Domokos Erzsebet Carte

Abrevieri și semne convenționale
Habitate:
ZU-zone umede; PdZ-păduri şi zăvoaie; ZD-zone deschise; I-intravilanul localităţilor;
Apă-râul Niraj, Mal-malul Nirajului, Veg. pal.-vegetație palustră (stufăriș), Z-zăvoaie din lunca Nirajului, PDF-păduri
de foioase, Tuf.-tufărișuri din zona colinară, Pl. con./Înr.-plantații de conifere și înrășinări artificiale, Paj.-pajiști
(inclusiv pășuni și fânețe), Ter. agr.-terenuri agricole.
Asociații vegetale: St-Salicetum triandrae, SP-Salici-Populetum, CF-Carpino-Fagetum, CQ-Carpino-Quercetum

petraeae, GQmu-Genisto tinctoriae-Quercetum petraeae subas. melicetosum uniflorae, PC-Pruno spinosae-
Crataegetum.
Bioforme: Ph-fanerofite, Ch-camefite, H-hemicriptofite, G-geofite, Th-terofite anuale, TH-terofite bianuale.
Geoelemente: Cp-circumpolare, Eua-eurasiatice, E-europene, Ec-central-europene, sM-submediteraneene, M-

mediteraneene, PM-mediteranean pontice, P-pontice, Ppn-ponto-panonice, DB-daco-balcanice, D-dacice, End. carp.-
endemite carpatice, Atl-M-atlantico-mediteraneene, Carp-balc-carpato-balcanice, Alp-alpine, Cosm-cosmopolite,
Adv-adventive.
Categorii ecologice pentru umiditatea edafică: 1-xerofile, 1,5-2-xero-mezofile, 2,5-3-mezofile, 3,5-4-mezo-higrofile,

4,5-5-higrofile, 6-hidrofile, 0-eurihidre.
Categorii ecologice pentru temperatura aerului: 1-criofile, 1,5-2-microterme, 2,5-3-micro-mezoterme, 3,5-4-

moderat termofile, 4,5-5-termofile, 0-euriterme.
Categorii ecologice pentru reacția solului: 1-puternic acidofile, 2-acidofile, 3-acido-neutrofile, 4-slab acid-neutrofile,
5-neutro-bazifile, 0-amfitolerante.
Tipuri genetice: D.-specii diploide, P-specii poliploide; D.-P.-specii diplo-poliploide, ?-specii pentru care nu se
cunoaște numărul de cromozomi.
Categorii economice: Al.-alimentare: cu.-culinare, ar.-aromatice și condimentare, ol.-oleaginoase; Fr.-furajere: 1-cu

valoare nutritivă slabă, 2-cu valoare nutritivă mediocră, 3-cu valoare nutritivă bună, 4-cu valoare nutritivă foarte bună;
Me.-melifere: 1-cu pondere apicolă mică, 2-cu pondere apicolă mediocră, 3-cu pondere apicolă mare, 4-cu pondere
apicolă foarte mare; Md.-medicinale; In.-industriale: lm.-utilizate în industria lemnului, ca.-utilizate în industria
casnică, ch.-utilizate în industria chimică, cl.-utilizate în industria celulozei și hârtiei, tc.-tinctoriale și tanante, te.-bogate
în fibre textile; Tx.-toxice; De.-decorative.
Categoria fenologică: R-specie rară; R-SC-sedentar clocitor, specie rară, SC-pasăre sedentară clocitoare; SC?-pasăre
sedentară, fără exemplare clocitoare observate; OVC-oaspete de vară clocitor; OI-oaspete de iarnă; P-specie de pasaj;
MP-migrator parțial.
Originea zoogeografică: Pal-palearctic, E-european, ET-europeo-turkestanic, H-holarctic, LV-lumea veche, Si-

siberian, TM-turkestano-mediteranean, M-mediteranean, SiCa-sibiro-canadian, Pxm-paleoxeromontan, IA-indo-
african, Ch/Px-chinez/paleoxeric, Ar-arctic (Voous, 1960).
Regimul trofic: In-insectivor; Ih-ihtiofag; ZOO-P-zoofag-polifag; CP-carnivor-prădător; V-vegetarian; VS-vegetarian

seminivor; Om-omnivor (Shaw et Perrins, 1998).
Statut protectiv:
L. 13/1993-Legea pentru aderarea României la Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale
din Europa, adoptată la Berna la 19 septembrie 1979; A2-specii de faună strict protejate; A3-specii de faună protejate;
1
L. 13/1998-Legea pentru aderarea României la Convenţia privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice,
adoptată la Bonn la 23 iunie 1979; A2-specii migratoare pentru a căror conservare părţile membre trebuie să încheie
acorduri care să reglementeze conservarea şi gestionarea lor;
D. P.-Directiva Păsări (79/409 EEC); A I-specii pentru a căror conservare se impun măsuri speciale de conservare a
habitatelor; A II/1, A II/2, A III/1, A III/2, A III/3-se referă la specii de păsări ce pot fi vânate.
O. U. 57-Ordonanța de Urgență nr. 57 din 20 iunie 2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea
habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, cu modificările ulterioare; A3-specii de plante și de animale a căror
conservare necesită desemnarea ariilor speciale de conservare și a ariilor de protecție specială avifaunistică; A4A-specii
de interes comunitar, specii de animale și de plante care necesită o protecție strictă; A4B-specii de interes național,
specii de animale și de plante care necesită o protecție strictă; A5A-specii de interes comunitar, specii de plante și de
animale de interes comunitar, cu excepția speciilor de păsări, a căror prelevare din natură și exploatare fac obiectul
măsurilor de management; A5B-specii de importanță națională, specii de plante și de animale de interes național ale
căror prelevare din natură și exploatare fac obiectul măsurilor de management; A5C-specii de interes comunitar a căror
vânătoare este permisă; A5D-specii de păsări de interes comunitar a căror comercializare este permisă; A5E-specii de
păsări de interes comunitar a căror comercializare este permisă în condiții speciale.
Tip de cuib-G-grohotiș/galerie, CD-cuib deschis: 1-pe arbore, 2-pe arbust, 3-pe sol în vegetația ierboasă, 4-pe sol în
vegetația palustră, 5-pe vegetația palustră, 6-pe clădiri și stâlpi, CÎ-cuib închis: 1-pe arbore, 2-pe arbust, 3-săpat activ,
4-săpat preexistent, 5-pe clădiri și stâlpi, PC-parazit de cuib, Ø-fără cuib în clădiri.
Specii de ciocănitori: GS-Picus canus, GV-Picus viridis, CPM-Dendrocopos major, CS-Dendrocopos medius, CN-
Dryocopus martius.
2
Cuprins
Prefață .................................................................................................................................................. 5
Introducere ........................................................................................................................................... 6
I. CERCETĂRI BIOCENOLOGICE: CONSIDERAȚII GENERALE .......................................... 9
1.1. Introducere............................................................................................................................. 9
1.2. Biocenologia şi locul ei în domeniul ştiinţelor naturii ........................................................ 10
1.2.1. Biocenologia: definiţie şi obiective.............................................................................. 10
1.2.2. Relaţia biocenologie, ecologie, sinbiologie ................................................................. 11
1.3. Cercetări biocenologice în România ................................................................................... 13
1.3.1. Începuturile biocenologiei în România ........................................................................ 13
1.3.2. Cercetări biocenologice în a doua jumătate a secolului XX ........................................ 14
1.3.2.1. Ecologia comunităţilor vegetale ........................................................................... 14
1.3.2.2. Ecologia comunităţilor de animale ....................................................................... 15
1.3.2.3. Îmbinarea cercetărilor fitocenologice cu cele zoocenologice ............................... 15
1.3.3. Cercetări biocenologice în primul deceniu al secolului XXI ....................................... 16
Considerații finale .............................................................................................................................. 17
II. CARACTERIZAREA ZONEI DE STUDIU ............................................................................. 18
2.1. Poziţia geografică şi limitele zonei de studiu ...................................................................... 18
2.2. Geomorfologie şi geologie .................................................................................................. 18
2.3. Solurile ................................................................................................................................ 19
2.4. Clima ................................................................................................................................... 20
2.5. Reţeaua hidrografică............................................................................................................ 20
2.6. Utilizarea terenurilor ........................................................................................................... 22
2.7. Comunităţile de animale ...................................................................................................... 27
2.7.1. Păsări ............................................................................................................................ 27
2.7.2. Alte grupe de animale .................................................................................................. 27
III. VEGETAŢIA LEMNOASĂ DIN CURSUL MIJLOCIU AL VĂII NIRAJULUI .................... 30
3.1. Introducere........................................................................................................................... 30
3.2. Materiale și metode de cercetare ......................................................................................... 30
3.3. Rezultate și discuții ............................................................................................................. 31
3.3.1. Clasificarea fitocenozelor lemnoase ............................................................................ 31
3.3.2. Descrierea habitatelor de păduri și tufărișuri ............................................................... 31
3.3.3. Caracterizarea calitativă a fitocenozelor lemnoase ...................................................... 39
IV. COMUNITĂŢI DE PĂSĂRI TIPICE VEGETAŢIEI LEMNOASE DIN CURSUL MIJLOCIU
AL VĂII NIRAJULUI ....................................................................................................................... 48
4.1. Studiul calitativ al avifaunei din cursul mijlociu al văii Nirajului ...................................... 48
4.1.1. Materiale și metode ...................................................................................................... 48
4.1.2. Rezultate și discuții ...................................................................................................... 48
4.1.2.1. Compoziția specifică și taxonomică a avifaunei .................................................. 48
4.1.2.2. Analiza fenologică a avifaunei ............................................................................. 49
4.1.2.3. Analiza zoogeografică .......................................................................................... 51
3
4.1.2.4. Analiza trofică ...................................................................................................... 53
4.1.2.5. Diversitatea specifică ............................................................................................ 54
4.1.2.6. Statutul protectiv al avifaunei ............................................................................... 56
4.2. Studiul cantitativ al avifaunei vegetației lemnoase ............................................................. 60
4.2.1. Introducere ................................................................................................................... 60
4.2.2.1. Zona de studiu....................................................................................................... 61
4.2.2.2. Colectarea datelor ................................................................................................. 61
4.2.2.3. Analiza datelor ...................................................................................................... 62
4.2.3. Rezultate....................................................................................................................... 62
4.2.4. Discuții ......................................................................................................................... 71
V. FACTORI STRUCTURALI AI VEGETAŢIEI LEMNOASE, CU IMPORTANŢĂ ÎN
SUSŢINEREA AVIFAUNEI DIN ZONA DE STUDIU .................................................................. 74
5.1. Efectele structurii pădurilor asupra ciocănitorilor (Picidae) ............................................... 74
5.1.1. Introducere ................................................................................................................... 74
5.1.2.1. Locul cercetărilor .................................................................................................. 75
5.1.2.3. Analiza datelor ...................................................................................................... 76
5.1.3. Rezultate....................................................................................................................... 77
5.1.3.1. Distribuția și densitatea ciocănitorilor .................................................................. 77
5.1.3.2. Parametri locului de cuibărire ............................................................................... 78
5.1.3.3. Analiza habitatelor ................................................................................................ 80
5.1.4. Discuții și concluzii...................................................................................................... 82
5.1.4.1. Distribuția și densitatea ciocănitorilor .................................................................. 82
5.1.4.2. Parametri locului de cuibărire ............................................................................... 83
5.1.4.3. Analiza habitatelor ................................................................................................ 83
5.2. Efectele structurii pădurilor asupra avifaunei ..................................................................... 85
5.2.1. Introducere ................................................................................................................... 85
5.2.2.1. Zona de studiu....................................................................................................... 85
5.2.2.3. Analiza datelor ...................................................................................................... 86
5.2.3. Rezultate și discuții ...................................................................................................... 86
Considerații finale ........................................................................................................................... ...90
Concluzii generale.............................................................................................................................. 90
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................................ 92
ANEXE ............................................................................................................................................ 105
4
Prefață
5
Introducere
Rețeaua Natura 2000 reprezintă un instrument important în lupta împotriva declinului

biodiversităţii europene. Rețeaua de arii protejate, promovează principiile moderne ale conservării
naturii, oferind şanse pentru dezvoltarea socio-economică al comunităților locale în armonie cu
natura. Fără susţinerea comunităţilor locale, conservarea naturii este imposibilă.
Un eveniment marcant în protecţia naturii în Uniunea Europeană îl reprezintă adoptarea
celor două directive: Directiva Păsări din 1979 şi Directiva Habitate din 1992.
Directiva Habitate (92/43/CEE) a fost creată pentru a conserva atât speciile de plante şi
animale sălbatice, cât şi habitatele naturale din Uniunea Europeană, prin înființarea Ariilor Speciale
de Conservare. Măsurile de conservare au în vedere şi aspectele economice şi sociale la nivel
regional şi local.
Directiva Păsări (79/409/CEE) se referă la conservarea speciilor de păsări care sunt întâlnite
în mod natural în sălbăticie pe teritoriul european al statelor membre. Principalele obiective ale
acestei directive sunt protecția, managementul, monitorizarea speciilor şi stabilirea regulilor pentru
conservarea acestora. Această directivă se aplică în cazul păsărilor, ouălor lor, cuiburilor și
habitatelor lor.
Pe baza acestor două directive, a luat naştere reţeaua de arii protejate Natura 2000. Scopul
declarat al înfiinţării reţelei Natura 2000 este de a proteja şi conserva specii şi habitate vulnerabile
europene, de a conserva biodiversitatea, fără a se lua în considerare graniţele politice. Ariile
desemnate ar trebui să formeze o reţea, prevăzute prin coridoare ecologice, siturile nu trebuie să fie
izolate (http://www.natura2000.ro/).
Natura 2000 prevede două tipuri de arii protejate:
 SCI (Sites of Community Importance- Situri de importanţă comunitară), se desemnează fie
pentru protecţia habitatelor naturale (există aproximativ 231 de tipuri de habitate), fie pentru
protecţia diferitelor specii (există peste 800 de specii prioritare).
 SPA (Special Protection Areas- Arii de protecţie specială avifaunistică), sunt desemnate
pentru protecţia păsărilor (există peste 200 de specii de păsări pentru care au fost desemnate
aceste arii).
Natura 2000 este o obligaţie a României ca stat membru al Uniunii Europene. Acesta nu
constă doar în desemnarea ariilor, siturilor, ci şi în managementul şi ocrotirea de lungă durată a
acestor teritorii. În România există multe specii şi habitate destul de comune care sunt periclitate pe
plan european. România trebuie să desemneze arii protejate şi pentru acestea, deoarece și nouă ne
revine datoria de a susține aceste specii și habitatele acestora.
Administraţia unui sit Natura 2000 poate fi acordată oricărei persoane juridice, care poate
dovedi competenţa ştiinţifică necesară (de exemplu direcţii silvice, organizaţii nonguvernamentale).
Pentru buna gestionare a teritoriilor este necesară pregătirea planurilor de management, în care sunt
stipulate măsurile necesare protecţiei habitatelor şi speciilor.
În regiunea Văii Nirajului şi a Târnavei Mici există 4 arii Natura 2000. Suprafaţa totală a
acestora este în jur de 91.000 ha. Aceste arii cuprind trei situri de importanţă comunitară (SCI) şi un
sit de importanţă avifaunistică (SPA).
Cele patru arii protejate sunt următoarele:
• ROSPA0028- Dealurile Târnavelor-Valea Nirajului, cu suprafaţa de 86.073 ha.
6
• ROSCI0297- Dealurile Târnavei-Mici-Bicheş, cu suprafaţa de 37.082 ha.
• ROSCI0384- Râul Târnava Mică, cu suprafaţa de 331 de ha.
• ROSCI0186- Pădurile de stejar pufos de pe Târnava Mare, cu suprafaţa de 240 ha.
Asociaţia „Grupul Milvus”, Asociaţia Microregiunea Valea Nirajului-Nyárádmente în
parteneriat cu Asociația Microregională Târnava Mică-Bălăușeri-Sovata a câștigat dreptul de
administrare al ariilor protejate Natura 2000 mai sus menţionate, printr-un contract semnat cu
Ministerul Mediului şi Pădurilor pe o perioadă de 10 ani, până în anul 2022. Cele trei organizaţii au
format o structură de administraţie care funcţionează sub egida Asociaţiei Microregiunea Valea
Nirajului. Pe lângă respectarea şi asigurarea aplicării legilor în vigoare, scopul administrării este
stabilirea unui echilibru între interesele economice ale localnicilor, mediul sănătos, nevoile
generaţiilor viitoare şi conservarea resurselor naturale (Plan de dezvoltare locală Microregiunea
valea Nirajului).
Ariile protejate necesită periodic activități de evaluare și monitorizare a tuturor
componentelor biodiversității. Pentru protecția eficientă și asigurarea unui management durabil al
biodiversității este foarte importantă cunoașterea compoziției fitocenotice a fiecărei arii protejate.
Unitatea dintre organism și mediu, interacțiunile care se stabilesc între viețuitoarele dintr-un
anumit mediu de viață sunt aspecte ce trebuie luate în considerare în procesul de conservare. Dintre
legăturile fitocenozelor cu avifauna putem aminti următoarele: vegetația înseamnă un loc de
cuibărire și o sursă de construire a cuibului pentru păsări. Păsările își căptușesc cuiburile cu mușchi,
licheni, plante ierboase, litieră etc. Cuibul poate fi construit pe crengile copacilor, pe arbuști, pe
plantele ierboase, în stuf, sub rădăcinile plantelor etc..
Multe păsări cuibăresc în scorburi naturale sau în cavități ale trunchiului pe care și le sapă
singure. Arborii bătrâni sunt deseori aleși de păsări pentru cuibărire. Vegetația înseamnă pentru
păsări și un loc de refugiu, un ascunziș, un loc pentru cântat în perioada de împerechere sau poate
un punct de observație. Nu în ultimul rând vegetația este sursa de hrană pentru păsări fiind
consumată în mod direct (rădăcina, tulpina, frunzele, fructele, semințele, polenul, nectarul
plantelor). Plantele stau la baza lanțurilor trofice reprezentând în mod indirect o sursă de hrană
pentru toate categoriile trofice de păsări.
La fel, și păsările au funcții ecologice importante precum polenizarea, dispersia semințelor,
combaterea dăunătorilor, reprezintă hrana altor viețuitoare etc. În pădurile exploatate declinul
populațiilor de păsări frugivore poate influența succesiunea comunităților de plante și funcționarea
ecosistemului (Farwig et Berens, 2012, McConkey et al., 2012). Conservarea păsărilor este, prin
urmare, esențială pentru menținerea serviciilor ecologice pe care acestea le oferă în special în
habitatele modificate de om (García et al., 2010).
Cele expuse mai sus au determinat alegerea obiectului de studiu, dar și a materialelor și
metodelor de cercetare. Scopul lucrării este studiul vegetației lemnoase și a avifaunei din cursul
mijlociu al văii Nirajului, parte a ariei de protecție specială avifaunistică Dealurile Târnavelor-
Valea Nirajului, pentru o mai bună cunoaștere a habitatelor care joacă un rol important în susținerea
unui număr mare de specii de păsări pe cale de dispariție sau cu statut prioritar de protecție.
În realizarea scopului ne-am propus următoarele obiective:
1. identificarea și caracterizarea asociațiilor lemnoase din cursul mijlociu al văii Nirajului;
2. descrierea asociațiilor lemnoase pe tipuri de habitate conform ultimelor reglementări
internaţionale în domeniu;
7
3. evaluarea structurii calitative a asociațiilor lemnoase;
4. studiul calitativ al avifaunei din cursul mijlociu al văii Nirajului;
5. evaluarea cantitativă a comunităților de păsări tipice vegetației lemnoase din zona de studiu;
6. studiul factorilor structurali și compoziționali cu rol în distribuția ciocănitoarelor și a altor
comunități de păsări din pădurile de foioase.
Astfel, studiul nostru se integrează în domeniul biocenologiei și încearcă să fundamenteze
științific atât funcționarea ecosistemelor lemnoase din valea Nirajului, cât și măsurile de
management al ariilor protejate în regiunea studiată.
8
I. CERCETĂRI BIOCENOLOGICE: CONSIDERAȚII
GENERALE
1.1. Introducere
Scopul acestei lucrări- integrarea cercetărilor noastre în contextul mai larg al biocenologiei,
nu putea fi atins fără o sinteză care să ofere o imagine de ansamblu asupra formării şi dezvoltării
biocenologiei pe plan mondial. Rezultatele cercetărilor din România sunt redate în “lumina”
studiilor biocenologice internaţionale, subliniindu-se necesitatea, actualitatea şi importanţa acestora,
în condiţiile în care aşteptările secolului trecut de a rezolva problemele sociale, economice şi de
mediu, exploatarea raţională a resurselor naturale şi conservarea naturii, rămân în continuare
obiective de îndeplinit în viitor.
Deşi biocenologia nu a fost recunoscută ca disciplină individuală de toate universităţile
lumii, ecologia modernă practic se bazează pe studiile biocenologice.
Istoria biocenologiei începe încă din antichitate, mult mai curând decât apariţia conceptelor
fundamentale ale acestei discipline. Cunoaşterea populaţiilor, a comunităţilor de plante şi animale, a
relaţiilor dintre acestea şi mediul lor de viaţă sunt şi au fost interese fundamentale ale omului, prin
prisma supravieţuirii.
Părintele geografiei plantelor, Alexander von Humboldt introduce (în 1805) termenul de
„asociaţie” în studiul covorului vegetal. În ceea ce priveşte comunităţile de animale chiar şi Balogh
(1958) afirmă că aceste studii au fost elaborate mult mai târziu (aproximativ cu 50 de ani diferenţă),
primele încercări fiind realizate de Bremi (în 1846), Lorenz (în 1863) şi von Post (în 1867).
Un moment cheie în istoria biocenologiei este fundamentarea ecologiei de către marele
biolog Ernst Haeckel. Din nevoia de a elucida cum se autogospodăreşte natura şi din necesitatea de
a cunoaşte relaţiile dintre organisme, respectiv dintre organisme şi mediul lor de viaţă, Haeckel
introduce în 1866 conceptul de ecologie (“oikos”- casă, adăpost, economie, loc de viaţă; „logos”-
ştiinţă). În urma activităţii sale se resimte însă influenţa gândirii darwiniene, care pune accentul pe
individ în evoluţie.
Decisivă este în formarea biocenologiei activitatea biologului Karl Möbius. În 1877 în
descrierile sale despre comunităţile de stridii, introduce conceptul fundamental de „biocenoză”.
Botanistul Gams (în 1912) menţionează pentru prima oară „biocenologia” ca şi o disciplină
individuală şi de sine stătătoare. În cadrul botanicii şi studiul comunităţilor de plante, în următoarea
perioadă se afirmă şcolile fitosociologice de la Upsala (Du Rietz, 1921) şi începând din 1915 cea de
la Zurich-Montpelier (Braun-Blanquet, 1964).
Pe de altă parte, s-au pus şi bazele zoocenologiei prin originalele cercetări ale lui Balogh
(1953, 1958- comunităţi de nevertebrate) şi Turček (1951, 1952- comunităţi vertebrate, în special
păsări, ap. Balogh, 1953).
Un moment de turnură l-a reprezentat paradigma ecosistemului, prin prisma căruia se
încerca interpretarea tuturor fenomenelor ecologice. Noţiunea de „ecosistem” a fost introdusă de
către botanistul Tansley (în 1935), ca şi o conexiune funcţională, în special trofică, între vieţuitoare
şi mediu. Începând din 1930 creşte interesul cercetătorilor faţă de circuitul de materie şi energie din
cadrul biocenozelor, astfel că Lindeman (în 1942) a oferit o bază teoretică pentru cercetarea în
9
domeniul energiei ecosistemelor. În cele din urmă noţiunea de ecosistem a lui Tansley s-a contopit
cu productivitatea biologică şi cu ecologia energiei (ap. Gallé, 2000).
Este important de menţionat faptul că biologul austriac Von Bertalanffy (1952) pune bazele
teoriei generale a sistemelor. Gândirea sistemică pătrunde şi în ecologie prin zoologul american E.
Odum (Nobile, 1988).
În România, Botnariuc introduce concepţia sistemică, populaţia nefiind văzută ca un sistem
ecologic, ea fiind doar o componentă a biocenozei. Biocenoza împreună cu biotopul formează un
sistem ecologic cu un mecanism specific de funcţionare, denumit ecosistem (Botnariuc, 1976).
Biocenoza este considerată un nivel de organizare supraindividuală, iar ştiinţa care se ocupă cu
studiul biocenozei este biocenologia.
Legătura dintre biocenoză şi biotop este subliniată prin definirea unei noţiuni noi:
„biogeocenoză” (Sukacev, 1961). Biogeocenoza este privită ca un sistem unitar: „o porţiune de
suprafaţă terestră în care, pe o anumită întindere, fitocenoza + zoocenoza + microbocenoza şi
părţile corespunzătoare de atmosferă, hidrosferă şi pedosferă, rămân omogene, strâns legate între
ele prin relaţii reciproce şi formând de aceia, în ansamblu, un complex unic cu intercondiţionare
internă” (Raţiu, 1977, p. 12).
Astfel, după N. V. Sukacev, biogeocenologia studiază cenozele de plante şi de animale
împreună cu mediul. După lansarea conceptului de biogeocenoză, au apărut mai multe scheme care
să sugereze unitatea biogeocenozei (Cristea et al., 2004).
În perioada 1964-1974, sub influenţa activităţii lui E. P. Odum, s-a derulat un proiect
adoptat în mai multe continente, sub denumirea: „International Biological Program”, în cadrul
Programului MAB (Man and the Biosphere Programme). Acest program prevedea soluţionarea
problemelor de mediu şi asigurarea de hrană pentru om prin cercetări axate pe productivitatea
biologică, circuitul de materie şi de energie în biocenoze (sau ecosisteme cum se formula pe atunci).
Conceptul de ecosistem a fost sinonimizat în această perioadă spre nemulţumirea multora cu cel de
biocenoză, biogeocenoză, uneori chiar şi cu peisajul.
Otti Wilmanns, botanistă germană, este de părere că în natură nu există organisme izolate,
acestea se află în interacţiune cu alte organisme şi cu mediul în care trăiesc. Astfel, în natură nu
există „culturi pure”, doar biocenoze cu un anumit biotop (Wilmanns, 1998).
1.2. Biocenologia şi locul ei în domeniul ştiinţelor naturii
1.2.1. Biocenologia: definiţie şi obiective
Biocenologia este o disciplină sinbiologică, o ştiinţă complexă destinată sistemelor biologice

suprapopulaţionale, care studiază biocenozele şi care sintetizează şi integrează studiile
fitocenologice şi cele zoocenologice, preferabil şi pe cele microbiologice. Datorită caracterului său
interdisciplinar, biocenologia are diferite obiective, în funcţie de disciplinele sale subordonate
(Kratochwil, 1987, 1991):
 Cenomorfologia- studiul structurii biocenozelor;
 Sinfiziologia- cercetarea conexiunilor, studiul interacţiunilor dintre organisme într-o
biocenoză;
 Cenoecologia- studiul factorilor biotici şi abiotici care acţionează asupra biocenozei;
10
 Cenodinamica- studiul succesiunii biocenozelor;
 Cenocorologia- studiul distribuţiei spaţiale a biocenozelor;
 Cenofilogeneză/cenoevoluţie- studiul biocenozelor formate în decursul evoluţiei;
 Biocenologie aplicată -studiul peisajului, silvicultura şi conservarea naturii.
1.2.2. Relaţia biocenologie, ecologie, sinbiologie
După toate cele prezentate mai sus, se pune întrebarea: unde se încadrează biocenologia în
sistemul disciplinar biologic? Căutând răspunsul la această întrebare am întâlnit mai multe
formulări privind locul biocenologiei.
Cercetătorii români, la început, o consideră o ramură a geobotanicii. Mai târziu se consideră
că „separarea sau opunerea biocenologiei şi ecologiei nu este justificată nici în principiu şi nici
empiric, deoarece biocenologia este numai o componentă a ecologiei, adică este sinecologie”
(Stugren, 1994, p. 18).
Juhász-Nagy (1986), în căutarea unor definiţii cât mai exacte pentru ecologie, porneşte de la
o ipoteză aleatoare: şansele ca orice organism să fie prezent oriunde, oricând, în orice număr este la
fel de probabil. Ipoteza generează două întrebări importante: „de ce?” şi „cum?“. Astfel, după el
ecologia studiază cauzele (de ce?) organizărilor supraindividuale. Sinfenobiologia cum o numeşte
el, studiază fenomenul (cum?) organizărilor supraindividuale. Ecologia împreună cu
sinfenobiologia formează sinbiologia, adică ştiinţa nivelelor de organizare supraindividuală a
vieţuitoarelor.
Kratochwil (1991) doreşte şi el să elucideze semnele de întrebare legate de biocenologie. El
prezintă două sisteme de clasificare a disciplinelor biologice:
- în primul sistem, biologia prezintă două mari sfere disciplinare: idiobiologia şi sinbiologia.
Prima sferă cuprinde disciplinele care se ocupă de cercetarea organismului individual şi de
nivelurile infraorganismice, în a doua sferă intrând disciplinele care abordează nivelurile
supraorganismice. El spune că, de multe ori, sinbiologia este sinonimizată cu noţiunea de
biocenologie, biocenotică (Gams, 1918) şi biosociologie (Du Rietz, 1921). În acest sistem
sinecologia este prezentată ca o subdisciplină a sinbiologiei (Fig. 1.).
- cel de-al doilea sistem de clasificare arată că studiul biocenozelor este o parte a ecologiei.
Ecologia prezintă două maniere de prelucrare şi interpretare a datelor privind interrelaţiile dintre
organisme şi mediu: autecologia şi sinecologia. Autecologia studiază nivelul individual în relaţiile
sale cu factorii de mediu. Sinecologia studiază interacţiunile dintre diferite populaţii (Fig. 2.). Mai
târziu apare şi demecologia sau ecologia populaţiilor, care se dezvoltă mai ales sub influenţa
gândirii lui Ernst Mayr.
Un alt model, cel al lui Thienemann (1942, ap. Kratochwil, 1991), acceptat de majoritatea
zoocenologilor, arată că ecologia tratează trei niveluri de organizare ale materiei vii: individul prin
autecologie, biocenoza prin sinecologie şi ecosistemul prin ecologia generală (Fig. 3.). În acest
model, după Swerdtfeger (1975), biocenologia sau biocenotica este de fapt egală cu sinecologia.
Totodată, din modelul lui Thienemann lipseşte împărţirea disciplinelor biologice în funcţie de
obiectul de studiu: individ sau comunităţi. Divizarea disciplinelor după acest criteriu apare doar în
cazul ecologiei. Factorii biotici şi cei abiotici sunt studiaţi în egală măsură, ceea ce face necesară
încorporarea mai multor discipline de ştiinţe naturale în ecologie.
11
Fig. 1. Primul sistem al disciplinelor biologice (ap. Kratochwil, 1991)
Fig. 2. Al doilea sistem al disciplinelor biologice (ap. Kratochwil, 1991)
Fig. 3. Modelul lui Thienemann, 1942 (ap. Kratochwil, 1991)
12
Multe discuţii apar despre apartenenţa disciplinară a unor cercetări biologice. În luarea
deciziei este important să cunoaştem metodologia generală, concepţia de bază a cercetării şi
obiectul de studiu. Pornind de la această afirmaţie, cercetările ecofiziologice ale comunităţilor de
plante sau animale sunt parte ale biocenologiei, atâta timp cât ele vizează comunitatea şi nu
fiziologia organismului. Sinantropologia (studiul populaţiilor umane, inclusiv ecologia umană) este
parte a sinbiologiei. La fel şi puţinele studii care vizează mediul urban prin abordarea
pluridisciplinară a problemelor ambientale şi urbanistice, sunt şi ele cercetări biocenologice.
După apariţia ecologiei comportamentale (Lorenz, Tinbergen, von Frish, 1970), sub
influenţa teoriei evoluţiei, se formează o disciplină de studiu a bazei biologice a comportamentelor
sociale, animale şi umane, denumită sociobiologie (Wilson, 1975). Aceasta se bazează pe cunoştinţe
genetice (genetica populaţiilor), pe evoluţie, arheologie, etologie, biocenologie etc. Pornind de la
denumirea sa, este deseori considerată ca şi parte a sociologiei şi a biologiei, prin obiectivul său
însă, aparţine de domeniul sinbiologiei.
De vreme ce studiul biocenozelor se poate realiza atât sinbiologic, cât şi sinecologic,
Kratochwil face o comparaţie între cele două modalităţi de abordare. El subliniază trei aspecte
importante: 1. sinbiologia este descriptivă şi inductivă, în timp ce sinecologia este analitică şi
deductivă; 2. sinbiologia a condus la apariţia gândirii sistemice, specia jucând un rol neînsemnat, în
timp ce sinecologia înseamnă integrarea rezultatelor autecologice într-un nivel superior (de
biocenoză); 3. sinbiologia nu pune accent pe cercetarea efectelor factorilor abiotici asupra
comunităţilor de plante şi animale, în timp ce în sinecologie acest aspect devine prioritar.
În final, pentru a defini şi a poziţiona biocenologia ca şi ştiinţă biologică reamintim
cuvintele lui J. J. Barkman (ap. Kratochwil, 1991, p. 10): „…ecology is an aspect science,
vegetation science a level science, to be more precise the one and highest level in biology:
biocenology being the highest.”
1.3. Cercetări biocenologice în România
1.3.1. Începuturile biocenologiei în România
În România, primele cercetări ecologice se leagă de numele lui Grigore Antipa (1924), elev
şi asistent al lui E. Haeckel. Munca lui a fost continuată de M. Băcescu şi N. Botnariuc. Ca şi pe
plan mondial, şi în România studiile vieţuitoarelor din mediul terestru s-au dezvoltat separat în
domeniul vegetal şi în cel animal. Astfel, Al. Borza pune bazele fitosociologiei româneşti (1934); în
domeniul animal, primele cercetări au fost realizate de A. Popovici-Bâznoşanu şi M. Ionescu
(1937); mediul subteran a fost studiat de E. Racoviţă, fiind şi fondatorul biospeologiei pe plan
mondial (Stugren, 1975).
Primele observaţii biocenologice sunt strâns legate de studiile fitocenologice, astfel că
sinecologia vegetală devine un domeniu de cercetare în cadrul fitocenologiei sau geobotanicii
(fitosociologiei).
Distingem 4 etape principale în evoluţia geobotanicii: etapa floristică (1578-1863), etapa
fitogeografică (1863-1918), etapa fitocenologică (1918-1948) şi etapa ecologo-fitosiociologică
(1948- până în prezent) (Cristea, 1993, 2010). Cercetări sinecologice sunt prezente în mod evident
după etapa floristică și se dezvoltă în ultimele două perioade, în timpul cărora se distinge G.
13
Bujorean (1930) care inițiază, la Cluj, studiile ecologice experimentale din România și colectivul
condus de Șt. Csűrös, care dezvoltă analizele de tip ecocenotic.
1.3.2. Cercetări biocenologice în a doua jumătate a secolului XX
1.3.2.1. Ecologia comunităţilor vegetale
Şcoala de la Cluj
Cercetările fitosociologice din România au început la Cluj, prin lucrarea lui Borza (1934).
Mai târziu, prin monografia asupra Văii Sebeşului, Borza (1959) oferă un model de studiu pentru
botaniştii români, iar Borza et Boşcaiu (1965) dau baza teoretică şi practică prin lucrarea:
“Introducere în studiul covorului vegetal”. Sunt publicate lucrări, în care este prezentată funcţia
informativă a fitocenozelor, mai ales sub aspect bioindicator (Csűrös, 1970, Csűrös et Csűrös-
Káptalan, 1966, 1975, Csűrös et al., 1967, 1988, Resmeriţă et Pop, 1987 etc.), funcţia productivă a
pajiştilor (Cristea et Preda, 1981), sinecologia fitocenozelor lemnoase din Ţara Oaşului (Raţiu et
Gergely, 1979), numeroase monografii (Boşcaiu, 1971, F. Raţiu, 1971, Csűrös, 1973, Gergely et F.
Raţiu, 1973, Coldea, 1990, 1991, Drăgulescu, 1995, Pop et al. 2000 etc.), (ap. Sanda et al., 2008) şi
sunt concepute o serie de teze doctorale prin care s-a contribuit la studiul vegetaţiei ţării (Raţiu,
1963, Boşcaiu, 1970, Moldovan, 1970, Zanoschi, 1971, Coldea, 1972, Buiculescu, 1987,
Drăgulescu, 1984, Groza, 1999 etc.). Studiul ecologic al lichenocenozelor este iniţiat la Cluj de V.
Codoreanu (1948) și este continuat de Bartók K. (1981, 1982, 1986, 1989, 1990 etc.) (v. Popa,
2010).
Şcoala de la Bucureşti
Cercetările fitosociologice se realizează la Bucureşti sub imboldul lui T. Săvulescu. Un
model de abordare a problemelor ecologo-fitocenologice şi practic-aplicative este lucrarea
“Păşunile alpine din Munţii Bucegi” (Puşcaru et al., 1956). Cea mai completă hartă geobotanică a
României este concepută de Doniţă et al. în 1961 (ap. Raţiu, 1977). Unele studii prezintă funcţia
productivă şi cea protectivă a fitocenozelor (Bândiu, 1985, Popescu-Zeletin et al., 1971), altele
caracterizează grupele de specii de plante indicatoare din pădurile din România (Beldie et Chiriţă,
1967), sau adaptează indicii ecologici ai florei la condițiile ţării noastre (Sanda et al., 1983). Și aici
sunt elaborate monografii (Spiridon, 1970, Dihoru et Doniţă, 1970, Beldie, 1967) (ap. Sanda et al.,
2008); se realizează tipologia ecosistemelor forestiere din România (Doniţă et al., 1990); se
formează şcoala briologică din România, axată mai ales pe studii ecologice ale asociaţiilor de
muşchi şi de corologie a acestora (Ştefureac, 1969, Ştefureac et Mihai, 1972).
Şcoala de la Iaşi
M. Răvăruţ, C. Burduja, D. Mititelu şi C. Dobrescu au contribuit la crearea şi dezvoltarea
şcolii geobotanice ieşene. Vegetaţia pajiştilor din Moldova şi importanţa lor productivă este
prezentată de Burduja et al. (1956). Monografii importante sunt scrise de Răvăruţ et al. (1956), de
Chifu et al. (1987) etc.. Lupaşcu (1999) realizează studii sinecologice asupra unor asociaţii vegetale
higrofile din județul Suceava, iar studiile briologice și lichenologice sunt sporadice.
14
1.3.2.2. Ecologia comunităţilor de animale
Cercetările privind ecologia comunităţilor de nevertebrate se dezvoltă în toate cele 3 mari

