PAJIŞTI ALPINE ŞI SUBALPINE CU

SPECII CALCIFILE DIN PARCUL

NAŢIONAL PIATRA CRAIULUI
PAJIŞTI ALPINE ŞI SUBALPINE CU SPECII CALCIFILE
DIN PARCUL NAŢIONAL PIATRA CRAIULUI

EUNICE E4.4 Calciphilous alpine and subalpine grassland;

Palaearctic classification 36.4 Boreo-Alpic calciphilous

alpine grasslands;

CORINE Land Cover 3.2.1. Natural grassland;

6170 Habitats Directive/FFH - Alpine and subalpine

calcareous grasslands

2
 CUPRINS
Cap.
1...........................................................................................................
............Localizare

Cap. 2.................................................................................Definirea
termenilor de bază

Cap.
3...........................................................................................................
.....................Clima

Cap.
4..........................................................................................................
Vegetaţia şi flora

Cap.
5...........................................................................................................
...................Fauna

Cap. 6............................................................................Caracteristici
ale ecosistemului

Cap. 7......................................Schema unui lanţ trofic caracteristic

ecosistemului

Cap. 8............................................................................Reţeaua
trofică a ecosistemului

Cap. 9....................................................................Ameninţări la
adresa ecosistemului

Cap
10.........................................................................................................
...............Rezumat

Cap.
11.........................................................................................................
.........Bibliografie

1
 Cap.1: Localizare

Ecosistemul se întâlneşte în etajele subalpin şi alpin (1500-

2500 m), pe soluri bogate în carbonat de calciu şi grad ridicat
de saturaţie în baze.
În Romania acest ecosistem este întâlnit în: Munţii Rodnei,
Munţii Rarău, Munţii Ceahlău, Munţii Hăşmaş, Mt. Suhardu Mic,
Munţii Ciucului, Mt. Siriu, Munţii Bârsei, Mt. Penteleu, Munţii
Leaota, Mt. Gârbova, Munţii Bucegi, Munţii Ciucaş, Munţii
Piatra Craiului, Munţii Iezer-Păpuşa, Munţii Făgăraş, Munţii
Lotru, Munţii Retezat, Munţii Ţarcu-Godeanu, Munţii Vâlcan,
Munţii Cernei, Munţii Mehedinţi, Munţii Crivadei, Munţii Apuseni.

În cazul Parcului Naţional Piatra Craiului, ecosistemul

„pajişti alpine şi subalpine cu specii calcifile” este întîlnit pe
versanţii vestic şi nordic, la altitudini ce depăşesc 1500m.

2
Versantul estic este alcătuit în cea mai mare parte din
conglomerate şi de aceea aici nu există conditii pentru
dezvoltarea acestui ecosistem.

2
1
 Cap.2: Definirea termenilor de
bază
Habitat - mediul natural sau seminatural definit prin factori
abiotici şi biotici în care trăieşte o specie în oricare stadiu al
ciclului sau biologic.
Habitat natural - arie terestră, acvatică sau subterană, în
stare naturală sau seminaturală, ce se diferenţiază prin
caracteristici geografice, abiotice şi biotice.
Ecosistem - complex dinamic de elemente abiotice şi
biotice care interacţionează într-o unitate funcţională.
Ecosistemul reprezintă unitatea fundamentala structurala şi
funcţională în abordarea naturii.
Biom - zonă majoră de viaţă, determinată de microclimă,
cuprinzând un complex de biotopuri şi biocenoze.
Biotopul, ca parte integrantă a ecosistemului, este definit
drept totalitatea condiţiilor abiotice în care se desfăşoară
existenţa unei biocenoze şi a resurselor primare de care
depinde existenţa populaţiilor.
Biosferă este spaţiul de pe Pământ unde există viaţă,
incluzând partea inferioară a atmosferei, partea superioară a
uscatul (litosferă) şi hidrosfera.
Factori abiotici - reprezintă componenta nevie a
ecosistemului, care afectează viaţa organismelor. Exemplele de
factori abiotici includ: radiaţia solară, gazele atmosferice, apa,
umiditatea, temperatura, presiunea etc. Factorii abiotici
contribuie la buna desfăşurare a vieţii şi determină, în strânsă
legătură cu factorii biotici, productivitatea ecosistemului.
Factori biotici – sunt componenta vie a ecosistemelor.
Factorii biotici reprezintă orice factor viu care influenţează un
ecosistem.
Lanţul trofic – serie de organisme care, în cadrul unui
ecosistem, cunsumă şi sunt consumate la rândul lor. Lanţurile
trofice sunt , de fapt, căile principale prin care materia şi

