UNIVERSITATEA TEHNICA ‘’GHEORGHE ASACHI’’ IASI

Facultatea de Inginerie Chimica și Protecția Mediului

Specializarea Ingineriea și Protecția Mediului în Industrie

LUCRARE DE LICENTA

Coordonator, Student,
Conf. Dr. Ing. Cezar- Florin Catrinescu Dascalu Ioana

2023
Septembrie
 PROIECTAREA UNEI INSTALATII DE STRIPARE-
ADSORBTIE PENTRU ELIMINAREA UNOR COMPUSI
ORGANICI VOLATILI DIN APELE SUBTERANE
 CUPRINS

I. TEMA DE PROIECTAREA ................................................................................................1

II. MEMORIU TEHNIC .............................................................................................................2
III. TEHNOLOGIA ADOPTATA ................................................................................................3
3.1 Aspecte privind poluarea apelor subterane cu compusi organici volatili ...................3
3.2. Condiții de calitate pentru factorul de mediu aer ..........................................................5
3.3. Poluanți. Caracteristici. Impact asupra mediului. Norme admise ..............................10
3.3.1. Caracteristicile tricloroetilenei ..................................................................................11
3.3.2. Impactul asupra mediului inconjurator și asupra omului ...........................................12
3.3.2.1. Efectele tricoloetilenei asupra mediului ........................................................13
3.3.2.2. Efectele tricloroetilenei asupra sănătății umane ...........................................14
3.4. Variante tehnologice. Alegerea variantei optime. Descrierea tehnologiei adoptate, elaborarea
schemei bloc, elaborarea schemei tehnologice .................................................................................15
3.4.1. Variante tehnologice ..............................................................................................15
3.4.1.1. Striparea ...........................................................................................................15
3.4.1.2. Absorbtia ...........................................................................................................17
3.4.1.3. Absorbtia ...........................................................................................................19
3.4.1.4. Separarea pe membrana .................................................................................22
3.4.2. Alegerea variantei optime .................................................................................25
3.4.3. Descrierea variantei alese. Elaborarea schemei bloc tehnologice .............................25
3.3.5. Materii prime și auxiliare . Caracteristici .......................................................27
IV. Analiza proceselor și proiectarea utilajelor ....................................................................29
4.1. Analiza procesului ..............................................................................................29
4.1.1. Mecanismul procesului .................................................................................29
4.1.1.1. Tipuri de difuzie întâlnite .................................................................................32
4.1.2. Echilibru de adsorbtie. Izoterme de adsorbtie .......................................................33
4.1.3. Caracteristici adsorbanti. Tipuri de adsorbanti .......................................................36
4.1.3.1. Caracteristici adsorbanti .................................................................................37
4.1.3.2. Tipuri deadsorbanti ..............................................................................................39
4.1.4. Procedee de adsorbtie ..............................................................................................48
4.1.5. Regenerarea adsorbantului..........................................................................................54
4.1.6. Bilantul de materialele................................................................................................54
4.2. Proiectarea tehnologica..................................................................................................55
4.2.1.Alegerea tipului de utilaj.Descrierea constructiei. Alegerea materialelor și elementelor de
coroziunea............................................................................................................................................55
4.2.2. Bilantul de materiale pentru coloana de adsorbtie.....................................................57
4.2.3. Dimensionarea coloanei de adsorbtie........................................................................60
4.2.3.1. Calculul diametrului coloanei.................................................................................60
 4.2.3.2. Calculul inaintimii coloanei ...................................................................................61
4.2.3.3. Dimensionarea racordurilor coloanei de adsorbtie.................................................62
4.2.4. Dimensionarea coloanei de desorbtie........................................................................63
4.2.4.1. Bilantul termic al coloanei de desorbtie.................................................................64
4.2.4.2. Dimensionarea racordurilor coloanei de desorbtie.................................................65
4.2.5. Dimensionarea ventilatorului.....................................................................................66
4.2.6. Fise tehnice.................................................................................................................71
CAPITOLUL 5. Exploatarea instalației..................................................................................74
5.1. Bilanțuri de masă și termice pentru instalații................................................................74
5.2. Consumul de materiale prime , auxiliare și utilitati .Valorificarea și reciclarea
deseurilor..............................................................................................................................75
5.3. Controlul, automatizarea și reglarea procesului ...........................................................76
5.4. Protecția muncii și PSI..................................................................................................77
CAPITOLUL 6. Amplasament și plan general.......................................................................81
6.1. Alegerea terenului și amplasarea în mediu..............................................................81
6.1.1. Elemente de geologie și topografie......................................................................81
6.1.2. Solul și subsolul...................................................................................................81
6.1.3. Resursele de apa...................................................................................................81
6.1.4. Clima și calitatea aerului......................................................................................82
6.2. Elemente de ecologie acvatică și terestră................................................................82
6.3. Așezările umane și alte obiective de interes public.................................................82
6.4. Impactul asupra mediului........................................................................................83
Concluzii...........................................................................................................................84
CAPITOLUL 7. Bibliografie............................................................................................ 85
Planșe desenate..................................................................................................................94
 CAPITOLUL 1

TEMA DE PROIECTAREA

Să se întocmească proiectul de inginerie tehnologica pentru o instalație de adsorbție a

vaporilor de tricloroetilena din aer, pe cărbune activ .

Se dau urmatoarele date de proiectare:

➢ debitul volumic al aerului: 1,6 m3/s;

➢ concentratia tricloroetilenei: 30 ppm;
➢ temperatura de lucru: 289 K
➢ presiunea de lucru: 87,6 kPa;
➢ timpul de funcționare al coloanei: 3 luni.

Utilitățile se vor asigura din cadrul întreprinderii în care se realizează investiția. Pentru
funcționarea instalației sunt necesare următoarele utilități:
◆ energie electrică 380 W și 220 W;
◆ abur tehnologic;
◆ apa de răcire;
◆ apa potabila;
◆ aer.

1
 CAPITOLUL 2

MEMORIU TEHNIC

Proiectul de licență are că tema proiectarea unei instalații de stripare-adsorbție pentru

eliminarea compușilor volatili din apele subterane.
Lucrarea este prevăzută cu 6 capitole, fiecare având mai multe subcapitole.
În primul rând se prezinta tema de proiectare și datele necesare realizării proiectului.
În capitolul 2 este prezentat memoriul tehnic.
Capitolul 3 cuprinde o prezentare pe scurt a apelor subterane ce conțin compuși organici
volatili (subcap.3.1.), ulterior prezentandu-se condițiile de calitate a factorului de mediu, conform
legislației în vigoare (subcap.3.2.), și caracteristicile tricloroetilenei, inclusim impactul acestui
compus organic volatil asupra mediului (subcap.3.3.). În continuare, se vor discuta variantele
tehnologice de tratare a fluxurilor gazoase încărcate cu tricloroetilena (subcap.3.4.1.) printre care:
striparea (paragraful 3.4.1.1.), absorbția (paragraful 3.4.1.2.), separarea pe membrana (paragraful
3.4.1.3.) și adsorbția (paragraful 3.4.1.4.). Prin compararea acestor variante din punct de vedere
tehnologic și al costurilor, se vă alege varianta optima (subcap.3.4.2.), elaborandu-se schema bloc și
cea tehnologica (paragraful 3.4.3.). Se vor prezenta materiile prime și auxiliare necesare instalației
(subcap.3.4.4.).
Capitolul 4 detaliază procesul optim ales pentru reținerea tricloroetilenei din fluxul gazos și
anume, operația de stripare-adsorbție. Analiza procesului de adsorbție (subcap.4.1.) prezinta
mecanismul adsorbției (subcap.4.1.1.), echilibrul de adsorbție (subcap.4.1.2.), tipuri de adsorbanți
(subcap.4.1.3.), procedee de adsorbție (subcap.4.1.4.), modalități de regenerare a adsorbantului
(subcap.4.1.5.) și bilanțul de materiale (subcap.4.1.6.). Proiectarea tehnologica include alegerea
utilajelor (subcap.4.2.1.), bilanțul de materiale (subcap.4.2.2.), dimensionarea coloanei de adsorbție
(subcap.4.2.3.) și desorbție (subcap.4.2.4.), a ventilatorului (subcap.4.2.5.). Se vor întocmi fisele
tehnice pentru utilajele dimensionate (subcap.4.2.6.).
În capitolul 5 se vor verifica bilanțurile de materiale și termic (subcap.5.1.), se vă calcula
consumul de materii și utilități (subcap.5.2.) și se vă prezenta o schema de automatizare a coloanei
de adsorbție (subcap.5.3.). Capitolul de vă încheia cu prezentarea câtorva măsuri de protecție a
muncii și norme PSI (subcap.5.4.).
În cap 6 se vor oferi informații despre locul în care se amplasează instalația de adsorbție, cât și
despre impactul acesteia asupra mediului. În final sunt prezentate schemele tehnologice
dimensionate ale instalației de adsorbție, schema de automatizare a adsorbției, și schema
tehnologica dimensionata a ventilatorului.

2
 Capitolul 3

TEHNOLOGIA ADAPTATA

3.1. Aspecte privind epurarea apelor subterane conținând compuși organici

volatili

Apele subterane sunt o sursă importantă de apă potabilă în întreaga lume și joacă un rol vital
în menținerea valoarea ecologică a multor zone.Cu toate acestea, cantitatea și calitatea apelor
subterane sunt schimbate din cauza activității umane punând în pericol caracterul adecvat al
sistemului de ape subterane ca sursă de apă potabilă și afectând resursele naturale rezervele naturale
(Gehrels et al., 2001).

Surse care pot contribui la contaminarea apelor subterane, inclusiv:

◆ Deșeuri industriale și agricole: Substanțele chimice și deșeurile provenite din industrii sau
practici agricole pot infiltra în sol și pot ajunge la apele subterane.
◆ Depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor: Deșeurile menajere sau industriale aruncate în
gropi de gunoi necontrolate pot contamina stratul freatic.
◆ Depozite de produse petroliere: Scurgerile de carburant și produse petroliere de la stații de
benzină sau depozite de stocare pot cauza poluarea apei subterane.
◆ Utilizarea necontrolată a pesticidelor și a îngrășămintelor chimice: Produsele chimice
agricole pot pătrunde în sol și apoi în apa subterană prin procesul de percolare.
◆ Depozitarea necorespunzătoare a substanțelor radioactive: Substanțele radioactive provenite
de la instalații nucleare sau alte surse industriale pot cauza contaminarea apei subterane.
◆ Scurgerile din instalații de stocare a gunoiului și aflate în uz: Deșeurile solide sau lichide
depozitate în gropi de gunoi sau instalații de stocare pot conține substanțe toxice și pot
ajunge în apele subterane prin infiltrație (Allen, M. J. and Geldreich; 1975).

Printre numeroasele probleme de mediu asociate cu compuși organici volatili, contaminarea

apelor subterane a primit multă atenție. Compuși organici volatili au potențialul de a provoca o
deteriorare gravă a calității solului și a apelor subterane, iar această amenințare la adresa sănătății
publice este în special semnificativă în zonele în care apele subterane reprezintă sursa principală
pentru alimentarea cu apă publică (Kistemann și colab., 2007).
Deși multe inițiative de remediere au fost întreprinse pentru a reduce diversele amenințări la
adresa sănătății publice reprezentate de compuși organici volatili remedierea apelor subterane este
complicată și necesită mult timp. De multe ori, utilizarea criteriilor actuale privind apele subterane
ca obiective de remediere duce la o protecție slabă a publicului (Ellis și Rivett, 2007).

Mai mult, chiar dacă majoritatea contaminanților sunt cu succes eliminați, contaminanții
reziduali pot reprezenta în continuare un risc pentru public și pentru mediu. Prin urmare,

3
gestionarea riscurilor ar trebui să se aplice principiile de gestionare a riscului la stabilirea
obiectivelor de remediere a sitului (Barry și colab., 2002).

În evaluarea riscului compuși organici volatili, selecția modalităților de expunere căile de

expunere este de o importanță crucială, deoarece luarea în considerare a căilor de expunere
necorespunzătoare poate cauza riscuri pentru sănătatea oamenilor În contextul evaluării riscului
compuși organici volatili în apele subterane, toate modurile posibile de transmitere a compuși
organici volatili trebuie, prin urmare, să fie luate în considerare, iar modelele utilizate pentru
determinarea riscului trebuie să includă toți factorii relevanți pentru a se asigura că riscul este
evaluat cu exactitate (Chen Y-C și Ma H-W; 2006).

Remedierea apelor subterane contaminate este un proces costisitor și complex care implică, de
obicei, mai multe etape și sisteme (Houlihan, M.F. și Lucia, P.C; 1999). Stațiile de tratare a apei
variază foarte mult în funcție de compușii și contaminanții din sursa de apă care trebuie să fie reduși
sau eliminați până la niveluri inferioare urmelor pentru a respecta standardele locale de mediu
(Henze, M. și colab.; 2002).
O stație de tratare poate utiliza o combinație de etape fizice, chimice și biologice. O
configurație standard pentru remedierea hidrocarburilor (inclusiv a substanțelor volatile) ar putea
include o instalație ulei-apă separator ca etapă inițială de separare fizică, urmată de o etapă de
separare biologică activată și o etapă de dozare chimică pentru a îndepărta emulsiile de hidrocarburi
sub 150 microni și substanțe organice dizolvate (Rahman, K.S.M. și colab.; 2002).
Adesea este inclusă o etapă de adsorbție, iar selecția adsorbantului materialului adsorbant este
esențială pentru succes. Alte combinații de tehnologii pentru eliminarea compuși organici volatili
sunt disponibile și acestea pot include utilizarea plasmei, a adsorbției și a catalizei (Li, X. și colab.;
2020).

Apele subterane pot conține compuși volatili din diverse surse, iar prezența acestor compuși
poate reprezenta o problemă de sănătate și de mediu. Compusii volatili sunt substanțe chimice care
au tendința de a se evaporă sau de a vaporiza la temperaturi relativ scăzute, formând vapori sau gaze
în aer (Schaep, J. și colab.; 1998).

Iată câteva exemple de compuși volatili care pot fi găsiți în apele subterane:

 Solvenți organici: Acești compuși sunt utilizați în industrie și în diverse procese de curățare
și degresare, cum ar fi tricloretilena, tetracloroetilena, diclorometan și benzen. Aceste
substanțe pot ajunge în apele subterane prin scurgeri accidentale, scurgeri de la depozite sau
prin deversarea necorespunzătoare a deșeurilor industriale.
 Hidrocarburi: Produse petroliere, cum ar fi benzenul, toluenul și xilenul, pot ajunge în apele
subterane ca urmare a scurgerilor din stații de benzină, instalații de depozitare sau accidente
de transport.
 Pesticide: Unele pesticide utilizate în agricultură pot fi compuși volatili și pot pătrunde în
apele subterane prin infiltrație în sol.
 Substanțe chimice industriale: Alți compuși volatili care pot fi găsiți în apele subterane
includ formaldehida, clorura de vinil și metanol, care pot proveni din activități industriale
(Van der Bruggen și colab,; 2003).

Contaminarea apelor subterane din cauza depozitelor de deșeuri, a depozitelor de substanțe

chimice și a puțurilor de injectare a efluenților de deșeuri devine acum o problemă de o amploare

4
 considerabilă. Cu toate acestea, se pot obține mari avantaje în ceea ce privește poluarea apei prin
tehnici de tratare și reciclare. Acestea pot varia de la reciclarea internă a apelor uzate de către
anumite industrii până la injectarea în puțuri de mare adâncime pentru reîncărcarea pânzei pentru
utilizări viitoare. Deoarece efluenți conțin cantități considerabile de bacterii, inclusiv unele specii
patogene, este de dorit să se cunoască soarta acestora în mediul înconjurător și potențialul lor de a
contamina atât apele de suprafață, cât și cele subterane (Allen și Geldreich, 1975).

Compușii volatili în apele subterane pot rezulta dintr-o varietate de surse și procese. Acești

compuși sunt substanțe chimice care au tendința de a se evapora sau vaporiza la temperaturi relativ
scăzute, formând vapori sau gaze în aer. Iată câteva dintre principalele surse și procese care pot
contribui la prezența compușilor volatili în apele subterane:

• Activități industriale: Industriile pot elibera compuși volatili în mediul înconjurător, care
apoi pot ajunge în apele subterane prin infiltrație în sol. De exemplu, anumite procese
industriale pot utiliza solvenți organici, cum ar fi tricloretilena sau tetracloroetilena, care pot
ajunge în apele subterane și afecta calitatea apei.
• Depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor: Deșeurile industriale sau menajere care conțin
compuși volatili pot fi aruncate în gropi de gunoi sau depozite necontrolate și apoi pot
infiltra în sol, ajungând în apele subterane.
• Scurgeri de carburant: Scurgerile de carburant sau produse petroliere de la stații de benzină,
depozite de stocare sau accidente de transport pot contamina apele subterane cu compuși
volatili din petrol, cum ar fi benzenul sau toluenul.
• Agricultura: Utilizarea de pesticide și îngrășăminte chimice în agricultură poate contribui la
prezența compușilor volatili în apele subterane prin procesul de percolare a substanțelor
chimice în sol.
• Procesele naturale: Unele procese naturale, cum ar fi descompunerea materiei organice din
sol, pot produce compuși volatili, care pot ajunge și în apele subterane.
• Activități umane: Activitățile umane, cum ar fi utilizarea anumitor produse de curățare sau
substanțe chimice în gospodărie, pot contribui la prezența compușilor volatili în apele
subterane prin scurgerea în canalizare și infiltrarea în sol (Van Der Bruggen și colab.; 2001).

3.2. Condiții de calitate pentru factorul de mediu aer

Aerul este factorul de mediu care constituie cel mai rapid suport ce favorizează transportul
poluanților în mediu. Poluarea aerului are multe și semnificative efecte adverse asupra sănătății
populației și poate provoca daune florei și faunei în general.
Calitatea aerului este determinată de emisiile în aer provenite de la sursele staționare și sursele
mobile, cu preponderență în marile orașe, precum și de transportul poluanților la lungă distanță
(Zaharia C.; 2002).

Proprietățile aerului

Aerul este amestecul de gaze, acestea sunt dispuse în proporții variabile și includ, în principal, azot
(N2) în proporție de aproximativ 78%, oxigen (O2) în proporție de aproximativ 21%, și urme de alte
gaze cum ar fi argon, dioxid de carbon (CO2), vapori de apă, metan și ozon.

5
Compoziția chimică este prezentată în tabelul 3.1.(A.M. Buburuzan; 2022):

GAZE COMUNE, % vol GAZE RARE , % vol

N2 – 78,09 H2- 5x10-5
O2- 20,95 He- 5,2x10-4
Ar- 0,93 Ne- 1,8x10-3
CO2- 0,03 Kr- 1x10-4
Xe- 9x10-6

Caracteristicile fizico-chimice ale aerului se raportează lamconditii normale și anume la

temperatura 20oC și presiune 760 mmHg. În aceste condiții normale și anume de aer (volumul
molar) este 22,414 cm3.
Temperatura aerului, mai ales în zona troposferei, prezintă două tipuri de variaţii:, periodice (
diurne, sezoniere sau anuale) şi accidentale.
• Variaţiile periodice ale temperaturii atmosferice sunt influenţate de latitudinea geografică,
nebulozitate, natura suprafeţei terestre, altitudine, forme de relief.
• Variaţiile accidentale sau neperiodice sunt determinate prin transportul într-o regiune a unor
mase de aer cald sau rece.

Variaţia temperaturii în funcţie de înălţime este un factor care intervine în deplasarea maselor
de aer şi implicit în răspândirea în atmosferă a poluanţilor.
Dacă temperatura scade mai repede cu înălţimea atunci straturile superioare vor deveni mai
dense şi vor cădea peste cele inferioare provocând o instabilitate verticală a maselor de aer. Prezenţa
poluanţilor în acest moment în straturile inferioare ale troposferei va da posibilitatea unor
împrăştieri rapide în diferite direcţii.

Stabilitatea atmosferică este caracterizată printr-o scădere a temperaturii mai mică decât
gradientul vertical. În acest caz, masa de aer în ascensiune se va răci mai puţin decât media
gradientului vertical de temperatură. Atmosfera prezintă o stare de calm cu mişcare mică pe
verticală. Acest fapt conduce la o dispersie redusă a poluanţilor, aceştia concentrându-se în jurul
sursei.
Instabilitatea atmosferică este caracterizată printr-o scădere a temperaturii cu înălţimea mai
mare decât media gradientului vertical. Acest fapt determină apariţia unor curenţi ascendenţi de aer,
puternici, care favorizează împrăştierea poluanţilor. Această situaţie este întâlnită obişnuit în zilele
călduroase de vară, când atât pământul cât şi scoarţele din apropierea lui se încălzesc mai puternic şi
mai repede (dispersie rapidă).
Inversiunea termică se caracterizează prin faptul că temperatura creşte cu înălţimea, fapt ce
implică un gradient vertical de temperatură negativ. Inversiune termică acţionează ca un ecran, în
sensul că nu permite curenţi puternici pe verticală şi ca urmare poluanţii se concentrează în
apropierea solului (lipsă dispersie).

Umiditatea aerului este un factor care se opune dispersiei poluanţilor în atmosferă şi a

micşorării concentraţiei lor deoarece împiedică particulele să se deplaseze.
Umiditatea crescută duce la formarea ceţii care produce concentrarea poluanţilor în picături, şi
în cele din urmă, ajungerea acestora pe sol.

6
 Proporţia crescută de vapori de apă din atmosferă constituie un factor agravant al poluării
atmosferei, vaporii de apă contribuind la formarea radicalilor din atmosfera joasă (HO , HO2, H2O2)
care conduc la transformarea poluanţilor în atmosferă.

Raportul dintre sursele de poluare a atmosferei şi factorii topografici naturali şi artificiali

influenţează în mod considerabil difuzia poluanţilor.
Factorii topografici importanţi din punct de vedere a dispersiei poluanţilor în atmosferă sunt:
- formaţiunile de relief;
- vegetaţia;
- solul şi natura solului;
- suprafeţele acoperite de ape;
- construcţiile.
Dintre caracteristicile factorilor topografici care influenţează difuzia poluanţilor în aer
menţionăm:

-poziţia,
- direcţia,
- înălţimea,
- natura acestor factori

A)Principalele surse de poluare (proveniență) a aerului sunt de două tipuri: surse naturale și
surse artificiale (antropice)
A.1)Sursele naturale de poluare a aerului sunt constituite din:
a) ciclul normal de dezvoltare a unor plante când se emit pulberi şi gaze (granule de polen, spori
vegetali, fragmente din plante, compuşi organici şi gaze rezultate din descompunerea unor plante,
etc.)
b) incendierea pădurilor și a vegetației (fum, gaze şi cenusă zburătoare)
c) eroziunea eoliană a solurilor
d) erupţii vulcanice (gaze şi cenuşă vulcanică)
e) radioactivitatea naturală.

A.2)Sursele artificiale de poluare a atmosferei - activităţile industriale (în principal), activităţi

tehnice şi activităţi casnice și surse mobile.
Poluanţii aerului rezultă ca urmare a generării energiei electrice, a emisiilor de la milioanele
de autovehicule, a materialelor aruncate de populaţie, din procesele de fabricaţie a numeroaselor
produse necesare traiului zilnic.
Principalele clase de poluanţi antropogeni ai atmosferei sunt:
➢ particulele în suspensie (SPM) datorate, în principal, emisiilor de la autoturisme, de la
centralele electrice, boilere industriale, industriile unde se folosesc operaţii de zdrobire şi
măcinare (ex.: fabricile de ciment);
➢ NOx – emisiile auto, centrale electrice, industria de fabricarea a acidului azotic;
➢ SOx – centrale electrice, boilere industriale, industria de fabricarea a H2SO4 , rafinăriile de
petrol; d. NH3 – fabricile de îngrăşăminte.
➢ H2S – industria de celuloză şi hârtie, rafinăriile de petol;
➢ COV (compuși organici volatili)– automobile, rafinăriile de petrol, utilizarea solvenţilor,
etc.;
➢ CO – emisiile auto;
➢ Plumb – industriile de prelucrare a bateriilor, automobile;

7
 B)În funcţie de origine, poluanţii se clasifică în:
B.1. polunaţi primari – sunt emişi direct în atmosferă de către surse identificate şi identificabile; Se
găsesc în aceeaşi formă în care există atunci când sunt emişi (ex.: SO2, NO2, hidrocarburi, etc);

B.2. polunaţi secundari – sunt rezultaţi din interacţiunea dintre 2 sau mai mulţi poluanţi primari, sau
prin reacţii cu constituienţii naturali ai mediului .

C) În funcţie de starea materiei, poluanţii se clasifică în:

C.1. poluanţi gazoşi constituiţi din gaze precum: SO2, NO2, O2, CO, etc. şi vapori, cum ar fi:
benzină, solvenţi de vopsea, agenţi de curăţare uscată, etc.
C.2. poluanţi particulaţi în final divizate în solide (de ex.: praful şi fumurile) şi lichide (picături,
ceaţă şi aerosoli).

Poluanţii gazoşi pot fi clasificaţi în poluanţi organici şi poluanţi anorganici.

C.1.1. Poluanţii anorganici constau în:
• gaze sulfuroase (SO2, SO3, H2S),
• oxizi de carbon (CO şi CO2),
• gaze azotoase (NO, NO2, şi alţi oxizi de azot),

• halogenuri, hidruri (HF, HCl, cloruri, fluoruri, tetrafluorura de siliciu),

• produşi fotochimici (ozon, oxidanţi fotochimici),
• cianuri (HCN),
• compuşi cu azot (NH3),
• clorofluorocarburi - CFC (diclor, diclorodifluormetan, triclor, trifluoretan, triclorofluor-
metan, tetrafluoretan, clorodifluormetan, clorpentafluoretan).
C.1.2. Poluanţii organici sunt constituiţi, în principal, din compuşii organici volatili (COV) care
cuprind:
• hidrocarburi precum parafine (metan, etan, octan), olefine (etilena, butadiena),compuşi
aromatici (benzen, toluen, xilen, stiren),
• compuşi alifatici oxigenaţi precum aldehide (formaldehide), cetona (acetona,
metiletilcetona), acizi organici, alcooli (metanol, etanol, izopropanol), hidruri organice,
sulfuri organice (dimetil sulfat), hidroxizi, peroxizi (nitriţi sau nitraţi) (A.M. Buburuzan;
2022).

Atunci când se ia în considerare care componentă a poluării aerului este responsabilă pentru
aceste efecte, este important să ne amintim că este vorba de un amestec eterogen de substanțe
alcătuit în mod obișnuit din gaze (de exemplu, ozon,dioxidul de sulf, oxidul de azot, dioxidul de
azot, monoxidul de carbon, oxidul de carbon ,dioxid de carbon), compuși organici volatili (de
exemplu, benzen) și particule în suspensie. Particulele în sine sunt un amestec de componente și
conține, printre altele, particule microbiene (bacterii,spori), polen, carbon organic, sulfați, nitrați,
substanțe aromatice policiclice aromatice și metale ( Chen H și colab.; 2008).

Compoziția specifică a poluării aerului depinde foarte mult de sursele locale de poluare; acest
lucru are ca rezultat o mare dificultăți în standardizarea componentelor poluării și în proiectarea
studiilor.Sursele de poluanți atmosferici variază de la arderea combustibililor fosili (în automobile,
cuptoare casnice, fabrici etc.) până la "emisiile" de animale ( Tan WC și colab. 2001).

8
 Reglementările juridice privind protecția atmosferei sunt legate de limitarea unor indicatori de
calitate ce caracterizează aerul în ansamblulsau pe fiecare component în parte, limite ce trebuiesc
respectate în dimensionarea unei activități sau alteia. Aceste limite sunt impuse reglementarii
tehnice de specialitate elaborate de instituții de specialitate aprobate de autoritățile guvernamentale
în baza legii cadru a protecției mediului cu modificările și completările ulterioare ( Zaharia C.;
2002).

LEGE nr. 104 din 15 iunie 2011 privind calitatea aerului înconjurător are că scop protejarea
sănătății umane și a mediului că întreg prin reglementarea măsurilor destinate menținerii calității
aerului înconjurător acolo unde aceasta corespunde obiectivelor pentru calitatea aerului înconjurător
stabilite prin prezenta lege și îmbunătățirea acesteia în celelalte cazuri (https://legislatie.just.ro).

ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 243 din 28 noiembrie 2000 (actualizata) privind protectia
atmosferei (actualizata până la data de 4 decembrie 2001) are ca scop stabilirea cadrului juridic
privind prevenirea, eliminarea, limitarea deteriorării şi ameliorarea calităţii atmosferei, în scopul
evitarii efectelor negative asupra sănătăţii omului şi mediului, asigurandu-se astfel alinierea la
normele juridice internationale şi la reglementarile comunitare (https://legislatie.just.ro).

