătorie în lumea artelor marțiale
13. Din punct de vedere al direcției față de țintă:
- perpendiculare;
- tangențial/șters;
- atacuri cu un singur membru;
- atacuri duble pe aceași înalțime;
- atacuri duble pe înălțimi diferite;
- atacuri duble succesive, sunt legate.

Fazele loviturilor
1. Faza pregătitoare;
2. Impulsul;
3. Atacul propriu zis;
4. Contactul/ Oprirea;
5. Revenirea.

III.Aspecte de care depind un bun atac


1. Poziția inițială;
2. Greutatea/ Masa/ Inerția atacantului;
3. Cunoștințele teoretice;
4. Întărirea corpului/ a armelor naturale;
5. Încadrarea adversarului;
6. Poziția adversarului;
7. Distanța față de țintă;
8. Precizia atacului;
9. Viteza;
10. Forța atacantului;
11. Momentul ales;
12. Puterea de concentrare a atacantului- forma gând=energia internă;
13. Durata contacului;
14. Respirația.

IV. Biomecanica loviturilor


1. Echilibrul și stabilitatea corpului, poziția tălpilor pe sol;
2. Rotația șoldurilor;
3. Transmiterea în lanț a mișcării;
4. Alinierea segmentelor corpului, inițială și finală;

57
Gheorghe Pricop
5. Rolul conducător al capului sau mișcarea scapulo-humerală;
6. Acțiunea compensatorie a celorlalte segmente a corpului.

V. Forme de pregătire pentru atacuri prin lovire

A. Din punct de vedere al folosirii procedeelor tehnice


1. Atacuri de demonstrație;
2. Atacul pentru diferite forme de luptă.

B. Din punct de vedere al factorilor pregătirii


1. Dezvoltarea fizică specifică : detenta;
2. Pregătirea tactică;
3. Pregătirea teoretică;
4. Pregătirea tehnică;
5. Pregătirea psihică.

C. Alte variante sau forme de pregătire


1. Individual sau pe perechi.
2. Cu sau fară obiecte ( fixe sau mobile/portabile-
a. purtate de cel care exersează
b. purtate de cel care ajută).

Forme de lucru individual:


- Tehnici singulare: repetarea în aer a tehnicilor singulare;
- Tehnici multiple, înlănțuiri sau combinații;
- Formă impunsă cu partener imaginar KATA;
- Boxul cu umbra.

Zone și puncte vitale:


Modalitățile de acționare pe punctele vitale:
1. Lovire prin presare;
2. Străpungere / înfiletare;
3. De trecere / pătrundere laterală.

58
Călătorie în lumea artelor marțiale
VI. Clasificări speciale

Pumn:
A. Lovitura efectuată cu monturile: lovitura directă, lovitura
orizontală circulară (Croşeu), lovitura de jos în sus în urcare (Uppercut),
lovitura întoarsă, lovituri dezorganizate (atac la întâmplare).

B. Lovitura ciocan: de sus în jos, circular lansată în 45 de grade, din


întoarcere.

Cantul mâinii:
Orizontal interior-exterior, orizontal exterior-interior, directă la nivel
abdominal, directă la nivelul gâtului, pieptului.

Cot:
1. Înainte: circulară, de sus în jos, de jos în sus;
2. Înapoi: circulară, de sus în jos, de jos în sus;
3. Lateral: circular orizontal, de jos în sus.

Umăr
Lovituri efectuate cu scopul de a distrage atenţia adversarului sau
pentru a-l dezechilibra pe acesta: lovitura dată de jos în sus asupra bărbiei,
lovitura la nivel abdominal (de placare ca la rugby), lovitura laterală de
împingere.

59
Gheorghe Pricop
Cap
Atacuri neaşteptate efectuate îndeosebit în situaţiile în care eşti
imobilizat: spre înainte cu fruntea, spre înapoi cu partea occipitală.

Picior
A. Pingeaua: directă înainte, circulară din întoarcere.
B. Talpa: lovitura laterală, directă înapoi.
C. Călcâiul: lovitura topor de sus în jos.
D. Tibia: lovitura circulară laterală.

E. Genunchiul: frontală, de jos în sus, laterală, de lovire, apăsare de


sus în jos (ruperea prizei).

60
Călătorie în lumea artelor marțiale

Sfaturi pentru profesori


Foloseşte doar afirmaţii pozitive în sfaturile tale.
Fereşte-te de negaţii.

Apreciaţi spiritul de iniţiativă şi încercaţi să-l ajutaţi.


Adesea spiritul de iniţiativă se confundă cu atitudinea de
indisciplinat.

Elevul trebuie să se pregătească mental şi să cunoască


principiile corecte în practica de zi cu zi.

Trebuie să fii mereu în mişcare (să curgi ca apa).

Sfaturi pentru elevi

61
Gheorghe Pricop

Povestire zen

Sorimachi Mukaku și puntea alunecoasă


O altă şcoală de spadă, cu un nume neobişnuit, a fost Mugan Ryu,
„Şcoala Fără Ochi”. Se spune că fondatorul acestei şcoli, Sorimachi
Mukaku (d.1742) călătorea o dată prin ţară în căutarea adevărului, când a
ajuns în faţa unei prăpăstii adânci, peste care atârna o punte pe care nu
putea trece decât o singură persoană.
Când Mukaku a făcut un prim pas, de încercare, el şi-a dat seama
că puntea era foarte alunecoasă. Temându-se să treacă, el a rămas ezitant
la capătul punţii. La un moment dat, a apărut un călător orb, care s-a
descălţat de sandale şi a trecut peste punte fără nici un fel de probleme.
Mukaku şi-a dat seama că poate face la fel ca omul cel orb şi a trecut într-
adevăr puntea, fără teamă.
Când omul priveşte prin ochii inimii, nu prin ochii minţii, el nu se
mai teme de nimic. Pornind de la acest principiu, Mukaku a fondat mai
târziu Şcoala Fără Ochi.

62
Călătorie în lumea artelor marțiale
”Cand doi tigri se luptă, unul va fi rănit; celalalt va fi mort.”
(Soken Matsumura)

CAPITOLUL VI

TEHNICA DE APĂRARE

1. CONDIŢII ȘI PRINCIPII
2. CLASIFICAREA TIPURILOR DE APĂRARE

63
Gheorghe Pricop
1. CONDIŢII ȘI PRINCIPII
DE CARE DEPINDE O BUNĂ APĂRARE

Condiții:
- Capacitatea de a controla atenţia, puterea de concentrare.
- Autocontrol la nivel fizic și emoţional
- Păstrarea distanței optime dintre combatanţi
- Evaluarea nivelului tehnic al apărătorului în raport cu atacantul
- Dezvoltarea vitezei de anticipare și a vitezei reacţie
- Poziția și încadrarea față de adversar (încadrare: F-F, F-S)
- Raportul de nivel al poziției sus – jos
- Implicarea părților corpului în acțiune (picioare – braţe)

Principii:
1. Apără-te calm, atacă dinamic
2. Angajamentul în luptă este primordial; Să fugi în afară te ajută
doar să fii doborât
3. Blocaţi şi contraatacaţi; treptat reduceţi intervalul de timp în aşa fel
încât acţiunea să devină o singură mişcare. Totul trebuie executat simultat
într-o solidă şi unificată acţiune
4. După ce lovitura adversarului a fost lansată, dar înainte ca să poată
să-şi revină, trebuie să te poziţionezi în spatele lui sau în lateral,
deplasându-te de-a lungul liniilor 1 şi 2 sau 3 şi 4
5. Află ce urmează din jocul de picioare al adversarului, apoi atacă
6. Blocând este necesar să-ţi măreşti stabilitatea, în timp ce pe a
adversarului s-o faci să şi-o piardă. (Dacă el e în echilibru mai bun sau mai
solid decât al tău, va trebui să-l dezechilibrezi când îl blochezi)
7. Este necesar să fii în totdeauna în stare să blochezi în orice direcţie,
să te înconjori pe tine într-o senzaţie de apărare
8. Anticipează unde ţintesc atacurile sale, blochează, dezechilibrează-
l şi contraatacă înainte ca el să pună piciorul jos sau să-şi retragă pumnul.

64
Călătorie în lumea artelor marțiale
2. CLASIFICAREA TIPURILOR DE APĂRARE ÎN FUNCȚIE
DE TEHNICA DE APĂRARE
Tehnica de atac cuprinde următoarele modalități de acționare:
1. Atacuri prin prize, prindere, apucare: scop-imobilizare;
2. Atacuri prin centurare: scop-imobilizare;
3. Atacuri prin tehnici articulare: luxații scop-imobilizare;
4. Atacuri prin ștrangulări-sufocări
5. Atacuri prin secerare, aruncare, doborâre, proiectare.
6. Atacuri prin lovire

Împotriva modalităților de acționare în atac s-au dezvoltat unele


modalități de apărare după cum urmează:
A. Poziții și distanțe
B. Școala căderii
C. Elemente specifice de apărare contra diferitelor tipuri de atac:
1.Apărare contra prizelor
2.Apărare contra centurărilor
3.Apărare contra tehnicilor articulare
4.Apărare contra ștrangulărilor – sufocărilor
5.Apărare contra secerărilor, aruncarilor, doborârilor,
proiectărilor
6.Apărare contra loviturilor
a. Blocaje –opunere pe lovitura adversarului.
b. Parări –apărare prin devierea atacului (loviturii)
adversarului.
c. Eschive –sustragerea unui segment atacat al corpului, din
faţa atacului adversarului.
d. Devieri
e. Apărări prin deplasare
f. Apărare prin elemente acrobatice
g. Apărări combinate (prin blocaje, parări, eschive,
deplasari)

Împotriva modalităților de acționare în atac s-au dezvoltat unele


modalități de apărare după cum urmează:

65
Gheorghe Pricop
A. Poziții și distanțe
Adoptarea poziţiilor de gardă (pe stânga sau pe dreapta), a
pozițiilor braţelor, picioarelor, sau în funcție de înălțime (înaltă, medie,
joasă).
Posibilitatea de a adopta o poziție cât mai stabilă, echilibrată, poate
fi de ajutor real în caz de autoapărare fizică, în cazul unui conflict din
picioare. Este de evitat lupta la sol, mai ales în cazul mai multor agresori.

Distanța dintre combatanți este cea care dă acțiunea cea mai


potrivită pentru autoapărare. În distanțele mari este recomandată retragerea,
pentru distanțele medii se recomandă pregătirea atacului, iar pentru
distanțele mici atacul punctelor vitale cu palma, coatele sau genunchii.

B. Școala căderii
Oricine ar trebui să stăpânească o tehnică a căderilor. Accidentări
destul de grave ca urmare a căderilor pot apărea oricând (alunecarea iarna
pe zăpadă, ”ratarea” unei trepte la coborâre etc.). Acest lucru însă poate
apărea și într-o situație de agresiune fizică, caz în care ar fi ideal ca, cel
atacat să știe cum să cadă cât mai ușor minimalizâd daunele, și reușind să se
ridice cât mai rapid petru a se apăra de următoarele atacuri ale agresorului.

66
Călătorie în lumea artelor marțiale
C. Elemente specifice de apărare contra diferitelor tipuri de atac

1. Apărări contra prizelor

a. Tipuri de prize pe segmentele corpului:


- Prize pe rist – de aceeaşi parte
- Prize pe rist – în diagonală
- Priză dublă – cu ambele mâini de aceeaşi parte
- Priză dublă – pe o singură mână a adversarului
- Priză dublă – pe rist şi pe articulaţia cotului
b. Principii – modalităţi de acţionare în apărare contra prizelor:
- Devierea atacului şi a mâinii de atac.
- Retragerea membrului sau a segmentului corpului din faţa atacului
prin eschivă.
- Atacarea prin lovire sau presiune cu o parte contondentă
(articulaţia interfalangiană a policelui).
- Retragerea membrului sau a segmentului corpului din faţa atacului
prin deplasare cu scopul dezechilibrării atacatorului.
- Acoperirea palmei de atac atunci când acest lucru e posibil.
- Smulgerea membrului imobilizat prin mişcări care torsionează
braţul atacatorului şi apoi prin forţarea pe linia ce uneşte degetul mare cu
celelalte degete.
- Forţare asupra articulaţiei mâinii atacatorului atunci când este
posibil acest lucru prin mişcări de braţ, antebraţ, de umăr etc. în funcţie de
priza acestuia (pe rever, pe braţ, pe rist etc.)
- Lovitura pe întâmpinare aplicată în zone de pericol sau de risc (de
exemplu la nivelul gâtului).
- Forţarea articulaţiei cotului atacantului în extensie, când este
posibil.

2. Apărări contra centurărilor

a. Centurările - clasificare şi apărare:


În funcţie de situaţia de centurare există diferite posibilităţi pentru
a contracara şi a ieşi din situaţiile de criză

67
Gheorghe Pricop
Faţă în faţă
 pe sub braţele adversarului
 peste braţele adversarului
- deasupra nivelului coatelor acestuia
- sub nivelul coatelor acestuia.
Din lateral
 peste braţele adversarului
- deasupra nivelului coatelor acestuia
- sub nivelul coatelor acestuia.

Din spate
 pe sub braţele adversarului
 peste braţele adversarului
- deasupra nivelului coatelor acestuia
- sub nivelul coatelor acestuia.

b. Principii – modalităţi de acţionare în apărare contra


centurărilor:
- Execuţia de mişcări energice în vederea slăbirii strânsorii
adversarului sau obosirii acestuia.
- Retragerea sprijinului de pe sol prin ridicarea membrelor inferioare
în aer în aşa fel încât întreaga greutate a corpului să fie susţinută de agresor.
- Inspiraţie profundă şi expansiunea cutiei toracice şi forţarea
coatelor spre exterior pentru a obţine lărgirea strânsorii adversarului urmată
de expir şi „subţiere” a cutiei toracice în scopul evadării din centurare.
- Lovituri de cap înainte sau înapoi (cu partea occipitală sau fruntea)
în triunghiul feţei adversarului.
- Scoaterea umărului dinspre agresor din centurare prin tragerea
forţată în jos, în cazul centurărilor din lateral peste nivelul coatelor.
- Lovituri de presiune şi zdrobire pe degete sau laba piciorului.
- Lovituri spre zona genitală cu partea cubitală sau partea radială a
pumnului, mâinii, în funcţie de poziţia faţă de agresor.

68
Călătorie în lumea artelor marțiale
3. Apărare contra tehnicilor articulare

Alte modalităţi de autoapărare


eficientă sunt tehnicile articulare.
Acţiuni asupra articulaţiilor, deosebit de
dureroase, pot fi:
- de lovire
- de întindere
- de răsucire
De preferat a se acţiona asupra
articulaţiior mici, precum articulaţiile
degetelor.

4. Apărare contra ștrangulărilor – sufocărilor

Procedee tehnice de ștrangulare


a. Ștrangularea în cruce
b. Ștrangularea cu presarea cu părțile centrale cubitale ale pumnilor
c. Ștrangularea prin presarea reverului asupra gâtului
d. Ștrangularea cu antebrațul, din spate

Principii:
- Evitarea prizelor adversarului pe reverele proprii
- Atacul punctelor vitale și zonelor vitale în momentul sesizării
intenției adversarului de a ataca printr-un procedeu specific de imobilizare,
prin lovire sau presiune
- Atacul asupra dosului pumnului prin lovire sau presiune, imediat
după atacul și contactul adversarului
- Căutarea zonelor sensibile și a punctelor vitale și acționarea asupra
lor în prima fază după ce adversarul inițiază acțiunea de ștrangulare sau
sufocare

69
Gheorghe Pricop
5. Apărare contra secerărilor, aruncarilor, doborârilor,
proiectărilor

Principii:
- Atenție sporită asupra extremităților corpului, membrelor
superioare și inferioare, în vederea evitării atacului adversarului prin prize,
secerări
- Controlul echilibrului atât în timpul fazelor de atac cât și în timpul
fazelor de apărare
- Folosirea acțiunilor specifice de ieșire din priza adversarului
- Folosirea acțiunilor și a procedeelor specifice de contraatac pentru
diferitele tipuri de secerări, aruncări și doborâri

6. Apărări contra diferitelor tipuri de lovituri

Elementele și procedeele tehnice specifice artelor marțiale


împotriva atacurilor prin lovire, se bazează pe reflexele instinctive de
reacție împotriva diferitelor tipuri de atac sau de agresiune externă. Aceste
reflexe instinctive, cizelate, studiate și șlefuite prin exersare, conduc spre
crearea unui sistem de apărare elaborat și eficient.

Exemple de blocare a unor agresiuni externe prin acţiuni


naturale, fireşti:
- Punerea mâinilor pe cap (acoperirea feţei)
- Strângere covrig (ghemuire)
- Ridicarea genunchiului
- Interpunerea tălpii
- Agăţarea (luarea în braţe) a adversarului
- Ascunderea capului
- Întinderea braţelor înainte (ţinere la distanţă)

Învățarea, consolidarea și perfecționarea blocajelor


Se realizează de la ușor la greu, de la elemente simple naturale spre
elemente complexe.
Exerciții pregătitoare pentru învățarea elementelor și procedeelor
specifice, necesare în apărare.

70
Călătorie în lumea artelor marțiale
1. Morișca:
- Vertical – sagital, vertical – frontal, orizontal, diagonale,
- Înainte / Înapoi (în cele două sensuri posibile de execuție),
- Nivel înalt, nivel mediu, nivel jos
2. Rotări brațe:
- Alternativ, simultan
- Înainte, înapoi (2 sensuri)
- Sus, jos
- În plan frontal / sagital / orizontal (pe deasupra capului)
- În plan diagonal

a. Blocajele
Sunt acţiuni de stopare sau de oprire a loviturilor adversarului
(interpunere pe direcţia de atac a adversarului).
Acestea pot fi:
- Cu un membru sau cu două (braţe, braţ + picior aceeaşi parte, braţ
+ picior în diagonală)
- Duble – antebraţe: blocaj+lovire (simltan antebraţ+pumn),
blocaj+lovire (alternativ pe membrul de atac înainte ca acesta să se retragă)
- Cu contact sau fără contact

b. Parările
Sunt acţiuni apărare prin devierea în forţă a atacului advers
(lovituri pe membrul de atac, acţiuni de rupere)

71
Gheorghe Pricop
c. Eschivele
Sunt acţiuni de sustragere (fără deplasare) a anumitor părţi
anatomice ale corpului (cap, abdomen etc.) Din faţa atacului advers.
Eschiva capului
- eschivă laterală,
- eschivă înapoi,
- eschivă prin plonjon,
- eschivă circulară –formată din eschivă laterală + plonjon +
eschivă laterală, pentru loviturile circulare ale adversarului
Eschiva bazinului prin sustragerea bazinului înapoi
Eschive prin pivotare –pentru atacurile directe la nivel abdominal

d. Devierile
Sunt acţiuni circulare care au scopul de preluare şi schimbare a
direcţiei atacului advers.

e. Apărările prin deplasare


Sunt acţiuni de mişcare a apărătorului în scopul îndepărtării de atac
sau ieşirii acestuia în exteriorul liniei de atac a adversarului. În acelaşi timp
ele sunt numite şi deplasări pivotante întrucât imediat după acţiunea de
păşire în exteriorul axului de atac urmează o întoarcere sau o pivotare a
apărătorului astfel încât acesta să ajungă cu faţa spre adversar.

Tipuri de deplasări folosite în apărare:


- Deplasarea înapoi – evitarea atacului prin păşire înapoi
Important este ca greutatea corpului să nu fie mutată în totalitate pe
piciorul de dinapoi. Este o apărare eficientă contra atacurilor din distanţă
medie şi mare. Se caracterizează prin rapiditate şi alegerea momentului
oportun. Este o îndepărtare de atac prin deplasare.
- Deplasarea pivotantă oblic înapoi dreapta/stânga – evitarea
atacului prin plasarea înapoi şi în dreapta.
Avantajul este acela că apărătorul se plasează în afara atacului
advers.
- Deplasarea pivotantă laterală spre dreapta –evitarea atacului
prin ieşirea în exterior liniei de atac. Avantajul constă în faptul că apărătorul
rămâne aproape de atacant ceea ce îi poate asigura o ripostă eficientă.

72
Călătorie în lumea artelor marțiale
- Deplasarea pivotantă oblic înainte dreapta – evitarea atacului
printr-o mişcare aparent de intrare în zona de atac.

Se foloseşte în general în combinaţii cu celelalte posibilităţi de


apărare. De asemeni foarte des utilizată în cazul atacurilor directe sau
circulare prin întoarcere. În acest caz deplasarea se face pe partea inversă de
rotaţie a celui care atacă. Foarte eficient ca posibilitate de contraatac.
- Deplasare combinată – sau deplasare în romb.

f. Apărarea acrobatică
Reprezintă formele de apărare ce folosesc elemente din gimnastica
acrobatică. Salturi, sărituri cu genunchii la piept, rostogoliri, salt grupat etc.

g. Apărările combinate
- eschive şi deplasări
- deplasare şi blocaj
- deplasare şi parare
- deplasare şi deviere
- etc.

73
Gheorghe Pricop
h. Alte forme de apărare care ţin de tactica în apărare

1. Blocare cu contraatac
Acţiuni simultane
2. Apărare sau blocare prin atac
- Braţul care blochează continuă acţiunea în atac.
- Lovitura pe întâmpinare
3. Atacul zonelor cu grad mare de vulnerabilitate
Clasificarea mişcărilor în apărare, din punct de vedere al traiectoriilor
A. Din punct de vedere al traiectoriilor apărările pot fi:
- prin traiectorii directe;
- prin traiectorii semicirculare;
- prin traiectorii circulare.
B. Din punct de vedere al traiectoriilor de atac apărările pot fi:
- contra atacurilor directe;
- contra atacurilor semicirculare;
- contra atacurilor circulare.
Din punct de vedere al membrelor corpului avem –apărări cu:
1. Antebraţul -de jos în sus și invers, din exterior în interior și invers;
2. Cu palma (dosul palmei, cantul palmei);
3. Cu genunchiul –prin mişcare ascendentă,
4. Cu piciorul (tibia):
- cu tibia prin mişcare circulară din interior în exterior;
- cu tibia prin mişcaer circulară din exterior în interior.
5. Cu piciorul (talpa):
- cu talpa prin mişcare circulară din interior în exterior;
- cu talpa prin mişcaer circulară din exterior în interior;
- cu talpa pe interpunere, prin oprirea loviturii adversarului.
Clasificare după segmentele corpului care acţionează:
1. cu capul;
2. cu un membru superior sau ambele membre superioare;
3. cu un membru inferior sau ambele membre inferioare;
4. cu trunchiul;
5. cu umărul;
6. cu bazinul;
7. combinate;

74
Călătorie în lumea artelor marțiale

Sfaturi pentru profesori

Stabilitatea este o condiție deosebit de importantă.


Elevul trebuie învățat să dorească să devină stabil.

Încearcă să îi înveți pe elevi folosindu-te de activitățile și


lucrurile care le fac plăcere.

Simte-te bine alături de ceilalți.

Nu renunța atunci când se pare că nu poți găsi soluții la


întrebările tale. Continuă să cauți și răspunsul v-a
apărea negreșit.

Sfaturi pentru elevi

75
Gheorghe Pricop

Povestire zen

Munenori, Takuan și tigrul


Maestrul Zen Takuan (1573-1645) a fost instructorul multor
spadasini celebri. Iemitsu (1604-1651), cel de-al treilea Shogun Tokugawa,
a primit o dată un tigru ca un cadou din partea curţii coreene.
Se spune că Iemitsu l-a provocat imediat pe maestrul
spadasin Yagyu Tajima Munenori (1571-1646) să supună animalul.
Munenori a acceptat provocarea şi a intrat în cuşcă, absolut
încrezător. Chiar când animalul era pe punctul de a sări, el 1-a împuns în
frunte cu sabia sa de fier. Tigrul a dat imediat înapoi şi nu a mai îndrăznit
să se apropie de el. Takuan, care era şi el de faţă, 1-a ironizat pe
Munenori: „Nu ai folosit abordarea corectă”.
După care Takuan a intrat în cuşca cu mâinile goale. Când tigrul
s-a pregătit să-l atace, el l-a prins rapid între mâini şi a început să-i
mângâie cu blândeţe faţa şi urechile. Animalul s-a calmat imediat, torcând
şi alintându-se în braţele călugărului Zen.
„Aşa trebuia să procedezi!” a exclamat Takuan.

76
Călătorie în lumea artelor marțiale
”Nu-ţi fie teamă că înaintezi prea încet. Teme-te dacă te opreşti.”
(Sun Tzu)

CAPITOLUL VII

DESPRE AUTOAPĂRAREA
FIZICĂ

1. DESPRE AUTOAPĂRARE
2. PRINCIPII GENERALE
3. REGULI PENTRU EVITAREA LUPTEI
4. REGULI PENTRU RETRAGERE
5. REGULI PENTRU LUPTĂ
6. CONDIȚII DE CARE DEPINDE AUTOAPĂRAREA

77
Gheorghe Pricop
1. DESPRE AUTOAPĂRARE

Artele Marţiale sunt o împletire din trei mari categorii distincte:


elemente de autoapărare, elemente de morală şi filozofie şi nu în ultimul
rând, elemente specifice de menţinere şi chiar obţinere a sănătăţii.
Autoapărarea reprezintă totalitatea mijloacelor pe care le avem la
dispoziţie, proprii sau întâmplătoare şi care permit salvarea în cel mai
simplu mod, în caz de pericol real.
Aceasta ţine cont atât de posibilităţile noastre fizice şi tehnice, cât
şi de capacitatea de a dirija situatia în mod favorabil.
Obiectivul principal este victoria cât mai simplu obţinută şi nu
modalitatea prin care se obține.
Lipsa oricăror reguli morale este evidentă, atât pentru atacator cât
şi pentru cel atacat. În cazul agresorului acest aspect este destul de clar.
Pentru cel atacat poate fi un handicap imposibilitatea de a fi suficient de
decis, de clar, de agresiv, de hotărât în a se apăra, chiar dacă acest lucru ar
însemna să rănească o altă persoană.
Autoapărarea, se poate împărţi în două mari categorii și anume:
autoapărarea contra unei agresiuni la nivel moral-energetic şi autoapărarea
contra unei agresiuni la nivel fizic.
Conţinutul acestui capitol face referire la câteva modalităţi de
prevenire şi protecţie contra unor agresiuni la nivel fizic.

2. PRINCIPII GENERALE

- Este mai bine să eviți decât să întâmpeni o situație conflictuală;


- În caz de necesitate, bazează-te pe ceea ce ştii și nu pe ceilalţi
(alţii) – Din diferite motive, cei care sunt cu tine, se pot retrage, se pot feri
sau nu se vor implica. Sau nu vor face faţă şi va trebui să ai grija lor. Nu
înseamnă că nu există prietenie sau colegialitate. Ci pur şi simplu aşa se
întâmplă. A nu avea aşteptări poate fi extrem de util;
- Starea de sănătate (de moment sau generală) a celui atacat, de
odihnă, sau starea emoţională, sunt factori importanți în cazul unei situații
reale de agresiune la nivel fizic;
- Pregătirea fizică trebuie să fie la un nivel cât mai bun pentru a
putea face față unei situații reale;

78
Călătorie în lumea artelor marțiale

- Apelarea la nevoie numărului de urgențe 112 (chemarea


ajutoarelor);
- În momentul în care aţi luat o decizie, atacul poate fi foarte
important;
- Păstrați distanţele fizice, psihice și emoţionale față de o zonă sau o
situație ce vă poate atrage intr-un conflict fizic;
- Autocontrolul la nivel emoţional (stăpânirea fricii);
- Victoria depinde în cea mai mare parte de înşelătorie. Mizaţi
întotdeauna pe efectul de surpriză.

3. REGULI PENTRU EVITAREA LUPTEI

- Încercarea de prevedere şi evitare a situaţiilor sau locurilor posibil


conflictuale. De cele mai multe ori pentru a putea evita situațiile în care să
fie nevoie să apelăm la autoapărarea fizică, în primul rând trebuie să le
prevedem;
- Decizia corectă sau viteza de gândire pot fi de mare folos în astfel
de situații;
- Anturajul joacă un rol important. Persoanele care fac parte din
anturajul nostru ne pot atrage sau ne pot ține departe de situațiile de conflict.
Așadar anturajul trebuie ales cu grijă;
- Câştigarea de cât mai mult timp până la evaluarea corectă a
situaţiei conflictuale;
- Încercarea rapidă de demolare a motivului de atac. Transmiteți
faptul că nu sunteţi o persoană interesantă pentru agresori;
- A atrage atenţia (a nu atrage atenţia) în societate, poate fi un aspect
decisiv pentru a ajunge la o situație de agresiune fizică.

4. REGULI PENTRU RETRAGERE

- Analizarea cât mai rapidă a situaţiei, ţinând cont de toţi parametrii


favorabili şi nefavorabili;
- A distrage atenţia agresorului;
- Asigurarea culoarului de retragere sau de fugă.

79
Gheorghe Pricop
5. REGULI PENTRU LUPTĂ

- Păstrarea calmului prin orice mijloace. Este recomandat controlul


respiraţiei prin forţarea musculaturii abdominale;
- Luarea cât mai rapidă a unei hotărâri de atac sau de retragere
organizată;
- Atacul trebuie să surprindă, dacă ați luat această decizie. Nu-i daţi
timp să gândească;
- Terenul şi plasarea în teren sunt foarte importante în astfel de
cazuri. Asigurarea spatelui și posibilitatea retragerii sunt factori
determinanți;
- Eliminarea tehnicilor spectaculoase în lupta de stradă;
- Atacul puncte vitale poate asigura victoria.

6. CONDIŢII DE CARE DEPINDE AUTOAPĂRAREA

- Capacitatea de a controla atenţia, puterea de concentrare;


- Autocontrolul la nivel – fizic și emoţional;
- Distanţa dintre combatanți;
- Nivelul de pregătire al agresorului și al apărătorului;
- Viteza de anticipare şi de reacţie;
- Raportul de forţe (numeric, vârstă, greutate);
- Poziţia atacantului/apărătorului (încadrare: F-F, F-S);
- Tipul de atac liber – armat;
- Nivelul terenului;
- Raportul de poziţie sus – jos;
- Membrele implicate în acţiune (picioare – braţe) părţile corpului;
- Echipamentul - hainele;
- Materiale avute la dispoziţe (geantă, chei, pantofi, umbrelă etc);

80
Călătorie în lumea artelor marțiale

Sfaturi pentru profesori

Acordă atenție atitudinii pe care o au elevii unii față de


ceilalți.
Încurajează-i pe elevi să aibă vise, să creadă în ele și să
facă tot ceea ce pot pentru a le transforma în realitate.

Solicită explicații suplimentare ori de câte ori este simți


că este nevoie.
Fi optimist în tot ceea ce faci, învață să lupți pentru tot
ceea ce îți dorești.

Sfaturi pentru elevi

81
Gheorghe Pricop
Povestire zen

Destinul și monedă cu două fețe


În timpul unei bătălii epice, un general japonez decide să atace
chiar dacă armata sa era cu mult depăşită numeric. Era convins că vor
câştiga, dar soldaţii lui erau îndoielnici. În drum spre bătălie, s-au oprit la
un altar religios. După rugăciune, generalul a scos o monedă în faţa
soldaţilor şi a spus, „Acum voi arunca aceasta monedă. Dacă e cap, vom
câştiga. Dacă e coadă, vom pierde. Destinul se va dezvălui acum.”
A aruncat monedă în aer sub privirile nerăbdătoare ale soldaţilor. A
fost cap. Soldaţii au fost aşa de fericiţi şi plini de încredere încât au atacat
viguros inamicul şi au fost victorioşi. După bătălie, un locotenent a
remarcat „nimeni nu poate schimba destinul.”
„Chiar aşa,” a venit replica generalului în timp ce îi arata
locotenentului monedă, care avea cap pe ambele părţi.

82
Călătorie în lumea artelor marțiale
”Când mergi, mergi. Când stai, stai. Mai presus de toate nu tergiversa.”
(Proverb zen)

CAPITOLUL VIII

MIJLOACELE SPECIFICE
AUTOAPĂRĂRII FIZICE
1. POZIŢII ȘI DISTANȚE
2. HAINELE, ECHIPAMENTUL
3. ŞCOALA CĂDERII
4. ARMELE IMPROVIZATE ŞI UTILIZAREA LOR
5. TEHNICI SPECIFICE DE ATAC ÎN SITUAŢIILE DE
AUTOAPĂRARE
6. PUNCTE ŞI ZONE VITALE
7. TEHNICI SPECIFICE DE AUTOAPĂRARE
8. AUTOAPĂRARE CONTRA ATACULUI ARMAT

83
Gheorghe Pricop
1. POZIŢII ŞI DISTANȚE

Posibilitatea de a adopta o poziție cât mai stabilă, echilibrată, poate


fi de ajutor real în caz de autoapărare fizică, în cazul unui conflict din
picioare. Este de evitat lupta la sol, mai ales în cazul mai multor agresori.
Distanța dintre combatanți este care poate da și posibilitatea cea
mai potrivită pentru autoapărare. În distanțele mari este recomandată
retragerea, pentru distanțele medii se recomandă pregătirea atacului, iar
pentru distanțele mici atacul punctelor vitale cu palma, coatele sau
genunchii.

