NEGOCIATOR – ION I.C.

BRĂTIANU (IONEL BRĂTIANU)

„Cei mai mulţi îşi închipuie că politica e un fel de distracţie, cu

foloase şi onoruri. Politica e ceva grav, grav de tot. Ai în mâna ta
viaţa şi viitorul ţării tale!”

Ion I.C.Brătianu (n. 20 august 1864 - d. 24 noiembrie 1927)

Aceasta era opinia diplomatului Ion I.C. Brătianu (pe

care îl voi numi în continuare și Ionel Brătianu), fiul cel mare
al fondatorului Partidului Naţional Liberal, Ion C. Brătianu, şi
al oltencei Pia Pleşoianu, fiind născut la 20 august 1864, în judeţul Argeş. Considerând că are
datoria de a continua ceea ce familia sa a făcut pentru politica românească, pasionat de istorie și
de cultură, în anul 1895 a debutat în viața politică, deși el, ca formare profesională, era inginer. A
preluat, pe rând, funcţiile de ministru al Lucrărilor Publice, apoi cea de interimar la Ministerul de
Externe şi la Ministerul de Interne, iar concepţia sa modernă asupra viitorului României îl
propulsează ca lider al grupului tinerilor liberali. La 11 ianuarie 1909, Congresul partidului îl
desemnează preşedinte al Partidului Naţional Liberal, el fiind considerat ca „tot ceea ce avea mai
bun partidul şi ţara”. Liderul liberal a susținut și numeroase reforme îndrăznețe, precum reforma
agrară (exproprierea parțială a marii proprietăți) și cea electorală (colegiu electoral unic),
proiectul unei noi constituţii, modernizarea economiei (doctrina liberală „prin noi înşine”),
dezvoltarea politicii externe şi alinierea ţării la noile realităţi impuse de deznodământul
războiului mondial.

Evenimentul major la care a participat Ion I.C. Brătianu în calitate de negociator a fost
intrarea României în „Marele Război”, după o perioadă de neutralitate de doi ani. În contextul
declanșării Primului Război Mondial, Ionel Brătianu, aflat la conducerea Partidului Naţional
Liberal, a urmărit, ca un bun strateg, evoluţia evenimentelor politice şi militare de pe continentul

1
european. În perioada 1914-1916, Brătianu liniştește Puterile Centrale cu jurământul neutralităţii,
în timp ce negocia la sânge cu Antanta condiţiile intrării noastre în război, luând parte, ca un
adevărat diplomat, la teatrul omului indecis. Abil, stimula manifestaţiile antantofile din
Bucureşti, pentru a-i convinge pe reprezentanţii Austro-Ungariei şi ai Germaniei cât de greu îi
era să rămână neutru. Lăsa să se scurgă către ambasadorii Antantei informaţii despre presiunea
exercitată de adepţii neutralităţii absolute (precum P.P. Carp) sau ai intrării în marele conflict
alături de Puterile Centrale. În București erau destui cei care încercau să-l atragă într-o tabără sau
în alta pe Brătianu, iar reţelele de informatori, agenţii de influenţă, diplomaţii, presa, erau
primejdii pe care el trebuia să le țină în frâu. Ca un bun tactician politic, el a reușit să îi tragă pe
sfoară și să profite de timpul pe care îl avea la dispoziție. Cu un obiectiv clar stabilit a ştiut foarte
bine să-şi aleagă colaboratorii, valorificând la maximum capacităţile lor, fiind conștient că
interesele țării pot fi atinse numai dacă România va susține Franța și Marea Britanie în conflict.
În cadrul Consiliului de Coroană, care a hotărât intrarea României în război, Ionel Brătianu, fiind
ultimul personaj care a vorbit, a argumentat decizia guvernului: „fără îndoială că vom ieși
învingători, dar nu sunt sigur, se poate să fim și învinși. De aceea, vreau să se știe bine de toți,
că, chiar învinși, tot cred că țara mea trebuie în această clipă să facă acest gest. În viața
națiunilor sunt afirmări de drepturi care se socotesc mai mult decât izbânzi trecătoare și sunt
gesturi de abdicare, de dezertare morală, care compromit viitorul lor pentru veacuri de-a
rândul. Într-o astfel de situație este astăzi românismul… și dacă nu azi, atunci mâine vom culege
roadele acestor jertfe și acestor afirmări de drepturi…”1 Cuvintele marelui negociator al
României sunt îndreptate înspre obiectivul principal al românilor, fiind susținute cu toată
convingerea de cel care le rostește. Prin mesajul său, el nu dorește să dea speranțe false
Consiliului, ci îi face pe membrii săi să vadă realitatea așa cum este ea. Chiar dacă soarta
războiului nu va fi de partea țării, cu o strategie bine stabilită, Brătianu amintește de visurile, de
aspirațiile dintotdeauna ale românilor, acelea de unire cu Transilvania, și, astfel, convinge
reprezentanții că trebuie să încerce să desprindă teritoriile din mâna Austro-Ungariei, singura
soluție fiind intrarea în război alături de Antanta.

