BALADA MIORITA

Balada populară este specie a genului epic fără a exclude elementele lirice sau
dramatice .Are o mai mare întindere şi prezintă întâmplări deosebite,fantastice
sau istorice, ale unor eroi populari.
Versurile sunt recitate sau cântate,motiv pentru care în tradiţia folclorică este
cunoscut ca şi cântec bătrânesc.
Titlul este dat de personajul fabulos,înzestrat cu puteri supranaturale,oiţa
năzdrăvană,”mioriţa”,pentru a evidenţia legătura om-animal. Mioriţa e un
simbol.
Titlul demonstrează că întregul conţinut ,sentimente şi atitudini este generat de
actul oiţei năzdrăvane.
Omul simplu din popor a folosit un cuvânt,un substantiv tipic limbajului
păstoresc,”mioară”,ca diminutiv,articulat. Reprezintă expresia dragostei
ciobanului pentru animalul drag şi credincios. Sentimentul este reciproc pentru
că animalul i se adresează ciobanului cu”drăguţule bace”.
Tema baladei este dată de prezenţa celor şase motive fundamentale ale textului.
Motivele populare sunt:
Motivul transhumanţei(expoziţiunea),motivul complotului(intriga),motivul
mioarei năzdrăvane(realizând trecerea de structura epică la cea
dramatică,dialogul fiind predominant),motivul testamentului(monologul liric al
ciobanului;punctul culminant),motivul alegoriei moarte-nuntă(conform
mentalităţii populare morţilor tineri necăsătoriţi li se organizează înmormântarea
sub forma unui ceremonial nupţial)şi motivul măicuţei bătrâne.
Balada este structurată în funcţie de tipul discursului:unul epic,planul naraţiunii
propriu-zise,şi celălalt lirico-epic determinat de atitudinea ciobanului în faţa
morţii.
Conform unei vechi concepţii ,moartea reprezintă un final firesc al vieţii,o lege a
firii, acceptată de fiinţa umană,contopindu-se cu formele eterne ale cosmosului.
Fiind o creaţie epică ,autorul îşi exprimă gândurile şi sentimentele prin
intermediul acţiunii(structurată în momentele subiectului).Expoziţiunea prezintă
locul şi timpul întâmplărilor,un cadru natural feeric,un tărâm al perfecţiunii:”pe-
un picior de plai/pe-o gură de rai”.Intriga baladei o constituie complotul pus la
cale de ciobanul ungurean şi cu cel vrâncean împotriva ciobanului
moldovean,generat de invidie:”are oi mai multe/mândre şi cornute,/şi cai
învăţaţi/şi câini mai bărbaţi!”Desfăşurarea acţiunii începe prin descoperirea
complotului de către oiţa „bârsană”care îşi avertizează stăpânul de pericol:”că l-
apus de soare/vor să mi te-omoare”.Punctul culminant ocupă întinderea cea mai
mare şi este reprezentat de atitudinea ciobanului în faţa morţii.
Deznodământul lipseşte,balada având un final deschis.
În eventualitatea morţii, ciobanul doreşte să fie îngropat alături de elementele
specifice ocupaţiei pe care a practicat-o:”în dosul stânii/să-mi aud câinii”.
Ritualul înmormântării cuprinde aspecte din ceremonialul tradiţional. Unul
dintre obiceiuri e de a aşeza la capul celui dispărut un obiect la care a ţinut cel
mai mult în timpul vieţii. Ciobanul cere mioarei să-i aşeze trei fluiere,semn al
legăturii profunde cu cântecul popular. Ideea nunţii este sugerată tot de un ritual
al înmormântării,şi anume organizarea înmormântării cu elementele ritualului de
nuntă. Moartea e văzută ca o nuntă de proporţii cosmice:”Soarele şi luna/Mi-au
ţinut cununa/Brazi şi păltinaşi/I-am avut nuntaşi/Preoţi,munţii mari/Păsări
lăutari/Păsărele mii/Şi stele făclii”.
Personajele(cei trei ciobani,mioara şi măicuţa bătrână)reale sau fabuloase,au
atitudini specifice baladei.
Registrul stilistic al acestei opere este bogat(epitete metaforice -„lacrimi de
sânge”,comparaţii,repetiţii,personificări,alegoria).
Limbajul artistic ilustrează profunda sensibilitate a autorului popular.
Versificaţia e simplă (ritm trohaic,rimă împerecheată,măsura de 7-8 silabe)şi
conferă poeziei o tonalitate melancolică,gravă.
Prin toate aceste trăsături amintite,putem afirma că opera „Mioriţa”este o baladă
populară. A fost culeasă de Alecu Russo în munţii Vrancei şi publicată de
V.Alecsandri în culegerea”Poezii populare ale românilor” în 1852.Fiind o
creaţie populară ea circulă în mai multe variante.