centre universitare. Acestea sunt legate de: izopode (Tomescu, 1973, Accola, 1994, Olariu, 1999),
carabide (Teodoreanu, 1961), protozoare ciliate din soluri forestiere (R. Tomescu, 1981), dinamica
sezonieră a larvelor de coleoptere (Tarţa, 1981) sau coleopterele edafice din diferite ecosisteme
naturale (Teodoreanu, 1981), repartiţia pe verticală a gastropodelor (Negrea, 1992), abundenţa şi
distribuţia lumbricidelor în funcţie de altitudine, tip de sol şi vegetaţie (Falcă et Simionescu, 1972),
comunităţile de microartropode edafice (Huţu et Bulinar, 1993). Ecologia mirmecofaunei este
tratată de Paraschivescu (1976), Markó (1997, 1999a, 1999b). Kis (1970) realizează raionarea
zoogeografică cu ajutorul ortopterelor. Studiul lepidopterelor (Rhopalocerae) împreună cu
fitocenozele şi condiţiile edafice, arată că existenţa speciilor de lepidoptere este strâns legată de
condiţiile edafice şi componenţa fitocenozei (Bogtean-Melconian, 1981), aspect aprofundat de
Rákosy (1992, 1995, 1998 etc.), Székely (1998) etc..
Cercetări ecologice se referă şi la comunităţile de amfibieni prin abordarea distribuţiei
amfibienilor (Şova, 1970, Cogălniceanu, 1991), iar Cogălniceanu (1997) elaborează un manual cu
metode de cercetare ecologică a faunei de amfibieni.
Cercetări ecologice avifaunistice au vizat atât mediul acvatic, cât şi cel terestru. Un
adevărat deschizător de drumuri în eco-ornitologia din România a fost Korodi Gál J.. Prin munca sa
a urmat modelul şcolii ornitologice finlandeze, în special metodele lui P. Palmgren, cel care a şi pus
bazele ornitocenologiei (ap. Korodi Gál, 1957, 1960). Korodi Gál realizează studii ale populaţiilor
de păsări în diferite tipuri de păduri de foioase (1957, 1964). Kohl (1967) cercetează populaţiile de
păsări în vegetaţia zonelor deschise şi de tufărişuri din apropierea Reghinului (jud. Mureş).
Papadopol (1962, 1984), descrie comunităţile de păsări din diferite tipuri de habitate, alte
studii subliniind distribuţia comunităţilor de păsări în funcţie de caracteristicile structurale ale
pădurii (Béres, 1983, Béres et Cherecheş, 1997) sau densitatea populaţiilor de păsări în funcţie de
tipul de arboret (Munteanu, 1980, 1997). Consideraţii sistematice, zoogeografice şi ecologice şi
repartiţia pe verticală a Charadriiformelor este realizată de Papadopol (1968, 1992), iar distribuţia
zonală şi biocenotică a avifaunei este elaborată de Munteanu (2000) (v. Moga, 2009).
Ecologia comunităţilor de rozătoare se referă la distribuția lor în diferite agrobiocenoze
(Hamar et Şutova, 1965, 1968, Hamar, 1966, Şutova, 1970, 1971), la repartiţia teritorială şi pe
verticală (Szabo, 1960, Simionescu, 1966, 1968, Popescu et Shaikh, 1980), la dinamica populaţiilor
de mamifere (Simionescu 1970, 1972, Paspaleva et Andreescu, 1975, Barbu, 1966) și la studiul
ecologic al mamiferelor (Popescu et Barbu, 1971, Barbu, 1978, Murariu, 1986, Banaru, 1998) (v.
Sevianu, 2009a).
1.3.2.3. Îmbinarea cercetărilor fitocenologice cu cele zoocenologice
Primele astfel de studii s-au efectuat la Cluj (Kovács et al., 1965-1970, Coldea et al., 1987)
și au urmat tradiţiile şcolii de biogeocenologie, înfiinţată de Sukacev (1961). La Bucureşti,
colectivul de cercetare condus de către Popescu-Zeletin (1971) a anticipat PBI (1964-1974) prin
descrierea ecologică a Podişului Babadag, iar la Suceava, Seghedin et al. (1977) realizează studii
biocenologice în Rezervaţia Naturală Lunca Zamostei.
15
Cercetările biocenologice cu caracter integrat, aşadar, apar după anul 1963, momentul
întemeierii învăţământului de ecologie generală în universităţi.
1.3.3. Cercetări biocenologice în primul deceniu al secolului XXI
În această perioadă sunt continuate cercetările sinecologice din diferitele domenii ale
biologiei. Se încearcă însă realizarea unor studii de sinteză, cu scopul evidenţierii structurii
biocenozelor în vederea conservării biodiversităţii şi în realizarea unor planuri manageriale în cazul
ariilor protejate. Elaborarea lucrărilor se datorează în mare parte unor proiecte şi granturi de
cercetare în care au fost implicate colective de cercetare cu specialişti în diverse domenii de studiu.
Cercetările sinecologice vizează atât fitocenozele, cât şi zoocenozele. Cercetările şi
articolele apărute despre comunităţile de plante completează studiul general al vegetaţiei ţării,
aceste cercetări fiind realizate în “petele albe”. Dacă la început studiile sinecologice vizau doar
plantele, în ultimul deceniu apar tot mai multe studii ecologice privind comunităţile de animale,
astfel se lărgeşte sfera zoocenozelor studiate. În vederea realizării unei sinteze, amintim câteva
dintre aceste cercetări, numărul acestora fiind foarte mare.
La comunităţile de nevertebrate sunt studiate izopodele terestre în diferite condiţii
ecologice, subliniindu-se grupele în funcție de toleranţa faţă de factorii ecologici (Tomescu et al.
2001). Studii calitative şi cantitative la izopode sunt realizate în diferite ecosisteme din zona
montană, de dealuri, podişuri şi din zona de câmpie (Tomescu et al., 2000, 2005, Peter et al., 2008).
Se cercetează fauna de gamaside (acarieni) în ecosisteme de păduri naturale şi antropizate (Călugăr,
2010). Sunt realizate numeroase teze de doctorat despre ecologia anumitor comunităţi de
nevertebrate, precum izopodele terestre (Hotea, 2006), fauna de scuteleride şi pentatomide
(Beldean, 2005) şi fauna de carabide (Máthé, 2007). Comunităţile de ortoptere sunt studiate în
diferite asociaţii vegetale din Letea şi Sulina, (Iorgu et al., 2008, Păiş et Iorgu, 2008), din Balta
Ialomiţei (Pisică et al., 2008), prezentându-se preferinţele acestora pentru anumite biotopuri.
Cercetări sinecologice sunt realizate şi în fânaţe sau în albia pietroasă a unor pâraie (Iorgu et
Descariu, 2009). Fauna de coleoptere este cercetată în concordanţă cu diversitatea vegetaţiei
(Crişan, 2006a, 2006b), din punct de vedere faunistic şi ecologic (Crişan et Druguş, 2001, Crişan et
al. 1999). Este realizată analiza comparativă a comunităţilor de furnici în habitate de pajişti şi
pădure (Tăuşan et Markó, 2009). Se cercetează fauna lepidopterelor în habitate de pajişti, făgete,
quercete, arinişuri, tufărişuri şi liziera pădurilor de foioase (Burnaz, 2007, 2009). Se fac studii
ecologice privind flora şi fauna de lepidoptere a anumitor zone pentru desemnarea de arii protejate
(Burnaz et Balazs, 2001, 2002).
Unele teze de doctorat din ultimii ani au avut ca temă cercetări faunistice, biologice şi
ecologice referitoare la comunităţile de vertebrate, în special amfibieni şi reptile (Covaciu-
Marcov et al. 2007, 2008, 2009, Ghira et al., 2002, Strugariu et al., 2006, Gherghel et al. 2008,
Kovács, 2010, Székely, 2010, Tudor, 2010), păsări (Glăvan, 2003, David, 2008a, David, 2008b,
Conete et al. 2009, 2010, Moga, 2009) şi micromamifere (Popovici et Niculăeş, 2005, Benedek,
2006, Sevianu, 2009a, Sevianu, 2009b, Duma, 2010).
Dintre studiile sinbiologice amintim printre altele descrierea mediului urban din Cluj-
Napoca (Cristea et al., 2002), a comunităților vegetale și vertebrate din unele rezervații sau parcuri
naționale, inclusiv (Ion et al., 2004, Chifu et al., 2008) transfrontaliere (Ion et al., 2009). Prin unele
16
cercetări interdisciplinare au încercat să prezinte științific situl pinului negru de Banat și
complexitatea biotopurilor și biocenozelor sale (Pătroescu et al., 2007). În cadrul unui proiectului
coordonat de Academia Română (Otiman et al., 2010) s-au realizat cercetări în domeniul bio- şi
geodiversităţii zonei Ţara Haţegului-Retezat şi s-au prezentat oportunităţile privind eco-agricultura
tradiţională.
Considerații finale
Biocenologia este o ştiinţă complexă care cuprinde studiile sinbiologice şi cele sinecologice.
Deşi conceptul fundamental de “biocenoză” a fost introdus de zoologul K. Möbius în 1877,
contribuțiile majore la dezvoltarea biocenologiei le-au adus botaniștii, în special fitosociologii.
Urmând modelul şcolii fitosociologice a lui Braun-Blanquet, Balogh şi Turček pun bazele
zoocenologiei (1953-1958), iar la Cluj, Racoviță pune bazele biospeologiei pe plan mondial.
Primele observaţii biocenologice sunt strâns legate de studiile fitocenologice, sinecologia
devenind un domeniu de cercetare în cadrul fitocenologiei. Începând din a doua jumătate a secolului
XX sunt realizate o serie de teze de doctorat şi sunt publicate numeroase monografii şi articole prin
care s-a contribuit la studiul vegetaţiei şi al comunităţilor de plante din ţară.
Primele cercetări ecologice ale comunităţile de animale au fost iniţiate de Popovici-
Bâznoşanu (1937), iar în cea de a doua jumătate a secolului XX se intensifică mult cercetările
zoocenologice-sinecologice, mai cu seamă la Cluj.
Evaluarea biodiversităţii specifice şi ecologice a habitatelor din România, a stimulat
colaborările dintre specialişti din domeniile zoologiei şi botanicii, cu scopul evidenţierii structurii
biocenozelor în vederea conservării biodiversităţii în realizarea unor planuri manageriale în cazul
ariilor protejate şi soluţionarea problemelor ambientale şi urbanistice prin utilizarea raţională a
resurselor naturale.
17
II. CARACTERIZAREA ZONEI DE STUDIU
2.1. Poziţia geografică şi limitele zonei de studiu
Zona de studiu se află pe cursul mijlociu al văii Nirajului (N46.27117, E24.45289) şi

cuprinde localităţile Acăţari, Văleni, Găieşti, Suveica, Murgeşti, Roteni, Gălăţeni, Păsăreni,
Bolintineni, Troiţa, Bedeni, Găleşti, Adrianu Mic şi Adrianu Mare (Orbán, 1991). Din punct de
vedere geografic teritoriul desemnat studiului se află în Podişul Târnavelor. Limitele zonei de studiu
sunt drumurile naționale 13 și 13A, respectiv drumurile județene 151D și 135A. Teritoriul studiat
este de 14.987 ha și se află în interiorul ariei de Protecţie Specială Avifaunistică ROSPA0028
Dealurile Târnavelor-Valea Nirajului (Fig. 4) care se întinde pe o suprafaţă de 86.073 ha.
Fig. 4. Poziția geografică și limitele zonei de studiu (MapSource, OMP Romania 3D)
2.2. Geomorfologie şi geologie
Relieful este specific unei depresiuni intracarpatice de natură tectonică, cu trăsături de podiş.
Unitatea geomorfologică dominantă este versantul, configuraţia fiind de regulă ondulată sau plană.
Expoziţia umbrită este cea mai răspândită (46%). Înclinarea medie a versanţilor este de 18°,
18
predominând cei cu înclinare slabă şi moderată. Văile sunt largi, mai puţin adânci, ele constituind
spaţii favorabile pentru dezvoltarea aşezărilor umane şi pentru practicarea agriculturii.
Interfluviul Niraj-Târnava Mică prezintă un relief de dealuri de podiş fragmentat, cu
interfluvii paralele orientate nord-sud, asimetrice. Alunecările de teren sunt frecvente. Energia de
relief este de 200-250 m. Rocile frecvente: argile, argile marnoase şi nisipuri lutoase ponţiene, la
suprafaţă cuvertură argilo-lutoasă pleistocenă (Jakab et Sighişorean, 1983).
Dealurile înalte est-transilvănene prezintă un relief de dealuri de podiş puternic fragmentate,
cu alunecări şi eroziune în adâncime. Energia de relief este de 200-300 m. Rocile întâlnite: argile,
nisipuri, argile marnoase şi nisipuri lutoase, la suprafaţă cuvertura de argile nisipoase şi lutoase
pleistocene (Jakab et Sighişorean, 1983).
Culoarul Mureş-Niraj prezintă un relief cu lunci inundabile şi neinundabile, terase cu poduri
mai restrânse. Rocile întâlnite: pe terase pietrişuri acoperite cu luturi şi luturi nisipoase, în lunci
aluviuni (Jakab et Sighişorean, 1983). Culoarul Niraj, sector Miercurea Niraj-Dămieni se
caracterizează prin lunci inundabile şi terase relativ restrânse. Rocile întâlnite: pe terase sunt
pietrişuri acoperite de luturi argiloase şi argile iar în lunci aluviuni (Jakab et Sighişorean, 1983)
Teritoriul studiat face parte dintr-o unitate geotectonică de depresiune de subzistenţă foarte
adâncă. Soclul cristalin a fost identificat la 3000-5000 m adâncime. Această depresiune a fost
umplută de marne, argile, nisipuri, intercalări de tufuri şi gresii, toate dispuse în domuri şi cuvete
largi. Rocile cele mai răspândite sunt luturile şi argilele.
În lunca râului Niraj structura depozitelor se află în două orizonturi: la bază se întâlneşte un
complex grosier din pietrişuri şi bolovănişuri prinse într-o masă nisipoasă; în partea superioară se
află un complex de nisipuri şi mâluri (Josan, 1979).
2.3. Solurile
Predomină solurile silvestre brune, dar pe versanţii dezvoltaţi pe marne se întâlnesc

pseudorendzinele. Pe terasele râurilor s-au format diferite tipuri de cernoziomuri sau soluri brune
cernoziomice (Josan, 1979).
După sistemul român de taxonomie a solurilor (Florea et Munteanu, 2000, Blaga et al.,
2005) în zona de studiu se află răspândite următoarele tipuri şi subtipuri de soluri:
 Luvisolul tipic (solul brun luvic tipic) din clasa de luvisoluri (echivalent cu clasa
argiluvisolurilor) este cel mai răspândit. Se întâlneşte pe versanţi slab la moderat înclinaţi,
indiferent de expoziţie.
 Regosolul distric din clasa de protisoluri (echivalent cu clasa solurilor neevoluate) este
prezent în general pe versanţi repezi.
 Faeoziomul marnic (pseudorendzina) din clasa de cernisoluri (echivalent cu clasa
molisoluri) este întâlnit acolo unde substratul litologic este reprezentat de marne.
 Lunca văii Nirajului prezintă soluri aluviale şi hidromorfe.
Pe terenurile slab înclinate şi orizontale s-au dezvoltat pe alocuri fenomene de pseudogleizare
(Amenajamentul U.P. VIII Gălăţeni, 2008, Mac, 1972, Josan, 1979).
19
2.4. Clima
Regimul climatic ce caracterizează cursul mijlociu al văii Nirajului este continental-moderat,

tipul de deal cu nuanță oceanică (Roșu, 1980).
Temperatura medie anuală este de 8,5°C. Luna cea mai rece este ianuarie (-3°C), iar luna
cea mai caldă este iulie (19°C). Primul îngheţ se produce de obicei în prima jumătate a lunii
octombrie, iar ultimul la sfârşitul lunii aprilie. Lungimea medie a perioadei de vegetaţie este de 180
zile/an. În zonele depresionare la sfârşitul toamnei şi iarna, se produc frecvent inversiuni termice
(Roșu, 1980, Amenajamentul U.P. VIII Gălăţeni, 2008).
Precipitaţiile au o valoare medie anuală de 600 mm/m2. Acestea sunt mai abundente în
perioada de trecere de la primăvară spre vară şi mai scăzute iarna. Cantitatea maximă de precipitaţii
ce se poate înregistra în 24 de ore poate atinge 80 mm/m2. Numărul mediu de zile cu precipitaţii
este de 110, iar cel al zilelor cu ninsoare de 60 (Roșu, 1980, Amenajamentul U.P. VIII Gălăţeni,
2008).
Umiditatea atmosferică medie este de 70-80%. Evapotranspiraţia potenţială anuală este de
630 mm/m2, astfel apare un deficit anual de precipitaţii de aproximativ 30 mm/m2. Perioadele
secetoase au fost înregistrate în special toamna sau la sfârşitul verii (Roșu, 1980, Amenajamentul
U.P. VIII Gălăţeni, 2008).
Vânturile au de obicei intensitate şi frecvenţă mijlocie. Teritoriul studiat este supus
predominant influenţei circulaţiei atmosferice din sectorul nordic. Anticiclonul Siberian (Crivăţul)
nu afectează decât rareori acest teritoriu. Uneori se manifestă fenomenul de föhn, care determină
creşterea generală a temperaturilor, predominarea timpului senin şi reducerea umidității aerului şi a
precipitaţiilor (Roșu, 1980, Amenajamentul, U.P. VIII Gălăţeni, 2008,
http://www.weatheronline.co.uk).
2.5. Reţeaua hidrografică
Teritoriul studiat face parte din bazinul colector al Mureşului. Colectorul apelor în această
zonă este râul Niraj, afluent al Mureşului. Nirajul izvorăşte de la 1300 m din munţii vulcanici ai
Gurghiului. Lungimea cursului natural este de 79 km şi se varsă în Mureş la Ungheni. Bazinul
Nirajului se află pe o suprafaţă de 625 km2 şi găzduieşte 65 de localităţi. Valea Nirajului, pe cursul
mijlociu, are o lăţime de aproximativ 2 km. Debitul este în medie de 3,6 m 3/s. Râul aduce mari
cantităţi de aluviuni în timpul inundaţilor, astfel râul a primit numele folcloric ”Nirajul blond”
(după culoarea gălbuie). În urmă cu 300 de ani pe partea stângă a văii Nirajului s-a construit canalul
Veţca. Canalul colecta apele care coborau din dealuri şi prevenea inundarea terenurilor agricole.
Principalii afluenţi ai Nirajului în zona de studiu sunt: pârâul Fagului Mare, pârâul
Dumitreştilor, pârâul Dorman, pârâul Niaroş (Tamaş), părâul Lucion, pârâul Gălăţeni (Pădurea),
pârâul Roteni şi pârâul Suveica (Vaia) (Fig. 5.). Puţine din aceste pâraie au un regim permanent,
alimentarea făcându-se pluvial-nival cu o contribuţie subterană neînsemnată. Din acest motiv în
perioadele secetoase debitul apelor scade simţitor, vara unele secând (Hajdu, 2010, Újvári, 1972).
La Miercurea Nirajul există două heleşteie, una dintre ele fiind amenajat pe braţul mort al
râului Niraj.
20
Fig. 5. Rețeaua hidrografică din cursul mijlociu al văii Nirajului (http://geoportal.ancpi.ro/geoportal/viewer/index.html)
21
2.6. Utilizarea terenurilor
Aşezările se află pe partea dreaptă a râului Niraj, dar şi în valea pâraielor Lucion şi Dorman.
Zona a fost locuită încă din cele mai vechi timpuri. Relicve romane s-au găsit la Călugăreni, unde
pe vremuri se afla un castru roman prin care se proteja drumul sării. Oamenii se ocupau cu creşterea
animalelor, cultivarea plantelor dar şi a pomilor fructiferi. Pe râul Niraj funcţionau mai multe mori
de apă, care au fost desfiinţate în prima jumătate a secolului trecut. În bazinul colector al Nirajului
existau mai multe lacuri și mlaștini care au fost drenate pentru a mări suprafaţa terenurilor agricole.
În perioada socialistă, principala preocupare fiind cultivarea cerealelor multe dintre livezi au fost
defrişate iar terenurile au fost arate. Regiunea era renumită pentru cultivarea zarzavaturilor şi a
fructelor, dar politica agricolă socialistă a preferat producţia de cereale, chiar dacă regiunea nu avea
caracteristicile necesare pentru cultivarea acestora.
În zilele noastre principala ramură economică este tot agricultura. În ultima perioadă tot mai
multe terenuri agricole se abandonează și rămân nelucrate. Printre cauzele existenţei marilor
terenuri necultivate în regiune putem enumera: problemele agriculturii, lipsa de eficacitate în
producţia cerealelor și desfiinţarea livezilor.
Studiul nostru s-a oprit asupra livezilor extensive întreținute și a celor bătrâne abandonate.
În localitățile Adrianu Mic (aproximativ 2,40 ha) și Adrianu Mare (aproximativ 2,50 ha) au
fost studiate livezile bătrâne întreținute din gospodăriile localnicilor. Aceste livezi au mărimi
variabile (0,10-1 ha) și se află una în continuarea alteia în spatele caselor. Vârsta pomilor este între
50-70 ani, dar sunt prezenți pomi fructiferi cu vârsta de peste 200 de ani (Fig. 6., 7. și 8.).
Fig. 6. Livezi extensive întreținute la Adrianu Mare
22
Fig. 7. Livezi extensive întreținute la Adrianu Mic
Fig. 8. Măr în vârstă de peste 200 de ani la Adrianu Mare
Sunt cultivate în special mere și cireșe și diseminat prune ‘Bistrițe’ (‘Vânăt Românesc’,
Besztercei) și nuc. Soiurile de mere întâlnite sunt: ‘Pătul’ (‘Batul’), ‘Ionatan’ (‘Jonathán’), ‘Șovari’,
‘Tartós Gusztáv’, ‘Török Bálint’, ‘Budai Domokos’, ‘Parișe’, ‘Mere Cormoș’ (‘Bőralma’) și
‘Țigănești’ (‘Cigány’).
În vecinătatea localității Troița pe dealul Măgheruț au fost studiate două livezi învecinate,
denumite după proprietari, “Zsidó” (2 ha) și “Pataki” (1 ha) (Fig. 9.). Vârsta pomilor variază între
23
40-50 ani. În aceste livezi am întâlnit în special soiuri de mere precum ‘Ionatan’, ‘Pătul’, ‘Poinic’
(‘Pónyik’) dar și de cireșe (‘Piros ropogós’), pere (‘Vilmos’) și prune ‘Bistrițe’.
Fig. 9. Livezi extensive pe dealul Măgheruț, între Troița și Păsăreni
Lângă localitatea Troița, dealul Csere, se află o livadă (2 ha) cu pomi fructiferi, în special
mere, pere și cireșe de 20-30 de ani, care se află în proprietatea localnicului Bereczki Farkas (Fig.
10.).
Fig. 10. Livadă extensivă pe dealul Csere, lângă localitatea Troița
În localitatea Troița, la poalele dealului Tüzes am studiat livezile de mere din gospodăriile
aparținând lui Mikó László (1,20 ha) (Fig. 11.), cu pomi fructiferi bătrâni 70-80 de ani și familiilor
Kovács și Bereczki, cu pomi în vârstă de 15-40 de ani. Soiurile de mere întâlnite sunt: ‘Țigănești’,
‘Pătul’, ‘Ionatan’.
În preajma cimitirului catolic al localității Troița și în mai toate grădinile oamenilor întâlnim
câțiva pomi fructiferi printre care și următoarele soiuri de mere: ‘Csíkos’, ‘Pătul’, ‘Ionatan’,
‘Karmazsin’, ‘Parișe’ (‘Arany páris’), ‘Eper’.
În localitatea Bedeni, tot în gospodăriile localnicilor au fost studiate 1,40 ha de livezi cu
mere, câteva soiuri de cireșe, vișine și prune ‘Bistrițe’. Vârsta pomilor este între 3-40 de ani.
Soiurile de mere întâlnite sunt: ‘Citrom’, ‘Talghere’ (‘Tányér’), ‘Poinic’.
24
Fig. 11. Livadă extensivă pe Terenul Mikó László (Mikó földek), localitatea Troița
Livezile abandonate (Fig. 12.) se află în vecinătatea pădurilor și au fost invadate de tufe
(porumbar, păducel, corn, măceș) și arborii din pădure (plop tremurător, carpen, gorun). În aceste
livezi se află pomi fructiferi de mere, cireșe și nuc. Astfel de livezi au fost studiate pe dealul
Szurdok lângă Troița (2,5 ha) și pe dealul Nagyhegy Düllő, lângă Adrianu Mare (2 ha).
a. b.
c. d.
Fig. 12. Livadă abandonată pe dealul Nagyhegy Düllő (a, b, c), lângă Adrianu Mare și pe dealul Szurdok (d) lângă
Troița
Pădurile propuse a fi studiate sunt cantonate pe partea stângă a Nirajului. Acestea fac parte
din Amenajamentul U.P. VIII Gălăţeni, Ocolul Silvic Tîrgu Mureş, Direcţia Silvică Tîrgu Mureş şi
Ocolul Silvic Ghindari. Au o suprafaţă totală de cca. 2.809 ha:
 Pădurea Roteni şi Văleni-380 ha,
 Pădurea Păsăreni-110 ha,
 Pădurea Găieşti-100 ha,
25
 Pădurea Suveica-50 ha,
 Pădurea Şanţ-50 ha,
 Pădurea Găleşti-19 ha,
 Pădurea Tamaş-Bedeni-Troiţa-Dealu de Mijloc-Fântânele-1330 ha,
 Pădurea Bisericii-40 ha,
 Pădurea La Săgeata-Dorman-470 ha,
 Pădurea Dumitreştilor-Coasta Scaunului-Neaua-Sântana-260 ha.
Vegetația lemnoasă este caracterizată prin păduri de stejar, gorun și carpen formând
asociația denumită Querceto-Carpinetum transsilvanicum. Pe versanții nordici, în apropierea
pâraielor pe lângă aceste specii, ajunge la dominanță fagul. Aceste păduri dominate de fag și carpen
au fost introduse într-o asociație denumită Fagetum (Fageto-Carpinetum) transsilvanicum (Csűrös,
1963).
Pe o suprafaţă redusă (10% din suprafața pădurilor) se află plantaţii în special de răşinoase
dar şi cu specii de foioase. Răşinoasele au fost introduse încă din anii 1960 pentru împădurirea
terenurilor degradate. Sunt arborete artificiale de molid (Picea abies), stejar (Quercus robur),
plantaţii de salcâm (Robinia pseudoacacia), pin moale (Pinus strobus) şi arborete de amestec:
molid şi pin (Pinus sylvestris), pin şi carpen (Carpinus betulus), salcâm cu pin negru (Pinus
nigra), larice (Larix decidua) şi nuc (Juglans regia), pin negru cu gorun (Quercus petraea) şi nuc,
frasin (Fraxinus excelsior) cu gorun, pin moale şi nuc.
Zăvoaiele de pe cursul Nirajului sunt rămăşiţele pădurilor de luncă (păduri de plop-sălcii-
arin) odinioară prezente (Csűrös, 1963). Acestea apar în fâşii înguste de-a lungul Nirajului, iar în
structura lor se poate observa o puternică ruderalizare, fiind în apropierea localităţilor şi a
agroecosistemelor.
Tufărişurile sunt răspândite diseminat prin pajişti, în care se afirmă Crataegus monogyna,
Prunus spinosa, Rosa canina, indicând locurile unde odată pădurile erau prezente. Tufărişuri se află
şi la liziera pădurilor, iar pe marginea terenurilor agricole ele sunt în formă de fâşii (Tab. 1.)
Tabelul 1. Modul de utilizare al terenurilor după Datele Landsat ETM+ în Stereo70

(http://earth.unibuc.ro/download/datele-landsat-etm-in-stereo701)
Cod Modul de utilizare al terenurilor Suprafața terenului Ponderea
(ha) procentuală (%)
222 Livezi 311,86 2,08
312 Plantații de conifere 29,77 0,19
311 Păduri de foioase 3336,53 22,26
231 Pajiști utilizate ca pășuni sau fânețe 1486,28 9,92
112 Spațiu urban discontinuu și spațiu rural 967,32 6,45
211 Terenuri arabile neirigate 3809,16 25,41
243 Terenuri predominant agricole în 3409,27 22,75
amestec cu vegetație naturală
221 Vii 983,23 6,56
242 Zone de culturi complexe 338,94 2,26
324 Zone defrișate, de tranziție cu arbuști 315,54 2,11
Total 14987,90 100
26
2.7. Comunităţile de animale
2.7.1. Păsări
Valoarea conservativă a Văii Nirajului se datorează în special avifaunei. Dintre speciile

ţintă, utilizate în argumentarea ariei de protecţie avifaunistică, amintim: specii de interes
conservativ global- cristelul de câmp (Crex crex) şi specii ameninţate la nivelul Uniunii
Europene- barza albă (Ciconia ciconia), barza neagră (Ciconia nigra), acvila ţipătoare mică
(Aquila pomarina), viesparul (Pernis apivorus), şoimul de iarnă (Falco columbarius), huhurezul
mare (Strix uralensis), caprimulgul (Caprimulgus europaeus), pescăraşul albastru (Alcedo atthis),
ghionoaia sură (Picus canus), ciocănitoarea de grădini (Dendrocopos syriacus), ciocănitoarea de
stejar (Dendrocopos medius), ciocănitoarea neagră (Dryocopus martius), ciocârlia de pădure
(Lullula arborea), fâsa de câmp (Anthus trivialis), sfrânciocul roşiatic (Lanius collurio), sfrânciocul
cu frunte neagră (Lanius minor), muscarul gulerat (Ficedula albicollis).
Situl oferă condiții de viață unor specii care se află într-o stare precară în România,
considerate vulnerabile- viesparul (Pernis apivorus), turturica (Streoptopelia turtur), pupăza
(Upupa epops), corbul (Corvus corax), rare- sfrânciocul mare (Lanius excubitor), mătăsarul
(Bombycilla garrulus) sau periclitate- capîntortura (Jynx torquilla) (Munteanu, 2009).
2.7.2. Alte grupe de animale
Au fost semnalate 37 de specii de mamifere (Kecskés, mscr.), din care 3 specii apar în
Anexa nr. 3 din O. U. 57/2007 (Canis lupus, Ursus arctos şi Lutra lutra). Ursul şi vidra sunt specii
prioritare. Alte 7 specii sunt de interes comunitar, care necesită o protecţie strictă, Neomys
anomalus, fiind specie de interes naţional, care necesită o protecţie strictă (Tab. 2.).
În zona studiată trăiesc următoarele specii de amfibieni: tritonul cu creastă (Triturus
cristatus), buhaiul de baltă cu burtă roşie (Bombina bombina), buhaiul de baltă cu burtă galbenă
(Bombina variegata), broască de pământ (Pelobates fuscus) prezente în Anexa nr. 3 şi nr. 4 A din
O. U. 57-2007; brotăcelul (Hyla arborea), broasca de pădure (Rana dalmatina), broasca râioasă
verde (Bufo viridis), salamandra (Salamandra salamandra), tritonul comun (Triturus vulgaris
vulgaris); o specie importantă de interes comunitar, a cărei prelevare din natură şi exploatare fac
obiectul măsurilor de management este broasca verde mare de lac (Rana ridibunda).
Din cadrul reptilelor menţionăm: broasca ţestoasă de apă (Emys orbicularis) și şarpele de alun
(Coronella austriaca);
Specii importante din fauna nevertebratelor: rădaşca (Lucanus cervus), Oryctes nasicorni
şi speciile de fluturi: Papilio machaon, Lycaena dispar.
27
Tabelul 2. Speciile de mamifere din zona de studiu; Statut protectiv şi habitate utilizate
Nr. Specia L. O. U. Habitat
crt. 13/1993 57/2007
1. Erinaceus concolor PdZ, ZD
MARTIN, 1838
2. Sorex araneus A. 3 PdZ, ZD
LINNAEUS, 1758
3. * Neomys anomalus A. 3 A. 4 B ZU
CABRERA, 1907?
4. Neomys fodiens A. 3 ZU
PENNANT, 1771?
5. Crocidura leucodon A. 3 PdZ, ZD
HARMANN, 1780
6. Crocidura suaveolens A. 3 PdZ, ZD
PALLAS, 1811
7. Talpa europaea PdZ, ZD
LINNAEUS, 1758
8. Lepus europaeus PdZ, ZD
PALLAS, 1778
9. Sciurus vulgaris A. 3 PdZ
LINNAEUS, 1758
10. Myoxus glis A. 3 PdZ
LINNAEUS, 1766
11. * Muscardinus avellanarius A. 3 A. 4 A PdZ
LINNAEUS, 1758
12. * Dryomys nitedula A. 3 A. 4 A PdZ
PALLAS, 1778?
13. * Cricetus cricetus A. 2 A. 4 A ZD
LINNAEUS, 1758
14. Apodemus agrarius PdZ, ZD
PALLAS, 1771
15. Apodemus flavicollis PdZ, ZD
MELCHIOR, 1834
16. Apodemus uralensis PdZ
PALLAS, 1811
17. Micromys minutus PdZ, ZD
PALLAS, 1771
18. Mus musculus I, PdZ, ZD,
LINNAEUS, 1758
19. Rattus norvegicus I, ZD
BERKENHOUT, 1769
20. Clethrionomys glareolus PdZ
SCHREBER, 1780?
21. Arvicola amphibius/scherman I, ZU, ZD
LINNAEUS, 1758
22. Pytimis subterraneus ZD, PdZ
DE SÉLYS-LONGCHAMPS,
1836
23. Microtus arvalis ZD
PALLAS, 1778
24. * Canis lupus A. 2 A. 3, A. 4 A PdZ, ZD, ZU
LINNAEUS, 1758
25. Vulpes vulpes PdZ, ZD, ZU
LINNAEUS, 1758
26. * Ursus arctos A. 2 A. 3#, A. 4 A PdZ, ZD, ZU
LINNAEUS, 1758
27. Meles meles A. 3 PdZ, ZD, ZU
LINNAEUS, 1758
28
Nr. Specia L. O. U. Habitat
crt. 13/1993 57/2007
28. *Lutra lutra A. 2 A. 3#, A. 4 A ZU
LINNAEUS, 1758
29. Martes foina A. 3 PdZ, ZD, I, ZU
ERXLEBEN, 1777
30. Martes martes A. 3 PdZ
LINNAEUS, 1758?
31. Mustela erminea A. 3 PdZ
LINNAEUS, 1758?
32. Mustela nivalis A. 3 PdZ, ZD
LINNAEUS, 1766
33. Mustela putorius A. 3 PdZ, ZD, I
LINNAEUS, 1758?
34. * Felis silvestris A. 2 A. 4 A PdZ, ZD
SCHREBER, 1775
35. Sus scrofa PdZ, ZD
LINNAEUS, 1758
36. Cervus elaphus A. 3 PdZ, ZD
LINNAEUS, 1758
37. Capreolus capreolus A. 3 PdZ, ZD
LINNAEUS, 1758
Prescurtări utilizate: O. U. 57/2007- Ordonanţa de Urgenţă privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea
habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice; A. 3- Anexa nr. 3 a O. U. 57/2007; A. 4. A şi A. 4 B- Anexa nr. 4 A şi 4
B din O. U. 57/2007; L. 13/1993- Legea pentru aderarea României la Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a
habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna la 19 septembrie 1979; Habitat: ZU-zone umede; PdZ-păduri şi
zăvoaie; ZD-zone deschise; I-intravilanul localităţilor; *- specii a căror conservare necesită desemnarea ariilor speciale
de conservare, specii de interes comunitar și specii de interes național (specii care necesita o protecție strictă); #- specii
prioritare.
29
III. VEGETAŢIA LEMNOASĂ DIN CURSUL MIJLOCIU AL
VĂII NIRAJULUI
3.1. Introducere
Scopul acestui studiu a fost identificarea și caracterizarea asociațiilor lemnoase, pentru o mai
bună cunoaștere a habitatelor care joacă un rol important în susținerea unui număr mare de specii de
păsări pe cale de dispariție. Acesta este primul pas în conservarea pe termen lung a speciilor și a
habitatelor acestora. Studiul oferă o descriere a vegetației pe tipurile de habitat, unul dintre
obiectivele tezei de doctorat. Pe lângă identificarea asociațiilor lemnoase și descrierea lor pe tipuri
de habitate, un alt obiectiv al nostru a fost evaluarea structurii calitative a asociațiilor. Toate aceste
proceduri sunt necesare pentru a stabili un plan de gestionare durabilă pentru conservarea acestor
habitate.
3.2. Materiale și metode de cercetare
În acest studiu al vegetației lemnoase am folosit metoda de cercetare corespunzătoare Școlii

Fitocenologice Central-Europene bazată pe principiile și metodologia elaborate de Braun-Blanquet
(1964) și adaptate de Borza et Boșcaiu (1965) la caracteristicile covorului vegetal din țara noastră.
Pentru descrierea asociațiilor vegetale au fost efectuate 136 relevee în perioada anilor 2011-
2012. Evaluarea cantitativă a participării speciilor în asociații a fost făcută cu indicele fitocenologic
al abundenței-dominanței (AD) conform scării Braun-Blanquet et Pavillard (1928).
Identificarea asociațiilor vegetale și încadrarea în sistemul cenotaxonomic s-a realizat după
Coldea (1991), Sanda (2002) și Sanda et al. (2008).
Clasificarea habitatelor s-a efectuat după Doniță et al. (2005) și Gafta et Mountford (2008).
Pentru a afla structura calitativă a fitocenozelor, s-a calculat bogăția floristică a fiecărei
asociații studiate (numărul total de specii de plante întâlnite în acea asociație). Deoarece nu s-a
putut efectua un număr egal de relevee pentru toate asociațiile studiate, iar suprafața de probă a fost
diferită în funcție de tipurile de vegetație (400 m2-în păduri, 100 sau 50 m2-în tufărișuri), am
calculat diversitatea floristică utilizând indicele de diversitate inversul indicelui lui Simpson (1/D)
care este slab influențat de variațiile numărului de specii, cauzate de diferențe (nu prea mari) între
suprafețele de probă (Cristea et al., 2004).
Testul Kruskal-Wallis a fost folosit pentru a compara bogăția floristică și diversitatea
floristică în diferite asociații și metoda Mann-Whitney U test, pentru a afla dacă diferențele sunt
semnificative (Kosiński et Kempa, 2007).
Descrierea calitativă s-a realizat prin spectre pentru bioforme (metoda Diemont),
geoelemente, indici ecologici și tipuri genetice (Csűrös et Csűrös-Káptalan, 1966, Csűrös et al.,
1970 , Cristea et al., 2004). A fost calculat indicele altitudinal (Ka) dezvoltat de Pop et Drăgulescu
(1983), valoare care denotă caracteristicile climatice, zona de vegetație și intensitatea presiunii
antropo-zoogene. Indicele de diploidie (I.D.) calculat reprezintă raportul dintre numărul de specii
diploide și poliploide preluat din Cristea et al. (2004). Stabilirea bioformelor și a geoelementelor s-a
30
realizat după Ciocârlan (2009). Categoriile economice au fost stabilite în funcție de Csedő (1980),
Ciocârlan (2009), Oroian (1995) și Pop (1982).
3.3. Rezultate și discuții
3.3.1. Clasificarea fitocenozelor lemnoase
Cele 136 relevee au fost grupate în 6 asociații vegetale și o subasociație, fiind încadrate în
următorul sistem cenotaxonomic:
Cl.: SALICETEA PURPUREAE Moor 1958
Ord.: Salicetalia purpureae Moor 1958
Al.: Salicion triandrae Th. Müller et Görs 1958
1. As.: Salicetum triandrae Malcuit 1929
Al.: Salicion albae Soó 1930 em. Th. Müller et Görs 1958
2. As.: Salici-Populetum Meijer-Drees 1936
Cl.: QUERCO-FAGETEA Braun-Blanquet et Vlieger in Vlieger 1937 em. Borhidi 1996
Ord.: Fagetalia sylvaticae Pawlowski in Pawlowski et al. 1928
Al.: Symphyto cordati-Fagion Vida 1959
Subal.: Lathyro hallersteinii-Carpinenion Boşcaiu et al. 1982
3. As.: Carpino-Fagetum Paucă 1941
4. As.: Carpino-Quercetum petraeae Borza 1941
Ord.: Quercetalia roboris R. Tüxen 1931
Al.: Genisto germanicae-Quercion Neuhäusl et Neuhäuslová-Novotná 1964
5. As.: Genisto tinctoriae-Quercetum petraeae Klika 1932
subas. melicetosum uniflorae (Gergely 1962) Sanda et Popescu 1999
Cl.: RHAMNO-PRUNETEA Rivas Goday et Borja Carbonell 1961
Ord.: Prunetalia spinosae R. Tüxen 1952
Al.: Prunion spinosae Soó 1951
6. As.: Pruno spinosae-Crataegetum (Soó 1927) Hueck 1931
3.3.2. Descrierea habitatelor de păduri și tufărișuri
Salicetum triandrae Malcuit 1929

Fitocenozele sale cresc în forma unei benzi continue de-a lungul râului Niraj (Fig. 13.), în
apropierea apei, la o altitudine de 310-330 m.s.m.. În asociație au fost identificate 50 specii de
plante vasculare (Tab. 3. A din anexă). În stratul dens al arbuștilor, pe lângă Salix triandra, au mai
fost identificate: Salix viminalis, S. purpurea, S. alba, Alnus glutinosa și Robinia pseudacacia.
Stratul arbustiv are o înălțime de 2 până la 8 m. Plantele volubile și agățătoare fac tufărișurile
inaccesibile: Calystegia sepium, Clematis vitalba, Echinocystis lobata, Humulus lupulus,
Parthenocissus quinquefolia și Rubus caesius. Phragmites australis și Rubus caesius, uneori
Petasites hybridus au valori de abundență-dominanță semnificative.
Asociația Salicetum triandrae se încadrează în tipul de habitat: Tufărișuri de salcie (Salix
triandra) (cod: R4416). Acest tip de habitat corespunde cu: Emerald-!44.1 Riparian willow
31
formations, Corine-44.121 Almond willow-osier scrub, Palearctic Habitats 1999-44.121 Almond
willow-osier scrub, Eunis-F9.121 Almond willow-osier scrub.
Fig. 13. Tufărișuri de salcie din cursul mijlociu al văii Nirajului
Salici-Populetum Meijer-Drees 1936