2. HAINELE, ECHIPAMENTUL (ATACANTULUI ŞI


APĂRĂTORULUI)

Hainele pot ajuta sau pot încurca într-o situație de conflict. De


exemplu, o ținută de iarnă poate încetini și limita mișcările cel îmbrăcat
astfel putând fi imobilizat cu ușurință. Același tip de ținută însă, poate
atenua mult loviturile aplicate de agresor.
De cealaltă parte a balanței se află ținuta mai sumară, aceasta
oferind o libertate de mișcare mult mai mare, însă loviturile aplicate de
agresor fiind resimțite destul de pronunțat. De asemeni trebuie reținut faptul
că trebuiesc evitate situațiile în care agresorul se poate folosi de articolele
vestimentare ale victimei pentru a-i obtura vizibilitatea (fermuarul bluzei
trebuie încheiat pentru ca aceasta să nu poată fi ridicată cu ușurință
acoperind fața, pe cât posibil de evitat căciulile, șepcile ce pot fi folosite cu
același scop).

3. ŞCOALA CĂDERII

Oricine ar trebui să stăpânească o tehnică a căderilor. Accidentări


destul de grave ca urmare a căderilor pot apărea oricând (alunecarea iarna
pe zăpadă, ”ratarea” unei trepte la coborâre etc.). Acest lucru însă poate
apărea și într-o situație de agresiune fizică, caz în care ar fi ideal ca, cel
atacat să știe cum să cadă cât mai ușor minimalizând daunele, și reușind să
se ridice cât mai rapid pentru a se apăra de următoarele atacuri ale
agresorului.

84
Călătorie în lumea artelor marțiale
4. ARMELE IMPROVIZATE ŞI UTILIZAREA LOR

În situaţiile de agresiune este indicat să folosiţi orice vă este la


îndemână pentru a ţine atacatorul la o distanţă cât mai mare sau măcar să
evitaţi contactul fizic.
Umbrela pliantă – Poate fi folosită pentru a ţine un agresor la
distanţă prin deschiderea acesteia pe neaşteptate. Aceasta trebuie însă ţinută
de capăt, în prelungirea mâinii, siguranţa fiind îndepărtată dinainte.
Umbrela nepliantă –Poate fi folosită prin deschidere în faţa
agresorului, acest lucru fiind posibil cu uşurinţă dacă este ţinută ceva mai
jos de mijloc, sau mai poate fi folosită şi pe post de baston.
Un ziar – Strâns rulat poate fi ţinut cu uşurinţă şi folosit pe post de
baston. Dacă însă sunteţi agresat în timp ce citiţi ziarul, nu încercaţi să-l
rulaţi ci aruncaţi-l desfăcut în faţă agresorului pentru ai bloca vizibilitatea.
O carte – Indicat ar fi să ţineţi cartea cu toată mâna cu legătura în
jos. Aceasta o puteţi folosi pentru a lovi cu colţurile faţa agresorului.
Cheile – Sunt arme foarte agresive utile însă doar atunci când
distanţa o permite.
Sacoşa cu role de cumpărături – Folosită mai mult pentru a bloca
înaintarea agresorului prin plasare în faţa acestuia, însă poate fi şi aruncată
la picioarele lui.

5. TEHNICI SPECIFICE DE ATAC ÎN SITUAŢIILE DE


AUTOAPĂRARE

Pe lângă elementele tehnice de atac specifice sporturilor de


combat, în situaţiile de autoapărare fizică pot apărea diferite forme de atac
ce au scopul exclusiv de rănire a atacatorului sau agresorului. Finalitatea
acestor atacuri este posibilitatea de apărare prin orice mijloace şi salvarea în
caz de pericol. Este bine totuşi de ştiut că loviturile aplicate în anumite zone
ale corpului pot avea consecinţe grave, uneori chiar mortale.
De asemeni este important să înţelegem că atât agresorul cât şi cel
agresat are aceleaşi puncte şi zone vitale.

85
Gheorghe Pricop
Atacul puncelor și zonelor vitale se face prin:
Atacuri prin apucare şi smulgere;
Atacuri prin rupere;
Atacuri prin presare şi înţepare;
Atacuri prin lovire;
Atacul articulaţiilor mici;
Atacul punctelor şi zonelor vitale.

Loviturile spre aceste zone vitale sunt date cu ajutorul pumnului , a


degetelor întinse sau a degetelor îndoite, cât şi cu ajutorul piciorului, a
armelor sau a armelor improvizate.
Pentru a avea o eficacitate cât mai mare, trebuie să ţinem cont
de următoarele caracteristici:
- forţa de lovire;
- precizia loviturii;
- arma de lovire;
- obiect sau propriul corp;
- distanţa;
- îmbrăcămintea;
- momentul ales.
Alte modalităţi de autoapărare eficientă sunt tehnicile
articulare. Acţiuni asupra articulaţiilor, deosebit de dureroase, pot fi:
- de lovire;
- de întindere;
- de răsucire;
De preferat a se acţiona asupra articulaţiior mici, de exemplu
articulaţiile degetelor.

6. PUNCTE ŞI ZONE VITALE.

Cunoaşterea punctelor şi a zonelor vitale este necesară şi totodată


utilă, atât în practica sporturilor de combat, dar mai ales în situaţiile de
autoapărare fizică ce pot apărea în viaţa de zi cu zi.
Pentru practicanţii sporturilor de combat, este necesară cunoaşterea
punctelor şi zonelor vitale în scopul prevenirii accidentelor:
- pentru protejarea partenerilor;

86
Călătorie în lumea artelor marțiale
- pentru autoprotecţie.
Cu toţii putem înţelege ce riscuri sunt atunci când aplicăm sau
primim o lovitură într-un punct/zonă nepermisă.
În situaţiile de AUTOAPĂRARE obiectivul principal este
autoprotecţia fizică. În aceste situaţii nu există reguli (altfel spus, există o
singură regulă: foloseşte ceea ce ştii şi ceea ce poţi pentru a te apăra!).

6.1 Puncte și zone de vulnerabilitate


În cazul în care situaţiile conflictuale nu pot fi evitate, trebuie să
ştim cu exactitate anumite zone ale corpului uman, unde acesta este
vulnerabil, fapt ce ne conferă un anumit avantaj. Acestea sunt împărţite în
două mari categorii, în zone cu risc moderat şi în zone cu risc maxim,
rămânând ca să decidem corect înainte de a acţiona.

Zonele cu risc de pericol moderat Zonele de pericol maxim:


- Ochi; - Regiunea temporală;
- Nas; - Gât;
- Ureche; - Zona cervicală;
- Coaste flotante; - Stern;
- Genunchi: - Zona rinichilor;
- Laba piciorului; - Zona genitală.
- Coloana vertebrală;

6.2 Puncte și zone vitale


Loviturile date în punctele vitale (sau punctele slabe) ale
adversarului au scopul de a-l paraliza prin durere intensă; ele pot provoca
fie un leşin, fie un traumatism grav, fie chiar moartea. O bună cunoaştere a
acestor puncte vitale este deci absolut necesară pentru a evita accidentele în
timpul antrenamentelor. Localizarea punctelor slabe şi modul de a le lovi
sunt, în general, rezervate luptătorilor care au atins cel puţin nivelul centurii
negre în artele marţiale cu mâinile goale. Cu cât suprafaţa lovită este mai
redusă, cu atât lovitura va fi mai puternică, deci mai eficace. Această
tehnică a loviturii este aproape în întregime bazată pe cunoaşterea anatomiei
şi a punctelor şi meridianelor folosite în acupunctură.

87
Gheorghe Pricop
Zone, puncte și articulaţii anatomice

I. Cap:
a. Faţă: ochi, pomeţii, rădăcina nasului, buza superioară, vârful
bărbiei.
b.Spate: zona occipitală.
c. Lateral: punctul de joncţiune al suturii dintre osul parietal şi cel
frontal, tâmplele, urechile, maxilarul.

II. Gât
a. Faţă: mărul lui Adam;
b.Spate: ligamentele trapezului, prima vertebră cervicală;
c. Lateral: artera carotidă.

III. Trunchi
a. Faţă: claviculele, zona precordială, stern, plexul solar, zona
ombilicului, pliurile inghinale, zona genitală;
b.Spate: ligamentele interosoase dorsale, vertebra dorsală 5, 7, 12,
zona rinichilor, vertebra lombară 4, sacrumul, cocisul;
c. Lateral: ligamentele axilelor, axila, coastele.

88
Călătorie în lumea artelor marțiale

IV. Membre superioare


a. Medial: nervul median;
b.Lateral: nervul radial, articulaţia policelui;
c. Dorsal: partea dorsală a palmei/pumnului.

89
Gheorghe Pricop
V. Membre inferioare
a. Faţă: genunchiul, articulaţia gleznei, laba piciorului;
b.Spate: zona poplitee, muşchii gemeni, tendonul lui Ahile;
c. Lateral: zona laterală a genunchiului, zona medială a genunchiului,
zona laterală a gleznei, zona medială a g gleznei.

7. TEHNICI SPECIFICE DE AUTOAPĂRARE

a. Autoapărare împotriva câinilor


Este dificil şi totodată complicat de a încerca tehnici de luptă
împotriva animalelor sau împotriva atacurilor acestora. Motivul este simplu,
animalele având o viteză de reacţie şi de execuţie mult superioară omului şi
în special a omului neantrenat. Deci a reuşi o lovitură de picior care să-şi
atingă ţinta împotriva unui animal sau o lovitură de pumn este mai mult o
întâmplare decât un element calculat. Dar chiar şi în acest caz riscurile sunt
destul de mari mai ales în cazul în care avem de-a face cu un câine pregătit
să facă cu adevărat rău. Variantele cele mai simple pe care le putem încerca
sunt următoarele:
- Animalele reacţionează în general la mişcare. Deci ele vor ataca
acolo unde văd agitaţie sau mişcare. Aşa că este bine pe cât posibil să
rămâneţi nemişcaţi sau dacă aveţi un obiect să creaţi cu acel obiect o stare
de mişcare cât mai departe de corp pentru a distrage astfel atenţia.
- Se poate folosi orice obiect de îmbrăcăminte, haină, flanea etc.
pentru a înfăşura antebraţul mâinii neîndemânatice care poate fi apoi
”oferit” câinelui pentru a fi muşcat. În momentul atacului acestuia se
încearcă introducerea cât mai adâncă a antebraţului în gura larg deschisă.
Presiunea antebraţului pe gura larg deschisă face ca acesta să nu poată
strânge ori muşca.

b. Autoapărare împotriva hoţilor


În situaţiile de trafic aglomerat sau de locuri aglomerate este
important a se menţine o atenţie distributivă pentru a putea simţi cât mai
bine şi cât mai uşor acţiunile din jur fie că au sau nu legătură cu propria
persoană. În caz de atingeri voite sau întâmplătoare cu alte persoane, este
important de făcut o autoevaluare sumară a obiectelor personale. Furtul se
bazează pe lipsa de atenţie a victimei însă de asemeni se bazează şi pe

90
Călătorie în lumea artelor marțiale
inocenţă şi pe neglijenţa în asigurare sau în manipularea obiectelor
personale cum ar fi telefon, ceas, carduri, portofel etc.

Protecţia bunurilor mobile


Hoţii pot fi atât de gen masculin cât şi de gen feminin şi, mai
important hoţii nu au vârstă. Aşa că nu trebuie să vă simţiţi derutaţi în faţa
unei domnişoare inocente sau în faţa unui bătrân simpatic. Uneori aceştia îşi
ascund scopurile arătându-şi intenţia falsă de a încerca să vă ajute când de
fapt urmăresc cu totul altceva.
- Geanta cu curea lungă – trebuie purtată în diagonală şi tot timpul
cu închizătoarea spre corp.
- Poşeta – purtată tot timpul cu braţul îndoit, strânsă lângă
dumneavoastră, cu închizătoarea spre corp.
- Portofelul – trebuie purtat în buzunarul de la piept închis,
niciodată în buzunarul de la spate al pantalonilor.
- Servieta – ţinută tot timpul în mâna neîndemânatică, astfel cealaltă
mână fiind folosită cu rol de armă.

Protecţia autoturismelor
Nu coborâţi niciodată din maşini lăsând cheile în contact şi
motorul pornit, mai ales în situaţiile în care sunteţi îndemnaţi să faceţi asta.
Fiţi precauţi atunci când cineva vă spune că aveţi o pană pe roata din spate
sau o defecţiune şi sunteţi îndemnaţi să coborâţi pentru a observa acest
lucru.
Nu lăsaţi obiecte de valoare la vedere.
Nu lăsaţi geamurile nici măcar întredeschise.

8. AUTOAPĂRARE CONTRA ATACULUI ARMAT

Autoapărare contra atacului cu mâna armată sau atacului armat, se


referă la posibilitatea deautoapărare, atunci când atacatorul posedă o armă
specială pentru atac sau un obiect improvizat în armă de atac.
O persoană care nu este pregătită poate face faţă cu dificultate unui
atac cu mâna armată. Pregătirea în acest sens, adică împotriva unui atac
armat, poate fi de lungă durată pentru a se putea ajunge la eficacitate.

91
Gheorghe Pricop
Totuşi, în cazurile în care se păstrează luciditatea sunt anumite strategii prin
care se poate ieşi din situaţiile de risc.
Distragerea atenţiei. În cazul unei
agresiuni de orice fel o şansă mare de a scăpa
constă în posibilitatea de a crea o diversiune prin
care să-i fie mutată sau atrasă atenţia atacatorului,
iar în acest timp cel agresat să se poată retrage pe
culuarul de fugă. De exemplu a arunca un obiect
spre faţa atacatorului.ll
Autoapărare prin intrare – presupune
intrarea cât mai aproape de agresor astfel încât
acesta să nu poată folosi arma pe care o deţine.
Riscul este împotriva armelor mici tăietoare, dar
este eficientă împotriva armelor dure contondente.
Nimeni nu poate lovi cu un scaun pe cineva aflat în imediata sa apropiere.
- Autoapărare prin ieşire – presupune ieşirea prin retragere sau pas
lateral în afara ariei de acţiune a atacului. Cu alte cuvinte înseamnă
retragere sau retragere pe culuarul de fugă.
- Autoapărare prin blocare numit şi blocajul capac – înseamnă
blocarea braţului care ţine arma sau obiectul de atac.
- Autoapărare cu dezarmarea atacatorului prin tehnici articulare –
este o variantă ulterioară autoapărării prin blocare. Presupune priza pe armă
şi prin tehnici specifice articulare (mişcări de supinaţie, pronaţie, flexie,
extensie etc.) forţarea articulaţiilor şi dezarmarea atacatorului.
- Autoapărare prin deviere şi preluare în cerc – varianta avansată
în care dezarmarea atacatorului se face prin preluare şi trecere în acelaşi
timp în forţarea articulaţiilor printr-o mişcare continuă, rotundă în cerc de
conducere a atacului şi întoarcere împotriva atacatorului.

92
Călătorie în lumea artelor marțiale

Sfaturi pentru profesori

În sport pentru a ajunge la rezultat nu există certitudine


ci doar încercări.

Învaţă tot timpul (chiar şi de la elevi).

Fii sincer cu tine şi cu învăţătura ta.

Ține minte că cel mai bine este să fii cinstit şi iertător.

Sfaturi pentru elevi

93
Gheorghe Pricop
Povestire zen

Takuan și maimuța
Iemitsu avea de asemenea o maimuţică extrem de agilă şi foarte
inteligentă. Dorind să vadă dacă vreunul din spadasinii săi putea lovi
maimuţa, el le-a ordonat acestora să încerce. Maimuţica stătea lângă
shogun şi nici unul din spadasini nu a reuşit să atingă maimuţă cu sabia de
lemn, nici chiar marele Munenori. Provocat, Takuan şi-a scos şi el băţul de
lemn (specific călugărilor Zen) şi imediat maimuţa s-a dat înapoi, speriată
la culme.
„Cum ai reuşit?” au dorit să ştie toţi cei de fată.
„Simplu. Toţi spadasinii au făcut un pas înapoi, de teamă să nu-l
lovească pe shogun. Eu nu m-am preocupat deloc de acest lucru, iar
maimuţa şi-a dat imediat seama şi a realizat că nu mai are nici o scăpare”.

94
Călătorie în lumea artelor marțiale
”Fii bun. Dă tot ce ai mai bun.
Poartă-te cu ceilalți așa cum ai vrea ca ei să se poarte cu tine.”
(Lou Holtz)

CAPITOLUL IX

ARMELE NATURALE ÎN
ARTELE MARȚIALE

1. PREZENTARE GENERALĂ
2. PRINCIPII ȘI REGULI GENERALE
3. ARME NATURALE ALE CORPULUI

95
Gheorghe Pricop
1. PREZENTARE GENERALĂ

În trecut, practicarea artelor marțiale sau a sporturilor de combat,


se începea prin inițierea în diferite tehnici cu arme, iar abia apoi se trecea la
inițierea în lupta cu „mâinile goale”.
În general vorbind, erau cunoscute două categorii de arme,
respectiv arme speciale pentru luptă și armele care la origine erau unelte
agricole și care modificate de către țărani au devenit în timp arme redutabile
de atac sau apărare.
Necesitatea de a transforma uneltele agricole în armele de luptă a
apărut în perioada feudală, atunci când țăranilor sau chiar și micilor nobili le
era interzis să poarte sau să posede arme tăietoare sau alte arme concepute
special pentru luptă. Astfel ei erau complet dezavantajați și „descoperiți” în
fața atacurilor de orice fel, iar acest lucru i-a făcut să își folosească
imaginația și să găsească variante posibile și modalități de utilizare pentru
uneltele pe care le aveau la îndemână.

Clasificarea armelor folosite în artele marţiale după posibilitățile de


utilizare în antrenament:
- arme de demonstraţie;
- arme de competiţie / de luptă;
- arme speciale (grele).

96
Călătorie în lumea artelor marțiale
2. PRINCIPII ȘI REGULI GENERALE

- Orice armă înseamnă prelungirea membrelor sau a unui membru a


propriului corp;
- O mână trebuie să o completeze pe cealaltă;
- Mintea trebuie să rămână tot timpul în centrul traiectoriilor
descrise de arme;
- Principiul respirației este același ca în lupta cu mâinile goale;
- După însușirea lucrului cu o singură armă se pot folosi uneori în
anumite situații, simultan, două arme, identice sau diferite;
- Echilibrul și stabilitatea corpului pe sol sunt foarte importante;
- Îmbrăcămintea are un rol important în exersare;
- Armele la distanţă apropiată sunt coatele şi genunchii.

3. ARME NATURALE ALE CORPULUI

În artele marţiale, mâinile goale, sunt numite „arme” dar și toate


părţile corpului folosite pentru a da lovituri (atemi) în punctele slabe sau
vitale (kyusho) ale adversarului, cu scopul de a-l paraliza prin durere, de a-l
răni grav sau chiar de a-l ucide. Binenţeles că în antrenamente aceste
lovituri nu sunt niciodată duse până la capăt, ci oprite înainte de a izbi
corpul adversarului. „Armele” utilizate sunt pumnii, mâinile deschise,
degetele articulaţiile pumnilor, antebraţele, coatele, genunchii, picioarele şi,
în sfârşit capul. „Armele” cele mai des folosite pentru a da lovituri sunt:

Pumnii sau mâna strânsă în formă de pumn

Articulaţiile degetului mijlociu şi


arătătorului.

Partea dorsală a pumnului.

97
Gheorghe Pricop

Partea cubitală a pumnului -în stil


„ciocan de fier”.

Degetul mijlociu uşor proeminent,


susţinut pe degetul mare.

Degetul arătător uşor proeminent,


susţinut pe degetul mare.

Pumnul pe jumătate închis. Primele


falange sunt în prelungirea dosului
mâinii.

Mâinile

Muchia mâinii, cu degetele întinse -


lovitură “ca de sabie”.

Dosul articulaţiei mâinii.

Deschiderea dintre degetul mare şi


arătător, pentru atacarea laringelui -
lovitură cu „furca” palmei.

98
Călătorie în lumea artelor marțiale

Podul palmei.

Palma.

Degetele

Partea exterioară a degetului mare şi


baza arătătorului, mâna fiind întinsă.

Arătătorul întins.

Arătătorul şi mijlociul deschise - „în


furcă”.

Arătătorul şi mijlociul lipite.

Vârfurile celor patru degete întinse.

Vârful degetelor lipite – „în cioc”.

99
Gheorghe Pricop

Vârful degetului mare.

Dosul degetului mare îndoit.

Antebraţele

Partea exterioară a antebrațului.

Partea radială a antebrațului.

Partea cubitală a antebrațului.

Coatele

Partea exterioară a cotului.

Vârful cotului.

Partea inferioară a cotului.

100
Călătorie în lumea artelor marțiale
Genunchii

Partea internă a genunchiului.

Partea de deasupra genunchiului.

Partea de dedesubt a genunchiului.

Picioarele

Partea de deasupra piciorului.

Vârful degetelor.

Partea exterioară a piciorului -


„sabia piciorului”.

Talpa şi călcâiul – lovitură ca de


„zdrobire” de sus în jos vertical.

Partea anterioară a tălpii -


„pingeaua piciorului”.

101
Gheorghe Pricop

Partea posterioară a călcâiului.

Partea plantară a călcâiului.

Capul

Partea superioară a frunţii.

102
Călătorie în lumea artelor marțiale

Sfaturi pentru profesori


Stabilește cât mai clar limitele și regulile în care
trebuie să se încadreze elevii tai.

Încearcă să eviți pe cât posibil etichetările și cuvintele


negative.

Semnalează imediat profesorului orice modificare a


stării de sănătate sau orice neregulă consideri că apare
în procesul de pregătire, atât la propria persoană cât și
la cei din jur.

Începeți orice activitate numai sub îndrumarea


profesorului.

Sfaturi pentru elevi

103
Gheorghe Pricop
Povestire zen

Găureşte hârtia cu pumnul


După masa de prânz, Yamane a luat o pagină dintr-un ziar, a
despăturit-o şi, ţinând-o atârnata în faţa lui Nakakura, i-a zis:
- Găureşte-o cu pumnul!
- Un ziar? Fii serios!După a zecea încercare însă, începuse să
transpire. Tot ce reuşea era să facă ziarul să fluture. Yamane i l-a dat lui
Kiku să-l ţină şi, cu un kiai ascuţit a dat o lovitură splendidă. A făcut o
gaură aproape perfectă, fără ca hârtia ziarului să se şifoneze măcar.
- E o greşeală să te gândeşti că vrei să-l rupi. Aia care încearcă să
spargă o scândură de exemplu, fac o prostie că îşi spun „OK, o să sparg
scândura asta!” Trebuie să îţi concentrezi toată forţa fizică şi mentală în
pumn şi să îl vezi pe partea cealaltă a scândurii, trecând prin ea ca prin
aer. Înţelegeţi?
- Concentrarea e totul! A zis Kiku şi Yamane a încuviinţat.
- Gândiţi-vă la cea mai periculoasă situaţie prin care aţi trecut, o
situaţie în care, dacă greşeşti, poţi să şi mori şi cu tensiunea aia încercaţi
să loviţi Kiku s-a ridicat. În faţa ziarului, a închis ochii şi a inspirat adânc.
În momentul în care a deschis ochii, mână i-a trecut prin hârtie. Nu era o
gaură atât de curată ca şi cea a lui Yamane, dar reuşise în orice caz.
- Te-ai gândit la săriturile tale cu prăjina, nu? A întrebat Yamane şi Kiku a
dat încântat din cap.

104
Călătorie în lumea artelor marțiale
”Suntem ceea ce gândim. Cu gândul nostru construim lumea.”
(Buddha)

CAPITOLUL X

ARMELE TRADIȚIONALE

1. CLASIFICARE
2. ARME TĂIETOARE ȘI/SAU DE ÎMPUNGERE
3. ARME DE LOVIRE-STRIVIRE
4. ARME DE ARUNCARE ȘI LOVIRE LA DISTANȚĂ
5. ARME IMPROVIZATE

105
Gheorghe Pricop
1. CLASIFICARE

În funcție de posibilitățile de atac se clasifică următoarele tipuri de


arme tradiționale:

Prize pe arme
1. În funcție de plasarea prizei pe armă putem avea:
- prize pe capete,
- prize pe mijloc,
- prize alternate capete-mijloc.
2. În funcție de membru avem:
- prize cu o singură mână,
- prize cu ambele mâini,
3. În funcție de poziția plamelor
- palmele în supinație,
- palmele în pronație,
- alternativ supinație-pronație,
- alternativ pronație-supinație.

106
Călătorie în lumea artelor marțiale
2. ARME TĂIETOARE ȘI/SAU DE ÎMPUNGERE

Sabie lungă vietnameză

Sabie
Armă individuală de luptă corp la corp, medievală
și modernă, pentru tăiat și împuns, cu lamă curbată
și prevăzută cu un singur tăiș pe partea exterioară a
curburii și în general - cu excepția Extremului
Orient - cu mânerul curbat sau înclinat în sens
invers curburii lamei

Sabie scurtă
Sabia scurtă era folosită cu o mână și purtată de
multe ori ca o sabie complementară. În Japonia se
numește Wakizashi doar samurai având voie să
poarte 2 săbii.

Paloş
Este o sabie cu lama lată ce folosea mai ales pentru
a provoca tăieturi adânci și mai puțin pentru tehnici
de împungere. Este o armă pentru o singură mână și
se folosește uzual o singură armă, dar există situații
când se utilizează două.

107
Gheorghe Pricop

Baionetă
O baionetă este o armă albă în formă de cuțit sau
pumnal concepută să fie montată pe gura țevii puștii
sau a unei alte arme similare. Baioneta se foloseşte
în lupta corp la corp.

Cuţit
Este o armă albă pentru tăiat și împuns folosit în
lupta corp la corp de aproape. Este format dintr-un
mâner și o lamă, cel mai adesea metalică, care
poate varia în ascuțime și care uneori poate
prezenta zimți.

Seceră
La origine a fost o seceră de recoltat orez această
formă păstrându-se și în zilele noastre. Ca armă
poate fi folosită individual sau în pereche atât în
tehnici de blocare a armelor adversarului cât și
pentru atac.

Topor
Toporul este o armă formată dintr-un corp de oțel
cu tăiș și cu cu un orificiu la partea opusă, în care
se fixează o coadă de lemn tare. A fost conceput
ca unealtă folosită în special în tăierea copacilor
mai apoi fiind utilizată ca armă.

Suliţă
Este o armă albă de împungere sau tăiere, formată
dintr-o prăjină de lemn lungă de circa 1.50-2 metri,
terminată cu un vârf de fier ascuțit de diferite forme
(piramidal, conic, în formă de frunză etc.), folosită
de infanteriști la aruncat.

108
Călătorie în lumea artelor marțiale

Lance
Armă albă de atac, formată dintr-un vârf ascuțit de
metal montat la capătul unei prăjini de lemn de 2-3
metri, dar ajungând chiar până la 5 metri. Spre
deosebire de suliță, lancea nu se arunca, ci se ținea
în mână și se împungea adversarul de la distanță.

Lance cu topor
Este o armă albă de tăiere și împungere, fiind
realizată prin combinarea dintre lancea simplă și
topor. Pentru împungere se folosește ca lancea
obișnuită, pentru tăiere însă fiind mai eficientă
decât toporul clasic deoarece ține adversarul la
distanță mai mare.

Trident
Inițial folosit ca unealtă de pescuit, trident-ul, o
lance cu trei vârfuri, a fost transformat cu succes și
în armă. Fiind construit cu o coadă mai scurtă,
putea fi folosit și prin aruncare, nu doar împungere.

Sai
Are forma unui pumnal cu două brațe metalice ce
pornesc de lângă mâner dându-i un aspect de
trident. Se folosește în pereche (câte un sai în
fiecare mână). Sai-urile erau extrem de utile în
dezarmarea roninilor. Cu ajutorul tehnicilor
speciale se putea rupe foarte ușor lama unei săbii.

Lanţ cu 9 elemenţi
Lanțul chinezesc (Jiu Jie Bian) este o armă albă
format dintr-un mâner, 9 bare metalice prinse între
ele prin inele, și un vârf ascuțit. Această prindere,
prin inele, conferă lanțului flexibilitate.

109
Gheorghe Pricop
3. ARME DE LOVIRE-STRIVIRE

Baston lung

Bastoane scurte
Sunt bare din material dur (lemn, metal, plastice)
folosite de obicei în pereche (câte un baston în
fiecare mână). Folosite în atac prin lovire, sau în
apărare în principal împotriva altor arme de lovire-
strivire.

Tonfa
La origine era folosită ca mâner de piatră de moară,
însă la nevoie era transformată într-o veritabilă
armă. Tradițional se folosea în pereche, în ziua de
azi însă fiind folosită cu succes de forțele de ordine
doar una singură.

Nunchaku
Nunchaku-ul este o armă asiatică simplă, dar foarte
eficientă alcatuită din doua elemente destul de
scurte, dar de dimensiuni şi forme identice din lemn
sau metal, conectate printr-o sfoară sau un lanţ
metalic. La origine a fost o unealtă agricolă folosită
la prelucrarea cerealelor.

Nunchaku cu 3 părţi
Este o armă istorică, alcătuită din trei elemente din
lemn sau metal de 60-70 cm, conectate prin sfoară
sau lanţ metalic. Datorită celor 2 articulaţii puteau
fi realizate atacuri ce îşi atingeau ţinta chiar şi după
un scut.

110
Călătorie în lumea artelor marțiale
4. ARME DE ARUNCARE ȘI LOVIRE LA DISTANȚĂ

Aţă cu bile de aruncat


Este o armă concepută iniţial pentru vânătoare în
capturarea animalelor prin aruncare la nivelul
picioarelor. Aceasta este alcătuită din 2, 3 sau mai
multe bile legate fiecare cu câte o sfoară de
aproximativ un metru împreunate toate la celălalt
capăt.

Arc cu săgeţi
Arcul este o armă străveche alcătuită dintr-o vergea
elastică din lemn, corn, sau tendoane de animale şi
o coardă prinsă de extremităţi. Acesta, prin
tensionarea corzii, poate propulsa săgeţi, special
concepute, la distanţe foarte mari.

Bumerang
Bumerang-ul este o armă confecționată de obicei
din lemn, care poate fi lansată prin aruncare cu
scopul de a lovi o adversarul la distanţă. Aruncat
într-un anumit fel, dacă nu a atins ținta, bumerangul
revine la locul de lansare.

Cuţite de aruncat
Sunt cuţite mici cu forme aerodinamice,
echilibrate, cu centrul de greutate calculat în aşa fel
încât să fie practice în utilizare. Aruncarea se face
prin rotirea cuţitului în jurul propriului ax sau pe o
traiectorie directă, fără rotirea acestuia.

Steluţe de aruncat
Steluţele ninja (Shuriken) sunt lame ascuţite cu
forme ergonomice pentru a putea fi ţinute în mână,
obţinute dintr-o varietate de obiecte (ace, şuruburi şi
cuţite, dar şi din monede, site şi alte obiecte plate
din metal). Acestea sunt arme complementare sabiei
şi se folosesc prin aruncare de la distanţă.

111
Gheorghe Pricop
5. ARME IMPROVIZATE

Sunt arme care de fapt nu sunt arme, ci obiecte de uz casnic,


personal sau gospodăresc, și care în caz de agresiune pot fi folosite cu mare
succes în autoapărare, în diferite zone ale activității noastre. Această grupă
cuprinde :
- „arme” de uz personal
Obiecte pe care le avem permanent la îndemână: pieptene,
deodorant, monede, unghieră, pudră, posetă, chei, agrafe, umbrelă, tocul de
la pantof, cureaua, etc.
- „arme” de uz casnic
Obiecte de bucătărie și apartament: tigaie, furculiță, cuțit, tocător,
mătură, farfurii, vase, scaun, condimente, detergenți, sticle, etc.
- „arme” de uz gospodăresc
Obiecte de lucru în gospodarie: lopată, lanțuri, lemne, scânduri,
cuie, recipienți, cabluri, etc.
Lista acestor „arme” este impresionantă, iar imaginația inventează
altele.

112
Călătorie în lumea artelor marțiale

Sfaturi pentru profesori

Fereşte-te de a avea preferinţe pentru elevi, chiar dacă


unii au talent.

Fii indulgent – exigent în acelaşi timp.

Procedeele corect executate nu pot produce accidente.


Orice accident este dovadă indisciplinei celui accidentat.
Respectă-l pe instructor, ai încredere și urmează
recomandările sale.