Generarea de compuşi organici volatili este reglementată atât la nivel european prin Directiva
1999/13/EC privind reducerea emisiilor de compuşi organici volatili datorate utilizării solvenţilor
organici în anumite activităţi şi instalaţii, cât şi la nivel naţional prin Hotărârea Guvernului nr.
699/2003 privind stabilirea unor măsuri pentru reducerea emisiilor de compuţi organici volatili
datorate utilizării solvenţilor organici în anumite activităţi şi instalaţii, cu modificările şi
completările ulterioare.
Aceste reglementări au ca scop prevenirea şi reducerea efectelor directe sau indirecte ale
emisiilor de compuşi organici volatili (COV) în mediu, în special în aer, precum şi ale potenţialelor
riscuri ale acestora pentru sănătatea umană şi pentru calitatea mediului şi reprezintă principalul
instrument de diminuare a emisiilor industriale de COV (Zaharia C.;2021).

Legislație europeană:
• Directiva 1999/13/CE privind reducerea emisiilor de compuţi organici volatili datorate
utilizării solvenţilor organici în anumite activităţi şi instalaţii.
• Directiva 2004/42/CE privind limitarea emisiilor de compuşi organici volatili cauzate de
utilizarea de solvenţi organici în anumite vopsele şi lacuri şi în produsele de refinisare a
vehiculelor şi de modificare a Directivei 1999/13/CE (http://legislatie.innovaleather.ro).

Deciziile și directivele europe privind protecția resurselor de apa subterana :

• Directiva 2006/118/CE privind protecția apelor subterane prevede adoptarea de criterii
specifice pentru evaluarea stării chimice bune, pentru identificarea tendințelor ascendente
semnificative și constante și pentru definirea punctelor de debut a inversării tendințelor.
Totuși, toate limitele pentru agenții poluanți sunt stabilite de statele membre, cu excepția
nitraților și pesticidelor, pentru care limitele sunt stabilite în legislația UE

9
 • Directiva 2000/60/CE stabilește dispozițiile generale pentru protecția și conservarea apelor
subterane. Astfel cum se prevede la articolul 17 din această directivă, ar trebui să se adopte
măsuri de prevenire și de control al poluării apelor subterane, inclusiv criterii pentru
evaluarea stării chimice bune a apelor subterane și criterii pentru identificarea unor tendințe
ascendente semnificative și durabile și pentru definirea nivelurilor de bază în inversarea
tendințelor.
• Directiva 80/68/CEE a Consiliului din 17 decembrie 1979 privind protecția apelor subterane
împotriva poluării cauzate de anumite substanțe periculoase.
• LEGE nr. 122 din 10 iulie 2020 pentru modificarea și completarea Legii apelor nr. 107/1996
• Directiva 68/1980/C.E.E. privind protecția apelor subterane împotriva poluarii cauzate de
anumite substante periculoase.
• H.G. nr. 118 din 7 februarie 2002 privind aprobarea Programului de acțiune pentru
reducerea poluarii mediului acvatic și a apelor subterane, cauzate de evacuarea unor
substante periculoase- M.Of. nr . 132 din 20 februarie 2002 (http://legestart.ro).

3.3. Poluanti. Caracteristici. Impactul asupra mediului. Norme admise.

Compușii organici volatili, sau COV, reprezintă o clasa importanța de poluanți ai aerului,
întâlniti în mod obișnuit în atmosfera la nivelul solului în toate centrele urbane și industriale.
Termenul de compuși organici volatili se refera la acei compuși organici care sunt prezenți în
atmosfera sub forma gazoasa, dar care în condiții normale de temperatura și presiune ar fi lichide
sau solide.
Un compus organic volatil este prin definiție, un compus organic a carei presiune de valori la
200 C este mai mica de 760 torr (101,3 kPa) și mai mare de 1 torr (0,13 kPa).
Aceasta definiție este în mod deliberat larga și cuprinde atât compușii gazoși care conțin
carbon, cât și acei compuși similari adsorbtieipe suprafața particulelor în suspensie din atmosfera.
Acești din urma compuși sunt compuși organici strict semivolatili. Definiția folosită aici include
compuși organici substituiți, astfel încât compușii organici oxigenați, clorurați și care conțin sulf ar
intra sub definiția actuala a COV ( R.E. Hester și R.M.Harrison; 1995).

Compușii organici sunt prezenți în atmosfera că urmare a activităților umane , care decurg în
principal din evacuarea autovehiculelor, evaporarea vaporilor de benzen de la mașini, utilizarea
solvenților, procesele industriale, rafinarea petrolului, depozitarea și distribuția petrolului, deșeurile
depozitate, fabicarea alimentelor și agricultura (P. Wolkoff ;1990).

Compușii organici volatili (COV) reprezintă un grup larg de compuși organici la care suntem
expuși zilnic. Articolele obișnuite din casele noastre, cum ar fi materialele de construcție,
vopselele, mobilierul, produsele de curățare și produsele cosmetice, sunt surse potențiale de COV (
Krassi Rumchev și colab.; 2007).

Aceștia sunt utilizați pe scară largă în industrie ca solvenți, agenți de curățare uscată,
degresanți și intermediari în producția de materiale plastice, rășini sintetice sau produse
farmaceutice. Din punct de vedere ecologic, este necesar să se limitarea și controlul emisiilor
acestora, deoarece acestea afectează schimbarea climei, creșterea și descompunerea plantelor și
sănătatea oamenilor (S. Fourmentin și colab; 2007).

10
 Conștientizarea problemelor de mediu a fost promovată în ultimii ani cu privire la
reglementarea mai strictă a acțiunilor industriale . Prin urmare, reducerea COV este esențială, iar
mai multe tipuri de cercetări privind COV au atras atenția prin utilizarea unor abordări diferite.
Adsorbția, printre alte tehnici, a fost considerată fiabilă, sigură, eficientă și economică, deoarece
poate elimina chiar și urme de COV în atmosferă (Asiata Omotayo Ibrahim; 2021).

Solvenții clorurați au fost utilizați pe scară largă într-o mare varietate de scopuri, de la
curățarea mașinilor, a hainelor și a pieselor electronice până la utilizarea în producția chimică. Cu
toate acestea, prin împrăștierea generală, în timpul utilizării normale și, de asemenea, ca urmare a
eliminării fără discernământ, solvenții clorurați au cauzat o serie de probleme de mediu (Perry L.
McCarty; 2010).

Există cinci mari solvenți clorurați utilizați pe scară largă în comerț în prezent. Tabelul 3.2. enumeră
acești solvenți, formulele lor chimice și abrevierile lor utilizate mai jos.

Tab.3.2. Principalii solvenți clorurați ( Katy Wolf 1991)

3.3.1. Caracteristicile tricloroetilenei

Tricloretilena (TCE) este un poluant de mediu important care contaminează apele subterane din
zonele de uscat. Prezența TCE și a altor hidrocarburi alifatice clorurate în apele potabile amenință
sănătatea umană din cauza toxicității și carcinogenității lor. Acești compuși sunt persistenți în mai
multe medii.Atunci când are loc biodegradarea, potențialul de acumulare a unor intermediari mai
recurent și mai toxici crește odată cu mineralizarea completă.De exemplu, bacteriile anaerobe
transformă TCE în clorură de vinil, care este cancerigenă, prin declorurare redusă (Miller,R.E., si
F.P.Guengerich; 1983)

Tricloretilena (TCE) a fost un produs chimic industrial de o anumită importanță în ultimii 50

de ani. Sintetizat pentru prima dată de Fischer în 1864, TCE s-a bucurat de o utilizare industrială
considerabilă ca degresant și de o utilizare medicală limitată ca anestezic și analgezic prin inhalare.

Această prezentare generală a TCE oferă o trecere în revistă narativă a literaturii de referință.
Punctele de interes includ istoricul, nomenclatura, proprietățile fizice și chimice, fabricarea, analiza,
utilizările, metabolismul, toxicologia, potențialul carcinogen, căile de expunere, standardele
recomandate și concluziile.

11
 Din punct de vedere chimic, TCE este un lichid incolor, foarte volatil, cu formula moleculară
C2HCI3 . Autoxidarea compusului instabil dă naștere la produse acide. Se adaugă stabilizatori
pentru a întârzia descompunerea. Multitudinea de utilizări industriale ale TCE se concentrează în
jurul proprietăților sale foarte eficiente de dizolvant al grăsimilor ( E.M. Waters și colab.; 2009).

TCE are, de asemenea, o gamă largă de aplicații în produsele de consum și comerciale și în

industrie. Un exeplu: se estimează că 83,60% din volumul anual de producție de TCE este utilizat
ca intermediar în fabricarea hidrofluorocarbonului HFC-134a, un alternativ la clorofluorocarburatul
refrigerant, CFC-12. Un alt 14,70% din volumul de producție de TCE este utilizat ca solvent de
degresare, rămânând aproximativ 1,70 % pentru alte utilizări. După ce TCE este deversat în sol sau
în subsol, acesta va pătrunde în sol și va ajunge la nivelul apelor subterane datorită gravitației, iar o
parte din TCE va fi prinsă în sol. TCE este ușor de colectat în anumite condiții, iar chiar se
transformă în clorură de vinil mai toxică, reprezentând o amenințare gravă pentru sistemele
biologice (Baken și colab., 2018).

Proprietăți fizice și chimice ale tricloroetilenei sunt prezentate în tabelul 3.3. (Trichloroethylene |
ClCH=CCl2 | CID 6575 - PubChem (nih.gov)):

Proprietate Valoare
Masa moleculara 118,36
Culoare incolor
Stare fizica lichida
Punct de fierbere 87,20C
Densitate 1,46 g/cm3
Miros miros dulceag și caracteristic, asemănător cu cel al
cloroformului
Solubilitate o solubilitate scăzută în apă, dar este foarte solubilă în
majoritatea solventilor organici
Coeficientul de partitie (Kow) 2,25
Presiunea vaporilor la 24°C este de aproximativ 7,9 mmHg

la 25°C este de aproximativ 8,5 mmHg

3.3.2. Impactul asupra medilui înconjurător și asupra omului

Solvenții clorurați au un impact semnificativ asupra mediului și sănătății umane. Acești

compuși organici volatili sunt utilizați într-o gamă largă de aplicații industriale și pot polua solul,
apa și aerul. Printre sursele importante de compuși organici volatili clorurați (Cl-VOC) se numără în
principal emisiile de la procesele industriale, consumul de produse care conțin Cl-VOC, procesul de
dezinfecție, precum și procese de dezinfecție necorespunzătoare, metode de depozitare și eliminare
necorespunzătoare.
Compușii organici volatili clorurați (Cl-VOC), după cum se arată în (Fig.3.1.), inclusiv
policlorometanii (PCM), policloroetanii (PCA) și policloroetilenele (PCE), reprezintă un grup de
compuși organici volatili omniprezenți contaminanți care au fost detectați pe scară largă în mediile
de mediu în ultimii ani .

12
 Acești compuși posedă o volatilitate ridicată și o puternică recalcitranță la degradare, de
exemplu, durata de viață în atmosferă a tetraclorurii de carbon (CTC) și a 1,1,1-tricloretanului
(1,1,1-TCA) ar putea ajunge până la până la 100 și, respectiv, 6 ani (ATSDR, 2005), ceea ce le
permite să se să fie transportate pe distanțe mari în medii de mediu diferite după ce au fost eliberate.

4
4
5
1 (Cl)x 3
(Cl)x
1 6

1(Cl)x 3 2 2 4
2 3
c)
a) b)
Fig 3.1. Structuri chimice ale Cl-VOC (a) PCM (CH4-xClx;x=1-4); (b) PCA (C2H6-xClx; x=1-6);
(c) PCE-uri (C2H4-xClx; x=1-4).

Principalele surse de contaminare cu Cl-VOC sunt emisiile de la fabricarea produselor care

conțin Cl-VOC produse, utilizările acestor produse, procesul de dezinfecție, precum și metodele de
depozitare și eliminare necorespunzătoare, care au ca rezultat contaminarea cu Cl-VOC în mediul
înconjurător, după cum se arată în Fig.3.2. (Binbin Huang ; 2014).

Proces industrial Procese de depozitare și eliminare

emisii în timpul proceselor Metode de depozitare și
de producție de Cl-VOC eliminare necorespunzatoare
ca intermediari sau produse pentru Cl-VOC
finale

Eliminare Eliminare
Emisiile de Cl-VOCs
Descarcare în mediu Descarcare

Procesul de dezinfectie Produse de uz casnic

Reactiile de clorinare intre Eliminarile provenite din

clor și materiile organice utilizarile normale ca produse
aturale din apa de uz casnic

Fig.3.2. Principalele surse de Cl-VOC în mediu.

3.3.2.1 Efectele tricloroetilenei asupra mediului înconjurător

Tricloretilena (TCE), unul dintre cele 129 de tipuri de poluanți prioritari, este cel mai frecvent
poluant organic halogenat din mediul înconjurător.

Impact asupra calității aerului: Tricloroetilena este un compus volatil și emite vapori care pot
contribui la formarea smogului în atmosferă. Aceasta poate afecta calitatea aerului și poate contribui
la poluarea aerului.
13
 Poluarea apei subterane: Datorită solubilității sale scăzute în apă, tricloroetilena poate
persista în sol și poate contamina sursele de apă subterană, afectând calitatea apei și fiind un pericol
pentru ecosistemele acvatice.

Efecte asupra florei și faunei: Tricloroetilena poate avea efecte toxice asupra plantelor și
animalelor din mediu. Expunerea la concentrații ridicate de tricloroetilenă poate afecta creșterea și
dezvoltarea plantelor și poate fi dăunătoare pentru viețuitoarele acvatice și animalele care trăiesc în
mediul contaminat.

Impact asupra solului: Tricloroetilena poate persista în sol și poate afecta calitatea solului,
având un impact negativ asupra microorganismelor și proceselor ecologice din sol.

Potențialul de bioacumulare: Tricloroetilena prezintă potențialul de a se bioacumula în

anumite organisme, ceea ce înseamnă că se poate acumula în lanțurile alimentare și poate ajunge la
concentrații mai mari în organismele superioare (M. Williams-Johnson SI COLAB.; 2010).

3.3.2.2. Efectele tricloroetilenei asupra sănătății umane

Tricloroetilena poate avea efecte nocive asupra sănătății umane, mai ales în cazul expunerii pe
termen lung sau în concentrații ridicate. Aceste efecte pot varia în funcție de nivelul de expunere,
durata și frecvența expunerii, vârsta și starea generală de sănătate a individului. Iată câteva dintre
efectele tricloroetilenei asupra sănătății umane:

Probleme respiratorii: Expunerea la vapori de tricloroetilenă poate irita căile respiratorii,

provocând simptome precum tuse, senzație de arsură în gât, dureri de cap și dificultăți de respirație.

Efecte asupra sistemului nervos: Tricloroetilena poate afecta sistemul nervos central.
Expunerea la concentrații ridicate poate cauza amețeli, slăbiciune musculară, confuzie, tulburări de
somn și chiar pierderea conștienței.

Afectarea ficatului și rinichilor: Expunerea pe termen lung la tricloroetilenă poate avea efecte
toxice asupra ficatului și rinichilor, ceea ce poate duce la probleme de sănătate pe termen lung.

Potențial cancerigen: Tricloroetilena a fost clasificată ca posibil carcinogen pentru om de

către Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului (IARC). Studiile pe animale au arătat că
expunerea la tricloroetilenă poate fi asociată cu dezvoltarea unor tipuri de cancer.

Probleme reproductive: Expunerea la tricloroetilenă poate afecta sistemul reproductiv și poate

avea efecte negative asupra fertilității și dezvoltării fetale.

Este important să se evite expunerea excesivă la vapori de tricloroetilenă și să se respecte

reglementările de sănătate și siguranță ocupacională atunci când se utilizează această substanță în
industrii sau în aplicații comerciale (Weihsueh A. Chiu și colab.; 2013).

14
3.4. Variante tehnologice. Alegerea variantei optime. Descrierea tehnologiei
adoptate elaborarea schemei bloc, elaborarea schemei tehnologice.

3.4.1. Variante tehnologice

Exista doua categorii de măsurări de reducere a emisiilor poluante în atmosfera:

• Tehnici recuperative, care permit separarea și recuperarea poluanților gazoși și folosirea ulterioara
a acestora;
• Tehnici distructive, în cadrul cărora au loc transformări ireversibile ale poluanților în substanțe
nepoluante.

Principalele procese care pot fi utilizate pentru reținerea tricloroetilenei din emisiile provenite
din apele subterane sunt: separarea pe membrana, striparea și adsorbția.

3.4.1.1. Striparea

Striparea (sau stripping-ul) este un proces tehnologic folosit pentru îndepărtarea compușilor
volatili dintr-un lichid, cum ar fi apă sau solvenți. Acest proces implică transferul compușilor
volatili din faza lichidă într-o fază gazoasă, de obicei, prin aplicarea căldurii sau trecerea unui gaz
inert sau purificant prin lichid.

Procesul de stripare este adesea utilizat pentru a îndepărta compușii organici volatili din apă
sau din alte lichide. De exemplu, în tratarea apei uzate, striparea poate fi folosită pentru eliminarea
contaminanților organici volatili, cum ar fi clorul, solvenții organici sau alte substanțe chimice
volatile. De asemenea, striparea poate fi utilizată în alte aplicații industriale, cum ar fi tratarea
emisiilor de gaze poluante din diferite procese industriale (S.G. Poulopoulos; 2005).

Striparea cu aer este un proces prin care un lichid, de obicei apă sau apă uzată, este adus în
contact intim cu un gaz, de obicei aer, astfel încât unele substanțe nedorite prezente în faza lichidă
pot fi eliberate și antrenate de gaz.
Aplicații comune ale striparea cu aer:
• Tratarea apei,
• Tratarea apei uzate,
• Emisdiile industriale (P. Roberts and J. Levy; 1985).

Striparea cu abur, cunoscută și sub denumirea de degajare cu abur, este un proces de curățare
sau de îndepărtare a murdăriei, a grăsimilor sau a altor substanțe de pe diverse suprafețe, folosind
aburul ca agent de curățare. Acest proces poate fi utilizat într-o varietate de aplicații, inclusiv în
industria alimentară, în curățarea automobilelor sau a suprafețelor din gospodărie, în industria
textilă etc.
Procesul de stripare cu abur implică utilizarea unui generator de abur, care încălzește apa
pentru a produce abur. Aburul este apoi direcționat către suprafața ce trebuie curățată, unde
acționează prin încălzire și emulsificare a murdăriei, făcând-o mai ușor de îndepărtat (Wen Li și
colab.; 2010).

15
 Striparea poluanților în atmosferă este procesul prin care poluanții gazoși sau aerosoli sunt
îndepărtați din atmosferă și ajung la suprafața Pământului sau în alte medii, cum ar fi apa sau solul.
Acest proces poate avea loc în mod natural sau poate fi influențat de activități umane.

Unele metode naturale de stripare a poluanților în atmosferă includ:

-Precipitația : ploaia, zăpada și alte forme de precipitații pot curăța atmosfera de poluanți,
transportându-i la suprafața Pământului.
-Depunerea gravitațională : particulele mai grele sau mai mari din atmosferă pot cădea pe sol prin
forța gravitației.
-Fotodegradarea : unele poluanți, cum ar fi hidrocarburile volatile, pot fi descompuse de radiația
solară în atmosferă.

Pe de altă parte, activitățile umane pot contribui la striparea poluanților în atmosferă prin
intermediul tehnicilor de control al poluării, cum ar fi:

-Filtrarea în industrie, poluanții gazoși pot fi filtrați prin intermediul filtrelor speciale pentru a
împiedica emisia lor în atmosferă.
-Controlul emisiilor adoptarea de tehnologii curate și reglementări stricte poate reduce emisiile de
poluanți în atmosferă.
-Absorbția unii poluanți pot fi absorbiți și reținuți prin intermediul substanțelor chimice speciale
înainte de a fi eliberați în atmosferă (D. Hand și colab.; 1986).

Avantajele striparii poluanților din atmosferă

✓ Protecția sănătății umane: Striparea poluanților ajută la reducerea expunerii populației la

substanțe toxice, ceea ce duce la îmbunătățirea calității aerului și la scăderea riscului de
îmbolnăvire a sistemului respirator și cardiovascular.
✓ Conservarea mediului înconjurător: Prin îndepărtarea poluanților din atmosferă, se reduce
impactul negativ asupra ecosistemelor, a animalelor și plantelor.
✓ Îmbunătățirea calității vieții: Striparea poluanților contribuie la crearea unui mediu mai curat
și mai sănătos pentru oameni, ceea ce duce la o calitate mai bună a vieții.
✓ Protejarea climei: Unele poluanți contribuie la încălzirea globală și schimbările climatice.
Striparea lor poate contribui la reducerea acestui impact.

Dezavantajele striparii poluanților din atmosferă

 Costuri financiare: Implementarea tehnicilor și tehnologiilor de stripare poate fi costisitoare,

mai ales pentru companiile și industriile care trebuie să își modifice procesele de producție
sau să instaleze echipamente speciale pentru controlul poluării.
 Consum de energie: Unele tehnici de stripare, cum ar fi filtrarea și absorbția, pot necesita
consum mare de energie, ceea ce poate contribui la poluarea indirectă a mediului.
 Riscuri pentru sănătate: Unele metode de stripare implică utilizarea de substanțe chimice
periculoase, ceea ce poate fi dăunător pentru sănătatea lucrătorilor și a populației din jur.
 Tehnologii învechite: Unele metode de stripare pot fi învechite sau nu foarte eficiente în
îndepărtarea anumitor tipuri de poluanți (Georgiadis A.A. și colab. ; 2015).

16
3.4.1.2 Absorbtia

Este operaţia de separare a unuia sau a mai multor componenți dintr- un amestec gazos pe baza
solubilităţii diferite a acestora într-un lichid numit absorbant. Absorbția poate ava loc fie prin
dizolvarea gazului în lichid (absorbție fizică),fie printr-o reacție chimică între gaz și absorbant
(chemosorbție). Această operaţie diferă de purificarea pe cale umedă prin faptul că absorbţia se referă
la gaze, iar purificarea umedă se referă la particule. Multe gaze pot fi uşor absorbite de apă cu sau fără
aditivi chimici.
În industria chimica, absorbtia se utilizeaza pentru:
-indepartarea unui component nedorit dintr-un amestec de gaze,
-separarea unui component valoros dintr-un amestec de gaze,
-realizarea unei reactii chimice gaz-lichid (Mamaliga I. și Petrescu S., 2007).

Absorbția fizică. Acest tip de absorbţie implica prezenţa a doua faze,şi anume una lichidă şi una
gazoasă. Concentraţia gazului dizolvat în soluţia aflată în echilibru cu faza gazoasă se mai numeşte
solubilitatea gazului.În ceea ce priveşte solubilitatea gazelor se ştie că aceasta creşte odată cu crestera
temperatura.
Chemosorbția. Acest proces este cel mai utilizat deoarece ,cele mai multe dintre procesele de
depoluare a aerului prin absorbţie sunt bazate pe reacţia dintre gazul poluant şi lichidul absorbant sau
un alt component prezent în soluţia absorbantă. Procesul prezintă efectul cel mai puternic atunci când
reacţia e ireversibilă. Nu există o linie de demarcaţie exactă între absorbţia fizică şi chemosorbție. Prin
procesul de absorbţie se pot reţine următorii compuşi : CO, CO2, H2S, oxizii de azot, SO2, SO3, HF,
HCl şi compuşi organici ( www.mmediu.ro – Măsuri postproces pentru reducerea compușilor organici
volatile DFIU- Karlsruhe, Implementarea Directivei IPPC).

Absorberele pentru poluanţi gazoşi pot funcţiona : numai cu apă; cu apă, cu sau fără reglarea
pH-ului; cu apă, cu sau fără reglarea pH-ului, şi cu aditivi chimici.
Absorbere de suprafață : în aceste aparate, gazul trece pe deasupra suprafeței lichidului; din
cauza suprafeței de contact foarte mici, aceste aparate au eficacitate mică și trebuie montate în număr
mare în serie. Ele pot fi utilizate la absorbția gazelor ușor solubile, care decurg cu degajare mare de
căldură , acesta fiind preluată ușor de lichid aflată în vas în cantitate mult mai mare decât gazul.

Absorberul cu peliculă: Lichidul curge sub formă de film cât mai subțire în contracurent cu
gazul, străbătând coloana prevazută în interior cu umpluturi de diferite forme sau cu fascicole
tubulare. Dintre absoarbele cu peliculă ,cel mai important tip îl reprezintă coloanele cu umplutură .
Avantajele acestora sunt:
• Construcția simplă
• Posibilitatea de a se utiliza în cazul amestecurilor corozive
• Eficiență bună, preț redus
• Pierderi de presiune reduse

17
 Absoarbere cu pulverizare: în aceste aparate suprafața de contact între faze este creată prin
pulverizarea lichidului în particule cât mai fine și masa gazului ascendent. Eficacitatea acestor
aparate depinde de finețea picăturilor și de viteza gazului. În aceeași categorie intră așa-numitele
absoarbere mecanice sau cu agitare, în care dispersarea lichidului în stropi fini se realizează cu
ajutorul unor dispozitive de agitare rotative.
Absoarbele de acest tip pot fi coloanele în care pulverizarea lichidului se realizaează prin
trecerea lui sub presiune prin duze speciale sau umpluturi, coloane cu dispozitive de pulverizare
rotative dispuse pe un ax în rotație sau absoarbere centrifuge (Mohammad Omar Abdullah și Tang
Chung Hieng; 2010),

La scara industriala, absorbția se efectuează atât în utilaje tip coloana, asemănătoare

coloanelor din rectificare, cât și în utilaje specifice. Dimensionarea tehnologica a acestor utilaje
urmărește determinarea dimensiunilor lor caracteristice. În acest scop se utilizează, că și la
rectificare, relații de echilibru, relații de bilanț de materiale și termice și relații de cinetica a
transferului de masa.

Câteva aplicații importante de absorbție: separarea dioxidului de carbon prin absorbția în apa
sub presiune sau în etanol-amina, separarea benzenului din gaze de cocserie prin absorbție în ulei de
gudron, urmata de desorbție, separarea oxidului de azot din amestecul de azot și hidrogen pentru
sinteza amoniacului, prin chemosorbție în soluții cupro-amoniacale, separarea hidrogenului sulfurat,
a dioxidului de sulf și a compușilor organici cu sulf (Wei Wu și colab.; 2014).

Fig.3.3. Sistemul tipic de absorbtie/ desorbtie

18
Avantajele absorbției poluanților din atmosferă
✓ Eficiență: Metoda de absorbție poate fi una dintre cele mai eficiente metode de îndepărtare a
poluanților din gazele de emisie. Absorbția poate fi mai eficientă în îndepărtarea anumitor substanțe
chimice și poluanți specifici.
✓ Flexibilitate: Absorbția poate fi utilizată pentru îndepărtarea unei game variate de poluanți,
ceea ce o face o tehnică de control a poluării versatile.
✓ Utilizare în industrie: Metoda de absorbție este adesea folosită în procesele industriale pentru
reducerea emisiilor de poluanți și pentru protejarea sănătății lucrătorilor și a mediului.
✓ Reducerea impactului asupra sănătății umane: Prin îndepărtarea poluanților din gazele de
emisie, absorbția ajută la reducerea expunerii populației la substanțe toxice, contribuind la protejarea
sănătății umane.

Dezavantajele absorbției poluanților din atmosferă

 Consum de energie: Procesul de absorbție poate necesita consum mare de energie, ceea ce
poate contribui la poluarea indirectă a mediului și poate crește costurile operaționale.
 Producerea deșeurilor: Absorbția poate duce la producerea deșeurilor periculoase, cum ar fi
soluțiile de absorbție saturate cu poluanți, care trebuie gestionate corespunzător.
 Limitări în eficiență: Absorbția poate fi mai puțin eficientă în îndepărtarea anumitor poluanți,
cum ar fi poluanții gazoși cu solubilitate scăzută în soluțiile absorbante.
 Impactul asupra calității aerului interior: Unele soluții absorbante pot emite substanțe chimice
sau gaze dăunătoare în aerul interior, ceea ce poate afecta sănătatea locuitorilor (Chaoran Zhang
2021).

3.4.1.3. Adsorbtia

Adsorbția este operația de separare a unui component sau a unui flux de componenți dintr-un
amestec gazos sau dintr-o soluție prin reținerea acestora pe suprafața unui solid, numit adsorbant.

Adsorbția este utilizata pe scara larga în industriile de procesare chimica.Un domeniu larg de
aplicare a adsorbției este recuperarea componentelor. Procesele de acest tip au fost brevetate pentru
produse petroliere fracționate de către companii petroliere și chimice (Mamaliga I. și Petrescu S.,
2007).

Cele mai importante procese de adsortie sunt cele utilizate pentru a elimina impuritatiledin
emisiile în aerul inconjurator. Recuperarea solventilor, eliminarea altor compusi oraganici și
eliminarea mirosurilor sunt toate importante pentru producerea de efluenti curati.

19
Cele mai bune aplicații ale adsorbtiei sunt manipularea unor volume mari de flux de aer cu niveluri
de poluare diluate și eliminarea contaminatilor, în special compusii organici volatili (Hougen și
colab., 1947).

Fenomenul de adsorbtie se bazează pe capacitatea solidelor poroase cu suprafete mari, cum ar

fi gelul de siliciu, carbunele activ, etc. , de a reține și de a elibera selectiv compusi pe suprafața
solidului. Doua fenomene generale sunt recunoscute în adsorbtie. Adsorbtia fizica este un proces la
temperaturi scăzute, similar condensarii. Chemi-sortia, care are loc la temperaturi ridicate, este un
proces în care forțele sunt foarte puternice, de natura unei legături chimice reale (M. Suzuki; 1990).