2
energia circulă în ecosistem. Numărul verigilor trofice dintr-un
lanţ trofic este limitat, deoarece transferul de energie de la o
verigă la alta nu se realizează în întregime, ci cu pierderi de
energie la fiecare transformare.
Reţeaua trofică este rezultanta interconectării lanţurilor
trofice din biocenoză. Stabilirea reţelei trofice depinde de
numărul lanţurilor trofice şi de gradul de contact dintre ele.

Cap.3: Clima
În ansamblu, Parcul Naţional Piatra Craiului prezintă un
topoclimat complex de munte cu două etaje:
• topoclimatul de munţi înalţi, reprezentat prin
Creasta Piatra Craiului (cantitatea medie anuală de precipitaţii
este de 1.000-1.200 mm ; temperatura medie anuală 0-4°C)
• topoclimatul de munţi scunzi, caracteristic în
Culoarul Rucăr-Bran (cantitatea medie anuală de precipitaţii
este de 800-1.100 mm ; temperatura medie anuală 4-5°C)
Ecosistemul pajişti alpine şi subalpine cu specii
calcifile se situează la altitudini de peste 1500m şi este
caracterizat de o temperatură medie anuală de aproximativ 0-
2°C, iar cantitatea medie de precipitaţii oscilează între 1200-
1400mm anual.
Cea mai calda lună din an este iulie cu o temperatură
medie de 9°C cea mai rece ianuarie cu -7°C. Durata medie a
perioadei de înghet poate depăşi 200 de zile. La altitudini de
peste 2000m prima zi de îngheţ este considerată 1 septembrie,
iar ultima zi 1 iunie. Aşadar 273 de zile de îngheţ.

Ce mai mare cantitate de precipitaţii se înregistrează în

luna iunie (170 mm), iar cea mai mică în luna februarie (60
mm). Precipitaţiile sub formă de zăpadă cad în intervalul
noiembrie-aprilie, cu un maxim în lunile ianuarie – februarie,

3
când se înregistrează şi cea mai mare grosime a stratului de
zăpadă.

Cele mai multe zile cu precipitaţii se înregistrează în luna

iunie (17 zile), iar luna cu cele mai puţine zile cu precipitaţii
este februarie (doar 10 zile).

Având în vedere că media anuală a precipitaţiilor căzute pe

teritoriul României este pe total de 637 mm, cu valori mai mari
în zona de munte 1.400 - 1.000 mm/an şi mai scăzute în
Bărăgan, Dobrogea şi Delta Dunării 500 - 400 mm/an, putem
spune ca ecosistemul este situat în una din zonele cele mai
umede de pe teritoriul României.

Cap.4: Vegetaţia şi flora

Carex sempervirens Vill.(Rogoz verde)

Face parte din familia Cypiraceae. Plantă perenă, cu rizom

multiramificat. Înaltă pana la 50cm. Tulpina eractă, cilindrică.
Frunze îngust lineare late de 1-3mm, plane. Inflorescenţă dintr-
un spiculeţ mascul, cilindric şi 2-3 spiculeţe femele scurte,
cilindrice, pedunculate. Fructe nucule trimuchiate, alungit
ovoidale. Înfloreşte din luna iunie până în august. Se întîlneşte
în etajul alpin şi subalpin, prin pajişti, mai ales pe versanţii
abrupţi.

2
2
 Festuca versicolor (Păiuş)

Face parte din familia Poaceae. Plantă perenă, cespitoasă,

cu tulpini aspre în partea
superioară, înaltă până la maxim
30cm. Frunzele sunt îngust
lanceolate, lungi de 9-10cm, cu 5-
7 nervuri paralele. Inflorescenţa
este un panicul erect, lung de
4cm, format din spiculeţe alungit
eliptice, scurt pedunculate, fiecare
constituite din 3 flori. Fructul este
o cariopsă. Înfloreşte în iulie –
august. Se întâlneşte în pajiştile din etajul alpin.

