Sezatoare – Ion Creanga

(Sala este amenajată în stil naţional: covor pe perete, icoană cu prosop,

busuioc, o laviţă improvizată cu zestre, perne brodate, lăicere ş.a. Înafară
de acestea sunt aranjate scaune şi unelte pentru şezătoare. Gazda mai
aranjează cîte ceva tot privind pe fereastră de vin lucrătorii sau nu. Se
aude o bătaie în uşă. Intră fetele).

F: Bună seara, mătuşă Ileana!

M.I.: Bună seara, fetelor!

F: Bine te-am găsit sănătoasă.

M.I.: Bine aţi venit sănătoase. Luaţi loc, ce aţi încremenit?

F: Ce frumos e aici la mata.

M.I.: O fi…! Dar, ia spuneţi, unde vă sunt băieţii?

F: Or veni ei, acuş!

(Fetele se aşează, încep să lucreze, dar încep şi să cînte)

Cîntecul: „ Fusule ”
I Toarce, Leano, toarce, toarce,
Pîn’bădiţa s-o întoarce,

Badea cînd s-o’libera,

Tot pe tine te-o lua

Refren: Hai, hai fusule

Numai ţie, fetele

Îţi deschid inimile

II Toarce, Leana, lîna toarce,

Pîn’bădiţa-armată face

De arcan cînd va scăpa

La tine s-o întorcea

Refren:

F1: Doamne-doamne! Ce timpuri şi ce vremuri au mai venit. Băieţii ăştea-

s ca nişte fete mari. Se dau aşteptaţi mai dihai ca fetele.

F2: Ştii, mătuşă Ileana, vorba ceea:

„ La plăcinte înainte

La război înapoi ”.

F3: Ei, nătărăii, ştiind că aici e de lucru s-au mai dus prin Deleni sau
Bejeni pe la fete.

F4: Ei, dar ştii ce-o să vă spun eu?: să nu-i mai aşteptăm, că isprăvim noi
lucrul şi fără ei.

(Se aude o bătaie în uşă şi se începe un dialog muzical între băieţii apăruţi
în spate şi fetele ce stau pe scaune)

Cîntecul: „ Deschide, mîndruţo, uşa ”

B: Deschide, mîndruţo, uşa,

Că răsare găinuşa la-la-la / 2 ori

F: Las-o, bade, să răsară

De ce n-ai venit aseară? / 2 ori

B: Măi, mîndruţo, nu zici bine,

Eu şi-aseară-am fost la tine / 2 ori

Şi-am găsit uşa închisă,

Şi lampa în casă stinsă / 2 ori

F: Ba ai fost la Catincuţa

Şi ţi-ai uitat băsmăluţa / 2 ori

Ba ai fost la Mărioara
Şi ţi-ai uitat pălărioara / 2 ori

B1: -Hai, lăsa-ţi-o baltă, fetelor. Cu noi vă va fi mai vesel şi-apoi şi lucrul
mai repede îl veţi termina.

F1: Ce ziceţi, fetelor, îi primim?

F2: Lasă-i să intre. Să vedem ce vor face?

M.I. (apare): Ia uite-te la ei. Au şi sosit. Şi ce staţi, mă rog şi aşteptaţi.

Tare greu vă mai apucaţi de lucru!

F3: Ştii, mătuşă Ileana, zice-o vorbă: „Românului i-i greu pînă se apucă,
că de lăsat îndată se lasă”.

B2: Apoi n-om fi noi din ăştea.

B3: Ş-apoi nici lupul, nu-i lup să fugă de noi în pădure, mai bine fugim noi
de el.

M.I: Ia-te, la ei, numai au venit şi se gîndesc să lase lucrul deja.

B4: Dar, hai mai bine să sporim începutul bun cu un cîntec.

Cîntecul: „ Mamă, inima mă doare „

Mamă, inima mă doare -3 ori

Lasă-mă la şezătoare

Şezătoarea-i pe hîrtop -3 ori

Unde fac flăcăii foc

Ei fac focul cu surcele -3 ori

În contra inimii mele.

B5: Dar unde e badea Ion?

Toţi: Care? Care?

B5: Care! Care! Creangă! Că nu am de gînd să mor de urît în astă seară!

I.Cr: Sunt aici!

