Sunteți pe pagina 1din 37

Praslea cel voinic si merele de aur cules de Petre Ispirescu

Cules si publicat de Petre Ispirescu in volumul Legendele sau basmele romanilor,


Praslea cel voinic si merele de aur, prin intamplari si profilul personajelor, este un
basm fantastic. Tema este cea specifica, raportul bine-rau, iar deznodamantul aduce
triumf binelui.
Basmul este specie a epicii populare si culte, in proza sau, mai rar in versuri, de mare
intindere, cu o raspandire mondiala, in care se nareaza intamplari reale ce se
impletesc cu cele fantastice. La actiune participa personaje imaginare, inzestrate cu
puteri supranaturale, ce reprezinta binele si raul, iar in final acesta este invins.

Basmul are structura schematizata, in general respectata. Basmele populare romanesti au


toate caracteristicile folclorului: traditionale, anonime, colective, orale. 48757hye59vbx2i
Subiectul se poate rezuma cu usurinta.
A fost odata ca niciodata un imparat care avea trei fii. In gradina imparatiei sale se afla un
pom care facea mere de aur, din care imparatul nu reusise sa guste, deoarece erau furate
inainte de a se coace. An de an, in perioada coacerii, multi voinici, inclusiv cei doi fii mai
mari ai imparatului, au pazit pomul pentru a prinde hotul, dar totul fusese in zadar. Numai
Praslea reuseste sa-l raneasca si sa duca mere tatalui sau.
El porneste, impreuna cu cei doi frati mai mari, in urmarirea hotului si, la un moment dat,
drumul duce catre taramul celalalt. Voinicul coboara pe celalalt taram si ajunge la palatele
zmeilor care furasera trei fete de imparat. El se lupta cu zmeii, ii omoara, elibereaza fetele
si, dupa ce transforma palatele in trei mere, se intoarce la locul pe unde coborase. Fratii
sai trag afara numai pe cele trei fete iar pe Praslea il parasesc cu gand sa-l piarda. Ramas
pe taramul celalalt, voinicul salveaza puii unei pasari de zgripsor, care, drept recunostinta,
il scoate la suprafata pamantului.
Revenit in imparatia tatalui sau, dupa multe incercari, este recunsocut, fratii sai sunt
pedepsiti, iar el se insoara cu fata cea mica si-i urmeaza tatalui sau la domnie.
Personajul principal al basmului este Praslea.El participa la intreaga actiune si este
imaginea binelui, intruchipand idealul etic de cinste, dreptate si adevar. Numele sau
sugeraza particularitatile eroului:cel mic, dar cel mai viteaz. Desi este ironizat la
inceputul basmului de catre tatal sau, reuseste sa-l convinga pe acesta sa-l lase sa
pazeasca marul de aur. Inteligent, isi face un plan pentru a prinde hotul si reuseste sa il
raneasca pe acesta.
Basmul are un final fericit, incheindu-se cu nunta eroului.
Ca orice personaj de basm, Praslea are si insusiri supranaturale. Inzestrat cu o forta
impresionanta, omoara zmeii si balaurul in lupta dreapta.
Praslea este, asadar, un personaj in care se impletesc insusiri omenesti si
fabuloase. Alaturi de Praslea, se constituie forte ale binelui: imparatul, cele trei fete,
corbul, pasarea zgripsor si puii ei, mesterul argintar.
Personajele care reprezinta fortele raului sunt adversarii lui Praslea:fratii invidiosi, (care
ii doresc pieirea pentru a se lauda cu izbanda) si zmeii, personajele fantastice, care traiesc
intr-o lume ce functioneaza dupa legi proprii, altele decat cele din lumea reala.
Reprezentatii raului sunt pedepsiti intotdeauna in basm.
Personajele reale imparatul, fiii cei mari, fetele de imparat si mestesugarul argintar ca
si cele fantastice Praslea, zmeii, balaurul, zgripsorul indiferent de locul pe care il

ocupa in opera, au importanta in desfasurarea intamplarilor, deoarece contribuie fiecare la


