Sunteți pe pagina 1din 112

SANDU CHIU ŞI MIHAI RACOVICEAN

PROCLAMAŢIEI DIN BANAT ŞI MENTORULUI EI


OMAGIUL NOSTRU, OMAGIUL CETĂŢII

EDITURA WALDPRESS,
Timişoara, 2023

1
2
3
4
Proclamaţia din Banat a ajuns la școala din comuna Banloc, adusă
de către domnul inspector şcolar general adjunct Cosmin Hogea.

Domnul Hogea a venit


De la Inspectorat
La Banloc și a dăruit
Proclamaţia din Banat,

Doamnei directoare
Claudia Bilanin
Promiţându-i implicare
Și sprijinul deplin,

Să dea startul în școală


Concursului de anvergură
În conduită și morală,
În arta şi-n literatură.

Concursul care-a fost lansat


De doamna directoare
E deocamdată unicat
Pe băncile şcolare.

5
Concursul a fost agreat
Și de domnul primar
Care mereu a demonstrat
Că e vizionar.

Ps:

Pe poetul ce denumește
Acest concurs, bătrâni-l știu
E banlongean
Și se numește Alexandru Chiu.

Motoul acestei cărți este inspirat din emisiunea - Terapia prin


cultură și este: „Dialogul constructiv salvează România folosind
imperativ epigrama și poezia”.

Sandu Chiu și Mihai Racovicean, 03.12.2023


6
DRUMUL DEŞERTĂCIUNII

Viața e deşertăciune
E un drum anevoios
Traversat printre suspine
Mai ales de păcătos.

Drumul trece negreşit


Zilnic prin deşertăciune
Spre universul infinit
Cu rai sfânt și cu genune.

Este greaua încercare


La care suntem supuşi
Iar prin Hristica lucrare
Aflăm unde vom fi duşi.

Duce ce va fi trierea
Oamenilor ce străbat
Acest drum spre învierea
Sau spre moartea prin păcat.

Banloc, 13.05.2023

7
Este seara zilei de 31 decembrie 2022. Amurgul acestei zile s-a
îngemănat cu amurgul vieții mele într-o melancolie metafizică.
La cumpăna dintre ani am făcut un bilanţ din care n-a lipsit
efemerul, nimicnicia, bucuria și speranța omului și al omenirii din care
încă fac parte.
Acest bilanţ nu mi-a dat multe speranțe pentru anul în care peste
câteva ore voi împlini venerabila vârsta de 76 de ani.
Fiind creștin, în primul rând am mulțumit Lui Dumnezeu pentru
binefacerile și ocrotirea de care am avut parte, cu toate păcatele și
rătăcirile mele adamice. Și ca într-un ritual livresc mi-am făcut cadou
poezia:

M-AM NĂSCUT DE ANUL NOU

Ninge, ninge peste țară


Cu fulgi mângâiaţi de vânt
Care se rotesc și zboară
Între ceruri și pământ.

În căldura din odaie


Rătăcind prin amintiri
Retrăiesc dulcea văpaie
A trecutelor iubiri.

8
Anii tinereţii mele
S-au pierdut în Univers
Ca o pulbere de stele
Lăsând urme doar prin vers.

Totu-i ireal și magic


Ca-ntr-un basm norvegian
Şi-n acest decor fantastic
Am mai împlinit un an.

Banloc, 01.11.2013

9
La acel început de an eram convins că monotonia și rutina vor fi
la fel de prezenţe în viața și activitatea mea și în anul în care am păşit
sănătos cu voia Lui Dumnezeu.
Dar vorba românului - socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea
din târg pentru că: Dumnezeu a ales să-mi dinamizeze activitatea dragă
mie, legată de poezie și să-mi arate că tainele și căile Lui sunt de
nepătruns.
Niciun om născut din femeie nu poate să le desluşească și să le
înțeleagă. De aceea am dedicat o poezie acestui mare și dumnezeiesc
adevăr:

NU CREDEŢI ÎN PREZICERI

Ale tainelor mari taine


Dorind a le desluşi
Cum ar fi: să știm că mâine
Vom trăi sau vom muri?

Sunt taine pe care omul


Ar dori să le cunoască
De când alungat de Domnul
Duce viață pământească.

10
De Nostradamus lumea crede
Că a fost vizionar
Și se spune că el vede
Peste-al timpului hotar.

Baba Vanga alt oracol


Care știe ce va fi
Din normal face miracol
Doar pentru-a-ne păcăli.

Eu cred și n-am îndoială


Că aceste revelaţii
Vin de la cel ce înșeală
Prin minciuni și maşinaţii.

În concluzie, oamenii care au fost revelaţi de către Dumnezeu să


comunice lumii unele taine, au fost Sfinţii Prooroci din vechime pe care
Vechiul Testament îi prezintă cu explicații și probe istorice care
adeveresc prezicerile lor.
Acești oameni de la venirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, au
rămas și îi găsim doar în Vechiul Testament. În Noul Testament doar
Iisus este Calea, Adevărul și Viața la care trebuie să ne raportăm. Făcând
această paranteză, amintesc că am trăit și eu o taină pe care nu am
putut să o anticipez la intrarea în noul an 2023.

11
Era în ziua de 20 iunie 2023, ora 9 antemeridian când am fost
sunat de către primarul comunei Banloc din judeţul Timiş, care m-a
invitat la sediul primăriei pentru a lămuri o situație care ţine de
domeniul cadastral.
La primărie am avut onoarea să cunosc un exponent de seamă al
ingineriei cadastrale, un colos în acest domeniu al cadastrului românesc.
Acest domn este doctor inginer Mihai Racovicean.
Surpriză care s-a transformat în curiozitate și apoi în certitudinea
trăirii unei taine a fost neprevăzutul.
Acest neprevăzut l-am descifrat. când am aflat că domnul
Racovicean este un intelectual autentic, care excede granițele ingineriei
cadastrale prin faptul că se dedică organic promovării culturii și
educaţiei pentru eradicarea analfabetismului așa zis funcţional, care
parazitează societatea românească.
Realizator al emisiunilor de pe platforma youtube „Cadastru pe
înțelesul tuturor”, „ Dialogul constructiv salvează România”, „Terapia
prin Cultură”, domnul Racovicean ţinteşte departe prin faptul că aceste
emisiuni sunt dirijate și conduse în spiritul „Proclamaţiei din Banat” și
dedicate în mod conștient și permanent generaţiei tinere.
În aceste emisiuni sunt promovate: literatura cu regina ei poezia,
istoria, bunele maniere, spiritualitatea creştină cu exemple biblice,
precum și dreptul urmaşilor noștri la un viitor sigur și decent.
Această zi de 20 iunie s-a încheiat cu o emisiune în care am fost
prezentat urmăritorilor permanenţi ai programului „Terapia prin
cultură”.
Acestui moment magic, în acea seară târzie, i-am închinat
poemul:

12
O SEARĂ MAGICĂ

Într-o frumoasă zi de vară


Nu m-am irosit în van
Căci mă-ntâlnisem mai spre seară
Cu domnul Racovicean.