B5: Nici nu te-am văzut, bădie. Ce stai aşa îngîndurat. Poate s-a întîmplat
ceva?

I.Cr: Ba!

B5: Atunci?

B6. Ia las-o baltă şi mai deapănă-ne încă o dată povestea copilăriei tale
că atît de meşter eşti la povestit!

I.Cr: „Stau cîteodată şi-mi-aduc aminte, ce vremi şi ce oameni mai erau în

părţile noastre, pe cînd mă ridicam eu drăgăliţă-Doamne, băieţaş la casa
părinţilor mei în satul Humuleţti, din tîrg, drept peste apa Neamţului…”

B: Ş-apoi Humuleştii şi pe vremea aceea nu erau numai aşa un sat de

oameni fără căpătîi, ci sat vechi răzăşesc întemeiat în toată puterea
cuvîntului…

F: …cu gospodari tot unul ca unul,…

F: …cu flăcăi voinici şi fete mîndre, care ştiau a învîrti şi hora, dar şi
suveica, de vuia satul de vătale în toate părţile…

B: …Şi mai era în sat un cinstit părinte Ioan, om vrednic şi cu bunătate.

F: Din îndemnul lui s-a făct chilie pentru şcoală la poarta bisericii.

I.Cr: Mai era şi bădiţa Vasile a Ilioaiei, dascălul bisericii, un holtei zdravăn,
frumos şi voinic, ce a adunat o mulţime de fete şi băieţi la şcoală printre
care eram şi eu, un băiat prizărit, ruşinos şi fricos şi de umbra sa.

B: Bădiţă Ioane, dar ce era cu sfîntul Nicolae „făcătorul de vînătăi”?

I.Cr: Păi, să vă zic pe rînd. Cea dintîi şcolăriţă a fost Smărăndiţa popii, o
zgîtie de copilă ageră la minte şi aşa de silitoare de întrecea mai pe toţi
băieţii şi din carte dar şi din nebunii. Ne trezim noi într-o zi cu părintele şi cu
moş Fotea ce adusese un scaun.

F: Cu numele de „Calul Bălan”?

I.Cr: Da! Şi un drăguţ de biciuşor de curele, împletit frumos.

F: Cu numele de „Sfîntul Nicolae”?

I.Cr: Cum altfel! Pentru cei ce vor face greşeli la citit.

F: Biata Smărăndiţa! Tocmai atunci s-o umfle rîsul. Păcatul ei.

F: A primit-o atunci ea, de sărea cămeşa de pe dînsa şi plîngea ca o

mireasă.

I.Cr: Încălecam noi „Calul Bălan” şi pentru durerile cuvioaselor muşte şi ale
cuvioşilor bondari ce-au pătimit din pricina noastră.

B: E adevărat, bădie, că în lipsa părintelui sau a dascălului, intraţi în

ţintirim, ţineaţi ceaslovul deschis şi cum erau filele unse trăgeau muştele şi
bondarii la ele şi cînd clămpăneaţi ceaslovul…

I.Cr: …cîte 10-20 de suflete prăpădeam deodată – potop pe capul

muştelor!

F: Aşa eram noi toţi la vîrsta ceea fericită şi aşa cred că au fost toţi copiii
de cînd lumea asta şi pămîntul, măcar să zică cine ce o zice.

F: (către I.Creangă) Ziceai mai înainte de Smărăndiţa. Am auzit eu că nu

numai din cauza copilăriei astea ai suferit.

I.Cr: Am suferit?

F: Da de pe urma Irinucăi şi a fiicii sale?

B: Care Irinucă? Cea din Broşteni ce avea, ce avea o cocioabă veche de

bîrne cu fereştile cît palma şi acoperită cu scînduri?

I.Cr: Da, da, aceea! Era o femeie nici tînără, nici tocmai bătrînă, dar lucra
sărmana ca un bărbat pentru nimic: 2 boi, un ţap şi două capre rîioase şi
slabe…

F: Da, dar avea ea o fată lălîie şi balcîză de-ţi era frică să înnoptezi cu
dînsa în casă.

I.Cr: Mai straşnice erau caprele cele din tindă de la care eu şi fiica Irinucăi
ne-am umplut de rîie căprească de nu am putut scăpa de ea un post întreg.