aflarea adevarului si instituirea dreptatii.
Elementul fantastic include si obiectele miraculoase (marul de aur, furca de aur, closca cu
puii de aur, dar si seul si apa). Ele ajuta eroul sa depaseasca situatiile dificile, iar cifra
simbolica trei are putere magica.
Respectand caracteristicile speciei, basmul Praslea cel voinic si merele de aur incepe cu
formula introductiuva: A fost odata ca niciodata care sugereaza un timp imaginar. Prin
ea, ascultatorii cititorii sunt introdusi intr-o lume in care totul este posibil. Spatiul de
desfasurare al actiunii este si el ireal (la curtea unui imparat, pe taramul celalalt). Formula
finala Trecui si eu pe acolo si statui de ma veselii la nunta ... si incalecai p-o sea si v-o
spusei dumneavoastra asa are rolul de a scoate pe ascultatori din lumea fantastica, iar
nota ironica din formula de incheiere neaga veridicitatea celor povestite.
Locul de unde pleaca eroul este curtea imparatului si tot aici se va intoarce victorios
acesta, iar drumul pe care il parcurge singur constituie un prilej pentru a-si dovedi
calitatile - drum initiac.
Pozitive sau negative, principale sau secundare, reale sau ireale, personajele sunt
simboluri pentru notiunea de bine si rau, reprezentand modele morale opuse. Trasaturile
lor se deslusesc prin actiune, care se petrece pe pamant, dar si pe taramul celalalt,
prapastia fiind hotarul care desparte cele doua lumi.
Ca orice basm popular, Praslea cel voinic si merele de aur are numeroase elemente de
oralitate, care mentin treaza atentia ascultatorului. Vorbirea directa se imbina cu vorbirea
indirecta, folosirea verbelor la perfectul simplu (ii multumi, fu primit etc.) dau
impresia ca actiunea s-a petrecut de curand, inversiunile si repetitiile ( si merse, merse)
specifice stilului oral, precum si cuvintele si expresiile populare (nitica, piroteala,
soroc etc.) sunt modalitati specifice basmului.
Stilul caracterizat prin oralitate, impletirea armonioasa a celor trei moduri de expunere
naratiunea, descirerea si dialogul dau farmec basmului, creatie ce raspunde nevoii de
bine, dreptate si frumos a poporului roman.

Miorita
Rezumat
Balada populara,,Miorita" este capodopera a literaturii populare romnesti.Are ca punct
de plecare transhumanta si oglindeste existenta pastorala a poporului romn.Actiunea
baladei se petrece la poalele muntilor intr-o zi de toamna.
ntr-o zi de toamna,coboara din munti pentru iernat trei turme de oi conduse de
ciobanii moldovean,ungurean si vrncean.Baciul moldovean e mai bogat,are mai multe
oi,cai pricepui si cini curajosi.De aceea, este invidiat de ceilalti doi ciobani.Acestia
hotarasc sa-l omoare pe baciul moldovean si sa-i ia averile.Miorita nazdravana afla de
crima careb i se pregateste stapnului sau si l vesteste de pericol.Totodata ,si
roagastapnul sa se apere:sa se ntoarca la negru zavoi si sa-si cheme n ajutor,un cine.
Ciobanul nu face nici un gest de aparare,priveste cu demnitate cu posibilitatea mortii.
El si exprima ultimele dorinte ntr-un testament tulburator .O roaga pe
mioara sa le spuna celor doi ciobani sa-l ngroape n apropierea stnei sa fie aproape si
dupa moarte de strunga si de oi.Doreste ca la capul lui sa fie puse cele trei fluierase si sa
fie bocit de vnt,de glasul fluieraselor si de oi.Totodata ciobanasul vrea ca mioara
sa ascund oilor ca el a murit,de aceea sa le spuna ca s-a nsurat cu o craiasamndra si
ca la nunta lui a participat ntreaga natura.Nunii au fost soarele si luna,nuntasii au fost
brazii si paltinasii,preotii au fost muntii mari,facliile au fost stelele,iar lautarii au fost
pasarile.
La aceasta nunta nsa a cazut o stea,ceea ce sugereaza stingerea unei vieti omenesti.
n finalul baladei apare mama ciobanului care si cauta fiul.Din cuvintele mamei,reiese
portretul fizic al ciobanasului.El este tnar,frumos si nalt,cu fataalba,cu mustata de forma
spicului de gru,cu parul negru si ochi albastri.Ciobanul o roaga sa-i spuna mamei ca s-a
nsurat cu o fata de crai,dar sa nu-i spuna ca la nunta lui a cazut o stea.
Acest semn i-ar fi vorbit prea direct de moartea sa.El vrea astfel sasi apere mama de o
mare durere sufleteasca.