Sfaturi pentru elevi

113
Gheorghe Pricop

Povestire zen

Takuan și călăria
Într-o zi, Munenori a încercat să imite performanța marelui
antrenor de cai Magaki Heikuro, care călărise un cal urcând şi coborând
cu el peste nişte trepte foarte abrupte din piatră. Munenori nu a reuşit, aşa
că i-a cerut sfatul lui Takuan.
Takuan a preferat să încerce mai întâi el şi foarte sigur de sine, a
trecut cu calul în galop peste treptele de piatră. Munenori era consternat:
„Cum Dumnezeu ai reuşit să faci acest lucru?”
Takuan i-a răspuns printr-o ghicitoare Zen: „Nu a existat nici un
călăreţ pe cal, nici un cal sub călăreţ!

114
Călătorie în lumea artelor marțiale
”Dacă spiritul este puternic atunci poți să realizezi orice dorești.”
(Morihei Uyeshiba)

CAPITOLUL XI

FORME ÎN ARTELE MARȚIALE

1. STRUCTURA FORMELOR
2. ASPECTE IMPORTANTE PENTRU O EXECUTARE
CORECTĂ A FORMELOR
3. CARACTERISTICILE FORMELOR CU PARTENER

115
Gheorghe Pricop
1. STRUCTURA FORMELOR

Formele sunt complexe de elemente şi procedee tehnice impuse


(liber alese în anumite cazuri clar precizate) executate sub formă de luptă
imaginară. Cel mai adesea prin execuția formelor se poate evalua nivelul
tehnic al unui practicant.
În artele marțiale tradiționale
există mai multe tipuri de forme, care
sunt clasificate în funcție de obiectivul
vizat sau urmărit, în forme pentru
exersarea pozițiilor fundamentale,
exersarea deplasărilor, forme ce vizează
elementele tehnice de atac, de apărare,
pentru mânuirea diferitelor arme etc.
Fiecare grad sau nivel este
însoțit de un număr de forme pe care
practicantul trebuie să le cunoască și să le
demonstreze la examenele de obținere a
nivelului respectiv.
Formele sunt specifice stilului
practicat și se consideră a fi un mesaj codificat prin care se prezintă
principiile stilului respectiv.

Noţiuni tehnice:
- Denumirea: orice formă este însoțită de o denumire care reprezintă
principiul esențial al formei respective. În denumire se regăsește de obicei și
scopul sau obiectivul.
- Expresia tehnică – principiu generator.

Obiectivul practicării formelor


1. Practicarea formelor pentru competiţii.
2. Practicarea formelor pentru evoluţia la nivel tehnic, pentru
clasificarea pe grade sau centuri.
3. Practicarea formelor pentru menţinerea sănătăţii.

116
Călătorie în lumea artelor marțiale
Clasificarea formelor:
1. Forme fără arme.
2. Forme cu arme.

Clasificerea formelor în funcție de scop:


1. Forme de luptă – exersarea procedeelor tehnice de atac şi de
apărare.
2. Forme de respiraţie sau energetice – sunt forme practicate în
scopul conştientizării şi exersării respiraţiei, reglării corpului energetic sau a
energiilor corporale, echilibrare la nivel fizic şi mental, conştientizare şi
control la nivel emoţional.
Qi gong– sau meditaţie în mişcare.

Clasificarea formelor după numărul de participanți:


1. Forme individuale.
2. Forme pe perechi.
3. Forme de exersare cu mai mulţi parteneri.

1. Forme individuale - Forme fără arme - Forme cu arme


Ele sunt numite şi KATA, QUYEN, TAO LU, în funcţie de
diferitele stiluri de luptă sau de arte marţiale.
Din punct de vedere competiţional întâlnim forme executate
individual şi forme executate sau prezentate în stil sincron – pe echipe,
formate de regulă din câte trei componenţi.
Exemplificarea formei cu unu sau mai mulţi parteneri. Scopul
exemplificării este acela de demonstrare a procedeelor tehnice din care este
compusă forma. Practicantul trebuie să demonstreze si să explice cu
exactitate fiecare ansamblu şi subansamblu din forma pe care o execută. De
obicei aceste subansamble sunt alcătuite din atacuri pe diferite direcţii la
care practicantul trebuie să răspundă prin anumite elemente impuse.

2. Forme pe perechi - Forme fără arme - Forme cu arme


Sunt lupte regizate în care fiecare din cei doi parteneri îndeplinesc
pe rând un anumit rol fie de atac fie de apărare. În general rolul de atac sau
de apărare se schimbă de mai multe ori în timpul unei singure forme, dar

117
Gheorghe Pricop
întâlnim şi cazuri în care rolul de atac sau de apărare este atribuit doar unuia
dintre parteneri.

3. Forme de exersare cu mai mulţi parteneri - Forme fără arme -


Forme cu arme
Forme impuse sau lupte regizate de atacuri şi apărări prestabilite.
Şi aici putem întâlni două cazuri sau situaţii distincte.

Cazul 1 Un luptător se apără împotriva atacurilor venite din partea


a doi sau uneori chiar trei luptători diferiţi. Atacurile în acest caz sunt pe
direcţii diferite atacanţii fiind plasaţi în faţa, în spatele sau în lateralul celui
atacat.

Cazul 2 Fiecare din cei trei sau patru participanţi preiau pe rând
rolul de atac sau de apărare.

Ca şi in celelalte forme prestabilite de exersare şi aici putem întâlni


forme fără arme sau forme cu arme. În cazul formelor cu arme există mai
multe situaţii:
- fiecare dintre participanţi are armă;
- doar cei care atacă au armă.

118
Călătorie în lumea artelor marțiale
2. ASPECTE IMPORTANTE
PENTRU O EXECUTARE CORECTĂ A FORMELOR

În artele marțiale, formele sunt notate în cadrul examenelor de


gradație. La notare se urmărește execuția corectă a elementelor tehnice, dar și
aspectul artistic. Dacă execuția tehnică este ușor de notat datorită elementelor
precis stabilite, aprecierea impresiei artistice se face mai greu datorită
subiectivității judecătorilor. Aceștia urmăresc aspectele cele mai importante și
anume:

Atitudini şi comportamente – în executarea formelor ele sunt baza


psihologică care completează forma fizică şi diferenţiază forma de luptă de un
simplu exerciţiu fizic: spiritul de luptă sau războinic, puterea de concentrare şi de
degajare a energiei, crearea unei imagini de luptă reală, armonie, echilibru
interior şi echilibru exterior, crearea sentimentului de încredere şi a atitudinii de
învingător.

Salutul – se execută la începutul și la sfârșitul fiecărei forme. Salutul de


prezentare a formelor poate diferi de la o formă la alta. Poate fi salutul tradițional
reprezentativ pentru stil, sau poate fi un salut care să fie reprezentativ pentru
principiul dominant prezentat în formă.

Traseul – respectarea traseului. Orice formă are un traseu concretizat în


anumite direcţii de deplasare clar specificate. Este foarte important să fie înţeles
acest traseu astfel încât execuţia mişcărilor să corespundă traseului impus.
Traseul poate conţine direcţii principale (înainte, înapoi şi lateral) dar şi direcţii
secundare (direcţii pe diagonale).

Durata – reprezintă timpul necesar efectuării formelor. În sporturile de


combat, formele au un timp sau o durată de execuţie recomandată. Abaterea de la
această durată de execuţie este permisă dar să nu afecteze execuţia precisă şi
corectă a procedeelor tehnice. Nu în totdeauna o viteză mare de execuţie
înseamnă şi o formă executată corect. Uneori sportivii consideră că dacă execută
o formă foarte rapid pot obţine performanţe deosebite, însă şi aici se aplică
principiul că uneori graba strică treaba.

119
Gheorghe Pricop
Expresivitatea –este dată de eleganţă, precizie şi uşurinţă în mişcare.
În execuţia formelor prin expresivitate se înţelege transmiterea cu ajutorul
mişcărilor a anumitor trăiri şi stări emoţionale. Observatorul extern este cel care
urmăreşte o luptă care deşi este regizată trebuie să pară cât mai precisă şi reală.

Corectitudinea – respectarea succesiunii elementelor şi procedeelor


tehnice. Formele sunt o succesiune de mişcări impuse, formate din faze de atac şi
faze de apărare alternate, împotriva unuia sau mai multor adversari. Ele sunt
impuse şi deci trebuiesc respectate întocmai. Execuţia corectă impune urmărirea
succesiunii precise şi exacte a elementelor şi procedeelor tehnice.

Privirea – formele simbolizează o luptă, deci este foarte important ca


practicantul să se identifice într-o luptă reală. Privirea este cea care va preceda
execuţia procedeelor tehnice. Privirea este cea care trebuie să exprime forţă şi
realism. Un observator extern trebuie să vadă prin ochii executantului sau
practicantului adversarii cu care acesta se confruntă.

Realismul – sau trăirea. Execuţia formelor la un nivel superior


presupune capacitatea practicantului de a transmite din toate punctele de vedere
unui observator extern o situaţie sau o imagine de luptă reală. În competiţiile
sportive realismul este punctat separat ca factor decisiv în aprecierea formelor de
către arbitri.

120
Călătorie în lumea artelor marțiale
Coordonarea – este capacitatea de control permanent a
caracteristicilor mişcării (direcţie, amplitudine, intensitate, durată, ritm) şi de
reproducere exactă în spaţiu şi timp cu ritm şi încordare specifică.

Ritmul – în execuţia formelor ritmul este elementul esenţial ce creează


senzaţia de luptă reală. Este o anumită cadenţă de execuţie a elementelor şi
procedeelor tehnice. El poate fi alternativ lent sau rapid prin repartiţia fazelor
mişcării în timp. Ritmul este cel care creează eleganţă şi impune forţă formelor.
Stăpânirea ritmului în execuţia formelor este etapa următoare după
învăţarea traseului şi a elementelor şi procedeelor tehnice din care sunt alcătuite
formele.
Asociat ritmului de execuţie a mişcărilor este ritmul respirator ce poate
influenţa sau crea ritmul de execuţie, în cazul în care acesta (ritmul de execuţie)
nu este prestabilit.

Echilibrul – este importantă execuţia formelor în condiţii de echilibru.


Pierderea echilibrului poate apărea fie în urma unor deplasări fie în urma
executării unor elemente tehnice cu membrele inferioare (lovituri de picior).
Execuţia elementelor şi procedeelor tehnice în condiţii de echilibru, fără
dezechilibrări sau alte situaţii de pierdere a echilibrului pot impune sau face
deosebirea între practicanţii de un nivel tehnic înalt.

Ambidextria – pentru execuţia corectă în condiţii de echilibru şi


orientare este foarte important ca practicantul să poată executa în condiţii cât mai
apropiate atât pe partea îndemânatică cât şi pe partea neîndemânatică. De altfel în
anumite stiluri se recomandă execuţia formelor „pe ambele părţi”.

Viteza – execuţia în viteză sau cu rapiditate a atacurilor sau a altor


elemente tehnice din cadrul formelor este importantă, însă viteza de execuţie nu
trebuie să dauneze executării corecte din punct de vedere tehnic. Scopul deci este
execuţia cât mai rapidă şi corectă pe ansamble şi subansamble pentru a crea un
ritm.

Rezistenţa – presupune capacitatea organismului de a efectua forma cu


aceeaşi intensitate pe toată durata ei. Astfel un observator extern nu trebuie să

121
Gheorghe Pricop
sesizeze diferenţe de execuţie care pot apărea din cauza oboselii în elementele de
sfârşit ale formei faţă de elementele de început.

Forţa – în anumite forme există elemente sau procedee ce trebuiesc


executate cu maxim de forţă. Aceste momente trebuie să creeze un sentiment de
putere şi precizie pentru observatorul extern.

Supleţea – flexibilitatea – amplitudinea mişcării. Este importantă în


execuţia cât mai corectă şi precisă a formelor. Ea este strâns legată de mobilitate
şi reprezintă gradul de deschidere articulară care poate fi mic, mediu, mare. O
flexibilitate bună permite exectuarea cu precizie şi acurateţe a elementelor şi
procedeelor tehnice ce fac parte din structura formelor.

Respiraţia – conştientizarea şi înţelegerea respiraţiei este importantă


pentru execuţia cât mai corectă a formelor. O respiraţie corectă şi precisă
imprimă forţă, denotă realism şi contribuie decisiv la păstrarea rezistenţei pe
parcursul executării formelor.

Strigătul de luptă – ajută la eliberarea şi reglarea energiilor corpului,


eliberează presiunea la nivelul
organelor interne. Crează aspectul
de luptă reală, iar din punct de
vedere psihic îl ajută pe practicant
să se elibereze de timiditate. Este
un element de intimidare sau
paralizare a adversarului într-o
situaţie de luptă reală.

Elementele acrobatice -
posibilitatea de a executa diferite
elemente specifice gimnasticii
acrobatice asigură o execuţie
corectă şi precisă în formele
superioare.

Precizie - execuţia elementelor tehnice se face spre puncte precise.

122
Călătorie în lumea artelor marțiale
3. CARACTERISTICILE FORMELOR CU PARTENER

1. Rol şi caracteristici
Exerciţile cu partener sunt mijloace de mare eficienţă şi contribuie
în mod substanţial la dezvoltarea fizică generală. Ele se caracterizează prin
următoarele aspecte:
- exerciţiile cu partener au un
pronunţat rol educativ şi formativ,
- stimulează colaborarea şi
ajutorul reciproc prin specificul
activităţii
- induce un spirit de întrecere
directă, stimulând competiţia,
- se adresează dezvoltării
forţei prin exerciţiile efectuate cu
rezistenţa partanerului,
- dezvoltă mobilitatea prin
mărirea amplitudinii mişcării de către
partener, menţineri (ex. pasive)
- contribuie la coordonarea
mişcărilor în funcţie de partener, de
situaţie,
- exerciţiile cu partener au o
eficienţă crescută, cu posibilitatea
dozării precise a efortului
- sunt mijloace atractive,
ce stârnesc interesul pentru
activitate prin caracterul emulativ

2. Rolul partenerului
- rol de sprijin pentru diferite mişcări, de suport,
- rol de a doza efortul prin acţiunile de uşurare – îngreunare prin
opunerea unei rezistenţe variabile,
- rol de amplifică amplitudinea mişcărilor cu influenţă asupra
dezvoltării mobilităţii articulare şi elasticităţii musculare,

123
Gheorghe Pricop
- rol de a menţine unele poziţii de mare amplitudine.

3. Aspecte importante în execuţia formelor cu parteneri


Pe lângă aspectele importante din practica formelor individuale, în
lucrul cu partener întâlnim următoarele particularităţi:
- lucrul cu distanţa
- respectarea nivelului în lovire sau în atac (înalt, mediu, jos)
- realismul atacului şi al apărării
- controlul muscular în acţiunile tehnice întreprinse.

124
Călătorie în lumea artelor marțiale

Sfaturi pentru profesori

Apreciaţi şi valorificaţi spiritul de echipă.

Fii clasic şi original în acelaşi timp în explicaţiile tale.

Chiar după ce ajungi și tu maestru, să rămâi un elev


recunoscător celor ce te-au învățat și îndrumat.

Fii mereu atent (vigilent), la situațiile din jurul tău.

Sfaturi pentru elevi

125
Gheorghe Pricop
Povestire zen

Motsugai și gâsca solitară


Odată, Motsugai l-a vizitat pe stăpânul ţinutului Mihara, care i-a
arătat o pictură a unei gâşte solitare, executată de un artist aflat în slujba
acestuia.
„Gâştele zboară întotdeauna în cârd, i-a spus prinţul lui Motsugai,
nemulţumit şi mie mi se pare că aceasta gască îşi ignoră tovarăşele”.
Auzind aceste cuvinte, Motsugai şi-a scos imediat pensula şi a
adăugat pe pânză următoarea inscripţie: „Aceasta gâscă se afla în fruntea
cârdului; vor mai urma şi altele”.
Şi astfel, prinţul a rămas mult mai mulţumit de pictură.

126
Călătorie în lumea artelor marțiale
”Învățăm să luptăm pentru a nu mai avea nevoie de luptă.”
(Choi Jung Hwa)

CAPITOLUL XII

TACTICA

1. PREZENTARE GENERALĂ
2. PRINCIPII DE URMĂRIT ÎN TACTICĂ
3. LUPTA ÎN ARTELE MARȚIALE
4. TACTICA – CLASIFICARE

127
Gheorghe Pricop
1. PREZENTARE GENERALĂ

Pregătirea tactică reprezintă o componentă de bază a


antrenamentului. Aceasta constă în învăţarea şi perfecţionarea modalităţilor
de valorificare a acţiunilor proprii în vederea obţinerii succesului.

Prin complexitatea mişcărilor, o varietate de situaţiilor


neprevăzute, folosirea inteligenţei la cel mai înalt grad posibil, pregătirea
tactică devine una dintre cele mai importante direcţii de progres. Adaptarea
la o situaţie de luptă, pe orice teren, indiferent de adversar are la bază indici
fizici şi psihici superiori dar şi combinaţiile tehnico-tactice constituite din
procedee tehnice executate cu maxim de atenţie şi îndemânare. În primă
fază, atenţia este îndreptată mai mult spre factorul tehnic, ca mai apoi, în
etapa consolidării profunde şi a participării la competiţii toţi ceilalţi factori,
tehnic, fizic, psihologic şi teoretic se subordonează pregătirii tactice.

2. PRINCIPII DE URMĂRIT ÎN TACTICĂ

1. Mâna din faţă este cea care controlează adversarul.


2. Lupta se bazează pe distanţă, pe ritm şi pe citirea intenţiei
adversarului.
3. Unitatea în acţiune ia avantaj asupra vitezei acţiunii.
4. În luptă, respiraţia nu trebuie să fie văzută de adversar.
5. Totdeauna încercaţi să fiţi:
- Mai corecţi
- Mai rapizi
- Mai puternici
- Mai îndemânatici

128
Călătorie în lumea artelor marțiale
6. Să stai liniştit la distanţă medie este o cale sigură de a fi făcut K.O.
7. Corelat cu respiraţia, corpul traversează perioade succesive de
slăbiciune şi forţă.
8. Să conduci sau să fii condus: aici stă cheia către victorie.
9. Gândiţi-vă doar la luptă, la starea de luptă.
10. Dacă eşti încet în picioare, încet vei fi şi în reacţiile cu mâinile.
11. În luptă trebuie să te mişti instantaneu în orice direcţie. O ţintă
mişcătoare este mult mai greu de lovit decât una nemişcată.
12. Rolul antrenamentului este de a crea reacţii instinctitive şi nu
reacţii gândite.
13. Observă cu atenție ținuta adversarului tău.
14. Discerne nivelul de antrenament pe care se află adversarul tău
15. Atrage adversarul în afara propriei sfere și în interiorul sferei
personale.
16. Dacă nu poți învinge fizic adversarul, încearcă să îl păcălești
psihologic.
17. Rămâi în centru.

3. LUPTA ÎN ARTELE MARȚIALE

Formele de luptă în artele marțiale:

Din punct de vedere al contactului:


- Non contact
- Semi contact
- Light contact
- Full contact
Din punct de vedere al greutății:
Categoriile de greutate diferă în funcţie de tipul de competiţie şi
ramura de sport.
În competiţiile de light-contact şi semi-contact, greutatea
competitorilor este foarte importantă, întrucât poate influenţa decisiv soarta
meciului.
Diferenţa dintre o categorie şi alta poate fi de la 3 până la maxim 5
kilograme.

129
Gheorghe Pricop
Caracteristici:
Non contact. Stilurile noncontact sunt reprezentate de tehnicile de
lovire care se opresc, în mod intenționat și conform regulamentului oficial,
la o distanță foarte mică de țintă. Aceste restricții regulamentare reclamă din
partea combatanților viteză sub toate aspectele, precizie și discernământ
total în aplicarea loviturilor, reflexe condiționate specific ridicate până la
nivel de măiestrie, fair-play etc. Stiluri noncontact: karate do, forma kata,
capoeira etc.

Semi contact. Tehnicile de lovire sunt controlate, atingând ținta


cu oarecare forță, după care se retrag rapid pe aceeași traiectorie.
Combatanții care luptă în acest sistem trebuie să posede viteză sub toate
aspectele, coordonare și precizie a execuțiilor tehnico-tactice deosebite.
Siluri ce recurg la tehnicile semicontact: Savate, Karate do, Kickbox
semicontact etc.

Light contact. Stilurile Lighcontact reprezintă o variantă


intermediară între sistemul semicontact și cel fullcontact. Practicanții
trebuie să posede o mare viteză sub toate formele ei, în special cea de
repetiție (loviturile se punctează dacă sunt date în serii) dar și o bună
rezistență anaerobă lactacidă. Stiluri: Savate, Karate do, Jujitsu, etc.

Full contact. Stilurile cu contact total folosesc loviturile și


proiectările ce se execută cu toată forța, căutând victoria înainte de limită
prin KO. În aceste stiluri, puterea de lovire, de proiectare, de luxare sau
ștrangulare trebuie exersată la maximum. De asemenea, trebuie repetată
rezistența pentru a putea rezista astfel de lovituri. Stluri: Lupte, Box, Judo,
Tjai Box, Kick Box full contact, Sanda wushu, Sumo, Sambo, Taekwondo,
etc.

130
Călătorie în lumea artelor marțiale
4. TACTICA – CLASIFICARE

Tactica se poate planifica după mai multe criterii:

În funcţie de forma de luptă


(Non contact, Semi Contact, Light Contact, Full contact)
În funcţie de numărul de reprize
În funcţie de durata reprizelor
În funcţie de categorii:
Există competiţii tehnice şi competiţii de luptă.
În linii mari avem copii, juniori şi seniori, masculin şi feminin.
În probele tehnice, categoriile sunt delimitate în funcţie de tipul
probei.
Astfel avem: probe individuale, pe perechi, pe echipe;
Probe cu arme şi fără arme;
Probe impuse şi probe libere.
În probele de luptă, delimitarea se face după categorii de vârstă,
greutate şi sex.

Elementele și procedeele ce pot fi utilizate în:


Tactica pentru lupta în picioare
Tactica pentru lupta la sol

Formele tacticii:
- Tactica iniţială
- Tactica în atac
- Tactica de apărare şi contraatac
- Tactici specifice împotriva diferitelor forme de atac
- Tactica specifică în autoapărare – luptă de stradă
- Tactica împotriva atacului armat
- Tactica în funcție de distanța de luptă:
- Tactica pentru distanța mică;
- Tactica pentru distanța medie;
- Tactica pentru distanța mare.

131
Gheorghe Pricop
Tactica iniţială
Se referă la prima parte a unei lupte, fază în care, luptătorul va
încerca să-şi cunoască adversarul cu puncte forte şi puncte slabe. Aceste
date adunate în primele momente ale luptei vor fi prelucrate rapid în
vederea luării unei decizii oportune.

Tactica în atac
Declanşarea unui atac presupune o serie de acţiuni specifice,
înainte, în timpul şi după desfăşurarea lui. Prima dată se vor crea condiţii
optime unui atac prin forţarea adversarului la greşeli descoperindu-şi
punctele vulnerabile şi determinarea acestuia de a lua o postură cât mai
inadecvată întâmpinării unui atac sau iniţierii unui contraatac. La o astfel de
situaţie se ajunge prin complexe de mişcări înşelătoare care urmăresc:
- Provocarea unei stări de tensiune la adversar prin deplasări
permanente în toate direcţiile, treceri dintr-o poziţie de luptă în alta.
- Deschiderea apărării adversarului pentru lovitura decisivă prin
fente, lovituri false sau combinaţii de lovituri.

Tactica de apărare şi contraatac


Atacul şi apărarea au baze psiho-fizice comune completându-se
reciproc. Apărarea poate fi privită ca şi punct de plecare în atac sau
contraatac. Astfel acestea se completează reciproc şi nu pot fi separate în
acţiunile înlănţuite din cadrul unei lupte.
În cadrul tacticii de apărare şi contraatac putem evidenţia capcana,
o atitudine sau un gest voluntar al apărătorului prin deschiderea aparentă a
poziţiei de luptă şi lăsarea intenţionată a unor puncte descoperite având ca
scop surprinderea adversarului prin dirijarea atacului pe o anumită direcţie
pentru care are pregătite riposte adecvate.

Tactici specifice împotriva diferitelor forme de atac


În funcţie de stilul de luptă al adversarului şi de tipul de atac pe
care se bazează stilul respectiv avem o serie de tactici:

a. Tactica împotriva atacului bazat pe lovituri de braţ


Împotriva unui asemenea stil se va evita lupta de aproape, acţionând
mai mult de la distanţă cu lovituri de picior precedate însă de lovituri false

132
Călătorie în lumea artelor marțiale
de braţ. Astfel de luptători preferă să primească o lovitură, astfel ajungând
aproape de adversar permiţându-le astfel declanşarea în serie cu braţele. Din
astfel de situaţii se iese prin eschive laterale combinate cu deplasări pe
aceeaşi direcţie.

b. Tactica împotriva atacului bazat pe lovituri de picior


Un astfel de luptător poate fi contraatacat prin intrări rapide corp la
corp pentru a lovi cu braţele. Loviturile de picior pot fi anulate prin blocaje
efectuate cu genunchiul, planta, cotul sau chiar mâna.

c. Tactica împotriva atacului bazat secerări şi doborâri


Măsurile cele mai eficiente în acest caz sunt seriile de lovituri
rapide cu braţele şi evitarea luptei de aproape. Dacă însă adversarul a reuşit
doborârea la sol, se va riposta cu lovituri de picior sau cu aruncarea
adversarului pe spate prin forfecarea picioarelor adversarului.

d. Tactica împotriva adversarului mobil şi rapid


Adversarul ce preferă acest atac este unul foarte imprevizibil şi
periculos. O soluţie împotriva acestor atacuri sunt loviturile de întâmpinare
şi blocajele în forţă urmate de proiectări la sol.

e. Tactica împotriva unui adversar puternic care acţionează în


forţă
O soluţie împotriva acestui tip de adversar sunt atacurile bazate pe
mobilitate, dintr-o continuă mişcare evitându-se lupta de aproape. Tehnicile
laterale de braţ şi de picior executate prin întoarceri bruşte sunt foarte
eficace surprinzând adversarul. Aceste tehnici sunt însă cu adevărat
eficiente dacă şi ieşirile se execută rapid prin pe diferite direcţii cu eschive
şi scăderi de nivel. Aceşti adversari sunt deranjaţi evident de ruperile de
ritm.

f. Tactica împotriva unui adversar mai înalt şi cu alonjă


Astfel de adversari trebuiesc abordaţi prin lupta de la distanţă mică,
cu serii de lovituri puternice la corp. Poziţiile de gardă joase şi eschivele
laterale favorizează apropierea de aceştia.

133
Gheorghe Pricop
g. Tactica împotriva unui adversar mai scund
Cu astfel de luptători, loviturile directe de braţe şi de picioare sunt
cele mai eficiente. Acestea trebuiesc însă urmate de retrageri bruşte pe
diferite direcţii.

h. Tactica împotriva a doi sau mai mulţi oponenţi Tactica


specifică în autoapărare – luptă de stradă

Se recomandă lovituri aplicate într-o mişcare rapidă în zig-zag. În


momentul lovirii unui adversar se va încerca ocuparea locului acestuia şi
împingerea celui lovit spre ceilalţi adversari. Astfel zona de atenţie se
micşorează adversarii putând fi supravegheaţi mai uşor. În cazul unei
retrageri se va ataca cel mai slab dintre adversari apoi ceilalţi. În celelalte
cazuri va fi atacat cel mai puternic după care atenţia va fi orientată spre cei
din lateral sau din spate de unde vor fi cel mai probabil atacurile imediate.

Tactica împotriva atacului armat:


a. Apărare prin deplasare
- Cu pas înapoi (retragere)
- Cu pas înainte (intrare)
- Cu pas lateral (ieşire)
b. Apărare prin blocare
- A armei
- A mâinii armate
c. Apărare prin deviere
- A armei
- A mâinii armate

Tactica din punct de vedere al distanţei (faţă de adversar)


Avem 3 forme de distanţă, respectiv distanţă mare, distanţă medie,
distanţă mică.
- mare – distanţa de siguranţă maximă mai puţin utilizată în
exersarea cu partener
- medie – distanţa optimă de lucru, pregătitoare pentru exersarea cu
partener
- mică – distanţa cea mai utilizată în lucrul cu parteneri.

134
Călătorie în lumea artelor marțiale

Sfaturi pentru profesori

Atenţie – încurajează-i şi dirijează-i pe elevii ce pun


întrebări.
Răspunde la întrebările sportivilor. Oferă orice
informaţii necesare în legătură cu desfășurarea
antrenamentului.

Diferența de atitudine dintre cel care luptă să nu moară


și cel care vrea doar să mănânce ceva mai bine este
evidentă și esențială.
Omul trebuie să se sacrifice (să cedeze) pentru a se
armoniza cu ceilalţi.

Sfaturi pentru elevi

135
Gheorghe Pricop
Povestire zen

Muso Kokushi și barca


Evident, au existat şi foarte mulţi maeştri Zen care nu au fost
simultan şi maeştri în artele marţiale. Muso Kokushi (1275-1351) călătorea
odată însoţit de unul din adepţii săi, un maestru spadasin.
În timp ce se aflau la bordul unui vas, un călător beat şi agresiv a
dat năvală şi a cerut să fie primit la bord, deşi vasul era plin la capacitate.
El a sărit imediat în barcă şi a început să o balanseze, dezechilibrând-o.
Temându-se ca barca s-ar putea răsturna, Muso i-a cerut
pasagerului turbulent să se liniştească. Supărat, acesta 1-a lovit în cap pe
Muso cu evantaiul sau din fier. Deşi sângele îi curgea abundent din rană,
Muso nu s-a clintit şi 1-a silit pe zurbagiu să se aşeze.
Când au ajuns pe celălalt mal, tovarăşul lui Muso, maestrul
spadasin, s-a dat jos din barcă şi a aşteptat, cu palma pe mânerul sabiei,
aşteptând ca beţivul să se dea jos. Acesta şi-a dat seama ce se întâmplă şi a
refuzat să coboare.
Atunci, Muso a intervenit a doua oară şi-a luat tovarăşul de braţ şi
i-a spus:
„Lasă-l să plece. Fii un bun budist”.

136
Călătorie în lumea artelor marțiale
”Dacă eşti pregătit, fizic, mental şi emoţional, vei învinge.
Aceasta este filozofia care-i face pe luptători buni luptători
şi aceasta este filozofia în care eu trăiesc.”
(Chuck Norris)

CAPITOLUL XIII

ANATOMIA
ARTELOR MARȚIALE

1. APARATUL LOCOMOTOR
2. TERMINOLOGIA ANATOMICĂ FOLOSITĂ ÎN COMBAT
3. RESPIRAŢIA ŞI SISTEMUL RESPIRATOR
4. SISTEMUL CARDIO-VASCULAR

137
Gheorghe Pricop
1. APARATUL LOCOMOTOR

Aparatul locomotor este alcătuit din oase, articulaţii şi muşchi.


Funcţia principală a aparatului locomotor este deplasarea individului în
spaţiu şi mişcarea diverselor segmente ale corpului, unele în raport cu
celelalte, în vederea desfăşurării diferitelor activităţi ale omului.

1.1.Sistemul osos este format din oase ce sunt considerate pârghii


dure şi rezistente cu rol în menţinerea formei corpului în efectuarea
mişcărilor.
Scheletul uman este constituit cu precădere din oase, dar unele
componente sunt alcătuite din cartilaje (cartilajele costale, cartilajele nazale,
procesul xifoidian al sternului, ş.a.)

1.2.Coloana vertebrală este constituită din 33-34 de vertebre care


diferă ca formă, mărime și număr, pe regiuni:
- regiunea cervicală - 7 vertebre
- regiunea toracică - 12 vertebre
- regiunea lombară - 5 vertebre
- regiunea sacrală - 5 vertebre sudate (sacrum)
- regiunea coccigiană - 4/5 vertebre reduse (coccis).

1.3.Articulaţiile - structurile anatomice care unesc oasele între ele


şi permit transmiterea mişcării peste articulaţii.
Definirea mişcărilor articulare:
- Abducţia - depărtarea membrului de axa corpului;
- Adducţia - apropierea membrului de axa corpului;
- Extensia - întindere, ducerea membrului înapoi;
- Flexie - apropie, duce membrul în faţa planului corpului;
- Pronaţia - mişcarea de răsucire a antebraţului cu ducerea palmei în
jos;
- Supinaţia - mişcarea de răsucire a antebraţului cu ducerea palmei
în sus;
- Rotaţie – înternă şi externă în jurul axului;
- Circumducţia - segmentul de membru sau membrul întreg execută
o mişcare rotativă, care ar descrie în spaţiu un con;

138
Călătorie în lumea artelor marțiale
1.4.Muşchii sunt organul motor al mişcării. Există 3 tipuri de
muşchii: muşchii netezi, muşchii striaţi şi muşchiul cardiac.

