Sunteți pe pagina 1din 5

Basmul este opera epică în proză sau în versuri, în care acțiuni subsumate

planului real se îmbină cu cele fantastice, la care participă personaje mai ales cu puteri
supranaturale, ilustrând lupta dintre bine și rău, din care iese, de obicei, învingător,
binele.
Basmul are următoarele caracteristici:
- Operă epică;
- Timpul și spațiul acțiunii neprecizate: timpul este mitic, iar spațiul nu cunoaște
limite geografice, poetice;
- Se caracterizează prin prezența fabulosului, a miraculosului și a supranaturalului;
- Întâmplările reale se îmbină cu cele fantastice;
- Acțiunea este alcătuită dintr-o succesiune de episoade care se constituie în
momentele subiectului;
- Eroul are capacitatea de a se metamorfoza;
- Sunt actualizate obiecte și numere magice (3,7,9,12);
- Sunt folosite formule specifice: formulă inițială, formulele mediane și formula
finală;
- Predomină narațiunea, alături de care sunt folosite și dialogul, descrierea,
monologul;
- Ilustrează tema luptei dintre bine și rău, din care, de obicei, iese învingător binele.

Povestea lui Harap-Alb


de I. Creanga

Basmul prezinta in principiu procesul de initiere, de maturizare al eroului.


„Povestea lui Harap-Alb” este unul dintre basmele cele mai complexe din literatura
romana.
Tema basmului este triumful binelui asupra raului, dar si procesul de initiere al fiului
de crai. Apar motive literare specifice: superioritatea mezinului, drumul, probele, pedepsirea
raufacatorului, casatoria, cifrele magice, s.a.
Evenimentele sunt relatate la persoana a III-a de un narator omniscient; naratiunea se
imbina cu descrierea si dialogul.
Ca in orice basm apar cliseele compozitionale:
Basmul debuteaza cu o formula initiala, usor modificata, care fixeaza timpul si spatiul
nedeterminate, imprecise si o parte din personaje: „amu cica era odata un crai care avea trei
feciori...” . Aceasta formula are rolul de a introduce cititorul in lumea fictionala a basmului.
Formulele mediane apar pe parcursul textului, au structura repetitiva si rolul de a lega
episoadele basmului, de a capta atentia cititorului: „si merse el ce merse...” , s.a.
Formula finala in basmul cult difera de cea din basmul popular avand rolul de al
readuce pe lector in lumea reala.
Actiunea este complexa si se desfasoara linear prin inlantuirea episoadelor. Ca in orice
basm, actiunea respecta un tipar narativ stereotip care cuprinde mai multe etape: o situatie
initiala de echilibru; tulburarea situatiei de echilibru (solicitarea unui succesor); plecarea
eroului la drum; probele initiale; depasirea probelor cu sprijinul adjutantilor; demascarea si
pedepsirea spanului; casatoria si incoronarea.
Actiunea si momentele subiectului:
Textul debuteaza cu expozitiunea in care sunt prezentate coordonatele spatio-
temporale nedeterminate, vag precizate („odata”, „intr-o tara departata”) si o parte dintre
personajele basmului („un crai cu trei feciori”, „Verde Imparat cu cele trei fete”).
Intriga este reprezentata de solicitarea lui Verde Imparat adresata Craiului prin care isi
doreste un succesor la tron.
Desfasurarea actiunii cuprinde mai multe momente, prezentand calatoria si probele la
care este supus mezinul inainte de a fi incoronat.
Pentru a afla care este cel mai destoinic, Craiul isi supune fii la o proba de curaj,
deghizandu-se in ursul de la pod. Cel care reuseste sa treaca proba podului va fi mezinul.
Pentru ca a fost milostiv, Sf. Duminica il sfatuieste sa caute hainele, armele si calul tatalui sau
din tinerete. Inainte de a pleca la drum, mezinul primeste interdictia de a se imprieteni cu
Omul Span sau Omul Ros, vazuti ca simbol al raului.
Fiind novice, mezinul cade in capcana Spanului, acesta din urma reusind sa-i fure
identitatea (proba fantanii). In urma acestui esec devine sluga Spanului si primeste numele de
Harap Alb.
Cu aceste roluri schimbate, cei doi ajung la curtea lui Verde Imparat, unde eroul este
supus unor altor probe: sa aduca salata din gradina ursului, pielea si capul cerbului fermecat si
pe fata Imparatului Rosu.
Primele doua probe sunt trecute cu ajutorul calului nazdravan si al Sf. Duminici.
Pentru a trece de a treia proba, eroul dobandeste niste noi ajutoare: Setila, Flamanzila,
Gerila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila, albinele si furnicile.
Depasind probele Imparatului Rosu, eroul se intoarce cu fata de imparat la curte.
Punctul culminant consta in demascarea Spanului si pedepsirea acestuia de catre cal,
dar nu inaite de al omori pe erou. Acesta este reinviat si isi recapata identitatea.
Deznodamantu il reprezinta casatoria si incoronarea eroului.
Avand in vedere faptul ca textul indeplineste toata criteriile unui basm cult, putem
afirma ca „Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult.