Fitocenozele asociației Salici-Populetum (Fig. 14.) apar sub forma unei benzi înguste care
însoțește cursul apei la altitudinea de 320-350 m.s.m.. Cu secole în urmă, marile păduri de luncă au
fost edificate de Salix alba, Salix fragilis, Alnus glutinosa, Populus alba și Populus nigra. În
asociația Salici-Populetum au fost identificate 98 de specii de plante vasculare (Tab. 3. B din
anexă). Stratul arborilor este rar cu o închegare a coronametului de 0.5-0.6. În unele locuri se
observă succesiunea vegetației de la tufărișurile de salcie spre păduri aluvionale (rel. 6, lângă
localitatea Dumitrești, cu închegarea arborilor sub 0.5). În stratul arborilor întâlnim Populus alba,
P. nigra, Salix alba, S. fragilis și S. x rubens. Diametrul arborilor variază între 30-80 cm și au o
înălțime de 18-23 m. În stratul arbustiv și în subarboret sunt prezente: Alnus glutinosa, Salix
fragilis, S. triandra, S. viminalis, S. purpurea ssp. lambertiana, Cornus sanguinea, Euonymus
europaea, Ligustrum vulgare, Sambucus nigra, Corylus avellana, Crataegus monogyna și Prunus
spinosa. Plantele volubile și agățătoare sunt bine reprezentate: Rubus caesius, Echynocystis lobata,
Clematis vitalba, Humulus lupulus, Parthenocissus quinquefolia, Fallopia baldschuanica și
Calystegia sepium. În stratul ierbos diferite specii higrofile sunt prezente: Cnidium dubium,
Polygonum hydropiper, Angelica sylvetris, Cirsium palustre, Carex riparia, Lysimachia vulgaris,
Petasites hybridus și Mentha aquatica. Specia hidrofilă Phragmites australis este de asemenea
prezentă.
Pădurile de luncă de Salici-Populetum Meijer-Drees 1936 (Syn.: Salicetum albae Issler 1924
s.l.=Salicetum albae-fragilis R. Tüxen 1937) aparține de tipul de habitat: Păduri danubiene de
luncă de salcie albă (Salix alba) cu Rubus caesius (cod: R4407). Habitatul prioritar corespunde cu:
Natura 2000-92A0 Salix alba and Populus alba galleries Emerald-!44.66 Ponto-Sarmatic mixed
32
poplar riverine forest, Palearctic Habitats-44162 Pontic willow galleries, Eunis-G1.1142 Ponto-
sarmatic steppe willow galleries.
Fig. 14. Păduri danubiene de luncă de salcie albă cu Rubus caesius din cursul mijlociu al văii Nirajului
33
Carpino-Fagetum Paucă 1941
Pădurile de carpen și fag (Fig. 15.) aflate pe arii restrânse (sub 5% din habitatele de pădure),
s-au instalat în zone cu acces limitat, în văile înguste ale pâraielor care străbat pădurile, la o
altitudine de 380-480 m.s.m. pe luvisol. În asociația Carpino-Fagetum au fost identificate 59 sp. de
plante vasculare (Tab. 4. A din anexă). Arboretul dens are o închegare de 0.8-0.9 și este dominat de
Fagus sylvatica și Carpinus betulus. Vârsta acestor păduri este între 65 și 110 de ani. Diametrul
fagului este între 10-65 cm, iar înălțimea este de 10-28 m. Diametrul carpenului este între 20-40 cm,
iar înălțimea este de 15-22 m. În compoziţia arboretului, pe lângă speciile dominante se regăsesc:
Quercus petraea, Acer pseudoplatanus și A. campestre. Stratul arbuştilor lipseşte sau este foarte
slab dezvoltat. În stratul ierbos se regăsesc puieţii speciilor dominante, plus: Crataegus monogyna,
Euonymus verrucosa, Rosa canina, Rubus caesius, Sambucus nigra, Staphylea pinnata. Stratul
ierbos este bine dezvoltat, cu o acoperire între 5-80%. Procentul ridicat al humusului de tip mull din
sol este indicat de prezenţa unor plante ierboase ca: Aegopodium podagraria, Asarum europaeum,
Anemone nemorosa, Dentaria bulbifera, Euphorbia amygdaloides, Galeobdolon luteum, Geranium
robertianum, Hedera helix, Lathyrus vernus, Melica uniflora.
Fig. 15. Păduri dacice de fag și carpen cu Carex pilosa din cursul mijlociu al văii Nirajului
Asociația reprezintă următorul tip de habitat: Păduri dacice de fag (Fagus sylvatica) și
carpen (Carpinus betulus) cu Carex pilosa (cod: R4119). Acest tip de habitat corespunde cu:
Natura 2000-9130 Asperulo-Fagetum beech forests, Emerald-!41.2 Beech forests, Corine-,
Palearctic Habitats-41.1D22 Dacian hairy sedge beech-hornbeam forests, Eunis-G1.6D22 Dacian
hairy sedge beech/hornbeam.
34
Carpino-Quercetum petraeae Borza 1941
(Syn.: Querco petraeae-Carpinetum Soó et Pócs 1957)
Fitocenozele acestei asociaţii (Fig. 16. și 17.) provin din gorunete, ca urmare a defrişării
preferențiale a gorunului. Fitocenozele studiate de noi sunt prezente îndeosebi pe pante puţin sau
moderat înclinate (5°-20°), la o altitudine de 400-500 m.s.m., pe pante cu expoziţii în special
nordice și cu soluri luvice, slab acide.
Fig. 16. Păduri dacice de gorun, fag și carpen cu Lathyrus hallersteinii din cursul mijlociu al văii Nirajului
35
Fig. 17. Păduri dacice de gorun, fag și carpen cu Lathyrus hallersteinii din cursul mijlociu al văii Nirajului
Acestea ocupă cea mai mare suprafață (aproximativ 80%) din habitatele forestiere studiate.
În văile pâraielor, pe versanții umbriți cu o înclinare mai mare (10°-30°) sau la altitudini mai mari
(500-600 m) fagul poate atinge valori de abundenţă-dominanţă de la 1 până la 3. În cele 88 de
relevee încadrate în asociația Carpino-Quercetum au fost identificate 118 sp. de plante vasculare
(Tab. 4. B din anexă). Închegarea coronamentului variază între 0.6-0.9 și este dominat de gorun și
carpen sau fag ocazional. Stratul arborescent include și alte specii lemnoase: Cerasus avium, Tilia
cordata, Quercus robur, Populus tremula, Acer campestre pe versanții nordici, nord-vestici și nord-
estici, fără Tilia cordata pe cei sudici, sud-vestici și sud-estici. Vârsta arborilor de carpen și gorun
variază între 20 și 135 de ani. Gorunul are diametrul între 15-100 cm și înălțimea de 15-30 m.
Diametrul carpenului variază între 5-40 cm iar înălțimea între 5-25 m. Stratul arbuștilor lipsește sau
este slab dezvoltat, cu o acoperire de 0-20%. Stratul ierbos are o acoperire între 5-90%, fiind
prezente specii ale florei de mull: Asarum europaeum, Galeobdolon luteum, Galium odoratum,
Stellaria holostea, Polygonatum multiflorum, Pulmonaria officinalis.
Datorită faptului că Lathyrus hallersteinii a fost identificat doar într-un singur releveu (dintr-
un total de 88. rel.) nu am încadrat fitocenozele acestei asociații în Lathyro hallersteinii-
Carpinetum, așa cum o fac mai mulți fitosociologi.
Asociația Querco petraeae-Carpinetum Soó et Pócs 1957 formează următorul tip de habitat:
Păduri dacice de gorun (Quercus petraea), fag (Fagus sylvatica) și carpen (Carpinus betulus) cu
Lathyrus hallersteinii (cod: R4124), care corespunde cu: Natura 2000-91 Y0 Dacian oak-hornbeam
forests, Emerald-!41.2 Oak-hornbeam forests, Corine-, Palearctic Habitats-41.2C12 Dacian
Lathyrus hallersteinii oak-hornbeam forests, Eunis-G1.A1C1 Dacian oak-hornbeam forests.
36
Genisto tinctoriae-Quercetum petraeae Klika 1932
subas. melicetosum uniflorae (Gergely 1962) Sanda et Popescu 1999
(Syn.: Melico uniflorae-Quercetum petraeae Gergely 1962)
Pădurile din această subasociație (Fig. 18.) sunt instalate pe coamele dealurilor (500-550
m.s.m.) pe luvisol. Reprezintă aproximativ 8% din habitatele forestiere studiate. În pădurile de
gorun au fost identificate 75 sp. de plante vasculare (Tab. 5. A din anexă). Stratul arborescent este
rar, cu o închegare a coronamentului de 0.6-0.7. În componenţa stratului arborescent domină
Quercus petraea la care se mai adaugă Carpinus betulus, Acer campestre. Pe versanții nordici şi
nord-estici, pe lângă speciile enumerate mai sus, apar diseminat Tilia cordata, Cerasus avium şi
Sorbus torminalis. Vârsta arborilor din aceste păduri este între 95 și 110 ani. Diametrul gorunului
este între 20-70 cm, înălțimea 22-28 m. Stratul arbustiv lipsește sau este slab dezvoltat, având o
acoperire de 0-5%. Stratul ierbos este bine dezvoltat, acoperirea variază între 40-90%. Plante
indicatoare de soluri humice prezente în stratul ierbos sunt: Anemone nemorosa, Dentaria bulbifera,
Euphorbia amygdaloides, Galeobdolon luteum, Geranium robertianum, Lathyrus vernus, Melica
uniflora.
Fig. 18. Păduri dacice de gorun și fag cu Festuca drymeia din cursul mijlociu al văii Nirajului
Asociația Genisto tinctoriae-Quercetum petraeae Klika 1932 (Syn.: Luzulo albidae-

Quercetum petraeae (Hillitzer 1932) Passarge 1953 em. R. et Z. Neuhäusl 1967) constituie tipul de
habitat: Păduri dacice de gorun (Quercus petraea) și fag (Fagus sylvatica) cu Festuca drymeia
(cod: R4129). Corespondențe: Emerald-!41.2 Oak-hornbeam forests, Palearctic Habitats-41.7A151.
37
Getic pre-Carpathic Festuca drymeia oak forest, Eunis-G1.8713. Pre-Carpathian beech sessile oak
forest.
Pruno spinosae-Crataegetum (Soó 1927) Hueck 1931

Tufărişurile de Crataegus monogyna şi Prunus spinosa (Fig. 19.) au fost întâlnite în locurile
pădurilor defrişate, la marginea pădurilor și pe coastele însorite. Pe lângă cele două specii
edificatoare, în stratul arbustiv, au fost identificate: Acer campestre, A. platanoides, Cerasus avium,
Clematis vitalba, Cornus sanguinea, Euonymus europaea, Euonymus verrucosa, Ligustrum
vulgare, Quercus robur, Rosa canina, Viburnum opulus.
Fig. 19. Tufărișuri ponto-panonice de porumbar și păducel din cursul mijlociu al văii Nirajului
38
În cele 14 relevee efectuate au fost identificate 112 specii (Tab. 5. B din anexă), ilustrând
astfel poziția la nivel de ecoton a fitocenozelor. În stratul ierbos abundă speciile claselor Molinio-
Arrhenatheretea şi Festuco-Brometea, conferind un caracter mezofil şi xerofil fitocenozelor
studiate.
Asociația Pruno spinosae-Crataegetum (Soó 1927) Hueck 1931 aparține de tipul de habitat:
Tufărișuri ponto-panonice de porumbar (Prunus spinosa) și păducel (Crataegus monogyna)
(cod: R3122). Corespondențe: Natura 2000-40A0* Subcontinental peri-Pannonic scrub, Emerald-
31.8B1 Pannonic and sub-Pannonic thickets, Corine-31.8B3 South-eastern sub-Mediterranean,
Palearctic Habitats-31.8B131 Peri-Pannonic hawthorn-blackthorn scrub, Eunis-F3.241 Central
European subcontinental thickets.
După alți autori (Gafta et Mountford, 2008) asociația nu este indicată în acest tip de habitat,
deoarece distribuția sa depășește suprafața peri-panonică.
3.3.3. Caracterizarea calitativă a fitocenozelor lemnoase
Bogăția floristică (apreciată ca număr absolut de specii de plante în totalul releveelor)

diferă în cele 6 asociații vegetale: Salicetum triandrae Malcuit 1929: 50 de specii, Salici-Populetum
Meijer-Drees 1936: 98 sp., Carpino-Fagetum Pauca 1941: 59 sp., Carpino-Quercetum petraeae
Borza 1941: 118 sp., Genisto tinctoriae-Quercetum petraeae Klika 1932 subas. melicetosum
uniflorae (Gergely 1962) Sanda et Popescu 1999: 75 sp. și Pruno spinosae-Crataegetum (Soó
1927) Hueck 1931: 112 sp.. Numărul de specii crește odată cu creșterea suprafeței ocupate de
fitocenozele studiate și de stadiul lor evolutiv, respectiv de gradul intervenției umane. Asociația
Carpino-Quercetum petraeae ocupă cea mai mare suprafață (aproximativ 80%) din habitatele
forestiere din zona de studiu (Domokos et Cristea, 2013) și deține și maximul de specii.
Analizând bogăția floristică a releveelor efectuate în păduri (400 m2) (Fig. 20.), constatăm
un număr semnificativ mai mare de specii în pădurile de salcie albă, față de celelalte habitate de
pădure (Kruskal-Wallis, H = 20,49, p = 0,00013).
Valorile medii ale bogăției floristice în aceste relevee sunt următoarele: Salici-Populetum-32 sp.,
Carpino-Fagetum-23 sp., Carpino-Quercetum petraeae-20,5 sp., Genisto tinctoriae-Quercetum
petraeae subas. melicetosum uniflorae-28,5 sp..
Pentru a putea compara bogăția floristică și distribuția abundențelor speciilor în toate cele 6
asociații a fost estimată diversitatea floristică (Fig. 21.) la nivelul releveelor pe baza indicelui 1/D
(inversul indicelui lui Simpson). În urma acestei analize constatăm că pădurile de salcie albă
prezintă o diversitate floristică semnificativ mai mare, față de celelalte habitate studiate (Kruskal-
Wallis, H = 41,54, p < 0,00001).
Valorile medii ale diversității floristice în cele 6 asociații sunt următoarele: Salicetum
triandrae-4,89, Salici-Populetum-9,64, Carpino-Fagetum-3,77, Carpino-Quercetum petraeae-4,47,
Genisto tinctoriae-Quercetum petraeae subas. melicetosum uniflorae-3,43, Pruno spinosae-
Crataegetum-3,03.
Este important de remarcat că fitodiversitatea este semnificativ mai mare în carpino-
gorunete, față de gorunete (z = -3.49, p = 0.00048) și carpino-făgete (z = -2.09, p = 0.03632) în
ciuda faptului că acestea din urmă prezintă a bogăție floristică mai mare. Acest lucru se datorează
repartiției mai echilibrate a abundențelor de specii în carpino-gorunete decât în gorunete (unde
39
codomină cele două specii edificatoare: Quercus petraea și Melica uniflora) și carpino-făgete
(păduri tinere formate în văile abrupte).
Fig. 20. Bogăția floristică în diferite fitocenoze studiate, ilustrată prin mediane (linii orizontale), valori minime și
maxime (linii scurte orizontale) și cvartile de 25-75% (cu gri); literele diferite înseamnă diferențe semnificative;
Prescurtări: SP-Salici-Populetum, CF-Carpino-Fagetum, CQ-Carpino-Quercetum petraeae, GQmu-Genisto
tinctoriae-Quercetum petraeae subas. melicetosum uniflorae
Fig. 21. Diversitatea floristică la nivelul releveelor în diferite fitocenoze studiate, ilustrată prin mediane (linii
orizontale), valori minime și maxime (linii scurte orizontale) și cvartile de 25-75% (cu gri); literele diferite înseamnă
diferențe semnificative; Prescurtări: St-Salicetum triandrae, SP-Salici-Populetum, CF-Carpino-Fagetum, CQ-
Carpino-Quercetum petraeae, GQmu-Genisto tinctoriae-Quercetum petraeae subas. melicetosum uniflorae, PC-Pruno
spinosae-Crataegetum
Spectrul bioformelor a fost realizat prin metoda Diemont. Așa cum era de așteptat, în toate
cazurile domină fanerofitele (Ph), fiind urmate de hemicriptofite (H) (Fig. 22.).
Valorile Ka variază între 12 și 55.8%, ceea ce înseamnă că majoritatea asociațiilor sunt bine
conservate. Pădurile de luncă și tufărișurile de sălcii, însă, prezintă o presiune antropică puternică
(Tab. 6.), căreia i se adaugă și acțiunea distructivă a viiturilor.
Spectrul geoelementelor arată dominanța speciilor eurasiatice (Eua). Cele europene (E) și
central-europene (Ec) sunt de asemenea bine reprezentate (Fig. 23.).
40
Fig. 22. Spectrul bioformelor; Prescurtări: Ph-fanerofite, Ch-camefite, H-hemicriptofite, G-geofite, Th-terofite anuale,
TH-terofite bianuale
Tabelul 6. Valorile indicelui altitudinal (Ka) și ale indicelui de diploidie (I.D.)

Asociația / subasociația Ka I.D.
Salicetum triandrae 55% 0.72
Salici-Populetum 55.8% 1.13
Pruno spinosae-Crataegetum 28.8% 1.23
Carpino-Fagetum 12% 1.05
Carpino-Quercetum petraeae 21.1% 0.84
Melico uniflorae-Querceto petraeae 22.8% 1.31
Fig. 23. Spectrul geoelementelor; Prescurtări: Cp-circumpolare, Eua-eurasiatice, E-europene, Ec-central-europene,

sM-submediteraneene, M-mediteraneene, PM-mediteranean pontice, P-pontice, Ppn-ponto-panonice, DB-daco-
balcanice, D-dacice, End. carp.-endemite carpatice, Atl-M-atlantico-mediteraneene, Carp-balc-carpato-balcanice, Alp-
alpine, Cosm-cosmopolite, Adv-adventive
41
Habitatele studiate oferă adăpost pentru un număr de 14 taxoni de plante periclitate, rare,
vulnerabile endemice și relicte: Dentaria glandulosa (End. carp.); specii înregistrate în Lista Roșie
din România (Oltean et al., 1994): Neottia nidus-avis, Platanthera bifolia, Cephalanthera
damasonium, Lilium martagon; specii cu areale de distribuție mai restrânse: Lathyrus hallersteinii,
Crocus vernus (Carp-balc), Helleborus purpurascens (DB), Melampyrum bihariense (DB); specii
din categoria de plante periclitate în perimetrul Carpaților, dar nu și în România (Witkowski et al.,
2003): Erythronium dens-canis, Adonis aestivalis; specii aflate pe Lista Roșie UICN: Alnus
glutinosa; specii relicte (Sârbu et al., 2013): Sanicula europaea-relict terțiar, Cnidium dubium-relict
posibil glaciar (Fig. 24-28).
Fig. 24. Platanthera bifolia, Helleborus purpurascens și Lilium martagon în carpino-gorunetele de pe cursul mijlociu al
văii Nirajului
42
Fig. 25. Aspect prevernal din interiorul pădurii La Săgeata (Adrianu Mare)-covor ierbos cu Dentaria glandulosa
Fig. 26. Lathyrus hallersteinii (specie rară în regiune) și Melampyrum bihariense la margini de pădure
43
Fig. 27. “Covor albastru” format de Crocus vernus și Scilla bifolia în pădurea Păsăreni
Fig. 28. Sanicula europaea (relict terțiar) și Cephalanthera damasonium cu fructe
44
Spectrul categoriilor ecologice pentru umiditatea edafică (U) arată faptul că, asociația Carpino-
Fagetum reprezintă tipul de habitat cel mai umed dintre pădurile de foioase. În lunca Nirajului sunt
prezente câteva specii higrofile (U4.5, 5) și hidrofile (U6). În cazul tufărișurilor de porumbar și
păducel alternează caracterul xerofil cu cel mezofil (Fig. 29.).
Fig. 29. Spectrul categoriilor ecologice pentru umiditatea edafică (U); Prescurtări: 1-xerofile, 1,5-2-xero-mezofile,
2,5-3-mezofile, 3,5-4-mezo-higrofile, 4,5-5-higrofile, 6-hidrofile, 0-eurihidre
Spectrul categoriilor ecologice pentru temperatură (T) și reacția solului (R) reflectă
valorile generale și locale ale factorilor de mediu. Astfel din punct de vedere al temperaturii domină
micro-mezotermele (T2.5, 3) (Fig. 30.).
Fig. 30. Spectrul categoriilor ecologice pentru temperatura aerului (T); Prescurtări: 1-criofile, 1,5-2-microterme, 2,5-
3-micro-mezoterme, 3,5-4-moderat termofile, 4,5-5-termofile, 0-euriterme
45
În ceea ce privește reacția solului speciile din categoria acido-neutrofile (R3), slab acid-
neutrofile (R4) și euriionice (R0) au un procentaj mai mare (Fig. 31.).
Fig. 31. Spectrul categoriilor ecologice pentru reacția solului (R); Prescurtări: 1-puternic acidofile, 2-acidofile, 3-
acido-neutrofile, 4-slab acid-neutrofile, 5-neutro-bazifile, 0-amfitolerante
Valorile I.D. variază între 0.72 și 1.31. Cea mai mică valoare a indicelui a fost obținută
pentru asociația pionieră Salicetum triandrae (Fig. 32., Tab. 6.). Pădurile de stejar și carpen au
valoarea I.D. apropiată de cea a asociației Salicetum triandrae. Poliploidia oferă o rezistență sporită
și o capacitate competitivă mai mare pentru specii (Cristea et al., 2004).
Fig. 32. Spectrul cariologic; Prescurtări: D.-specii diploide, P-specii poliploide; D.-P.-specii diplo-poliploide, ?-specii
pentru care nu se cunoaște numărul de cromozomi
Valoarea scăzută a indicelui sugerează faptul că asociația Carpino-Quercetum petraeae a

evoluat sub presiunea puternică a unor factori perturbatori. Din păcate, pădurile au suferit schimbări
46
grave în ultimele decenii până în anul 2008 din cauza pășunatului intensiv în pădure, defrișarea și
exploatarea lemnului. Creasta dealurilor, caracterizată prin subasociația melicetosum uniflorae și
văile abrupte cu asociația Carpino-Fagetum reprezintă locuri mai puțin accesibile față de
fragmentele de pădure aflate în apropierea localităților, astfel încât acestea prezintă valori I.D. mai
mari.
Analiza categoriilor economice relevă numărul mare de specii melifere (Me.) și medicinale
(Md.), cu maximul în carpino-gorunete, urmate de zăvoaie și tufărișuri (Tab. 7.).
Tabelul 7. Distribuția categoriilor economice

Asociația/ Al. Fr. Me. Md. In. Tx.
categorii
cu. ar. ol. 1 2 3 4 1 2 3 4 lm. ca. ch. cl. tc. te.
economice
CF 3 - 1 1 - - - - 14 - - 9 5 - 1 - 6 - 13
CQ 11 - 1 2 2 1 - 4 29 1 - 27 9 3 2 - 14 1 28
GQmu 4 - - 1 1 1 - 1 14 - - 11 4 1 - - 4 - 14
PC 7 1 1 3 2 2 1 4 24 1 - 17 4 1 1 - 8 - 13
St 3 2 1 1 3 1 1 1 12 2 - 13 5 3 - 1 5 1 8
SP 4 2 1 4 6 - - 2 24 2 1 20 8 5 2 1 9 1 17
Prescurtări utilizate: Al.-alimentare: cu.-culinare, ar.-aromatice și condimentare, ol.-oleaginoase;

Fr.-furajere: 1-cu valoare nutritivă slabă, 2-cu valoare nutritivă mediocră, 3-cu valoare nutritivă
bună, 4-cu valoare nutritivă foarte bună; Me.-melifere: 1-cu pondere apicolă mică, 2-cu pondere
apicolă mediocră, 3-cu pondere apicolă mare, 4-cu pondere apicolă foarte mare; Md.-medicinale;
In.-industriale: lm.-utilizate în industria lemnului, ca.-utilizate în industria casnică, ch.-utilizate în
industria chimică, cl.-utilizate în industria celulozei și hârtiei, tc.-tinctoriale și tanante, te.-bogate în
fibre textile; Tx.-toxice; De.-decorative.
În cursul mijlociu al Văii Nirajului, pe baza studiilor fitocenologice proprii, au fost

identificate 6 asociații lemnoase. Doar unul dintre aceste tipuri de habitate este de interes comunitar,
a cărui conservare necesită desemnarea de arii speciale de conservare, în conformitate cu Directiva
Habitate și anume habitatul R4407 Păduri-danubiene de salcie albă (Salix alba) cu Rubus caesius.
Habitatele studiate oferă adăpost pentru un număr de 14 taxoni de plante cu importanță
sozologică.
Indicele altitudinal sugerează un puternic impact în tufărișurile de salcie și pădurile de salcie
albă, pe când în pădurile de foioase și tufărișurile de porumbar și păducel această influență
antropică este moderată.
Indicele de diploidie are valoare cea mai mică în asociația pionieră Salicetum triandrae,
situație conformă cu datele din literatură.
Rezultatele analizelor efectuate vor furniza informații în stabilirea unui plan de management
viabil și aplicabil pentru aria de protecție specială avifaunistică deja existentă.
47
IV. COMUNITĂŢI DE PĂSĂRI TIPICE VEGETAŢIEI
LEMNOASE DIN CURSUL MIJLOCIU AL VĂII NIRAJULUI
4.1. Studiul calitativ al avifaunei din cursul mijlociu al văii Nirajului
4.1.1. Materiale și metode

Pentru analiza calitativă a avifaunei a fost utilizată metoda transectului liniar de lăţime
nelimitată, în cazul lizierelor de păduri, al zăvoaielor și răchitișurilor din lunci, al habitatelor
deschise, în intravilan (inclusiv livezile), respectiv metoda observaţiei de la punct fix cu raza
nelimitată, în interiorul pădurilor.
Identificarea păsărilor s-a realizat prin observarea directă, precum și pe baza sunetelor și
cântecelor. Datele au fost colectate în perioada 2007-2012, în toate lunile anului. Stabilirea
structurii taxonomice a avifaunei, denumirile ştiinţifice şi încadrarea sistematică a fost realizată
după Hamlyn Guide (Bruun et al., 1999). Pentru fiecare specie s-a notat categoria fenologică,
originea zoogeografică (Voous, 1960), regimul trofic (Shaw et Perrins, 1998), statutul protectiv,
locurile de hrănire și de cuibărire, tipul cuibului.
Analiza statutului protectiv al avifaunei a fost realizată conform: O. U. 57/2007, privind
regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice; L.
13/1993-pentru aderarea României la Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor
naturale din Europa, adoptată la Berna (19 septembrie 1979); Directiva privind conservarea
păsărilor sălbatice (79/409/CEE) și L. 13/1998-pentru aderarea României la Convenţia privind
conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice, adoptată la Bonn (23 iunie 1979).
4.1.2. Rezultate și discuții

4.1.2.1. Compoziția specifică și taxonomică a avifaunei
Au fost identificate 114 sp. de păsări (Tab. 7. din anexă), a căror prezență a fost reconfirmată
timp de mai mulți ani (2005-2012). Speciile identificate reprezintă 30,5% din avifauna României și
21,7% din cea a Europei. Ele au fost incluse în 13 ordine și 35 de familii.
Cel mai bine reprezentat ordin este cel al paseriformelor cu 69 sp. (Fig. 33.), urmat de
falconiforme (11 sp.), piciforme (8 sp.), strigiforme (5 sp.) și columbiforme (4 sp.). Ciconiiformele,
galliformele, charadriiformele și coraciiformele sunt reprezentate fiecare prin câte 3 sp.. Mai puțin
reprezentate sunt gruiformele (2 sp.), anseriformele (Anas platyrhynchos), cuculiformele (Cuculus
canorus) și caprimulgiformele (Caprimulgus europaeus).
Comparând această structură cu rezultatele altor studii care au vizat avifauna unor regiuni cu
suprafețe mari din țara noastră (Munteanu, 2000, Trelea, 2002, Rang, 2002, David, 2008a, 2008b,
Moga 2009), diferențe există la nivelul structurii taxonomice și compoziției specifice, datorită
rețelei hidrografice mai bogate ale acestor regiuni. Prezența habitatelor umede face posibilă
răspândirea unor specii legate de apă din ordinele gaviiformelor, podicipediformelor,
ciconiiformelor, anseriformelor, gruiformelor și al charadriiformelor, specii nereprezentative pentru
cursul mijlociu al văii Nirajului.
48
Fig. 33. Compoziția pe ordine a avifaunei din zona de studiu
4.1.2.2. Analiza fenologică a avifaunei

Analiza fenologică arată numărul mai mare de specii cuibăritoare (92 sp.) față de cele care
nu cuibăresc în zona de studiu (22 sp.) (Fig. 34.). Speciile care nu cuibăresc în zona de studiu
aparțin la 10 familii, una dintre aceste familii fiind compusă din specii exclusiv neclocitoare
(Ardeidae, prin specia Ardea cinerea).
Fig. 34. Raportul dintre speciile cuibăritoare și cele care nu cuibăresc în zona de studiu
Dintre speciile care cuibăresc în zona de studiu, numărul cel mai mare îl au oaspeții de vară
(51 sp.) (Fig. 35.). Ei sunt urmați în număr de cele sedentare (39 sp.). Acest lucru arată capacitatea
zonei de studiu de a susține avifauna atât din punct de vedere al reproducerii, cât și din cel al
hrănirii.
Fig. 35. Compoziția avifaunei în funcție de categoriile fenologice ale păsărilor; Prescurtări: OVC-oaspete de vară
clocitor, SC-sedentar clocitor, P-specie de pasaj, OI-oaspete de iarnă, MP-migrator parțial
49
Cele mai multe dintre speciile clocitoare, preferă pădurile de foioase ca și habitate de
reproducere (50 sp.) (Fig. 36.).
Un rol important în susținerea speciilor clocitoare din toate categoriile fenologice îl au
pădurile, tufărișurile, zăvoaiele și zona intravilană.
Un caz special este Carduelis carduelis, care deși este prezentă tot anul, încă nu au fost
semnalate exemplare cuibăritoare în zona studiată.
Fig. 36. Numărul speciilor clocitoare în funcție de preferințele de cuibărire; Prescurtări: Mal-malul Nirajului, Veg.
pal.-vegetație palustră (stufăriș), Z-zăvoaie din lunca Nirajului, PDF-păduri de foioase, Tuf.-tufărișuri din zona colinară,
I-mediul intravilan (inclusiv livezile), Pl. con./Înr.-plantații de conifere și înrășinări artificiale, Paj.-pajiști (inclusiv
pășuni și fânețe), Ter. agr.-terenuri agricole
Raportul dintre oaspeții de vară și speciile sedentare este mai echilibrat în pădurile de
foioase, zăvoaie, tufărișuri și pe terenuri agricole (Fig. 37.).
Fig. 37. Ponderea speciilor de păsări clocitoare în funcție de categoriile fenologice și preferințele față de locurile de
cuibărire; Prescurtări: MP-migrator parțial, SC-sedentar clocitor, OVC-oaspete de vară clocitor; Mal-malul Nirajului,
Veg. pal.-vegetație palustră (stufăriș), Z-zăvoaie din lunca Nirajului, PDF-păduri de foioase, Tuf.-tufărișuri din zona
colinară, I-mediul intravilan (inclusiv livezile), Pl. con./Înr.-plantații de conifere și înrășinări artificiale, Paj.-pajiști
(inclusiv pășuni și fânețe), Ter. agr.-terenuri agricole
50
În mediul intravilan cuibăresc mai multe specii sedentare, pe când plantațiile de conifere și
pădurile cu înrășinări artificiale au ca specii cuibăritoare doar pe cele sedentare. Numărul mai mare
al sedentarelor clocitoare este legat de relativa uniformitate a condițiilor de viață. În vegetația
palustră cuibăresc exclusiv oaspeți de vară, iar malul apei și pajiștile au cu o pondere mai mare
această categorie fenologică. Condițiile de viață se modifică odată cu înghețul și scăderea bruscă a
temperaturii, ceea ce obligă păsările să migreze din aceste locuri în alte zone cu condiții ecologice
mai favorabile și surse de hrană mai accesibile.
Speciile Turdus merula și T. pilaris sunt migratoare parțiale în zona de studiu, cea din
urmă fiind întâlnită în special iarna, în număr foarte mare (sute de exemplare).
Ciconia nigra este specie de pasaj, care cuibărește în cursul superior al Nirajului și nu în
cadrul zonei studiate. Au fost semnalate de-a lungul anilor câte 2-3 perechi cuibăritoare.
Speciile de pasaj (12 sp.) au fost observate toamna, în păduri și tufărișuri, pe pajiști și pe
terenurile agricole și în mediul intravilan (Hippolais icterina, Phylloscopus trochilus, Regulus
regulus, R. ignicapillus, Ficedula hypoleuca, F. parva, Loxia curvirostra). Doar câteva dintre
speciile de pasaj au fost semnalate în zonele umede și/sau în zăvoaiele de luncă din zona de studiu
(Ardea cinerea, Ciconia nigra, Falco vespertinus, Motacilla cinerea). Stârcul cenușiu a fost
observat regulat pe timpul verii, în diferite habitate din zona de studiu, într-un număr redus de doar
câteva exemplare necuibăritoare, hoinare sau aflate în trecere. Motacilla cinerea este o specie de
pasaj, care cuibărește în număr mic pe cursul superior al Nirajului, fiind semnalată cel mai aproape
de zona studiată, lângă Mătrici și Eremitu. Anthus pratensis și A. spinoletta migrează regulat (anual)
prin zonă. A. pratensis uneori formează stoluri de 10-12 exemplare, dar, de obicei cele două specii
au fost observate fiecare în grupuri de 2-5 exemplare, aflându-se în pasaj pe timpul toamnei.
Dintre falconiforme au fost observați următorii oaspeți de iarnă: Buteo lagopus, Cyrcus
cyaneus și Falco columbarius. Turdus viscivorus cuibărește în regiuni mai înalte, dar pe timpul
iernii coboară în regiunile mai joase, fiind observată în stoluri mai mici și în zona de studiu. Oaspeți
de iarnă frecvent întâlniți sunt Bombycilla garrulus, Fringilla montifringilla, Parus ater, Pyrrhula
pyrrhula și Carduelis flammea.
4.1.2.3. Analiza zoogeografică

Ca origine zoogeografică speciile identificate de noi aparțin la 13 tipuri avifaunistice (Fig.
38.) din cele 33 existente în Europa (descrise de Voous, 1960) și cele 24 de tipuri descrise în
România (Munteanu, 1974).
Speciile de origine palearctică (Pal, 49 sp.) își au originea în sectorul eurasiatic al regiunii
holarctice, fiind adaptate unor condiţii foarte variate de mediu, ceea ce le face predominante net faţă
de celelalte categorii.
Numărul mare a speciilor de origine europeană (E, 19 sp.) arată apartenența zonei de
continentul european, majoritatea fiind specii prezente în pădurile europene: Aquila pomarina,
Pernis apivorus, Crex crex, Picus viridis, Dendrocopos medius, Lullula arborea, Anthus pratensis,
Oriolus oriolus, Acrocephalus palustris, Hippolais icterina, Sylvia atricapilla, Ficedula hypoleuca,
F. albicollis, Saxicola rubetra, Erithacus rubecula, Turdus merula, T. philomelos, Parus caeruleus,
Fringilla coelebs.
51
Fig. 38. Ponderea speciilor de păsări din zona de studiu în funcție de originea zoogeografică; Prescurtări: Pal-
palearctic, E-european, ET-europeo-turkestanic, H-holarctic, LV-lumea veche, Si-siberian, TM-turkestano-
mediteranean, M-mediteranean, SiCa-sibiro-canadian, Pxm-paleoxeromontan, IA-indo-african, Ch/Px-
chinez/paleoxeric, Ar-arctic
Avifauna de tip europeo-turkestanic (ET, 16 sp.) are centrul genetic în zona temperată şi
mediteraneană a Europei şi Asiei de sud-vest şi cuprinde specii care trăiesc în general în câmpii,
zone cu tufişuri rare, în vegetaţia palustră şi câteva specii tipice pădurilor compacte: Perdix perdix,
Columba oenas, Columba palumbus, Streptopelia turtur, Anthus trivialis, Lanius minor, Sturnus
vulgaris, Sylvia communis, Sylvia curruca, Phylloscopus sibilatrix, Muscicapa striata, Turdus
viscivorus, Carduelis chloris, C. carduelis, Carduelis cannabina, Miliaria calandra.
Avifauna de tip holarctic (H, 13 sp.) este caracteristică zonelor reci, temperate şi
subtropicale ale întregii emisfere boreale, ocupând medii foarte diferite: Anas platyrhynchos, Buteo
buteo, Accipiter gentilis, Circus cyaneus, Falco columbarius, Asio otus, Hirundo rustica, Lanius
excubitor, Corvus corax, Troglodytes troglodytes, Regulus ignicapillus, Carduelis flammea, Loxia
curvirostra.
Avifauna tipică lumii vechi (LV, 4 sp.), include păsări cu răspândire largă în Eurasia şi
Africa, unele chiar şi în Australia. Majoritatea acestor specii sunt dependente de zone umede sau de
mediul acvatic: Falco tinnunculus, Coturnix coturnix, Alcedo atthis, Upupa epops.
Avifauna de tip siberian (Si, 4 sp.), este caracteristică zonei boreale a regiunii palearctice,
fiind întâlnită îndeosebi în taiga. Unele specii din această categorie preferă pădurile de conifere și
sunt oaspeți de iarnă: Strix uralensis (sedentar clocitor), Turdus iliacus, T. pilaris (migrator parțial),
Fringilla montifringilla.
Avifauna de tip turkestano-mediteranean (TM, 2 sp.), cuprinde păsări caracteristice
regiunilor din sudul Europei şi a Asiei, cu vegetaţie în general xerofilă, dar şi cu unele bazine
lacustre cu vegetaţie palustră, regiuni care sunt caracterizate de veri secetoase şi călduroase: Athene
noctua și Merops apiaster.
Avifauna de tip mediteranean (M, 2 sp.), este caracteristică teritoriului din jurul Mării
Mediterane, cu excepţia nord-estului Africii. Sunt specii care preferă câmpiile sau terenurile cu
52
vegetaţie rară, reprezentată de tufişuri xerofile, cu un climat caracterizat de veri calde şi ierni blânde
şi umede: Otus scops, Dendrocopos syriacus.
Celelalte categorii sunt reprezentate de câte o singură specie, după cum urmează: avifauna
de tip sibiro-canadian (SiCa, Bombycilla garrulus); avifauna de tip paleoxeromontan (Pxm,
Phoenicurus ochruros); avifauna de tip indo-african (IA, Streptopelia decaocto); avifauana de tip
chinez/paleoxeric (Ch/Px, Phasianus colchicus); avifauna de tip arctic (Ar, Buteo lagopus).
4.1.2.4. Analiza trofică

Cele mai multe specii de păsări sunt insectivore (In, 42 sp.), urmate de zoofage-polifage
(ZOO-P, 25 sp.), omnivore (Om, 23 sp.), carnivore-prădătoare (CP, 12 sp.), vegetariene-seminivore
(VS, 11 sp.) și ihtiofage (Ih, o singură specie) (Fig. 39.).
Fig. 39. Ponderea procentuală a speciilor de păsări din zona de studiu în funcție de regimul trofic; Prescurtări: In-
insectivor, ZOO-P-zoofag-polifag, Om-omnivor, CP-carnivor prădător, VS-vegetarian-seminivor, Ih-ihtiofag
Procentajul păsărilor cu regim trofic preponderent insectivor este cel mai mic pe terenurile
agricole (Fig. 40.), acestea fiind locuri frecvent perturbate de activitățile umane, iar pe timpul iernii
sunt acoperite cu un strat de zăpadă. Ponderea insectivorelor este mai mare în vegetația forestieră și
în mediul intravilan unde pupele de insecte sunt accesibile tot anul.
Păsările cu regim trofic zoofag-polifag sunt bine reprezentate în zonele legate de apă (mal și
stufăriș), unde pot consuma pe lângă insecte și alte nevertebrate precum viermi, crustacee, moluște
sau animale vertebrate mai mici (de exemplu pești și amfibieni).
Păsările omnivore, nespecializate pe un anumit tip de hrană, apar în toate locurile de
hrănire.
Procente mai mari ale păsărilor din regimul trofic carnivor-prădător sunt în cazul locurilor
mai deschise, unde viețuitoarele sunt expuse des prădătorilor.
Terenurile agricole, pajiștile, tufărișurile, pădurile de foioase și mediul intravilan oferă sursă
de hrană speciilor cu regim trofic vegetarian-seminivor.
Singura specie cu regim trofic ihtiofag este Alcedo atthis.
Din analiza regimului trofic reiese faptul că oferta de hrană este variată pe terenurile
agricole, în pajiști, în mediul intravilan și în pădurile de foioase.
53
Fig. 40. Ponderea regimului trofic în funcție de locurile de hrănire; Preascurtări: Ih-ihtiofag, VS-viscivor-seminivor,
CP-carnivor-prădător, Om-omnivor, ZOO-P-zoofag-polifag, In-insectivor; Mal-malul Nirajului, Veg. pal.-vegetație
palustră (stufăriș), Z-zăvoaie din lunca Nirajului, PDF-păduri de foioase, Tuf.-tufărișuri din zona colinară, I-mediul
intravilan (inclusiv livezile), Pl. con./Înr.-plantații de conifere și înrășinări artificiale, Paj.-pajiști (inclusiv pășuni și
fânețe), Ter. agr.-terenuri agricole
4.1.2.5. Diversitatea specifică

Au fost stabilite preferințele de cuibărire, habitatele de hrănire și tipurile de cuib pentru
fiecare dintre speciile de păsări observate în zona de studiu (Domokos, 2014). Din aceste date reiese
că cele mai multe specii au fost observate în pădurile de foioase (64 sp.). Vegetația forestieră și
zona intravilană oferă pentru păsări atât suport de cuibărire, cât și de hrănire în timp ce zonele
deschise (pajiștile, terenurile agricole) și malul apei arată o discrepanță între capacitatea de suport
trofic și oferta de nidificație (Fig. 41).
Fig. 41. Numărul speciilor de păsări în funcție de preferințele de hrănire și cuibărire; Prescurtări: Mal-malul Nirajului,
Veg. pal.-vegetație palustră (stufăriș), Z-zăvoaie din lunca Nirajului, PDF-păduri de foioase, Tuf.-tufărișuri din zona
colinară, I-mediul intravilan (inclusiv livezile), Pl. con./Înr.-plantații de conifere și înrășinări artificiale, Paj.-pajiști
(inclusiv pășuni și fânețe), Ter. agr.-terenuri agricole
54
Majoritatea speciilor întâlnite în pădurile de foioase (50 sp.-78%) cuibăresc în aceste păduri
și își găsesc sursă de hrană în aceste habitate (58 sp.-90%).
În mediul intravilan au fost notate 49 sp., dintre care în proporție de 71% (35 sp.) își găsesc
aici un loc de cuibărit, iar 100% își procură hrana aici.
În zăvoaie au fost identificate 56 sp. de păsări, dintre care în proporție de 52% (29 sp.)
cuibăresc aici, iar 89% (50 sp.) își găsesc aici sursa de hrană.
Aproape jumătate (45%) dintre cele 11 sp. întâlnite în stufărișurile de pe malul apei își
construiesc cuibul aici.
Tufărișurile de porumbar și păducel oferă loc de nidificație pentru 44% (19 sp.), din totalul
de 43 sp..
Malul apei oferă loc de cuibărit pentru 4 sp. de păsări (26%), din totalul de 15 sp..
Plantațiile de conifere și pădurile cu înrășinări artificiale oferă loc de nidificație pentru doar
25% (3 sp.) din totalul celor întâlnite aici (12 sp.).
Pajiștile au o bogăție specifică de 52 sp., însă doar 15% (8 sp.) din acestea cuibăresc aici.
Terenurile agricole, la fel ca și pajiștile, oferă sursă de hrană pentru un număr mare de păsări (40
sp.-97%), dar nu și loc de cuibărire (doar pentru 19%-8 sp.).
S-a calculat diversitatea Alfa, Beta și Gamma (Tab. 8.) luându-se în considerare
comunitățile de păsări din următoarele medii de viață existente în zona de studiu: I. apă, malul apei,
stufăriș, sălcișurile și răchitișurile-împreună formează habitatele care se leagă de apă, II. pădurile
de foioase, plantațiile de conifere și înrășinările artificiale-împreună formează habitatele de
păduri, III. tufărișurile, IV. pajiștile, V. mediul intravilan și VI. terenurile agricole.
Tabelul 8. Diversitatea specifică a avifaunei identificate în cursul mijlociu al văii Nirajului

