Sunteți pe pagina 1din 169

-~ ACADEMrA DE ŞTIIifîE S'OClALE Şl POL1TICE

.â RŞPUB_LIClI - OCll\Ll-STE :R~.ţ,rAmA. _

.- ANUAn,U-L III _-. i'!l

, TllŢULUf D -ORJE . $I -~RHEOLOG1E


. ., ;,A. ENOPOL" . ;; ~
., BUPElfyJEN~ {l)
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VISTIERIEI MOLDOVEI DIN ANUb 1816
DE

CORNELIU ISTRATI

Istoricilor le este bine cunoscută aşa-zisa „Condica liuzilor" din anul 1803,
publicată aproape cu un veac în urmă de Th. Codrescu în Uricarul, unde îi face
o foarte sumară prezentare şi dă o interpretare greşită conţinutului ei, susţinînd
că ar cuprinde numărul oamenilor (,.liuzilor") aduşi de peste hotar de către boieri
şi mănăstiri 1• Originalul documentului se păstrează la Biblioteca Academiei din
Bucureşti 2 şi după o amănunţită cercetare făcută asupra lui şi a vremii în care
a fo!lt alcătuit, s-a ajuns la cu totul alte constatări. Anume, că este o condică
generală a vistieriei, întocmită în luna octombrie 1803 pe baza unei catagrafii fis-
cale efectuată în acel an şi a servit ca instrument de lucru la noua aşezare a
birului ce a avut loc în Moldova la 1 octombrie 1804, în conformitate cu dispo-
ziţiile hatişerifului din anul 1802 3•
La Arhivele Statului din Iaşi se păstrează o condică asemănătoare 4, care a
fost descoperită în anul 1944 în conacul părăsit al boierilor Sturza de la Cristeşti
judeţul Iaşi 5• Documentul este format din coale duble de hîrtie de bună calitate,
dar îngălbenită şi devenită friabilă după trecerea vremii, legate unele după altele
şi nu în fascicole. Datorită condiţiilor de păstrare şi mai ales starea în care a fost
descoperită condica a fost deteriorată parţial, astfel că lipsesc foi de la începu-
tul şi de la sfîrşitul ei, astăzi numărînd 75 file. Din acest motiv, pînă acum nu
se cunoaşte nici titlu ei şi nici data la care a fost alcătuită 6•
Ceea ce se observă de la bun început este faptul că documentul se aseamănă
foarte mult, In aceea ce priveşte formularul şi conţinutul său, Condicii vistieriei
Moldovei din anul 1803 (,,Condica liuzilor"), faţă de care prezintă şi unele deosebiri.
Prima deosebire, esenţială, este aceea că manuscrisul de faţă cuprinde numai ţinu­
turile Moldovei din dreapta Prutului, de unde rezultă că datează de după anul
1812. De altfel, este alcătuit tot sub forma unor tabele pe ţinuturi, iar capul tabe-
lelor se repetă la fiecare început de pagină dublă, în partea stingă, continuîn-
du-se în jos pe pagina din dreapta.
Prima rubrică a tabelului cuprinde numerotarea satelor pentru fiecare ocol
în parte, procedeu ce nu s-a folosit la anul 1803. In cea de a doua este înscris

1 tlricarul, vol. VII, p 241-395 şi vol. VIU, p. 241-368, ambele tipărite la


Iaşi în anul 1886.
2 Bibl. Acad., Mss. rom., nr. 504.
3 Corneliu Istrati, Condica vistieriei Moldovei din anul 1803, p. 37-38, in
man ulscris.
• Arh. St. Iaşi, ms. rur. 57.
5 Descoperirea ei, împreună cu a altor documente, se datoreşte lui Gh. Un-
3urearuu, fostul director al Arhivelor din Iaşi, oare a făcut menţiunea cuvenită
pe rprima pagină a 1oondticii.
6 In in-v,e ntarul Arhivelor- statului din laşi i se face doar o prezentare de-
scriptivă şi este datat cu aproximaţie Intre ani, 1812 şi 18l9.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
11 CORNELI!U lSTRIA!TII

., numărul lăcuitorilor birnici", indicaţi tot prin termenul „liude" (oameni) şi care
acum sînt trecuţi în cifre globale pentru fiecare sat şi nu împărţiţi în grupuri cu
denumiri diverse (Jiuzi , scutelnici, breslaşi, a rgaţi etc.) cum se găsesc în „Condica
liuzilor·'. O asemenea împărţire, d ar numai p entru sumele birului ce au de plătit
pe un sfert, fără să arate şi numărul de oameni , s-a mai folosit într-o condică de lucru
a vistieriei Moldovei, din anul 1816, care va fi amintită mai des cu prilejul acestei
prezentări 7• Rubrica a treia a tabelului arată „suma banilor birului unui sfert"
ce revenea oamenilor din cea anteri oară ei, fără a se mai reda şi suma anuală,
ca la anul 1803. Următoarea rubrică, mai spaţioasă, are înscrise în partea de sus
numele ţinutului şi ocolului despre care este vorba în p agina respectivă, iar în
cuprinsul ei sînt trecute satele. numele stăpînilor lor, precum şi informaţi i sumare
c:.. privire la îndeletnicirile sătenilor şi despre locul de hrană - îndestulător sau
puţin - pe care îl aveau pe moşie . Dacă la unul sau mai multe sate care urmau
la rînd îndeletnicirile oamenilor şi situaţia locului de hrană erau aceleaşi, acest
lucru se consemna prin cuvîntul „ asăminea". Sînt şi cazuri, ca la ocolul Munte le
din ţinutul Suceava, Siretul şi Mijlocul de la ţinutul Covurlui, cînd descrierea
îndeletnicirilor locuitorilor se face la sfirşit, pe ntru toate satele din cuprinsul lor.
ln ultimele două rubrici sînt înscrişi oamenii fără bir, adică slugile fără bir,
din fiecare sat şi numele celor de care sînt scutiţi.
La sfîrşitul fiecărui ocol se face totalul pentru numărul birnicilo:r, p entr u
banii sfertului şi numărul oamenilor fără bir, iar după ce se termină tOlate ocoa-
lele dintr-un ţinut, sînt înscrise şi tîrgurile de reşedinţă, dacă acestea n u au fost
incluse în rînd cu satele din ocoale. unde în mod obişnuit sînt trecute tirgurile
mai mici. In cazurile unor tîrguri, birnicii sînt trecuţi fie în număr global, fi e
pe mahalale, iar uneori apar şi oameni cu denumiri deosebite, ca „liuzi" ai uruor
boieri; armeni, evrei, străini şi alţi i.
Situaţia fiecărui ţinut se încheie cu „adunarea sumelor", care încep e cu adu-
n a rea totalurilor de la ocoale, între care se intercalează şi sumele de bani la
care erau impuşi „jidovii orindari" din cuprinsul lor, numiţi în unele locuri şi
,,jidovii ocolului", fără să se arate care era numărul lor 8. La ţinuturile Neamţ,
Tecuci, Tutova şi Fălciu, apar aici banii plătiţi de oamenii numiţi „rufeturi", s;au
„streinii rufetaşi" - la ţinutul Covurlui. După ce se încheie totalul cu datele de
mai sus, se dă numărul pe ţinut a l oamenilor din categoriile dajnice, cu suma
banilor ce aveau de plătit : mai întîi mazilii şi ruptaşii , categorii car e pl ăteau
dajdia trimestrial, apoi cei impuşi la plata ei semestrial, adi că cei numiţi ruptre le
vistieriei, urmaţi de bulgari, sîrb i hri sovo liţi, bejenari şi negustori hrisovoliţi , dleci
contribuabili de proven ienţă foarte diferită, care la ţinutul T ecuci au fost înscirişi
după ruptele vistieriei sub denumirea „alţii care sint aşezaţi în asăminea rindu-
ială ". Deosebit de aceştia . pentru ,. jidovii hrisovoliţi" se dă numai suma ce aveau
de plătit vlsUeP!el pe u n sfePt, fiit'ii să se arate şi numărul oar.neniJor. O particularitatre la
această recapitular e se mai intîln eş te la ţinutul Ia şi , unde au fost adău gaţi me-
gustorii hrisovoli ţi din starea întîia şi a doua şi r uptele v istieriei di n ora şul I ,aşi,
procedeu care, datorită foilor pierdute de la sfîrşitul manuscrisului, unde probaibil
era cupri ns şi oraşul capitală a Moldovei, pare inexplicabil.
După epuizarea tuturor categoriilor de contribuabili su pu şi la plata birU!l ui
şi a dajdiei, precum şi a oamenilor fără bir, sînt trecuţi cei exc e ptaţi d e accai stă
ribligaţie. Mai intîi „postelniceii şi cei cu cărţi gospod d e neam uri şi de iertarre".
a l cărora num ăr, însă, nu a fost completat la toate ţinuturile, deşi se ştie că
ei P.xistau, iar la sfîrşit sl u jitorii isprăvniciil o r şi ai d regători l o r din Iaşi , c:a re
apar sub denumirea d e .,bresle ce nu plătesc bir".
In sfîrşit, după situaţiile fi n ale, la ţinuturile F tU ciu, Hîrlău şi I aş i npare un
num ăr de „ moşii fără sate", sau „ moşii fără birnici", în dreptul cărorn nu isînt

7 Arh. St. Iaşi, tr. 166, nr. 5.


8 Pentru ţinu.tul !F\ălciu, unde numărul lor era m ai mic, se poate afi,a1 în
condica amintită (ibidem), unde sin't trecuţi cu aceleaşi sume de bani ca in ms.
nr. 57.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDfC'A VllSTIERIEI MOLDOV'E'I DIN ANUL 1818 III

trec ţi oamen i, decît în cîteva cazuri slugi fără bir , mo şii al cărora n ume este
înscris u neor i şi în tre satele ocoalelor .
I n fe lul arătat p în ă acum, în co ndică sîn t cu prinse t oate cele 16 ţinuturi cite
a vea Moldova după anul 1812. D eş i s-a su sţi n ut că, dup ă această dată , a avut loc
o reorgan izare t eritorială a ţi n uturilor 9, si ngur a deosebi r e ca re se co nstată în
această p riv inţă faţă de anul 1B03. este doar aceea că ocolul Prutului cu tîrgu l
Şteiă neşti , care era u atunci la ţinutul Hîrlău, aparţin acu m de ţinutul Iaşi .
Con dica p rezentată aici are şi unele lipsuri, datorate în par te, d up ă cum
s-a mai ară tat, probabil condiţi i lor în care a fost păstrată şi mai cu seamă a
celor în care a fo st descop erită, printre diferite alte d ocumen te aruncate şi răvă­
ş ite, precum şi d in co.uza d efi ci e nţ el or de întocmire. Astfel, r ea mintim c ă s-au
p ierdut foi de la începutul ş i de la sfî rşitul ei, din ca r e cau ză li psesc ocolul
Berhometele şi nouă sate di n ocolul Siretul de Sus de la ţ i nutul Suceava, dar
a le cărora totaluri sînt cuprinse la „aduna rea sum elor " de la sfîrşi tu l a cestui
ţinu t, iar de la ţi n utul Iaşi lipseşte o parte din lista moşiilor fără birnici, pre-
c um şi oraşul Iaş i , în cazu l cînd acesta a fost cuprins în cond ică 10• De aseme-
nea, se pare că s-au m ai pierdut două sau mai multe foi de la s fîrşitul ţi nutu l ui
Bacău , a cărui a situaţie este incompletă : după ce se încheie şirul satelor din
ocolul T rotuş, urmează tîrgul B acău, di n care s-a p ă strat numai partea cu nu-
mă r ul birnicilor şi par tea netermi nată a oame nilor fără bir. P e foile lipsă tre-
buie să fi fost, în con tinuar e, ,.adunarea sumelor " din ţinut cu toate ca tegoriile
de oamen i adău gaţi de obicei a ici, si tua ţie care nu s-a mai păstrat în condică 11•
In sfîrşit, pe li n gă faptul că n u s-a completa t peste tot numă rul celor din cate-
goria p os telniceilor, ia r pen tr u categorii ca evreii şi „rufeturile" se arată num ai
suma b irului ce a veau de p lătit la un sfert, condica nu cuprinde pe slujitorii
bisericilor (preoţi, d iacon i şi das căli ) , oameni car e se găs esc în cea de la anul
1803.
Din con ţi nutul d ocumen tului re zul tă că este vorba despre o condică a vis-
ti e riei, alcătui tă după a nul 1812. P entru sta bilirea cu precizie a datei cînd a
fost în tocmi tă con dica , s-a r ecur s la aj utor ul documentelor de epocă, în speţă
s ă m ile vistieri ei Mold ovei d in v r emea domniei lui Scarlat A lexandru Calimah
(1812-1819), iar d in comp a raţia sumelor b irului cuprinse într-o parte ş i în cea-
l altă se con sta tă că cea mai mare ap ropiere este pentr u sfer tul în tîi (i unie-a u-
gust) di n a nul fiscal 1816-1817 12• Procedînd în continuare la o nouă con fruntar e,
de d ata aceasta cu sumele cu prinse în tr-o condi că de lucru a vistieriei din acel
a n 13 , se con stat ă aceeaşi coi n c id enţă . Astfel, sumele de bani ce le aveau de plătit
satele pe n tru sfer tul înt îi al birulu i, înregistrate în documentul cita t , care însă
nu cuprin de şi nu m ăru l birni cilor , corespund în proporţie de 90 la s ută cu ace-
lea ce se gă sesc în man uscr isul de faţă 14• Dife re nţel e fac s ă nu m ai corespu ndă
totalurile su melor de ban i pe ţi nuturi , totaluri care însă coincid la m ai multe
ţi nu turi în tr e manuscris şi sa m a vistieriei. Expli caţi a constă în aceea că în con-
dica de lucru a vistieriei a u fost trecute sumele de bani ce s-au stabilit pentru
a se încasa de la sate pe sfe rtul întîi, care în să au fost realizate cu oarecari
diferenţe şi totalurile au fost consemnate astfel 1n sama sfertului respectiv. La

9 Mlano1alchi Drăgh ioi, Istoria Moldovei pe timp de 500 ani, tomul II, Iaşi ,
1857, p . 96.
10 In oondica de la .&-h. St. Iaşi, tr. 166, nir. 5, Qe are o strînsă legăl1lllră ou

ms. nr. 57, oraşul Iaşi nu a.pa.re în partea unde se arată sumele oe au de plată
birnicii. De altfel, în mss. nr. 57 mai sînt şi aMe lipsuri : la oco1ul Roşieşti, din
ţinutul Făldu , nu aipaire saitul ~ilaţi, oare se găseşte lnsă tn oondiloa nr. 5, la
f. 205 v., dar de aici 1ipseşte satul Oreţana, de I,a ocolul Prut al acelui1aşi ţinut,
sat care se găseşte 1n ms. nir. 57.
11 lntruclt foile oondicii nu au rost numerotate declt după depunerea ei la
ArhLv e, es,t e doar o presupunere că lipsesc 2 sau 4 foi, ea fiind alcă'lnlită din
foi duble.
12 Arh. St. •licn,i, ms. nr. 1497. Vezi Anexa A.

• 13 fdem, tr. 166, nr. 5.


14 Vezi anex,a A.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
IV CORNELrtJ ISTR>ATI

impunerea pe sfertul al doilea s-au avut în vedere aceste diferenţe şi sumele


au fost stabilite în funcţie de î n casări 15, astfel că din n ou apar c oincidenţe, acum
între manuscrisul nostru şi proiectul de în casări pentr u sfertul al doilea.
In afa ră de acest e co i n ci denţe la sumele birului , a rătate mai sus, se mai
constată acelaşi lucru pentru oamenii car e p l ăteau dajdia trimestr ial (mazilii ,
ruptaşii şi jidovii hrisovoliţi) , în dreptu l căror a în manuscris sînt trecute sumele
de bani încasate pe sfertul întîi. In schimb, pentru cei care plăteau semestrial
(ruptele vistieriei, negustorii hris ovoliţi etc.), sumele de bani din manuscr is
corespund cu cele trecute în sama sfertului a l patrulea (martie-mai) al anului
fiscal 1815-1816 16 •
Toate aceste asemănări şi deosebiri duc la concluzia că manuscrisul înre-
gistrat la Arhivele Statului din Iaşi la nr. 57 este o condică lntocmită de vistie-
ria Moldovei în vederea încasării impozitului direct pe sfertul al doilea (sep-
tembrie-octombrie) din anul 1816, sfert ln care erau impuse la plată toate cate-
goriile de contribuabili, adică atlt cei care plăteau trimestrial, cît şi cei de la care
dajdia se strîngea semestrial. Admiţînd că impunerea se făcea p e baza sumelor
încasate la sfertul precedent, pentru contribuabilii din prima grupă s-au stabi-
lit sumele după sama sfertului intii al anului fiscal în curs, ia r pentru ceilalţi
după sama sfertului încasat cu şase luni mai înainte 17 • Se pare că această con-
dică este una din lucrările care la acea vreme se întocmeau cu r egularitate de
către vistierie, după care apoi se trimiteau „table" la fiecare ţinut , urmînd ca
dregătorii să procedeze la încasarea dărilor în conformitate cu aceste docu-
mente 18• Ca lucrare generală , centralizată , condica de faţă trebuie să fi fost ceea
ce în documentele timpului se numea „tabla vistieriei" pentru sfertul a l doilea din
anul 1816, care 1i servea de bază la impunerea birului şi totodată ca mijloc
de control pentru toate pFoblemele care se iveau cu prilejul încasării lui. Re-
zultă de aici că în cancelariile vistieriei se executa un însemnat volum de lu-
crări legate de activitatea ei şi că trebuie să se fi întocmit încă multe alte ase-
menea condici, dintre care s-a pătrat numai aceasta de faţă , dato rită în p a rte
şi descoperirii ei în condiţiile arătate.
Aşa dar, spre deosebire de „Condica liuzilor", aceasta nu constituie centra-
lizarea datelor unei catagrafii fiscale imediat premergătoare întocmirii ei. O
asemenea catagrafie se efectuase în Moldova la anul 1814 19, în vederea reaşe­
zării birului ţării ce a avut loc atunci 20 , în condiţiile în care se găsea Moldova
după luarea Basarabiei de către Rusia ţaristă prin pacea de la Bu cureşti din
anul 1812. Rezultatele catagrafiei nu se cunosc, dar ele au fost utilizate nu nu-
mai la operaţiunea de rea şeza re a birului, ci cu siguranţă că şi în toate lucră­
rile curente în m a terie de impunere ce au avut loc în anii următori, astfel cÂ

15 -Arh-. St. Iaşi, tr,


166, nr, 5. f . 11 r .
16 Ibidem, f . 312 v. şi 313 r .
17 Da jdia de la cei care plătea,u semestrial se !neasa la 23 aprilie (sfertul
s.fîn:tiului Gheorghe) şl la 26 octombrie (sfertul sflntului Dumitru), date ca,r e în
vremea lui Scairlat Calimah erau ouprinse în sferturi,le al doilea şi al patrulea.
In ca,z,ul de faţă este sfertul al doilea , care cuprindea data de 26 octombrie.
18 Asemenea „itaible• întărite cu pecetea domneasd sint menţionate la fieoMe

încasare a sfer.turllor birului din anii 1819 şi 1920 (Arh. St. laşi, tr. 166, nr. 6,
f. 7.6, i32, 172 etc.). Manolachi Drăghici (op . cit., p . 96-97), făclnd unele confuzii,
nată în mod g.reşit că repartizarea sumelor banilor birului pe ocoale se fă.cea
de către ispravnici, pe baza cislelor ce le adunau de la sate înainte de ieşirea
sferturilor şi nu pe baza tablelor trimise de vistierie, sistem care oferea prilej
de multe abuz,uri din paritea dregătorilor.
19 Arh. St. Iaşi , Documente, p ach . 402, doc. 347, în care se vorbeşte despre
oatiaig,rafia ce se făcuse la ţinlllttul Neamţ şi a fost inra.intată vistieriei.
20 rnspo~iţiile domneşti şi măsurile pregătiîtoare pentru aşeza-rea birului din
a.nul 1814, după oei droi ani de soutke hotărîţi l)Tin tratatul de pace de l;a Bucu-
reşti, în Uricarul, vol. I, eid. 2, p . 185-189 (pOl'u.nca donmeescă din 8 mai penitru
începerea lucrărilor) şi p. 34-47 (anaforaua boierilor din 15 mai 1814 cu hrisovul
domnesc penrbrtll ~ birului).
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
COND IC A VISTIERIEI MOLJOOVE'.I DIN ANUL 1818

ele s-au tr a n smis, cu mo<li fică r ile inter veni te pe par curs, pînă în condica de faţă
din an ul 1816.
Cu toată d em on straţia de mai sus car e a dus la co ncluziile arătate, nu tre-
buie trecute cu veder ea a numi te elemente care a r putea determina pe cineva să
pres upun ă că d ocum en tul ar fi fost întocmit dintr-o i ni ţia tivă particulară. Poli-
ti ca internă şi mai cu seamă cea fiscală a lu i S car la t Ca!im a h a întimpinat opo-
ziţia un ei părţi a boierimii moldovene or i e ntată spre Rusia. Dintre boierii po-
tri v nici domnitorulu i,vistiern icul Iordache Roset Roznovanu, căzut atunci în diz-
gr aţ i e, a purtat o bo ga tă co res ponden ţă cu reprez entanţi i diplomatici ai Rusiei la
Constan t inopol, în care a criticat fără c r uţa re măsurile fiscale luate în acea vreme
~i a îna in tat u nele proiecte de reformă. Multe d in me moriile de acest fel redac-
tate de vistiernicul Roznovan u 2 1, între care şi acel cu privire la dările încasate
între anii 1812 şi 181 7 22 • sî nt scrise pe acela ş i fel de hîrtie folosită la alcătuirea
condicii de faţă . O · asemen ea hîrtie nu se mai întîlneşte la actele oficiale, pro-
venind de la vistierie sau de la alte instituţii , nici la alte documente particu-
lare ale epocii, ca şi cum vistiernicul Rozn ovanu ar fi fost singurul care a folo-
sit-o. Ca atare, s-ar putea naşte presupunerea că numitul boier ar fi cerut unui
slujbaş de la vistierie să-i întocmească un asemenea material care să-i s ervească
pentru documentarea memoriilor sale. Cu toate acestea, în condică sînt cuprinse
date prea amănunţite, inutilizabile în corespondenţa lui Roznovanu şi chiar ad-
miţînd o asemenea posibilitate, slujbaşul respectiv ar fi scris documentul mult
mai în grabă şi nu cu o caligrafie atît de îngrijită cum este aceea ce se p oate
vedea în m a nuscris. Datele necompletate despre care s-a amintit m ai înainte
şi simplificarea anumitor elemente în condi că , pentru că trebuie arătat că ea
este oarecum mai s umară decît aceea din anul 1803, iar p e mă su ra p a r curgerii
t e xtului se constată o oarecare grabă a scriitorului şi o tendinţă spre mai multă
conciziune, se datoresc termenului scurt în care trebuia exe c utată lucrarea, între
încasarea unui sfert al birului şi impunerea celui următor. De aceea cr edem că
nu poate fi admisă presupunerea unei iniţiative particulare, condi ca fiind un
document oficial, întocmit de vistierie pentru a servi ca instru men t de lu cru la
impunerea sfertului al doilea din anul 1816.
După cum rezultă din descrierea făcută mai înainte, categorii le fiscale cu-
prinse în condică sînt, în linii mari, aceleaşi care se întîlnesc şi în „Condica
li uzilor", faţă de care nu au inter venit modificări es enţiale.
Birnicii constituie marea masă a contribua biilor, redaţi de data aceasta,
după cum s-a mai spus, în număr total pe sate, iar împărţirea in grupurile întîl-
nite la anul 1803 s-a folosit doar în cealaltă condică a vistieriei, tot di n anul
1816, dar numai pentru sumele de bani ce aveau de plătit, nu şi pentru n umă­
r ul lor 23. Excepţiile întîlnite la unele tîrguri se dat oresc imp osibilităţ ii d e a
tr ece peste compoziţia foarte variată a popu laţiei acestor a şe zări a tun ci aflate
în curs de dezvoltare 24 • Scutelnicii şi breslaşii, cele două categorii de oa me ni
s cutiţi de havalele şi puşi la dispoziţia boierimii pentru a fi folosiţi la tre bui n-
ţele gospodăriei moşiereşti , în această condi că nu apar d eoseb iţi de r estul bir-
nicilor havalegii, deoarece, potrivit hotărî rilor luate la noua aşe za re a b irului
din a nul 1814, erau· supu şi la plata tutu r or celor patru sferturi !'ii nu se mai
bucurau de vreo excepţie în această privinţă 25 • Numărul lor apare separat în
a lte lucrări ale vistieriei, privitoare la impunerea h ava :e :or 26 , cind e i trebuiau

21 Arh. St. Buc., A.N., pach. OCLVII, doc. 5, 35, e tc.


Arh. St. Iaşi,
22 pach. 462, doc. 60.
23
Idem, tir. 166, nr. 5.
24 Mai sînt şi cei 6 „liudi ai sămeşie i" de la ocol-ul Tîrgul'UÎ din ţinutul
Dorohoi.
2s Uricarul, vot I, p. 42.
26 Aceeaşi conl'.! iică de lu.oro, contemporană manuscris ului nr-. 57, Arh. St.
Iaşi , tr. 166, nr. 5.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
\'I CORNELIU FSTRA.T.I

l ăs aţ i deoparte, precum şi în d ouă extracte gen erale întocmite t ot în v r emea


domniei lui Scarlat Calimah 27 •
O situaţie deosebită o au şi a cum oamenii num i ţ i „ru feturi ", d e la ţi n u­
t urile Neamţ, Tutova, Fălciu şi Tecuci, la acesta din u rmă fii nd n um i ţi într-u n
caz şi „străini" , ia r la ţinu tul Covu r lui „stre in ii r u feta şi". Den u m irea de „rufe -
tu r i" se întilneş te în condica din anul 1803 numa i la ţi nutu l T ecuci, în .v r e me ce
la ce lelalte ţinuturi en umer a te mai su s apărea la sfîrş i tu l ocoalelor un şi r de
birnici îns crişi indi vidual. Cu s igu ra n ţă că şi acum este vor ba despre a cei a ş i
oa me ni, d a r pe ntru care se a rată n umai suma totală ce aveau de plată, după
cum t ot în gr up a u fost tre cuţi atun ci cei de la ţi n u tu l T ecuci. Făcîn d legă tură
cu mod ul de în scrier e a lor în „Condica liu zilor", se poate spu ne că este vorba
despre birnici care erau impuşi la plata capit aţi ei in d ividual şi n u în cadrul une i
cisle săteşti. Ins ă şi cuvîntul „rufet" în se amn ă oameni cu o situaţie aparte de a
cel or l a lţi, si tuaţi e moti v ată alteor i şi de fa ptul că er a vor ba de str ă in i cărora
v istieria c ă uta să le acor de unele ava ntaj e fisc a le. Totu şi , sistemul dădea naş­
te re la destule compli c a ţi i ş i în curcă t uri, deoarece, cum a fost cazul celor de la
ţinutul Neamţ în anul 1819, vistier ia n ici nu mai ş tia prin ce sa te locuiesc şi din
a cest motiv a poruncit să fie legaţi de cis l ă aco lo unde vor fi g ăsiţ i 28•
Oamenii fără bir, înscrişi totdeau na în dreptul sa telor , sîn t cei s c utiţi de
orice sarcini fiscale, între ei fiind a tît slugi le boiereşti, cit şi bejeneraii care încă
nu fuseseră supuşi la plata birul ui. In aceas tă vreme s-au dat boie rilor m ulte
hrisoave domneşti pentru a aduce oa meni de peste h otar la moşiile lor, adeseori
din Ucraina şi de aceea ei mai poartă şi denumirea de beje nari ruşi 29, aşa cum
se întilnesc şi în această condică. Scutirile de dări le erau acordate pe termen
limi tat, după care ei intrau în rîndurile birnicilor, mai cu seamă cu prilejul
catagrafii lor fiscale 30, astfel că în sămile vistieriei apa r asemenea bejenari sa u
..străini aşe zaţi cu lăcuinţa" care pl ăte au birul în patru sferturi 3 1, iar în co n-
dica de faţă sint menţionaţi , împreună cu birnicii unor sate, şi bejenari c ărora
le-a expirat termenul de scutire.
Aducerea oamenilor de peste hotar era în interesul boierimii care voia
să sporească numărul braţelor de muncă de p e moşii în această vreme cînd , în
condiţiile de zvo ltă r ii pieţe i interne şi a l ă rgiri i relaţi il or cu piaţa ex ternă, c ă u­
ta să sporească producţia de mărfuri destinate vînzării. La rindul său, vistieria
cău ta să mărească numărul contribuabililor, atrăgînd oameni de peste hotar
căr o ra le acorda scutiri fiscal e temporare, sau le crea s ituaţii privile giate. Drep-
tul de a aduce oameni străini era acordat şi tîrgurilor, aflate atunci pe ca le de
d ezvolta r e, motiv p entru care se simţe a nevoie de oameni pentru se r vici ile edi-
lita re 32, aşa cum sînt cei 35 de oa me ni fără bir trecuţi în condică la Pia tra

27 Ce le două dooumenlte, cu multe erori de caloule la tota1uri, nu sint da-


tate. Cu ajutoriul sămilor vistieriei din are.astă vreme, am st.a.bilit că primul „Ex-
tract" (Bibl. Abad., mss. T'Offi. nr. 4126, f . 91-92) este din an,u l 1817, iar al doilea
(ibidem, f. 103-104) este din anul l!HS, cind se pare că a avut loc o nouă aşe.2l31re
a birului (ibidem, f. 77-78 şi Arh. St. I~i, Dool.l!mente, pa.eh. 143, doc. 94 ;
pa.eh. 31 , doc. 8) despre care IllU se cunosc infunnaţii mai detaliate.
2a Arh. St. laşi, tr. 166, nr. 6, f. 7.
29 N. Iorga, Documente privitoare la familia Callimachi, vol. I, Bt.rouireşti,
1902, p . 524-525.
30 La anrul 1814, vistie:mia hotăra ca în locul slugilor lui Şerban Bălănesou,
ce le avea la ţmutul Neam-ţ, să i se dea alţi patru oameni străini ,.ce-şi va
găsi de aioum ma.inie, ... iar 1111.1 din aceia ce i-au apucat catagrafia prin sate, oa-
meni staitornidţi" (:A!l'ih. St. laşi, Documen,te, paich. 402, doc., 347).
31 Idem, tr. 1768·, nr. 7. Sama vistieriei din anul fisoal 1815-1816 oUJpri111de şi
bir-ul plătit de unii bej0Tl'ari la sferturile al treilea şi al patrulea (idem, ms. nr.
1496).
32 La 28 martie 1818, s-a dat hrisov tîrgului Biirlad oa, peste cei 30 de oa-
mem străini ce-i arvea, să mai aducă incă 20, scutiţi de bir şi de havalele, oare
să fie „numai pentru slujba şi trebuinţa podurilor" (idem, Documente, pach.
598, doc. 69). La 10 mai 1817• vornicuJ Şerban Negel, stăpînul ttrgului Fălciu,

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VLSTIERJE[ MOWOVEl Dl:N ANUl. 1a1s VII

;lf{',.'. ·"t. . ,•i t: r guhti, cupl! h r ii;oYu l cL n:1u\.:-:i•. ?.o. r:::id .:1 br, m:::r.:fac!u~
î n fiinţ a te de către boieri la această v r eme î ş i procurau adeseori mina de lucru
tot din tre str ăi ni ce e r au aduşi ca munci tari ca lificaţi 33 , ia r ac um poate fi citat
e xemplul celor ce se găs eau la st i c l ă r ia de pe moşia Comăneşti din ţinutul Ba-
cău , a log ofătul ui Costache Ghi ca. Dar pc primul loc rămînea interesul general
al boieri m ii de a- şi spori n umărul oa1'1en il o-r de pe moşii prin aducerea d e br aţe
de murică libere de orice o blig a ţ ii fiscale. pen tru a le avea în întregime la dis-
po z iţia lor.
D upă cum s-a mai a rătat, în condi c ă sîn t trecute mai multe sate şi moşii
f ără birnici, a i cărora locui to ri trebuie să fi făc ut parte din alte categor ii fis -
cale, ca da jni ci, sau să fi fos t scutiţi de bir în calitate de s lu jitori ai dregă to­
riilor, aşa cum se şi sp e cifică la unele d intre astfel de moşii de la ţinutul laşi.
Dar alte asemenea moşi i erau situate pe m alul Prutului, la ţinuturile Fălciu şi
Iaşi , iar satele lor fii n d aş eza te pe m alul sting al rîului, în urma stabilirii noii
gr aniţe, la anul 1812, au răm as fără locuitori. Deoarece nu mai aveau cu cine
le lucra, proprietarii lor au cer ut h r isoave dom neşti pentru a le popula cu oa-
m eni străini 34•
Tot între oame n ii fără bir mai apar ln condică unii care erau daţi în folo-
sul dregătorilor de ţinu turi şi poar tă denumirea de „lumînărari" ai isprăvnici-il ar,
iar alteori se arată că sint ai sămeşi ei , adică ai dregătorului care se ocupa cu
ad ministrarea din punct de vedere fiscal a ţinutului 35• Nu se poate şti dacă ară­
t aţii oameni contribuia u cu ceva la iluminatul încăp erilo r isprăvniciilor, d a r în
tot eazul este vorba de un abuz din partea cîrmuirii şi a dr e gătorilor care cău­
ta u şi pe această ca le să obţi nă cit mai mari profituri de pe urma slujbelor.
Uneori se arată şi serviciile pe care le îndeplineau o a m e nii fără bir în folo-
!:Ul celor care îi scuteau. Ei erau întrebuinţaţi mai cu seamă la muncile perma-
:i.en te în gospodări a moş ierească, şi sînt trecuţi ca pădurari, argaţi, cărbun ari în
prea jma oraşului laşi, iar în regiunile de podgorii, unde se găseau în n umă r
destul de mare, erau folosiţi ca vieri.
F oar te frecvent, în ţinuturile cu multe sate răzăşeşti, se ara tă că oamen ii
fără bir erau scu tiţi de către răzeşii de acolo. Nu trebuie să se înţe leagă că
menţiunea se referă la obştea ţăranilor birnici care ar fi avu t asemenea slugi,
ci la boierii şi alţi oameni din categoriile privilegiate - ,,mazili şi postelnicei"
se a rată într-un loc - ce erau proprietari răzeşi în aceste moşii. Deoar ece nu-
mărul acestor persoa ne putea fi uneori destul de mare, alcătuito r ul condi cii a
c ău tat să facă economie de spaţiu şi a recurs la formula aceasta mai cupr i n ză ­
toa re.
Dintre ca tegoriile dajnice, atrage atenţia mai cu seamă grupul ace lora care
plăteau semestrial, prin varietatea originii lor. Principala categorie , de bază s-a r
putea spune, era aceea a ruptelor vistieriei care provin din vechi elemente stră­
ine supuse la plata individuală a dajdiei. Alături de aceştia , în condică se gă­
sesc oameni mai noi, cărora li s-a aplicat acelaşi regim fiscal, n u m i ţ i bejenari -
Ja ţinutul Neamţ, sirbi, uneori impreună şi cu bulgari - la ţi n utu ri le T utova
Fă lciu şi Iaşi , iar la ţinutul Tecuci sînt indicaţi prin cuvintele " alţii care sînt
aş ezaţi la asămine rînduială , osăbit sirbii", de unde ar r ezulta că es te v orba de

căpăta dreptul să adlll'că 50 de oameni străini care să fie pentru pa:za tirgului
împotriva focului şi a tîlha:rilor (Biibl. Aoad., pacll. CI.XXI, doc. 167).
33 La 6 octombrie 1814, ln hrisovul pentru întemeierea „fabricii" de huscă
a Casei doctorilor, se hotărişte adueerea de peste hotare a 50 „meşteri şi alţi
lucrători" (N. loriga, op. cit., vol. I, p . 514), iar la 16 iunie 1816, -E pisoopia Roman
c ăpăta drep:tm.l pentru d~iderea unei berării, pentru care să aducă oameni stră­
ini „trebuincioşi penitru luwul berii" (ibidem, p. 524).
3-4 Este cazul v.istierincesei Zmarenda Balş, căreia, l,a 10 septembrie 1814, i
s-a dat hrisov p entru a:dooerea a 50 de oameni străini pe moşia sa Zberoaia,
din ţinutul Iiaşi, deoarece satul vechi a rămas în stînga P.rutului (A'fh. St. Iaşi.
Documente, p ach . 462, doc. 59).
35 La anul 1818, din cei 18 mii de oameni „trecuţi peste scutelnici", 1300
era u scu tiţ i de cătr e ispravn icii ţinl\Jtu ril or care, ca boieri. mai pnmeau şi a]ţ i
oamellli e x,:eptaţi de haval ele, ca scuteln ici •şi bresliaşi (Bibi. Acad., ms. rom. n~.
41 26, f . 98}.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
vm CORNELIU l!STIM.TI

oameni deosebiţ i de cei enumeraţi p i nă acum. Or, în tabelul pentru scoaterea


sfertului al doilea din anul 1816, unde pentru toţi aceştia se trece suma totală
a dajdiei , se arată că în acest grup se aflau numai sîrbii 36 pe car e scriitorul
condicii, probabil din greşe ală, i-a considerat ca fiind deoparte. Mai adăugind
şi faptul că , la impunerea sfertului arătat, armenii din tîrgul Roman sînt şi
ei contopiţi cu ruptele vistieriei 37 , totul vine să întărească concluzia că în cate-
goria dajnicilor care plătea semestrial se aflau oameni de proveni enţă străină,
adeseori cu îndeletniciri meşteşugăreşti şi negustoreşti. O dovadă în plus o con-
stituie negustorii hrisovoliţi care aveau acela şi regim fiscal şi în evidenţele fis-
cului sînt plasaţi totdeauna lingă ruptele vistieriei. Elementele mai noi în com-
poziţia acestor grupuri au apărut în mare parte în urma războaielor ruso-turce,
cînd unii locuitori din sudul Dunării au căutat să scape de opresiunea otom ană ,
emigrînd spre nord. Parte din ei s-au oprit şi în Moldova, unde îi intîlnim
sub denumirile de sîrbi şi bulgari, avînd îndeletniciri deosebite de restul locui-
torilor satelor, ca grădinari şi crescători de viermi de mătase, astfel că vistieria
le-a acordat un regim fiscal privilegiat.
Jidovii hrisovoliţi, despre care la aşezarea birului din anul 1804 se arăta
că-şi plătesc impozitul direct lunar, de data aceasta sînt impuşi trimestrial. Mo-
dificarea trebuie să fi intervenit între timp, din n evoia de a simplifica lucrările
vistieriei prin mai multă uniformitate la încasarea dărilor.
Privileghieţii, indicaţi în condică prin cuvin tele „postelnicei şi alţii cu c ărţi
gospod de neamuri şi de iertare", constituie categoria boierinaşilor ca re, d u pă
cum rezultă din cuvintele citate, erau scutiţi de obligaţiile fisc a le prin cărţi
domneşti speciale ce li se acordau personal. După cum s-a arătat mai înainte,
numărul lor nu este completat la toate ţinutu r ile , d eşi alcătuitorii condicii aveau
suficiente surse de informare pentru aceasta chiar în vistierie, ca, de pild ă ,
situaţiile privitoare la încasarea banilor „amelelilor", contribuţie la care, în m od
excepţional, au fost impuşi şi oamenii din această categorie 38 •


Aşadar, manuscrisul nr. 57 de la Arhivele statului din Iaşi este o condică
a vistieriei Moldovei, întocmită în vara anului 1816, pentru a servi ca document
d e bază la perceperea sfertului al doilea (septembrie-noiembrie) al birului din
acel an. Cu toate lipsurile ei, p arte datorate modului de alcătuire, iar pa rte din
ele deteri orării p ar ţiale a condicii, aceasta este un izvor statistic deosebit de
preţi o s privitor la populaţia Moldovei după a nul 1812. Ea cuprinde date nume-
rice asupra locuitorilor din diferitele categorii fiscale , precum şi indicaţii cu
privire la compoziţia e tni că a acestor categorii, dar mai cu seamă la starea so-
cială a oamenilor. Inform a ţiile despre îndeletn icirile săten ilor şi Jocul de hra nă
pe care îl aveau aceştia aduc o contri buţi e însemnată la cunoaşterea situaţiei
economice a Moldovei în această vreme. De asemenea, menţiunile privitoare la
proprietarii satelor, din care se constată că, faţă de anul 1803, acum era un număr
m a re de sate răzăşeşti în care pătrunsese stăpînirea boierească , arată modul cum
evolua stăpînirea asupra moşiilor la începutul secolului al XIX-iea, ca urmare
a acaparării pămînturilor ţ~răn e şti libere de către boierime.
Datorită importanţei documentu lui, foarte p uţin cunos cut pma a cum şi
aproape inutilizabil din cauzp formei în cqre se grezintă cercetătorilor ne avi zaţi,
este necesar ca, după identţficarea şi datarea lui cu ajutorul m aterialelor citate
în această sumară prezentare, să, fie pus în circulqţie spre a servi celor Cqfe se
ocu pă de probleme de istorie economică, socială şi demografică a României 1n
prima jumătate a secolului al XIX-iea.
La pregătirea manuscrisului pentru tipar s-a proceda t păstr î n d fo r mul a rul
din original, cu unele simplificări în sensul că nu s-a reprodus capul tabel ului
la fiecare pagină, ci numai la începutul ţ i nuturilor şi la recapit ulările de lcJ

36 A.tsh. St. I-aşi, tl'. 166, nr. 5, f. 11 r. Skbii mai ,a par aici şi la ţinu'tlull"ile
Tutovia; Fălciu şi Iaşi, ca şi in ms. nr. 57.
37 Ibidem, cu 7'50 lei, oa şi în ms. nr. 57.
38 Arh. St. Iaşi, tr. 166, nr. 5, f. 26-28 şi 326-327.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VJ.STillRIJ:I MOLDIOVEI DIN .AJNu.L 181' IX

sfîrşitul acestora, în rest, fiind numerotate . coloanele lui. Textul a fost transmis
după metoda fonetică interpretativă, uti li z:ată de regulă la editarea documen-
telor din această epocă, iar acolo unde au fost greşeli evidente de num'e ele au
fost corectate şi s-a făcut semnalarea cuvenită în notele din josul paginii. Denu-
mirile rangurilor boiereşti , care în co ndică au fost scrise prescurtat, au fo!lt in-
tregite în mod tacit. O atenţie deosebită a fost acordată întregirii numelor de
persoane (boieri mai cu seamă , precum şi alţii) pentru care adeseori a fost nece-
sară o cercetare specială a documentelor contemporane condicii, precum şi a cata-
grafiei dih anul 1820 39, care au ajutat la identificarea lor. In paranteze unghiu-
lare apar aceste nume întregite, ca şi rangurile boiereşti care nu au fost trecute
în condică, iar atunci cînd a fost nevoie s-a repetat num,,1e stăpînilor de sate,
tot între paranteze unghiulare, pentru ca textul să fie cit mai clar şi mai com-
plet. In cazurile cînd identificările de nume şi completarea rangurilor nu au
fost posibile, s-a păstrat forma din manuscris.
Pentru utilizarea cu mai multă uşurinţă a ?.cestui document atît de bogat
în nume de sate şi de persoane, s-a considerat absolut necesară alcătuirea unui
indice de nume şi locuri, unde s-au arătat toate situaţiile în care apar diferitele
persoane în manuscris şi menţiunile deosebite făcute cu privire la locuri. Acest
indice se consideră cu atît mai necesar, cu cit pentru perioada dintre anii 1812
şi 1821 nu se cunoaşte încă o listă a tuturor boierilor din Moldova, care apar
aici aproape cu toţii, ca stăpîni de sate şi de oameni fără bir.
In completare, a fost alcătuit un tabel general, după datele cuprinse . în
condica vistieriei, cu privire la numărul locuitorilor contribuabili şi scutiţi de bir.
Unde în condică lipsesc informaţiile numerice, ele au fost adăugate !n tabel după
alte documente din anul 1816, cu arătarea izvorului folosit.

39 Ibidem, nr. 11 şi următ.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
X CORNELl!U rSTRlATI

ANEXA A
Tabel comparativ între sumele biru.lui încasat la p rimul sfert d in anul 1816 . cele din ms. nr.57
şi birul scos la sfertul al doilea din anul 1816.

Birul încasat Birul 1,e un sfrrt Birul scos


Tinutul la sfertul I 111 condica la sfertul II
din anul 1816 m s. f' 7 din anul 1816

Suceava 27 393 27 378 27 378


Neamţ 24 367 24 367 24 367
Roman 14 101 14 101 14101
Bacău 31 191 lipsă 31 207
Putna 4 0 271 40 30:t 40 271
T ecuci 21 821 21 821 21 840
Covurlui 16 460 16 469 16 471
Tuto,•a 18100 H090 18 157
Vaslui 8 310 8 293 8 310
Fălciu 16 746 17146 16166
H <' rţa 4 540 4 540 4 540
Dorohoi 14 29J 14 230 14 290
otoşani 14 156 14 151 14156
Bîrlău 10 524 10 524 10 528
Hrligătura 4 072 4072 4072
C1si 11446 11 446 11446
Iaraşul Iaşi 2 034 lip să 2 034
I
Alcătuit după Arh. st. [ aşi, tr. 166, nr. 5, f. 11 r şi 312 r şi m s . 57.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VISTIERIEI MOLDOVEI DIN ANUL 1816

Cei de cătrA. care


(ŢIN U TUL S UCEA VA } să scutesc

No liudt lei < Ocolul Siretului de Sus > liudi


- - - - - - - - - - - - - - -- -- -- -- - - -- ----- - --- - - -
1 2 3 4

55 200 a dumisale caminaru-


Corocăieştii , 4a dumisale camina-
lui Grigori Canano. rului Grigori Cana-
no.
11 155 430 Tudora, a dumisale spatarului Ioni- 24 a dumisa le spataru-
ţă Vîrnav, loc de hrană îndestul. lui Ioniţă Vîrnav.
12 120 430 Plopenii i Fiteştii , a dumisale h at- 30 a dumisale hatmanu-
manului Răducanu Rosăt , asămine. lui Raducanu < Ro-
set>.
13 25 60 M itocul, a dumisale vistiernicului
Sa ndul Stur za, loc de h rană d e
m ijloc.
14 10 20 tia-goveţii ot Burdujăni , tij a mă­
n ăsti rii Burdujănii , hra na lor în
oarişc e neguţătorii, n eav înd loc de
hran ă.
15 160 540 Fîntîne!ile i Roşcanii , a dumisale 25 a dumisale comisu-
comisului Costachi Cana n o, loc de lui Costachi Canano.
h rană de mijloc.
16 200 515 Litenii, a dumisale bănesii Mariei 36 a d umisale băn esii
Canta, loc de hran ă de mijloc. Mariei Canta.
17 42 234 Hancea } a dumisale caminarului 6 } a dumisale camina -
Grigori Canano, loc de rului Grigori Cana-
18 29 100 Băneşti i hrană de mijloc. 10 no.
19 44 40 Cornii , a dumisale logofătului Lupu
Balş, asăminea.
----1-
7-50--5-0_9_5_
249

Ocolu Siretiului de Joi


1 200 884 Dolhasca i Buda, a dumisale stol- 21 a d umisale · stoln icu-
nicului Constandin Cana no, a lijve- lui 39 Costandin Ca-
rişul lor cu lucru p ă m î n tului, loc nano.
de hra nă de mi jloc.
2 110 264 S îreţălu , a medelni cerului Neculai 6 a medelnicerului
P ascal şi a ar maşului Neculai Bo- < Neculai Pascal> şi
sie, asăm in ea. a armaşului <Necu-
1.ai Bosie >.
3 40 100 C ri ve ş ti i B orşoai i , a pi tăre s ei Borş , 3 a pi tăresei Borş.
asăminea.
4 74 200 Hîrtoapile, a mănăstirii Bobi,ata 40, 8 mănăstirii Bobra-
a
loc de hrană îndestul. ta 40_
5 60 150 Vereşării , a dumisale vornicului 12 a d umisale vornicu-
Costachi Canta, asăminea. lui Costach i Cant a.
---------
ln manuscris „co-
3;
misului".
40 Coreot : P obrata.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
2 CORNELIU JSTJl,;\.'l'I

6 60 105 Conţăştii, a dumisale vistiernicului


Iordachi Rosă t,
loc de hrană pu ţin .
7 97 325 Hărmăneştii, a mănă&ti.rii Rişcăi, loc 4 a mănăstirii Rîşca .
de hrană puţin.
8 40 210 lipovenii ot Brăteşti, a dumisale
vistiernicului · Iord~che Rosăt.
9 140 350 :::ozmeştii, loc de 18 a dumisale vistierni-
hrană puţin , a dumisale vis-
10 14 25 Bourenii , loc de :ului Grigoraş Stur-
tiernicului Gri- 13 za.
hrană de mijloc,
11 20 85 Socii, loc de h ra-
nă puţin,
goraş Sturza. 109 jbejănari.
12 40 150 Miroslăveştii , tij a dumisale vistier- 11 a dumisale vistierni-
nicului Grigoraş Sturza, loc de hra- cului Grigoraş <Stur-
nă puţin. za>.
13 40 125 Boldeştii, a păhărnicesei < Nasta- 3 a păhărnicesii <Nas-
sia> Feştilă, loc de hrană de mi j- tasia> Feştilă .
loc.
14 60 150 Brătenii , casa paharnicului Ioan 24 a casăi paharnicului
Negre, asămine . < Ioan> Negre.
15 50 135 Stolnicenii, a dumisale paharnicu- 8 a paharnicului <Ior-
lui lordachi Hermeziu, asăminea . dachi> Hermeziu .
16 190 520 Cristeştii, a dumisale vistiernicului 49 a dumisale vistierni-
Grigoraş Sturza , asămi nea . cului Grigoraş Stur-
ui.

17 20 70 lipovenii ot Ho m i ţa , tij a dumisale


vistiernicului < Grig o raş Sturza>,
asăm in e.

18 260 825 Tătăruşii, a m ă năstirii P obrata, loc 8 măn ă stirea Pobra ta.
de hrană înd estul.
19 551 1131 Paş c a nii ,
a dumisale vistiernicului 35 a dumisale visiterni-
Iordachi Ro să t, a lijverişul lor cu cului lordachi Ros ăt.
lucru p ămi n t ulu i şi cu tiutiun, loc
do hr,sm{i pti !:i:n.

20 15 20 Cri ve ş tii Catrin ii Bo r şoai i , asămi-


__________ n ea.
2081 5824 332

Ocolu Moldavii
a mănăs t i rii Sla -
mănăstirii
1 61 160 Găineştii , 5
tina, loc de hra- } a Slatina.
}
2 156 600 Suha i Mălinii , nă puţin . 10
a lumin atii domniţii

l
a lumi na tii dom-
3 240 813 Baia i B ogata, Ra lu < Can- 34
ni ţi i Ralu < Cantacuz i-
tacu zino >, loc d e no>.
4 45 100 Cotul Băii ,
hr ană îndestul.

5 56 70 Sasca, a dumisale vistiernicului 8 a dumisale vistierni-


Sandu! Stuna , asămin ea. culu i < Sandu Stur-
za> .

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA V.l:STrERIEI MOLOOVEI DIN ANUL 1816 3

l 6

6 55 83 Spătă reştii, a dumisale spătăresii 10 a dumisale spătăr~sii


So!tana Milu, alijverişul lor cu dra- <Soltana Milu>.
niţă şi cu lucru pămîntului, loc de
hrană puţin.
7 30 75 Dumbrăviţa de J os, a stolnicului 4 a stolnicului Costa-
Costachi Mavrichi, loc de hrană de chi Mavrichi.
mijloc:
8 25 49 Bărăştii , a şatrarului Morţun, asă­
minea.
9 ţ6 125 Giuleştii, a mănăstirii Neamţului , 2 a mănăstirii Ne;1m-
loc de hrană puţin. ţului.

10 121 225 Ciumuleştii, a clucerului Ioniţă Ga- 10 a clucerului lolll-ţă


nea, loc de hran ă
de miHoc. dariea. ·
11 21 50 Moişa, a mănăstirii Rîşca, asămi­
nea.
12 48 130 Ţoleştii , răzăşăşti , loc de hrană în-
destul.
13 34 106 Ioneasa, a păhărnicese i <Catrina> 4 a păhărnicesei <Ca-
[? ] lui Ion Cristea, asăminea. trina> [?] Crîstiqaii.
14 38 81 Forăştii, a caminarului Costandin 10 a caminarului Cos-
Botez, asăminea. tandin Botez.
15 54 170 Onicenii , a dumisale vistiernicului 17 a dumisale vistierni-
Iordachi Ro6ăt , loc de hrană tndes- cului lordachi Rosăt.
tul.
16 20 40 Şoi măreştii, răzăşăşti , a Frunzăteş­ 2 a răzăşilor de acolo.
tilor i a Mogoşăştilo r şi a altora,
asă mi n ea.

17 70 155 Căbu jîi , a dumisale banlui Co- 6 a dumisale b anului


standin Canta, loc de hrană de mij- Costandin Canta.
loc.
18 53 110 B îrgăie nii , a mă n ăstirii Slatinii, a- 17 a mănăstirii Slatinii.
săminea.
19 56 215 lipovenii ot Manoli, a mă năstirii Po-
bratii, alijverişul lor cu neguţă torii
şi cu lucru p ăm intului , loc de hra-
nă în destul.

20 26 40 Cămîrza nii, a şătră resei <Maria > 8 a vtori paharnicului


Morţun , împreu n ă cu vtori pahar- Iordachi Lină.
n icii Iordachi Hîrlescu şi Iordachi
L ină, loc de hrană de mijloc.

21 42 95 N igoteşt ii ,
a dumisale vistiernicului 3 a dumisale vistierni-
Iordachi Roset , asămi ne a. cului Iordachi Rosăt.
22 28 30 Tîrzîia, a mănăstirii Rîşcîi , asămi­
nea.
23 50 135 Leuouşăş·tii, a lui Gheorghie Lină, 4 a lui Gheorghie Lî-
asămi n ea . n ă.
24 30 60 Dumbrăviţa de
Sus, a clucer ului
Ioan Ganea, alijveriş ul lor cu lu-
cru pămînt ulu i şi draniţă , loc de
hrană de mijloc.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
4 CORNELIU ISTRA'I'I

3 6

25 52 137 !Blăgeştii i Fîntîna Mare, a dumi- 17 a dumisale aga Di-


sale aga Dimitrachi Statachi, loc de mi trachi < Statachi> .
hrană îndestul.

26 14 Stroieştii i Să c uienii , răzăşi, loc de


hrană puţin.

27 11 15 Movilenii, a clucerului Ioniţă Ca-


n ea , asămine.
28 11 20 Filipeştii, a stolnicului < Enache>
Botez, loc de hrană de mijloc.
29 82 182 Drăguşanii , a dumisale vornicului 23 a dumisale vornicu-
Mihail Sturza, asămine. lui Mihail Sturza.
30 55 120 Roşîorii, a stolnicului Enachi Botez, 8 a stolnicului Enachi
loc de hrană îndestul. Botez.
31 10 15 Liţcanii , ră zăşăşti , loc de hrană pu-
_ _ _ _ _ _ _ _ _ ţin.
1636 4220 202

Ocolu Şomuzului

1 130 291 Horodnicenii , a dumisale spataru- 16 a dumisale spataru-


lui Neculai Canta, alijverişul lor cu lui Neculai Canta.
lucru pămîntului şi cu draniţă, loc
de hrană îndestul.
2 92 220 Rotopăneştii, a dumisale banului 4 a dumisale banului
Costachi Lazu, asăminea. Costachi Lazu.
3 260 1100 Rădăşănii, a mănăstirii Slatina, 6 a mănăsticii Sla tina.
alijverişul lor cu lucru pămîntului
şi live zi, avînd loc de hra nă de
mijloc.
117 385 Lămăşănii, jumătate a slugeriului 7 a slugeriului Fotachi
Fotachi Ciure şi ju mătate răză­ Ciure.
şăşti , cu lucru pămîntului şi cu li-
vezi, loc de hrană de mijloc.
5 35 55 Fălticenii, a caminarului Teodora- 2 a cami n arului Teo-
chi. ~ure, Joc de hrană de mijloc. dorachi Ciure,
6 42 80 Oprişănii , a m ăn ăst irii Slati n ii, a- a m ă n ă stirii S lati na.
sămine .
7 40 64 Tîmpeştii, a caminarului Teodo- 9 a cami n arului Teodo-
rachi Ciurea, cu lucru pămîntului , r achi Ciurea.
loc de hrană îndestu l.
8 40 62 tîrgoveţii ot Făltic eni, t ij a cami - 12 a camin arului Teo-
narului Teodorachi Ciurea, asămi­ dor achi Ciurea.
nea.
9 95 297 Şold ăneştii, a b anul ui Ş te fan B aşo ­ 5 a dumisale b anului
tă, cu lucru pămîntu l ui, loc de hra- Ş tefa n B aş otă.
nă de mijloc.
10 1!)5 350 Preuteştii, ju măta te a camin arului 5 a dumisale cam in a-
An drei B aşotă şi ju mătate a Adă ­ rului A n drei B aşotă.
me ştil or, loc de hrană îndestul.

11 78 104 Hîrtopu, a banului Ştefan Başotă, 10 a dumisale b anului


asăm inea. Ştefan Başotă.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VISTIERIEI M'.OLDOVEI DIN ANUL 1816 5

12 36 79 P etiia, a lui Vasile Ci di n i a cum- 12 a s tăp înilor moşiei.


n atii lui Casandra şi ca minarul
< Teodor achi > Ciurea , as ăminea.
13 30 65 Onceştii, a sar da rului Grigori Co- 6 a dumisale sardaru-
dreanu. loc de hrană puţi n . lui Grigori Codreanu.
14 30 65 Hreaţca, a lui Ioniţă Răftiva nu , a- 4 a lui Ioniţă Răftiva­
săminea. nu.
15 28 75 Poiana, a Lui Ioniţă Răftivanu, a- 4 a lui Ioniţă Răftiva­
sămi:nea . nu.
16 11 20 Buneştii, a lui Nastasă Ciurea şi
cami:trnrul Teodorachi Ciurea, asă-
minea.
17 29 70 Mereştii , a lui Mihalachi Boldescu 3 a lui Mihalachi Bol-
şi ficiorii Merescului, loc de hra- descu.
nă de mijloc.
18 26 65 Pleşăştii Hermeziului, a lui treti 3 a lui treti postelnic
postelnic Vasile Hermezîu, loc de <Vasile> Hermeziu.
hrană puţin.
19 26 60 Pleşăştii, a Saftii Sîneascăi, loc d e 3 a Saftii Sîneascăi.
hrană puţin .
20 25 65 Pleşăştii , a sărdarului Mihai Gane, 3 a sărdarului Mihai
asăminea. Gane.
21 190 670 Dolheş tii ,
a mănăstirii Pobrota 4 1, cu 8 a mănăstirii Bobra-
lucru pămîntului, loc de hrană de tii 41•
mijloc.
22 28 34 Valea Glodului, a dumisale spata- 3 a dumisale spataru-
rului Vasile Balş , loc de hrană lui Vasile Balş.
pu ţin .
23 49 111 Săliştea , jumătate a lui Lupu Bo- 6 a Lupului Botez şi
tez şi jumătate a lui P an aite Borş , P a n aite Borş.
asă mi nea.
24 5J Giurgeştii , a sardarului Costandin
135 6 a sărdarului Costan-
Botez, loc de hrană de mijloc. din Bote z.
25 16 60 Hultureştii, tij a dumisale sărd aru­ 2 a sărdarului Costan-
iui Costandin Botez, asăminea. din Botez.
26 45 122 Huşii, a clucerului Costandin A- 7 a clucerului Costan-
_ __ _ _ _ _ _ _
dam, asăminea . din Ada m.
1659 4704 147

Ocolu Muntelui

1 160 670 Doma, Şaru şi Păltini şu , a dumi-


sale logofătului Costandin Balş .
2 80 350 Broştenii i Holda, tij a dumisale 4 a dumisale l ogofăt u­
logofătului Costandin B a lş. lui Costa nd in Balş.
3 70 210 Pîrău Cîrjăi i Mădeiu, a m ă nă s tirii
Slat inii.
4 30 100 C ot î rg aş ii , a du misale logofătului
Costandin Ba l ş.
5 25 90 P irău Pîntii , a mănăstirii Rişcă i. 2 a m ă n ăsti rii Rîşc ăi.
6 16 45 Stejar, tij a m ănăstirii Rîş căi.
7 43 135 Borca i Socii, a mănăstirii Slatinii. 4 a mă n ăst irii S latinii.
8 50 110 Sabasa, jumătate a mănăstirii Sla- 2 a moşii.
tinii şi jumătate a Rîşcăi.

41 Corect: Pobrata.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
6 CORNlilLIU ISTRATI

2 3 6

9 35 120 Fărcaşii, a mănăstirii Rîşcăi.


10 24 90 Crăpăturile, a mănăstirii Neamţu­
lui.
11 95 303 Crucea şi Chirilu, a dumisale logo- 3 a dumisale logof!tu-
fătului Costandin Balş . lui . Costandin Balş.
628 2223 a cărora alijveriş este cu oi, scîn- 15
duri şi altă chereste, neavînd loc
de hrană, iar hrana lor o aduc din
alte locuri cu caii.

Adunare sumilor
22 1448 4457 ocolu Berhometile, 143
150 jidovii orîndari de pin sate,
19 1750 5095 ocolu Sîretiului de Sus, 249
150 jidovii orindari de pin sate,
20 2081 5824 ocolu Sîretiului de J06, 332
180 jidovii orîndari de pin sate,
31 1636 4220 ocolu Moldovil , 202
165 jidovii orîndari de pin sate,
26 1659 4704 ocolu Şomuzului , 147
150 jidovii orîndari de pin sate,
11 628 2223 ocolu Muntelui, 15
60 jidovii orîndari de pin sate,
129 9202 27378 1088
8 17 mazilii,
27 65 ruptaşii,
13 144 ruptile vistieriei, ce plă tesc de
doauî ori pe an, un cifert de şasă
luni a sfîntului Gheorghie şi unu
6 luni a sfîntului Dimitrie.
2 15 alţii în asăminea rînduială .
1575 jidovii hrisovoliţi din tîrgul Făltic e -
nii , Burdujănii i Vlădenii.
129 9252 29194 1088
29 postelnicei, căpitani
şi cu cărţi gospod
de neamuri şi de
iertiau.
Bresle ce nu pldtesc
bir
Liudi
263 slujitori a i sp răvni­
ciei, însă 144 în Bo-
rnaia şi 11 9 în Bog-
dăneşti,
21 s lujitori a căpităniei
Burdujănii.
slujitori a c ăpita nu ­
40
lui de Ropcea, cu 20
oameni străi ni ,
45 slujitori a căpitanu­
Lui <de> Cornu
Luncii , oameni stră­
ini,
369
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VISTIERIEI M O LDOVEI DIN ANUL 1816 7

Cei de elitră care


ŢINUTU NEAMŢUL Ul să scutesc

liudi lei Ocolu Muntelui liudi

5 6

1 119 530 Pipirigul, a svintei mănăstiri Neam- 7 a svintii mănăstiri


ţului, alijverişul lor cu lucrul pă­ Neamţului.
mîntului şi cu oi, avînd Joc de
hrană îndestul.
2 100 525 Galul, tij a svintei mănăstiri Neam- 3 a svintii mănăstiri
ţului, alijverişul lor cu chereste, <Neamţului>.
avînd loc de hrană puţin.
3 66 212 Schitul Hangului i posluşnicii ot, a
schitului Hangu, asăminea.
4 211 970 Hangul, a luminării sale domniţăi 11 a luminării sale dom-
Ralu <Cantacuzino>, asăminea. niţăi Ralu <Canta-
cuzino>.
5 101 279 Buhalniţa, a < mănăstirii> Svîntu-
lui Ilie din leş, asăminea .
6 63 235 Cîrnul, a mănăstirii Bisăricanii şi
Pîngăraţii , asăminea.

7 60 152 Tarcău, tij a mănăstirii Bisăricanii 6 a mănăst irii Bisări­


şi Pîngăraţii, asăminea . canii şi Pîngăraţii.
8 27 40 Oancea 43 , a mănăstirii Bistriţii, a- 2 a mănăstirii B istriţ ii.
săminea.

747 2943 29
Ocolu de Sus
1 55 190 Poiana Prisăcii , a mănăstirii Neam- 10 a mănăstirii Neam-
ţului, alijverişul lor cu lucrarea ţului.
pămîntului şi chirie, avfnd loc de
<hrană> $ndestul.
102 480 Drăgăneştii , tij a mănăstirii Neam- 10 tij a mănăstirii
ţului, asămine. Neamţului.

3 72 345 Răuceştii, tij a mănăstirii Neam- 12 tij a mănăstirii


ţului , asămi nea. Neamţului.

4 48 150 Preuteştii , a pitarului Neculai Stihi , 2 a pitarului Neculai


alijverişul lor cu lucru pămîntului Stihi.
şi chirii, loc de hrană îndestul.

5 58 295 Oglinzii, a mănăstirii Neamţului,


alijverişul lor cu lucru pămîntului
şi chirii, loc de hrană îndestul.

6 53 195 Brusturii, a Moţoceştilor, asăminea. 1 a Moţoceştilor.

7 58 240 Timişăştii, a mănăstirii Neamţului, 12 a mănăstirii Neam-


asăminea. ţulni.

•3 Corect : Oanţu.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
8 CORNELIU ISTRATI

8 103 334 Urichenii, a dum isale comisului 8 a dumisale comisului


Costandin Lazu, asămiea. Costandin Lazu.
9 58 220 Davidenii, a mă năstirii Neamţului , 1 a mănăstirii Neam-
asăminea. ţ ului.
23 125 Rădenii , a stolnicului Dimitrachi
Mavrichi, asăminea.
11 103 425 Petrecanii i Brătuleştii. a mănăsti­
rilor Neamţul, Varaticul şi Agapia,
asăminea .
12 74 370 Tîrpeştii i Stroieştii, a mănăstirii 4 a mănăstirii Neam-
Neamţului, asăminea. ţului.
13 48 179 Boişte i Tirgul Nou, a mănăstirilor 2 a mănăstirii Neam-
Neamţul, Varaticul şi Agapia, alij- ţul i Varaticul.
verişul lor cu lucru pămintului, a-
vînd loc de hrană îndestul.
14 121 700 Grumă zăştii , a luminatii domniţii 10 a luminatii domn iţ ii
Ralu < Cantacuzino>, asăminea. Ralu < Cantacuzino>.
15 64 260 Crăcăoanii, a < mănăstirii> Svîn- 3 a Sfîntului Ilie din
tulu,i Ilie din leş, alijverişul lor cu leş.
lucru pămîntului, loc de hrană în-
destul.
16 116 420 Ghindăoanii , tij a Svîntului Ilie din
leş, alij verişu l lor cu lucrul pămîn­
tului, avînd loc de hrană îndestul.
17 80 276 Cracăul Negru, tij a Svîntului Ilie 4 a Svîntului Ilie din
di n l e ş, alijverişul lor cu lucrul leş.
pămîntului, avînd loc de hrană pu-
ţi n.
18 136 683 a luminatii domniţ,a Raliu < Canta- 37 a lumi nării sale dom-
cuzino>, Bălţăteştii, asă minea. niţa Ralu <Cantacu-
zino> .
19 109 575 Vînătorii, a mănăstirii Neamţului , 45 a mănăstirii Neam-
alijverişul lor cu lucru pămîntului ţului.
şi chirii ,loc de hrană îndestul.
20 40 213 Topoliţa, a mănăstirii Neamţului , 31 a mănăstirii N ea mţu­
Varaticul, Agapia i schitul Hangu- lui.
lY~ şi a Rîş<::ăi , asămine.
21 36 227 Humuleştii, a mănăstirii Neamţu­
lui. asăminea.
22 77 154 mahalagiii ot <Tîrgu>Neamţu, a 58 a mănăstirii Neam-
mănăstirii Nea mţului, alijverişul ţului.
lor cu lucru pămîntului şi chirii,
avînd loc de hrană îndestul.
23 41 150 Păstrăv eni i , a dumisale vornicului
Iordachi Catargiu, asămi n e.
24 31 150 Fi lioara, a m ă n ăst irii Varaticu asă-
rn:ine. '
Capu Dealului, răzăşas că, 9 a răză~il or de acolo.
la mănăstirea Agapia. 21 a mănăstirii Agapia.
la mitocul Blebea. 7 a măn ăstirii Neam-
\ ţului.
S lobozia Graş ii. 22 tij a mănăstirii
Neamţului.