Intelectual rasat
Mare iubitor de țară
Acest om nu a plecat
Să se-mbogățeasc-afară.

A rămas aici cu noi


Să combată ignoranța
Și prostia unor boi
Ce-şi clamează importanța.

Prin emisiuni ghidate


În mod profesionist
El a dat întâietate
Harului de analist.

13
Am fost impresionat
De imensa lui valoare
Și nespus de încântat
M-am dus astăzi la culcare.

Banloc, 20.06.2023 Ora 23:30

14
Un ateu ar spune că tot ce am trăit în această zi a fost o
întâmplare sau un joc al hazardului.
Spre deosebire de acest ateu, eu cred că este o taină, iar această
taină îmi va dezvălui alte și alte taine care în mod surprinzător îmi vor fi
desluşite tot prin domnul Mihai Racovicean. Acest lucru îl dovedeşte - că
Dumnezeu lucrează pentru noi tot prin oameni.
La două săptămâni de la întâlnirea profetică cu domnul Mihai
Racovicean, ziua de trei iulie fiind jalonul care au marcat cei şaizeci și
patru de ani împliniţi de domnia sa, fiindu-i colaborator, cadoul meu de
suflet pe care i l-am oferit cu ocazia aniversării a fost poezia:

DE ZIUA TA MIHAI

Şaizeci și patru de ani de zile


Au fost capitole de viață
Din cartea cu multe file
Care-ţi stă şi-acum în faţă.

În filele din cartea vieții


Au fost ani frumoși și buni
Iar din visul tinereţii
Tu ți-ai împletit cununi.

15
Ai trăit și prin furtună
Şi-ai luptat și ai răzbit
Prin noaptea neagră fără lună
Până când ai biruit.

Din această încleştare


Tu ai ieșit victorios
Pentru că zilnic cu ardoare
Îl invocaseşi pe Hristos.

Ps:
Și iată ce-ți mai doresc Mihai:

Ca-n viața care-i ca o carte


Să ai și file din Scripturi
Și zilnic gânduri să te poarte
Spre Biblia cu-nvățături.

Banloc, 03.07.2023

16
Orice om cu viață și activitate intelectuală și profesională
prolifică și tumultoasă, lasă în urma sa o dâră de lumină prin marile sale
împliniri. Această lumină învăluie cu o aură protectoare testamentul
omului împlinit, așa cum este domnul Mihai Racovicean.
În luna august, la aproape două luni de la prima noastră întâlnire,
domnul Mihai Racovicean m-a onorat cu un cadou nepreţuit, oferindu-
mi cartea domniei sale „Agonie și extaz, 40 de ani de acte și fapte în
slujba cetăţii”, carte care este după cum spunea regretatul Ion Voicu
„Testamentul domnului Mihai Racovicean”.
Mare mi-a fost surpriza, când domnul Racovicean m-a onorat și
mi-a dat posibilitatea de a-i cinsti activitatea de o viață în slujba cetăţii,
pe coperta numărul patru a acestei cărți.

17
18
Apoi, domnul Mihai Racovicean m-a onorat din nou, invitându-
mă să particip la prezentarea și lansarea publică a acestei enciclopedii,
care redă pas cu pas și an de an destinul unei vieții adevărate.
La această prezentare de carte au participat o seamă de oameni
de cultură, intelectuali și profesionişti de clasă din diverse domenii de
activitate.
Amintesc faptul că prefaţa acestei cărți a fost scrisă de către
cunoscutul om de carte și cultură domnul prof. Univ. dr. Dumitru
Borțun.
Iată luarea mea de cuvânt la acest mare și ales eveniment
cultural care a avut loc în ziua de 13 septembrie 2023.
„Vă salut domnule Racovicean și cu onoare îi salut pe toți invitații
și participanţii la acest eveniment cultural.
În această seară părerile mele vor gravita în jurul celor două
extreme care definesc trăirile autorului de-a lungul celor 40 de ani de
viață dedicate Cetăţii. Acestea sunt agonia și extazul, la fel ca cele din
romanul lui Irving Stone, despre viața lui Michelangelo Buonarotti.
Agonia este definită ca o stare care precede în multe cazuri
moartea – este și o stare de nelinişte, de zbucium și de zbatere
profundă, de extremă durere, de dezamăgire etc.
Extazul este acea stare de euforie care anihilează simţurile, este
o stare de fericire extremă, sublimă.
Prin cele două stări a trecut autorul Mihai Racovicean, în cei 40
de ani dedicaţi semenilor săi, cu stoicism și hotărâre implacabilă de a
desăvârşii ce începuse odată cu noii zori ai lumii de astăzi.

19
El a trăit agonia unei tranziţii lungi și obositoare pe care statul
român a ales să o străbată și s-a angajat în ascensiunea unui Everest al
democrației, cu vârful aflat într-o nebuloasă inaccesibilă nouă.
În ciuda faptului că peste 5 milioane de români au abandonat
escalada acestui Everest al schimbării, Mihai Racovicean, cu tenacitatea
lui Edmund Hillary (primul cuceritor al Everestului, dotat cu un
echipament rudimentar pentru zilele noastre) a continuat ascensiunea
pe cont propriu.
El nu a primit ajutorul vital, care să-i asigure succesul de la cei
care au dat startul acestei metaforice escaladări.
Aceștia au fost în toți acești ani niște amatori (politicieni), care
asemeni imprevizibilului anotimp himalaian, i-au frânat permanent
urcuşul, timp de 30 de ani.
Mihai Racovicean, fiind pe cont propriu („a continuat această
escaladă înspre creste”).
Când statul român agoniza intre mineriade și haosul unei
societăţi bolnave, dezbinate și debusolate, Mihai Racovicean trăiește
primul moment de extaz după acei ani de zbucium agonizant.
Este prima victorie și prima împlinire din viața unui om. A fost
binecuvântata naștere a fiului său Dariu. Acest eveniment l-a întărit și cu
stoicism a continuat să urce spre zenitul unei cariere nobile.
Dariu s-a alăturat tatălui său și fratelui său vitreg „Cadastrul” și
iată că astăzi îi găsim împreună, urcând coasta abruptă și înșelătoare a
birocraţiei romaneşti fără ajutorul imperios necesar al unui stat, care a
fost declarat eșuat.
Aș fi fericit ca la vârsta mea să apuc ziua când pot să scriu despre
victoria a trei racoviceni: Mihai, Dariu și „Cadastrul”, care după atâtea
decenii de urcuş obositor și agonizant au înfipt steagul României pe cel

20
mai înalt vârf al democrației, unde extazul îi răsplăteşte pentru toți
acești ani de agonie trăiţi alături de martirii acestui neam.
Dumnezeu să-i binecuvânteze și să-i ajute în misiunea lor.
Închei acest cuvânt prin a vă spune că pentru mine:

Extazul este vârful


Supremei fericiri
O lacrimă din darul
Hristicei iubiri.