Gamma I. Habitate II. III. IV. V. VI.
diversitatea: 114 legate de apă Păduri Tufărișuri Pajiști Intravilan Terenuri
agricole
Alfa diversitatea 64 67 43 52 49 41
Beta diversitatea
I. Habitate 0,00 0,45 0,44 0,48 0,47 0,52
legate de apă
II. Păduri 0,45 0,00 0,51 0,73 0,43 0,76
III. Tufărișuri 0,44 0,51 0,00 0,45 0,59 0,64
IV. Pajiști 0,48 0,73 0,45 0,00 0,58 0,16
V. Intravilan 0,47 0,43 0,59 0,58 0,00 0,58
VI. Terenuri 0,52 0,76 0,64 0,16 0,58 0,00

agricole
Diversitatea Alfa are valori mai mari în păduri (67 sp.) și în habitatele legate de apă (64 sp.).
Importanța conservativă a habitatelor reiese din analiza diversității Beta după Whittaker (1960)
(Koleff et al., 2003) care arată o asemănare a comunităților de păsări din habitatele legate de apă și
tufărișuri cu celelalte tipuri de habitate. Avifauna pădurilor, însă, este mult diferită de cea a
pajiștilor și a terenurilor agricole, ultimele două asemănându-se foarte mult în compoziție.
Distribuția păsărilor în zona studiu depinde de gradul de acoperire realizat de vegetația
lemnoasă. Astfel, în pădurile de luncă se regăsesc specii care trăiesc și în pădurile de foioase. Dat
55
fiind faptul că tufărișurile de salcie, pădurile de salcie albă și tufărișurile de porumbar și păducel
sunt fitocenoze poziționate la nivel de ecoton, comunitățile de păsări din aceste habitate se
aseamănă foarte mult cu cele din habitatele învecinate (păduri, pajiști, intravilan și terenuri
agricole).
4.1.2.6. Statutul protectiv al avifaunei

După aderarea României la Uniunea Europeană, în legislația românească Directiva Habitate,
21 mai 1992 și Directiva Păsări, 2 aprilie 1979 au fost ratificate prin Ordonanța de Urgență nr. 57
din 20 iunie 2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a
florei și faunei sălbatice, cu modificările ulterioare. Luând în considerare această O. U. în zona
studiată există un număr de 20 sp. de păsări (17,5% din totalul de specii) a căror conservare necesită
desemnarea ariilor speciale de conservare şi a ariilor de protecţie specială avifaunistică (Tab. 9.).
Dintre acestea, puțin mai mult decât jumătate (11 sp.-55%) utilizează pădurile de foioase ca și sursă
de hrană sau loc de cuibărit.
Pajiștile reprezintă în special habitate de hrănire, pentru 50% din speciile care beneficiază de
protecție prin această O. U. (Fig. 42.).
Unele specii, prin care s-a argumentat desemnarea sitului, au o abundență mare în zona
studiată de noi (Dendrocopos medius, Lanius collurio, L. excubitor, L. minor și Lululla arborea),
altele sunt rarisime (Dendrocopos leucotos, Ficedula albicollis).
Prezența speciilor răpitoare cuibăritoare Aquila pomarina (1 pereche, în total 9 exemplare
observate), Pernis apivorus (1 pereche) și Strix uralensis (7 perechi) subliniază valoarea
conservativă pe care o deține această regiune.
Tabelul. 9. Speciile de păsări din zona de studiu, incluse în anexa A. 3 a O. U. 57/2007;

Nr. Speciile în ordine alfabetică Situaţia Habitatul preferat
crt. speciei
1. Alcedo atthis C I.
2. Anthus campestris C IV.
3. Aquila pomarina C II., IV., VI.
4. Caprimulgus europaeus C II., III., IV.
5. Ciconia ciconia C I., IV., V., VI.
6. Ciconia nigra P I.
7. Circus cyaneus OI I., IV., VI.
8. Crex crex C IV., VI.
9. Dendrocopos leucotos RC II.
10. Dendrocopos medius C II., V.
11. Dendrocopos syriacus C I., II., V.
12. Dryocopus martius C II.
13. Falco vespertinus P I., IV., VI.
14. Ficedula albicollis C II., V.
15. Ficedula parva P II.
16. Lanius collurio C I., III., IV.
17. Lanius minor C I., III., IV.
18. Lullula arborea C I., II., III.
19. Pernis apivorus C I., II., IV., VI.
20. Picus canus C II.
Prescurtări utilizate: C-specie clocitoare, P-specie de pasaj, OI-oaspete de iarnă, RC-specie rară clocitoare; I-Habitate
legate de apă, II.-Păduri, III.-Tufărișuri, IV.-Pajiști, V.-Intravilan, VI.-Terenuri agricole.
56
Fig. 42. Distribuția speciilor de păsări din A. 3 (O. U. 57/2007) în funcție de preferințele de cuibărire și/sau hrănire;
Prescurtări: Mal-malul Nirajului, Veg. pal.-vegetație palustră (stufăriș), Z-zăvoaie din lunca Nirajului, PDF-păduri de
foioase, Tuf.-tufărișuri din zona colinară, I-mediul intravilan (inclusiv livezile), Pl. con./Înr.-plantații de conifere și
înrășinări artificiale, Paj.-pajiști (inclusiv pășuni și fânețe), Ter. agr.-terenuri agricole
De asemenea, au fost semnalate 31 sp. de păsări (27% din totalul de specii) de interes
naţional, care necesită o protecţie strictă (Tab. 10.). Dintre acestea, cele mai multe (21 de specii-
70%) se hrănesc sau cuibăresc tot în pădurile de foioase (Fig. 43.). Specie rară, este Jynx torquilla,
dar cu o prezență constantă, fiind semnalată an de an în zona de studiu.
Tabelul. 10. Specii de interes naţional, care necesită o protecţie strictă (A. 4 B) din O. U. 57/2007
Nr. Speciile în ordine alfabetică Situaţia Habitatul preferat
crt. speciei
1. Aegithalos caudatus C II., III., V.
2. Athene noctua C V.
3. Bombycilla garrulus OI II., V.
4. Carduelis cannabina C I., III., IV., V., VI.
5. Carduelis carduelis C? I., III., IV., V., VI.
6. Carduelis chloris C II., III., IV., V., VI.
7. Carduelis flammea OI IV., VI.
8. Coccothraustes coccothraustes C II., V.
9. Corvus corax C II., IV., VI.
10. Erithacus rubecula C I., II., V.
11. Falco subbuteo C I., II., IV., VI.
12. Falco tinnunculus C I., II., IV., V., VI.
13. Jynx torquilla RC I., II., III.
14. Locustella fluviatilis C I., II.
15. Merops apiaster C III., IV.
16. Miliaria calandra C IV., VI.
17. Motacilla alba C I., V., VI.
18. Motacilla cinerea P I.
19. Motacilla flava C I., IV.
20. Muscicapa striata C II., III.
21. Oriolus oriolus C I., II., III., V.
22. Otus scops C II., V.
23. Phoenicurus ochruros C I., V.
24. Phylloscopus collybita C I., II., III.
25. Phylloscopus sibilatrix C II.
26. Phylloscopus trochilus P I., II., V.
57
27. Picus viridis C I., II., V.
28. Regulus ignicapillus P II.
29. Regulus regulus P II.
30. Sitta europaea C II., V.
31. Upupa epops C I., II., III., IV., V.
Prescurtări utilizate: C-specie clocitoare, P-specie de pasaj, OI-oaspete de iarnă, RC-specie rară clocitoare; I-Habitate
legate de apă, II.-Păduri, III.-Tufărișuri, IV.-Pajiști, V.-Intravilan, VI.-Terenuri agricole.
Locustella fluviatilis, Merops apiaster și Sitta europaea sunt specii frecvent întâlnite în zona
de studiu, ultimele două cu o abundență mare.
Valoarea conservativă a pădurilor reiese nu numai prin numărul de specii ocrotite (Fig. 44.)
pe care le găzduiește, dar și din modul de utilizare a terenurilor în zona studiată. Astfel, pădurile
ocupă doar 22,45% din suprafața zonei de studiu, peisajul fiind dominat de ecosisteme antropizate:
pajiști utilizate ca pășuni sau fânațe (9,92%), terenuri arabile (25,41%), terenuri agricole (22,75%),
terenuri predominant agricole în amestec cu vegetație naturală (22,75%), spațiu urban discontinuu și
spațiu rural (6,45%).
Pe lângă păduri, o importanță conservativă li se datorează pajiștilor, care deși ocupă o
suprafață extrem de redusă față de celelalte habitate (9,92 ha), totuși împreună cu terenurilor
agricole, oferă o sursă de hrană variată multor specii ocrotite din zona de studiu. Importanța
zăvoaielor și mediului intravilan constă în oferta de hrană și de nidificație.
Fig. 43. Distribuția speciilor de interes naţional în funcție de preferințele de cuibărire și/sau hrănire; Prescurtări: Mal-
malul Nirajului, Veg. pal.-vegetație palustră (stufăriș), Z-zăvoaie din lunca Nirajului, PDF-păduri de foioase, Tuf.-
tufărișuri din zona colinară, I-mediul intravilan (inclusiv livezile), Pl. con./Înr.-plantații de conifere și înrășinări
artificiale, Paj.-pajiști (inclusiv pășuni și fânețe), Ter. agr.-terenuri agricole
În zona de studiu au fost identificate 114 sp. de păsări (30,5% din avifauna României),
majoritatea fiind păsări clocitoare (81%), 45% oaspeții de vară, 34% sedentare. Din cele 13
categorii avifaunistice zoogeografice, 43% fac parte din tipul palearctic, iar sub aspectul regimului
trofic domină insectivorele (37%), urmate de zoofage-polifage (22%) și omnivore (20%).
58
Diversitatea specifică este cea mai mare în pădurile de foioase, unde oferta de nidificație și
de hrănire este echilibrată.
Din cele 114 sp. semnalate, 20 sp. necesită desemnarea ariilor speciale de conservare şi a
ariilor de protecţie specială avifaunistică și 31 sp. sunt de interes naţional, care necesită o protecţie
strictă.
a. b.
c. d.
e. f.
g. h.
Fig. 44. Specii de păsări cu statut protectiv întâlnite în zona de studiu: a. Strix uralensis, b-d. Aquila pomarina, e. Buteo
buteo, f. Merops apiaster, g. Lanius collurio, h. Coccothraustes coccothraustes
59
4.2. Studiul cantitativ al avifaunei vegetației lemnoase
4.2.1. Introducere
Formarea comunităților de plante sau animale este rezultatul unui proces selectiv îndelungat,
în funcție de nevoile individuale fiziologice ale organismelor, de adaptările comportamentale la un
anumit mediu sau de disponibilitatea anumitor medii de viață. În anumite situații, vegetația poate fi
un factor dominant în agregarea organismelor și formarea comunităților de viețuitoare (Douglas
Flack, 1976).
Numeroase studii au examinat efectele structurii și compoziției floristice a pădurilor asupra
comunităților de păsări. În cadrul pădurilor temperate, se consideră că păsările selectează habitatele,
în primul rând pe baza structurii spațiale a vegetației, iar compoziția floristică este mai puțin
importantă în alegerea habitatelor. Structura și compoziția floristică a pădurilor însă sunt factori
interdependenți și au efecte complexe și legate între ele, prin care influențează distribuția păsărilor
(v. Hewson et al., 2011, Bergner et al., 2015). Schimbările survenite în compoziția specifică a
arborilor din păduri poate influența modul de selecție a habitatelor în cazul păsărilor (Gabbe et al.,
2002), dar și structura comunităților de pasări (Rodewald et Abrams, 2002). Bogăția specifică a
arborilor într-o pădure poate avea efecte pozitive asupra păsărilor cuibăritoare pe sol, dar și asupra
diversității de ansamblu a păsărilor din habitatul respectiv (Šálek et al., 2010). În general, ar trebui
să existe o relație pozitivă între heterogenitatea habitatelor, rezultat din numărul mare al speciilor de
arbori și diversitatea speciilor asociate, cum ar fi păsările (Baláž et Balážová, 2012). Mediile
heterogene oferă deci un număr mai mare de nișe, de resurse de hrană și adăpost, ceea ce duce la o
diversitate mai mare de specii (Batáry et al., 2014).
Activitățile umane și exploatarea resurselor naturale însă au dus la fragmentarea extensivă a
pădurilor din întreaga lume și la expansiunea peisajelor agricole. În aceste peisaje terenurile
agricole și pășunile se află intercalate între localități, lunca râurilor și drumuri. Vegetația naturală
sau semi-naturală, apare în formă de petece sau benzi de pădure, tufărișuri și copaci izolați
(rămășițe ale pădurilor defrișate) împrăștiați prin pășuni, pajiști utilizate ca pășuni și fânețe,
dumbrăvi, zăvoaie, plantații de-a lungul râurilor, pâraielor, drumurilor și hotarelor de teren. Dintre
habitatele peisajelor agricole, livezile bătrâne tradiționale fac parte din practicile agricole de mare
valoare naturală („High Nature Value farming”, Cooper et al., 2007). Conceptul de agricultură de
mare valoare naturală a fost introdus la începutul anilor 1990 și descrie acele tipuri de activității
agricole care susțin biodiversitatea, speciile și habitatele de interes pentru conservare (Baldock et
al., 1993, Beaufoy et al., 1994, Bignal et McCracken, 2000). Livezile bătrâne, tradiționale
constituie un refugiu pentru speciile de artropode și păsări, care depind de habitatele de pădure și
care de obicei nu se regăsesc în terenurile agricole deschise, cu practici intensive. Abundența de
flori și fructe din livezi reprezintă o sursă de hrană importantă pentru insectele polenizatoare și
păsări. Arborii bătrâni din livezi oferă loc de cuibărire pentru păsări, compensând lipsa arborilor
bătrâni din pădurile învecinate (Herzog, 1998, Bailey et al., 2010, Myczko et al., 2013). Plantarea
livezilor este o tradiție veche în anumite regiuni, astfel livezile au devenit parte a vegetației perene,
fiind considerate habitate stabile și sunt intens solicitate de viețuitoare din zonă (Brown et Welker,
1992, Kozár, 1992).
60
4.2.2.1. Zona de studiu

Studiul a fost realizat într-o zonă dens populată din cursul mijlociu al văii Nirajului
(N46.27117, E24.45289), parte a ariei de protecție specială avifaunistică Dealurile Târnavelor-
Valea Nirajului. Terenurile și asociațiile vegetale incluse în studiu sunt:
Pădurile de foioase cantonate pe partea stângă a râului, pe dealuri, având o suprafață de
aproximativ 2.809 ha. Asociația Carpino-Fagetum (Paucă 1941) (CF) se află pe arii restrânse (sub
5% din habitatele de pădure). Păduri de carpen și fag s-au instalat în zone cu acces limitat, în văile
înguste ale pâraielor care străbat pădurile. Asociația Carpino-Quercetum petraeae Borza 1941 (CQ)
ocupă cea mai mare suprafață a pădurilor de foioase. Asociația Genisto tinctoriae-Quercetum
petraeae Klika 1932 subas. melicetosum uniflorae (Gergely 1962) Sanda et Popescu 1999 (GQmu)
s-a dezvoltat pe coamele dealurilor și reprezintă aproximativ 8% din habitatele forestiere studiate.
Zăvoaiele de pe cursul râului sunt caracterizate prin fâșii înguste ale asociațiilor Salicetum
triandrae Malcuit 1929 (St) și Salici-Populetum Meijer-Drees 1936 (SP). Răchitișurile au o lățime
între 5-30 de m, în timp ce zăvoaiele cu salcie albă (Salix alba) au o lățime între 30-100 de m.
Tufărișurile cantonate pe dealuri aparțin asociației Pruno spinosae-Crataegetum (Soó
1927) Hueck 1931 (PC) se află pe coastele dealurilor sau în continuarea pădurilor în formă de fâșii
sau petece (lățimea variază între 10-150 m). O descriere mai amănunțită a zonei de studiu a fost
realizată în studiile vegetației lemnoase din cursul mijlociu al văii Nirajului (Domokos, 2013,
Domokos et Cristea, 2013).
Livezile din valea Nirajului erau vestite pe vremuri, zona reprezentând un potenţial
considerabil în aprovizionarea judeţului cu cantităţi mari de fructe (prune, cireşe, mere, pere).
Împrejurimile localităților Adrianu Mare și Adrianu Mic, începând din anii 1700, până la perioada
colectivizării, au fost cele mai renumite terenuri din zonă cu producție de fructe, în special cireșe
(conform spuselor localnicilor Sipos Imre din Troița și Bakó Mihály din Bedeni, Szabó Zoltán
Attila-Focus Eco Center, Török, 2008).
4.2.2.2. Colectarea datelor

Pentru analiza cantitativă a avifaunei vegetației lemnoase, evaluarea cantitativă s-a realizat
în lunile mai și iunie în anul 2013, prin următoarele metode de teren:
-în păduri-metoda observaţiei la punct fix (Bibby et al., 2000), fiind înregistrate toate
păsările văzute sau auzite dintr-un cerc cu raza de 50 m, timp de 10 minute. Distanța minimă dintre
punctele de observație a fost de 200 m. S-a evitat localizarea punctelor de observație la marginea
pădurilor pentru a evita efectul de ecoton. Au fost colectate date cantitative în 94 de puncte de
observație: 7 în CF, 81 în CQ și 6 în GQmu.
-în zăvoaie, tufărișuri și livezi-metoda transectului liniar (Bibby, 2004), fiind înregistrate
toate păsările văzute sau auzite pe o fâşie cu o suprafaţă echivalentă cu un cerc cu raza de 50 m. Au
fost colectate date cantitative pe 10 transecte amplasate în PC, 6 în SP, 4 în St și 8 în livezi.
În toate situațiile, evaluarea cantitativă s-a efectuat între orele 6-10 în condiţii favorabile,
fără ploaie sau vânt.
61
4.2.2.3. Analiza datelor
Frecvența speciilor de păsări a fost redată în procentaj prin raportul dintre numărul
eșantioanelor în care o specie a fost prezentă și numărul total al eșantioanelor. Dominanța speciilor
de păsări (frecvența relativă a speciilor) a fost calculată după metoda lui Turček (1956): p i = ni / N
(ni = numărul indivizilor unei specii dintr-o asociație, N = numărul total al indivizilor dintr-o
asociație). Speciile cu valoarea pi ≥ 0,05 au fost considerate dominante (Fulco et Florenzano, 2008,
Angelici et al., 2012).
Metoda Principal coordinate analysis (PcoA) a fost aleasă pentru ordonarea comunităților
de păsări. Prin această metodă, datele despre păsări sunt sintetizate într-un spațiu dimensional redus,
în care poziția relativă a eșantioanelor tinde să reflecte, cât mai fidel, disimilitudinile în compoziția
și structura avifaunistică dintre acestea. Pentru obținerea ordonării au fost utilizați indicii Bray-
Curtis și Jaccard.
În analiza structurii comunităților de păsări, speciile au fost atribuite unor categorii
ecologice în funcție de preferințele de habitat, după Kelemen (1978), Fuller (1995), McCollin
(1998), Mikusiński et al. (2001).
Valoarea indicatoare a speciilor (Indicator species value-ISV) este un indice propus de
Dufrene et Legendre (1997) pentru identificarea unor specii caracteristice anumitor grupuri,
obținute prin clasificarea sau ordonarea mai multor eșantioane. Rezultatul analizei (Indicator Value
Analisys-IndVal) prezintă fidelitatea și specificitatea unui organism în relație cu un grup de
eșantioane. Pentru calculul IndVal și efectuarea testului de semnificație am utilizat pachetul de
programe labdsv (Roberts et Oksanen, 2006) al limbajului și mediului de dezvoltare al calculelor
statistice R. Pentru aflarea semnificației statistice a testului se calculează probabilitatea erorii (p <
0,05, testul este semnificativ statistic, p < 0,001, testul este foarte semnificativ statistic).
Am adaptat calculul diversității Alfa, Beta, Gamma astfel: diversitatea Alfa-reprezintă
diversitatea la nivelul eșantioanelor, diversitatea Gamma-la nivel de asociație, diversitatea Beta
(”β-turnover diversity index”-rata de înlocuire a speciilor) care indică în mod indirect
heterogenitatea spațială-raportul dintre diversitatea Gamma și Alfa la nivel de asociație (Koleff et
al., 2003, Magurran, 2004, Angelici et al., 2012). Au fost calculați mai mulți indici de diversitate
pentru speciile de păsări la nivelul eșantioanelor: indicele de diversitate Shannon-exprimă raportul
dintre numărul de specii și numărul de indivizi dintr-un eșantion, el variază între 0 (în comunităților
cu un singur taxon) și valori mari (în comunitățile cu mulți taxoni reprezentați printr-un număr mic
de indivizi); echitabilitatea-diversitatea Shannon împărțit cu logaritmul numărului taxonilor,
măsoară uniformitatea cu care indivizii sunt împărțiți între taxonii prezenți (valorile pe care le poate
avea sunt între 0 și 1, ultimul însemnând uniformitate completă). Compararea variabilelor
asociațiilor studiate s-a realizat prin testul Kruskal-Wallis. Semnificația diferențelor a fost verificată
mai apoi prin metoda Mann-Whitney U post-hoc test. Corectarea datelor s-a realizat prin metoda
Bonferroni. Ordonarea și calcularea diversităților au fost efectuate cu ajutorul programului statistic
SPSS (Version 20.0).
4.2.3. Rezultate
Dominanța și frecvența păsărilor sunt redate în tabelul 11 (speciile dominante sunt cu
numere îngroșate), iar parametri diversității comunităților de păsări în diferite asociații lemnoase în
tabelul 12.
62
Tabelul 11. Dominanța (pi) și frecvența (F) speciilor de păsări în asociațiile vegetale studiate
Nr. Specii de păsări în ordine St SP CF CQ GQmu PC Livadă
crt. alfabetică pi F pi F pi F pi F pi F pi F pi F
1. Accipiter gentilis - - - - - - 0,004 6,173 - - - - - -
2. Acrocephalus palustris 0,045 50,000 0,022 33,333 - - - - - - - - - -
3. Aegithalos caudatus 0,106 50,000 - - - - 0,012 8,642 - - - - - -
4. Anthus trivialis - - - - - - 0,004 4,938 - - 0,018 20,000 - -
5. Buteo buteo - - 0,017 50,000 - - 0,007 9,877 - - 0,009 10,000 0,007 12,500
6. Carduelis cannabina - - - - - - - - - - 0,045 10,000 0,055 37,500
7. Carduelis carduelis - - - - - - - - - - 0,027 10,000 0,034 25,000
8. Carduelis chloris - - - - - - 0,006 9,877 - - 0,009 10,000 0,021 25,000
9. Coccothraustes coccothraustes - - - - 0,029 14,286 0,023 13,580 - - - - 0,014 12,500
10. Columba palumbus - - - - - - 0,008 9,877 0,014 16,667 0,009 10,000 - -
11. Corvus corone-cornix - - 0,006 16,667 - - - - - - - - - -
12. Corvus corax - - - - - - 0,008 8,642 - - - - - -
13. Corvus monedula 0,015 25,000 0,028 33,333 - - - - - - - - 0,014 12,500
14. Cuculus canorus - - 0,017 50,000 0,014 14,286 0,011 17,284 0,014 16,667 - - - -
15. Dendrocopos leucotos - - - - - - 0,002 2,469 0,014 16,667 - - - -
16. Dendrocopos major - - - - 0,029 28,571 0,034 39,506 0,029 33,333 - - 0,007 12,500
17. Dendrocopos medius - - - - - - 0,073 49,383 0,057 66,667 - - - -
18. Dendrocopos syriacus - - 0,022 50,000 - - - - - - - - 0,034 50,000
19. Dryocopus martius - - - - 0,029 14,286 0,016 18,519 - - - - - -
20. Emberiza citrinella - - - - - - 0,002 1,235 - - 0,145 100,000 0,014 25,000
21. Erithacus rubecula - - - - 0,072 42,857 0,066 49,383 - - - - - -
22. Falco subbuteo - - 0,011 33,333 - - - - - - - - - -
23. Ficedula albicollis - - - - 0,029 28,571 0,002 2,469 - - - - - -
24. Fringilla coelebs - - 0,022 16,667 0,275 100,000 0,145 82,716 0,186 100,000 - - 0,027 50,000
25. Galerida cristata - - - - - - - - - - - - 0,027 25,000
26. Garrulus glandarius - - 0,022 66,667 0,014 14,286 0,025 35,802 0,043 16,667 0,018 20,000 0,048 87,500
63
27. Hirundo rustica 0,318 100,000 0,257 100,000 - - - - - - - - 0,048 25,000
28. Jynx torquilla - - - - - - - - - - - - 0,007 12,500
29. Lanius collurio - - 0,006 16,667 - - - - - - 0,200 100,000 0,021 37,500
30. Lanius excubitor 0,030 50,000 0,006 16,667 - - - - - - - - - -
31. Lanius minor 0,015 25,000 0,011 33,333 - - - - - - - - - -
32. Locustella fluviatilis - - 0,011 33,333 - - - - - - - - - -
33. Lullula arborea - - - - - - 0,002 2,469 - - 0,009 10,000 - -
34. Luscinia luscinia 0,015 25,000 0,017 33,333 - - - - - - - - - -
35. Merops apiaster - - - - - - - - - - 0,127 50,000 - -
36. Motacilla alba - - 0,045 50,000 - - - - - - - - - -
37. Muscicapa striata - - - - - - 0,019 13,580 0,014 16,667 - - - -
38. Oriolus oriolus 0,030 50,000 0,089 83,333 0,014 14,286 0,026 27,160 0,029 33,333 0,018 20,000 0,041 62,500
39. Otus scops - - - - - - 0,001 1,235 - - - - 0,007 12,500
40. Parus caeruleus - - - - - - 0,028 17,284 0,014 16,667 - - - -
41. Parus major - - 0,039 50,000 0,130 57,143 0,088 56,790 0,171 83,333 0,045 10,000 0,089 87,500
42. Parus palustris - - 0,011 16,667 - - 0,023 13,580 0,114 33,333 0,036 20,000 0,034 37,500
43. Passer domesticus - - 0,039 33,333 - - - - - - - - 0,103 62,500
44. Passer montanus - - 0,034 50,000 - - - - - - 0,055 30,000 - -
45. Phasianus colchicus 0,030 50,000 - - - - 0,002 3,704 - - 0,009 10,000 - -
46. Phoenicuros ochruros - - 0,006 16,667 - - - - - - - - 0,014 25,000
47. Phylloscopus collybita 0,015 25,000 - - 0,014 14,286 0,010 13,580 - - 0,009 10,000 0,034 50,000
48. Phylloscopus sibilatrix - - - - - - 0,018 13,580 - - - - - -
49. Pica pica 0,030 50,000 0,034 83,333 - - - - - - 0,027 30,000 0,014 25,000
50. Picus canus - - - - - - 0,011 8,642 - - - - - -
51. Picus viridis - - 0,011 33,333 - - 0,009 8,642 - - - - 0,021 37,500
52. Saxicola torquata - - - - - - - - - - 0,036 40,000 - -
64
53. Sitta europaea - - - - 0,101 42,857 0,146 53,086 0,114 33,333 - - 0,027 37,500
54. Streptopelia turtur - - 0,022 33,333 - - 0,015 16,049 0,014 16,667 0,027 30,000 0,007 12,500
55. Strix uralensis - - - - - - 0,007 6,173 0,014 16,667 - - - -
56. Sturnus vulgaris - - 0,028 16,667 - - 0,003 1,235 - - 0,018 10,000 0,075 62,500
57. Sylvia atricapilla 0,076 75,000 0,022 33,333 0,116 42,857 0,024 16,049 0,086 50,000 0,018 20,000 0,055 50,000
58. Sylvia communis 0,242 100,000 - - - - 0,004 2,469 - - 0,036 20,000 0,007 12,500
59. Sylvia curruca - - - - - - - - - - 0,036 30,000 0,021 25,000
60. Troglodytes troglodytes - - 0,022 33,333 - - 0,009 7,407 0,014 16,667 - - - -
61. Turdus merula - - 0,034 33,333 0,072 71,429 0,068 66,667 0,043 50,000 0,009 10,000 0,055 62,500
62. Turdus philomelos - - - - 0,058 42,857 0,032 35,802 0,014 16,667 - - - -
63. Turdus pilaris 0,030 25,000 0,073 66,667 - - - - - - - - - -
64. Upupa epops - - 0,006 16,667 - - 0,005 8,642 - - - - 0,021 37,500
65. Vanellus vanellus - - 0,011 33,333 - - - - - - - - - -
Tabel 12. Parametri diversității comunităților de păsări, calculați pentru asociațiile studiate
CQ CF GQmu PC SP St Livezi
Nr. de indivizi 16,04 9,86 11,67 11,00 29,83 16,50 18,25
(± 8,27) (± 3,67) (± 4,58) (± 4,85) (± 4,57) (± 4,20) (± 3,32)
Shannon_H 1,80 1,54 1,71 1,73 2,24 1,68 2,31
(± 0,49) (± 0,29) (± 0,23) (± 0,18) (± 0,12) (± 0,31) (± 0,25)
Equitability_J 0,93 0,94 0,93 0,94 0,88 0,88 0,95
(± 0,03) (± 0,03) (± 0,04) (± 0,01) (± 0,04) (± 0,02) (± 0,01)
Diversitatea Gamma 40,00 14,00 19,00 25,00 32,00 14,00 32,00
Diversitatea Alfa 7,64 5,42 6,50 6,40 12,66 7,00 11,50
Diversitatea Beta 5,23 2,58 2,92 3,90 2,52 2,00 2,78
(Gamma/Alfa)
65
Ordonarea comunităților de păsări pe baza prezenței/absenței speciilor (indicele Jaccard) din
eșantioane (Fig. 45.) arată gruparea în comunități de păsări tipice pădurilor de foioase, dar și a
zăvoaielor și tufărișurilor (PC1: 13,46%, PC2: 8,34%). Speciile de păsări nu se diferențiază în
funcție de cele trei tipuri de păduri de foioase întâlnite în zona studiată. Așadar, asociațiile Carpino-
Quercetum petraeae, Carpino-Fagetum și Genisto tinctoriae-Quercetum petraeae subas.
melicetosum uniflorae împărtășesc speciile descrise în pădurile de foioase. În urma acestei ordonări
se diferențiază mai bine speciile de păsări tipice asociației Salici-Populetum. Livezile amplasate pe
versanții dealurilor, în apropierea pădurilor au în compoziție multe specii comune cu pădurile de
foioase.
Fig. 45. Ordonarea prin PCoA a comunităților de păsări din vegetația lemnoasă a zonei de studiu pe baza indicelui
Jaccard
Ordonarea comunităților de păsări pe baza indicelui Bray-Curtis (Fig. 46.) confirmă o

grupare a avifaunei vegetației lemnoase în comunități de păsări tipice pădurilor de foioase și una
tipică zăvoaielor și tufărișurilor (PC1: 13,71%, PC2: 8,95%). În vegetația lemnoasă din lunca
Nirajului se distinge o comunitate de păsări tipică asociațiilor Salici-Populetum, Salicetum
triandrae, dar care se aseamănă cu cea din asociația Pruno spinosae-Crataegetum. Livezile au o
comunitate tipică de păsări, cu influențe a celor de păduri.
Din analiza structurii ecologice a comunităților de păsări (Fig. 47.) se poate observa că în
eșantioanele din păduri și livezi, speciile asociate cu pădurile închegate (specii caracteristice
pădurilor-specialiste) sunt mai abundente față de celelalte asociații vegetale. Speciile care trăiesc în
păduri închegate, dar care se pot regăsi și în alte zone cu arbori (specii caracteristice pădurilor-
generaliste) sunt abundente în păduri, livezi și în asociația Salici-Populetum. Păsările care preferă
zonele deschise (pajiștile, terenurile agricole) lipsesc din pădurile de foioase. Abundența păsărilor
din zonele de dealuri cu tufărișuri este mai mare în asociațiile de porumbar și păducel și în
răchitișuri. În vegetația din lunca Nirajului se regăsesc și specii de păsări specifice zonelor umede.
66
În livezi și în vegetația din lunca râului, abundența păsărilor care preferă localitățile umane este mai
mare.
Fig. 46. Ordonarea prin PCoA a comunităților de păsări din vegetația lemnoasă a zonei de studiu pe baza indicelui
Bray-Curtis
Fig. 47. Abundența diferitelor categorii ecologice de păsări în asociațiile lemnoase studiate; Prescurtări: O-livezi, PC-
Pruno spinosae-Crataegetum, SP-Salici-Populetum, St-Salicetum triandrae și păduri
67
Speciile caracteristice (cu valoarea indicativă semnificativă) fiecărei asociații vegetale sunt
enumerate în tabelul 13. Cele mai multe specii de păsări indicatoare prezintă asociația Salici-
Populetum.
Tabelul 13. Speciile de păsări cu valoare indicatoare semnificativă în comunitățile tipice vegetației lemnoase din
zona de studiu
Specia Grupa ecologică Habitate IndVal p
Passer domesticus În preajma omului O 0,39 0,0100
Garrulus glandarius Specialist de pădure O 0,36 0,0390
Sturnus vulgaris Generalist de pădure O 0,35 0,0160
Galerida cristata Zone deschise O 0,25 0,0030
Carduelis cannabina Dealuri și tufărișuri O 0,25 0,0220
Emberiza citrinella Dealuri și tufărișuri PC 0,86 0,0010
Lanius collurio Dealuri și tufărișuri PC 0,80 0,0010
Merops apiaster Zone deschise PC 0,50 0,0020
Saxicola torquata Zone deschise PC 0,40 0,0070
Hirundo rustica În preajma omului SP 0,56 0,0040
Turdus pilaris În preajma omului SP 0,54 0,0010
Motacilla alba Zone deschise SP 0,50 0,0010
Oriolus oriolus Generalist de pădure SP 0,49 0,0060
Pica pica Dealuri și tufărișuri SP 0,41 0,0070
Cuculus canorus Generalist de pădure SP 0,37 0,0170
Falco subbuteo Generalist de pădure SP 0,33 0,0030
Vanellus vanellus Zone umede SP 0,33 0,0030
Locustella fluviatilis Zone umede SP 0,33 0,0030
Passer montanus În preajma omului SP 0,31 0,0160
Buteo buteo Generalist de pădure SP 0,30 0,0330
Troglodytes troglodytes Generalist de pădure SP 0,28 0,0440
Dendrocopos syriacus În preajma omului SP 0,26 0,0440
Luscinia luscinia Dealuri și tufărișuri SP 0,22 0,0310
Sylvia communis Dealuri și tufărișuri St 0,87 0,0010
Aegithalos caudatus Generalist de pădure St 0,46 0,0010
Phasianus colchicus Dealuri și tufărișuri St 0,40 0,0070
Lanius excubitor Dealuri și tufărișuri St 0,38 0,0030
Acrocephalus palustris Zone umede St 0,26 0,0150
Fringilla coelebs Generalist de pădure Păduri 0,57 0,0010
Dendrocopos medius Specialist de pădure Păduri 0,47 0,0060
Erithacus rubecula Generalist de pădure Păduri 0,46 0,0040
Sitta europaea Specialist de pădure Păduri 0,42 0,0090
Turdus philomelos Generalist de pădure Păduri 0,35 0,0280
Prescurtări utilizate: O-livezi, PC-Pruno spinosae-Crataegetum, SP-Salici-Populetum, St-Salicetum triandrae și

păduri.
68
Comparând bogăția specifică în eșantioanele (diversitatea Alfa) pădurilor de foioase,
acestea nu au prezentat o diferență semnificativă (Kruskal-Wallis ANOVA, H = 3,15, p = 0,16).
Analizând diversitatea Alfa a tuturor asociațiilor studiate s-au constatat diferențe semnificative între
acestea (Kruskal-Wallis ANOVA, H = 27,09, p = 0,0001) (Fig. 48.).
Fig. 48. Bogăția specifică a păsărilor în diferite fitocenoze studiate, ilustrată prin mediane (linii orizontale), valori
minime și maxime (linii scurte orizontale) și cvartile de 25-75% (cu gri); literele diferite înseamnă diferențe
semnificative; Prescurtări: St-Salicetum triandrae, SP-Salici-Populetum, CF-Carpino-Fagetum, CQ-Carpino-
Quercetum petraeae, GQmu-Genisto tinctoriae-Quercetum petraeae subas. melicetosum uniflorae, PC-Pruno spinosae-
Crataegetum și livezi
Comparând abundența speciilor din eșantioanele pădurilor de foioase, diferențe

semnificative nu s-au constatat între acestea (H = 4,40, p = 0,11). Abundența păsărilor în toate
asociațiile studiate arată însă diferențe semnificative statistic (H = 22,87, p = 0,0008) (Fig. 49.).
Fig. 49. Abundența păsărilor în diferite fitocenoze studiate, ilustrată prin mediane (linii orizontale), valori minime și
Prescurtări: St-Salicetum triandrae, SP-Salici-Populetum, CF-Carpino-Fagetum, CQ-Carpino-Quercetum petraeae,
GQmu-Genisto tinctoriae-Quercetum petraeae subas. melicetosum uniflorae, PC-Pruno spinosae-Crataegetum și livezi
69
Diferențe semnificative în diversitatea specifică a pădurilor de foioase nu sunt (H = 3,27, p
= 0,1948) decât privind ansamblul asociațiilor studiate (H = 24,19 p = 0,0004) (Fig. 50.).
Fig. 50. Diversitatea păsărilor în diferite fitocenoze studiate, ilustrată prin mediane (linii orizontale), valori minime și
Prescurtări: St-Salicetum triandrae, SP-Salici-Populetum, CF-Carpino-Fagetum, CQ-Carpino-Quercetum petraeae,
GQmu-Genisto tinctoriae-Quercetum petraeae subas. melicetosum uniflorae, PC-Pruno spinosae-Crataegetum și livezi
Indicele de echitabilitate arată o uniformitate semnificativ mai mică în zăvoaiele din lunca
Nirajului față de celelalte comunități vegetale (H = 20,02, p = 0,0027) (Fig. 51.).
Fig. 51. Echitabilitatea în diferite fitocenoze studiate, ilustrată prin mediane (linii orizontale), valori minime și maxime
(linii scurte orizontale) și cvartile de 25-75% (cu gri); literele diferite înseamnă diferențe semnificative; Prescurtări:
St-Salicetum triandrae, SP-Salici-Populetum, CF-Carpino-Fagetum, CQ-Carpino-Quercetum petraeae, GQmu-Genisto
tinctoriae-Quercetum petraeae subas. melicetosum uniflorae și livezi
70
Diversitatea Beta indică heterogenitatea spațială a asociațiilor studiate. Valoarea diversității
Beta este cea mai mare în asociația Carpino-Quercetum petraeae (5,23). Dintre asociațiile pădurilor
de foioase, cea mai mică heterogenitate spațială prezintă carpino-făgetele (2,57). La nivelul tuturor
asociațiilor studiate heterogenitatea spațială cea mai mică este în asociația Salicetum triandrae
(2,00).
4.2.4. Discuții
Studiul nostru arată faptul că mozaicurile de vegetație lemnoasă prezintă o structură și o
compoziție a comunităților de păsări diferită de cea din pădurile de foioase compacte și cu suprafețe
apreciabile, având în compoziție multe specii de ecoton (Lanius collurio, Emberiza citrinella,
Passer montanus, Sturnus vulgaris, Oriolus oriolus, Pica pica etc.). Separarea comunităților de
păsări în funcție de tipul de vegetație este prezentată și în alte studii (David, 2008a, 2008b, Winkler
et Ádám, 2012, Pietrelli et al. 2009), dar prin metode statistice diferite de cele utilizate în această
lucrare.
Comunitățile de păsări din pădurile de foioase nu s-au diferențiat în funcție de tipul de
pădure. Cele două specii caracteristice ale pădurilor cercetate, Dendrocopos medius și Sitta
europaea, sunt specializate pentru aceste tipuri de habitate. Totodată, în aceste păduri trăiesc multe
specii sensibile fragmentărilor de pădure (Aquila pomarina, Strix uralensis, Picus canus,
Dendrocopos major, D. leucotos, Dryocopus martius, Corvus corax, Lullula arborea și
Coccothraustes coccothraustes). În cazul acestor habitate, s-a evidențiat necesitatea altor cercetări
(analiza factorilor abiotici, structura și compoziția vegetației) pentru a afla care sunt factorii cu
influență asupra bogăției specifice, abundenței și distribuției speciilor de păsări. Rezultatele acestor
cercetări vor fi prezentate în următorul capitol.
Asociația Salici-Populetum are cele mai multe specii caracteristice. Unele dintre acestea sunt
specii indicatoare (Dendrocopos syriacus, Lanius minor), altele sunt specii de interes național
(Falco subbuteo, Picus viridis, Lanius collurio, Locustella fluviatilis, Motacilla alba, Oriolus
oriolus).
Studiile noastre relevă valoarea ecologică a livezilor, care reprezintă habitatul a multor
specii de păsări precum: Carduelis cannabina, C. carduelis, C. chloris, Coccothraustes
coccothraustes, Dendrocopos syriacus, Jynx torquilla, Lanius collurio, Oriolus oriolus, Otus scops,
Phoenicurus ochruros, Phylloscopus collybita, Sitta europaea și Picus viridis. Această valoare
ecologică este cu atât mai mare, cu cât livezile reprezintă mediul de viață a speciilor de păsări din
pădurile de foioase. Importanța livezilor din zona de studiu, pe lângă faptul că oferă resurse multor
specii de păsări, constă și în faptul că aici sunt cultivate soiuri de mere străvechi din Transilvania
(Nagy-Tóth, 1998), precum: ‘Șovari’, ‘Török Bálint’, ‘Pătul’, ‘Budai Domokos’ și ‘Poinic’. În
aceste livezile extensive nu sunt utilizate pesticidele. Din păcate livezile extensive sunt abandonate
din cauza valorii economice scăzute. Tendința în agricultura europeană este maximizarea producției
de fructe prin înființarea livezilor intensive și stropirea pomilor fructiferi cu pesticide. Ar fi
important în viitor valorificarea produselor locale, în defavoarea soiurilor importate și sprijinirea
activităților de întreținere a livezilor extensive fără chimicale.
În ceea ce privește bogăția specifică și abundența păsărilor (inclusiv diversitatea
specifică), acestea au valori deseori mai mari în zonele de ecoton față de interiorul fitocenozelor
(Sisk et Battin, 2002, Batáry et al., 2014). Suprapunerea diferitelor habitate oferă mai multe resurse
71
de hrană și cuibărire pe un areal mai mic decât ar oferi un singur habitat care se extinde pe o
suprafață mare. În zonele de ecoton structura vegetației este mai diversă, formând o tranziție între
mai multe comunități de plante (Šálek et al., 2010).
În zona de studiu, asociațiile Salici-Populetum și Salicetum triandrae sunt dezvoltate pe
lungime, de a lungul râului, fiind mărginite de terenuri agricole, pajiști umede, ori se află în preajma
localităților. Totodată vegetația de pe mal face legătura dintre habitatul terestru și cel acvatic.
Cursul de apă influențează structura comunităților de păsări întâlnite aici, prin aportul unor resurse
de hrană și adăpost, diferite față de ecosistemele terestre. La fel și livezile, se află pe suprafețe
reduse și sunt în vecinătatea pădurilor de foioase și a localităților, ca o continuarea a acestora.
Studiile arată că bogăția specifică și abundența păsărilor din livezi, nu depind doar de
caracteristicile structurale ale livezilor, acestea pot fi influențate de structura peisajului din care fac
parte livezile (Krebs et al., 1999; Benton et al., 2003, Myczko et al., 2013). Tufărișurile de
porumbar și păducel se află în continuarea pădurilor sau sunt dezvoltate în pajiști. În cazul acestor
asociații vegetale se resimte un efect de ecoton puternic, prezentând o infuzie de specii de păsări din
mai multe habitate. Astfel se explică bogăția specifică și abundența mare a păsărilor din transectele
efectuate de noi în aceste asociații vegetale.
Multe studii au dovedit dezavantajele zonelor de ecoton, precum competiția interspecifică
mai mare, expunerea la prădători și parazitism (v. Sisk et Battin, 2002). Aceste studii subliniază
faptul că speciile sensibile la fragmentarea habitatelor dispar din cauza acestor procese, iar zonele
de ecoton sunt considerate adevărate “capcane ecologice” pentru păsări (Gates et Gysel, 1978,
Flaspohler, 2001, Howell et al., 2007). Alte studii relevă rolul zonelor de ecoton în completarea
resurselor de hrană și cuibărire existente în zonă și le consideră “habitate unice”, potrivite speciilor
ecotonale, care își desfășoară activitățile în mai multe habitate pe parcursul vieții lor (MacArthur et
al., 1962, Fagan et al., 1999, Tryjanowski et al., 2011). În cazul de față, compararea comunităților
de păsări din asociațiile lemnoase studiate, arată că ele nu împărtășesc aceleași specii, astfel, toate
contribuie la diversitatea actuală a păsărilor din regiune.
Indicele de echitabilitate și diversitatea Beta de obicei au valori mici în locurile unde
factorii perturbatori au o influență mai puternică asupra comunităților (Magurran, 2004, Angelici et
al., 2012). Studiul ecologic al vegetației din zona de cercetare arată că răchitișurile sunt asociații
pionere care ocupă lunca râurilor și împreună cu zăvoaiele denotă o influență antropică puternică.
Asociația Carpino-Quercetum petraeae ocupă cea mai mare suprafață dintre asociațiile lemnoase
din zonă și are valoarea diversității Beta cea mai mare. Acest fapt este datorat heterogenității
structurale a pădurilor: arborii aparțin la specii diferite și au vârste diferite, stratul ierbos și cel
arbustiv fiind mai mult sau mai puțin dezvoltat (Domokos, 2013, Domokos et Cristea, 2013,
Domokos et Cristea, 2014).
72
Cele mai multe specii de păsări (diversitatea Gamma) au fost întâlnite în asociația Carpino-
Quercetum petraeae, care ocupă cea mai mare suprafață dintre asociațiile lemnoase din zona de
studiu. Bogăția specifică (diversitatea Alfa), indicele de diversitate Shannon și abundența speciilor
din eșantioanele efectuate, au fost semnificativ mai mare în asociația riverană Salici-Populetum și în
livezi, decât în celelalte asociații lemnoase.
Datorită amestecului de specii de păsări, asociația riverană Salici-Populetum este cea mai
bine individualizată din regiune, având și cele mai multe specii indicatoare. Dintre speciile
indicatoare, unele necesită desemnarea ariilor de protecție (Dendrocopos syriacus), altele sunt
specii de interes național (Falco subbuteo, Locustella fluviatilis, Motacilla alba, Oriolus oriolus).
Din păcate, expansiunea terenurilor agricole, a dus la defrișarea pădurilor de luncă, iar regenerarea
acestora nu este permisă de practicile agricole actuale.
Răchitișurile prezintă un număr mic de specii de păsări, care se distribuie în mod inechitabil.
Rata de înlocuire a speciilor în răchitișuri este redusă, ceea ce arată heterogenitatea structurală
redusă a asociației și stadiul pionier al comunităților de viețuitoare instalate aici. Asociațiile
riverane și comunitatea de păsări descrisă aici, denotă o influență antropică puternică.
Datorită fragmentării habitatelor și a dispariției ecosistemelor vechi și stabile din zona de
studiu (vastele păduri de luncă și pădurile de foioase) este clar că avem de-a face cu noi complexe
de viață. Pe lângă conservarea pădurilor, ar fi importantă menținerea livezilor extensive și
abandonate, care se dovedesc a fi habitate valoroase pentru specii de păsări care necesită desemnare
de arii de protecție, dar și pentru specii de interes național: Carduelis cannabina, C. carduelis, C.
chloris, Coccothraustes coccothraustes, Dendrocopos syriacus, Jynx torquilla, Lanius collurio,
Oriolus oriolus, Otus scops, Phoenicurus ochruros, Phylloscopus collybita, Picus viridis și Sitta
europaea. Asemănarea dintre livezi și habitatele de pădure arată că acestea susțin speciile de păsări
din păduri. Planul de dezvoltare al regiunii ar trebui să susțină tradițiile cultivării pomilor fructiferi
în livezi extensive și să stopeze defrișările haotice ale pădurilor.
73
V. FACTORI STRUCTURALI AI VEGETAŢIEI LEMNOASE, CU IMPORTANŢĂ ÎN
SUSŢINEREA AVIFAUNEI DIN ZONA DE STUDIU
5.1. Efectele structurii pădurilor asupra ciocănitorilor (Picidae)
5.1.1. Introducere
Pădurile europene, în urma exploatărilor îndelungate, prezintă o scădere mare în diversitate