1706 7356 309


https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VISTIERIEI M O L D OVEI DIN ANUL lal& 9

Ocolu Pietrii

1 40 133 Almaşul , a dumisale logofătului 9 a dumisale logofătu­


-,. Costandin Balş , alijverişul lor cu lui Costandin Balş.
lucru pămîntului , avînd loc de hra-
nă îndestul.
2 42 170 Oşlobenii , a mănăstirii Neamţului , 2 a mănăstirii Neam-
alijverişul lor cu lucru pămîntului ţului.
şi chirii, Joc de hrană îndestul.

3 43 150 Negreştii , a dumisa le vornicului 24 dumnealui vornicul


Costandin Catargiu, alijverişul lor Costandin Catargiu.
cu lucru pămîntului , avînd loc de
hrană îndestul.

4 42 160 Căuciuleştii, a dl\llllisale spa,tarului 7 dumnealui spatarul


Ioniţă Ros ă t , as ă m in ea . Ioniţă Rosăt.

5 106 535 Bodeştii, a măn ă stirii Precistii ot


Roman, alijverişul lor cu lucru pă­
mintului şi chirii, loc de hrană în-
destul.
6 30 90 V erşăştii . tij a mănăstirii Precistii
ot Roman, asăminea.
7 54 220 C on ţ ăştii , a m ă năs tiri i Aron V odă 9 am ă năstirii Aron
şi T azl ău , asă minea . Vodă şi Tazlău.
8 28 70 Cuejdiu, a mănăstirii B i stri ţ ii , alij- 2 a mănăstirii Bistriţăi.
verişul lor cu lucru pămîntul ui şi
cu cherestele, loc de hran ă îndes-
tul.
9 82 235 Şărbeştii , a dumisale aga Ilie Can- 5 a dumisale aga Ilie
ta, asămine. Canta.
10 31 55 Strîmbii , a slugeresii Maria Bră ­ 2 sulgereasa Maria
noai, a lijverişul lor cu lucru pă­ Brănoai.
mîntului, avînd loc de hrană în-
destul.
11 18 25 Cornii, a paharnicului Tănasă Go-
san, alijverişul lor cu lucru pămîn­
tului, avînd loc de hrană îndestul.
12 52 140 Dărmăneştii , a dumisale banului
Iordach i Darie, asăminea.
13 52 198 Dobrenii, a dumisale spat a rului Şte­ 4 dumnealui spatarul
fan Catargiu, alij verişul lor cu lu- Catargiu.
Ş tefan
cru p ă m în tului , avînd loc de hran ă
p uţin .

14 15 50 S tejar, a mă n ăstir i i P î n găr a ţ i lo r .


ali j veri şul lor cu cherestele, avîn d
loc de hrană puţin.
15 123 480 V înă torii Pietrii, a mă n ăsti r i i B is ă ­ 21 măn ăs tirea Bisări ca­
ricanii, alijverişul lor cu lucru p ă­ nii.
mîntului şi chirii, a vînd loc d e hra-
wo=-----~-~-
16 30 79
n ă îndestul.
Mărăţ ăii Tătăraşi , a dumisale spa-
taru lui Teodor B alş, a li jverişul lor 9l lui Teodor Balş.
cu lucru pămîntului, avînd loc de
hrană puţin. a dumisale spataru-
17 34 51 Mărăţă ii pisteVale, t ij a dumisale 6r
spatarului Teodor Bali, as ă m ine.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
10 CORNELIU ISTRIAT1

18 20 53 Pîngăraţii, a mănăstirii Pîngăraţi­ 3 a mănăstirii Pîngă­


lor, asăminea. raţilor.

75 2f0 Vadurile, a mănăstirii Bistriţii. a l· , 4 a mănăstirii Bistriţii.


verişul lor cu cherestele, avînd loc
de hrană puţin.
20 50 175 Pîngărăciorul, a µiănăstirii Pîngă­
raţii i Bisărioanii ti Bistriţa, asă­
mine.
21 Bistriţa, a mănăstirii Bistriţa, asă­ 10 tij mănăstirea Bis-
minea. triţa.

22 35 95 Sarata, tij a mănăstirii Bistriţa . 1 a mănăstirii Bistriţii


alijverişul lor cu cherestele, nea- şi Varaticul.
vînd loc de hrană·.
mahal~giii ot Piatrl l toţi iluzii 55 a tîrgului < Piatra
{ 21f boireşti. Neamţ>, ciupi hri-
23 139 sovul de miluire.
115 haimanalile.
Socii 8 a răzăşilor mazili de
acolo.
Vale Rusului, a mănăstirii Varati- 10 a mănăstirii Varati-
cului. cul.
Gîrcina. 5 a mănăstirii Bistriţa .
Gura Văii, panţiri. 6 a mănăstirii Bisăr i ­
cani.

1172 3871 202

Ocolu Mijlocului
1 47 150 Itrineştii,
a dumisale vornicului Ior- 2 a dumisale vornicu-
dachi Catargiu, alijverişul lor cu lui Iordachi Catar-
lucru pămîntului , Joc de hrană pu- giu.
ţin.

2 18 60 Băloşăştii , a Honculeştilor, asămi­ 2 a Hon c uleştil o r .


nea.
3 72 217 Mărginenii , a dumisale vornicului 9 a dumisale vorni cu-
Iordachi Catargiu, alijverişul lor cu lui Iordachi Catar-
lucru păm întului, avî nd loc de hra- giu.
nă îndestul.

4 31 95 Bîrcu, a sfintii Episcopii ot Roman ,


asă mi nea.

5 10 40 Micşuneştii , ră zăşască, asăm inea. 23 a răzăşilor de acolo.


6 28 107 Prăjăştii, a sărdarului
dumisale 5 a sărdarului Gheor-
Gheorghie Negruţu, alijverişul lor ghie Negruţi.
cu lucru pămîntului, avînd Joc de
hrană îndestul.

7 16 75 Climeştii,a dumisale vornicului Gri- 12 a dumisale vornicu-


gori Ghica, asămine. lui Grigori Ghica.
8 57 177 Vălenii, a slugerului Gavril Eni, a- 4 a slugerului Gavril
săminea. Eni.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CO NDICA VISTI ERIEI M O LD tOVE I DIN ANUL ld16 11

1 3

9 36 135 Us ca ţii , raz;_aşas că, ali jve rişul lor cu 15 a răzăşilor de acolo.
lucru pămîntului şi cu c hirii, avînd
loc de hrană îndestul.
98 280 Bud eştii, a dumisale vornicului Gri-
gori Ghica, alij v erişul lor cu lucru
pămîntului, avînd loc de hrană în-
destul.
11 14 30 Davidul, a caminarului Manolachi
Eni, asăminea.
12 29 90 Bălăneştii, a dumisale comisului 7 a dumisale comisu-
Costandin Rosăt, asămine . lui Costandin Rosăt.
13 34 92 Războienii , a mănăstirii Războieni­ 3 a mănăstirii Războ­
lor, asăminea. ienii.
14 86 240 Şărbeştii lui Talpă i Crăieştii, a du- 11 a dumisale vornicu-
misale vornicului Costandin Cos- lui Costandin Costa-
tachi, alijverişul lor cu lucru pă­ chi.
mîntu lui şi chirii, avînd loc de hra-
nă îndestul.

15 133 475 Bîrgăoanii, a dumisale logofetesei 10 a dumisale logofete-


Catinca Filipască, asăminM. sei Catinca Filipasca
şi răzăşăşti.
16 6 36 Cîrligul, răzăşască , alijverişul lor 4 a răzăşilor de acolo.
cu lucru pămîntului, avînd loc de
hrană îndestul.

17 66 195 Dulceştii, a dumisale spatarului Ior- 26 a dumisale spataru-


dachi Sturza, alijverişul lor cu lu- lui Iordachi Sturza.
cru pămîntului şi chirii , avînd loc
de hrană îndestul.
18 19 95 Hoisăştii , a dumisale comisului 3 a dumisale comisu-
Gheorghie Sturza, alijve rişul lor cu lui Gheorghie Stur-
lucru pămîntului , loc de hrană în- za.
destul.
19 24 115 Tatomireştii, a dumisale banului 10 a dumisale banului
loan Tă utuJ , asăminea. Ioan Tău tul.
20 18 75 B o r ceş tii , răzăşăşti, asăminea. 16 a răzăşilor de acolo.
21 97 260 Bozienii , a dumisale vo rni cesii Zoi- 6 a dumisale vornice-
ţa B ălşoa i , alijverişul lor cu lucru sii Zoiţa Bălşoaii.
pămîntului şi chirii, loc d e hrană
îndestul.
22 68 250 Ţîbuc a nii şi Strîmbii, a dumisale 2 a dumisale aga Di-
aga Di mitrachi Ghi ca, asăminea. mitrachi Ghica.
23 61 164 Drago mireştii, răzăşăşti , asămi nea. 22 a răzăşilor de aco-
lo.
24 24 70 Cîrligii, a dumisale spatarului Ioni- ~ a dumisale spataru-
ţă Ro să t, alijverişul lor cu lucru lui Ioniţă Rosăt.
păm î ntului , avînd loc de hrană în-
destul.
25 15 45 Negoi e ştii şi Totoieştii , a medel ni- 17 a medelnicer.u1ui
cer.ului <Chidac> Ghid.i,onescu şi <ChiTia1c> Ghido-
răzăş,ască, asămine. nescu şi a răzăşiloc
de acolo.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
12 CORNELIU ISTRATI

72 rufeturile.
Duşăştii, răzăşăşti. 9a mănăstirii Neamţu­
lui şi a răzăşilor de
acolo. ·
Humucenii 44 , răzăşăşti. 12 a răzăşilor mazili de
acolo şi postelnicei.
Ghigoieştii şi Vasîleştii, a dumisale 15 a dumisale aga Ilie
aga Ilie Canta . Canta.
_ _ _1_10_7--3-6-40-
249

Ocolu Bistriţăi

1 340 Calulla măn ăstirii B istr iţii, alijve-


rişul lor cu lucru pămîntului 8}a mă năst irii Bistriţii .
2 27 80 Iapa, şi cu cherestele, avînd loc 4
de hr a n ă pu ţin.
3 36 155 Neguleştii , a dumisale vorni cului 8 a dumisale vornicului
Dimitrachi Bogdan, asăminea . Dimitrachi Bogdan.
4 109 400 Podolenii, a dumisale aga Alecu 6 a dumisale aga A-
Canta. alijverişul lor cu lucru pă­ lecu Canta.
mîntu lui şi chirii , avînd loc de hra-
nă îndestul.

5 49 100 Românii , a du misale comisul ui 6a dumisale comisu-


Gheorghie Sturza, asămi nea. lui Gheorghie Stur-
za.
6 13 37 Silişte . a dumisale spatarului E- 9 a dumisale spataru-
n acachi Mi lu, asă mi nea. lui Enacachi Mi lu.
7 59 140 Hăr liceştii. a dumisale vornicului 4 a dumisale vornicu-
Costachi Can ta, asăminea. lui Costachi Canta.
8 76 265 B o deştii, a dumisale comisului Toa- 10 a dumisale comisu-
der Buhuş, asăminea. lui Toader Buhuş .
9 11 40 Lipovenii, a dumisale spatc1rului
Enacachi Milu, asăm in ea.
10 309 1120 Roznovu cu celelalte cotunuri, a du- 29 a dumisale vistierni-
misaJ e v.istie.rni cu lui Iorda chi Ro- cului lordaclli Ro-
set, alijverişul lor cu lucru păm în­ set.
tului şi cherestele, loc de hrană pu-
ţin.

11 8 15 Zbereştii lui Stamati, a dumisale


aga Alecu Ca n ta, a l ijve riş ul lor cu
lucru pămî ntului, avînd loc de hra-
nă îndestul.
12 10 20 Faurii, a casii lui Toma Ţîn tilă, a- 4 a casii lui Toma
lijverişul lor cu lucru p ămîntului, Ţî n tilă .
avînd loc de hra n ă în destul.
13 8 32 Runcu, a măn ăs tirii Runcului, asă- 4 a mănăstirii Runcu-
minea. lui.
14 11 25 Zbereştii , a căpitanului Niţă Boian, 4 a căpitanului Niţă
alijverişul lor cu lucru pămîntului, Boian.
avînd loc de hrană îndestul.
44 Corect : Homiceni.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CO ND ICA V ISTIERIE I M O L D OVEI D I N A NUL 1d16 13

15 12 30 Mog oşăştii , a casii lu i t reti vistier- 4 a casii lui treti vis-


n ic Ion Ţîn ti l ă , asămi n ea. tiernic Ioan Ţîntilă.
16 8 10 G oşma nii,a lui Gheorghie Alcazi,
alijverişullor cu lucru pămîntull\.l.i,
avind loc de hra n ă îndestul.
M ăs tacănul , ră zăşa s că. 6 a răzăşilor de -acolo.
I vă neştii, a mănăsti rii Pîngăra ţii . 4 a mănăstirii Pîngă­
raţii.

Liţ ca nii , a mănăstirii Bistriţii, pan- 9 a mănăstirii Bistri-


ţ [ri. ţii.

826 2809 116

Ocolu Sîretiuluf

46 104 Brăniştenii , a dumisale vornicului 5 a dumisale vornicu-


Neculai Strătulat, ali jve rişul lor cu lui Neculai Strătulat.
lucru pămîntului, avînd loc de hra-
n ă în destul.

2 24 60 Roşiorii , a camin arului Gheorghie 6 a caminarului Gheor-


Hermezîu, asăm i nea. ghie Hermeziu.
3 41 125 Sofrăceştii , a dumisale spatarului 1 a dumisale spataru-
Gheor ghie Vîrnav, alijverişul lor cu l ui Gheorghie Vîr-
lucru pămîntului şi chirii, avînd n av.
loc de hrană îndestul.
4 78 259 Să cu i enii , tij a dum isale spataru- 17 a dumisale spataru-
lui Gheorghie Vîrnav, alijverişul lor lui Gheorghie Vîr-
cu lucru păm în tului şi chirii, avînd n av.
loc de hrană puţin .
5 31 120 Cuci u laţîi, a lui Costan din Cogăl ­
nicea nu, alijveri şul lor cu lucru pă­
mîntului şi chirii, avînd loc de hra-
n ă puţin .

6 36 130 Porceştii , răzăşas că, alijverişul lor 22 a răzăşilor de acolo.


cu lucru pă m î n tului, avînd Joc de
hr a nă îndestul.

7 31 137 Bahna i Urzicii, a stolnicu lui Ioni- 42 a stolnicului Ioniţă


ţă B ută i a a ltor răzăşi , asă minea . Bută şi a ră zăşilor
de acolo.
8 11 50 Huciungii, răzăşască, alijverişul lor 30 a răzăşilor de acolo.
cu lucru p ămîn tu lui, avînd loc de
hr a nă îndestul.

9 15 53 Broştenii , răzăşască , cu lucru pă ­ 23 a răzăşilor de acolo.


mintului, loc de hrană pu ţin .
10 45 150 Galbinii, a m ăn ăs tirii Precista ot 11 a mănăstirii Precis-
Roman i a altor răză şi, alijve rişul ta ot Roman şi a ră­
lor cu lucru pămintu lu i , avînd loc ză şilor de acolo.
de hran ă îndestul.
11 32 75 Ruptura, a dumisale vornicului Ior-
d achi Catargiu, asăminea.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
14 CORNELIU ISTRATI

3 5 6

12 48 160 Şlrbeştii lui Istrati, a Istrăte$tilor 13 a Istrăteştilor a al-


i a altor răzăşi, alijverişul lor cu tor răzăşi.
lucru pămîntului, avînd loe de hra-
nă puţin.

13 39 130 Peletiucii, a paharnicului lordachi 11 a paharnicului Ior-


Iuraşcu, i a lui Ioniţă Iuraşcu, a- dachi Iuraşcu.
săminea.

14 17 45 Căţăleştii, a dumisale vornicului 5 a dumisale vornicu-


Costandin Costachi, alijverişul lor lui Costandin Costa-
cu lucru pămîntului, avînd loc de ehi.
hrană îndestul.

15 24 65 Radomireştii, a slugeriului !Uimii 2 a slugeriului Iftimil


Stamati, alijverişul lor cu lucru Stamati.
pămîntului, avînd Joc de hrană pu-
ţin.

16 187 564 Trifeştii , a dumisale logofătului 5 a dumisale logofătu­


Costandin Balş, alijverişul lor cu lui Costandin Balş.
lucru pămîntului şi chirii, avînd loc
de hrană îndestul.
17 5 30 Şărbeştii, a dumisale aga Alecu l a dumisale aga Ale-
Canta, asăminea . cu Canta.
18 12 20 Arămeştii; post<elnicelului>
a 7 a post<elnicerului>
Alexandru Suiulgiu, alijverişul lor Alexandru Suiulgiu
cu lucru pămîntului, loc de hrană
îndestul.
19 15 65 Hărmăneştii, a caminarului Ilie Ro-
săt, asăminea .

20 55 228 Ciumaşii, răzăşăşti , asăminea. 5 a răzăşilor de acolo.


21 125 541 Bereştii, răzăşăşti, cu lucru pămîn- 14 a răzăşilor de acolo
tului, IOC! de hrană puţin.
71 120 Săuceştii, a dumisale postelnicului 10 a dumisale postelni-
Ioniţă Sturza, Joc de hrană îndestul. cului Ioniţă Sturza.
H :t'f' Pundul şi> OnceştU l HâlâsilnU,
răzăşăşti, loc de hrană puţin .

24 24 70 Cîrligii, a dumisale vornicului Ior- 2 a dumisale vornicu-


dachi Catargiu. lui lordachi Catar-
giu.
103 rufeturile.
Giuşoanii, răzăşă şti. 10 a răzăşilor de acolo.
Giuleştii, a post< elnicelesei> Ile- 10 a p ost< elnicelesei>
nii Hermezîoaii, i a cumnată-sa Ilenii Hermezîoaii.
Scorţasca.

Bogzăştii, răz ăşăş ti. 5 a răză şilor de acolo.


Hîrleştii, bejănari , a s!ugerului 10 a s!ugerului Enachi
Enachi Adam. Adam.
Mirceştii, a paharnicului < Iorda- 4 a pahamicru.lui
_ _ _____ ch i> Iuraşcu
< Ioroachi> Iuraşcu.
1026 3441 271

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VISTIERIEI M OLDOVEI DIN ANUL 18UI 15

5 6

Adunarea sumilor
8 747 2943 ocolu Muntelui, 29
10 jidovii orînda ri d e p ri n s ate,
24 1706 7356 Ocolu de Sus, 309
35 jidovii orînd a ri d e pin sa te,
23 11'172 3871 ocolu Pie trii, 202
35 jidovii orîndari de pin sate ,
25 1107 3640 ocolu Mijlocului , 249
128 jidovii orîndari d e ?in sate,
16 826 2809 ocolu B i striţăi, 116
58 jidovii orînda ri de pin sate,
24 1026 3441 ocolu Sîretiului, 271
pin sa te,
- - - jidovii orînda ri de
-41
24367 1176
120 6584
107
245
61
14
258 mazili,
669 ruptaş i ,
576 ,uptile v istieciei,
70 bejănari i ot
Negoieşti,
r,e plătesc de 2 ori pe ao,
u n ci fert de 6 luni a
sv întului Gheorghie şi
unu < de> 6 luni a sfîntului
Dimitrie.
710 jidovii hri sovoliţi,

7011 26650 1176


61 post elnicei , căpita ni şi cu cărţi gos-
p od de neamuri şi de iertare.
Liudi Bresle ce nu plătesc bir
232 ai ţinutului slujitori,
61 plăi eşi < a i > capit< a nului de>
Bicaz,
8 slujitori a capita nului ot Pi atră,
6 s lujitori ot căpitănia ot < Tîrgu>
Neamţ ,
307

...o_
...o =::i
i:c:
:i... -; i: ~~ c:~ Cei de cătră care
,., ... o-
..,~o .,::i ~
ŢINU T UL ROMANULUI
„.o să scutesc
E
::,
E-S c
:, o ... E:'3 @
:,!:: ~ .,e......
z z""-
-.o CfJ .o o o~

No liudi lei Ocolu de Sus liudi

2 3 4 5 6

1 518 500 Ruginoasa, a dumisale vistiernicu- 30 a dumisale vistierni-


!ui Sandu! Sturza, alijverişul lor cu eului Sandu! Sturza.
lucru pămîntului , viti i chirii, loc
.ie hrană îndestul.
2 32 115 Văscanii, a păhărnicesei < Nas~a- 4 a păhărnicesei <Nas-
sia> Feştiloaii, alijverişul lor cu tasia> Feştiloai i.
.ră rărie şi chirie, loc de hrană în-
d estul.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
16 CORNDLIU ISTRATI

3 37 60 Dădeştii, a sărdarului < A lexa n - 5 a sărdarului < Ale-


ctru> Vinier, cu lucru pămîntului , x andru> Vinier.
mc de hrană îndestul.
4 26 54 Laiul, a slugeriului Gavril Eni, a-
sâminea.
5 72 140 Băicenii, a schitului Hangu, cu vii 1 a p ă hă rnic esei <Nas-
şi livezi, loc de hrană îndestul. tasia> Feştiloaii.
6 35 90 Oborocenii de Sus, a dumisale ba- 10 a dumisale b anului
nului Ioniţă Prăjăscul , cu lucru Ioniţă Prăjăsc u .
pămîntului şi loc de hrană îndes-
tul.
7 33 40 Oborocenii de Jos, a sardarului 5 a sarda rului Mano-
Manolachi Caracaş , asăminea . lachi Caracaş.
8 63 210 Fărcăşănii, a mănăstirii Triisfetiti-
le, asăminea .
9 37 70 Vorintireştii. a dumisale spatarului 6 a dumisale spataru-
Dimitrachi Beldiman, asămi nea. lui Dimi-trachi Bel-
diman.
43 145 Hăbăşăştii , a caminarului Anastasă 15 a cam inarului Anas-
Scorţăscu , cu lucru pămîntului , vite tasă Scorţăscu .
şi chirii, loc de hrană îndestul.
11 105 200 Şcheia . a dumisale spatarului Dra- 12a dumisale spataru-
cachi Roset, asăminea. lui Dracachi Roset.
12 374 470 Micl ăuşăni i , a dumisale logofătului 30 a dumisale logofătu ­
Dimitrachi S tur za, asăminea. lui Dirnitrachi S tur-
za.
13 55 102 Oţălenii , a sărdarului Vaslli Chi - 4 a s ărdarului Vasîli
riac, cu lucru pămîntului . viti şi Chiriac.
chereste, loc de hra n ă îndestul.
14 51 20 Brătul e ştii , a camin arului Enachi 6 a cami narului En a-
Da nu, cu lucru pămîntului , loc de chi Danu.
hrană puţin.

15 20 60 Macs îne ştii , <a sărdarului Vasile 5 a sărdarului Vasîli


Chiriac>. Chiri ac.
16 81 350 Dolj ăştii, a mănăstirii Doljăştii, alij-
verişui l0r eu lucru pilmfntului, n t.~
guţătorii cu in şi cînipă, viti şi cu
chirii, loc de hrană îndestul.
17 40 70 Bîra, a medelnicerului Chiriac Ioan, 5 a medelnicerului Chi-
cu chirii şi chereste, loc de hrană riac Ioan .
îndestu l.
18 85 192 Poien ile Oanci i, ră zăşască , asămi n e. 3 a lui Lefter Jăver­
dan , vornic de poar-
tă.
60 Boghicenii 45 ,
a camin a ru lui Anas-
19 46
tasă Scorţăscu, cu lucru p ă m î ntu­
lui, cu chirii ş i chereste, loc de
hr a nă îndestul.
20 90 520 Sagna. a m ănăstirii Galata, cu lu •
cru p ăm în tului, chirie şi vite, loc
de hr ană îndestul.

45 Corect : Boghicea.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VISTIERIBT M OLDQIVEI DIN ANUL 1816 17

21 55 79 Hărmăn eştii 46, a mănăs ti ri i Bărbo ­


iul, cu lucru pămint ului , loc de
hr a nă înd estul
22 26 25 B ă la sineştii i Timp e ştii, a dumisale 10 a dumisale vistier-
vistiernicului Sandu! Sturza, asăm i­ n icului Sandu! Stur-
n ea . za,
1 a dumisale banului
Ioniţă Prăjăscu.
110 237 Heleştien ii i Boscotenii, a dumisale 12 a dumisale spataru-
spataru lui Alecu Sturza, cu lu cru lui Alecu Sturza.
pă mi ntului , vite şi chirii, loc de
hr a nă îndestul.
24 4 5 Costeştii, răzăşăş ti , asămi n e a.
25 127 180 Crive ştii, a dumisale aga Gheorghi e
Buh uş, asămi nea .
26 79 137 Cucutenii, a dumisale comisului 10 a dumisale comisului
Tomiţa Luca, asăminea. Tomiţa Luca.
- - -2-24-4--4-1-31- 174

Ocolu de ,Jos

1 143 250 Pră)ănii


Moldoveni.
la mănăstirii Ocnii, allj -
veri ş u l
lor cu chirii şi
2 82 400 Prăjănii chereste, loc de hrană
Unguren i, îndestul.
3 25 67 Ciutureştii, răză şască şi a mănăsti­
rii Svîntului Sava, asăminea.
a svintii Episcopii R o-

l
4 48 115 Ruşii manu, alijverişul lor cu 5 a caminarului < Ior-
Moldoveni cînipă , oloi, peşte, că­ dachi> Barbovschi.
5 24 150 Ruşii ruţi, sanii şi neguţi to­
Lipoveni, rii, loc de hr,ană îndes-
tul.
6 19 37 Funden ii. răză şăşti şi a caminaru-
lui <Teodorachi> Ciurea, cu chi-
r ii şi chereste, loc de hrană îndes-
tul.
7 30 30 P iticenii, a dumisale < caminaru-
lui> Iordachi Crupenschi şi răză­
şăşti, cu cherestele, loc de hrană
îndestul.
8 30 40 Cimpenii, răzăşască , asăminea .
9 70 165 Migla, a mănăstirii Bistriţa, cu che-
restele, loc de hrană îndestul.
10 50 56 Căutişanii i Negoşanii , asăminea.

11 41 55 Drăgeştii, a Burch eştilor şi răză­


şăşti, asăminea.

12 38 50 Dămiern eşti i,
a caminaruliui Ghe0r- 5 a caminarului Gheor-
ghie Hermeziu, asăminea. ghie Hermeziu.

46 Coreot: Hărniceşti.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
18 CORNELIU TSTRA TI

13 21 65 Pădure nii ,a lui Neculai Jora, alij- 6 a jicniceresei An iţa


verişul lor cu chereste, loc de hra- Joroai.
nă îndestul.
14 36 65 Muncelu, răzăşască, asăminea. l banu Ioniţă Prăjâscu,
2 a p aharnicului Gri-
goraş <Duca>,
2 a banului Iordachi
Drăghiciul,
2 a dumisale spataru-
lui Enacachi Milu,
4 a dumisali spataru-
lui Iordachi S turza,
5 a dumisale spataru-
lui Dimitrachi Bel-
diman,
10 a stolnicului Andrei
Milu.
15 57 115 Glodenii, a sardarului Gheorghie 4 a medelnicerului Io-
Negruţu, asăminea . n iţă Burchi,
1 Ioniţă Grigoriu,
4 a sărdăresii Zmaran-
dii.
16 37 55 Chiliile, a căpitanului Fersai Zamă,
,asăminea.

17 35 60 Buciumii, a sărdarului Gheorghie


Neg ruţu, asăminea.
18 108 197 Icuşăştii , răzăşăşti i a căpita nu lui 4 a paharnicului Va-
Fersai Zamă şi a paharnicului <Va- sili Decan,
sile> Decan, asăminea. 5 a paharnicului
Gheorghie Vîrnav.
19 19 48 Cotul lui Balan, a sardarului Ion 5 a sărdarului Ion Ca-
Cazimir, asăminea . zimir.
20 27 80 Sîlivestrii, a mănăstirii Dolj ăştii şi
răzăşăşti, asăminea.
21 102 260 Bătrîne ştii , răzăşăşti şi a sărdaru­ 1 a b anului Iordachi
lui Costandin Botez, asămi n ea. Drăghici,
5 a c a mi n n r u l u i G h ocir-
ghie Hermeziu.
22 64 152 Brăteştii , cu Izvorul, a mănăstirii 1 a medelnicer ului Ior-
Neamţului, asăm i nea. d a chi Ciornei.
2 a du misale spa taru-
lui Iordachi Sturza.
23 24 45 Cotul lui Vîrnav, a lui Todir a şcu 3 a lui T o dira ş cu Go-
Gorovei < serda r> , a!ij verişul lor rovei < serd ar>.
cu lucru pămîntului şi cu chereste,
loc de hrană înd estul.
24 83 62 Avereştii , a dumisale sărdăres e i I- 4 a du misale spataru-
linca Canta şi răzăş ă ş ti. as ă mine a. lui Iord achi Sturza .
25 25 25 Bărbicenii, ră z ă şă şti , asămine a.

26 37 75 Bogdăne ştii , a cluceru lui Ioni ţă


Noor, asămin ea .

27 31 50 Călugării,ce-i zic şi Poşchinu , a me-


delnicerului Ioniţă Burchi , a s ămi­
nea.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VISTJERIBI MOLDOVEI DIN ANUL 1816 19

28 108 322 Gîdinţii,


a dumisa le vorni cu lui Di-
mitrachi Bogdan, cu chirii, vite şi
chereste, loc de hrană îndestul.
29 18 62 Drăgeştii, a medelnicerului Apos- 6 a schitului Drăgeşti.
toli, asăminea.
30 15 21 R ăce<a>, a lui Todiraşcu Gorovei
_ _ _ ________ < serdar>, asăminea.
1447 3174 87

Oeolu Mi;locului
1 34 58 Ciohorănii , a dumisale vistiernicu- 4 a spatarului Dimi-
lui Grigoraş Sturza şi răzăşască, a- trachi Beldiman,
lijverişul lor cu vite, chirii, loc de 6 a dumisale vornicu-
hrană îndestul. lui Costandin Catar-
giu,
3 a dumisale vistierni-
cului Grigoraş Stur-
za.
2 70 45 Muncelu, a dumisale vornicului Cos- 6 a dumisale vornicu-
tandin Catargiu, asăminea. lui Costandin Catar-
giu.
3 14 27 Nisporeştii , a slugeriului Gavril Eni,
al ij veriş ul lor cu in şi cînipă, loc
de hrană îndestul.
4 61 260 Stolnicenii, a dumisale banului Io- 10 a dumisale banului
niţă Prăjăscu, cu vite şi cu chirii, Ioniţă Prăjăscu .
loc de hrană îndestul.
5 22 70 Purceleştii , tij a dumisale banului
Ioniţă Prăjăscu, asăm ine a.
6 68 210 luga n ii amîndoi 47 , a mănăstirii
Treisfetiti lor, asăminea.
1 62 142 Mirceştii, a stolnicului Andrei Mi-
lu, cu in şi cînipă ,
loc de hrană în-
destul.
8 84 380 Tămăşanii, a mănăstirii Galata, cu
in şi cinipă, loc de hra n ă pu ţi n .
g 92 338 Răchitenii, a mănăstirii Treisfeti-
tile, alijverişul lor cu in şi cinipă,
loc de hrană puţin.
10 42 140 Lunca 48 , a mănăs ti rii Precista ot
Roman, asămi n ea.
11 79 350 Cordunul, tij a mănăstirii Precista
ot Roman, cu chirii şi cu lucru p ă­
mîntului, loc de hran ă destul.
12 114 310 Cotul Vamişului, a svintii Episcopii 15 a Episcopiei
prisăcari
Romanu. Roman.
.,
I., 38 95 Mogoşăştii , a mănăstirii Neamţul ui , 4 a vechilului Aghen-
cu vite şi chirii, loc de hran ă în- ţiei < austriace> ot
destul. Roman.

47
Iuganii din Deal şi Iuganii din Vale.
48 Corect : Luţca .

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
20 CORNELIU ISTRATI

2 3 4

a 12 25 Şcheu leţii , a svin tei Episcopii Ro-


manu, asăminea.

15 5:J 100 Sîm i o ne şti i, a du misale vornicu lui


Alecu Gh ica, as ămine a .
16 56 200 Pildeş t ii, a mănă s tiri i Agapiei, cu
in şi cîn i p ă, loc d e hrană îndestul.
17 36 140 Stărpul , a svi n ti i Ep iscopii Roman u,
cu vite şi chir ii, loc de h ra nă în-
d estul.
18 95 320 Boteştii , a d u m isale vornicului Gri- 9 a du misale vornicu-
gor i Ghica, asă minea. lui Grigor i Ghi ca.
19 95 269 Tupilaţii , a dumisa le vornicului 11 a dumisale vornicu-
Costandin Catargiu, asăminea. lui Costandin Catar-
giu.
20 30 110 Teţcanii, a dumisale banului Ioni-
ţă Prăjăscu , cu in şi cînipă, loc de
hrană puţin .

21 236 1100 Sabaoanii, a mănăstirii Neamţu, a-


sămi nea.

22 196 1000 Ghirăieştii , a svintii Episcopii Ro 14 a svintii Episcopii


manu, alijverişul lor cu in şi cîni- Roman.
p ă, loc de hrană îndestul.

1593 5689 82

540 701 tîrgul Romanului, a sfintii Episco- 40 a svintii Episcopii


pii Romanu. <Roman>,
35 tij, ciocli a svin,tei
Episcopii < Roman> ,
10 a dumisale logo fătu­
lui Costa ndin Balş ,
11 a dumisale logofătu ­
lui Dimitrachi Stur-
za,
5 a dumisale vistierni-
cului Iordachi Ros ă t ,
2 a dumisale vornicu-
lui Grigori Ghica,
10 a mănăstirii Precis-
ta ot Roman, p entru
spital,
10 a arhidiaconului E-
piscopiei <Rom a n> ,
5 a sărdarului Sava
< Come>,
2 a vechilului Aghen-
ţiei .<austriace>,
1 a dumisale spataru-
lui Costandin Catar -
giu,
5 a căpitanului 49 Ior-
49 Corect : caminarului. dachi Barbovschi,

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VISTIERIEI MOLDCl VEI DIN ANUL 1816 21

11 a dumisale spataru-
lui Enacachi Milu,
3 bisărica svîntului Ne-
culai,
2 a mănăstirii Precista
din Sus,
5 bisărica Albă <a>
Marilor Voivozi,
1 a medelnicerului Ior-
dachi Ciornei,
1 a medelnicerului A-
postoli,
1 a clucerului Necu-
lai,
4 a medelnicerului
Gheorghie,
5 a slugerului Iorda-
chi Ţîntilă,
10 a sărdarului Ion Ca-
zimir,
2 a paharnicului Gri-
goraş <nuca>,
2· a caminarului Gheor-
ghie Hermeziu,
2 a spatarului Iorda-
chi Hriste,
10 a doftorului spitalu-
lui,
2 a dumisale spatarului
Petrachi Cazimir,
4 Ion Andrei,
3 vamişu Antohi Sava,
5 căpitanul Grigorie,
5 casa căpitanului An-
drei,
4 căpitanul de tîrgu
< Roman>,
4 vornicul de tîrgu
<Roman>,
5 stolnicul Andrei Mi--
lu,
2 sărdăreasa Zmaran -
da,
2 Toader Gorovei
< serdar>,
1 vătavu Petre,
1 polcovnicul Vasîli
Botezatu,
1 clucerul Ioniţă Noor,
3 Ioniţă Grigoriu,

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
22 CORNELIU ISTRATI

5 căpitanul Vasîli Cre-


ţu,

3 Iordachi Necula"1,
3 Costandin Iuga,
2 spiţăr i u tîrgului
<Roman>,
1 medelnicerul Ioniţă
Burchi,
5 dumnealui banu Pan-
diia,
5 clucerul Anastasă
< Emanoil> [? ],
10 paharnicu Enachi
< Dia> [?] şi cum-
nata dumisale <Mar-
ghioala> Vlasti.
271

Adunare sumUor
26 2244 4131 Ocolu de Sus, 174
131 jjdovii orîndari de prin sate,
30 1447 3174 Ocolu de Jos, 87
125 jidovii orîndari de pin sate,
22 1563 5689 Ocolu Mijlocului , 82
150 ji<lovii orîndari de pin sate.
540 701 tîrgul Romanul, 271 so

78 5824 14101 614 SI


77 194 mazllii
207 530 ruptaşii,
19 231 ruptile } ce plătesc de doauî
vistieriei. ori pe an, un cifert
750 armenii din de 6 luni a sfîntului
tif"'lY Gheor~hie şi unul de
Romanului, 6 lu ni a svîntului Di-
mitrie.
350 jidovii hrisovoliţl,
78 6127 16156

1.iudi Bre.sle ce nu pllltuc bir


,147 slujitori a ţinutului,
21 băltăgari,
8 armăşăi,
1711

so In manuscris greşit 234.


51 In manuscris greşit 577.
52 In manu~cris ireşit 577.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VISTIERIE I MOLDOVEI DIN ANUL lill 23

'5... Cel de că tră care


ŢINUTUL BACAULUI sli scutesc
""E
:,
z

No liudi lei < Ocolul > Bistriţa de Jos liudi

500 Fîntînelile, ~o~t~;~~al~a~~~~ic~W!}


1
2
300 }
72 Spinenii,
j
verişul lor cu lucru
pămîntului i cu chi-
rie, avînd loc de hra-
nă îndestul.
38 a dumisale vornicu-
lui Costachi Canta.

3 80 271 Ungurii ot Mărgineni, pe moşia


Băraţii a bisericii catoliceşti din
leş şi răzăşi, alijverişul lor cu fa-
cire de vasă, loc de hrană îndes-
tul.
4 60 200 Luncanii, răzăşăş ti , cu lucru pă­
mîntulu.i, loc de hrană puţin .
5 61 210 Dealu Nou, moşie gospod a tîrgu- 1 a şatrarului Lupu
lui Bacău, asăminea. Livescu.
6 40 100 Mărginenii Munteni, a dumisale 14 a dumisale vornicu-
vornicului Vasîli Costachi, cu lucru lui Vasîli Costachi.
pămîntului şi în chirii, avînd loc
de hrană puţin.
7 47 49 Gînştenii, a slugeriului Ioan Briies- 3 a slugeriului Ioan
cu şi răzăşăşti, asăminea. Brăiescu .
8 15 50 Gheţănii, a stolnicului Stamatachi
i a altor răzăşi, loc de hrană puţin.
9 86 263 Răcăciune, a dumisale comisului 2 a dumisale comisu-
Lupul Balş , cu lucru pămîntului şi lui Lupu Balş.
chirii, loc de hrană îndestul.
10 100 330 Giosănii, a dumisale spatarului San- 16 a dumisale spataru.-
dul Sturza, în facire de vasă, loc lui Sandu! Sturza.
de hrană îndestul. 3 a isprăvniciei <Ba-
cău>.
11 71 243 Tămaşii , şatrarul Lupu Coroi i stol- 5 a şatrarului Lupu
nicul < Ioniţă> Coroi, cu lucru pă­ Coroi,
mîntului i cu chereste, loc de hra- 3 a slugerului Ioan
nă puţin. Brăiescu,
6 a isprăvniciei <Ba-
cău>,
4 a spatarului Sandu!
Sturza,
3 a medelnicerului Di-
mitrachi Candiano.
12 18 Chetrişu,
bejănari, a medelniceru-
lui Dimitrachi Candiano.
13 46 148 Ruşii Ciutii, a sărdarului Iordachi 3 a credinceriului
Ciută, cu lucru pămîntului, cheres- <Costandin> Goro-
tele i loc de hrană puţin. vei,
3 a sărdarului Iorda-
cW Ciute.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
24 COJlNEt.IU ISTRATI

14 196 688 Călugăra i Turluiu, a dumisa le 14 a casai agăi Radu-


agoaii Mărioara Ros ăt , în facire de canu < Roset >.
vasă , loc de hr an ă p u ţi n .
15 70 268 Sohodolu, răzăşască , asăminea.
16 160 690 Ungurii ot Călugă ra, pe moşîia gos-
pod a tîrgului Bacău, asăm i nea.
17 200 760 Lete, a <mănăstiri i> Precistii ot 1 a stolnicului Stama-
Bacău, în lucru p ă mîntului, chirii , tachi,
loc de hrană puţin . 1 a dumisale comisu-
lui Lupu Balş,
1 a credinceriului
<Costandin> Goro-
vei,
3 a isprăvn i ciei < Ba-
cău> .
18 32 115 Fundul, a dumisa le hatmanu- 13 a dumisale hatma-
I
lui Costandin Palade,
în facire de vasă , loc
nului Costandin Pa-
lade.
19 241 980 Vale Sacă , I
de hrană îndestul.
23 a dumisale hatma-

I
nului Costandin Pa-
lade.
20 200 1000 Vale Mari, 6 a dumisale vistierni-
cului lordachi Roset.
~1 160 710 Faraoanii, a vistiernicului Ior- 6 a dumisale vistierni-
dachi Roset, asămi­ cului Iordachi Ro-
nea. set.
22 52 170 Cleja de 2 a dumisale vistierni-
Sus, cului Iordachi Roset.
23 82 270 Ungurii ot I
Lunca Mare răzăşască , tn chirii,
24 97 375 Cleja de f loc de hrană puţin . 4 a stolnicului Sta ma-
Gios, tachi.
2414 8462 178
< Ocolul> Bistriţa de Sus
1 40 127 Polobocul, a sărdarului Grigori 8 a sărdarului Grigori
Grupenschi , cu chirii, loc de hrană Crupenschi.
îndestul.
2 310 1315 Blăgeştii, a mănăstirii Svîntului 1 a dumisale postelni-
Spiridon, asăminea . cului Ioniţă Sturza.
3 86 388 Beţăştii, a dumisa le b anu lui Sandu! 18 a dumisale banului
Crupenschi, as ăminea . Sandu! Crupenschi.
4 100 536 Cîndeştii, răzăşăşti , as ă mi nea.
5 114 410 Borleştii, a mănăstirii Tazlău l ui,
asăminea .
6 60 210 Rădiul, a post <elnicelului> Cos- 2 a ispră v n i ciei < Ba-
tandin Bîrlălescu i a altor răzăşi , că u>,
în chirii, loc de hran ă puţin. 2 a post< elnicelului>
Costandin Bîrlăl escu,
7 25 70 1 a logofătu l ui Costan-
Muncelu , a banului <Sandu> Cru- din B al ş .
____7_3_5____ _ penschi şi căpitanu l Timiş, asămi-
3056 nea. 32
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VISTIER IE I MOLDOVEI DIN A NUL 1816 25

1
2
91
95
343
256
Bălcanii
M. • f , I ... .
< Ocolul> Taz lău

a manast 1ru T az1au,


an '.;1s irea chirii, loc de
T az 1au, ţ·
• m
hrană
de Sus


7 a mănăstirii <Taz-
lău>, după h~isov,
3 116 380 Cîmpenii, pu m .
4 65 240 Pustiana, a mănăs ti rii Agapiei, a- 4 a mănăstirii Aga-
sămi nea. piei.
5 74 304 Băsăştii , răză şăşti , cu lucru pă­
mîntului şi în chirii, loc de hrană
îndestul.
6 30 120 Băhnăşanii, a dumisale spatarului
Costandin Miclescu!, loc de hrană
p uţin .
7 62 215 Cucu ie ţii, răzăşăşti, în lucru pămîn­
tului , loc de hrană puţin.
8 130 565 Măgireşti i , răzăşăşti, asămi nea .
9 28 90 Şăsurile , răzăşăş ti, as ăm i nea.
10 20 60 Cornit<uI>, răzăşăşti , asămi nea.
11 28 111 Ardeoanii, răzăşăşti , asămi n ea . 5 a banului Iordachi
Crupenschi,
1 şătrăreasa < Smaran-
da> masca,
1 a dumisale vornicu-
lui Costandin Costa-
chi,
1 a dumisale aga Ne-
culai Rosăt ,
1 a dumisale spataru-
lui Iorgu Ghica.
12 38 105 Ilieştii, răzăşăşti. cu lucru păm în ­
tului şi în chirii, loc de hrană în-
destul.
13 40 158 Stăn eşti i , răzăşăşti , asăminea.
14 70 335 Solonţul,a dumisale banului Ior- 6 a dumisale banului
dachi Crupenschi, asăminea. Iordachi Crupen schi.
15 9 25 Humienii 53, a şătră resăi < S maran-
d ei> Ilias că i , loc de hra n ă puţin.
896 3307 26

<Ocolul> Tazlău Sărat

1 123 480 Urmi nişu ,a slugeriului < Costan -


din> Leondari şi a altor răzăşi, cu
lucru pămîntului , loc de hrană pu-
ţin.

2 45 200 Văsieşt ii , } răzăşăşti, cu chirii şi


cherestele, loc de
3 30 200 Leorda, hrană puţin .

4 30 204 Plopul, a mănă stirii Tazlăului , alij-


verişul lor cu pă cură, loc de hrană
puţin.

53 Corect : Hăm eienii .

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
26 CORNELIU ISTRATI

2 6

5 92 450 Prăjăştii, răzăşăşti, cu păcură , loc


de hrană îndestul.
6 40 190 Lucăceştii, · a mănăstirii Bistriţii , cu 2 a dumisale vistierni-
păcură, loc de hrană puţin . cului Sandu! Sturza.
7 60 ,216 Moineştii, a dumisale logofătului 2 a dumisale aga Ne-
Costachi Ghica şi răzăşăşti, tij cu culai Roset,
păcură, loc de hrani\ îndestul. 4 a dumisale postelni-
cului Ioniţă Sturza.
8 180 900 Podurile, răzăşăşti, asăminea. 6 a dumisale logofătu­
lui Costachi Ghica,
1 a dumisale logofătu­
lui Costandin Balş.
9 95 490 Prohozăştii, răzăşăşti , asăminea. 2 a dumisale logofătu­
lui Costandin Balş,
1 a postelnicului Ioni-
ţă Sturza.
150 535 12 a dumisale logofătu­
a dumisale logofătu­ lui <Costachi> Ghi-
lui Costachi Ghica, ca.
11 110 425 asăminea .
6 a căpitanului Enachi
Pofito.
12 80 240 Comăneştii, a dumisale logofătului 35 a dumisale logofătu­
Costachi Ghica, cu lucru pămîntu­ lui Costachi Ghica,
lui, loc de hrană puţin. la steclărie.
13 60 289 Bucşăştii, răzăşăşti , cu lucru pă ­
mîntului şi în chirii, Joc de hrană
îndestul.
1110 4819 71

<Ocolul> Tazlău de Gio.s


1 55 260 Bereştii , a mănăstirii Berzunţu, a- 2 a stolnicului < Dimi-
Jijverişul lor în chirii, loc de hra- trie> Sacară .
nă îndestul.
2 114 453 Oraşa, a dumisale spătăresii Mariei 15 a dumisale spătăre­
Roset, asăminea. sei Mariei Roset.
3 40 134 Verşăştii, a stolnîculu! < Dimitrie> 6 n sto lnicului < IJimi -
Sacară şi răzăşăşti, asăminea. trie> Sacară .
4 29 bejănarii
ot Verşăşti, a stolnicului
<Dimitrie> Sacară, cu chirii, Joc
de hrană îndestul.
5 45 173 Slobozia Milului, a dumisale comi- 9 a dumisale comisu-
sului Scarlat Crupenschi, asăminea. lui Scarlat Crupens-
chi.
6 110 460 Brătila, a casăi sărdarului <Cos- 13 a casăi sărdarului
tandin> Botezatu i răzăşască , a- Costandin Botezatu,
săminea. 5 a lui Enachi Cru-
penschi <medelni-
cer> ,
2 a dumisale vistierni-
cului Iordachi Roset,
2 a dumisale spataru-
lui Iordachi Ghica,
3 a banului Sandu!
Crupenschi.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VlSTIERlEI MO LDOVEI DIN ANUL 1816 27

7 20 60 Brăte ştii , a pitarul ui Dimitrachi


Cozon i, asămine a .
8 36 87 Bălăneasa , ră zăşască , în chirii, loc
de hrană puţin .
9 31 100 Vid r aşcu, răzăşască. asăm in ea.
10 40 130 Stroieştii, ră z ă şască, loc de hrană
îndestu l.
11 45 175 Na d iş a , răzăşască, asăminea. 2 a stolnicului < Dimi-
trie> Sacară,
2 a lui Antohi Sion
<serdar>,
5 a medelnicerului Nas-
tasă,
2 a dumisale vornicu-
lui Costachi Canta,
3 a dumisale postelni-
cului Ioniţă Sturza,
1 a dumisale spataru-
lui Iordachi Ghica,
2 a medelnicerului E-
nachi Crupenschi.
12 85 4C' O D :· ăg ugeştii, ra zaş ască , cu !acire de
Yasă şi în chirii, loc de hrană ln-
clest ul.
13 24 70 P oiana, răzăşască, asăm inea . 4 a m edel nicerului E-
nachi Crupenschi,
3 a dumisale comisu-
lui Scarlat Crupens-
chi,
4 a spatarului Costa-
chi Crupenschi.
14 66 340 Delenii, răzăşască, asăminea .

15 115 468 a dumisale


" arac lău , spatarului 9 a dumisale spataru-
Costachi Crupen schi , a săminea. lui Costachi Cru-
penschi,
3 a dumisale banului
Sandu! Crupenschi.
16 92 350 Be rzu n ţuJ, a mă n ăstirii Berzunţu, a- 1 a m edel n iceresei N as-
sămi n ea. tasia Crupen schi.
17 28 78 Teţcan ii.a dumisale caminarului 12 a d umisale camina-
Dimitrachi Roset, în chirii, loc de rul ui Dimitrachi Ro-
h rană puţi n. set.
18 40 113 Boşoten ii.
a medelniceresei Nastasia 2 a lui An tohi Sion
Crupenschi, asAminea < serdar> .
19 45 124 armenii şi liuzii ot Tîrgul Ocnii. 6 a p itarului Dimitra-
ch i <Cozoni >.
1060 3975 118

Ocolu Trotuşului

1 52 280 Gropile, răzăşască , alijverişul lor


cu faci re de vasă, loc de hrană pu-
ţi n .

2 56 204 B o r zăştii , răzăşăşt i , cu lucru pămîn­ 4 a medelnicerului E-


tulu i. loc de hr a nă îndestul. n achi Crupenschi,
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
28 CO:!tNEl.IU ISTRATI

2 a spata rului Ştefa n


Rosăt ,
4 a dumisa le spata ru-
lui Costachi Cru-
penschi.
3 90 356 Rtpile, rlzăşăşti, asăminea. 2 a lui Manolachi Ro-
set.
4 ,25 90 Jăvrenii, răzăşăşti, as ămin ea . 5 a lui Manolachi Ro-
set.
5 220 980 Caşinul, a m ănăstirii C aşinului , cu 6 a dumisale spataru-
lucru pămîntu l ui, loc de hr ană pu- lui Iorgu! Ghica,
ţin. 17 a Episcopiei Rom a-
n u lui.
6 120 350 Buciumii, răzăşăşt i , asăminea. 1 a lui Manolachi R o-
set.
7 200 810 Mănăstirea Caşinul , a însu ş mănăs­
tirii, alijverişul lor cu dra niţă şi
buţi , loc de hra n ă îndestul.
23 a dumisale hatma -

l
8 290 1200 Grozăştii, a dum isa le h atmanu-
lui Costa nd in P aladi, nului Costandin Pa-
cu lucru p il:nîn tu :ui, l adi.
9 80 240 Hîrja, loc d e h ra nă puţin . 6 tij a dumisale h a t-
matului < Costandin
Paladi>.
10 40 115 Oneşt ii, a căminarului Costan din 12 a ca mina rului Cos-
Aslan, loc de hrană îndestu l. t andin Aslan.
11 80 254 Bogdana, a m ă n ăsti rii Bogd ana, cu
lucru pămîntului , Joe de hrană pu-
ţin .

12 38 140 N eg oi eş tii, r ăzăşască, asămi nea.


13 111 350 B oiş teai P op enii , a d um isale hat- 12 a d u m isa le h atma-
manu lui Raduca nu Roset, cu lucru nu lui Raducanu Ro-
pă m î ntului , loc de hran ă îndestul. set.
14 70 230 Helteu, a măn ăs ti r ii Caşi n ul , asă-
mi nea.
15 65 115 Că ruţul, a du m(sale 11atma nu l uf Riel-
ducanu R oset, asărriinea.
16 125 360 Pătrăşcanii, a dumisale spatarului
Ştefa n Roset, a s ă mi n ea .
17 80 200 Rădiana, a dumisale < căminar ului > 15 a d um isale vorn ice-
Ilie Roset, as ămi n ea. si i Catri ni i Roset.
18 175 640 B o g dă n eş tii , a dumisale Ma nolach i 24 a d umisa le Ma n ola-
Rose t. ch i Roset ş i a spa-
t arului Şte fan Ro-
set.
19 69 231) Răcă uţi i, răzăş ască, asămi nea. '.l a dumisale spataru-
lui Ştefan Roset.
20 5 6 Filipeştii , ră ză şă ş ti, loc de hr a nă
puţin.

li 25 armenii ot C ă i uţ i , a d&misale hat-


manului Rădu canu Roset.
1'177 715i 141

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VISTIERIEI M O L D OVEI D l N ANU L 1816

80 246 tîrgul B ac ă u , mo ş i e gospod, a tîr- 2 a medelnicerului Şte­


gului. fan Giosan,
7 a clucerului Alexan-
dru <Popovici>,
10 lumînărari ai isprăv­
niciei,
9 a sămişiei,
2 a dumisale postelni-
cului Ioan Sturza,

Cel de c ătră care


ŢINUTUL P U TNII să scutesc

No liudi lei Ocolu Răcăciunii li11,di

1 20 75 Boşcanii, a dumisale logofătului 3 a casii slugeriului


Costandin Balş , alijverişul lor cu < Alex andru> Sta -
chirii, avînd loc de hrană îndestul. matin.
2 a moşiei,
5 a lui Neculai Tu-
duri.
2 41 160 Şişcanil, a dumisale logo fătului 1 a dumisale spataru-
Costandin Balş , asăminea. lui P etrachi Sturza.
3 43 191 Conţăştii, a paharnicului Sandul 3 a du misale spataru-
Stamatin şi răzăşască, asăminea. lui P etrachi S turza,
1 a medelnicerului Ma-
noli,
4 a casii sluger ului
< Alexandru> S ta-
matin,
1 a căpi t a n ului Ion
Vir!an.
4 135 735 Pănceştii , răzAşască , cu lu cru pă­ 5 a d umisale sp ataru-
mintului şi vii, loc de hra nă puţin. lui Petrachi Sturza,
2 a protop opu lui Vasi-
li ,
1 a lui P a naiti Tur cu.
5 98 322 Sascutul, a dumisale spatarului Pe- 1 a casii slugerului
trachi Sturza, alijverişu l lor cu vii, < Alexandru> Sta-
loc de hrană în destul. matin.
6 56 201 Bereştil, a lumin ă ri i sale bezide 1 a casii slugerului
<Dimitrie > Mavr ocordat, ali jveri- < Alexandru> Sta-
şul lor cu chirii, loc de hr a nă în- matin,
destul 2 a dumisale spataru-
lui Petrachi Sturza,

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
30 OORNELllU !!,STRAT)

2 4 6

1 a medelnicerului Ma-
noli,
3 a moşiei ,
1 a postelnicelului Ilie
Mălaiu.

7 65 204 Cucova, răzăşască, cu lucru pămîn­ 2 a sărdarului <Va-


tului şi vii, loc de hrană îndestul. sile> Andrieş,
l a sărdarului < Ian-
cu> Stavăr,
3 a casăi slugerului
Ioan Bran.
8 100 568 Valea Sacă , răzăşască, as ăminea. 5 a sărdarului < Ian-
cu> S tavăr ,
3 a dumisale spataru-
lui Petrachi Sturza,
1 a logofătului Toa-
der,
1 a lui Apostu Grecu.
9 65 198 Scurta, a s ărdarulu i Iancu! Stavăr, 14 străinii, a sărdarului
cu lucru pămîntu lui şi vii, loc de <Iancu> Stavăr,
hrană puţin . după carte gospod,
1 casa slugerului Ioan
Bran,
1 a dumisale vornicu-
lui Costandin Canta.
10 38 148 Drăguşan ii, răzăşască , cu lucru pă ­ 2 a lui Iordachi Şăpti­
mîntului, loc de hrană puţin. liciu,
1 a casăi sărdarului
< Mihalache> Negre,
3 a episcopiei Romanu-
lui,
1 a lui I oniţă Rojniţă
postelnicel.
11 25 108 Borcioaia, a dumisale logo fătului 1 a dumisale spataru-
Costandin Balş , alijverişul lor cu lui Iancu! Miclescu.
tiutiun, avînd Joc de hrană îndes-
tul.
12 73 353 Uricheştii de Jos, a dumisale lo- 4 a moşiei.
gofătului Costandin Ba l ş , ali jveri-
şul lor cu chirii , avind loc de hra-
nă îndestul.

13 26 53 Uricheştii de Sus, a sulgerului To- 4 a sulgeriului Todi-


diraşcu Sevastos, asăminea. raşcu Sevastos,
1 a lui Ioan Tăzlăoa­
nu.
14 50 195 Parava, răzăşas că, alijverişul lor cu 3 a Episcopiei Roma-
lucru pămîntului şi vii, loc de hra- nului.
nă îndestul.
Agiudu Vechi, a mănăstirii Me- 3 a moşiei,
ra, alijverişul lor cu chirii, avind 1 a casii lui Dimitra-
loc de hrană îndestul. chi Zoia.
15 192 965 Agiudu Nou, a dumisale logofă­ 5 a moşiei ,
{ tului < Costandin> Balş, a sămi­ 6 a poroşni cului Şte­
nea. fan,

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDI CA V ISTIERIEI MOLDOVEI DIN ANUL 1816 31

1 2 I 6

1 a logofătului Iancul,
1 a poroşnicului Şte­
fan.
16 20 Ungurenii ot Mîndrişca , a mănăsti­
102 6 a logofătului Toader.
rii Caşinu, cu lucru pămîntului.
17 101 278 Orbenii, a casăi sărdarului <Miha- 3 a sărdarului <Ian-
lache > Negrea i a sărdarului Ian- cu> Stavăr,
cu Stavăr şi alţi răzăşi mazili şi 1 a vătavului Ion Tar-
_ _ _ _ _ _ _ _ _ ţărani. bă.
1148 4856 116

Ocolu Luncii
1 49 236 Pădurenii , jumătate a caminarului 3 a căpitanului Toma
< Ianacache> Pruncul şi jumătate Sterian,
răzăşască, alijverişul lor cu tiutiun, 3 a sărdarului Sava
loc de hrană îndestul. <Corne> delibaşa ,
1 a şătrăresei <Uţa>
Străjasca,
3 a dumisale Iordache
Milu,
3 a slugerului <Gheor-
ghe> Chicuş,
1 a medelnicerului Chi-
riţă Cotescu,
1 a sămişiei.
2 40 148 Căllmăneştii răzăşască, asăminea. 6 a polcovnicului <Şar­
ban> Gîndu,
2 a <stolnicesei> Saf-
tii Răducăniţii.
3 221 894 a dumisale
Do mneştii , spatarului 4 a dumisale spataru-
Grigori Razu, asăminea. lui Grigori Razu,
1 a căpitanului Cos-
tachi Zăgănescu,
1 a căpitanului Necu-
lai Stavăr.
4 62 269 Anghileştii, razaşas că, cu vii, loc 3 a schitului ot <An-
de hrană îndestul. gheleşti>.
5 30 130 Slobozia Bou, răzăşască , asăminea. 1 a dumisale logofătu­
lui Costandin Balş.
6 168 772 Rugi neştii, răzăşască, asăminea. 3 a d1l.JIUS'a1e spataru-
lui Grigori Raru,
1 a dumisale logofătu­
lui Costandin Balş,
2 a dumisale spataru-
1ui Dracachi Roset,
1 a lui Todiraşcu Vîr-
nav.
7 220 1182Păune 1pti!, răzăşască , cu vii, chirii, 6 a dumisale spataru-
loc de hrană puţin. lui Grigori Razu.
8 190 820 Bîlca, a mănăsti rii Bîrnovii , alijve-
rişul lor cu vii, loc de hrană puţin.

9 26 90 Corn ăţălu, a slugerului Tod iraşcu 3 a slugerului Todi-


Sevastos, alijveri şul lor cu doage, raşcu Sevastos.
loc de hrană p uţi n.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
32 C ORNELIU ISTRATE

2 3 5

10 38 122 Lunca Dochiei, răzăşască , asăminea. 1 a slugerului Todiraş­


cu Sevastos.
11 114 470 Coţofăneştii, a caminarului Costan- 3 a caminarului Cos-
din Burghelea. tandin Burghelea.
12 100 515 Copăceştii, răzăşască şi o bucăţică 6 a medelnicerului
a medelnicerului <Grigoraş> Si- < Grigoraş> Simila-
milachi, alijverişul lor cu vii, loc chi, după carte gos-
de hrană puţin. pod,
2 ltij a medelnicer.ului
<Grigoraş> Simila-
chi,
1258 5648 61

Oeolu Ziibrăuţu

1 34 1'2 Satul Nou, răzăşască, alijverişul lor 1 a dumisale aga Ale-


cu vii, loc de hrană puţin. cu Beldiman,
2 a dumisale vistierni-
cului Sandul Sturza,
1 a dumisale b a nului
Mihai Emandi,
1 a dumisale vistierni-
cului Iordachi Roset,
2 a lui Costachi Bon-
tăş ,
2 a căpitanului Toader
Frunză,
1 a schitului Sfintului
Gheo,ghie,
1 a şc oa lii gospod ot
Focşa ni,
1 a casăi lui Dimitra-
chi Zoia,
1 a clucerul ui Ioniţă
B ontăş ,
2 a lui Iosup Guţă.
Hl0 Yr 0iu, divă-11aseă, asămi.nea, 4 a dumisale spataru-
lui P etrachi Stu rza,
1 a dumisale vistierni-
cului Iordachi Roset,
1 a dumi sale spat a ru-
lui Iordachi Daniei,
2 a schitu lui Bîrnova,
1 a dumisale vistierni-
cului Sandu! Sturza,
1 a dumisale vistierni-
cului Alecu Balş .
3 50 222 Gura Răpizii, răzăşasc !I , asăminea. 1 a schitului Svîntului
Gheorghie,
1 a lui Gheorghie Pas-
tia.
4 111 556 Fitioneştii , răzăşasră, asăminea. 1 a Episcopiei Roma-
nului.
5 70 340 Cio1ăneştii, răzăşăşti , asăminea. 3 a Episcopiei Roma-
nului.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VISTIERIEI MOL.DOVEI DIN A NUL 1111 33

6 34 250 Mănăs tioara , r ăzăşască, asă minea .

7 173 650 Moviliţa , răzăşască , as ăm inea . 2 a dumisale hatmanu-


lui < Neculat> Stră­
tulat,
1 a măn ăstirii Bogda-
nii,
1 a dumisale hatma-
nului Raducanu <Ro-
set> ,
1 a mănăstirii Bi st riţa,
1 a dumisale banului
Sandu! Crupenschi,
3 a Episcopiei Roma-
nului,
2 a dumisale vistierni-
cului Iordachi Roset,
2 a lut Şarban Bontăş
<postelnicel>,
1 a postelnicelului Zam-
fir Jipa.
8 69 430 Străoanii de Sus, răzăşască , asămi- 2 a dumisale spatarului
nea. Costandin Catargiu,
1 a dumisale aga Ale-
cu Calimah,
3 a dumisale logofătu­
lui < Costachi> Ghi-
ca,
3 a Episcopiei Roma-
nului.
9 70 613 Străoanii de Jos, ră ză~ ască, asămi- 2 casa logofătului Mi-
nea. hai Sturza,
2 a dumisale aga Ale-
cu Beldiman,
2 lumtnărari stărosteşti,
1 slugerul < Toma>
Stamatin,
I a schitului Varniţii ,
3 a Episcopiei Roman,
2 a schitului Svîntului
Gheorghie.

32 100 Spărieţii , răză.41ă~ti , asăm!nea. 1 a căpitanului Necul-


ce,
1 a dumisale spataru-
lui Iancu! Miclescu,
1 a dumisale spataru-
lu! Costachi Crupen-
schi,
2 a Episcopie! Roma-
nului,
1 a <stolnicesei> Saf-
• tii Răducăniţii,
1 losup Ghiţiu,
1 slugerul Toma Sta-
matin.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
3~ CORNELIU ISTRATI

2 3 4 5 6

11 59 230 Dioch eţii, răzăşăşti , asăminea. 1 a dumisale spataru-


lui Iancu! Miclescu,
1 a dumisale paharni-
eului Asanachi Da-
nu,
1 a căpitanului Necul-
ce,
1 a dumisale spataru-
lui Costandin Catar-
giu,
3 a mănăstirii Bîrno-
va,
1 a caminarului Cos-
tandin Aslan,
1 a sămişiei,
1 a paharnicului Gheor-
ghie Vîrnav,
2 casa vornicului Teo-
doraşcu Balş,
1 a dumisale hatma-
nu lui Răducanu Ro-
set,
2 a dumisale spataru-
lui P etrachi Sturza,
2 a Episcopiei Roma-
nului,
1 a postelnicelului Ga-
vrii Tofan.
12 86 428 Muncelu, a paharnicului Coitandin 4 a mănăst irii Varni-
Pantazăolu , asămin ea. ţa,
2 a Episcopi ei Roma-
nului,
1 a moşiei.

13 28 93 tîrgu Panciului , jumătate a mănăs - 2 a Nastasiei Teodorii,


tirH -2@l!"danii {;Î Qei alaltă răzăşas că. 2 lumînărari stăr o s-
alijverişul lo r cu dugh en i, loc de teşti ,
hrană puţ i n. 2 a slugeriului < Todi-
Sevastos,
raş c u >
2 casa log ofătului Mi-
hai Sturza,
1 a dumisale hatmanu-
lui R ă duca nu Roset,
1 a b an ului Neculai
Lenţu,
2 a dumisale p ostelni-
eul ui Iordachi Ca-
targiu,
1 a slugerului < Gheor-
ghe> Chicuş,
4 schitul Svîntului
Gheorghie,
4 clucerul Ioniţă Bon-
tăş .

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VISTIERIEI MOLDOVEI DIN ANUL ldl6 35

14 74 382 Cruce de Jos, răzăşască , alijverişul 5 a dumisale vistierni-


lor cu vii , loc de hra nă puţin. cului Iordachi Ro-
set,
1 a spă-1resii Catrinii
Cananău,
2 a luminării sale bei-
zade <:Dimitrie>
Mavrocordat,
1 casa spatarului Şar­
ban Cananău,
1 dumnealui logofătul
Dimitrachi Sturza,
1 a dumisale spataru-
lui Grigori Razu,
1 a clucerului < Ioni-
ţă> Bontăş,
2 a casii lui Dimitrachi
Zoia,
1 a casii sărdarului Mi-
hălachi Negre,
1 a postelnicelului Şăr­
ban Bontăş,
1 a căpitanului Petra-
chi Bontăş,
1 a căpitanului Grigo-
raş Bontăş ,
1 a căpitanului Necu-
lai Bălan.
15 130 697 Crucea de Sus, răzăşască, asăminea. 2 lumînărari a stăros­
tiei,
2 a dumisale logofătu­
lui Costandin Balş,
2 a spatarului <Cos-
tandin> Cananău,
2 a schitului Svîntuliµ
Gheorghie,
1 a stolnicului < Vasi-
le> P otlog.
1 a mănăstirii Berzun-
ţu,
1 a dumisale spataru-
lui Petrachi Cazimir,
1 a caminarului Anas-
tasă Scorţăscu,
1a dumisale spataru-
lui Ioan Luca,
1 a lui Iosup Gi ţi,
1 a vamişului Gheor-
ghie.
1046 5233 155

Ocolu Suşiţiii

1 240 1035 Cimpurile, răzăşăşti , alijverişul lor 2 a schitului Valea


cu chereste şi vii, loc de hrană Neagră.
puţin .
2 250 1200 Răcoasa , răzăşască, asărninea.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
36 CORNELIU I STR,A TI

2 3

3 250 1390 Soveja, a mănăstirii Sovej a, alij-


verişul lor cu oi , iepi şi chereste,
loc de hrană puţin.
4 122 481 Vizantia, jumătate răzăşască şi ju- 20 oameni streini a mă­
mătate a mănăsti rii Vizan tiei, asă­ năstirii Vizantia,
minea. 7 tij a mănăs tirii Vi-
zantia.
5 24 a dumisale postelnicului
99 Varniţa, 2 a moşiei ,
< Costandin> Pantaziolu, cu che- 2 a schitului Varniţa .
_____ _____ r este şi vii , loc de hrană puţin.
886 4205 33

Ocolu V rancii
1 80 290 Voloşcanii , răzăşască. ali j verişu l lor
cu oi şi vii, loc d e hrană pu ţi n.
2 28 115 Călimanu , răzăşască , asămi nea .
3 36 105 Colacul, răzăşască, asăminea .
4 150 440 Valea Sării , răzăşască, asămi nea .
5 50 210 Săcătura Păro su , răzăşască, asămi ­
n&a.
6 114 465 Poiana, razaşască, asăminea .
7 108 500 Năruja, răzăşască , a săminea.
8 84 285 Nistoreştii, ră zăşască , asăm inea .
9 88 398 Păul eştii , răzăşască , asămin ea.
10 148 510 Negrileştii, răzăşas că, asăminea .
111 128 510 Bîrsăştii , răzăşască, alijverişul lor
cu oi şi vii, loc de hrană puţin.
12 106 535 Găurile, răză şăş ti , asăminea.
13 66 285 Vidra, răzăşa s că, asăminea .
14 48 290 Tichiriş , răzăşască, asămi nea .
15 49 175 Săcăitura Văsîiul, răzăşască, asămi­
nea.
16 108 735 Năruja 54 i Paltinul, răzăşască, asă ­
minea.
1, 48 164 Podu rile, răzăşască, asă.minea .
18 36 110 Purceii ră zăşăşti, asăminea.
19 97 375 Spineşti i , răzăşăşti , asăminea.
20 40 125 Herestău , razaşască , asămi nea.
21 40 120 Cozîia 55, răzăşască , asămi nea.
----------
165 2 6743

Ocolu Gîrlilor
1 17 53 S!obozîia Precistii , a doamnii Zoi
< Moruzi> i a lui Dimitrachi i a
lui Andrei Ciornei şi a <mănăsti­
rii> Merii, alijverişul lor cu chi-
rii, loc de hrană puţin .

