Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
25 Feb
(Sala este amenajată în stil naţional: covor pe perete, icoană cu prosop, busuioc, o laviţă
improvizată cu zestre, perne brodate, lăicere ş.a. Înafară de acestea sunt aranjate scaune şi unelte
pentru şezătoare. Gazda mai aranjează cîte ceva tot privind pe fereastră de vin lucrătorii sau nu.
Se aude o bătaie în uşă. Intră fetele).
Cîntecul: „ Fusule ”
Pîn’bădiţa-armată face
F1: Doamne-doamne! Ce timpuri şi ce vremuri au mai venit. Băieţii ăştea-s ca nişte fete mari.
Se dau aşteptaţi mai dihai ca fetele.
„ La plăcinte înainte
La război înapoi ”.
F3: Ei, nătărăii, ştiind că aici e de lucru s-au mai dus prin Deleni sau Bejeni pe la fete.
F4: Ei, dar ştii ce-o să vă spun eu?: să nu-i mai aşteptăm, că isprăvim noi lucrul şi fără ei.
(Se aude o bătaie în uşă şi se începe un dialog muzical între băieţii apăruţi în spate şi fetele ce
stau pe scaune)
F: Ba ai fost la Catincuţa
Ba ai fost la Mărioara
B1: -Hai, lăsa-ţi-o baltă, fetelor. Cu noi vă va fi mai vesel şi-apoi şi lucrul mai repede îl veţi
termina.
F1: Ce ziceţi, fetelor, îi primim?
M.I. (apare): Ia uite-te la ei. Au şi sosit. Şi ce staţi, mă rog şi aşteptaţi. Tare greu vă mai apucaţi
de lucru!
F3: Ştii, mătuşă Ileana, zice-o vorbă: „Românului i-i greu pînă se apucă, că de lăsat îndată se
lasă”.
B3: Ş-apoi nici lupul, nu-i lup să fugă de noi în pădure, mai bine fugim noi de el.
Lasă-mă la şezătoare
B5: Nici nu te-am văzut, bădie. Ce stai aşa îngîndurat. Poate s-a întîmplat ceva?
I.Cr: Ba!
B5: Atunci?
B6. Ia las-o baltă şi mai deapănă-ne încă o dată povestea copilăriei tale că atît de meşter eşti la
povestit!
I.Cr: „Stau cîteodată şi-mi-aduc aminte, ce vremi şi ce oameni mai erau în părţile noastre, pe
cînd mă ridicam eu drăgăliţă-Doamne, băieţaş la casa părinţilor mei în satul Humuleţti, din tîrg,
drept peste apa Neamţului…”
B: Ş-apoi Humuleştii şi pe vremea aceea nu erau numai aşa un sat de oameni fără căpătîi, ci sat
vechi răzăşesc întemeiat în toată puterea cuvîntului…
F: …cu flăcăi voinici şi fete mîndre, care ştiau a învîrti şi hora, dar şi suveica, de vuia satul de
vătale în toate părţile…
F: Din îndemnul lui s-a făct chilie pentru şcoală la poarta bisericii.
I.Cr: Mai era şi bădiţa Vasile a Ilioaiei, dascălul bisericii, un holtei zdravăn, frumos şi voinic, ce
a adunat o mulţime de fete şi băieţi la şcoală printre care eram şi eu, un băiat prizărit, ruşinos şi
fricos şi de umbra sa.
I.Cr: Păi, să vă zic pe rînd. Cea dintîi şcolăriţă a fost Smărăndiţa popii, o zgîtie de copilă ageră
la minte şi aşa de silitoare de întrecea mai pe toţi băieţii şi din carte dar şi din nebunii. Ne trezim
noi într-o zi cu părintele şi cu moş Fotea ce adusese un scaun.
I.Cr: Încălecam noi „Calul Bălan” şi pentru durerile cuvioaselor muşte şi ale cuvioşilor bondari
ce-au pătimit din pricina noastră.
B: E adevărat, bădie, că în lipsa părintelui sau a dascălului, intraţi în ţintirim, ţineaţi ceaslovul
deschis şi cum erau filele unse trăgeau muştele şi bondarii la ele şi cînd clămpăneaţi ceaslovul…
F: Aşa eram noi toţi la vîrsta ceea fericită şi aşa cred că au fost toţi copiii de cînd lumea asta şi
pămîntul, măcar să zică cine ce o zice.
F: (către I.Creangă) Ziceai mai înainte de Smărăndiţa. Am auzit eu că nu numai din cauza
copilăriei astea ai suferit.