specifică (Thirgood, 1989) și o alarmantă reducere a suprafețelor ocupate. Pădurile gestionate strict
în scop productiv au devenit mai sărace în arbori bătrâni și putreziți, care au un rol esențial în
menținerea biodiversității.
Studiul ciocănitorilor (Picidae) este important din mai multe motive, în primul rând pentru
că ele, au o afinitate mai puternică față de păduri, decât celelalte specii de păsări (Winkler et al.,
1995). Ciocănitorile din Europa sunt dependente de arbori, în ceea ce privește cuibăritul și hrănirea,
arborii în vârstă oferind microclimatul în care aceste specii își depun ouăle și se hrănesc. Apoi,
ciocănitorile, prin distribuția lor, reflectă gradul de antropizare al habitatelor de pădure (Mikusiński
et Angelstam, 1997), motiv pentru care ciocănitorile au fost propuse și de asemenea au fost folosite
ca indicatori generali ai biodiversității pădurilor sau ca indicatori specifici ai păsărilor din pădure
(Jansson, 1998, Mikusiński et Angelstam, 1998, Mikusiński et al., 2001, Nilsson et al., 2001,
Roberge et Angelstam 2006, Virkkala, 2006, Drever et al., 2008).
Prin urmare, ciocănitorile pot fi folosite în operațiuni de restaurare a pădurilor, iar cavitățile
pentru cuibărirea altor specii sunt furnizate de ele. În Europa, 5% din speciile de păsări sunt obligate
să cuibărească în cavități, iar multe specii folosesc scorburile fără a depinde de ele (Newton, 1994,
Lõhmus, 2003).
Ciocănitoarea neagră (Dryocopus martius) și ciocănitoarea pestriță mare (Dendrocopos
major) sunt cele mai răspândite specii de ciocănitori din Europa și majoritatea găurilor sunt săpate
de către aceste două specii (Wesołowski, 2011).
Ciocănitorile, totodată, joacă un rol important în procesele de descompunere a lemnului. O
ciocănitoare începe să sape mai multe cavități de-a lungul unui an, provocând leziuni pe scoarța
copacilor. Hifele și sporii ciupercilor aderă de ciocul și penele păsărilor, astfel ciocănitorilor devin
un mijloc de transport al organismelor care provoacă putrezirea lemnului. Excrementele, rămășițele
de ouă, de hrană și penele din cuib, reprezintă un substrat fertil pentru ciuperci, bacterii și artropode
(Jackson, 1977, Farris et al., 2004, Jackson et al., 2004).
Deși au fost publicate studii ecologice despre ciocănitori referitoare la utilizarea habitatului
și modul de hrănire, există o lipsă de date în ceea ce privește abundența și cerințele acestor specii în
pădurile exploatate din Europa.
Obiectivele acestui studiu au fost: (1) investigarea abundenței și a distribuției speciilor de
ciocănitori sedentare în pădurile exploatate din cursul mijlociu al văii Nirajului; (2) descrierea
caracteristicilor de cuibărire a ciocănitorilor sedentare în pădurile exploatate din cursul mijlociu al
văii Nirajului; (3) prezentarea efectelor anumitor factori de mediu (altitudine, pantă, închegarea
coronamentului, distanța dintre copaci, distanța de la marginea pădurii, abundența relativă,
abundența-dominanța, diversitatea, diametrul și înălțimea arborilor) asupra abundenței și
preferințelor de cuibărire ale ciocănitorilor din zona luată în studiu.
74
Datele despre distribuția ciocănitorilor, dar și cele despre speciile de arbori pe care le
utilizează pentru cuibărire sunt informații esențiale în elaborarea unui plan de management
corespunzător pentru aria protejată. Întocmirea unui ghid de exploatare forestieră, având în vedere
menținerea diversității specifice este posibilă doar dacă avem cunoștințe despre influența structurii
pădurii asupra acestor specii dependente de acest tip de habitat.
5.1.2.1. Locul cercetărilor

Studiul a fost realizat în habitatele împădurite din cursul mijlociul al Văii Nirajului (N46
27.117, E24 45.289). Teritoriul face parte din Aria de Protecție Specială Avifaunistică Dealurile
Târnavelor-Valea Nirajului (ROSPA0028). În zona de studiu sunt 10 trupuri de pădure, care au fost
împărțite în diferite secțiuni de pădure (Fig. 52.), iar acestea la rândul lor au fost împărțite în 115 de
parcele, cu mărimi între 0,1 și 37,6 ha.
Fig. 52. Harta pădurilor studiate din bazinul Nirajului: 1. Pădurile Roteni și Văleni; 2.Pădurea Păsăreni; 3. Pădurea
Găiești; 4. Pădurile Suveica și Șanț; 6. Pădurea Gălești; 7. Pădurile Tamaș, Bedeni, Troița, Dealu de Mijloc și
Fântânele; 8. Pădurea Bisericii; 9. Pădurea La Săgeata; 10. Pădurile Dumitreștilor, Coasta Scaunului, Neaua și Sântana
Zonele restricționate, văile adânci și înguste sunt populate de pădurile cu carpen și fag
(Carpino-Fagetum). Acestea reprezintă mai puțin de 5% din suprafața pădurilor, fitocenozele sale s-
au instalat la o altitudine de 380-480 m.
Fitocenozele din Carpino-Quercetum petraeae sunt dezvoltate pe pante expuse mai ales la
nord și ocupă cea mai mare suprafață (aproximativ 80%) din habitatele forestiere. Această asociație
a evoluat din păduri de gorun, ca urmare a defrișărilor gorunului și s-au instalat mai ales pante
moderat sau slab înclinate (5°-10°), la o altitudine de 400-500 m.
Genisto tinctoriae-Quercetum petraeae subas. melicetosum uniflorae este prezent pe creasta
dealurilor sau pe partea superioară a versanților (500-550 m) și reprezintă aproximativ 8% din
vegetația totală a pădurilor de foioase din zona de studiu (Domokos, 2012).
75
Un total de 166,2 ha (6.29 %) sunt acoperite de plantații de conifere cu molid (Picea abies),
pin moale (Pinus strobus), stejar (Quercus robur), de salcâm (Robinia pseudoacacia) și păduri
mixte în care s-au plantat pin roșu (Pinus sylvestris), pin negru (Pinus nigra), larice (Larix decidua),
nuc (Juglans regia) și frasin (Fraxinus excelsior). Dimensiunea parcelelor cu plantații variază între
0,1-10,6 ha.

Numărul și distribuția de ciocănitori teritoriale a fost stabilit prin metoda emiterii de sunete
(strigăte și darabană) în timpul perioadei pre-reproductive (martie-aprilie 2012). Pentru a provoca
răspunsul păsărilor teritoriale, strigătele și darabanele (emise de un CD player cu un amplificator de
45 W, conectat la difuzoare de 80 W și alimentat de o baterie 7 Ah) au fost lansate la fiecare 150-
200 de metri, în cazul ciocănitorii de stejar (Dendrocopos medius), ciocănitorii pestrițe mici
(Dendrocopos minor), ciocănitorii cu spate alb (Dendrocopos leucotos) și Dendrocopos major, 350-
400 de metri, în cazul ghionoaiei sure (Picus canus), ghionoaiei verzi (Picus viridis) și Dryocopus
martius (Kosiński et al., 2004, Kosiński et Kempa, 2007, Pasinelli, 2007, Ćiković et al., 2008,
Kajtoch et al., 2012). De fiecare dată, la primul răspuns al păsărilor, s-a oprit aparatul de emitere de
sunete pentru a putea determina locația păsărilor. Teritoriile astfel delimitate au fost verificate
pentru a găsi cuiburile săpate pentru reproducere. Acele teritorii în care nu s-au găsit cuiburile, au
fost vizitate din nou în luna mai și iunie pentru detectarea cuiburilor cu pui. Specia migratoare,
capîntortura (Jynx torquilla), și ciocănitoarea de grădini (Dendrocopos syriacus), care rareori
cuibărește departe de parcuri, livezi, cimitire și grădini (Gorman, 1995, Bruun, et al., 1999), au fost
excluse din acest studiu.
Sistemul de localizare globală (Global Positioning System-GPS) a fost utilizat pentru a
identifica poziția arborilor cu cuib și distanța dintre arborii învecinați folosiți pentru cuibărire. S-au
înregistrat următorii parametri de cuibărire: specia de arbore, diametrul arborelui la înălțimea de
130 cm de la sol (DA), înălțimea arborelui, înălțimea cuibului pe arbore, plasarea cuibului (pe
trunchi sau pe ramură) și viabilitatea copacului (viu sau mort). Pentru a efectua observațiile în mod
omogen pe întreaga zonă de studiu, s-au făcut observații sistematice în fiecare din cele 10 trupuri de
pădure. Au fost petrecute 43 zile pe teren, în lunile martie-aprilie, respectiv mai-iunie.

Densitatea brută a ciocănitorilor a fost obținută prin împărțirea numărului de păsări
teritoriale, cu suprafața totală a terenurilor forestiere. Modelul Clark-Evans a distanței dintre cel mai
apropiat vecin a fost utilizat pentru a examina distribuția spațială a locurilor de cuibărire. Valoarea
R indică felul în care are loc distribuția: distribuție aleatorie R = 1, tendință de distribuție uniformă
dacă R este mai mare decât 1, tendință de distribuție agregată dacă R este sub 1. Semnificația valorii
R a fost testată prin variantele standard ale curbei normale (Clark et Evans, 1954, Fernandez et
Azkona, 1996, Kosiński et Kempa, 2007).
Deoarece cele mai multe variabile au avut varianțe inegale și numărul eșantioanelor a fost
diferit de la o ciocănitoare la alta, testul Kruskal-Wallis a fost folosit pentru a compara
caracteristicile de cuibărire ale ciocănitorilor. Variabile cu valoare semnificativă în testul Kruskal-
Wallis au fost testate post-hoc prin metoda Mann-Whitney U test, pentru a afla diferențele în
cuibărire la speciile de ciocănitori. Datele au fost corectate prin metoda Bonferroni.
76
Au fost colectate datele despre factorii abiotici: altitudinea, panta, distanța de marginea
pădurii, dimensiunea parcelei. De asemenea, s-au notat datele despre compoziția în arbori a pădurii
și structura acesteia: închegarea coronamentului (%), abundența-dominanța arborilor / 400 m2.
Folosind metoda transectului liniar am aflat abundența relativă și diversitatea specifică a arborilor
(indicele de diversitate Shannon-Weaver), distanța medie între arbori, înălțimea arborilor și DA /
100 m (Cristea et al., 2004). Variabilele habitatelor au fost estimate în perioada de vegetație a anilor
2011 și 2012.
Relațiile dintre speciile de ciocănitori și speciile de arbori au fost examinate prin analiza
corespondenței canonice (Canonical correspondence analysis-CCA) pentru toate speciile de
ciocănitori înregistrate de cel puțin cinci ori de-a lungul cercetărilor (Laiolo, 2002). Abundențele
relative (pi / N , pi-numărul de indivizi din specia "i", N-numărul total de indivizi din transect) ale
arborilor au fost utilizate ca variabile de mediu în această analiză.
Metoda analizei componentelor principale (Principal component analysis-PCA) a fost aleasă
pentru a evidenția modele în parametri structurali ai pădurii. Regresia multiplă liniară (Linear
multiple regression) a fost aplicată pentru a afla semnificația legăturilor dintre abundența
ciocănitorilor și variabilele explicative (factori abiotici, parametri structurali și compoziționali ai
pădurii).
Testul Kruskal-Wallis (Mann-Whitney U post-hoc test, corectarea datelor prin metoda
Bonferroni) a fost efectuat pentru a compara parametri abiotici, structurali și compoziționali în
parcele neocupate și ocupate de către cele 5 sp. de ciocănitori (cele mai abundente). Pentru aceste
analize s-au folosit datele din 94 parcele din cele 115. Celelalte 21 de parcele au fost excluse,
deoarece suprafața lor era prea mică și aveau influență negativă asupra prezenței sau abundenței
ciocănitorilor. Toate analizele au fost efectuate cu pachetul statistic XLSTAT (Addinsoft 2013) și
Past (v. 2.17c). Datele despre habitate au fost confruntate cu documentele oficiale de inventar și
harta (scara 1:20000) autorităților silvice.
5.1.3. Rezultate
5.1.3.1. Distribuția și densitatea ciocănitorilor

Densitățile și numărul indivizilor pentru fiecare specie de ciocănitoare sunt prezentate în
tabelul 14. Analiza Clark-Evans a indicat pentru Dendrocopos major și Dryocopus martius o
distribuție uniformă, pentru Dendrocopos medius o distribuție agregată. În trupul de pădure (1), D.
martius și în trupul de pădure (10), D. medius au avut o distribuție aleatoare (Tab. 15.).
Tabelul 14. Numărul teritoriilor ocupate și densitatea ciocănitorilor din zona de studiu
Specii Nr. Nr. Densitate
cuib teritorii (perechi 10 ha-1)
Picus viridis 5 6 0.02
Picus canus 8 10 0.04
Dendrocopos major 18 21 0.08
Dendrocopos medius 76 81 0.31
Dendrocopos leucotos 2 2 0.01
Dryocopus martius 18 18 0.07
77
Tabelul 15. Distribuția cuiburilor de ciocănitori (metoda Clark-Evans) pentru cele mai abundente specii de
ciocănitori din pădurile cercetate
Specii D. major D. medius D. martius
Păduri 7. 9. 10. 7. 1. 9. 7. 1.
N 10 17 7 31 20 5 9 4
rA 0,75 0,12 0,60 0,20 0,11 0,90 0,60 0,44
rE 0,46 1,28 0,61 0,82 1,15 0,52 0,44 0,51
R 1,62 0,09 0,99 0,25 0,10 1,74 1,37 0,87
σE 0,09 0,02 0,08 0,03 0,03 0,11 0,10 0,13
c 3,24* 46,89* 0,08 21,36* 40,54* 3,37* 1,63* 0,54
[rA-rE] 0,29 1,16 0,01 0,61 1,03 0,38 0,16 0,07
Valoarea 0,001 ˂ 0,001 0,934 ˂ 0,001 ˂ 0,001 ˂ 0,001 0,103 0,596
p Two-
sided
Prescurtări utilizate: N-numărul arborilor cu cuib; rA-valoare medie a distanțelor dintre cei mai apropiați vecini
(arbori cu cuib); rE-valoarea medie a distanței așteptate în cazul unei distribuții aleatorii infinite cu o valoare a
densității “rho” a arborilor cu cuib; R-valoarea care indică felul în care are loc distribuția; σE-eroarea standard pentru
valoarea medie a distanței dintre cei mai apropiați vecini (arbori cu cuib) într-o populație cu distribuție aleatorie și cu o
densitate “rho” a arborilor cu cuib; c-varianta standard a curbei normale; p-probabilitatea unei diferențe mai mari între
rE și rA; *-valori semnificative.
5.1.3.2. Parametri locului de cuibărire

Gorunul (Quercus petraea) a fost cel mai frecvent utilizat arbore de către Dendrocopos
medius și Picus viridis, fagul (Fagus sylvatica) de către Dryocopus martius și plopul tremurător
(Populus tremula) de către Picus canus. Dendrocopos major a săpat cuiburile atât în plop
tremurător, cât și în gorun. Cuiburile săpate de către Dendrocopos leucotos au fost găsite în gorun
(Tab. 16.).
Caracteristicile de cuibărire au fost comparate între Dendrocopos medius, D. major,
Dryocopus martius, Picus canus și P. viridis.
Valoarea medie a DA a prezentat diferențe semnificative în cazul celor 5 sp. de ciocănitori
(Kruskal-Wallis ANOVA, H = 22,63, p = 0,0001). Găurile de la Dryocopus martius au fost săpate
în arbori cu DA mai mare decât cele de la Picus canus (Mann-Whitney U test, z = -3,34, p =
0,0008), Dendrocopos major (z = -3,09, p = 0,0019) și D. medius (z = -4,01, p = 0,0006).
Dendrocopos medius a săpat găurile în arbori cu DA mai mare decât Picus canus (z = -2,23, p =
0,0253).
Valoarea medie a înălțimi arborilor este semnificativ diferită la cele 5 sp. (Kruskal-Wallis
ANOVA, H = 34,39, p ˂ 0,0001), fiind mai mare la Dryocopus martius față de Dendrocopos
medius (Mann-Whitney U test, z = -4,02, p = 0,0005), D. major (z = -4,22, p = 0,0002), Picus canus
(z = -3,52, p = 0,0004) și P. viridis (z = -2,15, p = 0,0426). Arborele de cuibărire a sp. Dendrocopos
medius a fost mai înalt decât cel al sp. D. major (z = -2,92, p = 0,0344) și Picus canus (z = -3,012, p
= 0,0259).
Înălțimea medie a cuibului pe arbore a prezentat diferență semnificativă în cazul Dryocopus
martius și Dendrocopos medius (Kruskal-Wallis ANOVA, H = 9,22, p = 0,0525, Mann-Whitney U
test, z = -2,81, p = 0,0482), fiind la o înălțime mai mare la D. martius. Înălțimea relativă medie a
cuibului pe arbore (înălțimea cuibului pe arbore / înălțimea arborelui) nu a fost diferită la nici una
dintre cele 5 sp. (Kruskal-Wallis ANOVA, H = 6,64, p = 0,2264) (Tab. 17.).
78
Tabelul 16. Numărul cuiburilor (N) și procentajul acestora (%) în diferite specii de arbori
Specii de arbori Nr. total
D. leucotos
D. martius
(valori medii ale frecvenței
D. medius
cuiburi
D. major
P. viridis
P. canus
și abundanței relative)
C. betulus N 0 0 0 1 0 0 1
(100%, 0.50) % 0,00 0,00 0,00 100,00 0,00 0,00 0,79
C. avium N 0 0 1 5 0 0 6
(9.57%, 0.004) % 0,00 0,00 16,67 83,33 0,00 0,00 2,36
F. sylvatica N 0 0 0 2 0 10 12
(34.04%, 0.07) % 0,00 0,00 0,00 16,67 0,00 83,33 9,45
P. tremula N 1 7 8 29 0 2 47
(21.27%, 0.03) % 2,13 14,89 17,02 61,70 0,00 4,26 37,01
Q. petraea N 3 1 8 37 2 3 54
(98.93%, 0.35) % 5,56 1,85 14,81 68,52 3,70 5,56 42,52
Q. robur N 0 0 0 1 0 1 2
(10.63%, 0.005) % 0,00 0,00 0,00 50,00 0,00 50,00 2,70
T. cordata N 1 0 1 1 0 2 5
(21.27%, 0.01) % 20,00 0,00 20,00 20,00 0,00 40,00 6,76
Nr. total cuiburi N 5 8 18 76 2 18 127
% 3,93 6,29 14,17 59,84 1,57 14,17 100,00
Tabelul 17. Poziția cuiburilor, în funcție de diametrul și înălțimea arborilor

Specii DA (cm) Înălțime cuib Înălțime Înălțime cuib /
pe arbore (m) arbore (m) înălțime
arbore (m)
Mean SD mean SD mean SD mean SD
P. viridis 49,00 11,94 8,20 3,90 23,20 3,03 0,34 0,14

P. canus 34,56 11,89 5,75 2,66 16,38 5,63 0,38 0,15
D. major 44,46 14,70 6,81 2,12 19,64 5,08 0,36 0,11
D. medius 45,14 13,81 6,46 2,72 22,25 5,14 0,32 0,18
D. leucotos 62,50 3,54 11,00 1,41 24,50 0,71 0,45 0,04
D. martius 63,33 15,78 8,61 2,68 26,67 5,55 0,34 0,13
Ciocănitorile au utilizat în principal arbori vii pentru a săpa cuibul, doar Picus canus a
utilizat cu precădere arbori morți, putreziți pentru cuibărit. Majoritatea cuiburilor au fost săpate în
trunchi (Tab. 18.).
79
Tabelul 18. Poziția cuiburilor, în funcție de viabilitatea și părțile tulpinii arborilor (numărul cuiburilor (N) și
procentajul acestora (%))
Viabilitatea arborilor Plasamentul cuiburilor
Arbori morți Arbori vii Trunchi Ramuri

Specii N % N % N % N %
P. viridis 0 0,00 5 100,00 5 100,00 0 0,00
P. canus 5 62,50 3 37,50 7 87,50 1 12,50
D. major 5 27,78 13 72,22 17 94,44 1 5,56
D. medius 18 23,68 58 76,32 65 85,53 11 14,47
D. leucotos 0 0,00 2 100,00 2 100,00 0 0,00
D. martius 2 11,11 16 88,89 18 100,00 0 0,00
Total 30 23,62 97 76,38 114 89,76 13 10,24
5.1.3.3. Analiza habitatelor

Rezultatele CCA au reprezentat pentru primele două axe 92.14% din variabilitatea datelor
(F1: 75,92%, F2: 16,21%). Dryocopus martius a fost asociată mai ales cu fagul, dar și cu teiul
pucios (Tilia cordata), Picus viridis cu gorunul și teiul pucios, Dendrocopos medius cu gorunul și
cireșul sălbatic (Cerasus avium). Dendrocopos major și Picus canus au fost prezenți atunci când
abundența relativă a carpenului (Carpinus betulus), a stejarului și a plopului tremurător a crescut
(Fig. 53.).
Fig. 53. Relația dintre ciocănitori și arborii comuni din pădurile cercetate,evidențiată de analiza CCA; Prescurtări: GS-
Picus canus, GV-Picus viridis, CPM-Dendrocopos major, CS-Dendrocopos medius, CN-Dryocopus martius
Parametrii structurali ai pădurii au prezentat corelații pozitive semnificative: diametrul

arborilor cu înălțimea lor, abundența relativă a arborilor cu abundența-dominanța lor. Corelație
negativă a fost între abundența relativă a gorunului și cea a carpenului.
Analiza PCA asupra parametrilor structurali arată că 86,21% din totalul variațiilor este redat
de primele trei componente principale (Tab. 19.). Prima componentă principală (PC1 = 44,60%)
80
este reprezentată de înălțimea arborilor și DA, împreună cu distanța între copaci. A doua
componentă principală (PC2 = 26,84%) este diversitatea arborilor și închegarea coronamentului,
împreună cu distanța dintre arbori. Diversitatea arborilor (indicele de diversitate Shannon-Weaver)
reprezintă al treilea component principal (PC3 = 14,77%).
Tabelul 19. Rezultatele PCA pentru variabilele structurale ale habitatelor (valorile semnificative sunt redate cu
numere îngroșate)
Variabilele structurale ale pădurilor Valoarea factorilor
F1 F2 F3
DA (cm) 0,88 0,21 -0,19
Înălțimea arborilor (m) 0,85 0,22 -0,33
Indicele de diversitate al arborilor (Shannon- 0,46 0,52 0,71
Weaver)
Închegare coronament (%) -0,32 0,80 -0,28
Distanța între arbori (m) 0,62 -0,57 0,04
Eigenvalue 2,23 1,34 0,73
Variability (%) 44,60 26,84 14,77
Analiza de regresie liniară multiplă arată faptul că DA, diversitatea arborilor, abundența
relativă a gorunului și cea a plopului tremurător, dar și altitudinea influențează în mod semnificativ
abundența ciocănitorilor (Tab. 20.).
Tabelul 20. Rezultatele regresiei multiple liniare cu parametri semnificativi din model
Variabilele habitatelor Coeff. Std. err. t p R2 F p
DA (cm) 0,05 0,02 2,58 0,0115 0,13 4,50 ˂0,0001
Diversitatea arborilor 0,88 0,38 2,27 0,0252 0,19
Abundența relativă Populus 6,85 2,83 2,41 0,0179 0,07
tremula
Abundența relativă Quecus 1,68 0,81 2,05 0,0428 0,01
petraea
Altitudine (m) -0,01 0,005 -2,39 0,0189 0,01
Dimensiunea parcelelor nu a influențat abundența de ciocănitori (regresie liniară simplă, r2 =

0,01, n = 94, coeff. = 0,01, p = 0,26). În 59 dintre parcele au fost prezente ciocănitori teritoriale și în
35 de parcele nu au fost semnalate ciocănitori teritoriale.
Comparând parametri abiotici, structurali și compoziționali din parcelele ocupate vs. cele
neocupate, diferențe semnificative au fost în cazul Dendrocopos medius și Dryocopus martius.
Fagul a avut înălțimea medie mai mare la Dryocopus martius în parcelele ocupate (N = 11)
vs. neocupate (N = 21) (Kruskal-Wallis test, H = 17,12, p = 0,0006, Mann-Whitney U test, z = -
3,60, p = 0,0018). La fel, valoarea medie DA la fag a fost mai mare în parcele ocupate de
Dryocopus martius vs. neocupate (H = 13,62, p = 0,0033, z = -3,55, p = 0,0022).
Gorunul a avut înălțimea medie mai mare în parcelele ocupate de Dryocopus martius (N =
17) vs. neocupate (N = 75) (H = 193,90, p ˂ 0,0001, z = -3,30, p = 0,0009). Valoarea medie DA la
gorun a fost mai mare în parcelele ocupate de Dendrocopos medius (N = 39) vs. neocupate (N = 53)
(H = 31,31, p = 0,0002, z = -4,04, p = 0,002).
81
Valoarea medie DA la teiul pucios a fost mai mare în parcelele ocupate de Dryocopus
martius (N = 8) vs. neocupate (N = 12) (H = 10,62, p = 0,01346, z = -2.90, p = 0.0222).
Înălțimea medie a arborilor prezenta valori mai mari la Dryocopus martius în parcelele
ocupate (N = 17) vs. neocupate (N = 77) (H = 15.90, p = 0.0687, z = -3,37, p = 0,0338).
La fel, DA a prezentat valoare medie mai mare la Dryocopus martius în parcelele ocupate
vs. neocupate (H = 25,81, p = 0,0021, z = -3,75, p = 0,0007).
Abundența relativă medie a teiului pucios a fost mai mare în parcelele ocupate de Dryocopus
martius vs. neocupate (H = 9,16, p = 0,0363, z = -3,28, p = 0,0465).
Diversitatea specifică medie a arborilor a fost mai mare în parcelele ocupate de
Dendrocopos medius (39) vs. neocupate (55) (H = 31,66, p = 0,0002, z = -3,51, p = 0,0201) și cele
ocupate de Dryocopus martius (17) vs. neocupate (77) (z = -3,75, p = 0,0031).
5.1.4. Discuții și concluzii
5.1.4.1. Distribuția și densitatea ciocănitorilor

În zona de studiu cuibăresc 6 din cele 8 specii de ciocănitori sedentare care populează
pădurile de foioase din România. Prezența speciilor Jynx torquilla și Dendrocopos syriacus a fost
de asemenea confirmată.
Dendrocopos minor nu a fost întâlnită în pădurile studiate, chiar dacă se regăsește pe
teritoriul ariei de protecție avifaunistică. Acest lucru se poate datora numărului redus de arbori cu
lemnul moale (Tab. 16.) (Miranda et Pasinelli, 2001). Această specie preferă păduri mature, cu
coronament deschis, dominate de gorun (Denis 2008, Charman et al., 2010) și ocupă un teritoriu
neobișnuit de mare (40 ha de pădure de foioase), comparativ cu Dendrocopos medius (8,8 ha), D.
major (6,3 ha) sau alte păsări cu dimensiuni similare precum țicleanul (Sitta europaea) (2 ha)
(Wiktander et al., 2001). Dendrocopos leucotos se hrănește în principal pe lemnul mort sau cel aflat
în putrezire. Este cea mai specializată dintre ciocănitorile europene în ceea ce privește micro-
habitatul de hrănire. Perechile întâlnite în zona de studiu au fost prezente în parcelele cu arbori
bătrâni cu exemplare putrezite sau în descompunere. Cantitatea arborilor încă vii, dar cu ramurile
putrezite diferă semnificativ între parcele ocupate și neocupate de Dendrocopos leucotos, fapt
sesizat de asemenea de Kajtoch et al. (2012).
Caracteristicile abiotice, structurale și compoziționale ale pădurilor au influențat distribuția
speciilor de ciocănitori. Cuiburile de Dendrocopos major au avut o distribuție uniformă în trupurile
de pădure bine conservate (7). Prezența rară a speciei în zona de studiu se datorează practicilor
forestiere inadecvate, care au dus la defrișarea selectivă a arborilor din genul Quercus.
Cuiburile de Dendrocopos medius au avut o distribuție agregată. Indivizii s-au concentrat în
locurile unde au întâlnit condiții favorabile: copaci potriviți pentru săpare (plop tremurător, gorun
cu DA cât mai mare sau cireș sălbatic).
În cazul lui Dryocopus martius, cuiburile au fost uniform distribuite. Se pare că prezența
risipită a fagului și cea a teiului pucios în pădurile de gorun și carpen este benefică pentru această
specie.
La Dendrocopos medius și Dryocopus martius cuiburile au prezentat o distribuție aleatorie
în două trupuri de pădure (10, respectiv 1). Distribuția aleatorie apare de obicei în mediile de viață
cu condiții omogene.
82
5.1.4.2. Parametri locului de cuibărire
Carpenul, arbore cu lemn tare, a fost evitat de ciocănitori nefiind utilizat în cuibărire, chiar
dacă a avut cea mai mare frecvență și abundență relativă dinte toate speciile de arbori (Tab. 16.).
Dendrocopos medius și Picus viridis au utilizat goruni bătrâni pentru a cuibări. Probabil, arborii mai
mari și mai bătrâni sunt mai potriviți pentru speciile de ciocănitori din categoria “excavatoarelor
slabe”, deoarece acești arbori au o susceptibilitate mai mare de a fi infectate cu ciuperci (Populer,
1978, Jenni, 1981). Duritatea lemnului, de asemenea scade odată cu înălțimea arborelui (Schepps et
al., 1999). În zona noastră de cercetare plopul tremurător a fost utilizat frecvent pentru cuibărire de
către Picus canus, Dendrocopos major și D. medius. Aceste specii, adesea și-au săpat cuibul în
lemnul mort al plopului sau al gorunului. Dryocopus martius a săpat cuiburile de obicei în fag.
Faptul că această specie, alege să sape cuiburile în scoarță netedă, la o înălțime mare și în substrat
dur, poate fi o formă de protecție împotriva prădătoarelor arboricole, cum ar fi jderul de piatră
(Martes foina) și specia mai puțin frecventă jderului de copac (Martes martes) (Kosiński et Kempa,
2007). Aceste mamifere arboricole intră cu ușurință în cavitățile săpate de Dryocopus martius, care
au o intrare de 7 x 12 cm (Nilsson et al., 1991, Rolstad et al., 2000, Paclík et al., 2009) și fură ouăle
sau puii (Nilsson et al., 1991, Lange, 1996, Rolstad et al., 2000). Preferința pentru cuiburi în
substrat viu și dur se poate explica și prin faptul că aceste găuri persistă pe parcursul mai multor ani
și pot fi utilizate cu succes pe o perioadă mai lungă de timp (Wesołowski, 2011). Valoarea medie
DA și înălțimea arborilor utilizați pentru cuibărire, înălțimea cuibului și înălțimea relativă a cuibului
nu au crescut odată cu dimensiunea ciocănitorilor.
5.1.4.3. Analiza habitatelor

Abundența ciocănitorilor a fost mai mare în stațiunile de pădure cu arbori bătrâni (arbori cu
DA mare) și cu un indice de diversitate al arborilor mai mare. Abundența ciocănitorilor a fost mai
mare în parcelele unde gorunul și plopul tremurător aveau abundența relativă mai mare. Nu au fost
găsite diferențe semnificative față de altitudine între parcelele ocupate și neocupate de ciocănitori
(testul Kruskal-Wallis, H = 1,38, p = 0,9979), dar altitudinea a avut un efect negativ asupra
abundenței ciocănitorilor.
Dendrocopos medius este prezentă în păduri dominate de gorun cu vârsta de peste 80 ani
(DA mai mare de 35 cm). Valoarea medie a DA la gorun în parcele ocupate este de 45,56 cm (SD:
5,91, N = 39).
Dryocopus martius este prezentă în păduri în care fagul este mai în vârstă de 90 ani (DA mai
mare de 35 cm). Valoarea medie DA la fag în parcele ocupate este de 57,01 cm (SD: 15,68, N =
11). Parcelele ocupate de cele două specii au avut un indice mai mare de diversitate al arborilor
decât cele neocupate.
Toate aceste rezultate sugerează importanța arborilor bătrâni și păstrarea acestora, deoarece
prezența ciocănitorilor este legată de prezența lor.
Dendrocopos major a cuibărit în gorun cu DA mai mare de 30 cm, iar D. medius cu DA mai
mare de 40 cm. Menținerea celor două specii în aceste păduri necesită o compoziție a arboretului
dominată de gorun în vârstă de 80-120 de ani. În cazul lui Dryocopus martius sunt importante
pădurile dense dominate de gorun, cu prezența sporadică a fagului (arbori pentru cuibărire cu DA
mai mare de 60 cm). Ciocănitorile, în special Picus canus, dar și huhurezul mare (Strix uralensis),
ultima cu o populație însemnată în zona de studiu, pot beneficia de pe urma menținerii plopilor
83
tremurători (DA mai mare de 25 cm) și a cioturilor acestora (Lõhmus, 2003). Speciile de ciocănitori
cuibăritoare în pădurile studiate din valea Nirajului sunt prezentate în figura 54.
a. b.
c. d.
e. f.
Fig. 54. Specii de Picidae cuibăritoare în pădurile de pe cursul mijlociu al văii Nirajului: a. Dendrocopos major, b.
Dendrocopos medius, c. Dendrocopos leucotos, d. Dryocopus martius, e. Picus viridis, f. Picus canus
84
5.2. Efectele structurii pădurilor asupra avifaunei
5.2.1. Introducere
În literatura de specialitate există numeroase studii care au avut scopul de a evidenția

relațiile dintre bogăția specifică și/sau abundența păsărilor dintr-un habitat și variabilele legate de
vegetația existentă în aceste habitate (Willson, 1974, Røv, 1975, Arnold, 1988, Komdeur et al.,
1993, Welsh et Healy, 1993, Buffington et al., 1997, Twedt et al., 1999, King et DeGraaf 2000,
Laiolo, 2002, Poulsen, 2002, Hewson et. al., 2011 etc.). O serie de indici au fost dezvoltați pentru a
cuantifica complexitatea structurală a unei stațiuni (v. McElhinny et al., 2005). Cu cât crește
complexitatea structurală a unui habitat sau diversitatea specifică a plantelor este mai mare, cu atât
mai mare este și bogăția specifică a avifaunei (Holmes et Robinson, 1981, Robinson et Holmes,
1984, Karr, 1990). Bogăția specifică a arborilor influențează numărul de specii de păsări (Komdeur
et al., 1993, Scherzinger, 1998). În pădurile bătrâne unde productivitatea plantelor este mai mare
(Jokimäki et Huhta, 1996) crește numărul de specii și densitatea păsărilor (Lack, 1939, Lack et
Lack, 1951, Moss, 1978, Helle et Mönkönnen, 1990, Poulsen, 2002).
În opinia noastră, din punctul de vedere al conservării habitatelor de pădure, acele
caracteristici structurale sunt cele mai valoroase care pot fi influențate în mod direct prin activitățile
de administrare a habitatului. Aceste variabile trebuie verificate dacă într-adevăr au o influență
pozitivă semnificativă în primul rând asupra bogăției specifice și a abundenței speciilor de păsări
din habitatul respectiv. Variabilele structurale care pot fi influențate prin administrarea pădurilor
sunt de exemplu: numărul de specii de arbori, abundența-dominanța și abundența relativă a
arborilor, numărul arborilor bătrâni, prezența stratului arbuștilor și bogăția specifică a arbuștilor,
etc. Obiectivele acestui studiu au fost: (1) analiza efectelor anumitor factori de mediu și factori
structurali ai vegetației lemnoase asupra: bogăției specifice și a abundenței păsărilor, abundenței
anumitor categorii ecologice de păsări, diversității specifice și biomasei păsărilor; (2) analiza valorii
indicatoare a speciilor de ciocănitori din zona de studiu.
5.2.2.1. Zona de studiu

Au fost studiate aceleași parcele din pădurile de foioase, unde în anul 2012, s-a stabilit
distribuția spațială și abundența speciilor de ciocănitori teritoriale pe timpul perioadei pre-
reproducătoare (v. capitolul V., subcapitolul 5.1.).