54 Corect : Ncreju.
55 Corect : Coza.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
COND ICA VISTlERrEI MO L DOVEI DIN ANUL 1816 37

2 73 325 Făureii, a d oamnii Zoi < Moruzi>, 2 a moşiei.


asăminea.
3 46 170 Bizigheştii , a du misale vistiernicu- 2 a dumisale paharni-
lui Iordachi Roset, asăminea . cului < Sandu> Sta-
matin,
1 a şcoalii din Foc-
şani.
37 140 lgeştii, a Delianului şi a <şătrăre­ 6 străini
a şătrăresei
sei> !lenii Tăculeasă i a <mănăs­ <nenii> Tăculesii,
tirii> Răchitoasăi şi răzăşască . după carte gospod.
5 55 200 Bătineştii, a < schitului> Dumbră­ 10 străini, casa Nasta-
viţii i şătrăreasa Măriuţa <Cior- siei Păscăloaii, <me-
nei >, a banu< lui> Alecu Afen- delnicereasă>, după
dule şi răzăşască , asăminea. carte <gospod> .
26 115 Morile Co7illlii , a <medelnioeresei
Nastasiei> Păscăloaiei i Grigoraş
Tudori i postelnicelul Ion Marghio-
lu şi a Dinulul başbulubaş, asămi­
nea.
7 31 100 I•vănceştii, a săirdarulud Vasile
< ,Allldrieş>, a < mănăstirii> Ber-
arunţu,J.ui, i a Fotii i a Lui Ghidion
i a BisărioaJl!ului i a Baroncii şi a
Catrinii Crastaviiţooii, asămi.nea.
8 91 310 Găgeştii , a măn ăstirii Mierii şi ră­ 1 luminărar a stăros­
zăş as că, cu lucru pă mîntului. tiei.
9 29 120 Ol e şă ştii Vechi, cu be jăn a ri, a du- 1 a mănăstirii Neam-
misa le hatmanului < Neculai> ţul,
Străt u lat şi a < mănăstirii> Răchi­ 1 a slugerului <To-
toasăi, alijverişul lor cu chirii. ma> Stamatin.
43 135 C ăpoteştii , a mănăstirii Neamţul i 1 a dumisale banului
a mănăs t irii Răchitoasăi i a lui Toader Carp,
Bontăş şi răzăşască, asăminea . 1 a paharnicului <Va-
sile> Doean.
11 52 161 Ţî fe ştii cu lăturaşii, răză şască şi a 1 a dumisale hatmanu-
lui Gheorghie Pastia, alijverişul lor lui <Neculai> Stră­
cu vii, Joc de hran ă p uţi n . tulat,
2 a Mitropoliei,
1 a dumisale aga Ale-
cu Calimah,
1 a şătrăresei <Uţa>
Străjasca ,
1 a polcovnicului Vasi-
le Ciornei,
2 a lui Andrei Ciornei,
2 a căpitanului Ale-
xandru Candre,
2 a Smarandii Ciorne-
iasă,
1 a polcovnicului Va-
sile Ciornei,
1 a căpitanului An-
drei zăt Ciornei,
1 a lui Gavril Murgu-
leţ,

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
38 CORNJLIU I.STRAT!

2 3 6

1 a lui Toader sin


N eculai Burcă ,

1 a lui Scarlat Murgu-


leţ,

1 a dumisale banului
Neculai <Liciu>.
12 46 220 Codru Sîrbilor, a dumisale Elencu 1a dumisale vornicu-
Prăjasca i a dumisale hatmanului lui lordachi Catar-
<Costache> lerachi i a mănăstirii giu,
Răchitoasa şi răzăşască, asăminea. 1 a caminarului <Va-
sile> Chiriac.
13 50 142 Vitioneştii 56, a dumisale caminaru- 1 a casii şatrarului
~,_..; ,lui <Vasile> Chiriac şi răzăşască , Postolachi,
alijverişul lor cu vii, avînd loc de 1 a slugerului <To-
hrană puţin. ma> Stamatin,
1 a mănăstirii M iera.
14 35 138 Clipiceştii , a mănăstirii Miera şi a 2 a dumisale vilitier-
casii şatrarului Postolachi şi răză­ nicului Iordachi Ro-
şască, asăminea. set,
1 a mănăstirii Miera.
15 92 320 Cucuieţii de Sus, răzăşască, asămi­ 1 a slugerului Toma
nea. Stamatin,
1 lumînărar stărostesc .

16 64 210 Şărbeştii, a vătavului Ştefan Brîn- 1 lumînărar stărostesc.


ză şi răzăşască , alijverişul lor cu
vii, loc de hrană puţin .
17 66 260 Băloteştii , a mănăstirii Răchitoasa 3 a caminarului
şi răzăşască, asăminea . <Gheorghe> Herme-
ziu, dup ă carte,
1 a polcovnicului Va-
sile Ciornei , după
carte,
1 vă tavu Alexan dru,
1 a p ostelnicelului Va-
sî!iu.
18 83 240 Ireştii de Sus, răzăşască, asămin e a .

19 81 210 Cucuieţii de supt Măgur ă, ră zăşas­ 1 lu m în ărar s tărostesc .


că şi a lui Ştefan achi , asă m inea .

20 37 150 Ireştii de supt M ăg ură, r ăzăşască ,


asăminea.

21 121 500 Vităn e ş tii de supt Măgură, a cami- 1 a şătrăresei <U ţ a>
n ar ulu i <Vasile> Chiriac şi a casii Străjasc a,
şătraru l ui Postolachi şi răzăşască, 1 a slugerului <To-
asăm inea. ma> Stamati n,
1 a caminarului <Va-
sile> Chiriac.

56 Corect : Vi tăn eşti i de Sus.


https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VISTIERIEI MOLDOVEI DIN ANUL 1816 39

2 3 5 i

22 57 240 Slobozia lui Pătrăşcan, a medelni- 1 a slugerului < To-


cerului Manolachi i a căpitanului ma> Stamatin,
Manolachi i a lui Iordachi Pribăs­ 1 a postelnicelului Io-
cu i a lui Grigoraş Tuduri şi ră­ niţă Popa.
zăşască, alijverişul lor cu chirii. loc
de hrană puţin.
23 25 162 Purceleştii, răzăşască, asăminea.

1257 4621 72

Ocolu Milcovu de Sus

47 160 Boteştii , răzăşască, cu chirii şi vii, 2 a medelnicerului Ma-


loc de hrană puţin. nole.
2 40 115 Gugeştii,
a paharnicului Asănachi 2 a paharnicului Asă-
Danu, alijverişul lor cu chirii, loc nachi Danu.
de hrană îndestul.
3 42 100 Orbenii, a slugeresei Frăsîna <E- 1 a sărdarului Vasile
lefteriu>, asăminea. Andri~.
4 30 120 Floreştii, a sărdarului Iordachi Vi- 1 lumînărar stărostesc.
draşcu i a logofătului Panhili Popa,
alijverişul lor cu oi şi cu lemne de
foc, loc de hrană puţin .
5 16 55 Slobozia lui Vidraşcu , a medelnice- 3 a medelnicerului
r ului <Matache> Vidraşcu, alij- < Matache> Vidraş­
verişul lor cu chirii şi vii, loc de cu.
hrană puţin .

6 48 200 Pînticeştii, a Saftii Bălţătoaii , asă­ 1 a sămişiei.


minea.
7 41 21 Grozăşti i, răzăşăşti şi o bucăţică a 1 a banului < Ioan>
pitarului Neculai Avram, asăminea. Tăutul,
10 a caminarului
< Gheorghie> Her-
meZÎll.1, după carie,
1 a şătrăresei <Uţa>
Străjasca,
1 a mănăstirii Neam-
ţului,
1 a doamnii Zoi Mu-
ruz,
lumînărar a stăros­
tiei,
2 casa căp i tanului Ma-
nolachi Avram,
1 a pitarului Neculai
Avram,
1 casa jicniceriului
<Petrache> Buzilă,
2 casa s ărd arului
<Costandin> Bote-
zatu,
1 a sărdarului Mihai
Gane,
1 a m ănăsti rii Ocnii,
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
40 CORNELIU IS'l'ftATI

3 4 6

1 a dumisal~ vornicu-
lui Dimitrie Bogdan,
1 a stolnicJlui Dimi-
trie Codreanu,
1 a paharnicului Asă­
nachi Danu.
8 90 633 Odobeştii, răzăşască, asăminea. 2 a dumisale spataru-
lui <Iordachi>
Leon,
4 străinii schitului Bu-
lucu,
4 a dumisale hatma-
nului Răducanu Ro-
set,
8 a doamnH Zoi Muruz,
1 a mănăstirii l'rorocu
Samoil,
6 a casăi lui Dimitra-
chi Zoia,
1 a caminarului
<Gheorghie> Her-
m·e ziu,
2 a schitului Scînteia,
5 a paharnicului Asă­
n achi Danu,
2 casa jicnicerului Ion
Stamatin,
1 casa şătrarului Pos-
t olachi,
4 a lui b aşbulbaş Ale-
cu,
2 a postelnicelului Ma-
tei,
6 a lui Hagi Costan-
din,
1 a casăi agăi Rădu­
canu Roset,
1 a caminarului Cos-
tin Carp,
1 a dumisale vistierni-
cului Sandul Sturza,
1 a mănăstirii Golia,
2 a dumisale vistierni-
cului Iordachi Roset,
1 a casăi sărdarului A-
lexa ndru Voinescu,
1 a caminarului Miha-
lachi,
1 a medelncerului Ma-
noli,
1 a sărdarului <Gheor-
ghe> Iosipescu,
3 casa şătrarului Ghe-
onoiu I a dumisale
hatmanului <Necu-
lai> Strătulat i Io-
niţă sin Poruşnicu.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VISTIERIEI M O LDOVEI DIN ANUL 1816 41

9 24 65 Căpătanu, a p aharnicul ui Asănachi 2 oameni străini a schi-


Danu, alijverişul lor cu chirii şi vii, tului ot <Căpăta­
loc dehrană puţin . nu>,
1 a paharnicului Asă­
nachi Danu.
10 140 83 Pădurenii , răzăşască, asărninea. 4 a dumisale spataru-
lui <Iordache>
Leon,
1 a stolnicului <Cos-
~hi> Oaţiohi,
2 a mănăstirii Proro-
cul Sarnuil,
2 casa lui Dimitrachi
Zoia,
2 a slugerului Oheor-
ghie Chicuş,
1 a sărdarului Vasîli
Andrieş,
1 a lui vtori vistiernic
Dimitrachi,
9 a schitului Scînteia.
11 24 70 Călirnăneştii, răzăşască, asămlnea.
12 34 100 Păţăştii , răzăşască, alij verişul lor 1 a caminarului Cos-
cu vii şi doage, loc de hrană puţin . tandin Burghele,
1 a băne6ei Mariei
Vîrnav,
3 a carninarului Gheor-
ghie Hermeziu,
1 a medelnicerului
Tănasă Feştilă,
1 a sărdarului Ioniţă
Cerchez,
1 a medelnicerului Ma-
noli,
1 a sărdarului Vasîli
Andrieş.
13 28 Vi năşeştii, răzăşa.scă, cu vii, avind 4 a eaminarului
loc de hrană puţin . <Gheorghie> Her-
meziu,
7 a dumisale vistierni-
cului Iordachi Ro-
set,
1a banului Toader
Carp,
2 a şcoalii din Foc-
şani ,
l paharnicului Dinu
Negruţu,
1 a postelnicelului Mi -
hai <Curt>,
1 a lui Hagi Moscu,
2 a postelnicelesei Ma-
riei Curtoaii,
I a mănăstirii Dancu,
1 a mănăstirii Carage,
1 a mănăstirii Neam-
ţu.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
42 CORNELIU IS'ffiATI

14 91 275 Şindilariide Jos, a mănăstirii Mie-


ra, alyverişul lor cu doage şi vii.
avînd loc de hrană puţin.
15 104 245 Miera, a mănăsti rii Miera, asămi­ 28 oameni străini a mă­
nea. năstirii <Miera>,
după carte.

16 200 530 Şindilarii de Sus, tij a mănăstirii


Miera, asăminea.
987 2807 181

Ocolu Milcovu de Jo!


1 110 38.0 Ciuşlea, a mănăstirii Răchitoasa, a- 7 a şătrăresei <Uţa>
lijverişul lor cu chirii, avînd loc de Străjasca ,
hrană îndestul. 1 a moşiei.
2 64 240 Mărăşăştii,a dumisale vornicului 2 a casii lui Dimitra-
< Iordachi> Catargiu, alijverişul lor chi Zoia,
ou chirii, avînd loc de hrană îndes- 6 a moşiei.
tul.
3 68 200 Dobroteştii, tij a dumisale vornicu- 1 a dumisale vornicu-
ltii <Iordachi> Catargiu, cu chirii, lui <Iordachi> Ca-
loc de hrană puţin. targiu.
4 22 100 Pomii Străjăscului , a mănăstirii Ră­ 2 stră i n i, a şătrăresei
chitoasa i a postelnicelului Panaite <Uţa> Stră jasca.
Leondari şi a medelnicerului Ma-
noli, alijverişul lor cu < ... > 57 , loc
de hrană îndestu l.
5 20 85 Morile Cozmii, a Svîntului Dimitrie
ot Focşani i a slugerului <Gheor-
ghe> G::hicuş şi a mănăstirii Miera,
cu chirii, loc de hrană puţin.
6 28 95 Vadu Turcului, a sărdarului < Cos- 1 străin, a doamnei
tandin> Botezatu, asăminea. Zoi < Moruzi>.
7 33 110 Răduleştii, a luminării sale doamnii 4 a moşiei.
E o i 1".ftJP ub, asămintxi.

8 46 230 Mirceştii, a doamnii Zoi Muruz, a- 3 a m oş iei.


săminea .

9 35 145 Jorăştii, tij a doamnii Zoi < Moru- 2 a moşiei,


zi>, asămi nea. 1 străin a mănăstirii
M ier a.
48 147 Mîndreştii,
a m ă năstirii Mier a, a- 1 a mănăstirii
lijverişul
lor cu lucru pămîntului, < Miera> .
loc de hrană îndestul.
11 44 120 Bahniile, a paharnicului Asăna c h i
Danu i a < mănăstirii> Prorocului
Samuil, cu chirii, loc de hrană pu-
ţin.

510 1852 31

57 In manuscris loc alb.


https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDrCA VISTJERLE I MO LDOVEI D IN AN UL 1818 43

5 6

Ocolu Bilieştilor

1 40 130 Răstoac a, a paharnicului Enachi


Dia, alij verişu l lor cu chirii, avînd
loc de hrană îndestul.
2 107 350 Bilieştii,
a dumisale aga Dimitrachi
<Ghica>, cu vii, loc de hrană pu-
ţin .

3 63 194 Sasul, tij a dumisale aga Dimitra-


chi <Ghi ca>, loc de hrană puţin.
4 89 269 Dimaciu, a dumisale aga < Costa-
chi> Conachi i a m ănăstirii Dum-
brăviţa i al Dii i < Enache, pahar-
nic> şi răzăşască , asăminea.
5 142 420 Suroaia , răzăşască, asăminea.
6 105 350 Călienii, a dumisale l ogofătului Cos
tachi Ghica şi a lui Coroi, asămi­
n ea.
7 85 250 Năneşti i , ră zăşască, asă min ea.

8 57 180 Belciugu, răzăşască, asămi ne a.

9 97 287 Costienii, a dumisale aga < Costa-


chi> Conachi i Sandu Urdre i a
dumnealui <spatarul> Iancu! Mi-
clescu i a mănăsti rii Răchitoasa şi
ră zăşască, asămin ea .

to 175 462 Vulturul, a m ănăstirii lui Adam i


a preutului Toader ot Suroaia şi
ră zăşască, alijverişu lor cu chirii,
loc de hran ă îndestul.
11 15 30 Slobozia lui Ciucă, o parte a Mi-
clescului şi ră zăş ască , asămi n ea.
12 90 235 Nămoloasa, a mă n ăstirii Răchitoasa
i o parte a Miclescului < Iancu
spatar> şi răzăşas că, asăminea.
13 30 65 Morile <lui Con achi >, a d umisale
aga < Costachi> Conachi şi răză­
ş ască, asăminea.

14 60 150 Blehanii. a dumisale b anului Necu-


lai < Liciu> , cu chirii, loc de hra-
n ă îndestul.

15 19 40 Cracul, a mănăstirii lui Adam, loc


de hrană puţin .

16 55 140 Malurile, a d umisale logofătului


Costachi Ghica, loc de hran ă îndes-
tul.
17 36 78 Slobozia Clucerului, a unii cucoani
văduvi ot Bîrlad.
---------
1265 3630

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
44 CORNELI U ISTRATI

2 3 6

Tirgul Focşanii

52 Mahalaua lui Hob j îlă ,


49 Mahalaua Tabacarii,
74 Mahalaua lui Arian,
55 Mahalaua Pocitii,
50 Mahalaua Bahna,
450 128 Uliţa Răsăritului,
77 Uliţa Apusului,
35 Uliţa Ocolului,
18 armenii,
30 11 liudi a casăi lui Dimitrachi Zoia,
568
Adunare .sumilor
17 1148 4856 ocolu Răcăciunilui, 116
12 1258 5648 ocolu Luncii, 61
15 1046 5233 ocolu Zăbrăuţului, 155
5 886 4205 ocolu Suşiţii , 33
21 1652 6743 ocolu Vrancii,
23 1257 4621 ocolu Gîrlilor, 72
16 987 2807 Milcovu de Sus, 181
11 510 1852 Milcovu de Jos, 31
17 1265 3630 Bilieştii,
140 jidovii orîndari,
____450 568 ttrgu Focşanii,
137 10459 40303 649
38 86 mazilii,
12 41 ruptaşii,
57 665 ruptile
vistieriei,
31 300 neguţitorii ce plătesc de 2 ori
hrisovo li ţi pe a,n, un cirferit de
<din Urgul 6 luni a svîntului
Focşani> , Gheorghie şi unul
35 437 neguţitorii de 6 luni a sfîntului
hrisovo liţi Dimitrie.
ot tîrgul
_ _ _ _ _ _ _ _ .Ag.il\Jtlu,
137 10632 42232 649
Brule ce nu plăte!c bir
1,iudi
266 slujitori a stărostiei,
18 sluji,t ori a căpitanului ot Billeşti,
18 slujitori a căpiită.niei ot Ajud,
7 slujitori a căpităniei ot Odobeşti,
30 slujitori a căpităniei ot}
tîrgu Panciului, · oameni
10 slujitori a căpităniei străini.
Milcovului de Sus,
349
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VISTIE RIEI MOL,DOVEI D IN A NUL ldl8 45

'5...... ŢINU TU L T E C U C fU LUI


Cei d e cătră care
să scutesc
""o
e-
"~
z:
No liudi lei Ocolu Polocinului liudi

1 55 210 Viforănii, razaşască, alijverişul lor 5 a răzăşilor de acolo.


cu cherestele, avînd loc de hrană
puţin.
2 18 55 Mileştii, răzăşăşti, asăminea . 3 a răzăşilor de acolo.
3 40 197 Zlătarii , răzăşăşti , asăminea. 2 a răzăşilor de acolo
• 98 481 Năn eştii, răzăşăşti,
cu chereste, tiutiun
alijveriişul
şi vii, avînd
lor
loc
1 a răzăşilor de acolo

de hrană puţin.
5 66 190 Răcătăul, răzăşăsc, asăminea. 25 a răzăşilor de acolo.
6 90 346 a dumisale spatarului Pe-
Petre ştii . 11 a dumisale spataru-
trachi Stu rza, as ă minea. lui Petrachi Sturza.
7 25 81 Pănc eştii, a mănăstirii Ocnii, alij- 7 a mănăstirii Ocnii.
verişul lor cu chereste, avînd loc
de hrană pu ţi n.
8 30 160 Gălişăştii, răzăş as că, a săminea . 20 oameni străini a săr­
darului < Vasile>
Andrieş, după carte
gospod.
9 85 346 Scăriş oara, a svin tii Mit r opolii, cu 13 a Mitropoliei.
chereste, avînd loc de hrană îndes-
tu l.
10 8 22 Giurgenii, a dumisale sp a tarului 2 a dumisale spataru-
P etrachi Sturza, asăm in ea . lui P etrachi Sturza.
11 18 66 Ochenii, răzăşască, cu vii şi cu lu- 3 a răzăşilor de acolo.
cru pămîntului.
12 76 180 Drăgeştii, a dumisale spatarului P e- 4 a dumisale spataru-
trachi Sturza, cu 30 de bejă nari , lui Petrachi Sur2la.
alijverişul lor cu oi ş i vii, loc de
h rană îndestul.
13 35 55 Floreştii , a Vîrnăveştilor, şi a şa­ 12 a Vîrnăv eştilor şi a
tra rului <Ioniţă> Lupu, alijveri- şatrarului < Ioniţă>
şul lor cu vii şi lu cru pămîntului, Lupu.
loc de hr a nă puţin .
14 24 102 Tă tărăştii, răză şăşti , cu vii şi poa- 4 a răzăşilor de acolo.
m e, loc de hrană puţin.
15 65 230 Cornii, a dumisale spatarului Pe- 15 a dumisale spataru-
trachi Sturza şi răzăşască , cu che- lui Petrachi Sturza
r este şi v ii, loc de hrană puţin. şi a răzăşilor de aco-
lo.
16 35 112 Ungurenii, răzăşăşti, cu livez, loc 4 a dumisale spataru-
de hrană îndestul. lui Petrachi Sturza.
17 64 235 Şăndreştii , a dumisale logofătului 30 a dumisale logofătu­
Cositaindin Băt,ucă, cu cher~te, loc lui Costandin Bălşu­
de hrană îndestul. că.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
46 CORNU.ro l!!T.R.A'III

1 2 3 5

18 18 80 Lespi2:ii, a mănăstirii Miera, asă­ 5 a mănăstirii Miera.


minea.
19 30 115 Poienarii a dumisale logofătului 6 a dumisale logofătu­
Castandin Balş, cu vii, loc de hra- lui Costandin Balş.
nă lndestul.
20 20 70 Ploscuţănii , tij a dumisale logofă­ 1 a dumisale logofătu­
tului Costandin Balş, cu lucru pă­ lui Costandin Balş.
mintului, loc de hrană îndestul.
21 55 214 Slobozia Condrăcheştilor, asăminea.
22 4 10 Mirceştii , răzăşăşti, asăminea.
23 6 30 Cotul Părince, a caminarului < Ior- 6 a caminarului < Ior-
dache> Giurge şi a şătrăresei dache> Giurge şi a
________
<nenii> nă puţin.
Buzdugănesii, loc de hra- şătrăresei <
Ileana>
Buzd111găneasă.
-965 35Q7 179

Ocolu Berheciului

1 71 410 Ţip<ul> de Jos, răzăşăşti, alijve-


rişul lor cu vii, loc de hrană în-
destul.
2 15 62 Ţip < ul> de Sus, răzăşăşti, asămi- 2 a răzăşilor de acolo.
nea.
3 109 495 Brăhăşăştii , a dumisale vornicului 7 a dumisale vornicu-
Costachi Conachi şi răzăşăşti , cu lui Costachi Conachi
vii, vaci şi tiutiun, loc de hrană în- şi a răzăşilor ot.
destul.
4 4ll 192 Buda, a dumisale spatarului Arghi- 1 a dumisale spataru-
ri Cuza şi răzăşăşti , cu vii şi che- lul Arghiri Cuza.
reste, loc de hrană îndestul.
5 30 110 Şărbăneştii, răzăşăşti, asăm i nea . 3 a răzăşilor de acolo.
6 38 160 Rădăcineştii, răzăşăşti, cu vii, loc 3 a răzăşilor de acolo.
de hrană îndestul.
7 34 100 Lărgăşănii, a dumisale postelnicu- 12 a dumisale postelni-
lui Mihalachi Mavrogheni, asămi­ cului Mihalachi Ma-
nea. vrogheni.
8 71 310 Neguleştii, răzăşăşti, cu vii şi che- 16 a răzăşilor de ocolo.
restele, loc de hrană puţin .
9 25 85 Căuia, răzăşăşti, cu chereste, loc de
hrană puţin.
71 285 Găiceana ,a dumisale vornicului Ne- 5 a dumisale vornicu-
culai Hrisoverghi şi răzăşască, asă­ lui Neculai Hriso-
rr..inea. verghi şi a răzăşilor
ot.
11 12 42 Huţu, răzăşască, asăminea.
12 17 60 Ghilăveştii,răzăşăşti, alijverişul lor
cu chertste, loc de hrană puţin.
13 31 112 Medelen~, a d umisale spatarului 4 a dumisale spataru-
Arghiri Cuza şi ră zăşă şti, alijveri- lui Arghiri Cuza şi
şul lor cu chereste şi fun ii, loc d e a ră zăşil or de acolo.
hrană puţin.
14 25 71 Frunteştii , răzăşăşti, cu chereste, loc 10 a răză şilor de acolo.
de hrană puţin.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VISTIERIEI MOLOOVl:I DIN ANUL 1811

15 66 130 Mărăştii ,
a dumisale vornicului Di- 23 a dumisale vornicu-
mitrachi Bogdan, asăminea. lui Dimitrachi Bog-
dan şi a răzăşilor de
acolo.
16 18 51 Oţăleştii, a dumisale vornicului Cos- 4 a dumisale vornicu-
tachi Conachi şi răzăşăşti, asămi- lui Costachi Conachi.
nea.
17 36 166 Lichitişănii, a sărd arului < Enachi> 2 a sărdarului
Corne şi răzăşăşti , asăminea. < Enachi> Corne.
18 86 350 Onceştii , răzăşăşti, asăminea. 10 a răzăşilor de acolo.
19 20 65 Tividărăştii.
20 20 71 Mel eşcanii. a medelniceresei < Sma-
randei> Abăzoaii, asăminea.
21 40 190 Vulturenii, răzăşăşti, asăminea. 4 a răzăşilor de acolo.
22 8 35 Grăd e ştii, a medelniceresei < Sma-
randei> Abăzoaii şi a Tălăbeştilor ,
asăminea.
23 18 70 Filipeştii.
---------
909 3622 106

Ocolu Zăletinu

50 133 Coloneştii, a dumisale banului Io- 10 a banului Ioniţă E-


niţă Emandi şi răzăşască, alijveri- mandi şi a răzăşilor
şul lor cu chereste, avînd loc de de acolo.
hrană puţin .
2 30 Răchitoasa , răzăşască, asămi nea. 50 ruşi, a mănăstirii
Răchitoasa, după hri-
sov gospod.
3 22 74 Oprişăştii , răz ăşas că, asămi nea. 17 a răzăşilor de acolo.
4 55 210 Băloteştii, a măriei sale doamnii 26 a măriei sale doam-
< Smaranda Calimah> şi răzăşas­ nii < Smaranda Ca-
că , cu vii, livezi şi tiutiun, loc de limah > i a răzăşilor
hrană îndestul. de acolo şi a schi-
tului Beldiman.
5 41 170 Motoşănit.
6 33 152 Frumu şălu , ră zăşască , alijve rişul lor 3 a răzăşilor de acolo.
cu tiutiun, loc de hrană puţin.
7 100 295 G!ăvăneştii, a mănăstirii Răchitoa­ 3 a mănăstirii Răchi­
săi, cu stîni de oi, loc de hrană în- toasăi.
destul.
8 30 115 Dămăcuşa . a dumisale banului Mi- 2 a banului Mihai E-
hai Emand i, asăminea . mandi.
9 20 70 Blăneştii, a mănăstirii Agapiei, cu 2 a mănăstirii Agapiei.
fucire de vasă, loc de hrană îndes-
tul.
6 15 Dăice nii, răzăşăşti, cu stîni de oi, 2 a răzăşilor de acolo.
loc de hrană îndestul.
11 12 35 Sîrbii, a banului Mihai Emandi, cu 8 a banului Mihai E-
tiutiun, loc de hrană îndestul. mandi.
12 109 450 Bogheştii, a sărdarului <Iorda- 14 a sărdarului <Ior-
che> Ciute i a slugerului <Ioan> dache> Ciute i a slu-
Pană şi răzăşască, cu vii, avînd loc gerului <Ioan> Pa-
de hrană puţin. nă şi a răzăşilor de
acolo.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
48 COllNJlLLU ISTRiA'III

13 27 95 Giurgioana, a lui vtori vistiernicul


Stupu şi ră zăşască, cu facire de
vasă, loc de hrană îndestul.
14 70 239 Muncelu, răzăşască, cu vii, livez, 3 a răzăşilor de acolo.
loc de hrană îndestul.
15 I
180 Vlamnicul, a banului Neculai Lin- 12 a banului Neculai
86 ciu şi răzăşăşti, asă- Liciu şi a răzăşilor
{ 105 Galbinii,
16 / minea. de acolo.
17 60 238 Călimăneasa, răzăşască, cu lucru 4 a răzăşilor de acolo.
pămîntului, loc de hrană puţin.

18 63 265 Valea Ră; răzăşască, cu livezi, loc 8 a răzăşilor de acolo.


Je hrană puţin .
19 18 95 Cosiţănii, a sărdarului < Enachi> 3 a sărdarului <Ena-
Cornea şi răzăşască, asăminea. chi> Cornea şi a ră­
zăşilor de acolo.

20 100 389 Gohorul, răzăşască, cu vii, livez şi


tiutiun, loc de hrană îndestul.
Crăieştii, răzăşăşti. 6 a răzăşilor de acolo,
iar ceialalţi simeni
hătmăneşti şi călăra:,
isprăvniceşti.

912 3355 58 173

Ocolu Nicoreştii

1 65 290 Tecucelu Săc, răzăşască, cu vii, loc 8 a răzăşilor de acolo.


de hrană îndestul.
2 57 286 Hînţăştii, răzăşăşti, cu vii, loc de 6 a răzăşilo r de acolo
hrană puţin.
3 16 25 Vatra Nicoreştii ,
a dumisale postel- 22 a dumisale postelni-
nicului < Alecu> Ghica şi răzăşas­ cului <Alecu> Ghi-
că, asăminea. ca şi a răzăşilor de
acolo.
4 38 190 Vizureştii, răzăşască,
cu vii, loc de 3 a răză ş il or de acolo.
hrană îndestul,
5 55 230 Sîrbii, a dumisale postelnicului A- 10 a dumisa le postelni-
lecu Ghica şi răzăşască, asăminea . cului Alecu Ghica şi
a altor ipochimeni.
6 46 150 Buciumenii, răzăşăşti , cu vii şi li- 6 a răzăşilor de acolo.
vezi, asăminea.
7 102 360 Poiana, a Şăndr eşti l o r şi răzăşască , 3 a Şăndr eşti lorşi a
asăminea. răzăşilor de acolo.
8 20 49 Piscul Corbului. a dumisale postel- 8 a dum isale postelni-
nicului Alecu Ghica şi răzăşască , a- cului Alecu Ghica şi
săminea. a răzăşi l-o r de a:colo.
9 20 66 Sclipoteştii , răzăşăşti, asă minea. 3 a răzăş ilo,r de acoio.
10 76 270 Ionăşăştii,a dumisale vornicului 6 a dumisale vornicu-
Iordachi Catargiu. cu vii şi livezi , lui Iordachi Catar-
loc de hrană îndestul. giu.
11 25 44 Dobrin eş tii , răzăşăşti, asăminea 21 a răzăşilo r de acolo
şi a a ltor ipochimeni.

58 In manuscris, greşit 3425.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VISTIERIEI M O LDOVEI D IN ANUL 1816 49

12 70 255 Nicoreştii de Sus, a dumisale < pos- 26 a dumisale postelni-


telnicului Alecu> Ghica şi răză­ cului < Alecu > Ghi-
şască, cu vii, Joc de hrană îndes- ca şi a răzăş ilor de
tul. acolo.
590 2215 122

Ocol u Bîrladului
1 22 96 • Movilenii, a <mă nă sti rii> Răchi­ 3 a mănăstirii Răc hi­
toas ă i şi r ăzăşască, cu lucru p ămîn­ toasăi şi a răzăşilor
tului, loc de hrană îndestul. de acolo.
2 110 495 Blăjări i , a să rda ru l ui < Io rdache> 8 a sărd a rului < Ior-
Ciutea şi ră zăşască, alijverişul lor dache> Ciutea şi a
cu chereste, avînd loc de hrană în- răzăşilor de acolo.
destul.
3 118 460 Buc eştii, răză şască, asăm inea. 4 a ră zăşilor de acolo.
4 32 150 Podolenii , a dumisale vornicesei 4 a dumisale vornice-
Catinca Ghica, asăminea. sei Catinca Ghica.
5 130 660 Li eştii, a paharnicului En achi Dia 10 a paharnicului Enachi
~1 ră zăşască, asăminea. Dia şi a ră zăşilo r de
acolo.
6 63 4 72 Torceştii, a dum isale postelnicu lui 12 a dumisale postelni-
Mihalachi Mavrogh eni i a agăi A- cului Mihalachi Ma-
lecu Greceanu şi ră zăşască, asămi­ vrogheni i a agăi A-
n ea. lecu Greceanu şi a
răzăşilor de acolo.

7 40 275 Umbrăreşti i, tij a dumisale p ostel- 11 a dumisale p ostelni-


nicului Mihalachi Mavrogheni şi ră­ cului Mihalachi M a-
zăşască, asămin e a. vrogheni şi a r ăză.'Şi­
lor de acolo.
8 16 45 Slobozia Umbrăreş tii , a dumisale 6 a dumisale postelni-
posteln icului Mihalachi Mavroghe- cului Mihalachi Ma-
ni , asăminea. vroghen i.
9 12 25 Slobozia Nă neşt i i. a dumisale vor-
nicului Costachi Con achi, asămi ne a.
IO 34 160 Lungociu, a dumisale vistiernicesei
[sic] Catinca Ghica, asăminea.
11 40 160 Funden ii, a dumisale vornicului 3 a dumisale vornicu-
Costachi Con achi, asămi nea . lui Costachi Conachi.
12 13 25 S lobozia Belciugu, tij a dumisale
vornicului Costachi Con achi, asă­
mi n ea.
13 85 420 Şăr bă n eştii, a dumisale vornicesei 2 a dumisale vornice-
Catin ca Ghica, asăm inea. sei Catinca Ghica.
14 115 605 Piscul, a mănăstirii Nea mţul i a
b anulu i Neculai < Lici u> şi r ăză­
şască, asăminea.

15 40 200 Barce, a mănăstirii Dancu din leş,


asăminea.

16 54 275 Vulturenii, a mănăstirii Nicoriţii 3 a mănăstirii Nico riţa


din l eş şi răzăşăşti, asăminea. şi a răzăşilor de a-
colo.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
50 CORNELIU ISTRATI

1 2 3 4

17 20 80 Brehoaia, a caminaru.lui Gheorghie 6 a caminarului Gheor-


Bode, asăminea . ghie B ode.
18 101 550 Prival<ul> , a paharni cului Ghri-
goraş <Duca>.
19 16 52 Drăgăneştii, a dumisale vornicului
Mihail Sturza, asăminea.
20 150 589 Slobozia Plăcin ta, a dumisale vor- 5 a dumisale vornicu-
nicului Costachi Conachi, asăminea . lui Costachi Conachi,
1211 5794 77

Ocolu Tîrgului

1 12 70 Perii, a Prorocului Samoil ot Foc- 3 a Prorocului Samoil


şani, loc de hrană puţin. ot Focşani.
2 40 280 Focşa ,a dumisale logofătului Vasi- 4 a dumisale logofătu­
li Costachi şi răzăş ască , cu chirii, lui Vasili Costachi.
loc de hrană îndestul.
3 18 80 Branişte, tij a Prorocului Samoil ot 7 a Prorocului Sam oil
Focşani, cu chirii, loc de hrană pu- ot Focşani.
ţin.

4 21 120 Cernicar:ii, a oaminarului Neculai 4 a dumisale camina-


Costandachi, asăminea . rului N eculai Cos-
tandachi.
5 35 165 Odaia, a stolnicesei Elen a Micleas- 3 a stolnicesei Elena
ca şi a < mănăstirii> Ră chitoa sii , Micleasca şi a < mă­
cu chirii, Joc de hrană îndestul. nă s tirii> Răchitoasii.

6 61 355 Cozmeştii, a dumisale vornicului 3 a dumisale vornicu-


< Dracachi ?> 59 Rosăt i a mănăs­ lui < Dracachi ?>
tirii Răchitoasii şi a Sfintului Spi- Roset i a mănăstirii
ridon, cu lucru pămîntului, loc de Răchitoasii şi a Svin-
hrană îndestul. tului Spiridon.
7 64 400 Furcenii, a mănăstirilor Răchito a s a
ş i Neamţul, alijverişul lor cu ch i-
rii, loc de hrană îndestul.
8 21" 126 eoco ră ş tii, a dumisale ei!mi'iPi'işt>ail l a dumisaleeamar-a-
Zoiţa Razu, asăminea. şoaii Razu.
Zoiţa
9 29 185 Blăneasa, a dumisale spatarului A- 4 a dumisale spataru-
lexandru Hrisoverghi, alijverişul Jui Alexandru Hriso-
lor cu poame, loc de h r ană îndes- verghi.
tul.
24 130 Nămoloasa , tij a Pror ocului Sa moi l
ot Focşani, cu chirii, loc de hrană
puţin.

11 51 300 Malurile, a mănăstirii Ră chito asa ,


cu chirii, loc de hrană îndestul.

l
12 59 300 Ţigăneştii a dumisal e vornicu- i 3 a dumisale v ornicu-
Noi, lui Costachi Conachi , lui Costachi Conachi .
Ţigăneştii cu chirii, loc de hra- 12
_13_ __ 3_5___ 1_72_ Vechi, nă puţin . __ _
476 2677 44
59 Loc alb ln manuscris.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VISTIERIEI M O LDOVEI DIN A N UL 1a16

180 230 tîrgul Tecuci, a Proorocului Samoil 40 a unora şi altora din


ot Focşani , liuzi a un ora şi altora tîrgul Tecuci.
de acolo, bez neguţitoraşii care sînt
aşăzaţi la osăbită rî ndu ială.

Adunare sumilor

23 965 3587 ocolu Polocinului, 179


62 rufeturile,
~3 909 3622 ocolu Berheciului, 106
51 rufeturile,
20 912 3355 60 ocoliu Zălătinulw , 173
38 rufeturile,
12 590 2215 ocolu Nicoreştii, 122
30 străinii ,
20 1211 5794 ocolu Bîrladului, 77
13 476 2677 ocolu Tîrgului, 44
180 230 tîrgu Tecuciului, 40
90 jidovii orîndari ,
111 5243 21751 11 741

l
156 370 mazilii,
278 695 ruptaşii,

38 479
mptile
vistieriei,
159 1192 alţi i care carii plătesc de 2 ori
sînt aşă zaţi pe an, un cifert de
în asăminea şasă luni a svîntu-

720
rinduială ,
osăbU olrbii,
neguţi torii
f lui Gheorghie şi u-
n ul de 6 luni a sfin-
tului Di mitrie.
50
hrîsovoliţi,

111 5924 25207 62 741

Bresle ce nu plătesc bir


i.iudi
172 slujitori a isprăvniciei ,
2 sîmeni a hătmăniei ,
1 armăşăl,
2 tăitori de lemne, a isprăvniciei,
19 copii din casă,
196

60 In manuscris 3425.
61 In manuscris 21821.
62 In manuscris 25277.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CORNELIU ISTRATI

Cei d e c ătră care


ŢINUTUL COVURLUIULUI ,ă scutesc

No liudi lei Ocolu Sîretiului liudi

1 133 660 Pechiia, a măriei sale doamnii Zoi- 12 a măriei sale d oam-
ţa Mwuz. nii Zoiţa Muruz.
2 52 250 P eneul, a mănăstirii Neamţul.
3 116 605 Macsinenii, a măn ăstirii Bistriţii .
4 69 320 Braniştea , a svintii Episcopii Ro-
manu.
5 45 220 Şăndrenii , a sărdarului Enachi Cor-
nea şi a altor răzăşi.
6 24 120 Vămă,şănii, a mănăstirii Precista ot
Galaţi i a mănăstirii Rişoa.
7 51 250 Fileştii, a dumisa le vornicului Gri-
gorie Ghica.
8 68 315 Odaia Costii i Slobozia ot.
9 34 35 Braina, a mănăstirii Bistriţii.
10 28 25 Lozov a, a medelnicerului Costan-
din Vasiliu i a altor răzăşi.
11 28 40 Minzina. a dumisale banului Pe-
trachi Negre.
_12_ _ _43 ___6_0_B ă rboşii , a mănăstirii Rîşca.
691 2900 a cărora alijveriş este cu lucru pă- - 1-2-
mintului şi chirii.

Ocolu Mijlocului
1 46 230 Cuca, a măn ăstirii Nicoriţii din l eş
i a mănăs t i ri i Mavromolu.
~& $,jq <llQÎi<l C a trosul, a jicnioorului
Coste Vasili u.
3 86 486 O asăle, a dumisale vornicului Mi-
hail S turza.
4 121 820 B ălenii , a dumisale logofătului Cos- 24 a dum isale logofătu­
tachi Ghica. lui Costachi Ghica.
5 24 126 Corn ii, răz ăşăş ti.
6 42 234 Măcişănii, a casii camin arului 15 a casii caminarului
Gheorghie Şarban. Gheorghie Şarban.
7 37 196 Mîndreştii , a dumisale postelnicu- 6 a dumisale postelni-
lui Dimitrachi Plaghiano. cului Dimitrachi
Plaghiano.
8 117 834 Puţănii, a dumisale h a tmanului 20 a dumisale hatma-
Costachi lerachi. nului Costachi lera-
chi.
9 57 192 Cudalbii, răzăşas că .
10 21 90 Urleştii, a clucerului Manolachi Tu-
dori.
11 45 333 Zmulţii, răzăşască.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VISTIERIEI M OLDOVEI DlN ANUL 1116 53

12 8 15 Slobozia Mileştii , a dumisale spa-


tarului Ioan J or a i a comisoaii
Păuna .
13 81 160 Diocheţii.
14 34 145 Mănăstirenii, a mănăstirii lui A - 15 a mănăstirii lui A-
dam. dam.
15 12 60 Bursucanii, răzăşască.
16 78 416 Jorăştii, ră zăşască.
17 38 120 Popiţcanii, a dumisale Iancu! Mi-
clescu.
18 42 175 Băneasa, a medelniceresei Casan-
dra Bucşineasca .
19 23 72 Slobozia Băneasa, a paharnicului
Tănasă Gosan.
20 20 92 Crăieş tii , ră zăşască.
_2_1___ _1_7_ _ _5_8_ Virlezii , răzăşască.
963 4879 a că rora alijveriş este cu lucru pă­ 80
m intului şi vii.

Ocolu Harnicii

1 36 600 Rogojănii, a casii paharnicului Ne-


culai Cachi , cu lucru pămintului.
2 46 130 Chirileştii, tij casa paharnicului Ne-
culai Cachi, asăminea.
3 53 265 Vlă denii , a mănăstirii Dobrovăţu­
lui, cu lucru pămîntului şi vii.
4 46 195 Grăpenii , răzăşască, cu lucru pă ­
mîntului.
5 50 230 Cavadineştii, răzăşască, cu lucru
pămîntului, vii şi poame.
6 54 265 Găneştii , răzăşaică , asăminea .
7 31 111 Comăneştii , răză ş ască , asăminea .
8 6 21 S l!vna, răzăşască, alijveri şul lor cu
lucru pămîntului , poame şi vii.
9 44 201 Bereştii , răzăşască , asăminea .
10 26 130 Şipotile, răzăşască, cu vii şi poa-
me.
11 61 300 Lupeştii , răzăşască , as ăminea.
12 22 140 Măluştenii, răzăşască, asăminea.
13 35 175 Ţuţcanii, răzăşască, asăminea.
14 41 180 lgeştii, răzăşască , asăminea.
15 11 85 Blăgeştii, răzăşască, asăm in ea.
16 32 125 ~ipenii , răză şas că, asămin e a .
17 4 12 Ponoşăştii, a schitului Ponoşăştil,
asăminea .
18 6 12 Ghirasca, a schitului Ghirasca, asă­
minea.
604 3177

Ocolu Prutului
143 700 Oancea, răzăşască, alijv erişul lor
cu lucru p ă mîntului şi livezi.
2 79 369 Păşcanii , a dumi sale p ostelnicului
Grigori Vintura, ~u lueru p ă mintu­
lui.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
OORNBLIU ISTBATI

I

3 68 292 Brăniştenii , a du misale postelnice- S a dumisale postelni-
sei Casandra Costachi, asăminea . cesei Casandra
< Costachi >.
4 64 295 Măstăcanii , a dumisale < comisu-
lui> Costandin R osăt şi răzăş a scă ,
asăminea.
5 58 288 C hiraftăii, a dumisale camin arului
Mihalachi şi răzăşască , asăminea.
6 72 350 Fîr ţă n:eştii , răzăşască , as ă minea .
7 48 250 Puţîchioaia , a dumisale postelnice-
sei Casandra Costachi, asăminea .
8 36 130 Umbrăreştii, răzăşască, asămi ne a.
9 50 200 Folteştii , a casăi logofătului Teodor
Balş, asăminea.
10 17 45 Stoicanii, răzăşască , asămi ne a .
11 23 iO Tămăoanii , a dumisale logofătului
Costachi Ghica, asăminea. 22 a dumisale logofătu­
12 33 125 Frumuşiţa , a dumisale logofătului lui Costachi Ghica.
Costachi Ghica, asăminea .
13 42 120 Scînteieştii, tij a dumisale logofă­
tului C~a<:hi Ghica, asăminea.
14 81 266 Şîviţa, a mănăstirii Frumoasa din
leş şi a Svîntului Neoulai din leş,
asăminea.
15 34 90 Tatarca Vechi, a casă i caminarului
Gheorghie Şarban , asăminea.
16 21 60 Slobozia } a mănăstirii Cetă-
Tătarca , ţuia din leş, asămi-
17 62 200 Tuluceşt i i , nea.
18 42 183 Odaia lui Manolachi, a stolnicului
Ş tefan Ioan, asăminea.
19 14 35 Roşcanii , a casii l o gofătului Ioniţă
Chişcu, asă min ea .
20 4 12 S lob ozia D ămien ii , asăm inea.
----------
991 4090 25

TirguZ Calaţii

38 120 Vadul Ungurului, 6 a sfintii Mitropolii,


26 160 Mahalaua d in Vale i Mahalaua din 6 a Episcopiei Roma-
Sus, nului,
31 241 Mahalaua ot Rîpi, 6 a m ă năstirii Nea m-
ţul,
40 161 străinii i haimanalile, 8 a mănăstirii Varati-
5 21 armenii, cu,
8 40 jidovii , 4 a dumisale logofătu­
262 548 liuzii ce să află în tîrg, a unora şi lui Costandin Balş,
altora, 4 a dumisale vistier-
400 1291 nicului Sandru Sturza,
3 a dumisale spataru-
lui Petrachi Cazimir,
4 a paharnicului Gri-
goraş < Nicolau> ot
vistierie,

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VISTIERIEI MOLDOVEI DIN ANUL 1811 55

2 3 5 6

6 a sărdarului Ioan
Cîrjă,
2 a dumisale spataru-
lui lordachi Leon,
2 casa banului <Mi-
halaohe > Stavru din
leş,
4 a dumisale aga Ale-
cu Beldiman,
2 a caminarului E-
nachi Danu,
5 Gheorghi Gălăţ<a-
nu>, străini după
carte gospod,
8 a dumnealui viţi­
consu<lul > rusăsc,
8 dumnealui viţiconsu­
<lul> inglizăsc,
8 a medelnicerului A·
postoli,
5 a medelnicerului
Costandin Vasîliu,
3 stolnicul Voicu ot
vistierie,
4 a dumisale vornicu-
lui Iordachi Catar-
giu,
2 a dumisale vornicu-
lui Neculai Hriso-
verghi,
4 a dumisale vornicu-
lui Vasîli Reset,
1 a banului Apostoli
ot Bîrlad,
25 lumînărari a părcă­
lăbiei,
130
Adunarea mmelor
12 691 2900 ocolu SîiretiuJ.ui, 12
12 străinii rufetaş,
21 963 4879 ocolu Mijlocului, 80
16 străinii rufetaş,
18 604 3177 ocolu Horincii,
88 străinii rufetaşi,
20 991 4090 ocolu Prutului, 25
16 străinii rufetaşi ,
_ _ _ _4_00_ _1_2_9_1_ tîrgu Galaţii, 130
71 3649 16469 247
119 282 mazilii,
345 984 ruptaşii,
94 1067 ruptile vistieriei, ce plăte,;c de douî
ori pe an, ,un cifer!l de 6 l·uru a
sfîntului Gheorghie şi unul de 6
_ _ _ _ _ _ _ _ _ luni a sfîntului Dimitrie.
71 4207 18802 247

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
56 CORNELW ISTRIATI

Bresle ce nu plătesc bir


Liudi
120 călăraş a pîrcălăbiei,
30 călăraş de margine,
14 vozari,
131 sîmeni a pîrcălăbiei,
30 călăraş de Ţarigrad,

325

Cel d e cătră care


ŢINUTUL TUTOVII să scutesc

No liudi lei Ocolu Tirgului liudi

1 75 333 Slobozîia, a dumisale postelnicului 7a dumisale postelni-


Alecu Calimah, alijverişul lor cu cului Alecu Calimah,
c hirii, cărătură de chereste şi lemni 2 a şătrăresei Zmaran-
de foc i vite şi vii, avînd loc de da Iţcu,
hrană îndestul. 1 a polcovnicului Ne-
culai Dobraniş .
2 40 200 Popenii, a dumisale aga Alecu Bel- 7 a dumisale aga Ale-
diman, asăminea. cu Be ldiman.
3 42 155 Frunti şănii , a dumisale stoln icului ~ a !lt!:)lflf e UJUl I 6i2fi
Ioan Codreanu, cu aceleaşi alijve- Codreanu.
rişuri, loc de hrană puţin.
4 70 355 Grăjdenii, a schitului Grăjdenii, cu
chirii, vi te şi vii, loc de hrană în-
destul.
5 40 160 Brădeştii , răzăşăşti, asăminea. 1 a slugerului Pavă!
Duca.
6 60 285 Vindereii, a dumisale aga Alecu 1 a dumisale spătăre-
Beldiman şi răzăşască , loc de hra- sei Safta Sturzoai.
nă puţin .
7 30 100 Obîrşănii, a dumisale spatarului To-
diraşcu Sturza, alijverişul lor cu
cărătură de lemne şi vite, loc de
hrană îndestul.
8 22 100 Valea Lungă, a dumisale spataru-
lui Todiraşcu Sturza şi răzăşască ,
asăminea .

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VI STIERIEI MOLDOVEI DIN ANUL 1816 57

2 3 5 6

9 32 165 Lungeştii , a dumisale spătăresei 2 a dumisale spătăre­


Zmarandii Costandachi şi răzăşas­ sei Zmarandii Cos-
că , loc de hrană puţin . tandachi.
10 36 165 Băl oşăştii, a dumisa le vornicului 3 a spiţăriului Samoil,
Costandin Costachi şi răzăşască, loc 1 a paharnicului Cos-
de hrană puţin. tachi Parlapan,
2 a căpitanului Cos-
tandin Bălăban .
11 2 5 Bă lăbăneştii razaşască, bez mazilii 2 a caminarului Ior-
de acolo, asăminea. dachi Giurge,
1 a banului Costachi
Emandi,
1 a medelnicerului Pa-
naite Docan,
2 a postelnicelului Ioan
Vîrgolici,
1 a postelnicelului Ma-
noii Macsîn.
12 9 30 Pupăzănii, razaşască, asăminea.
13 35 230 Ciortulumu, a dumisale spatarului
Todiraşcu Sturza, alijverişul lor cu
lucru pămîntului, vii şi vite, avînd
loc de hrană îndestul.
14 15 55 Pleşa, răzăşască, asăminea. 1 a caminarului Ior-
dachi Giurge,
15 9 30 Docanii, răzăşăşti, asăminea . 1 a medelnicerului Pa-
naite Docan.
16 57 315 Rădeştii, a medelnicerului Panaite
Docan, asăminea.
17 15 35 Dealu Mare, a stolnicului Ioan Co- 7 a stolnicului Ioan
dreanu, cu lucru pămîntului, loc de Codreanu.
hrană puţin.
_ _ _5_8_9__2_7_1_8_
46

Ocolu Corodului

1 36 200 Corodul;- răzăşască, alijverişul lor 1 a dumisale banului


cu lucru pămîntului, vii şi vite, loc Ion Greceanu,
de hrană îndestul. 1 a postelnicelului Cos-
tăndachi Tenie,
3 a lui Alexandru E-
mandi,
1 a dumisale vornicu-
lui Costachi Conachi,
1 a lui Grigori Emandi.
2 74 357 Blînzii, a dumisale banului Petra- 16 a dumisale banului
chi Negre şi răzăşască, cu acelaş Petraohi Neg.re,
alijveriş, loc de hrană puţin . 1 a comisoaii Saftii
Negrea,
2 a căpitanului Cos-
tandin Bălăban.
3 30 Brătuleştii, a dumisale comisoaii 3 a paharnicului Ioni-
Saftii Negrea, asăr-ainea. ţă Negrea.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
58 'C ORNEL.ID ISTRATI

2 6

28 110 Tîmplăoanii, a stolnicesei Mariei 3 a lui Alexandru E-


Costandachi şi răzăşască, cu lucru mandi,
pămîntului, vii şi vite, loc de hra- 3 a stolnicesei Maria
nă îndestul. Costandachi.
5 292 Cîrlomăneştii, a Mitreştilor şi ră­ 2 a medelnicerului Va-
zăşască, asăminea. sili Mitre,
I
1 a spătăresei Zmaran-
dii Costandachi,
3 a şatrarului Lefter
Şişman,

a stolnicului Gheor-
1
ghie Mitre,
2 a polcovnicului Ma-
tei Popăscu .
6 230 Negrileştii, a caminarului Iordachi 4 a caminarului Ior-
Giurge, asămine. dachi Giurge.
7 35 155 Cerţăştli, a lui Mihalachi Grigoriu, 3 a dumisale spataru-
asăminea. lui Gavril Emandi,
2 a lui Alexandru E-
mandi,
2 a banului Ioan E-
mam:li,
4 a căpitanului Şarban
Condre i postelnice-
lul Costandin Mar-
dari şi paharnicul
Enachi Dia.
8 17 45 Ghidigenil, a dumisale hatmanului 5 a paharnicului Ena-
Costandin Palade, asăminea. chi Dia.
9 28 110 Pochii, a şatrarului Costachi Dia, 1 a paharnicului Ena-
cu lucru pămintului, vii şi vite, loc chi Dia,
do hN:ln~ fnge>$tu1, l a lui Ştefan Dia,
1 a şatrarului Costachi
Dia.
10 27 135 Borodeştii, răzăşăşti, asăminea. 2 a banului Ioan E-
mandi,
3 a paharnicului Ena-
chi Dia.
11 65 260 Sălcenit, a dumisale spatarulul Ga- 13 a dumisale spataru-
vrll Emandi şi a banului Costachi lui Gavril Emandi,
Emandi, cu lucru pămîntului, vite 6 a banului Costandin
şi vii, avînd loc de hrană îndestul. Emandi,
1 a paharnicului Cos-
tachi Parlapan.
12 48 250 Vizurenii, a jicnicerului Iordachi 1 a spatarului Gavril
Movilă şi răzăşască, asăminea. Emandi.
13 H 65 Cotoroaia, răzăşască, asăminea. 1 a banului Ioan E-
mandi.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
C ONDICA VIST IERrEI MOLDOVEI DIN ANUL 1816 59

14 56 240 C ă uieş t ii. răzăşăşti , asăm in ea . 1 a b anului Ion Gre-


ceanu,
1 a stolnicului Ion Co-
dreanu,
1 a pitarului Costan-
d in Mîrzacu,
3 şătrăireasa şatrarului
rului < Neculai> A-
vram,
1 a spătăresei Zmaran-
da Costandachi,
3 a schitului Rusan.
15 62 330 Ci ureştii, ră zăşăş ti , asăminea. 3 a postelnicelului Chi-
riac Gorgă.
16 24 90 Tăl piţii, a medeln icerului Tanasă 1 a paharnicului Ena-
F eş,ti! ă şi răzăşască, asăminea. chi Dia.
------- - -
ti28 2U99 116

Ocolu Pereschivului

1 80 477 n ărteştii, răzăşăşti , alijverişul lor cu


1a banului Ion Gre-
:ucru p ămî.Illtului şi vii, avînd loc
c!e hrană îndestul. cea nu,
5 a casii lui vtori co-
mis Eni ,
1 a şătrăresei Zmaran-
da Iţcu ,
1 a dumisale hatma-
mllui < Neculai>
Strătul a t,
1 a protopopu lui Ioan,
1 a medelniceresei
Zmaranda Abăzoai,
I a pitarului Ilie Vir -
golici,
I a paharnicul ui Cos-
tachi Parlap an,
2 a dumisale vornicu-
lui Dimitrachi Bog-
dan.
2 30 135 Ireasca, a dumisale hatmanului 1 a paharnicului Ioan
Costandin Paladi şi răzăşască, cu Cuza,
vii şi facire de vasă , avînd loc de 1 a medelnicerului
hrană puţ i n. Pascal Gane,
1 a spătăresei Safta
Sturzoai,
1 a caminarului Ior-
dache Giurge.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
60 CORNEL.LU ISTRIA TI

2 3 5 6

3 90 415 Priponeştii , tij a dumisale hatma - 2 a caminarului Anas-


nului Costandin P aladi şi răzăşască , tasă Scorţăscu,
asăminea. 2 a Sandului Bou,
1 a dumisale spataru-
lui Gavril Emandi,
1 a dumisale logofete-
sei Elenca Paladi,
1 a dumisale spataru-
lui Costachi Roset,
3 a slugerului Pavă!
Duca,
1 a pitarului Costandin
Mîrzacu,
4 a postelnicelului Gri-
gori Zbanţu,
2 a mănăstirii Sfîntu-
lui Spiridon,
1 a lui Gheorghie Go-
ciu.
4 48 154 Lieştii, tij a dumisale hatmanului 2 a caminarului Cos-
Costandin Paladi şi răzăşască, asă­ tachi Cerchez,
minea. 1 a pitarului < Costan-
din> Mîrzacu,
1 a dumisale banului
Ioan Emandi,
4 a dumisale spataru-
lui Ioan Paladi,
1 a dumisale bănesei
Marie Sturzoai,
1 a lui Dimitrachi Du-
ca,
4 a slugerului Ioan Pa-
nă .
5 130 426 Ciorăştii ,tij a dumisale hatmanu- 18 a casăi logofetesei I-
lui Costandin Palade şi răzăş a scă, linca Palade,
cu vii şi facire de vasă, loc de hra- 2 a dumisale spataru-
nă îndestul. lui Ion Jora,
1 a stolnicesei Tarsiţa
Vardalah.
6 30 115 Pleşăştii, a svintii Mitropolii i a lui 1 a pitarului Ilie Vir-
Dimitrachi Duca şi răzăşască, asă­ golici.
minea.
7 30 130 Tăbăceştii, a lui Ioniţă Oatu şi ră­ 3 a dumisale spataru-
zăşască, cu vii, Joc de hrană în- lui Costandin Sturza,
destul. 2 a lui Ioniţă Oatu,
1 a dumisale vornicu-
lui Dimitrachi Bog-
dan.
8 30 H5 Căbeştii, răzăşăşti, asăminea. 3 a dumisale spătăre­
sei Safta Sturzoai,
1 a dumisale spataru-
lui Ion Paladi,
3 a caminarului Iorda-
chi Giurge,
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CO NDICA VISTIER IE! M O U)OVEI DIN ANUL 1816 61

a paharnicului Cos-
ta.chi Parlapan,
1 a stolnicesei Tarsiţa
Vardalah,
1 a slugerului Vasili
Popa,
6 a dumisale spătăre­
sei Zmaranda Cos-
tandachi,
1 a lui Alexandru E-
mandi,
2 a caminarului Cos-
tachi Cerchez,
2 a m edelniceresei Ru-
x andii Oprişanu,
2 a banului Ion Eman-
di,
2 a dumisale spataru-
lui Costandin Stur-
za,
9 14 62 Pri săcanii, răzăşăşti, as ă minea . 3 a caminarului Ior-
dachi Giurge,
1 a d u mi sale vornicu-
lui Neculai Hrisover-
ghi.
10 31 190 F i c hiteştii , a dumisale banului 1 a banului Gheorghie
Gh earghie Cuza , a lij verişul lor ou Cuza .
chirii şi v ii, a vind Joc de hrană
în destul.
11 l!4 95 ° ut reden ii , a sărd a rului Panaite 1 a sărd a rului Panaite
C i u că, asă m in ea . Ciucă,
1 a caminarului Cos-
ta.chi Cerchez.
12 50 28') Chetrenii, a dumisale vornicului Di- 2 a dumisale vornicu-
rriitrachi Bogdan şi răzăşască, asă­ lui Dimitrachi Bog-
mi nea. <lan,
1 a spătă res ei Safta
Sturzoai ,
4 a caminarului Gheor-
ghie Bogdan,
1 a m edelnicerului Ior-
dachi Oprişan.
13 2, 5 Coroieştii , a paharn icului Vasile 10 a s ă r da rului Ioniţă
Coroi i a sărdarului <Ioniţă> Con- Condrachi,
drachi şi răzăşască, alijverişul lor 1 a b anu lui Gheorghie
cu chirii, facire de vasă şi vite i Cuza,
cărături de lemni, loc de hrană în- 1 a b a nului Ioniţă E-
destul. mandi .
14 55 245 Chilienii, răzăşăşti, asăminea . 1 a caminarului Miha-
lachi,
1 a lui Manolachi Tai-
piş.
15 25 100 Fătăciunii. a schitul u i Fătăciunii şi
a dumisale vorni cului Dimitrachi
Bogdan, as ă minea .
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CORNELIU ISTRATI

2 3 6

16 30 140 Praja, a schitului Fătăciunea, asă­


minea.
17 36 170 Şăndreştii, a dumisale vornicului 1 a dumisale vornicu-
Dimitrachi Bogdan şi răzăşăşti, a- lui Dimitrachi Bog-
săminea. dan,
1 a dumisale spataru-
lui Costa ndin Stur-
za.
18 105 460 Ciocanii, a dumisale caminarului 7 a caminarului Gheor-
Gheorghie Bogdan, cu chirii şi vite, ghie Bogdan.
asăminea.
19 170 1150 Mărgiucanii ,
tij a dumisale camina- 16 a caminarului Gheor-
rului Gheorghie Bogdan, asăminea. ghie Bogdan,
1 a banului Ion Eman-
di.
20 106 628 Pogăneştii, a dumisale vornicului 4 a dumisale vornicu-
Alecu Ghica şi răzăşască, asăminea. lui Alecu Ghica,
3 a lui Ştefan Duca.
---
1167 5792 165
Ocolu Tutovii
1 19 50 Coţmăneştii, a spătăresei Saftii
Sturzoaii, alijverişul lor eh cheres-
te şi vite, loc de hrană îndestul.
2 30 105 Tomeştii, a comisului Iordachi Ma- 6 a dumisale comisu-
nu, asăminea. lui Costachi Jora.
3 30 121 Cîrjăoanii, a caminarului Mihala- 2 a dumisale spătăre­
chi şi răzăşăşti, asăminea . sei Safta Sturza,
2 a dumisale spataru-
lui Costandin Sturza.
4 47 185 Bogeştii , a dumisale spatarului Cos-
tandin Sturza, asăm inea.
5 15 50 Poliţănii , a dumisale spatarului
Ioan Jora, asăminea.
~ 1110 naia.re:ştH, a mănăstirH Ră chitoa ­
săi, asăminea .
7 27 80 Puieştii, a caminarului Mihalachi, 10 a caminarului Miha-
asăminea. lachi.
8 19 62 Corodeştii , răzăşăşti , asă minea. 5 a dumisale aga Alecu
Beldiman,
2 a dumisale spatarului
Costandin Sturza,
1 a medelniceresei Ru-
xanda Oprişan,
4 a spătăresei Zmaran-
da Costandachi, ·
2 a dumisale spataru-
lui Ioan Jora,
~ a dumisale spataru-
lui Mihalachi Raco-
viţă şi casa sărdaru­
lui < Costandin> Bo-
tezatu.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
COND ICA VISTIERIEI MOLDOVEI DIN ANUL 1816 63

1 6

9 18 105 Băliţăştii , a m ănăsti ri i Răchitoasăi ,


asăminea cu chereste şi vite, loc de
hrană îndestul.
10 20 60 Ruşii lui Păvălaşcu, a dumisale 2 a lui Manolachi Tal-
agăi Dimitrachi Statachi, asăminea. piş,
8 a stolnicesei Tarsiţa
Vardalah.
11 21 40 Strîmba i Lăleştii , a caminarului 2 a dumisale spataru-
Mihalachi i a Saftii Micleasca şi lui Costandin Stur-
răzăşăşti, asăminea. za,
1 a caminarului Miha-
laohi,
1 a dumisale spataru-
lui Ioan Jora,
1 a ·medelnicerului Ilie
-T lidori,
6 a Santi Gheuca.
12 24 95 Cristeştii , răzăşăşti, asăminea. 10 a stolnicului Ioniţă
Miclescu.
13 40 190 Voineştii, răzăşăşti, asăminea. 2 a dumisale spătăre­
sei Safta Sturza,
1 a lui Costandin Her-
meziu,
3 a dumisale spataru-
lui Costandin Sturza,
1 a dumisale spataru-
lui Ioan Jora.
14 28 110 Călimăneştii, a medelnicerului Ilie 2 a stolnicesei Tarsiţa
Tudori şi răzăşăşti, asăminea. Vardalah,
1 a stolnicului Ioan
Codreanu,
1 a dumisale spataru-
lui Ioan Jora,
2 a · dumisale camina-
rului Gheorghie Bog-
dan,
2 a medelnicerului Ilie
Tudori,
1 a caminarului Miha-
lachi,
1 a dascălului ot Fîn-
tînele.
15 28 45 Dragomireştii, răzăşăşti, asăminea. 2 a dumisale spataru-
lui Costandin Stur-
za,
3 a caminarului Miha-
lachi,
5 a lui Costandin Do-
can,
1 a postelnicelului Toa-
der Sîlion,
1 a caminarului < Ior-
dache> Giurge.
16 70 Lipova, răzăşască, asă m inea . 1 a dumisale spătăre­
sei Safta Sturza,
1 a Ancuţii Duculesăi,
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
64 CORNEL1U ]STRATI

2 6

18 a du misale b anului
Ioan Tăutul.
17 17 50 Rusănii , răzăşăşt i , asămi nea. 1 a cami narului Costa-
chi Cerchez,
1 a dumisale logo fătu­
lui Costandin B alş.
18 18 55 Stîncăşănii, răzăşăşti , asăminea. 1 a dumisale spataru-
lui Ioan Jora,
1 a paharnicului Cos-
tachi Par lapan.
19 5 20 Slobozia lui Noor, a clucerului Io- 1 a lui Manolachi Tal-
lllÎţă, NO'or, asăminea. piş.
20 2 4 Obîrşăn ii, răzăşăşti, asăminea. 4 a căpitanului Enachi
Borş ,
3 a lui Gheorghie Pă­
un c e auş de a prozi.
21 6 7 Avrămeştii , răzăşăşti, asăminea. 1 a medelniceresei Ru-
xanda Oprişan,
2 a dum isale spataru-
lui Ioan Jora,
11 a s lugeresei Frăs ina
E!efteriu,
4 a poruşn icului Vasile
Sa lolon.
22 3 10 Gîlţăştii, ră zăşă[5ti , as ăm ine a . 5 a slugerului Pavă!
Duca.
23 6 25 Popeştii , răzăşăşti, asăm inea. 5 a ca mi narulu i lorda -
Ră denii , r ăzăşăşti , a sămi nea. chi Giurge.
3 a Ruxandii B ără ri ţii ,
2 a dumisale comisului
Enachi La mbrino,
1 a banului Ioan E-
ma ndi,
2 a ca minarulu i Ior-
dachi Gi urge,
2 a posteln icelul ui Eni
D o robăţ .
din Dea l, a post<el n ice-
Cristeştii 3 a p ost < e ln icelesei >
lesei> Casandrii Lungulesll, asăm i ­ Casandrii < Lungu-
n ea. leasa> .
460 1689 175
Ocolu Racovit
1 25 110 Hîrsova, a schitului Hirsova. 1 a schitului Golgota,
3 a mănăstirii F lo reş­
tilor.
2 19 90 Golăşăii , a mă n ăst irii Fl o reşt ii.
3 80 395 Laza, tij a m ă n ăsti rii Flore ştii. 6 a m ă n ăs tirii Floreş­
tii.
4 30 105 Pungeş t ii , a dumisale vo rni cului 1 a dumisale banului
Costachi Canta. Petrachi Negrea.
5 110 Ivăneştii , răzăşască. 1 a dumisale bănesei
Maria Sturza,
3 a căpitanului Gheor-
ghie Dighii.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA V IST IERIE I MOf..DO V EI DIN ANUL 1816 65

5 6

6 4 6 Cursă ş tii , a mă n ăst ir i i Fisticii şi 1 a dumisale vornicu-


răzăşas că. lui Costachi Canta.
7 3 10 Toporăştii , a măn ăs tirii Flore ştii şi 1 a mănăstirii Floreş­
ră zăşasc ă. tii.
8 '16 40 Golgota, a schitului Golgota.
9 3 10 Gircenii, răzăşască. 1 a medelniceresei Ru-
xanda Oprişan,
10 a caminarului Miha-
laohi,
4 a dumisale vornicu-
lui Costachi Canta.
190 876 32
Ocolu Sîmilii

1 60 330 Perienii, a dumisale aga Ioniţă Pa- 5 a dumisale spătăre­


lade. sei Safta Sturza,
5 a dumisale aga Io-
niţă Palade.
2 66 300 Sus ănii, tij a dumisale aga <Ioni- 12 a dumisale aga Io-
ţă> P a lade şi răz ă şas că . niţă Palade.
3 30 145 Bacanii, a Arghiroaii. 1 a slugerului Toader,
4 a postelnicelului Io-
niţă Ţiu,
1 a medelniceresei Ru-
xanda Opr.işan ,
1 a dumisale bănesii
Maria Sturza.
4 14 70 Vulpăşă nii, a pitarului Costandin
Mîrzacu.
5 7 30 Puţul Olariului, răzăşască . 1 a dumisale spătăre­
sei iZmaranda Cos-
tandachi,
1 a pitarului Costan-
din Mirzacu,
1 Costachi Ghicovici.
4 a postelnicelului An-
drei Bujoranu.
6 14 50 Cernaţii , a Lupului Grigoriu. 3 a Lupului Grigoriu,
1 a medelnicerului
Costandin Panaite.
7 6 20 Mînzaţii, a dumisale aga <Ioniţă> 1 a dumisale spătăre­
P a lade şi răzăşască. Rei Zmaranda Cos-
tandachi,
1 a stolnicesei Tarsiţa
Vardalah,
1 a banului Ioan E-
mandi,
1 a dascalului bisăricii
ot <Mînzaţi>.
8 16 64 Păltrăşoanii,
a <sulgeresei > Caitri- 1 a banului Ion E-
nii Micleasca şi a lui Mihalachi mandi,
idicliu. 3 a lui Mihalachi cre-
dinceriu.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
66 CORNEUU DSTRATI

2 3 6

9 21 74 Tunsăştii. 7 a medelnicerului Ior-


dachi Oprişan .
20 95 Bogdăneştiia vornicului de poartă 2 a cami narului Iorda-
Gheorghie Talpiş şi a polcovnicului chi Miclescu,
Gheorghie Gociu. 4 a vornicului <de
poartă> Gheorghie
Talpiş.