Mesterul Manole
Lucian Blaga: Mesterul Manole
Ca si poezia, dramaturgia lui Blaga atesta stranse legaturi cu miscarea
modernista. Chiar insesi denumirile pe care le da unora din piesele sale sunt
marturie directa a inrauririi expresioniste: mister pagan (Zamolxe); joc dramatic
(Ivanca); pantomima (Invierea).
In teatrul lui Blaga, ca si in teatrul expresionist, personajele nu sunt
decat simboluri pentru fortele stihiale ale vietii. In consecinta, la baza conflictului
dramatic vor sta contradictiile dintre aceste forte, care actioneaza in spatele
personajelor, si nu motive psihologice sau sociale, determinabile istoriceste.
Drama Mesterul Manole a fost publicata la Sibiu in 1927. Peste doi ani
in 1929, la 6 aprilie, piesa vedea si lumina rampei, in premiera absoluta, pe scena
Teatrului National din Bucuresti. Piesa se sprijina pe cunoscuta legenda a
Manastirii Argesului, iar autorul altoieste pe sensul metaforic al baladei populare
ideea ca tot ce e cu adevarat durabil se obtine prin jertfe. Cunoscuta tema a
jertfei zidirii este cunoscuta la toate popoarele din sud-estul Europei, dar balada
romaneasca este unanim recunoscuta ca fiind cea mai aleasa intruchipare
artistica. Innoirea si innobilarea acestui mit stravechi prin valorile nemuritoare
dobandite de indrazneala, tenacitatea si jertfa generatiilor mai noi este strans
legata de bogatia, stralucirea si unicitatea arhitectonica a manastirii de pe Arges.
Lucian Blaga comprima datele oferite de partea introductiva a baladei
si expozitiunea dramei incepe cu motivul surparii zidurilor. Derutat si aproape
descurajat de acest fenomen de nepatruns, Manole masoara si socoteste in
odaia sa de lucru, in prezenta staretului Bogumil si a unui personaj ciudat
Gaman, care doarme intins pe dusumea un somn agitat, bantuit de vedenii
terifiante, ce-l fac uneori sa tresara si sa se comporte in nestire. Staretul Bogumil
are pentru situatia desperata in care se afla constructorii o singura solutie - jertfa.
Pentru Manole, jertfa unei fiinte umane este irationala si el continua sa se
framante in nehotarare. Conflictul dramei incepe in momentul in care intra in
scena Mira, sotia lui Manole. Mira cunoaste framantarea interioara a sotului sau
si a inteles sfatul staretului Bogumil. Intre cei doi soti are loc un schimb de replici,
la care contribuie si Gaman in visurile sale, din care Manole intelege ca sfatul
staretului Bogumil nu e lipsit de talc, dar in acelasi timp isi da seama si de
puternica dragoste ce-i leaga pe cei doi soti. Acum conflictul e clar si definitiv
instalat; el e de natura interioara, izvorat din infruntarea luciditatii mesterului care
construieste inca multe altare, cu necesitatea, care pentru Manole e irationala,
de a sacrifica un om, si nu pe oricine, ci pe propria-i sotie. Elementele conflictului
sunt, asadar, pe de o parte, devoranta pasiune pentru constructie, pe de alta,
intensa dragoste pentru viata, pentru frumusetea si puritatea ei, toate intruchipate
de Mira. Manole este obligat de jocul sortii sa aleaga intre biserica - simbol al
Vocatiei creatoare - si Mira - simbol al vietii, al dragostei, al puritatii omenesti:
biserica si Mira sunt cele doua "jumatati" ale personalitatii eroului. Fara una din
ele, mesterul e anulat ca om. Constatam deci un echilibru perfect al fortelor
conflictului, si de aici caracterul tragic al acestuia. Blaga va insista asupra acestor
framantari interioare, facand din personajul sau un erou de tragedie antica, acolo
unde balada rezolva aparent simplu - mai mult prin sugestie - un conflict starnit
de clarificarea in vis a cauzei prabusirii zidurilor. Conflictul piesei lui Blaga e tragic
pentru ca e fara iesire. Iesirea din conflict nu poate avea loc decat prin moartea

eroului, o moarte necesara, fara indoiala, iar nu o sinucidere, cum am fi tentati,