Acţiunea muşchilor:
- Flexori – determină o flexie;
- Extensori – determină o extensie;
- Elevatori – care ridică o parte a corpului;
- Adductori – aproprie unui membru de axa corpului;
- Abductori – îndepărtează un membru de axa corpului;
- Rotatori – determină rotirea unei părţi a corpului;
- Supinatori – determină rotaţia înainte;
- Pronatori - determină rotaţia înapoi;
- Spincteri şi orbiculari – care când se contractă, strâng sau închid
un orificiu;
- Agonişti – care colaborează pentru efectuarea aceleiaşi mişcări:
- Antagonişti – care se opun mişcării inverse, în opoziţie cu
agoniştii.

2. TERMINOLOGIA ANATOMICĂ FOLOSITĂ ÎN COMBAT

Denumirea terminologică corectă este importantă pentru


înţelegerea cât mai exactă şi precisă a elementelor şi procedeelor tehnice
specifice sporturilor de luptă, având în vedere că de cele mai multe ori
aceste procedee sunt noţiuni complet noi pentru elevi sau practicanţi.

Cap– ceafă – creştet – frunte – bărbie – tâmple – urechi – ochi –


nas - mandibulă – maxilar.
Membru superior - degete - mână– palmă – partea cubitală a
palmei – partea dorsală a palmei - pumn - antebraţ- cot- braţ– axilă.
Trunchi– clavicule - umeri – piept – stern - abdomen– spate –
coloana vertebrală - omoplat - şold – şezută – zonă inghinală – zonă
genitală.
Membru inferior - vârf – pingea – călcâi– talpă – partea
exterioară a tălpii – partea interioară a tălpii -gleznă- gambă - genunchi –
spaţiu popliteu – coapsă.

139
Gheorghe Pricop
3. RESPIRAŢIA ŞI SISTEMUL RESPIRATOR

Respiraţia este funcţia ce asigură aportul de oxigen din aerul


atmosferic până la nivelul celulelor şi circulaţia în sens invers a dioxidului
de carbon. Este un schimb gazos care are loc între aerul din atmosferă,
sânge şi celule.
În practica sporturilor sau disciplinelor de combat sunt foarte
importante exerciţiile de educare respiratorie prin cele două componente de
bază respectiv:
- autocontrolul respirator sau exerciţiile de autocontrol –
autoconştientizare în ceea ce priveşte respiraţia – prin exerciţii libere de
respiraţie, exerciţii conştiente de respiraţie abdominală, toracică,
subclaviculară şi completă.
- coordonarea actului respirator cu alte funcţii ale organismului –
exerciţii de respiraţie însoţite de mişcări active, exerciţii de respiraţie cu
rezistenţă, apneea voluntară etc.

3.1. Componentele, frecvenţa şi timpii respiraţiei


Componentele aparatului respirator sunt: căile respiratorii şi
plămânii.

Căile respiratorii: cavitatea nazală, faringele, laringele, traheea,


bronhiile principale.

Plămânii: alcătuiţi din două părţi respectiv stânga şi drepta.


Plămânul drept este compus din 3 lobi, iar cel stâng din doi lobi. Pleura este
membrana care înveleşte plămânii.

Frecvenţa respiratorie este dată de numărul de respiraţii pe o


unitate de timp. La persoanele ce desfăşoară o activitate obişnuită, frecvenţa
respiratorie este de 16-20 respiraţii pe minut. La cei care practică sportul
aceasta se modifică ajungând până la 8-10 respiraţii pe minut.

Cei patru timpi ai respiraţiei:


O respiraţie completă cuprinde patru timpi: T1.inspiraţia, T2.prima apnee,
T3.expiraţia, T4.apneea a doua.

140
Călătorie în lumea artelor marțiale
Inspiraţia: mărirea volumului cutiei toracice cu scopul de a
pătrunde aerul atmosferic la nivelul plămânilor.
Expiraţia: reducerea volumului cutiei toracice cu scopul de a
elimina dioxidul de carbon rezultat în urma schimburilor de gaze din
organism.
Apneea: menţinerea volumului cutiei toracice constant.

3.2. Tipuri de respiraţie

a. Respiraţia înaltă sau claviculară


Se realizează prin ridicarea uşoară a umerilor şi contractarea
abdomenului. În cadrul acestui tip de respiraţie se întrebuinţează numai
partea superioară a plămânilor şi în consecinţă, aerul pătrunde într-o
cantitate limitată.
b. Respiraţia mijlocie sau costală
Este o respiraţie ceva mai puţin defectuoasă decât cea descrisă
anterior, ea fiind însă net inferioară respiraţiei abdominale şi celei complete.
În cadrul acestui tip de respiraţie, aerul e dirijat în special spre zonele
mijlocii ale plămânilor. În cadrul respiraţiei mijlocii, diafragma se ridică,
abdomenul se contractă, coastele se depărtează uşor, dilatând cutia toracică.
Acest tip de respiraţie se întâlneşte la numeroși sportivi.
c. Respiraţia abdominală sau diafragmatică
Acest tip de respiraţie este mai eficient decât cele descrise anterior.
Se realizează prin coborârea diafragmei şi umflarea abdomenului. În felul
acesta, aerul pătrunde în zonele inferioare ale plămânilor. Se expiră lent,
contractând uşor abdomenul. Apoi se inspiră lent pe nas, coborând
diafragma şi împingând abdomenul în afară. La expiraţie, abdomenul se
retrage şi diafragma urcă. Toracele rămâne nemişcat.
Respiraţia abdominală permite absorbţia unei mai mari cantităţi de
aer, nici în acest caz plămânii nu se umplu integral cu aer, aşa cum se
întâmplă în respiraţia completă.
d. Respiraţia completă
Este cel mai eficient tip de respiraţie, asigurând organismului o
cantitate sporită de oxigen. În tipul acesta, aerul pătrunde în toate zonele
plămânilor. Respiraţia completă îmbină cele trei tipuri de respiraţie,
solicitând întregul aparat respirator şi musculatura respiratorie în totalitate;

141
Gheorghe Pricop
cu o cheltuială minimă de energie, se produce un efect considerabil asupra
organismului.
Respiraţia completă se realizează prin coborârea diafragmei
concomitent cu împingerea abdomenului spre înainte, depărtarea coastelor
şi ridicare umerilor.

4. SISTEMUL CARDIO-VASCULAR

Aparatul cardiovascular sau circulator permite circularea sângelui


în corp pentru a transporta nutrienți, oxigen, dioxid de carbon etc. Acesta
este compus din inimă și vasele de sânge, arterele, venele și capilarele ce
sunt răspândite într-o rețea deasă prin tot corpul.
Inima sau cordul este pompa care asigură circulaţia sângelui în
întregul corp. Ea este organul reprezentativ al aparatului cardiovascular,
fiind situată în cutia toracică. Are un rol vital în circulația sângelui și
implicit în menținerea vieții.
Pulsul sau fecvenţa cardiacă, reflectă numarul de bătăi ale inimii
care au loc pe parcursul unui minut. Pulsul este mai mic atunci când un om
se află în repaus şi creşte când se desfăşoară activităţi fizice. Frecvenţa
cardiacă normală variază de la o persoană la alta, în funcţie de gen, vârstă,
stare generală de sanatate etc.
Frecvenţa cardiacă normală la adulţi, în repaus este de 60-80
batăi/minut, iar la copii (cu vârsta cuprinsă între 6 şi 15 ani) - 70-100 bătăi
pe minut. Valorile mai scăzute definesc bradicardia, iar cele mai crescute
tahicardia.
În efort, la sfârşitul părţii pregătitoare este recomandat ca valorile
F.C. să fie de 100-120 bătăi /minut, în funcţie de vârsta practicanţilor. În
partea fundamentală aceste valori pot ajunge până la 160-200 bătăi/minut.

Măsurarea manuală a pulsului la încheietura mâinii.


Se aşează degetul mijlociu şi inelarul pe încheietura mâinii la baza
degetului mare. Se apasă uşor cu degetele până când simţiţi cum sângele
pulsează sub degete. Număraţi câte bătăi ale inimii se însumează în 10-15
secunde. Înmulţiţi acest număr cu 6- 4 pentru a şti care este valoarea
pulsului

142
Călătorie în lumea artelor marțiale

Sfaturi pentru profesori

.
Încearcă să implici în activitate înclusiv pe elevii care au
probleme ușoare de sănătate, pe măsura posibilităților
lor.

Oferă sportivilor suportul tău moral atunci când au


probleme ce nu țin de practica acestora.

Străduiește-te să înțelegi și să pui în practică


înformațiile pe care le primești.

Orice lecție are partea ei frumoasă. Încearcă să o


descoperi și să te bucuri din plin de ea.

Sfaturi pentru elevi

143
Gheorghe Pricop
Povestire zen

Discipolul și loviturile pe la spate


Un tânăr, doritor să ajungă un mare samurai, reuşi să fie primit ca
elev al unui celebru maestru în arta luptei cu sabia, care trăia retras,
singur pe munte.
După obiceiul din acele vremuri, elevul trebuia să locuiască în
coliba învăţătorului şi se apucă cu hărnicie de treburile gospodăreşti.
Maestrul însă, în loc să îl înveţe arta mânuirii sabiei, avea ciudatul
obicei de a se strecura pe furiş în spatele tânărului în momentele cele mai
neaşteptate, pentru a-l lovi cu un baston.
Încet, încet, elevul învăţa să se ferească, dar profesorul devenea
tot mai îndemânatic şi bietul tânăr primea lovitură după lovitură. Au trecut
astfel câţiva ani lungi şi foarte neplăcuţi pentru elev, care se ocupa în
continuare fără să cârtească de toate muncile gospodăreşti.
Într-o zi, pe când pregătea mâncarea, tânărul sări dintr-o dată
într-o parte fără să vrea. Vasul în care pregătea mâncarea zbura în ţăndări,
lovit fiind de bastonul bătrânului. Acesta zâmbi şi zise:” Te-am învăţat
totul, acum poţi pleca!” Dar elevul nu îl părăsi; în sfârşit, înţelesese.

144
Călătorie în lumea artelor marțiale
Lucrurile sau acțiunile noastre au puterea sau importanța pe care noi o
dăm.***

CAPITOLUL XIV

BIOMECANICA,
ACCIDENTE ȘI PRIM AJUTOR
ÎN SPORTURILE DE COMBAT

1. BIOMECANICA ÎN SPORTURILOR DE LUPTA


2. ACCIDENTELE ŞI PREVENIREA ACCIDENTELOR
3. PRIMUL AJUTOR ÎN SPORTURILE DE COMBAT

145
Gheorghe Pricop
1. BIOMECANICA ÎN SPORTURILOR DE LUPTA

1.1 Elemente generale

1. Suprafaţa de sprijin
- este zona delimitată de suprafeţele de contact ale picioarelor pe sol.

2. Centrul de greutate
- este un punct imaginar aflat la 2, 3, cm sub ombilic. Este centrul de
masă al corpului şi asigură echilibrul stabil şi dinamic.
- centrul de greutate şi suprafaţa de sprijin participă la formarea
centrului comun de greutate al luptătorului.

3. Linia de gravitaţie
- linia imaginară ce trece vertical prin centrul de gravitaţie
determinând centrul de greutate în raport cu suprafaţa de sprijin.
- dacă linia de gravitaţie iese din suprafaţa de sprijin, se produce
dezechilibrarea luptătorului.

4. Echilibru
- echilibrul stabil - este situaţia în care proiecția centrului de masă
cade în interiorul poligonului de sprijin
- echilibrul instabil - este situaţia în care proiecția centrului de masă
cade în afara poligonului de sprijijn

5. Impulsul
- este forţa aplicată pentru mişcarea întregului corp sau al unui
segment al acestuia.

6. Inerţia
- proprietatea unui corp de a-şi păstra starea de repaus sau de
mişcare, atâta timp cât asupra sa nu acţionează o altă forţă care să-i
modifice această stare.
- mişcare a luptătorului în funcţie de masa acestuia.
- permite luptătorului să înveţe cum să-şi folosească propria greutate
sau greutatea adversarului.

146
Călătorie în lumea artelor marțiale
7. Priza
- modul de prindere a chimonoului adversarului. Aceasta
favorizează păstrarea echilibrului sau producerea dezechilibrului.

1.2 Pîrghii şi cupluri de forţă


- O pârghie este o bară rigidă care se poate roti în jurul unui punct
fix, numit punct de sprijin.
Principalele tipuri de pârgii utilizate sunt:

- pârghia de gradul I are punctul de sprijin situat între punctele


de aplicaţie ale celor două forţe

- pârghia de gradul II are punctul de sprijin situat la un capăt, iar la


celălalt capăt se află punctul de aplicaţie al forţei active

147
Gheorghe Pricop

- pârghia de gradul III are punctul de sprijin situat situat la un


capăt, iar la celălalt capăt se află punctul de aplicaţie al forţei rezistente.

1.3 Utilizarea tuturor lanţurilor musculare


Mişcarea este asiguraţă de lanţurile musculare de pe suprafaţa
trunchiului. Utilizarea biomecanicii în sporturile de luptă asigură
luptătorilor posibilitatea rezolvării mai uşoare a problemelor tehnico-tactice.
Utilizarea raţională a forţei
În sporturile de combat lupta se bazează pe supleţe şi forţă. Principiul
de bază constă în a ceda în aparenţă pentru a învinge ulterior. În acest scop,
luptătorul se va strădui să evite o risipă inutilă de energie prin dozarea forţei
proprii şi folosirea forţei adversarului, în vederea realizării eficacităţii
maxime cu minim de efort.
Conditii biomecanice în realizarea procedeelor sunt determinate de
relatia dintre proiecţia centrului de greutate și suprafaţa poligonului de
sprijin, ceea ce determină situaţiile de stabilitate sau de instabilitate.
Aplicând regulile economiei dinamice se va căuta folosirea şi
canalizarea forţei adversarului în direcţia deplasării sau acţiunii lui.
Astfel pot apărea următoarele situaţii:
- dacă adversarul se va deplasa înainte şi va împinge, îl vom trage
spre noi, iar dacă se va retrage, îl vom împinge înapoi;
- dacă tragem de adversar şi el va reacţiona prin retragere, îl vom
împinge;
- dacă tragem de adversar într-o parte şi el va reacţiona în direcţia
opusă, îl vom dirija pe direcţia acţiunii lui;
- dacă tragem de adversar în jos şi acesta va reacţiona în sus, îl vom
trage spre noi.

148
Călătorie în lumea artelor marțiale

2. ACCIDENTELE ŞI PREVENIREA ACCIDENTELOR

Ca în orice activitate, ca în orice


sport, sunt sau pot apărea şi aici riscuri
de accidente. De cele mai multe ori
însă, riscurile nu provin din lovituri
sau căderi, ci din neatenţie sau dintr-o
practică neadecvată. Se întâmplă mai
multe accidente atunci cand se joacă
basket sau fotbal înainte de
antrenament decât la antrenamentul
propriu-zis.
Uneori pot fi accidente minore ce însă
trebuie acceptate de un practicant
sincer, la fel cum atunci cand ieşi pe
pista de ski, îţi asumi riscul de a
ajunge până jos oricum ar fi.
Prevenirea accidentelor ține în primul
rând de capacitatea elevilor de a respecta indicațiile profesorului, de a fi
atenți și disciplinați. Profesorul trebuie să știe că, de regulă, accidentele apar
pe fond de oboseală, de neatenție, de indisciplină.

Prevenirea accidentelor în sporturile de combat se poate face prin:


- Demonstrarea precisă a elementelor şi procedeelor tehnice;
- Insistarea pe mijloacele de asigurarea şi autoasigurare;
- Formarea deprinderilor de ajutor-sprijin reciproc;
- Folosirea suprafeţelor-terenurilor elastice de protecţie;
- Folosirea aparatelor şi instalaţiilor ajutătoare;
- Folosirea echipamentelor speciale de protecţie individuale.

149
Gheorghe Pricop
3. PRIMUL AJUTOR ÎN SPORTURILE DE COMBAT

Cei patru paşi în acordarea primului ajutor


Situaţiile în care este necesar primul ajutor pot fi foarte diferite, dar
cel care acordă primul ajutor va trebui să urmeze patru paşi, indiferent de
situație.

Pasul 1.Luarea măsurilor de siguranţă - scoaterea de pe saltea,


oprirea antrenamentului, atunci când se impune - daca există pericole
potentiale. Încercaţi să înlăturaţi pericolele la care sunt expuse victima şi cei
din jur.
Ca regula generală, nu ar trebui sa mișcați victima din locul
accidentului, decât dacă pericolul este iminent și nu poate fi controlat.

Pasul 2. Evaluarea stării victimei. Evaluaţi situaţia şi verificaţi.


Dacă victima este conștientă, explicați-i ce veți face și rugați-o să
coopereze. Dacă este posibil, imobilizați gâtul victimei în timpul deplasării.
Rotiți cât mai puțin posibil gâtul, capul și corpul victimei.

Pasul 3.Solicitarea ajutorului. Se strigă după ajutor, pentru a nu


fi singur când se acordă primul ajutor.În caz de necesitate, se apelează
serviciul gratuit de urgenţă - 112.

Pasul 4. Asigurarea - acordarea primului ajutor.


- Verificarea stării de conştienţă
- Eliberarea căilor respiratorii
- Verificarea respiraţiei

150
Călătorie în lumea artelor marțiale

Sfaturi pentru profesori

Fiți atenți în același timp la reacțiile emoționale ale


sportivilor. Puteți întâlni reacții neașteptate.
Cereți sportivilor să facă cu seriozitate partea de
revenire, pentru a trece ușor la activitățile zilnice.

A stă nemișcat duce la potolirea minții; potolirea minții


la liniște; liniștea la o senzație de siguranță, siguranță
la o gândire sănătoasă, iar gândirea sănătoasă duce la
fapte mari.

Încearcă să fii cumpătat (evită excesele).

Sfaturi pentru elevi

151
Gheorghe Pricop
Povestire zen

Tesshu și morală
Ca maestru al spadei, lui Tesshu i s-a cerut de multe ori să
autentifice diferite lame de săbii lucrate foarte fin. În loc să examineze cu
atenţie lama şi să verifice semnătura făurarului, comparând-o cu cele deja
autentificate - proces care putea dura şi luni de zile - Tesshu se limita să ia
sabia în dojo, să scoată un strigăt şi să o vânture de câteva ori. Acest
procedeu era suficient pentru că el să-şi dea seama dacă sabia era
autentică sau nu.
Tesshu le spunea uneori discipolilor săi: „Atunci când vine cineva
la dojo ca să vă provoace, priviţi cu atenţie talpa sandalelor lui de lemn,
atunci când îşi schimba la intrare hainele ca să intre în sala principală.
Dacă ele nu sunt tocite egal, puteţi fi siguri că nu este vorba de un om
echilibrat şi de un mare spadasin”.
Lui Tesshu îi displăceau persoanele care atacau slăbiciunile
semenilor lor pentru a-şi dovedi superioritatea asupra acestora. El le
spunea discipolilor săi: „În sala de antrenament ca şi în viaţa nu trebuie să
profitaţi niciodată de slăbiciunile celorlalţi. Profesaţi întotdeauna la cel
mai înalt nivel”.

152
Călătorie în lumea artelor marțiale
”Respectând pe ceilalţi (instructorul), te respecţi pe sine.”
(Florentin Marinescu)

CAPITOLUL XV

ARTELE MARȚIALE ÎN ȘCOLI

1. ROLUL INSTRUCTORULUI /ANTRENORULUI /


PROFESORULUI
2. AVANTAJELE PRACTICĂRII SPORTURILOR DE LUPTĂ,
DE CĂTRE ELEVI
3. ORGANIZAREA LECŢIEI PE PĂRŢI. ASPECTE
GENERALE
4. REZOLVAREA TEMELOR LECŢIEI PRIN MIJLOACE
SPECIFICE SPORTURILOR DE LUPTĂ
5. ARTELE MARȚIALE CA ACTIVITATE
EXTRACURICULARĂ
6. LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ

153
Gheorghe Pricop
1. ROLUL INSTRUCTORULUI /ANTRENORULUI /
PROFESORULUI

Antrenorul sau profesorul


Instructor, antrenor, profesor, Maestru, oricum ar fi, sub orice
denumire, dar în această ordine, este cel care conduce o sală, un loc de
antrenament. Între aceste denumiri, există o diferenţă dată atât de gradul pe
care îl are respectiva persoană, după cum am văzut mai sus, cât şi de tipul
de cursuri absolvite în domeniu.
Instructorul are un rol determinant în educarea şi formarea
tinerilor, ca viitori luptători, atât din punct de vedere fizic, cât şi moral
educativ. Respectul pentru instructorii şi Maeştrii este cu totul deosebit.

Antrenorul are adesea o funcţie fundamentală şi anume aceea de


comunicare. Adesea întâlnim sportivi cu rezultate excepţionale la
competiţii care însă nu au suficient dezvoltată capacitatea de a comunica, de
a transmite cunoaşterea. De asemeni cine nu poate face faţă unei întrebări
care deranjează, consecinţelor faptelor sale, unor eşecuri, din păcate nu
poate fi un bun antrenor. Prezenţa pasiunii de a practica această artă se
manifestă.
Antrenorul va ţine cont de câteva aspecte pentru buna desfăşurare a
antrenamentului. Astfel va face posibilă dezvoltarea individuală, va
recunoaşte atât performanţele cât şi slăbiciunile, va avea grijă să nu existe
riscul accidentărilor.

154
Călătorie în lumea artelor marțiale
1.1.Rolul unui antrenor/profesor – Aspecte generale la nivel de
grup
Rolul antrenorului este considerat destul de des ca fiind acela de
transmiţător de cunoştinţe şi informaţii tehnice. Aceste însuşiri nu sunt însă
suficiente. Un bun antrenor trebuie să păstreze relaţii bune cu elevii săi şi un
climat favorabil învăţării.

Rolul antrenorului sau aspecte generale:


- Mediator al cunoaşterii prin aportul de informaţii şi noutăţi din
domeniu, dozându-le şi formulându-le astfel încât să fie uşor de asimilat.
- Observator al grupului prin adaptarea predării la capacităţile
individuale sau a stării de eficienţă a momentului în care se transmite
învăţarea, precum şi observarea funcţionalităţii grupului în momentul
predării.
- Organizator al muncii prin fixarea progresiilor achiziţiilor, a
succesiunii activităţilor. Antrenorul însă nu va ezita să transmită unele din
atribuţii elevilor, asigurând astfel o implicare mai activă a acestora.
- Factor de influenţare a autorităţii. Maestrul sau antrenorul,
conform tradiţiei, deţin cunoştinţele pe care le transmit elevilor cu grijă. În
Asia, autoritatea Maestrului este recunoscută necondiţionat. În Europa,
America, Africa, acest lucru stă puţin altfel. Antrenorul trebuie să merite
încrederea elevilor, astfel aceştia recunosc şi acceptă autoritatea sa.
- Factor de echilibru în interiorul grupului. Nu face diferențe
afective între elevii săi.

1.2.Rolul antrenorului/profesorului în instruirea elevilor


- Să aibă o imagine de perspectivă asupra grupului și elevilor pe
care îi pregătește;
- Să fie o călăuză spre reuşită, pentru elevii săi, transmiţându-le prin
intermediul comunicării cunoştinţele şi experienţa sa;
- Să stabilească tactica pe care trebuie să o abordeze elevul;
- Să planifice și să elaboreze documentele necesare, mijloacele și
metodele de antrenament;
- Să urmărească îndeaproape evoluția sportivilor sau a elevilor.
- Să „urmărească” discuțiile elevilor și să intervină atunci când este
posibil;

155
Gheorghe Pricop
- Să facă o selecție cât mai bună și să propună obiectivele pe termen
scurt, dar și pe termen lung, realizabile pentru elevii săi;
- Să îndemne și să supravegheze antrenamentele individuale (în
afara sălii) ale elevilor, sau așa numite-teme pentru acasă- (dacă sunt prea
multe sau prea puține).
- Să „construiască” atitudini pozitive elevilor săi;
- Să țină cont și să propună antrenamente diferite pentru
posibilitățile diferite ale elevilor.

1.3.Calităţile antrenorului – din punct de vedere:


- mental, - fizic, - tehnic, - tactic, - teoretic, - pedagogic.

Calităţi mentale:
- Să fie un exemplu, fiind
consecvent faţă de principiile predate:
punctualitate, calm, echilibru
- Trebuie să aibă un bun nivel
teoretic – cunoștințe pentru a explica
elementele specifice domeniului și din
alte domenii: kinetică, anatomie,
fiziologie, gimnastică, etc.
- Să fie simplu, sincer, umil
- Să impună respect, să fie
tolerant
- Să fie mereu disponibil şi să
asculte nevoile elevilor
- Să fie eficace fiind mai important faptul că a fost înţeles decât că a
avut dreptate.

Calităţi fizice:
- Să fie într-o condiţie fizică excelentă
- Să aibă un bun nivel fizic – impecabil fizic și moral;
- Să fie îngrijit şi elegant - prezență fizică, eleganță, rafinament.

156
Călătorie în lumea artelor marțiale
Calităţi tehnico-tactice:
- Să aibă o execuţie tehnică exemplară. Să aibă autoritate tehnică.
- Să aibă un bun nivel tehnic pentru a putea demonstra cât mai clar,
demonstrațiile sale să fie cât mai clare și corecte.
- Să aibă un bun nivel tactic, să aibă experiență astfel încât
explicațiile sale să fie însoțite de exemple venite din practica personală.
- Să menţină şi să dezvolte cunoştinţele tehnice.

Calități teoretice:
- Să cunoască domeniul de activitate.
- Să cunoască domenile asociate.
- Să cunoască terminologia de specialitate.
- Să posede un vocabular cât mai bogat;

Calităţi pedagogice:
- Să fie un bun psiholog pentru a înțelege, echilibra, motiva.
- Să posede noţiuni şi cunoştinţe specifice despre formarea şi
dezvoltarea grupurilor.
- Să se poată impune ca lider al grupului.

6.4. Ce trebuie să facă un bun antrenor pentru el:


- Să se instruiască, pregătească permanent; Să-și aloce timp de
studiu individual atât practic cât și teoretic;
- Să fie la curent cu toate noutățile în domeniu;
- Să aibă o imagine morală cât mai bună. Ținând cont că el este un
„model” pentru elevii săi;
- Să facă tot ce este necesar pentru a fi echilibrat emoțional;
- Să aibă grijă de alimentaţia sa, de odihnă și de anturaj;

157
Gheorghe Pricop
2. AVANTAJELE PRACTICĂRII SPORTURILOR DE LUPTĂ,
DE CĂTRE ELEVI

Posibilitățile prin care practicarea unor sporturi de luptă sau a


artelor marțiale în general, influențează pozitiv dezvoltarea copiilor sunt
multiple. Practicarea artelor marțiale aduce modificări în ceea ce îl privește
pe practicant, atât la nivel fizic și psihic, cât și la nivel mental și social.

Din punct de vedere fizic:


- Menținerea sănătății pe termen lung s-a constatat că, practicanții de
arte marțiale, ajung să posede mult mai multă energie fizică, fața de restul
oamenilor, fapt care îi ferește de boli. În cazul în care, se îmbolnăvesc,
vindecare se produce într-un timp mult mai scurt.

- Dezvoltarea forței musculare;


- Creșterea mobilității – multe tehnici necesită să fie executate cu
amplitudine mare pentru a fii eficiente.
- Dezvoltarea simțului echilibrului – un practicant de arte marțiale
va învăța să stea pe mâini, pe cap sau într-un picior mult mai repede decât
un om obișnuit.
- Mărirea capacității de efort prin depășirea constantă a limitelor
proprii.

158
Călătorie în lumea artelor marțiale
Din punct de vedere psihic:
- Dezvoltarea curajului și a încrederii în sine, prin depășirea
provocărilor impuse la antrenament.
- Asumarea responsabilității. Practicanții învață că, atât eșecul, cât și
succesul depinde doar de ei.
- Dezvoltarea perseverenței. Artele marțiale învață practicanții că
rezultatele apar numai după efort depus în viziunea dorită.
- Antrenarea voinței și a răbdării.
- Asumarea riscului. Este o condiție esențială pentru victorie și
pentru îndeplinirea obiectivelor propuse.
- Înveți să devii autodidact, iar această abilitate este esențială pentru
a te perfecționa în domeniile în care activezi.
- Înveți să respecți mediul de lucru, de viață, oamenii, mentorii.
- Apare dorința de perfecționare continuă.
- Înveți să cauți echilibrul interior. Modalitatea de atingere a
echilibrului depinde de personalitatea fiecărui om în parte.

Din punct de vedere mental:


- Dezvoltarea capacității de memorare.
- Îmbunătățirea capacității de învățare.Un practicant de arte marțiale
se va adapta cu ușurința la condiții noi de lucru sau de trai, deoarece este
dispus să învețe lucruri noi pe care le va folosi ulterior pentru a–și atinge
obiectivele.
- Eliminarea stresului cotidian. Prin activitarea fizică efectuată se
crează detensionarea mentală.
- Dezvoltă capacitatea de stăpânire a emoțiilor. Se spune că dacă o
emoție este prea puternică și nu o poți controla ea ajunge să pună stăpânire
pe tine. De aceea într-o luptă, mereu va ieși învingător cel care își cunoaște
și stăpânește mai bine emoțiile, deoarece va acționa fără teamă și cu
maximum de luciditate și eficiență.

Din punct de vedere social:


- Contactul cu oameni noi. Într-un club de arte marțiale, putem
întâlni diferite persoane, cu diferite profesii, care au însă un scop comun,
propria evoluție.

159
Gheorghe Pricop
- Satisfacerea nevoii de apartenență la un grup. Se spune că este una
dintre primele nevoi fundamentale ale omului, deoarece este o ființă socială
și se simte obligat să evolueze doar când este înconjurat de semeni.
- Formarea unor prieteni noi, prietenii care pot să dureze întreaga
viață.

3. ORGANIZAREA LECŢIEI PE PĂRŢI.


ASPECTE GENERALE

Lecţia de antrenament se desfăşoară conform cerinţelor de


specialitate. Este foarte important ca antrenamentul să se desfăşoare corect,
conform metodologiei teoriei antrenamentului sportiv.
Există o împărţire în trei părţi a lecţiei de antrenament, acestea
fiind partea introductivă, partea fundamentală şi partea de încheiere.

Partea introductivă, vizează organizarea colectivului în vederea


desfăşurării cu succes a antrenamentului, pregătirea aparatului locomotor,
prin acţiuni variate asupra sistemului osos şi a articulaţiilor şi prin acţiuni
asupra sistemului muscular sau altfel, elemente de încălzire articulară,
musculară şi de captare a atenţiei. Pregătirea organismului pentru efort, prin
influențarea funcțiilor fiziologice. Din păcate, de multe ori nu se acordă
suficientă atenţie acestei părţi din lecţie, din comoditate sau din neştiinţă.

160
Călătorie în lumea artelor marțiale
În partea fundamentală se desfăşoară temele propuse pentru
lecţia în curs. Este partea cu durata cea mai mare din lecţie.

Partea de încheiere are ca scop exerciţii pentru revenirea


organismului după efort, elemente de analiză a lecţiei, etc.
Tipuri de antrenament.
Antrenament la sală, antrenament individual, antrenamente
speciale pregătitoare pentru examene, competiţii, stagii de club, naţionale
sau de lot naţional etc.
Metoda de antrenament favorită este repetiţia. Elevul repetă intens
şi de multe ori elementul sau procedeul tehnic până ce corpul îi devine
capabil de acţiuni intuitive.
În procesul de antrenament, instructorul se ocupă de toţi elevii la
fel. Indiferent de ce cred elevii, de aparenţe, instructorul priveşte pe toţi cu
acelaşi interes, acordă aceeaşi atenţie. Deşi poate uneori nu pare, toţi elevii
sunt la fel de importanţi pentru instructor, antrenor sau profesor.

4. REZOLVAREA TEMELOR LECŢIEI PRIN MIJLOACE


SPECIFICE SPORTURILOR DE LUPTĂ

Exercițiile sau jocurile specifice sporturilor de luptă sau de


combat, sunt modalități simple, la îndemâna profesorilor, la care aceștia pot
apela cu ușurință pentru rezolvarea temelor lecțiilor.

I. Capacitatea de organizare a colectivului


Prin exerciții și jocuri specifice de front și formație - formaţii de
adunare, de deplasare, formaţii de lucru în regim organizat şi de
autoorganizare.

II. Dezvoltare fizică armonioasă


Folosirea complexelor de dezvoltare fizică armonioasă în artele
marțiale este o practică uzuală și obligatorie, dezvoltată în timp alături de
clasificarea și organizarea procedeelor și elementelor tehnice specifice.
Se consideră pe bună dreptate că pentru a putea avea o eficiență în
luptă este necesară o stare fizică generală foarte bună. Astfel întâlnim în
practica artelor marțiale anumite forme ce vizează efectiv starea fizică a

161
Gheorghe Pricop
practicantului. Aceste forme sunt execuții impuse cu diferite greutăți cum ar
fi: gantere de greutăți mici, bastoane, arme etc.