Adsorbția fizică se aplică la tratarea amestecurilor în fază gazoasă sau lichidă, pentru uscarea,
purificarea sau fracționarea lor, precum și pentru schimbul, recuperarea sau fracționarea lor, precum
si pentru schimbul, recuperarea sau îndepărtarea de ioni din lichide: în aceleași scopuri poate fi
utilizată adsorbția însoțită de o reacție chimică.
Purificarea gazelor industriale : un exemplu îl constituie purificarea cu gel de silice a aerului,
de azot,de bioxid de carbon, de ozon, și de vapori de ulei , înaintea de introducerea lui în instalațiile
de separare ori distilate la frig înaintat. O altă aplicație importantă a purificării gazelor cu site
moleculare este purificarea hidrogenului obținut la reformarea catalitică, în scopul îndepărtării
impurităților care pot otrăvi catalizatorii, precum și pentru eliminarea azotului și a bioxidului de
carbon ( Jozsef Toth; 2002).

Pentru a aduce în contact, într-un mod adecvat, substanța adsorbantă și gazul rezidual ce
trebuie purificat au fost dezvoltate mai multe metode de adsorbție. Pentru aceasta, substanța
adsorbantă este introdusă ca strat fix sau mobil. În cele ce urmează sunt descrise cele mai
importante sisteme de adsorbtie.

Sisteme de adsorbtie cu strat fix

Adsorberele cu strat fix ocupau deja din 1988 un segment de piață de cca. 95% în cazul
instalațiilor mai noi, sunt utilizate din ce în ce mai mult sistemele de adsorbție cu rotativă. La
sistemele de adsorbție cu strat fix, gazul rezidual trece prin umplutura poroasă, aflată într-un
recipient a sistemului de adsorbție. În acest proces fazele de adsorbtie și de regenerare alternează.

Sisteme de adsorbtie cu strat mobil si sisteme de adsorbtie cu strat fluid

În cazul straturilor mobile se realizează o operare continuă. La sistemul de adsorbție cu strat
mobil are loc o înlocuire permanentă a adsorbantului. În cazul sistemului de adsorbție cu strat fluid
pe mai multe nivele, adsorbantul este introdus prin partea superioară și coboară, prin mai multe
straturi, în contracurent cu gazul rezidual. În comparație cu sistemele de adsorbție cu strat fix, la
sistemele de adsorbție cu strat mobil și la cele cu strat fluid, pierderea de presiune este cu până la
50% mai redusă.

Sisteme de adsorbtie cu rotativa

Sistemele de adsorbție cu rotativă se utilizează, în special, pentru adsorbția continuă a
fluxurilor volumetrice mari de gaz rezidual care prezintă o încărcatură redusă de poluant. Gazul
rezidual trece printr-un rotor segmentat în mai multe componente în care adsorbantul este plasat
între marginile poroase laterale sau este depus ca un pachet de fibre. Regenerarea adsorbantului
încărcat se realizează într-un sector separat de rotor, în direcția opusă încărcării (M. Suzuki; 1990).

20
Desorbtia

Termenul de adsorbție poate fi folosit și pentru a desemna procesul prin care moleculele
adsorbante sunt transferate și se acumulează în stratul interfacial. Opusul său, desorbția,
desemnează procesul invers, în care cantitatea adsorbită scade. Adsorbția și desorbția sunt adesea
folosite adjectival pentru a indica direcția din care au fost abordate valorile de adsorbție determinate
i, de exemplu curba (sau punctul) de adsorbție și curba (sau punctul) de desorbție.
Desorbtia se referă la procesul invers adsorbției, în care moleculele sau ioni adsorbiți sunt
eliberați de pe suprafața adsorbantului și revin în mediul gazos sau lichid din care provin. Acest
proces poate fi declanșat prin diverse metode, cum ar fi aplicarea de căldură, schimbarea presiunii
sau modificarea compoziției mediului înconjurător ( K. S. W. SING și colab; 1985).
Numeroase aplicații tehnice ale adsorbtiei rezzulta din trei caracteristici care deosebesc
adsorbtia de celelalte procese de separare: precipitarea, coagularea, sedimentarea, filtrarea, presarea,
sublinarea, cristalizarea, evaporarea, distilarea, rectificarea, extractie, absorbti.

Aceste trei caracteristici ale adsorbtiei sunt:

- Reținerea particulelor de dimensiuni mici, exemplu, coloizi;
- Reținerea unor componenti care găsesc în concentratii maxime, de exemplu impuritati care produc
miros, gust sau coloratii nedorite;
- Selectivitatea adsorbantilor fata de unii componenti ai amestecului.

Instalația de adsorbție
Instalația de adsorbție este un sistem tehnologic utilizat pentru a îndepărta contaminanții dintr-
un fluid (gaze sau lichide) prin adsorbție. Adsorbția este un proces fizic sau chimic în care
moleculele sau particulele unei substanțe sunt reținute pe suprafața unui solid numit adsorbant.

Procesul de adsorbție implică trecerea fluidului contaminat printr-un mediu poros, unde
contaminanții se fixează pe suprafața adsorbantului, permițând astfel separarea lor de fluid.

Fig.3.4. Schema instalatiei de adsorbtie (Oros și Draghici, 2002)

21
 Instalația utilizează un material solid cu proprietăți de adsorbție specifice pentru
contaminanții din fluid. Adsorbantul poate fi sub formă de granule, pulbere sau structuri poroase,
cum ar fi cărbunele activat, zeoliții, aluminiul activat sau alte materiale adecvate pentru a reține
contaminanții specifici.
Fluidul contaminat este introdus într-un rezervor special sau coloană de adsorbție care conține
adsorbantul. Acesta este locul în care se produce procesul de adsorbție.
Fluidul contaminat trece prin mediul poros al adsorbantului în cadrul rezervorului de
adsorbție. Contaminanții din fluid se adsorb pe suprafața adsorbantului, reducând astfel concentrația
lor în fluid.
Fluidul curat, cu un conținut mai scăzut de contaminanți, iese din rezervorul de adsorbție și
poate fi colectat pentru utilizare sau eliminat în mod corespunzător.
Pe măsură ce adsorbantul se saturează cu contaminanți, performanța sa de adsorbție scade.
Pentru a menține eficiența instalației, adsorbantul este înlocuit periodic sau, în cazul adsorbanților
regenerabili, poate fi supus unui proces de regenerare, în care contaminanții adsorbiți sunt
îndepărtați și adsorbantul poate fi reutilizat (A. Dąbrowski; 2001).

Avantajele adsorbtiei în comparație cu absorbția, separarea pe membrană și striparea

➢ Versatilitate: Adsorbtia poate fi utilizată pentru o gamă largă de poluanți și compuși

organici, fiind o metodă versatilă de control al poluării.
➢ Eficiență în îndepărtarea compușilor organici volatili: Adsorbtia este foarte eficientă în
îndepărtarea compușilor organici volatili din fluxul gazos, având o capacitate mare de
adsorbție pentru aceste substanțe.
➢ Economie de energie: Procesul de adsorbtie poate necesita mai puțină energie comparativ cu
metode precum striparea cu abur sau absorbția.
➢ Regenerarea materialului adsorbant: Materialele adsorbante pot fi regenerabile și reutilizate,
ceea ce poate reduce costurile operaționale.
➢ Absența substanțelor chimice periculoase: Adsorbtia poate fi realizată fără utilizarea de
substanțe chimice periculoase, evitând astfel riscul de poluare secundară.
➢ Capacitate de adsorbție pentru poluanți cu solubilitate scăzută în apă: Adsorbtia este
eficientă în îndepărtarea poluanților cu solubilitate scăzută în apă, comparativ cu absorbția
care implică trecerea gazelor printr-un lichid.

3.4.1.4. Separarea pe membrana

Membranele sunt o structură materială care, interpuse intre două fluide, pot impiedica sau
ingreuna transferul de masă intre cele două faze. Favorizând trecerea numai a anumitor speci
moleculare, membranele realizeazà separarea moleculelor din faza initială cu obtinerea unui
permeat bogat in componentul separat.
Tehnicile de separare folosind membrane prezintă numeroase avantaje, dintre care se pot
mentiona: tratarea se efectueazà la temperatura ambiantà iar separarea are loc continuu, fară
schimbarea de fază. Membranele sunt formate dintr-un strat activ (membrana propriu-zisă), având
grosimea de 0,1- 1 um, care asigură functia de separare și un suport poros de grosime mai mică de
100um, care asigură rezistenta mecanică. Acesta poate fi ceramic, metalic sau un compus
polisulfonic (R.E. Kesting; 1971).

22
 Membranele, intelegând prin acestea stratul activ, in functie de natura materialelor utilizate pot
fi: organice (polimerice), anorganice (ceramice, metalice, sticlă) sau compozite (polimer-polimer),
iar in functie de structura lor se deosebesc: membrane poroase (pulberi sinterizate,ceramică poroasă,
structuri polimerice poroase, sticlă fritată) si membrane neporoase (filme ceramice, metalice si din
sticlă, folii de polimer). Membranele pot fi utilizate sub formă de plâci ,spirale sau fibre tubulare.

Separarea amestecurilor gazoase folosind membrane se face prin permeatie sau prin filtrare.
Forta motrice a procesului are la bază diferenta de presiune realizată intre cele două fete ale
membranei: gazul de tratat este supus la suprapresiune iar permeatul la vid. Acest lucru generează
diferentă de concentratie intre cele două fete ale membrane si, ca urmare, fluxul difuzional prin
aceasta.
Separarea prin filtrare este caracteristică membranelor poroase si este fundamentată pe rolul de
sită molecular jucat de membrană. Eficienta separării este influentată de dimensiunile moleculelor,
viteza de difuziune a acestora in structura poroasa si de dimensiunile porilor membranei.

Separarea în procesele membranare este rezultatul unor diferențe în vitezele de transport ale
speciilor chimice prin interfața membranară. Viteza de transport este determinată de forța sau forțele
motrice care acționează asupra fiecărei componente și de mobilitatea și concentrația acestora în
cadrul interfazei (R.E. Lacey și S. Loeb; 1972).

Pentru procesele de separare cu membrană, numai forțele motrice care pot duce la un flux
semnificativ de materie sunt de importanță practică. Aceste forțe motrice sunt presiunea
hidrostatică, concentrația și diferențele de potențial electric.

a) O diferență de presiune hidrostatică între două faze separate de o membrană poate conduce
la un flux de volum și la o separare a speciilor chimice atunci când permeabilitatea hidrodinamică a
membranei este diferită pentru diferite componente.
b) O diferență de concentrație între două faze separate de o membrană poate conduce la un
transport de materie și la o separare a diferitelor specii chimice specii chimice atunci când
difuzivitatea și concentrația diferitelor specii chimice specii în membrană sunt diferite pentru
diferiți componenți.
c) O diferență de potențial electric între două faze separate prin o membrană poate conduce la
un transport de materie și la separarea diferitelor specii de substanțe chimice. specii chimice atunci
când diferitele particule încărcate prezintă mobilități diferite în membrană.

Cea mai importantă parte a unui proces de separare a maselor prin membrană este, evident,
membrana însăși. Membranele pot varia semnificativ în ceea ce privește structura lor și în modul în
care funcționează, în funcție de domeniul de aplicare (H. STRATHMANN ; 1980).

23
 Fig.3.5. Schema unui proces de separare pe membrana cu recuprare vapori
(http://www.anpm.ro/files2/bref/BREF/BREF Common Water and Waste Gas Treatment RO.pd)

Avantajele separării pe membrană

✓ Selectivitate: Membranele pot fi proiectate pentru a fi selective în funcție de mărimea, forma
și proprietățile moleculelor. Aceasta permite separarea precisă a componentelor dorite din
amestecuri complexe.
✓ Economie de energie: Procesul de separare pe membrană necesită de obicei mai puțină
energie comparativ cu alte tehnologii de separare, cum ar fi distilarea sau absorbția.
✓ Protejarea mediului înconjurător: Membranele nu utilizează substanțe chimice sau solvenți
agresivi pentru separare, ceea ce reduce impactul negativ asupra mediului și sănătății umane.
✓ Scalabilitate: Tehnologia de separare pe membrană poate fi utilizată atât la scara mică, în
aplicații de laborator, cât și la scara mare, în industrii.
✓ Funcționare continuă: Procesul de separare pe membrană poate fi utilizat într-un regim
continuu, fără pauze pentru regenerare sau reîncărcare, ceea ce poate crește eficiența și
productivitatea.

Dezavantajele separării pe membrană

 Cost inițial ridicat: Membranele de înaltă performanță pot fi costisitoare, iar investiția
inițială pentru achiziționarea și instalarea echipamentelor de separare pe membrană poate fi
mare.
 Durabilitate redusă: Membranele pot avea o durată de viață limitată și pot fi sensibile la
condiții extreme de temperatură sau pH, ceea ce poate necesita înlocuirea periodică.
 Sensibilitate la contaminare: Membranele pot fi sensibile la contaminare cu particule sau
substanțe chimice, ceea ce poate afecta performanța lor.
 Limitări în privința presiunii și temperaturii: Unele tipuri de membrane pot fi limitate în
privința presiunii sau temperaturii la care pot funcționa eficient.
 Flux redus: Procesul de separare pe membrană poate avea un flux mai mic comparativ cu
alte tehnologii de separare, ceea ce poate afecta eficiența și viteza de separare (A.S.
Michaels; 1968).

24
3.4.3. Algerea variantei optime

Pentru separarea tricloroetilenei dintr-un flux gazos se poate utiliza una din metodele
prezentate mai sus. În cazul de fata, gradul de separare al COV trebuie să fie ridicat,capacitatea de
producție relativ mica, iar costul investitiei și al intretinerii să fie cât mai mic.
Utilizarea metodei de separare pe membrana este neeconomica, deoarece sunt necesare
prelucrari și tratari ulterioare și de asemenea prezinta riscul exploziei.
Absorbtia necesita utilizarea unor adsorbanti în general scumpi (ciclodextrine), iar regenerarea
acestora ridica probleme și impune costuri ridicate.
Utilizarea adsorbtieipentru separare necesita regenerarea adsorbantului, ceea ce implica un
consum sporit de energe și va fi economic în cazul în care sunt recuperati solventi de calitate înaltă
și scumi.
Având în vedere natura compozitiei din amestecul gazos, gradul de separare necesar, costul
materiei, costul nvestitiei și al exploatarii se alege ca metoda de epurare a fluxului gazos operația de
stripare-adsorbtie a tricloroetilenei pe cărbune activ.

3.4.3. Descrierea variantei alese. Elaborarea schemei bloc tehnologice.

Separarea tricloroetilenei din flux gazos initiala se realizeaza prin procesul de adsorbtie într-un
sistem de doua coloane de adsorbtie.
Schema bloc a procesului este redata în figura 3.6.

Fig.3.6. Schema bloc a procesului de stripare-adsorbtie pe cărbune activ

25
 În fig.3.7. este prezentata schema tehnologica a procesului de adsorbție pe cărbune activ

1- ventilatorul
2-coloana de striparea
3- filtru
4- coloana de adsorbție
5- Coloana de desorbție
6- generator de abur
7- pompa centrifuga
8- condensator
9- separator gravitațional
10- Rezervor depozitare tricloroetilena
11- rezervor depozitare aparatele

Apa poluata cu tricloroetilena este introdusa în coloana de stripare cu aer. Prin operația de
stripare are loc transferul poluanților din faza lichida în faza gazoasa. Faza gazoasa este introdusa în
coloana de adsorbție cu ajutorul unei suflante în vederea eliminării tricloroetileni. Fluxul gazos,
înainte de a intra în coloana de adsorbție, trece printr-un filtru, unde sunt reținute materiile
particulate. În coloana, poluantul este reținut pe suprafața materialului adsorbant care se afla în
coloana, respectiv cărbunele activ. Astfel fluxul gazos purificat părăsește coloana pe la partea
superioara unde concentrația de tricloroetilena este conforma CMA.

26
 Se folosesc doua coloane de adsorbție. În timpul în care aceasta este supusa unui proces de
regenerare cu abur la presiune joasa. Introducerea curentului de regenerare se face în sens invers
curentului de adsorbție. În timp ce prima coloana este pe etapa de regenerare, etapa deadsorbtie are
loc în cea de-a doua coloana.
Curentul care iese de la regenerare este supus condensării, cu scopul recuperării și reutilizării
tricloroetilenei.

3.4.4. Materii prime și auxiliare. Caracteristici.

Fluxul gazos încărcat cu tricloroetilena

Caracteristicile tricloroetilenei sunt prezentate în subcapitolul 3.3., iar compozitia de operare
ale fluxului gazos sunt descrise în tab.3.3.

Adsorbantul
Adsorbantul utilizat pentru reținerea tricloroetilenei este carbunele activ, al carei caracterstici
sunt prezentate în subcapitolul 4.1.3.2.

Aburul
Aburul este o materie auxiliară importantă în procesul de stripare-adsorbtie și are caracteristici
specifice care îl fac potrivit pentru această aplicație. Iată câteva dintre caracteristicile sale cheie:

◆ Temperatura ridicată: Aburul are o temperatură ridicată, ceea ce îl face potrivit pentru a
îndepărta compușii organici volatili (VOC) și alte substanțe ușor vaporizabile din gazele de
emisie. În timpul procesului de stripare, aburul încălzește și vaporizează poluanții, facilitând
eliminarea lor din fluxul gazos.
◆ Capacitate de vaporizare: Aburul are capacitatea de a vaporiza și desprinde compușii
organici volatili, ceea ce facilitează eliminarea lor din gazele de emisie. Aceasta face
procesul de stripare cu abur eficient în îndepărtarea poluanților.
◆ Efect de curățare: Datorită temperaturii ridicate, aburul are un efect de curățare asupra
suprafețelor din sistemul de stripare, cum ar fi conductele și echipamentele, reducând
acumularea de depuneri și reziduuri.
◆ Regenerarea materialelor adsorbante: În procesul de adsorbtie-adsorbtie, aburul este utilizat
și în etapa de desorbtie pentru a regenera materialele adsorbante saturate cu poluanți. Aburul
încălzește materialele adsorbante, eliberând compușii organici capturați, astfel încât să poată
fi reutilizate.
◆ Efect ecologic: În comparație cu alte substanțe chimice utilizate în procese de stripare și
desorbtie, aburul este o opțiune mai ecologică, deoarece nu produce emisii suplimentare în
atmosferă și nu implică utilizarea de substanțe chimice periculoase.
◆ Ușurința în obținere: Aburul este o sursă comună și ușor de obținut, deoarece este utilizat în
multe alte aplicații industriale și procese.

27
 Apa
În funcție de utilizarea care se dă apei se deosebese mai multe categorii: apă tehnologică, apa
de racire, apă potabilă, apă de incendiu, apă de incălzire. În cazul nostru, apa intră în a doua
categorie enumerată mai sus.
Apa ca agent de încălzire poate fi:
◆ apa calda cu temeratura pana la 900C;
◆ apa fierbinte, sub presiune pana la temperatura de 130-1500C.

Apa este agent termic cu capacitate calorica mare, ușor de procurat.

Se prefera apa dedurizata, în scopul evitarii depunerilor de piatra.

Energia electrică
Energia electrică reprezintă una din formele de energie cele mai folosite în industria chimică
datorită ușurinței de transport la distanțe mari și la punctele de consum și randamentelor
mari cu care poate fi transformată în energia mecanică, termică sau luminoasă. Energia electrică
transformată în energie mecanică este utilizată la acționarea electromotoarelor cu care sunt dotate
diversele utilaje din industria chimică (pompe, ventilatoare, reactoare cu agitare mecanică).
Energia electrică este folosită la incalzirea prin transformare în căldura, folosind maimulte
tehnici:
➢ trecerea curentului prin rezistente electrice;
➢ transformarea energiei electrice în radiații infrarosii;
➢ folosirea curentilor deinalta frecventa, medie și mica;
➢ folosirea pierderilordielectrice;
➢ Incalzirea în arc electric.

Avantajul incalzirii electrice consta în reglarea ușoară a temperaturii, posibilitatea generarii

incalzirii într-un punct, introducerea unei cantitati mari de căldura într-un volum mic, realizarea
unei incalziri într-un punct, introducerea unei mari cantitati de căldura într-un volum mic, realizarea
unei incalziri directe, fără impurificarea mediului și la orice presiune.

Dezavantajul utilizării energiei electrice îl constituie costul ridicat și impunerea unor măsuri
speciale de protecția muncii (R.Z. Tudose și cola.; 1990).

28
 CAPITOLUL 4

Analiza proceselor și proiectarea utilajelor

4.1. Analiza procesului

4.1.1. Mecanismul procesului de stripare-adsorbtie pe cărbune activare

Pentru indepartarea compusilor organici volatili din fluxurile gazoase se utilizeaza striparea-
adsorbtia pe cărbune activ. Ca și la adsobtie, procesorul de transfer de masa la adsorbtie are loc într-
o sigură direcție: de la faza fluida spre cea solida, în timp ce la desorbtie el ar loc în sens invers,
insusirele adsorbante ale solidelor se explica prin existența unui câmp de forte la nivelul suprafetei
de contact. Acestea pot fi de naturi diferite de tipul forțelor de coeziune Van der Waals, al forțelor
electrostatice culombiene, al legaturilor de natura polara sau de tipul valentelor chimice.

Adsorbția (în contextul de față, adsorbția pozitivă la interfața gaz/solid) reprezintă îmbogățirea
unuia sau mai multor componente într-un strat superficial. Fizisorbția (spre deosebire de
chimisorbție) este un termen general de fenomen : are loc ori de câte ori un gaz adsorbabil (cel
adsorbant) este pus în contact cu suprafața unui solid (adsorbantul). Forțele intermoleculare
implicate sunt de același tip cu cele care determină imperfecțiunea gazelor reale și condensarea
vaporilor. În plus față de dispersia atractivă și forțele de respingere cu rază scurtă de acțiune,
interacțiunile moleculare specifice (de exemplu, polarizarea, câmpul-dipol, gradient de câmp-
cadrupol) apar de obicei ca urmare a unor proprietăți geometrice și electronice particulare ale
adsorbantului și a adsorbantului ( K. S. W. SING și colab; 1985).

Fizisorbția implică interacțiuni slabe, non-covalente, între moleculele sau speciile chimice
adsorbate și suprafața adsorbantului. Aceste interacțiuni pot include legături de hidrogen, legături
ionice sau interacțiuni van der Waals. Energia de legătură în fizisorbție este în general mai mică și
poate fi întreruptă prin aplicarea de căldură sau prin schimbarea condițiilor de mediu, cum ar fi
temperatura sau presiunea. Fizisorbția este adesea reversibilă, iar moleculele adsorbate pot fi
eliberate prin desorbție (G. Binnig;1986).

Chemosorbția, în schimb, implică interacțiuni chimice între moleculele sau speciile chimice
adsorbate și suprafața adsorbantului. Aceste interacțiuni sunt de natură covalentă sau echivalentă și
implică formarea de legături chimice stabile între adsorbat și adsorbant. Energia de legătură în
chemisorbție este mai mare decât în fizisorbție, iar procesul este adesea ireversibil. Desorbția în
cazul chemisorbției poate necesita condiții mai drastice, cum ar fi aplicarea de căldură sau
tratamente chimice specifice pentru a rupe legăturile chimice formate (R. P. Feynman și colab;
1963).

29
 Natura legăturii adatom-substrat este discutată schematic în cadrul unor teorii simple. Se ia în
considerare mai întâi fizionomia atomilor inerți: se calculează energia de adsorbție a unui singur
adatom și energia de interacțiune laterală.

Legătura de chimisorbție a atomilor pe un substrat covalent sau metalic este discutată calitativ.
prezintă un model teoretic și se analizează câteva cazuri tipice. Rolul interacțiunilor laterale este, de
asemenea, discutat pe scurt ( J.P.GASPARD; 1981).

În 1932, Lennard-Jones a descris faptul că moleculele se pot lega de o suprafață în două

moduri : o legătură slabă indusă de atracția van der Waals (vdW) (fizisorbție) și, pentru distanțe mai
mici, o legătură chimică mai puternică (chimisorbție). În unele cazuri, aceste două regimuri de
legătură sunt separate de o barieră energetică și, în funcție de înălțimea barierei, se pot produce
tranziții (A. Zangwill; 1988).

În general, pot evolua trei scenarii de legătură diferite:

a) Formarea unei legături fizice slabe (legătură vdW) cu o adâncime de≈20 meV (0,46 kcal/mol),
așa cum arată curba energiei potențialeVver-sus distanțaz și curba de forță corelativăFz(z) cu o
forță de atracție maximă de ordinul a 10 pN (J. E. Lennard-Jones; 1932),

b) Formarea unei legături chimice puternicecu energii de ordinul electronvolțiimostrată , unde forța
de atracție poate atinge nanonewtoni și maschează forțele vdW mereu prezente, care sunt de ordinul
a 10 pN, urmate de repulsie la valori miciz (F. H. Stillinger; 1985),

c)Cel de-al treilea mecanism de legătură implică tranziția de la fizisorbție la chimisorbție, așa cum
se arată în figura 4.1.A. Apariția inițială a unei legături vdW slabe este urmată de o tranziție care
poate prezenta o barieră energetică de mare rezistență (curba neagră din Fig. 4.1.A.), o barieră
medie (curbele verde și roșie) și o barieră de dispariție (curba albastră). În cazul în care o moleculă
ajunge la suprafață cu suficientă energie termică pentru a depăși bariera energetică ușoară a curbei
energetice verzi din Fig.4.1.A., aceasta se poate chimiza imediat. Dacă apare o barieră energetică
mai puternică, așa cum arată curba neagră din Fig.4.1.A., energia sa trebuie să fie ridicată prin
excitație termică pentru a depăși bariera și pentru a forma o legătură chimică puternică (Fig.4.1.B.).
CurbaV(z) din Fig.4.1.A. este esențială pentru tranziția fizisorbție-chemisorbție și pentru posibila
cataliză eterogenă subsecventă. În timp ce metodele anterioare furnizau doar pozițiile de echilibru la
temperaturile corespunzătoar, microscopia de forță atomică (AFM) de ultimă generație la
temperaturi scăzute poate înregistra direct această curbă (H. Ibach; 2006).

30
 Metodele convenționale pentru studiile de adsorbție, cum ar fi spectroscopia de desorbție
termică sau spectroscopia de pierdere de energie a electronilor, sondează ansambluri moleculare
mari. Chimisorbția este esențială pentru cataliza eterogenă, iar cunoștințele detaliate despre
mecanismul de bază al acesteia pot fi obținute prin utilizarea microscopiei cu tunelare de scanare
(STM) ca sondă atomică (G. Ertl; 2008).
Deși STM combinat cu impulsuri laser ultrascurte a obținut recent o rezoluție de
femtosecundă în ceea ce privește vizualizarea vibrațiilor de suprafață ale moleculelor , STM a fost
utilizat până acum pentru a vizualiza produsele finale ale reacțiilor de suprafață și nu reacțiile în
sine.( T. L. Cocker și colab ; 2016)

Mecanismul procesului de stripare-adsorbtie pe cărbune activ consta în urmatoarele etape:

1.Stripare: într-o prima faza se realizează striparea, care reprezintă de fapt o operațiune prin care
apa subterana este adusa în contact cu un flux concentrat de gaz pentru a transfera poluanții volatili
din stare lichida în stare gazoasa. Poluanții sunt independenți din gazul folosit pentru a putea fi
reciclați cu cadrul procesului de re-utilizare. Substanțele volatile sunt transferate în apa uzata în
gazul rezidual, crescând foarte mult suprafața de expunere a apei contaminate. Evaporarea apei,
însă, scade temperatura apei subterane reducând astfel volatilitatea contaminaților. De obicei, se
utilizează striparea prin aer care poate fi aplicata cu sau fără încălzirea coloanei în care se executa
îndepărtarea, încălzirea fiind utilizata pe compușii foarte vulnerabili sau volatili. Energia necesara
încălzirii este furnizata de obicei prin valorificarea căldurii din cadrul procesului.

2.Adsorbția: aerul încărcat cu vapori de tricloroetilena este trecut printr-un adsorber care este
umplut cu carbon activ. Moleculele de tricloroetilena sunt atrase fizic și reținute pe suprafața
cărbunelui activ. Procesul de adsorbție are loc până la epuizarea capacității de încărcare a
adsorbantului. Înainte de atingerea capacității de încărcare a adsorbantului. Înainte de atingerea
capacității de saturare se comuta pe un adsorber regenerativ și are loc o regenerare. Astfel prin
reținerea moleculelor de tricloroetilena pe surafata cărbunelui activ are loc epurarea apei., care vă fi
apoi eliminat în atmosfera.

Parametrii considerati importanti în procesul de adsorbtie:

-Alegerea materialului adsorbant: Tipul și proprietățile materialului adsorbant sunt esențiale pentru
a asigura o capturare eficientă a poluanților. Cărbunele activat, zeoliții, silica gelul și alumina sunt
câteva dintre materialele comune utilizate în adsorbtie.
-Dimensiunea particulelor adsorbante: Dimensiunea particulelor adsorbante poate afecta
capacitatea de adsorbție și eficiența procesului. Dimensiunea optimă trebuie să fie luată în
considerare în funcție de fluxul gazos și condițiile de funcționare.
-Temperatura: Temperatura influențează capacitatea de adsorbție a materialului adsorbant și
selectivitatea sa. Temperatura trebuie menținută într-un interval adecvat pentru a obține performanțe
optime.