F: Şi este adevărat că doar bunica i-a venit de hac rîiei?

I.Cr: Da. A scos un ulcior cu dohot de mesteacăn, ne-a uns din creştet
pînă în tălpi cîte 2-3 ori pe zi şi noapte, sus pe cuptor la cald.
F: Da, bună femeie a fost Smaranda, bunica dumitale, bădie. Îmi
povestea mama că era miloasă din cale-afară. Carne de vită nu mănca
findcă-i era milă de dobitoc. Cînd se ducea la biserică, bocea toţi morţii din
ţintirim fie rudă, fie străin, mai prăpădindu-se plîngînd.

I.Cr: Ei, însă mama nu semăna deloc cu bunica, ea find vestită prin
năzdrăvăniile sale şi vorbele sale. De multe ori zicea: „Ieşi copile cu părul
bălan afară şi rîde la soare, doar s-a îndrepta vremea”. Şi vremea se
îndrepta după rîsul meu.

F: Şi mai făcea mătuşa Smaranda cîte un cuptor zdravăn de alivinci şi

plăcinte cu poalele-n brîu şi pîrpîlea nişte pui tineri la frigare pe care îi
tăvălea prin unt de-ţi lingeai şi coatele, de ne adunam toată mahala şi ne
crăpau fălcile mîncînd.

F: Ia mai zii, lăutare, una veselă că mi-a lăsat gura apă cu alivincile lor.

Cîntecul: „ Mărioară de la munte ”

F: Şi fiindcă a venit vorba de fete, ia zii, dragă ţi-a fost fata popei din
Folticenii – Vechi?

B: Cum să nu! Cînd pleca la Folticeni îşi ungea barba şi mustăţile cu său
amestecat cu muc de lumînare şi alună arsă.

B: Iar cînd venea de la dînsa, venea ba cu zgărdiţa de la gîtul copilei, ba

c-o năframă cusută frumos cu flori de mătase şi de fiecare dată cu un sîn
de mere domneşti.

I.Cr: Da! Bine mai era!

B: Ei ştii bădie! Am păţit-o şi eu odată umblînd pe la fete după

însurătoare.

I.Cr: O fi! Dar ce-ai păţit?

B: Acuş îţi povestesc.

Cîntecul: „ Firicel de iarbă floare ” (cîntă numai băieţii sculîndu-se în

picioare şi gesticulînd respectiv)

I Firicel de iarbă floare,

Aseară pe înserat
M-am pornit la-nsurătoare

La mîndruţele din sat.

Şi umblînd din casă-n casă,

Unde-aveam un suflet drag,

Nuştiu cum se întîmplase

De-am ajuns la moş Ignat. Hei-hei

II Bat în geam şi strig „Ileană!”

Hai deschide că sunt eu.

Iar moşneagul iese-afară

În mînă cu-n melesteu

„Ce te uiţi pe sub ferestre,

Ca motanul la ulcea?

De doi ani, măi băieţele,

Măritată-i fata mea. Hei-hei

III Las-o, moşule, mai moale,

Ce mă ei pe fugă-aşa?

Că mi-o ars a-nsurătoare

Şi nu mă pot însura!

„Lasă vorbele de clacă!”

Zice moşul apăsat

„Cine nu bea şi nu joacă

Rămîne neînsurat”. Hei-hei

IV Cît ai zice-un rug de poamă,

Cu moşneagul amîndoi

Am făcut din casă-cramă

Şi-am dat cep la un butoi

Şi cu gîndul la mireasă

Am băut şi am mîncat.

M-am întors flăcău acasă

Şi nici azi nu-s însurat.

M.I. Ia, flăcăilor, treceţi pe aici pe la scărmănătoare să vă croiesc cîte una

de să vă meargă peticele.

I.Cr: Lasă-i femeie!

M.I. Cum să-i las? Ia uită-te la ei, cum au sărit la joc. Sunt şi ei ca vorba
Dumitale „ buni de hîrjoană şi slăviţi de leneşi”.

I.Cr: Uite la mine ce Ion am crescut şi cînd te gîndeşti că eram un Ionică,

„un boţ cu ochi”, „o bucată de humă însufleţită de la noi din sat”, „ce
creşteam slăvit de leneş şi bun de hîrjoană”.

