Dacismul

Dacismul este un curent ideologic autohton, afirmat la începutul secolului al XX –lea şi caracterizat prin
exagerarea contributiei dacilor în etnogeneza romanească .In plan cultural, interesul paşoptiştilor pentru
trecutul dacic şi roman al neamului lor decurge din ideologia romantică, orientată spre cunoaşterea
istoriei propriului popor, spre folclor ca depozitar al tradiţiei. În viziunea lor, poezia populară a păstrat
mai bine decât isoria consemnată, memoria timpurilor străvechi în care s-a plămădit poporul român. Se
explică astefel, îmbinarea preocupărilor ştiinţifice (articole, studii) cu creaţia literară. Gheorghe Asachi,
Alecu Russo, Dimitrie Bolintineanu, Vasile Alecsandri încearcă în mod programatic să construiască o
mitologie românească, folosindu-se de tradiţia populară.

Cultura geto-daca

Dacii, sau geţii, fac parte din marele grup etnic al tracilor şi constituie cea mai importantă ramură a lui,
având o civilizaţie, o cultură şi o istorie politică pe care n-a egalat-o nicio altă ramură. Se poate spune că
geto-dacii reprezintă elita numerosului grup al tracilor.Cu privire la mulţimea acestor traci, Herodot face
o afirmaţie de cea mai mare importanţă :“Neamul tracilor este, după cel al inzilor, cel mai numeros din
lume. Dacă ar avea un singur cârmuitor sau dacă tracii s-ar înţelege între ei, ele ar fi de neînvins şi,
după socotinţa mea, cumult mai puternic decât toate neamurile.” Ocupau teritoriul cuprins între
Munţii Balcani şi Munţii Slovaciei, şi de la litoralul apusean al Mării Negre până dincolo de bazinul Tisei.
Triburile denumite “dacice” locuiau pe teritoriul actualei Transilvanii şi al Banatului, iar al “geţilor” în
câmpia Dunării – inclusiv în sudul fluviului - , în Moldova şi Dobrogea de azi. Cultura geto-daca este
influentata de cultura greaca, celtica, sciatica, germanica si romana dar isi pastreaza credintele dacice:
“Iata cum se cred nemuritori getii: ei cred ca nu mor sic a acel care dispare din lumea noastra se duce la
zeul Zalmoxis”.

Cele doua mituri fondatoare:

1. Dochia si Traian
Dochia este eroina unei legende româneṣti, legendă considerată de George Calinescu mitul
etnogenezei, si anume, balada “Dochia ṣi Traian”. În ceea ce priveste balada, George Călinescu
spunea: “întâiul mit e Traian ṣi Dochia” , simbolizând constituirea însuṣi a poporului român. El a
încăntat pe romanticii noṣtri în frunte cu Asachi care e primul getizant. Asachi a răspândit
povestea Dochiei, fata lui Decebal, urmărita de Traian ṣi prefacută de Zamolxe la rugaciunea ei
în stânca spre a scăpa de urmaritor.

<<Pe înălţimea Ceahlăului aproape de vârf se află ṣi astăzi o stâncă iesită în

mijlocul unei mici pajiṣti ṣi având în jurul ei câteva bulbucături pietroase; pe acea stânca
închipuieṣte traditiunea pe Dochia, iar prin bulbucături inchipuieṣte oitele”

Informaţiile conţinute de balada “Dochia ṣi Traian” ofera precizari despre al doilea curent
ideologic dezbătut în acest studio de caz ṣi anume dacitatea deoarece aminteṣte de credinţa în
 zeul Zamolxis pe care Dochia, fiica lui Decebal, fiind urmărită de împăratul Traian care se
îndragostise de ea, îl roagă cu glas fierbinte să nu opărăsească ṣi să o ajute să scape de el:
“Traian vine-n astă ţară,/ ṣi de-o birui deprins/ Spre Dochia cea fugară/Acum mâna a întins
/Atunci ea, cu glas fierbinte,/Zamolxis,o,zeu striga,/Te giur pe al meu părinte,/Astăzi rog nu
ma lăsa!/Când întinde a sa mâna/Ca s-o strânga-n brat Traian,/De-al ei zeu scutita zâna/ Se
preface-
n bolovan.”
2. Mitul Zburatorului- un « cupidon al dacilor »
În credințele populare acesta este ca un zmeu care intră în odăile fetelor tinere nemăritate sau
cele proaspăt măritate și le mușcă, torturează în somn. Fetele se trezesc slăbite și fără vlagă si
uneori au vânătai pe corp. Dacă fata este expusă în repetate rânduri atacurilor Zburătorului
aceasta cade la pat și boala se numeste “lipitură”.
Mitul Zburatorului a fost preluat foarte mult și în literatură, în special în cea romantică, în care
demonul era un bărbăt frumos, seducator care întrupa de fapt dorul neîmplinit al fetelor și le
apărea în vis să le seducă.