I.Cr: Am suferit?
B: Care Irinucă? Cea din Broşteni ce avea, ce avea o cocioabă veche de bîrne cu fereştile cît
palma şi acoperită cu scînduri?
I.Cr: Da, da, aceea! Era o femeie nici tînără, nici tocmai bătrînă, dar lucra sărmana ca un bărbat
pentru nimic: 2 boi, un ţap şi două capre rîioase şi slabe…
F: Da, dar avea ea o fată lălîie şi balcîză de-ţi era frică să înnoptezi cu dînsa în casă.
I.Cr: Mai straşnice erau caprele cele din tindă de la care eu şi fiica Irinucăi ne-am umplut de rîie
căprească de nu am putut scăpa de ea un post întreg.
I.Cr: Da. A scos un ulcior cu dohot de mesteacăn, ne-a uns din creştet pînă în tălpi cîte 2-3 ori
pe zi şi noapte, sus pe cuptor la cald.
F: Da, bună femeie a fost Smaranda, bunica dumitale, bădie. Îmi povestea mama că era miloasă
din cale-afară. Carne de vită nu mănca findcă-i era milă de dobitoc. Cînd se ducea la biserică,
bocea toţi morţii din ţintirim fie rudă, fie străin, mai prăpădindu-se plîngînd.
I.Cr: Ei, însă mama nu semăna deloc cu bunica, ea find vestită prin năzdrăvăniile sale şi vorbele
sale. De multe ori zicea: „Ieşi copile cu părul bălan afară şi rîde la soare, doar s-a îndrepta
vremea”. Şi vremea se îndrepta după rîsul meu.
F: Şi mai făcea mătuşa Smaranda cîte un cuptor zdravăn de alivinci şi plăcinte cu poalele-n brîu
şi pîrpîlea nişte pui tineri la frigare pe care îi tăvălea prin unt de-ţi lingeai şi coatele, de ne
adunam toată mahala şi ne crăpau fălcile mîncînd.
F: Ia mai zii, lăutare, una veselă că mi-a lăsat gura apă cu alivincile lor.
F: Şi fiindcă a venit vorba de fete, ia zii, dragă ţi-a fost fata popei din Folticenii – Vechi?
B: Cum să nu! Cînd pleca la Folticeni îşi ungea barba şi mustăţile cu său amestecat cu muc de
lumînare şi alună arsă.
B: Iar cînd venea de la dînsa, venea ba cu zgărdiţa de la gîtul copilei, ba c-o năframă cusută
frumos cu flori de mătase şi de fiecare dată cu un sîn de mere domneşti.
Cîntecul: „ Firicel de iarbă floare ” (cîntă numai băieţii sculîndu-se în picioare şi gesticulînd
respectiv)
Aseară pe înserat
Ca motanul la ulcea?
Ce mă ei pe fugă-aşa?
Şi nu mă pot însura!
Cu moşneagul amîndoi
Şi cu gîndul la mireasă
Am băut şi am mîncat.
M.I. Ia, flăcăilor, treceţi pe aici pe la scărmănătoare să vă croiesc cîte una de să vă meargă
peticele.
M.I. Cum să-i las? Ia uită-te la ei, cum au sărit la joc. Sunt şi ei ca vorba Dumitale „ buni de
hîrjoană şi slăviţi de leneşi”.
I.Cr: Uite la mine ce Ion am crescut şi cînd te gîndeşti că eram un Ionică, „un boţ cu ochi”, „o
bucată de humă însufleţită de la noi din sat”, „ce creşteam slăvit de leneş şi bun de hîrjoană”.
B: Cum leneş, bădie? Nu matale-ţi spuneau Ionică Torcălău, de întreceai şi fetele la tors?
I.Cr: Aşa e. Dar oricum, cîte nu făceam, cu vîrf şi îndesate. De parcă acum se întîmplă… . Cînd
punea mama laptele la prins, eu, fie post, fie cîşlegi, de pe-a II-a zi…
B: Ştiu-ştiu!… Începeai a linchi grosciorul de pe deasupra oalelor şi tot aşa în toate zilele pînă
ce dădeai de chişleag. Şi cînd căuta mama să smîntînească oalele, „smîntîneşte Smarandă, dacă
ai ce!”
I.Cr: Poate c-au luat strigoaicele mana la vaci, ziceam eu. Primeam vreo 2-3 ameninţări şi
făceam alta.