Vom retrăi extazul


Și în eternitate
De luăm cu noi bagajul
Cel fără de păcate.

El este și simbolul
Eternei fericiri
Şi-n viață are rolul
Constantelor iubiri.

21
Despre agonie
Vreau doar să amintesc
Că-n biata Românie
Sărmanii o trăiesc.

E un simptom dramatic
Un zbucium infernal
Ce se încheie practic
Printr-un verdict fatal.

Ferice de cel ce trece


Ca Domnul Racovicean
De la agonia rece
La extazul kantian.

„Cerul de deasupra mea și legea morală din mine.


Vă mulțumesc!”

A doua zi, în 14 septembrie 2023 am simțit nevoia de a pune în


vers gândul la ziua de ieri, zi câștigată, nu pierdută. Și iată domnule
Mihai, părerea mea este că:

22
Ne-ai arătat aseară
Că 40 de ani
În viața nu-s povară
Dacă ești și spartan.

Tu cu sinceritate
Ai scris și ai lăsat
Pentru posteritate
Un mare nestemat.

E cartea Agoniei
Și-al dulcelui Extaz
Cu drumul României
De ieri și până azi.

Pe care ai pornit
Cu-avânt și stoicism
Atunci când am ieșit
Bolnavi din comunism.

Banloc, 14.09.2023

23
După întâlnirea mea cu domnul Racovicean, viața, activitatea și
creaţia mea au devenit mai fluide, mai consistente și mai inspirate,
depăşind rutina ultimilor ani care au fost uneori monotoni și neprolifici.
Onorând colaborarea noastră, domnul Racovicean cu
înțelepciunea omului vizionar și hotărât, m-a surprins din nou când mi-a
propus să mă implic într-o acțiune în care preceptele „Proclamaţiei din
Banat” să fie sădite printre tinerele vlăstare ale școlii gimnaziale din
Banloc, comună mea natală.
Această comună are un trecut cu rezonanţă istorică, care
depășește și excede hotarele ei și chiar ale Banatului.
Aici venea vara și locuia Pașa de la Timişoara în vremea când
Banatul a fost provincie turcească. Tot aici, în epoca modernă, între anii
1935-1948 a avut proprietăți și a locuit Elisabeta, fosta regină a Greciei,
sora regelui Carol al II-lea, monarh al României.
Toate aceste realităţi ancorate într-o istorie multiseculară trebuie
valorificate și scoase la lumina pentru tânăra generație, având ca suport
școala și educația, a propus domnul Mihai Racovicean, domnului primar
al comunei Banloc, Trifonescu Lucian și doamnei directoare a școlii
gimnaziale din comună, Claudia Bilanin.
Atât domnul primar cât și doamna directoare au fost
entuziasmaţi și încântați, acceptând bucuroşi să participe la actul de
pionierat pentru promovarea culturii și codul bunelor maniere, propus
de către domnul Mihai Racovicean. Această acțiune este o noutate
pentru o școala din mediul rural românesc.
Faptul că am scris și publicat peste 25 de cărți, care prin revista
Suflet Nou „publicație cu acoperire planetară” am ajuns la comunităţile
de români de pe tot mapamondul, iar numele comunei Banloc a fost
făcut cunoscut pe toate meridianele, l-a determinat pe domnul Mihai
Racovicean să atragă atenția autorităţilor din comuna Banloc, printr-o
scrisoare deschisă ca să valorifice numele și personalitatea mea.
24
Apreciez intuiția și experiența domniei sale în domenii în care recunosc
public că sunt profan. Iată această scrisoare deschisă adresată primăriei
din comuna Banloc de către domnul Mihai Racovicean:

25
26
A urmat apoi propunerea domnului Mihai Racovicean pentru
realizarea unui parteneriat de colaborare (între mai multe entităţi)
privind organizarea concursului pentru literatură, poezie și învăţarea
codului bunelor maniere Alexandru Chiu, care să se desfăşoare la școala
din Banloc.
Iată actul prin care în ziua de 27.10.2023 a fost lansat la școala
din comuna Banloc, acest parteneriat și concursul pentru literatură,
poezie si învăţarea codului bunelor maniere „Alexandru Chiu”:

27
28
29
30
31
32
La festivitatea organizată impecabil de către doamna directoare
Claudia Bilanin au participat și au luat cuvântul:
- domnul Mihai Racovicean, centrul Pifca;
- doamna Erica Nistor, fost jud. la Înalta Curte, avocat la baroul Timiş;
- domnul inspector general adjunct Cosmin Hogea;
- domnul Lucian Trifonescu, primarul comunei Banloc;
- domnul Marius Terchilă, scriitor, membrul al uniuni scriitorilor, filiala
Timiş;
- domnul consilier judeţean Laurenţiu Timiş;
- părintele stareţ al mănăstirii din Partoş;
- Alexandru Chiu, autorul acestei cărți.

Am dorit să evidenţiez faptul că doamna Erica Nistor, fost


judecător la Înalta Curte, membră a baroului de avocați Timiş, a fost cea
care alături de domnul Racovicean a susținut acest proiect, făcând un
act de mecenat împreuna cu cetăţeanul german de etnie bulgară Erwin
Bauche, donând școlii din comună o pianină.
Iată mulțumirile mele și prin mine a școlii din comuna Banloc,
aduse doamnei Erica Nistor și domnului Erwin Bauche pentru acest act
de mare moralitate și umanism:

33
DOAMNEI ERICA NISTOR - OMAGIUL CETĂŢII, OMAGIUL
NOSTRU

Sunt oameni și oameni


În lumea de azi
Ce-i plină cu fameni
Sau buni camarazi.

Sunt cei ce se disting


În viața cetăţii
Atunci când înving
Izvorul răutăţii.

Nu-i vezi prin cafenele


În cetatea lor
Sau cluburi cu manele
Vestite-n popor.

Nu-i găsim în partide


Cu oameni lunecoşi
Și suflete morbide
De inşi periculoși.

34
Ei sunt oameni hărăziţi
Să facă lumii bine
Și sunt călăuziţi
De mari valori creștine.

Sunt sfătoşi în cuvinte


Ca înţeleptul Solomon
Și fac mare cinste
Statului de „Om”.

De la Banloc din obşte


O salutăm cu onor
Pe cea ce se numește
Erica Nistor.

Fost înalt judecător


Ca onorabil cetăţean
Doamna face parte cu onor
Din Baroul Timişean.

35
Mulțumim doamna Nistor
Că ne-aţi îndatorat
Prin nobilul ajutor
Dat școlii din sat.

Banloc, 03.09.2023

36
DOMNULUI ERWIN BAUCHE

O lecție de viață
Și de bun creștin
Plină de povaţă
Mi-a dat-o azi Erwin.