B: Cum leneş, bădie? Nu matale-ţi spuneau Ionică Torcălău, de întreceai

şi fetele la tors?

I.Cr: Aşa e. Dar oricum, cîte nu făceam, cu vîrf şi îndesate. De parcă acum
se întîmplă… . Cînd punea mama laptele la prins, eu, fie post, fie cîşlegi,
de pe-a II-a zi…

B: Ştiu-ştiu!… Începeai a linchi grosciorul de pe deasupra oalelor şi tot

aşa în toate zilele pînă ce dădeai de chişleag. Şi cînd căuta mama să
smîntînească oalele, „smîntîneşte Smarandă, dacă ai ce!”

I.Cr: Poate c-au luat strigoaicele mana la vaci, ziceam eu. Primeam vreo
2-3 ameninţări şi făceam alta.

Cîntecul: „ Trecu-i valea mor de sete ”

Trecu-i valea mor de sete

Mă-ntîlni cu 2 fete
Amîndouă-n rochii nouă

Sărutale-aş pe-amîndouă / 2 ori

Aş iubi pe cea mai mare ,

Cea mai mică-mi place tare.

Aş iubi pe cea mai mică

Cea mai mare-i mai voinică / 2 ori

Am să iau o lege veche,

Să le iubesc din pereche.

Şi-am să scot o lege nouă,

Să le iubesc pe-amîndouă. / 2 ori

B: Ai făcut-o gogonată şi atunci vara, pe-aproape de Moşi, cînd ziua

amiaza-mare te-ai furişat din casă drept la moş Vasile, după cireşe. Te faci
al căuta pe vărul Ion, săruţi mîna mătuşii Mărioara, te şupureşti pe unde
poţi şi-i…

F: Şi cînd colo, te trezeşti în cireşul femeii, cărăbănind cireşi în sîn şi

crude, şi coapte. Şi cum erai silit i-aca şi mătuşa cu o jordie în mînă la
tulpina copacului.

B: (către I. Creangă) Şi cum ai putut atunci să cobori? O fi aşteptat mult în

copac?

F: Ei, aruncă ea, mătuşa Mărioara, vreo 2-3 bulgări, iar cînd încercă Ion
să scape se luă ea la fugă după el prin cînepă.

I.Cr: Şi eu fuga!

F: Şi ea fuga!

I.Cr: Şi eu fuga!

F: Şi ea fuga!

F: Pînă ce dădură toată cînepa jos palancă la pămînt, cînepă frumoasă şi

deasă.
B: Şi ce crezi? O lăsă pe mătuşa căzută şi încîlcită în cînepă şi din 2
sărituri ajunsese acasă şi fusese cuminte toată ziua.

I.Cr: Şi nu ca să mă laud, dar cuminte eram.

F1: Prin somn nu cereai de mîncare.

F2: Dacă te sculai, nu aşteptai să-ţi dee alţii de mîncare.

F1: Şi cînd era de făcut ceva treabă o c-am răreai de pe-acasă.

F2: Iar cînd te lua cineva cu răul, puţină treabă făceai, iar dacă te lua cu
binişorul – nici atîta.

F1: Iar cînd te lăsa din capul Dumitale făceai cîte o drăguliţă de
trebuşoară!…

I.Cr: Cum să nu! Bunăoară într-un an, pe aproape de Sfînt-Ilie i se

grămădise mamei o mulţime de trebi, care mai de care.

F: Iar Dumneata, ca fiind un cuminte şi jumătate, ai lăsat-o pe mama aşa

singurică.

F: Şi ai şpîrlit-o la baltă, nu?

F: Păi cum era să stea băiatul în casă pe-o arşiţă ce era în ziua ceea?

I.Cr: Aşa mă gîndeam şi eu şi-am pătimit.

F: E adevărat, că o prea întrecusei cu timpul şi mama, biata, lăsă treburile

baltă şi fu nevoită să pornească după Dumneata?

I.Cr: Adevărat (oftînd)

F: Păi, trebuia băiatul să arunce pietrele în ştoalna unde se scălda: ba

pentru Dumnezeu, apoi pentru drac, şi-apoi de la început.

B: Şi-apoi şi lespigioare de piatră fierbinţi trebuia să le pună la ureche,

scoţînd apa din urechi.