Fat-Frumos din lacrima


Mihai Eminescu

Basmul „Fat-Frumos din lacrima” a fost publicat in revista „Convorbiri literare” inca
din anii studentiei marelui poet. Opera reuneste trasaturile prototipului basmului popular cu
originalitatea imprimata de autor, incadrandu-se in categoria basmelor culte.
Continutul basmului il reprezinta eternul conflict intre bine si rau, tema reprezentand initierea
unui tanar si rolul acestuia in lupta dintre binele si raul reprezentat simbolic.
Titlul basmului este cel al eroului, cu origine miraculoasa iar actiunea incepe cu o
situatie initiala fixata intr-un timp indepartat si neprecizat. In vremea veche, un cuplu
imparatesc isi traia zilelein durere, datorita faptului ca nu aveau un mostenitor. Dar, intr-o zi
pe cand se ruga inaintea icoanei Maicii Domnului, pentru ca aceasta sa o ajute sa nasca un fiu,
din ochii Sfintei Fecioare cade o lacrima. Imparateasa vede lacrima, aceasta intelege repede
semnul divin, astfel lacrima ajunge pe buzele ei. La scurt timp ea ramane insarcinata si va
naste un fiu caruia ii va da numele Fat-Frumos din lacrima. Acesta reprezinta motivul nasterii
miraculoase.
Fat-Frumos crestea intr-o luna cat cresteau altii intr-un an, iar cand ajunge la varsta
barbatiei, pleaca in lume, aceasta plecare reprezentand motivul calatoriei initiatice.
Motivul conflictului il reprezinta vrajba dintre tatal lui Fat-Frumos din lacrima si un
imparat vecin. Intre ei , brajba dura de cincizeci de ani. Astfel, fiul imparatului leaca in lume,
hotarat sa lupte cu urmasul imparatului dusman tatalui sau( acesta reprezentand motivul
plecarii) pentru a-si recastiga regatul pierdut de tatal sau, mort acum. Ajuns insa la palatul
unde traia fiul acestui imparat, Fat-Frumos este primit cu multa bucurie si astfel cei doi tineri
ajung frati de cruce. Fat-Frumos lupta cu Mama-Padurilor si bineinteles ca raslata pentru
vitejie, o va primi pe Ileana-fiica Memei-Padurilor- care-i va deveni mai tarziu mireasa. Sirul
probelor initiatice pe care trebuie sa le treaca eroul basmului, nu se incheie.
Rugat de tanarul imparat vecin sa i-o aduca pe fata Generalului, Fat-Frumos va fi
supus altor probe. Se tocmeste sluga la o baba careia ii paste iepele, scapand de moarte a
fagaduita de aceasta cu ajutorul imparatului tantarului si al imparatului racilor. Acesta
reprezinta motivul animalelor nazdravane. Drept plata pentru munca sa, baba ii propune sa isi
aleaga una din iepele ei. Fat-Frumos o alege pe cea mai slaba(in majoritatea basmelor
populare), dar care avea in ea sapte inimi. Cu ajutorul acestui cal, Fat -Frumos o va duce pe
fata generalului la cel care o iubea. Cat timp Fat Frumos a fost plecat, Ileana, de atata plans,
se imbolnaveste. Intoarcerea acestuia ii aduce insanatosirea.
Finalul basmului in constituie nunta-triumful binelui, acest eveniment fiind unul de