Plecat din România


Acest român-bulgar
Cinsteşte „Omenia”
Ca pe un sfânt altar.

Călăuzit în viață
De morală creştină
Erwin ne învaţă
Că voia divină,

E cea ce izvorăşte
Din Sfânta Scriptură
Când omul dăruiește
Și nu poartă ura,

37
Că simte durerea
Celui suferind
Dăruind mângâierea
Ca pe un colind.

Așa este Erwin


Românul bulgar
Un practicant creștin
Și un om exemplar.

La școala mea din sat


Cu dragoste creştină
Erwin a donat
În dar o pianină.

Îi mulțumesc din suflet


Acestui om plecat
Cu inima și cuget
De-a face mecenat.

Banloc, 08.09.2023

38
A luat cuvântul și distinsul scriitor Marius Terchilă, membru al
uniunii scriitorilor, filiala Timiş:

39
40
41
Cuvântul meu s-a axat pe amintirile marcate de nostalgie, pe
dorul de casă a celor înstrăinaţi și povaţa pentru tinerii elevi prezenţi la
această sărbătoare inedită la care au fost invitați să participe și ca viitori
concurenţi într-o dispută a performantei şcolare.

MIRACULOASA REGĂSIRE
LA ŞCOALA DIN BANLOC

Dorul meu coboară


Duios pe arcul vremii
Și amintirea-mi zboară
În urmă cu decenii.

Și-aieve văd în minte


Fosta copilărie
La care i-au aminte
Cu dor şi nostalgie.

Văd şcoala mea cea veche


Pierdută în uitare
Lăcaş fără pereche
Și făr-asemănare.

42
Căci ea fusese şcoala
Care m-a învăţat
Respectul şi morala
Bătrânilor din sat.

Să iubesc o floare
O frunză sau un pom
Şi să simt că mă doare
Când suferă un om.

Să respect elita
Şcolii romaneşti
Şi să am conduita
Purtărilor fireşti.

Să urmez credinţa
În bunul Dumnezeu
Şi să încalc sentinţa
Regimului ateu.

43
Să ascult cuvântul
Dascălului meu
Căci el este ca sfântul
Plăcut lui Dumnezeu.

Să pun mâna pe carte


Căci se spune-n popor
Ca de ea avem parte
Mereu în viitor.

Şi-n viaţa care-i ca o carte


Să-i cinstesc şi pe străbuni
Şi zilnic gândul să mă poarte
Spre binele acestei lumi.

Aceşti ani cu amintiri


Nu sunt pe veci pierduţi
Căci paşii unor regăsiri
Pot fi oricând făcuţi.

44
Să fie apt de căpătâi
Pentru toţi morala
Şi peste tot pe locu-ntâi
Să fie pusă şcoala.

Să ne rugăm la Dumnezeu
Ca şcoala să renască
Să fie cum a fost mereu
În Țara Românească.

Banloc, 11.09.2023

45
ŞCOLII MELE DIN BANLOC
OMAGIU

Aţi instituit un premiu


La şcoala mea din sat
Într-un creativ domeniu
Căruia m-am dedicat.

De-a lungul anilor trăiţi


Vrăjit de-o muză vie
Căci mi-au fost daţi şi hărăziţi
Ca să-i trăiesc prin poezie.

Acest act mă onorează


Obligându-mă de-acum
Să am conştiinţa trează
Şi să merg pe acelaşi drum,

Cu profesorii din şcoala


Satului meu cunoscut
Pentru cultul şi morala
În care am fost crescut.

46
Şcoala mea ca să renască
Într-un timp fără hotar
Unde să se zămislească
Un nou geniu literar.

Asta vrea să se întâmple


Cât mai publica antum
Scriitorul alb la tâmple
Pregătit de-un ultim drum.

Banloc, 19.09.2023

47
URMAŞILOR MEI DIN BANLOC

La şcoala mea de altădată


Mă duc şi-acum aieve-n vis
În lumea binecuvântată
Sălăşluită-n Paradis.

Au trecut multe decenii


Peste cei care-au urmat
Şcoala unde toţi sătenii
An de an s-au perindat.

Pe unii i-a-ngropat uitarea


Pe alţii Domnul i-a chemat
Eu însă n-am sfârşit lucrarea
Primită când am fost creat.

Dintre cei uitaţi de lume


Eu am venit să v-amintesc
Că viaţa-i plină de traume
În universul omenesc.

48
Că vă aşteaptă vremuri grele
Pe care să le înfruntaţi
Nu ascultând zilnic manele
Ci permanent să învăţaţi.

Vă amintesc că altădată
Şi Banlocul era altfel
Avea tradiţie bogată
Avea regină şi-un castel.

Toate care-au fost mândria


Banlocului, au apus
Le-a distrus nimicnicia
Celor care ne-au condus.

Rămâne voi să îndreptaţi


Toate relele făcute
Şi Banlocului să-i redaţi
Prestanța vremilor trecute.

Banloc, 20.09.2023

49
BANLOCULUI MEU
La 100 de ani de la Marea Unire.

În Banloc m-am născut,


Şi nu-mi ascund mândria
C-aici mi-am petrecut
Cu drag copilăria.

Şi m-am întors acasă,


La rude şi amici,
Căci dorul mă apasă
Iar morți-mi sunt aici.

O, Banloc! comună mea natală,


C-un măreţ trecut,
Te laudă cu fală
Cei ce te-au cunoscut.

Istoria-ți de veacuri
Rămâne unicat,
Prin multele neamuri
Şi sate din Banat.

50
Istoria ta veche
Se leagă de-un castel,
De vremi fără pereche
Când arătai altfel.

Un grof şi o regină
Au locuit în sat,
Ce-avea să devină
Pe-atunci un mic regat,

Cu doamne de onoare
Valeţi şi castelani,
Poveşti din budoare
Și-alei cu mulţi castani.

La Banloc bunăoară,
Şi v-o spun cu mândrie,
A fost făcută-n ţară
Prima orezărie.

51
A prins şi vremuri grele,
Când mulţi nevinovaţi,
Au fost daţi de lichele
Pentru a fi deportaţi.

A găzduit azilul
Şi un orfelinat,
Şi-a folosit castelul
Drept Scoală şi Gostat.

Castelul e ruină,
Într-un capitalism
Ce poartă marea vină
Prin lipsă de civism.

Stăpână pe castel
E azi Mitropolia,
Şi am dori ca-n el
S-o prindă veşnicia.

52
Dar şi mitropolia
Uitase de castel
Aşa că veşnicia
S-a retras din el,

Să caute edilul
De Domnul hărăzit
Să vindece castelul
Distrus şi părăsit.

Şi să-i redea splendoarea


Timpului apus
Prin grija şi lucrarea
Domnului Iisus.

Banloc, 23.07.2018

53
DIMINEAŢA VIEŢII – COPILĂRIA

Deschisă ușa vieții


Vor intra prin ea
Zorii dimineţii
Purtați de-o dalbă stea.