B: Mama te urmărise, îţi luă hainele şi cu tot cu haine plecă acasă?

I.Cr: Aşa e! Să fi ştiut ce ruşine aveam să trag…

B: Cum să nu? Doar te priveau nişte fete ce erau la baltă, să ghilească

pînza.
I.Cr: Şi au văzut întîmplarea asta toată cu mama, cu hainele luate şi-şi
dădeau doar ghiont.

F: Eu stau, bădie, şi mă gîndesc cum te-ai furişat prin hudiţi şi grădini?

B: Ba n-o fi fost poate atît de rău, dacă nu ar fi fost cîinii lui Trăsnea şi
Dumneata fără haine, cu pielea goală.

F: Ei, ai mai fi stat Dumneata, cît ai fi stat după gard, dar vorba ceea:
„Goliciunea înconjoară, iar foamea dă de-a dreptul” şi aşa ugilit te-ai
înfăţişat în faţa mamei ruşinat…

B: Da ruşinat şi zicînd: „Mamă, bate-mă, ucide-mă, fă ce vrei cu mine,

numai dă-mi ceva de mîncare, că mor de foame”.

I.Cr: Păi, să vă mai zic şi alta: mă trezeşte mama într-o dimineaţă, zicîndu-
mi: „Scoală, dugleşule, înainte de răsăritul soarelui, iar vrei să te pupe
cucul armenesc şi să te spurce ca să-ţi meargă bine toată ziua?”

B: Ştiu, ştiu! Căci aşa ne amăgea şi pe noi mama cu o pupăză, care-şi

făcea cuib de mulţi ani, într-un tei foarte bătrîn şi scorburos.

I.Cr: – Şi numai ce-o auzeai vara: Pu-pu-pu! Dis-de-dimineaţă în toate

zilele de vuia satul.

B: – Am auzit de întîmplarea asta de multe ori. Îmi povestea mama,

precum că ai găbuit pupăza pe ouă, zicînd plin de mulţumire: „Taci, leliţă,
că te-am căptuşit eu, îi mai pupa tu şi pe dracul de-acum”! Ai fi scos-o de
pe ouă deja chisăliţă şi ai fi alergat cu ea în tîrgul vitelor.

B: Acolo în tîrg se întîlnise cu un mos de-al meu, un moşneag nebunatic,

care luînd-o să o drămăluiască îi dăduse drumul bietei pupăze.

I.Cr: Iată aşa, am rămas eu păgubaş şi cuminte pentru vreo cîteva zile.

Cîntecul „ Chiriac ”

I.Cr: Ziceţi voi de un Chiriac nuştiu care, şi-mi aduc aminte de Nică
Oşlobanu.

F: Da, l-am cunoscut şi eu. Îmi povestea el, precum că ia-ţi pus lui cel
dintîi poşte la tălpi.

B: Poşte?
F: Da. Cîteva pături de hîrtie, lipite una peste alta cu său de lumănare topit
pe lîngă foc, puse încet la tălpi pe cînd doarme greu şi aprinse cu un
chibrit.

B: Păi o fi usturat pînă la os!

F: Cum să nu! Săreau, prin somn, răcnind ca un taur de usturime!

F: Tot Nică Oşlobanu, fiind odată sculat în picioare la răspuns, rugă să fie
iertat, spunînd că-l doare capul. Şi nu ştiu cum, îi cade atunci un urs mare
din sîn şi-i – de-a dura prin clasă. Un urs nu de cei care-i joacă ursarii, ci de
mămăligă umplut, cu brînză, rotund, prăjit pe jăratic şi bun de pus drept
inimă.

B: Băieţii dau să-l prindă, Oşlobanu se aruncă în mijlocul lor să şi-l ia, de
se făcuse o chirfoseală şi.un rîs în şcoală.

I.Cr: Părintele Duhu zice atunci cu-n oftat adînc: „Păcatele mele , să învăţ
nişte ţopîrlani sălbatici ce se robesc pîntecului şi nu-şi dau cîtuşi de puţină
osteneală minţii!”

B: Mai ştim noi din ăştia. Ia ascultă!

Cîntecul: „ Rumba ”

R-n: Rumba ici, rumba cole,

Rumba la spinarea me.