11 14 50 Corlăteştii.
1:? 90 430 Chiţcanii.
13 71 370 Costeştii.
14 30 160 Delenii. 2 a dumisale comisu-
lui Enacachi L a m-
brino,
1 a sardarului Cos-
tachi Lambrino,
1 a dumisale logofătu­
lui Costa ndin B alş ,
1 a şătrăresei Zmaran-
da Iţcu .
15 6 8 Vlădeştii. 1 a caminarului <Ior-
dachi> Miclescu,
3 a postelnicului Dimi-
trachi J or a,
1 a b anului Costachi
Emandi.
16 6 15 Sucevenii.
17 8 25 Orgoieştii.
18 5 25 Fuşca.
19 8 30 Folteştii.
Onţăştii. 1 a banului Ioan E-
mandi,
1 a dumisale vornicu-
lui Neculai Hrisover-
ghi,
1 a du misale spataru-
11\Ji Cootachi Cru-
,penschi,
1 a dumisale comisului
Enacachi Lambrino.
Coru i eş tii. 1 a stol n icului Ioan
Cotlreanu,
2 a cam inarului Ior-
dachi Miclescu,
1 a dumisale camina-
rului Gheorghie Bog-
dan.
Buda. 2 a caminarului < Ior-
dache> Giurge,
1 a ba nului Ioan E-
mandi,
1 a lui Mihai Veisa
<paharnic>,
1 a medelni cerului Ior-
dachi Oprişan,
1 a să rd arului Ioniţă
Cond rachi .
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
C ONDICA VI!ITIERIEI MOLDOVEI DIN ANUL 1815 67

2 3 5

!b ă neştii . 2 a stolnicului Ioan


Codrean1t,
2 a dumi,iale spataru-
lui Ioan Jora,
2 a stolnicesei Tarsiţa
Vardalah,
1 a lui Mihalachi cre-
dinceriu,
1 a postelnicelului Pas-
cal Gane.
Rădiu lt1 1ii. 2 a dumisale spataru-
lui Costachi Cru-
penschi.
Floreştii . 17 a mănăstirii Floreş­
tii.
Bogdana. 1 a banului Ioan E-
mandi,
2 a schitului Cîrţibaşii,
1 a lui Mihai Veisa
<paharnic>.
492 2291 122
Tîrgu Birladului

42 180 Mahalaoa Podenii, 3 a dumisale aga Ale-


43 180 Mahalaoa de Mijloc, cu Beldiman,
53 355 Morănii i Bujorănii de Sus, 2 a dumisale vornicu-
30 180 Morănii i Bujorănii de Jos, lui <Alecu> Iancu-
12 60 liudi ot Crîngul de Jos, leu,
135 377 haimanalile i liuzîi unora şi al- 25 a dumisale spătăre­
tora. sei Safta Sturza,
6 a dumisale spataru-
lui Gavril Emandi,
16 a dumisale spataru-
lui Costandin Stur-
za,
24 a caminarului lorda-
chi Giurge,
8 a stolnicesei Tarsiţa
Vardalah,
4 a dumisale banului
Ioan Greceanu,
3 a dumisale spataru-
lui Panaite ·cazîmir,
11 a dumisa le p ostelni-
cului Grigori Vi n tu-
ra,
2 Bălaşa a lui v tori
comis Eni,
7 a medeln icerului
lordachi Oprişan,
21 a bă nesei Măriuţa
Negre,
17 a medel niceresei Ru-
xanda Oprişan ,
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
68 CORNELiiU JISTRATD

1 2 3 5 8

13 a medelnicerului Va-
sî;i Mitre,
3 a paharnicului Ioan
Cuza,
2 a banului Costachi
Emandi,
3 a şătrarului Costachi
Dia,
3 a logofătului Tanasă
Vişan,
16 a dumisale vornicu-
lui Neculai Hriso-
verghi,
9 a banului Ioan E-
m aooi,
3 a pitarului Ilie Vîr-
galici,
8 a slugeresei Catrina
< Miclescu>,
14 a paharnicului Cos-
tachi Parlapan,
8 a lui Ion Liga,
16 a dumisale logofătu-
lui Iordachi Canta,
5 a medelnicerului Pa-
naite Docan,
3 a lui Mihalachi idi-
cliu,
8 a vornicului de poa r-
tă Iordachi Liga ,
15 a slugerului P avă !
Duca,
6 a bisăricii Vovide-
niei,
10 a mănăstirii Neam-
ţului,
2 a slugeresei Frasinii
Elefteriu,,
1 a caminarului Gheor-
ghie Hermezîu,
2 a dascalului Hriste
Grecu,
6 calaraşii vămii,
8 a bisăricil gospod,
4 a şătrăresei Zmaran-
da Iţcu,
2 a post<elnicelului>
Pascal Gane,
8 a sluger~lui Vasîli
P opa,
4 a dumisale vornicu-
lui Vasilică Roset,
1 a slugerului 63 Lef-
ter Şişm an,
2 a lui Iordachi Ţin -
til ă ot vistierie,
•3 Corect : şa trarului. 5 ciocli,
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
COND I CA V ISTIERIEI M O LDOVEI DIN ANUL 1818 69

2 3 4 5 6

33 emacii sărdarului
Sava <Corne>,
7 a căpitanului Ion
Cogălniceanu,
6 a dum isale spătăre-
sei Safta Bogdan,
1 a lui Eni Gheorghiu,
7 a bisăricii Svintului
Ilie,
7 a dumisale spataru-
lui Mihai Racoviţă,
6 a dumisale aga Ioni-
ţă Palade,
3 a dumisale spataru-
lui Petrachi Cazimir,
2 a caminarului Necu-
lai Costandachi,
2 a bisăricii Svintului
Gheorghie,
10 a dumisale banului
Apostoli,
1 a dumisale postelni-
eului Iordachi Catar-
giu.
40 a beşliagăi,
2 a sărdarului Enachi
Vineţi anu,
3 a bisă ricii Svintului
Ioan,
2 a lui Mihail Răchi·
tosu,
2 a lui Grigorî Eman-
di,
6 a sărdarului Ioniţă
Codri anu,

315 1332 476


Adunare sumilor

17 589 2718 ocolu Tirgului , 46


8 rufeturile,
16 628 2899 ocolu Corodului, 116
15 rufeturile,
20 1167 5792 ocolu Pereschivulul, 165
50 rufeturile,
23 460 1689 ocolu Tutovii, 175
20 rufeturile,
9 190 876 ocolu Racovii, 32
25 rufeturile,
19 492 2291 ocolu Sîmilii, 122
15 rufeturile,
315 1332 tîrgu Birladului, 476
360 jidovii din tîrgu Btrlad,
104 3841 18090 1132
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
iCORNE'LLU lSTRATl!
70 I
I
1 2 3 4 5
61
344 318 mazilii,
I
536 1497 ruptaşii,
89 988 ruptile
vistieriei, ce plătesc de doaui
20 280 neguţitodi ori pe an, un ciferit
hrisovoliţi, de 6 luni a sfîntuJ.ui
20 150 strbii Gheorghie şi unul de
hrisovoli ţi 6 luni a sfin,t ului Di-
din satul m'iltrie.
Bllndi,
104 4850 21823 1132
Bresle ce ,n u pllitesc bir
Liudi
213 slujitori a isprăvniciei,
17 slmeni a curţii,
39 sîmeni a hătmăniei,
2 leficii,
40 aprozi,
3ll

. .o-
:;:::,
o r::c
e„
„o
-:;::
2~-u
....
D
as:,
as:§ t:
ŢINUTUL VASLUIULUI -.!:=
fijD
Cel de cAtrA care
să s cutesc
e--
E'ii
:I ...
~ = ~·-
::ii:lE
-D
e ::s„
~:s~
e„
as"
o~

No Uudt lei Ocolu Cramii liudt

1 2 3 4 5 6

J U8 3ll!O DahBâi"fi, a dumisale vornfeuluf Ne- JO a dumisale vorttfeu-


culai Strătulat, ali j verişul lor cu lui <Neculai> Stră-
lucrul pămintului şi chirii. tulat.
2 53 270 Muntenii de Sus, a dumisale spa- 6 a dumisale spataru-
tarului Vasîli Miclescu, cu lucru lui Vasîli Miclescu.
pămîntului şi chereste.
3 115 115 Muntenii de Jos, a mănăstirii Bir- 1 a dumisale spataru-
novii, cu lucru p ămintului şi chirii. lui Vasili Miclescu.
4 32 80 Moara Grecilor, a dumisale spata- 4 a dumisa le spataru-
rului Vasili Miclescu, cu lucru pă- lui Vasili Miclescu.
mintului şi chereste.
5 8 12 Tanacu, răzăşăsc, asămine. 3 a dumis ale spataru-
l ui Viasîli Miclescu,
1 a dumisale vornicu-
lui Ior dachi Roset.
6 34 110 Chi rceştii,
a dumisale spatarului 9 a dumisale spataru-
Alexandr u Hrisover gh i, asă mi nea. lui Alexandru Hriso-
verghi.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VISTIERIEI MOLDOVEI DIN ANUL 1816 71

5 8

7 110 360 Pribeştii, a comisoa1e1 Zamfira Ro- 8 a dumisale comisoa-


set, asăminea. iei Zamfira Roset,
1 lumînărar a isprăv-
niciei.
li 17 54 Popeştii,a dumisale caminarului 2 a dumisale vornicu-
Ioan Miclescu şi a altor răzăşi, a- lui lordachi Roset,
săminea. 2 a comisului Toader
Buhuş,
1 a paharnicului Cos-
tandin Istrati,
7 acaminarului Ioan
Miclescu,
1 başbulubaş Costan-
din Agăriciu.
9 25 88 Ştoborănii, răzăşăşti, cu lucru pă­ 1 lumînărar a isprăv­
mintului. niciei.
10 15 4!t Tăoştii, a sardarului Iacovachi Vei- 2 a sărdarului Iacova-
sa, asăminea. chi Veisa.
11 6 15 Bălţaţii, a lui Va.sili Buznea şi al-
tor răzăşi, asăminea.
12 67 171 Dobrovăţu, a mănăstirii Dobrovă­ 2 a dumisale vistierni-
ţu, cu facire de vasă şi chereste. cului Alecu Balş,
4 a măriii sale beizade
Scarlat Ghica,
3 a caminarului Gheor-
ghie Hermeziu,
5 a dumisale logofătu­
lui lordachi Canta,
5 a mănăstirii Dobro-
văţu,
15 a consulatului ru-
săsc,
2 a sărdarului Enachi
Vineţianu,
3 a stolnicului Sandu
Caţîchi,
1 a dumisale spataru-
lui Alexandru Hriso-
verghi,
4 a caminarului Ior-
dachi Bucşinescu ,
3 a dumisale vornicu-
lui Neculai Hrisover-
ghi,
13 vornicu Vasile Ro-
set,
2 dumneaei vorniceasa
Zoiţa Balş,
1 a dumisale spataru-
lui Vasili Miclescu,
1 a lui Grigori Anghe-
lichi,
2 a caminarului Ioan
< Carp>,
12 a spiţăriu lui Udner,
1 a banului Grigoraş
Hrisoverghi.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
72 CORNELLU 'liS TRAT~

2 3 5

13 5 9 Poiana Cîrnului, a dumisale spata-


rului Alexandru Hrisoverghi, asă­
minea.
14 9 20 Dumitreştii, a mănăstirii Galata, cu
lucru pămîntului.
15 I 3 Mînjăştii, răzăşăşti, asăminea. 1 a dumisale spataru-
lui Neculai Dimachi,
2 a stolnicesei Zoiţa
Găluşceasă .

16 60 70 So leştiidin Deal şi din Vale, a du- 10 a dumisale vornicu-


misale vornicului Iordachi Roset. lui Iordachi Roset.
17 70 105 Şcheia, tij a dumisale vornicului
Iordachi Roset.
18 6 12 Pocreaca, răză şască, cu lucru p ă­ 2 a sfintii Mitropolii,
mîn tului şi chereste. 4 a dumisale divan
efendi,
8 a dumisale camina-
rului lordachi Buc-
şin escu ,
1 a dumisale vornicu-
eului Neculai Hriso-
verghi,
1 a dumi sale vornicu-
lui Vasîli Roset,
1 a banului Ion Mi-
clescu,
1 a lui Iordachi Mic-
lescu,
1 a lui Costachi laco-
mi.
19 4 8 B o uşorii i Valea Siliştii , răzăşăşti, 1 a dumisale spataru-
cu lucru pămîntu lui. lui Vasîli Mi clescu,
1 a dum isale vorn icu-
lui Iord achi Roset,
2 a dumisale spataru-
lui Alexandru Hri-
soverghi,
3 a st lnkese,i Maria
Cos tăndachi.
20 110 370 Ci orteştii ,
a dum isale comisoaii 7 a dumisale comisoaii
Zamfira Roset, cu lucru pămîntu­ Zamfira Roset.
lui şi chereste.
21 51 155 Şărbeştii , a casăi paharnicului Ma- 5a casii răposatului
nolachi Miclescu, asăminea. <paharnic> Mano-
lachi Miclescu.
22 6 20 Beneştii, răză şăşti , cu lucru păm î n­ 3 a vornicului Ior dachi
tului. Roset,
2 a casii cam ar aşului
<Costache> Bines-
cu.
23 57 25 Micleştii, a dumisale păhărnicesei 5 a păh ă rni cesei <Mă­
Măriuţii Micleas căi , cu lucru pă­ riu ţii > Micleas căi,
mîntului şi chereste. 10 a banului Ion Mi-
clescu,
3 a lui Iordachi Mi-
clescu.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VISTIERIEI MOLD OVEI DIN ANUL 1316 73

2 3

24 4 10 Mîndreştii, a dumisale spatarului


Neculai Dimachi, asăminea.
Burgheleştii, răzăşăşti.
Bodescul, răzăşască, cu lucru pă­ 1 a paharnicului Chi-
mîntului şi cherestea. riac,
2 a păhărnicesei Pa-
raschiva I:.eoneasă,
1 a dumisale aga Ale-
cu Canta.
Trestiana, răzăşască. 1 a caminarului Ior-
dache Bucşinescu.
Porcişăn.ii, o parti a stoln.iculiui Di- 1 a păhărnicesei Mă­
miitraclli Codreanu şi cei01laltă ră­ riuţa Micleasca,
zăşască. 7 a stolnicului Dimi-
trachi Codreanu,
1 a dumisale banului
Ioan Miclescu,
1 a caminarului Ioan
Miclescu.

991 2518 227


Ocolu Mijlocului
l 57 246 Fereştii, cu lrucrUl 14 6 a dumisale spataru-
pămîntu1llii şi che- Jui Pellr1achi Roset,
ir'e&te. 7 a oarninarului
<"vas.ne> Chiriac,
a dumi!orsale 1 a pahiarnkului
boieri.Ioc OoSltam.lin ISJtraiti.
2 74 270 Valea Ră, cu 1uc.nu Roseteşti. 2 a dumisale spata.rului
pă:mînitu.lui. Petraohi Roset.
3 11 48 Moara Domnească,
asăirnmela.
4 12 40 Şărboteştii, a dumisale comisului 2 a dumisale comisu-
Toader Buhuş, cu lucru pămîntu- lui Toader Buhuş,
lui. 1 a stolnicesei Mariei
Costăndăchioaiei.
5 19 56 Ciorîţa, a jicnicerului Sîlion , asă­ I a dumisale vornice-
minea. sii Zoiţa Balş,
3 a casii a lui postel-
nicul <Iancu> Ra-
coviţă.
6 8 22 Rădiul, a casăi sărdarului Alexan- 6a dumisale logofătu­
dru Voinescu, asăminea. lui Costandin Balş,
1 a paharnicului Cos-
tandin Istrati,
1 casa sărdarului Ale-
xandru Voinescu.
7 24 64 Şurineştii , a cluceresei Saftii Ra- 4 a cluceresei Saftii
coviţoaii, asămlnea. Racoviţoaii.
8 35 52 Boteştii, a păhărnicesei Paraschiva
Tufasca, asăminea .
9 15 44 Borosăştii , a dumisale spatarului 1 a sărdarului Sava
Ion Costachi, cu lucru pămîntului <Corne>.
şi chereste.
50 155 Codăieştii , a lui Dimitriţi Ioan, cu 20 a casăi răposatului
lucru pămîntului. spatar Neculai Balş.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
74, CORNELLU 'DSTRATI

11 153 Dumasca, a mănăstirii Dobrovăţu­ ,2 dumisale vorn ice-


,a
lui, a s ămin ea. sei Zoiţa B a lş ,
3 a dumisale vistierni-
cului Iordachi Roset,
1 a dumisale aga Ale-
cu Canta,
1 a dumisale vornicu-
lui Iordachi Roset.
1' 36 100 Ghergheleu, a sardarului Iancu
Stavăr, asăminea .
13 15 40 Draxănii, a lui Adămachi Ioan, cu 2 a lui Adămaohi Ioan.
lucru pămîntului şi chereste.
14 20 19 Tufeştii , a caminarului Chiriac şi a 6 a stolniculu i Sandu
sărdarului <Gheorghie> Iosopăscu, C a ţichi ,
asăminea. 5 casa ş ăt r arului Toa-
d er Tu fă s c u,
1 a sărdarului Sava
<Corne>,
1 a dumisale <spata-
rului> Vasîli Roset.
1,5 lt Onceştii, a mănăstirii Svîntului Spi- 4 a dumisale spataru-
ridon, asăminea. lui Petrachi Cazimir,
3 a sărdarului Sava
<Carne>,
1 a dumisale spataru-
lui Argh iri Cuza,
4 3 a caminarului Ior-
d ach i Giurge, 1 a lui
portarbaşa.
16 30 60 Cănţălăreştii , a dumisa le spata ru- 1 a d umisale spata ru-
lui P etrachi Cazîmir, cu lucru pă­ lui Petrachi Cazimir.
mîntului.
17 14 30 Dumucuşănii, a dumisa le aga Alecu 1 a dumisale spat a ru-
Canta. lui Vasîli Roset.
18 10 20 Portarii, ră zăşăşti, a lij veriş u l lor cu 7 a dumisale s pat a ru-
lucru păm î ntu l ui şi chereste. lui Vasîli Roset,
1 a du misa le comisului
Toad er B u h uş .
19 10 26 Scînteia, a m ă năst i r i i Bîrn ov îi. asă ­ 3 a dumisale vorn icu-
minea. lui Alecu Ghica.
20 30 3 Tăcuta sau Bumbu teşti i. a dum isale
aga Ioniţă Palade, asăm i n ea.
21 2 4 Mărăşănii , a mănăstirii Svîntu l Sa- 1 a sărd ar ul ui Sava
va, asăminea. <Corne> .
32 2 4 Tătărănii , răzăşăşti, asăminea. 1 a lui Sava Corne
<să rd a r>,
1 a dumisale spataru-
lui Petrachi Roset,
1 a paharnicului Cos-
t andin Istr ati.
1 a lui Costachi laco-
mi.
Zăpodenii, răzăşa scă , cu lucru pă­ 1 a <m ăn ăstirii>
mîntului şi che reste. Svîntului Sava,
1 a cas ă i jicnicerului
<Şte fan> Ţicău,

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VIISTIBRrEI MOLD0VE] DIN AN'lJIL l816 75

3 4 5

1 a slugerului Costan-
din LeoI1JaTdi,
5 a pitarului Costin
<Cara ?>.
Giofeni i, răzăşască. 1 a stolnicului Sandu
Caţichi.
Telejna, răzăşască . 1 a paharnicului Cos-
tandin Tiriechiolu.
Butucăria , răzăşasc ă. 2 a dumisale spataru-
lui Vasîli Miclescu.
Bereasa, răzăşască . 6 4 - a sărdarului Sava
<Come>, 1 a Saftii
Arabolu, 1 a pahar-
nicului Costandin Is-
trati.
Dăn eştii, a mănăstirii Golăiei şi alţi 1 a sărdarului Iordachi
răzăşi. Cazimir,
1 a paharnicului Cos-
tandin Istrati,
2 a stolnicului Costa-
chi Caţichi,
1 <serdarul> Sava
Cornea,
I a sărdarului Sava
<Come>.
Mirceştii , răzăşăşti . 4 1 vornicul lordachi
Roset, 1 vornicul Ne-
culai Hrisoverghi, 1
spatarul Arghiri Cu-
za, I aga Alecu Can-
ta.
536 1475 136
Ocolu ,Fundului d e Jos
1 9 28 Borăştii , răză ş ăşt i, alijverişul lor cu I a dumisale vornicu-
lucru pămintului. lui <Alecu> Iancu-
leon,
I a comisoaii Zoiţa
Carp,
2 a sărdarului Sava
<Corne>,
7 a dumisale spataru-
lui Arghiri Cuza,
2 a banului Toader
Ca rp,
2 spătă reasa Ancuţa
Hrisoverghi,
1 beşliaga de Vaslui.
2 34 90 Gri eştii, a caminarului Costin Carp,
asăminea.
3 60 180 Vulture ştii,a dumisale vornicesii 6 a dumisale vornice-
Zeiţa Balş ,cu lucru p ă mîntului. sei Zoiţa Balş.
4 30 78 Glodenii Cuzăi, a dumisale Costan- 3 2 a dumisale spata-
din Andronachi, asăminea. rului Gheorghie Cu-
za şi I spatiarul Ac-
ghiri Cuza.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
76 CORNELiiU JISTRATI

5 54 1&2 Şcheia, răzăşască, asăminea . 2 a vornicului Necu-


lai Hrisoverghie,
1 a postelnicelului Io-
niţă Ciol acu,
4 a caminarului Ior-
dachi Răşcanu,
1 a dumisale spataru-
lui Petrachi Cazimir,
4 cărbunari a beilicu-
lui.
6 27 75 Căzăneştii, a Buzdugăneştilor, cu 2 a casăi medelniceru-
lucru pămîntului şi chereste. lui Gheorghie Buz-
dugan,
2 a casii lui Panaite
Buzdugan <jicni-
cer>,
2 a medelnicerului Ră­
ducanu Burougan,
2 ~ătrăreasa Ileana
Buzd ugăneasa,
1 a lui Grigori Anghe-
lichi.
7 17 Jigorănii, răzăşăşti, cu lucru pă­ 3 a caminarului Cos-
mîntului. tin Carp.
8 45 111 Frenciugii, a stolnicesei Maria Hol- 5 a sărdăresei Maria
ban, asăminea. Holbăneasă.
9 35 113" Căscoieştii, răzăşăşti, asăminea. 2 a căpitanului Dimi-
tru Carp,
1 a caminarului Ion
Carp.
10 20 60 Poiana de Sus, răzăşască, asăminea.
11 22 72 Todireştii i Hucu, răzăşască, asămi­ 2 a dumisale vornicu-
nea. lui Neculai Hriso-
verghi,
1 a dumisale v ornicu-
lui Grigori Ghica,
1 a sărdăresei Ono-
friesii.
us T<lh>ffli.reştH, a d umisale spatar uluî 10 dumisale spatiwu-
Arghiri Cuza, cu lucru pămîntului lui Arghiri Cuza.
şi ohereste.
13 13 20 Şăndrenii, a lui Iordachi Gane
<paharnic>.
14 35 95 Drăguşănii , a caminarului Iordachi 6 a caminarului Ior-
Răşcanu, cu lucru pămintului. dachi Ră şcanu.
15 40 100 Drăgeştii, a comisoaii Zoiţa Carp, 3 2 a comisoaii Zoiţa
asăminea. Carp şi un lumină­
rar isprăvnic esc .
16 34 110 Ţîbăneştii iRoşcana, a caminarului 1 a dumisale vistierni-
Ioan Carp, asăminea. cului Sandu Sturza,
7 a caminarului Ioan
Carp.
17 103 230 Negreştii,a dumisale vornicului 12 a du misale vornicu-
Neculai Hrisoverghi, asămmea. lui < Neculai> Hri-
soverghi,
1 a caminarului Costin
CaI'!P.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VISTIERIEI MOLDOVEI DIN ANUL 1818 77

3 5 6

18 4 8 Parpaniţa, a schitului Boţăştii, alij- 1 a dumisale spataru-


verişul lor cu lucru pămintului. lui Gheorghie Cuza.
19 3 6 Glodenii Gindu lui, a caminarului 1 a dumisale vornicu-
Ioan Carp şi răzăşască, asăminea. lui Neculai Hriso-
ve~ghi,
1 a lui Gligori Anghe-
lichi.
20 li Crăciuneştii, ră zăşăş ti, asăminea. 1 a lui Gheorghie Buz-
dugan,
1 a lui Grigori Anghe-
lichi,
3 a slugerului Costan-
din Leondari.
21 18 15 Ipati, a caminarului Costandin Bur- 1 a dumisale vornicu-
ghele şi răzăşas că, asăminea. lui" <Alecu> Iaricu-
leon,
5 a caminarului Cos-
tandin Burghele.
(
22 2 5 Sofrăneştii, răzăşăşti .
I ,,
23 8 25 Grăaneşitii.
Fagul i Faurii, răzăşască . 2 a dumisale vornicu-
lui Alecu Ianculeon,
5 a dumisale spataru-
lui Iordachi Leon.
Cotigul, răzăşască. 6 a paharnicului Tana-
să Gosan şi a comi-
soaii Zoi ţa Carp.
Marginea, răzăşască . 6 a caminarului Cos-
tin Carp.
B ăloşăşti, a lui Todiraşcu Voinescu 6 a caminarului Mi-
şi a mănăstirii Sfî ntului Neculai ot h<alachi>,
Botoşa ni. 1 a comisului Lupu
Balş.

1$76 1720 141


Ocolu Fundului de Sus
1 8 16 Răngo aia i Braşoviniţa, ră zăşască, 1 a dumisale vornicu-
alijverişul lor cu lucru părnintului. lui Vasîli Roset,
2 a caminarului Costin
Carp,
2 a sărdarului Rădu­
canu Mălăiescu ,
1 a caminarului Cos-
tandin Burghele,
3 a sărd a rului Costan-
din Vîrgolici.
2 11 20 Armăşănii, a dumisale Yistiernicu- 1 a dumisale vistier-
lui Iordachi Roset, cu lucru pămîn­ nicului Iordaohi Ro-
tului şi chereste. set.
3 7 20 Tansa i Boatca, răzăşască, cu lucru 5 a sfintii Mitropolii,
pămîntului. 1 a dumisale logofătu­
lui Dimitrie Sturza,
1 a dumisale aga Di-
mitrachi Ghica,
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
78 OORNE'L]U 'l!STRAT~

2 3 4 5

6 a dumisale vistierni-
cului Iordachi Reset,
5 a camina rului Miha-
laohi.
10 35 Pănceştii, răzăşăşti, asăminea. 2 a lui Ga-<igori Carp,

2 a dumisale comisu-
lui Lupu Balş.
8 25 Vovrieştii, răzăşăşti, asăminea. 10 a caminarului Miha-
lachi,
1 băneasa <Catrina>
Temii Cozmii,
2 armaşu Manolachi
Haciu.
40 135 Poienarii, răzăşăşti, asăminea. 1 a dumisale spataru-
lui Arghiri Cuza,
4 clucerul Vasili Do-
can.
'I 13 30 Onicenii, răzăşăşti, asăminea.
8 38 120 Dagiţa,a dumisale banului Ioan 8 a dumisale banului
Luca, cu lucru pămintului şi che- Ioan Luca,,
reste. 2 Costandin Herme-
ziu.
9 31 80 Cucii, a stolnicului Dimitrachi Bon- 4 a stolnicului Dimi-
dre, asăminea. trachi Bondre.
10 46 197 Boziienii, a medelnicerului Tanasă 3 a medelnicerului Ta-
Feştilă şi răzăşască, asămine. nasă Feştilă,
2 a bănesii <Catrina>
lui Toma Cozma,
1 a dumisale vornicu-
lui Grigori Ghica.
11 68 212 Dumeştii, a mănăstirii Sfîntului Spi- 1 a dumisale vistierni-
ridon, cu lucru pămîntului. cului Iordachi Re-
set,
5 a sărdarului Rădu­
canu Mălăiescu,
& a mănăstirii Sfîntu-
Jui Spiridon.
6 a dumisale vistierni-
cului Sandu Sturza.
12 20 30 Băloşăştii, a caminarului Mihalachi,
asăminea.
13 9 !1 Ţîbăneştii Buhlii, răzăşăşti, cu lu-
cru pămîntului şi chereste.
14 7 6 Băbuşa, răzăşască, cu lucru pămîn­ 2 a logofătului Dimi-
tului, asăminea. trachi Sturza,
7 a dumisale vistierni-
cului Iordachi Re-
set,
2 a dumisale vistier-
nicului Sandu Stur-
za,
1 a dumisale spataru-
lui Grigori Razu,
4 a stolnicului Dimi-
trachi Bondre.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VISTIERIEI MOLDOVEI DIN ANUL 1a1a 79

3 6

15 t 5 bejă n arii ot Buda, a sfintii Mitro-


p olii şi răzăşască şi a medelnice-
rului Tanasă Feştilă , asă minea.
; 4 6 Săc ulenii, a sfintii Mitropolii şi ră­
zăşască.
6 7 Mărmurenii de Sus i Mărmurenii
de Jos, a lui Ioniţă Lupaşcu şi ră­
zăşăşti.
Găurenii, răzăşăşti. 1a logofătului Costan-
din Balş,
1 caminarul Costin
Carp.
Giurgenii, a schitului Giurgeni şi 3 1 sardarul Sava
răzăşăşti. <Come>, 1 dum-
nealui spatarul Gri-
gori Razu, 1 Episco-
pia Roman.
Crăieşti!, răzăşăşti. 1 a stolnicului Dimi-
trachi Bondre.
328 965 110
Ocolu Stemnicului
1 11 27 Zîzînca, răzăşască, cu lucru pămîn­ 9 4 a dumisale logo-
tului. fătului Costandin
Balş, 2 a vornicului
iMlaru>llcllChi Di,maichi,
1 a dumisale spataru-
aui Neculai Dimaclli.
2 20 45 Bîrzăştii , a dumisale spatarului 19 a dumisale spataru-
Gheorghie Cuza i a mănăstirii Băr­ lui Gheorghie Cuza,
novschi, asămi ne a . 4 a mănăstirii Băr­
novschi.
3 43 65 Buhăieştii, a paharnicului Costan-
din Tiriechiu i a cluceresei Saftii
Racoviţoaii, asămi nea .
4 31 117 Lipovăţu , a schitului Lipovăţu, a- i 4 a schitului Lipo-
lişverişu lor cu chereste. văţ, 1 Jumînărar a
isprăvniciei.
5 28 85 Brodocul, a dumisale vornicului
Neculai Strătulat, asăminea .
6 20 35 Deleştii de Sus, a dumisale banului 3 a banului Grigoraş
Grigoraş Hrisoverghi, asăminea. Hrisoverghi.
7 6 10 Albeştii, răzăşăşti, asăminea cu lu- 10 1 a sărdarului Sava
cru pămîntului. <Corne>, 8 a ba-
nului Grigoraş Hri-
soverghi,l doftoru
Efstati <Rola> .
8 26 136 Rafaila, a schitului Rafaila, cu lu- 7 3 a doftorului Efsta-
cru pămîntului. ti < Rola>, 4 a schi-
tului Rafaila.
9 4 8 Băleştii, răzăşăşti, asăminea. 2 1 a bănesei <Sma-
randa> Arapolu, 1 a
comisului Costandin
Statachi.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
80 CORNEL1U ~STR A 1'f

2 3

110 410 Băltenii, a mănăstirii Fisticilor, a- 1 a mănăstirii Fistici-


i săminea. lor.
li 18 55 Răduieştii, a banului Arghiri Cu- 4 a banului Arghiri
za, asăminea. Cuz1a.
4 4 Călugărenii, a dumisale spatarului
Gheo.iigh'ie -Cum, ou luoz,u pămîntu­
lui şi chereste.
13 3 4 Chetreştii, răzăşăşti, cu lucru pă­
mîntului şi chereste.
14 3 4 Oşăştii, răzăşăşti, asăminea . 1 a dumisale spataru-
lui Petrachi Cazîmir,
1 băneasa Smaranda
Arapolu,
1 a lui Grigori Carp,
2 lum i n ă rari isprăvni ­
ceşti.
·· · •; :": · Focşasca. 9 a dumisale aga Ioni-
ţă P a lade.

327 1005 78
Tîrgu Vasluiului, a dumisale logo-
fătului Costachi Ghica.

91 352 birnicii, cu chirii şi chereste, 5 a dumisale spat aru-


5 30 haimana lile, lui Vasil i M iclescu,
18 50 liudi sardarului Tuduri <Stavru>, 1 a du misale com isu-
lui Toader Buhu ş ,
5 a să rd a rului Sava
< Corne> ,
4 a să rda ru lui Tuduri
< Stavru >,
2 a l ogo fă tul u i Ion Lu-
p aş c u,

2 a cam inarului Ion


Carp,
42 a dumisale logofătu­
lui Costachi Ghica ,
9 beş liaga ot Vaslui.

112 432 70
Adunare sumilor
24 991 2518 ocolu Crasnii, 227
18 jidovii orîndari de pin sate,
22 536 1475 ocolu Mijlocului, 136
37 jidovii orîndari de pin sate,
23 676 1720 ocolu Fundului de Jos, 141
16 jidovii orîndari de pin sate,
17 328 965 ocolu Fundului de Sus, 110
23 jidovii orîndari de pin sate,
14 327 1005 ocolu Stemnicului, 78
14 jidovii orîndari de pin sate,
112 432 tirgu Vasluiului, 70

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VISTIERIEI MOLDO VEI DIN ANUL 1818 81

2 3 5 6

70 jidovii din tîrg,


100 2970 8293 762
187 477 mazilii,
260 692 ruptaşii,

53 482 .ruptile care p lătesc de doauî


ori pe an, unu de 6

l
vistieriei,
6 63 neguţitorii luni a sfîntului
hrisovoli ţi, Gheorghie şi unu de
6 luni a sfîntului
Dimitrie.

100 3476 10007 762


Bresle ·c e nu plătesc bir
Liudi

120 slujitori a isprăvniciei,


127 Simeni a curţii gospod, }
60 călăraş, rufetul hătmăniei
1 lificiu,

28 sîmeni,
1
20
3
35
20
băltăgari,
dărăbani,
roşi,
portărei,

călăraş de
l rufetul agiei.

Ţarigrad,
16 lipcani,

87 aprozi, rufetul vorniciei


9 !ustaş de vartă , } de aprozi.

20
3 armăşăi,
dărăbani,
} rufetul armăşiei.

6 tă.iitori de lemne rufetul isprăvniciei


5 vînători, } curţii.

112 copii din casă , a vatavului de vis-


tierie,
65 copii din casă, a vătavului de di-
van,
20 podari, în satul Coropcenii.

759

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
82 CORNELIU ISTRA'Jll

Cei de că tră ca r e
ŢINUTUL FALC!'IULUI să s cutesc

No liudi lei Ocolu Podolenilor liudi

1 65 370 Podolenii, a mănăstirii Fisticii, loc 2 a mănăstirii Fisticii.


de hrană puţin .
2 132 675 Ghermăneştii , tij a mănăstirii Fis- 3 a mănăstirii Fisticii.
ticii, cu vii şi livez, avînd Joc de
hrană îndestul.
3 65 230 Duda, a dumisale vornicului Vasile 3 a dumisa le vornicu-
Rosăt, asăminea. lui Vasile Rosăt,
4 70 310 Rîşăştii, a Episcopiei Huşîi , alijve- 3 a Episcopiei < Huş i > .
rişul lor cu chirii, loc de hrană
puţin.

5 150 850 Stănileştii, a Episcopiei Huşîi, cu 9 însă 6 a Episcopiei


chirii, loc de hrană puţin. < Huşi> şi 3 a săr­
darului Neculai Di -
mitriu.
6 140 690 Cornii, a Episcopiei Huşîi , cu livez 4 a Episcopiei < Huşi> .
şi vii, loc de hrană îndestul.
7 55 190 Pîhneştii, a dumisale comisului Ma- 5 a comisului Matei
tei Roset, asăminea . Roset.
8 70 250 Epurenii, a paharnicului Dimitrachi 7 a paharnicului Dimi-
Emandi, cu Jivez şi vii , Joc de trachi Emandi.
hrană puţin .

9 30 170 Novacii Bulgari şi Moldoveni, a 3 a paharnicului < Di-


mănăstirii Fisticii şi a dumisale mitrachi> Emandi,
vornicului Vasile Rset, Joc de hra- 3 a mănăstirii Fisticii.
nă puţin.

10 30 120 Călăraşii , a d umisale vomicului 2 a dumisale vornicu-


Vasile Roset, cu livez şi vii, loc de lui Vasile Roset.
hrană îndestul.
11 62 155 Petrimăneştii , a dumisale vistierni- 4 a dumisale vistierni-
cului Alecu B a lş . cu lucru pămin­ cului Alecu Balş.
tului, loc de hrană îndestul.
12 50 224 Broştenii, a Episcopiei Ruşii, cu vii 4 a Episcopiei < Huşi> .
şi livez, loc de hrană îndestul.

919 4234 51

Ocolu Crasnii

13 110 Dolheştii, a Episcopiei Huşii, alij- 3 a Episcopiei < Huşi> .


verişul lor cu lucru părnîntului , loc
de hrană puţin.
2 113 500 Buneştii , tij a Episcopiei Huşii , cu 8 a Episcopiei <Huişi> .
lucru pămîntului şi chirii, Joc de
hrană puţin .

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA V ISTIERIEI M OLDOVEI DIN ANUL 1816 83

3 30 100 P lachii; a dumisale Scar lat R oset, 5 a dumisale Scarlat


cu lucru pămîntului şi chirii, loc Roset.
de hra n ă puţin .
4 24 85 Leoştii, răzăşăşti, asămi nea. 3 a dumisale vornicu-
lui Grigori Ghica,
2 a casai sărdarului
<Alexandru> Vol-
nescu.
5 20 100 Iviniţăştii , a samişului Grigori Du- 6 a lui Grigori Duca,
ca, asăminea. 4 a lui Dimitrachi Du-
ca.
6 108 470 Creţăş,tii, a Episcopiei Hiuşii , cu văi 3 a Episcopiei <Huşi>,
şi livez, avînd loc de hrană îndes- 3 a paharnicului Lef-
tul. ter <Dimitriu>.
7 70 330 Tîrzîia, a dumisale aga Alecu Gre- 12 a dumisale aga Ale-
ceanu, cu lucru pămîntului şi vii, cu Greceanu.
loc de hrană puţin .
8 8 20 Pîhna, tij a dumisale aga <Alecu> 3 a dumisale aga Ale-
Greceanu, ·asăminea. cu Greceanu.
9 96 450 Cornii i Albeştii , răzăşăşti, cu vii
şi livez, loc de hrană îndestul.
80 360 Roşîiecii , a dumisale postelnicesei 8 a dumisale postelni-
Casandra Negel, cu lucrarea pă­ cesei Casandra Ne-
mîntului, loc de hrană îndestul. gel.
11 65 360 Rădiul , Idriciu, a banului Costan- 6 a banului <Costan-
din Emandi şi răzăşască, asăminea. din> Emandi.
12 16 65 Dolheştii, răzăşăşti , loc de hrană 3 a spatarului Ion
puţin. Costachi,
2 a pităresei Gafence-
sii.
13 8 25 Tăbălăieştii , răzăşăşti, asăminea. 3 a casăi spatarului
Costandin Roset.
14 18 70 Cordenii, a bănesîi <Ilincăi> Ghi- 2 a lui Grigori Duca
culesîii din Ţara Muntenească , a- <sameş>.
săminea.
15 26 50 Budeştii, a stolnicului Grigori ru-
zu, asăminea.
16 12 34 Curtenii, răzăşăşti, asăminea.
17 55 220 Brădiceştii , a Episcopiei Huşii, cu 4 a Episcopiei Huşii.
lucru pămîntului şi chirii, loc de
hrană puţin.
18 40 140 Boţăştii i Porcişanii, a stolnicului 8 a stolnicului Dimi-
Dimitrachi Codreanu, cu lucru pă­ trachi Codreanu.
mîntului , loc de hrană îndestul.
19 12 10 Chetrişu , a Episcopiei Huşii, loc de
hrană puţin.
20 22 87 Roşiorii ,
a Episcopiei <Huşi> şi a
dumisale Scarlat Roset, asăminea.
21 20 60 Oltineştii, răzăşăşti, asăminea.
22 2 7 Tătărănii, răzăşăşti, asă minea .

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
84 CORNELIU llSTRA'IU

23 54 128 Gugeştii i Lieş tii, a dumisale spa- 8 a dum isale spataru-


;_; tarului Neculai Diml"chi, cu lucru lui Neculai Dimachi.
pămî ntului , loc de hrană puţin.

922 37!l l 96

Ocolu Mijlocului

30 110 Şişcanii , răzăşăşti, cu lucru pămîn­ 2 a dum isale spataru-


tului, loc de hrană puţin . lui Dimitrachi Beldi-
man.
2 70 250 Mălăieştii ,a dumisale vornicului 8 a dumisale vornicu-
Şianb:an Negel, cu lucrare pămîntu­ lui Şarb an Negel.
lui, avînd loc de hrană îndestul.
3 95 480 Vîtcanii, răzăşăşti, asăminea. 4 a dumisale vornicu-
lui Şarban Negel,
2 a dumisale spataru-
Jui Ioan Costachi.
4 30 10 Hocenii, a dumisale spatarului Di- 5 a dumisale spataru-
mitrachi Beldiman, asăminea. Jui Dimitrie Beldi-
man.
5 21 75 Hocenii, răzăşăşti , asăminea.
6 10 27 Guşiţăii ,a dumisale bănesîi Maria 2 a dumisale bănesîi
Sturza, cu lucrarea pămîntului, loc Maria Sturza.
de hrană îndestul.
7 34 120 Căpoteştii i Davideştii, răzăşăşti, a- 5 a pităresei lui Carp
să minea. Găluşcă.

8 21 75 Delenii, răzăşăşti, asăminea. 2 a vornicului Ş arban


Negel,
2 a paharnicului Ioan
Cuza.
9 47 Talaba, a dumisale spatarului lan- /
cu Costachi, asăminea,
16 40 Cîrligaţii, a Episcopiei Huşii şi ră- 4 a Episcopiei <Huşi> .
zăşăşti, asăminea .

11 16 30 Hruţca, a Episcopiei <Huşi> , asă­


minea.
12 77 375 Ivăneştii ,a Episcopiei Huşii i a co- 4 a Episcopiei <Huşi> .
misului Matei Roset i a bănesîi Ma-
ria Sturza, Joc de hrană puţin.
13 45 200 Cîşla, a dumisale spatarului Dimi- 2 a dumisale vornicu-
trie Beldiman, cu lucrarea pămlntu­ lui Şarban Negel,
lui, loc de hrană îndestul. 2 a dumisale spataru-
lui Dimitrie Beldi-
man.
14 35 120 Şchiopenii, răzăşăşti, asăminea. 2 a dumisale vornicu-
lui Iordachi Catar-
giu.
15 61 204 Bărboşii, a dumisale paharnicului 7 a banului Gheorghie
Iancu Cuza, cu lucrarea pămîntu­ şi paharnicul Ioan,
lui, loc de hrană îndestul. Cuzăştii.

571 2233 53

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VlSTJERIEI M OLDOVEI DIN ANUL 1816 85

Ocolu Roşfi e cii

1 20 80 Găgeştii, a dumisale vornicului Ior- 4 a dumisale vornicu-


dachi Catargiu, a lijverişul lor în lui Iordachi Catar-
chirii, av înd loc de hrană îndestul. giu.
2 95 380 Băsăştii , tij a dumisale vornicului 3 a dumisale vornicu-
Iordachi Catargiu, asăminea. lui <Iordachi> Ca-
targiu.
3 90 350 Tămăşănii, răzăşăşti, cu vii şi li- 3 a dumisale vornicu-
vez, loc de hrană puţin . lui Şarban Negel.
4 18 50 Jîgălia, răzăşască , asăminea . 3 a Lambrineştilor.
5 22 50 Fedeşti i, a lui Ioniţă Lambrino, loc 3 a lui Ioniţă Lambri-
de hrană puţin. no.
6 32 105 Stoişăştii. a răpuos atului postelnic 4 a casăi răpuosatului
Matei Costachi, cu lucra rea pămîn­ postelnic Matei Cos-
tului , loc de hra nă îndestul. tachi.
7 17 60 Vă le n ii , a st ol nicului Ioan Codrea- 4 a stolnicului Ioan
nu, asă m i nea. Codreanu.
8 18 50 Mi cleştii, ră zăşăşti , cu vii şi livez, 3 a şatrarului Toader
loc de hrană puţi n. Pomană.
9 16 50 Bursucii, a schitului Bursucii, asă-
minea.
10 70 300 Epurenii, a banului Iordachi Cos- 12 a ca<se1> dumisale
tachi , cu lucru p ămî nt ul ui, loc de spatarului Grigoraş
hrană îndestul. Costachi.
11 50 230 Sărăţănii , ră zăşă şti, as ăminea. 2 a comisului Iordachi
Costachi.
12 50 80 a d umisale a g ăi Neculai
Bîrlăleştii , 8 a dumisale agăi Ne-
Costachi, cu lucrare pămîntului i culai Costachi.
vii şi livez, loc de hrană puţin.
13 25 75 Horga, a banu lu i Iordachi Costachi,
asă mi nea.
14 6 15 Ţifu , a şatrarului <Toader> Po- 6 a şatrarului <Toa-
mană şi răzăşască , loc de hrană der> Pomană şi Io-
puţin. niţă Pomană .
15 65 250 Spinenii, răzăşăşti, cu vii şi livezi, 3 a dumisale vornicu-
loc de hrană puţin . lui Şarban Negel şi
comisul Iordachi
Costachi.
16 10 35 Ba nca , a lui Lascarachi Lambrino, 3 a lui Lascarachi
a săminea. Lambrino.
17 38 140 Vi ltoteştii , răzăşăşti, cu lucru pă­
r:iîn tul ui, loc de hr a n ă îndestul.
18 11 52 Brăiţănii, ră zăşă şti, asăminea. 2 a dumisale Ioniţă
L a mbrino.
19 40 175 Şuletea , ră zăşască, loc de hrană pu- 2 a dum isale spataru-
ţin. lui Ioan Costachi.
20 50 170 Lă ţăştii,
a dumisale spa tarului Mi- 3 a dumisale spataru-
hai Costachi , cu vii şi livezi, loc lui Mihai Costachi.
de h rană puţin.
21 31 75 Ghermăneştii. a sardarului Costachi 5 a sardarului Costa-
Lambrino, asăminea . chi Lambrino.
774 2772 73

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
86 CORNELW JSTR.ATI

Ocolu Pruttdui
1 35 210 Troienaşii, a răpuosatului domn 2 a moşi e i .
<Alexandru> Muruz voievod, a-
lijverişul lor cu chirii, Joc de hrană
îndestul.
2 145 810 Sîmineştii , a dumisale vornicului 4 a dumisale vornicu-
Dimitrie Ralet i a mănăstirii, Sfin- lui Dimitrie Ralet.
tului Sava, cu lucru pămîntului, loc
de hrană îndestul.
3 36 140 Bozia, a dumisale banului Iordachi
Costachi, asăminea.
4 54 205 Bogdăneştii, a dumisale agăi Necu-
lai Costachi, asăminea.
5 51 180 Rînzăştii, a mănăstirii Aron Vodă,
loc de hrană puţin.
6 30 80 Fălciiu, a dumisale vornicului Şar­
ban Negel, loc de hrană puţin, bez
neguţitorii hrisovoliţi şi alţi negu-
ţitori. din tîrgul Fălciu, cu alijveri-
şul tîrgului.
7 127 610 Cîrja, a sărdarului Ion Cîrji şi ră­ 3 a sărdarului <Ioan>
zăşască, cu lucrarea pămintului, vii Cîrji.
şi livezi, loc de hrană puţin.
R 22 70 Murgenii, a dumisale spătăresei Saf- 3 a dumisale spătăre­
ta Sturza, cu lucrarea pămîntului, sei Safta Sturza.
loc de hrană îndestul.
45 135 Lunca, a sărdarului Iordachi Isar 3 a sărdarului Iordachi
şi răzăşască, Joc de hrană puţin. Isar.
10 34 155 Raiu, a dumisale caminarului Ior- 3 a caminarului Ior-
dachi Miclescu, alijverişul lor cu dachi Miclescu.
lucru pămîntului, loc de hrană pu-
ţin.
11 45 230 Hănăsănii. răzăşăşti, cu lucru pă­
mîntului, loc de hrană îndestul.
12 55 365 Muşata, a răpuos a tului domn <A- 4 a moşiei .
Je~andru> Muruz voievod, cu lu-
crarea pămîntului şi chirii, loc de
hrană îndestul.
13 80 400 · Creţana, a dumisale vornicului Ior-
dachi Roset, cu lucrarea pămintu­
lui, Joc de hrană îndestul.
759 3590 22
Tfrgul Huşfi

150 510 birnicii din tîrgul Huşii, bez negu-


ţitorii de acolo care sînt aşăzaţi la
osăbită rînduială.

Adunare sumilor
12 919 4234 ocolu Podolenilor, 51
23 922 3781 ocolu Crasnii, 96
8 rufeturile,

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA V ISTIERIEI MOLDOVEI DIN ANUL lal6 87

2 3 5 6

15 571 2233 ocolu Mijlocului, 53


21 774 2772 ocolu Roşîiecii, 73
13 759 3590 ocolu Prutului, 22
10 jidovii orîndari,
150 518 tîrgu Ruşii,
84 4095 17146 295
356 694 mazilii ,
236 68;:) ruptaşii,
171 1925 rup tile
vistieriei,
50 1000 bulgarii din
satul
B ereză nii 64,
284 2251 sîrb i ce plătesc de doauî
hris ovo liţi, .
ori pe an, un cifert
57 780 neg uţitori i
de 6 luni a sfintu-
hrisov o li ţi
lui Gheorghie şi . u-
din tirgu
nul de 6 luni a sfin-
Ruşii ,
t utui Dimitrie.
27 270 tijneguţitorii
hrisovoliţi din
tîrgu Fălciu ,
125 jidovii
hris ovoliţi,

84 5276 24876 295


62 polcovnici, postelnicei, căpitani icu
cărţi de neamuri şi de iertari.

Bresle ce nu plătes c biT

Liudi
236 slujitori a i sprăvniciei,
10 slujitori a căpi ta nului t îrgu lui Huşii,
oameni străini,
1 sîman a curţi i gospod ,
12 aprozi,
1 tăitor de lemne a curţi i gospod,
194 podari a or aşului Ieşii, însă 77 in
satul M oşna şi 117 în satul Coz-
meştii,

454

Moşii fără sate


Vol~ănii, a Epi_?<X>piei Ruşii, } <ocolul>
Algh1ţa , răzăşasca, Podolenii.
Movila Răbîiei, a lui Iordachi Fote,

64 In manuscris, Burzănii.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
88 CORNELIU L'5Tll.A "n

l
i 2 3

Giurgi,
Leoştii,
a Episcopiei, <ocolul>
Fundul Idriciului, a Crasna.
mănăstirii Dobrovăţu,
Ţăpenii, a dumisale aga <Alecu>
Greceanu, ocolu Mijlocului ,
Leova, a banului Ion Emandi,
Mihenii, răzăşăşti ,

j răzăşăşti,
Bărbicenii,
Chilineştii i B eşinecu, ocolu
Grozăştii, Roşiecii.
Dăicenii,

l
a polcovnicului
Sîrbii, Gheorghi Gociu,
Fisticii, tot ocolu
n oşi ecii.

Băltenii,a fericitului
întru pomenire domn
<Alemndru> Mu.ruz
voievod,

Crîstîneştii,
Răciuleştii,
] ~a~;f~i
Raducanu
Roset,
Bumbota, a mănăstirii <ocolul
Sfîntului Spiridon, Prut>.
Vicolenii, a mănăstirii
Agapiei,
Cioricenii, a dumisale
postelnicului Alecu Ca-
limah,
Brînzănii , a dumisale
spătăresei Saftii Sturza,

} răzăşăşti,
Lungenii,
Belceştii,

...
o-
...o :;::::,
s:: r::
'3
...... '3 'c ~~ ŢINUTUL HERŢII
_,.. Cel de cfltră care
'"'o- s:: - să scutesc
s..".o.... .
..,o ICIS+1 CJ a,:l..,
e ai
:,+-'
E:l "2
::SO!;:
e'3 t
::,,!:: ...~
z: z~.o CI] .oo o~

No Uudi lei Satile liudi

1 2 3 4 5 6

1 100 214 Fundul Herţii, a dumisale vornicu-


lui Grigori Ghica, alijverişul lor cu ·:•, . .,..

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VISTIERIEI MOL DOVEI DIN ANUL 1816 89

1 3 t

chirii, loc de hrană puţin.


2 60 Movila, tij a dumisale vornicului
Grigori Ghica şi a postelnicelului
Iordachi Herţanu, asăminea.
3 145 485 Pilipăuţii , a clucerului Ştefan Hol-
ban, asăminea.
55 100 Oroftiana, a dumisale postelnicului
Mihai Mavrogheni, asă minea.
5 60 157 Molniţa, a clucerului Ştefan Hol-
ban, asăminea.
6 34 100 Ştreanga, a casii lui Hagi Manoli
<Poliţanu>, asă~inea.

7 130 400 Sînihău l, a caminarului Ilie Hol-


ban şi răzăşas că, asăminea.

8 50 125 Godineştii , a caminarului Mihalachi


şi răzăşăşti, asăminea.

9 40 110 Mamorniţa, a lui Marin diacul cu


cumnaţii săi şi a lui Neculai Stro-
ici, asăminea.
10 26 60 Lucoviţa de Gios, a lui Iordachi şi
Costachi Chiriac, asăminea.
11 40 125 Lucoviţa de Sus, a Lepădatului şi
alţi răzăşi din Bucovina, asăminea.

12 46 125 Novosuliţa, a şatrarului Sava Vol-


censchi i a lui Ion Stîrce şi a lui
Neoulai Frunzăiti <
vornic de poar-
tă>
13 48 125 Slobozîia, a lui Ştefan Vasîlcău ot
Bucovina, cu chirii, loc de hrană
puţin.

14 35 90 Buda de Sus, a paharnicului Vasile


Holban, asăminea .
15 40 71 Buda de Gios, a lui treti vistiernic
Dămian Holban şi a nepoţilor săi,
asăminea.

16 50 130 Băceştii ,
a lui Costandin Brahă
<vornic de poartă> şi alţi răzăşi,
asăminea.

17 60 172 Mogoşeştii,a clucerului Ştefan Hol-


ban, cu chirii, avînd loc de hrană
îndestul.
18 34 90 Fundoaia, a Catrinii Holbănesii, a-
săminea.
19 50 140 Calicenii, a lui Costandin Holban
<postelnicel> şi a <postelnicele-
~ei > Paraschivei Holbănesii, asă­
minea.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CORNllLJ.U ISTRA T,I

20 200 545 Tîrnauca, a pită res e i Zoiţii < P ot-


log> , asăminea .
21 146 376 Proboteştii, tij a pi tăresei < Z oiţa
Potlog> , asămin e a .
22 18 30 Ţîntenii , a postelnicelului Toader
Ţintă şi alţi răzăşi, cu chirii, loc de
hrană puţin.

23 56 150 Hreaţca, a <mănăstirii> Svîntului


Spiridon, bez slujitorii isprăvnici ei,
cu chirii, loc de hrană îndestul.
1487 3980
Tîrgul Herţii, a dumisa~ vorniculut
Grigori Ghica
60 135 străinii, alijverişu lor cu tîrgu,
140 200 mahalagiii, alijverişul lor cu chirii,
loc de hrană puţin.

200 335
Adunare ,umilor

23 1487 3980 ţinutul Herţîi,


225 jidovii orîndari,
200 335 tîrgul Herţti,

23 1687 4540
1 3 Gheorghie Colac, mazil,
7 12 ruptaşii,

6 48 rupiti.!le vistieriei, ce plăitesc de doaui


ori pe an, un cifeiit de 6 luni a
sfîntului Gheorghie şi unul de 6
Juru " strnt u l ui <Dimitrie-> ,
1500 jidovii hri sov oliţi,

23 1701 6103
21 postelnicei şi cu cărţi gospod de
neamuri şi de iertare.
Bresle ce nu pl/1tesc bir
Liudi
85 slujitori a isprăvniciei, in sat•J i
Hreaţca,
30 oameni străini a căpitanului v
Mamorniţa ,

115

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CO NDI CA VIS T J E RIEI MO LDO \'EI DIN ANUL 1a16 91

ŢI NUTUL DOROHOIU LUI Cel de cătră ca re


să scutesc

No liudi lei Ocolu T îrgului liudi

3 6

1 62 265 tîrgul Dorohoiului, a mănăstirii 32 a feliuri de ipochi-


Sfîntului Spiridon , ali jver işul lor cu meni şăzători în tîr-
chirii, loc de hrană puţin. gu Dorohoi şi a beş­
liagăi.
2 160 570 Pomîrla, a dum isale logofătului Gri- 22 a dumisale logofătu­
goraş Sturza, în chirii, loc de hra- lui Grigoraş Sturza.
nă îndestul
3 13 23 Pomîrla lui Volci n schi, a lui Toa- l a lui <Toader>
der Volcinschi, asăminea. Volcinschi.
4 25 55 Pomîrla lui Patraşcu, a Mariei Tăl­ l a Mariei Tălpoaii.
poaii, asă m inea.
5 200 665 !băneştii , a dumisale vistiernicului 12 a dumisale vistierni-
J nrdachi noset, a lijverişul lor în cului lordachi Roset.
chirii, loc d e hrană îndestul.
6 60 195 Cr istineştii. tij a dumisale vistierni- 6 a dumisale vistierni-
c- 1lui Iord achi Roset, asăminea. cului Iordachi Roset.
7 30 78 Dămilenii Buznii, a lui Dimitrachi 8 a moşiei.
Buznea şi a stolnicului Iordachi
Murguleţ, asăminea.
8 39 93 Dămilenii Crîstii, a lui Manolachi 4 a lui Manolachi
• s 1P.. asăminoa . Crîste.
9 40 300 C omăneştii, a dumisale banului 6 a moşiei.
Ioan Miclescu, asăminea.
10 7-7 237 Sfăr căuţii, a dumisale vistiernicu- 7 a dumisale vistierni-
'u i Sandu] Sturza, asăminea. cului Sandu! Sturza.
11 40 77 Lişna, tij a dumisale vistiernicului
Sandul Sturza, asăm i nea .
12 45 250 Ml enăuţii, a lui Costachi Manoli 6 a lui Costachi Ma-
< p aha rn ic>, alijverişul lor cu coa- noli <paharnic> .
sa, loc de hrană puţin.
13 19 62 Oroft ian a, răzăşască, alijverişul lor 3 a lui Neculai Frun-
cu chirie, loc de hran ă puţin. zăti ,
4 a lui Costachi Frun-
zăti.
14 320 1093 Hudeştii , a lui Gheorghie Costachi 20 a lui Gheorghie Cos-
<spatar >, asăminea. tach i < spatar> .
15 20 46 Popenii lui Vîrgolici, a sărdarului 4 a moşiei.
~
Costandin Vîrgolici şi Dimitrachi
Vîrgolici, asăminea.
16 20 26 Popenii căpitanului Iordachi, a că­ 1 a dumisaie logofătu­
pitanului Iordachi Manoli, asămi­ lui < Costachi> Ghi-
nea. ca.
17 11 13 Popenii lui Mavrodin, a vamişu lu i
Tudorachi Mavrodin, asăminea.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
92 OORNELLU IBTRAT I

2 3 6

18 88 440 Suharău, a mănăs ti rii Teodorenii, 10 a moşiei.


alijverişul lor în chirii, loc de hra-
nă îndestul.
19 50 179 Cotul Suharăului , tij a mănăstirii 4 a moşiei.
Teodorenii, alijverişu l lor în chirii,
loc de hrană îndestul.
6 10 liudi sămeşiei .
1325 4677 151
Ocolu Prutului
1 50 170 Conceştii de Sus, a casii stolnicu- 13 a stolni cului Vasîli
lui Vasile Eman di, ali jve rişul lor Emandi.
în chirii, loc de hr ană puţin.
2 50 145 Con ce ştii de Jos, a casii < postelni- 11 a < postelnicesei>
cesei > Ilincăi Ema ndi, asăminea. Ilin căi Ema ndi.
3 50 180 Bagiura, a dumisale logofătului 4 a dumisale logofătu ­
Costandin Balş, asăminea. lui < Costandin>
Balş.
4 70 243 D<ă>răbanii, tij a dum isale logo- 10 tij a dumisale logo-
fătului Costandin Ba lş , asă minea. fătu lui < Costandin>
Balş.
5 30 120 Corneştii, tij a dumisale l o gofă tului 10 a dumisale logofă­
Costandin B alş, asămi n ea . tului < Costandin>
Balş .

6 65 189 Teioasa, a casii lui vto ri p a harnic 4 a moşiei.


Ioni ţă Murgul eţ, c osaş , Joc de hra-
nă puţin .
7 70 265 Păl tinişu, a svintii Mitropolii, în 5 a svintii Mitropolii.
chirii, Joc de h ra n ă îndestu l.
8 48 200 Iv a n căuţii, tij a svi n t ii Mitropolii, 2 a svintii Mitropolii.
asă mi nea.
9 20 30 nădă uţîi , a dumisale vistiernicului 2 a dumisale vistierni-
S a ndu! Sturza, ali j ve rişul lor cu cului Sandu! Sturza.
vite, avînd loc d e hran ă îndestul.
10 90 350 Hud eştii Mici, a dumisale hatma- 3 a d umisale hatma nu-
ft Ul Ul lli:tl<iUl?l:lftU H txse t, <1!Sămin<><1 . lui flih:iul::'<>nu R =ot.
11 44 170 Crasnaleuca, a dumisale spatarului 3 a dumisale spataru-
Neculai Dimachi , a săminea. lui Neculai Dimachi.
12 100 385 Mitocu, a du misale doft orului 5 a dumisale doftoru-
Efstati < Rola> , as ămine a. lui Efstatie < Rola>.
13 100 310 Cociuşca, a dumisale vorn icului N e- 4 a dumisale vornicu-
culai Stratulat, asăminea. lui Neculai Stratulat.
14 40 i30 Bivolul, a dumisale logofătului 12 a dumisale < logofă­
Costandin B al ş şi vorni c ul Cost a n - tului> Costandin
din Palade 65 , asăminea. Balş.
15 25 70 Cuzlău , a lui Costachi Luca şi alţi
răzăşi , asăminea.
16 30 97 Horodişte, a dumisale doftorului 2 a dumisale doftorului
Meţi , cosaş, loc de hrană îndestul. <Gheorghe> Meţi.
17 34 118 Crăinicenii, a mănăstirii Svîntului 12 a moşiei.
Spiridon, alijverişul lor cu vite, loc
de hrană îndestul.
---------65 Iniţial a fost scris Balş, apoi corectat Palade.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDI CA V lSTlERlEI M O LDOVEI DIN ANUL 1816 9

18 20 90 Işnovăţul , a răpu osat ului <armcl-'?> 11 a moşiei.


Ioniţă Costachi . asărni n e a.
19 8 24 Nichiten ii, a slugerului < Costachi>
Pisoţchi, asărninea.
20 24 65 Adăşănii , a casii p itarului Ilie
< Pisoţchi>, asăminea . 3 a moşiei.
21 7 15 Hotcăuţii, a jicnicerului Dimitrachi
< Sălceanu> , asămi nea.

975 3366 106


Ocolu Başăului.