Mă-ntîlni cu 2 fete
B: Ai făcut-o gogonată şi atunci vara, pe-aproape de Moşi, cînd ziua amiaza-mare te-ai furişat
din casă drept la moş Vasile, după cireşe. Te faci al căuta pe vărul Ion, săruţi mîna mătuşii
Mărioara, te şupureşti pe unde poţi şi-i…
F: Şi cînd colo, te trezeşti în cireşul femeii, cărăbănind cireşi în sîn şi crude, şi coapte. Şi cum
erai silit i-aca şi mătuşa cu o jordie în mînă la tulpina copacului.
F: Ei, aruncă ea, mătuşa Mărioara, vreo 2-3 bulgări, iar cînd încercă Ion să scape se luă ea la
fugă după el prin cînepă.
I.Cr: Şi eu fuga!
F: Şi ea fuga!
I.Cr: Şi eu fuga!
F: Şi ea fuga!
F: Pînă ce dădură toată cînepa jos palancă la pămînt, cînepă frumoasă şi deasă.
B: Şi ce crezi? O lăsă pe mătuşa căzută şi încîlcită în cînepă şi din 2 sărituri ajunsese acasă şi
fusese cuminte toată ziua.
F2: Iar cînd te lua cineva cu răul, puţină treabă făceai, iar dacă te lua cu binişorul – nici atîta.
F1: Iar cînd te lăsa din capul Dumitale făceai cîte o drăguliţă de trebuşoară!…
I.Cr: Cum să nu! Bunăoară într-un an, pe aproape de Sfînt-Ilie i se grămădise mamei o mulţime
de trebi, care mai de care.
F: Păi cum era să stea băiatul în casă pe-o arşiţă ce era în ziua ceea?
F: E adevărat, că o prea întrecusei cu timpul şi mama, biata, lăsă treburile baltă şi fu nevoită să
pornească după Dumneata?
F: Păi, trebuia băiatul să arunce pietrele în ştoalna unde se scălda: ba pentru Dumnezeu, apoi
pentru drac, şi-apoi de la început.
B: Şi-apoi şi lespigioare de piatră fierbinţi trebuia să le pună la ureche, scoţînd apa din urechi.
B: Cum să nu? Doar te priveau nişte fete ce erau la baltă, să ghilească pînza.
I.Cr: Şi au văzut întîmplarea asta toată cu mama, cu hainele luate şi-şi dădeau doar ghiont.
B: Ba n-o fi fost poate atît de rău, dacă nu ar fi fost cîinii lui Trăsnea şi Dumneata fără haine, cu
pielea goală.
F: Ei, ai mai fi stat Dumneata, cît ai fi stat după gard, dar vorba ceea: „Goliciunea înconjoară, iar
foamea dă de-a dreptul” şi aşa ugilit te-ai înfăţişat în faţa mamei ruşinat…
B: Da ruşinat şi zicînd: „Mamă, bate-mă, ucide-mă, fă ce vrei cu mine, numai dă-mi ceva de
mîncare, că mor de foame”.
I.Cr: Păi, să vă mai zic şi alta: mă trezeşte mama într-o dimineaţă, zicîndu-mi: „Scoală,
dugleşule, înainte de răsăritul soarelui, iar vrei să te pupe cucul armenesc şi să te spurce ca să-ţi
meargă bine toată ziua?”
B: Ştiu, ştiu! Căci aşa ne amăgea şi pe noi mama cu o pupăză, care-şi făcea cuib de mulţi ani,
într-un tei foarte bătrîn şi scorburos.
I.Cr: – Şi numai ce-o auzeai vara: Pu-pu-pu! Dis-de-dimineaţă în toate zilele de vuia satul.
B: – Am auzit de întîmplarea asta de multe ori. Îmi povestea mama, precum că ai găbuit pupăza
pe ouă, zicînd plin de mulţumire: „Taci, leliţă, că te-am căptuşit eu, îi mai pupa tu şi pe dracul
de-acum”! Ai fi scos-o de pe ouă deja chisăliţă şi ai fi alergat cu ea în tîrgul vitelor.
B: Acolo în tîrg se întîlnise cu un mos de-al meu, un moşneag nebunatic, care luînd-o să o
drămăluiască îi dăduse drumul bietei pupăze.
I.Cr: Iată aşa, am rămas eu păgubaş şi cuminte pentru vreo cîteva zile.
Cîntecul „ Chiriac ”
I.Cr: Ziceţi voi de un Chiriac nuştiu care, şi-mi aduc aminte de Nică Oşlobanu.
F: Da, l-am cunoscut şi eu. Îmi povestea el, precum că ia-ţi pus lui cel dintîi poşte la tălpi.