Metoda de colectare a datelor pentru speciile de păsări din habitatele de pădure a fost
descrisă în capitolul III., subcapitolul 3.1..
Colectarea datelor despre factorii abiotici de mediu și cei structurali ai vegetației lemnoase
s-a realizat pentru studiul efectelor structurii pădurilor asupra ciocănitorilor. Descrierea acestor
metode se află în capitolul V., subcapitolul 5.1..
85
A fost notată pentru fiecare specie de pasăre semnalată categoria ecologică de care aparține,
în funcție de fenologie, regimul trofic, modul de cuibărire și comportamentul manifestat în căutarea
hranei. Pentru a putea calcula biomasa păsărilor în punctele de observație am utilizat valoarea mesei
corporale medii de la femele și masculi pentru fiecare specie de pasăre (Shaw et Perrins, 1998). A
fost determinat indicele de diversitate (Shannon) al păsărilor în fiecare punct de observație. Metoda
analizei componentelor principale (Principal component analysis-PCA) a fost aleasă pentru a
descoperi modele în parametrii structurali ai pădurii (v. capitolul V., subcapitolul 5.1.). Regresia
multiplă liniară (Linear multiple regression) a fost aplicată pentru a afla semnificația legăturilor
dintre bogăția specifică, diversitatea și biomasa păsărilor, abundența diferitelor categorii ecologice
de păsări și variabilele explicative (factori abiotici, parametrii structurali și compoziționali ai
pădurii).
Pentru a afla valoarea indicatoare a speciilor de ciocănitori, privind bogăția specifică a
păsărilor, am pornit de la ipoteza că parcelele în care există specii de ciocănitori teritoriale au o
bogăție specifică a păsărilor (excluzând ciocănitorile) mai mare decât cele fără ciocănitori
teritoriale. Așadar, rezultatele obținute despre numărul de specii al păsărilor din mai-iunie 2013 au
fost comparate în funcție de prezența sau absența speciilor de ciocănitori teritoriale din perioada
pre-reproductivă, martie-aprilie, anul 2012. Pentru acestea s-au utilizat 94 de parcele în care bogăția
specifică a păsărilor nu a fost influențată de mărimea parcelei (regresie liniară simplă, r2 = 0,002, n
= 94, coeff. = 12,74, p = 0,65).
5.2.3. Rezultate și discuții
În habitatele de păduri de foioase studiate au fost semnalate 40 de specii de păsări (Tab. 21.
din anexă) printre care și păsări răpitoarele de zi și de noapte care nu au fost evaluate după
standardele prescrise în literatura de specialitate, deoarece recensământul lor necesită alte metode
de teren.
Diversitatea specifică Shannon a păsărilor în punctele de observație are valoarea medie de
1,77 (min = 0,63, max = 2,56, SD: 0,45, N = 94). Bogăția specifică în punctele de observație are
valoarea medie de 7,4 (min = 2, max = 14, SD: 3,11, N = 94) iar valoare medie a abundenței
speciilor este de 15,31 (min = 2, max = 32, SD: 8,03, N = 94). În ceea ce privește biomasa păsărilor
din punctele de observație s-a calculat o valoarea medie de 1072,60 g (min = 42,15 g, max =
4007,65 g, SD: 905, 27, N = 94).
Datele despre caracteristicile structurale, compoziționale și de mediu împreună cu valorile
de bogăție specifică și abundență ale păsărilor (vezi Domokos, 2004) au stat la baza efectuării
analizelor statistice ale căror rezultate sunt prezentate în cele ce urmează.
Diametrul, respectiv înălțimea arborilor sunt cei mai importanți factori cu influență pozitivă
asupra bogăției specifice, abundenței și biomasei păsărilor din punctele de observație (Tab. 23.). În
general, vârsta pădurilor apare ca un factor semnificativ în ceea ce privește compoziția
comunităților de păsări din zona de studiu. Aceasta influențează abundența speciilor de păsări care
se hrănesc pe trunchiul copacilor, în coronament și pe sol. Speciile care cuibăresc în scorburile
săpate sau preexistente, dar și cele care își construiesc cuibul în coronament sunt mai abundente în
pădurile bătrâne. Se poate observa faptul că inclusiv speciile sedentare preferă pădurile cu arbori
86
mai vârstnici. În pădurile de foioase mature și neexploatate din Suedia numărul păsărilor
cuibăritoare în cavități a fost de 2-3 mai mare decât în pădurile exploatate (v. Poulsen, 2002).
Cavitățile se formează cu șanse mai mari în arborii bătrâni decât în cei tineri sau în speciile de
foioase decât în cele de conifere (Sandström, 1992). Arborii bătrâni au de obicei un diametru mai
mare și prezintă părți putrezite pe crengi sau pe trunchi. Acești arbori sunt precursorii cioturilor din
păduri. Dispariția arborilor bătrâni din păduri poate afecta prezența anumitor specii de păsări.
Pe lângă vârsta pădurilor un alt factor care s-a dovedit a fi cu influență semnificativă asupra
comunităților de păsări din zona de studiu este diversitatea arborilor. Creșterea abundenței relative a
gorunului (descreșterea abundenței relative a carpenului) are un efect pozitiv asupra bogăției și
diversității speciilor de păsări. Dintre speciile de arbori existente în păduri, plopul tremurător și
cireșul sălbatic, prin prezența lor mai abundentă creează locuri de
hrănire și de cuibărire favorabile păsărilor. Din păcate, frecvența acestor specii este redusă în
pădurile studiate (21,27%, respectiv 9,57%). Diversitatea arborilor oferă condiții de viață variate
pentru speciile de insecte, favorizând astfel speciile de păsări insectivore. În pădurile studiate sunt
prezente multe specii de plante melifere (Domokos, 2013), ceea ce înseamnă și un număr mare de
insecte polenizatoare. Diversitatea plantelor lemnoase oferă condiții de viață variate nu numai
insectivorelor, dar și păsărilor care exploatează alte resurse de hrană pe care vegetația lemnoasă le
poate oferi.
Dezvoltarea stratului arbuștilor, în special prezența speciilor Crataegus monogyna și Sorbus
torminalis, are o importanță semnificativă în ceea ce privește abundența păsărilor cuibăritoare în
arbuști, însă frecvența acestora în interiorul pădurilor este extrem de redusă (7,44%, respectiv
2,12%). Stratul arbustiv este dezvoltat mai ales la marginea pădurilor (locuri în care s-a evitat
desemnarea punctelor de observație, din cauza efectului de ecoton) și lipsește aproape complet din
interiorul pădurilor.
Abundența speciilor migratoare este influențată în mod negativ de distanța de la marginea
pădurii. Cu cât ne îndepărtăm de la marginea pădurii și intrăm în interiorul acesteia numărul
speciilor migratoare scade. Aceste păsări preferă zonele mai deschise, cum sunt cele de la marginea
pădurilor (Fuller, 1995). În unele cazuri, panta influențează în mod negativ speciile cuibăritoare în
coronament sau cele sedentare clocitoare. Păduri tinere de fag și carpen au fost întâlnite în aceste
zone cu pantă, fapt ce explică abundența redusă a speciilor de păsări.
Ca elemente indicatoare ale bogăției specifice a păsărilor am utilizat ciocănitorile care au
avut cele mai mari densități în zona studiată: Dendrocopos major, D. medius și Dryocopus martius.
Tabelul 24 arată că bogăția specifică (fără să includem speciile de ciocănitori) este semnificativ mai
mare în locurile unde ciocănitorile teritoriale au fost prezente. Cunoașterea distribuției speciilor de
ciocănitori este o informație utilă pentru cei care se ocupă cu administrarea și conservarea
habitatelor de pădure pe plan local, deoarece pot indica bogăția specifică a păsărilor din zonă.
87
Tabelul 23. Rezultatele regresiei multiple liniare cu parametrii semnificativi din model
Variabile studiate Coeff. Std.err. t p R2 F p
Bogăția specifică a păsărilor 8,14 < 0,0001
Abundența relativă Populus tremula 9,37 4,17 2,24 0,03 0,04
Abundența relativă Quercus petraea 2,96 1,26 2,34 0,02 0,07
Diametrul arborilor 0,21 0,03 6,07 0 0,35
Diversitatea arborilor 2,04 0,57 3,59 0 0,29
Diversitatea specifică a păsărilor 8,32 < 0,0001

Abundența relativă Quercus petraea 0,63 0,18 3,46 0 0,11
Diametrul arborilor 0,03 0 5,79 0 0,35
Abundența speciilor după comportamentul

de căutare a hranei
Pe trunchi și crengi 3,55 < 0,0001

Diversitatea arborilor 1 0,36 2,8 0,01 0,2
Pe sol 2,17 0,0113
Diametrul arborilor 0,06 0,02 2,71 0,01 0,16
În coronament 3,35 0,0001
Abundența relativă Cerasus avium 17,4 7,48 2,32 0,02 0,03
Abundența speciilor după modul de

cuibărire
În cuiburi săpate (scorbură) 6,16 < 0,0001

Abundența relativă Quercus petraea 3,97 0,89 4,46 0 0,18
În coronament 3,55 < 0,0001
Abundența-dominanța Sorbus torminalis 5,28 2,38 2,22 0,03 0,01
Abundența-dominanța Crataegus monogyna 0,43 0,16 2,73 0,01 0
Abundența-dominanța Corylus avellana -1,36 0,47 -2,91 0 0,01
Pantă (0) -0,05 0,02 -2,15 0,03 0,06
Pe arbuști 2,12 0,0136
Abundența-dominanța Sorbus torminalis 6,05 2,78 2,18 0,03 0,04
Abundența-dominanța Crataegus monogyna 0,55 0,19 2,98 0 0,09
Abundența-dominanța Corylus avellana -1,1 0,55 -2,01 0,05 0,08
88
Variabile studiate Coeff. Std.err. t p R2 F p
Distanța de la marginea pădurii (m) -0,002 0 -2,32 0,02 0,05
Pe sol 1,54 0,1015
Abundența-dominanța Sorbus torminalis 6,46 2,29 2,82 0,01 0
Abundența-dominanța Crataegus monogyna 0,53 0,15 3,45 0 0,01
Abundența-dominanța Corylus avellana -1,6 0,45 -3,53 0 0,01
Abundența speciilor după fenologie
Sedentari clocitori 3,11 0,0003

Abundență relativă Quercus petraea 2,66 0,92 2,89 0,01 0,09
Pantă (0) -0,09 0,04 -2,35 0,02 0,03
Oaspeți de vară clocitori și migratori parțiali 7,18 2,57 2,79 0,01 0,07 4,38 < 0,0001
Abundența relativă Populus tremula
Distanța de la marginea pădurii (m) -0,003 0 -3,27 0 0,02
Biomasa păsărilor 3,43 0,0001

Abundența relativă Populus tremula 3612,3 1531 2,36 0,02 0,08
Tabelul. 24. Bogăția specifică a parcelelor în care au fost prezente specii de ciocănitori teritoriale și a celor în care
acestea au absentat (unpaired two-tailed t test)
Bogăția specifică a păsărilor
Speciile de ciocănitori (fără speciile de ciocănitori)
Prezent Absent t p
Dendrocopos major 7,41 (N = 17) 5,93 (N = 77) 2,42 0,0174
Dendrocopos medius 7,58 (N = 39) 5,21 (N = 55) 5,58 < 0,0001
Dryocopus martius 8,94 (N = 17) 5,59 (N = 77) 6,38 < 0,0001
89
Vârsta pădurilor și prezența arborilor bătrâni are o influență pozitivă asupra bogăției
specifice, a abundenței și a biomasei păsărilor din zona cercetată. Cu cât diversitatea arborilor din
pădure este mai mare, cu atât crește și bogăția specifică și diversitatea păsărilor.
Dezvoltarea stratului arbustiv din păduri influențează în mod pozitiv abundența păsărilor
cuibăritoare în arbuști. Odată cu creșterea valorilor de abundență-dominanță a speciilor Crataegus
monogyna și Sorbus torminalis, crește și abundența păsărilor cuibăritoare în arbuști.
Speciile migratoare sunt mai abundente la liziera pădurilor. Cu cât avansăm spre interiorul
pădurilor abundența acestora scade în mod semnificativ.
Panta, în mod indirect afectează abundența speciilor cuibăritoare în coronament și cea a
speciilor sedentare. Acest lucru se explică prin faptul că pădurile tinere de fag cu carpen, edificate
în văile abrupte, nu pot oferi păsărilor locuri de nidificație variate, nici sursă de hrană bogată și
disponibilă pe tot parcursul anului.
Concluzii generale
Aria de protecție specială avifaunistică Dealurile Târnavelor-Valea Nirajului, oferă condiții

