Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Zid de Sprijin
Zid de Sprijin
Consideraţii generale
Zidurile de sprijin reprezintă construcţii cu caracter definitiv utilizate pe traseele
drumurilor si căilor ferate în zonele de deal şi de munte, în lungul canalelor navigabile şi
bazinelor portuare, la diferite lucrări subterane, etc.
Zidurile de sprijin au ca scop principal susţinerea pământului din amonte, asigurând astfel
trecerea pe distanţă minimă între două cote, atunci când nu există spaţiu pentru asigurarea unei
treceri taluzate.
Pe lângă aceasta, zidurile de sprijin asigură, după caz, protecţia împotriva eroziunii, degradărilor
din înghet, etc.
În cadrul acestei teme se cere proiectarea unui zid de sprijin în varianta zid de sprijin de
tip cornier din beton armat.
Zidul de sprijin este necesar pentru realizarea unei platforme supraînălţate. Se consideră
că suprafaţa terenului este orizontală iar pământul din spatele zidului este nisip.
- planul de rupere este vertical, prismul de pământ ce reazemă direct pe talpa zidului
deplasându-se solidar cu zidul;
Împingerea activă a unui masiv necoeziv se poate calcula conform schemei prezentată în figura
II.2.
Valoarea împingerii totale, Pa , se calculează conform relaţiei:
în care:
Figura II.2.
Rezultă :
Pa=kah2/2+qhka (II.2)
în care:
(II.3)
Figura II.3.
(II.4)
Din considerente economice, valoarea L se plafonează superior la valoarea 1.4, cu
condiţia ca toate celelalte verificări să fie îndeplinite.
Sub acţiunea împingerii active Pa cunoscută ca punct de aplicare, mărime şi direcţie, zidul
se poate roti în jurul punctului M.
După cum se poate observa din fig. II.4 momentul de răsturnare este dat de împingerea
activă Pa iar momentul de stabilitate de greutatea zidului (G1..G4).
(II.5)
în care:
R1.5 (II.6)
Figura II.4
Acţiunea compusă a forţelor care acţionează asupra zidului se transmite către terenul de
fundare prin intermediul tălpii acestuia.
Se face reducerea tuturor forţelor în raport cu centrul de greutate al tălpii (fig. II.5b).
Admiţând o distribuţie liniară a presiunilor pe teren, valorile extreme ale acestora sunt
date de relaţia :
[kN/m2] (II.7)
în care:
N-rezultanta forţelor verticale;
Figura II.5
pmin0
în care:
Punct 1 3 1 q 3 q 1 3
A 0 0 q qka q qka
B h1 h1ka q qka h1+q h1ka+ qka
C h2 h2ka q qka h2+q h2ka+ qka
D h hka q qka h+q hka+ qka
Figura II.7
Se construieşte cercul lui Mohr corespunzător stării de eforturi din C pe planul BC,
.
Se descompun aceste rezultante după doua direcţii; orizontală şi verticală (fig. II.8).
Figura II.8
Cele trei verificări de stabilitate se fac analog cu §II.2.1, §II.2.2, §II.2.3 ţinându-se seama de
noile rezultante ale împingerii active.
Pentru construirea epurei Culmann se reprezintă, la scară, planul vertical BB de lungime h pe
care se consideră că se exercită împingerea (fig. II.9).
Din punctul B de la baza zidului se trasează dreapta de referinţă BC, înclinată cu unghiul
faţă de orizontală, până ce întâlneşte în C linia terenului natural.
Se trasează apoi, tot din B, dreapta de orientare, înclinată cu unghiul =- faţă de
dreapta de referinţă. Unghiul de frecare între zid şi umplutură se recomandă a se lua
=(1/3..1/2).
Pe linia terenului natural se stabilesc punctele C1, C2,..., la distanţe de preferinţă
egale(pentru uşurinţa calculelor ulterioare), distanţe egale aproximativ cu a zecea parte din
înălţimea zidului. Unind aceste puncte cu punctul B se definesc planele posibile de cedare, B C1,
… BCi, …şi corespunzător acestora prismele de cedare, B BC1,…B BCi,….
În vederea calculării împingerii după planele BC1, BC2, .., BCn, se reprezintă pe dreapta
de referinţă, la o scară convenabilă a forţelor(avându-se grijă ca reprezentând G n să nu se
depăşească lungimea segmentului BC), greutăţile G1...Gn.
Din extremităţile forţelor G1, …Gi,...Gn se trasează drepte paralele cu dreapta de orientare
până intersectează planele BC1,... BCn, obţinându-se punctele P1, …Pi,...Pn. Vectorii
, reprezintă împingerile pe B B corespunzătoare planurilor de cedare BC1, BC2,...
BCn.
Împingerea activă, Pa , reprezintă cea mai mare forţă P ce se exercită pe planul vertical
BB.
După obţinerea curbei se trasează o paralelă la dreapta de referinţă, dreaptă care să fie
tangentă la curbă. Unind punctul de tangenţă cu punctul B se obţine planul de cedare căruia în
corespunde împingerea activă, Pa. Vectorul Pa se determină ducând prin punctul de tangenţă o
dreaptă paralelă la dreapta de orientare, până ce aceasta intersectează dreapta de referinţă.
Valoarea împingerii active Pa, se obţine prin măsurarea pe epură a vectorului P a şi transformarea
mărimii obţinute în forţă utilizând scara de reprezentare a forţelor.
Figura II.10
procentul minim pentru armătura de rezistenţă este de 0.10 % pentru armături OB37
şi 0.075 % pentru armături PC52.
În figura II.12 se prezintă o secţiune transversală printr-un zid de sprijin de tip cornier din beton
armat şi schema generală de dispunere a armăturilor de rezistenţă (barele aflate în planul
secţiunii) şi de repartiţie.
Figura II.11
Figura II.12