31
-Timpul de contact: Perioada de timp în care gazul este în contact cu materialul adsorbant este
importantă pentru a permite adsorbția adecvată. Timpul de contact trebuie să fie suficient pentru ca
materialul adsorbant să captureze poluanții din fluxul gazos.
-Umiditatea gazului: Umiditatea poate afecta adsorbtia, deoarece poate concura cu poluanții pentru
locurile de adsorbție pe materialul adsorbant. De asemenea, poate afecta selectivitatea procesului.
-Presiunea gazului: Presiunea influențează capacitatea materialului adsorbant de a captura
poluanții. O presiune optimă trebuie menținută pentru a obține randament maxim.
-Concentrația poluanților: Concentrația inițială a poluanților din fluxul gazos are un impact direct
asupra capacității și eficienței de adsorbtie. Concentrația trebuie să fie monitorizată pentru a asigura
o funcționare corespunzătoare.
-Regenerarea: Dacă materialul adsorbant poate fi regenerat și reutilizat, parametrii de regenerare
(temperatură, timp etc.) sunt importanți pentru a obține o eficiență optimă în procesul de desorbtie.
-Eficiența energetică: Consumul de energie al procesului de adsorbtie trebuie luat în considerare
pentru a asigura o operație economică și sustenabilă.
-Supravegherea și controlul: Monitorizarea constantă a parametrilor cheie și controlul adecvat al
procesului sunt esențiale pentru a asigura o funcționare stabilă și sigură a instalației de adsorbtie (Y.
Teng; 1997).

4.1.1.1. Tipuri de difuziune întâlnite în adsorbtie

Procesele de adsorbție și de schimb de ioni prevalează în tehnologiile de separare utilizate în

diferite industrii și sunt importante pentru tratarea apelor uzate și a apei. În ambele procese, solidele
poroase și, prin urmare, transferul de masă difuzional este mecanismul dominant de sorbție. În cazul
solidelor cu structuri de pori bi-dispersate, cum ar fi cum sunt cărbunele activat și zeoliții,
macroporii acționează ca o cale pentru adsorbatului să ajungă în interiorul particulei. Transferul de
masă în macropori este dominat, de obicei, de difuzia moleculară și/sau de difuzia Knudsen și se
numește difuzie de pori. În micropori, adsorbantul migrează pe suprafața adsorbantului, iar
mecanismul se numește difuzie de suprafață (Suzuki M.; 1989).

Adsorbția speciilor dintr-o fază fluidă într-un solid poros este alcătuită din trei etape:
a) transferul de masă prin difuzie de la masa totală faza fluidă în vrac prin pelicula fluidă de graniță
către suprafața exterioară a solidului (difuzia peliculei),
b) transferul de masă prin difuzie în interiorul solidului în faza solidă (difuzie intraparticulară) prin
difuzie în serie sau în paralel în pori și difuzie superficială,
c) adsorbția (fizică sau chimică) pe suprafața solidului.

Privind adsorbția cinetică, sunt prezentate mai multe modele bazate pe cinetica de reacție și
doar un singur model bazat pe difuzie, cel al lui Weber și Moris. Ecuație este:

0,5
q̄ t =k p⋅ t +δ (4.1.)

32
unde q¯t este încărcarea medie a fazei solide, kp este o constantă de viteză de difuzie
intraparticulară și δ este o constantă asociată cu grosimea stratului limită al fluidului(H.N. Tran și
colab,; 2017).

Modelele bazate pe difuzie diferă în ceea ce privește combinațiile de rezistențe la transferul de

masă, adică pelicula de fluid, fluidul din pori (macropori) și suprafața (micropori). În plus, acestea
presupun o absență a reacțiilor chimice. Dacă are loc o reacție chimică, atunci modelele de reacție-
difuzie, cum ar fi modelul de contracție a miezului, sunt în concordanță cu modelul realitatea fizică
și ar trebui să fie luate în considerare.
Modelul complet bazat pe difuzie ia în considerare toate etapele de difuzie în faza solidă și se
numește pori eterogeni și suprafață diffusion model (PSDM). Variantele modelului complet sunt
modelul de difuzie în pori (PDM), care presupune că difuzia în pori este predominantă, și modelul
de difuzie omogenă de suprafață (HSDM), care presupune că difuzia de suprafață este
predominantă. HSDM este mai comun și consideră faza solidă ca un mediu omogen. Atunci când se
ia în considerare pelicula fluida, aceste modele se numesc modele bifazice (TP) (Fig.4.2.)(P.R.
Souza și colab.; 2017).

Fig.4.2. Reprezentarea grafică a PSDM (V. Meshko și colab.; 2001)

4.1.2. Echilibru de adsorbtie. Izoterme de adsorbtie

Pentru a estima capacitatea de adsorbtie statica sau dinamica trebuie în primul rând să se
detina informații privind echilibrul de adsorbtie. Majoritatea studiilor de echilibru au fost orientate
fie spre determinarea cantitatii de specie adsorbita în anumite condiții de concentratie și
temperatura, fie pentru a arata cât de selectiv are loc adsorbtia atunci când coexista doi sau mai
mulți componenti (J. Groen, și colab, 2004).

Dacă un adsorbant este în contact cu fluid de o anumita concentratie, are loc adsorbtia și după
un timp eficient de lung, intre adsorbant și fluid se stabileste echilibrul. Cantitatea de component
adsorbita pe suprafața microporilor adsorbantului se determina conform figurii 4.3. Relația intre
cantitatea adsorbita m și concentratia, C, la temperatura, T, reprezintă izoterma de adsorbtie la
temperatura T ( Shushu Huang și colab.; 2020).

33
m=m(C) la T constanta

Fig.4.3. Izoterme de adsorbtie (M.A. Camblor, și colab. 1999)

Relația intre concentratie și temperatura pentru o anumita cantitate adsorbita, m, este numita
izostera de adsorbtie. (fig.4.4.)

C=C(T) la m constant

Fig.4.4. Izoterme de adsorbtie (T. Blasco, și colab.; 1998)

Relatiile cantitative care descriu echilibrul sunt specifice fiecarui sistem în parte, deducerea
acestora efectuandu-se pe cale experimentala. Pentru caracterizarea echilibrului, cel mai mult se
utilizeaza izotermele de adsorbtie a caror forma generala pentru diferite sisteme solid-gaz este
prezentata în fig.4.5.
Curbele din figura redau particularitati ale adsorbantului și adsorbitului.
Astfel carbunele poros prezinta izoterme de tip 1, iar materialele fără structura poroasa
prezinta izoterme tip 2. Dacă forțele de coeziune dintre moleculele adsorbantului sunt mai mari
decât cele de atracție adsorbit-adsorbant, sunt specifice izotermele de tip 5- pentru adsorbanti cu
structura poroasa, sau de timp 3- pentru materialele neporoase.
Izotermele de tip 4 apartin sistemelor solid-gaz pentru care adsorbtia decurge în 3 etape : în
prima etapa pana în punctul M are loc formarea unui strat monomolecular pe suprafața solidului;
etapa a doua (porțiune MN) pune în evidenta formarea unui strat polimolecular, iar în etapa a treia,
porțiunea după punctul N, are loc condensarea adsorbitului în porii solidului- condensarea capilara (
S. Lowell și Joan E. Shields; 1991).

34
 Fig.4.5. Tipuri de izoterme de adsorbtie (R. Aveyard și D.A. Haydon; 1973)

Cele 5 tipuri de izoterme de adsorbtie carecterizeaza și o serie de sisteme prezente în fig.4.6.

Fig.4.6. Izoterme de adsorbtie pentru diverse sisteme (G.H. Findenegg, și colab. 1983)

Izotermele de adsorbtie pot fi descrie și analitic prin relații matematice. Cele mai cunoscute
sunt:

➢ relația Freundlich:
k⋅ XnA
Y*A= (4.2.)

în care k și n sunt contante specifice sistemului. Concentratiile Y și X se refera la faza fluxului

și respectiv solida și sunt exprimate în rapoarte de masa.

➢ Relația Langmuir- se utilizeaza pentru adsorbtia chimica și exprima echilibrul sub forma:
k1⋅ X
Y*= 1+k2⋅ X (4.3.)
în care k1 și k2 sunt constante ale sistemului. Relația este utila și pentru adsorbtia fizica la
presiune redusa.
Formele liniare se prezinta sub forma:
q⋅ KL⋅ C C C 1 1 1 1
q= 1+ KL⋅ C (4.4.) q
= q + q⋅ KL (4.5.) q = q⋅ KL⋅ C + q (4.6.)

35
 ➢ Izoterma BET; în modelul Langmuir s-a presupus ca adsorbtia poate avea loc numai pe
suprafața libera a solidului.Daca stratul initial de molecule poate acționa ca un strat, peste
acesta se pot depune noi molecule și cantitatea adsorbita poate crește.Pentru adsorbtia
multistrat, cea mai utilizata izoterma este cea data de Stephen Brunauer, Paul Emmet și
Edward Teller, așa numita izoterma BET.

c⋅ z
ϴ= (1− z)[1− (1− c) z] (4.7.)
P
¿
z= P (4.8.)
P este presiunea de saturatie a gazului și c este o constanta :
*

c= exp[(ΔexpH-ΔvapH)/RT] (4.9.)
ΔexpH și ΔvapH sunt entalpiile de desorbtie din strat monomolecular și respectiv de vaporizare
a lichidului adsorbit. ϴ este gradul de acoperire a suprafetei ( B.-Y. Zhu și colab; 1986).

Fig.4.7. Izoterma BET pentru diferite valori (Mamaliga I. Și Petrescu S.;2007)

4.1.3. Caracteristici adsorbanti. Tipuri de adsorbanti.

Adsorbția este unul dintre cele mai sofisticate procese de separare utilizate pe scară largă în
industria petrolieră, a gazului și a gazelor naturale , instalațiile petrochimice, și nu există nicio
îndoială în ceea ce privește importanța ecologică și tehnologică a acestui tehnologie. Însă, cheia
pentru proiectarea unui serviciu de adsorbție eficient este selectarea cu precizie a unui adsorbant
care depinde în mare măsură de compoziția hranei, de specificațiile produsului și de condițiile de
funcționare (Sepehr Sadighi și colab ; 2019).

36
 Datorită varietății largi de molecule și a cerințelor de separare și purificare, se folosesc diferite
tipuri diferite de adsorbanți sintetici cu diametre de pori răspândite și proprietăți fizice sunt
sintetizate. De mult timp, procesul de adsorbție a fost utilizat ca o metodă eficientă pentru a elimina
impuritățile din fluxurile de gaze și lichide în diferite servicii. În prezent, diferite tipuri de
adsorbanți sunt utilizate pe scară largă pentru diverse cerințe, inclusiv separarea în masă (cum ar fi
hidrogenul separarea hidrogenului, producția de azot și producția de oxigen) , precum și aplicații de
eliminare a impurităților (cum ar fi deshidratarea, desulfurarea, purificarea hidrogenului, eliminarea
CO2 și a mercurului) (Sadeghzadeh Ahari J și colab; 2016).

În funcție de dimensiunea porilor, se clasifică trei categorii principale, după cum urmează :
- Macropori (> 500 Å) pentru a îmbunătăți difuzia moleculelor în pori.
- Mesopor (20- 500 Å) care este umplut cu molecule de dimensiuni medii.
- Microporul (< 20 Å) pentru a găzdui moleculele mici, cum ar fi apa (Sing KSW. ; 1989).

Printre adsorbanții comerciali, alumina activată (AA), gelul de silice (SG), sita moleculară
(MS) și cărbunele activat (AC) sunt utilizate pe scară largă în industria gazelor, petrochimică și de
rafinare (Bergna HE și colab.; 2005).

4.1.3.1. Caracteristicile adsorbantilor

Porozitatea - reprezintă una dintre caracteristicile cheie ale adsorbanților și se referă la

prezența porilor sau golurilor în structura materialului. Acești pori pot avea diferite dimensiuni și
forme, ceea ce le conferă o suprafață internă mare. Porozitatea este esențială în procesul de
adsorbtie, deoarece oferă un spațiu extins pentru interacțiunea cu moleculele de poluanți sau
substanțele țintă, ceea ce crește capacitatea de adsorbție a materialului.

Există două tipuri principale de porozitate în adsorbanți:

• Porozitate macroporoasă: Aceasta se referă la pori mai mari, cu diametre mai mari de 50
nanometri. Aceste pori pot permite transportul rapid al moleculelor și oferă o cale pentru
poluanți să pătrundă adânc în interiorul adsorbanților.

• Porozitate mezoporoasă și microporoasă: Aceasta implică prezența porilor cu dimensiuni

mai mici, în intervalul de la 2 nanometri până la 50 nanometri (mezopori) și mai mici de 2
nanometri (micropori). Acești pori sunt deosebit de importanți pentru adsorbtie, deoarece au
o suprafață internă mare și pot interacționa cu moleculele de poluanți sau substanțe țintă prin
atracții intermoleculare, cum ar fi forțele de van der Waals sau legături de hidrogen.

Porozitatea influențează capacitatea adsorbanților de a reține moleculele și de a păstra

substanțele țintă în interiorul lor. Mai mult, dimensiunile porilor pot influența și dimensiunea
moleculelor de poluanți pe care adsorbanții le pot captura. De exemplu, adsorbanții cu pori mici pot
fi mai eficienți în adsorbția moleculelor mici, în timp ce adsorbanții cu pori mai mari pot fi mai
potriviți pentru molecule mai mari (M M Dubinin, 1982).

37
 Capacitatea de adsorbtie a adsorbantilor se referă la cantitatea maximă de poluanți sau
substanțe țintă pe care un adsorbant le poate captura și reține la o anumită temperatură și presiune.
Aceasta este o caracteristică critică a unui adsorbant și joacă un rol esențial în determinarea
eficienței procesului de adsorbtie.
Capacitatea de adsorbtie trebuie evaluata pentru a asigura ca adsorbantul este adecvat pentru a
indeplini cerintele specifice ale aplicatiei si pentru a calcula cantitatile necesare de adsorbant pentru
a atinge nivelul dorit de purificare sau separare ( Sanna Hokkanen și colab.; 2016).

La alegerea adsorbantilor pentru o anumita aplicatie, sunt luate in considerare mai multi
criterii importante pentru a asigura o performanta optima a procesului de adsorbtie. Aceste criterii
includ:

◆ Selectivitate: Unul dintre cele mai importante criterii este capacitatea adsorbantului de a fi
selectiv in captarea poluantilor sau a substantelor tinta specifice din fluxul gazos sau lichid.
Selectivitatea poate varia in functie de compozitia chimica si structura poroasa a
adsorbantului.
◆ Capacitate de adsorbtie: Capacitatea de adsorbtie a adsorbantului indica cati poluanti sau
substante tinta poate retine in interiorul sau la o anumita temperatura si presiune. Un
adsorbant cu o capacitate mare de adsorbtie poate fi mai eficient in captarea si retinerea
poluantilor.
◆ Compatibilitatea cu aplicatia: Adsorbantul trebuie sa fie compatibil cu conditiile specifice
ale aplicatiei, inclusiv temperatura, presiunea, umiditatea si compozitia chimica a gazelor
sau lichidelor tratate.
◆ Suprafata interna si porozitatea: Suprafata interna mare si structura poroasa a adsorbantului
asigura o mai mare cantitate de locuri active pentru captarea poluantilor, ceea ce poate
imbunatati capacitatea de adsorbtie.
◆ Reutilizabilitate: Daca este necesar, se poate lua in considerare capacitatea de regenerare si
reutilizare a adsorbantului fara pierderea semnificativa a performantei sale.
◆ Costuri: Costul adsorbantului este, de asemenea, un factor important. Este important sa se
aleaga un adsorbant eficient din punct de vedere al costurilor si care se potriveste in bugetul
aplicatiei.
◆ Siguranta si mediu: Adsorbantii trebuie sa fie siguri din punct de vedere chimic si sa nu
prezinte riscuri pentru sanatate sau mediu. De asemenea, se poate lua in considerare
caracteristicile ecologice ale adsorbantului, inclusiv posibilitatea reciclarii sau eliminarii
responsabile.
◆ Disponibilitatea pe piata: Adsorbantii trebuie sa fie disponibili pe piata si sa poata fi
procurati cu usurinta in cantitatile necesare (Jong-Ho Park și Ralph T. Yang; 2005).

38
4.1.3.2. Tipuri de adsorbanti

Alumina activa (AA)

Este utilizata ca agent de uscare a aerului și gazelor. AA se obtine prin deshidratarea bauxitei
(Al2O3*3H2O) la temperatura controlata pana la umiditate de circa 6%. Oxidul de aluminiu prezinta
mai multe forme cristaline. AA utilizata ca adsorbant este forma cristalina γ-alumina. Suprafața
specifica este intre 150 și 500 m2/g, iar raza porilor cuprinsă intre 1.5 și 6.0 nm depinde de modul de
preparare. Porozitatea este cuprinsă intre 0.4 și 0.74 și corespunzător densitatea este intre 1800 și
800 kg/m3 (Mamaliga I. Și Petrescu S.; 2007).

Alumina este unul dintre cei mai populari adsorbanți datorită rezistenței sale mecanice și
termice ridicate stabilitate termică . Acest material este o formă hidratată de oxid de aluminiu
(Al2O3), iar în stare naturală stare naturală se numește bauxită . Dar, adsorbantul AA comercial este
în general fabricat prin următoarele etape:

a. Tri-hidroxidul de aluminiu (Al(OH)3) este descompus termic la o temperatură de aproximativ

400°C pentru a deshidrata parțial alumina.
b. Pulberea activată este lipită cu ajutorul apei pentru a forma dimensiunea și forma dorite, cum ar fi
sfere sau granule.
c. Particulele formate sunt tratate termic pentru a obține produsele finale (Planda M și colab.; 2001).

Compoziția chimică tipică și proprietățile fizice ale AA sunt prezentate în tabelele 4.1. și 4.2.,
respectiv (Kohl AL și colab; 1997):

Adsorbția moleculelor pe suprafața AA se realizează prin chimisorbție, fizisorbție și

condensare capilară. Chimisorbția are loc prin reacția dintre moleculele de apă cu sitele de la
suprafața oxidului de aluminiu (un singur strat). Apoi, fizisorbția este promovată de legătura de
hidrogen (forțele lui Van der Waals), formând straturi multiple în porii aluminei. În cele din urmă,
straturile multiple de apă cresc prin condensare capilară (Choi JG și cola,; 2001).

39
Silicagelul (SG)

Silicagelul (SG) este format în principal din dioxid de siliciu (SiO2) cu formula reprezentativă
de SiO2.nH2O și este fabricat sub formă de pulbere, granule și bile sferice în diferite dimensiuni. În
general, SG-urile obișnuite pot adsorbi umiditatea până la 40% (Wang DC și colab. ; 2005).

SG este forma partiala deshidratata a polimerului coloidal al acidului silicic. Continutul de apa
este circa 5%. Dintre metodele de obtinere a silicagelului, mai importante sunt hidroliza silicatilor
metalici alcalini cu acid și inlocuirea directa a sodiului din soluții de silicat de sodiu, prin schimb
ionic.

Acidul silicic eliberat polimerizeaza și condenseaza în soluții apoase formand lanturi și retele
de SiO4 care formeaza agregarea de forma aproximativ sferica, cu diametru de 20-200 Å. Prin
uscare particulele se aglomereaza formand o structura microporoasa în care mărimea porilor este
determinata în principal de mărimea microparticulelor initiale (Mamaliga I. Și Petrescu S.; 2007).

Concentrația scăzută de alumină din SG conferă acestui adsorbant o activitate catalitică

scăzută . Această caracteristică este de dorit în adsorbția de fluxurilor de hidrocarburi datorită
minimizării formării de cocs a hidrocarburilor cracate în timpul regenerare (Appleby WG și colab.
;1962).

Analiza chimică tipică a SG comerciale este prezentată în tabelul 4.3.

Tab. 4.3. Compoziția chimică tipică a SG din comerț Tab.4.4. Proprietatile silicagelului

Zeolitii

Sunt aluminosilicati porosi, cristalini.Structura lor este constituita dintr-o rețea tridimensionala
de tetraedre de SiO4 și AlO4 unite prin intermediul atomilor de oxigen. Ca urmare a unirii
tetraedrelor prin varfur, fiecare atom de oxigen aparține la doua unități vecine, deci raportul
O/(Al+Si) este egal cu 2.

În funcție de raportul Si/Al zeolitii silicoaluminosi pot fi clasificati astfel:

40
 • zeoiti cu raport Si/Al mic (1-1,5)A,X;
• zeoliti cu raport Si/Al intermediar (2-5), zeoliti naturali ( erionite, chabazit, mordenit),
zeoliti sintetici (Y,L, mordenit cu pori mari, omega);
• zeoliti cu raport Si/Al mare (10-100) (ZSM-5, -11, -12, -21, -3, feri- și borosilicatii etc.);
• site moleculare silicoase (silicalitii) (Mamaliga I. Și Petrescu S.; 2007).

Formula de structură a zeolitului se bazează pe celula unitară cristalografică:

MX/n[(AlO2)x(SiO2)y]wH2O (4.10.)

unde (M) este un cation alcalin sau alcalino-pământean, (n) este valența cationului, (w) este
numărul de molecule de apă pe celulă unitară, x și y sunt valorile numărul total de tetraedre pe
celulă unitară, iar raportul y/x are de obicei valori cuprinse între 1 și 5, deși, în cazul zeolitului de
silice, y/x poate fi între de la 10 la 100.

Zeoliții au fost bine studiați în ceea ce privește relațiile dintre structură, proprietăți și sinteză.
În prezent, se cunosc 180 de zeoliți sintetici. Unele dintre primele sinteze zeoliți sintetici mai vechi
includ zeoliții A, X, Y, L, ZSM-5 și omega (Meier, W. M.; Olson, D. H.,1987).

Structur zeolitului ar trebui privită ca fiind oarecum flexibilă, cu dimensiuni și formă a

cadrului și a porilor răspund la schimbările de temperatură și de temperatură a mediului de viață (L.
B. McCUSKER, și colab. 2001).

Zeoliții sintetici sunt utilizați comercial mai des decât zeoliții naturali datorită purității
produselor cristaline și a uniformității dimensiunilor particulelor. Sursele pentru primii zeoliți
sintetizați au fost reactivi chimici standard. O mare parte din studiul zeolitelor de bază a fost realizat
pe zeoliți naturali. Principalele avantaje ale zeoliților sintetici în comparație cu zeoliții naturali sunt
faptul că pot fi proiectați cu o gamă largă de varietate de proprietăți chimice și dimensiuni ale
porilor și că au o stabilitate termică mai mare.
Sinteza zeolitelor presupune cristalizarea hidrotermală a gelurilor de aluminosilicați (formate
prin amestecarea unei soluții de aluminat și silice în prezența hidroxizilor alcalini și/sau baze
organice), sau soluții în mediu bazic. Cristalizarea are loc într-un sistem hidrotermic închis, la
temperatură crescândă, presiune autogenă și presiune variabilă in timp (de la câteva ore la câteva
zile) (D. Georgiev, și colab ;2011).

Tipul de zeolit este influențat de următorii factori :

• Compoziția amestecului de reacție (raportul dintre silice și alumină; OH-; cationi

anorganici). Creșterea raportului Si/Al afectează puternic proprietățile fizice ale zeoliților.
OH- modifică timpul de nucleare prin influențarea transportului silicaților din faza solidă în
soluție. Cationii anorganici acționează ca agenți de dirijare a structurii și echilibrează sarcina
cadrului. Aceștia afectează puritatea cristalelor și randamentul produsului.

• Natura reactanților și pretratamentele acestora. Sinteza zeolitelor se realizează atât cu

precursori anorganici, cât și cu precursori organici. Precursorii anorganici au dat mai multe
rezultate suprafețe hidroxilate, în timp ce precursorii organici au încorporat cu ușurință
metalele în rețea.

41
 • Temperatura procesului. Rata de cristalizare este direct proporțională cu temperatura, în
timp ce rata de nucleare este invers proporțională cu temperatura).

• Timpul de reacție. Parametrul de cristalizare trebuie ajustat pentru a minimiza producția

celorlalte faze și, în același timp, să minimizeze timpul necesar pentru a obține rezultatul
dorit faza cristalină dorită.

• pH-ul amestecului de reacție. Procesul de zeolitizare se realizează în mediu alcalin (pH>10).

• Alți factori. Sinteza poate fi realizată în regim continuu sau semicontinuu , ceea ce sporește
capacitatea, făcându-l compatibil pentru aplicații industriale (Georgiev D., și colab ; 2009).

Principala problemă în cercetările privind zeolitul este disponibilitatea și costul materiei

prime. în special sursa de silice. Pe de altă parte, silicea comercială (făcută din nisip), care este
disponibilă sub formă de gel, sol, fum sau solid amorf se dovedește a fi variabilă în ceea ce privește
reactivitatea și selectivitate. Prepararea zeoliților sintetici din surse chimice de silice și alumină este
costisitor. Cu toate acestea, materiile prime mai ieftine, cum ar fi mineralele de argilă, zeoliții
naturali, cărbunele cenușă, cenușă de incinerare a deșeurilor municipale solide și zgură industrială,
sunt utilizate ca materii prime de bază pentru sinteza zeolitelor. Utilizarea materialelor reziduale în
sinteza zeolitelor contribuie la atenuarea problemelor de mediu, în general în domeniul purificării
apei, eliminarea metalelor grele sau a amoniului, și le transformă în produse atractive și utile ( H.
Ghobarkar, O. Scha.f, 1998).

Sitele moleculare (MS) pot fi clasificate ca adsorbanți aplicați pe scară largă, care sunt
utilizați în industriile petrochimice din ultimele trei decenii. Partea principală a MS conține pulberea
de zeolit, iar celelalte părți constau din liant și unii aditivi. MS are o suprafață mare cu dimensiuni
specifice uniforme ale porilor printre adsorbanții solizi. În plus, acesta poate separa moleculele, pe
baza porilor săi uniformi. În plus, MS este un material cristalin cu sarcini pozitive și negative, care
captează moleculele polare în pori. Datorită distribuției de sarcini, se produce o atracție
electrostatică pentru moleculele polare, cum ar fi apa este disponibilă în structura sa (Maddox RN.;
1998).

În plus, MS are unele proprietăți mai bune în comparație cu AA și SG, cum ar fi porii uniformi
dimensiunea uniformă a porilor, capacitatea mare de adsorbție și afinitatea mare pentru
componentele nesaturate și polare. Zeoliții sunt stabili în intervalul de pH 5-12. Până în prezent, mai
mult de 150 de tipuri diferite de zeolit dar numai două tipuri sintetice sunt utilizate în aplicațiile
convenționale, inclusiv zeolitul A și Faujasitul (sau Zeolitul X) (Banerjee R și colab.; 2009).

Porii zeolitului A sunt restricționați de inele de oxigen cu 8 membri . Acest tip are o structură
cristalină cu goluri intracristaline în care are loc adsorbția. Grupul zeolitului A este format din 3 SM
convenționale, inclusiv 3Å , 4 Å și 5Å .

a) Primul este sintetizat prin înlocuirea o fracțiune mare din ionii de sodiu (aproximativ 75%) cu
potasiu, reducând porii săi la aproximativ 3 Å. Acest tip este utilizat pentru deshidratarea unor
fluxuri, cum ar fi gazele naturale, olefinele și alcooli cu grad ridicat de polaritate. Capacitatea de
adsorbție în echilibru a zeolitului 3 Å la o anumită cantitate de apă presiunea vaporilor de apă crește
prin creșterea K+/Na+ molar; dar se raportează un efect opus, prin închiderea presiunii vaporilor la
infinit (Lin R și colab.; 2015).

42
b) 4 Å este forma sodică a SM care are porii de 4 Å.Acest tip de SM este cel mai comun adsorbant
pentru deshidratarea aerului și a parafinei și de parafină. În comparație cu tipul 3A, 4A este mai
ieftin și are o capacitate de adsorbție mai mare.

c) 5A (cu deschideri de aproximativ 5 Å) se formează atunci când 75% din ionii de Na sunt
schimbați cu cei de Ca, și este utilizat pentru a elimina moleculele mari, cum ar fi H2S, CO2 și
mercaptanii ușori (Hayashi H și colab.; 2007).

Carbunele activ (CA)

Cărbunele activat este un adsorbant hidrofob cu o gamă largă de suprafețe specifice, structuri
de pori și volume de pori, dintre care peste 90 % sunt din carbon cu o structură cristalină grafitică.
Se produc sub formă de pulbere și de fibre de carbon activat din materii prime de origine vegetală,
prin carbonizare la temperaturi scăzute (carbon primar), măcinare, modelare și activare, și joacă un
rol major înpurificarea prin adsorbție a gazelor reziduale.

Cărbunele activ este un material carbonat poros cu aplicații în continuă expansiune în tratarea
și desalinizarea apei, tratarea apelor uzate și purificarea aerului datorită caracteristicilor sale unice
(Fig.4.8.) (Samsuri și colab 2014).