Dimineața vieții
E candida și pură
Ca iarna nămetii
Dăruiţi de natură.

Ea se va pierde
În dogoarea amiezii
Şi-atunci se topește
Ca troianul zăpezii.

Copilăria e scurta
Iar farmecul ei
Are soarta tristă
A florii de tei,

54
Care se usucă
Cade și moare
Urmând să se ducă
În neant şi-n uitare.

Banloc, 03.12.2023

55
Iată și câteva cugetări candide:

ŞCOALA

Școala e laboratorul
În care elevul crește
Pregătindu-şi viitorul
Spre care de mic țintește.

ELEVUL

Elevul este că sămânţa


Pusă în pământ mănos
Pe care cartea și știința
Îl dezvoltă-armonios.

ÎNVĂŢĂTORUL

Învăţătorul este ca omul


Care pliveşte o grădină
Și se aseamănă cu pomul
Din care culegi lumină.

56
EXTEMPORALUL

Extemporalul e lucrarea
Ce-i dată inopinat
De îți tăie răsuflarea
Și te lasă leșinat.

TEZA

De la teză proful știe


Tot ce ai acumulat
Dar și gradul de prostie
A celui care n-a-nvățat.

TESTUL

Testul este o balanță


Care măsoară punctual
Și gradul tău de ignoranţă
Dar și nivelul cultural.

57
BACALAUREATUL

Bacalaureatul e un meci
Pe care-l joci în deplasare
Iar dacă nu poți, ca să-l treci
Ești bun pentru retrogradare.

CORIGENTUL

Atât de mult a învățat


Chiulăul eminent
Că proful său i-a înmânat
Titlul de corigent.

REPETENTUL

Și-a revăzut foştii colegi


Și-a râs în mod spontan
Ele-s băbuţe, ei moşnegi
Iar el mai mic c-un an.

58
NAŢIUNEA FĂRĂ ŞCOALĂ

Națiunea fără școală


N-are nici un viitor
E ca un om cu punga goală
Care cere ajutor.

ŞTIINŢĂ

Știința este o lumină


Pe care o căutăm
Și o găsim în beznă plină
Numai dacă învăţăm.

RUGĂCIUNEA

Rugăciunea e dorința
De a cere și de a primi
Ceva ce nu ai putinţă
Prin tine a dobândi.

59
RELIGIA

Religia te pregătește
Să urci pe scara-n sus
Și te însoţeşte
în drumul spre Iisus.

ÎNVĂŢĂMÂNTUL LICEAL AL ANULUI 2023

Învăţământul liceal
E lamentabil și sărac
El are un parcurs banal
Și nu renunță la abac.

Am găsit de cuviință cu domnul Racovicean, să aducem în cartea


noastră, omagii prin poezie unor colaboratori ai domniei sale în valii
domenii, precum și la emisiuni culturale la care particip și eu.

60
Domnului Truță Sorin:

PRUDENŢA ŞI CULTURA DAU OMULUI MĂSURA

Prudenţa pune-n umbră


Valoarea unui om
Iar dacă e și sumbră
E rea ca un frison.

Când omul de valoare


Ratează un proiect
Prudenţa lui prea mare
E cauza și efect.

Și totuși prin prudentă


Poți evita eroarea
Cum doar prin competentă
Dai în vileag valoarea.

Valoarea și prudenţa
Pot face casă bună
Atunci când competența
Le va cânta în strună.
61
Pe cele 3 criterii
Sorin Truţă mizează
Căci ele sunt materii
Ce țin conștiința trează.

Prin ele biruise


Când drumul era greu
Știind că-l sprijinise
Și bunul Dumnezeu.

Banloc, 25.06.2023

62
Doamnei Vig:

OMAGIU

Competenţa doamnei Vig


Se susţine prin valoare
Și prin nobilul câștig
Ce se naște din onoare.

Într-o lume derutată


De către falsele valori
Această doamnă ne arată
Că e comoară-ntre comori.

Are curaj și bărbăţie


Și pune-n umbra mulți bărbați
Când ochii ei cu omenie
Te-nvăluie neînfricaţi.

63
Suntem datori s-apreciem
Aceasta personalitate
Și voluntar să renunțam
La masculina vanitate.

Banloc, 24.06.2023

64
JUSTIŢIA DE MÂINE

În tainica lume
A dreptei justiţii
Găsim multe nume
Care n-au inhibiţii,

Să țină corect
Balanța dreptăţii
Și să spună direct
Un NU nedreptăţii.

Sunt marea speranţă


A justiţiei române
Cu o nouă balanță
De practici imune.

Eu am remarcat
Cu toate că-s profan
Un tânăr magistrat
Pe nume Bogdan.

65
El face parte
Din noua elită
Care-i ţine departe
Pe cei ce dau mită,

Şi-ncearcă să repare
Ce fusese stricat
Voit sau din eroare
În acest stat eșuat.

Banloc, 01.09.2023

66
PREMIU SPECIFIC UNUI DOMENIU MIRIFIC

Într-o emisiune cadastrală


A domnului Racovicean
O persoană cardinală
A fost scoasă în prim plan,

Printr-un act de premiere


Cu numele unui simbol
Pentru puncte de vedere
Juste fără de ocol.

A fost Blaga Laurenţiu


Director general de agenție
Pentru care acest premiu
A fost gest de omenie,

De recunoaștere a valorii
Omului ce-i angajat
Să facă lucruri notorii
Într-un domeniu delicat.

67
Domnule Racovicean
Meritați felicitări
Și pentru că de pe ecran
Dați țării binecuvântări.

Banloc, 23.11.2023

68
Nu am putut trece cu vederea că toți acești colaboratori fac parte
din elitele acelor domenii și inspirat de valoarea și disponibilitatea lor de
a participa alături de domnul Racovicean la tămăduirea prostiei prin
cultură, le-am închinat și dedicat epigramele intitulate „elite și elitism” –
epigrame de suflet.

DOMNULUI MIHAI RACOVICEAN

Plin de spontaneitate
În viața şi-n emisiuni
Mihai da întâietate
Sfatului de-a fi mai bun.

INVITAŢII LA EMISIUNILE DOMNULUI RACOVICEAN

Invitații lui Mihai


Fac parte din elită
Și te-obliga să le dai
Atenție mărită.

69
PROF. DR. BORŢUN

Despre profesorul Borţun


Afirm cu deferenţă mare
Și fără ezitare spun
Că-i primul în „Comunicare”.

PROF. DR. BORŢUN

Păcat că e considerat
Ca unul dintre noi
Când viitorul e lăsat
Pe mâna unor boi.

GARANŢIE

Cultura noastră nu va piere


Cu profesori ca Borţun
Și poate încă să mai spere
La un viitor mai bun.

70
RECUNOAŞTERE

Din Panteonul Cultural


Și școala românească
Domnul Borţun în mod normal
Nu poate să lipsească.