poate, sa credem, sau o moarte accidentala, ca in balada. Intreaga desfasurare a
actiunii releva conditia tragica a creatorului de valori durabile, aflat in lupta cu
propriul sau destin.
Iar dincolo de aceasta semnificatie, mitul confera momentului intelesuri
nebanuite. Metafora femeie-biserica, devenita transparenta prin insasi
desfasurarea actiunii, trimite cu gandul la vocatia zamislirii, in care biserica e
simbol al plasmuirii, unei valori estetice eterne, asa cum femeia reprezinta
simbolul eternitatii prin neclintitul ei destin de a perpetua, nascand, Omul. Din
acest punct de vedere in conceptia lui Blaga Mira nu este un personaj cu o
identitate sociala si temporala precisa, e un simbol, si in acelasi timp, un purtator
de cuvant al autorului, care o data cu desfasurarea intamplarilor descifreaza si
semnificatiile lor. In acelasi fel trebuie vazut si Gaman, personaj stihial el insusi si
simbol, totodata, al fortelor irationale dezlantuite impotriva rationalului. Manole,
desi simbol si el ca mai toate celelalte personaje, evolueaza totusi ca un caracter
cu o puternica si problematica personalitate, cu o individualitate distincta, traindusi intens si neabatut destinul sau de martir al frumosului etern.
Dar intamplarile se precipita. Zidurile cad din nou si mesterii lui Manole
sunt tentati tot mai mult de ideea abandonarii lucrarii. SI, ca si cum noul esec nu
era de ajuns, din partea lui Voda un sol aduce un ultimatum. Mistuit de arderea
patimii sale creatoare si urmarit de ideea jertfei, Manole fagaduieste spre uluirea
zidarilor o noua incercare. Cu raspunsul dat de Manole lui Voda actiunea se
apropie de punctul culminant. Dar complexitatea compozitionala a dramei
izvoraste din complexitatea personajului ei principal. In permanenta Manole
evolueaza pe doua planuri fundamentale aflate intr-o stransa conditionare
reciproca: unul psihologic si unul al faptelor. In ordine psihologica, actiunea ei, si
o data cu ea, personajul atinge punctul maxim al incordarii in momentul hotararii
de a jertfi (cand Manole spune solului ca "biserica se va ridica", hotararea e
definitiva); in ordinea faptelor, punctul culminant e marcat de zidirea Mirei in
temeliile bisericii.
Solul pleaca si Manole trebuie sa desluseasca zidarilor talcul
fagaduielii lui. Unii vor sa-l paraseasca, dar marele mester le strecoara in suflet
sentimentul unui destin implacabil care cere o jertfa. Hotararea e pecetluita prin
juramant. Dupa trei zile de asteptare infrigurata, in care mesterii se istovesc in tot
felul de banuieli de incalcare a juramantului, ale unuia, impotriva celuilalt si ale
tuturor impotriva lui Manole, apare Mira. Se face un nou pas spre implinirea unui
destin. Mira insa vine pentru a preintampina un omor pe care-l face raspunzator
pe staretul Bogumil. Trecand prin chinuri mai presus de puterea unui om, Manole
incearca sa evite jertfirea Mirei, dar zidarii sai il constrang cu virtutea juramantului
facut. Acolo deci unde balada incerca evitarea zidirii Anei prin invocarea fortelor
naturii, Blaga isi pune eroul in confruntare directa cu propriii sai colaboratori
pentru a releva finetea mecanismelor sufletesti antrenate in trairea de catre
marele mester a propriului sau destin. In balada natura era un personaj oarecum
exterior intr-o intamplare oarecare; nevoile teatrului modern obliga pe poet la
intruchiparea fortelor naturii in oameni. Dramatismul va fi mai intens, data fiind
confruntarea directa dintre ei. Manole implineste destinul, caci patima de a
zamisli frumosul e neinduratoare. In psihologia framantata a lui Manole,
momentul hotararii de a jertfi, reprezinta in ordinea luptei omului cu natura, la
scara istorica, momentul transfigurat artistic al neutralizarii opozitiei dintre natura
si cultura. Manole e aici, prin sacrificiul facut, un erou civilizator, care da