I Are mama două fete

Apă-n cofă nu se vede

Cu fîntîna sub perete

Moare cîinele de sete.

R-n:

II De jucat eu pot să joc,

Pîine nuştiu ca să coc

De jucat eu pot juca

Casa nuştiu-a mătura.

R-n:

Strigături: B: Sus, sus, sus, sus

Poale la cămeşă nu-s.

F: Ba le am dar nu le-am pus,

Îs la mama-ncă pe fus.

I.Cr: Vreau demult să vă spun că sunt mîndru de voi, văzîndu-vă ardoarea

cu care lucraţi şi cu ce iscusinţă mînuiţi instrumentele…

B: Păi, bădiţă Ioane, nu ştii Dumneata că la Humuleşti torc şi fetele, şi

băieţii, şi femeile, şi bărbaţii.

B: De fac nişte sărbători şi petreceri de mai mare dragul.

B: Iar la fiecare şezătoare este cîte un „Creangă” care povesteşte

întîmplări din copilărie.

B: Şi-o fi poate şi el cum era Creangă: „un boţ cu ochi, o bucată de humă
însufleţită…”.

B: „Care nici frumos pînă la 20 de ani, nici cuminte pînă la 30…”.

B: „…Şi nici bogat pînă la 40. Dar citindu-i poveştile putem spune: Bogaţi
cum anul ăsta, cum în anul trecut şi de cînd îl avem pe Creangă nu ştiu zău
de am fost mai bogaţi, avîndu-l pe Măria sa – Creangă ”.

(Copiii se închină şi se retrag în spate. Cu elevii prezenţi la şezătoare se

organizează un concurs din 4 etape. Fiecare răspuns corect se
stimulează).

I Concurs: „Îl cunoşti pe Creangă?”

1. Cum se numeau tata şi mama lui Ion Creangă? Ştefan a Petrei
Ciubotariul şi Smaranda Creangă.

2. Cum se numeau bunicul şi bunica lui Ion Creangă? David şi

Anastasia Creangă.
3. Cine a fost primul învăţător al lui Ion Creangă la şcoala din
Humuleşti? Dascălul Vasile a Ilisaiei sau bădiţa Vasile.

4. Cum îl porecleau fetele din sat pe I. Creangă? Ionică Torcălău.

5. De ce „podoabă” s-a umplut I. Creangă la Irinuca? De rîie

căprească.

6. Cine la îndemnat pe I. Creangă să scrie? Mihai Eminescu.

7. Cum se numea fiul lui I. Creangă ce a fost militar? Constantin

Creangă.

II-lea concurs: „De toate”

1. Cum se numea calul pe care „l-a încălecat” Smărăndiţa popii?

Calul Bălan

2. Ce fel de ceasornic îl deştepta pe I. Creangă? Pupăza.

3. „O zgîtie de copilă ageră la minte şi aşa de silitoare de întrecea mai

toţi băieţii şi din carte, dar şi din nebunii”.Cine e? Smărăndiţa popei.

4. Cum se numeşte povestea în care o pasăre a înghiţit o cireadă de

boi, vaci, viţei, încît şi-a făcut un pîntece cît un munte? „Punguţa cu doi
bani”.

5. Cum se numeşte povestea în care animalele ştiu să cînte (pe la

uşă)? „Capra cu trei iezi”.

6. Cum se numeşte povestea unde mama soacră avea un ochi la

ceafă? „Soacra cu trei nurori”.

7. Cum se numeşte povestea unde un militar se duce pe ospeţie şi la

rai şi la iad? „Ivan Turbincă”.

Al III-lea concurs: „ Cine?”

1. Cine avea trei ochi şi strîngea părăluţe albe pentru zile negre?
Soacra din „Soacra cu trei nurori”.
2. Avea salbă de aur la gît şi era încălţat cu ciuboţele galbene şi cu
pinteni la călcîie? Cocoşul din „Punguţa cu doi bani”.

3. Cine avea unchi de 999 de ani şi 52 de săptămîni? Dănilă

Prepeleac

4. Era o mămilă de om, ce mînca brazdele de pe urma a 24 de

pluguri şi tot striga în gura mare că moare de foame! Flămînzilă din
„Harap alb”

5. Băuse apa de la 24 iazuri şi o gîrlă, pe care îmblau numai 500 de

mori.