1 86 354 Milianca, a dumisale logofătului 10 a dumisale logofătu­


Costachi Ghica, ali j verişul lor cu lui < Costache>
vite, avînd loc de hrană îndestul. Ghica.
2 43 120 Tătărăşănii, tij a dumisale logofă­ 8 a dumisale logofătu­
tu lui Costachi Ghica, asămi nea. lui < Costache>
Ghica.
3 186 496 Vorniceni i, a dumisale vistiernicului
Iordach i Roset, ali jveri şul lor cu
ch ir ii, avînd loc de hrană îndestul.
4 85 380 D răguşă n i i , a dumisale hatmanului 8 a dumisale hatmanu-
Had ucan u Roset, a l ijverişu l lor cu lui Raducanu Roset.
vite, loc de hrană înd estul.
5 70 265 ::; ăvenii , a dumisale vornicului Ne- 10 a dumisale vornicu-
culai Stră tu l at , asăm i nea. lui Neculai Strătulat.
6 40 60 Sîrbii, a m ă n ăstiri i Sfî ntului Spiri- 4 a moşiei.
don, asărr.in ea.
7 69 250 Hă neştii, a casii logofătului Mihai 10 a moşiei.
St urza, as ăm i nea.
8 13 50 Vol ovăţul lui Bol diş o r, a lui Enachi
Calin şi alţi răzăşi, asăminea.
9 48 155 l1ăpicenii , a lui Iordachi Cuciurea- 5 a lui Enachi Cuciu-
nu, asămin ea . reanu.
10 40 130 Movila Ruptă. a sărdăresei < Zma- 3 a sărd ă resei < Zma-
randa> lui Dimachî, asărninea . randa> lui Dimachi.
11 15 45 Lehneştii , răzăşăşti, asămi nea .
12 40 110 Brătenii , a Mariei Joroaia <pă­ 12 a Mariei Joroaia
hărniceas ă >, asăminea. <pă h ărniceasă>.
13 15 50 Ichimenii, a slugerului < Vasile>
Pisoţchi, asărninea.
14 4 3 Podrota 66 , a dumisale logofătului
Costachi Ghica, asămine .
15 4 3 Jăvertenii, a lui Docan, asămi nea .
16 5 9 Livenii, a svintei Mitropolii, asă­
minea.
17 5 12 Dămşănil 67 , a Flindureştil or şi alţi
răzăşi, asărninea.
7 20 Plopenil Grăm ăsculu i, a lui Ioniţă
Herescu, cu vite, loc de hran ă în-
destul.

66 Corect : Podriga.
67 Corect : Domoşăni.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
94 CORNELIU ISTRATI

2 3 6

19 5 10 Plopenii lui B ălăsache, a dumisale


spătăreseiMaria Can ano, asă minea .
20 4 12 Teşcurenii lui Timuş, a lui Iorda-
chi Timuş, asăminea .
21 6 6 Bunenii, a pita rulu i < Ion > Mă­
tieş.
22 4 5 Codrenii, a dumisale logofătu l u i
Costandin Balş.
794 2545 70

Ocolu Coşulii

1 100 290 Derţca, a dumisale spatarului Pe- 10 a dumisale spataru-


trachi Cazîmir, alijverişul lor co- lui Petrachi Cazîmir.
saş, avînd loc de hrană îndestul.

2 83 325 Hilişău, a clucerului Costachi 8 a m oşiei.


< Curt> şi medelnicerul Vasîli
Curt, în chirii, loc de hra nă pu ţi n.
3 45 110 Şăndricenii de Sus, a pităresei Mă­ 3 a pităresei Măriuţa
riuţa Ghergheloaia, cosaş, loc de Ghergheloaia.
hrană îndestul.
4 40 174 Şăndricenii de Gios, a lui Costachi 4 a moşiei.
< Gherghel p a h arnic> şi Ion
Gherghel, asăminea .
5 30 115 Cobîla, a lui Gheorghe Cuciuc, a- 4 a lui Gheorghie
sămi ne a. Cuciuc.
6 10 47 Horlăcenii , a lui- Costandin Stroici 1 a lui Costandin
< că pitan> , asăminea. Stroici <Căpit an > .
7 50 156 Prilipca, a lui Ion Gh iţă s c u <ser - 3 a moşiei.
dar> şi P etrachi Til iman, asămi­
nea.
8 104 375 V ăculeşt ii, a d umisale spataru lui 14 a d um isale spataru-
P etrachi Cazimir, asăm ine a. lui <Petrachi> Ca-
zlmir.
9 30 124 Bră ieş tii lui Eman di , a C ati n căi 5 a m oş i e i.
Emandioaii, asămînea.
10 50 186 Brăieştii lui Gherghel, a sărdarului 10 a s ărdarului Ştefan
Şte fa n Gherghel, asăm inea. Gherghel.
11 35 80 Popenii lui Vîrnav, a să rdarului 4 a sărcla rului Vasile
Vasili Vîrnav, cosaş, loc de hrană Vîrnav.
puţin .
12 20 47 Leverda Cozmiţii, a lui Ioniţă Coz- 4 a lui Ioniţă Cozmiţa,
mi ţa şi Maria Ciudin, asămi nea . 4 a Mariei Ciudin.
13 30 147 Costineştii, a Mariei Ar ăpoaii, as ă­ 4 a mo şiei.
minea.
14 112 372 Bros căuţii , a dumisale logofătului 11 a dumisale l ogo fătu­
Costandin B al ş , alijverişul lor în lui <Costandin>
chirii, loc de hrană îndestul. B alş.

15 60 246 Trestiana, a dumisale postelnicului 6 a dumisale postelni-


I oniţă S turza, a s ăminea. cului Ioniţă Sturza.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDI CA VISTIER IEI MOL DOVEI DIN ANUL 1816 95

3 6

16 35 Prăsteştii, a lui Enachi şi Toader 1 a moşiei.


Gherghel, asăminea.

809 2829 96
Adunare sumelor
19 1325 4677 ocolu Tîrgului, 151
280 jidovii orîndari de pin sate,
21 975 3366 ocolu Prutului, 106
220 jidovii orîndari de pin sate,
22 794 2545 ocolu Başăului, 70
133 jidovii orîndari de pin sate,
16 809 2829 ocolu Coşulii, 96
180 jidovii orîndari de pin sate,
78 G903 14230 423
8 17 mazilii,
3 5 ruptaşii,
1 6 ruptă a vistieriei ce plăteşti de
dOOll.lî ori pe an, un cifert de 6
luni a sfîntului Gheorghie şi unul
de 6 luni a sfîntului Dimitrie.
550 jidovii hrisovoliţi,
78 3915 14808 423
Bresle ;ce nu plătesc bir
ltiwH
166 slujitori a isprăvniciei,
10 slujitori a mair,ginii Pl'!lltului, oa-
meni străini.
176

...
o-
... :;:::::,
_ _g i::i::
_...
-
os::,
.....
:i ::, t:
,.,"o-
D Ţ.INUTUL BOTOŞANILOR i::-
Cei de cAtrA care
s-., ·..,"
„o .,::i ... o,D 1A scutesc
Sol
::,
z:
... ~E
z::i ..-D
-
E- "
::i„
::,r....,
Ul jj ·,3
.....
6,os
o~

No liudi lei Ocolu Tîrgului liudi

1 2 3 4 5 6

l
1 88 300 Dragsănii, a luminatului b e izade 4
< Dimitrie> M avro- } a luminatului bel~-
cordat, loc de hr ană de <Dimitrie> Ma-
puţin. 28 vrocord~t.
'2 220 530 Dragşanii,

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
96 CORN-E LIU ISTBA 'l1I

3 195 620 Cristeştii, a clucerului Neculai Cris- 4 a clucerului Neculai


tescu, asăminea. Crsitescu.
4 51 160 Copălău, a mănăstirii Coşula, asă­
minea.
5 40 80 Buzănii, a bănesii Catrina Cozmu-
leasa, asăminea .
80 220 Stînceştii , a dumisale postelnicului 12 a dumisale postelni-
Alecu Calimah, asăminea. cului Alecu Calimah.
7 28 75 Bătrîneştii, a dumisale vistiernicu- 5 a dumisale vistierni-
lui Iordachi Roset, asămi nea . cului lordachi Roset.
8 18 25 Coşulenii, a stolnicului Gavril Is-
trati, loc de hrană îndestul.
9 54 220 Zăicenii , a mănăstirii Coşu1ii i jic- 2 a moşiei.
nicerul < Dimitrie> Sălce anu şi a
căpitanului Gheorghie, loc de hra-
nă pu ţi n.
75 195 Pituluşănii , a oaminarului Petrachi 8 a caminarull.ti Pe -
Vîrnav, asăminea. trachi Vîrnav.
11 80 225 Sauciniţa, a sărdarului Costandin 5 a sărdarului Costan-
Dimitriu, loc de hrană îndestul. din Dimitriu.
12 110 281 Stăucenii, a dumisale vistiernicului 8 a dumisale vistierni-
lordachi Roset, asăminea. cului Iordachi Roset.
13 42 145 Răchi<ţi>le,J a . mănăstir)i Svintu-
14 25 50 T scul Im :t:l'ecul~1, loc de
ea ' hrana puţin.
Băicenii, l a măriei sale doam-
15 40 100
4 a măriei sale doam-
16 56 185 Mănăstirea nei Ruxanda 66 Cali- nii Zoiţa Muruz.
mah, loc de hrană
Doamnii, îndestul.
17 46 110 Costeşti, a sărdaru lu i Vasile Chi- 3 a sărdarului Vasile
riac, asămine. Chiriac.
18 64 195 Cişmeaua, a mănăstirii Svîntului
Neculai, loc de hr a nă puţin.
19 10 20 Dragomăn eştii, a lui Ioniţă Carage. 4 dumneaei vorni ceasa
asăminea. Maria Carage.
20 30 80 Costeştii , a mări ei sale doam nei 3 a măriei sale doam-
< Smaranda > Calimah. loc de hra - nii <Smaranda>
nă îndestul. Calimah.
21 10 20 Levorda, a lui Dimitrachi Velişcu , 9 a dumisale spataru-
loc de hrană puţin. lui Costandin Micles-
cu.
22 65 143 Cerviceştii, a dumisale spatarului
Costandin Miclescu, loc de hr ană
îndestul.
23 13 45 Găureana , a caminarului Petrachi
Vîrnav, asăminea.
24 60 210 Cuco rănii , a caminarului lordachi 10 a caminarului Ior-
Bucşănescu, asăminea. dachi Bucşănescu .
---------
1500 4234 109
„ 1
'8 Corect : Smaran:da.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDI C A VIS T rER IEI MOLDO V EI DIN ANUL 1816 17

3 5

Ocolu Cîmpului
1 130 500 Truşăştii , a m ăn ăsti ri i Treisfetitile, 2 a mănăstirii Triisfe-
loc de hrană îndestul. titile.
2 50 112 Şoldăneştii ,
a dumisale spatarului 5 a dumisale spataru-
Iancu Miclescu, loc de hrană pu- lui Iancu Miclescu.
ţin .

3 15 50 Socrujănii , răzăşă şti, as ăminea . 6 a răzăşilor de acolo.


4 30 110 Tomeştii , a lui Iordachi Fote i Vîr- 6 a lui Iordachi Fote
năveştii, loc de hrană îndestul. şi a Vlrnăveştilor.
5 40 130 Epurenii, a dumisale postelnicului
Alecu Calimah, loc de hrană puţin.
6 85 265 Mănăstirenii , l a dumisale vistierni- 10a dumisale vistierni-
7 95 300 Onţănii, fi~ u~;o~~!~~i ~~s:st~
cului lordachi Roset.
3 a dumisale vistierni-
tul. cului Iordachi Roset.
8 20 65 Brîndeşt ii, a lui Alex andru Veliş­
cu, loc de hrană puţin.
9 20 45 Brîndeş tii ,a p itarului Dimitrachi 2 a moşiei.
Buzne şi a al tor răzăşi , a săminea.
10 10 25 Cerchej ănii, a lui Cost achi Gher-
ghel <paharnic > , loc de hrană
puţin .

11 14 35 Cerchejănii , a dumisale vornicului 5 a dumisale vornicu-


Vasîli Roset, loc de hrană îndestul. lui Vasîli Roset.
12 6 20 Brîndeştii, a p itarului Costandin
< Vîrlăn e scu ?>, loc de hrană pu-
ţin.
13 120 450 Căcăce nii , a d umisale v ornicului 11 a dumisale vornicu-
M anolachi Dimachi, loc de hrană lui Manolachi Di-
puţin. machi.
14 95 410 Micşănii 69 , a comisulul Alecu Ra- 7 a comisului Alecu
let, asămine . Ralet.
15 45 165 Micleuşănii, ră zăşăşti , asămine . 5 a răzăşilor de acolo.
16 50 245 Cord ărenii , a mănă stiri i Doljăştii ,
loc de hrană îndestul.
17 60 214 Şîpotenii, tij a mănăstirii Doljăştii,
asăminea .
18 65 295 Dumenii, a dumisale spatarului Ne- 2 a dumisale spataru-
culai Dimachi, asămine. lui Neculaî Dima<:hi.
19 115 460 Havorna, a dumisale aga Dimitra- 4 a dumisale aga Di-
chi Ghica, asămine. mitrachi Ghica.
20 60 144 Livenii, a < bănes ei> Ma riei Vir-
năvoaia, asăminea.
21 5 10 Odaia < Sma randei> C ogăl ni ce ni­
ţii, asăminea.
22 30 115 Cordărenii lui Gafencu, a lui Va- 3 a lui Vasîli Gafencu.
sîli Gafencu din Bucovina, asămine.
23 23 94 Teişoara, a lui Tudor Musteaţi!., a-
sărninea.

69 Corect : Necşlnl.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
98 CORNELIU ISTRATI

2 3

24 6 20 Odaia lui <Neculai> Izm a nă < ar-


maş>, asăminea .
25 18 50 Vicoler.iii, a dumisale postelnicului
Alecu Calimah, loc de hrană pu-
ţin.
26 32 90 Vlădenii, răzăşăşti , asăminea. 3 a răzăşilor.

27 12 40 Brîndeştii , a m edelnicerului Stav-


rachi Tăutul, asăminea.
28 85 330 Gorbăneştii, a mănăstirii Golăia, loc
de hrană îndestul.
1336 4789 74
Ocolu Siretiului

120 452 Lozna, a stolnicului Vasile Potlog, 6 a stolnicului Vasîli


loc de hrană puţin. P otlog.
a slugeresei Zoiţa
2 90 280 Hînţăştii ) a slugeresei Zoiţa 10
Sîlion.
din Deal, Sîlion, loc de hrană
3 30 65 Hînţăştii îndestul.
din Vale,
4 145 510 Bucecea, a lui Tudori Musteaţă , loc 4 a lui Tudori Mustea-
de hrană puţin. ţă.
5 10 40 Ionăşănii, răzăşăşti , asăminea. a răzăşilor de acolo.
5
6 65 175 Bursucenii, la dumisale vistierni- 4 l a dumisale vistierni-
7
8
105
62
275
160 M îndreştii, de hrană îndestu l. 4
I
Ber < i>hoieştii , reu lui Alecu Balş, loc 12 eului Alecu Balş.

9 44 82 Hriţcanii , a dumisale spatarului 5 a dumi.',ale spataru-


P etrachi Cazimir, loc de hrană pu- lui Petrachi Cazimir.
ţi n .
10 60 150 Şărbăneştii, } a dumisale vistierni-
11 35 70 Slobozia eului Sandu! Sturza,
Şărbăneştii , asă mine.
12 120 220 Cornii, a dumisale spatarului Ia n cu 10 a dumisale spataru-
Canano, asămine. lui < Iancu> Cana-
n o.
13 75 192 Icuşă ni i, a mănă s tirii Vorona, asă­ 4 a măn ăstlrll Vorona.
mi n e.
14 75 215 Vor ona, a dumisale spatarului Va- 10 a dumisale spataru-
sili Crupenschi, asămi ne . lui < Vasile> Cru-
penschi.
15 20 55 Vorona, a lui Lup aşcu Vasiliu, a- 2 a lui Lupaşcu Vasi-
săminea . liu.
16 41 124 Călineştii, a dumisale spatarului 5 a du misale spataru-
Costandin Miclescu , loc de hr a nă lui Costandin Micles-
îndestul. cu.
17 48 130 Poiana Lungă , a mănăstirii Vorona,
loc de hrană puţin .
18 85 265 Grigorenii, a dumisale comisului
Scarlat Miclescu, asăm inea .
19 30 85 Poiana, a lui Costachi Musteaţă , a- 3 a dumisale
săminea. <agoaiei> Saftii
Cintioaii.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
C O ND I CA V ISTIER IEI MOLDOVEI DIN ANUL 1818 99

4 5 8

20 35 110 Schi tul Voron a , a mănăstirii Voro-


n a , asămi n e a.
1295 3655 84
Tîrgul Botoşanii

33 137 mahalaua Morăre ştii,


32 130 mahalaua Sfîntului Gheorghie,
40 97 mahalaua Vrăbienii,
43 151 mahalaua Tîrgu Nou,
136 252 liuzii unora şi altora din tirg,
63 236 haimanalile,
347 1003
Adunare mmilor
24 1500 4234 ocolu Tîrgului, 109
130 jidovii orîndari de pin sate,
28 1336 4789 ocolu Cîmpului, 74
180 jidovii orîndari de pin sate,
20 1295 3655 ocolu Sîretiului, 84
160 jidovii orîndari de pin sate,
347 1003 tîrgu Botoşanii,
72 4478 14151 267
4 9 mazilii,
2 5 rupt a şii,
ce plătesc dajdia lor
177
19
1393
190
ruptile
vistieriei,
neguţitori
hrisovoli ţi ,
l de 2 ori pe an, un ci-
fert de 6 luni a sfîn-
tului Gheorghie şi un
ciiert de 6 liuni a sfin-
tului Dimitrie.
2000 jidovii hrisovoliţi ,

72 4680 17748 267


'
Bresle ce nu plătesc bir
Liudi
149 slujitori a isprăvniciei.

...
o-
...
_ _g
:;:::::,
cc
;; ::s- os::s Cel de cătră care
...... '"'S-
.o
CIS '3.,.
ŢINUTUL H!RLAULUI -a"' .o~ să scutesc
""o
E'ii ""-"
E--
BS E-,..::s „ E:""
::s- :1
zi: Z"" ·~
-.o ~E 13 d~
No liudi lei Ocolu Bah!uiului liudi

1 2 3 4 5 6

1 105 288 Totoieştii, a dumisale hatmanului 17 a dumisale hatmanu-


Costandin Paladi, loc de hrană m- lui Costandin Palade.
destul.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
100 IOORN E L!U •ESTRATD

2 3

2 14 200 Bîrleştii, a dumisale bănesii Mariei 4 a dumisale bănesii


Sturza, asăminea. Mariei Sturza.
3 16 50 Feştilenii, a lui Iordachi Cristea, 2 a moşiei.
asăminea.
4 94 490 lurghicenii, a dumisale hatmanului
Costandin Palade, alijverişul lor cu
chirii, loc de hrană îndestul.
5 149 650 Belceştii, a mănăstirii Galata, alij- 8 a moşiei.
verişul lor cu vite, avînd loc de
hrană de mijloc.
6 52 206 Ulmii, jumătate a mănăstirii Fru- 2 a moşiei.
moasa şi jumătate a mănăstirii
Rîşca, asăminea.
7 50 ]00 Cîrjoaia, a comisoaiei Zoiţa Carp 5 a moşiei.
şi a schituluiZberenii, loc de hra-
nă puţin.
8 50 140 Horodişte, a lui Alecu Hurmuzachi 6 a comisoaii Zoiţa
i a comisoaii Zoiţa <Carp>, alij- Carp.
verişul lor cu vii, avînd loc de hra-
nă de mijloc.
g 230 440 Cotnarii, a mănăstirii Svîntului 45 a feliuri de ipochi-
Spiridon, alijverişul lor cu vii, loc meni ce au vii 1n
de hrană de mijloc. podgoria Cotnariu.
10 2!1 50 Zberenii, a schitului Zberenii 1 a 5 a schitului Zbereni.
comisoaii Zoiţa Carp, loc de hrană
puţin.
11 195 410 Cepleniţa, a dumisale logofătului 3!1 a dumisale logofătu­
Iordachi Canta, asăminea. lui Iordachi Canta.
12 84 316 Scobinţii, tij a dumisale logofătului !I a dumisale logofătu­
Iordachi Canta, alijverişul lor cu lui Iordachi Canta.
vii, avînd loc de hrană de mijlo&
13 60 Zagaveiu, a schitului Zagaveiu, loc 9 a schitului Zagaveiu.
de hrană puţin .
1120 3400 147
Ocolu Miletinului
1 64 120 Macsutul, a casii stolnicului Necu- 11 a casii stolnicului
lai Balş, loc de hrană îndestul. Neculal Balş .
2 240 470 Delenii cu cotunurile, a dumisale 43 a dumisale logofătu­
logofătului Costachi Ghica, loc de lui <Costachi> Ghi-
hrană puţin. ca.
3 81 180 Feredienii, a casii spatarului Ior- 20 a casii spatarului
dachi Crupenschi, asăminea. <Iordachi> Cru-
penschi.
4 54 145 Rădenii, a dumisa le spatarului L as- 20 a dumisale spataru-
carachi Sturza şi a casăi spataru- lui Lascarachi <Stur-
lui < Iordachi > Crupenschi, alij- za>.
verişul lor în chirii, loc de hrană
de mijloc.
5 136 537 Storeştii i Chiţovenii , a dumisale 14 a dumisale postelni-
postelnicului Alecu Mavrocordat, loc cului Alecu Mavro-
de hrană îndestul. cordat.
!I 205 510 F lă mînzii i Picioroganii, a dumisale .16 a dumisale vornicu-
vorn icului Teodor Balş, asăminea. lui Teodor Bal,.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VISTIERIEI MOr:..DOVEI DIN ANUL 1816 101

7 28 80 Prisăoanii, jumătate a polcovnicu- 4 a casăi răpuosatulul


lui Sînjorj şi jumă,tate a oasăi ră­ bizade <Dimitrie
puosatului bizade <Dimitrie> Ma- Mavrocordat>.
vrocordat, asăminea.
8 18 60 Lătăii, a dumisa le comisului Vasile 14 a dumisale comisului
Crupenschi, loc de hrană puţin. Vasile Crupenschi.
9 69 195 Vlădenii, a dumisale postelnicului 15 a dumisale postelni-
Alecu Mavrocordat, asăminea. cului <Alecu> Ma-
vrocordat.
10 31 160 Prăjănii, a sfintei Mitropolii, asă­ 3 a sfintei Mitropolii.
minea.
11 47 117 Oneştii, a dumisale logofătului 10 a dumisale logofă­
Cost·a chi Ghica, alijverişul lor cu tului <Costachi>
chirii, avînd loc de hrană îndestul. Ghica.
12 14 40 Unsa, a mănăstirii Slatina, loc de
hrană de mijloc.

987 2614 170


Ocolu Jîjiiei
1 32 140 Iacobenii, a păhărnicesei Teodosia 10 a păhărnicesei
Leon, loc de hl"ană de mijloc. Teodosiei <Leon>.
2 3 3 Şol dana , răzăşască , loc de hrană
îndestul.
3 19 35 Rădiuri le, a casăi jicnicerului Pe- 3 a moşiei.
trachi Buzilă şi o parte răzăşască,
loc de hrană de mijloc.
4 29 45 Drăgă neştii, a stolnicului Dimitrie 4 a stolnicului <Dimi-
Sacară şi a căpitanului < Ilie> trie> Sacară.
Niţă , asăminea.
5 18 45 Comîndăreştii, a mănăstirii Dancu- 2 a moşiei.
1ui, loc dehrană îndestul.
6 90 350 Răusănii, a dumisale vornicesei Ca- 26 a dumisale vornice-
tinca Ghica, as ăminea. sei Catinca <Ghica>.
7 16 35 Cobicenii, a sărdarului Costachi 4 a sărdarului <Cos-
Caţichi şi a sărdarului Costandin tachi> Caţîchi.
Criste, loc de hrană de mijloc.
8 11 20 Cerneştii, a casăi slugerului <Cos- 4 a moşiei.
tandin> Vîrnav şi a căpitanului
Gheorghie Zărihan, alijverişul lor
în chirii, loc de hrană îndestul.
9 25 75 Iureştii , a sărdarului Vasîli Brăies­ 10 a sărdarului <Vasi-
cu, loc de h l"ană puţin, alijverişul le> Brăiescu.
lor cu chirii.
10 72 256 Todirenii, a dumisale vistiernicului 16 a dumisale vistierni-
Sandu! Sturza, alijverişul lor cu cului Sandu Sturza.
chirii, loc de hrană îndestul.
11 15 21 Crăciunenii, a stolnicului < Grigo- 5 a stolnicului <Gri-
re> Tomiţa şi răzăşască, loc de gore> Tarniţa .
hrană de mijloc.
12 22 45 Şătrărenii, a stolnicului <Grigore> 5 a stolnicului <Gri-
Tomiţa i Safta Davidoaii ~i <ba- gore> Tarniţa.
nul> Gheorihie Daniei, loc de hra-
ni puţin.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
102 CORNELIU ISTRA'rn

2 3 4

13 20 VO Petreştii, a casai lui Neculai Ur- 4 a moşiei.


sachi i Toader Moţoc, asăminea .
14 20 65 Buimăcenii , a dumisale <spataru- 2 a dumisale spataru-
lui > Vasîli Crupenschi , loc de hra- lui <Vasile> Cru-
nă de mijloc. penschi.
10 103 350 Albeştii, a dumisale postelnicului 38 a dumisale postelni-
Grigori Balş, alijverişul lor cu chi- cului Grigori B alş.
rii, loc de hrană îndestul.
16 24 115 Măşcătenii, a dumisale < banului> 8 a dumisale <banu-
Gheorgh ie Donici, asăminea. lui> Gheorghie Do-
nici.
17 84 235 Ionăşănii, a dumisale spatarului Va- 21 a dumisale apataru-
siliBalş, loc de hrană de mijloc. lui Vasîli Balş .
18 40 136 Stăneştii , a dumisale postelnicului 6 a moşiei.
Grigori Balş i a casăi paharnicului
Grigori Criste şi alţi răzăşi, loc de
hrană puţin.
19 35 100 Buhăicenii , a dumisale bănesii Ru- 13 a dumisale bănesii
xanda Donici, loc de hrană îndes- Ruxandii < Don ici>.
tul.
20 45 115 Dăngenii, a lui lordachi şi Costan- 3 a lui Iordachl Ţinti-
tin, Ţintileşti, asăminea. lă.
21 68 230 Zlătunoaia, a dumisale vistiernicu- 21 a dumisale vistierni-
lui Iordachi Roset, loc de hrană de eului Iordachi Roset.
mijloc. t- ·
22 92 250 Stroieştil, ce le zic şi Bîznoasa, a 6 a moşieL
mănăstirii Svîntului Sava, loc de
hrană îndestul, bez 81 panţiri is-
prăvniceşti.

883 2'38 211


Ocolu Coşum

1 12 40 Vlforănil, a easăi dumisale postelni- 5 a răzăşilor de acolo.


cului Ioniţă Cuza i a lui Cerchez
şi Vasili Pavlovici, loc de hrană
puţin.
58 !?2 :eaUoşănH, a dumisale comisului 15 a dumisale comisu-
Iordachi Başotă, alijverişul lor ro- lui <Iordachi> Ba-
tari, loe de hrană puţin. şotă.
3 82 240 Coşula, a mănăstirii Coşula, asă­ 5 a mănăstirii Coşula .
minea.
4 51 147 Oncanii, a slugerului Costandin U- 6 a slugerului Cos- <
rechi, alijverişul lor rotari, loc de tandin> Urechi.
hrană de mijloc.
5 18 40 Orăşănii , a slugerului Ştefan <Ma- 3 a slugerului Ştefan
nole>, asăminea. <Manole>.
6 15 50 Cătămăreştii, a < lui Ştefan> Pan- 5 a răzăşilor de acolo.
cului, a <!lenii> Botezoaii şi a
Balaşii Negruţu şi alţi răzăşi, loc
de hrană puţin.
7 52 154 Ipoteştii, a stolnicului <Iordachi> 5 a răzăşilor de acolo.
Murguleţ i a postelnicelului Grigori
Tăutul i a lui Toader Lazar şi alţi
ră zăşi, loc de hrană de mijloc.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CO NDICA VISTIERIEI MOLDOVEI DIN ANUL 1816 103

5 6

8 18 40 Tălhăreştii, a S marandii i Sultana 4 a răzăşilor de acolo.


Tălpoai şi Grigori Potlog, loc de
hrană puţin .
9 34 75 Uricenii, a pitarului < Gheorghe> 5 a răzăşilor de acolo.
Soroceanu i a lui Toader Borcilă
şi alţi răzăşi, asăminea.
18 45 Ungurenii, a lui Gheorghie Cuciu- 4 a lui Gheorghie Cu-
reanu, loc de hrană îndestul. ciureanu.
11 36 90 Ungurenii lui Roman, a lui Cos- :, a răzăşilor de acolo.
tachi Ciulei i a lui Ştefan Roman
şi alţi răzăşi, loc de hra nă ·de mij-
loc.
12 20 100 Starosilţa,a neguţitoriului < Ioan> 4 a răzăşilor de acolo..
Adamachi i a lui Ioan Gramaticu
i a lui Dimitrachi Borcilă şi a Ca-
trinii Zaharioaii, loc de hrană de
mijloc.
13 16 20 Cişla lui Teohari, a lui Ştefan Teo- 2 a lui Teohari.
hari şi Costandin Teohari, loc de
hrană îndestul.

430 1263 68
55 181 tirgu Hirlăului. 3 slugerul Neculai
Rizu,
5 a sămişiei,
8 casa spatarului lor-
dachi Crupenschl,
10 a isprăvniciei,
3 vornicul <de poar-
tă> Guţă,
2 dumnealui spatarul
Lascarachi Sturza,
2 a slugerului <Necu-
lai> Costrăş,
5 a schitului Delenli,
5 Costachi Morţun,
2 Enachi Rauz,
3 casa luminatului bei-
zade <Dimitrie>
Mavrocordat,
2 clucerul <Vasile>
David.
3 a isprăvnicesei Ma-
riei Iuliana,
4 a medelnicerului
< Răducanu>
Buzdugan,
12 a dumisale logofătu-
lui Costachi Ghica,
2 a schitului Delenii,
2 a dumisale vornicu-
lui Costachi Canta,
4 a sărdarului Vasîli
Brăi escu ,
2 a comisului Iordachi
Başotă,

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
104 CORNELIU ?STR.ATI

1 2 3 4 6

3 casa sărdarului
Gheorghie Ioan.
55 181 Adunare sumilor 82
13 1120 3400 ocolu Bahluiului, 147
12 987 2614 ocolu Miletinului, 170
150 jidovii orîndari de pin sate,
22 883 2736 ocolu Jijiei, 211
120 jidovii orîndari de pin sate,
13 430 1263 ocolu Coşulii, 68
60 jidovii orîndari de pin sate,
55 181 tîrgu Hîrlăului, 82
60 3475 10524 678
10 15 mazilii,
8 17 ruptaşii,
4 29 ruptile vistieriei, ce plătesc de doaui
ori pe an, un cifret de 6 luni a
sfîntului Gheorghie şi unul de şasă
luni a sîntului Dimitrie,
400 jidovii hrisovoliţi,
60 3497 10985 678
40 postelnicei, căpitani şi cu cărţi gos-
pod de neamuri şi de iertare.
Bresle ce nu plătesc bir
Liudi
127 slujitori a isprăvniciei.

Moşii fără sate


Ocolu Bahluiului
Seh,i n0asa, a dumisale hatmanului
Costandin Palade.
Ciocodaia, }
Arama, a mănăstirii Galata.
Dorna,
Ocolu Miletinului
Boscotenii, a dumisale spatarului
Lascarachi Sturza i a casăi spata-
rului <Iordachi> Crupenschi.
Cioara, a dumisale vistiernicului
Iordachi Roset.
Novacii, a luminatului beizade
< Dimitrie> Mavrocordat şi a mă­
năstirii Sfîntului Sava.
Nemîndrii, a dumisale vornicului
Teodor Balş i a mănăstirii Zaga-
vei şi slugerul <Neculai> Rizu.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VISTIERI.EI MOLDOVl:I DlN ANUL 1816 105

2 5

Lăleştii, a dumisale <comisului>


Vasi le Crupenschi. si a mănăstirii
Zagaveiu. ·
Tră i stenii , a dumisale logofătului
Iordachi Canta.
Ocolu Jîjîiei
Ju mătăţenii ,a dumisale vistierni-
cului Sandu! Sturza.
Corceştii, a lui Gheorghi Dani ei
< ban> .
Strahotinu. a lui Ioniţă Străjăscu
Ocolu Goşulii

Ia cobenii. a mănăstirii Coşula.


Durneştii. a svintii Mitropolii.
Tohilenii, a mănăstirii Go!ăii şi Ne-
culai Soroceanu.
Perilipca, a lui Curt şi alţi răzăşi.
Coştenii, a casii Coşteanului şi a
casii postclnieelrului < Costandin>
.fo'edeleşanu.

Cel de cătră care


ŢINUTUL CIRLIGATURII să iocutesc

No Hudi lei Ocolu d~ Sus liudi

2 3 4 5 6

1 70 90 Muntenii cu lipovenii ot mahalaua 36 a dumisale vornicu-


Tîrgului < Frumos>, a dumisale lui Dimitrie Jora i a
vornicului Dimitrie Jora i a du- dumisale spatarului
misale spatarului Iancu Jora, alij- Iancu Jora.
verişul lor cu lucru p ă mintului,
loc de hrană puţin.
2 44 190 Găneştii, a caminarului Ma nolachi 18 a caminarului Ma-
Radu!, loc de hrană îndestul. nolachi Radu!.
3 22 75 Buzne, a dumisale spatarului Şte­ 3 a dumisale spataru-
fan Catargiu, asăminea . lui Ştefan Catargiu.
4 3 8 Popiţcanii, a mănăstirii Doljăştii ot 2 a mănăstirii Doljăştii.
ţinutu l Romanului, asăminea .
5 51 207 Prigorenii, a dumisale postelnicu- 14 a dumisale postelni-
lui Ioan Neculce, asăminea . cului Ioan Neculce.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
1 CORNELlU ISTRATI

2 3 4 6

6 18 50 Scorţănii, a lui Iftimi Scorţăscu, a- 4 a lui Iftimi Sc orţăs­


săminea. cu.
7 19 37 Lunganii de Sus, a dumisale banu- 6 a dumisale banului
lui Iordachi Drăghici, asăminea. Iordachi Drăg hici.
8 19 36 Mădîrjacii, a lui Neculai Dramă , 3 a lui Neculai Dra-
asăminea. mă.
9 38 100 Gura Sîrcăi, a dumisale hatmanu- 2 a dumisale postelni-
lui Costandin Palade, asămi nea. cului Andronachi Da-
niei.
10 50 210 Storneştii, a svintii Mitropolii, asă­ 16 a svintii Mitropolii.
minea.
11 84 255 Sin eştii, tij a svintii Mitropolii, a- 16 a svintii Mitropolii.
săminea.
12 76 250 Popeştii, a dumisale hatmanului 15 a dumisale hatmanu-
Costandin Palade, asăminea. lui Costandin Palade.
13 60 200 Doroşcanii, a dumisale vornicului 12 a dumisale vornicu-
Teodor Balş, asăminea. lui Teodor Balş.
14 28 60 Scobinţănii, a dumisale vornicu1ui 12 a dumisale vornicu-
Şarban Negel, asămi nea. lui Şarban Negel.
15 5 18 H olmu, răzăşască, asămi n ea . 2 a < căpitănesei>
Soltanii Rughii.
16 26 50 Cosiţănii, a dumisale postelnicului 8 a dumisale postelni-
Andronachi Donici, asăminea. cului < Andronachi
Donici>.
17 50 120 Goieştii, a dumisale aga Alecu Can- 16 a dumisale aga Ale-
ta, asăminea. cu Canta.
18 20 60 Brăieş tii, a dumisale spatarului Ş te ­ 6 a dumisale spataru-
fan Catargiu, asămi n ea. lui Ştefan Catargiu.
19 15 40 Cristeştii, a caminarului Anastasă 9 a cami n arului Anas-
Scorţăscu, loc de hrană îndestul. tasă Scorţăscu .
20 28 50 Obrijănii , a lui Dimitrie Holban 12 a lui Dimitrie Hol-
_ _ _ _ _ _ _ _ _ < caminar>, asăminea. ban < caminar >.
726 2106 212
Ocolu de Jos
1 10 35 Romăneştii, răzăş,ască, alijverişul lor 2 a h atmanului Cos-
cu lucru pămîntului, loc de hrană tandin Palade,
tndestul. 2 !'l dumisllfo spataru~
lui Di mi trie Jora,
1 a dumisale spătăre­
sei < Mariei> Cana•
noaii,
1 a i z băşoaii S toicule-
sii,
1 a lui Sava Corne
< serda r>, ot vistie-
rie,
1 a dumisale sp ataru-
lui P etrachi Cazimir,
1 a dumisale spataru-
lui Enacachi Milu.
2 47 110 Hoisăştii, a dumisale spatarului Ră­ 1 a dumisale spataru-
ducanu 70 Roset, asăminea. lui Dracachi Roset.
3 15 a
40 Todirenii, clucerului Iordiachi Ils- 2 a dumisale logofătu­
chi, loc de hrană puţin. lui Lupu Balş .
- - - - ,7'-='o_c_o_r_e_c_t_:_D_r-acachi.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VISTIE R IEI M O LDOVEI DLN AN U L 1316 107

4 21 60 Chilişoaia , a mănăs t irii Svîntului 2 a mănăstirii < Sfîntul


Spiridon, loc de hrană îndestul. Spiridon>.
5 6 12 M ladina i Bojna, tij a mănăstirii
Sviintului Spiri don, asăminea
38 65 Păuşăştii, a dumisale spatarului 12 a dumisale spataru-
Iancu Miclescu, asăm inea. lui Iancu Miclescu.
7 48 100 Dumeştii , a dumisale vornicului 8 a dumlisale vooniou-
Costachi Canta, asăminea. lui Costachi Canta.
8 48 140 Cucutenii i Sc oposănii , a dumisale 8 a dumisale aga Cos-
aga Costachi B al ş, asăminea. tachi Balş.
9 65 225 Cogeasca Vechi, a dumisale logo- 18 a dumisale logofă­
fătului Costandin Balş, asămi nea. tului Costandin Balş.
15 34 Drăgoi e ştii , a dumisale logofătului 2 a dumisale logofătu­
C:ostandin Balş , asăminea. lui Costandin Balş .
11 18 40 Cogeasca Noauî, a dumisale logofă­
tului Costandin Balş, loc de hrană
îndestul.
12 42 140 Bogdăneştii , a dumisale aga Cos- 10 a dumisale vornice-
tachi Balş , asăminea. sei Catinca Balş:...-
13 8 13 Lunganii de Jos, a dumisale vorni- 7 a dumisale vornicu-
cului Iordachi Catargiu, asăminea. lui Iordachi Catar-
giu.
14 21 50 Corneştii, a dumisale aga Alecu 3 a dumisale aga Ale-
Beldiman, asăminea. cu Beldiman.
15 39 120 Prosălnicii, a dumisale logofătului 3 a dumisale logofătu­
Costandin B alş, asămi nea. lui Costandin Balş.
16 6 15 Nedienii, casa răp ousatului sardar
Alexandru Anastasă, asăminea.
17 62 193 Voineştii, tij a casăi răpousatului 18 a casăi răpuosatului
sardar Alexand ru Anas tasă, asămi­ sardar Alexandru A-
nea. nastasă .
18 46 110 Uricanii, a dumisale vornicului Gri- 4 a dumisale vornicu-
gori Ghica, asăminea. lui Grigori Ghica.
19 14 10 Mînjăş tii i Bud eştii , a mănăsti rii
Galata, asăminea.
20 8 15 Hadimbul, a dumisale vornicului 4 a mănăstirii Galata,
Iord achi Catargiu şi pitarul Ioan 10 a schitului Hadîmbu.
Jan, asămin ea .
21 14 30 Poiana Mirones ăi, a mănăstirii Gă­ 53 a mănăstirii Gălăţii .
lăţii , asăminea.

22 20 50 Chirileştii , a dumisale logofătului 6 a dumisale logofătu­


Lupu Balş, asăminea. lui Lupu Balş.
23 22 45 Hă ş năşănii , a dumisale sărdarului 2 a sărdarului Iordachi
Iordachi Miclescu, asăminea . Miclescu.
24 2 6 Mo goşăşti i. a mănăstirii Galata, loc 4 a mănăstirii Galata
de hrană îndestul.
25 12 16 Văcoteştii, a svintii Mitropolii şi a
armaşului <Neculai> Bosie, asă­
mlnea.
647 191
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
108 CORNu.IU LSTRATI

2 3 6

Tîrgu Frumos

42. 104 birnicii cu haimanalile, 8 a dumisale logofătu­


44 88 liudi dumisale vornicului Dimitra- lui Dimitrachi Sturza,
chi Jora. 2 a dumisale banului
Ion Luca,
2 a samişului Anastasă
< Micşunescu> ,
2 a dumisale spataru-
lui Alecu Sturza, ·
12 a dumisale hatmanu-
lui Costandin Palade,
4 a lui Alexandru Var-
tic,
1 a dumisale spataru-
lui Ştefan Catargiu,
8 clucerul Stavrachi ,
3 a dumisale vornicu-
lui Costachi Canta,
3 a dumisale aga Di-
mitrachi Ghica,
1 a dumisale logofătu­
lui Costandin Balş,
4 băneasa banului Teo-
dor Balş ,
8 a sărdarului Sava
< Corne>,
6 un logofăt a isprăv­
niciei,
3 a postelnicelului Ga-
vril Bejan,
8 a caminarului Anas-
tasă Scorţăscu,
1 a dumisale postelni-
cului Ion Neculce,
3 vami~u Alexandru
Popă.seu,
1 a dumisale vornice-
Mi Z1:>i ţ& B"11Ş,
1 a stolnicului Vasîli
Saul,
4 Aniţa sora paharni-
cului Ghiulolu,
1 a dumisale spataru-
lui Iancu Miclescu,
3 polcovnicul Ioan Bo-
sie,
2 polcovnicul Anastasi
Stoica,
1 Manoli Ghiurgiu,
8 beş liaga,
6 posluşnici a doauî
bisărlcl,
1 a schitului Giurgeş-
W.
12 a căpitanului de
tirg,

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VISTIERIJ!:1 MOLDOVEI DIN ANUL 1118 109

2 3 5 6

10 a isprăvnici ei,
2 a poruşnicului Dimi-
trachi,
14 ciocli a doaul bisă-
rici,
86 192 ,145
Adunare sumelor
20 726 2106 Ocolu de Sus, 212
25 647 1674 Ocolu de Jos, 191
100 jidovii orîndari de pin sate,
86 192 Tîrgul Frumos, 147
45 1459 4072 550
2 2 mazilii,
2 1 ruptaşii,

2 15 ruptile vistieriei, ce plătesc de


doauî ori pe an, un ci.fe11t de 6
luni a sfîntului Gheorghie şi unul
de 6 luni a sfîntului Dimitrie, ,;:
450 jidovii hrisovoliţi,
45 1465 4540 550
Bresli ce nu pllftesc bir
Liudii
70 slujitori a isprăvn iciei ,
1 sîman ,
33 leficii, } rufet a hătmăniei

6
1
16
sîmeni,
bă ltăgari,
dără b a ni ,
I
14 tulumbagii, rufetul agiei.
14 p ortărei,
1 lipcan,
11 ap r ozi, )
4 fustaş de vartă, rufetul vorniciei de
10 fusta ş de divan , aprozi.
7 fu staş de harem,
3 armăşăi, } rufetul armăşiei.
8 dărăban i,

7 tăietori de lemne, rufet a isprăvniciei


1 vînător, } curţii. '
'
207

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
110 CORNELRJ LSTRA TI

ŢlNUTUL IAŞI! Cel de că tră ca re


să „cut esc

No liudi lei Ocolu Turiei liudi

1 18 30 Frăsulenii, a lui Todiraşcu Anas- 6 a lui Toader Anas-


tasă, alijverişul lor cu lucru pă­ tasă şi alţi r ăzăşi.
mîntului, Joc de hrană puţin .
2 26 45 Zabolotenii lui Fotea, a păhărnice­ 4 a păhărnicesei Ca-
sei Casandrii Efstatina <Fotea>, sandrii < Efstatin:>
loc de hrană puţin. Fotea>.
3 37 142 Zabolotenii lui Dimachi, a sărdăre­ 3 a sărdăresei < Zma-
sei <Zmarandei > Dimăchioaii, a- randei > Dimăchioaii.
săminea.
4 110 430 Tabăra, a mănăstirii Cetăţuiei, alij- 4 a moşiei.
· lor cu vite, loc de hrană
verişul
îndestul.
5 21 85 Găurenii, a paharnicului Neculai 4 a paharnicului Necu-
Dimitriu i a <vtori> paharnicului lai Dimitriu.
Costea, loc de hrană îndestul.
24 30 Roşcani, răzăşăşti i a Stroieştilor, 8 a Stroieştilor.
alijverişul lor cu lucru pămîntului, I
loc de hrană puţin.
7 30 80 Păulenii, a dumisale logofătului 5 a dumisale logofă­
Costandin Balş, loc de hrană îndes- tului Costandin Balş.
tul.
8 47 lOT Cămănăreştii, a dumisale banului 10 a dumisale banului
Toader Carp, cu lµcru pămîntului, Toader Carp.
es!minea.
9 23 50 ctndeştii, a dumisale vornicului 2 a dumisale vornicu-
Teodor Balş, asăminea. lui Teodor Balş.
10 TO 20S PerlenU, tlj a dumisale vornteulut 12 a dumlsaJt, -.mrnfou~
Teodor Balş, cu lucru pămîntului, lui Teodor Balş.
Joe de hrană tndestul.
11 30 80 ŞătrArenii, a dumisale spatarului 8 a dumisale spataru-
Mihalachi Racoviţă, asăminea lui Mihalachi Raco-
;viţă.
12 37 80 Trifeştii Vechi, a dumisale pahar- 6 a paharnicului <Di-
nicului <Dinu> Negruţi , asăminea. nu> Negruţi.
13 26 50 Cîşla Stolnicenii, a svintii Mitropo- 2 a moşiei.
lii, asăilninea.
14 30 40 Durneştii, tij a svintii Mitropolii, 2 a moşiei.
asăminea.
15 24 45 Vlădenii , a dumisale vornicului Ne- 6 a dumisa!P. vornicu-
culai Hrisoverghie, asăminea. lui Iordachi Catar-
giu.
16 63 150 Slobozia Cornul Negru, a dumisale 12 a dumisale spataru-
spatarului Iordachi Ghica, asămi­ lui Iordachi Ghica.
nea..
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VISTIERI.EI MOLDOVEI DlN ANUL 1816 111

17 20 40 Cî ş la A ndrieşănii , a dumisale aga 20 a dumisale aga Pe-


P etrachi Mav rogheni. asămi nea. trachi Mavrogheni.
18 40 125 Spinenii , a măn ăs tirii Gălăţii, asă­ 2 a moşiei.
minea.
19 77 160 Trifeştii lui Păun , a sardarului E- 3 a sărdarului Enach i
n a chi < Ranet >, asămi ne a . < Ranet>.
20 40 155 Borşa , a mă n ăsti r i i Svîntu lui Spi- 15 a mănăstirii <Sfîn -
rid on, asăm inea. tul Spirid on >.
21 32 60 Bălt e n i i, a banului Toader Carp, a - 4 a banului < Toader>
săminea . Carp şi a sărdarului
< Costandin> Hur-
muzachi.
22 42 65 Cîrnicenii , a dumisale v ornicului 4 a dumisale vorni cu-
<Alecu> Ianculeon i a sărdarului lui < Alecu> lancu-
Costa ndin Vîrgolici , alijve rişul lor leon,
cu lucru pămîntului, loc de hrană 2 a să rd arul u i Costan-
puţin. din Vîrgolici.
23 4 8 Epuren ii, ră ză şăşti , asămi nea . 3 a dumisale l ogofă tu­
lui Costachi Ghica,
2 a dumisale spataru-
lui Iordachi Ghica,
6 a comisului 71
i a răzăşilor.
24 3 5 Br oşte nii , ră zăşăşti , asăminea. 6 a logofătului Lupu
Balş şi a răzăşilor de
acolo.
25 4 8 P ogorăşti, a poroşnicul ui Ştefa n Po- 14 a spatarului Iorgu
gor şi altor răzăşi. Ghica şi a răzăşilor
de acolo i a lui b ei-
zăde < Dimitrie> Ma-
vrocordat, a casii vor-
nicului Crupenschi şi
a banului < Ior-
dachi > Dră ghi ci.
26 2 5 Rădenii , ră zăşăşti , asăminea. 4 a dumisale l ogofătu­
lui Costandin B alş,
3 a dumisale vorn icu-
lui Costachi Canta,
5 a răzăşilor.

880 2260 183


Ocolu B raniştii

1 41 75 M ăcă reştii , a dumisale vistiernicu- 5 a dumisale vistierni-


lui Grig oraş S turza, cu lucru p ă ­ cului < Grigoraş Stur-
mîntului, loc de hrană puţi n. za>.
2 36 85 Colţul Cornii, a dumisale hatma- 10 a dumisale hatma-
n ului Raducanu Roset, loc de hra- nului < Răducanu
nă îndestul. Roset>.
3 50 135 Bazga, tij a dumisale hatmanului 4 a dumisale hatma-
< R ă du canu Roset>, asăminea. nului < Răducanu
Roset> .
71 Loc alb în manuscris.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
112 COJlNllLIU ISTRA 'I\t

2 3

4 66 228 Mînzăteştii, i Fîlfăieştii, cu bejă­


nari, mănăstirească 72 , ţiindu.:să cu
,anul de cătră dumnealui logofătul
Costachi Ghica, asăminea.
5 36 135 Oprişănii, a mănăstirii Golăii i a 4 a casii răpuosatului
casii răpuosatului aga Ilie Canta, aga Ilie Canta.
asăminea.
6 11 30 Unghenii, a dumisale postelnicesei
Elenco Carage, asăminea .
7 55 170 Bohotinul, a dumisale hatmanului 15 a dumisale hatma-
Raducanu Roset, cu lucru pămîntu­ nului Raducanu Ro-
lui, loc de hrană îndestul. set.
8 26 85 Isaia, a dumisale logo fătului Vasili 6 a dumisale logofătu­
Costachi, asăminea . lui Vaslll Costachi.
9 35 120 Costulenii Gălăţăni, a svintii Mi- 5 a svintii Mitropolii.
tropolii, asăminea .
10 50 200 Prisăcanii, tij a svintii Mitropoli!, 15 a svintii Mitropolii.
asăminea.
11 62 330 Costulenii Rotari, tij a svintii Mi- 10 a svintii Mitropolii.
tropolii, asăminea.
12 15 40 Cotul Ţuţorii, a mănăstirii Goliei, 2 a moşiei.
cu lucru pămintului , loc de hrană
puţin .
13 29 75 Cozia, a dumisa le hatmanului Ra- 10 a dumisale hatmanu-
ducanu Roset, loc de hr a nă îndes- lui < Răducanu Ro-
tul. set> .
14 15 30 Hămeiosul, tij a dumisale h atma-
nului Răducanu Roset, asăminea.
15 90 330 Com,arna, a mănăstirilor Goliei şi 2 a consulatului ru -
Agapiei, loc de hrană puţin. săsc ,
2 a camlnarului Costin
Carp,
3 a moşiei.
16 27 90 Scoposănii, tij a dumisale hatma- 2 a moşiei.
nului Raducanu Roset, loc de hra-
nă îndestul.
!16 Mer enit, a ca sii rapuosatului aga 4 a moştet .
Ilie Canta, asăminea .
18 26 70 Sălăgenii, a dumisale hatmanului 4 a moşiei.
Raducanu Roset, asăminea.
19 30 Zabolotenii ot Ţuţora, a dumisale 3 a moşiei.
aga Iordachi Balş, asăminea .
20 8 20 Minzăteştii Vechi, a sărdăresei 0-
nofrei,asă, asăminea .
21 12 25 Zlătărenii, a dumisale hatmanului
Raducanu Roset, asăminea.
22 20 60 Hiliţa, tij a dumisale hatmanului 2 a dumisale hatmanu-
Raducanu Roset, asăminea. lui < Răducanu Ro-
set> .
23 3 5 Mitocul Neamţului, asăminea. 7 a moşiei.
--------- 778 2578 115

72 A mănăstirii Galata.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VISTIERIEI MOLDOVEI DIN ANUL 1816 113

% 5 6

Ocolu Copoului

1 300 Tomeştii , a dumisale postelnicului 15 a dumisale postelni-


Grigori Ba lş, alijverişul lor în chi- cului Grigori Balş.
rii, avînd Joc de hrană puţin.
2 60 210 Iepurenii, a săr darului Iordachi 5 a sărdarului <Ior-
Cazîmir, loc de hrană îndestul. dachi> Cazimir,
7 a lui postelnicul A-
lecu Mavrocordat şi
2 a moşiei.
3 20 40 Movilenii, a caminarului Dimitrachi 5 a moşiei.
Flore, asăminea.
4 23 75 Rădiul Mitropoliei, asăminea. 4 a moşiei.
5 34 65 Cotul lui Ivan, a dumisale postelni- 6 a dumisale postelni-
cului Costachi Mavrocordat, asămi­ cului Costachi Ma-
nea. vrocordat.
6 39 90 Tăuteştii , a dumisale aga Alecu 8 a dumisale logofete-
Greceanu, asăminea. sii < Safta> Grecea-
nu.
7 40 150 Leţcanii Vechi, a dumisale hatma- 6 a dumisale hatmanu-
nului Costandin Palade, asăminea. lui <Costandin> Pa-
lade.
8 8 20 Ţipileştii , a dumisale spatarului Ior- 2 a dumisale spataru-
dachi Bălşu.că, asăminea. lui < Iordachi Băl­
şucă>.
9 295 Leţcanii Noi i Căcărăzănii , a du- 12 a dumisale spataru-
misale spatarului Iordachi Filipes- lui Iordachi Filipes-
cu, asăminea. cu.
40 42 Copou, a mănăstirii Treisfetitile, a- 20 vieri la feliuri de
săminea. ipochimeni.
11 25 75 Gropniţa, a stolnicului Sandu! Ca-
ţichi, a.Jijverişul lor în chirii, loc
de hrană îndestul.
12 20 45 Zahorna, răzăşa scă i casa sărdaru­ 2 a dumisale vornicu-
lui <Costandin> Botezatu, asămi­ lui Vasile Roset,
nea. 2 a dumisale spătăre­
sei < Mariei> Cana-
noaii,
2 a sărdarului <Cos-
tandin> Botezatu,
6 a răzăşilor de acolo.
13 54 140 Lucenii, răzăşască i a lui Nastasă
Panu şi a Caramfileştilor.
14 30 50 Lăzărenii, a dumisale vornicului Va- 12 a dumisale vornicu-
sili Roset, avînd loc de hrană în- lui <Vasile Roset>.
destul.
15 50 110 Popricanii, a dumisale logofătului 10 a dumisale logofătu­
Iordachi Canta, alijverişul lor în lui < Iordachi Can-
chirii, avînd loc de hrană îndestul. ta>.
16 50 130 Hulboca i Rusănii, a mănăstirii Ce- 20 a caminarului Spiru.
tăţuie, cu chirii, loc de hrană în-
destul.
17 18 90 Bulbucanii, a lui Manolachi Cal- 8 a lui Manolachi cai:.
muţchi, alijverişul lor cu chirii, loc muţchi.
de hrană îndestul.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
114 CORNELIU I.!l'I'1\A'IU

-----------·-----------------------------
4

18 30 88 Mălăi eştii, a medelnicerului Tanasă 2 a medelnicerului


Fe ştilă, asămin ea. < Tanasă > F eştilă.
19 30 105 Chişarăii, a dumisale cămărăşo aii 2 a moşiei.
<Zoiţei> Răzoaii , asăminea.
20 25 145 Prosălnicii, a mănăstirii Frumoasăi , 2 a moşi e i.
loc de hrană puţin .
21 32 95 lcuşănii , a măn ă stirii Agapiei , asă ­
minea.
22 15 30 Şorogarii, a mănăstirii Goliei şi a 20 vieri la feliuri de
Dancului, asăminea. ipochimeni.
23 34 115 Rădiul Alklii ,a dumisale cămără­ 6 a dumisale cămă ră ­
şoaii < Zoiţa > Razu, cu lucru pă­ ş oa ii < Z oi ţa Razu>.
mîntului, loc de hran ă îndestul.
24 8 12 Moimeştii , a banului Ioan Tăutul i 4 a banului Ioan Tău­
a sărdarului Iordachi Cazîmir, loc tul i a sărdarului
de hrană puţin. < Iordachi> Cazîmir.
25 30 65 Larga, a luminării sale d o mniţăi 5 a moş ie i.
Ralu Cantacuzino, loc de hrană în-
destul.
26 30 70 Vlădenii, a dumisale vornicului Ior-
dachi Catargiu, asăminea.
27 85 560 Şipotile, a mănăstirii Bărnovschi,
asă minea .
28 26 45 Potîngenii , a casai paharnicului 2 a casăi paharnicului
Cozma, asămi nea. Cozma.
29 - 9 18 Izvoarele, a dumisale vornicului 2 a dumisale vornicu-
. <Dimitrache> Ralet, asămine. lui < Dimitrachi Ra-
let> .
30 40 45 Stinca, a dumisale aga Neculai Ro- 20 a dumisale aga Ne-
set, asăminea. culai Roset.
31 3 6 Moara Dancului, a mănăstirii Dan- 4 a mănăstirii < Dan-
cului, asăminea. cu> şi a moşiei.
32 8 12 Medelenii, a p ăhărnicesei <Mariei> 1 a păhărnicesei <Ma-
Panaitoaii, asăminea. riei> Panaitoaii.
33 3 6 Zagaran.cea, a slugeresei < Mariei > 1 a slugeresei <Ma-
Brănoaii , loc de hra nă puţin . riei> Brănoaii.
34 5 10 Hălcenii , a lui Manolachi Calmuţ­ 5 a slugerului < Gheor-
chi, loc de hrană îndestul. ghe> Iconomu,
2 a moşiei.
35 5 10 Coada Stîncii, a bănes ei < Ilinca> 2 a m oşiei.
Ghica de la Bucureşti , asăminea.
1129 3364 232

Ocolu Codrului
1 27 75 Ciurbeştii, a mănăstirii Bîrnova, loc 3 amoşiei.
de hrană puţin .
2 59 104 Tomeştii ,a mănăstirii Goliei, asă - 16 a mănăstirii Goliei,
minea. după hrisov.
3 16 50 Bîrnova, a măn ă s ti rii Bîrnova, a- 6 a mănăstirii < Bir-
săminea . nova>,
4 a medelnicerului
Costandin.
30 30 Ciurch eştii liudi ot Goruni.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VISTIERIEI MOLDO VEI DIN ANUL 1816 115

3 6

5 18 20 Voroveştii, a mănăst irii Gălă ţii, a- 6 a slugerului Gheor-


sămin ea . ghie Iconomu.
6 31 65 Miroslava, a dumisal e postelnicului 12 a dumisale postelni-
Alecu Mavr ocordat, asămi nea. cului <Alecu> Ma-
v rocordat.
7 7 20 Tîrguşorul < N icolin a>, a mănăsti­ 2 a dumisale aga Cos-
rii Galata, asăminea. tachi Balş,
2 a consu<lu>lui ru-
săsc.
8 48 95 Vlădenii 73 , a svintii Mitropolii i a
mănăstirii Cetăţuiei, asăminea.
9 15 30 I eză renii, a mănăstirii Socolii, a- 3 a moşiei,
săminea. 2 a dumisale aga < Pe-
trachi > Mavrogheni.
10 53 72 Borde, răzăşască , asăminea.
11 113 193 Buciumii, a mănăstirii Dancu, asă-
minea.
12 79 218 Socola, a mănăs tirii Socola, asămi ­
nea.
13 35 97 Potropeştii , a caminarului Dimitra- 5 a caminarului < Di-
chi Florea şi răzăşască , asăminea. mitrachi> Florea.
14 7 15 Schitul Dochiei 74 , a Schitului < Du-
căi> 75 , lemnari, loc de hrană pu-
ţin, fiind în Codrul leşului.
15 12 Chipereştii , a mănăstirii Svîntului 5 a dumisale postelni-
Spiridon, asăminea . cului Grigori Balş,
10 vieri la viile de a-
colo.
16 7 25 Poienile, răzăşăşti, asăminea. 20 cărbunari pe la bo-
ieri.
17 15 15 Găurenii, a mănăstirii Galata, asă­
minea.
572 '1134 96
Ocolu Prutului
I 42 1eo Cişmăneştii, a dumisale stolnicului 3 a stolnicului Costan
Costandin Canano, alijverişul lor din Canano.
cu lucru pămîntului , loc de hrană
puţin.
2 15 20 Sîlişcanii ,
a paharnicului Gheor- 3 a paharnicului
ghie Meghistanu i a lui Pisoschi Gheorghie <Me-
şi răzăşască, asăminea. ghistanu>.
3 35 80 Dobîrcenii, a caminarului < Mihai> 4 a caminarului < Mi-
Negrea, alijverişul lor cu chirii, loc hai> Negrea.
de hrană îndestul.
4 23 65 Bobiceni i. a lui Gheorghie Chires- 10 a dumisale aga Ne-
cu , asăminea. culai Roset.
5 20 50 Cucutenii lui Holban , răzăşăşti , a-
să minea.

73 Corect : Vlădicenii.
14 Corect : Ducăi.
75 Loc alb în manuscris.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
116 CORNELIU ISTRA TJ:

2 3 6

6 170 530 Ştefăneştii, } a dumisa le hatmanu- 15 a dumisale hatma-


lu~ ~ostandin P a ladi , nu lui Costandin Pa-
~ 30 85 Bădăuţii , asammea. lade.
2 a moşiei.
8 80 280 B o buleştii , a dumisale aga Necula i 10 a dumisale aga Ne-
Roset, asăminea. culai Roset.
9 12 30 Ostopcenii, a ispravnicului N iţ ă 3 a paharnicului
Romănescu şi răzăşeşti, asămine a. Gheorghie
Meghistanu,
5 a ispravnicului Niţă
Ro mănes cu .
60 190 Băscăce n ii, a stolnicului < Grigori > 3 a logofătului Dimi-
Tarniţa şi răzăşască, loc de h r a n ă trie Sturza,
puţin . 8 a stolnicului Grigori
Tarniţa,
2 a vornicului Costa-
chi Canta,
2 a vornicului Alecu
Ghica,
2 a dumisale aga
< Petrachi> Mavro-
gheni,
1 a dumisale hatma-
nului Cost andin Pa-
lade,
1 a dumisale vornicu-
lui Mihail Sturza.
11 38 210 Rănghileştii, a dumisale l ogo fătului 10 a logofătului Dimi-
Dimitrachi Sturza, loc de hrană în- trachi Sturza.
destul.
12 26 30 Durneştii , a stolnicului Sa ndu Ca- 4 a stolnicului Sandu
ţîchi , loc de hra n ă de m ijloc. Caţîchi.
13 20 40 Stînca, a dumisale hat manului Cos- 2 a moşiei.
tandin Paladi, loc de hrană puţin.
14 15 30 Bîrs ă neştii , răzăşăş ti , asămi nea . 10 a casăi Bîrsăneascăi
şi a moşiei.
15 10 20 Ciuru, răzăşăsc, asăminea.
16 29 45 e ucutenli, a p aharnicului Tanasă 6 a paharnicului Tana-
Gosan, asăminea. să Gosan.

625 1825 106


Adunare sumilor
26 880 2260 ocolu Turiei, 183
120 jidovii orîndari de pin sate,
23 778 2578 ocolu Braniştii , 115
25 jidovii orîndari de pin sate,
35 1129 3364 ocolu Copoului, 232
60 jidovii orîndari de pin sate,
17 572 1134 ocolu Codrului, 96
16 625 1825 ocolu Prutului, 106
80 jidovii orîndari de pin sate,
• 117 3984 11446 732
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VISTIERIEI MOLDOVEI DIN ANUL 1816 117

81 178 mazilii,
50 116 ruptaşii,

19 223 rupti le vistieriei,


30 180 sîrbii din satul
Vlă denii,
30 251 tot rupte a
vistieriei din
tîrgu Ieşii, ce plătesc de 2
21 150 neguţitorii ori într-un an, un
hris ovoliţi cifert de 6 l,uni
stare întăi , a sfîntului Gheor-
cu ceauşu lor, ghie şi unu de 6
care dup ă luni a sfîntului
hotărîre hriso- Dimitrie.
vului gospod nu
plăteşte ,
50 442 tij neguţitorii
hrisovoliţi
stare al doile,
3000 jidovii hrisovoliţi,
- -- -- - - - -
117 4265 16086 732
Bresle ce nu plătesc bir
Liudi
88 slujitori a isprăvniciei,
20 slujitori a căpităniei Sculen i, oa-
meni străini,
14

149
6
sîmeni a curţii
gospod,
sîmeni
hătmăneşti,
trîmbaci,
l
rufet a hătmăniei.
56 simeni,
14 băl tă gari ,
6 dărăbani,
45 roşii , rufetul agiei.
7 tulumbagii,
11 apari,
18 portărei ,
20 călăraş de rufetul dumisale vel
Ţarigrad ,
} postelnic.
23 lipcani,
15 fust aşi de vartă,
14 fustaşi
rufet~l vorniciei
de divan, } aprozi.
:h·
23 fustaşi de harem,
65 comişăi, }
dîrvari, rufetul comişiei.
42
14 dărăbani,
21 mehteri,
4 topcii,
4
2
trîmbaci,
doboşări
fluieraş ,
i } rufetul armăşiei.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
118 CORNELIU ISTRA '111

30
6
8
6
tăietori

lemn e,
teslari,
pietrari,
apari,
de
l rufetul
curţii.
i s prăv n icit! i

8 şătrărei ,
4 vînători,

24 slujitori a vorniciei d e obştie,


40 slujitori a margi nii Prutului şi a
menzilulu1,
4 copii din casă, a vătavulu i de di-
van,
89 podari, însă 78 în satul Covasna şi
11 în satul Bîrnova.
900

Moşii fără birnici, b oier e şti şi răză şăş ti

Ocolu Turiei
So loneţu, a paharnicului Tanasă 15
Gosan.
Ş ă n d ren ii, a casăi slugerului Miron 12
Scorţăscu.
Sălişte, a Tudoroaii i a răzăşilor.
B i îngeştii,
a dumisale logofătului 10
Iordachi Canta şi răzăşască .
Gloden ii i Broştenii, răzăşăşti.
Probota. a · mănăstirii Probota. 10
B ă dărăii, ră zăşăşti.