Banloc, 04.07.2023

71
Activitatea intensă, ritmul alert impus zi de zi supune organismul
la un stres, la atacul căruia acesta uneori cedează. Acest lucru l-a
constatat şi domnul Mihai Racovicean, când a fost obligat să se opereze
de fiere.
Am scris în acele zile, epigramele anatomice despre fiere şi
despre domnul Mihai Racovicean.

DEFINIŢIA FIERII

Depozitul periculos
De-amar şi de durere
Atunci când e furios
Omul îl numeşte fiere.

ALTĂ DEFINIŢIE

Această mică baionetă


Ce loveşte fără milă
Cu dureri ce se repeta
E numită de om bilă.

72
FORŢA FIERII SAU A BILEI

Fierea este ca o bombă


Cu efect întârziat
Şi loveşte ca o trombă
În bolnavul afectat.

ANIHILAREA BILEI

Când fierea e contaminată


Şi devine un buboi
Ea trebuie eliminată
Şi aruncată la gunoi.

FĂRĂ FIERE

Fără fiere omul


Trăieşte liniştit
Aşa cum creşte pomul
Când este copilit.

73
UNII MEDICI SUNT CA FIEREA

Medicul ursuz şi acru


Rece şi încrâncenat
Nu are nimica sacru
Şi nimic din hipocrat.

ALŢI MEDICI SUNT CA MIEREA

Medicul când scoate fierea


Dacă este zâmbitor
Îţi ia din priviri durerea
Şi te simţi mult mai uşor.

DOMNULE MIHAI

Cred că un astfel de chirurg


Pe tine te-a ajutat
Să simţi că eşti ca un fulg
Când te vei da jos din pat.

74
ASEMĂNARE BUZATOMICĂ

Politicianul e ca bila
Când se-apuca de furat
Declanşează în noi sila
Şi-l dorim eliminat.

CÂND VIAŢA E CA FIEREA ÎNCEPE ŞI DUREREA

Când viaţa este uneori


Amară ca şi fierea
Pentru unii deseori
Incepe-atunci durerea.

SIMBOLUL BILEI

Fierea este sinonima


Cu amarul unei vieţi
Când aceasta este plină
De ură şi răutăţi.

Banloc, 07.10.2023

75
Faptul că suntem creştini şi că Proclamaţia din Banat are ca
fundament morala creştină, am hotărât cu domnul Racovicean să
inserăm în această carte document şi câteva poezii, care să amintească
de esenţa crezului nostru, după care vom prezenta poeziile scrise de
către mine în acest an.

TATĂLUI CERESC

Doamne Ţie-ţi mulţumesc


Ca Tu m-ai ajutat
Să preţuiesc şi să iubesc
Tot ce Tu ai creat.

Să Te iubesc pe Tine
Pe Fiu şi Duhul Sfânt
Tot ce-ai creat în lume
Şi tot ce-i pe pământ.

Să iubesc o floare
O frunză sau un pom
Şi să simt că mă doare
Când suferă un om.

Banloc, 22.05.2023

76
PE CALEA CĂINŢEI

Calea căinţei
E un drum sinuos
Simbol al credinţei
În Domnul Hristos.

Cel ce păşeşte
Pe această cale
Se dezrobeşte
De patimile sale.

Care l-au subjugat


Prin vrăjmaşul satanic
Cu lanţ de păcat
Pe urmaşul adamic.

Calea căinţei
Duce negreşit
La harul credinţei
Pe cel rătăcit.

Banloc, 05.06.2023
77
MILA

Mila este mama


Virtuţii omeneşti
Care te trece vama
Spre lumile cereşti.

Acolo te aşteaptă
Bunul Împărat
Şi-acolo după faptă
În milă eşti iertat.

Virtutea de-a fi milos


E un concept divin
Dat ţie de Iisus Hristos
Bunule creştin.

Banloc, 07.06.2023
78
SMERENIA

Smerenia e altă
Virtute omenească
Acelui cu bogată
Viaţa duhovnicească.

Smerenia e normală
La cel ce e pios
Şi la cel care umblă
Pe calea Lui Hristos.

Banloc, 07.06.2023
79
SPERANŢA TÂRZIE

Caut nemărginirea
Cu nervii obosiţi
Şi îmi îndrept gândirea
Spre anii rătăciţi,

Ce se întorc în minte
Ca nişte musafiri
Care nu fac cinste
Acestor amintiri,

Ce-arată indolența
Junelui tembel
La care credinţa
N-a fost pe-atunci un ţel.

Acum la bătrâneţe
Fiind mai înţelept
Regret că-n tinereţe
Am fost profund inept.

80
La senectute însă
Ca om evlavios
Sper să mai am o şansă
De-a merge la Hristos.

Banloc, 21.06.2023

81
PE CALEA TIMPULUI PIERDUT

Zilele săptămâni
Curg alene
Printre vise şi gene
Spre ţărmul genunii.

Nebăgate în seamă
Curg solitare
Dulci sau amare
Curajos sau cu teama,

Când vor trece prin vamă


Pentru cel ce le poartă
Fac parte din soarta
Ca actul din drama.

Pentru cel ce e viu


Ele curg în aval
Spre tristul final
Din neantul pustiu.

82
Ajunse în port
Ele sunt aşezate
Pentru eternitate
În coşciug cu cel mort.

Banloc, 05.06.2023

83
IMPLACABILUL DESTIN

Nimic nu am în minte
Nu pot ca să mai scriu
Lipsit sunt de cuvinte
Şi gol ca un pustiu.

S-au dus cei lângă care


Am venit pe lume
Într-o zi cu ninsoare
Când soarele apune.

Şi zilnic cei cu care


Am trăit în lume
Se duc spre alta zare
Spre alte lumi mai bune.

Când voi pleca la stele


Ca-n vechile cutume
Şi scrierile mele
Se vor numi postume,

84
Nu voi privi în urmă
Atunci când voi fi dus
Spre fericita turmă
A Domnului Iisus

Banloc, 10.08.2023

85
ASALTUL SATANEI

Occidentul a lansat
Un proiect globalist
Şi l-a modelat
După conceptul marxist.

El prevede un stat
De sorginte ateu
Păgân şi-ndepărtat
De bunul Dumnezeu.

Acest stat va cuprinde


Întreaga omenire
În care omul îşi va pierde
Naturala sa fire.

Femeia poate fi
Declarată bărbat
Bărbatul se va converti
În femeie la pat.

86
În altar vor intra
Femei necurate
Iar ierarhii vor sta
Pe munţi de păcate.

Aceste orori
Au fost proorocite
De clarvăzători
Cu mult înainte.

Şi se vor întâmpla
În vremea din urmă
Când satan va înşela
Jalnica turmă,

De creştini rătăciţi
Pe drumul pieirii
Atraşi şi momiţi
De plăcerile firii.

87
Lucrarea satanei
A şi început
În vestul Europei
Bogat şi avut.

Acolo ateii
Îi depăşesc pe creştini
Şi se-nchină la zeii
Creaţi de maşini.