Mihai Eminescu în poezia “Călin”, surprinde foarte bine imaginea demonului cu chip frumos:

“Ea a doua zi se miră cum de firele sunt rupte,

Și-n oglind-ale ei buze vede vinete și supte –
Ea zâmbind și trist se uită, șopotește blând din gură:
– Zburător cu negre plete, vin’ la noapte de mă fură.”

Getica de Vasile Parvan

Cercetările iniţiate de Vasile Pârvan între 1911—1927 au avut ca rezultat realizarea a numeroase
lucrări de sinteză, activitate ce are ca apogeu Getica. O protoistorie a Daciei, unde se încerca
pentru prima oară introducerea originii si evoluţiei culturii şi civilizaţiei traco-getice în circuitul
istoriei universale. Opera fundamentală şi-a primit numele după titlul mai vechi al monografiei
istorice scrise de grecul Criton, medicul lui Traian —şi a constituit un eveniment de maximă
importanţă şi cu un profund impact asupra culturii româneşti ante-belice.

Concepţia lui Vasile Pârvan asupra istoriei depăşeşte cadrul precis delimitat al filozofiei istoriei
cum a fost de pildă dezvoltat de A.D. Xenopol, lucrarea fiind recunoscută prin valoare
monumentală, atat datorită dimensiunilor considerabile cat şi prin aportul de noi idei, noi tipuri
de abordare şi mai ales prin modul de gândire istorică relevat.

« Getii alcatuiau un mare popor, unitar ca neam, desigur insa impartit politic in nenumarate
clanuri autonome ». Culturii geto-dacilor îi este consacrat al treilea capitol al lucrării, capitol
marcat de analiza riguroasă, proprie autorului, care investighează o paletă largă de căi de
accedere la informaţie, de la examinarea aspectelor culturale şi tipologice şi pană la investigarea
manifestărilor de ordin spiritual « Grecii cunoscand pe geti, au fost asa de mirati de inalta lor
conceptie despre lume si viata- si in special de credinta lor in nemurirea sufletului-incit,
negasind alta explicare, i-au proclamat pur si simplu de adepti ai filosofiei idealiste si mistice a
lui Pythagoras » , « Sufletul e nemuritor. Trupul e o impiedicare pentru suflet de a se bucura
de nemurire : de aceea, poftele lui nu trebuie ascultate ; la razboi el trebuie jertfit cu parere de
rau. Omul nu poate ajunge la nemurire ». Întregul tablou întregind o imagine complexă a
acestei culturi permiţandu-ne să concluzionăm ca civilizaţia geto-dacilor a fost o civilizaţie a
lemnului, una a fierului şi în acelaşi timp una a ceramicii, depaşind astfel limitele impuse de
autor. Pe plan spiritual Pârvan atribuie dacilor o mentalitate nordică, de evidentă origine indo-
europeană, mentalitate de concepţie uranică, bazată pe o populaţie agrară « Getii sunt
sedentari. Ocupatia lor principala e agricultura » şi o aristocraţie militară totul rezumîndu-se
într-o religie exclusiv uranică şi henoteistă.

Concluziile închid în chip firesc volumul evidenţiind încercarea autorulul de a strînge la un loc,
spre analiză şi comparaţie, toate informaţiiile cuprinse în mai bine de un mileniu şi jumătate de
istorie de la epoca bronzului şi pană la cucerirea romană « Getii sint pretutindeni si prin
excelenta sedentari[..]ei cresc cai, mai ales in cultura moldo-valacha si in Dobrogea : dar
animalele clasice ale gospodariei getice sint- pentru arat,pentru carne, lapte, piele, lina etc.-
boul si oaia ». Înţelegand necesitatea cunoaşterii rădăcinilor istorice ale romanismului
dunărean, Vasile Pârvan a făcut din cercetarea elementelor tracice o preocupare permanentă,
relevînd posterităţii cei peste o mie de ani ai Daciei libere
Continuitatea culturii traco-geto-dacilor este urmărită prin toate formele de manifestare:
aşezări, locuinţe, inventar casnic, ocupaţii, alimentaţie, meşteşuguri, artă, cunoştinţe, religie,
arme, organizare militară, obiceiuri, mitologie, credinţe, rituri, ritualuri, viaţa de familie.
Cumularea tuturor datelor venind dintr-un spectru atat de larg au făcut posibilă teza privitoare
la sedentarismul geto-dacilor, caracter reflectat şi în aspectele privitoare la instituţiile militare.