Fig.4.8. Aplicarea carbunelui activ ca adsorbant pentru mediu (Kosheleva si colab 2019;)

Cărbunele activ este un material adsorbant foarte divers, incluzând un grad ridicat de
porozitate și o suprafață mare (Gopinath și Kadirvelu 2018).

De asemenea, structurile de carbon conțin principalele grupe funcționale, cum ar fi carboxilul,

carbonilul, fenolul, lactona și chinona, care sunt responsabile de adsorbția contaminanților.
Oxigenul, hidrogenul, sulful și azotul sunt, de asemenea, prezente sub formă de grupuri funcționale
sau atomi chimici în structura de carbon activat. Proprietățile unice de adsorbție depind de grupurile
funcționale existente în carbonul activ, care provin în principal din procesele de activare, precursori
și purificare termică (Bhatnagar și colab.; 2013).

Avantajele cărbunelui activ pentru zeoliți sau adsorbanți pe bază de polimeri sunt calitatea
ridicată în tratarea apelor uzate, proiectarea simplă a procesului, exploatarea ușoară a procesului,
rezistența la medii corozive (acide și alcaline) și toxice, potențialul ridicat de adsorbție în
purificarea gazelor și lichidelor și utilizarea lor ca catalizatori de susținere (Belala și colab. 2011).
Teoretic, toate materialele organice bogate în carbon sunt cunoscute în mod obișnuit ca
materiale carbonizate, care pot fi utilizate pentru a produce carbon activ. Carbonul activat poate fi
produs din deșeuri agricole, animale și subproduse industriale (Huang și Zhao 2016).

43
 Producția de cărbune activ din întreaga lume este estimată la aproximativ 100 000 de tone
anual . Cele mai comune surse de carbon activ la scară comercială sunt lemnul, cărbunele de
antracit și de bitum, lignitul, cojile de turbă și nuca de cocos. De asemenea, se folosesc surse
alternative, cum ar fi cojile de măsline și de migdale. Conținutul de carbon al acestor materiale
variază între 40 și 90 % (în greutate), cu o densitate de 0,4-1,45 g/m3 (Mishra și colab.; 2010).

În prezent, s-au depus multe eforturi pentru a exploata deșeurile ca materii prime în producția
de carbon activ . De asemenea, carbonul activ poate fi produs din reziduuri agricole, cum ar fi
porumbul de măsline, biomasa, rulourile de orez, tulpinile de porumb, bagasa, sâmburii de fructe
(sâmburi de cireșe și caise, semințe de struguri), coji dure (coajă de fistic, migdale și pecan), pulpă
de fructe, oase și boabe de cafea. Materia primă utilizată pentru prepararea cărbunelui activ trebuie
să fie abundentă, ieftină și sigură. Conținutul de minerale al acestui material și biodegradabilitatea
sa în timpul depozitării inițiale ar trebui să fie minime ( Zhu și colab.; 2010).

În plus, pentru producția de cărbune activ, ar trebui să se ia în considerare prezența

materialelor carbonice, transportul materiilor prime, precum și disponibilitatea și schimbările
sezoniere în ceea ce privește calitatea și disponibilitatea materiilor prime. De asemenea, pentru a
obține rezultate bune, este foarte necesară o adsorbție ridicată a carbonului și a oxigenului în
adsorbanți. Alte caracteristici includ o rezistență ridicată la abraziune, o rezistență termică ridicată și
diametre mici ale porilor, ceea ce duce la o suprafață de expunere mai mare și, prin urmare, la o
creștere a capacității de adsorbție. De asemenea, proprietățile cărbunelui activ preparat depind în
principal de tipul de agent de activare (Sawant și colab. 2017).

O listă de verificare a informațiilor necesare include denumirea adsorbantului, tipul de

activare, timpul de activare, temperatura de activare (T), rata de impregnare (IR), suprafața
Brunauer, Emmett și Teller (SBET), volumul total al porilor (Vt), rata de adsorbție și capacitatea
maximă de adsorbție (Qmax). Denumirea adsorbantului și a precursorului utilizat a fost preparată și
completată. Compararea performanțelor și proprietăților cărbunelui activat cu diferite substanțe
chimice a arătat că, printre diferiții factori de activare utilizați în procesul de eliminare a
moleculelor mari, cum ar fi colorantul, hidroxizii metalici au produs cărbune activ cu o suprafață
mai mare decât alți agenți de activare, astfel încât capacitatea de adsorbție a adsorbantului este mai
mare cu hidroxizi metalici (Ahmed și Theydan 2014).

În activarea chimică, acidul fosforic și clorura de zinc sunt utilizate pentru a activa
materialele lignocelulozice care nu au fost carbonizate anterior, în timp ce compușii metalici, cum
ar fi hidroxidul de potasiu, sunt utilizați pentru a activa precursorii cărbunelui și ai cărbunelui.
Acidul fosforic, în comparație cu clorura de zinc, are mai puține restricții în ceea ce privește
contaminarea mediului și toxicologică și necesită o temperatură de activare mai mică decât
hidroxidul de potasiu (Nowicki și colab. 2013).

Domeniile obișnuite ale temperaturilor de activare în procesul de producere a carbonului activ

cu acid fosforic, clorură de zinc, carbonat de potasiu, hidroxid de sodiu și hidroxid de potasiu au
fost 450-600 °C, 400-900 °C, 700-1000 °C, 550-850 °C și, respectiv, 450-850 °C. În activarea
chimică cu alcalin, în general, activarea cu hidroxid de potasiu prezintă rezultate mai bune decât
hidroxidul de sodiu în ceea ce privește suprafața și performanța în diferite aplicații. Cu toate
acestea, hidroxidul de sodiu este mai ieftin și mai ecologic și face mai puțin rău decât hidroxidul de
potasiu și este clar că are mai multe aplicații industriale datorită superiorității sale față de hidroxidul
de potasiu (Yahya și colab. 2015).

44
 Cărbunele activat poate fi preparat prin activarea directă a precursorului brut uscat sau printr-
un proces în două etape, care include carbonizarea inițială și apoi activarea. În procesul în două
etape, materiile prime organice uscate, cum ar fi coaja de nucă, lemnul, oasele și cărbunele, trebuie
carbonizate inițial la temperaturi ridicate. În procesul de carbonizare, materialul ar trebui expus la o
temperatură de punct roșu (mai mică de 700 °C) în aparatul de distilare pentru a evapora și a
elimina hidrocarburile din el în absența oxigenului.

În general, procesul de carbonizare este, așadar, un proces pirolitic, iar produsul său este
cunoscut sub numele de material carbonizat, char sau biochar. După activarea cărbunelui activat, se
utilizează diferite metode de activare pentru a dezvolta în continuare porozitatea și a crea structuri
care duc la formarea de cavități solide fine în cărbunele activ. Porii creați pe suprafața cărbunelui
activ ar putea fi clasificați ca macropori > 25 nm, 1 nm < mezopori < 25 nm, micropori < 1 nm
(Huang și colab. 2014).

Producerea de carbon activat prin activare fizică

Activarea fizică utilizată în comerț este un proces în două etape care implică procesul de
carbonizare (piroliză) într-o atmosferă neutră și apoi activarea în gaze oxidante atmosferice, cum ar
fi aburul, dioxidul de carbon, dioxidul de carbon și azotul sau amestecuri de aer, cu temperaturi din
ce în ce mai ridicate în intervalul 800-1100 °C (Bouchelta și colab. 2008).
Această metodă are capacitatea de a produce carbon activ cu structură poroasă și putere fizică
bună, fiind o metodă ieftină de preparare a carbonului activ și este considerată o abordare ecologică,
deoarece nu conține substanțe chimice. Cu toate acestea, în procesul de activare fizică a carbonului
activ, timpul lung de activare și capacitatea scăzută de adsorbție a carbonului activ preparat, precum
și consumul ridicat de energie sunt principalele dezavantaje (Yahya și colab. 2015).

Producerea de carbon activ prin activare chimică

Activarea chimică, cunoscută sub numele de oxidare umedă, este utilizată de obicei pentru
materiile prime care conțin celuloză, cum ar fi lemnul, rumegușul sau sâmburii de fructe. Aceste
materiale sunt, de asemenea, numite resurse de biomasă. În activarea chimică pentru prepararea
carbonului activ, precursorii organici sunt activați în prezența unor substanțe chimice la temperaturi
ridicate (Yahya și colab. 2015).

Pentru activarea chimică, materia primă, în prima etapă, este saturată cu substanțe chimice
oxidante și puternic deshidratate. După impregnare, suspensia se usucă, iar amestecul rămas este
încălzit pentru un anumit timp. În funcție de materialul de activare și de proprietățile produsului
final, activarea poate avea loc la temperaturi cuprinse între 400 și 900 °C, la care celuloza este
degradată. În cele din urmă, carbonul activ se obține prin spălarea repetată a amestecului rezultat.
Un alt scop al spălării finale este recuperarea substanțelor active (Samsuri și colab. 2014).

Agenții de activare chimică sunt agenți de deshidratare care influențează descompunerea

pirolitică și, prin inhibarea formării bitumului, măresc conținutul de carbon activ și, odată cu
modificările ulterioare ale degradării termice a precursorilor, duc la dezvoltarea structurii poroase a
materialelor de carbon. Acești agenți de activare cu pătrundere profundă în structura carbonului
conduc la dezvoltarea de pori mici în carbonul activat, crescând astfel suprafața acestuia. Spre
deosebire de activarea fizică termică, fenomenele de carbonizare și de activare au loc simultan în
activarea chimică, astfel încât, spre deosebire de activarea fizică, unde procesele de carbonizare și
de activare se realizează de obicei în două cuptoare diferite, activarea chimică poate fi realizată într-
un singur cuptor (Gratuito și colab. 2008).

45
 Fig.4.9. Sinteza cărbunilor activi (Bedia, J. și colab; 2018)

Pori- suprafața specifica

Adsorbantul trebuie să fie predominant microporos.Capacitatea optimă de stocare va apărea

atunci când această fracție din volumul de stocare care este microporoasă este maximizată, fără
niciun volum gol sau macroporos. Cu toate acestea, această contribuție trebuie să provină din pori
cu dimensiuni mai mari de cel puțin 7,6 Å (adică mai mare decât grosimea a doua molecule de
metan), pentru a maximiza capacitatea de livrare la presiunea ambiantă. Pe lângă faptul că are o
suprafață mare, este de dorit o mezoporozitate scăzută. Prezența unei mezoporozități scăzute sub
forma unor pori de alimentare cu dimensiuni mai mici de 50 Å este necesară într-o anumită măsură
pentru a asigura un acces ușor pentru moleculele de adsorbit către/de la micropori ( K. Kaneko;
1996).

Natura poroasă a adsorbanților cromatografici oferă proprietăți care sunt exploatate în

practica cromatografică, cum ar fi pasaje pentru transportul materialelor, o suprafață mai mare
pentru adsorbție și goluri care servesc drept site moleculare pentru a diferenția particulele pe baza
dimensiunilor relative. Structura spațiului poros are o importanță principală în determinarea
proprietăților funcționale.
Majoritatea mediilor poroase naturale și sintetice conțin pori cu geometrie neregulată și
dimensiuni eterogene. Pentru a descrie structura complicată a porilor, sunt relevanți o serie de
parametri structurali, printre care distribuția dimensională a porilor (PSD) reprezintă densitatea de
distribuție a porilor într-un anumit interval de dimensiuni și servește drept descriptor statistic al
diverselor caracteristici dimensionale (Yan Yao, Abraham M. Lenhoff; 2004).

În funcție de dimensiunea porilor, se clasifică trei categorii principale, după cum urmează :
- Macropori (> 500 Å) pentru a îmbunătăți difuzia moleculelor în pori.
- Mesopor (20- 500 Å) care este umplut cu molecule de dimensiuni medii.
- Microporul (< 20 Å) pentru a găzdui moleculele mici, cum ar fi apa (Sing KSW. ; 1989).

46
Fig.4.10. Distributia porilor pentru : (a) silicagel, (Vp=0,82 cm3/g); (b) alumina poroasa , (Vp=0,37
cm3/g); (c) cărbune activ, (Vp= 0,25 cm3/g); (d) site molare Davison 5A, (Vp=0,28 cm3/g)

Mărimea microporilolr initiali și în consecinta mărimea microporilor în produsul uscat este

influențată de pH și de prezenta altor cationi în soluție, în timpul precipitarii. Printr-un control atent
al conditiilor de sinteza este posibil controlul marimii porilor. Distributia porilor este ilustrata în
fig.4.10. (Mamaliga I. Și Petrescu S.; 2007).

Determinarea unor proprietăți ale materialelor poroase

a) Porozitatea
Se poate determina prin mai multe metode. Dacă se cunoaște densitatea solidului, ρs, (kg/m3),
porozitatea totala, Ԑt(-) sau volumul specific al porilor, Vp, (m3/kg), se calculează în funcție de ρs, și
densitatea particulelor ρp (kg/m3), cu relațiile:

ρp
ρ
Ԑt=1- s (4.11.)
Vp=1/ρp-1/ρs (4.12.)

Densitatea particulei, ρp, se poate determina utilizand un porozimetru cu mercur, întrucât

mercurul nu pătrunde în porii probei.Prin compararea greutatii picnometrului umplut cu mercur,
Wm, cu cea a picnometrului cu proba de analizat, Ws, umplut cu mercur după degazarea probei, Wp,
densitatea particulei, ρp, se calculează cu:

Ws
Wm− W p+W s
ρp=Masa particulei/volumul particulei=
ρ Hg (4.13.)

unde ρHg este dxensitatea nercurlui la temperatura de masurare (V.C. MENON , S. KOMARNENI ;
1998).

b) Distributia porilor

Cele mai utilizate metode de determinare a distributiei masurilor porilor sunt porozimetria cu
mercur și adsorbtia azotului.

47
 Porozimetria cu mercur este folosită pentru determinarea distributiei porilor după dimensiuni,
în cazul mezo- și microporilor.La aplicarea presiunei P, mercurul penetreaza în porii a caror raza
este mai mare decât raza r data de următoarea relație:
2σ cosθ
r=- P (4.14.)
unde σ reprezintă tensiunea specificala a mecurului (A.L. Chaffee și cola.;1994)

Metoda adsorbtiei azotului

Se face la temperatura azotului lichid (-195,8oC), are loc atât adsorbtia pe suprafața cât și
condensarea capilara în pori (fig.4.11.).

Fig.4.11. Schema de principiu la determinarea marimii porilor (Mamaliga I. Și Petrescu S.; 2007)

Au fost propuse mai multe relații intre t și presiune. Relația de baza este cea data de Halsey:

t( c=4,3[5ln(ps/p)]1/3 (4.15.)
în care ps este presiunea saturatiei

Pentru condensarea capilara raza rk (raza Kelvin) se determina cu relația (V.C. MENON , S.
KOMARNENI ; 1998):

rk( Å)= -9,53/ln(p/ps) (4.16.)

4.1.4. Procedee de adsorbtie

Cinetica de adsorbție descrie viteza cu care este adsorbit solutul și timpul de ședere al
adsorbanților pe interfața solid-lichid. Adsorbția joacă un rol important în determinarea interacțiunii
dintre adsorbat și adsorbantul și capacitatea optimă de adsorbție a adsorbantului.

Cinetica de adsorbție este un factor important care definește eficiența sorbției. Cinetica de
adsorbție descrie în esență rata la care solutul este adsorbit și timpul de rezidență al adsorbanților pe
interfața solid-lichid. Viteza de adsorbție depinde de numărul de particule care se adsorb pe
suprafața adsorbantului per secundă și de numărul de particule care se ciocnesc în unitatea de
suprafață pe secundă (Meera și Ganesan, 2015).

48
 Cinetica de adsorbtie poate fi, de asemenea, importanta pentru procesele industriale in care
compusii sunt aplicați pe materiale solide din soluție. Producatorii de textile necesita o eficiența
ridicată și o rata a dsorbtiei a colorantilor pe fibre( Varadarajan și Venkatachalam; 2016). În
fabricarea hartiei, colorantii și diferiți alți aditivi trebuie retinuti în mod aproape cantitativ pe
suprafața fibrelor celulozice. În sistemele agricole este nevoie, în multe cazuri, de a reține nutrientii
sau pesticidele în mod eficient în sold după aplicarea lor ca soluții. Chiar în cazul iepurarii
conventionale a apei uzate, ratele de adsorbtie a compusilor poluanti pe particule de namol sau alți
adsorbanti pot afecta calitatea apei epurate evacuate (Gupa și Sushas ;2009).

Cinetica de adsorbție descrie rata de de retenție sau de eliberare a unui sorbat din mediul apos
la interfața fază solidă. În adsorbție, analiza liniară sau neliniară a cineticii este aplicată. Indicele de
bonitate a ajustării se aplică pentru determina modelul care descrie cel mai bine procesul (Musah și
colab., 2018). Cinetica de adsorbție pe suprafața cărbunelui activat poate fi stabilită prin
următoarele modele:

i. Modelul de cinetică de pseudo-prim ordin (modelul Largergren). Modelul ia în considerare

rata de schimbare care se produce în absorbția adsorbatului la o anumită timp de reacție este
direct proporțională cu diferența dintre concentrația și viteza cu care adsorbitul este eliminat
în timp. Modelul cunoscut și sub numele de modelul Largergren este reprezentat prin ecuația
de mai jos (Edet și Ifelebuegu, 2020):
dqt
dt =kt(qe-qt) (4.17.)
unde:
qe este capacitatea de adsorbție a adsorbantului la echilibru (mg.g-1).
qt este capacitatea de adsorbție a adsorbantului la timpul t (mg.g-1).
K1 este constanta de viteză pentru pseudo ordinul întâi. adsorbție (min-1).
După integrarea ecuației 1 și a limitei se aplică condițiile de frontieră,t = 0 până la t = t și qt=
0 până la qt= qe, rezultatul integrat forma integrată a ecuației devine:
k1
log(qe-qt)=log(qe)- 2.303 t (4.18.)
ii. Modelul de cinetică de pseudo-al doilea ordin . Conform lui Ademiluyi și Nze (2016), în
cazul în care ecuația ratei cinetice de adsorbție pentru al doilea ordin este exprimată astfel:
dqt
dt =k2(qe-qt)2 (4.19.)
Unde:
K2 este constanta de viteză a cinetici-secundei de ordinul al doilea (g.mg-1.min-1).
Forma integrată a ecuației pentru condițiile limită t = 0 până la t = t și qt = 0 până la qt=qe
devine:
1 1
qe− qt qe
= +kt (4.20.)
iii. Modelul Elovich. Acest model este utilizat pentru a descrie în continuare cinetică de ordinul
al doilea, în ipoteza în care că suprafața sorbentului este, din punct de vedere energetic
eterogenă din punct de vedere energetic. Modelul Elovich a fost de asemenea utilizat pentru
chimisorbțiile gazelor pe suprafețele eterogene ale adsorbantului (Edet și Ifelebuegu, 2020).
Ecuația lui Elovich este dată ca fiind:
dqt
dt =αe-βqt (4.21.)

49
 Unde:
α este rata inițială de adsorbție (mg.g-1.min-1)
β este constanta de desorbție (g.mg-1) în timpul unui experiment (Farouq și Yousef, 2015):

iv. Modelul de cinetică de difuzie intraparticulă : Acest model presupune că procesul de

adsorbție implică difuzia substanței adsorbate în interiorul porilor cărbunelui activat. Ecuația
corespunzătoare este:

k 3⋅ t 0.5
qt = (4.22.)

Unde:
qt este cantitatea adsorbită în timpul t,
k3 este constanta de viteză de difuzie intraparticulă,
t este timpul.

Aceste modele pot fi utilizate pentru a ajusta datele experimentale de adsorbție pe suprafața
cărbunelui activat și pentru a obține parametrii cinetici relevanți, cum ar fi constantele de viteză
(Edet si Ifelebuegu; 2020).

Curbele de străpungere sunt utilizate pentru a studia cinetica adsorbției într-un sistem de
adsorbție. Acestea reprezintă variația concentrației substanței adsorbate în fluxul de alimentare în
funcție de timp, pe măsură ce substanța adsorbantă devine saturată și capacitatea de adsorbție este
depășită (D.-L. Chen și colab; 2015).

Curba de străpungere poate fi obținută experimental sau poate fi simulată utilizând modele
matematice. Iată câteva informații despre curbele de străpungere și cum pot fi interpretate:

• Faza de adsorbție: La începutul curbei de străpungere, concentrația substanței adsorbate în

fluxul de alimentare este inițială și se apropie de zero pe măsură ce substanța adsorbantă
începe să adsorbă componenta din flux. În această fază, capacitatea de adsorbție a
adsorbantului este suficientă pentru a reține substanța adsorbită și concentrația în fluxul de
ieșire rămâne scăzută.

• Punctul de străpungere: Punctul de străpungere este momentul în care capacitatea de

adsorbție a adsorbantului este complet utilizată și concentrația substanței adsorbate în fluxul
de ieșire începe să crească. Acest punct indică epuizarea adsorbantului și necesitatea de
regenerare sau înlocuire.

• Timpul de străpungere: Timpul de străpungere este timpul necesar pentru ca concentrația

substanței adsorbate în fluxul de ieșire să atingă un anumit nivel sau prag specificat (de
obicei, o concentrație de referință). Acest timp poate fi utilizat pentru a evalua eficiența
adsorbantului și capacitatea acestuia de a reține substanța adsorbită.

• Forma curbei de străpungere: Forma curbei de străpungere poate oferi informații despre
cinetica adsorbției. Dacă curba este abruptă și punctul de străpungere apare rapid, acest
lucru poate indica o adsorbție rapidă și eficientă. Pe de altă parte, dacă curba este plată și
timpul de străpungere este lung, acest lucru poate indica o adsorbție mai lentă și o capacitate
de adsorbție mai mică (Bard, A. J., si Faulkner, L. R. ;1980).

50
 Pentru a proiecta un model de adsorbție valabil pentru emisiile de COV provenite din aplicații
industriale, este necesar mai întâi să se cunoască cu exactitate debitul fluxului de gaz de intrare și
compoziția acestuia.Apoi, trebuie efectuate experimente de adsorbție în laborator pentru a studia
echilibrul de adsorbție și cinetica de adsorbție.Timpii de trecere experimentală sunt obținuți din
experimentele cinetice. Din rezultatele acestor experimente statice și dinamice se poate dezvolta un
model matematic pentru a prezice timpul de rupere, cu scopul final de a mări sistemul de adsorbție.
Figura 4.12. descrie un flux complet al etapelor necesare pentru realizarea modelului la scară
completă pentru adsorbția COV. Curbele de pătrundere sunt obținute prin măsurarea concentrației
de adsorbat la ieșire în diferite momente ale proceselor de adsorbție dinamică.

Fig.4.12. Procesul de proiectare a sistemului de adsorbtie(Raquel Valenciano și colab.; 2015)

Figura 4.13. prezintă forma tipică a curbei de pătrundere pentru adsorbția unui singur
component COV în fluxul de gaz.Inițial, adsorbitul este complet adsorbit și, prin urmare,
concentrația sa la ieșire este zero. Dar, pe măsură ce experimentul avansează și volumul total de gaz
tratat crește, o parte din adsorbant se saturează și patul nu mai poate reține tot adsorbitul și, în
consecință, concentrația de ieșire a adsorbatului crește.În cele din urmă, adsorbantul își atinge încet
capacitatea maximă de adsorbție și adsorbitul nu mai poate fi reținut, astfel încât concentrația de
ieșire a adsorbatului este egală cu concentrația de intrare a adsorbatului.

51
 Fig.4.13.Curba de strapungere pentru o singura componenta în flux gazos. CO: Concentractia
de intrare a adsorbantului, Cb priza concentractia adsorbantului la timpul de strapungere tb., MTZ
zona de transfer de masa (Gupta, K.N.;2012)

Este necesar să subliniem faptul că fiecare model de adsorbție pentru predicția curbelor de
străpungere se bazează pe un bilanț masic al adsorbatului.Acest bilanț masic este condiționat de
dinamica fluidelor sistemului, de mecanismul de transfer de masă al adsorbatului din faza gazoasă
către suprafața solidă, de energia de adsorbție, de echilibrul de adsorbție și de condițiile inițiale și la
limită (figura 4.14.).

Figura 4.14. Factori de condiționare în modelele de adsorbție pentru simularea curbelor de

străpungere.(Le Van și colab.; 1998)

Dinamica fluidelor depinde în mare măsură de dimensiunile patului solid și de debitul de gaz
de intrare. În majoritatea experimentelor dinamice, se folosesc pe scară largă paturi fixe și, deoarece
lungimea lor este mult peste diametru, iar debitul de gaz rămâne constant, dispersia axială este
ignorată și se presupune că există o aproximație a fluxului în dop.În aceste condiții, bilanțul masic
al adsorbanților într-un strat de pat rămâne astfel :

◆ În prima etapă, adsorbitul este transferat de la fluxul de gaz în vrac la suprafața externă a
materialului adsorbant (etapa de transfer de masă).
◆ În a doua etapă, adsorbitul difuzează din zona relativ mică a suprafeței externe în
macroporii, porii de tranziție și microporii din fiecare adsorbant (etapa de difuzie).Cea mai
mare parte a adsorbției are loc în microporii, unde se află majoritatea suprafeței disponibile.
◆ În cea de-a treia etapă, molecula de COV se adsorbează pe suprafața din pori (etapa de
adsorbție), care este guvernată de cinetica de adsorbție (Markham, E.C., Benton, A.F. ;1931)

Un ciclu de adsorbtie este compus din urmatoarele etape: adsorbtia propriu-zisa, desorbtia,
regenerarea adsorbantului și răcirea adsorbantului. În timpul adsorbtiei gazul strabate stratul de
adsorbant în sens ascendent sau descendent. Aceasta faza se încheie fie atunci când în efluent apar
urme de solut, fie atunci când în efluent concentratia atinge o valoare impusa. (Arman Peyravi și
colab. ; 2022)

52
 La momentul t1 (fig.4.15.) se considera ca adsorbtia are loc numai într-o zona a stratului de
adsorbant, numita zona de adsorbtie și având lungimea Za. În raport cu sensul de curgere a fazei
fluide, porțiunea anterioara zonei de adsorbtie este saturata cu component adsorbit, în timp ce restul
stratului conține adsorbant pur. Lungimea zonei de adsorbtie este influențată de factori atât la sistem
cât și la conditiile de operare și se considera ca după o anumita perioada de stabilizare aceasta
atinge o dimensiune constanta i se deplaseaza în lungul stratului cu viteza constanta.(Katsunori
Kosuge și colab.; 2007)

Fig.4.15. Adsorbtia dinamica (F.J. Trogus; 1997)

Curbele de pătrundere pentru amestecurile multicomponente sunt mult mai complexe decât
cele pentru compușii puri, iar complexitatea lor constă în capacitățile diferite de adsorbție ale
fiecărui component pe pat. Luând ca referință un amestec de gaze cu doi componenți, întotdeauna
unul dintre componenți este adsorbit pe solid mai slab decât celălalt component, călătorind rapid pe
pat. O reprezentare tipică a curbelor de străpungere a unui amestec binar de gaze cuprinde patru
zone, așa cum este reprezentată în figura 4.16. În funcție de modul în care se modifică concentrația
fiecărui adsorbat la ieșirea din fluxul de gaz, se observă patru zone diferite:

Zona I: Concentrația compusului cu capacitate de adsorbție mai mică crește până când atinge o
valoare maximă.
Zona II: Concentrația compusului cu capacitate de adsorbție mai mică rămâne constantă.
Zona III: Concentrația compusului cu capacitate de adsorbție mai mare crește până la o valoare
maximă, în timp ce concentrația compusului cel mai slab adsorbit scade. Acesta este așa-numitul
efect de "rostogolire".
Zona IV: Concentrațiile ambilor compuși rămân constante și egale cu concentrațiile lor de intrare
(C01 și C02).Unele modele de predicție a pătrunderii combină modelele cinetice de adsorbție propuse
pentru substanțe pure cu anumite modele de echilibru pentru amestecuri multicomponente descrise
anterior.

53
 Fig.4.16. Forma curbelor de pătrundere pentru amestecuri binare (C01și C02: concentrațiile de
intrare ale adsorbanților 1 și 2, respectiv; C1MAX: concentrația maximă de ieșire a adsorbatului 1
datorată efectului de "rostogolire")(Raquel Valenciano și colab.; 2015)

4.1.5. Regenerarea adsorbantului

Regenerarea adsorbantului reprezintă procesul prin care materialul adsorbant, cum ar fi
cărbunele activ, este curățat de poluanții sau substanțele țintă pe care i-a capturat în timpul
procesului de adsorbtie. Regenerarea este importantă deoarece permite reutilizarea adsorbantului,
ceea ce duce la o utilizare mai eficientă și mai economică a acestuia în procesele de purificare sau
separare.