3
 Salix reticulata L. (Salcie pitică)
Face parte din familia Salicaceae. Arbust mic înalt de
aproximativ 20cm, cu ramuri culcate, ia aspectul general de
tufă. Frunzele sunt eliptice, rotunjite la bază şi la vârf, verzi
iarna; pe faţa superioară verde închis, pe cea inferioară alburii,
cu nervuri roşiatice. Amenţii apar odată cu frunzele, sunt
cilindrici, lungi de 1-3cm. Înfloreşte în iulie – august. Vegetează
ca tufe în etajul alpin pe terenuri ierboase sau pietroase.

4
5
 Silene acaulis L (Iarbă roşioară)
Face parte din familia Caryophyliaceae.
Plantă perenă cu numeroase tulpini scurte.
Frunzele sunt linear aciculare, uninerve.
Flori solitare cu 5 petale roz până la mov
deschis. Fructul este o capsulă. Înfloreşte
din luna iulie până în septembrie. Este
întâlnită în regiunea alpină pe pajişti şi
stânci. Se gaseşte în Europa, Siberia,
America de Nord.

Dianthus callizonus (Garofiţa Pietrei Craiului)

Face parte din familia
Caryophylaceae. Este o
plantă cu tulpina scundă
având 5-10 cm înălţime.
Frunzele sunt îngust
lanceolate, nepeţiolate, au 2-
4 cm lungime şi sunt aşezate
în perechi. Tulpina se termină

6
cu o singură floare cu corola de aproximativ 3 cm în diametru,
formată din 5 petale late, dinţate la vârf, de culoare roşu-
carmin. Petalele au la bază o pată purpurie, împestriţată cu alb
şi cu peri mătăsoşi strălucitori. Pe partea cealaltă petalele sunt
albe-verzui. Floarea prezintă în centru un inel purpuriu pestriţ,
deosebit de caracteristic. Înfloreşte în luna august. Creşte pe
brânele şi coastele abrupte din Munţii Piatra Craiului, fiind o
specie endemică pentru acest masiv.

Cap.5: Fauna
Prunella collaris (Brumăriţa de stâncă)

Face parte din familia Prunellide. Este o specie sedentară.

Pasăre de dimensiuni mici, lungimea maximă din vârful ciocului
până în vârful cozii fiind de
18cm. De la distanţă pare a
avea un colorit şters gri-
maroniu, aproape ca al unei
vrăbii. Caracterele vizibile
de la distanţă sunt: dungă
închisă de-a curmezişul
aripii şi pete maro-ruginii pe
flancuri. Coloritul gâtului
este vizibil doar de aproape
(juvenilii nu au dungi pe
gât). Sexe asemănătoare.
Cuibăreşte în munţi la mari
altitudini, în general peste
2000m, deasupra limitei
superioare a pădurii. Îşi
construieşte cuibul în
tufişuri joase sau în găurile
din stânci. Depune 3-5 ouă
verzi-albastre. Se hrăneşte
cu insecte primăvara şi
vara, în timp ce iarna

7
mănâncă seminţe de ierburi alpine. Cântecul este un ciripit
melodios, care aminteşte de glasul ciocârliei; cântă de pe sol
sau într-un zbor nupţial scurt.

Rupicapra rupicapra (Capra neagră)

Face parte din familia Bovidae. Capul + trunchiul 110-130

(140) cm; coada 4-8 cm; urechea
10-12 cm; înălţimea 76 cm;
greutatea 35-40 (55) kg. Ţapul
are coarne mai îndoite la vârf şi
puţin mai mari decât la capre.
Culoarea variază după anotimp.
Vara, spatele cafeniu-roşcat
murdar. Abdomenul galben-
roşcat deschis. Pe şira spinării o
linie cafenie ntunecată. Gâtul
galben-roşiatic. Ceafa albă-
gălbuie. Umerii, pieptul, laturile
corpului sure-cafenii întunecat.
De la ureche peste ochi o dungă
neagră, subţire, bine delimitată.
În colţul anterior al ochiului, între
nări şi buza superioară o pată
galbenă-roşcată. Iarna, spatele
cafeniu întunecat până la negru-
cafeniu, ventral alb. Picioarele şi capul albe-gălbui. De la bot
până la urechi porneşte o dungă longitudinală neagră cafenie.

