Mioriţa

Balada populară, creaţie epică în versuri, în care este prezentată o întâmplare eroică,
o legendă, un fapt istoric, o personalitate istorică sau legendară.
Balada populară prezintă trăsăturile unei creaţii folclorice: autor anonim, caracter
oral, sincretic şi tradiţional; are un subiect variat; acţiunea este simplă şi se desfăşoară
linear; deznodământul are o încărcătură morală şi filosofică; personajele sunt puţine,
aflate în relaţie de antiteză, protagonistul are însuşiri excepţionale care sunt puse în
valoare în momentul confruntării cu un obstacol sau cu un personaj antagonist. În
funcţie de temă, baladele sunt: fantastice, legendare, păstoreşti, istorice etc.

Teme fundamentale: cadrul epic iniţial, mioara năzdrăvană, testamentul, măicuţa

bătrână.
Motive: motivul transhumanţei, al complotului, al mioarei năzdrăvane, motivul
testamentului, alegoria moarte-nuntă, motivul măicuţei bătrâne.
Pe-un picior de plai, Prima parte este prin excelenţă epică, nararea faptelor făcându-se obiectiv. Ea
Pe-o gură de rai,
corespunde expoziţiunii şi intrigii.
Iată vin în cale,
Se cobor la vale,
Trei turme de miei, - Motivul transhumanţei
Cu trei ciobănei. - Motivul complotului
Unu-i moldovan,
Unu-i ungurean
Şi unu-i vrâncean. Expoziţiunea fixează cadrul spaţio-temporal (pe-un picior de plai) si introduce
protagoniştii evenimentelor, cei trei ciobănei.
Iar cel ungurean
Şi cu ce-l vrâncean,
Mări, se vorbiră,
Ei se sfătuiră Intriga constă în decizia luată de baciul ungurean şi de cel vrâncean de a-l omorî
Pe l-apus de soare pe cel moldovean, pentru că acesta din urmă este mai bogat.
Ca să mi-l omoare
Pe cel moldovan,
Că-i mai ortoman
Ş-are oi mai multe,
Mândre şi cornute,
Şi cai învăţaţi,
Şi câni mai bărbaţi,

Dar cea mioriţă, Partea a doua a baladei este de natură dramatică, fiind realizată prin dialog.
Cu lână plăviţă,
De trei zile-ncoace
Gura nu-i mai tace, Desfăşurarea acţiunii
Iarba nu-i mai place. - motivul mioarei năzdrăvane
- Mioriţă laie,
Laie bucălaie,
De trei zile-ncoace
Gura nu-ţi mai tace! Subiectul părăseşte planul real şi intră în plan fantastic. Mioara năzdrăvană
Ori iarba nu-ţi place, îl înştiinţează pe stăpânul ei de complotul pus la cale şi îl sfătuieşte să îşi ia
Ori eşti bolnăvioară, măsuri de precauţie.
Drăguţă mioară?
- Drăguţule bace,
Dă-ţi oile-ncoace,
La negru zăvoi,
Că-i iarbă de noi
Şi umbră de voi.
Stăpâne, stăpâne,
Îţi cheamă ş-un câine,
Cel mai bărbătesc
Şi cel mai frăţesc,
Că l-apus de soare
Vreau să mi te-omoare
Baciul ungurean
Şi cu cel vrâncean!

- Oiţă bârsană, Partea a treia a baladei corespunde celorlalte motive:

De eşti năzdrăvană, - motivul testamentului,
şi de-a fi să mor - alegoria moarte-nuntă,
în câmp de mohor, - motivul măicuţei bătrâne.
Să spui lui vrâncean
Şi lui ungurean Este partea cea mai întinsă şi mai bogată în semnificaţii fiind caracterizată printr-
Ca să mă îngroape un lirism sfâşietor.
Aice, pe-aproape,
În strunga de oi,
Să fiu tot cu voi; Deşi averizat, ciobănaşul nu face nimic pentru a împiedica omorul. Atitudinea sa este
În dosul stânii senină, considerând că orice om moare la rândul său. Îşi face testamentul şi îi transmite
Să-mi aud cânii. mioarei ultimele rugăminţi. El vrea ca moartea lui să fie prezentată celor dragi ca o
Aste să le spui, nuntă de proporţii cosmice, acest aspect fiind redat prin intermediul alegoriei.
Iar la cap să-mi pui
Fluieraş de fag,
Mult zice cu drag;
Fluieraş de os,
Mult zice duios;
Fluieraş de soc,
Mult zice cu foc!
Vântul, când a bate,
Prin ele-a răzbate
Ş-oile s-or strânge,
Pe mine m-or plânge
Cu lacrimi de sânge!
Iar tu de omor
Să nu le spui lor.
Să le spui curat
Că m-am însurat
Cu-o mândră crăiasă,
A lumii mireasă;
Că la nunta mea
A căzut o stea;
Soarele şi luna
Mi-au ţinut cununa.
Brazi şi paltinaşi
I-am avut nuntaşi,
Preoţi, munţii mari,
Paseri, lăutari,
Păserele mii,
Şi stele făclii!

Iar dacă-i zări,

Dacă-i întâlni
Măicuţă bătrână,
Cu brâul de lână,
Din ochi lăcrimând,
Pe câmpi alergând,
Pe toţi întrebând Momentul în care baciul moldovean îşi aminteşte cu duioşie de măicuţa sa reprezintă
Şi la toţi zicând: punctul culminant.
"Cine-a cunoscut,
Cine mi-a văzut
Mândru ciobănel,
Tras printr-un inel?
Feţişoara lui,
Spuma laptelui;
Musteţioara lui,
Spicul grâului;
Perişorul lui,
Peana corbului;
Ochişorii lui,
Mura câmpului?"
Tu, mioara mea,
Să te-nduri de ea
Şi-i spune curat
Că m-am însurat
Cu-o fată de crai,
Pe-o gură de rai.
Iar la cea măicuţă
Să nu spui, drăguţă,
Că la nunta mea
A căzut o stea,
C-am avut nuntaşi Deznodământul lipseşte, întrucât nu se ştie dacă ciobănaşul moldovean a fost omorât
Brazi şi paltinaşi, sau nu. Acesta devine un personaj simbolic, întruchipând atitudinea specifică poporului
Preoţi, munţii mari, nostru: este harnic, mândru, apropiat de elementele naturii, ştie să comunice cu
Paseri, lăutari, mioara, este duios în relaţia cu mama sa şi îşi conduce existenţa după ritualuri străvechi.
Păserele mii,
Şi stele făclii!