Regenerarea termică- Aceasta este cea mai frecventă metodă de regenerare a cărbunelui activ.
Cărbunele activ saturat cu poluanți este încălzit la o temperatură ridicată, de obicei între 800°C și
1000°C, într-un mediu cu aer sau abur. În acest proces, poluanții capturați sunt desorbiți și
transformați în gaze sau vapori, iar cărbunele activ revine la starea sa inițială de adsorbant proaspăt.
Gazele sau vapori rezultați pot fi tratați ulterior pentru a elimina poluanții. (Maisa El Gamal și
colab.; 2018)

4.1.6. Bilantul de materiale

În figura este reprezentat bilantul de materiale la adsorbtia statica cu o singura treapta de

contactare:
MM,2,X1

Mm,1,Y1 Mm,1,Y2

Mm,2,X2
Fig.4.17. Adsorbtia cu o singura treapta de contactare

54
 Dacă se notează cu Mm,1 debitul de fazei fluide și cu Mm,2 debitul de adsorbtie, iar cu Y1 și Y2
concentratiile în rapoarte molare a componentului adsorbit din faza fluida și cu X1 și X2
concentratiile în rapoarte molare a componentului adsorbit în faza solida, bilantul de materiale se
poate scrie:

Mm,1(Y1-Y2)=Mm,2(X2-X1) (4.23.)

Bilantul de materiale poate fi expirmat și ca raport al fazelor intrate în proces, permitand

calculul cantitatii de adsorbant.

M m,2 Y1− Y 2
M m,1 = X 2− X 1 (4.24.)

În diagrama de coordonate X,Y, aceasta relație reprezinta linia de operare AB cu panta K:

M m,2
M m,1 =-K (4.25.)

4.2. Proiectarea tehnologiei

4.2.1. Alegerea tipului de utilaj. Descrierea construcției. Alegerea materialelor și

elementele de coroziune.
Sistemele de adsorbție după modelul de contactare a celor doua faze se clasifica în :
• Sisteme de adsorbție în strat fix;
• Sisteme de adsorbție cu strat mobil și cu strat fluid;
• Sisteme de adsorbție cu rotativa.

Pentru că utilajele de adsorbție să realizeze o eficacitate ridicată a epurării fluxului gazos este
necesar că:
• să ofere o suprafața de contact mare;
• să asigure contactarea fazelor în contracurent pentru o separare cât mai avansata;
• căderea de presiune prin strat să fie mica;
• să asigure evacuarea căldurii atunci când adsorbția este însoțită de efecte termice ridicate;
• să realizeze un grad mare de separare;
• să prezinte siguranța mare în funcționare, un cost redusal investiției, întreținerii și exploatării
utilajului.

Epurarea fluxului gazos încărcat cu tricloroetilena, însoțită de recuperarea solventului, se face

într-o instalație de adsorbție în strat fix. Gazul rezidual vă trece prin umplutura poroasa, aflata într-
un recipient al sistemului de adsorbție. Pentru o operare continua se vor utiliza doua adsorbere
conectate în paralel, astfel încât atunci când unul dintre ele se afla în timpul procesului de adsorbție,
celălalt vă fi în desorbție.

55
 Caracteristicile umpluturii

Pentru coloanele de adsorbție se utilizează că umplutura materiale poroase cu capacitate de a

reține poluanții la suprafața.

Pentru îndepărtarea tricloroetilenei dintr-un flux gazos se utilizează coloane de adsorbție cu

cărbune activ.

Pentru alegerea unei umpluturi este necesar că aceasta să aibă:

• suprafața specifica mare;
• volumul liber cât mai mare;
• rezistenta chimica;
• costuri reduse;
• disponibilitate pe piața.

Materialele de construcție

Materialul cel mai des utilizat în industria chimica este table din otel laminat. În funcție de
compoziția să chimic, tablele de otel pot fi: otel carbon, otel slab aliat și otel aliat.

Tabla de otel carbon și otel slab aliat se utilizează frecvent în construcția utilajelor cu condiția
că aceasta să nu conțînă fluide toxice, inflamabile, explozive sau care dezvolta oroziune fisurata sub
sarcina.
Cea mai mare parte a otelurilor sul aliate cu Cr și Ni.

Tablele placate constituie soluția tehnica și economica convenabila pentru rezolvarea

problemelor legate de coroziune chimica. Se utilizează o combinație de otel și carbon sau slab aliat
și un placaj de otel anticoroziv înalt aliat. Grosimea placajului trebuie să fie aproximativ de 10% din
prosimea stratului de baza.

Fonta se utilizează pentru construcția recipientilor care lucrează la presiuni inferioare de

calcul de 0,3-0,6 MPa și a presiuni exterioare de calcul 0,6-1,2 MPa și diametre <3000-1000 mm.
Materialele metalice neferoase utilizate în construcția recipientilor, atât că material de baza cât
și că material de protecția sunt: Cu, Al, Ni, ți, Zr, Mb, etc. Cuprul și aliajele lui este folosit că
material de construcție pentru utilaje în cazul mediilor corozive și t<2500C. Aluminiul se utilizează
la temperaturi mici de 2000C pentru medii puternic corozive.

Materialele nemetalice pot fi organice și anorganice. Dintre cele anorganice fac parte: sticla,
greisa, porțelanul, etc. Acestea se recomanda la temeperaturi înalte.
Materialele nemetalice organice folosite în construcția recipientilor fac parte din categoria
compușilor macromoleculari. Acestea se pot folosi în construcția recipientilor și că protecția
anticoroziva.

Pentru utilajele din instalația de adsorbție prezentate și pentru conductelel de transport se

alege că material de construcție otel marca Z2CND17-13 (Tudose și colab.; 1990).

56
Elementele de coroziunea

Fenomenul de coroziune consta dintr-un schimb de ioni intre metal și mediul de lucru și orice
modificare a acestui schimb este foarte important.

Factori care influențează viteza procesului de coroziune:

• fierul trece în soluție sub forma de ioni, iar procesul coroziv respectiv este cunoscut sub
denumirea de coroziune de contact;
• oxigenul constituie cel mai comun factor care intensifica coroziunea, mai ales în medii cu
pH cuprins intre 6 și 8;
• viteza fluidelor vehiculate că și gradul în care ele transporta suspensii abrazive;
• coroziunea sub tensiune o solicitare mecanica acționează simultan cu una chimica sau
electrochimica;
• defecte de proiectarea;
• umiditatea;
• impuritățile;
• temperatura, etc.

Combaterea coroziunii în industria chimica se urmărește să se creeze o uniformitate a

suprafeței care se apară, să se realizeze o ploarizare a cuplurilor de coroziune posibile să apară, să
se ascundă metalul, printr-un strat de oxizi sau un metal oarecare având anumite caracteristici
fizico-chimice, să se diminueze agresivitatea unui anumit mediu, prin introducerea unor
inhibatorisau prin modificarea procesului tehnologic și să se diminueze efectele agresive ale uni
anumit mediu prin modificarea anumitor profile sau îmbinări (Tudose R.Z. și colab.; 1990).

4.2.2. Bilanțul de materiale pentru coloana de adsorbție

Operația de adsorbție presupune existența a doua faze: faza gazoasa și respectiv faza solida,
care sunt constituite din unul sau mai mulți componenți. În cazul de fata, faza gazoasa este
constituita sin doi componenți: tricloroetilena, care se adsorbe în faza solida și aerul- component
inert. Faza solida este constituita din materialul adsorbant- cărbunele activ.

Pentru coloana de adsorbție se poate scrie următoarea ecuație de bilanț de materiale:

NA=G(Yi-Yf) (4.26.)

în care: NA- debitul de tricloroetilena transferat în faza gazoasa în faza solida [kmol tricloroetilene];
G- debitul de flux gazos [kmoli/s];
Yi- concentratia de tricloroetilena la ieșirea din coloana de adsorbtie exprimata în raportul
molar [kmoli tricloroetilena/ kmoli aer];
Yf- concentratia tricloroetilenei la ieșirea din coloana de adsorbtie exprimata în aport molar
[kmoli tricloroetilena/kmoli aer].

Fractia molara y

kmoli tricloroetilena
yA[ kmoli tricloroetilena+kmoli aer ]

57
 Raport molar Y

kmoli tricloroetilena
YA[ kmoli aer ]

Relația de conversie din ppm în mg/m3 pentru tricloroetilena este:

M
V (T , K ) [mg/m3]
1ppm= m (4.27.)

Vm- volumul molar al gazelor ideale la temperatura T [m3];

Volumul molar al gazelor la o anumita temperatura se determina cu relația:

T p
⋅
T 0 p0
Vm(T,K)=22,4 (4.28.)

în care: T(K), p(mbar)- temperatura și respectiv, presiunea la care se afla gazul;

T0(K), p0(mbar)- temperatura și respectiv, presiunea standard.

289 0,876
⋅¿
Vm(T,K)=22,4 273 1 =20,76 mg/m3

Conform relatiei (4.27.):

129,914
1ppm= 20,76 =6,25 mg/m3

Astfel, concentratia initiala a vaporilor de tricloroetilena în fluxul gazos la intrarea în coloana

este de Ci=30 ppm= 187,72 mg/m3.
Concentratia tricloroetilenei, în mg/m3, la ieșirea din coloana de adsorbtie se determina ca
fiind 70%din concentratia maxima admisibila. Conform anexei nr. 2 din HG nr. 699/2003 privind
stabilirea unor măsuri de reducerea emisiilor de compusi organici volatili datorate utilizarii
solventilor organici în anumite activități și instalații, modificata și completata prin HG 1902/2004,
HG 371/2010, se prevede ca limita admisa pentru COV provenit din activitatea fabricarea maselor
plastice valoarea de 150 mg/m3.
Așadar, Cf este : Cf= 0,7⋅ CMA =0,7⋅ 150=105 mg/m3
Cf=105 mg/m3

În continuare, se vor afla rapoartele, repectiv fractiile molare ale tricloroetilenei la intrare și la
ieșirea din coloana de adsorbtie. Fractia molara se poate calcula cu ajutorul rapoartelor molare,
astafel:

YA
y A = 1+Y A (4.29.)

58
 Intrare în coloana:
−6
187,72⋅ 10
129,914
Yi =
0,876 kmoli tricloroetilena
−6
22,4 =36,95⋅ 10 [ kmoli aer ]
−6
36,95⋅ 10 kmoli tricloroetilena
−6 −6
yi= 1+36,95⋅ 10 =36,94⋅ 10 [ kmoli aer ]

Ieșirea din coloana

−6
105⋅ 10
129,914
0,876 kmoli n− hexan
−6
Yf= 22,4 = 20,6669⋅ 10 [ kmoli aer ]
−6
20,6669⋅ 10 kmoli n− hexan
−6 −6
yf= 1+20,6669⋅ 10 = 20,6665⋅ 10 [ kmoli aer ]

Eficiența purificarii fluxului gazos, Ԑ se determina prin relația:

Ci − Cf
⋅ 100 187,72− 105⋅ 100
Ԑ= C i = 187,72 =44,06% (4.30.)

Debitul de aer G, se determina pornind de la debitul volumic de amestec gazos ce intra în

coloana, cu relația:

M v⋅ (1− Yi )
G= 22,4 = G’(1-Yi) (4.31.)

Unde:G’- debitul volumic a amestecului gazos, m3/s

M v 5760
G’= 22,4 = 22,4 = 257,14 [kmoli amestec gazos/h]

G=G'⋅(1− Yi ) = 257,14⋅ (1− 36,95) = 257,13 [kmol aer/h]

Revenin la relația (4.26.). fluxul de n-hexan transferant în procesul de adsorbtie este:

257,13
NA=G⋅(Yi − Y f ) = 3600 (36,95⋅ 10 − 20,6669⋅ 10 )
−6 −6

−6
NA= 1,16⋅ 10 [kmoli tricloroetilena/s]
−6 −6
NA=1,16⋅ 10 ⋅ 129,914 = 15,1⋅ 10 [kg tricloroetilena/s]

59
 Debitul de tricloroetilena care intra în coloana de adsorbtie este:

Kmoli tricloroetilena
Gtricloroetilena =G’-G= 257,14-257,13=0,01 [ h ]

Se considera durata procesului de adsorbtie 3 luni- 2160 h (ts) și se calculează în continuare

cantitatea de tricloroetilena adsorbita într-un ciclu de adsorbtie și cantitatea de adsorbant necesara
pentru aceasta.
−6
Mtricloroetilena= N A⋅ t s = 15,1⋅ 10 ⋅ 2160⋅ 3600= 117,49 kg tricloroetilena

Cantitatea de adsorbtant necesara pentru 2160 ore de proces se calculează cu ajutorul

capacitatii de adsorbtie a carbunelui activ fata de tricloroetilena, determinata experimental
qtricloroetilena= 150 mg tricloroetilena/ g adsorbant la 15,850C :
mtricloroetilena 117,49⋅ 103
mCA= qtricloroetilena = 150 = 783,27 kgCA

Astfel s-a calculat masa de adsorbant CA necesara per ciclu de adsorbtie.

Având în vedere ca instalația are 2 coloane de adsorbtie, masa totala de adsorbant necesara, va
fi :
mtricloroetilena, CA= 783,27⋅ 2= 1566,55 kg

4.2.3. Dimensionarea coloanei de adsorbtie

4.2.3.1. Calculul diametrului coloanei

Diametrul coloanei de adsorbtie se determina cu ecuația debitului volumic aplicata oentru faza
gazoasa:
Π⋅ Di 2
⋅ vg
Mv = 4 (4.32.)

În care:
Di- diametrul interior al racordului [m];
Mv- debitul de amestec gazos care intra în coloana [m3/s];
vg- viteza specifica a gazului [m/s], valoarea se adopta. În literatura de specialitate,
domeniul uzual de valori pentru aceasta mărime este cuprinsă intre 0,1-0,6 m/s.
Pe baza relatiei densitatii se vor determina câteva valori pentru viteza specifica a gazului;
mCA 783,27
ρ
V = CA = 490 = 1,59 m3
CA
unde: mCA- masa de adsorbnat, kg;
ρCA- densitatea carbonului activ, are valoarea de 490 kg/m3.

Viteza fictiva a gazului se determina cu relația:

M v 1,6
v = s = 3,19 =0,500461 (4.33.)
g

60
 unde: vg- viteza superficiala a gazului, m/s;
Mv- debit volumic al amestecului gazos, m3/s;
V CA 1,59
S- suprafața de adsorbant; se calzuleaza astfel: s= H = 0,5 =3,19
H- înălțimea stratului de adsorbant,m.

Se vor da diferite valori pentru H, după cum urmează:

1,6 1,36
H1= 0,5 m → S1= 0,5 = 3,2 m2 → vg1= 2,72 = 0,5 m/s
1,6 1,36
H = 1m → S =
2 2
1 = 1,6 m → v = 1,36 = 1 m/s
2
g2
1,6 1,36
→
H3= 1,5 m S3= 1,5 = 1,06 m 2→
vg3= 0,906 = 1,5 m/s

Se adopta vg= 0,5 m/s.

√ √
4⋅ M v 4⋅ 1,6
Di= Π⋅ v g = Π⋅ 0,5 =2,018 m

Di=2,018 m
Grosimea peretelui coloanei se alege intre δ=5-10 mm; se adopta δ=5 mm
Conform STAS,diametrul exterior al coloanei este:
De=Di+2⋅ δ =2,018+2⋅ 5 = 2,024 m

De=2,024 m

4.2.3.2. Calculul inaltimii coloanei

Înălțimea stratului de adsorbant se calculează utilizand următoarea formula:

2
Π⋅ De 4⋅ V CA
⋅H
[m3] → H=
Π⋅ D 2e
Vadsorbant= 4 [m] (4.34.)

unde: De- diametrul exterior al coloanei de adsorbtie, m;

H- înălțimea stratului de adsorbant, m;
VCA- volumul de adsorban, m3.

4⋅ 1,59
2
H= Π⋅ 2,024 = 0,49954 m

Se adopta o rezerva de 20% pentru a putea fi desorbita întreaga cantitate de tricloroetilena.

Deci înălțimea stratului de adsorbant va fi:

61
 Hu=1,2⋅ 0,49954 =0,599448 m
Hu=0,599448 m
Înălțimea coloanei de adsorbtie se calculează astfel: la înălțimea stratului de adsorbant se
adauga o rezerva de 0,5 m la partea inferioara, respectiv 0,5 m la partea superioara a coloanei, plus
înălțimea capacelor. Aceasta din urma se notează he și se calculează astfel:

hc=100+D/4 (mm)
2,018
hc=100+ 4 =1,005 m
Hcol=Hu+0,5+2⋅ hc =0,599448+0,5+2⋅ 1,005=3,6063 m
Hcol=3,6063 m

4.2.3.3. Dimensionarea racordurilor coloanei de adsorbtie

În orice tehnologie din industria chimica se folosesc materiale solide, lichide și gazoase care
sunt în continua mișcare. Transportul gazelor și lichidelor este comod, deoarece acestea au
proprietatea de a curge. Pentru transportul solidelor se folosesc alte tehnici și anume: dizolvarea
solidului într-un lichid, mărunțire, antrenarea cu un gaz , sau cu un lichid. Transportul fluidelor se
face prin conducte și canale (fluidul nu umple secțiunea canalului).
Conducta este un ansamblu de elemente montate intre ele pe un traseu bine determinat. În
general, orice traseu de conducta este constituit din tubulatura , elemente de legătură (flanșe, piese
fasonate, fitinguri), dispozitive de reluare a distilațiilor termice, armaturi de închidere, reglare și
distribuire, precum și din elemente de rezemare sau sistinere. Conductele tehnologice sunt montate
pe trasee comune, la același nivel sau nivele diferite, ceea ce ușurează într-o anumită măsura
soluționarea tehnica a sprijinirii.

Majoritatea elementelor componente ale conductelor sunt definite prin diametrul nominal, Dn
și presiunea normala pn.
Diamentrul nominal, Dn (mm), este o presiune convențională care servește pentru indicarea
univoca a dimensiunii diferitelor elemente de conducta, reprezentând în cazul conductelor
aproximativ diamentrul interior al acestora Di. Diametrul exterior De este o dimensionare de
legătură, fiind mărime standardizata, în cazul elementelor de conducta.
Presiunea nominala pn este presiunea convențională, utilizata la clasificarea în calculul
elementelor de conducta, reprezentând valoarea presiunii maxime că poate solicita conducta la
temperatura standard 200C.
Dimensionarea coloanei, diametrul și lungimea, depinde de: debitul și proprietățile fluidului
transportat și distant de transport. Lungimea conductei nu se caluleaza ci se stabilește în funcție de
condițiile de amplasare a utilajelor intre care se realizează transportul.
Pentru conductele de lungime mica, inclusiv racordurileutilajelor, diametrul se calculează din
relația debitului masic, în funcție de viteza fluidului (Tudose și colab. 1990).
2
Π⋅ d
⋅v
Mv = 4 [m3/s] (4.35.)

în care: Mv- debitul volumic [m3/s];

v- viteza fluidului [m/s];
D- diametrul racordului [m];

62
 Valoarea diametrului obtinuta prin calcul se rotunjeste la valoarea nominala conform STAS
10321-88 și STAS 10358-80, vitezele de transfer de masa pentru gaze se va adopta intre 5 și 25 m/s.
Se alege viteza v=20 m/s.

1) Racordurile de intrare a amestecului format din tricloroetilena și aer

√
4⋅ M v
d1= Π⋅ v = √ 4⋅ 1,6
Π⋅ 20 = 319 mm (4.36.)

Debitul de amestec gazos la intrarea în coloana de adsorbtie este:

M v 5760
G= 22,4 = 22,4 = 257,14 m3/s

Pentru calculul diametrului exterior se va adopta aceeași grosime a peretelui ca și la calculul

diametrului coloanei.
de=d1+2⋅ δ =319+2⋅ 5 =320 mm

Conform STAS 8815/5-79, diametrul racordului de intrare a fluxului gazos

(tricloroetilena+aer) este:
dSTAS=350x5 mm (Tudose și colab.; 1990)
d1=350x5

2) Racordul de ieșire al aerului

d2= √ √
4⋅ M v
Π⋅ v
4⋅ 1,6
= Π⋅ 20 =319 mm

Debitul fluxului gazos la ieșirea din coloana este:

Mv=G(1+Yi)

Pentru calculul diametrului exterior se va adopta aceeași grosime ca și la calculul diametrului

coloanei:
de=d1+2⋅ δ =319+2⋅ 5 =329 mm
dSTAS= 350x5
d2=350x5

Lungimea racordurilor se stabileste având în vedere faptul, dacă utilajul este prevăzut cu
izolatie termica sau nu. La utilajele fără izolatie termica, lungimea racordurilor se admite intre 80-
100 mm. Se alege lracorduri=90 mm

4.2.4. Dimensionarea coloanei de desorbtie

Procesul de desorbtie reprezintă operația inversa a procesului de adsorbtie. Desorbtia are loc
ca urmare a creșterii temperaturii din interiorul coloanei de adsorbtie, prin incalzirea stratului de
adsorbant, care va elibera vaporii de tricloroetilena. Agentul termin de încălzire, este aburul
supraincalzit cu o temperatura initiala de 1500C și la presiune de 0,876 atm.

63
 Aburul este introdus pe la partea superioara a coloanei, antrenand vaporii de tricloro etilena din
stratul de cărbune activ, temperatura din interiorul coloanei crește. Aburul cedeaza căldura și astfel
are loc desorbtia poluantului. Agentul termic, împreuna cu vaporii de tricloroetilena, este evacuat pe
la partea inferioara a coloanei cu o temperatura de 1200C.

Coloana de desorbtie va avea aceeași dimensiune ca cele ale coloanei de adsorbtie:

◆ diametrul coloanei de desorbtie: D=2,024 m;
◆ înălțimea coloanei de desorbtie: H=3,6063 m.

4.2.4.1. Bilantul termic al coloanei de desorbtie

Ecuația generala de bilant termic este:
Qcedat=Qprimit+Qpierderi (4.37.)
Qcedat=mabur⋅ C p,abur⋅(Ti − Tf ) (4.38.)
Qprimit=mCA⋅ C p,CA⋅(T f − T0)+mtricloroetilena⋅ C p,tricloroetilena⋅(Tf − T 0) (4.39.)
unde:
Qcedat- flux de căldura cedat de agentul termic, kj;
Qprimit- fluxul de căldura primit de coloana de adsorbtie, kj;
mabur- masa de abur necesara pentru desorbtie, kg/s;
Cp,abur- căldura specifica a aburului, kj/kgK;
mCA- masa de adsorbant, kg;
Cp,CA- căldura specifica a cabonului activ, kj/kgK;
Mtricloroetilena- masa de tricloroetilena adsorbita, kg;
Cp,tricloroetilena- căldura specifica a tricloroetilenei, kj/kgK;
Ti- temperatura de intrare a aburului în coloana, Ti= K;
Tf- temperatura de ieșire a aburului din coloana, Tf= 289 K;
T0- temperatura la care are loc procesul de adsorbtie, K.

Se cunosc:
-masa de adsorbant, mtricloroetilena= 117,49 kg;
- masa de tricloroetilena adsorbita, mteicloroetilena= 783,27 kg;
- căldura specifica a carbonului activ, Cp,CA=1,5 kj/kgK;
- temperatura de intrare a aburului în coloana, Ti= 1300C= 403,15 K;
- temperatura de ieșire a aburului din coloana, Tf= 1000C= 373,15 K;
- temperatura la care are loc procesul de adsorbtie, T0= 15,850C= 289 K;

Căldura specifica a tricloroetilenei se citește din diagrama XI din Pavlov C.F. s.a., Procese și
aparate în inginerie chimica. Se determina temeperatura medie a tricloroetilenei la desorbtie:

T i +T f 15,85+100
Tm= 2 = 2 = 57,9250C

Cp,tricloroetilena (57,9250C)= 0,331075 kj/kg

64
 Căldura specifica a aburului se determina pentru temperatura medie, din tabelul XXVII, din
Pavlol C.F.s.a., Procese și aparatura în ingineria chimia:

T i +T f 130+100
Tm= 2 = 2 = 1150C

(35,5− 36,7)(100− 115) 35,4

0
Cp,abur (115 C)= 35,5- 100− 289 =35,4 kj/kmoliK= 18 =1,96 Kj

Din relația (4.39.) rezulta:

Qprimit= 117,49⋅ 1,5⋅ (373,15− 289)+783,27⋅ 0,331075⋅ (373,15− 289) =36652,04 kj

Fluxul termic pierdut poate fi exprimat ca un procent din efectul termic al procesului de
adsorbtie.
Qpierderi= 3-4%; se adopta Qpierderi= 3% din Qpierderi.
Qpierderi=0,03⋅ 36652,04 = 1099,5612 kj

Cu ajutorul relatiei (4.37.) se calculează căldura cedata de abur.

Qcedat= Qprimit+ Qperderi= 36652,04+ 1099,5612= 37751,6012 kj

Din relația (4.38.) se determina masa de abur necasara pentru un ciclu de desorbtie. Se
consodera timpul de desorbtie o oră.

Qcedat 37751,6012
C ⋅
Mabur= p, abur i
(T − T )
f = 1,96⋅ (403,15− 373,15) = 642,03 kg

Debitul masic de abur, va fi:

Mm,abur= 642,03 kg/h= 0,178 kg/s.

4.2.4.2. Dimensionarea racordurilor coloanei de desorbtie

1) Racordul de intrare al aburului
Se va calcula utilizand ecuația debitului volumic al aburului la intrare în coloana de desorbtie
se determina prin împărțirea debitului masic la densitatea aburului pentru temperatura de 1300C.
Densitatea aburului se citește din tabelul LVI, din Pavlov C.F.s.a., Procese și apartura în ingineria
chimica. Viteza aburului se va adopta intre 15-20 m/s. Se alege viteza vabur=16 m/s.

M m,abur 0,178
ρ abur (130 C)
= 1,494 =0,11 [m3/s]
0
Mv,abur=

d= √
4⋅ M v, abur
v abur⋅ Π √
4⋅ 0,11
= 16⋅ Π = 0,01319 m= 13,19 mm

65
 Pentru calculul diametrului exterior se va adopa aceeași grosime a peretelui ca și la calculul
diametrului coloanei.

de=d+2⋅ δ =319+2⋅ 5 =320 mm

Conform STAS 8815/5-79, diametrul racordului de intrare în coloana a aburului este:
dSTAS=350x5 mm (Tudose și colab.; 1990)
dstas=350x5 mm

2) Racordul de ieșire al aburului

Debitul volumic al aburului la intrare în coloana de desorbtie se determina prin împărțirea debitului
masic la densitatea aburului pentru temperatura de 1000C. Densitatea aburului se citește din tabelul
LVI din 527 din Pavlov C.F.s.a., Procese și aparate în ingineria chimica. Viteza aburului este
aceeași, atât la intrare cât și la ieșirea din coloana.

Vabur=16 m/s

M m,abur 0,178
ρ abur (100 C) 0,5979
0
Mv,abur= =0,297[m3/s]

d’= √
4⋅ M v, abur
v abur⋅ Π √
4⋅ 0,297
= 16⋅ Π = 0,0216 m= 21,6 mm
de’=d’+2⋅ δ =319+2⋅ 5 =329 mm
dSTAS= 350x5
d’=350x5 mm

Lungimea racordurilor se adopta din intervalul 80-100 mm. Se alege lracorduri= 90 mm

4.2.5. Dimensionarea ventilatorului

Ventilatoarele sunt mașini care transporta gazele prin ridicarea presiunii lor cu ajutorul unui
rotor cu palete. După forma rotorului și modul în care actioneaza asupra gazului se deosebesc:
ventilatoare auxiale sau cu elice, în care un rotor în forma de elice împinge gazul paralel cu axa
rotorului și ventilatoare centrifuge cu o contracție asemănătoare pompelor centrifuge.
Puterea necesara motorului de antrenare a ventilatorului se calculează cu relația:
P = β⋅ Pc [KW] (4.40.)
instalat

unde: Pc-puterea calculata [KW]

β- factor de instalare, se alege în funcție de Pc din tabelul 7.8.4. pag. 261 din Fenomene
de transfer și utilaje în industria chimica- indrumator de proiectare, R.Z.Tudose, 1990.
M v⋅ Δ PT
103⋅ η T
P c= [KW] (4.41.)

66
 în care: Mv- debitul volumic al fluidului transportat, Mv=1,6 [m3/s]
ΔPT- pierderea de presiune totala [Pa]
η- randamentul ventilatorului, se alege intre 0,5 și 0,7, Vom alega η=0,6

Pentru calculul pierderii de presiune totale se utilizeaza relația, derivata din ecuația Bernoulli:

ΔPT=ΔPstatic+ΔPd+ΔPrl+ΔPf+ΔP [Pa] (4.42.)

ΔPstatic- pierderi de presiune statice [Pa];

ΔPd- pierderi de presiune dinamice [Pa];
ΔP- pierderi de presiune la curgerea gazului prin umplutura [Pa];
ΔPf- pierderi de presiune datorate frecarilor [Pa];
ΔPrl- pierderi de presiune rezistentelor locale [Pa];

Presiunea statica se determina astfel:

Δpstatic=P2-P1 [Pa] (4.43.)

P1, P2- presiunea în spațiul de aspirație, respectiv în spațiul de refulare [Pa];

Atât în spațiul de aspirație, cât și în coloana de adsorbtie sa lucrează la presiune atmosferica,

deci P1=P2=1atm. Rezulta ΔPstatic=0 [Pa].

Presiunea dinamica se calculează cu relația:

v2
⋅ ρg
ΔPd= 2 [Pa] (4.44.)