8
 Răspândită insular,
pe culmile cele mai înalte
ale lanţului alpino-
carpato-caucazian. La noi,
ssp. R. r. carpathica
trăieşte în cete de 6-30
capete, pe vârfurile cele
mai înalte şi prăpăstioase
ale Carpaţilor. Se
hrăneşte cu iarbă, muguri
şi ramuri fragede de
arbuşti, muşchi şi licheni.
Împerecherea prin
octombrie-noiembrie, iar
prin aprilie-mai capra
naşte 1-2 iezi. Ţapii bătrâni trăiesc în cete separate şi sunt
înlăturaţi de cei tineri în lupta ce se dă pentru păstrarea
femelelor.

Vipera berus (Vipera de munte)

Lungimea totală la femele 68 (excepţional până la 87) cm;
masculii mai mici, 65 cm. Ochiul, înconjurat de 6-13 solzi. Botul
trunchiat sau uşor rotunjit; dorsal plat sau cu cant rostral foarte
ridicat. Masculii au spatele
mai totdeauna cenuşiu cu o
dungă neagră longitudinală
sinuoasă sau un pronunţat
zigzag ascuţit, slab distinct
la indivizii cu coloraţie
întunecată, absent sau
redus la o dungă rectilinie
pe şira spinării. Laturile corpului cu pete întunecate, mai mult
sau mai puţin rotunde. Capul patat mai mult sau mai puţin cu
negru, iar către ceafă o pată unghiulară neagră în formă de A
sau > < sau X. Ceafa gălbuie. Abdomenul cenuşiu, albăstrui sau
negricios, mai mult sau mai puţin pătat cu alb, galben sau
cafeniu cu pete negre. Vârful cozii ventral gălbui la femele,

9
dorsal cu un desen mai egal, mai întunecat, cafeniu, roşu până
la cenuşiu-cafeniu, galben-cafeniu întunecat sau verde-
măsliniu. Abdomenul cenuşiu; vârful cozii galben mai mult sau
mai puţin strălucitor. Dintre varietăţile de culoare, cea mai
comună la noi este var. prester, neagră; puii la naştere cenuşii
şi către 2 ani devin negri.
Este mai mult
nocturnă. Pe vreme
noroasă foarte
agresivă; muşcătura
poate fi uneori
mortală. Prima
acuplare primăvara, a
doua toamna, dacă
prima a fost timpurie.
Femela naşte 5-20 pui
în iulie-septembrie,
care încep să vâneze
imediat după naştere.
Hibernează din
noiembrie-decembrie. Este răspândită în tot lanţul carpatic şi în
regiunea de dealuri. Poate fi întîlnită într-o multitudine de
habitate: crestele muntilor, păşuni si pajisti alpine, subalpine şi
montane, stâncării, dealuri, tufărişuri, margini de pădure etc. Se
hrăneşte cu mamifere mici, amfibieni, ouă şi pui de păsări.
Miramella ebneri
Face parte din familia Acrididae. Este un Orthopter de
culoare verde, talie mijlocie, lungimea corpului 16-27mm.
Corpul are formă cilindrică, uşor turtit lateral. Aparatul bucal
este tipic pentru rupt şi mestecat. Aripile posterioare sunt

10
rudimentare. Ultima pereche de picioare este adaptată la sărit.
Abdomenul este voluminos şi se termină cu doi cerci evidenţi la
masculi, concrescuţi într-un ovipozitor la femelă. Se întâlneşte
din iulie până în octombrie în pajişti alpine, subalpine şi
montane precum şi în fâneţe, la altitudini cuprinse între 1000-
2300m. Este o specie endemică în Carpaţi.

Cap.6: Caracteristici ale

ecosistemului

• Ocupă suprafeţe mari, de ordinul 500 – 1000 ha, în etajele

subalpin şi alpin (1500- 2500 m altitudine);

• Se întîlneşte pe pante mai mult sau mai puţin înclinate, pe

substrat de calcare sau conglomerate calcaroase;

• Se dezvoltă, pe soluri rendzine, bogate în humus,

amestecate cu sfărâmături de calcar, care asigură saturaţie
în carbonat de calciu, astfel încât reacţia se menţine neutră
sau slab alcalină (pH=7 – 7,4);

11
• Stratul de sol este foarte subţire, în multe locuri
cvasiinexistent;

• Apare pe pante situate într-un microclimat caracterizat

printr-o puternică insolaţie, adăpostite de acţiunea intensă
a vânturilor, cu temperaturi medii anuale cuprinse între 2°C
şi -2,5°C şi precipitaţii între 900 mm şi 1450 mm/an.