oamenilor o noua valoare, etern-durabila, asa cum Prometeu, tot prin sacrificiu, le
daduse focul.
Blaga nu paraseste nici o clipa conditia omului. Zidarii traiesc din plin
febra constructiva a celorlalti, dar obsesia vaierului care razbate din zid si
comportarea Mirei in ultimele ei clipe de viata il robesc tot mai mult. Tot mai
puternica devine constiinta ca pentru el, ca individ, sacrificiul nu mai inseamna
izbanda, ci secatuirea tuturor puterilor sufletesti. Bolnav de iubirea lui pentru Mira,
muncit de inutilitatea sacrificarii celei mai de pret fiinte, care-i apartinea trup si
suflet, in gestul suprem al renuntarii nemaigasind iarasi nici un sens, Manole se
razvrateste impotriva propriei sale fapte si a celui care i-o ceruse si vrea sa
sparga zidul pentru a-si elibera iubita. Dar zidarii il opresc: biserica pe care o
concepuse, opera pentru care sacrificase totul nu mai apartine autorului ei, ci
eternitatii. G. Calinescu gaseste in aceasta scena esenta clasica a interpretarii
"pe care o da L. Blaga mitului Mesterului Manole... Mesterul vrea sa darame
biserica, dar norodul il da la o parte. Multimea nu vrea sa stie de autor, el nu
recunoaste decat opera".
Finalul dramei din nou se disociaza de balada. In balada, dupa
terminarea bisericii, marele mester declara, ca vrea sa construiasca "Alta
monastire,/ Pentru pomenire,/ Mult mai luminoasa/ Si mult mai frumoasa!". In
drama, insistenta autorului se concentreaza asupra conditiei dramatice a
creatorului, de unde gestul de razvratire impotriva propriei lui opere. Biserica
ramane dreapta Ea are acum zugraveli, clopote si carti. Domnitorul vine cu alai
sa vada minunea si sa se bucure de stralucirea ei. Boierii si calugarii insa il acuza
pe Manole de crima si socotesc biserica lui "intaiul lacas al lui Anticrist". Acest
conflict in aparenta secundar nu este, de fapt, altceva decat exteriorizarea unor
contradictii existente in sufletul lui Manole, inca de la inceputul dramei. El se si
manifesta de altfel prin dezacordul dintre marele mester si staretul Bogumil si prin
ezitarile lui Manole de a se hotari asupra jertfei. Izvorul acestei contradictii se afla
in incompatibilitatea mitului precrestin al jertfei cu religia crestina, care nu accepta
ideea uciderii. Se clarifica astfel sensurile mitice pe care le aduce in drama
Bogumil, calugar atemporal, altfel decat calugarii care cer osandirea lui Manole
pentru crima. Dar osanda nu mai ajunge la marele mester. El si-a depasit
conditia, cucerind eternitatea si atingand absolutul prin creatia sa zamislita din
suferinta. Judecarea lui Manole prin raportarea la cea ce tocmai ispravise nu mai
e posibila. El nu mai apartine clipei, nici macar timpului istoric, ci pur si simplu
timpului. Nu intamplator Blaga isi localizeaza drama pe Arges in jos, dar intr-un
timp mitic romanesc, adica intr-un timp initial, fara determinare precisa, in care se
incheaga, prin expresia miturilor, situatiile arhetipale, etern repetabile, ale unui
popor, in speta poporului roman.
Multimea insasi care-l apasa pe Manole impotriva calugarilor si
boierilor, sanctifica esenta mitica a eroului: "Noi strigam, boierii urla, noi aparam,
calugarii osandesc - toti suntem jos, Manole singur e sus, singur deasupra
noastra, deasupra bisericii!" La propriu si la figurat, caci Manole se urca in adevar
in turla, trage clopotul, dupa care se arunca in gol.
Propria lui moarte, eterna ca orice moarte, ii eternizeaza opera. Astfel
amandoi, autor si opera, ating absolutul.
Desi Manole este cel ce filtreaza intreaga putere si forta a jertfei, zidarii
nu raman nici ei straini de suferinta se de ideea ca au dat minunii cladite de ei tot
ce aveau mai bun, inclusiv linistea si echilibrul sufletesc. Ei au invesnicit
capodopera lor cu propriile lor suflete.

Dupa cum stim balada se incheie cu moartea tuturor constructorilor,


semnificatie nu numai a sacrificiului total, dar si a razbunarii voievodului egoist
care vrea sa fie singurul ctitor al unei asemenea capodopere. Blaga lasa in viata
pe mesteri ca pe niste dovezi vii si concrete ale adevarului ca marile izbanzi ale
omului vor cere neintrerupt noi si mari sacrificii umane. In esenta lor, fiecare
dintre zidari e un Mester Manole.