Ateismul marxist
A fost odios
Însă cel globalist
E atentat la Hristos.

Banloc, 10.06.2023

88
PĂCATUL ESTE PRIMUL VIRUS

Păcatul este ca un virus


Care contaminează
Pe cei ce nu cred în Iisus
Şi-n El nu se botează.

Când oamenii se molipsesc


De virusul letal
Atunci ei nu se mântuiesc
Şi pier în chip fatal.

Ei se vor duce negreşit


În locul cu păcat
Şi vor trăi cum au trăit
Slujind pe necurat.

Banloc, 25.09.2023
89
HRANA SATANEI ESTE PĂCATUL

Păcatul este hrana


Vrăjmaşului etern
Otrava lui satana
Stăpânul din infern.

Cu ea ademeneşte
Pe cel necugetat
Şi-l face de greşeşte
Şi muşcă din păcat.

Satan minţise omul


Şi când l-a îmbiat
Ca să rupă din pomul
Oprit pentru mâncat.

Scârbavnica momeala
Cu „dulcele păcat”
E dată cu tocmeală
Celui necugetat

90
Din hrana otrăvită
Cei care ciugulesc
Se ofilesc şi pică
Şi nu se mântuiesc.

Banloc, 17. 05.2023

91
ÎNŢELEPCIUNEA SENECTUŢII

Acum la bătrâneţe
Când simt că mă voi stinge
O jalnică tristeţe
Îmi dă imbold de-a plânge.

Căci am pierdut războiul


Cu răul pe pământ
Şi-n lupta cu păcatul
Eu am ieşit înfrânt.

Dar cred că nu-i târziu


Ca până să mă sting
Să-L rog pe Sfântul Fiu
Să-mi dea puteri să-nving,

Prin post şi rugăciune


Păcatul omenesc
Şi zilnic să pot spune
O Doamne te iubesc.

92
Ps:
În clipa dinainte
De marea ta plecare
Creştine ia aminte
Că poţi primi iertare.

Banloc, 16.06.2023

93
VREMURILE DE APOI

Vremurile nu se schimbă
Se schimba numai actorul
În această lume strâmbă
Ce-şi ucide viitorul.

Iisus salvase viitorul


Acestei lumi bolnave
Care încă e izvorul
Unor păcate grave.

De la Noe la Sodoma
Omul nu s-a îndreptat
Ci jucase zilnic drama
Recăderii în păcat.

În Miami şi Sodoma
Şi peste tot în Occident
Omul înteţise goana
Înspre iad ca un dement.

94
Eu cred că iarăşi Dumnezeu
Va trimite un potop
Ce va veni instantaneu
Şi va avea acelaşi scop,

Să-ndrepte calea strâmbă


Pe care păşim acum
Iar lumea dacă nu se schimbă
Să piară prin foc şi fum.

Banloc, 23.07.2023

95
ROMÂNIA STAT VAMPIRIC

România devenise
Cu adevărat vampir
De pe când se transformase
Din grădină-n cimitir.

E vampirul şi stafia
Unui angrenaj debil
Ce ucide-n România
Şi bătrânii din azil.

El omoară în spitale
Pe cei care nu dau mită
Peste tot e plâns şi jale
Şi durere infinită.

Este monstrul ce omoară


Şi copii pe şosele
Şi-n cultură ne coboară
Sub stacheta cu manele.

96
Şcoala o abandonase
Ca să-şi facă un favor
Şi să aibe cândva mase
De manipulat uşor.

A dat pensii speciale


Celor ce sunt speciali
Printre cei cu coate goale
Şi consideraţi banali.

Le-a dat sporuri că respiră


Sporuri pentru că chiulesc
Dar şi sporuri că transpiră
Câteodată când fac sex.

Profită de indolenta
Unui popor derutat
Ce trăieşte cu credinţa
Că vampirul l-a salvat,

97
Din alinața cu Bruxellul
Un concept suprastatal
Pe care abil vampirul
I l-a dat ca ideal.

Ps:
Întrebare:

Care este diferenţa


Dintre vampirul comunist
Şi vampirul cu potența
Celui neoprogresist.

Răspuns - nici una:

Mi-e milă de nepoţii mei,


Şi chiar de strănepoţi,
Căci viitorul lor
E amanetat de hoţi.

Banloc, 23.08.2023

98
GENERAŢIA MANELISTĂ CU EDUCAŢIE PROGRESISTĂ

Generaţie pierdută
În pustiul de manele
Trăieşte veşnica derută
A prostiei mari şi grele.

Tu nu ştii tabla-nmulțirii
Şi nici bine alfabetul
Pentru că-n zona culturii
Eşti ca-n sânge diabetul.

Şcoală ai foarte puţină


Câteodată mai deloc
Ai însă o limuzină
Şi din aur un breloc.

Generaţie pierdută
În noianul de plăceri
Predispusă la ispită
De la viaţa ce mai speri?

99
Când va fi să te trezeşti
Din tembela letargie
O să afli că trăieşti
În van şi nimicnicie.

Banloc, 10.07.2023

100
MAGIA PROSTIEI LA ROMÂNI

Lumea se împarte
În oameni buni şi răi
În cei cu multă carte
Şi-n proștii cu zurgalăi.

Majoritari în lume
Peste tot sunt proștii
Iar ei după cutume
Sunt aleşii noştrii.

Deștepții-n astă lume


Fiind minoritari
Cu toţi se vor supune
Proștiilor cei mari.

Proștii la români
Şi-au ridicat statuie
Şi-au devenit stăpâni
Pe-ntreaga avuţie.

101
Când prostul fabulează
El este ascultat
Şi tagma îl urmează
Constant şi regulat.

De trei decenii îi votăm


Pe proşti în România
Şi ca să nu îi supărăm
Le promovăm prostia.

Ps:

Chiar dacă fără echivoc


Tu eşti un om deştept
Ei spun că eşti un dobitoc
Deşi eşti înţelept.

Banloc, 03.09.2023

102
AVERTISMENT
ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ, AMENINŢARE LETALĂ

Dacă pluteşti pe marginile Terei


Vei observa de sus îndurerat
Că învelişul pur al atmosferei
Este distrus şi este poluat,

Că oamenii distrug zilnic planeta


Pe care Dumnezeu i-a aşezat
Iar trupul ei suporta greu vendeta
Acest act profund necugetat.

Mentalitatea lor e distructivă


Cum distructiv este orgoliul lor
Ei au mândrie tâmpă şi parşivă
Şi au ucis speranţa-n viitor.

Şi vei vedea cum polii se topesc


Iar gheţurile pleacă în derivă
Şi apele se-nvolbură şi cresc
Într-o neîncetată recidivă.

103
Şi vei vedea oceanele cum plâng
Cum plâng pădurile tăiate
Căci omul devenise un nătâng
Nepăsător şi plin de vanitate.