III. Calităţi motrice de bază


Dezvoltarea calităților motrice de bază viteză, forță, rezistență,
îndemânare, mobilitatea, este un obiectiv primar în practicarea artelor
marțiale. Este cunoscut faptul că viteza sub toate formele de manifestare
este calitatea motrică care îl reprezintă pe practicantul de arte marțiale.
Totuși pentru a fi mai eficient în luptă orice atac trebuie să aibă elementul
combinat, viteză-forță. Pentru a putea rezista reprizelor lungi de luptă, sau
competițiile în care întâlnește mai mulți adversari, practicantul trebuie să își
dezvolte și calitatea motrică rezistența sau calitatea motrică viteză în rgim
de viteză.
Îndemânarea este absolut necesară pentru execuția la un nivel cât
mai ridicat al formelor tehnice. Este evident faptul că orice practicant de
arte marțiale are nevoie de o bună mobilitate în vederea execuției cursive și
de un înalt nivel al elementelor și procedeelor tehnice specifice artelor
marțiale.
1. Viteza - prin viteza de execuţie a unor mişcări repetate şi viteză în
regim de îndemânare.
2. Forţa - forţă dinamică segmentară.
3. Rezistenţa - rezistenţa cardio – respiratorie la eforturi aerobe,
anaerobe şi eforturi mixte.
4. Îndemânarea - îndemânarea în realizarea procedeelor şi acţiunilor
specifice gimnasticii acrobatice.
5. Dezvoltarea mobilităţii (supleţea) - dezvoltarea mobilităţii scapulo-
humerală, femurală specifică artelor marţiale, executarea unor exerciţii
clasice, balansări, îndoiri, exerciţii de tip stretching, mobilitatea coloanei
vertebrale.

IV. Deprinderi specifice: deprinderi şi procedee tehnice din artele


marţiale: program pentru fete, băieţi şi mixte.

162
Călătorie în lumea artelor marțiale
5. ARTELE MARȚIALE
CA ACTIVITATE EXTRACURICULARĂ

Artele marţiale şi copiii


- Mod excelent de relaxare şi de petrecere a timpului liber .
- Combaterea violenţei în școală

În prezent una dintre cele mai mari tentaţii ale copiilor, sunt
jocurile pe calculator. Petrecând multe ore pe zi în faţa calculatorului,
copilul riscă să dezvolte mai tarziu probleme de sănătate. În etapa de
creştere, un copil asimilează foarte uşor tot ceea ce este în jurul lui. De
aceea, este important să intre în contact cu activităţi care să-l ajute să se
dezvolte fizic si psihic în sens pozitiv. Practicarea artelor marţiale poate fi o
astfel de activitate.
Prin practicarea artelor marțiale, copiii învaţă să interacţioneze mai
bine cu persoanele din jur, învaţa să respecte ierarhia, să îşi respecte colegii,
să îşi exprime părerile în faţa celorlalţi, îşi dezvoltă spiritul de echipă.
Artele marţiale nu promovează violenţa, din contra, reduc înclinaţiile spre
agresivitate ale copiilor.
Prin antrenament, surplusul de energie caracteristic acestei vârste,
este direcţionat către dezvoltarea şi întărirea corpului. De asemenea, fiecare
practicant asimilează un cod de luptă şi etică pe care îl respectă atât pe tot
parcursul exersării, cât și în viața de zi cu zi. Astfel el devine mai
disciplinat, învață să aibă încredere în colectiv și dobândește mai multă
încredere în propria persoană.

Evaluarea compusă din:


- Executarea unui complex de dezvoltare fizică armonioasă şi de
coordonare;
- Realizarea unor combinaţii (structuri) tehnice;
- Probe fizice: săritură în lungime de pe loc, flotări, spate, abdomen,
tracţiuni.

163
Gheorghe Pricop
6. LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ

Dezvoltarea curajului şi tenacităţii copiilor prin artele marțiale

Prin practicarea artelor marțiale sau a sporturilor de combat se


consolidează și perfecționează deprinderile psihice ce stau la baza formării
caracterului, a spiritului disciplinat și educat.
Antrenamentele de acest gen îi pot ajuta foarte mult pe copiii cu
dificultăţi de concentrare şi un caracter impulsiv, hiperactiv. Artele marţiale
stimulează capacitatea de concentrare, atenţie şi reduc impulsivitatea prin
respectarea disciplinei: copilul urmează comenzile verbale și vizuale și se
concentrează să realizeze cât mai corect exercițiile.
- Întărirea motivaţiei
- Asigurarea unui mediu de seriozitate
- Cultivarea încrederii în forţele proprii – întărirea stimei de sine.
- Deşi sunt forme de luptă, ele dezvoltă non-violenţa. Practicate cu
perseverenţă, toate stilurile de arte marţiale duc la o eficacitate deosebită în
luptă. Însă elevul învaţă să trateze cu înţelepciune eventualele situaţii
conflictuale.
- Crearea unei mentalităţi de învingător.
- Rol în educaţie prin întărirea moralei şi implicit modelarea
caracterului .
- Influenţe benefice asupra auto-organizării şi a igienei.

164
Călătorie în lumea artelor marțiale

Sfaturi pentru profesori

Urmăriți respirația sportivilor, pentru a înțelege starea


lor interioară.

Examenul elevului este şi testarea profesorului.

Acţiunile să-i fie numai naturale sau spontane.

Practicanţii trebuie să respecte morala wushu, să-şi


însuşească tehnica şi etica.

Sfaturi pentru elevi

165
Gheorghe Pricop
Povestire zen

Terada Gorozaemon și citirea intenției


În sala de antrenament a lui Terada Gorozaemon (1744-1825) nu
se practicau decât tehnicile prescrise (kata). Într-o zi, studenţii avansaţi l-
au întrebat dacă este dispus să se angajeze într-o luptă liberă cu ei, cu
bastoane din bambus. Terada nu a fost prea încântat, căci era limpede că
adepţii lui erau convinşi că antrenamentul kata nu era adecvat pentru ei.
De aceea, el le-a îngăduit să poarte armuri de corp, în timp ce el nu purta
nici un fel de protecţie şi nu avea în mână decât o sabie scurtă din lemn.
Lupta a început, dar de îndată ce un adept se gândea: „Am să-l
lovesc la cap!”, Terada strigă cu voce tare: „Încearcă numai şi eu am să-ţi
străpung corpul!” Dacă adeptul se gândea: „Nu, am să-l ating la
încheietura”, Terada îi şi răspundea: „Încearcă numai, iar eu am să-ţi tai
de tot mâna”. Adepţii lui Terada erau consternaţi, fiind incapabili să facă
chiar şi cea mai mică mişcare care să rămână nedetectată de acesta.
Când l-au întrebat cum de reuşea să le citească gândurile, Terada
le-a răspuns: „Scopul artei sabiei este de a dezvălui adevărata natură a
vieţii şi a morţii.
Dacă mintea ta este luminoasă şi pură, eliberată de confuzie şi de
răutate, ea poate reflecta gândurile adversarului tău la fel de clar că şi o
oglindă”. După care a adăugat: „Toate secretele şcolii noastre sunt
conţinute în kata “.

166
Călătorie în lumea artelor marțiale
”În artele marţiale, introspecţia naşte înţelepciune. Contemplezi mereu
acţiunile tale ca pe o oportunitate de a le îmbunătăţi.”
(Masutatsu Oyama)

CAPITOLUL XVI

COMPETIȚIILE
ÎN ARTELE MARȚIALE

1. DESPRE COMPETIŢII
2. ORGANIZAREA COMPETIŢIILOR
3. LOGISTICA COMPETIŢIEI DE COMBAT
4. CONDIŢIILE DE PARTICIPARE LA COMPETIŢIILE DE
ARTE MARŢIALE
5. REGULI, ELEMENTE DE ARBITRAJ PENTRU
COMPETIŢIILE DE LUPTĂ

167
Gheorghe Pricop
1. DESPRE COMPETIŢII

Trăsătura caracteristică a sportului şi anume competiţia cu tot ce


înseamnă ea, record –performanţă-titlu, se regăseşte astazi din ce în ce mai
mult în practica a tot mai multe stiluri de arte marţiale.
De altfel, se poate spune că în ultimii ani, tot mai multe arte
marţiale s-au „sportivizat”, în dorinţa de a ieşi pe piaţă, de a se face
cunoscute, de a capta atenţia. La început ele au fost un cult al corpului şi al
spiritului, nefiind niciodată privite separat. O victorie a corpului, trebuind
neapărat să fie şi una a spiritului şi invers.
În ultimul timp însă, au apărut ceea ce se numesc competiţiile
sportive de arte martiale ca spectacol. Foarte mediatizate, aceste competiţii
prezintă doar ceea ce înseamnă lupta ca mijloc de verificare. Ele
denaturează adevărata imagine de luptă a artelor marţiale. A face un scop
din aceste lupte, competiţii, spectacole nu este nici pe departe ţelul unui
adevărat luptător.

Obţinerea unor tehnici deosebite cu care să-ţi impresionezi


apropiaţii sau publicul larg iarăşi poate să modifice adevăratul scop al
artelor marţiale.
Datorită caracterului competiţional pregnant din ultima perioadă şi
a organizării de competiţii de anvergură, dar şi examenele de promovare la
gradele superioare care se desfăşoară la nivel internaţional este necesar ca în

168
Călătorie în lumea artelor marțiale
organizarea şi conducerea pregătirii să se pună accent pe orientările
metodologice moderne de pregătire sportivă:
- utilizarea programării şi planificării pregătirii sportive (macrociclu,
mezociclu, microciclu, plan de lecţie);
- folosirea mijloacelor video de analiză a tehnicii;
- descompunerea pe subansamble şi părţi ale mişcării prin utilizarea
de metode şi mijloace din alte ramuri sportive pentru învăţarea şi
consolidarea acestora;
- acordarea atenţiei pentru fiecare factor al pregătirii în scopul
realizării unei pregătiri sportive eficiente;
- determinarea calităţilor arte marțiale (viteză în regim de forţă,
detentă, rezistenţă de scurtă durată, mobilitate, capacităţii coordinative),
alături de găsirea celor mai eficiente metode şi mijloace pentru educarea şi
dezvoltarea lor;
- folosirea armelor tradiţionale (baston scurt, sabie de lemn) la vârste
mai mici (6-8 ani) pentru familiarizarea cu deprinderile motrice specifice
mânuirii acestora;
- determinarea locului pregătirii psihologice în ansamblul pregătirii
sportive în artele marţiale şi a definirii elementelor constitutive
fundamentale (antrenament mental, retragerea simţurilor, vizualizarea,
concentrare, meditaţie, contemplare).

2. ORGANIZAREA COMPETIŢIILOR

Competițiile se pot organiza local, zonal, naţional şi internaţional și


pot fi tip cupă sau tip campionat.
Organizat de – cluburi, federaţia naţională sau cea internaţională de
specialitate.
Competițiile pot fi amicale (de pregătire) şi oficiale.
Există 1. Competiţii tehnice
2. Competiţii de luptă, pentru:
- copii şi juniori,
- seniori,
- masculin/feminin.

169
Gheorghe Pricop
Competiţiile tehnice
În probele tehnice, categoriile sunt delimitate în funcţie de tipul
probei.
Astfel avem: probe individuale, pe perechi, pe echipe; Probe cu
arme şi fără arme; Probe impuse şi probe libere.

Competiţii de luptă
În probele de luptă, delimitarea se face după categorii de vârstă,
greutate şi sex.
În funcție de tipul de contact sunt: Noncontact, Semicontact,
Lightcontact și Fullcontact.

Caracteristicile competiţiilor la copii şi juniori:


Lupta se desfăşoară în sistemele non-contact sau cel mult semi-
contact, la juniori. Există o vârstă minimă de participare, care este de 10 ani
pentru luptă şi 7 ani pentru probele tehnice.

3. LOGISTICA COMPETIŢIEI DE COMBAT

A. Resursa umană

1.Preşedinte/Director competiţie trebuie să:


- coordoneze toate aspectele competiţiei;
- emită toate documentele oficiale şi comunicările cu privire la
competiţie;
- supervizeze existenţa materialelor şi echipamentelor necesare
pentru a asigura succesul competiţiei.

2.Invitaţi oficiali ai competiţiei :


- supervizează desfăşurarea competiţiei.
- sunt desemnaţi de către directorul competiţiei să ajute la
decernarea premiilor.

3.Secretariatul general:
- stabileşte şi ţine evidenţa tuturor documentelor scrise, minutelor şi
materialelor printate, în legătură cu competiţia.

170
Călătorie în lumea artelor marțiale
- primeşte toate formularele de înregistrare şi documentele în
legătură cu echipele participante şi cu concurenţii individuali.
- pregăteşte o cantitate adecvată de tabele de punctaj, regulamente
de competiţie, şi alte formulare asociate cu competiţia.
- notează greutăţile oficiale individuale şi operează trageri la sorţ
pentru a programa luptele.
- trimite foaia de arbitraj la arbitrii judecători şi colectează foile de
punctaj de la arbitrul principal.

4.Responsabilul arbitraj trebuie să:


- supervizeze inspectarea identităţii competitorilor înainte de orice
meci şi dacă are orice suspiciune de fals, să intervină pentru clarificarea
situaţiei;
- desemneze arbitri pentru fiecare meci, care vor fi anunţaţi în
momentul în care se face cel de-al doilea anunţ privind desfăşurarea
meciului respective.

5.Corpul de arbitri format din toţi arbitrii necesari unei competiţii.


- Arbitrul responsabil cu timpul.
- Arbitrii de meci (de centru).
- Arbitrii de colţ sau judecători.
- Arbitrii masă.
- Arbitrii de rezervă.

6.Arbitrul responsabil cu timpul:


- semnalează începutul şi sfârşitul meciului după
timpul corespunzător, prin folosirea unui gong sau
a unei sonerii, moment în care cronometrul este
pornit, respective oprit.
- monitorizează şi cronometrează cu
acurateţe timpul fiecărei runde. Durata timpului
stabilit de acesta nu poate fi discutată şi
deciziile sale sunt fără apel.

171
Gheorghe Pricop
7.Arbitrii de meci(de centru/de colţ sau judecători/masă de centru)
Arbitrul de centru:
- ia deciziile de descalificare /K.D./K.O./Out-descalificare/Solicită
asistenţa medicală/ Anunţă rezultatul meciului.
- în cazul competiţiilor de luptă, este din punct de vedere
administrative arbitrul principal al meciului.
- trebuie să fie prezent în careu înaintea competiţiilor şi a arbitrilor
judecători.
- inspectează înainte de fiecare meci ţinuta şi echipamentul de
protecţie incluzând: mănuşi, proteză dentară, pieptar, cochilie, tibiere şi
apărători antebraţ.

8.Arbitrii judecători:
- trebuie să monitorizeze meciul şi să noteze punctele similar
derulării acţiunilor de luptă şi să stabilească punctajul final imediat după
fiecare întâlnire. Trebuie să noteze punctajele lizibil şi corect, în acord cu
regulile, fără a le schimba mai târziu;
- decid care competitor câştigă sau pierde, validează rezultatele
finale şi se semnează pe tabelul de punctaj înainte de a trimite informaţia la
arbitrul principal care colectează foile de punctaj;
- trebuie să noteze în foaia de punctaj când arbitrul de centru emite
un avertisment pentru competitori, chiar dacă opinia lui e diferită de a
acestuia.

9.Asistenţa medicală:
- are autoritatea de a cere oprire temporară a meciului timp de un
minut pentru a inspecta natura rănilor. Dacă timpul se prelungeşte peste
minutul iniţial, medicul comunică.
Responsabilului arbitraj, funcţie de situaţie, poate aviza prelungirea
timpului de îngrijire sau poate decide întreruperea meciului. Dacă medicul
anunţă că intenţionează să oprească competitorul rănit să mai continue
meciul, Responsabilul arbitraj va decide întreruperea meciului.

172
Călătorie în lumea artelor marțiale
B. Materială

1. Careul luptă/ring/saltele; în funcţie de stil şi de tipul competiţiei.


Acestea pot fi acoperite cu tatami/saltele sau sub formă de ring.
2. Mese/scaune; pentru arbitri, sportivi, oficiali şi organizatori.
3. Găleţi/prosop/apă; folosite în general în competiţiile de semi-contact,
light-contact şi full-contact.
4. Steguleţe semnalizare; se folosesc în
general în culorile roşii şi albastre.
5. Gong/fluiere/cronometru sau cronometre în
funcţie de numărul suprafeţelor de competiţie
6. Tabelă puncte/panou afişare; pentru
prezentarea situaţiei de concurs – competitori,
punctaje etc.
7. Truse prim ajutor
8. Cântar; acolo unde este cazul.
9. Podium; pentru premiere.
10. Medalii/cupe/diplome/tricouri ; conform specificului competiţiei.
11. Uniformă oficială arbitri; cămaşă, pantaloni, kimono, în funcţie de stil şi
de rigorile acestuia.
12. Legitimaţii organizatori/arbitri; pentru identificarea şi oficializarea
acestora.
13. Marcaj careu competiţie; conform cu regulamentele în vigoare.
14. Prize. Prelungitoare. Calculator. Monitor. Cameră video. Imprimantă
15. Suport de scris arbitri; câte unul pentru fiecare arbitru. Pixuri
16. Microfon, staţie; pentru buna desfăşurare a competiţiei.
17. Aparat fotografiat; pentru arhivă şi pentru promovarea competiţiei

C. Altele
1.Zonă spectatori
2.Zonă vestiare(sportivi/băii)
3.Zonă pregătire sportivi(incălzire)
4.Zonă de competiţie
5.Zonă arbitri/oficiali
6.Zonă depozitare material

173
Gheorghe Pricop
4. CONDIŢIILE DE PARTICIPARE
LA COMPETIŢIILE DE ARTE MARŢIALE

1.Condiţii pentru competitor


1. Legitimare sportivă. Sportivul trebuie să aibă legitimare sportivă
validă în stilul pe care-l practică de cel puţin 6 luni de zile.
2. Viză medicală valabilă maxim 6 luni pentru probele tehnice şi
maxim 4 luni pentru luptă (la medic sportiv). Aceasta trebuie să certifice că
este sănătos şi că poate rezista eforturilor fizice intense.
3. Nu sunt premise bijuteriile de orice fel, ochelarii, lentilele de
contact, ceasul sau alte obiecte personale în timpul meciului.
4. Fiecare sportiv trebuie să fie echipat corespunzător în
echipamentele specifice de protecţie ce concordă cu regulamentele
competiţiilor aferente.
5. Fiecare sportiv trebuie să se supună tuturor regulilor competiţiei la
care participă.
6. Este interzisă folosirea substanţelor ilegale înaintea şi în timpul
competiţiilor.
7. Trebuie să fie respectuos faţă de ceilalţi competitori, faţă de
instructori, arbitri şi audienţă.
8. Asigurare sportivă. Fiecare sportiv trebuie să aibă o asigurare în
conformitate cu legea pentru cazuri de accidente sportive.
9. Trebuie să reprezinte şi să aibă recomandrea unui club sportiv.

2.Reguli generale
a) Comitetul de organizare poate admonesta sau descalifica pe sportivul
care încalcă regulile competiţiei.

b) Competiţiile pentru copii şi juniori se desfăşoară în sistemele non-


contact sau cel mult semi-contact, la juniori. În acest caz:
- KO-ul este interzis;
- Loviturile în zona feţei sunt interzise;
- Forţa loviturilor trebuie să fie controlată astfel încât să nu ducă la
vătămarea corporală a celorlalţi;

174
Călătorie în lumea artelor marțiale
3.Ţinuta/echipament de protecţie
În funcţie de stilul şi tipul de competiţie la care participă sportivul,
echipamentul de protecţie poate fi diferit. În linii generale, acesta poate
cuprinde: manuşi de luptă (nonc-ontact, semi-contact, light-contact sau full-
contact), echipament de protecţie pentru cap (cască), protecţie dentară,
protecţie pentru corp care să-I protejeze abdomenul şi pieptul, cochilie (în
cazul băieţilor), protecţii pentru tibii şi antebraţe, bandaje, kimono, short sau
altă ţinută specifică.

4.Categorii competiţionale
Există competiţii tehnice şi competiţii de luptă.
În linii mari avem copii, juniori şi seniori, masculin şi feminin.
În probele tehnice, categoriile sunt delimitate în funcţie de tipul
probei.
Astfel avem: probe individuale, pe perechi, pe echipe; Probe cu
arme şi fără arme; Probe impuse şi probe libere.
În probele de luptă, delimitarea se face după categorii de vârstă,
greutate şi sex.

5.Categoriile de greutate
Diferă în funcţie de tipul de competiţie şi ramura de sport.
Avem categorii de greutate pentru competiţii non-concatc, semi-
contact, light-contact şi full-contact, care sunt diferite.
În competiţiile de light-contact şi semi-contact, greutatea
competitorilor este foarte importantă, întrucât poate influenţa decisiv soarta
meciului.
Diferenţa dintre o categorie şi alta poate fi de la 3 până la maxim 5
kilograme.

6.Inspecţia greutăţii
Pentru înscrierea în concurs, sportivul trebuie sa participe la
cântarul official.
La cântărire băieţii vor fi în short iar fetele în short şi tricou.
Este permis unui sportiv “să urce” la prima categorie superioară
greutăţii lui, dar nu mai mult.

175
Gheorghe Pricop
Cântărirea sportivilor se face în seara dinaintea concursului sau
dimineaţa cu 2 ore înainte de începerea concursului.

7. Proceduri de meciuri
I. Programarea meciurilor. Se face ţinând cont de categoriile de
greutate şi de valoarea sportivilor. Există meciuri eliminatorii, semifinale şi
finale.
II. Anunţarea meciurilor. Se face din timp şi se precizează numele
competitorilor, cluburilor din care fac parte, categoriile de greutate, faza de
competiţie, colţul la care participă (roşu sau albastru).

8. Procedura după K.O.


Sportivul care a suferit un K.O. nu va mai putea participa minim 3
luni în nici o competiţie.

Înainte de a reveni în competiţie un luptător care a fost suspendat


pe motive medicale, va trebui să fie supus unei examinări medicale special
în urma căreia se va decide dacă este apt pentru competiţii.
Dacă un luptător a suferit un K.O. sau a fost oprit de arbitru pentru
că a primit lovituri puternice la cap, făcându-l incapabil de a se apăra sau de
a continua lupta, va fi examinat de către personalul medical al reuniunii,
care va aviza în ce măsură se poate deplasa singur acasă.

176
Călătorie în lumea artelor marțiale
5. REGULI, ELEMENTE DE ARBITRAJ PENTRU
COMPETIŢIILE DE LUPTĂ

1. Durata unui meci, în funcţie de stil ar putea fi:


- Copii
2 reprize x 2 minute
- Juniori si fete
3 reprize x 2 minute
- Seniori
3 reprize x 3 minute

2. Zonele de punctare
- Zone de punctare: frunte și tâmplă, faţă, lateral gât, piept, abdomen
(deasupra centurii);
- Zone fără puncte: brațe, sub centură, spate, ceafă.
***Pentru ca un atac să fie valid, loviturile de pumn și picior trebuie să
lovească clar și cu forță zonele de punctare și fără să fie blocate.

3. Acordarea punctelor
Punctele sunt calculate pe fiecare serie de atac în (funcţie de stil)
parte și pot fi: 1 punct, victorie absolută, knock-out, punct în minus.

1 Punct
- o singură lovitură de mână sau picior
- când adversarul cade în urma unui atac sau sau contra-atac cu
pumni şi/sau lovituri de picior
- când este prins piciorul adversarului in mod corect (în urma unei
lovituri de picior a acestuia) după care se atacă cu o lovitură de pumn în
urma căreia adversarul cade.

Speciale
- Lovitură de picior la cap
- Knock-down (acesta se consideră când începe numărătoarea după
3 secunde după ce sportivul a căzut iar acesta este amețit și nu reintră în
luptă în timpul acestor 3 secunde; când a început numărătoarea, aceasta se
continuă până la 8 în ritmul secundelor, indiferent când își revine sportivul

177
Gheorghe Pricop
și reintră în competiție în intervalul numărării de la 1 la 7); !!! în caz de
knock-down, sportivul care a generat knock-down adversarului primește și
punctele aferente atacului.

Punct pentru victorie absolută


- la 3 knock-down-uri într-o singură repriză sau 4
în total/meci.
- la o diferența de 10 puncte
între competitori (in sistemul
electronic).
Knock-out
- acesta se consideră
când sportivul căzut în urma unui
atac nu reintră în luptă după ce
numărătoarea a ajuns la 10.
Minus 1 punct
- când un sportiv este
în afara careului cu ambele
picioare.
Minus 2 puncte
- când pe durata unui meci un sportiv nu a aplicat/încercat cu nici o
tehnică DCTC.
- la avertisment de la arbitru.
Cazuri care nu includ puncte
- îmbrăţişare, tehnici de tip wrestling, egalitate, împingeri care
determină căderea adversarului său ieșirea acestuia din careu.
- sportivul cade și el după adversarul căzut în timpul atacului.
Definirea căderii dintr-o lovitură
- atunci când adversarul, în urma unei lovituri primite, atinge solul
cu oricare parte a corpului, în afară de picioare.
Definirea stării de amețeală
- atunci când în urma unui atac din partea adversarului, sportivul
cade şi nu se poate controla şi nu îşi revine nici după 2 secunde pentru a
putea continua competiţia.

178
Călătorie în lumea artelor marțiale
Un sportiv poate fi avertizat sau descalificat de către arbitru atunci când:
- are un comportament necivilizat prin nerespectarea comenzilor
arbitrului.
- are un comportament necivilizat faţă de adversar, arbitri, comitetul
de organizare şi spectatori.
- a încălcat intenționat regula de mai sus privind abaterile.
- dacă a lovit adversarul ilegal şi l-a făcut knock-out, acesta este
descalificat. Sportivul care câştigă meciul după reguli ilegale nu poate
participa.

4. Decizia privind rezultatul meciului

Victorie la puncte
- La sfârșitul meciului câștigă sportivul care primeşte cel mai mare
număr de puncte.
- În cazul în care ambii sportivi s-au accidentat în timpul meciului şi
nu pot continua lupta, punctajul va fi calculat până la momentul când cei doi
s-au accidentat, iar sportivul cu numărul cel mai mare de puncte câştigă;
sportivul care doreşte să continue competiția trebuie să obțină un aviz
medical care să dovedească că este apt să continue.

Victorie prin avantaj


În cazul în care la sfârşitul meciului cei doi sportivi au același
număr de puncte, intră în calculul departajării următoarele avantaje:
- Sportivul care are mai multe puncte în ultima repriză.
- Sportivul care a atacat mai mult (a fost mai ofensiv) şi a avut o
apărare mai bună în comparație cu adversarul său (NU se aplica in
sistemul electronic).
- Sportivul care are mai puţine avertismente şi o conduită mai bună
decât adversarul său.
- Sportivul care greutatea mai mică.
- Tragere la sorti.
Victoria prin abandon
- Atunci când sportivul nu s-a prezentat în termenul stabilit la
cântarul oficial.
- După strigarea de 3 ori a sportivului de către comitetul de

179
Gheorghe Pricop
organizare şi acesta tot nu s-a prezentat pentru începerea meciului.
- După terminarea minutului de pauză dintre reprize şi sportivul nu
s-a întors pentru a continua meciul sau dacă a renunţat în timpul meciului.
- Managerul de echipă a anunţat comitetul de organizare că sportivul
nu va continua meciul sau competiția.
Victoria prin oprirea jocului
- Cauzată de accidentarea sportivului şi decizia medicului
competiției că acesta nu va mai putea continua competiția.
- Un sportiv este în inferioritate tehnică evidentă pentru prea mult
timp.
Victoria absolută
- Sportivul a fost numărat de 3 ori într-o singură repriză sau de 4 ori
in total meci.
- La o diferenta de 10 puncte intre sportivi (in sistemul electronic.)
Knock out
- Victoria prin Knock Out este anunțată atunci când sportivul este
amețit după ce a căzut în urma unui atac conform regulilor Artelor Marțiale
și nu poate continua competiția după numărătoarea până la 10 a arbitrului.

Victorie prin descalificare


- Atunci când unul dintre sportivi încalcă regulile care duc la
descalificare, adversarul va fi anunțat câştigător prin descalificare.

Anunţarea rezultatului:
Ambele mâini ale arbitrului prind mâinile celor doi competitori.
După ce radiodifuziunea anunţă câştigătorul, arbitrul ridică drept mâna
câştigătorului apoi controlează salutul competitorilor cu prioritate către
comisia de organizare şi între ei mai târziu şi dau mâna înainte de a pleca de
pe salteaua de competiţie.

180
Călătorie în lumea artelor marțiale

Sfaturi pentru profesori

Elevii se împart în două categorii: unii care mai întâi


ştiu şi apoi fac, alţii care fac fără să ştie.
Dacă nu poţi face un elev să înţeleagă ceva, înseamnă că
nici tu nu ai înţeles.

În practica Artelor Marțiale este nevoie de o voinţă


fermă şi de o încredere deplină.
Întâi să fii în armonie cu tine însuți apoi să fii în
armonie cu ceilalți.

Sfaturi pentru elevi

181
Gheorghe Pricop
Povestire zen

Jirokichi Yamada și sandala din lemn


Jirokichi Yamada (1863-1931) a fost un maestru spadasin din
Şcoala Jikishin-kage. Se spune că odată, pe când Yamada se plimba alături
de maestrul său, Kenkichi Sakakibara (1829-1894), bătrânul maestru s-a
împiedicat de o groapă. Geta lui Sakakibara (sandala din lemn specifică
vechiului stil japonez) a zburat din piciorul acestuia, dar înainte ca piciorul
să atingă din nou solul, Yamada şi-a scos propria lui geta şi a plasat-o sub
talpa maestrului său. Motto-ul lui era: „Cine este neglijent în micile
aspecte este neglijent în toate şi nu va realiza niciodată lucruri deosebite”.
Yamada obişnuia să stea la uşa sălii de antrenament cu o sabie de
bambus în mână, observându-şi studenţii. Cei care îşi târau picioarele sau
care se comportau într-o manieră neatentă primeau pe loc o lovitură la
fluierul piciorului din partea lui Yamada.
„Arta sabiei nu începe şi nu se termină la poarta sălii de
antrenament!” tună şi fulgeră el.

182
Călătorie în lumea artelor marțiale
”Omul devine cu adevărat om atunci când își asumă întreaga răspundere
pentru ceea ce este: ăsta e primul curaj, cel mai mare curaj.”
(Osho)

CAPITULUL XVII

ECHIPAMENTE SPECIFICE

1. BAZA MATERIALĂ – ECHIPAMENTE ŞI INSTALAŢII


2. MATERIALE ȘI INSTALAȚII FOLOSITE ÎN SPORTURILE
DE COMBAT

183
Gheorghe Pricop
1. BAZA MATERIALĂ – ECHIPAMENTE ŞI INSTALAŢII

ECHIPAMENTUL
În practicile marţiale, Kimono-ul, el este însoţit totdeauna de o
centura. În practicile energetice de regulă, această centură lipseşte, lăsând
astfel libertate de respiraţie şi de mişcare. De asemeni, aici îmbrăcămintea
este cât mai lejeră şi dintr-un material nu neapărat foarte rezistent. Culoarea
variază în funcţie de filozofia fiecarei practici.
În practicile marţiale, problema stă un pic diferit, în sensul că
materialul din care este confecţionat costumul e mai gros şi mai scorţos, în
ideea de a fi cât mai rezistent.
Indiferent de practică sau de stilul practicat, costumul are o
însemnătate aparte. Cineva, un elev, spunea la un moment dat că este
salopeta practicantului. Pur şi simplu, fără să-şi dea seama şi fără multă
meditaţie, întru-cât nu cred că avea atunci, mai mult de opt ani. Am realizat
imediat că, pe undeva avea dreptate. Dacă ne iubim cu adevărat munca,
ceea ce facem, atunci putem spune că este o echivalenţă între un costum de
antrenament şi o salopetă de muncă.
Alb, negru sau albastru, costumul reprezintă schimbarea din
hainele de stradă şi pătrunderea în starea de antrenament. Este de preferat ca
acest lucru să se întâmple în vestiar şi să nu venim gata schimbaţi de acasă.
Această schimbare semnifică faptul că sunt acolo şi nimic nu mai poate
schimba acest lucru.
Indiferent de ce suntem în viaţa civilă, în sală suntem îmbrăcaţi la
fel şi ceea ce ne mai poate deosebi este doar o simplă trăsătură de caracter.
Costumul ne dă senzaţia unei echipe. Ne dă siguranţă în faptul că
toţi cei din sală suntem în căutarea aceluiaşi lucru. Ne face să fim unici,
speciali dar totodată ne uniformizează.
Costumul este mult mai rezistent în timp la uzură, la rupere în
tehnicile cu partener etc, putând fi purtat o lungă perioadă de timp, faţă de
un trening obişnuit care se poate distruge imediat.
Generic, costumul de antrenament este numit kimono. Iarăşi o
greşeală pentru că aceasta este denumirea în japoneză şi este specifică
stilurilor de karate. De exemplu în vietnameză el este numit Vo Phuc [fuc]
respectiv de la vo-arte marţiale şi phuc-îmbrăcăminte. Îmbrăcăminte pentru
Arte Marţiale.