Legenda Vrancioaiei

Dumitru Almas-Legende istorice

Ion Alexandru Voinesti-Puiul


n volumul n care este inclus i povestirea Puiul aprut n
colecia Povestind copiilor, sunt adunate un numr de schie i nuvele
n care autorul s-a apropiat de lumea copiilor, a animalelor i a
psrilor, precum i cteva din acelea n care sunt zugrvite ntmplri
ale unor oameni buni lovii fr cruare de ctre fiinele rele, egoiste,
fr suflet. Povestirile sunt cea mai mare parte triste: Privighetoarea,
Moartea lui Castor, Povestirile.
PUIUL, cea mai popular scriere a lui B.-Voineti, vorbete
despre nenorocirea care se poate ivi din cauza neascultrii de prini:
un pui de prepeli este rnit de vntor i, dup o suferin
nenchipuit, moare ngheat, prsit de mama lui, care, cu toate c i se
rupea inima, e silit s plece pentru a-i salva mcar ceilali pui.
Povestirea ncepe cu un peisaj de primvar, n care apare
personajul principal: o prepeli care i construiete cuibul dup 3
sptmni din oule mici ca nite cofeturi au ieit nite pui
drgui...mbrcai n puf galben...parc erau apte gogoi de mtase.
Prepelia le aduce mncare i puii fiind asculttori i cumini asemeni
unor copii netiind nc s zboare, veneau imediat la chemarea
prepeliei.
Dar intervine o ntmplare neobinuit n viaa prepeliei i puilor
ei: ranii au venit s secere grul i puiul cel mare neascultnd
chemarea prepeliei, este prins de un flcu sub cciul. Cnd scap,
fuge speriat la prepeli care l dojenete cu blndeea specific
mamei. Vezi ce va s zic s nu m asculi? ... eti mic, s nu iei
niciodat din vorba mea, c poi s peti i mai ru.
Prepelia i-a nvat ncet, ncet s zboare, pregtindu-i pentru
cltoria lung pe care trebuiau s o fac, cnd va trece vara.
Dar o ntmplare trist venea s tulbure toat linitea i bucuria
lor. ntr-o zi de august a venit un vntor. Prepelia a neles primejdia
i le-a poruncit s se pituleasc jos, lipii cu pmntul. Spre a-i feri
puii de primejdie, ea s-a prefcut rnit, zburnd ras cu pmntul la 2
pai de botul cinelui, pentru ca vntorul s nu poat trage, de fric
s nu-i mpute cinele. n acest timp, nesocotind sfatul mamei, puiul
cel mare, n loc s stea nemicat, la fel ca fraii lui, a zburat. Vntorul
l-a auzit, a tras i alicea i-a atins aripa i na mai putut zbura. Prepelia
l-a gsit acolo n lstar i a neles c puiul e pierdut, dar i-a ascuns
durerea.

Finalul, la fel i ca n Cprioara este sfietor: n sufletul prepeliei


se d o lupt aprig, dar, pn la urm, pentru c zilele erau tot mai
mici i mai nnourate, a nceput s cad i bruma, a luat
marea
hotrre. De ct s-i moar i ceilali pui de frig, a preferat s sacrifice
doar unul i fr a mai privi napoi a zburat cu puii sntoi spre
trmuri unde vara e venic.
Dei petrecut n lumea psrilor, drama e totui omeneasc;
personificare: gndesc, vorbesc i se mic ntocmai ca o mam cu
copiii ei.
Dac povestirea este necunoscut elevilor, bine-venit este lectura
predictiv ca metod de evideniere a dinamicii aciunii n povestire,
gradaia ascendent a momentelor subiectului:

Ioan Slavici-Doi feti cu stea in frunte


A fost odata un fiu de imparat care,la vanatoare fiind, a intalnit trei fete de pacurar.
Ana ,sora cea mare ,ii promite ca daca o ia de sotie ii va face o paine care l-ar tine vesnic
tanar si voinic.
Stana,cea mijlocie,ii promite o camasa care sa-l faca cel mai puternic in lupta cu zmeii.
Laptita,sora cea mai mica si cea mai frumoasa ,ii promite doi feti cu stea in frunte.
Feciorul de imparat nu sta pe ganduri si se insoara cu Laptita.Dar mama cea vitrega si rea
dorea ca fiica ei sa ajunga sotie de imparat,asa ca face ce face si imparatul cel tanar
trebuie sa plece la razboi.In lipsa lui ,Laptita da nastere la doi copii frumosi, cu parul de
aur si cu stea in frunte .
Mastera pune ca cei doi copii sa fie ingropati la coltul casei,iar in leagan sa fie adusi doi
catei.Imparatul o pedepseste pe Laptita sa fie ingropata pana la piept,iar el se
recasatoreste cu fata masterei.
La coltul casei au crescut doi paltini frumosi care sopteau in vant la fereastra
imparatului.Imparateasa cea tanara pune sa fie taiati copacii si din ei sa fie facute doua
paturi.Dar paturile sopteau noaptea si atunci le arde si le imprastie cenusa in vant.Doua
scantei cad pe locul unde crescusera paltinii si se prefac in doi mielusei.Fiica mamei
vitrege porunceste sa fie taiati mieluseii,carnea lor sa fie mancata,iar pielea si oasele sa
fie arse.Doua bucatele de creier ajung in raul cel mare si se prefac in doi pesti cu solzii de
aur.
Scosi la mal de pescarii imparatesti,acestia se fac din nou doi feti cu parul de aur si cu
stele in frunte,care cresc in trei zile si trei nopti cat altii in doisprezece ani.
Ei merg la curtea imparatului si isi spun povestea in fata imparatului cel tanar,tatal
lor.Fata imparatesei vitrege,sotia fiului de imparat,este pedepsita sa ajunga ultima slujnica
din imparatie,maica-sa este legata de coada unei iepe nebune si purtata prin imparatie,iar
Laptita ajunge imparateasa pentru ca si-a tinut promisiunea facuta la vanatoarea de
demult.