Unde: v- viteza fluxului gazos în conducta de refulare [m/s], v=20 m/s;

ρg- densitatea fazei gazoase transportate [kg/m3];
ρg= yi⋅ ρ tricloroetilena+(1− yi )⋅ ρ aer = 36,94⋅ 10 ⋅ 1888,56+(1− 36,94⋅ 10 )⋅ 1,29 =1,359
−6 −6

[kg/m3]

Densitatea vaporilor de tricloroetilena se determina plecând de la densitatea relativa fata de

aer:
tricloroetilena
d= ρ aer =1464⋅ 1,29 → ρtricloroetilena=1888,56 [kg/m3]

v2 202
⋅ ρg ⋅ 1,359
ΔPd= 2 = 2 = 271,94 [Pa]

Pierderea de presiune prin frecare se determina cu relația:

L
λΔ Pd
ΔPf= d [Pa] (4.45.)

L- lungimea traseului drept al conductei pana la intrarea în coloana [m], (se va măsura din
plansa de amplasare);

67
 L=14,4⋅ 20= 288 [cm]= 2,8 m
d- diametrul interior al conductei de refulare [m], (cunoscut din calculul racordului de intrare a
amestecului gazos în coloana de adsorbtie);
d=de-2⋅ 5 = 340 mm;
λ- coeficient de frecare.
Coeficientul de frecare este funcție de numărul Reynolds și de rugozitatea relativa a
conductelor.

Regimul de curgere se calculează cu relația:

v⋅ d⋅ ρ
Re= η (4.46.)

unde: Re- numărul Reynolds;

v- viteza fluidului prin conducta (m/s); se cunoaște de la dimensionarea racordurilor
coloanei de adsorbtie; v= 20 m/s;
d- diametrul intern al conductei (m); se cunoaște de la dimensionarea racordului de
intrare a amestecului gazos în coloana, d=de-2⋅ 5 =340 mm
ρ- densitatea amestecului gazos [kg/m3]
−5
η- vascozitatea dinamica a amestecului gazos (Pa/s), μ(15,850C)=1,9⋅ 10 Pa*s

Se inlocuieste în ecuație și rezulta:

20⋅ 0,34⋅ 1,359
−5 −5
Re= 1,9⋅ 10 = 4,86⋅ 10

Rugozitatea relativa a conductei este:

d
Ԑ= e
unde: Ԑ- rugozitatea relativa a conductei;
d- diametrul interior al conductei, d=340 mm
e- rugozitatea absolută a conductei (mm); pentru tevi din otel trase și sudate, la
coroziune neinsemnata are valoarea de e= 0,2 mm (Tudose și colab.; 1990).
340 1 1
Ԑ= 0,2 = 1700→ ε = 1700 =0,000588

Coeficientul de frecare λ se citește din diagrama Moody.

λ=f(Re, 1/Ԑ)→ λ= 0,032

Revenind la relația (4.45.) și inlocuim marimile se obtine:

L
λ Δ Pd 0,032
2,5 271,94
ΔP = d = 0,43 =63,98 [Pa]
f

Pentru calculul pierderii presiunii datorate rezistentelor locale se folosete relația:

ΔPrl=∑
ζ i⋅ ΔPd
[Pa] (4.47.)

68
 unde: ∑
ζi
- suma rezistentelor locale;
∑ ζ i =2⋅ ζ intrare+ζ iesire+ζ coturi +2⋅ ζ ventile
ζi
unde: - coeficienti de rezistenta locala;
ζ intrare
-0,5
ζ iesire
-1
ζ cot
-0
ζ ventil
-0
∑ ζ i =2
ΔPrl=∑ i
ζ ⋅ ΔPd
=543,8929 [Pa]
ΔPrl=543,8929 [Pa]

Pierderea de presiune prin stratul de adsorbant, ΔP, se calculează cu ecuația Ergun

(http://faculty.washington.edu/finlayso/Fluidized_Bed/FBR_Fluid_Mech/packed_beds_fbr.htm) :

ΔP 150⋅ μ (1− ε ) u0 +1,75 (1− ε)⋅ ρ⋅ u0 ¿¿¿¿

2 2

L = ε 3⋅ dp2 ε 3⋅ dp¿ (4.48.)

unde: L- lungimea sau înălțimea stratului de adsorbant din coloana [m]. L=0,496 m
μ- vascozitatea aerului [kg/m⋅ s]; μ(la 15,850C)= 0,000019 kg/m⋅ s;
Ԑ- porozitatea sau volumul liber al porilor [m3/m3]- se calculează, se determina mai întâi
volumul ocupat de particule solide de cărbune activ, notat Vpart solide, din formula densitatii aparenta;
porozitatea este diferența dintre unitatea de volum și Vpart solide.

mCA 783,278
ρ CA 900
Vpart solide= = = 0,87 m3
Ԑ=1-Vpart solide=1-0,87=0,129 [m3/m3]

dp- diametrul mediu al particulelor de solid [mm]; dp=0,5-0,65 mm (din datele de proiectare),
se alege dp=0,55 mm
u0- viteza specifica (viteza superficiala) a gazului [m/s]; se determina prin împărțirea debitului
volumic al gazului, Mv[m3/s], la aria sectiunii transversale, A (m2);

Mv1,6
2
Mv D 2,0242
Π⋅ ¿ Π⋅
i
¿
u0= A = 4 = 4 =0,497 [m/s]

ρ- densitatea amestecului gazos la intrarea în coloana [kg/m3]; se aproximeaza ca fiind

densitatea aerului, ρ= 1,29 kg/m3.
ΔP
L =414,393 [Pa]

69
 Revenind la relația (4.42.) se poate calcula pierderea de presiune totala:
ΔPT= 89,09 mmCA

Astfel conform ecuatiei (4.41.), puterea calculata va fi:

PC=3,4513 [kW]
ΔPC=3,45213 [kW]

Pentru aceasta valoare a presiunii calculate, se alege factorul de instalare intre β=1,2-1,5. Se
alege β= 1,5
Pinst=3,4513*1,5= 5,176 [kW]
Pinst=5,176 [kW]

Pentru a alege tipul de ventilator, ΔPT trebuie exprimat în mm CA:

Δ Pt
⋅ 1000
ΔP = ρ l⋅ g
T =132,193 mmCA

unde: ρl- densitatea apei; ρl=1000 kg/m3

g- accelerația gravitationala (m/s2); g≃10 m/s2.

ΔPT=132,193 [mmCA]
Mv=5760 m3/h

70
4.2.6. Fise tehice

Fisa tehnica nr.1

Denumire utilaj: Coloana de adsorbtie

Instalatie: instalatie de adsorbtie a tricloroetilenei pe cărbune activ , provenit din apele
subterane.

Parametri functionali:
➢ Debit de efluent gazos la intrare: 5760 m3/h;
➢ Temeperatura de lucru: 289 K;
➢ Presiune de lucur: 0,876 atm;
➢ Timp de operare: 3 luni;
➢ Masa de cărbune activ necesara per ciclu de operare: 783,27 kgCA

Parametri constructivi:
◆ Înălțime umplutura: 0,599448 m
◆ Diametru coloana: 350x5 mm
◆ Înălțime coloana: 3,6063 m
◆ Materiale construcții: otel.

Prescriptii tehnice:
⚫ Conexiuni: cu filtru.

71
 Fisa tehnica nr.3.

Denumirea utilajului: Coloana de desorbtie

Instalatie: instalatie de adsorbtie a tricloroetilenei pe cărbune activ , provenita din apele
subterane.

Parametri functionali:
◆ Debitul de efluent gazos la intrare: 5760 m3/h;
◆ Debit de abur: 642,03 kg/h;
◆ Temperatura aburului la intrarea în coloana:1300C;
◆ Temperatura aburului la ieșirea din coloana:1000C;
◆ Presiunea de lucru: 6 ata;
◆ Timp de lucur: 1h.

Parametri constructivi:
✓ Înălțimea umplutura: 0,599448 m;
✓ Diametru coloana: 350x50 mm;
✓ Înălțimea coloanei: 3,6063 m;
✓ Materiale de construcții: otel.

Prescriptii tehnice:
◼ Conexiuni: cu filtru.

72
 Fisa tehnica nr.3

Denumire utilaj: Ventilator

Instalatie: Instalatie de adsorbtie a tricloroetilenei pe cărbune activ, provenit din apele
subterane.

Parametri functionali:
✓ Debit maxim: 5760 m3/h ;
✓ Putere ventilator: 3,45 KW;
✓ Presiune totala pe suflanta: 132,193 Pa;

Parametri constructivi:
➢ Diametrul rotorului: 340 mm.

Prescriptii tehnice:
• Conexiuni: cu filtru.

73
 CAPITOLUL 5

EXPLOATAREA INSTALATIEI

5.1. Bilanturi de masa și termice pentru instalatii

Bilantul de masa pentru instalatie este dat de următoarea relație:

Mm,aer+Mm,tricloroetilena+Mm,abur=M*m,aer+ M*m,tricloroetilena+M*m,abur+M*m,tricloroetilena

unde: Mm,aer- debit masic de aer intrat în coloana de adsorbtie [kg/h]

Mm,aer=G⋅ M aer =257,13⋅ 28,96 =7446,4848 kg/h
Mm,tricloroetilena- debit masic de tricloroetilena intrat odată cu faza gazoasa [kg/h]
Mm,tricloroetilena= Gtricloroetilena⋅ M tricloroetilena =0,01⋅ 129,914 =1,29914 kg/h
Mm,abur- debitul masic de abur care intra în coloana de desorbtie [kg/h]
Mm,abur= 642,03 kg/h

M*m,aer- debitul masic de aer care iese din coloana de adsorbtie [kg/h]; debitul de aer
care iese din coloana este egal cu debitul de aer care intra în coloana;
M*m,aer=7446,4848 kg/h
M*m,tricloroetilena- debitul masic de tricloroetilena care iese din coloana de adsorbtie
[kg/h];
G⋅ Y f⋅ M CA 257,13⋅ 20,66⋅ 10− 6⋅ 129,914
M*m,tricloroetilena= = =0,69 kg/h
M*m,abur- debit masic de abur care iese din coloana de desorbtie kg/h;
M*m,abur= 642,03 kg/h
M*m,tricloroetilena- debit masic de tricloroetilena desorbit kg/h;
−6
M*m,tricloroetilena= N A⋅ 3600 =15,1⋅ 10 ⋅ 3600=0,05436 kg/h

7446,4848+1,29914+642,03=7446,4848+0,69+642,03+0,05436
8089,81=8089,25 [kg/h]

Bilantul termic al coloanei de desorbtie este dat de relația:

mabur⋅ C p,abur⋅(Ti − Tf ) mCA⋅ C p,CA⋅(T f − T0)+mtricloroetilena⋅ C p,tricloroetilena⋅(Tf − T 0)⋅ Qp
=

unde: mabur-masa de abur necesara pentru operația de desorbtie, kg; mabur=642,03 kg

Cp,abur- căldura specifica a aburului, kj/kgK; Cp,abur=1,96 kj/kgK;

mCA- masa de cărbune activ, kg; mCA= 783,27 kg

Cp,CA- căldura specifica a carbunelui activ, kj/kgK; Cp,CA= 1,5 kj/kgK;
mtricloroetilena- masa de tricloroetilena adsorbita, kg; mtricloroetilena=117,49 kg
Cp,tricloroetilena- căldura specifica a tricloroetilenei, kj/kgK; Cp,tricloroetilena=0,331075 kj/kgK
Ti- temperatura de intrare a aburului în coloana, Ti= 1300C
Tf- temperatura de ieșire a aburului din coloana , Tf=1000C

74
 T0-temperatura la care are loc procesul de adsorbtie, T0=15,850C
Qp-3% Qprimit=1099,5612 kj

642,03⋅ 1,96⋅ (130− 100) =783,27⋅ 1,5⋅ (100− 15,85)+117,49⋅ 0,331075⋅ (100− 15,85)⋅ 1099,5612
37751,364=3698025,47

Bilantul termic al condensatorului este dat de relația:

M m,abur⋅ r abur + M mCA⋅ r tricloroetilena = M apa⋅ Cp,apa⋅(Tf − T i )

unde: Mm,abur- debitul de abur, Mm,abur=642,03 kg/h;

rabur- căldura latenta de vaporizare a aburului, kj/kg; rabur(1000C)= 2260 kj/kg ;
Mm,tricloroetilena- debitul de tricloroetilena, kg/h; Mm,tricloroetilena= 0,01 kg/h;
rtricloroetilena- caldura latenta de vaporizare a tricloroetilenei, kj/kg;
rtricloroetilena(1000C)=368,7 kj/kg;
Mm,apa- debitul de apa necesar condensarii, kg/h; Mm,apa= 14806,03 kg/h;
Debitul de apa se calculează conform relatiei:
Qs
Mm,apa= C p, apa⋅ (T f − Ti ) , Qs= M m,abur⋅ r abur + M m,tricloroetilena⋅ r tricloroetilena

Qs=642,03⋅ 2260+0,01⋅ 368,7 = 1450991,487 kj/h

1450991,487
Mm,apa= 2,8⋅ (45− 10) =14806,03 kg/h
Cp,apa- căldura specifica a apei , kj/kgK; Cp,apa=2,8 kj/kgK;
Ti- temperatura de intrare a apei în condensator 100C;
Tf- temperatura de ieșire a apei din condensator 450C.

642,03⋅ 2260+0,01⋅ 368,7 =14806,03⋅ 2,8⋅ (45− 10)

1450991,487=1450991,487

5.2. Consumul de materii prime, auxiliare și utilitai. Valorificarea și

recilarea deseurilor
Operatiile sau procesele chimice pot decurge continuu sau discontinuu. Operația este continua
atunci când instalația este alimentata continuu și uniform cu materii prime și utilitati și debiteaza
neintrerupt produsul.

Necasarul de materii prime și utilitati se exprima în funcție de natura starii de agregare a

fazelor după cum urmează. Pentru faa gazoasa:
➔ debitul în faza Nm3/h și kmol/h;
➔ compozitia în fractii molare;

75
 Consumul specific de materii prime se stabileste pe baza bilantului de materiale și se exprima
sub forma de tona materii prime /tona de produs finit, iar consumurile specifice de utilitati, din
bilantul termic și puterea necesara în instalatie și se exprima, în funcție de natura lor, în tone/ tone
produs finit, kj/tona produs finit sau kw/tona produs finit.

Materii prime: fluxul gazos poluat

Materii auxiliare: adsorbant
Utilitai: energie electrică
Produs finit: aerul epurat

Valorificarea și reciclarea deseurilor

Dacă adsorbantul utilizat în proces poate fi regenerat și reutilizat, acesta poate fi supus unui
proces de regenerare. In cazul cărbunilor activi utilizați pentru purificarea apei, aceștia pot fi
regenerați prin încălzire pentru a elimina substanțele adsorbite, apoi pot fi refolosiți.

În unele cazuri, substanțele adsorbite în procesul de adsorbție pot fi recuperate și valorificate.

De exemplu, dacă adsorbantul a fost utilizat pentru a captura metale prețioase din apă, aceste metale
pot fi recuperate din adsorbant în urma unui proces chimic adecvat.

Deseurile rezultate din procesul de regenerare sau recuperare pot fi transformate în resurse
utile. De exemplu, anumite componente ale adsorbanților sau substanțele recuperate pot fi utilizate
în producerea altor produse sau materiale.

În cazul în care regenerarea sau recuperarea nu sunt fezabile, deșeurile rezultate din procesul
de adsorbție trebuie eliminate în mod corespunzător, astfel încât să nu afecteze mediul înconjurător.
Acest lucru poate implica depozitarea controlată sau tratarea acestor deșeuri pentru a minimiza
impactul asupra mediului.

5.3. Controlul, automatizarea și reglarea procesului tehnologic

Procesele în flux continuu ar trebui să fie supuse reglării automate, deoarece:

➢ Ajustarea automată asigură utilizarea eficientă a materiilor prime și auxiliare.

➢ Mărirea productivității este obținută prin eliminarea perioadelor inactive.
➢ Echipamentele operează în mod constant la sarcini intense, ceea ce conduce la o capacitate
sporită de producție.
➢ Se obține o îmbunătățire a calității producției.
➢ Calitatea produselor este crescută prin menținerea parametrilor de lucru în limitele optime.
➢ Se reduce nevoia de personal pentru supervizare și intervenție.
➢ Automatizarea conduce la îmbunătățirea securității și a condițiilor de lucru.

In acest proiect, se va efectua o reglare parțială a anumitor parametri și a coloanei de adsorbție.

Automatizarea coloanei de adsorbție are scopul de a minimiza pierderile de componente valoroase
sau de a produce componenta dorită, cu o calitate impusă, și totodată cu costuri de producție reduse.

76
 Fig.5.1. Automatizarea coloanei de adsorbtie

În fig.5.1. este prezentata schema principala de automatizare a unei coloane de adsorbtie. Se

vor regla debitul de flux gazos la intrarea în coloana de adsorbtie și se va momitoriza concentratia
tricloroetilenei la ieșirea din coloana de adsorbtie.

5.4. Protecția muncii și norme PSI

Protecția munci cuprinde măsurile luate pentru a se asigura tuturor oamenilor muncii condițiile
de munca, pentru a-i feri de accidente și boli profesionale. Protecția muncii face parte integrata din
procesul de munca.
În industria chimica problema protectiei muncii este deseori de importanța deoarece pe lângă
factorii de periculozitate comuni cu alte ramuri industriale- elemente mobile (periculoase) ale
utilajelor, acțiunea curentului electric, degajari importante de căldura, zgomote și trepidatii-intervin
și numerosi factori specifici industriei chimice, cum ar fi:
• degajari de substante toxice ;
• prezenta frecventa a unor substante inflamabile;
• posibilitatea exploziilor cauzate de amestecuri explozive;
• operatii cu lichide agresive care pot provoca arsuri chimice;
• temperaturi ridicate.

Protecția muncii are urmatoarele trei aspecte:

• protecția juridica a muncii reprezentata de legislatia referitoare la protecția muncii, legislatie
constituita în principal din: codul muncii, legea cu privire la protecția muncii, decrete,
hotarari, ordonante;
• protecția tehnica a muncii consta în măsuri tehnice și organizatorice pentru usurarea muncii
și prevenirea accidentelor de munca;
• protecția sanitara a muncii cuprinde măsurile pentru crearea unor condiții fiziologice
normale de munca și de suprimare a riscului imbolnavitor profesional.

Conducerile intreprinderilor și institutiilor elaboreaza la rândul lor ‘’Instrucțiuni de protecția a

muncii’’ pentru conditiile de lucru particulare și specifice unor secti, ateliere și locuri de munca.

77
 Instruirea oamenilor muncii este obligatorie. Niciun angajat nu poate fi priit la un loc de munca
și pus sa lucreze decât după ce a fost instruit și s-a făcut verificarea insusirii cunostiintelor.

La proiectarea intreprinderilor chimice este necesar să se determine în prealabil categoria de

pericol pe care îl prezinta procesul tehnologic proiectat, după care se trece la amplasarea cladirilor
și a constructiilor pe plan general de ansamblu. La amplasarea cladirilor din industria chimica
trebuie să se evite terenurile prea apropiate de regiuni sau cartiere unde exista pericole de incendii
sau explozii. Distanța care trebuie prevazuta este în funcție de categoria de pericol de incendiu a
fabricatiei și a gradului de rezistenta la foc al cladirilor. Una din măsurile de baza ale tehnicii
securitatii la amplasarea cladirilor industriale este izolarea corecta a cladirilor, a constructiilor și
depozitelor.

În industria chimica se aplica atât normele specifice acestei industrii cât și norme de tehnica a
securitatii muncii pentru activități nespecifice industriei chimice, dar care exista în diverse unități
chimice. De exemplu, în normele departamentelor elaborate de Ministerul Industriei Chimice nu
exista un capitol de tehnica a securitatii privind echipamentele electrice, dar normele
departamentelor corespunzatoare au o larga aplicare în industria chimica.

Normele de tehnica a securitatii muncii elaborate de M.I.Ch. Sunt grupate în 6 capitole:

a) Tehnica securitatii muncii la instalații, aparate și mașini;
b) Tehnica securitatii muncii la intretinere, reparații și intreventii;
c) Tehnica securitatii muncii pentru procese fizice și chimice;
d) Tehnica securitatii muncii la depozitare;
e) Tehnica securitatii muncii la manipulare, ambalare și transport;
f) Tehnica securitatii muncii în laboratoare.

În continuare se vor prezenta în linii generale probleme tratate în fiecare din capitolele
mentionate.

a) Acest capitol trateaza probleme de securitate a muncii la organele de mașini în mișcare, la

echipamente de transmitere și dispozitivele de actionare a utilajelor, la conducte și armature,
aparate de măsura și control, vase de reacție, utilaje sub presiune, aparate pentru operatii
unitare (centrifuge, extractoare, uscatoare, filtre, malaxoare, etc.) precum și la principalele
utilaje din industria celulozei și hartiei.
În preamblu la acest grup de norme se precizeaza ca proiectantul e obligat să-ți acorde tot
atât importanța realizarii conditiilor de securitate cât acorda și parametrilor tehnici și
economici a instalatiei proiectate. El este obligat ca din doua instalații similare sa aleaga pe
aceea care prezinta cele mai bune condiții de securitate și cele mai ușoare condiții de munca.

b) În acest capitol se dau norme cu caracter organizatoric și tehnic. Pentru orice intervenție sau
reparație se intocmeste un plan de acțiune cu sarcini defalcate pe angajați, plan care
cuprinde toate măsurile de protecția a muncii. Pentru locurile de munca unde exista pericole
de explozie și incendiu se intocmeste de către șeful secției permisul de lucru cu foc aprobat
de inginerul șef. Pentru lucrările la instalații sub presiune, intrarea în vase de reacție,
rezervoare, instalații în care se prelucreaza substante foarte agresive este necesar în plus
permisul de lucru intocmit de șeful secției. Este stric interzisă inceperea oricarei lucrări de
reparație sau intervenție fără a se face în prealabil tuturor celor ce exectuta operația
respectiva instructajul de protecția a muncii.

78
 c) După capitolul introductiv în care se prezinta ca absorbtia noxelor de orice gen se face la
locul unde se produc ele, fiind contraindicata absorbtia lor prin ventilație generala și ca
alimentarea utilajelor cu substante toxice, corozive, iritante, inflamabile și cele care degaja
praf se va face mecanizat și etans, se trateaz:
- tehnica securitatii muncii la efectuarea unor procese chimice unitare (halogenari, sulfonari,
esterificari, polimerizari etc);
- tehnica securitatii muncii la efectuarea unor operatii fizice unitare (extractie,
decantoare,centrifugare, filtrare, adsorbtie, distilare și rectificare, uscare, etc.);
- tehnica securitatii muncii la operatii cu substante toxice, inflamabile, explozive, corozive,
caustice.

d) Se dau norme referitoare la amplasarea și depozitarea substantelor toxice, inflamabile și

explozive. Este interzisă depozitarea în aceeași încăpere a substantelor toxice, inflamabile și
explozive cu diverse materiale. De asemenea, substantele chimice care ar putea reactiona
unele cu altele degajand substante periculoase trebuie depozitate la distanța unele de altele
în încăperi separate.

e) Deoarece statisticile arata ca 35% din accidentele de munca se inregistreaza la operatiile de

manipulare, aceasta problema prezinta o deosebita importanța. Normele prevad ca aceste
operatii să se execute numai sub supravegherea unui conducător al procesului de munca
instruit special în acest scop. Lucrul tinerilor sub 16 ani la operatiile manuale de încărcare,
descarcare și transport este intrezis

f) Din ansamblul normelor referitoare laaceasta problema, norme care se refera la ventilație,
manipulare sticlarie, a dispozitivelor de încălzire și utilajelor sub presiune, a substantelor
toxice, inflamabile, etc., trebuie retinuta obligatia generala, pentru munca de cercetare, de a
se aplica și respecta în toate fazele metodologia de lucru adecvată privind protecția muncii.
În ceea ce privește măsurile de protecția individuala alemuncitorului, pentru a completă
măsurile tehnice luate în instalații este necesara să se folosească echipamentele și
materialele de protecția individuala prevazute de normative. Toți cei care conduc și
controleaza procesele de producție sunt obligați sa nu permita executarea nici unei operatii
înainte de a verifica dotarea fiecarui muncitor cu toate sortimentele de echipament și
materiale necesare.

Norme de igiena a muncii

Normele de igiena a muncii se refera la principalii factori profesionali nocivi din mediul de
producție. Ele stabilesc valorile limita sau optime ale acestor factori, valori care previn
imbolnavirile profesionale și asigura conditiile normale de lucru.
În aceste norme sunt tratate probleme referitoare la efortul fizic (mase maxime admise la
ridicat, distantele de transport manuale, etc.), microclimatul incaperilor de lucru (temperatura,
umiditatea, viteza curentilor de aer, radiații termice, etc.), precum și prevenirea imbolnavirilor
profesionale și a accidentelor de munca provocate de gaze, vapori și pulbere.
Se dau concentratiile maxime admise (CMA) în atmosfera zonei de lucru, în mg/m3 aer, la
circa 400 substante, de asemenea norme referitoare la iluminat, nivel de zgomot și vibratii.

79
 Măsuri PSI

Incendiile și exploziile se produc numai când sunt prezente în cantitati suficiente trei
elemente: substanta combustibila, oxigenul și căldura.
Cauzele principale ale incendiilor și exploziilor se datoresc, pe de o parte aprinderii și
autoaprinderii, iar pe de alta parte nerespectarii parametrilor procesului tehnologic, lipsei de
instructaj, de atenție, de curatire, etc.

Exploziile pot fi provocate de depasirea instantanee a limitei de rezistenta a peretilor vaselor

produsa de presiunea gazelor sau vaporilor. Exploziile produse de gaze combustibile, vapori sau
praf în amestecul cu aerul sau oxigenul au loc numai la anumite concentratii, care variaza cu
presiunea și temperatura amestecului.
Incendiul izbucneste ca urmare a depozitarii în sectii a unor substante ușor inflamabile sau
explozive, care depășesc cantitatile admise , precum și a depozitarii lor necorespunzatoare ,
ambalaje deteriorate , lângă sursa de căldura și lipsa de supraveghere . Cea mai frecventa cauza de
aprindere este flacara directa produsa de diferite surse.
Căldura degajata în cursul unor reactii chimice exoterme, poate constitui de asemenea, o
sursa de aprindere, provocand incendiul. Deosebit de periculos este contactul acizilor cencentrati
(H2SO4, HNO3) cu substante combustibil.
Incendiile mai pot fi provocate , de asemenea, din cauza electricitatii statice și a descarcarilor
atmosferice.

Măsurile generale prevenirii incendiilor sau exploziilor sunt, în principal, urmatoarele:

➢ evitarea sau reducerea substantei combustibile;
➢ evitarea sau reducerea sursei de căldura;
➢ evitarea sau reducerea oxigenului, aerului a substantelor cu un continut mare de oxigen;
➢ impiedicarea contactului substantei combustibile cu sursa de căldura;
➢ controlul permanent al surselorde căldura și cunoasterea caracteristicilor periculoase ale
substantelor combustibile;
➢ măsuri de siguranța pentru ecranarea sursei de căldura și oprirea accesului substantelor
combustibile în eventuala zona de ardere;
➢ controlul automat al concentratiilor de oxigen în zona de pericol.

Materialele folosite pentru stingerea incendiilor sunt acele materiale care, folosite într-un
anumit mod în zona de ardere, actioneaza defavorabi asupra conditiilor necesare arderii, oprind
arderea. Materialele stingatoare se folosesc fie în stare gazoasa, lichida sau solida, fie sub forma
unor amestecuri cu gaze sau lichide cu substante solide, însă procesul și rapiditatea aplicarii sunt
factori hotaratori ai stingerii incendiilor (Tudose și colab.; 1990).

80
 CAPITOLUL 6

AMPLASAMENT SI PLAN GENERAL

6.1. Alegerea terenului de amplasare în mediu

Amplasarea instalatiei de striapare-adsorbtie trebuie sa cuprinda anumitro condiții și anume

amplasarea în aval de centrul poluat, la odistanta de 500 m și în afara directiei de bătaie a vanturilor
dominante sprelocalitate.

Trebuie asigurat accesul utilajelor și materialelor ce urmează a fi transportate prin intermediul

drumurilor de acces.

6.1.1. Elementele de geologie și topografie

Judetul Cluj este situat în Transilvania , în zona centrala vestica a Romaniei fiind al
treisprezecelea ca mărime din țara.
Judetul Cluj este situat în zona de contact a trei unități geografice majore: Muntii Apuseni,
Podisul Somesan și Campia Transilvaniei.

Stravechi centru de cultura și de civilizatie romaneasca, municipiul Cluj-Napoca este întins

pe o suprafața de 6674,4 km2.

6.1.2. Solul

Solurile din zona obiectivului sunt cuprinse în intravilanul localitatii și sunt puternic
antropizate.
Pe teritoriul localitatii se regasesc urmatoarele tipuri de sol: cernoziomuri argiloiluviale tipice,
cernoziomuri tipice, semicarbonatice, erodisoluri sau regosoluri, protosoluri aluviale, soluri cenusii
cambice, soluri cenusii tipice și erodate, soluri cenusi tipice, soluri cernoziomoide cambice.