47
Ocolu Br a niş tii

Zber oaia, a dumisa le v istiernicului


Alecu Balş. 10
G o""'!'tii , a dumisale- v orni c ului I or~
dachi Catargiu.
Moşia P etcu, a dumisale hatmanu- 12 pădurari.
lui Raducanu Roset.
Şiragu ri le, a dumisale băn e s ii < I-
li nca> Ghica de la Bu cureşti.
Mocna, a sfintii Mitropolii.
22
Ocolu Copoului
Mede len ii, a p ăhărnicesei < Ma-
riei> Panaitoaii.
Zagarance, a sluger esii <Mar iei>
Brănoaii.
Moara Dancului , a mănăstirii Dan-
cului.
Mînzăştii, a dumisale postelnicului
Alecu Calimah. 15

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VISTIE R IEI M O LDOVEI DIN A N UL 181F 119

2 4 5 6

M isă ştii , a clucerului <Iordachi>


Ilschi.
Ro m ă neş ti i , r ăzăşăşti.
Aron Vo dă , a m ă năs tiri i Aron Vo- 30 după hrisov.
dă.
Cîrligu, a svi n tii M itropolii. 15
Ră d iul lui Tatar , a m ăn ă s tirii Trei-
sfe ililor ş i a p ostelnicului Alecu
Mavrocordat, feliuri de bresle.
Pe treşt ii , a du misale comisului Lupu
Ba ! ş , bresli i dîrvari a curţii.
Coada Stîn cii, a b ă nesii <Ilinca>
Ghica de la B ucure şti, bresle.
C rî.,teş t i i , a dumisale logofătului
Costa ndin Balş . 20
B răt u le n i i , a du misale hatmanului
Cost,andin Palade.
?odu J ijiei.- pe m o şia Pros ălnicii, a
lui An astasă Dimitriu neguţitor . 10
R a toşu ot Mălăieşti. 10
100
Ooolu Prutuiui 76

76 Continuarea lipseşte în manus-


cris.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
INDICE DE NUME ŞI DE LOCURI

Semne simbolice, lămur i ri. Agiud, tîrg ; negustori hri sovoliţi din - 44;
slujitori ai căpitanului de - 44.
(.... .) = ind ic ă form a numelui în do- Agiudu Nou, sat, ţ. Putna 30.
cument. Agiudu Vechi, sat, ţ. Putna 30.
<. =
.> intervenţiile şi identifi c ăr i l e Albeşti, sat, ţ. Hîrlău 102.
edito r ulu i. Albeşti, sat, ţ . Fălciu 83.
= indi că r epetarea numelui din Albeşti, sat, ţ. Vaslui 79.
titlu. Alcazi, Gheorghie ; sat al lui - 13.
? = e xpri mă îndoiala editorului. Alecu, başbulub aş < d e ţ. Putna> ; oa-
meni fără bir a i - 40.
Ab revieri. Alexandru, vătaf ; oameni fără bir ai - 38.
Alghiţa, moşie fără sat, ţ. Fălciu 87.
m-re = mănăst ire. Almaşul, sat, ţ. Neamţ 9.
ţ. = ţinutul. Anastasli, Alexandru, serdar, v . Voinescu,
=
v. vezi. Alexandru .
Ana s ta să, To d ir aş cu (Toader); parte de
sat a lui - 110 ; oamen i fă ră b ir ai
lui -110.
Andrei, Ton, <din Rom an>; oameni fă­
ră bi r al lui - 21.
A Andrei zet Ciornei, că p i tan ; om fără bir
al lui - 37.
Abliza (Abăzoaia), Zmaranda, medelnice- Andrieş, Vasile, serdar ; par te de sat a
r e a s ă ; sat al - 47, parte de sat lui - 37 ; oa m en i făr ă bir ai - 30,
a - 47 ; om fără bir al - 59. 39, 41 ; oam en i s t ră ini ai - 45.
Adam (Adăme şt i), familie ; parte de sat Andrieşlini, Cî~la -, sat, ţ . Iaşi 111.
a - 4. Angheleşti, sat, ţ . Putn a 31 ; oameni fără
Adam, Costandin, clucer ; sat al - 5. bir a i sch itului de la - 31.
Adam, Enachi, sulger ; sa t al - şi oa- Anghelichi, Grigori ; oameni fără bir ai
meni fără bir ai - 14. lui - 71, 76, 77.
Adam, m-re ; sate ale - 43, 53 ; parte de Apostoli de la Bîrlad, ban ; oameni fără
sat a - 43 ; oameni fără bir ai - 53. bir ai - 56, 69.
Adamachi, Ioan, negustor <din Iaşi> ; Apostoli <din Galaţi>, medelnicer; oa-
sat al lui - 74 ; parte de sat a meni fără bir a i - 55.
lui - 103. Apostoli < d in Roman>, medelnicer; sat
Ad ă meşti, familie, v. Adam. al - 19; oameni fără bir ai - 21.
Arama, moşie fără sat, ţ. Hlrlău 104.
Adlişlini, sat, ţ. Dorohoi 93.
Arabolu, Safta ; om făl'ă bir al - 75.
Afendule, Alecu, ban; parte de sat a - 37. Arapolu, Smaranda, băneasă ; oameni fără
Agapia, m-re; sate ale - 20, 25, 47, 114; bir ai-79.
părţi de sate ale - 8, 112 ; moşie Arapu (Arăpoaia), Maria ; sat al - 94.
fără sat a - 88, oameni făl'ă bir Arămeşti, sat, ţ. Neamţ 14.
la- 8, oameni fără bir ai- 25, 47 . . Ardeoani, sat, ţ. Bacău 25.
Agliriciu, Constantin, başbulubaş ; oameni Arghire (Arghiroaia) ; sat al - 65.
fără bir ai - 71. Armlişlini, sat, ţ. Vaslui 77.
Aghenţia <austriaci,> ; oameni fără bir Aron Vodli, m-re; sat al- 86; parte de
ai vechilului din Roman al - 19, 20. sat a - 9 ; moşie fără sat a - 119 ;
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
122 CORNELIU ISTRATI

oameni fără bir ai - 9, cu h risov Bal ş, Teod or, l ogofăt ; sat al casei - 54.
119. Bal ş , Teodor , vornic ; sate ale - 100, 106,
Aron Vodă, moşie fără b irnici, ţ. laşi , 119. 110; parte de moş ie fă ră sat a - 104;
Aslan, Costandin, căminar ; sat al - 28 ; oameni fără b ir ai - 34, 100, 106,
oameni fă ră bir ai - 28, 34. 110.
A vereşti, sat, ţ . Roman 18. Balş, Teodor, spatar ; sate a le - 9 ; oa-
<Avra~>. şătrăreasă; oameni fă ră b ir m en i fără bir a i - 9.
ai- 59. Balş, Teodor, ban ; oameni fă ră b ir ai
Avram, Manolachi, căpitan; oameni fără - 108.
bir ai casei lui - 39. Balş, Vasile, spatar ; sate a le - 5, 102 ;
Avram, Neculai, pitar ; parte de sat a - oam eni fă ră bir a i - 5, 102.
39 ; oameni fără b ir ai - 39. Balş, (Băl ş oaia) , Zoiţa , vorni c easă ; sate
Avram, <Neculai>, şatrar; şătrăreasa ale - 11, 75 ; oameni fără b ir ai
• lui-59. - 11 , 71, 73, 75, 108.
A vrămeşti, sat, ţ . Tutova 64. Banca, sat, ţ . Fălci u 85.
Barbovschi, lordach i, că m i nar ; oameni
fără bir a i -1 7, 20 ( greşit c ă p i t a n ).
Barce, sat, ţ. Tecu ci 49.
B Barnovscbi (Bă r nov s ch i ) , m-re ; sat al -
114 ; parte de sat a - 79 ; oam eni
Bacani, sat, ţ. Tutova 65. făr ă b ir a i - 79.
Bacău, <ţinut>; oameni fără bir a1 is- Baroncea ; parte de sat a lui - 37.
pră vniciei - 23, 24, ai s ămeşie i - 29; Başău, ocol, ţ. Dorohoi 93, 95.
lum î nărar al is p r ăvniciei - 29. Başotă, A nd rei, c ăm i nar ; par te de sat
Bacliu, t îrg ; moşii gospod ale - 23, 24 ; a - 4 ; oam eni fă r ă bir ai - 4.
m-ar e din - 24 ; oameni d in - 29. Ba şotă, lordach i, comis; sat al - 102;
Bagiura, sat, ţ . Dorohoi 92. oameni fără bir a i - 102, 103.
Bahlui, ocol, ţ. Hirlău 99 ; 104 ; mo şii Ba şotă, Ş tefa n , ban ; sate ale - 4 ; oa-
fără sate d in - 104. men i fără b ir ai - 4.
Bahna, m ahala din Fo cşani 44. Bazga, sat, ţ . I a ş i 111 .
Bahna, sat, ţ. Neamţ 13. Băbuşa , sa t, ţ . Vaslu i 78.
Bahnile, sat, ţ . Putna 42. Băceşti, sa t, ţ . H e rţ a 89.
Baia, sat, ţ . Suceava 2. Bădărăi, moş ie fără b irnici, ţ. la ş i 118.
Balş, Alecu , vistiernic ; sate ale - 82, 98 ; Bădăuţi, sat, ţ. la şi 116.
m o ş ie făr ă b irnici a - 118; oamen i Băbnari, sat, ţ . Vaslui 70 .
fă ră b ir ai - 32, 71, 82, 98. Băbn ăşani, sat, ţ . Ba că u 25 .
Bal ş, Catinca, v o rni ceasă ; oamen i fără Băiceni , sat, ţ . B otoşan i 96.
b ir ai - 107. Băi cen i , sa t, ţ . Rom an 16.
Balş, Costachi, ag ă ; sate ale - 107 ; oa- Bălan, Neculai, că p i tan ; oam eni f ă ră bir
meni fără b ir ai - 107. a i - 35.
Bal ş, (B ăl ş ucă), Costandin, l ogofă t ; sate Bă laş a lui Eni v tor i comis ; oameni f ă ră
ale - 5, 6, 9, 14, 29, 30, 45 , 46, 92, h fr n i - 67,
94, 107, 110; pa r te d e sat a - 92 ; Bălăb a n, Costandi n, c ăp i tan ; oamen i fără
m oş i e fără b irn ici a - 119 ; oameni
bir a i - 57.
fă ră bir ai - 5, 6, 9, 14, 20, 24, 25,
Bă l ă bă ne şt i , sat, ţ . Tutov a 57.
31, 35, 45, 46, 54, 64 , 66, 73, 79, 92,
Bălă n e asa, sat, ţ. B a că u 27
94, 107, 108, 110, 11 1.
Bal ş, Grigori, p ostelnic ; sate ale - 102, Bălă n eş ti , sat, ţ . Ne amţ 11.
B ă l ăs îne şti , sat, ţ . Rom an 17.
113 ; parte d e sat a - 102 ; oam eni
Bălca ni , sat, ţ. Ba că u 25 .
făr ă bir a i - 102, 113, 115.
Balş, lord a ch i, a gă ; sat a l - 11 2.
Bă l eni, sat, ţ . Covu rlu i 52.
B ă i eşti , sat, ţ. Vaslui 79.
Balş (Bălşu că ), lordachi , s patar ; sat al
- 113 ; oameni fără b ir ai - 113. B ă liţ ă şt i , sat, ţ. Tu tova 63.
Balş, Lup u, l o gofă t ; sate a le - 1, 107 ; Bă loşă ni , sat, ţ . Hî r l ă u 102.
oameni fă r ă bir ai -106, 107, 111. Bălo şăşti, sat, ţ. Nea mţ 10.
Balş, Lupu comis ; sat al - 23 ; oamen i
Bălo şăşti , sat, ţ. Tu tova 57.
fără bir a i - 23, 24, 77, 78 ; moşie
Bă loşăş ti , sat al lui To di r a şc u Voinescu,
fă r ă sat a - 119.
ţ. Va slui 77.
Balş, Neculai, spatar; oameni fără bir
ai casei ră posatului - 73. B ă lo şă şti, sat al căminarul u i Mihal achi ,
Balş, Neculai, stolnic ; sat al casei - 100 ; ţ. Vaslui 78.
oameni fără bir ai casei - 100. Băloteşti, sat, ţ. P utna 38.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CO ND I CA V !S7IBRlEI M OLDO VEI D I N AN U L 1816 123

B ă l şo aia , Zoiţa , v. Bal ş, Zo i ţ a. Beţăşti, sat, ţ . Ba cău 24.


B ă l ş u că , Costandin, v. B a l ş , Coslanclin . Bicaz, <t re căto ar e>, ţ.
N e amţ; slujitori
B ă l ş u că, Iordachi , v. Bal ş , Io rd ach i. ai că pitanului de - 15. ·
Bălteni, mo ş ie făr ă sa t , ţ . Fă lci u 88. Bili eş ti, ocol, ţ . Putna 43, 44.
Bălteni, sat. t. Iasi 11J. Bilieş ti, sat, ţ . Putna 43.
Bălteni, sat, ţ. Vaslu i 80. Bilie ş ti ; slujitori ai căp i tanului de - H.
Bălţatu ( Băl ţăto a ia), S afta ; sa t a l - 39. Bin escu , v. Benescu.
Bălţaţi, sat, ţ . Vaslui 71. Biserica Albă a Marilor Voievozi din Ro-
B ă lţăte ş ti, sat, ţ . Nea mţ 8. ma n ; oameni fă ră bir ai - 21.
B ă l ţ ă to ai a , S aft a, v . Bălţatu, Safta . Bisericani ( B isă ri c ani, Bisăric a nu), m-re ;
Băneasa, sat, ţ. Covurlui 53. sa te ale - 9, 10 ; părţi de sate ale
Băneşti, sat, ţ. Suceava 1. - 7, 10, 37 ; oameni fără bir ai - 7,
Biiraţii, moşie, ţ. Bacău ; sat pe - 23. 9, 10.
Biiriiriţa, Ruxanda ; oameni fără bir ai Bistriţa, m-re ; sate ale - 7, 10, 12,• 13,
-64. 17, 26, 52 ; parte de sat a - 10 ;
Biiriişti, sat, ţ. Suceava 3. oame ni fără bi r ai - 7, 10, 12, 13,
Biirbiceni, moşie fără sat, ţ. Fălciu 88. 33.
Bărbiceni, sat, ţ. Roman 18. Bistriţa, ocol, ţ. Ne a m ţ 12, 15.
Biirboi, m-re ; sat al - 17. Bistriţa, sa t, ţ . N e amţ 10.
Biirboşi, sat, ţ. Covurlui 52. Bistriţa de Jos, ocol, ţ. B a că u 23.
Bărboşi, sat, ţ. Fălciu 84. Bistriţa de Sus, ocol, ţ . Ba cău 24.
B ărno vs c h i , m-re, v . Barnovschi. Bivolul, sat, ţ . Dor ohoi 92.
Bă săşti , sat, ţ . Ba că u 25. Bizigheşti, sat, ţ. Putna 37.
B ăs ăşti, sa t, ţ. Fă lc i u 85. Bilca, sat, ţ. Putna 31.
P. ::s că c e n i , sa t, ţ . Ja 5i 11 6. Bira, sat, ţ . Rom a n 16.
B ă tine ş ti, sat, ţ . Putn a 37. Bircu, sat, ţ . Ne am ţ 10.
B fi trîn eş ti, sa t, ţ . B o t o şa ni 96. Birgăieni, sat, ţ. Suceava 3.
B ă t ri n e ş ti , sat, ţ . R oman 18. Bîrgăoani, sat, ţ . N eam ţ 11.
Bejan, Gav r il, pos teln icel; oa men i f ăr ă Bîrlad, ocol, ţ. T ec uci 49, 51.
bir a i - 108. Bîrlad, tîrg ; be şlia :;( a cl in - 69 ; b iserici
B e lceşti, mo şi e fă ră sat, ţ. Fălc i u 8~ din - 68, 69 ; boier di n - 55 ; ciocli
Be lceşti, sat, ţ . Hîrl ă u 100. din - 69; c u co a nă v ă d uvă d in - 43;
Belciugu, sat, ţ. Putn a 43. jidovi din - 69 ; ma halale din - 67 ;
Beldiman, sch it, ţ . Tecuci ; oame n i fără căl ă ra şi i v ă mi i d in - 68.
birai -47. Birliilescu, Costandin, p os te lni cel ; sat al
Eeldiman, A lecu, a g ă; sa te ale - 56. 107 ; - 24; oameni fără bir ai - 24.
parte de sat a - 56 ; oam eni fără Birlăle ş ti , sa t, ţ . Fă lc iu 85.
bir ai - 32, 33, 55. 56, 62, 67. 107. Birleşti, sa t , ţ. Hîrlău 10'.l .
Beldiman, Dimitrachi (Dim itrie ), spata·r ; Birnova, m - re ; sate ale - 31, 70, 74, 114 ;
sate a le - 84 ; oame ni făr ă b ir a i oa m eni fă ră bir ai - (se-hi tului) 32,
-18, 19, 84. 34, 11 4.
Benescu (Binescu), < Costach i > , cama r a ş ; Birnova, sa t, ţ. Iaşi 11-l; p o ari d in -
oameni fără b ir ai - 72. 11 8.
Bir s ăneasca; oameni fără bir ai casei -
Beneştl, sat, ţ . Vasl ui 72. 11 6.
Bereasa, sat, ţ. Vaslui 75.
Bîrsăneşti, sat, ţ . Ia ş i 11 6.
B ereşti, ss t, ţ. B acă u 26. Bîrsăşti, sat, ţ. P u tn a ;ir,_
Be reşti, st t, ţ . Covur 1ui 53. Bîrzăşti, sat, ţ. V aslu i 7CJ.
Be r eşti, moşie fără birnici, ţ. Iaş i 113. Biznoasa, (,, Stroi cş ti i ce: -i zi c şi - "), sat,
B ereşti, sat , ţ . Ne a mţ 14. ţ. Hî rl ă u J '1 '.! .
B e reşti, sa t, ţ. Putna 29. Bl ă geşti, sa t. ţ . D cicii .t '.! -! .
Bereziini, sat, ţ. Fălciu 87. Blăge şti , sat, ţ . Covu rl:.t i !'i 3.
Berbeci, ocol, ţ . Tecuci 46, 51. Bl ăge şti, sa t, ţ . Suceava 1.
Berhomete, ocol, ţ . Suceava 6. Bllijări, sat, ţ . T ecuci 4'1.
Ber<i.>ho ie şt i, sat, ţ . B otoşani 98. B l ă n easa , sat, ţ. Tecuci 50.
Berzunţu, m-re ; sate ale - 26, 27 ; parte Blăn eş ti, sat, ţ . Tecu ci 47.
de sat a - 37 ; oam eni fără bir ai Blebea, m itoc al m- rii N e a mţ , ţ. N e am ţ;
-35 . oame ni f ăr ă b ir ai - 8.
Be r z unţu, sat , ţ. B acău 27. Blehani, sa t, ţ . P u tn a 43.
Beş inecu, m o ş i e fă ră sat, ţ . Fălc i u 88. Blin geş ti, moş i e f ără b irni ci, ţ . I aşi 118.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
124 CORNELIU l\STRIA.T.I

Blînzi, sat, ţ. Tutova 57 ; sîrbii hriso- Borcilă, Toader ; parte de sat a lui - 103.
voliţi din - 70. Borcioaia, sat, ţ. Putna 30.
Boatca, sat, ţ . Vaslui 77. Borde, sat, ţ. Ia ş i 115.
Bobiceni, sat, ţ. Iaşi 115. Borleşti , sat, ţ. Bacău 24.
Bobrata, m-re, v. Pobrata. Boroaia, sat, ţ. Suceava ; slujitori ispră v-
Bobuleşti, sat, ţ . Iaş i 116. niceşti d in - 6.
Bode, Gheorghie, căminar; sat a l - 50 ; Borodeşti, sat, ţ . Tutova 58.
oameni fără bir ai - 50. Borosă ş ti, sat, ţ. Vaslui 73.
Bodescu, sat, ţ. Vaslui 73. Bor ş, pitărea să ; sat al - I.
Bodeşti , sat, ţ. Neamţ 12. Bo_r ş (Boro ş oaia), Catrina ; sat al - 2.
Bodeştii <Precistei>, sat, ţ. Neamţ 9. Borş, Enach i, căpitan ; oame ni făr ă bir
Bogata, sat, ţ. Suceava 2. ai- 64.
Bogdan, Dimitrachi (Dimitrie), vorni c ; Borş, Panai te ; parte de sat a lui - 5.
sate ale - 12, 19, 47 ; părţi de sate Borşa , sat, ţ. Iaşi 111.
ale - 61, 62 ; oameni fără bir ai - Boroşo a i a, Catrin a, v. Borş, Catrina.
12, 40, 47, 59, 60, 61 , 62. Borză ş ti, sa t, ţ. Bacă u 27.
Bogdan, Gheorghie, căminar ; sate ale - Boscoteoi, moşie fără sat, ţ. Hî rlă u 104.
62 ; oameni fără bir ai - 61, 62, Boscoteni, sa t, ţ. Roman 17.
63, 66. Bosie, Ioan, polcovn ic ; oameni fă ră bir
Bogdan, Safta, spătăreasă ; oameni fără ai - 108.
bir a i - 69. Bosie, Neculai, armaş ; sat al - 1 ; parte
Bogdana, m-re ; sa t al - 28 ; parte din c1 ~ s3t a - 107; oameni fără bir
tîrgu l Panciu al - 34 ; oame ni fă ră a i -1.
bir ai - 33. Bo şca ni , sat, ţ . Putna 29.
Bogdana, sat, ţ . Bacă u 28. Boşoteni, sat. ţ. Bacău 27.
Bogdana, sat, ţ. T utova 67. B ::t~5ti, sat. ţ. P utna 39.
Bogdilneşti, sat, ţ. Bacău 28. Boteşti, sat, ţ. Roman 20.
Bogdilneşti, sa t, ţ. Cîrl igăt ura 107. Boteşti, sat, ţ . Vaslui 73.
Bogdăneşti, sat, ţ. Fălc i u 86. Botez, Costandin. serdar ; sate ale - 5 ;
Bogdăneşti, sat, ţ . Roman 18. parte de sat a - 18 ; oameni fără
Bogd ă ne şti , sat, ţ. Suceava ; slujitori is- bir ai- 5.
pră vniceşti din - 6. Botez, <Enache>, stolnic; sa te ale - 4;
Bogdăneşti, sat, ţ. Tutova 66. oameni fă ră b ir ai - 4.
B o ge şti, sat, ţ. Tutova 62. Botez (Botezoaia), Ileana ; parte de sat
Boghe ş ti, sat, ţ. Tecuci 47. a -102.
Boghicea (Bogh iceni), sat, ţ. Roman 16. Botez, Lupu ; parte de sat a lui - 5.
Bohotin, sat, ţ . Ia şi 112. Botezatu, <Costandin>, serdar ; sat al
Boian, Niţă, căpitan ; sat al - 12 ; oa m eni - 42 ; părţ i ele sate ale casei - 26,
fă ră b ir ai - 12. 11 3; oameni fără bir ai casei - 26,
Boi ştea, sat, ţ. Bacă u 28. 39. 62. 113.
Boi ş tea, sat. ţ. Neamţ 8. Botezatu, Vasîli. polcovnic, <din Ro-
D t>Jtuo, :sat, ţ. CfrJ igăt ur"' Hl7. R om~ n> ; oameni fără bir ai - 21.
Boldescu, Mi halachi ; parte de sat a lui Boto ş ani, tîrg ; categorii de oameni din
- 5 ; oameni fără b ir ai lui - 5. - 99 ; jidovii hrisovo liţi din - 99 ;
Boldeşti, sat, ţ. Suceava 2. maha lale din - 99 ; m-rea Sfîntul
Bondre, Dimitrachi, stolnic ; sat al - 78 ; Neculai din - 77. 96.
oameni fără b ir ai - 78, 79. Boto şani, ţinu t ; categorii de oamen i din
Bontă ş ; parte de sat a lui - 37. - 99 ; slujitorii vorniciei de - 99.
Bontăş, Costachi; oameni fără b ir ai Boţlişti, sat, ţ . F ălci u 83.
lui -32. Boţăşti <sau Parpaniţa>, schit, ţ. Vaslui;
Bontilş, Costachi, căpitan ; oamen i fără sat al - 77.
bir ai- 35. Bou, Sandu ; oameni fără bir ai lui - 60.
Bontăş, Ion i ţă , clucer ; oameni fără bir Boureni, sat, ţ . Suceava 2.
ai - 32, 34, 35. Bouşori, sat, ţ. Vaslui 72.
Bontilş, P etrach i, căpitan ; oameni fără Bozia, sat, ţ. Fălciu 86.
b ir ai- 35. Bozieni, sat. ţ . N e amţ 11.
Bontăş, Şarban , p ostelnicel ; oameni fără Bozieni, sat, ţ . Vaslui 78.
bir ai - 33, 35. Brahil, Costandin, <vornic de po a rtă> ;
Borăşti, sat, ţ. Vaslui 75. parte de sat a - 89.
Borca, sat, ţ. Suceava 5. Braina, sat t . Covurlui 52.
Borcilil, Dimitrach i ; parte de sat a lui - Bran, Ioa~, · sluger ; oameni fără b ir ai
103. casei - 30.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VISTIERIEI MOLDOVEI DIN ANUi. 1818

Bran (Brănoaia), Mari a. sl u gere asă ; sate Bucureşti, oraş ; b ănea sa Ilinca Ghica de
a le - 9, lH; mo şie fără birnici a la - 114, 119.
- 118 ; oameni fără bir ai - D, 114. Buda, sat, ţ. Suceava 1.
Brani ş tea, ocol, ţ . Ia şi 111, 116; m oş ii Buda, sat, ţ. Tec uci 49.
făr ă birnici din - 118. Buda, sat, ţ. Vasl ui ; b ejenar i de la - 79.
Br a ni ş te, sat, ţ. Covurlui 52. Bud a d e Gios, sat, ţ . H e rţa 89.
Brani ş tea, sat, ţ. Tecuci 50. Buda d e Sus, sat, ţ . Herţa 89.
Bra ş oviniţa , sat, ţ . Vaslu i 77. Bude şti , sat, ţ. Cîrligătura 107.
B ră deşti, sat. ţ . Tutova 56. Bude ş ti, sat, ţ . Fălc iu 83.
Brădiceşti, sa t, ţ. Fălci u 83. Bude ş ti , sat, ţ . Neamţ 11.
Brăhăşe şti, sat, ţ. Tecu ci 46. Buhalniţa, sa t, ţ . Ne am ţ 7.
Brăiescu. Ioan, sulger ; parte de sat a - Buh ăicen i, sat, ţ. Hîrlău 102.
23 ; oameni fără bir ai - 23. Buhiiie ş ti, sat, ţ . Vaslui 79.
Briiiescu, Vastli, serdar ; sat al - 101 ; oa- Buhu ş, Gh eorghie, a gă ; sat al -17.
meni fără b ir ai - 103. Buhuş, Toader, comis ; sate ale - 12, 73 ;
Briiieşti, sat, ţ. Cîrli g ătura 106. . oameni fără bir ai - 12, 71, 73, 74.
Briiieştii Iul F.maodi, sat, ţ. Dorohoi 94 . Bu1măceni, sat, ţ . Hî rlău 102.
Brlieştii lui Gherchel, sat, ţ. Dorohoi D4. Bujoranu, Andrei, postelnicel ; oameni fă-
Briiiţiioi, sat, ţ. Fălciu 85. ră b ir ai - 65.
Brlinişteni, sat, ţ. Covurlui 54. Bujorănii de Jos, mahala din Bîrlad 67.
Briinişteni, sat, ţ. Ne amţ 13. Bujoriioii de Sus, mahala din Bîrlad 67.
B•,ii noai , Maria, v. Bran, Maria. Bulbucani, sat, ţ . Ia ş i 113.
Brăteni, sat, ţ . Dorohoi 93. Bulbucu, schit, ţ . Putna ; oameni străini
B r ăteni, sat, ţ . Suceava 2. ai-40.
Br~ te şti, sat, ţ . B acă u 27. Bumbota, moşie fără sat, ţ. Fă lci u 88.
B :- ăte şti, sat, ţ . R oman 18. Bumbuteşti (Tăcut a sau - ), sat, ţ . Vas-
Brăte şti ; Lipovenii ot - , sat, ţ . Sucea- lui 74.
va 2. Buneni, sat, ţ. Dorohoi 94.
Br ă til a, sat, ţ . Bacău 26. Buneşti, sat, ţ . Fă lciu 82.
Brătuleni, moşie fără b irnici, ţ. I aşi 119. Buneşti, sat, ţ. Suceava 5.
Briituleşti, sat, ţ. Neamţ 8. Burci Neculai ; Toader fiul lui - 38.
Briituleşti, sat, ţ . Roman 16. <Burci>, Toader; om fără bir al lui
Briituleşti, sat, ţ. Tutova 57. - 38.
Brehoaia, sat, ţ . Tecuci 50. Burchi, Ion iţă, stolnic ; oameni fără b ir
Brîndeşti, sat, ţ . Bot oşani 97. ai-18.
Ilrîndeşti, sat, ţ . Bot oşa ni 97. Burcbi (Burcheşt i ) , famil ie ; parte de sat
Erîndeşti, sat (al pitarului Vîrl ănescu), a - 17.
ţ. Botoşani 97 . Burchi, Ioniţă, medelnicer ; sa t al - 18 ;
Brindeşti, sat (al medelnicerului Tăutu), oameni fări't bir a i - 22.
ţ. Boto şani 98. Burdujiini, m-re ; tîrg (Buru djă ni) al - 1.
Brînză, Şt efa n , vătaf ; parte de sat a - 38. Burdu j ăni, tîrg, ţ . Suceava ; tîrgoveţii din
Brînzlni, moşie fără sat, ţ. Fălciu 88. - 1 ; jidovii hr i sovoliţi di n - 6; slu-
Brodoc, sat, ţ. Vaslui 79. jitorii căpităniei de - 6.
Broscluţl. sat, ţ. Dorohoi 94. Burgbele, Costandi n , căminar; sat al - 32;
Broşteni. sat, ţ . Fălc iu 82. parte de sat a - 77 ; oameni făr ă
Broşteni. moşie fără birnici, ţ. la şi 118. bir ai - 32, 41 , 77.
Broşteni. sat, ţ . laş i 111. Burgbeleşti, sat, ţ . Va sl ui 73.
Bro şteni, sat, ţ. Neamţ 13. Bursucani, sat, ţ . Covu rlui 53.
Broşteni, sat, ţ. Suceava 5. Bursuceni, sat, ţ. Botoşani 98.
Brusturi, sat, ţ. Neamţ 7. Bursuci, sat, ţ. Fă lch 85 .
Bucecea, sat, ţ . Botoşani 98. Bursuci, schit, ţ. Făl ci u ; sat al - 85.
Buceşti, sat, ţ. Tecuci 49. Butii, Io niţă, sto lnnic ; parte de sat a - 13.
Buciumeni, sat, ţ . Tecuci 48. Butuciiria, sat, ţ. Vaslui 75.
Buciumi, sat, ţ. Bac ă u 28. Buzăni, sat, ţ. Botoşani 96.
Buciumi, sat, ţ . laşi 115. Buzdugan (Buzdu găneşti), familie; sat al
Buciumi, sat, ţ. Roman 18. - 76.
Bucovina ; proprietari din -89, 98. Buzdugan, GJ,.eo rgh ie ; oamen i fă ră bir ai
Bucşiişti, sat, ţ . Bacău 26. lui - 77.
Buc ş inescu, Casandra, medelnicereasă ; sat Buzdugan, Gheo rghe, medelnicer ; oameni
al- 53. fă ră bir ai ca~ei lui - 76.
Io rdach i, căminar ; sat al - 96;
Buc şi nes cu, Buzdugan (Buzdu găneasa), Ileana, şetră­
oameni fără bir ai - 71, 72, 73, 96. reasă ; oameni fără b ir ai - 46, 76.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
126 CORNELIU l'STIMlrl

Buzdugan, Panaite, <jitn icer> ; oameni Canta, Il ie, agă ; sa te a le - 9, 12 ; al ca-


fă ră bir ai casei - 76. sei răposatulu i - 112 ; parte de sat
Buzdugan, Răducanu , medelnicer ; oameni a l case i - 11 2 ; oa meni fără b ir a i
fără bir a i - 76, 103. -9, 12, 112.
Bu z ilă, P etrach i, jitn icer ; p a r te d e sat Canta, Ilinca, s e rd ărea s ă ; p a rte de sa t
a - 101 ; oame ni fără b ir ai - 39. a - 18.
Buzne, sat ţ. C îrli gă t ur a 105. Canta, Iordachi , l og ofă t ; sate a le - 100,
Buznea, Dimitra ch i ; p ă rţi de sate a le lui 113 ; mo ş i i fără bimici ale - 105,
- 91, 97. 11 8 ; oameni fă ră bir ai - 68, 71,
Buznea, Vas ile ; pa rte de sat a l ui - 71. 100, 113.
Canta, M ar ia, b ă n easă ; sat al -1 ; oa-
meni f ă ră bir a i - 1.
C Canta, Neculai, spatar ; s a t a l - 4 ; oa-
meni fără bi r a i - 4.
Cacbi, Neclu a i, paharnic ; sate ale casei Canta (Cîn tioaia), S afta, < agoaie > ; oa -
- 53. meni fă ră b ir ai - 98.
Calimah, A lecu , pos telnic ; sate ale - 56, Cantacuzi no, Ralu, domni ţ ă ; sa te a le - 2,
96, 97, 98 ; moşii fă ră birnici ale - 7, 8, 11 4 ; oameni fără bi r a i - 2,
88, 118 ; oame ni fără bir ai - 56, 96. 7, 8.
Calimab, Alecu, a g ă ; oam eni fără bir Capu Dealului, sat, ţ . Ne amţ 8.
ai-33, 37. < Cur a ? >, Costin, pitar ; oamen i fără bir
Calimab, Smaranda (g reş it ş i R uxanda ), al-75.
doamna ; s ate ale - 96 ; part e de Cara caş, M anol ach i, serdar ; sat al - 16 ;
sat a - 47 ; oa m eni fă r ă bi r a i - 47, oameni fă·ră b ir ai - 16.
96. Caraclău, sat, ţ . Ba că u 27 .
Calin, Enachi ; p arte d e sat a lui - 93. Carace, Elenco, postelniceasă ; sat al - 11 2.
Calmuţcbi Manolachi ; sate ale lui - 113, Carage, Ion iţă ; sat al lui - 96.
114 ; oameni fără bir ai lui -113. Carage, Maria, vorni ce as ă ; oamen i fă ră
Calu, s at, ţ . Neamţ 12. b ir a i - 96.
Cananău, Catinca, s pătă reasă ; oameni fă­ Carage, < s ch it>, (m-r e ) ; om fă ră b ir
ră b ir a i - 35. a l -41.
Cananău, < Costandin> , s patar; oameni Caramfil (C ara mfil eşti ), famili e ; parte de
fă ră b ir a i - 35. sat a - 113.
Cananău (Canano), Costachi, comis ; sa t Carp, C ostin, căm ina r ; sa t al - 75 ; oa-
al - 1 ; oame ni fără bir ai - 1. m e ni fără b ir ai - 40, 76, 77, 79, 112.
Cananău (Can ano), Grigori, că m i na r ; sa- Carp, Dimitru , că p i t a n ; oa men i fără bi r
te ale - 1 ; oameni fără bir ai - 1. a i - 76.
C a n a nău (Ca nano), Costand in , s toln ic ; sa- Carp, Gri gori ; oamen i iără bir a i lui - 77,
te a le - 1, 115 ; oameni fără bi r 80.
a i - 1, 115. Carp, I oa n , c ăm i n a r ; sate ale - 76 ; pa rte
Cananău (Canano), Iancu , spatar ; sat al de sat a - 77 ; oamen i fă ră b ir ai
- 98 ; oameni fără bir ai - 98. - 71 , 76, 80.
Canuniliu { Cah <>ho, Ca h a hoala), M a l'ia, spă ­ C a,rp, '.fGlade,·, ban ; s.ate .ale - U l , J. H ,
tăreasă ; sat al - 94 ; oameni fără oa men i fără b ir a i - 37, 41 , 75,
bir a i - 106, 113. 11 0. 111. .
Cananău, Şarban , spatar ; oameni fără bi r Carp, Z oi ţa , comisoa ie ; s a t al - 76 ; părţi
ai case i - 35. de sate ale - 100 ; oameni făr ă bir
Canano, v . Cananău. ai - 75, 76, 77, 100.
Cana noai.a, Maria, v. Cananău, M a ria. Casandra, cumnata lui Vasile Ciudin ;
Candiano, Dimitrachi, medelnicer ; sat al parte de sat a - 5.
- 23 ; oameni fără bir ai - 23. Caşinul, m-re ; sate ale - 28, 31.
Candre, Alexandru, căpitan ; oameni fără Caşinul, sat, ţ . Ba cău 28.
bir ai-37. Catargiu, Costandin, vornic ; sate ale - 9,
Canta, Alecu, agă ; sate ale - 12, 14, 74. 19, 20; oame ni fă ră bir ai - 9, 19,
106 ; oameni fără bir ai - 12, 14, 20.
73, 74, 75, 106. Catargiu, Costand in, spatar ; oameni fără
Canta, Costachi, vornic ; sate ale - 1, 12, bi r ai - 20, 33, 34.
23, 64, 107; oameni fără bir ai - 1, Catargiu, ro·rd a ch i, vorni c ; sate al e - 8,
12, 23, 27, 30, 65, 103, 107, 108, 111, 10, 13. 14, 42, 48, 85, 107, 114; mo-
116. ş ie fără birnid a - 118 ; oameni
Canta, Costandin, ban ; sat al - 3 ; oameni fără bi r a i - 10, 14, 38, 42, 48, 55,
fără bir ai - 3. 84, 85, 107, 110.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VlSTIERIEI MOLDOVEI DJN ANUL 1llU 117

Catargiu, Iordachi, postelnic ; oameni fă ră Cerchejăni, sat al vornicului Vasile Roset,


bir a i - 34, 69. ţ. Botoş ani 97.
Catargiu, Ştefan, spatar ; sate ale - 9, 105, Cenchez, parte de sat a lui - 102.
106 ; oameni f ă ră bir ai - 9, 103, Cerchez, Costachi, cămin ar ; oameni fără
106, 108. bir ai - 60, 61, 64.
Caţichi (Caţichi) , Costachi , serdar ; parte Cerchez, Ioniţă, serdar ; oameni fără bir
de sat a - 101 ; oameni fără bir ai ai - 41.
-10 1. Cernaţi, sat, ţ . Tutova 65.
Caţichi, Costandin, stolnic ; oamen i fără Cerne şti, sat, ţ. Hîrlă u 101.
bir ai - 41, 75. Cernicari, sat, ţ. Tecuci 50.
Caţichi, Sandu), stolnic ; sate ale - 113, Cerţăşti, sat, ţ. Tutova 58.
116 ; oameni fără bir ai - 71, 74, Cerviceşti, sat. ţ . Botoşani 96.
75, 11 6. Cetăţuia, m-re ; sate ale - 54, 110, 113 ;
Cavadineşti, sat, ţ.. Covurlui 53. parte de s at a - 115.
Cazimir, Ion, serdar ; sat al - 18 ; oameni Chetreni, sat, ţ. Tutova 61.
fără bir ai - 18, 21. Chetreşti, sat, ţ. Vaslui 80.
Cazimir, Iordachi. serdar ; sat al - 113 ; Chetrişu, sat, ţ. Bacău ; bejenari la - 23.
parte de sat a -114 ; oameni fără Chetrişu, sat, ţ. F ă lc i u 83.
bir ai - 75, 113, 114. '2hicuş, Gheorghe, sulger ; parte de sat
Cazimir, Panaite, spatar ; oameni fără b ir a - 42 ; oameni fără bir ai - 31, 34,
ai-67. 41.
Cazimir, P etrachi, spatar ; sate ale - 74, Chilieni, sat, ţ. Tutova 61.
94, 98 ; oameni fără b ir ai - 21, 35, Chiliile, sat, ţ. Roman 18.
55, 69, 74, 76, 80, 94, 98, 106. Chilineşti, moşie fără sat, ţ. Fălciu 88
Căbeşti, sat, ţ. Tutova 60. Chilişoaia, sat, ţ. Cîrligătura 107.
Căbuji, sat, ţ. Suceava 3. Chipereşti, sat, ţ. Iaşi 115.
Căcăceni, sat, ţ. Boto ş ani 97. Chiraftăi, sat, ţ. Covurlui 54.
Căcărăzăni, sat, ţ. Iaşi 113. Chirceşti, sat, ţ. Vaslui 70.
Căiuţi (Căiuţul), sat, ţ. Bac ă u 28 ; armenii Chirescu, Gheorghie ; sat al lui - 115.
de la-28. Chiriac, paharnic ; oameni fără bir ai
Călăraşi, sat, ţ . Fălciu 82. -73.
Călieni, sat, ţ. Putna 43. Chiriac, Costachi ; parte de sat a lui - 89.
Călimanu, sat, ţ. Put na 36. Chiriac, Ioan, medelnicer ; sat al - 16 ;
Călimăneasa, sat, ţ. Tecuci 48. oameni fără bir ai - 16.
Călimăneşti, sat, ocolul Lunca, ţ . Putna 31. <Chiriac>, Iordachi; parte de sat a
Călimăneşti, sat, ocolul M ilcovul de Sus, lui-89.
ţ . Putna 41. Chiriac, <Vasile>, căminar; părţi de sa-
Călimăneşti, sat, ţ. Tutova 63. te ale - 38, 74; oameni fără bir
Călineşti, sat, ţ. Botoşani 98. ai - 38, 73.
Călugăra, sat, ţ. Bacău · 24. Chiriac, Vasile, serdar ; sate ale -16, 96;
Călugăreni, sat, ţ. Vaslui 80. oameni fără bir ai - 16, 96.
Călugări, ,,ce-i zic şi Poşc hinu", sat, ţ. Chirileşti, sat, ţ. Cîrligătura 107.
Roman 18. Chirileşti, sat, ţ. Covurlui 53.
Ciimănăreşti, sat, ţ . Iaşi 110. Chirilu, sat, ţ. Suceava 6.
Cămirzani, sat, ţ. Suceava 3. Chişariii, sat, ţ. laşi 114.
Cănţălăreşti, sat, t. Vaslui 74. Chişcu, Ioniţă, logofăt ; sat al - 54.
Cipătanu, sat, ţ. Putna 41. Chiţcani, sat, ţ . Tutova 66.
Căpătanu, schit, ţ. Putna ; oameni străini Chiţoveni, sat, ţ. Hîrlău 101.
ai- 41. Cioara, moşie fără sat, ţ. Htrlău 104.
Cipoteşti, sat, ţ. Fălciu 84. Ciocani, sat, ţ. Tutova 62.
Cipoteşti, sat, ţ. Putna 37. Ciocodaia, moşie fără sat, ţ. Htrlău 104.
Căscoieşti, sat, ţ . Vaslui 76. Ciohorăni, sat, ţ . Roman 19.
Cătămăreşti, sat, ţ. Hîrlău 102. Ciolacu, Ioniţă, postelnicel ; om fără bir
Ciiţăleşti, sat, ţ. Neamţ 14. al- 76.
Ciiuciuleşti, sat, ţ .Neamţ 9. Ciolăneşti, sat, ţ. Putna 32.
Căuia, sat, ţ. Tecuci 46. Ciorăşti, sat, ţ. Tutova 60.
Căuieşti, sat, ţ. Tutova 56. Cioriceni, moşie fără sat, ţ. Fălciu 88.
Ciiutişani, sat, ţ. Roman 17.
Cioriţa, sat, ţ. Vaslui 73.
Căzăneşti, sat, ţ. Vaslui 76.
Cepleniţa, sat, ţ. Hîrlău 100. Ciornei, Andrei ; parte de sat a lui - 37 ;
Cerchejăni, sat al lui Costachi Gherghel, oamen i fă ră bir ai lui - 36.
ţ. Boto.,anl 97. Ciornei, căpitan; Andrei ginerele - 37.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
128 CORNELIU ISTRATI

<Ciornei>, Dimitrachi ; parte de sat a Cîrţibaşi, schit, ţ . T utova ; oameni fără


lui-36. bir ai - 67.
Ciornei, Iordachi, medelnicer ; oamen i fă­ Cî ş la, sat, ţ . Fălciu 84.
ră bir ai - 18, 21. Cî şla Andrieşe ni, sat, ţ . Iaşi 111.
<Ciornei.>, Măriuţa, şetrăreasă; parte ds Cîşla Stolniceni, sat, ţ. Iaşi 110.
sat a - 37. Cîşla lui Teohari, sat, ţ. Iaşi 103.
Ciornei (C iorneiasa), Smaranda ; oameni Cleja de Gios, sat, ţ. Bacău 24.
fără bir a i - 37. Cleja de Sus, sat, ţ. Bacă u 24.
Ciornei, Vasile, polcovnic; oameni fără Climeşti, sat, ţ. N e amţ 10.
bir ai-37. CUpiceşti, sat, ţ . Putna 38.
Ciorteşti, sat, ţ . Vaslui 72. Coada Stîncii, sat, ţ . Iaşi 114.
Ciortolomu, sat, ţ. Tutova 57. Coada Stîncii, moşie fără birnici, ţ . Iaşi
Cişmăneşti, sat, ţ. Iaşi 115. 119.
Cişmeaua, sat, ţ. Botoşani 96. Cobiceni, sat, ţ. Hîrlău 101.
Ciucl, Panaite, serdar ; sat al - 61 ; oa- Cobila, sat, ţ . Dorohoi 94.
meni fără bir ai - 61. Cociuşca, sat, ţ. Dorohoi 92.
Ciudin, Maria ; parte de sat a - 94 ; oa- Cocorlşti, sat, ţ. Tecuci 00.
meni fără bir ai - 94. Codlieşti, sat, ţ. Vaslui 73.
Ciudin, Vasile; parte din sat a lui - 5; Codreanu, Dimitrachi (Dimitrie), stolnic;
cumnata lui , Casandra 5. sate ale - 83 ; parte de sat a - 73 ;
Ciulei, Costachi ; parte de sat a lui - 103. oameni fără bir ai - 40, 73, 84.
Ciumaşi, sat, ţ. Neamţ 14. Codreanu, Grigori , serdar ; sat al - 5 ; oa-
Ciumuleşti, sat, ţ. Suceava 3. meni fără bir ai - 5.
Ciurbeşti, sat, ţ. Iaşi 114. Codreanu, Ion, stolnic ; sate ale - 56, 57,
Ciurcheşti, sat, ţ . Iaşi 114. 85 ; oameni fă ră bir ai - 56, 57, 59,
Ciure, Fotachi, sulger ; jumătate de sat 63, 66, 67, 85.
a - 4 ; oameni fără bir ai - 4. Codreanu, Ioniţă, serdar ; oameni fără bir
Ciurea, N ăstasă ; parte de sat a lui - 5. ai-69.
Ciurea, Teodorachi, căminar ; sate ale - 41 Codreni, sat, ţ. Dorohoi 94.
părţi de sate ale - 5, 17 ; tîrg (Făl­ Codru, ocol, ţ. Iaşi 114, 116.
ticeni) al - 4 ; oameni fără bir ai Codrul le ş ului ; sat a ş ezat în - 115.
-4, 17. Codrul Sîrbilor, sat, ţ. Putna 38.
Ciureşti, sat, ţ. Tutova 59. Cogălniceanu, Costandin ; sat al lui - 13.
Ciu ş lea, sat, ţ. Putna 42. Cogălniceanu, Ion, căpit an ; oameni fără
Ciută (Ciutea), Io rdachi, serdar ; sat al bir ai - 96.
- 23; pă rţi de sate ale - 47, 49; Cogălniceanu (Cogălniceniţa), <Smaran-
oameni fără bir ai- 23, 47, 49. da> ; Odaia - 97.
Ciutureşti, sat, ţ . Roman 17. Cogeasca Nouî, sat, ţ. Cîrligătura 107.
Cimpeni, sat, ţ . Bacău 25. Cogeasca Vechi, sat, ţ . Cîrligătura 107.
Cîmpeni, sat, ţ. Roman 17. Colac, Gheorghie, m azil, ţ. Cîrligătura 90.
Cîmpul, ocol, ţ. Botoşani 97, 99. Colacu, sat, ţ. Putna 36.
Cîm_purile, sat, ţ. Putna 35. Coliceni, sat. ţ . H erţa 89.
Cindeşti, sat, ţ. Bacău 24. Coloneşti, sat, ţ. Tecuci 47.
Cîndeşti, sat, ţ. Iaşi 110. Colţul Coroii, sat, ţ. laşi 111.
Cîntoaia, Safta, v. Cauta, Safta. Comarna, sat, ţ . Ia şi 112 ; podari din
Cîrja, sat, ţ. F ă lc iu 86. -118.
Cîrjă (Cîrji), Ion, serdar ; parte de sat Comăneşti, sat, ţ. Bacău ; stic lărie la - 26.
a - 86 ; oameni fără bir ai - 55, 86. Comăneşti, sat, ţ. Covurlui 53.
Cîrjăoani, sat, ţ. Tutova 62. Comăneşti, sat, ţ . Dorohoi 91.
Cîrjoaia, sat, ţ. Hîrlău 100. Comîndăreşti, sat, ţ . Hî r lău 101.
Cîrligaţi, sat, ţ. Fălciu 84. . Conachi, Costachi , agă ; sat al - 43 ; părţi
Cîrligătura, ţinut ; categorii de oameni de sate ale - 43 ; vornic ; sate ale
din - 109 ; isprăvnicia de - : sluji- - 49, 50 ; oameni fără b ir ai - 46,
tori ai - 109, oameni fără bir ai - 47 , 49, 50, 57.
ai unui log ofăt al - 108. Conceştii de Jos, sat, ţ. Dorohoi 92.
Cîrligi, sat, ţ. Neamţ, ocolul Mijlocului 11.
Conce ştii de Sus, sat, ţ . Dorohoi 92.
Cîrligi, sat, ţ. Neamţ, ocolul Siret 14.
Cîrligu, moşie fără birnici, ţ. Iaşi 119. Condrachi, Ioniţă, serdar ; parte de sat
Cîrligu, sat, ţ. Neamţ 11. a - 61 ; oameni fără bir ai - 61 , 66.
Cîrlomăneşti, sat, ţ. Tutova 58. Condre, Şarban, căpitan ; oameni fără bir
Cîrniceni, sat, ţ. Iaşi 111. ai-58.
Cîrnu, sat, ţ. Neamţ 7. Conţăşti, sat, ţ . N e a m ţ 9.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VISTIERIEI MOLD0VEJ! DEN ANU'L 1&18 129

Conţăşti, sat, ţ. Putna 29. Costachl, Ioan, spatar ; sat al - 73 ; oa-


Conţăşti, sat, ţ. S uceava 2. meni fără b ir a i - 83, 84, 85.
Copăceşti, sat, ţ. Putna 32. Costachi, Ioniţă, <armaş> ; sat al răpo­
Copălău, sat, ţ. Bot o şani 96. satulu i - 93.
Copou, ocol, ţ. Ia.şi 113, 11 6 ; moşii fără Costachi , Iordachi, ban ; sate ale - 85
birnici d in - 118. 86. '
Copou, sat, ţ . I~i 113. Costachi, Iordachi, com is ; oameni fără
Corceşti, moşie fără sat, ţ. Hîrlău 105. bir a i -85.
Cordăreni, sat, ţ. Botoşan i 97. Costachi, Matei, postelnic ; casa răposa t u­
Cordărenii lui Gafencu, sat, ţ . Botoşani 97. lui - : sat al - 85 ; oameni fără
Cordeni, sat, ţ. Fălc i u 83. bir ai - 85.
Cordunu, sat, ţ . Roman l 9. Costachi, Neculai, spatar; sat al - 85;
Corlăteşti, sat, ţ. Tutova 66. oamen i fără b ir ai - 85.
Cornăţălu, sat, ţ. Putna 31. Costachi, Neculai, agă; sate ale - 85, 86;
Cornea, Enachi, serdar ; părţi de sate ale oameni fără bir ai - 85.
- 47 48, 52 ; oameni fără bir ai - Costachi, Vasîli, vornic ; sate ale - 23,
47, 48. 112 ; oameni fără bir ai - 23, 1J2
(logofăt).
Cornea (Corne), Sava, serdar, de la vis- Costandachi, Maria, stolniceasă ; parte de
tierie, numit şi delibaşa ; oameni sat a - 58 ; oameni fără bir ai - 58,
fără bir ai - 20, 31, 69, 73, 74, 75, 72, 73.
79, 106, 108. Costandachi, Neculai, căminar; sat al-
Corneşti, sat, ţ. Cîrl igătura 107. 50 ; oameni fără bir ai - 50, 69.
Corneşti, sat, ţ. Dorohoi 92. Costandachi, Zmaranda, spătăreasă ; parte
Coroi, sat, ţ. Botoşani 98. de sat a- 57; oameni fără bir ai-
Coroi, sat. ţ. Covurlui 52. 57, 58, 59, 61, 62, 65.
Coroi, sat, ţ. Fălciu, ocolul Podoleni ff2. Costandin, hagi - ; oameni fără b ir ai
Coroi, sat, ţ. Fălciu , ocolul Crasna 83. lui-40.
Coroi, sat, ţ. Neamţ 9. Costandin, medelnicer ; oameni fără bir
Coroi, sat, ţ. Suceava 1. ai-114.
Coroi, sat, ţ. Tecuci 45. Costea, <vtori> paharnic; partea de sat
Cornit<uI>, sat, ţ. Bacău 25. a-110.
Cornu Luncii, sat, ţ . Suceava ; slujitorii Costeşti, sat, ţ. Botoşani 96.
căpitanului d e - 6. Costeşti, sat, ţ . Roman 17.
Corocăieşti, sat, ţ. Suceava 1. Costeşti, sat, ţ. Tutova 66.
Corodeşti, sat, ţ . Tutova 62. Costieni, sat, ţ. Putna 43.
Costineşti, sat, ţ. Dorohoi 94.
Corodul, ocol, ţ . Tutova 57, 69.
Costrăş, <Neculai>, sulger; oameni fără
Corodul, sat, ţ. Tutova 57.
Coroi ; parte de sat a lui - 43. bir ai-103.
Costulenii Gălăţăni, sat, ţ . Iaşi 112.
Coroi, <Ioniţă>, stolnic; parte de sat Costulenii Rotari, sat, ţ. I~i 112.
a-23. Coşteanu ; moşie fără sat a casei lui - 105.
Coroi, Lupu, şatrar ; parte de sat a - 23 ; Coşteni, moşie fără sat, ţ. Hîrlău 105.
oameni fără bir ai - 23. Coşula, m-re ; sate ale - 96, 102 ; parte
Coroi, Vasile, paharnic ; parte de sat a de sat a - 96 ; moşie fără sat a -
-61. 105 ; oameni fără bir ai - 102.
Coreieşti, sat, ţ . Tutova 61. Coşula, ocol, ţ. Dorohoi 94, 95.
Coropceni, sat, ţ. Vaslui ; podari din - 81. Coşula, ocol, ţ. Hlrlău 102, 104 ; moşii
Coruieşti, sat, ţ. Tutova 66. fără sate din - 105.
Cosiţăni, sat, ţ. Tecuci 48. Coşula, sat, ţ. Hîrlău 102.
Cosîţeni, sat, ţ. Ctrligătura 106. Coşuleni, sat, ţ. Botoş ani 96.
Costachi, Casandra, postelniceasă ; sate Cotescu. Chiriţă, medelnicer; om fără bir
ale - 54 ; oameni fără bir ai - 54. al- 31.
Costachi, Costandin, vornic; sate ale - Cotigu, sat, ţ. Vaslui 77.
11, 14 ; parte de stat a - 57 ; oa- Cotîrgaşi, sat, ţ. Suceava 5. ·
meni fără bir a i - 11, 14, 25. Cotnari, sat, ţ. Hîrlău 100 ; oameni fără
Costachi, Gheorghie, <spatar > ; sat al - bir ai celor care au vii în podgo-
91 ; oameni f ă ră bir ai - 91. ria - 100.
Costachi, Grigoraş, spatar ; oameni fără Cotoroaia, sat, ţ. Tutova 58.
bir ai casei - 85. Cotul lui Balan, sat, ţ. Roman 18.
Costachi, Ia ncu, spatar ; sat al - 84. Cotu Băii, sat, ţ. Suceava 2.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
130 CORNELIU lSTRlATI

Cotul lui Ivan, sat, ţ . Ia ş i 113. Cristeş tii din Deal, sat, ţ. Tutova 64.
Cotul Părince, sat, ţ. Tecuci 46. Cristineşti, sat, ţ. Doroh oi 91.
Cotul Subarăului, sat, ţ. Dorohoi 92. Criveşti, sat, ţ . Rom an 17.
Cotul Ţuţorii, sat, ţ. Iaşi 112. Crive ş tii Borşoaii, sat, ţ. S u ceava 1.
Cotul Vamişului, sat, ţ. Roman 19. Criveştii Catrinii Bor şo a ii, sat, ţ . S ucea-
Cotul lui Vîrnav, sat, ţ . R oman 18. va 2.
Coţmăncşti, sat, ţ. Tutova 62. Crîngul de Jos, mahala din Bîrlad 67.
Coţofăneşti, sat, ţ . Putna 32. Crîste, Costandi n, se rdar ; parte de sat
Covurlui, ţinut ; categorii de oameni din a - 101.
- 55-56. Cristea (Crîstioai a), < Catrina ? >, p ă hăr­
Coza (Cozîia), sat, ţ . Putna 36. nic ea să ; sat al - 3 ; oameni fără bir
Cozia, sat, ţ. Ia ş i 112. a i -3.
Cozma, p aharnic; sat al casei -114; Cristeşti, moşie fără b irnici , ţ. Iaşi 119.
oameni fă ră bir ai - 114. Cri s teş ti, sat, ţ. Sucea v3 2.
Cozma (Cozmuleasa), Catrina, băn e asă ; Cristeşti, sat, ţ . T utova 63.
sat a l - 96 ; oameni fără bir ai - Crîstineşti, moş ie fără sat, ţ . Fălci u 88.
78. Crucea, sat, ţ. Suceava 6.
Cozma, T oma , b a n; băneasa <Catrina > Crucea de Jos, sat, ţ. Put na 35.
lui - 78. Crucea de Sus, sat, ţ. Putna 35.
Cozmeşti, sat., ţ. Fălciu 87. Crupenschi, vorn ic ; oameni fără b ir ai
Cozme ş ti, sat., ţ . Suceava 2. casei - 111.
Cozmeşti, sat, ţ. Tecuci 50. Crupenscbi, Costach i. s patar ; sat al - 27 ;
Cozmiţa, Ioniţă ; parte de sat a lui - 94 ; oameni fă r ă b ir a i - 27, 28, 33, 66,
oameni fără bir ai - 94. 67.
Cozmuleasa, Catrin a, v. Cozma, Catrina. Crupenschi, Enachi , m edelnicer ; oameni
Cozoni, Dimitrachi, pitar ; sat al - 27 ; fără bir ai - 26, 27.
oamen i fără b ;r ai - 27. Crupenschi, Gt·igori, serdar ; sat al - 24 ;
Cracăul Negru, sat, ţ. N eamţ 8. oameni fără b ir ai - 24.
Cracul, sat, ţ. Putn a 43. Crupenschi, Iordach i, ban ; sat al - 25 ;
Crasna, ocol, ţ. Fălci u 82, 86 ; moşii oameni fără b ir ai - 25.
fără sate din - 88. Crupenschi, Iordachi, <căm in a r> ; sat
Crasna, ocol, ţ . Vaslui 70, 80. al-17.
Crasnaleuca, sat, ţ. Dorohoi 92. Crupenschi, Iordach i, spatar ; sat al ca-
Cras taviţoaia, Catrina ; parte de sat a - sei - 100 ; parte de moşi e fără sat
37. a ca sei - 104 ; oameni fără bir ai
Crăcăoani, sat ţ. Neamţ 8. casei - 100. 103.
Crăciuneni, sat, ţ" Hîrlău 101. Crupenschi, Nastasia, medelnicereasă; sat
Crăciuneşti, sat, ţ. Vaslui 77. al - 27 ; oameni fără bir a i - 27.
C1·ăieşti, sat, ţ. Covurlui 53. Crupenscbi, Sandu!, ban ; sat al - 24 ;
Crăieşti, sat, ţ. Neamţ 11. parte de sat a - 24 ; oameni fără
Crăieşti, sat, ţ . Tecuci ; slujitori din - bir ai - 24. 26. 27, 33.
48. Crupenschi, Scarlat. comis ; sat al - 26 ;
Crăieşti, sat, ţ. Vaslui 79. oameni fără bir ai - 26, 27.
tralnteenl, sat, ţ. borohor !J:t. Crupenschi, Vasîll, spatar; sate ale - 98,
Crăpăturile, sat, ţ . Suceava 6. 102 ; oameni fără bi r ai - 98, 102.
Creţana, sat, ţ. Fă lciu 86. Crupenscbi, Vasîli , comis; sat al - 101 ;
Creţăşti, sat, ţ. Fălciu 83. parte de mo ş i e fără sat a - 105 ;
Creţu, Vasîli , căpitan <din Roman> ; oa- oameni fără b ir ai - 101.
m eni fă ră bir ai - 22. Cuca, sat, ţ . Covurlui 52.
Criste, Grigori , paharnic ; parte de sat a Cuci, sat. ţ . Vaslui 78.
casei -102. Cuciur, Gheorghi e ; sat al lu i - 94 ; oa-
Criste, Manolach i ; sat al lui - 91 ; oa- m en i fără bir ai - 94.
meni fără bir ai lui - 91.
Cristea, Iordachi ; sat al lui - 100. Cuciulaţi, sat, ţ . Nea mţ 13.
Cristea, Ion, paharnic ; sat al păhărni ce ­ Cuciureanu, Enach i ; oameni f ără bir ai
sei <Catrina?> lui - 3. lui-93.
Cristescu, Necula i, clucer ; sat al - 96 ; Cuciureanu, Gheor ghie ; sat al lui - 103.
oameni fără bir a i - 96. Cuciureanu, Iordachi ; sat al lui - 93.
Cristeşti, sat, ţ . Botoşani 96. Cucova, sat, ţ. Putna 30.
Cri steşti, sat, ţ. Cîrligătura 106. Cucorăni, sat, ţ. Botoşani 96.
Cristeşti, sate, v. şi Crîsteşti. Cucuieţi, sat, ţ. Putn a 25.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA V LSTIBRIEI MOLD())VE'.l DIN ANUL 1816 131

Cucuieţii de supt Măgură, sat, ţ. Putna Dămieneşti, sat, ţ. Roman 17.


38. Dămilenii Buznii, sat, ţ . Dorohoi 91.
Cu c uieţii de Sus, sat, ţ. Putn a 38. Dămilenii Crîstii, sat, ţ. Dorohoi 91.
Cucuteni, sat, ţ. Cîrligătura 107. D ă m şăni, v . Domo şăn i.
Cucuteni, sat, ţ. Ia ş i 116. Dăne ş ti , sat, ţ . Vaslui 75.
Cucuteni, sat, ţ. Roman 17. Dăngeni, sat, ţ. Hîrl ă u 102.
Cucutenii lui Holban, sat, ţ . Ia ş i 115. D<ă;>răbani, sat, ţ. Dorohoi 92.
Cudalbi, sat, ţ. Covurlui 52. Dărmăne şti, sat, ţ. Bacă u 26.
Cursăşti, sat, ţ. Tutova 65. Dărmăneşti, sat, ţ. N eamţ 9.
Curt; parte de moşie . făr ă sat a lui - Dealu Mare, sat, ţ . Tutova 57.
105. Dealu Nou, sat domnesc, ţ. Bacău 23.
< Curt >, Costachi, clucer ; parte de sat Deleni, sat, ţ . B acă u 27.
a-94 . Deleni, sat, ţ. Fălciu 84.
Curt (Cu rto aia), Maria, postelni ce leasă ; Deleni, sat, cu cătun e le , ţ. Hrrlău 100.
oamen i făr ă bi r ai - 41. Deleni, sat, ţ. Tutova 66.
<Curt1>, Mihai , postelnicel ; oameni fără Deleni, schit, ţ. Hîrlău ; oameni fără bir
bir ai - 41. ai-103.
Curt, Vasîli, m edelnicer ; parte de sat Deleştii de Sus, sat, ţ . Vaslui 79.
a-94. Delianu; parte de sat a - 37.
Curteni, sat, ţ. Fă lc iu 83. Derţca, sat, ţ. Dorohoi 94.
Cuza (Cuză ş ti) , b oierii - ; oameni fără bir Dia, Costachi, ş atrar ; sat al - 58 ; oameni
ai-84. fără bir ai - 58, 68.
Cuza, Arghiri, spatar ; sate ale - 76, (ban) Dia, Enachi, paharnic ; sat al - 43 ; părţi
80 ; părţi de sate ale - 46 ; oameni de sate ale - 43, 49 ; oameni fără
fără bir ai - 46, 74 , 75, 76, 78 (ban) bir ai - 49, 58, 59 ; cumnata lui -
80. 22.
Cuza, Gheorghie , ban ; sat al - 61 ; oa- Dia, Ştefan ; om fără bir al lui - 58.
meni fără bir a i - 61 , 84. Dighii, Gheorghie, căpitan; oameni fără
Cuza, Gheorghie, spatar ; sat al - 80 ; bir ai-64.
parte d e sat a - 79 ; oameni fără bir Dimachi, serda-r ; serdăreasa <Zmaran-
ai - 77, 79, 80. da> lui-93.
Cuza, Ioan (Iancu), paharnic ; sa t al - 84; Dimachi, Manolachi, vornic ; sat al - 97 ;
oameni făr ă bir ai - 59, 68, 84. oameni fără bir ai - 79, 97.
Cuza, Ioniţă , postelnic ; parte de sat a - Dimachi, Neculai, spatar; sate ale - 73,
102 ; 79, 84, 92, 97 ; oameni fără bir ai -
Cuzlău, sat, ţ . Dorohoi 92. 72, 79, 84, 92, 97.
Dimachi (Dimăchioaia), <Zmaranda>,
D serdăreasă ; sate ale - 93, 110 ; oa-
meni fără bir ai - 93, 110.
Dagîţa, sat, ţ . Vaslui 78.
Dancu, m-re ; sate ale - 49, 101, 114, 115 ; Dimaciu, sat, ţ . Putna 43.
parte de sat a -114; moşie fără Dimitrachi, vtori vistiernic ; om fără bir
b irnici a - 118 ; oameni fără b ir ai al lui- 41.
-41 , 114. Dimitrachi, poruşnic ; oameni fără bir ai
Danu, Asănachi, paharnic ; sate ale - 39, -109.
41 ; parte de sat a - 42 ; oameni Dimitriu, Anastasă , negustor ; moşie a -
fără bir ai - 34, 39, 40, 41. 119.
Danu, Enachi, căminar ; sat al - 16 ; oa- Dimitriu, Costandin, serdar; sat al - 96 ;
meni fără bir ai - 16, 55. oameni fără bir ai - 96.
Darie, Iordachi , ban ; sat al - 9. <Dimitriu>, Lefter, paharnic; oameni
David (Davidoaia), Safta ; parte de sat a fără bir ai - 83.
-102 . Dimitriu, Neculai, paharnic; parte de sat
David, <Vasile>, clucer; oameni fără a - 110 ; oameni fără bir ai - 110.
bir ai - 103. Dimitriu, Neculai, ser dar ; oameni fără bir
Davideni, sat, ţ. Neamţ 8. ai-82.
Davideşti, sat, ţ. Fălc i u 84. Dinu, başbulucbaşă ; parte de sat a - 37.
Davidu, sat, ţ. Neamţ 11. Diocheţi, sat, ţ. Covurlui 53.
Dădeşti, sat, ţ. Roman 16. Diocheţi, sat, ţ . Putna 34.
Dăiceni, moşie fără sat, ţ . Fălc i u 88. Divanefendi; oameni fără bir ai lui - 72.
Dăiceni, sat. ţ. Tecuci 47. Dumitreşti , sat, ţ. Vaslui 72.
Dămăcuşa, sat, ţ. Tecuci 47. Dobîrceni, sat, ţ . Iaş i 115.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
132 CORNELW r5TR1A!I\I

Dobraniş, Neculai, polcovnic ; om fără bir Drăgeşti, sat, ţ . Roman 19.


al-56. Drlgeşti, schit, ţ . Roman ; oameni f ă ră b ir
Dobreni, sat, ţ. Neamţ 9. ai - 19.
Dobrineşti , sat, ţ. Tecuci 48. Drăgeşti, sat, ţ. Tecuci 45.
Dobrote şti, sa t , ţ. Putna 42. Drăgeşti , sat, ţ . Vaslui 76.
Dobrovăţ, m-re ; sate al e - 53, 71 , 74; Drăghici (Drăgh iciul), Icirdach i, b a n ; sat
moş ie fără sat a - 88 ; oameni fără al - 106 ; oameni fără b ir ai - 18 ;
bir ai - 71. 106, 111.
Dobrovăţ, sat, ţ. Vaslui 71. Drăgoieş ti, sa t, ţ . Cî rligătura 107.
Docan; sat al lui - 93. Drăgugeş ti, sat, ţ . Bacă u 27.
Docan, Costandin ; oameni fără bir ai lu i Drăguşăni, sat, ţ . Dorohoi 93.
- 63. Drăguşani, sat, ţ . Putna 30.
Docan, Panaite, medelnicer ; sat al - 57 ; Drăguşăni, sat, ţ . Suceava 4.
oameni fără bir ai - 57, 68. Drăguşăni, sat, ţ. Vaslui 76.
Docan, V asile, paharnic ; parte de s,a t a - Duca (Duculeasa), Ancuţa ; om fără bir
18 ; oameni fără bir ai -18, 37. al-63.
Docan, Vasili, clucer ; oameni fără bir ai Duca, Dimitrachi ; parte de sat a lui -
- 78. 60 ; oameni fără bir ai lui - 60,
Docani, sat, ţ. Tu tov a 57. 83.
Doftana, sat, ţ. Bacău 26. <Duc,111>, Gri gor a ş, paharnic ; oameni fără
Dolhasca, sat, ţ. Suceava 1. bir ai- 18, 21.
Dolheşti, s a t, ţ . Fălciu 82. Duca, Grigori, sam eş <de ţinutul Făl­
Dolheşti, sat răză ş esc, ţ. Fălciu 83. ciu> ; sat al - 83 ; oameni fără bir
Dolheşti, sat, ţ. Suceava 5. ai-83.
Doljiişti, m -re ; sa te ale -16, 97, 105; Duca, Pa vă! , sulger ; oameni fără bir ai -
parte de sat a - 18 ; oameni fără bir 56, 60, 64, 68.
ai-16, 105. Duca, Ştefan ; oameni fără bir ai lui -
Doljăşti, sat, ţ. Roman 16. 62.
Domneşti, sat, ţ. Putna 31. Duda, sat, ţ. Fălciu 82.
Domoşăni (Dămşăni), sat, ţ . Dorohoi 93. Dulceşti, sat, ţ . Neamţ 11.
Donici, Andronachi, postelnic ; sat al - Dumasca, sat, ţ. Vaslui 74.
106 ; oameni fără bir ai - 106. Dumbrăviţa, schit ; părţi de sate ale -
Donici, Gheorghie, <ban> ; sat al -102 ; 37, 43.
parte de sat a - 101 ; moşie fără Dumbrăviţa de Jos, sat, ţ. Suceava 3.
sat a - 105 ; oameni fără bir ai - Dumbrăviţa de Sus, sat, ţ. Suceava 3.
102. Dumeni, sat, ţ. Botoşani 97.
Donici, Iordachi, spătar ; oameni fără bir Dumeşti, sat, ţ. ctrligătura 107.
a i -32. Dumeşti, sat, ţ. Vaslui 78.
Donici, Ruxand .. , băneasă ; sat al - 102 ; Dumucuşăni, sat, ţ. Vaslui 74.
oameni fără bir ai - 102. Durneşti, sat, ţ . Iaşi 110.
Dorna, moşie fără sat, ţ . Hîrlău 104. Durneşti, sat, ţ. Iaşi 116.
Dorna, sat, ţ. Suceava 5. Durneşti, moşie fără sat, ţ . Hir.lău 105.
Dorobăţ, Eni, postelnicel ; oameni fără bir Duşăşti, sat, ţ. Neamţ 12.
ai - 64.
Dorohoi, tîrg, 91.
Dorohoi, ţinut ; categorii de oameni din E
95 ; slujitorii isprăvniciei - 95 ; li u-
zii să meşiei - 92. Efstatin a, Casand ra, v . <Fotea> , Efstati-
Doroşcani, sat, ţ. Cîrligătu r a 106. n a , Casand ra.
Drăgomăneşti, sat, ţ. Botoşani 96. Elefteriu, Frăs îna , su lg e reasă ; sat al -
Dragomireşti, sat, ţ. Neamţ 11. 39 ; oam eni f ă ră bir ai - 64, 68.
Dragomireşti, sat, ţ . Tutova 63. Emandi ; Brăieşti i lui - , sat, ţ . Dorohoi
Drăgsăni, sat, ţ. B otoşa ni 95. 94.
Dragsi:ni, sat, ţ . B o t oşan i 95. Emandi, Alexan d ru ; oameni fără bir ai
Dramă, Neculai ; sat al lui - 106 ; oameni lui - 57, 58, 61.
fără bi r a i lui - 106. Emandi (Emand ioaia), Catrina ; sat al -
Drax ăni, s a t, ţ . Vaslui 74. 94.
Emandi, Costachi (Costandin), ban ; părţi
Drăgăneş ti, sa t , ţ . Hîrlău 101.
de sate ale - 58, 83 ; oameni fără
Drăgă ne ş ti, sat , ţ . Meamţ 7. bir a i - 57, 58, 66, 68, 83.
Drăgă n e şti, sat, ţ . Tecuci 50. Emandi, Dimitrachi, paharnic; sat al-
Dr ă g eşti, sat, ţ. Rom an 17. 82 ; oameni fă ră bir ai - 82.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA V]STIEREEI MOLDOVEI DIN ANUIL 1818 133

Emandi, Gavril, spatar ; parte de sat a - Feredieni, sat, ţ . Hîrlău 100.