Şi vei vedea furtuni şi uragane


Cutremure şi mari calamităţi
Iar nepăsarea speciei umane
Va declanşa alt şir de răutăţi.

Şi vei vedea războaie şi măcel


Căci viaţa pentru om nu mai contează
Iar ura devenise un model
Pe care omenirea îl urmează.

Şi vei vedea cum parcurile pier


Căci omul devenise ucigaş
Care trimite zilnic în eter
Otrava poluării din oraş.

104
Acesta-i atentat la viaţa climei
Care s-a-mbolnăvit prin poluare
Şi va muri încet în urma crimei
Prin care însuşi omul va dispare.

Ps:

Dar omule când tu vei constata


Că ai făcut o mare nebunie
Va fi târziu pentru planeta ta
Căci ea deja intrase-n agonie.

Banloc, 01.12.2023

105
Închei această carte document cu poemul pe care domnul Mihai
Racovicean ar fi dorit să prefaţeze această carte.

PRELUDIU APOCALIPTIC

E veacul lui satana


Şi-i vrajbă printre noi
E ura şi prigoana
Şi-s vremuri de război.

Cutremure şi trombe
Vestesc apocalipsa
Şi de atac cu bombe
Nu duce nimeni lipsa.

Planeta zilnic arde


Seceta-i peste tot
Iar apa care cade
Vine ca un potop.

106
Dezmăţul şi prostia
Virtuţi sunt printre noi
Şi-n Bruxell perfidia
Creşte ca un buboi.

Bruxellul reînvie
Păcatul din Sodoma
Cuplând prin sodomie
Adepţii lui Mamona.

Adoptă-n Europa
Năstruşnice idei
Ţesând ca Penelopa
Întoarcerea la zei.

Credinţa o tratează
Ca mit al unui timp
Care reeditează
Legenda din Olimp.

107
Ne-am însoţit cu dracul
Şi îl urmam docili
Spre graniţa cu iadul
Conduşi de imbecili,

De globalişti fanatici
Cu spirit diabolic
Şi progresişti satanici
Cu logosul demonic.

Am fost deposedaţi
De tot ce-i românesc
Şi nu ne-a mai rămas
Decât Tatăl Ceresc.

Noi nu vom accepta


Să ne luaţi credinţa
Şi o vom apăra
De voi cu toată fiinţa.

108
Neomarxiști notorii
Sunteţi mai diabolici
Decât predecesorii
Atei şi preistorici,

Din epoca lui Lenin


Şi cea din Comintern
Sau vremile lui Stalin
Cu scene din infern.

Avem sfânta menire


Ca să ne ridicăm
Şi-ntreaga omenire
De voi să o salvăm.

Banloc, 21.03.2023

109
PROCLAMAŢIA DIN BANAT .......................................................................2
DRUMUL DEŞERTĂCIUNII..........................................................................7
M-AM NĂSCUT DE ANUL NOU..................................................................8
NU CREDEŢI ÎN PREZICERI.......................................................................10
O SEARĂ MAGICĂ....................................................................................13
DE ZIUA TA MIHAI...................................................................................15
SCRISOARE DESCHISĂ..............................................................................26
PARTENERIAT DE COLABORARE..............................................................28
HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL ...........................................................31
DOAMNEI ERICA NISTOR - OMAGIUL CETĂŢII, OMAGIUL NOSTRU........34
DOMNULUI ERWIN BAUCHE...................................................................37
SANDU CHIU, CETĂŢEAN DE ONOARE AL COMUNEI BANLOC................40
MIRACULOASA REGĂSIRE, LA ŞCOALA DIN BANLOC...............................42
ŞCOLII MELE DIN BANLOC.......................................................................46
URMAŞILOR MEI DIN BANLOC................................................................48
BANLOCULUI MEU..................................................................................50
DIMINEAŢA VIEŢII – COPILĂRIA...............................................................54
ŞCOALA....................................................................................................56
ELEVUL....................................................................................................56
ÎNVĂŢĂTORUL.........................................................................................56
EXTEMPORALUL......................................................................................57
TEZA........................................................................................................57
TESTUL.....................................................................................................57
BACALAUREATUL.....................................................................................58
CORIGENTUL...........................................................................................58
REPETENTUL............................................................................................58
NAŢIUNEA FĂRĂ ŞCOALĂ........................................................................59
ŞTIINŢĂ....................................................................................................59
RUGĂCIUNEA..........................................................................................59
RELIGIA....................................................................................................60
110
ÎNVĂŢĂMÂNTUL LICEAL AL ANULUI 2023...............................................60
PRUDENŢA ŞI CULTURA DAU OMULUI MĂSURA....................................61
DOAMNEI VIG: OMAGIU.........................................................................63
JUSTIŢIA DE MÂINE.................................................................................65
PREMIU SPECIFIC UNUI DOMENIU MIRIFIC............................................67
DOMNULUI MIHAI RACOVICEAN............................................................69
INVITAŢII LA EMISIUNILE DOMNULUI RACOVICEAN...............................69
PROF. DR. BORŢUN.................................................................................70
PROF. DR. BORŢUN.................................................................................70
GARANŢIE................................................................................................70
RECUNOAŞTERE......................................................................................71
DEFINIŢIA FIERII.......................................................................................72
ALTĂ DEFINIŢIE........................................................................................72
FORŢA FIERII SAU A BILEI........................................................................73
ANIHILAREA BILEI....................................................................................73
FĂRĂ FIERE..............................................................................................73
UNII MEDICI SUNT CA FIEREA.................................................................74
ALŢI MEDICI SUNT CA MIEREA................................................................74
DOMNULE MIHAI....................................................................................74
ASEMĂNARE BUZATOMICĂ.....................................................................75
CÂND VIAŢA E CA FIEREA ÎNCEPE ŞI DUREREA........................................75
SIMBOLUL BILEI.......................................................................................75
TATĂLUI CERESC......................................................................................76
PE CALEA CĂINŢEI...................................................................................77
MILA........................................................................................................78
SMERENIA...............................................................................................79
SPERANŢA TÂRZIE...................................................................................80
PE CALEA TIMPULUI PIERDUT.................................................................82
IMPLACABILUL DESTIN............................................................................84
ASALTUL SATANEI...................................................................................86
PĂCATUL ESTE PRIMUL VIRUS.................................................................89
HRANA SATANEI ESTE PĂCATUL..............................................................90

111
ÎNŢELEPCIUNEA SENECTUŢII...................................................................92
VREMURILE DE APOI...............................................................................94
ROMÂNIA STAT VAMPIRIC......................................................................96
GENERAŢIA MANELISTĂ CU EDUCAŢIE PROGRESISTĂ............................99
MAGIA PROSTIEI LA ROMÂNI................................................................101
AVERTISMENT.......................................................................................103
ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ, AMENINŢARE LETALĂ.......................................103
PRELUDIU APOCALIPTIC........................................................................106

112

S-ar putea să vă placă și