184
Călătorie în lumea artelor marțiale
EMBLEMELE
Emblemele care însoţesc costumul de antrenament, semnifică de
obicei, ţara de origine a practicantului, clubul din care face parte şi neapărat
stilul pe care îl practică. Ele reprezintă filozofia stilului pe scurt. Culorile
stilului, denumire, simbol reprezentativ etc. Este suficient de multe ori să
fiţi atenţi la aceste embleme, când vedeti un practicant, pentru a înţelege ce
stil practică.

CENTURA
De cele mai multe ori, o întâlnim sub forma unei curele mai groase,
din pânză împăturită, înfăşurată în jurul abdomenului. Mai poate fi şi sub
forma unei pănglici, în unele stiluri chinezeşti.
Este încărcată cu semnificaţii şi energie proprie. Dacă totuşi, poate
fi vorba de a schimba un costum de antrenament mai vechi, uzat etc, centura
rămâne aceeaşi până la schimbarea culorii în funcţie de examenele şi
gradele obţinute.
Înfăşurată de două ori în jurul abdomenului, apoi se face nod la
două degete sub ombilic, în dreptul centrului de greutate a corpului uman.
Pentru centură, practicantul are un respect deosebit. Se împătureşte
cu atenţie, se manevrează cu ambele mâini, se păstrează la loc de cinste. Nu
se aruncă, nu se mototoleşte, nu se fac alte activităţi cu ea, decât cele pentru
care este destinată.
Adeseori vedem bătrâni Maeştri, care au centurile pe care le poartă
din tinereţe. Sunt roase, uzate, dar martore a multe, poate chiar prea multe
ore de antrenament, de meditaţie, de lupte, de lupte interne.

185
Gheorghe Pricop
2. MATERIALE ȘI INSTALAȚII
FOLOSITE ÎN SPORTURILE DE COMBAT

1. Caracteristici generale
2.Echipamente de lucru sau antrenament ale sportivului în
combat
3. Echipament de luptă pentru antrenament sau competiția
sportivului (echipamentul de protecție)
4. Echipamente de antrenament specifice în sporturile de
combat
5. Sala sau locul de antrenament

1. Caracteristici generale:
1.1 Clasificarea echipamentului

A. Din punct de vedere al modului de lucru:


- Individuale;
- pe perechi;

B. Din punct de vedere al întrebuinţării:


- pentru pregătirea probelor de tehnică;
- pentru dezvoltare fizică;
- pentru protecţia sportivului;
- pentru pregătirea în probelor de luptă;

C. Din punct de vedere al portabilităţii:


- fixe;
- portabile;
- utilizate/purtate de sportiv în antrenament (gantere, greutăți, arme,
etc.);
- folosite de partener sau antrenor (perne, palmare, etc.);

1.2 Indicaţii
- Intrarea in DOJO se face doar în ţinuta de antrenament ( trening
sau echipament specific);
- echipamentul este personal şi nu se împrumută;

186
Călătorie în lumea artelor marțiale
- se păstrează curat;
- Kimono /Vo Phuc, (echipament specific de antrenament);
- Papuci de sală;
- Papuci de antrenament;
- Centură.

2.Echipamente de lucru sau antrenament în artele marțiale


Echipamentul de lucru sau antrenament al sportivului specific
artelor marţiale este kimono-ul.
Ținuta practicanților
este formată dintr-o uniformă
specifică de diferite culori.
Astfel putem întâlni culoarea
albă, care este cel mai des
utilizată în artele marțiale
japoneze, culoarea neagră,
culoarea albastră etc.
Uniforma trebuie să conțină
emblema oficială a stilului, numele
practicantului, centura și emblema clubului,
uneori emblema oficială a țării din care
provine sportivul.

2.1 Echipamentul în lupte


Echipamentul sportivilor care participă la competiții este alcătuit
dintr-un dres mulat de o singură culoare: albastru sau rosu, ghete de luptă
regulamentare, cască de protecţie și batistă.

2.2 Echipamentul în box


Echipamentul regulamentar al boxerilor se compune din şort, care
să acopere cel puţin o treime din partea superioară a piciorului şi care să
aibă în centură cel puţin trei elastice, şosete sau ciorapi şi încălţăminte
sportivă uşoară fără tocuri înalte (ghete de box). În cazul boxului feminin
echipamentul mai cuprinde şi apărători pentru piept.

187
Gheorghe Pricop
2.3 Echipamentul în sumo
Luptătorii de sumo,numiți rikishi, nu poartă alt echipament decât o
centură de mătase- numită mawashi, care este înfășurată în mod repetat în
jurul brâului, trecută printre picioare și legată cu un nod la spate. La
antrenamente se folosesc centuri confecționate din bumbac.

3. Echipament de luptă pentru antrenament sau competiția sportivului


(echipamentul de protecție)
Clasificarea echipamentul de protecție:
- Echipament general;
- Echipament pentru protecţia capului;
- Echipament pentru protecţia trunchiului;
- Echipament pentru protecţia membrelor inferioare;
- Echipament pentru protecţia membrelor superioare.

În funcţie de stilul şi tipul de competiţie la care participă sportivul,


echipamentul de protecţie poate fi diferit. În linii generale, acesta poate
cuprinde: manuşi de luptă (non-contact, semi-contact, light-contact sau full-
contact), echipament de protecţie pentru cap (cască), protecţie dentară,
protecţie pentru corp care să-i protejeze abdomenul şi pieptul, cochilie (în
cazul băieţilor), protecţii pentru tibii şi antebraţe, bandaje, kimono, short sau
altă ţinută specifică.

188
Călătorie în lumea artelor marțiale
Echipamentul de luptă diferă in funcţie de stil şi sistemul de luptă
(non/semi/ligh/fullcontact)
Niciunul dintre echipamentele enumerate mai jos nu garantează
siguranţa deplină împotriva accidentărilor.
1.Echipament specific(kimono).

2.Platoşă(protecţie pentru
corp/trunchi). Vesta de protecţie este
folosită pentru protejarea părţii
superioare a corpului. Confecţionată
în general din piele artificială şi
având în interior un burete dur, are
două feţe (una roşie şi una albastră)
care pot fi repede schimbate pentru
indicarea culorii indicate în luptă.

3.Cască(protecţie cap). Oferă o bună amortizare a loviturilor de pumn sau


picior şi poate fi ajustată ca dimensiune foarte uşor.Nu garantează protecţie
absolută, partea superioară a capului nefiind protejată.

4.Scoică(protecţie zonă genitală –


masculin). Protecţia genitală are
scopul de a prelua şocul loviturii
oferind un grad ridicat de protecţie
în timpul meciurilor de
antrenament sau al competiţiilor.

5.Bustieră protecţie(protecţie piept


- feminin).

6.Tibiere (protecţie tibie şi laba


piciorului). Pentru că piciorul nu este bine acoperit de masă musculară prin
contact la nivelul tibiilor anumite celule osoase din acestă zonă pot forma o
excrescenţă care persistă câteva săptămâni, dacă nu chiar o viaţă întreagă.
Unflătura poate deveni anormal de dureroasă dacă locul este lovit din nou
sau pot apărea fracturi. De aceea purtarea apărătorilor pentru picioare

189
Gheorghe Pricop
diminuiază probabilitatea apariţiei fracturilor deoarece acestea fac ca
impactul loviturii să se răspândească pe o arie mult mai mare.

7.Glezniere. Confecţionate din material textil se mulează uşor pe glezna


piciorului, protejând zona fluierului piciorului.

8.Cotiere.

9.Ghenunchiere. Protejează articulaţiile genunchiului, obsorbând şocul şi


prevenind astfel accidentările.

10.Protecţie antebraţe.

11.Botoşei(protecţie specfică pentru laba piciorului si talpă). Problema


încălţămintei adecvate nu trebuie tratată cu indiferenţă deoarece sportivul
este total dependent de condiţia picioarelor sale în sportul pe care îl
practică.

12.Protecţie pentru dinţi(simplă/dublă). Proteza petru cavitatea bucală joacă


rol de absorbant de şoc la primirea unei lovituri în regiunea cavităţii bucale.
În loc să se spargă dinte de dinte aceştia sunt apăraţi împotriva şocului cu o
mantă de material plastic protector care camuflează lovitura reducând astfel
șansele pentru producerea fracturilor dentare.

13.Mănuşi. Au rolul de a proteja braţele luptătorului


dar şi de a proteja adversarul. Sunt un echipament
obligatoriu atât pentru amatori cât şi pentru
profesionişti. Pot fi confecţionate din piele sau piele
artificială.

14.Bandaje mâini. Aceste feşe protejează încheietura braţului cât şi zona de


lovire a acestuia. Au rolul de a fixa încheietura dar și de absorbi transpirația
mâinii, protejând mănușile de box sau mănușile de sac.

15.Centură identificare sportiv.

190
Călătorie în lumea artelor marțiale
4. Echipamente de antrenament specifice în sporturile de combat
Scopul este acela de pregătire în condiţii variate de lucru, în
condiţii de siguranţă, de evitarea accidentărilor și de eficientizarea
pregătirii.
Clasificarea echipamentelor de antrenament:
1. Echipamente de antrenament tradiționale;
2. Echipamente de antrenament moderne specifice pregătirii în
sportul de combat;
3. Echipamente de antrenament adaptate din alte sporturi;
4. Echipamente de antrenament adaptate;

Echipamente de antrenament tradiționale: lăzi cu nisip, funii, centuri,


sfere, inele, copaci, pietre, buşteni.

Echipamente de antrenament moderne specifice pregătirii în sportul de


combat manechin lupte.

191
Gheorghe Pricop
5. Sala sau locul de antrenament
Terenul de competiţie este sub forma unui pătrat de 11 m x 11 m
combinat din covoraşe pătrate moi
de mărimea 1m x 1m, cu grosimea
în jur de 1.5 cm – 3 cm. Suprafata
nu este alunecoasă şi se pune
direct pe podeaua sălii unde se
defășoară competiția de luptă.
Zona pătrată de
competiţie are dimensiunea de 9 m
x 9 m limitată de linia de contrast
colorată a terenului de competiţie.
Grosimea acesteia este de 5 cm în
interiorul pătratului pentru
competiţie.
Un covoraş colorat de
dimensiunea 1m x 1m se află în mijlocul zonei de competiţie şi culoarea
este diferită de salteaua de competiţie (arătând poziţia sportivilor care se
pregătesc înainte de competiţie).
Restul saltelei de competiţie este o zonă de siguranță combinată din
covoraşe colorate de contrast faţă de zona de competiţie.

Suprafaţa de luptă (tatami)


Este formată din mai multe saltele(tatami) care în general măsoară
1m x 2m şi sunt din paie presate sau mai frecvent din spumă presată.
Trebuie să fie tare sub picior şi să aibă proprietatea de a absorbi
şocul în timpul ukemi (căderilor) şi trebuie să nu fie nici prea alunecos nici
prea rugos.
Elementele care formează suprafaţa de luptă trebuie să fie aliniate,
fără spaţiu între ele oferind o suprafaţă netedă, fixată astfel încât să nu se
deplaseze.

192
Călătorie în lumea artelor marțiale

Sfaturi pentru profesori


În arte marțiale nu există drumuri bătătorite. Sunt doar
cărări.

Încurajaţi-vă sportivii să aibă responsabilităţi.

Spre a descoperi secretele"lucrului bine făcut", prin


care meseriașul devine "artist" sau "maestru" în
meseria lui, nu este nevoie decât de dorință, voința și
timp.
Practicantul trebuie să fie potolit, receptiv și să aibă o
gândire corectă.

Sfaturi pentru elevi

193
Gheorghe Pricop
Povestire zen

Yamada și marele cutremur


Yamada era o persoană foarte meticuloasă. El îşi ţinea toate
documentele referitoare la artă clasică a sabiei pe care le primise de la
maeştrii săi înfăşurate într-un sul de hârtie rezistent la foc.
Documentele erau depozitate în ordine într-un cufăr care putea fi
mutat foarte rapid în caz de necesitate. El obişnuia să spună: „Este de
datoria mea să păstrez aceste documente nepreţuite pentru generaţiile
următoare”.
Când s-a produs marele cutremur din anul 1923, Yamada a smuls
instantaneu cutia din raftul ei şi s-a pregătit de plecare.
Dintr-o dată, prin minte i-a trecut însă următorul gând: „Ce o să
spună oamenii văzând un samurai alergând ca să protejeze nişte posesiuni
materiale? Este o prostie să salvezi nişte documente cu preţul renunţării la
spiritul samuraiului de a servi societatea”.
După care Yamada a aruncat cufărul şi a alergat în stradă ca să-i
ajute pe oameni să scape de dărâmături şi de incendiile create (de altfel,
documentele au scăpat neatinse).

194
Călătorie în lumea artelor marțiale
”Trebuie să știi întotdeauna când să te oprești.”
(Jigoro Kano)

CAPITOLUL XVIII

STILURI DE ARTE MARȚIALE


DIN ASIA

1. DESPRE STILURI
2. PREZENTAREA STILURILOR

195
Gheorghe Pricop
1. DESPRE STILURI

Există la ora actuală câteva sute poate chiar mii de stiluri de arte
marţiale, aparţinând în marea lor majoritate ţărilor asiatice. Cu răspândire
mai mare sau mai mică unele din aceste practici au pătruns şi la noi în ţară
în perioada interbelică. Dezvoltarea lor a fost anevoioasă, abia în anul 1969
infiinţându-se F.R.J.-respectiv Federaţia Română de Judo. Celelalte stiluri
continuând să funcţioneze în ilegalitate până în 1989.
La nivel mondial interesul pentru artele marţiale a început să fie
mare după al doilea război mondial, aşa încât răspândirea lor în lume a
cunoscut efectiv o explozie. O explozie în răspândire, dezvoltare, dar şi în
apariţia de noi şi noi concepte.
La început primele arte marţiale care au cucerit lumea au plecat
doar din ţările asiatice, ca apoi încet încet, să apară şi arte marţiale
aparţinând şi altor zone geografice în aşa fel încât la ora actuală practic să
nu existe continente care să nu aibă ţări cu concepte de practică specifice.
Avem mai jos câteva stilurile de arte marţiale mai cunoscute .
Toate aceste stiluri şi încă altele neprezentate aici, fac parte din
marea familie a artelor marţiale.

2. PREZENTAREA STILURILOR

1) AIKIDO
Ai–armonie, Ki–energie, Do–cale, –calea armoniei cu energia universală.
A apărut în Japonia în anul 1931,
fiind creat de de către Maestrul Morihei
Ueshiba.
O artă în care se pune mare accent
pe mişcare şi pe dinamica mişcării. O artă
la care se pune accent deosebit pe
dezvoltarea armoniei şi păcii. Stil strict
necompetiţional şi necombativ.
Tehnica acestui stil acordă o mare
importanță aruncărilor și imobilizărilor.
Multe dintre tehnici sunt derivate din
jujutsu, kenjutsu şi bineînteles din ba-gua.
În practica de iniţiere se insistă foarte mult
pe exerciţii din şcoala căderii, pe deplasări
şi pivotări. Ca elemente deosebite avem
prize si proiectări, tehnici de control, folosirea forţei respiraţiei.

196
Călătorie în lumea artelor marțiale
Un atu a acestui stil îl are armonizarea tehnicii cu filizofia
adiacentă. Ajută la construirea unui corp bine armonizat, însoțit de un
caracter echilibrat, prin dezvoltarea echilibrului, cpacității de coordonare,
forței și vitezei de reacție.
Punându-se foarte mult accent pe latura spirituală, în situațiile
reale de atac, practicanții nu sunt foarte pregătiții pentru combinațiile de
atac, devenind vulnerabili.

2) ASHIHARA

A fost creat de Kancho


Asihara în Japonia. Acest stil a
apărut din necesitate fondatorului
de a crea o artă marțială cât mai
eficientă și mai accesibilă. Pune
accent pe Kyokushin.
Tehnica acetui stil se
bazează pe conceptul sabaki-
deplasări. A fi atunci când trebuie
în spatele adversarului este mai important chiar decât o lovitură puternică.

3) BA-GUA
Ba-opt , Gua-trigrama. Stilul celor opt trigrame.
A apărut în jurul anilor
1800, în China, întemeitorul acestuia
fiind considerat Dong Hai Quan.
Stilul este caracterizat de
mișcări suple, ample, continue și
relaxate și de deplasările circulare,
fiind bazat pe teoria celor opt
trigrame.
Practicat frecvent este o
metodă de cultivare a sănătății și de
dezvoltare armonioasă, atât la nivel
fizic cât și la nivel mental și spiritual.

197
Gheorghe Pricop
4) HAPKIDO
Hap-coordonare, Ki-energie, Do-cale; -calea de coordonare /
conducere a energiei.
A apărut în Coreea de Sud, creatorul acestuia fiind considerat a fi
Choi Yong-Sool.
Hapkido este o stil de arte marțiale ce se axează pe tehnicile de
autoapărare, pe blocări și de atac lovituri, pumni și alte atacuri izbitoare. De
asemenea stilul permite utilizarea armelor tradiționale. Stilul împrumută
elemente tehnice din Jujitsu și elemente din luptă, precum aruncările și
proiectările din Judo.

Hapkido și Aikido sunt considerate stiluri asemănătoare, datorită


personajelor istorice ce le împărtășesc, însă sunt diferite în filozofie și
tehnicile de execuție.

5) JUDO
Ju-suplețe, Do-cale;
-calea supleței.
Judo a fost creat de către
Jigoro Kano, în Japonia, Tokyo în anul
1882, având la bază tehnici utilizate în
Jujitsu.
La începutul secolului trecut,
pe măsură ce judoul a fost popularizat
în Europa, și-a pierdut treptat
caracterul și proprietățile de artă
marțială, transformându-se în sport.

198
Călătorie în lumea artelor marțiale
În 1964 judo a devenit probă olimpică.
Practicantul judoului se numește judoka. Sala unde se practică
judoul se numește dojo. Echipamentul de judo, numit judogi, a fost introdus
de către Kano în anul 1907, dar pentru grade folosea, în continuare,
numai centuri albe și negre.
Uniforma tradiţională pentru judo poartă numele de Judogi. Este
alcătuit din: kimono (uwagi), pantaloni de pânză ușoară (shitabaki), centură
de bumbac (obi).

6) JU- JITSU
Ju- suplu ,sau ju-jutsu ştiinţa supleţei.Arta samurailor.
Jujitsu este considerat
unul dintre cele mai vechi
stiluri de arte marțiale din
Japonia. Are la origini o
metodă de apărare fără arme,
împotriva unui agresor
potenţial înarmat, a fost
studiată şi dezvoltată de către
samurai ca o completare a
tehnicilor de luptă cu sabia şi
suliţa. Jujutsu nu are un
fondator sau o origine
concretă, începuturile sale
neputând fi atestate istoric.
La origine, Jujutsu
conţinea şi tehnici de luptă cu
arme mici, precum pumnalele, acestea fiind utilizate de către luptători în
situaţia când ar fi pierdut sabia, arma principală şi ar fi trebuit să obţină o
armă de la un adversar sau ca să supravieţuiască unui atac imediat.
Tehnicile de bază, au fost extrase din străvechile tehnici de luptă
ale japonezilor, la care s-au adăugat mişcări şi contra-prize din artele
marţiale chineze şi tehnici de lovire şi blocaj regăsite şi în artele marţiale
practicate în insula Okinawa.

199
Gheorghe Pricop
7) ISSHIN RYU

Isshinryu a fost creat de către


Tatsuo Shimabuku din Okinawa în anul
1950. Acest stil a apărut din necesitatea
fondatorului de a folosi cele mai bune
principii și tehnici din Shorin si Goju în
practica sa. La început stilul a avut
numele de Chan migwa-tei (“stilul
karate al lui Kyan cel cu ochii mici”),
până când maestrul a avut un vis în care
zeița apei, Mizugami îi spune să
denumească stilul Isshinryu (Calea
inimilor unite), (de aici apare și
explicația pentru imaginea zeiței pe
toate emblemele reprezentative stilului ).
Acest stil de arte marțiale a fost răspândit cu rapiditate, fiind
preluat de către pușcașii marini ai armatei americane și utilizat în
antrenamentele lor zilnice.

8) IAIDO
Calea existenței armonioase, Calea prezenței mentale și a acțiunii
imediate.
Un stil de arte marțiale
japoneze ce pune accent pe
dezvoltarea interioară a individului,
prin practicarea unui șir de exerciții
format din mișcări naturale și spontane
ale trupului, ce pot fi practicate
individual.
Principala formă de practică
în Iaido este exersarea cu sabia. Iaido
cuprinde sute de forme de execuție cu sabia, toate efectuate în scop pașnic și
noncompetitiv. Mânuirea sabiei dobândește un caracter mai mult spiritual,
ce se executută fără partener, urmărindu-se corectitudinea tehnicii, forma și
poziția corpului, expresivitatea corpului și atenția atribuită eecuției.
Iaido are patru tehnici importante ce trebuiesc să facă parte din
fiecare Kata: Nuki tsuke – scoaterea katanei/sabiei din teacă, concomitent
cu prima tăietură, Kiri Tsuke – a doua tăietură, Chiburi – scoturarea
katanei/sabiei de sânge, Noto – intoducerea în teacă.

200
Călătorie în lumea artelor marțiale
9) KALARIPAYAT

Stil de arte marțiale original din India. Fiind unul dintre cele mai
vechi sisteme de luptă din lume, acum este practicat în părțile învecinate din
Tamil Nadu și în rândul comunității Malayali din Malaezia. Kalaripayat
cuprinde lovituri de brațe, picior, ștangulări, forme prestabilite de atac,
folosirea armelor și utilizarea metodelor de vindecare, ce sunt clasificate în
funcție de zonă geografică în Kerala: stilul de nord din regiunea Malabar la
nord de Kerale, stilul central din interior Kerala și stilul sudic din regiunea
Travancore la sud de Kerala.
Spusele din folclor atribuie crearea Kalaripatu-lui zeităților
hinduse. Istoricul Elamukulam Kunjan Pillai, susține că acest stil a fost
creat în timpul războilui dintre dinastiile Chera și Chola în secolele XI-XII.
Se pretinde că războinicii erau antrenați pentru a ucide adversarul
doar prin atingerea/lovirea punctelor vitale. Acest lucru era predat numai la
persoanele cele mai promițătoare și la nivel înalt de condus, pentru a
descuraja utilizarea abuzivă a tehnicii. Totodată războinicii erau învățați să
își folosească cunoștințele pentru tratarea rănilor prin medicina tradițională
și masajul cu diferite uleiuri din plante.
Armele ce se folosesc în actualul Kalaripayat sunt: săbii, scut,
macetă, corn de creb, pumnal, sabie scurtă cu două tăișuri, săbii flexibile,
lance, etc.

201
Gheorghe Pricop
10) KARATE

Kara-chinez ,Te-mână - arta mâinilor chineze.


Kara-gol, Te-mână
- arta mâinilor goale.
Stil de arte marțiale de origine
japoneză, fondatorul acestuia fiind
considerat Maestrul Gichin
Funakoshi.
În karate se utilizează lovituri
cu mâinile și picioarele, blocaje,
secerări, prize, proiectări fiind
un stil extern de luptă.
Originile karate-ului le
constituie diferite stiluri de arte marțiale chinezești (kung-fu sau gong-fu,
respectiv kem-po în pronunțare japoneză), "strămoșul" fiind pokkeck (așa-
numitul "box chinezesc" sau "box de templu"), respectiv shaolin quang-fa,
practicat de călugării templului shaolin. Derivate ale acestui sistem de luptă,
mai ales așa-numitele "stiluri sudice" (China sudică) au stat la rândul lor la
baza Okinawa-te, a artelor marțiale practicate pe insula Okinawa.
Întemeietorul karatedo-ului modern este considerat Gichin
Funakoshi, fondatorul stilului Shotokan. După 1922, când a sosit
în Japonia din Okinawa, Funakoshi a făcut cunoscut karate prin mai multe
demonstrații și prelegeri. Pentru a crește popularitatea stilului său de luptă
(Okinawa-te), l-a denumit în japoneză "karate" (kara-te).
Există numeroase stiluri ("ryu"= școală în limbă japoneză) de
karate, diferite prin tehnicile de luptă și principiile strategice pe care le
folosesc. Toate stilurile folosesc două exercții de bază: kata (set de tehnici
prestabilite mimând lupta cu adversari imaginari) și kumite (lupta cu
adversar real). În karate sportiv se organizează competiții de kata și
de kumite.
Locul în care se practică karate (sala de antrenament) se numește
dojo. Termenul este folosit și în cazul altor arte marțiale japoneze.
Practicantul de karate se numește karateka (kara-te ka). În funcție de nivelul
de pregătire, în urma unui examen, practicantului i se acordă grade. Gradele
inferioare (descrescătoare, de la 10 la 1) se numesc kyu. Gradele superioare
(crescătoare, de la 1 la 12) se numesc DAN.

202
Călătorie în lumea artelor marțiale
Uniforma tradiţională poartă numele de Karate Gi şi este compusă
din: kimono, pantaloni, centură.

11) KARATE SHOTOKAN


Este un stil de karate tradițional. Numele
de Shotokan vine de la prima școală de arte
marțiale formată de Funakoshi.
Shotokan este privit ca o artă marțială
dinamică, ce se dezvoltă prin tehnici anaerobe,
puternice și prin dezvoltarea vitezei.
În Shotokan se pune accent pe viteză,
mobilitate și suplețe.

12) KARATE SHITO RYU


Este o formă de karate, care a fost fondată în 1931 de către Kenwa
Mabuni. Shito Ryu esre un stil care unește diverse rădăcini ale karate-ului.
Pe de o parte pune accent pe forță și pe de altă parte pe mișcările circulare,
controlul respirației. Shito-Ryu este extrem de rapid, dar pote fi artistic și
puternic.

13) KARATE GOJU RYU


Go-greu JO-moale. Formă a karate-ului, fondată în anul 1930, de
către Chojun Miyagi.
În Goju Ryu se pune accent pe forță și se folosesc atacurile și
blocajele scurte. Folosește mișcări circulare și lineare, ce combină atacurile
grele, izbitoare, cum ar fi lovituri de pumni și tehnici circulare ușoare,
pentru a bloca și controla adversarul.

14) KARATE WADO RYU


Apărut în anul 1934, fiind creat de către Hironori Ōtsuka.
Wado Ryu împrumută elemente tehnice din Shotokan și JUjitsu și de aceea
poate fi cofundat cu ușurință. Diferența este că acest stil pune accent pe
tehnicile de manipulare ale corpului adversarului.Este un stil spectaculos, ce
folosește diferite elemente de lovituri de pumni și picioare.

203
Gheorghe Pricop

15) KEMPO

Este un stil de arte marțiale


ce își are originea în Okinawa-
Japonia.
Mai este numit și calea
pumnului, stand la baza Karate-ului.
Este un stil de arte marțiale
ce pune accent pe autoapărare și un
pe atac. Stilul are la bază un principiu și anume acela că Dacă ești atacat,
scopul este acela de a face tot posibilul de a încheia lupta într-un mod cât
mai rapid și eficient.
Stilul are toate loviturile de brațe și de picioare care se găsesc în
karate, și este însoțit de o fiziologie foarte bogată.

16) KENDO

-calea sabiei- arta samurailor


Kendo își are originea în Japonia.
Prima academie la Tokyo în 1909.
Kendo este o modalitate de a disciplina
caracterul uman prin practicarea principiilor
katana.
Inițial se folosea sabie de oţel, dar
treptat este înlocuită cu o sabie din bambus.
Luptătorii sunt protejaţi complet cu armură,
mănuşi, cască etc.

17) KYOKUSHIN
Kyoku-ultim,extrem; Shin-realitate.
Este un stil de arte marțiale ce își are
originea în Japonia, fiind creat în 1955 de către
Masutatsu Oyama.
Kyokushin este primul stil de karate japonez, fiind
considerat o disciplină completă prin care
practicanții pot accede la o dezvoltare fizică și
spirituală superioară.
Kyokushin este considerat cel mai dur stil
de karate deoarece implică un antrenament dur și
necesită o condiție fizică foarte bună.

204
Călătorie în lumea artelor marțiale
Este un stil de luptă full contact, care însă interzice tehnicile letale
și tehnicile care urmăresc rănirea adversarului. Sunt permise tehnicile care
se execută în plină forță și impact.
În această formă de autoapărare predomină loviturile de picior,
date atât la nivel jos cât şi la nivel înalt. Lovituri de braţe, poziţii de gardă
foarte închise şi reale. Contactul real cu partenerii la antrenamente crează o
bună premiză pentru o situaţie realală de forţa majoră. Poziţiile înalte
favorizează loviturile de picior. Lipsa loviturilor de braţe la nivelul capului
în antrenamente, face ca garda să fie vulnerabilă în lupta de aproape.

18) KYUDO
- calea tirului cu arcul
Kyoudo este una dintre cele mai
vechi și cele mai respectate arte
marțiale japoneze. Apărută din
combinarea artei samurailor kyu-jutsu, arta
tirului cu arcul, cu budismul zen. Însoţită
totdeauna de un ceremonial care datează de
secole.
Arcul japonez a fost utilizat în luptă
între secolele al XII-lea și al XVI-lea. În timpul
numeroaselor războaie din primele secole ale
istoriei Japoniei, samuraii aparținând diverselor școli
(ryu) au dezvoltat o tehnică de tir cu arcul (kyujutsu),
utilizând arcuri de mărimi și forme diferite, săgeți cu vârfuri de modele
variate. Războiul Gempei (1180 -1185) reprezintă apogeul utilizării arcului
pe câmpul de bătălie. Mai târziu locul arcurilor este luat de armele de foc.
În prezent, kyudo se practică pentru perfecționare fizică, morală și
spirituală. Arcul utilizat în kyudo, numit yumi și are lungimea cuprinsă între
2,20 m (pentru un arcaș cu o înălțime sub 1,50 m) și 2,45 m (pentru arcași
de peste 2,10 m). Materialul tradițional este lemnul de bambus (mai fragil și
necesitând îngrijire), dar se utilizează și materiale sintetice. Priza este
asimetrică, în treimea inferioară a arcului, pentru a permite tirul de pe cal
sau îngenunchiat. Cu toate că este mai puțin funcțional decât arcurile scurte,
compozite, arcul de kyudo este îndrăgit de arcași pentru simplitatea sa,
aproape primitivă, materialul natural și frumusețe. Săgețile (ya) pot fi
confecționate din bambus, aluminiu sau firbră de carbon. Pentru corzi se
folosesc materiale naturale sau sintetice. Sunetul produs de coardă în
momentul eliberării săgeții se numește tsurune și este un criteriu de evaluare

205
Gheorghe Pricop
a măiestriei arcașului. În kyudo, arcul și săgeata sunt obiecte venerate
(tempyo), investite cu spiritualitate și tratate cu respect.
Ținuta standard de antrenament este compusă din keikogi (în
partea superioară a corpului), hakama (în partea inferioară), obi (centura),
tabi (șosetele albe cu degetul mareseparat) și zori (sandalele japoneze),
folosite pentru deplasarea în afară dojo-ului. De la dan 4, practicanții
poartă kimono, ale cărui texturi și culori adaugă frumusețe și farmec
ceremoniei tirului cu arcul.

19) Kubudo OKINAWA

Okinawa Kubudo se referă la sistemele de arme de arte marțiale


din Okinawa. Mai este cunoscut sub numele de Ryukyu Kubujutsu.
Kubudo Okinawa cuprinde un sistem de arme ce au fost folosite
în trecut de către țăranii japonezi. Acestia și-au adaptat uneltele de
grădinărit, sau cele din gospodărie pentru a se putea apăra, deoarece armele
erau interzise cu desăvârșire.
Armele ce se află în acest sistem sunt:
Bo-Baston lung, de aproximativ 2 metri.
Sai- Baston în formă de pumnal;
Tonfa- Baston scurt cu mâner, asemănător cu bastoanele utilizate de
polițiști;
Kama- seceră
Nunchaku- Bastoane scurte unite printr-un lanț;
Surujin - lanț de 2-3 metri ce are la capete atașate niște greutăți
(pietre/metal)
Tambo-baston scurt

206
Călătorie în lumea artelor marțiale
Tekko-Armă pentru mână. Are o bucată de lemn ce este în mână și pe
exterior o bucată de metal/funie, care înconjoară pumnul.
Tinbe-Rochin- scut și suliță scurtă;
Hanbo-Baston de lungime medie (90cm);
EKU- Baston în formă de vâslă. O foloseau pescarii pentru autoapărare.