• Vegetaţia este unistratificată (strat ierbos) plantele sunt de

talie mică sau cu tulpină repentă. Florile au culori vii pentru
a atrage polenizatorii.

• Diversitatea speciilor de plante este destul de mare, sunt

prezente mai multe specii specii endemice şi specii rare.

• Ciclul biologic al plantelor prezente aici este mult scurtat

datorită faptului că sezonul estival este mai scurt.

• Aceste pajişti sunt supuse păşunatului. Eliminarea

păşunatului poate duce la o scădere drastică a
diversităţiilor speciilor de plante. De asemenea
suprapăşunatul poate afecta în mod negativ ecosistemul
mai ales prin degradarea stratului de sol care este foarte
subţire.

Cap.7: Schema unui lanţ trofic

caracteristic ecosistemului

Festuca

12
Polydrusus

Pardosa nigra
Falco Prunella collaris
Producători
primari
(plante)
Poales
Cap.8: Reţeaua trofică a
Caryophyllal
es ecosistemului
Violales Aran Păsări de
Energ Flo Lepidopt
Larve
Insecta
Lumbricid
Nematod
de ChilopoReptilia
Mamife
Lamiales pradă
ie insecte
Orthoptera
ae
a daAccipitriform
re
Saxifragales Păsări Viperida
solar Orthoptera
Coleoptera carnivo
Brassicales
ă insectivore es e
Coleoptera
Hymenopte re
şi omnivore Falconiforme
Malpighiales
Lepidoptera
ra Insecte
Passeriformess Mamalia
Fabales 13 carnivore
Ursidae
Gentinales Resturi vegetale
Mamifere
Larve de Aranea
AsteralesResturi animale Reptilia
Tulpi
Rădăci ierbivore
insecte Coleoptera
Dipsacales
Larve de Frunz
FrucDiplopode Lacertid
Cap.9: Ameninţări la adresa
ecosistemului
14
 Ecosistemul pajişti alpine şi subalpine este, în general,
destul de stabil. Una dintre posibilele ameninţări este
suprapăşunatul. Totuşi până în prezent nu au fost probleme
mari legate de acest aspect în masivul Piatra Craiului.
Păşunatul excesiv poate duce la alterarea habitatului, în primul
rând prin degradarea stratului de sol care este destul de
subţire, în unele zone cvasiinexistent. De asemenea
suprapăşunatul poate duce la scăderea diversităţii speciilor de
plante. Cu toate acestea trebuie să se ţină cont că păşunatul
este o activitate care se desfăşoară de mult timp în acest
spaţiu. Încetarea păşunatului ar putea afecta chiar mai grav
biodiversitatea ecosistemului decât suprapăşunatul, ducând la
dezvoltarea prea puternică a speciilor de plante care erau
păscute în detrimentul altor specii ajungându-se chiar la
dispariţia unora dintre acestea. Aşadar am putea spune că
păşunatul a devenit un „factor de control” al biodiversităţii în
cadrul ecosistemului, contribuind la menţinerea echilibrului
între specii. Aşadar acesta trebuie menţinut la un nivel moderat
pentru asigurarea stabilităţii ecosistemului.
O altă ameninţare este turismul prin:
– circulaţia turiştilor pe trasee nemarcate şi în zone nepermise
cauzând degradarea solului şi la distrugerea unor exemplare
de plante rare;
– eventuala creştere necontrolată a numărului de vizitatori,
putând duce la dereglarea ecosistemului prin eroziunea
traseelor turistice şi creşterea cantităţilor de deşeuri;
– culegerea sau distrugerea deliberată a unor specii de floră şi
faună;
– traseele de alpinism amplasate necorespunzător deranjează
păsările care cuibăresc în zonele stâncoase;
– camparea şi crearea de vetre de foc în locuri neamenajate.
În acest sens trebuie să se aibă în vedere educarea
turiştilor spre practicarea unui turism ecologic prin informarea
acestora asupra conduitei ce trebuie adoptată în drumeţie şi a
efectelor negative care pot apare. O bună metodă de educare
în acest sens este organizarea de tabere ecologice şi de

15
activităţi de colectare a deşeurilor. De asemene informarea se
poate face prin amplasarea de plăcuţe de avertizare pe trasee.
În vederea evitării eroziunii solului se pot folosi, în locurile cele
mai afectate de pe trasee, saltele, gărduleţe de sprijin şi trepte
de lemn.