58 ; oame ni fă ră bir a i - 58, 60, Feştilă (Feştiloaia), <Nastasia>, păhărni­
67. ceasă ; sate ale - 2, 15 ; oameni fără
Emandi, Grigori ; oameni fără bir ai lui - bir ai - 2, 15, 16.
69. Feştilă, Tănasă, medelnicer ; sat al - 114 ;
Emandi, Ioan (Ioniţă), ban ; parte de sat părţi de sate ale - 59, 78, 79 ; oa-
a -47; oameni fără bir ai-47, 58, meni fără bir ai - 78, 114.
60, 61 , 62, 64, 65, 66, 67, 68 ; mo şie Feştileni, sat, ţ. Hîrlău 100.
fă ră sat a - 88. Fichiteşti, sat, ţ. Tutova 61.
Emandi, Ilinca, postelniceleasă ; sat al ca- Fileşti, sat, ţ . Covurlui 52.
sei - 92 ; oameni fără bir ai casei Filioara, sat, ţ. Neamţ 8.
-92. Filipescu (Filipasca), Catinca, logofeteasă;
Emandi, Mihai, ban ; sate ale - 47 ; oa- sat al - 11 ; oameni fără bir ai - 11.
meni fără bir ai - 32, 47. Filipescu, Iordachi, spatar ; sate ale -
Emandi, Vasile, stolnic ; sat al casei - 92 ; 113 ; oameni fără bir ai - 113.
oameni fără bir ai casei - 92. Filipeşti, sat, ţ. Bacău 28.
<Emanoill>, Anastasă, clucer ; oameni Filipeşti, sat, ţ. Suceava 4.
fără bir ai - 22. Filipeşti, sat, ţ. Tecuci 47.
Eni, vtori comis ; oameni fără bir ai ca- Fiteşti, sat, ţ. Suceava 1.
sei lui - 59; ai Bă1aşei lui- 67. · Fitioneşti, sat, ţ . Putna 32.
Eni, Gavril, sulger ; sate ale - 10, 16, 19 ; Filfăieşti, sat, ţ. laşi 112.
oameni fără bir ai - 10. Fintina Mare, sat, ţ. Suceava 4.
Eni, Manolachi, căminar ; sat al - 11. Fintinele, sat, ţ. Tutova ; om fără bir al
Episcopia Huşi ; sate ale - 82, 83, 84 : dascălului de la - 63.
părţi de sate ale - 84 ; moşii fără Fintinelile, sat, ţ. Bacău 23.
sate ale - 84 ; oameni fără bir ai - Fintinelile, sat, ţ. Suceava 1.
82, 83, 84. Firţăneşti, sat, ţ. Covurlui 54.
Episcopia Roman; sate ale -10, 17, 19, Fistici, m-re ; sate ale - 80, 82 ; părţi de
20, 52 ; oameni fără bir ai - 20, 28, sate ale - 65, 82 ; oameni fără bir
30, 32, 33, 34, 54, 79 ; ai arhidiaco- ai-80, 82.
nului - 20 ; prisecari ai-: 19 ; ciocli Fistici, moşie fără sat, ţ. Făkiu 88.
ai-20. Flăminzi, sat, ţ . Hîrlău 100.
Epureni, sat, ţ. Botoşani 97. Flondor (Flidureşti), familie ; parte de sat
Epureni, sat, ţ. Fălciu 82. a-93.
Epureni, sat, ţ . Fălciu 85. Florea, Dimitrachi, căminar ; sat al -
Epureni, sat, ţ. Ia ş i 111. 113 ; parte de sat a - 115 ; oameni
fără bir ai - 115.
Floreşti, m-re ; sate ale - 64, 67 ; parte
F de sat a - 65 ; oameni fără bir ai -
64, 67.
Fagul, sat, ţ . Vaslui 77. Floreşti, sat, ţ. Putna 39.
Faraoani, sat, ţ. Ba că u 24. Floreşti, sat, ţ. Tecuci 45.
Fauri, sat, ţ. Neamţ 12. Floreşti, sat, ţ. Tutova 67.
Fauri, sat, ţ . Vaslui 77. Focşa, sat, ţ . Tecuci 50.
Flilciu, tîrg ; negustorii din - 86 ; negus- Focşani, tîrg ; categorii de oameni d in -
tori hrisovoliţi d i n - 87. 44 ; mahalale din - 44 ; m-rea Pro-
Fălciu, ţinut ; categorii de oameni din - orocul Samoil din - 50, 51 ; biseri-
86-87 ; slujitorii isprăvniciei - 87. ca Sfintul Dumitru din - 42 ; oa-
Fălticeni, tîrg, ţ . Suceava ; jidovii hriso- meni fără bir ai şcolii domneşti din
voliţi d in - 6 ; tîrgoveţii din - 4. - 32, 37, 41.
Fărcaşii, sa.t, ţ . Suceava 6. Foc şasca, sat , ţ . Vaslui 80.
Fărcăşani, sat, ţ . Roman 16. Folteşti, sat, ţ. Covurlui 54.
Fătăciuni , sat, ţ. Tutova 61. Folteşti, sat, ţ . Tu tova 66.
Fătăciuni, schit, ţ. Tutova ; sat şi parte de Fotea; parte de sat a lui - 37.
sat ale - 61. <Fotea,> Efstatina, Casandra, păhărni­
Făurei, sat, ţ . Putna 37. ceasă ; sat al - 110 ; oameni fără bir
Fedeşti, sat, ţ . Fălciu 85. ai-110.
Fereşti, sat, ţ. Vaslui 73. Fote, Iordachi ; sat al lui - 97 ; moş ie
Fedeleşanu, <Costandin> , postelnicel; fără sat a lui - 87 ; oameni fără bir
parte de moşie fără sat a casei - ai l.ui-97.
105. Frăsuleni, sat, ţ. Ia şi 110.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
134 CORNEI..W rsTRWIU

Frenciugi, sat, ţ. Vaslui 76. Găineşti, sat, ţ.


Suceava 2.
Frumoasa, m-re; sat al-114; părţi de Gălăţ<amt>, Gheorghi ; oameni străini
sate ale - 54, 100. ai lui- 55.
Frumuşălu, sat, ţ . Tecuci 47. Gălişăşti, sat, ţ. Tecuci 45.
Frumuşiţa, sat, ţ . Covurlui 54. Găluşcă, Carp, <pitar> ; oameni ffiră b ir
Frunteşti, sat, ţ. T ecu ci 46. ai pităres e i lui - 84.
Frunti şăn i, sat, ţ. Tutova 56. Găluşcă (Gălu ş ceasă), Zoiţa, stolniceasă ;
Frunză, Toader, că p itan ; oameni fără b ir oameni fără bir ai - 72.
ai-32. Găneşti , sat, ţ. Cîrligătura 105.
Frunziteşti, răzeşi din · satul lonăşeni 3. Gineşti, sat, ţ . Covurlu i 53.
Frunzăti, Costachi ; oameni fără bir ai lui Găureana, sat, ţ. B otoşani 96.
- 91. Găureni, sat, ţ. laşi 110.
Frunzăti, Neculai, <vornic de poar tă> ; Găureni, sat, ţ. laşi 115.
parte de sat a lui - 89 ; oameni făr ă Găureni, sat, ţ. Vaslui 79.
bir ai lui - 91. Găurile, sat, ţ. Putna 36.
Fundoaia, sat, ţ. Herţa 89. Gheonoiu, şatrar ; oameni fă ră bir ai ca-
Fundeni, sat, ţ. Roman 17. sei - 40.
Fundeni, sat, ţ. T ecuci 49. Gheorghe, medelnicer ; oameni fără bir
Fundul, sat, ţ. Ba că u 24. ai- 21.
Fundul, sat, ţ. Neamţ 14. Gheorghie, căpitan ; parte de sat a - 96.
Fundul Herţei, sat, ţ. Herţa 88. Gheorghie, vameş ; om fără bir al - 35.
Fundul Idriciului, mo şi e fără sat, ţ. Făl- Gheorghiu, Eni ; oameni fără bir ai lui -
ciu 88. Gherghel ; satul Brăieştii lui - 94.
Fundul de Jos, ocol, ţ. Vaslui. 75, 80.
Fundul de Sus, o::ol, ţ. Vaslui 77, 80. Gherghel, Costa ch i, <paharnic> ; sat al
- 97 ; parte de sat a - 94.
Furceni, sat, ţ. Tecuci 50. < Gherghel>, Enachi; par.te de sat a lui
Fuşca, sat, ţ. Tutova 66. -95. .
Gherghel, Ion ; parte de sat a 1ui - 94.
Gherghel (Gherghelo:aia), Măriuţa, pită­
G
reasă ; sat al - 94 ; oameni fără b ir
ai -94.
Gafencu (Gafenceasa), pitărea ă ; oameni
fără bir ai - 83. Gherghel, Ştefan , ser dar ; sat al - 94 ;
Gafencu, Vasîli, din Bucovi!ll' sat al lui oameni fără b ir ai - 94.
- 97. Gherghel, Toader ; parte de sat a lui -
Galata, m-re ; sate ale - 16, 19, 72, 100, 95.
107 111 112 (nota), 115 ; Tîrgu şoru l Ghergheleu, sat, ţ. Vaslui 74.
N i~olin~ al- 115 ; moşii fără sate
Ghermăneşti, sat, ţ. Fălciu 82.
ale - 104 · oameni fără bir ai- 107.
Galaţi, oraş ; c~tegorii de oameni ~in-:- Ghermăneşti, sat, ţ. Fălciu 85.
54 · cartiere din - 54 ; oamem dm Gheţăni, sat, ţ. Bacă u 23.
- 55 · mănăstirea Precista,din - 52 ; Gheuca, Safta ; oameni fără bir ai - 63.
oame~i fără bir ai vieeecmsuUlor Ghica, AJ1:-cu, vornic ; sat ai - »o ; parte
englez şi rus din - 55 ; părcă lăbia de sat a - 62 ; oameni fără bir ai -
G alaţi : slujitori ai - 56 ; lumtnărar i 62, 116.
ai-55. Ghica, Alecu, p ostelnic ; părţi de sate ale
Galbini, sat, ţ. Neamţ 13. - 48, 49; oameni fără bir ai- 48,
Galbini, sat, ţ . Tecuci 48. 49.
Galu, sat, ţ. Neamţ 7. Ghica, catinca, vorni ceasă ; sate ale - 49 ;
Ganea, Ion (Ioniţă), clucer ; sate ale - 3, (şi vistierniceasă), 101 ; oameni fără
4 ; oameni fără bir ai _..:. 3. bir ai - 49, 101.
Gane, Iordachi, <paharnic > ; sat al - 76.
Gane, Mihai, serdar ; sat al -5 ; oameni Ghica, Costachi, logofăt ; sate ale - 26,
fără bir ai - 5, 39.
43, 52, 54, 93, 100, 101 ; părţi de sate
ale - 26, 43; tîrgul Vaslui al- 80;
Gane, Pascal, m edeln icer ; oameni fără oameni fă ră b ir ai - 26 (la sticlăria
b ir ai-59. de la Comăneşt i ) , 33, 52, 54, 80, 91,
Gane, Pascal, postelnicel ; oameni fără bir 93, 100, 101, 103, 111 ; ţ i ne moşii în
ai-67, 68. arendă 112.
Găge şti, sa,t, ţ. Fălciu 85. Ghica, Dimitrachi, agă ; sate ale - 11, 43,
Găgeşti, sa t, ţ. P utna 37. 97 ; oameni fără b ir ai -11, 77, 97,
Găiceana, sat, ţ . Tecuci 46. 108.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VI!STIERIEI MOLDOVEI DJN ANUL 1&18 135

Ghica, Gr igori, vornic ; sate ale - 10, 11, Glodeni, moşie fără b irnici, ţ. Iaşi 118.
20, 52, 88, 107 ; parte de sat a - 89 ; Glodeni, sat, ţ . Roman 18.
tîrgul H e r ţa a l - 90 ; oamen i fă r ă Glodenii Cuzăi, sat, ţ . Vaslui 75.
b ir ni -10, 20, 76, 78, 83, 107. Glodenii Gîodului, sat, ţ. Vaslui 77.
Ghica, < Ilinca>, băn easă , de la Bucu- Gociu, Gheorghi, polcovnic ; moşii iără
reş t i (Ghiculeasa din Ţara Mu nte- sa te ale - 88 ; parte de sat a - 66.
nea s c ă ) ; sate ale - 83, 114 ; moş i i Gociu, Gheorghie ; oameni fără bir ai lui
fără birnici ale - 119. - 60.
Ghica, Iordachi (Iorgu), spatar ; sat al - G odineşti , sat, ţ. Herţa 89.
110 ; oamen i fără b ir a i - 25, 26, 27, Gohor, sat, ţ. Tecuci 48.
28, 11 0, 111. Goieşti , sat, ţ. Cirli gătur a 106.
Ghica, Scarl at, b eizade ; oameni fără b ir Goliişăi, sat, ţ . Tutova 64.
ai - 71. Golgota, sat, ţ . Tutova 65.
Ghicovici, Costachi ; om fără b ir al lui - Golgota, schit, ţ . Tutova ; sat al - 65 ; oa-
65. meni fă ră bir ai - 65.
Ghidigeni, sat, ţ . Tutov a 58. Golia (Golăia ), m-re ; sate ale - 89, 112,
Ghidion ; parte de sat a lui - 37. 114 ; părţ i de sate ale - 75, 112,
Ghidionescu, < Chiriac> , medelnicer; 114 ; parte de moşie fără sat a -
parte de sat a - 11 ; oameni fă ră 105 ; oameni fără bir ai - 40, 114.
b ir ai -11. Gorbiineşti, sat, ţ . Botoşani 98.
Ghigoieşti, sat, ţ. Neamţ 12. Gorga, Chiriac, postelnicel ; oameni fără
Ghilăveşti, sat, ţ. Tecuci 46. bir ai-59.
Ghindiioani, sat, ţ. Neamţ 8.
Ghirasca, sat, ţ. Covurlui 53. Gorovei, < Costandin>, credincer; oameni
fă ră bir ai - 23, 24.
Ghirasca, schit, ţ . Covurlui ; sat al - 53.
Ghiriiieşti, sat, ţ. Roman 20. Gorovei, Todiraşcu, <serdar> ; sate ale -
Ghiţliscu, Ion, ser dar ; parte de sat a -
18, 19 ; oameni fără bir ai - 18,
94. 21.
Ghiulolu, paharnic ; Aniţa sora lui - 108. Goruni, sat, ţ. Iaşi ; liuzi de la-114.
<Ghiulolu>, Ani ţa ; oameni fără bir ai Gosan, Tanasă , paharnic ; sate ale - 9,
- 108. 53, 116 ; moşie fără birnici a - 118 ;
Ghiurghiu, Manoli ; om fără bir al lui - oameni fără bir ai - 77 116.
108. Goşmani, sat, ţ. Neamţ 13.
Giofeni, sat, ţ. Vaslui 75. Gramaticu, Ioan ; p arte de sat a lui -
Giosan, Ştefan, m edelnicer ; oameni fără 103.
bir ai-29. Griideşti, sat, ţ. Tecuci 47.
Giosiini, sat, ţ . Bac ă u 23. Grăjdeni, schit, ţ . Tutova ; sat al - 56.
Giuleşti, sat, ţ . Neamţ 14. Grăjdeni, sat, ţ. Tutova 56.
Giuleşti, sat, ţ . Suceava 3. GrAmeşti, sat, ţ. Vaslui 77.
Giurge, Iordachi, cămin.ar ; sat al - 58 ; Grăpeoi, sat, ţ. Covurlui 53.
parte de sat a - 46 ; oameni fără Greceanu, Alecu, agă ; sate ale - 83, 113 ·
bir ai - 46, 57, 58, 59, 60, 61 , 63, parte de sat a - 49 ; oameni fără
64, 66, 67, 74. bir ai - 49, 83.
Giurgeni, sat, ţ. Tecuci 45. Greceanu, Ion, ban ; oameni fără b ir ai
Giurgeni, sat, ţ. Vaslui 79. -57, 59, 67.
Giurgeni, schit, ţ. Vaslui ; parte de sat Greceanu. <Safta>, logofeteasă ; oameni
a-79. fără b ir ai - 113.
Giurgeşti, schit, ţ. ctrligătura ; oameni Grecu, A postu ; oameni fără bir a i lui -
fără b ir ai - 108. 30.
Giurgeşti, sat, ţ. Suceava 5. Grecu, Hriste, dascăl <din Bîrtad> ; oa-
Giurgioana, sa.t, ţ. Tecuci 48. meni fără b ir ai - 68.
Giuşcani, sat, ţ . N eamţ 14. Grieşti, sat, ţ. Vaslui 75.
Gîdinţi, sat, ţ. Roman 19. Grigoreni, sat, ţ . Boto şa ni 98.
Gîlţăşti, sat, ţ. Tutova 64. Grigorie, că p itan <din Roman> ; oameni
Gîndu, <Şarban>, polcovnic; oameni fără fără bir ai - 21.
bir ai- 31. Grigoriu, Ioniţă ; oameni fără bir ai lui -
Gînşteni, sat, ţ. Bacău 23. 18, 21.
Gîrceni, sat, ţ . Tutova 65. Grigoriu, Lupu ; sat al lui - 65 ; oameni
Gîrcina, sat, ţ. Neamţ 10. fără bir ai Lui - 65.
Gîrlile, ocol, ţ. Putna 36, 44. Grigoriu, Mihalachi ; sat al lui - 58.
Glăvăneşti, sat, ţ. Tecuci 47. Gropile, sat, ţ. Bacău , 27.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
136 CORNELIU ISTRATI

Gropniţa, sat, ţ. laşi 113. Herţa, tîrg ; categorii ele oameni din - 90.
Grozăşti, sa,t, ţ . Bacău 28. Herţa, ţinut ; categorii de oameni di n -
Grozlişti, sat, ţ . Putna 39. 90 ; slujitori ai isprăvniciei - 90.
Grozlişti, moşie fără sat, ţ . Fălciu 88. Herţanu, Iordachi, postelnicel ; parte de
Grumlizlişti, sat, ţ. Neamţ 8. sat a-89.
Gugeşti, sat, ţ. Fălciu 84. Hilişău, sat, ţ. Dorohoi 94.
Gugeşti, sat, ţ . Putna 39. Hînţlişti, sat, ţ. Tecuci 48.
Gura Rlipizii, sat, ţ. Putna 32. Hinţliştii din Deal, sat, ţ. Botoşani 98.
Gura Sirclii, sat, ţ. Cîrligătura 106. Hinţliştii din Vale, sat, ţ . Botoşani 98.
Gura Vliii, sat, ţ. Neamţ 10. Birja, sat, ţ . Bacău 28.
Guşiţlii, sat, ţ. Fălciu 84. Hirlliu, tîrg 103, 104.
Guţli (Ghiţiu, Gîţi), losup; oameni fără Hirlliu, ţinut ; categorii de oameni din
bir ai lui - 32, 33, 35. - 104 ; isprăvnicia - : slujitori ai
Guţli, vornic <de poartă, din Hîrlău> ; - 102, 104 ; oameni fără bir ai -
oameni fără bir ai - 103. 103 ; oameni fără bir ai sămeşiei
-103.
Hirlescu, Iordachi, vtori paharnic ; parte
H de sat a - 3.
Hirleşti, sat, ţ. Neamţ 14.
Baciu, Manolachi, armaş ; oameni fără Hirsova, sat, ţ. Tutova 64.
bir ai-78. Hirsova, schit, ţ. Tutova ; sat al - 64.
Hadimbu, sat, ţ . Cîrligătura 107. Hirtoapile, sat, ţ. Suceava I.
Hadimbu, schit, ţ. Cîrligătura ; oameni Hirtopu, s at, ţ . Suceava 4.
fără bir ai -107. Hoceni, sat, ţ. Fălciu 84.
Hancea, sat, ţ. Suceava I. Hoislişti, sat, ţ. Cîrligătura 106.
Hangu, sat, ţ. Neamţ 7. Hoislişti, sat, ţ . Neamţ 11.
Hangu, schit ; sat al - 16 ; parte de sat Roiban, (Holbăneasa), Catrina ; sat al -
a-8. 89.
Havorna, sat, ţ . Botoşani 97. Roiban, Costandin, <postelnicel> ; parte
Hliblişlişti, sat, ţ. Roman 16. de sat a-89.
Hlilăreşti, sat, ţ. Tutova 62. Holban, Dămian , treti vistiernic ; sat al
Hlillislini, sat, ţ . Neamţ 14. - şi al nepoţil or săi 89.
Hlilceni, sat, ţ. laşi 114. Holban, Dimitrie, <căminar> ; sat al-
Hlimeieni (Humieni). sait. ţ . B acă u 25. 106; oameni fără bir ai -106.
Hlimeiosu, sat, ţ. Iaşi 112. Hol ban, Ilie, căminar ; parte de sat •a - 89.
Hlinlislini, sat, ţ. Fălciu 86. Holban, (Holbă neasa), Mari<a , serdăreasă ;
Băneşti, sat, ţ. Dorohoi 93. oameni fără bir ai - 76.
Hlirliceşti, sat, ţ. Neamţ 12. Holban, Maria , sto lniceasă ; sat al - 76.
Hlirmlineşti, sat, ţ . Neamţ 14. IÎolban, (Holbăneasa) , Paraschiva <pos-
Hărmăneşti, sat, ţ . Roman, v. Hlirniceşti. telnicel easă> ; p arte de sa t a - 189.
Hlirmlineşti, sait, ţ . Suceava 2. Roiban, Ştefan , clucer ; sate ale - 89.
Hlirniceşti, (Hărmăneşti t sat, ţ, R oman Holban, Vasile, paharn ic; sat al - 89.
17. Holboca, sat, ţ. Iaşi 113. V. şi Tomţşti.
Hlisnlişlini, sat, ţ . ctrli gă tura 107. Holda, sat, ţ . Suceava 5.
Heleştieni, sat. ţ . Rom an 17. Holmu, sat, ţ . Cî rligătu ra 106.
Helteu, sat, ţ. Bacău 28. Homiceni, (Humuceni), sat, ţ . Neamţ 12.
Herescu, Ioniţă ; sait al lui - 93. Homiţa ; Lipovenii ot - sat, ţ . Suceava 2.
Herestău, sat, ţ. Putna 36. Honcu, (Honouleşti) , familie ; sat al -10 ;
Hermeziu, Costandin ; oameni fără bir ai oameni fără bir a i - 10.
lui-63, 78. Horga, sat, ţ . Fălc iu 85.
Hermeziu, Gheorghie, căminar ; sate ale Hornicea, ocol, ţ. Covurlui 53, 55.
- 13, 17 ; oameni fără bir ai - 13,
17, 18, 21 , 38, 39, 40, 41, 68, 71. Horlliceni, sat, ţ . Dorohoi 94.
Horodişte, sat, ţ . Dorohoi 92.
Hermeziu (Hermezîoaia), Ileana, postelni-
celeasă ; sat al - 14 ; oameni fără bir Horodişte, sat, ţ . Hîrlău 100.
ai - 14 ; cumnata sa Scorţasca -14. Horodniceni, sat , ţ. Suceava 4.
Hermeziu, Iordachi, paharnic ; sat al - 2 ; Hotcliuţi, sat, ţ . Dorohoi 93.
oameni fără bir ai - 2. Hreaţca, sat, ţ . Herţa 90 ; slujitori ai is-
Hermeziu, Vasile, ,t reti postelnic; sa.t al prăvniciei din - 90.
- 5 ; oameni fără bir ai - 5. Hreaţca, sat, ţ. Suceava 5.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA V]STIEIUEI MOLDOVEI' DIN .-\NUL 1811 137

Hrisoverghi, Alexandru, spatar ; sate ale Icuşăni, sat, ţ. Botoşani 98.


- 50, 70, 72 ; oameni fără bir ai - Icuş ă ni , sait, ţ. Ia<ii 114.
50, 70, 71, 72. Idrici, sat, ţ. Fălci u 83.
Hrisoverghi, Anc t.:ţa, spătă reasă ; oameni Jepu reni, sat, ţ. faşi 113.
fără b ir ai - 75. Ierachi, Costachi, hatman ; sat al - 52 ;
Hrisoverghi, Gr igo raş, ban ; sat al - 79 ; parte de sat a - 38 ; oameni fără
oam eni făr ă bir ai - 71, 79. bir ai-52.
Hrisoverghi, Neculai, vornic ; sate ale - I eză reni, sat, ţ. I aşi 115.
76, 110; parte de sat a - 46; oa- Jgeşti, sat, ţ . Covurlui 53.
oameni fără bir ai - 46, 55, 60, 66, Jgeşti, sat, ţ. Putna 37.
68, 71, 72, 75, 76, 77. Iliescu, (Iliasca), < Smaranda> , şă trărea­
Hriste, Iordachi, spatar ; oameni fără bir să ; sat al - 25 ; oameni fără bir
ai- :21. a i -25.
Hriţcani, sat, ţ. B otoşani 98. Ilieş ti, sat, ţ . Ba c ău 25 .
Hruţca, sat, ţ. Fălci u 84. Ilschi, Iordach i, clucer ; sat al - 106 ; mo-
Huciungi, sat, ţ . Neam ţ 13. şie fără birnici a - 119.
Bucu, sat, ţ. Vasl ui 76. Ioan, protopop <de ţinu tul Tutova> ; om
· Budeşti, sat, ţ . Dorohoi 91. fă ră b ir al - 59.
Budeştii Mici, sat, ţ . Dorohoi 92. Ioan, Dimitriţi ; sat ,a l lui - 73.
Bultureşti, sat, ţ . Suceava 5. Ioan Gheorghie, serdar ; oameni fără bir
Humieni, v. Bămeieni. ai-104.
Humuceni, v. Homiceni. Ioan, Ştefan, stolnic ; sat al - 54.
Humuieşti, sat, ţ. Neamţ 8. Ionăşiini, sat, ţ. Botoşani 98.
Hurmuzacbi, Alecu ; parte de sa.t a lui Ionii şiini, sat, ţ. Htrlău 102.
-100. Ienăşiini, sat, ţ. Tecuci 48.
Hurmuzachi, < Costand in> , serdar; oa- Ioneasa, sat, ţ. Suceava 3.
meni fără bir ai - 111. Iosipescu (losăpăscu), <Gheorghie> , ser-
Huş i, sat, ţ. Suceav a 5. .. dar; parte de sat a - 74; oameni
Huşi, tîrg ; birnicii din - 86 ; negustoru fără bir ai - 40.
hrisovoliţ i d:n - 87 ; sluj itorii că­ lpati, sat, ţ . Vaslui 77.
pitanului de - 87 . lpoteşti, sat, ţ . Hirl ă u 102.
Huţu, sat, ţ. Tec uci 46. lreasca, sat, ţ. Tutova 56.
Ireasca de supt Mligurii, sat, ţ. Putna 38.
Ireştii de Sus, sat, ţ. Putna 38.
I Isaia, sat, ţ . Iaşi 112.
Isar, IorcLachi, serdar ; parte de sat a -
Iacobeni, moş ie făr ă sat, ţ. Hî4"l ău 105. 86 ; oameni fără bir ai - 86.
Iacobeni, sat, ţ. Hîrlău 101. Istrati (lstrăteşti), familie ; parte de sat
lacomi, Costachi ; oameni fără bir ai lui a - 14 ; oameni fă:ră bir ai- 14.
-72, 74. Istrati, Costandin, paharnic ; oameni fără
Iamandi, v. Emandi. bir ai - 71 , 73, 74.
Iancul, log ofăt <de moşi e? >; oameni Istrati, Gavril, stolnic ; sat al - 96.
fără b ir ai - 31 . I şnovliţ, sat. ţ . Dorohoi 93.
Janculeu, (lanculeon), Alecu, vornic ; par- Itrineşti, sat, ţ . Neamţ 10.
te de sat a - 111 ; oameni fără b ir Iţcu, Zmaranda, ş ătrăreasă ; oameni fără
ai-65, 75, 77,111. bi-r ai - 56, 59, 66, 68.
Japa, sat, ţ. Neamţ 12. Iucşliştl. sat, ţ. Roman 18.
Iaşi, (leş), or~; mănăstiri din - 7, 8, 24,
luga, Costandin ; oameni fără bir ai lui
49, 52, 54 ; biserica catolică din - -22.
23 ; categorii de oameni din - 117 ; Juganii din Deal, sat, ţ . Roman 19.
boier din - 55 ; podari ai - 87 ; oa- Juganii din Vale, sat, ţ. Roman 19.
meni fără bir ai consulatului rus Iuliana, Maria, isprăvniceasă ; oameni fă-
ră bir ai - 103.
din, - 71, 112 ; cărbunari ai b eilicu-
Iuraş cu, Ioniţă ; parte de sat a lui - 14.
lui din-76.
Iuraş cu, Iordachi, paharnic ; sait al - 14 ;
I~i. ţinut ; categorii de oameni din - parte de sa.t a - 14 ; oameni fără
116, 117 ; slujitorii isprăvniciei - 117.
bir ai-14.
Ibăneşti, sat, ţ. Dorohoi 91. Iu reşti , sat, ţ. Hîrlău 101.
Ibăneşti, sat, ţ. Tutova 67. lurgbiceni, sat, ţ . H îrlău 100.
Ichimeni, sat, ţ. Dorohoi 93. Ivănceşti, sat, ţ . P utna 37.
Iconomu, Gheorghie, sulger; oameni fără Ivăneşti, sat, ţ . Fălci u 84.
bir ai - 114, 115. Ivlineşti, sat, ţ. Neamţ 13.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
138 -CORNEL.ro rsTRATI

Ivăneşti, sat, ţ. Tutova 64. Lazu, Cos,t achi, ban ; sat al lui - 4 ; oa-
lviniţă şti, v . Vineţăşti. meni fără bir ai lui - 4.
Izmană, <Neculai, armaş> ; Odaia lui - Lazu, Costandin, comis ; sat al - 8; oa-
98. meni fără bi,r a i - 8.
Izv oa răl e,
s a t, ţ. I a ş i 114. Lăl eş ti, moşi e fără sat, ţ . Hîrlă u 105.
Izvorul, sat, ţ. Roman 18. Lă le ş ti, sat, ţ. Tutova 63.
Lăm ăşăni , sat, ţ. Suceava 4.
Lărgăşăni, sat, ţ . Tecuci 46.
J Lătăi, sat, ţ . Hirlă u 101.
Lăţiişti, sat, ţ. Fălc i u 85.
Jan, Ioan , pi tar ; parte de sat a - 107. Lăzăreni, sat, ţ. Ia şi 113.
Jă ver dan, Lefter, vornic de po artă ; oa- Lehne şti, sat , ţ. Dorohoi 93.
meni fără bir ai - 16. Lenţu, v . Liciu.
Jăv er teni , sat, ţ. Doroho i 93. Leon, Iordachi, s pa tar ; oameni fără bir
Jăvre ni, sat, ţ. Bacău 28. a i - 40, 41, 55, 77.
Jipa, Zamfi r, poste ln icel ; oameni fără b ir Leon (Leoneasa), P araschiva, p ăhăr nicea­
a-i- 33. să ; oam eni fără bir ai - 73.
Jigălia, sat, ţ . Fălc iu 85. Leon, Teodosia, p ăhărniceasă ; sat al -
Jigo ră ni, sat, ţ . Vasl ui 76. 101 ; oameni fără bir a i - 101.
Jijîia, ocol, ţ . Hirl ău 101, 104 ; moş ii fără Leondari, Costandin, sulger ; sat al - 25 ;
sate în - 105. oameni fără bir ai - 75, 77.
Jora (Jor.:ia ia ), A n i ţa, jitnicereasă ; oa-
meni fă ră bir ai - 18. Leondari, Panaite, postelnicel ; parte de
Jora, Costach i, com is ; oameni fără bir sat a -42.
ai - 62. Leoneasa, v . Leon.
Jora, Dimitrachi, poste lnic ; oameni fără Leorda, sa t , ţ. Ba că u 25.
bir ai-66. Leoşti, sat, ţ. Fălc i u 83.
Jora, Dimitr ie (Dimitrachi), vornic ; tîrg Leoşti, moşie fără sat, ţ. Fălciu 88.
(Tîrgul F r umos) al- 105; liuzi ai Leova, moşie fără sat, ţ. Fălc i u 88.
- 108 ; oameni fără b ir ai - 105. Lepiitadu ; parte de sat a - 89.
Jora, Dimitrie, s pat ar ; oameni fără bir Lespizi, s a t, ţ. T ecuc i 46.
ai -106. Lete, sat, ţ . Bacău 24.
Jora, Ioan (Iancu), spatar ; tîrg (Tîrgu Leţcani, sat, ţ . Ne a mţ 13.
Frumos) al - 105 ; sat al - 62 ; par- Leţcani (Liţ ca ni), sat, ţ . Suceava 4.
te de sat a - 53 ; oameni fără bir Leţcanii Noi, sat, ţ . laş i 113.
ai - 60, 62, 63, 64, 67, 105. Leţcanii Vechi, sat, ţ . laşi 113.
Jora (Joroaia), Maria, păhărniceasă ; sat Leucuşiişti, sat, ţ . Suceava 3.
a l - 93 ; oameni fără bir ai - 93. Leverda Cozmiţii, sat, ţ. Dorohoi 94.
Jora, Neculai ; sat al lui - 17. Levorda, sat, ţ. B otoşani 96.
Joră ş ti, sat, ţ. Covurlui 53. Lichitişăni, sat, ţ . Tecu ci 47.
Jor ăş ti. sat, ţ . Putna 42. Liciu (Lenţu , Linciu), Neculai, ban ; sat
Joro a:a, v . Jora. a l - 43 ; părţi de sate ale - 48, 49 ;
Jumătăţeni, moşie fără sa-t, ţ. Hîrlău 105. oameni fără bir ai - 34, 38, 48.
tle ş tl , sat, ţ. li'ălci u 84.
Lie şti, sat, ţ. Tecu ci 49.
L Lie ş ti, sat, ţ . Tutova 60.
Liga, Ton ; oameni f ără bir a i lui - 68.
Laiul, sat, ţ . Roman 16. Liga, Iordachi, v ornic de poartă ; oameni
Lambrino (Lambrineşti) , familie
; oameni fără b ir ai - 68.
fărăb ir ai - 85. Lipova, sat, ţ. Tutova 63.
Lambrino, Costachi, serdar ; sat al - 85 ; Lipovenii ot Brăteşti, sat, ţ . Suceava 2.
oameni fără b ir ,a i - 66, 85. Lipovenii ot Homiţa, sat, ţ. Suceava 2.
Lambrino, Enachi (Enacachi), comis; oa- Lipovăţ, sat, ţ. Vaslui 79.
meni fără bir ai - 64, 66. Lipovliţ, schi,t, ţ. Vaslui ; sat al - 79 ; oa-
Lambrino, Ioniţă,; sat al lui- 85 ; oa- meni fără bir ai - 79.
meni fără bir ai lui - 85. Lişna, sat, ţ . Dorohoi 91.
Lambrino, Lascarachi; sat al lui - 85, Liteni, s a t, ţ. Sucea v a 1.
oameni fără bir ai lui - 85. Liveni, sat, ţ. Botoşani 97.
Larga, sat, ţ . Ia şi 114. Liveni, sat, ţ. Dorohoi 93.
Laza, sat, ţ . Tutova 64. Liv escu, Lupu, şatrar ; oameni fără bir
Lazar, Toader ; parte de sat a lui - 102. a i -23.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VISTIERIEI MOLD OVEI D IN ANUL 1816 139

Lină, Gheorghe ; sat al lui - 3 ; oameni Man olachi, medelnicer ; p arte de sat a
fără bir ai lu i - 3. -39.
Llnă , Iordachi , paharnic ; parte de sat Manolachi, căpitan ; parte de sat a - 39.
a - 3 ; oameni fără b ir ai - 3. Mano le, sat, ţ . Suceava ; Lipovenii ot - 3.
Lozna, sat, ţ. Botoşani 98. <Mano leC>, Şt efan, sulger ; sat al - 102;
Lozova, sat. ţ . Covu rl ui 52. oameni fă ră bir ai - 102.
Luca, Costachi ; parte de sat a lu i - 92. Manoli, medelnicer ; parte de sat a - 42 ;
Luca, Ioan, s patar ; oameni fără bir ai - oameni f ă ră bir ai - 29, 30, 39, 40,
35. 41.
Luca, Ioan, ban ; sat a l - 78 ; oameni fără Mano li, Costachi , <paharnic> ; parte de
bi r ai - 78, 108. sat a - 91 ; oameni făr/i b ir ai - 91.
Luc2, Toma (Tomiţa). comis; sat al -17; Manoli, Iordachi, că p itan ; sat al - 91.
oameni fără b ir a i -17. Manu, Iordachi, comis ; sat al - 62.
Lu c ăceşti, sat, ţ . Bacă u 26. Mardari, Costandin, postelnicel ; oameni
Luceni, sat. ţ . Ia şi 113. fără bi r ai - 58.
Lucoviţa de Gios, sat. ţ. H erţa 89 . Marghio lu, Ion, postelnicel ; parte de sat
Lucoviţa de S us, sat, ţ. Herţa 89. a-37.
Lunca, ocol , ţ. Putna 31. 44. Marginea, sat, ţ . Vaslui 77.
Lunca, sat, ţ. F ă lciu 86. Marin, diac ; p arrte de sat a - 89.
Lunca, sat, ţ. R oman, v . Luţca. Matei, postelnicel ; oameni f ără bir ai -
Lunca Dochiei, sat, ţ . Putna 32. 40.
Luncani, sat, ţ . B acău 23. Mavrichi, Costachi, stolnic ; sat al - 3 ;
Lunganii de Gios, sat, ţ. Cîrligătur a 107. oameni fără bir ai - 3.
Lunganii de Sus, sat, ţ. Cîrligătura 106. Mavrichi, Dimitrach i, stolnic ; sat al - 8.
Lungeni, moşie, fără sat, ţ . Fă lciu 88. Mavro cordat, Alecu, p ostelnic ; sate ale -
Lun geşti, sat, ţ . Tutova 57. 100, 101 , 115 ; parte de mo şi e fără
Lungociu, sat, ţ . Tecuci 49. b il'nici a - 119 ; oameni fără bir ai
Lungu (Lunguleasa), Casandra, postelni- - 100, 101, 113, 115.
celeasă ; sat al - 64 ; oameni fără Mavrocordat, Costachi, postelnic ; sat al
b ir ai-64. - 113 ; oameni fără bir a i - 113.
LUPa şcu, Ion, l o gofăt ; oameni fără b ir Mavrocordat, <Dimitrie> , beizade; sate
ai-80. ale - 29, 95 ; parte de sat a - 101 ;
Lupa ş cu, Ioniţă ; parte de sat a lui - 79 . parte de moşie fără sat a - 104 ;
Lupe ş ti, sat, ţ . Covurlui 53. oameni fără bir ai - 39, 95, ai ca-
Lupu, <Ioniţă> , şatr ar; parte de sat a sei răposatului - 101, 103.
- 45 ; oameni fără bir ai - 45. Mavrogheni, Mihalachi, postelnic ; sate
Lutca (Lun ca). sat. ţ. Roman 19. ale - 46, 49, 153 ; părţi de sate ale
- 49 ; oameni fără bir ai - 46, 49.
Mavrogheni, Petrachi , agă ; sat •a l - 111 ;
M oameni fără bil' ai - 115, 116.
Mavrodin, Tudurachi , vameş ; sat al - 91.
Macsîn, Ma noli postelnicel ; om fără bir Mavromolu, m-re <din Galaţ i >; parte
al-57. de sa,t a - 92.
Macsîneni, sat, ţ . Covurlui 52. Măcăreşti, sat, ţ . Iaşi 111.
Mac sîneşti, sat, ţ . Roman 16. Măci şăni, sat, ţ . Covurlui 52.
Mădei , sat, ţ . Suceava 5.
Macsut, sat, ţ . H îrlău 100.
Mădîrjăci, sat, ţ. C î rligătura 106.
Mahalaua lui Arion, cartier din Fo cş an i Măgireşti, sait, ţ . Bacă u 25.
44. Măgura <Odobeşti>; sate sub- 38.
Mahalaua lui Hobjilă, cartier din Fo cş ani Mălăiescu, Răducanu , serdar; oameni fă-
44. ră bir ai - 77, 78.
Mahalaua din Mijloc, cartier din Bîrlad Mălăie şti, sat, ţ. Făl ciu 84.
67. Mălăieşti, sat, ţ . laşi lH ; ratoş u ot-119.
Mahalaua Poştii, cartier din Focş an i 44. Mălini, sat, ţ. Suceava 2.
Mahalaua de Sus, cartier din Galaţi 54. Mă loiu , Ilie, medelnicer ; oameni fără bir
Mahalaua de la Rîpi, cartier di n Galaţi 54. ai-30 .
Mahalaua din Vale, cal'tier din Galaţi 54. Măluşten i , sat, ţ. Covurlu i 53.
Malurile, sat, ţ . Putna 43. Mănăstioara, sat, ţ. Pu,t na 33.
Malurile, sat, ţ. T ecuci 50. Mă nă stirea Caşin, sat, ţ. Bacău 28.
Mamorniţa, sat, ţ. Herţa 89 ; oameni stră­ Mănăstirea Doamnei, sat, ţ. Botoşani 96.
ini ai căpitanul ui de - 90. Mănăstirea Tazlău, sat, ţ . Bacău 25.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
140 CORNELIU r8TR,ATI

Mănăstireni, sat, ţ . Botoşani 97. Miclescu, Vasîli , spata r ; sate ale - 70 ;


Mănăstireni, sat, ţ . Covurlui 53. oam en i fă ră bir a i - 70, 71, 72 .
Mărăşăni, sat, ţ . Vaslui 74. Micleşti, sat ră ză şes c , ţ. Vaslui 85.
Mărăşeşti, sa,t, ţ. Putna 42. Micleşti , sat, ţ. Vaslui 72.
Mărlişti, sat, ţ. Tecuci 47. Micleuşăni, sat, ţ . Bo t o ş a ni 97.
Mărliţliii piste Vale, sat, ţ. Neamţ 9. M icşă ni , v. N e c ş ăn i ,
Mărliţliii Tlitliraşi, sat, ţ. Neamţ 9. <Micşunescu>, Ana stas ă, sameş < d e ţi­
Mărgineni, sat, ţ . Bac ău ; Ungurii ot- 23. nut ul C î r l i gă tur a > ; oame n i fă r ă b ir
Mărgineni, sat, ţ . Ne amţ 10. ai -108.
Mlirginenii Munteni, sat, ţ. Ba că u 23. Micşuneşti, sa t, ţ . N e am ţ 10.
Mărgiucani, sat, ţ . Tutova 62. Miera, m-re ; sate ale - 30, 42 ; părţi de
Mărmurenii de Jos, sat, ţ. Vaslui 79. sate a le - 36, 37, 38, 42 ; oameni fără
Mă1·murenii de Sus, sat, ţ . Vaslui 79. bir ai - 38, 42, 46.
Măstaclinu, sat, ţ . Neamţ 13. Miern, sat, ţ. Putna 42.
Măstlicani, sat, ţ. Covurlui 54. Mihalachi, c ăm i nar ; sate al e - 62, 78 ;
Mlişcliteni, sat, ţ . Hîrlău 102. p ăr ţi de sate ale - 54, 63, 89 ; oa-
Mlitieş, <Ion>, p~tar; sat al - 94. meni fără bi r ai - 40, 61, 62, 63,
Medeleni, sat, ţ. Iaş i 114. 77, 73.
Medeleni, moşie fără birnici, ţ. Ia ş i 118. Mihalac~i, idicliu ; parte de sat a - 65;
Medeleni, sat, ţ . Tecuci 46. (ş 1 - credincer), oameni fără bir ai
Meghistanu, Gheorghie, paharnic ; parte -65, 67, 68.
de sat a - 115 ; oameni fără bir Miheni, mo ş ie fă ră sat, ţ. Fălci u 88.
ai - 115, 116. Mijlocul, ocol, ţ . Covurlui 52, 55.
Meleşcani, sat, ţ. T ecuci 47. Mijlocul, ocol, ţ . Fălciu 84, 87 ; moşii fără
Merescu ; parte de sat a fiilor lui - 5. sate d in - 88.
Mereşti, sat, ţ. Suceava 5. Mijlocul, ocol, ţ. Neamţ 10, 15.
Meţi, <Gheorghe>, doctor; sat al- 92; Mijlocul, ocol , ţ. Roman 19, 22 .
oameni fără bir ai - 92. Mijlocul, ocol, ţ. Vaslui 73, 80.
Miclliuşăni, sat, ţ. Roman 16. Milcovul de Jos, ocol, ţ. Putna 42, 44.
Midescu (Micleasca), Catrina, sulgereasă ; Milcovul de Sus, ocol , ţ. Putna 39, 44 ;
parte de sat a - 65 ; oameni fără slujitori ai că pit ă ni e i de - 44.
bir ai- 68. Mileşti, sat, ţ . Tecuci 45.
Miclescu, Costandin, spatar ; sate ale - 25, Miletin, ocol, ţ. Hîrlău 100, 104 ; moşii
96 ; 98 ; oameni fără bir ai - 96, 98. fără sate d in - 104, 105.
Miclescu (Micleasca), Elena, stolniceasă ; Milianca, sat, ţ . Dorohoi 93.
parte de sat a - 50 ; oameni fără Milu, Andrei, stolnic ; sat al - 19 ; oa-
bir ai-50. meni fără bir ai - 18, 21.
Miclescu, Iancu, spaitar; sate ale - 53, 97, Milu, Enaca chi, spatar; sa.t e ale - 12 ;
107 ; părţi de sate ale - 43 ; oameni oameni fără bir ai - 12, 18, 21 , 106.
fără bir ai - 30, 33, 34, 97, 107, 108.
Miclescu, Ioan, ban ; sat al- 91 ; oameni Milu, Iordachi ; oameni f ără b ir ai - 31.
fără bir ai - 72, 73.
Milu, S oltana, spătăreasă ; sat al - 3 ;
Miclescu, Ioan, căminar ; parte de sat a oameni fără bir ai - 3.
- 71 ; oameni fără bir ai - 71, 73. Mlrceştl, sat, ţ. Ne amţ 14.
Miclescu, Ioniţă, stolnic ; oameni fără bir Mirceşti, sat, ţ . Putna 42.
ai- 63. Mirceşti, sat, ţ . Roman 19.
Miclescu, Iordachi, căminar ; sait al - 86 ; Mirceşti, sat, ţ . Tecuci 46.
oameni fără bir ai - 66. Mirceşti, sat, ţ. Vaslui 75.
Miclescu, lordachi, serdar ; sat al - 107 ; Miroslava, sat, ţ . Iaş i 115.
MirosHiveşti, sat, ţ. Suceava 2.
oameni fără b ir ai - 107.
Misăşti, mo ş ie fără birnici , ţ . Ia şi 119.
Miclescu, lordachi ; oameni făr ă bir ai
Mitoc, sat, ţ . Dor ohoi 92.
lui-72. Mitoc, sat, ţ. Suceava 1.
Miclescu, Mano1achi , paha rnic ; sat al ca- Mitocul Neamţului, sat, ţ . Iaş i 112.
sei - 72 ; oameni fără bir ai ră po­ Mitre (Mitreşti ) , familie ; parte de sat a -
satului - 72. 58.
Miclescu (Micleasca), Măriuţa, păh ărn i­ Mitre, Gheo·r ghie, stolnic ; om fă ră b i-ral
ceasă ; sat al - 72 ; oameni fără b ir 58.
ai- 72, 73. Mitre, Vasîli, mede ln icer ; oameni fără bir
Miclescu (Micleasca), Safta ; parte de sat ai- 58, 68.
a-63. Mitropolia ; sate ale - 45, 92, 93, 106, 110,
Miclescu, Scarlat, comis ; sat al - 98. 112 ; părţi de sate ale - 60, 79, 107,

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA VLSTIERIE! MOLDOVEJ; DIN AN'U1L 1816 141

115 ; moşii fără .sate ale - 105, 118, Motoşăni, sat, ţ. T ecuci 47.
119; oameni fără bir ai - 37, 45, 54, Moţoc (Moţoceşti), familie ; sat al - 7.
72, 77, 92, 101, 106. Moţoc, Toade r ; parte de sat a lui - 102.
Mîgla, sat, ţ . Putna 17. Movila, sat, ţ. Herţa 89.
Mindreşti, sat, ţ. B otoşani 98. Movila Rlibîiei, moş ie fără sat, ţ. Făl­
Mîndreşti, s at, ţ . Co·v urlui 52. ciu 87.
Mindreşti, sat, ţ. Putna 42. Movila Ruptli, sat, ţ . Dorohoi 93.
Mîndreşti, sat, ţ . Vaslui 73. Movilii, lordachi, jitnicer; parte de sat
Mîndrişca ; Ungureni ot sat, ţ. Putna •a -58.
31. Movileni, sat, ţ . laşi 113.
Mînjăşti, sat, ţ. Cîrli g ătura 107. Movileni, sat, ţ. Suceava 4.
Mînjăşti, sat, ţ . Vas lui 72. Movileni, sat, ţ. T ecuci 49.
Minjina (Mînzina), sat, ţ . Covurlui 52. Moviliţa, sat, ţ. Putna 44.
Minzaţi, sat, ţ . Tutova 65 ; om fără bir al Muncelu, sat, ţ . Bacău 24.
dascalului bisericii din - 65. Muncelu, sat, ţ. Putna 34.
Mînzăşti, mo.şie fără birnici , ţ . la ş i 118. Muncelu, sat răzăşesc, ţ. Roman 18.
Minzăteşti, sat, ţ. Ia ş i 112. Muncelu, sat, ţ . Roman 19.
Minzăteştii Vechi, sat, ţ . Iaşi 112. Muncelu, sat, ţ . Tecuci 48.
Mî nz ina v . Mi11jina. Muntele, ocol, ţ . Neamţ 7, 15.
Mîrzacu, Costandin, pitar; sat al- 65 ; Muntele, ocol, ţ. Suceava 5, 6.
oameni fără bir ai - 59, 60, 65. Muntenii de Jos, sat, ţ. Vaslui 70.
Mladina, sat, ţ. Cîrligă,tura 107. Muntenii de Sus, sat, ţ. Vaslui 70.
Mlenăuţi, sat, ţ. Dorohoi 91. Murgeni, sat, ţ. Fălciu 86.
Moara Dancului, sat, ţ. I aş i 114; moşie Murguleţ, Gavril ; om fără bir al lui -
fără sat, ţ . laşi 118. 37.
Moara Domnească, sat, ţ . Vaslui 73. Murguleţ, Ioniţă , v.tori paharnic ; sat al
Moara Grecilor, sat, ţ . V'aslui 70. ciisei-92.
Mocna, moşie fără birnici, ţ . Iaşi 118. Murguleţ, lordachi, stolnic ; părţi de sate
Mogo ş ăştii, răzeşi în moşi,a Şo i măreşti , ţ . ale - 91, 102.
Suceava 3. Murguleţ, S carlat ; om fără bir al lui -
Mogoşăşti, sat, ţ. Cîrligătura 107. 38.
Mogoşăşti, sat, ţ . Herţa 89. Murz v . Moruzi.
Mogo şăşti, sat, ţ . Neamţ 13. Musteaţă, Costachi ; sat al lui - 98.
Mo go ş lişti, sat, ţ . Roman 19. Musteaţli , Tud or ; sate ale lui - 97, 98.
Moimeşti, sat, ţ . laş i 114. Muş ata, sat, ţ . Fălciu 86.
Moineşti, sat, ţ . Bad u 26.
Moi şa , sat, ţ. Suceava 3.
Moldova, ocol, ţ . Suceava 2, 6. N
Molniţa, sat, ţ . Herţa 89.
Morlini, cartier din Bîrla d 67. Nadişa , sat, ţ. Bacă u 27.
Morăreşti, cartier din Boto ş ani 99. Nastasii, medelnicer ; oameni fără b ir ai
Moreni, sa,t, ţ . Iaşi 112. -27.
Morile <lui Conachi>, sat, ţ . Putna 43. Nlimoloasa, sat, ţ . Putna 43.
Morile Cozmii, sat, ţ . Putna, ocol ul Gîrli- Nămoloasa, sat, ţ. Tecuci 46.
lor 37. Năne şti, sat, ţ. Putna 43.
Morile Cozmii, sat, ţ . Putna, ocolul Mil-
Năneşti, sat, ţ . Tecuci 45.
covul de Jos 42. Nărte şti, sat, ţ . Tutova 59.
Morţun, şatra r ; sat al - 3.
Niiruja, sat, ţ. Putna 26.
Morţun, Costachi ; oam eni fără bir ai lui Ne a mţ, m-re; sate a le - 3, 15, 7, 8, 9, 18,
-103. 19, 20, 52 ; părţi de sate ale - 8,
Morţun, <Maria> , şătrăreasă; sat al- 3. 37, 49 , 50; ttrg (Tîrgu Neamţ) al-
Moruzi (Muruz), <Alexandru>, voievod; 8 ; m itoa ce ale - 8, 112 ; oameni fără
sate ale - 86 ; moşi e f ără sat a ră­ bir ai - 3, 7, 8, 9, 12, 37, 39, 41,
posa t ului - 88 . 54, 68.
Moruzi (Muruz), Zoi (Zoiţa) , doamna ; Neamţ, ţinut ; categorii de oameni din -
sate a le - 37, 42, 52 ; parte de sat 15.
a - 36 ; oameni f ără bi r ai - 39, Necşăni (Mi cş ăni) , sat, ţ . Botoşani 97.
42, 52, 96. Neculai, clucer < d in Roman>; oameni
Moscu, hagi ; oameni fără b ir ai lui - 41. fără bir ai - 21.
Moşna, s at, ţ . Fălciu; podari ai oraşului <Neculau>, Gri g oraş, paharnic; oameni
Iaş i din - 87. fără bir ai - 54.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
142 CORNELDU ISTRIA.'Ilr

Neculau, Iordachi, <din Roman> ; oa- o


meni fără b ir ,a i - 22.
Neculce, Ioan, posteln ic ; sat al - 105 ; Oancea, sat, ţ . Covurlui 53.
oameni făr ă bir ai - 105, 108. Oanţu (Oancea), sa t, ţ. Neamţ 7.
Neculce, căpitan ; oameni fără bir ai - Oasăle, sat, ţ . Covurlui 52.
33, 34. Oatu, Ioniţă ; parte de sat a lui - 60 ;
Nedieni, sat, ţ. Cîrli gă turia 107. oameni fă ră b ir ai l ui - 60.
Negel, Casandra, postelniceas ă ; sat al - Obîr şăni, sat, ţ . Tutova 56.
83 ; oameni fără bir ai - 83. Obîrşăni, sat ră zăşesc, ţ. Tutova 64.
Negel, Ş arban , v ornic ; sate ale - 84, 106; Oboroceni de Jos, sat, ţ. Roman 16.
tîrg (Fălciu) al - 86 ; oameni fără Oboroceni de Sus, sat, ţ . Roman 16.
b ir a i - 84, 85, 106. Obrijăni, sat., ţ. Cîrli gătura 106.
Negoieşti, sat, ţ . B ac ău 28. Ocheni, sat, ţ . Tecuci 45.
Negoieşti, sat, ţ. Neamţ 11 ; bejenari de Ocna, m - re, v. Precista din Tîrgu Ocna~
la-15. Ocolul de Jos, ocol, ţ. Cîrl igătura 106,
Negoşani, sat, ţ. Roman 17. 109.
Negre, Ioan (Ioniţă) , paharnic ; sat al ca- Ocolul de Jos, ocol , ţ. Roman 17, 22.
sei - 2 ; oameni fără bir ai - 2, 57. Ocolul de Sus, ocol, ţ. Cîrligătura 105,
Negre, Măr i uţa, băneasă ; oamen i fără bir 109.
ai-6î. Ocolul de Sus, ocol, ţ . Neamţ 7, 15.
Negri:la, <Mihai>, căminar; sat al-115; Ocolul de sus, ocol, ţ. Roman 15, 22. ·
oameni fără bir ai - 115. Odaia, sat, ţ . Tecuci 50.
Negre, Mi halachi, serdar ; parte de sat a Odaia Cogiilniceniţei, sat, ţ . Botoşani
- 31 ; oam eni fără bir ai - 30, 35. 97.
Negre, Petrachi, ban ; sat al - 52 ; parte Odaia Costii, sat, ţ. Covurlui 52.
de sat a - 57 ; oameni fără bir ai - Odaia lui Izmană, sat, ţ. Botoş ani 98.
57. Odaia lui Manolachi, sat, ţ . Covurlui 54.
Negrea, Safta, comisoaie ; sat ·a l - 57 ; Odobe şti, sat, ţ. Putna 40 ; slujitorii că-
oameni fără bir ai - 57. pităniei de- 44.
Negreşti, sat, ţ . Neamţ 9. Oglinzi, sat, ţ. N e amţ 7.
Negreşti, sat, ţ. Vaslui 76. Olesăştii Vechi, sat, ţ . Putna 37.
Negrileşti, sat, ţ . Putna 36. Oltineşti, sat, ţ. Fălciu 83.
Negrileşti, sat, ţ. Tutova 58. Oncani, sat, ţ . Hîrlău 102.
Negruţu, B ala.şa; parte de sat a - 102. Onceşti, sat, ţ. Neamţ 14.
Negruţu, Dinu, paharnic ; sat al - 110 ; Onceşti, sat, ţ. Suceava 5.
oameni fără bir ai - 41, 110. Onceşti, sat, ţ. Tecuci 47.
Negruţu, Gheorghie, serdar ; sate ale - 10, Onceşti, sat, ţ. Vaslui 74.
18 ; oameni fără bir ai - 10. Oneşti, sat, ţ. Bacău 28.
Neguleşti, sat, ţ. Neamţ 12. Oneşti, sat, ţ. Hîrlău 101.
Neguleşti, sat, ţ. Tecuci' 46. Oniceni, sat, ţ . Suceava 3.
Nemîndri, moşie fără sat, ţ. Hîrlău 104. Oniceni, sat, ţ. Vaslui 78.
Nereju (Năruja), sat, t. Putna 36. Onofrei <Onefrefasa,), se-rd ă-reasă ; sat a1 -
Nlchlteni, sat, ţ. Dorohoi 9l. 112 ; oameni fără b ir ail - 76.
<Nicolina>, Tîrguşorul -, ţ . Iaşi 115. Onţăni, sat, ţ . Botoşani 97.
Nicoreşti, ocol, ţ. Tecuci 48, 51.
Oprişan, Iordachi, m edelnicel' ; oameni
Nicoreşti, v. Vatra Nicoreşti.
fără bir ai - 61, 66, 67.
Nicoreştii de Sus, ţ. Tecuci 49. Oprişan, Ruxanda, me delnicerea să ; oa-
Nicoriţa, m-re ; parte de s.at a - 49 ; oa- m eni fără bir ai - 61, 62, 64, 65,
meni fără b ir ai - 49. 67.
Nigoteşti, sat, ţ . S uceava 3. Oprişăni, sat, ţ . Iaşi 112.
Nisporeşti, sat, ţ. Roman 19. Oprişăni, sat, ţ . Suceava 4.
Nistoreşti, sat, ţ. Putna 36. Oprişăşti, sat, ţ. Tecuci 47.
Niţă, <Ilie >, căpitan ; parte de sat a - Oraşa, sat, ţ . Ba cău 26.
101. Orăşăni, sat, ţ . Hîrl ă u 102.
Noor, Ion i ţă , clucer ; sate ale - 18, 64 ; Orbeni, sat, ţ. !Putna 31.
oameni fără bir ai - 21. Orbeni, sat, ţ. Put na 39.
Orgoie şti, s'a t, ţ. Tutova 66.
Novaci, mo.şie fără sat, ţ. Hîrlău 104. Oroftiana, sat, ţ. Dorohoi 91.
Novacii Bulgari, sat, ţ. Fălci u 82. Oroftiana, sat, ţ. He rţa 89.
Novacii Moldoveni, sat, ţ. Fălciu 82. Ostopceni, s,a,t, ţ. Iaşi 116.
Novosuliţa, sat, ţ. Herţa 89. . Oşăşti, sat, ţ. Vaslui 80.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDIC A VJlSTIElRIEI MOLDOVEI DIN ANUl. 1816 143

O ş lo be ni , sat, ţ. N eamţ 9. Pătrăşca ni, sat, ţ. Tutova 65.