La 4/17 august 1916, semnând în secret documentele prin care România intră în război de partea
Antantei, Aliații acceptă solicitările părții române. Aici intervin calitățile de bun diplomat și
tactician politic ale lui Ionel Brătianu. Avea ca obiective recunoaşterea revendicărilor teritoriale
1
Ion G. Duca, Amintiri politice, volumul I, München, Editura Jon Dumitru Verlag, 1981, p.282.

2
ale României faţă de Austro-Ungaria şi reglementarea, în cele mai bune condiţii, a cooperării
militare cu Antanta, dar în special cu Rusia. Deși între cele două țări exista un contencios
teritorial, prim ministrul român a considerat ca prioritară eliberarea teritoriilor româneşti
stăpânite de Austro-Ungaria. Semnarea tratatului a fost o mare victorie diplomatică pentru
România, „pentru că reușise să consfințească printr-un act internațional, purtând iscăliturile
celor mai mari puteri din Europa, drepturile seculare ale neamului românesc asupra tuturor
ținuturilor locuite de români din Monarhia Habsburgică. Orice s-ar fi întâmplat, învingători sau
învinși, era prima dată în istoria neamului nostru când aceste revendicări ni se recunoșteau în
chip formal.ˮ2 Deși dorințele lui Brătianu erau în asentimentul românilor, el nu putea prevede
viitorul, și chiar dacă România a făcut parte dintre țările taberei învingătoare, tratatul semnat nu a
fost respectat.

Într-o negociere, rezultatele depind mai ales de calitățile negociatorului. Ion I.C. Brătianu
a fost una dintre cele mai controversate și complexe personalităţi ale istoriei naţionale. El dădea
impresia unui om extrem de comod, leneș. Mai mereu, stătea pe fotoliu sau întins pe o canapea.
Prefera să-și cheme colaboratorii la el acasă, iar cel mai adesea era văzut cu o carte în mână, de
regulă una de Istorie.

Îi plăcea mult să citească. Din lecturile sale, cunoștea activitatea marilor personalităţi istorice,
modalităţile de rezolvare a unor situaţii de criză, calea de ajungere la luarea celor mai judicioase
hotărâri în momentele cruciale. I. G. Duca, în Portrete şi amintiri (Bucureşti, Editura Cartea
Românească, 1932), scria că Brătianu, un om extrem de responsabil, atunci când trebuia să
rezolve o problemă se gândea la o decizie, dar „…înainte de a se hotărî să facă acel act,
examina, reexamina, contraexamina toate urmările lui şi nu trecea de la intenţie la fapt decât
după ce, cântărind toate argumentele, favorabile şi nefavorabile, foloasele îi apăreau mai
puternice, mai determinante decât neajunsurile. Din profesiunea lui de inginer rămăsese cu
obişnuinţa de a nu pune niciodată piciorul pe un teren, înainte de a-l fi sondat şi de a cunoaşte
bine soliditatea lui. Dar, o dată gestaţiunea terminată, o dată hotărârea luată, nu am întâlnit în
toată viaţa şi în toată cariera mea politică, om mai neclintit în ducerea până la capăt a
hotărârilor sale.”3

2
Ibidem, p. 255.
3
I. G. Duca, Portrete şi amintiri, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1932, pp. 26-27.

3
Deși era primit mai mereu cu ostilitate de către adversarii politici, acesta îi sfătuia să uite de
diferențele de opinie zilnice, și să se concentreze împreună asupra intereselor neamului şi a
demnităţii poporului român: „În chestiunile mari - spunea el - în acelea de ordin moral care
stăpânesc viitorul unei neam, de care sunt legate interesele lui supreme de onoare şi
naţionalitate, nu pot fi preţuri de tocmeală, nu pot fi motive de oportunitate care să te hotărască
a te compromite, coborându-te de pe tărâmul înalt şi sigur al principiilor. Oricare ar fi
vicisitudinile zilelor şi anilor, oricare ar fi durata lor, vine ora răsplatei.”4

În decembrie 1919, după „Marele Război”, Brătianu se adresa parlamentarilor în ideea de a-i
îndemna de a face mereu tot posibilul pentru ca poporul român să se reîntregească și să se afirme
pe scena internațională. Îi sfătuiește să fie cumpătați în deciziile pe care le iau, să fie mândrii și
orgolioși pentru țară, și, atunci când se cuvine, să aibă o atitudine de aroganță față de cei care
doresc diminuarea vocii românilor: „Sunteţi, domnilor, reprezentanţii unui popor care este
mândru şi poate fi mândru de trecutul său, şi care trebuie să aibă mare încredere în viitorul său.
Nu scădeţi rolul pe care el trebuie să-l aibă în lume; fiţi cât de modeşti pentru persoana dvs., nu
fiţi modeşti pentru poporul pe care îl reprezentaţi.”5