asemenea unul comun basmelor populare. Se observa ca multe din motivele basmului popular
sunt pastrate: situatie initiala, motivul conflictului, motivul plecarii in lume, incercarile prin
care trece personajul pozitiv, victoria eroului pozitiv, intoarcerea acasa si nunta.
Intamplarile sunt constituite cu imaginatie. Ceea ce aduce originalitate in aceasta
opera este formula introductiva, care este sub forma: „in vremea veche, pe cand oamenii cum
sunt si azi nu erau decat in germenii viitorului” pastreaza timpul nedefinit. Daca in basmul
popular lipseste portetul, in acest basm fiecare personaj este bogat zugravit cu ajutorul unor
figuri e stil tipic eminesciene: „imparatul era intunecat si ganditor ca miazanoaptea”,
„imparateasa are fata ca o marmura vie”. Muma padurii are o aparitie infricosatoare: „ochii ei-
doua nopti turburi”, „gura ei un hau cascat”, „dintii ei-siruri de pietre de mori”.
Portretul Ilenei ne zugraveste o fiinta diafana, pentru a carei descriere poetul foloseste
expresii pe care le vom mai intalni in opera sa:”haina ei lunga si alba parea un nor de raze si
umbre, iar parul ei de aur era impletit in cozi lasate pe spate pe cand o cununa de
margaritarele era asezata pe fruntea ei neteda.
Luminata de razele lunii, ea parea muiata intr-un aer de aur”. Exista, de asemenea si
multe elemente din natura, descrise in mod eminescian:lacul, luna, noaptea; „luna rasarise
dintre munti si se oglindea intr-un lac mare si limpede ca seninul cerului, in fundul lui se
vedea sclipind o insula de smarald, inconjurat de un crang de arbori verzi si stufosi se ridica
un mandru palat de o marmura ca laptele, lucie si alba”. Inafara de aceste epitete si
comparatii, poetul utilizeaza si hiperbole care tind spre imens, spre colosal. Revenind la
personajele basmului, acestea sunt fantastice, originale, cu valori simbolice.
Fat-Fumos se deosebeste de personajele altor basme prin faptul ca, inca de la inceput
este pus in legatura cu sacrul: se naste din lacrima unei icoane. Este un personaj bun si drept,
viteaz, energic,curajos cu o putere fabuloasa. Surprins de Gerar pe cand incerca sa ii fure fata
si aruncat in norii cei negri si plini de furtuna ai cerului, Fat-Frumos este „botezat” cosmic si
purifica prin transformarea acestuia in cenusa apoi in izvor. Momentul in care Dumnezeu se
spala cu apa izvorului ii aduce lui Fat-Frumos contopirea cu fiinta divina si revenirea la
conditia umana a sa. Fat-Frumos era iubitor de natura si in aceeasi masura iubit de natura:
„vaile si muntii se uimeau auzindu-i cantecele, apele-si ridicau valurile mai sus ca sa-l asculte,
izvoarele isi tulburau adancul”.
Cel care pornise initial sa aduca pace si armonie in propriul regat este investit in final
cu atributele eternitatii.