6.1.3. Resursele de apa

Obiectivul este situat pe podul terasei de 15-5 m. Altitudinea relativa a terasei coboară de la
13-14 m în capătul estic al orașului Cluj.

81
 Apele subterane din Campia Transilvaniei sunt caracteristice depozitelor miocene din
fundamentul geologiei și sunt cantonate în strate acvifere cu caracter discontinuu. Sunt puse în
evidenta de izvoare cu o mineralizare relativ mare cu debite disponibile mici.

Apele freatice sunt prezente în depozitele terasei de 15-5 m. Debitul lor, adâncimea și
chimismul, depinde de depozitul în care sunt cantonate și de sursele de aprovizionare. În zonele
obiectivului stratul freatic este situat la adâncime de 7 m, în funcție de anotimp și precipitatii.
Adâncimea nivelului hidrostatic a scăzut în urma lucrarilor hidroenergetice de pe Podisul Somesan.

Apele de suprafața. Somes este principalul curs de apa care dreneaza Campia Transilvania.
Distanta în linie dreapta pe direcție sud vest de la amplasamentul obiectivului pana la albia minora a
somesului este de 2,5 km.

6.1.4. Clima și calitatea aerului

Din punct de vedere climatic amplasamentul obiectivului se situeaza în: etajul climatic de
deal, subetajul dealurilor joase (200-500 m), in sectorul de clima continentala cu nuante de
excesivitate. Topoclimatul complex al depresiunilor subcarpatice se caracterizeaza, în general, prin
frecventa relativ mare a inversiunilor termice asociate, în perioada rece a anului, cu nori stratiformi,
ceața de radiatie sau chiciura iar în perioada calda cu ingheturi timpurii și tarzii, bruma, roua și alte
fenomene meteorologice.

Dintre fenomenele meteorologice care pot influența nivelul de poluare a atmosferei în zona
mentionam:
• vanturile locale orientate descendent sau ascendent în lungul vaii Bistritei care au un
puternic potențial depoluator la viteze >3 m/sec. Sunt specifice mai ales în perioada calda a
anului, în condiții de stari anticiclonale.
• Inversiunile termice insotite de calm atmosferic, sunt mai frecvente și au o intensitate mai
mare iarna, în conditiileextensiunii puternice, către est, a anticiclonilor continentali. Aparitia
unor astfel de situații meteosinoptice favorizează stagnarea noxelor atmosferice în jurul
surselor de emisie.

6.2. Elemente de geologie acvatica si terestra

Covorul vegetal din Campia Transilvaniei cuprinde formatii zonale și azonale. Pentru
protecția și, în special, pentru conditiile de calitate ale aerului, prezenta vegetatiei sin zona
constituie un important filtru natural. În zona imediat invecinata cu amplasamentul obiectivului
propus nu exista specii sau asociatii vegetale ocrotite de lege.

6.3. Asezari umane

Nu exista obiective de interes traditional în zona, monumente istorice, obiective culturale sau
sociale importante, sau alte obiective majore care pot fi afectate. Populația nu poate fi afectată de
activitatea instalatiei.

82
6.4. Impactul asupra mediului

Instalația de adsorbtie are drept scop reținerea pe suprafața carbunelui activ a

tricloroetileneidintr-un flux gazos proenit din apele subterane. Înainte de intrarea în coloana de
adsorbtie, fluxul gazos va trece printr-un filtru, unde vor fi retinute materiile particulate. Turta
rezultata se considera deseu periculos, conform listei cuprizant deseurile, inclusiv deseurile
periculoase din HG. Nr. 856/2006. Ca urmare se va depozita și elimina în condiții sigure pentru
mediu.

Principalele surse de emisie sunt:

- cosurile de dispersie aferente proceselor de combustie;
- gaurile de evacuare ale sistemelor de ventilație aferente sectiilor de producție și depozitare a
materiilor prime și finite;
- gaurile de aerisire ale rezervoarelor;
- accidentele și punctele de imbinare a conductelor cu flanse sau la pompe în cazul unor garnituri
uzate;
- emisiile provenite din trafic și din unele depozite.

În urma unui ciclu de operare, carbunele încărcat cu tricloroetilena este supus regenerarii cu
ajutorul aburului. Producerea aburului va avea drept impact asupra mediului , zgomotul.

83
 Concluzii

Evitarea poluării mediului prin compuși organici volatili (COV) și gestionarea emisiilor
acestora reprezintă o problemă cu o importanță semnificativă pentru mediul înconjurător. Motivele
pentru eliminarea COV din mediu sunt multiple: toxicitatea lor, mirosurile neplăcute, impactul
asupra mediului (cum ar fi formarea de smog și efectele de seră) și, de asemenea, din cauza valorii
comerciale a acestor substanțe volatile.

Eforturile de prevenire a poluării se concentrează pe eliminarea sau reducerea subproduselor

nedorite generate în timpul proceselor de producție, mai degrabă decât pe controlul acestora după ce
părăsesc sistemul.

În ceea ce privește controlul poluării, una dintre principalele obiective ale cercetărilor pentru
combaterea poluării mediului este dezvoltarea și implementarea tehnologiilor eficiente din punct de
vedere economic și al protecției mediului, dar și din perspectiva siguranței și sănătății umane.

Metodele tradiționale de tratare a emisiilor de gaze care conțin COV au dezavantaje

economice semnificative, inclusiv costuri ridicate de operare și întreținere, emisii suplimentare de
poluanți, datorită reacțiilor de combustie incomplete care pot avea loc la temperaturi ridicate și
necesitatea supravegherii suplimentare a instalațiilor.

84
 Bibliografie

Zaharia C. (2002), Protecția juridica a mediului, Ed. Ecozone Iasi.

Mamaliga I. si Petrescu S. (2007), Operatii de transfer de masa și utilaje specifice, Editura Cermi,
Iasi.
Oros V. și Draghici C.(2002), Managementul Deseurilor , Ed. Universității Transilvania, Brașov.

R.Z. Tudose și colab. (1990), Fenomene de transfer și utilaje in industria chimică. Îndrumar de
proiectare, Institutul Politehnic lași.

Tudose R.Z. , Alezandru Stancu, Florin Vitan, Doina Horoba, Stelian Petrescu (1990), Fenomene de
transfer și utilaje în industria chimica, Indrumar de proiectare, Institutul Politehnic Iasi.

R. Aveyard și D.A. Haydon (1973), An Introduction to the Principles of Surface Chemistry,

Cambridge, pag. 216.
Gehrels H., Peters N. E., Hoehn E., Jensen K., Leibundgut C., Griffioen J., Webb B. și Zaadnoordijk
W.‐J. (2001), Impacts of human activity on groundwater dynamics, IAHS Publ.,pag. 269.

Kistemann T, Hundhausen J, Herbst S, Calben T, Farber H. (2007), Assessment of a groundwater

contamination with vinyl chloride (VC) and precursor volatile organic compounds (VOC) by use of
a geographical information system (GIS). Int J Hyg Environ Health.

Houlihan M.F., Lucia P.C. (1999), Remediation of Contaminated Groundwater. In The Handbook of
Groundwater Engineering, 1st ed.; Delleur, J., Ed.; CRC Press: Boca Raton, FL, USA, pag. 29–39.

Henze M., Harremoes P., Cour Jansen J., Arvin E. (2002 ), Wastewater Treatment: Biological and
Chemical Processes, 3rd ed.; Springer: Berlin/Heidelberg, Germany,

Rahman K.S.M., Thahira-Rahman J., Lakshmanaperumalsamy P., Banat I.M. (2002),Towards

efficient crude oil degradation by a mixed bacterial consortium, Bioresour. Technol. 85, pag. 257–
261.

Suzuki M. (1989), Adsorption Engineering, Elsevier.

Hougen O. A. și Marshall Jr.W. R. (1947), Adsorption from a fluid stream flowing through a
stationary granular bed, Chem. Eng. Prog.

Jozsef Toth (2002), Adorption Theory, Modeling and analysis, ed. University of Miskoc-
Egyetemvaros, Hungary.

A. Dąbrowski (2001), Adsorption — from theory to practice, Adv. Colloid Interface Sci. 93 pag.
135–224.

P. Roberts și J. Levy (1985), Energy requirements for air stripping trihalomethanes, J. Am. Water
Works Assc. 4, pag. 138.

85
D. Hand, J. Crittenden, J. Gehin și B. Lykins (1986) , Design and evaluation of an air-stripping
tower for removing VOCs from groundwater, J. Am. Water Works Assc. 9, pag. 78-87.

R.E. Lacey și S. Loeb (1972), Industrial Processing with Membranes, Wiley-Interscience, New
York.

R.E. Kesting (1971), Synthetic Polymeric Membranes, McGraw-Hill, New York.

A.S. Michaels (1968), Advances in Separation and Purification, in E.S. Perry, Wiley, New York.

A. Zangwill (1998), Physics at Surfaces,Cambridge Univ. Press.

J.P.Gaspard (1981), Physisorption and Chemisorption ,Interfacial Aspects of Phase Transformations

Proceedings of the NATO Advanced Study Institute held at Erice, Silicy, pag.103.
P.R. Souza, G.L. Dotto, N.P.G. Salau (2017), Detailed numerical solution of pore volume and
surface diffusion model in adsorption systems, Chem. Eng. Res. Des. 122 ,298–307.

Choi JG, Do DD, Do HD. (2001), Surface diffusion of adsorbed molecules in porous media:
monolayer, multilayer, and capillary condensation regimes, Ind. Eng. Chem,.

Kohl AL, Nielsen RB. (1997), Gas purification, 5th ed.; Gulf Professional Publishing.

Meier, W. M., Olson, D. H. (1987), Atlas of Zeolites Structure Types; 2nd Ed.; Butterworth and Co.

L.B. McCusker, F. Liebau, D, G. Engelhardt ( 2001), Nomenclature of structural and compositional

characteristics of ordered microporous and mesoporous materials with inorganic hosts, Pure Appl.
Chem., Vol. 73, No. 2, pag. 381–394.

D. Georgiev, B. Bogdanov, Y. Hristov, I. Markovska (2011) , Synthesis of NaA Zeolite from Natural
Kaolinite, Oxidation Communications 4, 812–819.

Georgiev D., B. Bogdanov, K. Angelova, I. Markovska, Y. Hristov (2009), Synthetic Zeolites -

Structure, Clasification, Currend Trends in Zeolite Synthesis, Int. Scientific Conf., Stara Zagora,
2009, 7, pag. 1-5.

Maddox RN. ( 998), Gas Conditioning and processing: gas and liquid sweetening, 4th ed.;
Campbell Petroleum Series.

Banerjee R, Furukawa H, Britt D, Knobler C , O’Keeffe M, Yaghi O.M. (2009), Control of pore size
and functionality in isoreticular zeolitic imidazolate frameworks and their carbon dioxide selective
capture properties, J. Am. Chem. Soc.

Lin R, Ladshaw A, Nan Y, Liu J, Yiacoumi S, Tsouris C , DePaoli DW, Tavlarides LL. (2015),
Isotherms for water adsorption on molecular sieve 3A: Influence of cation composition, Ind. Eng.
Chem. Res.

86
Samsuri A, Sadegh-Zadeh F, Seh-Bardan B (2014), Characterization of biochars produced from oil
palm and rice husks and their adsorption capacities for heavy metals, Int J Environ Sci Technol 11,
pag. 967–976 .

Kosheleva RI, Mitropoulos AC, Kyzas GZ (2019), Synthesis of activated carbon from food waste,
Environ Chem Lett ,17, pag. 429.

Gopinath A, Kadirvelu K (2018), Strategies to design modifed activated carbon fbers for the
decontamination of water and air, Environ Chem Lett 16, pag.1137–1168.

Bhatnagar A, Hogland W, Marques M, Sillanpää M (2013), An overview of the modifcation methods

of activated carbon for its water treatment applications, Chem Eng J pag.499–511.

Belala Z, Jeguirim M, Belhachemi M et al (2011), Biosorption of copper from aqueous solutions by

date stones and palm-trees waste, Environ Chem Lett 9, pag. 65–69.

Huang Y, Zhao G (2016), Preparation and characterization of activated carbon fbers from liquefed
wood by KOH activation, Holzforschung pag.195 .

Mishra SB, Mishra AK, Khan MA (2010), Decolourization of pulp and paper mill efuents using
heat-treated coal: a comparison with activated charcoal, Environ Chem Lett 8, pag. 231–235.

Zhu J, Yang J, Deng B (2010), Ethylenediamine-modifed activated carbon for aqueous lead
adsorption, Environ Chem Lett 8, pag. 277–282.

Sawant SY, Munusamy K, Somani RS et al (2017), Precursor suitability and pilot scale production
of super activated carbon for greenhouse gas adsorption and fuel gas storage, Chem Eng J pag.
415–425.

Ahmed MJ, Theydan SK (2014), Optimization of microwave preparation conditions for activated
carbon from Albizia lebbeck seed pods for methylene blue dye adsorption, J Anal Appl Pyrolysis
pag. 199–208.

Nowicki P, Kuszyńska I, Przepiórski J, Pietrzak R (2013), The efect of chemical activation method
on properties of activated carbons obtained from pine cones, Open Chem 11, pag. 78–85.

Yahya MA, Al-Qodah Z, Ngah CZ (2015), Agricultural bio-waste materials as potential sustainable
precursors used for activated carbon production: a review, Renew Sustain Energy Rev pag. 218–
235.

Huang F-C, Lee C-K, Han Y-L et al (2014), Preparation of activated carbon using micro-nano
carbon spheres through chemical activation, J Taiwan Inst Chem Eng pag. 2805–2812.

87
Gratuito MKB, Panyathanmaporn T, Chumnanklang R-A et al (2008), Production of activated
carbon from coconut shell: optimization using response surface methodology, Bioresour Technol
pag. 4887–4895.

Bedia J., Peñas-Garzón M., Gómez-Avilés A., Rodriguez J., Belver C. A (2018), Review on the
Synthesis and Characterization of Biomass-Derived Carbons for Adsorption of Emerging
Contaminants from Water, C. J. Carbon Res. , 4, pag. 63.

K. Kaneko (1996), Micropore filling mechanism in inorganic sorbents, in Studies in Surface

Science and Catalysis, Adsorption on New and Modified Inorganic Sorbents, edited by A.
Dabrowski and V.A. Tertykh , Vol. 99, pag. 573.

A.L. Chaffee, S. Bessell, I.M. Burgar, J. Killingley, and A.G. Pandolfo (1994), Monolith fabrication
and micropore characterization of active carbons for adsorbed natural gas storage, GRI Annual
Report, pag. 89.
Meera, M. S. și Ganesan, T. K. (2015), Adsorption isotherm and kinetics studies of cadmium (II)
ions removal using various activated carbons derived from agricultural bark wastes: A comparative
study, Journal of Chemical and Pharmaceutical Research, 4, pag.1194-1200.
Varadarajan G. și Venkatachalam P. (2016), Sustainable textile dyeing processes, Environ. Chem.
Lett. 14, pag.113-122.

Musah, M., Yisa, J., Suleiman, M. A. T., Mann, A. și Shaba, E.Y. (2018), Study of isotherm models
for the adsorption of cr (vi) ion from aqueous solution onto Bombax buonopozense calyx activated
carbon, Lapai Journal of Science and Technology, 1, pag. 22-32.

Edet, U. A. & Ifelebuegu, A. O. (2020), Kinetics, isotherms, and thermodynamic modelling of the
adsorption of phosphates from model wastewater using recycled brick waste, Processes, 8,pag. 1-
15.

Gupta, K.N., Ph.D. Thesis. (2012), Adsorption of Volatile Organic Compounds, Department of
ChemicalEngineering Jaypee University of Engineering & Technology. Guna, India.
Le Van, M.D., Carta, G., Yon, C.M. (1998), Adsorption and Ion Exchange, Perry’s Chemical
Engineers’Handbook, seventh ed., Mc. Graw-Hill International Editions, pahg. 16.1.
Markham, E.C., Benton, A.F. (1931) J. Am. Chem. Soc. 53, pag. 497.
Arman Peyravi, Zaher Hashisho, David Crompton, James E. Anderson (2022), Porous carbon
black-polymer composites for volatile organic compound adsorption and efficient microwave-
assisted desorption, Journal of Colloid and Interface Science , pag.181-193.
Baken, K.A., Sjerps, R.M., Schriks, A.M., van Wezel, A.P., (2018), Toxicological risk assessment
and prioritization of drinking water relevant contaminants of emerging concern, Environ. Int. 118,
pag. 293–303.

88
Miller,R.E.,and F.P.Guengerich. (1983), Metabolismof trichloroethylene în isolated hepatocytes,
microsomes, and re-constituted enzyme systems containing cytochrome, Can-cerRes. 43, pag. 1145-
1152.

M. Williams-Johnson, Annette E. Ashizawa, and Christopher T. De Rosa (2010), Trichloroethylene

in the Environment, Public HealthConcernsMildred .

Allen, M. J. and Geldreich, E. E. (1975) , Ground Water ,pag. 13, 45.

Ellis PA, Rivett MO. (2007), Assessing the impact of VOC-contaminated groundwater on surface
water at the city scale, J Contam Hydrol ,91, pag. 107–27.
Barry DA, Prommer H, Miller CT, Engesgaard P, Brun A, Zheng C. (2002), Modelling the fate of
oxidizable organic contaminants in groundwater, Adv Water Resour , 25, pag. 945–83.
Chen Y-C, Ma H-W. (2006), Model comparison for risk assessment: a case study of contaminated
groundwater, Chemosphere ,63, pag. 751–61.
Li X., Zhang L., Yang Z., Wang P., Yan Y., Ran J. (2020) Adsorption materials for volatile organic
compounds (VOCs) and the key factors for VOCs adsorption process: A review. Sep. Purif. Technol.
Van Der Bruggen B., Everaert K., Wilms D., Vandecasteele C. (2001), Application of nanofiltration
for removal of pesticides, nitrate and hardness from ground water: Rejection properties and
economic evaluation, J. Membr. Sci. , 193, pag. 239–248.
Schaep J., Van Der Bruggen B., Uytterhoeven S., Croux R., Vandecasteele C., Wilms D., Van
Houtte E. Vanlerberghe F. (1998), Removal of hardness from groundwater by nanofiltration,
Desalination , 119, pag. 295–301.
Van der Bruggen B., Vandecasteele C. (2003), Removal of pollutants from surface water and
groundwater by nanofiltration: Overview of possible applications in the drinking water industry,
Environ. Pollut. , Pag. 435–445.
Van Eeden SF, Tan WC, Suwa T, et al. (2001), Cytokines involved in the systemic inflammatory
response induced by exposure to particulate matter air pollutants , Am J Respir Crit Care Med.
Chen H, Goldberg MS, Villeneuve PJ. (2008), A systematic review of the relation between long-
term exposure to ambient air pollution and chronic diseases, Rev Environ Health .
Krassi Rumchev, Helen Brown and Jeffery Spickett. (2007), Volatile Organic Compounds: Do they
present a risk to our health.

R.E. Hester and R.M.Harrison (1995) ,Volatile Organic Compounds în the athmosphere, editura The
royal Society chemistry; R.E. Hester and R.M.Harrison.

P. Wolkoff (1990), Some Guides for Measurements ofVolatile Organic Compounds lndoors,
Environmemal Technology, 11, pag. 339- 344.

S. Fourmentin , M. Outirite , P. Blach , D. Landy , A. Ponchel , E. Monflier , G. Surpateanu

(2007), Solubilisation of chlorinated solvents by cyclodextrin derivatives A study by static
headspace gas chromatography and molecular modelling.
89
Asiata Omotayo Ibrahim , Kayode Adesina Adegoke ,, Rhoda Oyeladun Adegoke ,Yahaya A.
AbdulWahab , Victoria B. Oyelami , Morenike Oluwabunmi Adesina (2021), Adsorptive removal of
different pollutants using metal-organic framework adsorbents.

Perry L. McCarty (2010), Groundwater Contamination by Chlorinated Solvents: History,

Remediation Technologies and Strategies.

Binbin Huang , Chao Lei , Chaohai Wei , Guangming Zeng (2014) ,Chlorinated volatile organic
compounds (Cl-VOCs) in environment — sources, potential human health impacts,and current
remediation technologies.

Alapi T, Dombi T. (2007), Direct VUV photolysis of chlorinated methanes and their mixtures in an
oxygen stream using an ozone producing low-pressure mercury vapour lamp.Chemosphere.

K. S. W. SING , D. H. EVERETT , R. A. W. HAUL, L. MOSCOU ,R. A. PIEROTTI, J.

ROUQUEROL ,T. SIEMIENIEWSKA (1985), REPORTING PHYSISORPTION DATA
FORGAS/SOLID SYSTEM Swith Special Reference to the Determination ofSurface Area and
Porosity .

Mohammad Omar Abdullah , Tang Chung Hieng, (2010), Comparative analysis of performance
and techno-economics for a H2O–NH3–H2 absorption refrigerator driven by different energy
sources .

Wei Wu, Baolong Wang, Wenxing Shi and Xianting Li (2014), Absorption heating technologies: A
review and perspective.

S.G. Poulopoulos, E.C. Voutsas, H.P. Grigoropoulou, C.J. Philippopoulos (2005), Stripping as a
pretreatment process of industrial oily wastewater .

Wen Li,Sunho Choi,Jeffery H. Drese,Marc Hornbostel,Gopala Krishnan,Peter M.

Eisenberger,andChristopher W. Jones (2012), Steam-Stripping for Regeneration of Supported
Amine-Based CO2Adsorbents.

Georgiadis A.A.,Darmanin P.,Topouzelis Nikolaos,Ioannidou Marathiotou I. (2015),

Indication and technical application of stripping.

Chaoran Zhang (2021), Absorption principle and techno-economic analysis of CO2 absorption
technologies: A review .

H. STRATHMANN (1980), MEMBRANE SEPARATION PROCESSES.

G. Binnig, C. F. Quate, C. Gerber (1986), Phys. Rev. Lett. 56, pag. 930–933.

R. P. Feynman, R. B. Leighton, M. Sands (1963), The FeynmanLectures on Physics.

J. E. Lennard-Jones (1932) ,Trans. Faraday Soc., 28, pag. 333–359.

F. H. Stillinger, T. A. Weber (1985),Phys. Rev. B31, pag. 5262–5271.

90
H. Ibach (2006), Physicsof Surfacesand Interfaces.

G. Ertl (2008), Angew. Chem. Int. Ed.47, pag.3524–3535.

T. L. Cocker, D. Peller, P. Yu, J. Repp, R. Huber (2016), Nature ,pag. 263–267.

Yteng, R.Z Wang, JY Wu (1997), Study of the fundamentals of adsorption systems.

H.N. Tran, S.J. You, A. Hosseini-Bandegharaei, H.P. (2017), Chao, Mistakes and inconsistencies
regarding adsorption of contaminants from aqueous solutions: a critical review, Water Res., 120,
pag. 88–116.

V. Meshko, L. Markovska, M. Mincheva, A.E. Rodrigues (2001), Adsorption of basic dyes on

granular activated carbon and natural zeolite, Water Res. 35 , pag. 3357–3366.

J. Groen (2004), Critical appraisal of mesopore characterization by adsorption analysis, Appl.

Catal. Gen. , pag.121–125.

Shushu Huang , Wei Deng , Long Zhang , Dengyao Yang , Qiang Gao , Zhengfang Tian , Limin
Guo , Tatsumi Ishihara (2020), Adsorptive properties in toluene removal over hierarchical zeolites .

M.A. Camblor, L.A. Villaescusa, M.J. Díaz-Cabañas (1999), Top. Catal. 9 , pag.59–76 .

S. Lowell and Joan E. Shields (1991), Powder surface area and porosity .

G.H. Findenegg, C. Koch and M. Liphard, in R.H. Ottewill, C.H. Rochester and A.L. Smith (1983),
Adsorption from Solution, Academic Press, London, pag. 87 .

B.-Y. Zhu, G.-X. Zhao (1986) , Acta Phys.-Chem. Sinica, 2 , pag. 328 .

Sepehr Sadighi, Masood Sheikh Alivand, Morteza Faghihi (2019), SELECTION OF ADSORBENTS
FOR DIFFERENT APPLICATIONS AND PROCESSES: A REVIEW.

Pet Coal,Sadeghzadeh Ahari J, Shafiee Z, Mohammadbeigy K, Pakseresht S, Kakavand M,

Kolivand M. (2016), Modeling and Investigation of the Operational parameters in the Process of
Mercaptan and Water Removal from Natural Gas by Adsorption on Zeolite 13X.

Sing KSW. ,(1989), Characterization of adsorbents. Adsorpt. Sci. Technol.

Bergna HE, Roberts WO. (2005), Colloidal Silica, Fundamentals and applications, CRC Press.

M M Dubinin (1982), Surface and Porosity of Adsorbents.

E.M. Waters, H.B. Gerstner, J.E. Huff (2009), Trichloroethylene. I. An overview.

Maisa El Gamal,Hussein A. Mousa , Muftah H. El-Naas , Renju Zacharia , Simon Judd (2018), Bio-
regeneration of activated carbon: A comprehensive review.

91
Raquel Valenciano, Elvira Aylón and M. Teresa Izquierdo (2015), A Critical Short Review of
Equilibrium and Kinetic Adsorption Models forVOCs Breakthrough Curves Modelling.

F,J, Trogus, T. Sophany, R.S. Schechter (1997), Static and Dynamic Adsorption of Anionic and
Nonionic Surfactants.

Katsunori Kosuge, Shiori Kubo, Nobuyuki Kikukawa și Makoto Kikukawa (2007), Effect of Pore
Structure in Mesoporous Silicas on VOC Dynamic Adsorption/Desorption Performance.
Raquel Valenciano, Elvira Aylón and M. Teresa Izquierdo (2015) A Critical Short Review of
Equilibrium and Kinetic Adsorption Models forVOCs Breakthrough Curves Modelling.

Sanna Hokkanen, Amit, Bhatnagar, Mika Sillanpää (2016), A review on modification methods to
cellulose-based adsorbents to improve adsorption capacity.

Jong-Ho Park și Ralph T. Yang (2005), Simple Criterion for Adsorbent Selection for Gas
Purification by Pressure Swing Adsorption Processes.
Planda M, Staszczuk P, Pekalska J. (2001), Correlation between adsorption and porosity properties
of alumina samples as obtained from classical adsorption and thermal analysis methods, Adsorpt.
Sci. Technol.

Kohl AL, Nielsen RB. (1997), Gas purification, 5th ed.; Gulf Professional Publishing.

Wang DC , Xia ZZ, Wu JY, Wang RZ, Zhai H, Dou WD. (2005), Study of a Novel Silica Gel–Water
Adsorption Chiller, Part I. Design and Performance Prediction. Int. J. Refrig.

Appleby WG, Gibson JW, Good GM. Coke (1962), Formation in Catalytic Cracking, Ind. Eng.
Chem. Process Des. Dev.

H. Ghobarkar, O. Schaf (1998), Microporous and Mesoporous Materials, pag. 55–60.

Hayashi H, Cote AP, Furukawa H, O’Keeffe M, Yaghi OM. (2007), Zeolite A Imidazolate
Frameworks. Nat. Mater.

Yan Yao, Abraham M. Lenhoff (2004), Determination of pore size distributions of porous
chromatographic adsorbents by inverse size-exclusion chromatography.

V.C. MENON , S. KOMARNENI (1998), Porous Adsorbents for Vehicular Natural Gas Storage: A
Review .
Gupa, V. K. și Suhas (2009), Application of low-cost adsorbents for dye removal-A review,
J.Environ. Manag. , pag. 90.

D.-L. Chen et al. (2015), Microporous Mesoporous Mater.

92
Bard, A. J., and Faulkner, L. R. ( 1980), E lectrochemical methods, fundamentals and applications .
Wiley, New York.

Weihsueh A. Chiu,1 Jennifer Jinot,1 Cheryl Siegel Scott,1 Susan L. Makris,1 Glinda S.
Cooper,1Rebecca C. Dzubow,2 Ambuja S. Bale,1 Marina V. Evans,3 Kathryn Z. Guyton,1
Nagalakshmi Keshava,1John C. Lipscomb,1 Stanley Barone Jr.,4 John F. Fox,1 Maureen R.
Gwinn,1 John Schaum,5 and Jane C. Caldwell (2013), Human Health Effects of Trichloroethylene:
Key Findings and Scientific Issues.

Zaharia C.; 2021 suport de curs Legislatia mediului

Adela Marilena BUBURUZAN - TEHNOLOGII DE PROTECȚIE A ATMOSFEREI (TPA) –
suport de curs; 2022
Trichloroethylene | ClCH=CCl2 | CID 6575 - PubChem (nih.gov)
www.mmediu.ro – Măsuri postproces pentru reducerea compușilor organici volatile DFIU-
Karlsruhe, Implementarea Directivei IPPC
https://legislatie.just.ro
http://legestart.ro
http://legislatie.innovaleather.ro
(http://www.anpm.ro/files2/bref/BREF/BREF Common Water and Waste Gas Treatment RO.pd)

93
 Planse desenate

Plansa nr.1. Schema tehnologica

Plansa nr.2. Coloana de adsorbtie
Plansa nr.3. Schema de automatizare a coloanei de adsorbtie

94