Despre liderul liberal s-a scris că era „stăpân pe mijloacele sale, îşi urmărea cu precizie
nedeterminată jocul politic, nu-l interesa modelul oratoric şi nici polemica scrisă”. Contele de
Saint-Aulaire l-a apreciat pe diplomatul român, punându-l mai deasupra celor mai cunoscuți
lideri și diplomați ai Europei: „Excela în a câştiga fără să-şi facă duşmani. Viitorul apropiat mi-
a descoperit în el cele mai înalte calităţi, care îl fac unul din marii oameni de stat ai generaţiei
sale, mult mai mare decât cei "trei mari": Wilson, Lloyd George, Clemenceau. Nimic mai
natural: la ţări mici, oameni mari.”6

Ion I.C. Brătianu este un adevărat personaj din istoria românilor care nu merită să fie uitat
vreodată. Este o personalitate care a luptat și care a susținut ideea de reîntregire a românilor, și a
acționat, pe plan politic, pentru înfăptuirea României Mari. Poate multe dintre cuvintele sale ar
4
Ioan Scurtu, Ion I.C. Brătianu, Bucureşti, Editura Museion, 1992, pp. 99-102.
5
Ibidem.
6
Stelian Neagoe, Oameni politici români, București, Editura Machiavelli, 2007, p. 112-113.

4
trebui amintite, din când în când, și marilor lideri mondiali, oamenilor politici, diplomaților. Un
bun exemplu ar fi următoarele: „Politica îţi poate da din când în când satisfacţii şi onoruri, dar
pentru un om iubitor de ţară şi conştient de răspunderile sale, politica este un şir neîntrerupt de
griji şi jertfe, un drum pe care eşti sortit să culegi mai multă nedreptate decât răsplată”. Astfel,
el este conștient de influența pe care o are politica în viața unui om, de faptul că ea oferă o
multitudine de satisfacții, dar atunci când în politică este implicat un personaj care își dorește ca
țara sa să răsune de fericire și de mulțumire, aceste satisfacții se transformă în griji. Răsplata
acțiunilor devine mult mai rară, și odată cu ea și adevărații reprezentanți ai poporului, cinstiți și
cu dorința de a schimba în bine sistemul. În schimb, nedreptatea și injustiția, pot fi observate
atunci când un sistem nu funcționează, când haosul este suficient de mare încât să provoace
dezechilibru la nivel național.

Ionel Brătianu a fost un om iubit, admirat și susținut de către români care, atunci când aflau de
vreo decizie luată de el, spuneau: „Ştie Ionel Brătianu ce face, gândeşte şi lucrează el pentru noi
toţi”. Cred că aceasta era cea mai mare satisfacție a sa, aceea de a fi putut conta pe toată
încrederea românilor, după ce au fost atâția care i-au dezamăgit.

5
Bibliografie

 Cărți

Duca, Ion G. - ‟Amintiri politiceˮ, volumul I, München, Editura Jon Dumitru Verlag, 1981.

Duca, Ion G. - ‟Portrete şi amintiriˮ, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1932.

Neagoe, Stelian - ‟Oameni politici româniˮ, București, Editura Machiavelli, 2007.

Scurtu, Ioan - ‟Ion I.C. Brătianuˮ, Bucureşti, Editura Museion, 1992.

 Articole de presă

Barbu, Mădălina, ‟ Lecțiile lui Ion I.C. Brătianu pentru politicienii actualiˮ,
http://www.dcnews.ro/, 16 februarie, 2015, http://www.dcnews.ro/lec-iile-lui-ion-i-c-bratianu-
pentru-politicienii-actuali_467735.html, articol consultat în data de 28 mai, 2016.

Cristoiu, Ion, ‟1914-1916: Ionel Brătianu sau geniul de a aşteptaˮ, http://www.historia.ro/,

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/1914-1916-ionel-br-tianu-geniul-tepta,
articol consultat în data de 27 mai, 2016.

Dumitru, Mircea, ‟Ion I.C. Brătianu - un om pentru istoria Românieiˮ, http://www.romanialiber

a.ro/, 04 februarie, 2006, http://www.romanialibera.ro/aldine/history/ion-i-c--bratianu---un-om-
pentru-istoria-romaniei--7908, articol consultat în data de 27 mai, 2016.

Fuscan, Valentin, ‟ ION I.C. BRĂTIANU – „SFINXUL”, NEGOCIATOR DIPLOMATICˮ,

http://www.cunoastelumea.ro/, 29 mai, 2015, http://www.cunoastelumea.ro/romania-in-anii-
primului-razboi-mondial-neutralitatea-ii-ion-i-c-bratianu-negociator-diplomatic/,articol consultat
în data de 25 mai, 2016.