Ionel Teodoreanu-La Medeleni

Genul dramatic

O SCRISOARE PIERDUTA: Capodopera a dramaturgiei nationale, O scrisoare


pierduta (1884) comedie in patru acte, evoca viata publica si de familie de la sfarsitul
secolului trecut. Actiunea se desfasoara in capitala unui judet de munte, pe fundalul
unei agitate campanii electorale. Intre avocatul Nae Catavencu si grupul fruntas al
conducerii locale (Zaharia Trahanache, Stefan Tipatescu) izbucneste un conflict datorita
pierderii unei scrisori de amor pe care prefectul Tipatescu i-o adresase sotiei lui
Trahanache, Zoe. Catavencu, dornic de succes, foloseste aceasta scrisoare ca element de
santaj pentru a obtine candidatura. Cand, in sfarsit Zoe, Tipatescu si Trahanache se
hotaresc sa-l aleaga pe Catavencu pe lista candidatilor apare un nume necunoscut:
Agamita Dandanache. Intamplarile se incalcesc foarte tare in actul al III-lea dar solutia
vine de la politaiul Pristanda. El pune la cale un scandal in care Catavencu isi pierde
palaria si odata cu ea scrisoarea, astfel devenind inofensiv. Lucrurile se limpezesc lent si
pina la sfirsit toata lumea se-mpaca. Scriitorul creeaza un conflict fundamental constituit
prin pierderea scrisorii. Pentru a introduce din ce in ce mai multe complicatii, scriitorul a
folosit tehnica bulgarelui de zapada. Repetitia este asigurata prin revenirea cetateanului
turmentat. Caragiale nu se remarca numai prin arta de a compune, el este si un mare
creator de caractere, modelindu-le pe acestea prin faptele, gesturile, atitudinile si actiunile
lor. PERSONAJE: nenea Zaharia este un vanitos inselat, un inrait de o viclenie
rudimentara (la santajul lui Catavencu pregateste un contrasantaj); poseda o gandire plata
si este capabil sa entuziasmeze de o expresie de genul intr-o sotietate fara morala si fara
printipuri, care va sa zica nu le are. Are un temperament domol cu o mica expresie de
siretenie care este sugerata de ticul verbal ai putintica rabdare. Stefan Tipatescu
prefectul judetului, este tipul juneluiprim, dominat de un puternic orgoliu, cu o gandire
medievala. Zoe Trahanache este cea mai destinsa figura feminina din teatrul lui
Caragiale. Este voluntara si autoritara. Nae Catavencu, avocat, directorul ziarului
Racnetul Carpatilor, demagog si el, este un ambitios fara tenacitate, asa se explica
evolutia defavorabila a situatiei lui. Pe Agamita Dandanache il surprinde autorul in
afirmatia am gasit un personaj mai prost ca Farfuridi si mai canalie ca Catavencu.
Sursele comicului sunt variate. Astfel se pot diferentia mai multe comice: comic al
situatiilor, comic al intentiilor, comicul caracterelor si un comic de limbaj. Umorul este
obtinut prin repetitia obsedanta a unor expresii (ai putintica rabdare, curat murdar,
curat constitutional), precum si din interferenta stilulilor.