B: Poşte?
F: Da. Cîteva pături de hîrtie, lipite una peste alta cu său de lumănare topit pe lîngă foc, puse
încet la tălpi pe cînd doarme greu şi aprinse cu un chibrit.
F: Tot Nică Oşlobanu, fiind odată sculat în picioare la răspuns, rugă să fie iertat, spunînd că-l
doare capul. Şi nu ştiu cum, îi cade atunci un urs mare din sîn şi-i – de-a dura prin clasă. Un urs
nu de cei care-i joacă ursarii, ci de mămăligă umplut, cu brînză, rotund, prăjit pe jăratic şi bun de
pus drept inimă.
B: Băieţii dau să-l prindă, Oşlobanu se aruncă în mijlocul lor să şi-l ia, de se făcuse o chirfoseală
şi.un rîs în şcoală.
I.Cr: Părintele Duhu zice atunci cu-n oftat adînc: „Păcatele mele , să învăţ nişte ţopîrlani
sălbatici ce se robesc pîntecului şi nu-şi dau cîtuşi de puţină osteneală minţii!”
Cîntecul: „ Rumba ”
R-n:
R-n:
Îs la mama-ncă pe fus.
I.Cr: Vreau demult să vă spun că sunt mîndru de voi, văzîndu-vă ardoarea cu care lucraţi şi cu ce
iscusinţă mînuiţi instrumentele…
B: Păi, bădiţă Ioane, nu ştii Dumneata că la Humuleşti torc şi fetele, şi băieţii, şi femeile, şi
bărbaţii.
B: Iar la fiecare şezătoare este cîte un „Creangă” care povesteşte întîmplări din copilărie.
B: Şi-o fi poate şi el cum era Creangă: „un boţ cu ochi, o bucată de humă însufleţită…”.
B: „…Şi nici bogat pînă la 40. Dar citindu-i poveştile putem spune: Bogaţi cum anul ăsta, cum
în anul trecut şi de cînd îl avem pe Creangă nu ştiu zău de am fost mai bogaţi, avîndu-l pe Măria
sa – Creangă ”.
1. Cum se numeau tata şi mama lui Ion Creangă? Ştefan a Petrei Ciubotariul şi Smaranda
Creangă.
2. Cum se numeau bunicul şi bunica lui Ion Creangă? David şi Anastasia Creangă.
3. Cine a fost primul învăţător al lui Ion Creangă la şcoala din Humuleşti? Dascălul Vasile
a Ilisaiei sau bădiţa Vasile.
1. Cum se numea calul pe care „l-a încălecat” Smărăndiţa popii? Calul Bălan
3. „O zgîtie de copilă ageră la minte şi aşa de silitoare de întrecea mai toţi băieţii şi din carte,
dar şi din nebunii”.Cine e? Smărăndiţa popei.
4. Cum se numeşte povestea în care o pasăre a înghiţit o cireadă de boi, vaci, viţei, încît şi-a
făcut un pîntece cît un munte? „Punguţa cu doi bani”.
5. Cum se numeşte povestea în care animalele ştiu să cînte (pe la uşă)? „Capra cu trei
iezi”.
6. Cum se numeşte povestea unde mama soacră avea un ochi la ceafă? „Soacra cu trei
nurori”.
7. Cum se numeşte povestea unde un militar se duce pe ospeţie şi la rai şi la iad? „Ivan
Turbincă”.
1. Cine avea trei ochi şi strîngea părăluţe albe pentru zile negre? Soacra din „Soacra cu
trei nurori”.
2. Avea salbă de aur la gît şi era încălţat cu ciuboţele galbene şi cu pinteni la călcîie?
Cocoşul din „Punguţa cu doi bani”.
6. Era slută, leneşă, ţîfnoasă şi rea la inimă. Era împopoţată şi netezită pe cap de parcă-o
linsese viţeii. Fata babei
3. „Măi da al dracului cocoş îi ăsta. Ei las-că ţi-oi da eu ţie de cheltuială, măi crestatule şi
pintenatule”. Boierul
4. „Ascultă cumătre: vrei să mănînci peşte? Du-te deseară la băltoaca ceea din marginea
pădurii, vîră-ţi coada-n apă şi stai pe loc”. Vulpea
5. „A! Ghidi,ghidi! Ghiduş ce eşti! Aici mi-ai fost! Ia vină-n coace la nănăşelul să te pupe
el!” Lupul
– Cine dintre voi ştie ghicitori? Dar glume. Frămîntări de limbă? La şezători de multe ori
sunt organizate nişte întreceri adevărate în dezlezarea ghicitorilor sau frămîntarea limbii, ceea ce
vor face şi cei ce au venit la şezătoare.