CARACTERIZAREA LUI HARAP-ALB

Harap-Alb este personajul principal, pozitiv și real al basmului care îi poartă numele.
Modalitățile de caracterizare ale personajului sunt atât directe – de către autor („fiul craiului,
boboc in felul sau”), de cal („nu te știam așa fricos”), de Sfânta Duminică („slab de înger”,
„mai fricos decât o femeie”) – cât și indirecte, prin comportament, limbaj și atitudine.
Încurajat de Sfânta Duminică, cea care îi spune că este predestinat să ajungă împărat
„cum nu a mai stat altul pe fața pământului, așa de iubit, de slăvit și de puternic”, el
pornește într-o călătorie periculoasă însoțit de calul din tinerețe al tatălui său, o călătorie care
va avea un rol major în transformarea sa din copil în băiat.
Harap-Alb dă în primul rând dovada de loialitate, având calitatea de a își ține
cuvântul față de spân, căruia îi jură să îl slujească. Curajul și ambiția îi dau puterea de a
trece peste obstacole și de a împlini sarcinile primite. Milostiv și bun la suflet, personajul
ajută pe oricine întâlnit în cale (pe albine), fără interese ascunse și fără a aștepta nimic în
schimb.
Pe lângă toate aceste calități, Harap-Alb are și defecte, lucru atipic pentru un personaj
de basm. În prima parte a călătoriei sale, el se dovedește naiv și credul, căzând în capcana
spânului. El încalcă sfaturile tatălui său, de a se feri de „omul spân”, însă are capacitatea de a-
ți asuma responsabilitatea faptelor săvârșite și de a-și respecta obligațiile, nu din teama de
a fi ucis ci ca urmare a unei solide educații căpătate din copilărie.
Spre deosebire de alte personaje de basm, Harap-Alb nu deține nici o putere
supranaturală, el bazându-se pe sfaturile și pe ajutorul celor din jur pentru a depăși
obstacolele apărute. Probele la care spânul îl supune pe Harap-Alb formează un drum inițiatic,
pe parcursul căruia flăcăul este desprins de încercările vieții. În acest sens, creația literară
observă cum rolul spânului este acela de pedagog deghizat, ajutându-l pe tânăr să se
maturizeze.
Harap-Alb are capacitatea de a-și face prieteni adevărați, cum sunt Gerilă,
Flămânzilă, Ochilă, Setilă sau Păsări-Lați-Lungilă, capabili sa îl ajute la nevoie, folosindu-și
calitățile supranaturale, care nu sunt altceva decât trăsăturile dominante de caracter pe care le
poate avea orice om. Această capacitate de a-și face prieteni provine dintr-o străveche
filozofie de viață, conform căreia omul nu poate trăi singur.
O altă modalitate de caracterizare este numele personajului, oximoron format prin
alipirea termenilor „harap”, însemnând „rob”, slugă de culoare neagră și „alb”, care este
simbolic. Prima parte a numelui „harap” desemnează latura cunoscută a personajului care,
după jurământul din fântână devine sluga spânului. Al doilea termen, „alb”, indică latura
ascuns a tânărului și ar putea indica nemurirea (în unele tradiții, Insula Alba este un sălaș de
nemurire). Acest al doilea termen ar mai putea avea semnificația de „cel ce răspândește
lumină”, cea care observă acest lucru fiind Sfânta Duminică, cea care, atunci când este adus
capul cerbului ucis, afirmă că „se părea că Harap-Alb soarele cu el aducea”.
Moartea din finalul basmului este simbolică, ea fiind un ritual de purificare și chiar o
trecere prin partea religioasă – care cere ca orice persoană să își purifice sufletul -, iar
reînvierea devine semnul dobândirii unei noi identități. Fata de împărat îl readuce la viață,
deci iubirea învinge moartea. Această iubire este și ultimul pas pe care eroul trebuie să îl facă
pentru a deveni bărbat.
Personajul lui Creanga este un personaj atipic, ieșind oarecum din schema clasică a
unui personaj de basm popular: are calități, dar și defecte, are de-a face cu un personaj malefic,
interpretat de spân, însă nu se luptă cu acesta și nici nu-l ucide. Supus unui proces de
modelare și formare a ființei, el ajunge, la sfârșitul basmului, „marele împărat” prezis de
Sfânta Duminică.