Oţăle ni, sat, ţ. Roman 16. P ăţăşti, sat, ţ. Putna 41.
Oţ ă l eş ti , sat, ţ . Tecuci 47. Pău l e ni, sat, ţ . I aş i 110.
P ă ule ş ti , sa t, ţ. Putna 36.
l'ău n , Gheorghie, ce au ş de aprozi ; oa-
p m e ni fă ră b ir ai - 64 .
Pău n a , com isoaie; p arte de sat a - 53.
Palade, Costandin. hatman ; sate a le - 24, Păuneşti , sal, ţ . Putna 31.
28, 58, 99, 100, 106, 113, 116 ; pă r ţi Pă uş eş ti, rnt, ţ. Cîrli gă t ura 107.
d e sate ale - 59, 60, 92 ; m oş i i fără Pechiia, sat, ţ. Covurlui 52.
sate al e - 104, 119 ; oameni fără bir Peletiuci, sat, ţ . N ea mţ 14.
a i - 24, 28, 99, 106, 108. 113, 11 6. Peneul, sat, ţ . Cov ur lu i 52.
Pa lade, Ili nca (Elenca), l o gofe teas ă ; oa- Pereschiv, ocol, ţ . Tutova 59, 69.
meni fă r ă b ir ai casei - 60. Perieni, sat, ţ. Iaş i 11 0.
Palade, Ioan, s patar ; oame ni fără bir a i Perieni, sat, ţ. Tutova 65.
-60. Perii, sat, ţ. Tecuci 50 .
Palade, Ioniţă, agă ; sate ale - 65, 74 ; Perilipca, moş ie fără sat, ţ . Hîrlău 105.
parte <le sal a - 65 ; oame n i f ără Petcu, moşie fără birnici, ţ . Iaşi 118.
b ir ai - 65, 69, 80. Petiia, sat, ţ . Suceava 5.
Paltinu, sat, ţ . Putna 36. Petre, văta f ; oameni fără bir ai - 21.
Panaite, Costandin, medelnicer ; om fă ră Petrecani, sat, ţ. Neamţ 8.
bir al- 65. Petreşti , sa t, ţ. Hîrlău 102.
Panai te (Panaitoaia), <Maria> , păhărni­ Petreş ti, m oş ie fără bi'rnici, ţ. Ia ş i 119.
ceasă ; sat al - 114 ; mo şie fără bir- Petreşti, sa,t, ţ. Tecuci 45.
nici a - 118 ; oameni fără bir a i - Petrimăneşti , sat, ţ . Fălciu 82.
114. Piatra, ocol, ţ. N eamţ 9, 15.
Pană, Ioan . sulger; parte de sat a - 47 ; Piatra < Neamţ>, tîrg ; categorii de oa-
oameni fără bir a i - 47, 60. meni di n - 10 ; sluji torii căpi,tanu­
Panciu, tîr g, ţ. Putna 34 ; slujitorii că­ nul u i de - 15.
pitanului de - 44. Piciorogani, sat, ţ. H îr l ău 100.
Pancu (PanC'ulu i), Ştefan ; p a r te de sat a Pildeşti , sat, ţ . Roman 20.
- 1 02 . Pilipăuţi, sat, ţ. H erţa 89.
Pandia, ban ; oameni fă ră bir ai - 22. Pipirig, sat, ţ. Neamţ 7.
Pan tazoglu (Pantaziolu), Costandin, pahar- Piscu, sat. ţ . . Tecuci 49.
nic ; sate ale - 34, 36 (postelnic). Piscu Corbului, sat, ţ . Tecuci 48.
Panu, Na stasă ; parte de sat a lui - 11 3. Pisoschi; parite de sat a lui -115.
Parava, sat . ţ . Putna 30. Pi soţchi , <Costach i>, sulge r; sat al-
Parlapan, Costachi, paharnic ; oameni fără 93.
bir a i - 57, 58, 59, 61, 64, 68. <Pi soţchi,C> Ilie, pitar ; sat al casei - 93.
Parpaniţa, sat, ţ. Vaslui 77. Pisoţchi , <Vasile,> sulger ; sat al - 93.
Pascal (Păscă loaia) , Nastasia, <medelni- Piticeni, sat, ţ . Roman 17.
cerea să > ; parte de sat a - 37; oa- Pituluşăni, sat, ţ . Botoşani 96.
meni fără bir ai - 37. Pihna, sat, ţ . Fălciu 83.
Pihneşti, sat, ţ. Fălciu 82.
Pascal, Neculai, m edelnicer ; sat al - 1 ;
Pingiraţi, m-re ; sate ale - 9, 10, 13 ;
oame1u fără b ir a i - 1.
Paşt ia. Gheorgh ie ; pa rte de sat a lui -
pă't'ţ i de sate ale - 7, 10; oameni
fără b ir ai - 7, 10, 13.
37 ; om fără b ir al lui - 32.
Pîngiraţi, sat, ţ. Neamţ lO.
Paşcani, sat, ţ. Suceava 2.
Pindrăcior, sat, ţ. Neamţ 10.
Pavlovici, Vasîli ; parte de sat a lui -
Pînticeşti, sat, ţ . Putna 39.
102.
Pirău Cirjăi, sat, ţ. Suceava 5.
Pădureni, sal, ţ . Putina 31. Pirăul Pîntii, sat, ţ. Suceava 5.
Pădureni, sat, ţ . Putna 41. Plaghiano, Dim1trachi, postelnic ; sat al -
Pădureni, sat, ţ. Roman 18. 52, oameni fără bir ai - 52.
Păltinişu, sat, ţ. Dorohoi 92.
Pleşa, sat, ţ. Tutova 57
Păltinişu, sat, ţ. Suceava 5.
Pleşăşti, sat, ţ. Tutova 60.
Pănceşti, sat, ţ . Putna 29.
Pănceşti, sat, ţ . Tecuci 45. Plesăştii <Ganii:>, sat, ţ . Suceava 5.
Pănceşti, sat, ţ . Vaslui 78. Pleşăştii Hermeziului, sat, ţ . Suceava 5.
Păsc ă lo aia v. Pascal. P-leşăştii <Sineasc:ăi.>, sat, ţ . Suceava 5.
Plstrăveni, sat, ţ . N eamţ 8. Plochi, sat, ţ . Fălciu 83.
Pă şcani, sa t, ţ . Covurlu i 53. Plopeni, sat, ţ. Suceava 1.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
144 CORNELIU lSTDATI

Plopenii lui BăUisache, sat, ţ. Dorohoi Popa, Vasîli, sulger; oamen i fără bir ai
94. -61, 68.
Plopenii Grămăscului, sat, ţ. Dorohoi 93. Popăscu, Alexandru, vameş ; oameni fără
Plopu, sat, ţ. Bacău 25. b ir ai -108.
Ploscuţăni, sat, ţ. Tecuci 46. Popăscu, Matei, polcovnic ; oam eni fă ră
Pobrata (Probota, Bobrata), m-re ; sate bir ai- 58.
ale - 1, 2, 3, 5 ; moşie fără birnici Popeni, sat, ţ. Bacău 28.
a - 118 ; oameni fără bir ai - 1. Popeni, sa,t , ţ. Tutova 56.
Pochii, sat, ţ . Tuto,v a 58. Popenii căpitanului Iordachi, sat, ţ. Do-
Pocreaca, sat, ţ. Vaslui 72. rohoi 91.
Podeni, cartier din Bîrlad 67. Popenii lui Mavrodin, sat, ţ. Dorohoi 91.
Podoleni, ocol, ţ. Fălciu 82, 86 ; mo şii fără Popenii lui Virgolici, sat, ţ. Dorohoi 91.
sate din - 87. Popenii lui Virnav, sat, ţ . Dorohoi 94.
Podoleni, sat, ţ. Fălciu 82. Popeşti, sat, ţ. Cirligătura 106.
Podoleni, sat, ţ. Neamţ 12. Popeşti, sat, ţ. Tutova 64.
Podoleni, sat, ţ. Tecuci 49. . Popeşti, sat, ţ. Vaslui 71.
Podriga (Podrota), sat, ţ . Dorohoi 93. Popiţcani, sat, ţ. Cirligătura 105.
Poduri, sat, ţ. Bacău 26. Popiţcani, sat, ţ. Covw-lui 53.
Podurile, sat, ţ. Putna 36. <Popovici,> Alexandru, clucer ; oameni
Podu Jijiei, <sat> fără birnici, pe mo- fără bir ai - 29.
şia Pro.sălnici, ţ . laşi 119. Popricani, sat, ţ. Iaşi 113.
Pofito, Enachi, căpitan ; oameni fără bir Porceşti, sat, ţ. N e amţ 13.
ai-26. Porcişăni, sat, ţ. Fălciu 83.
Pogăneşti, sat, ţ. Tutova 62. Porcişăni, sat, ţ. Vaslui 73.
Pogor, Ştefan, poroşn,ic ; · parte de sat a - Portari, sat, ţ. Vaslui 74.
111. portarbaşa; om fără bir al lui - 74.
Pogorăşti, sat, ţ. Iaşi lll. Poroşnicu ; om fără bir al lui Ioniţă fiul
Poiana, sat, ţ. Bacău 27. lui-40.
Poiana, sat, ţ . Botoşani 98. Postolachi, şa trar ; părţi de sate ale ca-
Poiana, sat, ţ. Putna 36. sei - 38 ; oameni fără bir ai - 38,
Poiana, sat, ţ. Suceava 5. 40.
Poiana, sat, ţ. Tecuci 48. Poşchinu ; .,Călugării, ce-i zic şi - ; sat,
Poiana Cirnului, sat, ţ. Vaslui 72. ţ . Roman 18.
Poiana Lungă, sat, ţ . Botoşani 98. Potingeni, sat, ţ. Iaş i 114.
Poiana Mironesăi, sat, ţ. Cirligătura 107. Potlog, Grigori ; parte de s•a t a lui - 103.
Poiana Prisăcii, sat, ţ. Neamţ 7. Potlog, Vasili, stolnic ; sat al - 98 ; oa-
Poiana de Sus, sat, ţ. Vaslui 76. meni fără bir ai - 35, 98.
Poienari, sat, ţ. Tecuci 46. <Potlog,> Zoiţa, pităreasă ; sale ale -
Poienari, sa•t, ţ . Vaslui 78. 90.
Poieni, sa-t, ţ . laşi 115. Potropeşti, sat, ţ. l aşi 11 5.
Poienile Oancii, sat, ţ. Roman 16. Praja, sat, ţ . Tutova 62.
<Poliţanu,,> hagi Manoli ; sat ,a l casei Prăjini, sat, ţ . Hirlău 101.
lui-89. Prăjinii Moldoveni, sat, ţ. Roman 17.
Prăjll:nU Ungureni, sat, ţ. Roman 17.
Poliţăni, sat, ţ . Tutova 62.
Prăjăscu (Prăjas ca) , Elencu ; parte de sat
Polobocu, sat, ţ. Bacău 24.
Polocin, ocol, ţ. Tecuci 45, 51. a-38.
Prăjăscu, IonJţă , b an ; sa,t e ale - 16, 19,
Pomană, Ioniţă; oameni fără bir ai lui
20; oameni fără bir ai-16, 17, 18,
-85 .
Pomană, Toader, şatrar; parte de sat a
19.
Prăjli ş ti, sat, ţ. Bacă u 26.
- 85 ; oameni fără bir ai - 85.
Prăjăşti, sat, ţ . Neamţ 10.
Pomii St răjăsc ului , sat, ţ. Putna 42. Prăsteşti, sat, ţ . Dorohoi 95.
Pomirla, sat, ţ . Dorohoi 91. Predsta, m-re din Bacău ; sat al - 24.
Pomirla lui Pătraşcu, sat, ţ. Dorohoi 91. Precista din Galaţi, m-re ; parte de sat a
Pomirla lui Volcinschi, sat, ţ. Dorohoi -52 .
91. Precista din Roman, m-re ; sate ale - 9,
Ponoşăşti, sat, ţ. Covurlui 53. 19 ; parte de sat a - 13 ; oameni
Ponoşăşti, schi,t, ţ. Cov,urlui ; sat al - 53. fă ră bir ai - 13, p entru spitalul de
Popa, Ioniţă, postelnicel; oameni fără bir la-20.
ai-39. <Precista din Tirgu>Ocna, m-re ; sate
Popa, Panhili, logofăt ; parte de sat a - ale - 17, 45 ; oameni fă ră b ir ai -
39. 39, 45.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA YISTIERrEI MOLDOVEI DIN ANUIL 1816 145

Precista din Sus, m-re din Roman ; oa- Radu!, Manolachi, căminar; sat al -105;
meni fără bir ai - 21. oameni fără bir ai - 105.
Preuteşti, sat, ţ. Neamţ 7. Rafaila, sat, ţ . Vasl ui 79.
Preuteşti, sat, ţ. Suceava 4. Rafaila, schit, ţ. Vaslui ; sat 1al- 79 ; oa-
Pribăscu, lo'rdachi; parte de sat a lui - meni fără bir ai - 79.
39. Ra iu, sat, ţ. Fălciu 86.
Pribcşti, sat, ţ . Vaslui 71. Ralet, Alec u , comis ; sat al - 97 ; oameni
Prigoreni, sat, ţ . Cîrligătura 105. fără bir ai - 97.
Prilipca, sat, ţ. Dorohoi 94. Ralet, Dimitrie (Dimitrachi), vornic ; sat
Priponeşti, sat, ţ. Tutova 60. al - 11 4 ; parte de sat a - 86 ; oa-
Prisăcani, sat, ţ. Hirlău 101. m en i fără bir ai - 86, 114.
Pri s ăcani, sat, ţ. Iaşi 112. <Ranet4> Enachi, serdar; sat a l - 111;
Prisăcani, sat, ţ. Tutova 61. oameni fără bir ai- 111.
Probata, moşie fără birnici , ţ . laşi 118. Rauz, Enachi ; oameni făr ă b ir ai lui -
Proboteşti, sat, ţ. Herţa 90. 103.
Prohozăşti, sat, ţ . Bacău 26. Razu, Grigori, spatiar ; sat al - 31 ; oa-
Prorocul Samoil, m-re din Fo cş ani ; sate meni fără bi,r ai - 31, 35, 78.
ale - 50 ; pa,pte de sat a - 42 ; tîrg Razu (Răzoaia ) , Zoiţa , cămărăşoaie ; sate
(Tecuci) al - 51 ; oameni fără bir ale - 50, 114 ; oameni fără bir ai -
ai - 40, 41 , 50. 50, 114.
Prosălnici, sa t , ţ . Cîrligătura 107. Răcăciuni, ocol , ţ . Putna 29, 44.
Prosălnici, moşie, ţ . I aşi ; sat fără b irnici Ră căciuni, sat, ţ. Bacău 23.
pe-119. Răcă tău, sa t , ţ . Tecuci 45.
Prosălnici, sat, ţ. Iaşi 114. Ră că uţ i, sat, ţ . Bacău 28.
Prw1cul, lan a cachi, căm i nar ; parte de sat R ăce<aC>, sat, ţ. Roman 19.
a-31. Răchite ni, sat, ţ . Roman 19.
Prut, ocol, ţ . Covurlui 53, 55. Răchitoasa, m-re ; sate ale - 42, 47, 50,
Prut, ocol, ţ . Doroh oi 92, 95. 62, 63 ; părţi de sate ale - 37, 38,
Prut, ocol, ţ . Fălciu 86, 87 ; moşii fără 42, 43, 49, 50 ; oameni fără bir ai -
sate di n - 88. 42, 47, 49, 50; ruşi ai - 47.
Prut, ocol, ţ . laş i 115, 116, 119. R ă ch ito asa, sat, ţ. Tecuci 47.
Prut, rîu ; slujitor ii marginii - 95, 118. Răchito s u, Mihail ; oameni fără bir a i lui
Pui eşti, sart, ţ. Tutova 62. -69.
Pungeşti, sat, ţ. Tutova 64. Răchi<ţ~>Ie, sat, ţ. Botoşani 96 .
Pupăzăni, sat, ţ. Tutova 57. Răciuleşt i, mo ş ie fără sat, ţ. Fălciu 88.
Purceii, sa t, ţ. P utna 36. Răcoasa, sa t, ţ. Putna 35
Purce le şti, sat, ţ . Putna 39. Răd ă cin e şt i , sat, t . Tecuci 46.
Pur ce leşti, sat, ţ . Roman 19. Răd ă ş ăni, sa t, ţ. Suceava 4.
Pustiana, sat, ţ. Bacău 25. Rădăuţi, sat, ţ . Dorohoi 92 .
Putna, ţinut ; categori i de oameni din - Rădeni, sat, ţ . Hîrlău 100.
44 · luminărari ai stărostiei - 33, Rădeni, sat, ţ. laşi 111.
34,' 35, 37, 38, 39 ; oameni fără bir Rădeni , sat, ţ. Ne amţ 8.
ai s ămeşiei - 31, 34, 39. Rădeni, sat, ţ. Tutova 64.
Putredeni, sat, ţ . Tutova 61. Răde şti, sat, ţ . Tutova 57.
Puţăni, sat , ţ. Covurlui 52. Rădiana, sat, ţ . Ba că u 28.
Puţichioaia, sat, ţ. Covurlui 54. Rădiu, sat, ţ. Bacău 24.
Rădiu , sat, ţ . Fălciu 83.
Puţu Olariului, sat, ţ. Tu tova 65.
Rădiu , sat, ţ . Vaslui 73.
Rădiu Aldii, sat, ţ. Iaşi 114.
Rădiu Mitropoliei, sat, ţ . Iaşi 113.
R
Rădiu lui Tatar, moş ie fără birnici, ţ. laş i
Racova, ocol, ţ. Tutova 64, 70. 119.
Rădi-u Ulii (Julii), sat, ţ. Tutova 67.
Racoviţă, <Iancu ,> postelnic; oameni Rădiurile, sat, ţ. Hîrlău 101.
fără bir ai oasei - 73.
Răducanu (Răducăn iţa ) , Safta, <stol n i-
Racoviţă, Mihal,a chi (Mihai), spa,t ar ; sat
ce asă> ; oame n i fără bir ai - 31 ,
al - 110 ; oameni fără bir ai - 62, 33.
69, 110. Răduieşti, sat, ţ . Vaslui 80.
Racoviţă (Racov iţoai a) , Safta, clucereasă ; Rliduleşti, sat, ţ. Putna 42.
sat al - 73 ; parte de sat a - 79 ; Răftivanu, Ioniţă ; sate ale lui - 5.
oameni fără bir ai - 73. Rlinghileşti, sat, ţ . Iaşi 116.
Radomireşti, sat, ţ. Neamţ H. Răngoaia, sat, ţ. Vaslui 77.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
146 CORNELIU l'STRATI

Răpiceni, sat, ţ. Do,r ohoi 93. Roset (Rosăt), Iordachi, vistiernic ; sate
Răstoaca, sat, ţ. Putna 43. • ale -2, 3, 12, 24, 37, 77, 91, 93, 96,
Răşcanu, Iordachi, căminar ; sat al - 76 ; 97 ; moşie fără sat a - 104 ; oameni
oame ni fără bir ai - 76. fără bir ai - 2, 3, 12, 20, 24, 26, 32,
Răuceşti, sat, ţ. Neamţ 7. 33, 35, 38, 40, 74, 77, 78, 91, 96, 97,
Răusăni, sat, ţ. Hîrlău 101. 102.
Războieni, sat, ţ . Neamţ 11. Roset, Manolac hi ; sat al lui - 28 ; oameni
Războieni, schit (m-re) ; sat al - 11 ; oa- fără bir ai Lui - 28.
meni fără bir ai-11. Roset, Maria, spătăreasă ; sat a l - 26 ; oa-
Răzoaia, v. Razu. meni fără bir ai - 26.
Rizu, Grigori, stolnic ; sat al - 83. Roset, Matei, comis ; sat al - 82 ; parte
Rizu, Neculai, sulg~; parte de moşie de sat a - 84 ; oamenj fără bi r ai
fără sat a - 104 ; oameni fără bir -82.
ai-103. Roset (Rosăt), Mărioara, agoaie ; sat al -
Rîpile, sat, ţ. Bacău 28. 24.
Rîşăşti, sat, ţ. Fălciu 82. Roset (Rosăt), Neculai, agă; sa.te ale -
Rîşca, m-re ; sate ale - 2, 3, 5, 52 ; părţi 114, 116 ; oameni fără bir ai - 25,
de sate ale - 8, 52, 100 ; oameni fără 26, 114, 115, 116.
bir ai-2, 5. Roset, Petrachi, spatar ; oameni fără bi r
Rînzăşti, sat, ţ. Fălciu 86. ai- 73, 74.
Rogojăni, - sat, ţ. Covurlui 53. Roset (Rosăt), Răducanu, hatman ; sa te
Rojniţă, Ioniţă, postelnicel ; oameni fără ale -1, 28, 92, 93, 111, 112 ; moşie
bir ai-30. fără b irnici a - 118 ; oameni fără
<Rola'.> , Efstati, doctor ; sat al - 92 ; bir ai - 1, 28, 33, 34, 40, 92, 93,
oameni fără bir aJ - 79, 92. 111 , 112.
Roman, Ştefan ; parte de sat a lui - 103. Roset, Răducanu, agă ; oameni fără bir
Roman, tîrg; categorii de oameni din - ai casei - 24, 40.
20, 21, 22 (armenii) ; b iserici din - Roset, Răducan u, b a n ; moşii fără sate a le
21 ; mănăstiri din - 9, 13, HJ, 21 ; casei-88.
oameni fără bir : ai doctorului spi- Roset, S carlat; sat al lui - 83 ; oam eni
tal.ului din - 21, a i spiţerului tîrgu- fără bir ai lu i - 83.
lui - 22, ai căpitanul ui de - 21, ai- Roset, Şt e fa n , spatar ; oam n i făr ii b ir ai
vornicului de - 21, ai vechilului din -28.
-al Agenţiei <austriace> 19, 20. Ro set, Va , ile , v orn ic ; sate ale - 82, 97 ,
Roman, ţinut; categorii de oameni din - 113 ; parte de s a t a - 82 ; oam eni
22; mănăstire din -105. fără bir a i - 55, 68, 71, 7'.l, 77, 82,
Romănescu, Niţă , ispravnic ; parte de sat 97, 113.
a - 116 ; oameni fără bir ai - 116. Roset, Vasili, s patar ; oameni fără bir
Romăneşti, sat, ţ. Cirligătura 106. ai-74.
Romăneşti, moşie fără birni ci, ţ. I aşi 119. Roset, Za mfira, comisoaie ; sate ale - 71,
Românii, sat, ţ . Neamţ 12. 72 ; oameni fără bir a i - 71, 72.
Ropcea, <punct de graniţă>, ţ. Suceava; Roset (Roseteşti), b oie rii - ; s a te al e - 73,
sJujitw·l al e-ap,tanu1u1 d e - 6. Roşcana, sat, ţ. Vas lui 76.
Roset, Catrina, vorniceasă ; oameni fără Roşcani, sat, ţ. Covurlui 54.
bir ai - 28. Roşcani, sa t, ţ . Iaşi 110.
Roset, Costachi (Costandin), spatar ; oa- Roşcani, sat, ţ. Suceava 1.
meni fără bir ai - 60, ai casei - 83. Ro şîieci, ocol, ţ. Fă lc i u 85, 87 ; moşii fără
Roset (Ro săt), Costandin, comis ; sat al - sa te din - 88.
11 ; parte de sat a - 54 ; oameni Roşiieci, sat, ţ. Fă lc i u 83.
fără bir ai - 11. Ro ş iori, sat, ţ. Fălciu 83.
Roset, Dimitrachi, cămin,ar ; sat al - 27 ; Ro şiori, sat, ţ. N ea mţ 13.
oam eni fără bir ai - 27. Ro şiori, s-at, ·ţ. Suceava 4.
Roset, Dracachi, spatar ; sate ale - 16, Rotopăneşti, sat, ţ. Suceava 4.
(greşit Rădu can u) 106 ; parte de sat Rozno v, sat, ţ. Neam ţ 12.
a - 50 ; oameni fără bir a i - 16, P..ughi, S oltana, < căpităneasă> ; oameni
31, 50, 106. fă r ă b ir ai - 106.
Roset, Ili e, căm i nar ; sate ale - 14, 28. Rugin eş ti , sat, ţ. Putna 31.
Roset, Ion i ţă, spatar ; sa te ale - 9, 11 ; Rugi noasa, sa t, ţ . R om2;1 15.
oame n i fă r ă bir ai - 9, 11. Runcu, sat, ţ . N e:lln ţ 12.
Roset, Iord achi, vorni c ; sate ale - 72, 86; Runcu, schit (m-re), ţ. Neamţ ; sat al - 12;
oameni fi.tră b ir ai - 70, 72. 74, 75. oameni f ără bir ai - 12.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDFCA VliSTIERIF.I MOLDOVEI DIN ANU'J. 1111 147

Ruptura, sat, ţ . N eamţ 13. Scoposlini, sat, ţ. Cîrligătura 107.


Rusan, schi.t, ţ. Tutova ; oameni fără bir Scoposlni, sat, ţ . Iaşi 112.
ai-59. Scorţlini, sat, ţ. Cîrligătura 106.
Ru să ni, sat, ţ. la şi 113. Sc orţlis cu (S c or ţa sca), cumnata postelnice-
Rusăni, sat, ţ. Tutova 64 . sei Ileana H ermeziu ; parte de sat
Ru ş ii Ciutii, sat, ţ. Bacău 23. a-14 .
Ruşii Lipoveni, sat, ţ. Roman 17. Scorţliscu, Anastasă, căminar ; sate ale -
Ruşii Moldoveni, sat, ţ. Roman 17. 16, 106 ; oameni fără b ir ai - 16, 35,
Ru şii lui Pă vă la şc u, sat, ţ. Tutova 63. 60, 106, 108.
Scorţliscu, Iftimii, sulger ; sat al - 106 ;
oameni fără bir ai - 106.
s Scorţliscu, Miron, sulger ; moşie fără bir-
nici a oasei - 118.
Sabaoani, sat, ţ. Roman 20. Sculeni, <punct de graniţă>, ţ. Jaşi;
Sabasa, sat, ţ. Suceava 5. slujitorii că p i.tăniei de -117.
Sacară, Dimitr ie. stolnic ; părţ i de sate Scurta, sat, ţ. Putna 30.
ale - 26, 101 ; oameni fără bir ai Sevastos, Todiraşcu , sulger ; sate ale - 30,
- 26, 27, 101 ; bejenari ai - 26. 31 ; oameni fără bir ai - 30, 31 , 32,
Sagna, sat, ţ . Roman 16. 34.
Salolon, Vasîle, poroşnic ; oamen i fără b ir Sflrcliuţi, sat, ţ. Dorohoi 91.
ai -64. Sfîntul Dimitrie, bis e rică din F ocşani ;
Samoil, sp i ţer <din Bîrlad> ; oameni fă- parte de sat a - 42.
ră bir ai- 57. Sfîntul Gheorghe, b iserică din Bîrlad ; oa-
Sarata, sat, ţ. N eamţ 10. meni fără bir ai - 69.
Sasca, sat, . ţ. Suceava 4. Sfîntul Gheorghe, cartier din Botoţani 99.
Sasu, sat, ţ. Putna 43. Sfîntul Gheorghe, sch it, ţ. Putna ; oameni
Satul Nou, sat, ţ. P utna 32. fă ră bir ai - 32, 33, 34, 35.
Sa u ci niţa , sa,t, ţ. Botoşani 96. Sfîntul Ilie, bise rică < din Bîrlad> ; oa-
Saul, Vasîli, stolnic ; oameni fără b ir ai meni fără bir ai - 69.
-108. Sfîntul Ilie, m-re din Iaşi ; sate ale - 7,
Sava, Antohi, va meş < din Roman>; oa- 8 ; oameni fără bir ,ai - 8.
meni fără bir ai - 21. Sfîntul Ioan, bise rică <din Bîrlad > ; oa-
Săcă tura Păros u, sat, ţ . Putna 36. m en i fără b ir ai - 69.
Săcătura Văsî iu , sat, ţ. Putna 36. Sfîntul Neculai, m-re din Botoşani ; sate
Săcuieni, sat, ţ. N eamţ 13. a le - 96 ; parte de sat a - 77.
Săcuieni, sat, ţ. Suceava 4. Sfintul Neculai, <b iserică> din Iaş i ; par-
Săcu l en i, sat, ţ. Vaslui 79 te de sat a - 54.
Sălcea nu, Dimitrachi, jitnicer ; sat al - 93 ; Sfîntul Neculai, biserică <din Roman> ;
parte de sat a - 96. oameni fără bir ai - 21.
Sălceni, sat, ţ. Tutova 58. Sfintul Sava, m-re <din Ia şi > ; sate ale
Săliştea, moşie fără birnici, ţ. Ia şi 118. -74, 102; părţi de sate ale -17,
S ăliştea, sat, ţ. Suceava 5. 86 ; parte de moş ie fără sat a -
Sărăţlini, sat, ţ . Fălc i u 85 . 104 ; om fără b ir al - 74.
Săuceşti, sat, ţ . Neamţ 14. Sfintul Spiridon, m-re ; sa,t e ale - 24, 74,
Săveni, sat, ţ . Dorohoi 93. 78, 90, 92, JOO , 107, 111 ; parte de
Scărişoara, sat, ţ. Tecuci 45. sat a - 50 ; mo şie fără sat a - 88 ;
Schinoasa, moşie fără sat, ţ. Hîrl ău 104. tîrg (Dorohoi) al - 91 ; oameni fără
Schitu Ducăi (Dochiei), sat, ţ, Iaş i 115. bir ai -- 50, 60. 78. 107, 111.
Schitul <Ducăi.>, schit, ţ. Iaş i ; sat al - Similachi, <Gr i g ora ş > , medeln icer ; par-
115. te de sat a - 32 ; oam eni fără bir
Schitul Hangului, schit, ţ. Neam ţ; sat al ai-32 .
- 7 ; posluşnic i ai - 7. Sinescu (Sineasca). Safta ; sat al - 5 ; oa-
Schitul Hangului, sat, ţ . Neamţ 7. meni fă ră bir ai - 5.
S chitul Vorona, sat, ţ . Boto ş ani 99. Sinjorj, polcovnic ; parte de sat a - 101.
Scînteia, sat, ţ. V•a slui 74. Sion, Antohi, serdar ; oameni fără bir
Scînteia, schit, ţ. Putna ; oameni fără bir ai-27 .
ai-41. Si ret, ocol, ţ. B otoşani 98, 99.
Scînteieşti, sat, ţ. Covurlui 54. Siret, ocol, ţ . Covurlui 52, 55.
Sclipoteşti, sat, ţ. Tecuci 48. Siret, ocol , ţ. Neamţ 13, 15.
Scobinţăni , sat, ţ . Cîrl igătur a 106. S iretul de Jos, ocol, ţ. Suceava 1, 6.
Scobinţi, sat, ţ . Hîrlău 100. S iretul de Sus, ocol, ţ. Suceava 1, 6.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
148

Sîlion, jitnicer ; sait al - 73. Soroceanu, Neculai; parte de moşie fără


Silion, Toader, postelnicel ; om fără bir sat a lui - 105.
al-63. Soveja, m-re ; sat al - 36.
Sîlion, Zoiţa , sulgereasă ; sate ale - 98 ; Soveja, sat, ţ. Putna 36.
oameni fără bir ai - 98. S pătăreşti , sat, ţ . Su eav:i 3.
Silişcani, sat, ţ. Iaşi 115. Spineni, sat, ţ . Bac ă u 23.
Siliştea, sat, ţ. Neamţ 12. S pineni, sat, ţ. Fălciu 83.
Sîlivestri, sa,t, ţ. Roman 18. Spineni, sat, ţ. Iaşi 111.
Sîmila, ocol, ţ . Tutova 65, 69. Spineşti, sat, ţ. Putna 36.
Simioneşti, sat, ţ . Roman 20. Spiru, că minar; oame n i fără bir ai -113.
Sîmiileşti, sat, ţ. Fălciu 86. Stamatachi, stolnic ; parte de sat a - 23 ;
Sineşti, sat, ţ . Cîrligătura 106. oameni fără bir ai - 24.
Sînibău, s at, ţ. Herţa 89. Stamati ; sa tu l Zbe reşti i lui - , ţ . N eam ţ
Sipeni, sat, ţ. Covurlui 53. 12.
Sirbi, sat, ţ. Dorohoi 93. Stamati, Iftimii, sulger; sat al -14; oa-
Sirbi, moşie fără sat, ţ. Fălciu 88. meni fără bir ai - 14.
Sîrbi, sat, ţ. Tecuci 47. Stamatin, <Alexandru>, sulger; oameni
Sîrbi, sat, ţ. Tecuci 48. fără b ir ai casei - 29.
Sîreţălu, sat, ţ. Suceava 1. Stamatin, Ion, jitnicer ; oameni fără bi.r
Slatina, m-re ; sate ale - 2, 3, 4, 5, 101 ; ai-40.
oameni fără bir ai - 2, 3, 4, 5. Stamatin, Sandu, paharnic; parte de sat
Slivna, sat, ţ. Covurlui 53. a - 29 ; oameni fără bir ai - 37.
Slobozia, sat, ţ . Herţa 89. Stamatin, T oma, sulger ; oameni fără bir
Slobozia Băneas a , sat, ţ . Covurlui 53. ai - 33, 37, 38, 39.
Slobozia Belciugu, sat, ţ. Tecuc i 49. Starosilţa, sat, ţ. Hî r lău 103.
Slobozia Bou, sat, ţ. Putna 31. Statachi, Cos<tand in, comis; oameni fără
Slobozia lui CiucA, sat, ţ. Putna 43. b ir ai- 79.
Slobozia Clucerului, sat, ţ. Putna 43. Statacbi, Dimitrach i, a gă ; sate ale - 4,
Slobozia Condrăcheşti, sat, ţ . Tecuci 46. 63 ; oameni fără bir ai - 4.
Slobozia Cornu Negru, sat, ţ. Iaşi 110. StavAr, Iancu, serdar ; sate ale - 30, 74 ;
Slobozia Cotrosul, sat, ţ. Covurlui 52. parte de sat a - 31 ; oameni fără
Slobozia Dămienii, sat, ţ. Covurlui 54. bir ai - 30 ; străinii lui - 30.
Slobozia Graşii, sat, ţ. Neamţ 8. Stavăr, Neculai, căpitan ; om fără bir
Slobozia Mileştii, sat, ţ. Covurlui 53. al - 31.
Slobozia lilului, sat, ţ. Bacău 26. Stavrachi, cl ucer ; oameni fără bir ai -
Slobozia Năneşti, sat, ţ. T ecu ci 49. 108.
Slobozia lui Noor, sat, ţ. Tutova 64. Stavru, Miha lachi, ban, din la.şi ; oameni
Slobozia de la Odaia Costii, sat, ţ. Co- fără b i•r ai casei - 55.
vurlui 52 . <Stavru:>, Tuduri , serdar ; l iuzi ai - 80 ;
Slobozia lui Pătraşcan, sat, ţ. Putna 39. oameni făr ă bir ai - 80.
Slobozia Plăcinta, sat, ţ. Tecuci 50. Stăneşti, sat, ţ. Bacău 25.
Slobozia Precistii, sat, ţ. Putna 36. Stăneşti, sat, ţ. Hîrl ă u 102.
lobozia Şărbăneştii. sat. t. Botosani 98. StănilesU. 1,at, t, Fălciu 8:1.
Slobozia Tătarca, sat, ţ. Covurlui 54. Stărpu, sat, ţ. Roman 20.
Slobozia UmbrAreştii, sat, ţ. Tecuci 49. S tăuceni, sa,t, ţ. Botoşani 96.
Slobozia lui Vidraşcu, sat, ţ. Putna 39. Stejar, sat, ţ . Neamţ 9.
Slobozia <zorleni>, sat, ţ . Tutova 56. Stejar, sa t, ţ . Suceava 5.
Soci, sat, ţ. Neamţ 10. Stemnic, ocol, ţ. Vaslui 79, 80.
Soci, sat, ţ . Suceava 5. Sterian, Toma, căpitan ; oameni fără bir
Soci, sat, ţ . Suceava ; bejenari de la - 2. ai-31.
Socola, m-:·e : sate ale - 115. Stihi, Neculai, p itar; sat al - 7 ; oameni
Socola, sat, ţ. Ia ş i 115. fără bir ai -1 .
Socrujăni, sat, ţ. Botoşani 97. Stînca, sat, ţ . Ia.şi 114.
Sofrăceşti, sat. ţ. Neamţ 13. Stinca, sat, ţ. Iaşi 116.
StincAşăni, sat, ţ. Tutova 64.
SofrAneşti, sat, ţ. Vaslui 77. Stinceşti, sat, ţ. Botoşani 96.
Soleştii din Deal, sat, ţ. Vaslui 72 . Stirce, Ion ; parte de sat a lui - 89.
<Soleştii> din Vale, sat, ţ. Vaslui 72. Stoica, Anastasi, polcovnic ; oameni fără
Soloneţ, moşie fără birnici, ţ. Ia şi 118. bir ai-108.
Solonţu, sat, ţ. Bacău 25. Stoica (Stoiculeasa), izbăşoaie ; oameni fă­
Soroceanu, <Gheorghe > , pitar; pa rte de ră bir ai -106.
sat a-103. Stoicani, sat, ţ. Covurlui 54.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA V]STIERIEI MOLDOVEI DIN ANU!L, 1816 149

S toi şăşti, sat, ţ. Fălciu 85. Sturza, Petrachi, spatar ; sate ale - 45 ;
Stolniceni, Cişla - , sat, ţ . Iaşi 110. parte de sat a - 45 ; oameni fără
Stolniceni, sat, ţ . Roman 19. bir ai - 29, 30, 32, 34, 45.
Stolniceni, sat, ţ. Suceava 2. S turza (Sturzoaia), Safta, spătăreasă ; sate
Storeşti, sat, ţ . Hîrlău 100. ale - 62, 86 ; moş ie fără sat a - 88 ;
Storneşti, sat, ţ . Cîr!igătura 106. oameni fără bir ai - 56, 59, 60, 61,
Strahotin, moşie fără sat, ţ. Hîrl ă u 105. 62, 63, 65, 67, 86.
Străjăscu, Ioniţă ; moşie fără sa.t a lui Sturza, Sandu!, vistiernic ; sate ale - 1,
-105. 2, 15, 17, 91 , 92, 98, 101 ; moşi e fă ră
Străjăscu (Străj as c a) , <Uţa> , şătrăreasă; sa-t a - 105 ; oameni fără bir ai - 2,
oameni fără bir ai - 31, 37, 38, 39, 15, 17, 26, 32, 40, 54, 76, 78, 91, 92,
42 ; oameni străini ai - 42. 101.
străoanii de Jos, sat, ţ. Putna 33. Sturza, Sandul, spatar; sat al- 23; oa-
Strlioanii de Sus, sat, ţ . Pu.tna 33. meni fără bir ai - 23.
Strătulat, Neculai, hatman ; sate ale - 13 Sturza, Todiraşcu, spatar ; sate ale - 56,
(vornic), 70, 79, 92, 93 ; parte de sat 57 ; parte de sat a - 56.
a - 37 ; oameni fără bir ai - 13 Suceava, ţin ut ; categorii de oameni din
(vornic), 33, 37, 40, 59, 70, 92, 93. -6.
Strimba, sat, ţ. Tutova 63. Suceveni, sat, ţ. Tutova 66.
Strimbi, sat, ţ. Neamţ 9. Suha, sat, ţ . Suceava 2.
Strimbi, sat, ţ. Neamţ 11. Suharliu, sat, ţ . Dorohoi 92.
Stroici, Costandin, <căpi>tan> ; sat al - Suharliu, Cotul - , sat, ţ. Dorohoi 92.
94 ; oameni fără b ir ai - 94. Suiulgiu, Alexandru. postelnicel ; sat al -
Stroici, Neculai ; parte de sat al lui - 89. 14 ; oameni fără bir ai-14.
stroiescu (Stroieşti), familie ; parte de sat Suroaia, sat, ţ. Putna ; preotul de la - 43.
a-110. Susăni, sat, ţ. Tutova 65.
Stroieşti, sat, ţ. Bacău 27. Suşiţa, ocol, ţ. Putna 35, 44.
Stroieşti, ,,cei- zic şi Bîznoasa", sat, ţ.
Hi'rlău 102.
Stroieşti, sat, ţ. Neamţ 8. ş
Stroieşti, sat, ţ. Suceava 4.
StUPu, v tori vistiernic ; parte de sat a Şarban, Gheorghie, c ăminar ; sate ale ca-
-48. sei - 52, 54 ; oameni fără bir a i
Sturza, Alecu, spatar ; sate ale - 17 ; oa- casei-52.
meni fără b ir ai - 17, 108. Şaru, sat, ţ . Suceava 5.
Sturza, Costandin, spatar ; sat al - 62 ; oa- Şăndrea (Şăndreşti) , familie ; parte de sat
meni fără bir ai - 60, 61, 62, 63, 67. a-48.
Sturza, Dimitrie (Dimi,tTachi), logofăt ; sa- Şăndreni, sat, ţ . Covurlui 52.
te ale - 16. 116 ; oameni fără bi-r ai Şlindreni, moşie fără b irnici, ţ. laşi 118.
- 16, 20, 35, 77, 78, 108, 116. Şlindreni, sat, ţ . Vaslui 76.
Sturza, Gheorghie, comis ; sate a le - 11, Şăndreşti, sat, ţ . Tecuci 45.
12 ; oameni fără bir ai - 11 , 12. Şăndreşti, sat, ţ. Tutova 62.
Sturza, Grigoraş, vistiernic ; sate ale - 2, Şăndricenii de Gios, sat, ţ . Dorohoi 94.
91 (logofă.t), 111 ; parte de sat a - Şăndricenii de Sus, sat, ţ. Dorohoi 94.
19 ; oameni fără b ir a i - 2, 19, 91, Şiptiliciu, Iordachi ; oameni fără b ir ai
111 ; bejenari ai - 2. -30.
Sturza, Ioniţă (Ioan), postelnic ; sate ale Şărbineşti, sat, ţ. Botoşani 98.
- 19, 94 ; oameni fără bir ai - 14, Şirbineşti, sat, ţ. Tecuci 46.
24, 26, 27, 29, 94. Şărbineşti, sat, ţ . Tecuci 49.
Sturza, Iordach i, spatar ; sat al - 11 ; oa- Şlirbeştii <Cantii>, sat, ţ. Neamţ 9.
meni fără bir ai - 11 , 18. Şirbeşti, sat, ţ . Neamţ 14.
Sturza, Lascarac hi , spatar ; parte de sat Şirbeşti, sat, ţ. Putna 38.
a - 100 ; parte de moşie fără sat Şărbeşti, sat, ţ. Vaslui 72.
a - 104 ; oameni fără bir ai -103. Şărbeşt ii lui Istrati, sat, ţ . N e amţ 14.
Sturza, Maria, b ăneasă . ; sate ale - 84, 100 ; Şărbeştii lui Talpă, sat, ţ . Neamţ 11.
parte de sat a - 84 ; oameni fără Şărboteşti, sat, ţ. Vaslui 73.
b ir ai - 60, 64, 65, 84, 100. Şăsurile, sat, ţ. Ba că u 25.
Sturza, Mihai, logofăt ; sat al casei - 93 ; Şăt ră reni, sat, ţ. Hî rlă u 101.
oameni fără bir a i casei - 33, 34. Şătrăreni, sat, ţ. Ia şi 110.
Sturza, M ih ail, vornic ; sate ale - 4, 52 ; Şcheia, sat, ţ . Roman 16.
oam eni fără bir ai -4, 116. Şcheia, sat, ţ . Vaslui 72.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
150 CORNELRJ l'STBA.'III

Şcheia, sat răzăşesc, ţ. Vaslui 76. Tăbliceşti, sa t, ţ . T u tova 60.


Şcheuleţi, s at, ţ . R oma n 20. Tăblilăieşti , sa t , ţ . Fălci u 83.
Şchiopeni, sat, ţ. Fălci u 84. Tăc u l easa , v . Tacu.
Ş indilarii de Jos, sat , ţ . Putn a 42. Tăc uta, sau Bumbuteşti , sat, ţ . Vasl u i 74.
Şindilarii de Sus, sat, ţ , P u tna 42. Ta la bă ('l' ă l ă beş t i ) , fami l ie ; par te d e sat
Ş ira gurile, moş ie fă r ă birnici , ţ. Ia ş i 118. a - 47.
Ş i şca n i, sat, ţ. Fălciu 84. Tă lhă reşti , sat, ţ. H îrlău 103.
Şişc a n i , sat, ţ. Putna 29. Tălp iţ i , sa t, ţ . Tu.tava 59.
Şişma n, Lefter, şatr ar ; oa me ni fă ră b ir Tă l poa i a, v. Ta l pă .
a i - 58, 68 (sulger ). Tăm aş i, sat, ţ . Bac ă u 23.
Şipo te n i , sat, ţ. Bot oşa ni 97. Tă m ăoan i , sa t, ţ. Covurlui 54.
Şipo til e, sa,t, ţ. Covur lui 53. Tămăş a n i , sa,t, ţ. Roman 19.
Şipo tile, sat, ţ. Iaşi 114. Tă m ă ş ă ni , sat, ţ . Fă l c i u 85.
Şiv iţ a , sat, ţ. Covurlui 54. Tă o şti, sat, ţ . Vaslui 71.
Şoim ă r e şti, sat, ţ. Sucea va 3. Tă tar ca Vechi, sat, ţ . Cov urlui 54.
Şold an a, sat, ţ . Hîrl ă u 101. Tătă răni, sat, ţ. Fălc iu 83.
Şold ă n eşti, sa t, ţ . B o toş a n i 97. Tăt ărăni , sat, ţ. Vas lu i 74.
Ş oldăneşti, sat, ţ. S uceava 4. Tătărăşăni , sat, ţ . Doroh oi 93.
Şomuz, ocol, ţ. Suceava 4, 6. Tătără ş ti, sat, ţ. T ecuci 45.
Şoroga ri, sa,t, ţ. Ia şi 113. Tăt ă ru şi, sat, ţ . Suceava 2.
Ş tefan , p or oşn ic ; oameni fără b ir a i - 30. Tăute şti, sat, ţ. I aş i 113.
Ş te fa nachi ; parte d e sat a lui - 38. Tăutul, Grigori, pos teln icel ; parte d e sat
Ştefăneşti, sat, ţ . Ia-şi 116. a - 102.
Ştoborăni, sat, ţ . Vasl ui 71. Tăutul, Ioan, ban ; sat al - 11 ; p arte d e
Ştreanga, sat, ţ. Herţ a 89. sa t a - 114 ; oamen i fără b ir a i -
Şule tea, sa t , ţ . Fălc iu 85. 11 , 39, 64, 11 4.
Şurin eşti, sat, ţ . Vaslu i 73. Tăutul , Stavrach i, medeln icer ; sat al - 98.
Tăzlăoanu, Ioa n ; oame ni fără b ir ai lui
-30.
T Teascul, sa t , ţ. B otoş ani 96.
Tecucelul Săc, sa t, ţ . Tec uc i 48.
Tabacari, cartier d in F ocş ani 44. Tecuci, tirg 51.
T a bă ra , sat, ţ. I aşi 110. Tecuci, ţi nut ; categorii de oamen i d in -
Tacu (Tăc u le asa) , Ileana, şătrăre asă ; par- 51 ; sluj itori ai isprăv n i cie i - 48.
te de sat a - 37 ; oameni fă ră b ir Teioasa, sat , ţ . Dor ohoi 92.
ai -3 7. Teişoara, sat, ţ . Botoşani 97.
Talaba, sat, ţ . Fă lci u 84. Telejna, sat, ţ . Vasl u i 75.
Talp ă (Tălp oaia ) , Ma"ria ; sat al - 91 ; oa- Tenie, Cos tand achi, postelnicel ; om fără
m en i f ără b ir a i - 91. bir al - 57.
Talpă (Tălpoai a) , Smaranda ; parte de sat Teodoreni, m-re ; sate a le - 92.
a - 103. Teodoru, Nastasia ; om fără bir al - 34.
Talpă (Tăl po ai a) , S ultana ; parte de sat
Teohari ; Cişla lui - 103.
a -103. Toohaf'J, o ,x.ta tti:lift , p,l:tl"t.> ae sat a Ju l -
T a lpi~ Ghbt>l'~llle , \!01'ftie ae p ~ l't a ~ p a l'-
te de sat a - 66 ; oameni fără biT 103.
ai-66. Teohari, Ştefa n; parte de sat a lui-1 03.
Teşcurenii lui Timuş, sat, ţ . Dorohoi 94.
Talpiş, Manolachi ; oameni fără b ir ai
Teţcani, sat, ţ. Bacău 27.
lui - 61, 63, 64.
Teţcani, sat, ţ. Roman 20.
Tanacu, sat, ţ. Va5lui 70.
Tkbiriş, sat, ţ. Putna 36.
Tansa, sat, ţ . Vaslui 77.
Tiliman, Petrachi ; parte de sat a lui - 94.
Tarbă, Ioan, vătaf ; om fără bir al - 31.
Timiş, căpitan ; parte de sat a - 24.
Tarcău, sat, ţ. Neamţ 7. Timişlşti, sat, ţ . Neamţ 7.
Tatomireşti, sat, ţ. Neamţ 11. Timuş, Iordachi ; sat al lui - 94.
Tatomireşti, sat, ţ. Vaslui 76. Tiriechiu (Tiriechiolu), paharnic ; sat al -
Tazllu, m-re ; sate ale - 24, 25 ; pă'r ţ i de 79 ; om fără b ir al - 75.
sate ale - 9 ; oameni fără bir a i - Tividăreşti, sat, ţ . Tecuci 47.
9, 25. Timpeşti, sat, ţ. Roman 17.
Tazlliul de Gios, ocol, ţ . Bacău 26. Timpeşti, sat, ţ. Suceava 4.
Tazlăul Slirat, ocol, ţ . Ba cău 25. Timpliioani, sat, ţ. Tutova 58.
Tazlliul de Sus, ocol, ţ . B acă u 25. Tirgului, ocol, ţ . Botoşani 95, 99.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA V15TIER IEI M OL-DOVEl DIN ANUL 1816 151

Tîrgului, ocol, ţ . Dorohoi 91 , 95. Tuduri, Grigoraş ; părţi de sate ale lui
Tirgului, ocol, ţ. Tec uci 50, 51. - 37, 39.
Tirgului, ocol, ţ. Tutov a 56, 69. Tuduri, Neculai ; oameni fără bir ăi lui
Tirgul Frumos, tl'rg ; categorii de oam en i -29.
din - 105, 108, 109 ; oameni fără Tufăscu (Tufasca), Paraschiva, păhărni­
bir : ai beşliagăi de - 108, ai c ăpi­ c easă ; sat al - 73.
tanu lui de - 108, ai biser icilor d in Tufăscu, Toade r , şatrar ; oameni fără bir
- 108 ; ciocli din - 109 ; ji dovi i hri- ai casei- 74.
sovoliţi din - 109. Tufeşti, sat, ţ. Vaslui 74.
<Tîrgu,.> Neamţ, tirg ; mahalagii di n - 8 ; Tuluceşti, sat, ţ . Covurlui 54.
slujitorii că pităni e i de - 15. Tunsiişti, sat, ţ. Tutova 66.
Tîrguşorul <Nicolinal>, ţ. Iaşi 115. Tupilaţi, sat, ţ. Roman 20.
Tîrgu Nou, cartier din Botoşani 99 . Turcu, Panaiti ; oameni fără bir ai lui -
Tîrgu Nou, sat, ţ . Neamţ 8. 29.
Tîrgu Ocna, tîrg ; .armeni şi liuzi d in - 27. Turia, ocol, ţ . Iaşi 110, 116 ; moşii fără
Tîrnauca, sat, ţ. He'rţa 90. birnic i din - 118.
Tîrpeşti, sat, ţ. N eamţ 8. Turluiu, sat, ţ. Bacău 24 .
Tîrzii (Tîrzîia), sat, ţ. Fălciu 83. Tutova, ocol, ţ. Tutova 62, 69.
Tîrziia, sat, ţ . Suceava 3. Tutova, ţinut ; categorii de oameni din
Toader, sulger ; oin fără bir al - 65. - 69, 70 ; slujitorii isprăvniciei -
Toader, lo g ofăt ; oameni fără b ir a i - 30, 70.
31.
Toader, preot de la Suroaia ; parte de sat Ţ
a.-43.
Todireni, sat, ţ. Clrligătura 106. Ţara Muntenească ; băneasa Ilinca Ghica
Todireni, sat, ţ. Hîrlău 101. din-83.
Todireşti, sat, ţ . Vaslui 76. Ţarigrad ; călăraş i de - 56, 81.
Tofan, Gavril, postelnicel ; oameni fără Ţăpeni, moşie fără sat, ţ. Fălciu 88.
bir ai-34. Ţicău, <Ştefan> , jitnicer; om fără bir
Tohileni, moşie fără sat, ţ. Hîrl ă u 105. al- 74.
Tomeşti, sat, ţ. Botoşani 97. Ţigăneştii Noi, sat, ţ. Tecuci 50.
Tomeşti, sat, ţ . !,aşi 114. Ţigăneştii Vechi, sat, ţ. Tecuci 50.
Tomeşti, sat, ţ. Iaşi 113, v . ş i Holboca. Ţintită , Costandin ; parte de sat a lui -
Tomeşti, sat, ţ. Tutova 62 . 102.
Tomiţa, Grigori, stolnic ; părţi de sa te ale Ţintilă (Ţîntilă), Ion, treti vistiernic ; sat
- 101, 116 ; oameni făr ă b ir ai - al casei lui-13; oameni fără bir
101, 116. ai casei lui - 13.
Topoliţa, sat, ţ. Neamţ 8. Ţintilă (Ţîntilă), Iordachi, sulger ; oameni
Toporişti, sat, ţ. Tu.tova 65. fără bir ai - 21.
Torceşti, s at, ţ. Tecuci 49. Ţintilă, Iordachi, de la vistierie ; oameni
Totoieşti, sa.t, ţ . Hîrlău 99. fără bir ai lui - 68.
Totoieşti, sat, ţ. Neamţ 11. Ţintilă, Iordachi; parte de sat a lui -102.
Triiisteni, moşi e fără sat, ţ. Hîrlău 105. Ţintilă (Ţîn tilă), Toma ; sat al casei lui
Treisfetitele, m-re ; sate ale - 16, 19, 97, - 12 ; oameni fără bir ai casei lui
113 ; moşie fără birnici a - 11 9 ; -12.
oam en i fără bir a i - 97. Ţintileşti, v . Ţintilă Costandin şi Iordachi
Trestiana, sat, ţ. Dorohoi 94. 102.
Trestiana, sat, ţ. Vaslui 73. Ţipileşti, sat, ţ . Iaş i 113.
Trifeşti, sat, ţ. Neamţ 14. Ţip<uI> de Jos, sat, ţ. Tecuci 46.
Trifeştii lui Piiun, sat, ţ . Iaşi 111. •
Ţip<uI.> de Sus, sat , ţ. Tecuci 46.
Trifeştii Vechi, sat, ţ . I,aşi 110.
Troienaşi, sat, ţ . Fălciu 86. Ţibiineşti, sat, ţ. Vaslui 76.
Trotuş, ocol, ţ . Bacău 27. Ţibăneştii Duhlii, sat, ţ . Vaslui 78.
Truşiişti, sat, ţ. Botoşani 97 . Ţibucani, sat, ţ . Neamţ 11.
Tudor (Tudoroaia) ; parte de mo şi e a - Ţifeşti, sat, ţ . Putna 37.
. 118. Ţi.fu, sat, ţ . Fălciu 85 .
Tudora, sat, ţ . Suceava 1. Ţintă, Toader, postelnicel ; parte de sat
Tudori, Ilie, medelnicer ; parte de sat a a-90.
- 63 ; oameni fără bir ai - 63. Ţinteni, sat, ţ. Herţa 90.
Tudori, Manolachi, clucer ; sat al - 52. Ţiu, Ioniţă, postelnicel ; oameni fără bir
Tudoroaia, v. Tudor. ai-65.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
152 CORNELl!U ISTRATI

·Ţoleşti, sat; ţ. Suceava 3. Varniţa, schi,t, ţ. Putna ; oameni fără bir


Ţuţcani, sat, ţ . Covurlui . 53. ai - 33, 34, 36.
· Ţuţora ; Zabolotenii ot - , sat, ţ . Iaşi 112. Vartic, Alexandru; oameni fără bir ai
lui -108.
Vasili, protopop <ţ. Putna> ; oameni
u fără bir ai - 29.
Vasîlcău, Ştefan, din Bucovina ; sat al lui
Udner, spiţer; oameni fără bir ai - 71. -89.
Uliţa Apusului, in Focşani 44. Vasîleşti, sat, ţ . N eamţ 12.
Uliţa Ocolului, în Focşani 44. Vasiliu, postelnicel ; oameni fără bir ai -
Uliţa Răsăritului, în Focşani 44. 38.
Ulmi, sat, ţ. Hîrlău 100. Vasiliu, Costandin, medelnicer ; parte de
Umbrăreşti, sat; ţ. Covurlui 54. sat a - 52 ; oameni fără bir ai -
Umbrăreşti, sat, ţ. Tecuci 49. 55.
Ungbeni, sat; ţ. Iaş i 112. Vasiliu. Coste, jit nicer ; sat al - 52.
Ungureni, sat, ţ. Tecuci 45. Vasiliu, Lupaşc u ; sat al lui - 98 ; oameni
Ungurenii lui Roman, sat, ţ. Hîrlău 103. fără bir ai lui - 98.
Ungurii ot Călugiira, sat, ţ. Bacău 24. Vaslui, tîrg 80.
Ungurii ot Lunca Mare, sa.t, ţ. Bacău 24. Vaslui, ţinut; categorii de oameni din -
Ungurenii ot Mîndrişca, sat, ţ . Putna 31. 80, 81 ; lumînărari ai isprăvnic1e1 -
Unsa, sat, ţ. Hirlău 101. 71 , 76, 79, 80 ; slujitorii isprăvni­
Urdre, Sandu ; pa:rte de sat a lui - 43. ci ei - 81 ; oameni fără bir ai beşlia­
Urechi, Costandin, sulger ; sat al - 102 ; găi de - 75, 80.
oameni fără bir ,a i - 102. Vatra Nicoreşti, sat, ţ. Tecuci 48.
Văcoteşti, sat, ţ. Cîrligătura 107.
· Uricani, sat, ţ . Cîrligătura 107. Văculeşti, sat, ţ . Dorohoi 94.
Uriceni, sat, ţ. Hî-rlău 103. Văleni, sat, ţ. Fălciu 85.
Uricbeni, sat, ţ. Neamţ 7. Văleni, sat, ţ. Neamţ 10.
Uricbeştii de Jos, sat, ţ. Putna 30. Vămăşăni, sat, ţ. Covurlui 52.
Uricheştii de Sus, sat, ţ. Putna 30. Văscani, sat, ţ. Roman 15.
Urleşti, sat, ţ. Covurlui 52. Văsieşti, sat, ţ . Bacău 25.
Urminiş, sat, ţ. Bacău 25. Veisa, Iacovachi, serdar;· sat al - 71 ; oa-
Ursachi, Neculai ; parte de sat a casei m eni fără bir ai - 71.
lui-102. Veisa, Mihai, <paharnic>, oameni fără
, Ursoiu, sat, ţ. Putna 32. bir ai- 66, 67.
Urzici, sat, ţ. Neamţ 13. Velişcu. Alexandru; sat al lui - 97.
Uscaţi, sat, ţ. Neamţ 11. Velişcu, Dimitrachi; sat al lui- 96.
Vereşăni, sat, ţ. Suceava 1.
Verşăşti, sat, ţ. Bacău; bejenari de la -
V 26.
Vicoleni, sat, ţ. Botoşani 98.
Vadu Turcului, sat, ţ. Putna 42. Vicoleni, moşie fără sat, ţ . Fălciu 88.
Vadu Ungurului, sat, ţ. Putna 54. Vidra, sat, ţ. Putna 36
Vadurile, sat, ţ . Neamţ 10. Vidraşcu, sat, ţ. Bacău 27".
Valea Glodului, sat, ţ. Sucea-va 5. Vidraşcu, Iordachi, serdar ; parte de sat
Valea Lungii, sat, ţ. Tutova 56. a-39.
Valea NeagrA, schit, ţ. Putna ; oameni Vidraşcu, <Matache,> medelni cer ; sat al
fără bir ai - 35. - 39 ; oameni fără bir ai - 39.
Valea Kl, sat, ţ. Tecuci 48. Viforăni, sat, ţ. Hlrlău 102.
Valea Ră, sat, ţ. Vaslui 73. Vif6răni, sat, ţ. Tecuci 45.
Valea Rusului, sat, ţ. Neamţ 10. Viltoteşti, sat, ţ. Fălciu 85.
Vinăşeşti, sat, ţ. Putina 41.
Valea Saci, sat, ţ. Bacău 24.
Vinderei, sat, ţ. Tutova 56.
Valea Sad, sat, ţ. Pu.tna 30. Vineţlişti (lviniţăşti}, sat, ţ. Fălciu 83.
Valea SArii, sat, ţ. Putna 36. Vineţianu, Enachi, serdar ; oameni fără
Valea Siliştii, sat, ţ. Vaslui 72. bir ai - 69, 71.
Varatec, . m-re; sat al-10; părţi de sate Vinier, <Alexandru,> serdar ; sat al -
ale - 8 ; oameni fără bir ai - 8, 16; oameni fără bir ai -16.
10, 54. Vintura, Grigori, postelnic ; sat al - 53 ;
Vardalah, Tarsiţa, stolniceasă; oameni oameni fără bir ai- 67.
fără bir ai - 60, 61, 63, 65, 67. Vişan, Tanasă, logofăt ; oameni fără bir
Varniţa, sat, ţ. Putna 36. ai-68.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
CONDICA Vl:STIERIEI'.MOL'OOVE'.I DIN ANUL 1816 153

Vităneşti (Vitioneş ti ) , sat, ţ . Putna 38. meni fără bir ai - 55.


Vităneştii de supt Măgură, sat, ţ. Putna Voinescu (Anastasă) , Alexandru, serdar ;
38. sate ale casei- 73, 107 ; oameni
Vizantea, m-re ; parte de sat a - 36 ; oa- fără bir ai casei - 40, 73, 83, 107.
meni străini ş i fără bir ai - 62 . Voinescu, Todiraşcu; oameni fără b ir ai
Vizantea, sat, ţ . P utna 36. lui-77.
Vizureni,- sat, ţ. · Tutova 58. Voineşti, sat, ţ. Cîrligătura 107.
Vizureşti, sat, ţ. Tecuci 48. Voineşti, sat, ţ. Tu.tava 63.
Vînători, sat, ţ. Neamţ 8. Volcenschi, Sava, şaitrar ; parte de sat · a
Vînătorii Pietrei, sat, ţ. Neamţ 9. - 89.
Vîrgolici, Costandin, serdar ; părţi de sate Volcinschi, Toader, ş atrar ; sat al - 91 ;
ale - 91, lll; oameni fără bir ai- oameni fără bir ai - 91.
77, lll. Volo să ni, moşie fără sat, ţ. Fălciu 87.
Vîrgolici, Dimitrachi ; parte de sat a lui Voloşcani, sat, ţ. Putna 36.
-91. Volovăţul lui Boldişor, sat, ţ. Dorohoi
Vîrgolici, Ilie, pitar ; oameni fără bir ai 93.
- 59, 60, 68. Vorniceni, sat, ţ. Dorohoi 93.
Vîrgolici, Ioan, postelni.cel ; oameni fără Vorona, m -re; sate ale - 98, 99; oameni
bir ai-57. fără bir ai - 98.
Vîrlan, Ioan, căpitan ; oameni fără bir Vorona, sat, ţ Bo to şani 98.
ai-29. Vorona <lui Lupaşcu>, sat, ţ. Botoşani
< V îrlănesc u ?>, Costandin , pitar ; sat al 98.
-97. Voroveşti, sat, ţ . laşi 115.
Virlezi, sat, ţ . Covurlui 53. Vovidenia, biserică <din Bîrlad> ; oa-
Vîrnav (Vîrnăveşti) , familie ; părţi de m en i fără bi'r ai - 68.
sate ale - 45, 97 ; oameni fără bir Vovrieşti, sat, ţ. Vaslui 78.
ai- 45, 97. Vrancea, ocol, ţ. Putna 36, 44.
Vîrnav, Cotul lui - sat, ţ . R oman 18. Vrăbieni, cartier din Botoşani 99.
Vîrnav, <Costandin,> sulger ; parte de Vulpăşăni, sat, ţ. Tutova 65.
sa,t a casei - 101. Vuitu reni, sat răzăşesc, ţ. Tecuci 4 7.
Vîrnav, Gheorghie, spatar ; sate ale - 13 ; Vultureni, sat, ţ. Tecuci 49.
oameni fără bir ai- 13. Vultureşti, sat, ţ. Vaslui 75.
Vîrnav, Gheorghie, paharnic ; oameni fără Vulturul, sat, ţ . Putna 43.
bir ai - 18, 34.
Vîrnav, Ioniţă, spatar ; sat al - 1 ; oa-
meni fără bir ai -1.
Vîrnav (Vîrnăvoaia), Maria, băneasă ; sat z
al- 97 ; oameni fără bir ai - 41.
Vîrnav, P etrachi, cămi nar; sate ale - 96; Zabolotenii lui Dimachi, sat, ţ . laşi 110.
oamen i fără bir ai - 96. Zabolotenii lui Fotea, sat, ţ . Iaşi 110.
Vîrnav, Todiraşcu ; oameni fără bir ai Zabolotenii ot Ţuţora, sat, ţ . Iaşi 112.
lui - 31. Zagarancea, sat, ţ. Ia ş i 114.
Vîrna v, Vasile, serdar ; sa t al - 94 ; oa- Zagarancea, moşie fă ră · birnici, ţ. Iaşi
meni fără bir ai - 94. 118.
Vîrnăveşti. familie v. Vîrnav. Zagavei, schit, ţ. Hîrlău ; sat al - 100;
Vîrnăvoaia, v. Vîrnav, Maria. părţi de moşii fără sate ale m-rii
Vîtcani, sat, ţ . Fălciu 84. - 104, 105 ; oameni fără bir ai-
Vlamnicul, sat, ţ . T ecuci 48. 100.
Vlasti, <Marghioala > ; oameni f ără bir Zagavei, sat, ţ. Hîrlău 100.
ai -22. Zaharia (Zaharioaia), Catrin a ; parte de
Vlădeni, sat, ţ. Botoşani 98. sat a-103.
Vtădeni, sat, ţ. Covurlui 53. Zahorna, sat, ţ. Iaşi 113.
Vlădeni, sat, ţ. Hîrlău 101. Zamă, Fersai , căpitan ; sat al - 18 ; parte
Vlădeni, sat, ţ . Iaşi 110. de sat a -18.
V lădeni, sat, ţ . Iaş i ll4; sf.rbii de la - Zăbrăuţi, ocol, ţ. Pu,tna 32, 44 .
117. Zăgănescu, Costachi, căpitan; om fără bir
Vlădeni , sat, ţ . Iaşi , v. Vlădiceni . a l - 31.
Vlădeni, tîrg, ţ. Suceava ; jidovii hriso- Zăiceni, sat, ţ . Botoşani 96.
voliţi de la - 6. Zăletin, ocol, ţ. Tecuci 47, 51.
Vlădeşti , sat, ţ. Tu.tava 66. Zăpodeni, sat, ţ . Vaslui 74.
Vlădiceni (Vl ădeni), sat, ţ . laşi ll5. Zărihan, Gheorghe, căpitan ; parte de sat
Voicu, stolnic, slujbaş la vistierie; oa- a-101.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
154 CO:RN!'LJlU IS~A'm

Zbanţu, Grigori, postelnicel ; oameni f~ră Zllitari, sat, ţ . Tecuci 45.


b ir ai-60. Zllitlireni, sat, ţ. Iaşi 112.
Zbereni, sat, ţ. Hfrlău 100. Zllitunoaia, sat, ţ. Hîrlău 102.
Zbereni, schit, ţ. Hirlău ; părţi de sate Zmaranda, serdăreasă ; oameni fără bir
ale - 100 ; oameni fără bir ai - 100. ai-18, 21.
Zbereşti, sat, ţ. Neamţ 12. Zmulţi, sat, ţ. Covurlu.i 52.
Zbereştii lui Stamati, sat, ţ. Neamţ 12. Zoia, Dimitrachi, <vameş>; oameni fără
Zberoaia, moşie fără birnici, ţ. Iaşi 118. bir ai casei lui - 30, 32, 35, 40, 41 ,
Zizînca, sat, ţ. Vaslui 79. 42 ; li uzii casei lui - 44.

https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
Numărul contribuabililor dupA Condica vistier iei Mold ovei d in anul 1816 'i.
,,, .
_ .,
Cei care plAtesc b ir

I
Ce i care p lătesc d ajdie
. ~I
Ţinuturile ::: ·o .i ..!!
... . ·-
....c::' ....,CD
~ "'
]
.E ~ ·- .,
.S!
·-.,. .-....._
·-·- :··- :.; ;;
-~ ---~
... ·- ·-..,.,. - "g
;!::"
c:: ·-...
·;:: ·;::
·.g-·-s o>
CD
·o f "d a1 . ::,·a .s . ..,. d
"S; :a ,.Q "' '' '· ~ -~ c:: C>l)O ·-O
c:: > ·-> o> o ·8"'
i:i,: Ol
·;::
-;
·-E: osI> Q,).., ;s ~ ~2l . ;â § d
·- ..... i>
<~
-~ ·-
·- Cl)o, CD
f .s::, ·- s ·-::, CD ..C ~
i
,,:, .- j>t~ ţ~
:> .~
..,.,CD
·- .,
p:),.c::
::,
,.Q
i"oo- ex: (ll
..,
iii c
o--
·- ., ;.; :E
,,:,
'"°)',:j
CC CD
p:i '"'
·;a
d
:a '"'
::,
ex:
I

'
'4a.-~
~ -~
~ci.>
<:i
,e ,.Q ...
ti3 ·=-~ : .
-~.
.c::
CD o i
...
'">.C::
s., ,.,1S
o ...
"5'
u3 p.. g;;
g
o (ll

I lei Ioameni I lei lei le i I lei I le i I le i lei joamenil le i joameni l' ,lei
,,,, 1~ame~ i1
le i Imeni
oa- 1· le i I I I
moa -
eni
lei
moa-
!!m·f lei
I le i I
oameni Ioa m en i i ; :~i Inr. , nr. I nr.
'
Suceava 26 523 9 202 855 27 378 1
17 8 65 27 144 I ,. 18 · 15 2 1.1.. 1 575 l 088 369 26 3 6 129
Neamţ 24060 6 584 807 24 367 258 107 669 245 276 61 70 14 710 ' 11:rn 807 61 2 6 120
I•
R oman 13 695 5 824 406 14,101 194 77 530 207 I ' 281 19 I 750 350 577 176 40* 1 3 78
Bacău 31020 8 292 36 020 102* 86* 281 * 94* 1129* 117* 200* ' 569 ? 40* 2 6 98

~~
Putna 40168 10 459 140 40 308 86 88 41 12 665 57 , 66 400 649 349 28* 4 9 187
T ecuci 21 550 5 243 151 30 90 26 821 370 156 695 278 479 38 1192 •• 159 ' ' 50 74 1 196 101* 1 6 111
Covurlu i 16 337 8 649 182 16 469 282 119 984 345 I 0~7 94 247 325 93 * 1 4 71
Tutova 17 957 3 841 13~\ 860 18 090 818 344 1497 586 .· 988, 89 150 20 2sJ . 20 1 132 811 86* I 6 104
Vaslui 8 185 2 970 108 70 8 293 477 187 692 260 482 53 6~ ! 6 I
,. 762 759 82* 1 5 100
Fălciu 17128 4095 8 10 17 146 694 356 685 286 1952 171 3 2:n 334 84 125 295 454 62 2 5 84
10,
Herţa 4315 1687 225 4 540 3 I 12 7 · '45 6 I l ' 1500 115 21 1 r 23
Dorohoi 18 417 3 903 I 813 14230 17 8 5 3 6 1 550 4,23 176 14* I 4 78
Botoşan i 18 681 4 478 470 14 151 9 4 5 2 I ~93 177 19 ' 2 OOO 267 149 I O* 1 8 72 ·
Hîrlău 10 194 3 475 330 10 524 15 IO 17 8 29 4 400 678 127 40 2 '4 60
I 17
Cîrli gătura 8 972 1459 100 4072 2 2 1 2 15 2 I 450 550 207 10* 1 2 45
'finut ul Iaş i II 161 I 285 116 22.3 ' 19 30 15* 1 117
3984 11446 178 81 50 180 400 901 900 5
Oraşul Iaş i 2034* ? 2 034 3,51 80 71 3 OOO 76* 1
\I 59~ ,
'

Total 1275 382 1 79 055 I 292 I 3p I 1321 4 1~9 1\ 430 I280 405 \ 3 522 \ o 534 \ 6 395 \ 2 312 i8 114 I 951 I Imi I
1 207 3 651 13981 3 63J
1
1 316 1750 I 11660 IO 0 55 1 4 290 I 805 , 26 17511 427

•) ,:
Completat după Ar h . S t. las,. t r. 166. nr.;,.
I;.
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro
https://biblioteca-digitala.ro / http://adxenopol.academiaromana-is.ro

S-ar putea să vă placă și