de viață benefice unor specii de păsări afectate pe plan global, european și național. Cunoașterea
acestor habitate și evaluarea structurii calitative ale acestora au fost printre primele obiective vizate
de noi.
În urma rezultatelor obținute se desprinde în mod evident importanța vegetației lemnoase în
susținerea avifaunei, atât din punct de vedere al hrănirii, cât și din cel al cuibăririi păsărilor.
Fitocenozele vegetației lemnoase au fost identificate și clasificate în 6 asociații vegetale.
Încadrarea acestora în tipuri de habitate a rezultat în evidențierea unui habitat de interes comunitar
în zona studiată, care necesită protecție: Păduri danubiene de luncă de salcie albă (Salix alba) cu
Rubus caesius (cod: R4407).
Chiar dacă majoritatea habitatelor studiate de noi se află într-o stare de conservare bună,
totuși unele trupuri de pădure și pădurile de luncă prezintă o influență antropo-zoogenă puternică.
Adoptarea în gospodărirea pădurilor a tăieri rase pentru substituire, a regenerări repetate în crâng și
reducerea drastică a suprafețelor ocupate de pădurile de luncă în favoarea terenurilor agricole, sunt
aspecte negative ce trebuie îndreptate în viitor, prin planul de management al regiunii.
Vegetația lemnoasă oferă adăpost pentru un număr de 14 taxoni de plante cu importanță
sozologică, 14 taxoni de păsări care necesită desemnarea ariilor de protecție specială avifaunistică și
27 taxoni de păsări de interes național, care necesită protecție strictă.
Un alt obiectiv îndeplinit de noi, și anume, evaluarea cantitativă a comunităților de păsări
tipice vegetației lemnoase din zonă, oferă o bază științifică în stabilirea statutului conservativ al
unor specii din regiune. Tot din acest studiu reiese importanța livezilor extensive cu pomi fructiferi
bătrâni și a zăvoaielor din lunca Nirajului (pe lângă pădurile de foioase) în susținerea avifaunei,
acestea prezentând o bogăție și abundență de specii semnificativ mai mare față de celelalte habitate
studiate.
90
Studiul factorilor structurali și compoziționali cu rol în distribuția ciocănitoarelor și a altor
comunități de păsări din pădurile de foioase, subliniază strânsa legătură care s-a stabilit între
comunitățile de plante și animale din zona de studiu.
Dintre cele 8 specii de ciocănitori sedentare care populează pădurile de foioase din România,
în pădurile studiate cuibăresc 6 specii: Picus canus, P. viridis, Dendrocopos major, D. medius, D.
leucotos, Dryocopus martius. Densitatea cea mai mare dintre aceste specii o are D. medius. Specia
de ciocănitoare cea mai comună din țara noastră, D. major, are o densitate mică. Ciocănitoarea de
grădini (Dendrocopos syriacus) cuibărește în zăvoaiele din lunca Nirajului și în mediul intravilan
(inclusivi în livezi). Ciocănitoarea pestriță mică (Dendrocopos minor) nu cuibărește în zona
cercetată. Distribuția speciilor de ciocănitori s-a realizat în funcție de caracteristicile abiotice,
structurale și compoziționale ale habitatelor. Dendrocopos medius și D. major prezintă o distribuție
agregată. În trupul de pădure cu cea mai mare suprafață (7) D. major a avut o distribuție uniformă.
În cazul lui Dryocopus martius cuiburile au fost uniform distribuite.
Parametri locului de cuibărire și abundența ciocănitoarelor în parcelele studiate prezintă
afinitatea puternică pe care o au aceste specii față de arborii din pădure. Dendrocopos medius și
Picus viridis au utilizat goruni bătrâni pentru a cuibări. Plopul tremurător a fost utilizat de Picus
canus, Dendrocopos major și D. medius. Dryocopus martius a săpat cuiburile de obicei în fag.
Dendrocopos major și Picus canus au fost prezenți în parcelele unde abundența relativă a stejarului
și a plopului tremurător era mai mare. Picus viridis a fost asociat cu gorunul și teiul pucios,
Dendrocopos medius cu gorunul și cireșul sălbatic, Dryocopus martius cu fagul și teiul pucios.
Arborii bătrâni, diversitatea mare a arborilor, abundența relativă mare a gorunului și a
plopului tremurător, contribuie la creșterea abundenței speciilor de ciocănitori din această regiune.
Menținerea speciilor de ciocănitori necesită păstrarea arborilor bătrâni din pădure pentru
cuibărire. Astfel, pădurile dominate de gorun în vârstă de 80-120 de ani sunt habitate esențiale în
cazul cuibăririi speciilor Dendrocopos major, D. medius și Picus viridis, prezența fagului cu
diametrul mai mare de 60 cm (vârsta de 150 de ani) în cazul lui Dryocopus martius și prezența
plopului tremurător cu diametrul mai mare de 25 cm (vârsta de 40 de ani) în cazul lui Picus canus.
Vârsta pădurilor, diversitatea arborilor, dezvoltarea stratului arbustiv, cu alte cuvinte
complexitatea habitatelor, are o influență pozitivă asupra bogăției specifice și abundenței păsărilor.
Ciocănitorile cu o abundență semnificativă din zona de studiu, s-au adeverit a fi buni
indicatori ai bogăției specifice de păsări. Totodată prin distribuția lor, aceste specii reflectă în mod
real gradul de conservare al habitatelor de pădure din cursul mijlociu al văii Nirajului.
Pe viitor, ar fi utilă o cercetare suplimentară axată pe vegetația pajiștilor din valea Nirajului.
Conform rezultatelor noastre, pajiștile, deși ocupă suprafețe reduse în zona studiată, reprezintă
habitatul de hrănire a 10 sp. de păsări cu importanță în argumentarea sitului și 11 sp. de interes
comunitar.
91
BIBLIOGRAFIE
1. ACCOLA, S., 1994, Ecologia şi biologia unor specii de izopode terestre, teză de doctorat, Univ. “Babeş-
Bolyai”, Cluj-Napoca.
2. ANGELICI, C., BRUNELLI, M., BATTISTI, C., 2012, Breeding birds in agro-forest habitat types (Nazzano,
Tevere-Farfa Nature Reserve, central Italy): evidencing patterns following a dominance/diversity approach,
Avocetta, 36: 97-102.
3. ARNOLD, G.W., 1988, The effects of habitat structure and floristics on the densities of bird species in
Wandoo Woodland, Aust Wildlife Res, 15: 499–510.
4. BAILEY, D., SCHMIDT-ENTLING, M.H., EBERHART, P., HERRMANN, J.D., HOFER, G., KORMANN,
U., HERZOG, F., 2010, Effects of habitat amount and isolation on biodiversity in fragmented traditional
orchards, J Appl Ecol, 47: 1003-1013.
5. BALÁŽ, M., BALÁŽOVÁ, M., 2012, Diversity and abundance of bird communities in three mountain forest
stands: effect of the habitat heterogeneity, Pol. J. Ecol., 60, 3: 629-634.
6. BALDOCK, D., BEAUFOY, G., BENNETT, G., CLARK, J., 1993, Nature Conservation and New Directions
in the Common Agricultural Policy, IEEP, London.
7. BALOGH, J., 1953, Grundzüge der Zoozönologie, Akadémia Kiadó, Budapest.
8. BALOGH, J., 1958, Lebensgemeinschaften der Landtiere: ihre Erforschung unter besonderer
Berücksichtigung der zoozönologischen Arbeitsmethoden, Verlag der Ungarischen Akademie der
Wissenschaften: Akademie Verlag, Budapest, Berlin.
9. BANARU, V., 1998, Cercetări faunistice, ecologice, biometrice şi biologice privind populaţiile de
micromamifere (Insectivora, Rodentia) din bazinul Someşului Mic, România, teză de doctorat, Univ. “Babeş-
Bolyai”, Cluj-Napoca.
10. BARBU, P., 1966, Dinamica mamiferelor mici din pădurile Somoș și Socodor-Sălișteanca, reg. Crișana, din
iarna anilor 1962-1966, St. cerc. biol., Seria zoologie, 15, 5: 433-449.
11. BARBU, P., 1978, Contributions à l’écologie des petits mammifères de sud de la R.S. Roumanie, An. Univ.
Bucur., Biol. anim., 27: 101-104.
12. BARTÓK, K., 1981, Flora şi vegetaţia lichenologică a făgetelor din Munţii Bihor, Bucureşti, St. cerc. biol.,
Seria biol. veget., 33, 1: 37-43.
13. BARTÓK, K., 1982, Flora şi vegetaţia lichenologică a pădurilor de amestec din Munţii Bihorului, Bucureşti,
St. cerc. biol., Seria biol. veget., 34, 2: 101-106.
14. BARTÓK, K., 1986, Cercetări asupra florei şi vegetaţiei lichenologice a unor quercete din Transilvania, Cluj-
Napoca, Contrib. Bot., 41-45.
15. BARTÓK, K., 1989, Comunităţi de licheni din ecositemele montane ale Retezatului calcaros, Bucureşti, St.
cerc. biol., Seria biol. veget., 41, 2: 77-82.
16. BARTÓK, K., 1990, Comunităţi de licheni din Muntele Cozia, Bucureşti, St. cerc. biol., Seria biol. veget., 42,
1: 25-29.
17. BATÁRY, P., FRONCZEK, S., NORMANN, C., SCHERBER, C., TSCHARNTKE, T., 2014, How do edge
effect and tree species diversity change bird diversity and avian nest survival in Germany’s largest deciduous
forest?, Forest Ecol Manag, 319: 44-50.
18. BÂNDIU, C., 1985, Structură şi funcţii la pădurea de molid de limită din Munţii Retezat, Bucureşti, Ocrot. nat.
med. înconj., 29, 1: 18-22.
19. BEAUFOY, G., BALDOCK, D., CLARK, J., 1994, The Nature of Farming: Low Intensity Farming Systems in
Nine European Countries, IEEP, London.
20. BELDEAN, P.V., 2005, Cercetări faunistice, biologice şi ecologice referitoare la fauna de scuteleride şi
pentatomide (Heteroptera: Scutelleridae şi Pentatomide) din sectoarele mijlociu şi inferior ale Bazinului
Arieşului, teză de doctorat, Univ.”Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca.
21. BELDIE, A., 1967, Flora şi vegetaţia Munţilor Bucegi, Ed. Acad. R.S.R., București.
22. BELDIE, A., CHIRIŢĂ, C., 1967, Flora indicatoare din pădurile noastre, Ed. Agro-Silvică, Bucureşti.
23. BENEDEK, A.M., 2006, Dynamics and altitudinal distribution of the Rodents’ communities from the Southern
Romanian Carpathians in the 2000-2005 period, Hystrix It. J. Mamm., 24-26.
92
24. BENTON, T.G., VICKERY, J.A., WILSON, J.D., 2003, Farmland biodiversity: is habitat heterogeneity the
key? Trends Ecol Evol, 18:182-188.
25. BERGNER, A., AVCI, M., ERYIĞIT, H., JANSSON, N., NIKLASSON, M., WESTERBERG, L., MILBERG,
P., 2015, Influences of forest type and habitat structure on bird assemblages of oak (Quercus spp.) and pine
(Pinus spp.) stands in southwestern Turkey, Forest Ecology and Management 336: 137-147.
26. BÉRES, I., 1983, Ornitocenoza unui trup de pădure izolat din Maramureș, Anal. Banatului, Șt. Nat., 1: 117-
122.
27. BÉRES, I., CHERECHEȘ, D., 1997, Ornitocenozele făgetelor maramureșene, Anal. Banatului, Șt. Nat., 3:
173-183.
28. BIBBY, C.J., 2004, Bird diversity survey methods, pp. 1-17. In: Sutherland, J.W., Newton, I., Green, R.E.
(eds.), Bird Ecology and Conservation: A Handbook of Techniques, Oxford University Press, Oxford.
29. BIBBY, C.J., BURGESS, N.D., HILL, D.A., MUSTOE, S.H., 2000, Bird census techniques, vol. 2., Academic
Press, London.
30. BIGNAL, E.M., MCCRACKEN, D.I., 2000, The Nature Conservation Value of European Traditional Farming
Systems, Environmental Reviews, 8: 149-171.
31. BLAGA, GH., FILIPOV, F., RUSU, I., 2005, Pedologie-Manual Universitar, Ed. Academic Press, Cluj-
Napoca.
32. BOGTEAN-MELCONIAN, V., 1981, Studiul lepidopterelor (Rhopalocerae) dintr-o fitocenoză nou creată
(zonă forestieră defrişată) la Gorneşti (jud. Mureş), Bucureşti, St. cerc. biol., Seria. biol. anim., 33, 2: 173-177.
33. BORZA, A., 1934, Studii fitosociologice în Munţii Retezatului, Bul. Grăd. Bot., Cluj, 14, 1: 1-84.
34. BORZA A., 1959, Flora şi vegetaţia Văii Sebeşului, Ed. Acad., Bucureşti.
35. BORZA A., BOŞCAIU N., 1965, Introducere în studiul covorului vegetal, Ed. Acad., Bucureşti.
36. BOȘCAIU, N., 1971, Flora și vegetația Munților Țarcu, Godeanu și Cernei, Ed. Acad., București.
37. BOTNARIUC, N., 1976, Concepţia şi metoda sistemică în biologia generală, Ed. Acad., Bucureşti.
38. BRAUN-BLANQUET, J., 1964, Pflanzensoziologie, Grundzüge der Vegetationskunde, 3th ed., Springer-
Verlag Berlin, Wein, New York.
39. BRAUN-BLANQUET, J., PAVILLARD, J., 1928, Vocabulaire de Sociologie végétale, 3th ed., Imprimerie
Roumegous & Dehan, Montpellier.
40. BROWN, M.W., WELKER, W.V., 1992, Development of the phytophagous arthropod community on apple as
affected by orchard management, Environ Entomol, 31: 485-492.
41. BRUUN, B., DELIN, H., SVENSSON, L., 1999, Hamlyn Guide, Versiunea Românească, Munteanu, D.,
Păsările din România şi Europa-Determinator ilustrat, Octopus Publishing Group Ltd, London.
42. BUICULESCU, I., 1987, Flora şi vegetaţia Masivului Piatra Mare, teză de doctorat, Univ. “Babeş-Bolyai”,
Cluj-Napoca.
43. BUFFINGTON, J.M., KILGO, J.C., SARGENT, R.A., MILLER, K.V., CHAPMAN, B.R., 1997, Comparison
of breeding bird communities in bottomland hardwood forests of different successional stages, Wilson Bull,
109: 314-319.
44. BURDUJA, C., DOBRESCU, C., GRÂNEANU, A., RĂVĂRUŢ, M., CĂZĂCEANU, I., BÂRCĂ, C.,
RACLARU, P., TURENSCHI, E., 1956, Contribuţii la cunoaşterea pajiştilor naturale din Moldova sub raport
geobotanic şi agroproductiv, Iaşi, St. şi Cerc. Șt., Biol. şi Şt. agric., 7, 1: 83-119.
45. BURNAZ, S., 2007, Butterflies (Ord. Lepidoptera, s. Ord. Rhopalocera) of Zlaşti valley (Poiana Ruscă
Mountains, Western Carpathians, Romania), Deva, Sargetia Act. Mus. Dev. Ser. Sci. Nat., 20: 99-116.
46. BURNAZ, S., 2009, Macrolepidoptere din Munţii Poiana Ruscă (Carpaţii Occidentali, România), Sibiu,
Brukenthal. Acta Mus., 4, 3: 645-660.
47. BURNAZ, S., BALAZS, M., 2001, Contribuţii la cunoaşterea florei şi faunei sectorului estic şi nord-estic al
Munţilor Poiana Ruscă, Hunedoara, Corviniana, 6, 6: 340-346.
48. BURNAZ, S., BALAZS, M., 2002, Argumente floristice şi lepidopterologice în favoarea includerii zonei
carstice a bazinului Runcu-Govăjdie (Munţii Poiana Ruscă) în lista rezervaţiilor naturale ale judeţului
Hunedoara, Cluj-Napoca, Bul. Inf. Soc. lepid. rom., 13, 1-4: 27-40.
49. CĂLUGĂR, A., 2010, Faunistic Research on Gamasid Mites (Acari: Gamasina) from Natural and
Anthropized Forest Ecosystems from the Moldavian Plain, An. Științ. Univ. Al. I. Cuza Iași, s. Biol. Anim., 56:
43-5.
93
50. CHARMAN, E.C., SMITH, K.W., GRUAR, D.J., DODD, S., GRICE, P.V., 2010, Characteristics of woods
used recently and historically by Lesser Spotted Woodpeckers Dendrocopos minor in England, Ibis, 152, 3:
543-555.
51. CHIFU, T., MITITELU, D., DASCALESCU, D., 1987, Flora şi vegetaţia Judeţului Neamţ, Memor. Secţ. Şt.,
Acad. Română, București, 10, 1: 281-302.
52. CHIFU, T., MANOLIU, A., TOMA, C., 2008, Parcul Naţional Călimani: studii ecologice şi de biodiversitate,
Ed. Alma Mater, Cluj-Napoca.
53. ĆIKOVIĆ, D., BARIŠIĆ, S., TUTIŠ, V., KRALJ, J., 2008, Woodpeckers in the Croatian Karst Mountains,
Bird Census News, 21, 1: 2-15.
54. CIOCÂRLAN, V., 2009, Flora ilustrată a României-Pteridophyta et Spermatophyta, Ed. Ceres, Bucureşti.
55. CLARK, J.P., EVANS, C.F., 1954, Distance to the Nearest Neighbor as a Measure of Spatial Relationship in
Populations, Ecology, 35, 4: 445-453.
56. COGĂLNICEANU, D., 1991, A preliminary report on the geographical distribution of amphibians in
Romania, Revue Roumaine de Biologie, s. de Biol. Anim., 36, 1-2: 39-50.
57. COGĂLNICEANU, D., 1997, Amphibian ecology practicum-methods and techniques in the study of
amphibian ecology, Ed. Univ. din Bucureşti, Bucureşti.
58. COLDEA, GH., 1972, Flora şi vegetația Munților Plopiş, teză de doctorat, Univ. “Babeş‐Bolyai”, Cluj
Napoca.
59. COLDEA, GH., 1990, Munții Rodnei: studiu geobotanic, Ed. Acad. Române, București.
60. COLDEA, GH., 1991, Prodrome des associations végétales des Carpates du sud-est (Carpates Roumaines),
Docum. Phytosoc., Camerino, 13: 317-539.
61. COLDEA, GH., TÄUBER, F., POP, A., BARTÓK, K., MUNTEANU D., 1987, Cercetări biocenologice în
ecosistemele forestiere din dealurile Sălajului, Zalău, Acta Mus. Porolensis, Muz. Ins. Arta, 11: 479-492.
62. CONETE, D., MESTECĂNEANU, A., GAVA, R., 2009, Ecological Researches on the Avifauna of the
Goleşti Basin in the Hiemal and Prevernal Aspects (2008-2009), Annals. Food Sci. and Techn., 10, 2: 530-536.
63. CONETE, D., MESTECĂNEANU, A., GAVA, R., 2010, Ecological Researches About the Avifauna of the
Budeasa Basin (Argeş River, Romania) in the Hiemal and Prevernal Aspects (2008-2009), Anal. Univ. din
Oradea, Fasc. Biol., 17, 1: 90-94.
64. COOPER, T., ARBLASTER, K., BALDOCK, D., FARMER, M., BEAUFOY, G., JONES, G., POUX, X.,
MCCRACKEN, D., BIGNAL, E., ELBERSEN, B., WASHER, D., ANGELSTAM, P., ROBERGE, J.M.,
POINTEREAU, P., SEFFER, J., GALVANEK, D., 2007, Final report for the study on HNV indicators for
evaluation, IEEP, London.
65. COVACIU-MARCOV, S.D., CICORT-LUCACIU, A.S., ILE, R.D., PASCONDEA, A., VATAMANIUC, R.,
2007, Contributions to the study of the geographical distribution of the herpetofauna in the North-East area of
Arad County in Romania, Herpet. Rom., 1: 62-69.
66. COVACIU-MARCOV, S.D., CICORT-LUCACIU, A.S., SAS, I., MOŞU, A., G., TOTH, B., 2008,
Contributions to the knowledge of the composition and geographical distribution of the Western Maramureș
County Herpetofauna, Herpet. Rom., 2: 27-36.
67. COVACIU-MARCOV, S.D., SAS, I., CICORT-LUCACIU, A.Ş., KOVACS, E.H., PINTE, C., 2009,
Herpetofauna of the Natural Reserves from Carei Plain: Zoogeographical significance, ecology, statute and
conservation, Carpath J Earth Env, 4, 1: 69-80.
68. CRISTEA V., PREDA M., 1981, Contribuţii la cunoaşterea productivităţii pajiştilor din Podişul Secaşelor,
Cluj-Napoca, Contrib. Bot., 117-123.
69. CRISTEA, V., 1993, Fitosociologie şi vegetaţia României, Univ. „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca.
70. CRISTEA, V., 2010, Romanian Phytosociology: results and perspectives, Braun-Blanquetia, Ed. TEMI-via
Maccani Trento, 46: 41-45.
71. CRISTEA, V., BACIU, C., GAFTA, D. (eds.), 2002, Municipiul Cluj-Napoca şi zona periurbană: studii
ambientale, Ed. Accent, Cluj-Napoca.
72. CRISTEA, V., GAFTA, D., PEDROTTI, F., 2004, Fitosociologie, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-
Napoca.
94
73. CRIŞAN, A., 2006a, Comparative analysis of leaf-beetles (Coleoptera, Chrysomelidae) from the scientific
researvs Scăriţa-Belioara, Cheile Turzii and Cheile Turului (Transylvania county, Romania), Studia Univ.
“Babes-Bolyai”, Biol., 51, 2: 3-13.
74. CRIŞAN A., 2006b, Researches on leaf-beetles (Coleoptera, Chrysomelidae) in the black pine of Banat (Pinus
nigra banatica) habitate and adjacent areas from the “Domogled-Valea Cernei” National Park (Romania),
Entomol. rom., 11: 13-18.
75. CRIŞAN, A., DRUGUŞ, M., 2001, Studiul faunistic şi ecologic al crizomelidelor (Coleoptera, Chrysomelidae)
din zona de confluenţă a Târnavelor, Bul. inf. Soc. lepid. rom., 12, 1-4: 191-200.
76. CRIŞAN, A., POPA, V., TEODOR, L., 1999, Studies on leaf-beetles fauna (Coleoptera: Chrysomelidae) in
“Someşului Cald Gorges area Romania”, Bul. inf. Soc. lepid. rom.., 10, 1-4: 131-135.
77. CSEDŐ, K. (red.), 1980, Plantele medicinale şi condimentare din judeţul Harghita, Tipografia Târgu-Mureş.
78. CSŰRÖS, I., 1973, Az Erdélyi-Mezőség élővilágáról, Tudományos Könyvkiadó, Bukarest.
79. CSŰRÖS, Ş., 1963, Scurtă caracterizare generală a vegetaţiei din Transilvania, Bucureşti, Acta Horti Bot.
Bucurest. /1961-1962/ 2: 825-853.
80. CSŰRÖS, Ș., 1970, Despre vegetația ierboasă a luncilor din Transilvania, Contrib. Bot., 123-143.
81. CSŰRÖS, Ş., CSŰRÖS-KÁPTALAN, M., 1966, Caracterizarea unor asociaţii de plante din Transilvania pe
baza indicilor ecologici, Contrib. Bot., 6: 163-179.
82. CSŰRÖS, Ş., CSŰRÖS, M., 1975, Contribuţii la studiul ecologic al florei Masivului Scărişoara-Belioara,
Contrib. Bot., 89-94.
83. CSŰRÖS, Ş., CSŰRÖS-KÁPTALAN, M., RESMERIŢĂ, I., 1967, Die ökologischen Kennzahlen:
Feuchtigkeit, Temperatur, Bodenreaktion und der Futterwert der wichtigsten Arten aus den Weiden
Transsylvaniens (Rumänien), Studia Univ. Babeş-Bolyai, Biol., 1: 21-27.
84. CSŰRÖS, Ş., CSŰRÖS-KÁPTALAN, M., RESMERIŢĂ, I., 1970, Indicii ecologici: umiditate, temperatură,
reacţia solului şi valoarea furajeră a celor mai importante specii din pajiştile Transilvaniei, II., Studia Univ.
Babeş-Bolyai, Biol., 1: 9-14.
85. CSŰRÖS, Ş., CSŰRÖS-KÁPTALAN, M., GERGELY, I., 1988, Caracterizarea ecologică a unor asociaţii de
pe muntele Scărişoara-Belioara (Jud. Alba), Contrib. Bot., 97-112.
86. DAVID, A., 2008a, Cercetări faunistice, biologice şi ecologice asupra populaţiilor de păsări din Câmpia
Fizeşului, teză de doctorat, Univ. “Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca.
87. DAVID, A., 2008b, Ecologia populaţiilor de păsări din Câmpia Fizeşului, Presa Univ. Clujeană, Cluj-Napoca.
88. DENIS, P., 2008, Espèces forestières indicatrices de la qualité des milieu dans les forêts publiques d’Alsace:
les Pics-Situation de reference 2006-2008, ONF-DT Alsace-Direction Forêt.
89. DIHORU, GH., DONIŢĂ, N., 1970, Flora şi vegetaţia Podişului Babadag, Ed. Acad. R.S.R., București.
90. DOMOKOS, E., 2011, Biocönológiai kutatások Romániában, Erdélyi Múzeum Egyesület: Fiatal Műszakiak
Tudományos Ülésszaka, 16: 75-78.
91. DOMOKOS, E., 2012, Biocönológiai kutatások a Nyárád völgyének középső szakaszán, Erdélyi Múzeum
Egyesület: Fiatal Műszakiak Tudományos Ülésszaka, 17: 103-106.
92. DOMOKOS, E., 2013, The ecological characterization of the forestry associations from the middle stream of
the niraj valley (Romania, Mureş county), An. Științ. Univ. Al. I. Cuza Iași, Sect. II a. Biol. veget., 59, 2: 99-
106.
93. DOMOKOS, E., CRISTEA, V., 2013, The Woody Vegetation in the Middle Stream of the Niraj Valley
(Romania, Mureş County), J. Plant Develop, 20: 149-162.
94. DOMOKOS, E., 2014, Structura vegetației lemnoase din cursul mijlociu al văii Nirajului; Importanța sa
avifaunistică, teză de doctorat, Univ. “Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca.
95. DOMOKOS, E., CRISTEA, V., 2014, Effects of managed forests structure on woodpeckers (Picidae) in the
Niraj valley (Romania): Woodpecker populations in managed forests, North-West J. Zool, 10, 1: 110-117.
96. DONIŢĂ, N., POPESCU, A., PAUCĂ-COMĂNESCU, M., MIHĂILESCU, S., BIRIŞ I.A, 2005, Habitatele
din România, Ed. Tehnică Silvică, Bucureşti.
97. DONIŢĂ, N., CHIRIŢĂ, C., STĂNESCU, V., 1990, Tipuri de ecositeme forestiere din România, Min. Apelor,
Păd. şi Med. Înconj. Inst. de Cerc. şi Amenajări Silvice, Bucureşti.
98. DOUGLAS FLACK, J.A., 1976, Bird Populations of Aspen Forests in Western North America, Ornithological
Monographs, 19, American Ornithologists' Union, Allen Press, Inc., Lawrence, Kansas.
95
99. DRĂGULESCU, C., 1984, Flora şi vegetaţia din bazinul Văii Sadului. Studiu ecologic, corologic,
fitocenologic şi economic, teză de doctorat, Univ. “Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca.
100. DRĂGULESCU, C., 1995, Flora şi vegetaţia din Bazinul Văii Sadului, Ed. Constant, Sibiu.
101. DREVER, M.C., AITKEN, K.E.H., NORRIS, A.R., MARTIN, K., 2008, Woodpeckers as reliable indicators
of bird richness, forest health and harvest, Biol Conserv, 141, 3: 624-634.
102. DU RIETZ, E., 1921, Zur methodologischen Grundlage der modernen Pflanzensoziologie, Diss. Univ. Upsala
272 S., Upsala.
103. DUFRENE, M., LEGENDRE, P., 1997, Species assemblages and indicator species: The need for a flexible
asymmetrical approach, Ecol Monogr, 67: 345-366.
104. DUMA, I., 2010, Cercetări ecologice asupra micromamiferelor din zona Banatului, teză de doctorat, Univ.
”Al. I. Cuza”, Iaşi.
105. FAGAN, W.F, CANTRELL, R.S., COSNER, C., 1999, How Habitat Edges Change Species Interactions, Am.
Nat., 153, 2: 165-182.
106. FALCĂ, M., SIMIONESCU, I., 1972, Abundenţa şi distribuţia pe verticală a Lumbricidelor din Rezervaţia
Ştiinţifică a Parcului Naţional Retezat, St. cerc. biol., Seria zoologie, 24, 5: 467-477.
107. FARRIS, K.L., HUSS, M.J., ZACK, S., 2004, The role of foraging woodpeckers in the decomposition of
ponderosa pine snags, The Condor, 106: 50-59.
108. FARWIG, N., BERENS, D.G., 2012, Imagine a world without seed dispersers: a review of threats,
consequences and future directions, Basic Appl Ecol, 13: 109-115.
109. FERNANDEZ, C., AZKONA, P., 1996, Influence of forest structure on the density and distribution of the
White-Backed Woodpecker Dendrocopos leucotos and Black Woodpecker Dryocopus martius in Quinto Real
(Spanish western Pyrenees), Bird Study, 43: 305-313.
110. FLASPOHLER, D.J., 2001, The effects of forest edges and fragmentation on birds: A Wisconsin perspective,
The Passenger Pigeon, 63: 5-14.
111. FLOREA, N., MUNTEANU, I., 2000, Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor, Ed. Univ. “Alexandru Ioan
Cuza”, Iaşi.
112. FULCO, E., FLORENZO, G.T., 2008, Composizione e struttura della comunità ornitica nidificante in una
fagetta della Basilicata, Avocetta, 32: 55-60.
113. FULLER, R.J., 1995, Bird life of woodland and forest, Cambridge University Press, Cambridge.
114. GABBE, A.P., ROBINSON, S.K., BRAWN, J.D., 2002, Tree species preferences of foraging insectivorous
birds: Implications for floodplain forest restoration, Conserv Biol, 16: 462-470.
115. GAFTA, D., MOUNTFORD, J.O., (eds.), 2008, Manual de interpretare a habitatelor Natura 2000 din
România, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca.
116. GALLÉ, L., 2000, Szünbiológia. Ökológia, biogeográfia, társulástan és alkalmazott ökológia, Egyetemi
tankönyv, Szegedi Tudományegyetem, Szeged.
117. GAMS, H., 1918, Prinzipienfragen der Vegetazionsforschung, Vierteljahrsschr., Zürich, Naturf. Ges., 63: 293.
118. GARCÍA, D., ZAMORA, R., AMICO, G.C., 2010, Birds as suppliers of seed dispersal in temperate
ecosystems: conservation guidelines from real-world landscapes, Conserv Biol, 24: 1070-1079.
119. GATES, J.E., GYSEL, L.W., 1978, Avian nest dispersion and fledging success in field-forest ecotones,
Ecology, 59: 871-883.
120. GERGELY, I., RAȚIU, F., 1973, Vegetaţia mlaştinilor eutrofe din Bazinul superior al Ciucului, Contrib. Bot.,
Cluj, 143-165.
121. GHERGHEL, I., STRUGARIU, A., PRICOP, E., ZAMFIRESCU, S., 2008, The Northern Goşmani Mountains
(Romania): An Important Herpetofaunal Area requiring urgent protection, Herpet. Rom., 2: 51-54.
122. GHIRA, I., VENCZEL, M., COVACIU–MARCOV, S.D., MARA, G., GHILE, P., HARTEL, T., TÖRÖK, Z.,
FARKAS, L., RACZ, T., FARCAS, Z., BRAD, T., 2002, Mapping of Transylvanian Herpetofauna, Oradea,
Nymphaea, Fol. Nat. Bihariae, 29: 145-203.
123. GLĂVAN, T., 2003, Ecologia piciformelor din teritoriul cuprins între Prut şi Nistru, teză de doctorat, Univ.
”Al. I. Cuza”, Iaşi.
124. GORMAN, G., 1995, Identifying the presence of woodpecker (Picidae) species on the basis of their holes and
signs, Aquila, 120: 61-67.
96
125. GROZA, GH., 1999, Vegetația Munților Pădurea Craiului. Studiu fitocenologic, ecologic şi bioeconomic,
teză de doctorat, Univ. “Babeş‐Bolyai”, Cluj Napoca.
126. HAJDU, Z., 2010, Ivóvízkutak nitrátszennyeződése a Nyárád vízgyűjtőjében, Ed. Did. şi Ped., Bucureşti.
127. HAMAR, M., 1966, Unele probleme ale dinamicii populaţiilor la mamifere şi teoria stress-ului, Natura, 18, 4:
26-65.
128. HAMAR, M., ŞUTOVA, M., 1965, Studiul ecologic al mamiferelor (Mammalia) din agrobiocenozele din
Dobrogea şi Bărăgan, Com. Zool., 3: 37-66.
129. HAMAR, M, ŞUTOVA., M., 1968, Cercetări privind gradul de stabilitate a populaţiilor de rozătoare din
agrobiocenoze, St. cerc.biol, Seria zoologie, 20, 6: 593-600.
130. HAMMER, Ø., HARPER, D.A.T., RYAN, P.D., 2001, PAST: Paleontological statistics software package for
education and data analysis, Palaeontologia Electronica, 4, 1: 9.
131. HELLE, P., MÖNKKÖNEN, M., 1990, Forest succession and bird communities: theoretical aspects and
practical implications, pp. 299-318. In: Keast, A. (ed.), Biogeography and Ecology of Forest Bird
Communities, SPB Academic Publishing: The Hague.
132. HERZOG, F., 1998, Streuobst: a traditional agroforestry system as a model for agroforestry development in
temperate Europe, Agroforest Syst, 42: 61-80.
133. HEWSON, C.M., AUSTIN, G.E., GOUGH, S.J., FULLER, R.J., 2011, Species-specific responses of
woodland birds to stand-level habitat characteristics: The dual importance of forest structure and floristics,
Forest Ecol Manag, 261: 224-1240.
134. HOLMES, R.T., ROBINSON, S.K., 1981, Tree species preferences of foraging insectivorous birds in a
northern hardwoods forest, Oecologia, 48: 31-35.
135. HOTEA, R., 2006, Cercetări faunistice şi ecologice referitoare la izopodele terestre din depresiunea Baia
Mare şi zonele limitrofe, teză de doctorat, Univ. “Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca.
136. HOWELL, C.A., DIJAK, W.D., THOMPSON III, F.R., 2007, Landscape context and selection for forest edge
by breeding Brown-headed Cowbirds, Landscape Ecol, 22: 273-284.
137. HUŢU, M., BULINAR, F., 1993, Cercetări asupra comunităţilor de microartropode edafice în etajul gorunului
(Bârnova-Podişul Central Moldovenesc), Bucureşti, St. cerc. biol., Seria biol. anim., 45, 1: 25-29.
138. ION, C., ZAMFIRESCU, Ş.R., ION, I., 2009, Aspects Concerning the Diversity of vertebrate Fauna on the
Prut Valley Region-Arguments for a Transboundary Nature Reserve, An. Științ. Univ. Al. I. Cuza Iași, s. Biol.
Anim., 55: 199-213.
139. ION, I., OPREA, A., ZAMFIRESCU, Ş., ION, C., ION, E., 2004, The conservation of the terrestrial
vertebrates from the protected areas and natural reserves of Moldavia, Iaşi, An. Științ. Univ. Al. I. Cuza Iași, s.
Biol. Anim., 50: 279-292.
140. IORGU, I.Ş., PISICĂ, E.I., PĂIŞ, L.M., 2008, The Orthoptera Associations (Insecta: Orthoptera) from Letea
Sand Bank and Sulina (Danube Delta, Biosphere Reservation, Romania), Sibiu, Brukenthal. Acta Mus., 3, 3:
111-121.
141. IORGU, I.Ş., DESCARIU, A., 2009, The Orthoptera (Insecta: Orthoptera) from Găineşti Depression (Suceava
County, Romania), Sibiu, Brukenthal. Acta Mus., 4, 3: 619-634.
142. JAKAB, S., SIGHIŞOREAN, V., 1982, Regionarea pedogeografică a judeţului Mureş, Marisia, Studii şi Mat.,
Studia Scient. Nat., 1, 9-12:13-16.
143. JACKSON, J.A., 1977, Red-cockaded Woodpecker (Picoides borealis) in: Poole, A., Gill, F. (eds.), The birds
of North America, 85, The Academy of Natural Sciences, Philadelphia, PA and The American
Ornithologists’Union, Washington DC.
144. JACKSON, J.A., JACKSON, B.I.A., 2004, Ecological relationship between fungi and woodpecker cavity sites,
The Condor, 106: 37-49.
145. JANSSON, G., 1998, Guild indicator species on a landscape scale: an example with four avian habitat
specialists, Ornis Fennica, 75: 119-127.
146. JENNI, L., 1981, Das Skelettmuskelsystem des Halses von Buntspecht und Mittelspecht Dendrocopos major
und medius, J Ornithol, 122, 1: 37-63.
147. JOKIMÄKI, J., HUHTA, E., 1996, Effects of landscape matrix and habitat structure on a bird community in
Northern Finland: a multi-scale approach, Ornis Fennica, 73: 97-113.
148. JOSAN N., 1979, Dealurile Târnavei Mici-Studiu geomorfologic. Ed. Acad. Române, Bucureşti.
97
149. JUHÁSZ-NAGY, P., 1986, Egy operatív ökológia hiánya, szükséglete és feladatai, Akadémiai Kiadó,
Budapest.
150. KAJTOCH, Ł., FIGARSKI, T., PEŁKA, J., 2012, The role of structural elements of forests in determining the
occurrence of two specialist woodpecker species in the Carpathians, Poland, Ornis Fennica, 89: 1-18.
151. KARR, J.R., 1990, Interactions between forest birds and their habitats: a comparative synthesis, pp. 379-386.
In: Keast, A. (ed.), Biogeography and Ecology of Forest Bird Communities, PB Academic Publishing: The
Hague.
152. KELEMEN, A., 1978, Madaraskönyv, Kriterion, Bukarest.
153. KECSKÉS, A., 2013, Nyárádmenti emlős lista, mscr.
154. KING, D.I., DEGRAAF, R.M., 2000, Bird species diversity and nesting success in mature, clearcut and
shelterwood forest in northern New Hampshire, USA, Forest Ecol Manag, 129: 227-235.
155. KIS, B., 1970, Raionarea zoogeografică a României pe baza faunei de ortoptere, Cluj-Napoca, Studia Univ.
Babeş-Bolyai, Biol., 1: 113-125.
156. KOHL, Ş., 1967, Studiu ornitocenologic în apropierea Reghinului, Studii şi Mat., Muz. Jud. Mureş, 2: 29-42.
157. KOLEFF, P., GASTON, K.J., LENNON, J.J., 2003, Measuring beta diversity for presence-absence data, J
Anim Ecol, 72: 367-382.
158. KOMDEUR, J., GABRIELSEN, L., HOUNISSEN, J.P., 1993, The role of forest structure and management
for woodland birds in Denmark, Technical Report no. 76., National Environment Research Institute, Kalø,
Denmark.
159. KORODI GÁL, I., 1957, Studii ornithocenologice în câteva tipuri de păduri de foioase din Transilvania, Cluj-
Napoca, St. cerc. biol., 8, 3-4: 319-329.
160. KORODI GÁL, I., 1960, Compoziția cantitativă și calitativă a populațiilor de păsări din Grădina Botanică din
Cluj între anii 1958-1959, Studia Univ. Babeş-Bolyai, Biol., 2: 153-170.
161. KORODI GÁL, I., 1964, Vogelzönologische Forschungsergebnisse aus einigen Tieflands Eichen- und
Mischwäldern Siebenbürgens, Vert. Hung., 6, 1-2: 41-72.
162. KOSIŃSKI, Z., KEMPA, M., 2007, Density, distribution and nest-sites of woodpeckers Picidae, in a managed
forest of western Poland, Pol. J. Ecol., 55, 3: 519-533.
163. KOSIŃSKI, Z., KEMPA, M., HYBSZ, R., 2004, Accuracy and efficiency of different techniques for censusing
territorial Middle Spotted Woodpeckers Dendrocopos medius, Acta Ornithol, 39, 1: 29-34.
164. KOVÁCS, A., COLDEA, GH., KORODI, GÁL, I., KISS, ST., DRĂGAN-BULARDA, M., 1968, Cercetări
biocenologice în Pădurea Lomb-Cluj, Cluj-Napoca, Contrib. Bot., 361-383.
165. KOVÁCS, A., COLDEA, GH., BECHET, M., KORODI, GÁL., I., DRĂGAN-BULARDA, M., 1969,
Cercetări biocenologice în Pădurea Dezmir-Cluj, Cluj-Napoca, Contrib. Bot., 245-274.
166. KOVÁCS, A., BECHET, M., COLDEA, GH., KORODI, GÁL, I., TÖVISSI, I., DRĂGAN-BULARDA, M.,
TEODORESCU, M., 1970, Cercetări biogeocenologice în Pădurea Mănăştur-Cluj, Cluj-Napoca, Contrib. Bot.,
271-304.
167. KOVÁCS, I.E., 2010, Cercetări biologice şi ecologice asupra faunei de amfibieni din Depresiunea Almaş-
Agrij, teză de doctorat, Univ. “Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca.
168. KOZÁR, F., 1992, Organization of arthropod communities in agroecosystems, Acta Phytopathol Hun, 27: 365-
373.
169. KRATOCHWIL, A., 1987, Zoologische Untersuchungen auf pflanzensoziologischem Raster-Methoden,
Probleme und Beispiele biozönologischer Forschung, Göttingen, Tüxenia, 7: 13-51.
170. KRATOCHWIL, A., 1991, Zur Stellung der Biozönologie in der Biologie, ihre Teildisziplinen und ihre
methodischen Ansätze, Freiburg , Beih. Verh. Ges. f. Ökologie, 2: 9-44.
171. KREBS, J.R., WILSON, J.D., BRADBURY, R.B., SIRIWARDENA, G.M., 1999, The second silent spring?
Nature, 400: 611-612.
172. LACK, D., 1939, Further changes in the Breckland avifauna caused by afforestation, J Anim Ecol, 8: 277-285.
173. LACK, D., LACK, E., 1951, Further changes in birdlife caused by afforestation, J Anim Ecol, 20: 173-179.
174. LAIOLO, P., 2002, Effects of habitat structure, floral composition and diversity on forest bird community in
north-western Italy, Folia Zool, 51, 2: 121-128.
175. LANGE, U., 1996, Brutphänologie, Bruterfolg und Geschlechterverhältnis der Nestlinge beim Schwarzspecht
Dryocopus martius im Ilm-Kreis (Thüringen), Die Vogelwelt, 117: 47-56.
98
176. LINDEMAN, R.L., 1942, The trophic-dynamic aspect of ecology, Ecology, 23, 4: 399-418.
177. LÕHMUS, A., 2003, Do Ural owls (Strix uralensis) suffer from the lack of nest sites in managed forests?, Biol
Conserv, 110: 1-9.
178. LUPAŞCU, A., 1999, Studiu sinecologic comparativ în unele grupări vegetale higrofile din zona submontană
a judeţelor Suceava și Neamţ, Ed. Corson, Iaşi.
179. MAC, I., 1972, Subcarpaţii Transilvăneni dintre Mureş şi Olt-Studiu geomorfologic, Ed. Acad. Române,
Bucureşti.
180. MACARTHUR, R.H., MACARTHUR, J.W., PREER, J., 1962, On bird species diversity, II. Prediction of bird
census from habitat measurments, Am. Nat., 96, 888: 167-174.
181. MAGURRAN, A., 2004, Measuring biological diversity, Blackwell Publ., Malden.
182. MARKÓ, B., 1997, Contribution to the knowledge of the ant-fauna (Hymenoptera: Fromicoidea) of the
Crişul-Repede River-Valley, în: SÁRKÁNY-KISS, A., HAMAR, J. (eds.), The Cris/Körös Rivers’Valleys,
Tiscia Monograph Series, 2: 345-352.
183. MARKÓ, B., 1999a, Contribution to the knowledge of the myrmecofauna of the River Someş Valley, în:
SÁRKÁNY-KISS A., HAMAR J. (eds.), The Somes/Szamos River Valley. A study of the geography,
hydrobiology and ecology of the river system and its environment, Tiscia Monograph Series, 3: 297-301.
184. MARKÓ, B., 1999b, Ant community succession and diversity changes in spruce forest clearcuts in Eastern
Carpathians, Rumania, în: TAJOVSKÝ, K., PIZL, V. (eds.), Soil Zoology in Central Europe. Proceedings of
the 5th Central European Workshop on Soil Zoology, Instit, of Soil Biol., Academy of Sciences of the Czech
Republic, České Budějovice: 203-210.
185. MÁTHÉ, I., 2007, Studiul faunistic şi ecologic al carabidelor (Coleoptera, Carabidae) din sectorul superior al
bazinului Olt, teză de doctorat, Univ. “Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca.
186. MCCOLLIN, D., 1998, Forest edges and habitat selection in birds: a functional approach, Ecography, 21, 3:
247-260.
187. MCCONKEY, K.R., PRASAD, S., CORLETT, R.T., CAMPOS-ARCEIZ, A., BRODIE, J.F., ROGERS, H.,
SANTAMARIA, L., 2012, Seed dispersal in changing landscapes, Biol Conserv, 146: 1-13.
188. MCELHINNY, C., GIBBONS, PH., BRACK, C., BAUHUS, J., 2005, Forest and woodland stand structural
complexity: Its definition and measurement, Forest Ecol Manag, 218: 1-24.
189. MIKUSIŃSKI, G., ANGELSTAM, P., 1997, European woodpeckers and anthropogenic habitat change: a
review, Die Vogelwelt, 118: 277-283.
190. MIKUSIŃSKI, G., ANGELSTAM, P., 1998, Economic geography, forest distribution and woodpecker
diversity in central Europe, Conserv Biol, 12: 200-208.
191. MIKUSIŃSKI, G., GROMADZKI, M., CHYLARECKI, P., 2001, Woodpeckers as Indicators of Forest Bird
Diversity, Conserv Biol, 15, 1: 208-217.
192. MIRANDA, B., PASINELLI, G., 2001, Habitatansprüche des Kleinspechts (Dendrocopos minor) in Wäldern
der Nordost-Schweiz, J Ornithol, 142: 295–305.
193. MOGA, I.C., 2009, Studiul avifaunei din Podişul Mediaşului şi a unor zone limitrofe, teză de doctorat, Univ.
“Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca.
194. MOLDOVAN, I., 1970, Flora si vegetaţia Muntelui Gutâi, teză de doctorat, Univ. “Babes‐Bolyai”, Cluj
Napoca.
195. MOSS, D., 1978, Diversity of woodland song-bird populations, J. Anim. Ecol., 47: 521-527.
196. MUNTEANU, D., 1974, Analiza zoogeografică a avifaunei române, Stud. Com. Muz. „Țării Crișurilor”,
Nymphaea, Oradea, 2: 27-69.
197. MUNTEANU, D., 1980, Abundenţa şi biomasa populaţiilor de păsări din Masivul Vlădeasa, St. cerc. biol.,
Seria zoologie, 32, 2: 185-190.
198. MUNTEANU, D., 1997, Cercetări asupra populaţiilor de păsări clocitoare din pădurea Baciu (jud. Cluj), Anal.
Banatului, 3: 9-17.
199. MUNTEANU, D., 2000, Avifauna bazinului montan al Bistriţei moldoveneşti, Ed. Alma Mater, Cluj-Napoca.
200. MUNTEANU, D., 2009, Păsări rare, vulnerabile și periclitate în România, Ed. Alma Mater, Cluj-Napoca.
201. MURARIU, D., 1986, Aspecte faunistice şi ecologice privind mamiferele din nord-vestul României, St. cerc.
biol., Seria biol. anim., 38, 2: 91-95.
99
202. MYCZKO, Ł., ROSIN, M.Z., SKÓRKA, P., WYLEGAŁA, P., TOBOLKA, M., FLISZKIEWICZ, M.,
TADEUSZ M., TRYJANOWSKI, P., 2013, Effects of management intensity and orchard features on bird
communities in winter, Ecol Res, 28: 503-512.
203. NAGY-TÓTH, F., 1998, Régi erdélyi almák, Erdélyi Múzeum-Egyesület, Kolozsvár.
204. NEGREA, A., 1992, Repartiţia pe verticală a gasteropodelor de pe văile Bistriţa şi Izvorul Muntelui până pe
culmea centrală a Masivului Ceahlău (Carpaţii Orientali), St. cerc. biol., Seria zoologie, 44, 2: 91-100.
205. NEWTON, I., 1994, The role of nest sites in limiting the numbers of hole-nesting birds: a review, Biol
Conserv, 70: 265-276.
206. NILSSON, S.G., JOHNSSON, K., TJERNBERG, M., 1991, Is avoidance by black woodpeckers of old nest
holes due to predators?, Anim Behav, 41: 439-441.
207. NILSSON, S.G., HEDIN, J., NIKLASSON, M., 2001, Biodiversity and its Assessment in Boreal and Nemoral
Forests, Scand J Forest Res, 3: 10-26.
208. NOBILE, L. (trad.), 1988, Basi di Ecologia, Piccin Nuova Libraria, Padova-Odum, E., P., 1983, Basic
Ecology, CBS College Publishing.
209. OLARIU, L., 1999, Studiu faunistic, biologic şi ecologic al populaţiilor de izopode din zona Dornelor, teză de
doctorat, Univ. “Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca.
210. OLTEAN, M., NEGREAN, G., POPESCU, A., ROMAN, N., DIHORU, GH., SANDALĂ, V.,
MIHĂILESCU, S., 1994, Lista roşie a plantelor superioare din România-Studii, sinteze, documentaţii de
ecologie, Ed. Acad. Română, Inst. de Biol., București.
211. ORBÁN, B., 1991, A Székelyföld leírása, Európai Idő Kiadó “EURID” KFT, Sepsiszentgyörgy.
212. OROIAN, S., 1995, Flora Târgu-Mureşului oglindită în colecţia botanică Nagy Ödön, Marisia, Studia Scient.
Nat., 2, 23-24: 197-233.
213. OTIMAN, P.I. (red.), 2010, Conservarea geo- şi biodiversităţii şi dezvoltarea durabilă în Ţara Haţegului-
Retezat, vol. I.: Geo- şi biodiversitatea în Ţara Haţegului-Retezat, Ed. Acad. Rom., Bucureşti.
214. PACLÍK, M., MISÍK, J., WEIDINGER, K., 2009, Nest predation and nest defence in European and North
American woodpeckers: a review, Ann Zool Fenn, 46: 361-379.
215. PAPADOPOL, A., 1962, La faune ornithologique de Hanul Conachi (région de Galatz)-Reserve naturelle et
terrains approchant, Trav. Mus. Hist. nat. "Grigore Antipa", Bucureşti, 3: 303-315.
216. PAPADOPOL, A., 1968, Les Charadriiformes de Roumanie (II). Contributions concernant l’écologie des
espèces couveuses, Trav. Mus. Hist. nat. "Grigore Antipa", Bucureşti, 9: 511-527.
217. PAPADOPOL, A., 1984, Contributions á la connaissance de l’écologie de quelques oiseaux nicheurs dans la
zone central-estique de l’Oltenie (Roumanie), Trav. Mus. Hist. nat. "Grigore Antipa", Bucureşti, 25: 291-300.
218. PAPADOPOL, A., 1992, Distribution sur la verticale des espèces de Charadriiformes (oiseaux nicheurs) dans
les conditions écologiques de Roumanie, Trav. Mus. Hist. nat. "Grigore Antipa", Bucureşti, 32: 445-458.
219. PAPP, T., FÂNTÂNĂ, C. (eds.), 2008, Arii de Importanță Avifaunistică din România-publicație comună a
Societății Ornitologice Române și a Asociației “Grupul Milvus”, Tîrgu-Mureș.
220. PARASCHIVESCU, D., 1976, Cercetări ecologice asupra formicidelor din masivele Bucegi şi Retezat, Stud. şi
com. ale Muz. Brukenthal, Şt. Nat., 20: 193-208.
221. PASINELLI, G., 2007, Nest site selection in middle and great spotted woodpeckers Dendrocopos medius & D.
major: implications for forest management and conservation, Biodiversity and Conservation, 16, 4: 1283-1298.
222. PASPALEVA, M., ANDREESCU, I., 1975, Contribution à la connaissance de la dynamique des populations
de micromammifères (ord. Rodentia) de la région Sinaia-Roumanie, Trav. Mus. Hist. nat. "Grigore Antipa",
Bucureşti, 16: 283-293.
223. PĂIŞ, L.M., IORGU, I.Ş., 2008, Synecological data on the Orthoptera (Insecta: Orthoptera) in some areas
from Dobrudja (Romania), Lucrările Simpozionului “Entomofagii şi rolul lor în păstrarea echilibrului
natural”, Univ. “Al. I. Cuza”, Iaşi.
224. PĂTROESCU, M., CHINCHEA, I., ROZYLOWICZ, L., SORESCU, C. (eds.), 2007, Pădurile cu pin negru
de Banat (Pinus nigra ssp. banatica) sit NATURA 2000, Ed. BRUMAR, Timișoara.
225. PETER, V.I., COVACIU-MARCOV, S.D., TOMESCU, N., SAS, I., BOGDAN, H., 2008, Terrestrial Isopods
from the Western and North-Western Romania, Studia Univ. Babeş-Bolyai, Biol., Cluj-Napoca, 2: 3-15.
226. PIETRELLI, L., BIONDI, M., MENEGONI, P., 2009, Comunità ornitica svernante nella riserva naturale
regionale monterano: dati preliminari, Alula, 16, 1-2: 772-774.
100
227. PISICĂ, E.I., PĂIŞ, L.M., IORGU, I.Ş., 2008, Data on Orthoptera Biodiversity (Insecta: Orthoptera) from
Balta Ialomiţei Area of the Danube Floodplain (Romania), Sibiu, Brukenthal. Acta Mus., 3, 3: 103-108.
228. POP, I., 1982, Plante spontane şi subspontane cu valoare economică din flora R. S. România, Contrib. Bot., 22:
131-142.
229. POP, I., CRISTEA, V., HODIŞAN, I., 2000, Vegetaţia judeţului Cluj (Studiu fitocenologic, ecologic,
bioeconomic şi ecoproductiv), Cluj Napoca, Contrib. Bot, 5-255.
230. POP, I., DRĂGULESCU, C., 1983, Distribuția altitudinală a cormofitelor pe cuprinsul Văii Sadului (Munții
Cindrel-Șteflești), Studia Univ. Babeș-Bolyai, 28: 3-8.
231. POPA, L., 2010, Cercetări taxonomice şi ecologice asupra lichenilor din Munţii Bistriţei, teză de doctorat,
Univ. ”Al. I. Cuza”, Iaşi.
232. POPESCU, A., BARBU, P., 1971, Contribution à l’étude de la faune des petites mammifères de la région des
Portes-de-Fèr, An. Univ. Bucur., Biol. anim., 20: 13-24.
233. POPESCU, A., SHAIKH, Y., 1980, Repartiția pe verticală a mamiferelor mici în masivul Bucegi, An. Univ.
Bucur., Biol. anim., 29: 41-46.
234. POPESCU-ZELETIN, I. (red.), 1971, Cercetări ecologice în Podişul Babadag, Ed. Acad. R.S. România,
Bucureşti.
235. POPOVICI, M., NICULĂEȘ, C., 2005, Small mammals from natural and antropic habitats in north-eastern
Romania-an ecological study, Stud. şi Cerc. Biol., Univ. din Bacău, 11: 111-115.
236. POPULER, C., 1978, Changes in host susceptibility with time, pp. 239-260. In: Horsfall, J.G., Cowling, E.B.
(eds.), Plant Disease: An Advanced Treatise: How Disease Develops in Populations, Academic Press, Inc.
237. POULSEN, B.O., 2002, Avian richness and abundance in temperate Danish forests: tree variables important to
birds and their conservation, Biodivers Conserv, 11: 1551-1566.
238. PUŞCARU, D., PUŞCARU-SOROCEANU, E., PAUCĂ, A., ŞERBĂNESCU, I., BELDIE, A., ŞTEFUREAC,
T., CERNESCU, N., SAGHIN, F., CREŢU, V., LUPAN, L., TASCENCO, V., 1956, Păşunile alpine din
Munţii Bucegi, Ed. Acad. R.P.R., Bucureşti.
239. RANG, C.P., 2002, Studiul dinamicii unor comunități de păsări din bazinul mijlociu al râului Siret incluzând
zonele lacurilor de acumulare, Publicaţiile Societăţii Ornitologice Române, Cluj-Napoca.
240. RÁKOSY, L., 1992, Macrolepidopterele din Parcul Naţional Retezat, în Parcul Naţional Retezat-Studii
ecologice, Ed. West-Side, Braşov-Chişinău.
241. RÁKOSY, L., 1995, Die Noctuiden Siebenbürgens (Transsylvanien, Rumänien), Ver. Apollo, Frankfurt am
Main, Nachr. entomol., Suppl., 13: 1-10.
242. RÁKOSY, L., 1998, Protecţia naturii în România dintr-o perspectivă entomologică, Bistriţa, Stud. şi Cerc., Şt.
Nat., 4: 285-290.
243. RAȚIU, F., 1971, Asociații de rogozuri înalte din mlaştinile eutrofe ale Depresiunii Giurgeului, Cluj-Napoca,
Contrib. Bot., 263-293.
244. RAȚIU, O., 1963, Flora şi vegetaţia bazinului Stîna de Vale, teză de doctorat, Univ. “Babeş-Bolyai”, Cluj-
Napoca.
245. RAŢIU, O., 1977, Fitocenologie şi vegetaţia R. S. România, Univ. “Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca.
246. RAŢIU, O., GERGELY, I., 1979, Caracterizarea sinecologică a principalelor fitocenoze lemnoase din „Ţara
Oaşului”, Cluj-Napoca, Contrib. Bot., 85-118.
247. RĂVĂRUŢ, M., CĂZĂCEANU, I., TURENSCHI, E., 1956, Contribuţiuni la studiul păşunilor şi fânaţelor din
depresiunea Jijiei superioare şi a Başăului şi dealurile Copălău-Cozancea, Iaşi, St. Cerc. de Biol. şi Şt. Agric.,
7, 2: 93-132.
248. RESMERIŢĂ, I., POP, I., 1987, Phytocoenological evaluation of the trophicity of grassland soils in the
Romanian Carpathians, Coll. Phytosoc., 15: 747-752.
249. ROBERGE, J.M., ANGELSTAM, P., 2006, Indicator species among resident forest birds-A cross-regional
evaluation in northern Europe, Biol Conserv, 130, 1: 134-147.
250. ROBERTS, D.W., OKSANEN, J., 2006, Labdsv: Laboratory for dynamic synthetic vegephenomenology. R
package version, 1-2.
251. ROBINSON, S.K., HOLMES, R.T., 1984, Effects of plant species and foliage structure on the foraging
behavior of forest birds, Auk, 101: 672-684.
101
252. RODEWALD, A.D., ABRAMS, M.D., 2002, Floristics and avian community structure: implications for
regional changes in eastern forest composition, Forest Sci, 48: 267-272.
253. ROLSTAD, J., ROLSTAD, E., SÆTEREN, Ø., 2000, Black woodpecker nest sites: characteristics, selection,
and reproductive success, J. Wildl. Manag., 64, 4: 1053-1066.
254. ROȘU, A., 1980, Geografia fizică a României, Ed. Did. și Pedag., București.
255. RØV, N., 1975, Breeding bird community structure and species diversity along an ecological gradient in
deciduous forest in western Norway, Ornis Scand, 6: 1-14.
256. ŠÁLEK, M., SVOBODOVÁ, J., ZASADIL, P., 2010, Edge effect of low-traffic forest roads on bird
communities in secondary production forests in central Europe, Landscape Ecol, 25, 7: 1113-1124.
257. SANDA, V., 2002, Vademecum ceno-structural privind covorul vegetal din România, Ed. Vergiliu, Bucureşti.
258. SANDA, V., ÖLLERER, K., BURESCU, P., 2008, Fitocenozele din România-sintaxonomie, structură,
dinamică şi evoluţie, Edit. Ars Docendi, Bucureşti.
259. SANDA, V., POPESCU, A., DOLTU, M., I., DONIŢĂ, N., 1983, Caracterizarea ecologica si fitocenologică a
speciilor spontane din flora României, Sibiu, Stud. şi Com. Şt. Nat., Muz. Bruckenthal, 25: 1-126.
260. SANDSTRÖM, U., 1992, Cavities in trees: their occurrence, formation and importance for hole-nesting birds
in relation to silvicultural practise, Report 23, Institut for Viltekologi, Sveriges Lantbruksuniversitet, Uppsala,
Sweden.
261. SÂRBU, I., ȘTEFAN, N., OPREA, A., 2013, Plante vasculare din România-Determinator ilustrat de teren,
Ed. Victor B Victor, București.
262. SCHEPPS, J., LOHR, S., MARTIN, T.E., 1999, Does tree hardness influence nest-tree selection by primary
cavity nesters?, Auk, 116: 658-665.
263. SCHERZINGER, W., 1998, Sind Spechte ‘gute’ Indikatoren der ökologischen situation von Wäldern?,
Vogelwelt, 119: 1-6.
264. SEGHEDIN, T., FILIPAŞCU, A., BOŞCAIU, N., 1977, Cercetări biocenologice în rezervaţia naturală Lunca
Zamostei, Stud. şi Com. de Ocrot. Nat., Suceava, 4: 79-86.
265. SEVIANU, E.M., 2009a, Cercetări faunistice, biologice şi ecologice referitoare la micromamiferele din
Bazinul Fizeşului, teză de doctorat, Univ. “Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca.
266. SEVIANU, E.M., 2009b, Ecologia populaţiilor de micromamifere din bazinul Fizeşului, Presa Univ. Clujeană,
Cluj-Napoca.
267. SHAW, D., PERRINS, C.M., 1998, The complete birds of the Western Palearctic on CD-ROM, Oxford:
Oxford University Press.
268. SIMIONESCU, V., 1966, Contribuții la cunoașterea componenței specifice și a repartiției teritoriale a
mamiferelor mici din împrejurimile Gurii Humorului, An. Științ. Univ. Al. I. Cuza Iași, 12, 2: 379-386.
269. SIMIONESCU, V., 1968, Contribuţii la cunoaşterea componenţei specifice şi a repartiţiei pe verticală a
mamiferelor mici de pe masivul Ceahlău, An. Şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. Biol. Anim., 16, 2: 365-372.
270. SIMIONESCU, V., 1970, Cercetări privind dinamica populației mamiferelor mici din câteva tipuri de
biocenoze naturale din Moldova, Com. Zool., 8: 289-304.
271. SIMIONESCU, V., 1972, Studii privind dinamica relațiilor interspecifice și intraspecifice a populațiilor de
mamifere mici din fânațul rezervației „Valea lui David”, Iași, cu ajutorul marcării individuale, An. Şt. Univ.
„Al. I. Cuza” Iaşi, Sect. II a, 18, 2: 331-350.
272. SISK, T.D., BATTIN, J., 2002, Habitat edges and avian ecology: geographic patterns and insights for western
landscapes, Stud Avian Biol-Ser, 25: 30-48.
273. SPIRIDON, F., 1970, Flora şi vegetaţia ruderală şi segetală din împrejurimile oraşului Bucureşti, Univ.
Bucureşti, Rezumatul tezei de doctorat.
274. STRUGARIU, A., GHERGHEL, I., HUŢULEAC-VOLOSCIUC, M.V., SAHLEAN, T.C., SAS, I.,
PUŞCAŞU, C.M., 2006, Preliminary data concerning the distribution of amphibian fauna in Suceava county
(Romania), Anal. Univ. din Oradea, Fasc. Biol., 13: 39-47.
275. STUGREN, B., 1975, Ecologie generală, Ed. Did. şi Pedag., Bucureşti.
276. STUGREN, B., 1994, Ecologie teoretică, Ed. Sarmis, Cluj-Napoca.
277. SVENSSON, L., 2006, Bird guide: the most complete field guide to the birds of Britain and Europe, Ed.
Collins, London.
102
278. SZABO, I, 1960, Contribuții la cunoașterea faunei de mamifere mici din partea nord vestică a Republicii
Populare Române, Stud. Univ. “Babeș-Bolyai”, 2, 2: 119-126.
279. SZÉKELY, J.P., 2010, Studii faunistice şi ecologice asupra amfibienilor din Podişul Dobrogei, teză de
doctorat, Univ. “Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca.
280. SZÉKELY, L., 1998, Contribuţii la studiul distribuţiei lepidopterelor subalpine-alpine din Carpaţii de
Curbură şi estul Carpaţilor Meridionali, Lucr. Şt. IV. Conf. Nat. Prot. Med., Braşov, 1:380 -384.
281. ŞOVA, C., 1970, Contribution to the knowledge of the amphibian fauna of the Siret middle basin, Inst. Ped.
Bacău, Stud. şi Cerc., 3: 101-109.
282. ŞTEFUREAC, T.I., 1969, Studii briologice în unele formaţiuni de vegetaţie din România (sărături, sfagnete,
păduri), Ed. Acad. R.S. România, Bucureşti.
283. ŞTEFUREAC, T.I., MIHAI, G., 1972, Cercetări briocenologice în unele sectoare de la porţile de Fier, St. cerc.
biol., Seria biol. veget., 24, 2: 117-122.
284. ŞUTOVA, M., 1970, Effects of agricultural factors on the dynamics of rodent population in agrosystems,
Conference of Rodents, EPPO/Helsinki, Sept. 1969, 1-3-EPPO Publicaliom Serie A, 58: 165-170.
285. ȘUTOVA, M., 1971, Studiul structurii și dinamicii unor populații de rozătoare din ecosisteme naturale și
agroecosisteme, Univ. București, Rezumatul tezei de doctorat.
286. TANSLEY, A.G., 1935, The Use and Abuse of Vegetational Concepts and Terms, Ecology, 16, 3: 284-307.
287. TARŢA, A., 1981, Dinamica sezonieră a larvelor de coleoptere din ecosistemele forestiere de pe Muntele
Vlădeasa, St. cerc. biol., Seria zoologie, 33, 1: 61-67.
288. TĂUŞAN, I., MARKÓ, B., 2009, Comparative Analysis of Ant Communities (Hymenoptera: Formicidae) in
the Surroundings of Sibiu (Romania), Sibiu, Brukenthal. Acta Mus., 4, 3: 635-644.
289. TEODOREANU, M., 1961, Observaţii cenologice asupra carabidelor din jurul Clujului, Cluj-Napoca, Studia
Univ. Babeş-Bolyai, Biol., 6, 2: 170-178.
290. TEODOREANU, M., 1981, Coleopterele edafice din unele ecosisteme naturale ale Munţilor Bihor, St. cerc.
biol., Seria zoologie, 33, 1: 69-74.
291. THIRGOOD, J.V., 1989, Man’s impact on forests of Europe, Journal of World Forest Resource Management,
4: 127-167.
292. TOMESCU, N., 1973, Cercetări morfologice, biologice şi ecologice la izopodele terestre, teză de doctorat,
Univ. “Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca.
293. TOMESCU, N., ARDELEAN, G., MUREŞAN, D., POPA, V., 2000, Ecology of Terrestrial Isopods in the
Nature Reserve Scăriţa-Belioara, Romania, Studia Univ. Babeş-Bolyai, Biol., 45, 1: 57-64.
294. TOMESCU, N., MUREŞAN, D., POPA, V., 2001, The terrestrial isopods fauna in the superior basin of the
Someşul Cald River, Studia Univ. Babeş-Bolyai, Biol., 46, 2: 43-47.
295. TOMESCU, N., MUREŞAN, D., OLARU, L., HOTEA, R., 2005, Terrestrial Isopod Communities (Crustacea,
Isopoda) in Riverside Coppice and Meadows of Mountainous Hilly and Depression Areas, Studia Univ. Babeş-
Bolyai, Biol., 50, 2: 19-25.
296. TOMESCU, R., 1981, Dinamica sezonieră a faunei de protozoare ciliate din solul a două ecosisteme
caracteristice de pe Muntele Vlădeasa, St. cerc. biol., Seria zoologie, 33, 1: 55-60.
297. TÖRÖK, V., 2008, Szentháromság tornya, jaj de messzire látszik, AMM Kiadó, Kolozsvár.
298. TRELEA, S., 2000, Avifauna Depresiunii Rădăuți, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca.
299. TRYJANOWSKI, P., HARTEL, T., BÁLDI, B., SZYMAŃSKI, P., TOBOLKA, M., HERZON, I.,
GOŁAWSKI, A., KONVIČKA, M., HROMADA, M., JERZAK, L., KUJAWA, K., LENDA, M.,
ORŁOWSKI, G., PANEK, M., SKÓRKA, P., SPARKS, T.H, TWOREK, S., WUCZYŃSKI, A.,
ŻMIHORSKI, M., 2011, Can research in Western Europe identify the fate of farmland bird biodiversity in
Eastern Europe?, Acta Ornithol, 46, 1: 79-90.
300. TUDOR, M., 2010, Studii faunistice și ecologice asupra herpetofaunei Dobrogei, teză de doctorat, Univ.
“Ovidius”, Constanţa.
301. TURČEK, F.J., 1956, Zur Frage der Dominanze in Vogelpopulationen, Waldhygiene, 8: 249-257.
302. TWEDT, D.J., WILSON, R.R., HENNE-KERR, J.L., HAMILTON, R.B., 1999, Impact of forest type and
management strategy on avian densities in the Mississippi Alluvial Valley, USA, Forest Ecol Manag, 123:
261-274.
303. ÚJVÁRI, I., 1972, Geografia apelor României. Ed. Ştiinţifică, Bucureşti.
103
304. VIRKKALA, R., 2006, Why study woodpeckers? The significance of woodpeckers in forest ecosystems, Ann
Zool Fenn, 43: 82-85.
305. VOOUS, K.H., 1960, Atlas of European Birds, Thomas Nelson and Sons, New York.
306. WELSH, C.J.E., HEALY, W.M., 1993, Effects of even-aged timber management on bird species diversity and
composition in northern hardwoods of New Hampshire, Wildlife Soc B, 21: 143-154.
307. WESOŁOWSKI, T., 2011, ‘‘Lifespan’’ of woodpecker-made holes in a primeval temperate forest: A thirty
year study, Forest Ecol Manag, 262: 1846-1852.
308. WIKTANDER, U., OLSSON, O., NILSSON, S.G., 2001, Seasonal variation in home-range size, and habitat
area requirement of the lesser spotted woodpecker (Dendrocopos minor) in southern Sweden, Biol Conserv,
100: 387-395.
309. WILLSON, M.F., 1974, Avian community organization and habitat structure, Ecology 55: 1017–1029.
310. WILMANNS, O., 1998, Ökologische Pflanzensoziologie, 6. Auflage, Eine Einführung in die Vegetazion
Mitteleuropas, Quelle & Meyer Verlag, Wiesbaden.
311. WILSON, E.O., 1975, Sociobiology: The New Synthesis, Belknap Press of Harvard University Press,
Cambridge, Massachusetts & London, England.
312. WINKLER, D., ÁDÁM, E., 2012, A comparative study of breeding bird communities in representative
habitats of the Sárosfő Nature Reserve area, Natura Somogyiensis, 22: 213-222.
313. WINKLER, H.D.A., NURNEY, C., NURNEY D., 1995, Woodpeckers-a guide to the woodpeckers, piculets
and wrynecks of the world, Pica Press, East Sussex.
314. WITKOWSKI, Z.J., KRÓL, W., SOLARZ, W. (eds.), 2003, Carpathian List of Endangered Species, WWF
and Institute of Nature Conservation, Polish Academy of Sciences, EUROPRESS, Vienna-Krakow, Kráków,
Poland.
315. ZANOSCHI, V., 1971, Flora şi vegetaţia Masivului Ceahlău, teză de doctorat, Univ. „Babeş-Bolyai”, Cluj.
*** http://earth.unibuc.ro/download/datele-landsat-etm-in-stereo701
*** http://www.garmin.com/garmin/cms/lang/en/us/maps/tripplanningsoftware/mapsource
*** http://geoportal.ancpi.ro/
*** http://iba.sor.ro/Maps/IBA_Romania_harta.htm
*** http://openmaps.eu/
*** http://palaeo-electronica.org/2001_1/past/issue1_01.htm
*** http://www.cran.r-project.org/
*** http://www.iucnredlist.org/
*** http://www.natura2000.ro/
*** http://www.valeanirajului.ro/attachments/article/69/PDL%20versiunea%203.pdf
*** http://www.weatheronline.co.uk
*** www.milvus.ro/ariiprotejate/
*** www.valeanirajului.ro/natura2000
*** Council Directive 92/43/EEC of 21 May 1992 on the conservation of natural habitats and of wild fauna and flora
*** Directiva Consiliului din 2 aprilie 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice (79/409/CEE)
*** LEGE Nr. 13 din 8 ianuarie 1998 pentru aderarea României la Convenţia privind conservarea speciilor migratoare
de animale sălbatice, adoptată la Bonn la 23 iunie 1979
*** Ordonanţa de urgenţă nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a
florei şi faunei sălbatice
*** Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA, Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice, Amenajamentul U.P. VIII
Gălăţeni, Ocolul Silvic Târgu Mureş, Direcţia Silvică Târgu Mureş, 2008
*** Importanța habitatelor naturale din Valea Nirajului și a Târnavei Mici, Asociația Microregiunea Valea Nirajului-
Nyárádmente, 2013
104
ANEXE
Tabelul 3. A-Salicetum triandrae Malcuit 1929; B-Salici-Populetum Meijer-Drees 1936