6. Era slută, leneşă, ţîfnoasă şi rea la inimă. Era împopoţată şi

netezită pe cap de parcă-o linsese viţeii. Fata babei

7. Era frumoasă, harnică, ascultătoare şi bună la inimă. Fata

moşneagului

Al IV-lea concurs: „Cine vorbeşte”

1. „Moarte pentru moarte…arsură pentru arsură”. Capra

2. „Da muieţi îs posmagii?” Leneşul

3. „Măi da al dracului cocoş îi ăsta. Ei las-că ţi-oi da eu ţie de

cheltuială, măi crestatule şi pintenatule”. Boierul

4. „Ascultă cumătre: vrei să mănînci peşte? Du-te deseară la băltoaca

ceea din marginea pădurii, vîră-ţi coada-n apă şi stai pe loc”. Vulpea

5. „A! Ghidi,ghidi! Ghiduş ce eşti! Aici mi-ai fost! Ia vină-n coace la

nănăşelul să te pupe el!” Lupul

6. „Na! Na! Ori te ouă, ori te duci de la casa mea”. Moşul

7. „Fată frumoasă şi harnică, îngrijeştemă că ţi-oi prinde şi eu bine

vreodată în viaţă”. Fîntîna, căţeluşa, cuptorul, copacul

(Copiii ce au participat la şezătoare se aranjează în semicerc pentru a

organiza o surpriză)
– Cine dintre voi ştie ghicitori? Dar glume. Frămîntări de limbă? La
şezători de multe ori sunt organizate nişte întreceri adevărate în dezlezarea
ghicitorilor sau frămîntarea limbii, ceea ce vor face şi cei ce au venit la
şezătoare.

(Clasa e împărţită în 2 grupe: fetele şi băieţii toţi rostind împreună

frămîntări de limbă)

B: În tîmplăria unui tîmplar s-a întîmplat o întîmplare. Alt tîmplar care din
întămplare auzise de întîmplarea îmtîmplată tîmplarului, s-a dus să vadă,
ce s-a întîmplat tîmplarului din tîmplărie şi din întîmplare s-a lovit cu tîmpla
de tîmpla tîmplarului.

F: Un cocostîrc se ducea la cucostîrcărie să se descucostîrcărească.

B: La casa ciutureanului din Ciutureni este o ciutură cioturoasă.

F: Căruţaşul căra cărţile cărturarului cu carul.

B: Papucarul papucăreşte papucii papucarului.

F: Papucăreasa nu papucăreşte papucii papucarului.

B: Găinuşa orbului / Şade-n vîrful stogului / Şi numără ouăle / Căte, cîte,

cîte unu (doi, trei)

F: M-am gospodărit cum m-am gospodărit, dar amu cum să mă

dezgospodăresc?

B: Capră albă / Piatră albă / Calcă capra / Crapă piatra.

F: Un moş cu un coş

În coş un cocoş

Moşul cu cocoşul

Coşul – cu cocoşul.
B: Raţa, ragniţa, piscuparniţa cu cinci puişori negrişori, albişori, toţi cu raţa
rugniţa piscuparniţa.

F: Un căscat cu cască cască lîngă cascadă.

B: A răsărit răsărita la răsăritul soarelui.

F: Trăieşte Tîndală-n tindă

Trîndav trîntorul se-tinde.

B: Titiridvă, tidvă; nu-i greu a zice titiridvă tidvă, da-i mai greu a destitiridvi
titiridvătura titiridvei tidvei.

F: Puţină pritocitoare cu 12 pritocitori tot într-o pritocitoare.

F: Cintezoi cîntăreţ, cu cine te-ai certat?

B: Certăreaţa, cearta certurilor, m-am certat c-un oarecare dintre cei mai
certaţi certaşi certăreţi.

F: Hîrb frînt / Hrib fript.

B: Cupă cu capac / Capac cu cupă.

F: Cine se cară să care secară?

B: Cară-se cine sac are să cară secară!

Toţi: Tot am zis şi-am zis c-oi zice,

Dar de zis eu n-am mai zis,

Nici n-am zis, nici n-oi mai zice,

C-am să zic, c-am zis, c-oi zice.