20) KUNG –FU

Se mai găsește sub denumirea de Gongfu sau Wu-shu.


Stil de arte marțiale apărut în China în secolul VI.
Kung-fu este termenul care
reprezintă totalitatea stilurilor de luptă,
sportiv sau exerciții fizice, de relaxare, de
sănătate dezvoltate și practicate
de către populația din China pe
teritoriul acesteia, ulterior răspândite
în lume. Kung fu, gongfu, gung fu,
wushu, termeni chinezești care fac
referire la măiestrie (înalt grad de
perfecționare, pricepere) într-un
domeniu anume (bucătar, doctor, constructor, practicant al artelor marțiale).
Cuprinde peste 350 de stiluri distincte împărțite în stiluri externe
(pun accent pe forța fizică, viteză) stiluri interne (pun accent pe respirație,
energia interioară, etc, corpul fiind relaxat, cu mișcări lente în timpul
antrenamentului).
În prezent, există în China o mare diversitate de stiluri de luptă fără
arme sau cu arme, fiecare cu tehnicile sale şi cu denumirile lor specifice.

21) K-1

K-1 a apărut în 1993 și este o combinație de kickboxing și arte


marțiale de contact, fiind cunoscut în întreaga lume în special pentru luptele

207
Gheorghe Pricop
sale de categoria grea. În ianuarie 2012, K-1 Global Holdings Limited, o
societate înregistrată în Hong Kong, a achiziţionat drepturile organizatorice
de la K-1, și este organizatorul curent de K-1 de evenimente în întreaga
lume.
Litera K în K-1 este desemnat în mod oficial ca o reprezentare de
cuvinte karate, kickboxing și kung fu. Cu toate acestea, unele rapoarte
sugerează că acesta reprezintă K inițial găsite în discipline concurente, cum
ar fi karate, kickboxing, kung fu, Kempo, kakutougi (termenul japonez
generic de "sport de luptă"), și tae kwon do. Cifra "1" este o componentă ce
se referă la împărțirea unică de greutate și poziția unică de campion.

22) NINJUTSU
Arta luptătorilor ninja. Ninja-ascuns, secret, tăinuit.
Acest stil este își are originea în Japonia-Okinawa. Este
considerată arta legendară de spionaj și asasinat.
S-a dezvoltat în Japonia
medievală ca arta cea mai temută,
deoarece rula ca o sociatate închisă,
secretă, total opusă sistemului rigid
impus în acea perioadă de samurái și
cultura acestora. Acesta este și motivul
pentru care istoria școlilor de ninja este
învăluită în mister. Chiar și în mod deliberat
pentru a creea efectiv legendele ce aveau
rolul de a instaura panica între localnicii
japonezi.

23) SUMO

Sumo este considerat de


către mulți ca fiind sportul național
al Japoniei, având multe elemente
rituale care își au originea în
religia shinto. Cu toate că are o
vechime de peste 2000 de ani, a
devenit sport profesionist abia în
prima parte a perioadei Edo (1603-
1868).

208
Călătorie în lumea artelor marțiale
Sumo a fost pentru prima oară menţionat în scris în Kojiki (cel mai
vechi document japonez). Se spune astfel ca posesia insulelor Japoniei a
fost determinată de un meci de Sumo între două zeităţi. Documentul
descrie, ca acum 2500 de ani zeii Takemikazuchi şi Takeminakata s-au
luptat pe malurile din Izumo, de-a lungul coastei Mării Japoniei, până când
cel din urmă a pierdut.
Luptătorii de sumo, numiți rikishi, nu poartă alt echipament decât
o centură de mătase - numită mawashi, care este înfășurată în mod repetat în
jurul brâului, trecută printre picioare și legată cu un nod la spate.
Dacă i se întâmplă cumva unui rikishi să i se desfacă centura
complet în timpul unui meci (și astfel să rămână gol-pușcă)- lucru rar,
luptătorul este descalificat în mod automat.
Multe dintre tehnicile de luptă sunt legate de încercarea de a prinde
centura adversarului cu una sau cu ambele mâini, în același timp încercând
să-l blochezi ca să nu-ți prindă centura proprie. Luptătorul care a prins bine
centura adversarului cu ambele mâini, și care de exemplu cu capul înfipt în
pieptul adversarului îl împiedică de a prinde centura adversarului, are un
avantaj mare de a câștiga meciul.
Asociația japoneză de sumo (Nihon Sumō Kyōkai) are înregistrate
70 de tehnici prin care se poate câștiga, constând din tot feluri de împingeri,
ridicări, îmbrâncituri, apăsări la pământ, piedici etc. 48 dintre acestea fiind
tehnici „clasice”. Doar cam jumătate sunt folosite în mod curent.

24) TAEKWANDO

Calea mâinilor și picioarelor


Tae-picior , Kwon-pumn, Do-cale.

Practicat de peste 2000 de


ani în Peninsula
Coreeană,Taekwondo reprezintă una
dintre cele mai vechi arte marţiale, în
prezent fiind foarte popular în lume ca
disciplina sportivă, recent intrând în
familia sporturilor Olimpice.
Taekwondo reprezintă calea,

209
Gheorghe Pricop
metoda de luptă (fără arme) utilizând tehnici defensive şi ofensive executate
cu membrele inferioare şi superioare.
Primele înscrieri despre practica luptelor marţiale cu numele
TAEKKYON se referă la începutul formării statului măreţ Koguryo
(aproximativ anul 37 i.Hr). Acest fapt este mărturisit de desenele murale din
mormintele regale Muyong-Chong şi Какchu-Chong. Sub denumirea
actuală, Taekwondo este cunoscută începând cu deceniul 5 al secolului XX.
Kim Yu Sân şi Kim Chun Chu sunt două personalităţi care au
contribuit enorm la formarea şi concretizarea taekwon-do-ului ca şi sistem
de luptă, iar mai târziu acţiunile lor au dus la unirea celor trei regate
coreene.
În Taekwondo, practicanţii folosesc un costum special ce, în limba
coreeană, poartă denumirea de “Dobok”, şi este constituit dintr-o bluză albă,
o pereche de pantaloni albi şi o centură la brâu albă, colorată sau neagră, în
funcţie de măiestria practicantului.
Echipamentul de protecţie: cască de protecţie, proteză dentară,
vestă de protecţie, protecţiile pentru antebraţe, mănuşile, scoica, protecţiile
pentru tibii.

25) THAY BOX/MUAY THAI

Muay Thai sau boxul thailandez, sport


național thailandez, este un stil de luptă
derivat din artele marțiale thailandeze, care
implică doar pumnii, picioarele, coatele şi
genunchii.
Muay Thai, tradus mai larg
înseamnă modul de a lupta om la om fără
arme al thailandezilor. În ultima vreme,
termenul a dobândit o conotație de
"sport sângeros", "luptă brutală" sau
chiar "luptă fără reguli", lucru destul
de adevărat cu numai câteva generații
în urmă.
Aproape tot ce se cunoaşte despre începuturile luptătorilor Thai
provine din surse care descriu războiul dintre Myanmar (fosta Burmă) şi

210
Călătorie în lumea artelor marțiale
Tailanda în secolele XV - XVI. Se menţionează un stil eficace de luptă fără
arme care a decis soarta regilor Thai. Până în anii '30 ai secolului trecut,
Muay Thai era practicat în forme foarte dure, cu foarte puține limitări. Erau
permise loviturile în orice organe vitale, inclusiv genitale, o gamă mult mai
vastă de proiecții decât azi, protecțiile erau practic inexistente cu excepția
unor bandaje din sfori sau fâșii de piele învelite în jurul pumnului și uneori
a unei părți a antebrațelor.
Muay Thai modern limitează proiecțiile - și anume luptătorii nu au
permisiunea de a trimite adversarul la sol decât într-un număr foarte mic de
situații și cu un număr foarte limitat de procedee, iar lupta nu continuă la
sol. Sunt interzise de asemenea procedeele aparţinând de sfera "trânte -lupte
libere - judo". Muay Thai este deci un sport de luptă "stand-up" adică unde
se practică numai schimbul de lovituri în picioare, fiind însă aproape cel
mai permisiv și dur dintre cele de acest tip, existente.
Echipamentul competitorilor este alcătuit din monkon –bentiţă de
pe cap; kruangrang- bentiţă de la nivelul mâinii, şort și protectoare pentru
mâini: sfori, mănuşi. De cele mai multe ori competitorii luptă cu pumnii
goi.

26) TAIJI QUAN


Stil de arte marțiale de
origine chineză.
-pumnul culmii supreme-
-boxul vidului.
-scopul-a căuta calea de mijloc prin
cunoaşterea extremelor.
Artă Marţială internă , foarte
veche, cu mişcări fizice lente
dublate însă de o activitate
mentală corespunzătoare
fiecarei mişcari. Scopul este
acela de a căuta calea de mijloc prin cunoașterea extremelor.
În tehnică se folosesc poziţii foarte joase, deplasări, mişcări
circulare, toate executate într-un ritm foarte lent.
Practica acestui stil de arte marțiale este benefică pentru sănătate,
prin buna influenţă pe care o are atât asupra corpului fizic cât şi asupra
corpului energetic.

211
Gheorghe Pricop
27) QUAN KI DO
-calea energiei vitale- Qwan-ansamblu, Ki-energie, Do-cale
“Calea pumnului şi a energiei”.
Qwan Ki Do (ortografiat și sub
formele Qwankido și Qn Khi Dao) este o artă
marțială chino-vietnameză creată în 1981 în
orașul francez Toulon de către maestrul
vietnamez Pham Xuan Tong. Qwan Ki Do
își trage originile din punct de vedere
tehnic din artele marțiale chineze și din
artele marțiale vietnameze.
În acest stil, tehnicile de asalt cu
mâna goală sunt folosite combinat cu
tehnicile manuirii sabiei şi halebardei. Pe
lângă acestea, Qwan Ki Do recomandă, de
asemenea, practici de meditaţie, de respiraţie şi bineînţeles numeroase kata
(quyen).
Tehnicile din Qwan Ki Do provin în mare parte de la cele patru
mari școli din cadrul școlii călugărilor shaolin:
Din partea Chinei, găsim trei școli principale:
Școala SHAO LIN sau TIEU LAM, care are o mare varietate de
tehnici, printre care se numără numeroase cadre de picioare cu sărituri sau
tehnicile CHIN NA sau CAM NA.
Școala WO MEI sau NGA MI, de la muntele Wo Mei Shan,
regrupează multe tehnici de intrare și protecție și tehnicile bazate pe
observarea animalelor.
În cele din urmă, școala TÂNG LANG sau DUONG LANG,
caracteristică sudului Chinei și a etniei Hakka, este bazată pe imitarea
călugăriței, cu atacuri rapide ale membrelor superioare, ca să poată
lovi punctele vitale, și pentru a disloca diferite articulații.
Qwan Ki Do este o sinteză a stilurilor de arte marțiale chino-
vietnameze. El reprezintă punctul culminant al peste 25 de ani de studii și
de cercetare desfășurate de către un expert în artele marțiale vietnameze:
Maestrul Pham Xuan Tong, maestru moștenitor testamentar a maestrului
Châu Quan Ky.

212
Călătorie în lumea artelor marțiale
28) VOVINAM VIET VO DAO
Viet- de la vietnam, Vo-arte
marţiale, Dao–cale drum de urmat, calea
artelor marţiale vietnameze.
Deviza stilului este – “mână de
oţel şi suflet bun”.
Stil de arte marţiale vietnameze,
creat la Hanoi în 1938 de maestrul Nguyen
Loc. Acest stil reprezintă chintesenţa
şcolilor de arte marţiale din Vietnam,
folosind principiile luptei vietnameze,
incluzându-le pe cele ale forţei şi ale
supleţei combinate cu cele de Judo.
VO este o adevărată tradiţie
culturală în Vietnam. Artele Marţiale
vietnameze sau VO sunt creaţia unui popor
care în ultimii 4000 de ani nu a încetat să lupte pentru supravieţuire.
În zilele noastre VVD este prezent în 22 de regiuni din Vietnam şi
în peste 60 de ţări pe toate cele cinci continente.
Întemeietor al stilului VOVINAM, Marele Maestru Nguyen Loc a
călătorit prin tot Vietnamul pentru a cerceta şi înţelege esenţa artelor
marţiale vietnameze, animat fiind şi de ideea nobilă a cuceririi
independenţei naţionale de sub ocupaţia colonială.
Marele Maestru NGUYEN LOC s-a născut pe 24 mai 1912 în satul
HUU BANG, districtul THACH THAT, provincia SON TAY (în prezent
HATAY). De la o vârstă foarte fragedă şi-a dedicat cea mai mare parte a
timpului său practicării artelor marţiale şi luptelor tradiţionale. Moştenitor al
tradiţiei VO prin familia sa, acesta a călătorit prin tot Vietnam-ul pentru a
cerceta şi înţelege esenţa acestei arte marţiale. A cercetat de asemenea
stilurile altor arte marţiale cu intenţia de a integra diverse aspecte specifice
într-un singur stil cât mai complet.
Ținuta practicanților de Viet Vo Dao este formată dintr-o uniformă
specifică numită Vo Phuc. Culoarea albastră a fost adoptată ca și culoarea
oficială a uniformei, acceptată în toate formele competiționale.

213
Gheorghe Pricop
29) WING CHUN
Stil de arte marțiale, original din China, stil de KUNG-FU, în
traducere - primăvara strălucitoare.
Preia tehnica din Kong Fu, nefiind extrem de variată vizând în
general lupta de aproape. Acest stil de luptă este eficient în lupta în spații
închise, cu mai mulţi adversari. Foarte eficient în învăţarea autoapărării
pentru doamne.

30) WUSHU -arta războiului-

Are originea în China


și preia elemente din foarte
multe stiluri chinezeşti de luptă
şi gimnastică.
Tehnica este foarte
asemănătoare cu cele din
stilurile de KUNG-FU. Este un
stil spectaculos, ce atrage prin
frumuseţea mişcării, acrobatic.

214
Călătorie în lumea artelor marțiale

Sfaturi pentru profesori


Fii vizibil şi impenetrabil în acelaşi timp.

Să faceți o distincţia clară între sportivii de performanță


și cei care practică pentru amuzament.

Fii generos, hotărât și politicos. Antrenează-te cu


hărnicie și cu participare interioară.(cu sinceritate)

Cel mai bun partener este acel pe care îl ai la dispoziție.


Ai grijă de el, pentru că nimeni nu poate învață Arte
Marțiale singur.

Sfaturi pentru elevi

215
Gheorghe Pricop
Povestire zen

Kanryo Higaonna
Kanryo Higaonna (1853-1917), considerat părintele stilului de
karate Goju-ryu, a dus o viaţă frugală. Deşi nu avea niciodată prea mulţi
bani, nu acceptă să fie plătit de discipoli şi nu le îngăduia acestora decât
cel mult să-i aducă ofrande în hrană, o dată sau de două ori pe an.
Discipolii lui Higaonna erau de părere că un maestru atât de bun
ar trebui să aibă mai mulţi adepţi, aşa că i-au sugerat să pună o plăcută la
intrarea în şcoală, la fel ca alte dojo-uri. Kanryo a refuzat: „Dacă aş
atârna o plăcuţă, ar fi ca şi cum aş invita pe toată lumea să vină să se
antreneze, lucru care ar fi inacceptabil. Predarea unei arte marţiale este ca
şi cum i-ai da cuiva în mână o armă. Dacă armele ajung pe mâna unor
nepricepuţi, aceştia pot răni oameni nevinovaţi”.
Cel mai bun student al lui Higaonna a fost Gojun Miyagi (1888-
1953), fondatorul propriu-zis al stilului Goju-ryu.

216
Călătorie în lumea artelor marțiale
”Arta războiului este arta păcii, iar arta păcii este cea mai dificilă:
trebuie să câştigi fără să te baţi.”
(Risuke Otake)

CAPTOLUL XIX

STILURI DE ARTE MARȚIALE


DIN EUROPA ȘI AMERICA

1. DESPRE STILURI
2. PREZENTAREA STILURILOR

217
Gheorghe Pricop
1. DESPRE STILURI
Europa nu s-a lăsat mai prejos, aşa că la ora actuală avem stiluri
aparţinând unor ţări cu tradiţie războinică, Rusia, Franţa, etc dar şi România
se poate lăuda cu apariţia unui stil creat de un Maestru român.
Începutul răspândirii a fost făcut prin judo şi karate. Judo-ul caracterizat
prin proiecţii, ştrangulări, lupta de aproape, karate-ul prin lovituri de braţ şi
de picior. Povestirile despre practicanţii de arte marţiale la acea vreme erau
atât de impresionante încât au ramas de-a lungul timpului impregnate în
cultura populară a multor ţări.
Au urmat apoi şi alte câteva stiluri ce au cunoscut o răspandire la
nivel mondial şi pe care le voi aminti aici pe scurt, pentru a nu se mai crea
confuziile care există la acest moment în mintea multora din cei care iau
pentru prima dată legătura cu o artă marţială dar şi în mintea unor
practicanţi începători.
Avem mai jos câteva stilurile de arte marţiale mai cunoscute.
Toate aceste stiluri şi încă altele neprezentate aici, fac parte din
marea familie a artelor marţiale.

2. PREZENTAREA STILURILOR

1) BOX
Boxul este un sport marţial străvechi
(probabil cel mai vechi sport marţial,
cu origini preistorice), în care doi
concurenți, cu greutăți similare, luptă
cu ajutorul pumnilor, într-o serie de
reprize, numite runde. Victoria este
obținută în urma puctelor date pentru
lovituri de către juriu sau atunci când
adversarul este doborât la pământ și nu reușește să se ridice înainte ca
arbitru să termine de numărat până la 10 (engleză Knockout sau KO) sau
când adversarul este prea rănit pentru a continua (engleză Technical
Knockout sau TKO). Originile exacte ale boxului sunt necunoscute, dar
anumite evenimente indică faptul că prima recunoaştere a boxului ca sport a
fost în Olimpiada 23, în 688 Î.C.
Jack Broughton, a fost considerat ca fiind părintele boxului
englez. El a fost campion din 1729 până în 1750. În anul 1743 a trasat

218
Călătorie în lumea artelor marțiale
primele reguli formale ale acestui sport. Broughton este totodată şi cel care
a inventat mănuşile de box, menite să protejeze atât pumnul cât şi fata
partenerului la lovituri.
Echipamentul boxerului constă din ghete speciale, chiloţi, maieu şi
bandaje, centură de protecţie etc. Există mănuşi speciale pentru antrenament
şi pentru competiţie, precum şi căşti speciale de protecţie pentru cap (la
antrenament), proteză dentară de protecţie s.a.

2) CAPOEIRA
A apărut în Brazilia în jurul
secolului XVI. Acest stil a fost adus și dezvoltat în
perioada colonială de către sclavii africani.
Este considerat o moștenire culturală
Capoeira este considerat un dans și în același
timp o formă de luptă. Mișcările sunt suple, specifice
de dans, ce conțin multe lovituri de picior înalte din
rotație și săritură.
Prin practicarea acestui stil se dezvoltă un corp fizic
armonios și elastic. Este cunoscut pentru mișcările rapide și complexe, ce
folosesc în principal forța și viteza loviturilor de picior.

3) KICK-BOX
Este un stil ce își are originea în SUA și este alcătuit dintr-un grup
de arte marțiale și de sporturi de luptă, fiind influențat de tehnicile de
Karate, Savate, Sanda, Muay Thai și Box.
Kickboxingul este practicat pentru autoapărare sau ca sport de
contact.
Termenul de Kickboxing a fost introdus în
anii 1960, de promotorul de box japonez Osamu
Noguchi. Termenul a fost preluat ulterior de către
varianta americană.
Termenul francez pieds-poings (literal "picioare-
pumnii-box") este, de asemenea, utilizat în sensul de
"kickboxing", în sensul general, inclusiv box
francez (Box Savate), precum și kickboxing american și
japonez, Birmania și box thailandez, orice stil de karate
full contact, etc.
La bărbați echipamentul este alcătuit din: șorț și echipament de

219
Gheorghe Pricop
protecție: fașe de protecție, mănuși de box, proteză dentară, scoică. La
echipamentul feminin se mai adaugă pieptar și bustieră/sutien pentru box.

4) KUREŞ - TRÂNTA

Trânta – formă populară


moldovenească de luptă sportivă între
doi adversari. Este cunoscută din
vremuri străvechi ca parte
componentă a serbărilor populare.
Învingătorii erau premiaţi cu berbeci
sau cucoşi vii. Încadrată în normele
unui regulament tehnic (1956), trânta
a devenit în Moldova o probă sportivă ce se bucură de o mare popularitate.
Sportivii poartă un echipament tradiţional (pantaloni de pânză
aspră, brâu şi încălţăminte uşoară) şi participă în poziţia stând.
Trânta include procedee simple (apucături de braţe, de brâu, de
corp, de gât sau picioare, aruncături peste umăr, şold sau spate etc.), precum
şi procedee combinate, cu excluderea celor dureroase. Lupta durează 4
minute pentru juniori şi 6 minute pentru adulţi.

5) LUPTE LIBERE/GRECO-ROMANE

Luptele greco-romane sunt un stil de lupte practicat la nivel global.


Acesta a fost contestat la primele Jocuri Olimpice moderne în anul 1896 şi a
fost inclusă în fiecare ediție a Jocurilor Olimpice de vară din 1908. Luptele
sunt sport olimpic, la olimpia de întrecerile axându-se pe două stiluri: lupte
libere și lupte greco-romane.

220
Călătorie în lumea artelor marțiale
Luptele, alături de celelalte sporturi fără arme precum boxul, îşi au
originea în truismul preistoric “Cel mai puternic supravieţuieşte”. Aceasta
deoarece luptele derivă din ritualuri menite să-i confere unui individ
abilităţile esenţiale pentru a deveni şi a rămâne conducătorul unui grup
primitiv.
Totuşi, în atichitate luptele au cunoscut cel mai puternic avânt în
rândurile grecilor. Ei au ridicat această formă de sport pe un piedestal,
principalul atribut al vieţii sociale al unui tânăr devenind calitatea sa de
membru al unei păleşte, ce reprezenta locul de antrenament al luptătorilor.

6) MMA-MIXED MARTIAL ARTS (ARTE MARŢIALE


MIXTE)

Mixed Martial Arts (pe scurt MMA), în traducere Arte Marţiale


Mixte, este un sport de full-contact care permite folosirea unei mari varietăţi
de tehnici, alcătuit dintr-un complex de arte marţiale tradiţionale şi
netradiţionale, în cadre competiţionale organizate, şi în săli de antrenament
pentru amatori. Regulile permit folosirea unor tehnici de lovire şi de luptă
corp la corp, atât din poziţia "în picioare" cât şi la sol.
Istoria recentă a MMA-ului îşi are rădăcinile în competiţiile de
stiluri mixte organizate în Europa la începutul secolului XX, în turneele de
vale tudo organizate de familia Gracie în Brazilia începând din 1920 şi în
competiţiile inter-stiluri promovate în Japonia anilor 1970 de către marele
maestru Kanji "Antonio" Inoki.

221
Gheorghe Pricop
Părintele MMA-ului sub forma din ziua de azi este însă Bruce Lee,
marele maestru, actor, regizor şi filozof
chinez, care pune bazele conceptului de
artă marţială mixtă în cadrul sistemului
său Jeet Kune Do. Cuvintele sale "cel
mai bun luptător nu este un boxer,
karateka sau judoka. Cel mai bun
luptător este cineva care se poate adapta
la orice stil" pot fi considerate că stând
la baza acestui sport atât de popular din
zilele noastre.
"Nu există arta mai bună decât fără nici
o artă. Nu exista stil mai bun decât fără
nici un stil".

7) PANKRATION

Pankration (648 î.H.) – disciplină sportivă care a dispărut de-a


lungul timpului și care îmbina boxul cu luptele, într-o formă asemănătoare
artelor marțiale mixte.
Pankration s-a născut în vechea Elada, între livezile de măslini şi
coastele însorite ale Mediteranei. Aceasta formă de luptă s-a dezvoltat în
strânsă legătură cu natură pentru a servi grecilor drept cel mai eficient mod
de lupta şi autoapărare. Pankration era un univers în sine. Mai mult decât
o disciplina olimpică, acest stil de luptă era pe cât de vechi pe atât de
avansat în ceea ce priveşte tehnica şi metodologia de luptă. Era un stil
complet şi complex în acelaşi timp, în Pankration existând chiar şi o parte

222
Călătorie în lumea artelor marțiale
de pregătire specială în care luptătorii făceau exerciţii de concentrare
şi meditaţie. Energia internă era antrenată şi mai apoi dezvoltată
prin exerciţii de respiraţie asemănătoare celor de Qi Gong din artele
marţiale chinezeşti, denumite de grecii antici Pneuma.
În prezent fac parte din World Pangration Athlima Federation peste
50 de Federaţii Naţionale şi Asociaţii din ţări precum: Japonia, SUA, Rusia,
China, Corea de Sud, Australia, Mexic, Nepal, Pakistan, Africa de Sud,
Israel, Italia, Bulgaria, Letonia, România, Spania.

8) SAMBO

Sambo este un stil de arte marțiale originar din Rusia asemănătoare


cu Judo și este dezvoltată din mai multe arte marțiale.
Este un fel de luptă inspirată din lupta mongolă şi care se
desfăşoară pe un covor. Partenerii poartă încălţăminte uşoară şi şosete, sunt
îmbrăcaţi cu haina şi pantaloni la fel cum poarta judoka, strânsă pe corp cu
o centură roşie sau albastră. Scopul luptei este imobilizarea adversarului cu
ajutorul unei chei de braţ, ceea ce acordă nota maximă, respectiv 8 puncte. 0
proiectare foarte clară a adversarului valorează 4 puncte, iar o aducere la
sol, numai un punct. Pentru a câştiga, este necesar ca unul din parteneri, la
terminarea meciului, să totalizeze cel puţin 4 puncte în plus faţă de
adversarul său.

223
Gheorghe Pricop
9) SAVATE

Savate este pentru mulţi o


surpriză latină, care a avut nevoie de 200
de ani pentru a ajunge cunoscută. De
naţionalitate franceză, stilul Savate este
apreciat pentru tipurile de lovituri de picior
pe care le admirăm azi în filmele de gen.
Datorită acestor lovituri practicanţii aveau
mare success pe la jumătatea secolului al 18‐lea.
De la un stil de luptă al zonei gri a porturilor din sud şi a cartierelor
rau-famate ale Parisului, francezii au făcut tranziţia, pe o perioadă de mai
mult de un secol, la un sport de contact care a devenit o adevărată parte a
patrimoniului naţional.
Regulamentul prevede două tipuri de competiţie - "combat" (luptă),
unde regulile se apropie de kickboxing şi "assaut" (asalt), unde contactul
este limitat la atingerea adversarului, destinat mai ales dezvoltării
tehnicităţii sportivilor. Deşi limitat ca popularitate în afara Franţei, Savate a
avut şi continuă să aibă momentele sale de glorie. Nimeni altul decât
Ernesto Hoost are o parte din traseul competiţional legat de savate,
devenind în anii '90 unul din campionii mondiali. Numeroşi alţi kickboxeri,
mai ales din lumea francofonă, au palmares în boxul francez.

10) SCRIMĂ

Scrima este un sport


de luptă cu săbii. Versiunea
cea mai comună de scrimă de
astăzi, de asemenea,
numit sport olimpic sau sport
competitiv, este împărțit în
trei categorii de arme: floretă,
sabie și spadă. Scirma
clasică utilizează aceleași trei arme, dar se apropie de grad ca o artă
marțială.

224
Călătorie în lumea artelor marțiale
Scrima competitivă este una dintre cele cinci sporturi, care a fost
prezentă la fiecare dintre edițiile moderne ale J.O.
„Istoria scrimei este aceea a unui ansamblu de arte mecanice care
au evoluat de la simplu la compus, pentru a reveni de la compus la simplu
atunci când şi-au dobândit cel mai înalt grad de perfecţiune” (Cordelois,
1872, p.3). Scrima este una dintre ramurile sportive care îşi au originea în
necesitatea de adaptare a omului la imperativele existenţei sale. Încă din
primele momente ale evoluţiei societăţii omeneşti superioritatea spirituală a
fiinţei umane a căutat să compenseze inferioritatea fizică în raport cu
celelalte vieţuitoare.
Echipamentul celor ce practică scrima conţine: jachetă, mănuşi,
cămaşă de zale, pantaloni de sport, mască.

11) SYSTEMA

Systema este o artă marţială


rusească. Ea atinge laturile fizice,
psihice şi spirituale ale practicantului.
S-a născut în rândul ţăranilor,
care erau luaţi la oaste pentru a se
apăra de invadatori. Ei au dezvoltat
propriile metode de apărare împotriva
unei diversităţi de arme, tactici,
superiorităţi numerice, în condiţii
geografice şi meteorologice
variate. Încă din secolul al X-lea, copiii erau învăţaţi să supravieţuiască în
condiţii ostile şi să se lupte corp la corp, cu mai mulţi adversari sau
împotriva armelor. Acest stil a fost creat să fie versatil, adaptabil,
imprevizibil şi capabil a se mula pe fiecare practicant după calităţile şi
limitările sale.
Systema are la bază mişcarea naturală, caracteristică fiecăruia în
parte şi dictată de fizicul şi psihicul fiecăruia. Atunci când o stăpânim,
mintea încetează să interfereze cu orice decizie care ne face să scăpăm de
pericol, lăsând astfel inteligența corpului (o noţiune necunoscută în general)
să aibă grijă de noi.

225
Gheorghe Pricop
În Systema, poziţia corpului înaintea conflictului este aproape
imperceptibil schimbată fata de poziţia sa normală. Spatele este drept pentru
a oferi stabilitate şi uşurinţă în respiraţie. Linia umerilor rămâne mai tot
timpul paralelă cu linia soldurilor pentru a nu torsiona coloana. Genunchii
sunt uşor flexaţi pentru o uşoară deplasare pe teren, dar nu atât de flexaţi
încât să prevină adversarul că suntem în poziţie de luptă.

12) TURNIR

Originea turnirului este celtică. Seniorii


celţi se adunau înarmaţi pentru a purta bătălii
simulate. În iureşul luptei, ajungeau
deseori la transformarea luptei într-una
reală. Turnirul era organizat cu prilejul
fiecărei sărbători în viața feudalilor: o
căsătorie, o inaugurare, o adunare
nobiliară, o vizită importantă, încheierea
unei alianţe sau a unei păci.
În evoluţia turnirului se disting două etape: prima înainte de scolul
al XIII-lea în care turnirul reprezenta un joc brutal, violent, adeseori
sângeros.
Faza a doua a turnirului, fază care începe cu a doua jumătate a
secolului al XIII lea până la începutul secolului al XIV lea.
Regulile jocului nu admiteau decât cavaleri de origine nobilă.
Câmpul de luptă era un vast spaţiu dreptunghiular, sau curtea interioară a
unui castel sau o piaţă în interiorul oraşului. Acesta se numea "lice" (arenă).
Cavalerii purtau echipament de luptă adică cămaşă lungă de zale ce la
ajungea până aproape de glezne, pe cap purtau coif prevăzut cu vizor pentru
a proteja vederea şi a permite respiraţia. Coiful era împodobit cu simboluri
pentru a putea fi recunoscut de la depărtare. În ajun se organiza o expoziţie
a acestora pentru că invitaţii să le recunoască pe cavalerul favorit în
învălmăşeala luptei. Armele luptătorilor erau controlate, admiţându-se
numai lănci şi săbii cu vârfuri tocite.
Principalele reguli constau în: a lovi numai în cască, a nu împunge,
a nu lovi adversarul care şi-a scos casca, a nu lupta mai mulţi contra unuia
singur, a nu răni intenţionat calul adversarului şi a nu lupta afară din rând.

226
Călătorie în lumea artelor marțiale

Sfaturi pentru profesori


Întotdeauna să vă păstrați cumpătul în fața elevilor.

Învățați-vă sportivii să aibă curaj îndiferent de situația


în care se află.

Cunoașteți limitele. Nu încercă să demonstrezi mai mult


decât ești sigur că poți face.
Nu urmăriți victoria în orice. Uneori un eșec poate fi o
lecție mai bună decât o victorie.