A B
Nr. rel. 4 7
Altitudine (m.s.m.) 320-330 330-350
Coronament (%) - 30-60
Acoperire arbuști (%) 95-100 20-70
Acoperire strat ierbos (%) 50-70 30-70
2
Suprafața de probă (m ) 100 400
AD AD K
Salicion, Salicetalia et Salicetea purpureae
Salix alba +-1 1-3 V
Salix x rubens - +-1 V
Populus nigra - 1-3 V
Salix fragilis + 1-3 V
Salix triandra 1-5 +-1 IV
Salix viminalis +-3 +-1 IV
Symphytum officinale + + IV
Populus alba - +-1 III
Salix purpurea ssp. lambertiana 1 +-1 III
Calystegia sepium + + III
Cucubalus baccifer + + III
Saponaria officinalis + + III
Polygonum hydropiper + + I
Alnion glutinosae
Alnus glutinosa + +-1 V
Humulus lupulus +-1 1-2 V
Eupatorium cannabinum +-1 +-1 IV
Prunion, Prunetalia et Rhamno-Prunetea
Sambucus nigra + + IV
Corylus avellana - + III
Cornus sanguinea + +-1 III
Euonymus europaea - + III
Prunus spinosa - + III
Clematis vitalba + +-1 III
Ligustrum vulgare - + II
Phragmiti-Magnocaricetea
Phragmites australis 1-2 1-3 V
Lythrum salicaria + + II
Arrhenatheretalia et Molinio-Arrhenatheretea
Angelica sylvetris + +-1 IV
Achillea millefolium + + III
Galium mollugo - + III
Prunella vulgaris - + II
Vicia cracca + + II
Lotus corniculatus - + II
105
Agrostis stolonifera ssp. stolonifera +-1 - -
Sonchus arvensis ssp. uliginosus + - -
Festuco-Brometea
Euphorbia salicifolia + + V
Salvia pratensis - + II
Bromus inermis + - -
Stellarietea mediae
Galeopsis tetrahit - +-1 III
Brassica nigra + + III
Capsella bursa-pastoris - + II
Galio-Urticetea
Urtica dioica 1 +-1 IV
Galium aparine +-1 +-1 III
Rubus caesius 1-3 2-3 III
Myosoton aquaticum + + I
Artemisietea
Tanacetum vulgare +-1 + III
Artemisia vulgaris +-1 + II
Silene latifolia ssp. alba + + I
Variae syntaxa
Petasites hybridus 1 +-2 V
Echynocystis lobata +-3 1-2 V
Brachypodium sylvaticum - + III
Erigeron acris - + III
Parthenocissus quinquefolia + + III
Fallopia baldschuanica - 1 II
Carex hirta - + II
Oenothera parviflora - + II
Equisetum telmateia + + II
Dactylis polygama - + II
Aegopodium podagraria - + II
Robinia pseudacacia + + II
Echinochloa crus-galli - +-1 II
Lamium album - + II
Chelidonium majus - + II
Senecio ovatus + + I
Galeopsis speciosa + - -
Specii întâlnite într-un singur releveu:

A. Xanthium italicum (4, +), Mentha longifolia (4, +), Mentha arvensis ssp. arvensis (4, +), Rumex crispus (4, +),
Elymus repens (4, +), Daucus carota (1, +), Erigeron annuus (4, +), Centaurea nigrescens (4, +), Polygonum
amphybium f. terrestre (4, +), Sonchus arvensis ssp. arvensis (4, +). Locul și data efectuării releveelor: 1-26/VI/11, 2-
19/VIII/12: Păsăreni; 3-25/VIII/12, 4-25/VIII/12: Murgeşti.
B. Crataegus monogyna (4, +), Acer negundo (5, +), Scrophularia scopolii (1, +), Actaea spicata (4, +), Stellaria
nemorum (4, +), Ranunculus repens (1, +), Cnidium dubium (4, +), Carex riparia (6, +), Veronica chamaedrys (1, +),
Taraxacum officinale (1, +), Cirsium palustre (5, +), Filipendula vulgaris (5, +), Lysimachia vulgaris (5, +),
Arrhenatherum elatius ssp. elatius (5, +), Centaurea indurata (5, +), Senecio doria (4, +), Lysimachia nummularia (7,
+), Mentha aquatica (7, +), Chenopodium album (4, +), Papaver rhoeas (5, +), Glechoma hederacea (2, +), Carduus
crispus (4, +), Barbarea vulgaris ssp. vulgaris (1, +), Alliaria petiolata (1, +), Lapsana communis (4, +), Solidago
canadensis (4, +), Chaerophyllum aromaticum (5, +), Solanum nigrum (6, +), Carduus acanthoides (4, +), Tussilago
farfara (4, +), Conium maculatum (4, +), Ballota nigra ssp. nigra (6, +), Malva sylvestris ssp. sylvestris (6, +), Oxalis
106
fontana (5, +), Sonchus oleraceus (5, +), Rudbeckia laciniata (5, +), Fallopia japonica (5, +), Rumex sanguineus (5, +),
Agrimonia eupatoria (5, +). Locul și data efectuării releveelor: 1-13/V/12: între Murgeşti și Păsăreni; 2-13/V/12, 4-
26/VI/11: între Păsăreni și Bolintineni; 3-26/VI/11: lângă Bolintineni; 5-10/VII/12: lângă Găleşti; 6-10/VII/12, 7-
10/VII/12: lângă Dumitreşti.
Tabelul 4. A-Carpino-Fagetum Paucă 1941; B-Carpino-Quercetum petraeae Borza 1941

A B
Nr. rel. 11 88
Altitudine (m.s.m.) 400-480 420-600
Expoziție SE; SV N; NV; NE
Pantă (°) 5-20 5-30
Coronament (%) 80-90 60-90
2
AD K AD K
Lathyro-Carpinion
Carpinus betulus +-4 V +-4 V
Carex pilosa +-2 V +-3 III
Tilia cordata - - +-1 II
Stellaria holostea +-1 II +-3 II
Cerasus avium - - +-2 I
Erythronium dens-canis + II + I
Scilla bifolia + II +-1 I
Dactylis polygama + I +-2 I
Vinca minor - - +-2 I
Dentaria glandulosa - - +-2 I
Lathyrus laevigatus - - + I
Fagetalia
Fagus sylvatica 3-5 V +-3 II
Dentaria bulbifera +-2 IV +-4 IV
Galeobdolon luteum +-2 V +-3 IV
Pulmonaria officinalis + V +-2 III
Euphorbia amygdaloides +-1 IV +-1 III
Galium odoratum +-1 IV +-3 III
Carex sylvatica +-1 IV +-1 II
Asarum europaeum +-3 IV +-2 II
Rubus caesius + III +-1 II
Lathyrus vernus + III + I
Polygonatum multiflorum + II +-1 II
Acer pseudoplatanus +-1 II + I
Anemone nemorosa +-1 I +-3 IV
Dryopteris filix-mas + I +-1 II
Athyrium filix-femina + I + II
Sanicula europaea + I + I
Maianthemum bifolium + I + I
Salvia glutinosa + I +-1 I
Stachys sylvatica + I +-1 I
Fragaria vesca + I + I
107
Geranium robertianum + I +-1 I
Alliaria petiolata + I +-1 I
Circaea lutetiana - - + II
Anemone ranunculoides - - +-1 II
Scrophularia nodosa - - +-1 II
Helleborus purpurascens - - + I
Isopyrum thalictroides - - + I
Lilium martagon - - + I
Carex divulsa - - + I
Rubus hirtus - - + I
Arum maculatum - - +-1 I
Cystopteris fragilis - - + I
Querco-Fagetea
Quercus petraea +-1 IV +-4 V
Viola reichenbachiana + V +-2 V
Geum urbanum + III + II
Mycelis muralis + I + II
Brachypodium sylvaticum +-1 III +-1 II
Sambucus nigra + I + II
Rosa canina + III + II
Convallaria majalis + I +-1 II
Populus tremula - - +-2 I
Acer campestre - - +-2 I
Quercus robur - - +-1 I
Crataegus monogyna - - +-1 I
Corylus avellana + I +-1 I
Clematis vitalba + II + I
Ligustrum vulgare - - + I
Polygonatum latifolium +-1 III +-1 I
Ulmus minor - - + I
Galium schultesii + I + I
Hedera helix + I + I
Neottia nidus-avis + II + I
Lapsana communis + I + I
Euonymus europaea - - + I
Poa nemoralis - - + I
Hypericum perforatum - - + I
Aegopodium podagraria + II +-1 I
Prunus spinosa - - + I
Melica nutans - - + I
Euonymus verrucosa + I + I
Ranunculus ficaria - - +-3 I
Lathyrus niger + I + I
Vicia dumetorum - - + I
Ranunculus auricomus + I + I
Staphylea pinnata + I + I
Symphytum tuberosum + I + I
Campanula rapunculoides + I + I
108
Acer pseudoplatanus 1 I - -
Quercion, Quercetalia et Quercetea pubescentis
Melica uniflora + I +-2 II
Sorbus torminalis - - + I
Melittis melisophyllum + I + I
Cephalanthera damasonium - - + I
Polygonatum odoratum - - + I
Vincetoxicum hirundinaria - - + I
Tanacetum corymbosum - - + I
Carex montana - - + I
Ajuga reptans +-1 V +-1 III
Prunella vulgaris - - + I
Lysimachia nummularia + I + I
Campanula patula - - + I
Veronica chamaedrys + I + I
Anthriscus sylvestris - - + I
Variae syntaxa
Galeopsis bifida - - +-2 II
Fallopia dumetorum - - + II
Juncus effusus - - + I
Erigeron acris - - + I
Urtica dioica - - + I
Galium aparine - - + I
Stellaria alsine - - + I
Chelidonium majus - - + I
Oxalis fontana - - + I
Torilis japonica - - + I
Veronica officinalis - - + I

A. Campanula trachelium (11, +), Holcus lanatus (11, +). Locul și data efectuării releveelor: 1-20/VI/11: Capu
Fagului-Fântânele, 2-1/V/11, 3-07/V/11, 4-07/V/11, 5-19/VII/12, 6-19/VII/12, 7-19/VII/12, 8-19/VII/12, 9-10/VIII/11,
10-10/VIII/11, 11-10/VIII/11: Fântânele.
B. Lathyrus hallersteinii (8, +), Milium effusum (10, +), Crocus vernus (16, +), Mercurialis perennis (11, 2), Paris
quadrifolia (12, +), Campanula persicifolia (14, +), Viola odorata (16, +), Platanthera bifolia (17, +), Atropa bella-
donna (18, +), Myosoton aquaticum (19, +), Robinia pseudacacia (20, +), Chenopodium album (21, +), Galinsoga
parviflora (22, +), Juglans regia (23, +), Leucanthemum vulgare (24, +). Locul și data efectuării releveelor: 1-
13/IV/12, 2-09/V/12, 3-12/V/12: Păsăreni; 64-17/VI/12, 43-11/IV/12, 42-19/VI/11, 44-01/VII/12, 45-08/IX/11, 46-
17/VI/12: Bedeni; 4-08/IV/11, 7-08/V/11, 9-08/V/11, 10-12-03/VI/12, 13, 14-03/VII/12, 15, 16-14/VII/11, 17-
03/VII/12: Roteni; 5, 6, 8-08/V/11: Văleni; 18-03/IV/11, 19, 20-19/IV/12, 21-08/VII/12, 23-29/V/11, 24-09/VI/12, 25-
27-04/VII/12, 28-05/VIII/11, 56, 57-29/V/11, 29, 30, 58, 59-6/VII/12, 31-33-08/VII/12, 72-03/IV/11, 73-29/V/11, 74-
09/VI/12, 75-09/VI/12, 76-04/VII/12, 87-04/VII/12, 78-04/VII/12 : La Săgeata-Adrianu Mare; 34-14/IV/12, 35-
08/V/12, 36-23/VII/12, 37-25/IX/11, 38, 39-23/VII/12: Găieşti; 40-08/V/12, 41-25/IX/11: Şanţ-Suveica; 48, 66, 67-
08/V/11, 81-07/IX/11, 49, 69-17/VI/12, 50-17/VI/12, 51-18/VI/11, 60-13/VII/12, 52-20/VI/11, 71-13/VII/12, 47-
23/VII/11, 63-13/VII/12: Troiţa; 70-23/VII/11, 79-20/VI/11: Dealu de Mijloc; 22-29/V/11, 65-09/VI/12: Coasta
Scaunului-Adrianu Mic; 53-11/IV/12, 54-29/VI/12, 61-04/VI12, 62-29/VI/12: Dumitreştilor-Adrianu Mic; 55-13/V/12:
Neaua; 86-01/V/11, 80-17/VI/12, 81-01/VII/12, 82-01/VII/12, 83-01/VII/12, 85-20/VII/11, 84-20/VII/12, 87-
01/VII/12, 88-08/VII/11: Fântânele.
109
Tabelul 5. A. Genisto tinctoriae-Quercetum petraeae Klika 1932 subas. melicetosum uniflorae (Gergely 1962) Sanda
et Popescu 1999; B-Pruno spinosae-Crataegetum (Soó 1927) Hueck 1931
A B
Nr. rel. 12 14
Altitudine (m.s.m.) 459-550 387-480
Expoziție N; NE N; NV
Pantă (°) 5-20 5-30
Coronament (%) 60-70 -
Acoperire strat arbustiv (%) 0-0,5 60-90
2
AD K AD K
Genisto germanicae-Quercion
Lathyrus niger +-1 V - -
Trifolium medium ssp. medium + II + II
Lathyro-Carpinion
Carpinus betulus +-1 V + I
Stellaria holostea +-2 V - -
Carex pilosa +-1 IV + II
Dactylis polygama + II
Cerasus avium + I + II
Fagetalia
Euphorbia amygdaloides + V + I
Galeobdolon luteum +-2 V - -
Galium odoratum + IV - -
Ajuga reptans + IV - -
Alliaria petiolata + IV + I
Dentaria bulbifera +-1 III - -
Lathyrus vernus + III + I
Pulmonaria officinalis + III + I
Carex sylvatica + III - -
Circaea lutetiana + II - -
Anemone nemorosa + II - -
Stachys sylvatica + II - -
Geranium robertianum + II + I
Querco-Fagetea
Viola reichenbachiana +-1 V + II
Convallaria majalis +-1 IV - -
Acer campestre + III + II
Galium schultesii +-2 III - -
Polygonatum latifolium + III + I
Brachypodium sylvaticum +-1 III +-2 IV
Mycelis muralis + III - -
Rosa canina + II +-2 V
Geum urbanum + II - -
Campanula rapunculoides + I + II
Sedum maximum + I - -
Quercus robur + I + I
Quercetalia et Quercetea pubescentis
Melica uniflora 2-4 V - -
Quercus petraea 4 V + I
Melittis melissophyllum + II - -
Vincetoxicum hirundinaceum + II - -
Pyrus pyraster + I + II
Coronilla varia + I + I
110
Prunion, Prunetalia, Rhamno-Prunetea
Crataegus monogyna + I 2-4 V
Prunus spinosa + I 1-4 V
Ligustrum vulgare + II +-1 IV
Cornus sanguinea + I +-2 IV
Clematis vitalba + III +-1 IV
Glechoma hederacea - - + III
Origanum vulgare - - +-1 III
Rubus caesius +-1 III +-1 III
Fragaria vesca + I + III
Viburnum opulus - - + II
Sambucus nigra + I + II
Hypericum perforatum + I + II
Euonymus europaea + II + II
Euonymus verrucosa - - +-2 II
Astragalus glycyphyllos + I + I
Festuco-Brometea
Agrimonia eupatoria + I + IV
Euphorbia cyparissias + I +-1 III
Dorycnium herbaceum - - +-1 III
Galium verum - - +-1 II
Filipendula vulgaris - - +-1 II
Salvia pratensis - - + II
Scabiosa ochroleuca - - + II
Euphorbia salicifolia - - + II
Pimpinella saxifraga - - + I
Salvia verticillata - - + I
Achillea millefolium - - +-1 III
Prunella vulgaris + I + III
Agrostis capillaris - - + II
Mentha longifolia - - + II
Galium mollugo - - + II
Leucanthemum vulgare - - + II
Knautia arvensis - - + I
Juncus effusus - - + I
Stellaria graminea - - + I
Campanula patula - - + I
Briza media - - + I
Dactylis glomerata - - +-1 I
Artemisietea vulgaris
Dipsacus laciniatus - - +-1 I
Tanacetum vulgare - - + I
Galium aparine + I - -
Stellarietea mediae
Equisetum arvense - - + I
Mentha arvensis - - + I
Variae syntaxa
Galeopsis bifida +-1 IV - -
Fallopia dumetorum + IV - -
Torilis japonica + II - -
Erigeron acris + I + I
Aegopodium podagraria - - + II
Pulicaria dysenterica - - + I
Bupleurum falcatum var. falcatum - - + II
111
Centaurea stenolepis ssp. stenolepis - - + I

A. Tilia cordata (4, +), Polygonatum multiflorum (6, +), Salvia glutinosa (5, +), Rubus idaeus (3, +), Milium effusum (8,
+), Dryopteris filix-mas (4, +), Carex divulsa ssp. chabertii (6, +), Lapsana communis (4, +), Acer pseudoplatanus (4,
+), Sorbus torminalis (3, +), Scrophularia nodosa (5, +), Poa nemoralis (6, +), Polygonatum odoratum (3, +),
Lithospermum purpurocaeruleum (2, +), Lathyrus laevigatus (3, +), Stellaria nemorum (10, +), Anthriscus sylvestris
(10, +), Inula britannica (9, +). Locul și data efectuării releveelor: 1-08/V/11, 2-17/VI/11, 7, 9-13/VII/12 , 3-
20/VII/12, 11-07/VIII/11, 4-07/IX/11: Troiţa; 10-17/VI/11, 8-01/VII/12, 12-22/VIII/11: Dealu de Mijloc; 5-17/VI/11, 6-
20/VII/12: Fântânele.
B. Malus sylvestris (2, +), Acer platanoides (11, +), Fagus sylvatica (8, +), Ranunculus auricomus (8, +), Festuca
rupicola ssp. rupicola (8, +), Eryngium campestre (14, +), Carlina vulgaris (14, +), Fragaria viridis (3, +), Medicago
falcata (11, +), Potentilla recta (2, +) Potentilla argentea ssp. argentea (2, +), Thymus glabrescens (2, 1),
Helianthemum canum (2, +), Hieracium pilosella (2, +), Bromus erectus ssp. erectus (10, +), Cerinthe minor ssp. minor
(3, +), Cytisus nigricans (8, +), Poa pratensis (14, +), Ononis arvensis (14, +), Colchicum autumnale (13, 1), Leontodon
hispidus (14, +), Pastinaca sativa ssp. sylvatica (13, +), Lychnis flos-cuculi (2, +), Veronica chamaedrys (2, +), Stachys
officinalis (3, +), Lysimachia nummularia (3, +), Rumex crispus (12, +), Carex tomentosa (8, +), Holcus lanatus (14, +),
Tragopogon orientalis (7, +), Calamagrostis epigejos (8, +), Carduus acanthoides (2, +), Elymus repens (10, +),
Linaria vulgaris (12, +), Cirsium arvense (13, +), Adonis aestivalis (2, +), Anagallis arvensis (3, +), Lathyrus aphaca
(3, +), Sambucus ebulus (11, +), Daucus carota (4, +), Scabiosa argentea (12, +), Mentha pulegium (14, +), Myosotis
arvensis (3, +), Eryngium planum (8, +), Verbascum nigrum ssp. nigrum (8, +), Clinopodium vulgare (10, +), Veronica
officinalis (10, +). Locul și data efectuării releveelor: 1-20/V/12, 2, 3-17/IX/11: Dealul Măgheruț, 9-20/V/12:
Nagyhegy Düllő-Adrianu Mare; 8-10/VI/12: între Găieşti și Suveica; 4-10/VI/12: Dealul Ou-Găieşti; 10-10/VI/12: între
Bălăuşeri și Suveica; 5, 6, 7-12/VII/12: Dealul Gorjat-Gălăţeni; 11-01/VII/12: Dealul Hreanul-Fântânele; 12-
10/VIII/12, 13-10/VIII/12, 14-10/VIII/12: Capul Fagului-Fântânele.
112
Tabelul 7. Speciile de păsări identificate în cursul mijlociu al văii Nirajului
Ordin Familia Specia Cat. Orig. Regim Statutul protectiv

Nr. Nr. Nr. fen. zoo. trofic L.13/ L.13/ D. P. O. U. 57
crt. crt. crt. 1993 1998
1. Ciconiiformes 1. Ardeidae 1. Ardea cinerea P Pal ZOO-P A3
2. Ciconiidae 2. Ciconia ciconia OVC Pal ZOO-P A2 A2 AI A3
3. Ciconia nigra P Pal ZOO-P A2 A2 AI A3
2. Anseriformes 3. Anatidae 4. Anas platyrhynchos OVC H Om A3 A2 A II/1, A III/1 A5C, A5D
3. Falconiformes 4. Accipitridae 5. Aquila pomarina OVC E CP A2 A2 AI A3
6. Buteo buteo SC H CP A2 A2
7. Buteo lagopus OI Ar CP A2 A2
8. Pernis apivorus OVC E ZOO-P A2 A2 AI A3
9. Accipiter gentilis SC H CP A2 A2
10. Accipiter nisus SC Pal CP A2 A2
11. Circus cyaneus OI H CP A2 A2 AI A3
5. Falconidae 12. Falco subbuteo OVC Pal CP A2 A2 A4B
13. Falco vespertinus P Pal In A2 A2 A3
14. Falco tinnunculus OVC LV CP A2 A2 A4B
15. Falco columbarius OI H CP A2 A2 AI
4. Galliformes 6. Phasianidae 16. Perdix perdix SC ET Om A3 A II/1, A III/1 A5C, A5D
17. Phasianus colchicus SC Ch/Px Om A3 A II/1, A III/1 A5C, A5D
18. Coturnix coturnix OVC LV Om A3 A2 A II/2 A5C
5. Gruiformes 7. Rallidae 19. Rallus aquaticus OVC Pal Om A3 A II/2
20. Crex crex OVC E Om A2 AI A3
6. Charadriiformes 8. Charadriidae 21. Vanellus vanellus OVC Pal ZOO-P A3 A2 A II/2
22. Charadrius dubius OVC Pal ZOO-P A2 A2
9. Scolopacidae 23. Scolopax rusticola OVC Pal ZOO-P A3 A2 A II/1, A III/2 A5C, A5E
A III/3
7. Columbiformes 10. Columbidae 24. Columba oenas OVC ET VS A3 A II/2 A5C
25. Columba palumbus OVC ET VS A II/1, A III/1 A5C, A5D
26. Streptopelia turtur OVC ET VS A3 A II/2 A5C
27. Streptopelia decaocto SC IA Om A3 A II/2 A5C
8. Cuculiformes 11. Cuculidae 28. Cuculus canorus OVC Pal In A3
113
crt. crt. crt. 1993 1998
9. Strigiformes 12. Strigidae 29. Otus scops OVC M ZOO-P A2 A4B
30. Athene noctua SC TM ZOO-P A2 A4B
31. Strix uralensis SC Si CP A2 AI
32. Asio otus SC H CP A2
33. Strix aluco SC Pal CP A2
10. Caprimulgiformes 13. Caprimulgidae 34. Caprimulgus europaeus OVC Pal In A2 AI A3
11. Coraciiformes 14. Alcedinidae 35. Alcedo atthis SC LV Ih A2 AI A3
15. Meropidae 36. Merops apiaster OVC TM In A2 A2 A4B
16. Upupidae 37. Upupa epops OVC LV In A2 A4B
12. Piciformes 17. Picidae 38. Picus viridis SC E In A2 A4B
39. Picus canus SC Pal In A2 AI A3
40. Dendrocopos major SC Pal In A2
41. Dendrocopos syriacus SC M In A2 AI A3
42. Dendrocopos medius SC E In A2 AI A3
43. Dendrocopos leucotos R-SC Pal In A2 AI A3
44. Dryocopus martius SC Pal In A2 AI A3
45. Jynx torquilla R-OVC Pal In A2 A4B
13. Passeriformes 18. Alaudidae 46. Galerida cristata SC Pal Om A3
47. Alauda arvensis OVC Pal Om A3 A II/2 A5C
48. Lullula arborea OVC E In A3 AI A3
19. Hirundinidae 49. Hirundo rustica OVC H In A2
50. Delichon urbicum OVC Pal In A2
20. Motacillidae 51. Anthus trivialis OVC ET In A2
52. Anthus pratensis P E ZOO-P A2
53. Anthus campestris OVC Pal In A2 AI AI A3
54. Anthus spinoletta P Pal ZOO-P A2
55. Motacilla flava OVC Pal ZOO-P A2 A4B
56. Motacilla cinerea P Pal In A2
114
crt. crt. crt. 1993 1998
57. Motacilla alba OVC Pal ZOO-P A2 A4B
21. Laniidae 58. Lanius collurio OVC Pal In A2 AI A3
59. Lanius minor OVC ET In A2 AI A3
60. Lanius excubitor SC H In A2
22. Oriolidae 61. Oriolus oriolus OVC E In A2 A4B
23. Sturnidae 62. Sturnus vulgaris OVC ET ZOO-P A5C
24. Bombycillidae 63. Bombycilla garrulus OI SiCa Om A2 A4B
25. Corvidae 64. Garrulus glandarius SC Pal Om A II/2 A5C
65. Pica pica SC Pal Om A II/2 A5C
66. Corvus monedula SC Pal Om A II/2 A5C
67. Corvus frugilegus R-SC Pal Om A II/2 A5C
68. Corvus cornix SC Pal Om A II/2 A5C
69. Corvus corax SC H Om A3 A4B
26. Troglodytidae 70. Troglodytes troglodytes OVC H In A2
27. Sylvidae 71. Locustella fluviatilis OVC Pal In A3 A4B
72. Acrocephalus palustris OVC E In A2
73. Hippolais icterina P E In A3
74. Sylvia atricapilla OVC E In A2
75. Sylvia communis OVC ET In A2
76. Sylvia curruca OVC ET In A2
77. Phylloscopus trochilus P Pal In A3
78. Phylloscopus collybita OVC Pal In A3 A4B
79. Phylloscopus sibilatrix OVC ET In A3 A4B
80. Regulus regulus P Pal Om A2 A4B
81. Regulus ignicapillus P H In A2 A4B
28. Muscicapidae 82. Ficedula hypoleuca P E ZOO-P A3 A2
83. Ficedula albicollis OVC E In A3 A2 AI A3
84. Ficedula parva P Pal ZOO-P A3 A2 AI A3
115
crt. crt. crt. 1993 1998
85. Muscicapa striata OVC ET In A2 A2 A4B
29. Turdidae 86. Saxicola rubetra OVC E ZOO-P A2
87. Saxicola torquata OVC Pal ZOO-P A2
88. Phoenicurus ochruros OVC Pxm ZOO-P A2 A4B
89. Erithacus rubecula OVC E ZOO-P A2 A4B
90. Luscinia luscinia OVC Pal ZOO-P A2
91. Turdus merula MP E ZOO-P A3 A II/2
92. Turdus iliacus OI Si ZOO-P A3 A II/2 A5C
93. Turdus philomelos OVC E ZOO-P A3 A II/2 A5C
94. Turdus viscivorus OI ET Om A3 A II/2
95. Turdus pilaris MP Si ZOO-P A3 A II/2 A5C
30. Paridae 96. Parus palustris SC Pal In A2
97. Parus ater OI Pal In A2
98. Parus caeruleus SC E In A2
99. Parus major SC Pal In A2
31. Aegithalidae 100. Aegithalos caudatus SC Pal In A2 A4B
32. Sittidae 101. Sitta europaea SC Pal In A2 A4B
33. Passeridae 102. Passer domesticus SC Pal Om
103. Passer montanus SC Pal Om A3
34. Fringillidae 104. Fringilla coelebs SC E Om A3
105. Fringilla montifringilla OI Si Om A3
106. Pyrrhula pyrrhula OI Pal VS A3
107. Coccothraustes SC Pal Om A2 A4B
coccothraustes
108. Carduelis chloris SC ET VS A2 A4B
109. Carduelis carduelis SC? ET VS A2 A4B
110. Carduelis cannabina SC ET VS A2 A4B
111. Carduelis flammea OI H VS A2 A4B
116
crt. crt. crt. 1993 1998
112. Loxia curvirostra P H VS A2
35. Emberizidae 113. Miliaria calandra SC ET VS A3 A4B
114. Emberiza citrinella SC Pal VS A2
Prescurtări utilizate:
Cat. fen.: R-specie rară; R-SC-sedentar clocitor, specie rară, SC-pasăre sedentară clocitoare; SC?-pasăre sedentară, fără exemplare clocitoare observate; OVC-oaspete de
vară clocitor; OI-oaspete de iarnă; P-specie de pasaj; MP-migrator parțial.
Orig. zoo.: Pal-palerctic, E-european, ET-europeo-turkestanic, H-holarctic, LV-lumea veche, Si-siberian, TM-turkestano-mediteranean, M-mediteranean, SiCa-sibiro-
canadian, Pxm-paleoxeromontan, IA-indo-african, Ch/Px-chinez/paleoxeric, Ar-arctic (Voous, 1960).
Regim trofic: In-insectivor; Ih-ihtiofag; ZOO-P-zoofag-polifag; CP-carnivor-prădător; V-vegetarian; VS-vegetarian seminivor; Om-omnivor (Shaw et Perrins, 1998).
Statut protectiv:
L. 13/1993-Legea pentru aderarea României la Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna la 19 septembrie 1979;
A2-specii de faună strict protejate; A3-specii de faună protejate;
L. 13/1998-Legea pentru aderarea României la Convenţia privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice, adoptată la Bonn la 23 iunie 1979; A2-specii
migratoare pentru a căror conservare părţile membre trebuie să încheie acorduri care să reglementeze conservarea şi gestionarea lor;
D. P.-Directiva Păsări (79/409 EEC); A I-specii pentru a căror conservare se impun măsuri speciale de conservare a habitatelor; A II/1, A II/2, A III/1, A III/2, A III/3-se
referă la specii de păsări ce pot fi vânate;
O. U. 57-Ordonanța de Urgență nr. 57 din 20 iunie 2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, cu
modificările ulterioare; A3-specii de plante și de animale a căror conservare necesită desemnarea ariilor speciale de conservare și a ariilor de protecție specială avifaunistică; A4A-
specii de interes comunitar, specii de animale și de plante care necesită o protecție strictă; A4B-specii de interes național, specii de animale și de plante care necesită o protecție
strictă; A5A-specii de interes comunitar, specii de plante și de animale de interes comunitar, cu excepția speciilor de păsări, a căror prelevare din natură și exploatare fac obiectul
măsurilor de management; A5B-specii de importanță națională, specii de plante și de animale de interes național ale căror prelevare din natură și exploatare fac obiectul măsurilor de
management; A5C-specii de interes comunitar a căror vânătoare este permisă; A5D-specii de păsări de interes comunitar a căror comercializare este permisă; A5E-specii de păsări
de interes comunitar a căror comercializare este permisă în condiții speciale.
117
Tabelul 21. Caracteristici biologice și ecologice ale speciilor de păsări observate în cele 94 parcele stabilite
Nr. Specii de păsări Biomasa Căutare Regim Mod Categorie Nr. Specii de păsări Biomasa Căutare Regim Mod Categorie
crt. în păduri (g) hrană trofic cuibărire fenologică crt. în păduri (g) hrană trofic cuibărire fenologică
1. Buteo buteo 626 G CP CD1 SC 21. Troglodytes troglodytes 9,5 Tf In CÎ2 OVC
2. Accipiter gentilis 926 G CP CD1 SC 22. Sylvia atricapilla 18,6 Tf In CD1, CD2 OVC
3. Columba palumbus 489 C VS CD1 OVC 23. Sylvia communis 15 Tf In CD2 OVC
4. Streptopelia turtur 136,5 S VS CD2 OVC 24. Phylloscopus collybita 7,4 C In CÎ2 OVC
5. Cuculus canorus 111,5 S In P OVC 25. Phylloscopus sibilatrix 9 C In CÎ2 OVC
6. Otus scops 89,3 G CP CÎ4 SC 26. Ficedula albicollis 16 C In CÎ4 OVC
7. Strix uralensis 784,5 G CP CD1, CÎ4 SC 27. Muscicapa striata 14,4 C In CÎ4 OVC
8. Upupa epops 67 S In CÎ4 OVC 28. Erithacus rubecula 18,8 S ZOO-P CÎ4, CÎ2 OVC
9. Picus canus 124,5 T In CÎ3 SC 29. Turdus merula 95,85 S ZOO-P CD1, CD2 MP
10. Picus viridis 175,5 T In CÎ3 SC 30. Turdus philomelos 74 S ZOO-P CD1, CD3 OVC
11. Dendrocopos major 74,35 T In CÎ3 SC 31. Parus palustris 11,5 C In CÎ4 SC
12. Dendrocopos medius 59 T In CÎ3 SC 32. Parus caeruleus 11,5 C In CÎ4 SC
13. Dendrocopos leucotos 100 T In CÎ3 SC 33. Parus major 18,9 C In CÎ4 SC
14. Dryocopus martius 300 T In CÎ3 SC 34. Aegithalos caudatus 8,4 S In CÎ1, CÎ2 SC
15. Lullula arborea 30,05 G In CD3 OVC 35. Sitta europaea 23,9 T In CÎ4 SC
16. Anthus trivialis 18,5 G In CD3 OVC 36. Fringilla coelebs 23,25 S Om CD1 SC
17. Oriolus orilolus 71,05 G In CD1 OVC 37. Coccotraustes 57,9 C Om CD1 SC
coccotraustes
18. Sturnus vulgaris 79,3 G ZOO-P CÎ4, CÎ5 OVC 38. Carduelis chloris 27,65 S VS CD2 SC
19. Garrulus glandarius 164,4 G Om CD1 SC 39. Phasianus colchicus 1000 S Om CD3 SC
20. Corvus corax 1200,5 G Om CD1 SC 40. Emberiza citrinella 29,7 G VS CD3 SC
Prescurtări utilizate: Căutare hrană-C-în coronament, G-generalist, S-pe sol, T-pe trunchiul copacilor, Tf-în tufiș (Kelemen, 1978; Fuller, 1995); Regim trofic-In-insectivor;
ZOO-P-zoofag-polifag; CP-carnivor-prădător; VS-vegetarian seminivor; Om-omnivor (Shaw et Perrins, 1998); Tip de cuib-CD-cuib deschis: 1-pe arbore, 2-pe arbust, 3-pe sol în
vegetația ierboasă, 6-pe clădiri și stâlpi, CÎ-cuib închis: 1-pe arbore, 2-pe arbust, 3-săpat activ, 4-săpat preexistent, 5-pe clădiri și stâlpi, P-parazit de cuib; Categorie fenologică: SC-
sedentar clocitor; OVC-oaspete de vară clocitor; MP-migrator parțial.
118

Domokos Erzsebet Carte

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Domokos Erzsebet Carte

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Abrevieri și semne convenționale

Asociații vegetale: St-Salicetum triandrae, SP-Salici-Populetum, CF-Carpino-Fagetum, CQ-Carpino-Quercetum

Bioforme: Ph-fanerofite, Ch-camefite, H-hemicriptofite, G-geofite, Th-terofite anuale, TH-terofite bianuale.

Geoelemente: Cp-circumpolare, Eua-eurasiatice, E-europene, Ec-central-europene, sM-submediteraneene, M-

Categorii ecologice pentru umiditatea edafică: 1-xerofile, 1,5-2-xero-mezofile, 2,5-3-mezofile, 3,5-4-mezo-higrofile,

Categorii ecologice pentru temperatura aerului: 1-criofile, 1,5-2-microterme, 2,5-3-micro-mezoterme, 3,5-4-

Categorii economice: Al.-alimentare: cu.-culinare, ar.-aromatice și condimentare, ol.-oleaginoase; Fr.-furajere: 1-cu

Originea zoogeografică: Pal-palearctic, E-european, ET-europeo-turkestanic, H-holarctic, LV-lumea veche, Si-

Regimul trofic: In-insectivor; Ih-ihtiofag; ZOO-P-zoofag-polifag; CP-carnivor-prădător; V-vegetarian; VS-vegetarian

Rețeaua Natura 2000 reprezintă un instrument important în lupta împotriva declinului

1.2. Biocenologia şi locul ei în domeniul ştiinţelor naturii

1.2.1. Biocenologia: definiţie şi obiective

Biocenologia este o disciplină sinbiologică, o ştiinţă complexă destinată sistemelor biologice

1.2.2. Relaţia biocenologie, ecologie, sinbiologie

Fig. 2. Al doilea sistem al disciplinelor biologice (ap. Kratochwil, 1991)

Fig. 3. Modelul lui Thienemann, 1942 (ap. Kratochwil, 1991)

1.3. Cercetări biocenologice în România

1.3.1. Începuturile biocenologiei în România

1.3.2. Cercetări biocenologice în a doua jumătate a secolului XX

1.3.2.1. Ecologia comunităţilor vegetale

Cercetările privind ecologia comunităţilor de nevertebrate se dezvoltă în toate cele 3 mari

1.3.2.3. Îmbinarea cercetărilor fitocenologice cu cele zoocenologice

1.3.3. Cercetări biocenologice în primul deceniu al secolului XXI

2.1. Poziţia geografică şi limitele zonei de studiu

Zona de studiu se află pe cursul mijlociu al văii Nirajului (N46.27117, E24.45289) şi

2.2. Geomorfologie şi geologie

Predomină solurile silvestre brune, dar pe versanţii dezvoltaţi pe marne se întâlnesc

Regimul climatic ce caracterizează cursul mijlociu al văii Nirajului este continental-moderat,

2.5. Reţeaua hidrografică

Fig. 6. Livezi extensive întreținute la Adrianu Mare

Fig. 8. Măr în vârstă de peste 200 de ani la Adrianu Mare

Fig. 9. Livezi extensive pe dealul Măgheruț, între Troița și Păsăreni

Fig. 10. Livadă extensivă pe dealul Csere, lângă localitatea Troița

Tabelul 1. Modul de utilizare al terenurilor după Datele Landsat ETM+ în Stereo70

Valoarea conservativă a Văii Nirajului se datorează în special avifaunei. Dintre speciile

2.7.2. Alte grupe de animale

3.2. Materiale și metode de cercetare

În acest studiu al vegetației lemnoase am folosit metoda de cercetare corespunzătoare Școlii

3.3. Rezultate și discuții

3.3.1. Clasificarea fitocenozelor lemnoase

3.3.2. Descrierea habitatelor de păduri și tufărișuri

Salicetum triandrae Malcuit 1929

Fig. 13. Tufărișuri de salcie din cursul mijlociu al văii Nirajului

Salici-Populetum Meijer-Drees 1936

Asociația Genisto tinctoriae-Quercetum petraeae Klika 1932 (Syn.: Luzulo albidae-

Pruno spinosae-Crataegetum (Soó 1927) Hueck 1931

3.3.3. Caracterizarea calitativă a fitocenozelor lemnoase

Bogăția floristică (apreciată ca număr absolut de specii de plante în totalul releveelor)

Tabelul 6. Valorile indicelui altitudinal (Ka) și ale indicelui de diploidie (I.D.)

Fig. 23. Spectrul geoelementelor; Prescurtări: Cp-circumpolare, Eua-eurasiatice, E-europene, Ec-central-europene,

Fig. 28. Sanicula europaea (relict terțiar) și Cephalanthera damasonium cu fructe

Valoarea scăzută a indicelui sugerează faptul că asociația Carpino-Quercetum petraeae a

Tabelul 7. Distribuția categoriilor economice

Prescurtări utilizate: Al.-alimentare: cu.-culinare, ar.-aromatice și condimentare, ol.-oleaginoase;

În cursul mijlociu al Văii Nirajului, pe baza studiilor fitocenologice proprii, au fost

4.1. Studiul calitativ al avifaunei din cursul mijlociu al văii Nirajului

4.1.1. Materiale și metode

4.1.2. Rezultate și discuții

4.1.2.2. Analiza fenologică a avifaunei

4.1.2.3. Analiza zoogeografică

4.1.2.4. Analiza trofică

4.1.2.5. Diversitatea specifică

Tabelul 8. Diversitatea specifică a avifaunei identificate în cursul mijlociu al văii Nirajului

III. Tufărișuri 0,44 0,51 0,00 0,45 0,59 0,64