(Clasa e împărţită în 2 grupe: fetele şi băieţii toţi rostind împreună frămîntări de limbă)
B: În tîmplăria unui tîmplar s-a întîmplat o întîmplare. Alt tîmplar care din întămplare auzise de
întîmplarea îmtîmplată tîmplarului, s-a dus să vadă, ce s-a întîmplat tîmplarului din tîmplărie şi
din întîmplare s-a lovit cu tîmpla de tîmpla tîmplarului.
B: Găinuşa orbului / Şade-n vîrful stogului / Şi numără ouăle / Căte, cîte, cîte unu (doi, trei)
F: Un moş cu un coş
În coş un cocoş
Moşul cu cocoşul
Coşul – cu cocoşul.
B: Raţa, ragniţa, piscuparniţa cu cinci puişori negrişori, albişori, toţi cu raţa rugniţa
piscuparniţa.
B: Titiridvă, tidvă; nu-i greu a zice titiridvă tidvă, da-i mai greu a destitiridvi titiridvătura
titiridvei tidvei.
B: Certăreaţa, cearta certurilor, m-am certat c-un oarecare dintre cei mai certaţi certaşi certăreţi.
Sezatoare
24 Feb
Clasa va fi decorată cu obiecte artizanale: oale, căni din lut, linguri din lemn, ştergare, coşuri
împletite etc., pentru a crea o atmosferă specifică şezătorii de la sate.
În faţa copiilor sunt pupitre pe care sunt aşezate cele enumerate mai sus.
DESCHIDEREA ŞEZĂTORII:
Şezătoarea se va deschide printr-un cuvânt scurt al învăţătorului, prin care se precizează scopul
şezătorii şi subliniază importanţa momentului.
Ia uite ce de-a lume a venit la şezătoarea noastră! D-apoi bine aţi venit la noi! Ştiţi proverbul: ,,
Că de om bun şi de vreme bună nu te mai saturi ” .
Astăzi, la noi, este sărbătoare pentru că vom omagia pe cel mai mare scriitor al copiilor din ţara
noastră: Ion Creangă. Poveştile lui sunt pildă pentru noi, ne dezvoltă valorile morale, ne
îmbogăţesc spiritual şi ne înfrumuseţează viaţa. În curând sărbătorim naşterea scriitorului. Cum
am putea să ne amintim această zi decât printr-o şezătoare literară care pune accent pe tradiţiile
populare păstrate din străbuni, căci Ion Creangă este scriitorul care valorifică, în creaţiile sale,
tocmai tradiţiile poporului român.
EXPLICAREA REGULILOR DE DESFĂŞURARE A ŞEZĂTORII:
În trăistuţa pe care o am sunt atâtea bileţele câţi copii sunteţi în clasă. Fiecare bileţel conţine o
sarcină. Scoateţi pe rând câte un bileţel din trăistuţă, îl citiţi şi, în funcţie de ceea ce este scris pe
el, răspundeţi .
DESFĂŞURAREA ŞEZĂTORII:
Deci scoateţi câte un bileţel din trăistuţa fermecată şi, ce va zice-ntr-însul, aia să faceţi! Ce ziceţi,
vă încumetaţi?
Se scot pe rând bileţele în care se cere să se spună ghicitori, glume, frământări de limbă,
proverbe, să povestească, să alcătuiască propoziţii, să recunoască un text audiat, să recunoască
imagini din poveşti, să dea un alt curs poveştilor, să participe la jocuri de rol, să dramatizeze o
poveste.
MODELE DE BILETE
Bucurel de la Bucureşti.”
5) Citeşte ! ,, Mihai Eminescu a auzit pentru întâia oară Amintirile şi poveştile lui Ion Creangă.
A fost încântat de limba mlădioasă, simplă a marelui scriitor al Humuleştiului ”. Cine a fost
Mihai Eminescu? Recită o poezie scrisă de acest poet !
13) Găseşte un alt sfârşit pentru povestea ,, Ursul păcălit de vulpe ”, de Ion Creangă.
20) Cum era fata moşneagului? Dar fata babei? Cu cine ai vrea să semeni? De ce?
ÎNCHEIEREA ŞEZĂTORII:
Vorba multă, sărăcia omului! Hai mai bine să cântăm, să ne veselim, că cine e bun şi vesel place
şi lui Dumnezeu!
La sfârşit de şezătoare