Cap.10: Rezumat
Ecosistemul se întâlneşte în etajele subalpin şi alpin (1500-
2500 m), pe soluri bogate în carbonat de calciu şi grad ridicat
de saturaţie în baze. În masivul Piatra Craiului se regăseşte pe
versanţii vestic şi nordic, la altitudini ce depăşesc 1500m.
Apare pe pante situate într-un microclimat caracterizat
printr-o puternică insolaţie, adăpostite de acţiunea intensă a
vânturilor, cu temperaturi medii anuale cuprinse între 2°C şi
-2,5°C şi precipitaţii între 900 mm şi 1450 mm/an.
Vegetaţia este unistratificată (strat ierbos) plantele sunt de
talie mică sau cu tulpină repentă. Diversitatea speciilor de
plante este destul de mare, sunt prezente mai multe specii
specii endemice şi specii rare. Florile au culori vii pentru a
atrage polenizatorii. Dintre speciile cheie menţionăm: Elyna
myosuroides, Carex sempervirens, , Festuca versicolor, Sesleria
rigida, Salix retusa, Salix reticulata, Festuca versicolor,
Oxytropis carpatica, Draba aizoides, Erigeron uniflorus, Carex
rupestris, Carex sempervirens, Achillea schurii, Onobrychis
transsilvanica, Aster alpinus, Helianthemum alpestre, Alyssum
repens, Dianthus tenuifolius, Dianthus callizonus, Calamintha
alpina, Galium anisophyllon, Pedicularis verticillata, Scabiosa
lucida, Poa rehmanii, Linum extraaxillare, Anthemis carpatica,
Silene acaulis, Saussurea alpina etc.

În ceea ce priveşte fauna, întâlnim păsări alpine şi

subalpine din ordinele Passeriformea, Falconiformes şi
Accipitriformes, dintre mamifere capra neagră (Rupicapra
rupicapra) şi ursul brun (Ursus arctos), dintre reptile găsim
Vipera de munte (Vipera berus), şi o mare varietate de insecte

16
dintre care menţionăm câteva ordine: Lepidoptera, Orthoptera,
Coleoptera, Hymenoptera, Diptera etc.

Aceste pajişti sunt supuse păşunatului. Eliminarea

păşunatului poate duce la o scădere drastică a diversităţiilor
speciilor de plante. De asemenea suprapăşunatul poate afecta
în mod negativ ecosistemul mai ales prin degradarea stratului
de sol care este foarte subţire.

Habitatul „Pajişti calcifile alpine şi subalpine” este

menţionat în anexa 2 „Tipuri de habitate naturale a căror
conservare necesită declararea ariilor speciale de conservare”
din OUG 57 din 2007 privind regimul ariilor naturale protejate,
conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.
Precum şi în Directiva 92/43/CEE – Directiva habitate.

Cap.11: Bibliografie

• Determinatorul ilustrat Pasarile din Romania si Europa ,

autori: Bertel Bruun, Hakan Delin, Lars Svensson

• Călăuza în lumea plantelor şi animalelor, autori:

Constantin Pârvu, Stoica Godeanu, Laurenţiu Stroe

• HABITATELE DIN ROMÂNIA, autori: Nicolae Doniţã, Mihaela

Paucã-Comãnescu, Aurel Popescu, Simona Mihãilescu,
Iovu-Adrian Biriş

• MANUAL DE INTERPRETARE A HABITATELOR NATURA 2000

DIN ROMÂNIA, autori: Dan Gafta, Owen Mountford

• http://n2k.nationalparks.ro/

• http://www.wikipedia.org/

• http://www.pcrai.ro/

• http://alpinet.org/
17
• http://www.clcp.ro/

• http://www.panda.org/ro/

• http://www.lifenatura2000.ro/

• http://www.rosilva.ro/

• http://ec.europa.eu/

• http://www.iucnredlist.org/static/major_habitats

• http://milvus.ro/

18