Mesterul Manole: Drama titlu este una din creatia de rezistenta a dramaturgiei lui
Blaga si a aparut in Sibiu in 1927. Este o drama de idei care prezinta tragedia artistului
creator cuprins de patima zamislirii care presupune jertfa suprema. Pornind de la balada
Monastirea Argesului culeasa si publicata de Vasile Alecsandri in 1852, mitul
mesterului Manole a fost evocat in diferite genuri si specii literare culte si de alti autori.
Este evidentiata influenta expresionismului asupra operei poetice si dramatice a lui
Lucian Blaga. El a luat contact cu acest curent in jurul anului 1916 la Viena. Acest curent
cu centrul in Germania a aparut ca urmare a atitudinii nonconformiste a unui tineret cu
idealuri progresiste, antiburgheze. Sub influenta acestui curent fiecare personaj devine in
piesa expresia unei idei. Prin tema jertfei creatoare din drama autorul isi exprima
conceptia despre creatie si creator. Cele doua coordonate esentiale a existentei timpului si
spatiului actiunii nu sunt determinate precis deoarece sunt legate de spatiul autohton de
epoca formarii natiunii noastre. Originalitatea lui Blaga consta in faptul ca el leaga
legenda de acea parte mitica a istoriei pentru a arata ca inca de la inceputurile neamului
nostru se poate vorbi de o deosebita sensibilitate pentru frumos de demnitate umana. In
drama spre deosebire de balada nu apare acea expozitiune care cuprindea alegerea locului
pentru zidirea bisericii. Intriga dramei se contureaza prin expunerea motivului jertfei de
catre staretul Bogumil. Blaga releva 3 perspective ale motivului jertfei. Din perspectiva
staretului jertfa este circumscrisa dogmei, dupa principiul crede si nu cerceta. Credinta sa
este numita de autor magie alba intrucit se opune ratiunii. Gaman crede ca jertfa este
ceruta de puterile stihinice, de neagra magie, deci si idea jertfei este circumscrisa unui
cadru limitat. Doar pentru Manole care aspira la un ideal prin arta motivul jertfei este
respins ca alba si neagra magie intrucit este un act inuman. Motivul ramine totusi o
problema deschisa pentru viitor. Mesterul Manole desi isi pastreaza la inceput
spontaneitatea solutiei, accepta in momentul culminant, acest sacrificiu dar pentru un
scop mai inalt, pentru a oferi semenilor sai o opera unica in frumusetea ei ca o marturie a
fortei creatoare, umane chiar si daca aceasta experienta, duce la distrugerea sa ca om si ca
creator. Dramatismul piesei creste in momentul juramintului cind este evidenta
sinceritatea, fermitatea adevaratului creator fata de atitudinea banuitoare a mesterilor.
Ceilalti mesteri isi tradeaza in somn gindurile ascunse in suspiciunea lor gindandu-se
reciproc. Momentul culminant, jertfa, zidirea Mirei are o dubla semnificatie, in timp ce in
balada, Ana vine pentru a-si vedea sotul si-si dovedeste devotamentul fata de acesta, in
drama lui Blaga, Mira vine cu un dublu scop: pentru a-si ajuta sotul si pentru a impiedica
o jertfa umana care este in contradictie cu etica populara. Mira, femeia din popor are un
pronuntat stil stilistic incit participa tot timpul la actul creatiei alaturi de sotul ei iar
Manole tine cont de sugestiile ei. Mira este gata sa-l ajute oricind si oricum asa incit zice:
Biserica va sta, Manole tu o sa-ticulci capul pe trepte si poate ai s-o iubesti mai mult pe
ea decit pe mine, dar n-are a face. Impresioneaza puritatea si intensitatea iubirii Mirei,
anticiparea contopirii ei cu biserica. Bunatatea ei da putere si forta a.i. ii insenineaza si
pe mesteri caci intuieste dezbinarea lor. Momentul culminant este un imperativ al
chemarii artistului si de aceea isi va zidi sotia. L. Blaga introduce motivul jocului prin
care practica magica a sacrificiului este incadrata in dimensiuni mitice. Idea de a
introduce in drama acest joc isi gaseste motivatia in afirmatia lui Blaga din acre reiese ca

jocul reliefeaza trasaturile specifice ale unui popor, in el isi dau intilnire istoria,
metafizica, arta si temperamentul unui neam. Din momentul zidirii fiintei iubite, Manole
s-a instrainat pentru ca a pierdut izvorul bucuriei vietii sale. Manole vrea sa sparga
zidurile intrucit jertfa adusa creatiei i-se pare prea mare fata de ce a realizat. Putem spune
ca drama aceasta este expresia conceptiei lui Blaga despre conditia geniului.

Apus de soare: Scrisa in 1909, opera dramatica Apus de soare este prima dintr-o
trilogie care mai cuprinde Viforul si Luceafarul, opere inspirate din istoria Moldovei
de la inceputul secolului al XVI-lea. Apus de soare il evoca pe Stefan cel Mare,
Viforul pe Stefanita voda iar Luceafaru pe Petru Rares. Stefan est plin de tandrete
deoarece aduce complimente fetelor: Parca sunteti niste flori de lunca. In interiorul lui
Stefan se desfasoara un conflict psihologic dintre faptul ca el vrea sa lase Moldova in
miini bune si constiinta apropiatului sfirsit. Stefan traieste drama batrinetii si a bolii. Virta
si incercarile la care a fost pus Stefan de-a lungul anilor, i-au slabit puterile fizice. Spiritul
ii este tot atit de tare dar trupul nu-l mai ajuta. Ca om Stefan este supus batrinetii. La
intrebarea doamnei Maria: Ce te doare, pacatele mele?, Stefan raspunde: Nimic pe
domnul Moldovei Ce e durerea?. Din fragmentul ma frigea privirea lui reiese
maretia si autoritatea domnitorului.
Stefan este si disimulant: Casca, se face ca
doarme, apoi incepe sa vorbeasca in vis si atunci Ona afla ca este fata lui. Pe Ulea il
ucise groaza ca l-a vazut pe Stefan inainte de lovitura fatala: murise inainte de-al izbi.