Sfaturi pentru elevi

227
Gheorghe Pricop
Povestire zen

Trei muște
Un samurai călător se opri la un han să mănânce. El purta o sabie
frumoasă ce părea și foarte scumpă. În același han, la o altă masă, mâncau
trei soldați care puseră ochii pe sabia samuraiului. Dar singura
posibilitate să iei sabia unui samurai este să-l omori. Cei trei nu-și făceau
griji în privința asta fiincă raportul de forțe le era net favorabil.
Soldații se prefăcură că s-au îmbătat și începură să arunce
samuraiului vorbe de ocară presupunând că acesta va răspunde și ei vor
avea justificarea publică a uciderii lui. Dar spre mirarea lor și a celor din
han, samuraiul își continua liniștit masa. Soldații bănuiră că-i este frică,
așa că încrederea și obrăznicia lor crescură. Deodată samuraiul, tot calm,
își ridică privirea și cu bețișoarele cu care mânca, omorâ într-o clipă trei
muște care zburau deasupra mesei sale, apoi continua să mânânce liniștit.
Văzând acestea, cei trei soldați își adunară lucrurile și plecară în
grabă din han.

228
Călătorie în lumea artelor marțiale
”Nu trăiți decât o singură dată. De aceea, trăiți momentul prezent.
Trecutul nu mai este, iar viitorul este necunoscut.”
(Tempu Nakamura)

CAPITOLUL XX

JOCURI PREGĂTITOARE
PENTRU ARTELE MARȚIALE

1. DESPRE JOCURI
2. REGULI GENERALE ÎN APLICAREA JOCURILOR
3. ALEGEREA JOCULUI
4. CLASIFICAREA JOCURILOR DIN ACEST MATERIAL
DUPĂ ACȚIUNEA ÎNTREPRINSĂ

229
Gheorghe Pricop
1. DESPRE JOCURI

Jocul e un mijloc facil dar în același timp important pe care îl avem


la îndemână pentru a ne putea cunoaște. Odată înțeles acest lucru, este
foarte important să-i putem dirija și îndemna pe elevii noștri pe aceeași cale,
pe calea autocunoașterii și autodezvoltării prin joc.
Prin caracterul său ludic jocul este o formă de manifestare, de
exprimare și de dezvoltare preferată atât de copii cât și de adulți. Jocul este
prezent în toate culturile, pe toate continentele existând mărturii dintre cele
mai vechi asupra manifestării prin joc ale marilor civilizații trecute. De
altfel putem considera că este un fenomen global întrucât, oricât ar părea de
ciudat vom întâlni forme asemănătoare ale aceluiași joc în cele mai ascunse
părți ale lumii. De aceea putem spune că puține sunt jocurile ce pot fi
atribuite unui singur popor și care pot fi caracterizate ca jocuri cu identitate
națională. Chiar și acestea însă, la ora actuală devin așa cum sunt
majoritatea, jocuri universale ce aparțin umanității în totalitate.
Importanța jocurilor derivă din faptul că sunt utilizate și întâlnite în
mai toate disciplinele și ramurile sau activitățile cunoscute, atât la om cât și
la tot ceea ce semnifică viață sau viu pe această planetă.
Datorită caracterului său ludic, jocul poate fi ușor integrat în orele
de arte marțiale în partea pregătitoare a lecției, dar și în partea de revenire.
Jocurile pot fi folosite ca mijloace de pregătire a participanților
pentru deprinderile motrice specifice artelor marțiale. Ele urmăresc acțiunile
cele mai întâlnite în artele marțiale atât fizic, cât și mental.

2. REGULI GENERALE ÎN APLICAREA JOCURILOR

Dezvoltarea spiritului etic


Este important ca prin joc să urmărim dezvoltarea unui spirit etic al
participanților la joc, spirit etic care să le poată folosi mai departe în
activitatea pe care o desfășoară în cadrul societății. Cinste, corectitudine,
înțelegerea și respectarea regulilor, apreciere, autoapreciere, respectarea și
păstrarea materialelor de lucru sunt doar câteva caracteristici ce pot fi
educate sau dezvoltate cu ajutorul jocului.

230
Călătorie în lumea artelor marțiale
De asemeni poate iniția discuții prin care să provoace membrii
grupului să numească aspecte etice pe care aceștia și le dezvoltă în timpul și
cu ajutorul jocului.

Implicarea și urmărirea ativității de către profesor


Profesorul trebuie să se implice în joc pentru a urmări desfășurarea
acestuia și pentru a interveni când e cazul. Acesta poate uneori, în anumite
etape, iniția discuții libere cu membrii grupului, care să aibă ca teme
importanța comportamentului corect și civilizat, a tuturor caracteristicilor
enunțate mai sus, atât în timpul desfășurării jocului cât și în viața de zi cu zi.
Profesorul este cel care trebuie să transmită un mesaj clar și precis
în legătură cu sarcinile și scopul sau obiectivele jocului propus, să pună
accentul, pe tot parcursul jocului, pe ajutorare, pe egalitate, pe solidaritate
între membrii grupului.

Disciplina în joc sau în timpul jocului


Disciplina în joc sau în timpul jocului este o atitudine și o condiție
fără de care nu se poate în realizarea, înțelegerea și asimilarea jocului, adică
îndeplinirea corectă și conștientă a sarcinilor și respectarea normelor și
regulilor față de coechipieri și față de adversari. Astfel se poate realiza o
atmosferă agreabilă, colegială și corectă în cadrul grupului.
Siguranța în timpul jocului
Siguranța înseamnă lipsa factorilor ce pot duce la accidentări sau
evenimente neplăcute. Astfel se poate vorbi despre o siguranță la nivel fizic
dar și despre o siguranță la nivel emoional.
Siguranța la nivel fizic înseamnă lipsa accidentărilor.
Siguranța la nivel emoțional înseamnă protejarea participanților de
tot ceea ce ar putea să-i afecteze în câmpul lor afectiv cum ar fi: injurii,
acuzații, senzația de nereușită, de inutilitate, de izolare în fața celorlalți.
Siguranța este primul obiectiv atunci când liderul alege un joc.
Atunci când liderul consideră că este necesar, poate apela la ajutoare în așa
fel încât jocul să se desfășoare în condiții de securitate maximă.
Siguranța ține de următoarele aspecte:
- Distanța dintre participanții la joc
- Tipul de contact al jocului (fără contact, cu contact ușor sau cu
contact total)

231
Gheorghe Pricop
- Obiectele necesare desfășurării jocului
- Obiectele înconjurătoare aflate în suprafața de joc (copaci, stânci,
pietre, stâlpi etc.)
- Gradul de implicare la nivel motivațional al jucătorilor.

În final trebuie să menționăm și faptul că sunt jucători care își


doresc prea mult victoria și sunt în stare să facă orice pentru a o obține.
Liderul, supraveghetorul sau profesorul este cel care trebuie să-i tempereze,
în așa fel încât jocul să se desfășoare în cele mai bune condiții.

3. ALEGEREA JOCULUI

Alegerea jocului este sarcina conducătorului sau a profesorului.


Astfel jocul se alege în funcție de obiectivele pe care acesta trebuie să le
urmărească în lecția de educație fizică sau de antrenament. Așadar putem
întâlni următoarele aspecte de care se ține cont în alegerea jocului:
- Domeniul de acționare - fizic, mental sau emoțional. Rezultă astfel
jocuri de mișcare, jocuri de dezvoltare mentală, jocuri afectiv – emoționale
- Temele pe care vrem să le realizăm
- Materialele de care dispunem
- Vârsta și numărul participanților
- Sexul participanților
- Nivelul de dezvoltare fizică a participanților
- Nivelul de omogenitate a grupului
- Starea de sănătate a elevilor
- Condițiile de desfășurare – loc, condiții atmosferice etc.
- Veriga sau partea lecției în care vrem să implementăm jocul
- Durata pe care o putem aloca.

Atunci când condițiile permit, alegerea jocului se face din timp în


funcție de criteriile enumerate mai sus dar și de alte criterii necesare pentru
îndeplinirea obiectivelor în activitatea practică.
În anumite cazuri, izolate, este nevoie de creativitatea profesorului
pentru a putea propune în condiții de spontaneitate, un joc pentru grupul sau
elevii săi. Astfel de situații se întâlnesc în general în activități
extracuriculare, în cazul excursiilor, drumețiilor, călătoriilor mai lungi cu

232
Călătorie în lumea artelor marțiale
autocarul sau cu trenul. Acestea sunt situațiile în care creativitatea și
adaptabilitatea profesorului, pentru necesitățile de moment ale grupului,
sunt cheia alegerii unui joc cât mai potrivit pentru momentul și condițiile
date.

4. CLASIFICAREA JOCURILOR DIN ACEST MATERIAL


DUPĂ ACȚIUNEA ÎNTREPRINSĂ

233
Gheorghe Pricop
A. ATINGERI

Jocurile cu acțiunea principală de atingere imită situațiile de luptă


competițională varianta light contact. Astfel prin acționarea anumitor
segmente ale corpului atacatorul poate exersa anumite lovituri de atac, cel
atacat exersând tehnicile de apărare.
Acestea sunt jocuri ce vizează dezvoltarea atenției, anticipației,
preciziei și a vitezei de reacție.

1. Lupta cu uriașul
Descrierea jocului: Elevii sunt grupaţi câte doi unul în picioare, iar
celălalt în ghemuit. Cel dintâi va încerca să-i atingă creştetul capului
celuilalt de cât mai multe ori în decurs de 1 minut. Cel de-al doilea trebuie
să se ferească sau să pareze loviturile adversarului.

La scurgerea timpului se schimbă rolurile. Câștigă cel ce atinge de


cele mai multe ori.

234
Călătorie în lumea artelor marțiale
2. Atacă-i fața
Descrierea jocului: Elevii sunt grupaţi câte doi, unul în picioare iar
celălalt în poziția culcat dorsal (pe spate). Primul va încerca să se deplaseze
prin lateral și să-i atingă fața celuilalt de cât mai multe ori în decurs de 1
minut. Cel de-al doilea trebuie să pareze loviturile sau se rotește pe saltea în
așa fel încât să fie cu picioarele spre atacant.

La scurgerea timpului se schimbă rolurile. Câștigă cel care atinge


de cele mai multe ori.

3. Atinge-i glezna
Descrierea jocului: Elevii sunt grupaţi câte doi față în față. Aceștia
vor încerca, cu ajutorul mâinilor, să atingă gleznele celuilalt. Ambii se pot
feri sărind sau parând.

Se joacă timp de 1-2 minute, câștigând cel care a atins glezna


adversarului de cele mai multe ori.

235
Gheorghe Pricop
B. DEZECHILIBRAREA ADVERSARULUI

Jocurile cu acțiunea principală de dezechilibrare sunt folosite


pentru întărirea poziției corecte în cele mai diverse situații dar și dezvoltarea
deprinderilor motrice specifice artelor marțiale, utile în dezechilibrarea
adversarului.
Acestea sunt jocuri ce vizează dezvoltarea echilibrului, atenției,
preciziei și a vitezei de reacție.

1. Genuflexiuni cu adversar
Descrierea jocului: Elevii sunt grupaţi câte doi spate în spate.
Fiecare dintre aceștia va încerca să execute 1 genuflexiune în
același timp dezechilibrându-l pe celălalt. Atingerea solului cu orice altă
parte a corpului diferită de tălpi se depunctează cu 1 punct.

Cine ajunge primul la -5 puncte pierde. Cel care reușește să facă 1


genuflexiune câștigâ indiferent de câte penalizări a avut până atunci.

236
Călătorie în lumea artelor marțiale
2. Dezechilibrează-ți adversarul
Descrierea jocului: Elevii sunt grupaţi câte doi față în față în
poziția stând cu picioarele lipite, cu mâinile la nivelul pieptului, palmele
orientate spre adversar.

Fiecare dintre cei doi va încerca să-l facă pe celălalt să-și piardă
echilibrul prin lovirea cu palmele în palmele acestuia, sau prin fentă în
momentul în care adversarul încearcă să-l dezechilibreze.

3. Rupe-i sprijinul
Descrierea jocului: Elevii sunt grupaţi câte doi față în față în
poziția de flotare cu sprijin pe palme și vârfurile picioarelor.

Fiecare dintre cei doi va încerca să-l dezechilibreze pe celălalt


„rupându-i" sprijinul de pe una sau ambele mâini în așa fel încât cel din
urmă să iasă din poziția de flotare atingând solul cu orice altă parte a
corpului diferită de palme sau vârfurile picioarelor.

237
Gheorghe Pricop
C. TRACȚIUNI-ÎMPINGERI

Jocurile cu acțiunea principală de tracțiune-împingere sunt folosite


pentru dezvoltarea forței întărirea poziției corecte în cele mai diverse situații
dar și dezvoltarea deprinderilor motrice specifice artelor marțiale, utile în
dezechilibrarea adversarului.
Acestea sunt jocuri ce vizează dezvoltarea forței, echilibrului.

1. Împinge adversarul
Descrierea jocului: Elevii sunt grupaţi câte doi spate în spate, de o
parte și de alta a liniei de centru, cu mâinile încrucișate la nivelul pieptului.

La semnalul coordonatorului, fiecare jucător încearcă să împingă


adversarul până ajunge cu ambele picioare în terenul acestuia, moment în
care obține punctul.
Cine ajunge la trei puncte câștigă.

238
Călătorie în lumea artelor marțiale
2. Trage-l afara din cerc
Descrierea jocului: Elevii sunt grupaţi câte doi față în față apucați
de mâini la centrul unui cerc.

La semnalul coordonatorului, fiecare jucător încearcă să tragă


adversarul în afara cercului.
Punctul se realizează prin scoaterea adversarului din cerc.

3. Lupta cățeilor
Descrierea jocului: Elevii sunt grupaţi câte doi față în față în stând
pe genunchi cu sprijin pe palme.

La semnalul coordonatorului, fiecare jucător încearcă să împnigă


adversarul în afara cercului folosind orice altă parte a corpului cu excepția
mâinilor și picioarelor.
Punctul se realizează prin împingerea adversarului în afara
cercului.

239
Gheorghe Pricop
D. IMITAȚIE

Jocurile cu acțiunea principală de imitație sunt folosite în faza de


învățare a mișcărilor de bază specifice artelor marțiale.
Acestea sunt jocuri ce vizează dezvoltarea memoriei, atenției,
preciziei și a corectitudinii execuției.

1. Umbra
Descrierea jocului: Elevii sunt grupaţi câte doi unul în spatele
celuilalt.

Primul execută din deplasare mișcări la alegere pe o distanță


prestabilită. Cel de-al doilea (umbra) va încerca să imite cât mai prompt și
cu precizie maximă, întocmai ca o umbră.
La întoarcere se schimbă rolurile.

240
Călătorie în lumea artelor marțiale

2. Oglinda
Descrierea jocului: Elevii sunt grupaţi câte doi față în față.
Cel din față execută din deplasare mișcări la alegere pe o distanță
prestabilită.

Cel de-al doilea (oglinda) va încerca să imite cât mai prompt și cu


precizie maximă, întocmai ca o oglindă.
La întoarcere se schimbă rolurile.

3. Memoria gesturilor
Descrierea jocului: Elevii sunt grupaţi câte doi față în față

Unul dintre cei doi execută 3 gesturi pe deplasare sau 3-5 pași pe
diferite direcții, iar celălalt trebuie să le memoreze și apoi să le execute.
Apoi se schimbă rolurile.

241
Gheorghe Pricop
E. VITEZĂ DE REACȚIE/EXECUȚIE

Jocurile cu acțiunea principală de viteză de reacție/execuție sunt


folosite în faza de învățare și în cea de aprofundare a mișcărilor specifice
artelor marțiale.
Acestea sunt jocuri ce vizează dezvoltarea vitezei de reacție la
anumiți stimuli, a vitezei de execuție și a corectitudinii execuției.

1. Atinge-i pieptul printre palmele paralele


Descrierea jocului: Elevii sunt grupaţi câte doi față în față. Unul
ține palmele la nivelul pieptului, paralele, depărtate la lățimea umerilor și
orientate una spre cealaltă pentru a se apăra, prin atingere, de atacurile celui
de-al doilea. Cel de-al doilea, în decurs de un minut va încerca să-i atingă
pieptul printre palmele adversarului.

La terminarea timpului rolurile se schimbă. Câștigă cine atinge


ținta de cele mai multe ori.

242
Călătorie în lumea artelor marțiale
2. Fripta
Descrierea jocului: Elevii sunt grupaţi câte doi față în față. ținând
palmele lipite la nivelul abdomenului cu vârful degetelor atinse de cele ale
adversarului. În decurs de un minut primul va încerca să-i atingă palmele
celuilalt de cât mai multe ori, cel de-al doilea putând să ferească doar prin
depărtarea propriilor palme pe direcția sus-jos. La scurgerea minutului se
schimbă rolurile.

La final câștigă cel care a atins palmele adversarului de cele mai


multe ori.

3. Călcata
Descrierea jocului: Elevii sunt grupaţi câte doi față în față apucați
de mâini. Aceștia vor încerca să se calce pe picioare.

Cel care-l calcă pe adversar de cele mai multe ori pe durata unui
minut câștigă jocul.

243
Gheorghe Pricop
F. FORȚĂ SPECIFICĂ

Jocurile cu acțiunea principală de forța specifică sunt folosite în


întărirea organismului, pregătidu-l pentru solicitările din cadrul unei lupte.
Acestea sunt jocuri ce vizează dezvoltarea forței generale, a forței
pe anumite segmente, dar în primul rând a forței specifice procedeelor
artelor marțiele.

1. Lupta cocoșilor
Descrierea jocului: Elevii sunt grupați câte doi față în față în
poziția ghemuit. Fiecare dintre cei doi va încerca să-l împingă pe celălalt
pentru a-l dezechilibra sau pentru a-l scoate afară de pe saltea. Contactul
dintre cei doi are loc doar la nivelul palmelor.

Câștigă cel care își dezechilibrează adversarul de cele mai multe


ori pe parcursul timpului prestabilit.

244
Călătorie în lumea artelor marțiale
2. Sumo de pe genunchi
Descrierea jocului: Elevii sunt grupați câte doi față în față în
poziția pe genunchi.

Fiecare din cei doi va încerca să-l împingă pe celălalt pentru a-l
dezechilibra sau pentru a-l scoate afară de pe saltea.
Contactul dintre cei doi are loc doar la nivelul palmelor.

3. Lupta în cârlig
Descrierea jocului: Elevii sunt grupați câte doi față în față cu
sprijin pe un picior, iar celălalt îndoit de la genunchi și prins ”în cârlig” de
piciorul adversarului. Mâna de aceeași parte va fi așezată pe umărul
celuilalt.

La semnalul coordonatorului, prin saritură, fiecare dintre cei doi va


încerca să-l împingă pe celălalt în afara terenului de joc.

245
Gheorghe Pricop
G. ESCHIVĂ

Jocurile cu acțiunea principală de eschivă sunt folosite în faza de


învățare a apărării, cu scopul evitării atacurilor adversarului.
Acestea sunt jocuri ce vizează dezvoltarea atenției și a vitezei de
reacție.

1. Buldogii
Descrierea jocului: Elevii sunt grupați câte doi față în față fiecare
în terenul propriu pe un punct marcat pe sol. La semnal aceștia trebuie să
schimbe locurile între ei, în viteză maximă ferindu-se unul de celălalt.

Câștigă cel care ajunge primul în locul adversarului sau cel care pe
parcurs îl atinge cu mâna pe orice parte a corpului.

246
Călătorie în lumea artelor marțiale
2. Ferește-ți urechile
Descrierea jocului: Elevii sunt grupați câte doi față în față. Unul
este “atacator” iar celălalt “victimă”. Atacatorul va încerca să-i atingă
urechile în timp ce victima, fără a se folosi de mâini, va încerca să se
ferească.

După un minut rolurile se schimbă, la final câștigând cel care și-a


atins victima de cele mai multe ori.

3. Eschiva membrelor inferioare


Descrierea jocului: Elevii sunt grupați câte doi față în față, apucați
de mâna dreaptă. Fiecare dintre cei doi va încerca să-i secere membrele
inferioare și să se ferească în același timp de atacurile adversarului.

Câștigă cel care până la scurgerea timpului prestabilit își va secera


adversarul de cele mai multe ori.

247
Gheorghe Pricop
H. PRINDERE/PRIZE

Jocurile cu acțiunea principală de prindere/prize sunt folosite în


învățarea acțiunile de imobilizare a adversarului
Acestea sunt jocuri ce vizează dezvoltarea preciziei, atenției și a
vitezei de reacție.

1. Priza pe mână (care pe care)


Descrierea jocului: Elevii sunt grupați câte doi față în față în
poziția stând cu picioarele fixate pe sol. Fiecare dintre cei doi va încerca să-
și prindă adversarul de ristul (încheietura) mâinii drepte, și să-l tragă pentru
a-l dezechilibra. În același timp se ferește prin eschivă de atacurile celuilalt.

Câștigă cel care până la scurgerea timpului prestabilit va reuși cât


mai multe atacuri.

248
Călătorie în lumea artelor marțiale
2. Priza pe mână (unul se apără)
Descrierea jocului: Elevii sunt grupați câte doi față în față în
poziția stând cu picioarele fixate pe sol. Unul este desemnat atacator iar
celălalt apărător. Atacatorul va încerca să-și prindă adversarul de ristul
(încheietura) mâinii drepte și să-l tragă pentru a-l dezechilibra, de cât mai
multe ori în decurs de un minut. Apărătorul, prin eschivă, va încerca să se
ferească.

Câștigă cel care până la scurgerea timpului prestabilit va reuși cât


mai multe atacuri.

3. Priza cu ambele mâini


Descrierea jocului: Elevii sunt grupați câte doi față în față în
poziția stând cu picioarele fixate pe sol. Fiecare dintre cei doi va încerca să-
și prindă adversarul de ristul (încheietura) oricărei mâini și să-l tragă pentru
a-l dezechilibra, de cât mai multe ori în decurs de un minut.

Câștigă cel care până la scurgerea timpului prestabilit va reuși cât


mai multe atacuri.

249
Gheorghe Pricop
I. RIDICARE-MUTARE

Jocurile cu acțiunea principală de ridcare-mutare sunt folosite în


acțiunile de imobilizare și proiectare a adversarului
Acestea sunt jocuri ce vizează dezvoltarea forței specifice.

1. Ia-l în brațe și scoate-l afară de pe saltea


Descrierea jocului: Elevii sunt grupați câte doi față în față pe o
saltea.

Fiecare dintre cei doi trebuie să-și apuce adversarul, să-l ridice și
să-l scoată în afara saltelei. Cine reușește câștigă.

250
Călătorie în lumea artelor marțiale
2. Trage-l de pe saltea
Descrierea jocului: Elevii sunt grupați câte doi, unul culcat dorsal
pe saltea, iar celălalt în picioare. Cel din picioare va încerca să-l apuce pe
celălalt și să-l scoată în afara saltelei într-un timp cât mai scurt, timp
cronometrat de coordonator. Cel de pe saltea nu se va lăsa apucat.

Rolurile se schimbă, la final câștigând cel care și-a scos adversarul


în afara saltelei cât mai rapid.

3. Lupta spate în spate


Descrierea jocului: Elevii sunt grupați câte doi, spate în spate,
prinși de coate. La semnalul coordonatorului fiecare va încerca să-și ridice
adversarul și să-l transporte în afara spațiului de stabilit.

Jocul se reia până ce unul dintre cei doi ajunge la 3 reușite fiind
desemnat câștigător.

251
Gheorghe Pricop
J. JOCURI CU CENTURA

Am ales să propunem și câteva jocuri în care să folosim un obiect,


iar obiectul ales să fie ușor de găsit în rândul practicanților de arte marțiale.
Astfel am ajuns la concluzia că pot exista numeroase exerciții sau jocuri ce
pot fi practicate folosind o centură sau atunci când aceasta lipsește, o
frânghie mai groasă de 3-4 metri lungime.
Jocurile cu centura pot avea la bază numeroase acțiuni descrise și
în partea precedentă a capitolului. Astfel avem acțiuni: de atenție, de
tracțiune, de eschivă, de atingere a adversarului etc.

1. Scrima
Descrierea jocului: Elevii sunt grupați câte doi, cu câte o centură
împăturită sub formă de spadă în mână.

Aceștia vor încerca sa-și atingă adversarii cu ”spada” în zona


trunchiului moment în care vor primi punct. Cine ajunge primul la trei
puncte câștigă.

252
Călătorie în lumea artelor marțiale
2. Ia centura celuilalt de sub picior
Descrierea jocului: Elevii sunt grupați câte doi, cu câte o centură
împăturită pe care vor sta cu piciorul.

Prin mișcări de trageri, împingeri sau orice altă acțiune, se va


încerca dezechilibrarea adversarului și sustragerea centurii acestuia. Cine
reușește câștigă.

3. Ceasul
Descrierea jocului: Elevii sunt grupați câte doi față în față. Unul
dintre aceștia are o centură în mână pe care o va roti la nivelul gleznelor cât
mai rapid, cu intenția de a-și atinge adversarul.

Se va cronometra timpul până la atingerea celuilalt apoi rolurile se


reiau.
Câștigă cel care rezistă cel mai mult fără să fie atins.

253
Gheorghe Pricop
4. Întoarce-i nodul
Descrierea jocului: Elevii sunt grupați câte doi față în față cu câte
o centură legată la brâu, cu nodul la spate.

Fiecare dintre cei doi va încerca să-i întoarcă centura celuilalt cu


nodul în față, fără a ieși din spațiul delimitate.
Câștigă cel care reușește.

5. Ia-i centura de sub braț


Descrierea jocului: Elevii sunt grupați câte doi față în față cu câte
o centură împăturită sub un braț.

Fiecare dintre cei doi va încerca să-i fure centura apucând-o de


partea dinspre înapoi.
Primul care reușește fiind desemnat câștigător.

254
Călătorie în lumea artelor marțiale

Sfaturi pentru profesori


Elevul trebuie mai întâi să accepte alungarea tuturor
ideilor și obiceiurilor pe care le-a căpătat până atunci.

Dăruind vei dobândi. Învaţă-i pe ceilalţi.

Dacă ţi-ai dezvoltat atenţia, vei avea o mare putere de


concentrare mentală.
Factorii emotivi pot influenţa în mod nefavorit
respiraţia.

Sfaturi pentru elevi

255
Gheorghe Pricop
Povestire zen

Morihei Ueshiba și Junichi Haga


Spadasinul Junichi Haga, unul din discipolii lui Hakudo
Nakayama, nu se temea de nimeni, aşa că 1-a provocat la luptă pe Morihei
Ueshiba, cel mai mare maestru în artele marţiale al timpului (dacă nu
cumva al tuturor timpurilor). Înarmat cu o sabie de lemn, Haga s-a repezit
asupra lui Morihei, dar marele maestru a dispărut subit. Haga a privit în
jur şi 1-a descoperit pe Morihei stând în faţa lui.
„Te-ai convins?” 1-a întrebat Morihei.
„Nu încă!” a strigat Haga, după care s-a aruncat din nou într-un
atac furios. Lucrurile au continuat astfel până când lui Haga i s-a tăiat
respiraţia, fără să fi reuşit să-l atingă vreodată pe Morihei.
„Ţi-a fost de ajuns?” a vrut să ştie Morihei.
Când Haga a scuturat negativ din cap, Morihei 1-a prins într-un
cleşte ca de fier.
„Nu te mai poţi mişca, nu-i aşa?” a spus el.
„Pot să-mi mai mişc încă picioarele”.
„Eşti dispus să te predai acum?”
„Nu, mă mai pot mişca încă”, a insistat Haga.
„În ce fel?”
„Îmi mai pot mişca încă limba”, a spus Haga.
Morihei a zâmbit şi i-a dat drumul lui Haga. „Aş zice că ai scos
ce-a fost mai bun în mine. Îmi place felul tău de a fi”.

256
Călătorie în lumea artelor marțiale
ÎNCHEIERE

În viață ești ceea ce ai puterea să fii.***

Povestire zen

Cine mânuieşte cel mai bine spadă?


Întrebă un războinic pe maestrul său.
- Mergi pe câmpul din vecinătatea mănăstirii, răspunse maestrul,
acolo e o stâncă. Vreau să o insulţi.
- De ce ar trebui să o fac? Întrebă discipolul. Stânca nu va
răspunde, adaugă.
- Bine, atunci atac-o cu spadă, spuse maestrul.
- Chiar nu o să o fac, răspunse discipolul. Spada mea s-ar rupe. Şi
dacă aş ataca-o cu mâinile goale mi-aş rupe degetele şi nu aş obţine nici un
rezultat. Nu asta am întrebat. – Cine mânuieşte cel mai bine spadă?
- Cel mai bun este cel care este ca stânca, spuse maestrul. Fără a scoate
spada din teacă, nimeni nu-l poate învinge.

A preda înseamnă a crea destine ***

257
Gheorghe Pricop
CUPRINS POVESTIRI

Pe lacul Biwa 3
Kyouzo mifune și spartul țiglelor 12
Bokuden și proba cu perna 24
Hakuyn, iadul și raiul 34
Maestrul și proba calului 44
Sorimachi Makaku și puntea alunecoasă 62
Munenori, Takuan și tigrul 76
Destinul și moneda cu două fețe 82
Takuan și maimuța 94
Găurește hârtia cu pumnul 104
Takuan și călătoria 114
Motsugai și gâsca solitară 126
Moso Kokushi și barca 136
Discipolul și loviturile pe la spate 144
Tesshu și moneda 152
Terada Gorozaemon și citirea intuiției 166
Jirokichi Yamada și sandala din lemn 182
Yamada și marele cutremur 194
Kanryo Higaonna 216
Trei muște 228
Morihei Ueshiba și Junichi Haga 256
Cine mânuiește mai bine spada 257

258
Călătorie în lumea artelor marțiale
Bibliografie:
1. *** (2002) Enciclopedia educaţiei fizice şi sportului din România,
Editura Aramis, Bucureşti
2. AMĂLINEI, N., (2002), Expresia mişcării în artele marţiale, Editura
A92, Iaşi
3. ANGHEL I., BOTEZATU D., (2006), Karate pentru competiţii,
Editura Dragon Press, Bacău
4. BUCUR, N., (1977), Karate, Editura Stadion, Bucureşti
5. CHIRAZI, M., (1999), Jocuri de luptă, Editura Fundaţiei Chemarea,
Iaşi
6. CIŞMAŞ, G., OZAREVICI, C., (2001), Sporturi de luptă, Editura
Printech, Bucureşti
7. CONSTANTIN, B., MIHAI, T., (2003), Judo fundamental, Editura
Vasile Goldiş University Press, Arad
8. CULDA, C., (2003), Medicină tradiţională chineză şi Qigong-ul
terapeutic, Editura Licorna, Bucureşti
9. DELIU D., (2002), Cursuri teoretico-metodice de arte marţiale,
editura Studenţească, Bucureşti
10. DEMETER, A., (1982), Bazele fiziologice şi biochimice ale formării
deprinderilor motrice, Editura Sport-Turism, Bucureşti
11. DERLOGEA, S., (1990), Aikido – calea armoniei, editura
Apimondia, Bucureşti
12. DERLOGEA, Ş., (1994), Taijiquan. Calea perfecţiunii, Editura
Apimondia, Bucureşti
13. ENE, L., (1995), Arte marţiale, Editura Iris, Bucureşti
14. FRAZZEI, F., (1999), Judo. De la centura albă la centura neagră,
Editura Garell Publishing House, Bucureşti
15. FREDERIC, L., (1993), Dicţionar de arte marţiale, Editura

259
Gheorghe Pricop
Enciclopedică, Bucureşti
16. FUNAKOSHI, G., (1998), Karate DO. Calea în viaţa mea, Editura
Garell Publishing House, Bucureşti
17. GALAN D., (2005), Curs de autoapărare pentru studenţi – anul I de
studiu, editura Casa Universitară, Bucureşti
18. ION, E.M., (2004), Arte marţiale, autoapărare fizică, Editura
Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi
19. LAOZI, (2012), Daodejing, Cartea căii și a virtuții, Editura Nicol
București
20. LEWIS, P., (1999), Introducere în arte marţiale, Editura Teora,
Bucureşti
21. LEVET, P., (2009), Vovman Viet Vo Dao. Techniques et
connassances superiores, Editeur Vovinam World Expansion Office,
Singapour
22. MANOLACHI, V., (2003), Sporturi de luptă. Teorie şi metodică
(luptele libere, grecoromane,judo), INEFS, Chişinău
23. MIYAMOTO MUSASHI, Gorin no sho, Cartea celor cinci cercuri,
Editura Garell Publinshing House București.
24. PHAM, X.T., (1995), Qwan Ki Do, Editat de Uniunea Română de
Qwan Ki Do, Bucureşti
25. PHAM, X.T., (1996), L’art et la maniere, Editions Amphora S.A.,
Paris
26. PHAM, X.T., (2011), Qwan Ki Do. Manual pentru antrenori,
instructori şi practicanţi (nivelul 1 şi 2), Editura Psihomedia, Bucureşti
27. SUN TZU, Arta războiului, Editura Antet XX Press
28. ŢILICĂ, L., (1996), Kung Fu, Editura Garell Publishing House,
Bucureşti.

260