Înşir'te mărgărite

de Victor Eftimiu

Victor Eftimiu este unul dintre dramaturgii care nu a scris opere,

în special, pentru copii, însă care poate fi adus în lumea celor mici prin
câteva din creaţiile sale.
„În creaţia lui lirică cel puţin (dar lirismul îi caracterizează în
bună măsură şi teatrul, ca şi proza), Victor Eftimiu este un dăltuitor în
marmură, asemenea sculptorilor antici din spaţiul egeic: opera sa este
caracterizată de proporţionalitate, infinitate de nuanţe, echilibru,
armonie clasicizantă. Patetismul, tensiunea, graţia, subtilitatea sunt
alte atribute ale versului său, cantabilitatea poemelor recomandându-l
drept un emul al lui Eminescu.“1
Înşir'te mărgărite este un poem dramatic, aparţinând feeriei
versificate, în cinci acte. „Piesa a fost reprezentată la Bucureşti în
1911 şi constituie primul mare succes al lui V. Eftimiu ca
dramaturg, ... şi are ca model creaţia populară, încercând chiar o
sinteză a documentelor de conţinut şi formă specifice basmului
românesc. Pentru titlu autorul a împrumutat o formulă mediană
caracteristică structurii basmului popular: “Nei! Înşir-te mărgărite –
cum zicea câte-un bunic”.“2
În construirea basmului său, autorul pleacă de la două basme
populare româneşti cu protagonişti ca Făt-Frumos şi Ileana
Cosânzeana dar şi basme cu fata de împărat, frumoasă ca o zână, care
e în stare de orice sacrificiu pentru iubitul ei, vajnicul şi chipeşul Făt-
Frumos.
„Tema majoră a piesei este aceeaşi ca a oricărui basm, lupta
dintre principiul binelui şi cel al răului, personajele reprezentative
fiind Făt-Frumos şi respectiv Zmeul-Zmeilor.“
Subiectul basmului este unul complex, cu o acţiune diversificată,
care se desfăşoară pe mai multe planuri.
Alb-Împărat avea trei fete: Maranda. Milena şi Sorina şi
consideră că e momentul ca să le mărite pe acestea, datorită faptului că
1
Hristu Cândroveanu, op. cit., p. 65.
2
Eva Monica Szekely, op. cit., p. 165.
era în vârstă şi trebuia să-i încredinţeze cuiva împărăţia. Sunt curtate
de mai mulţi peţitori, iar cele două Maranda şi Milena, la sfaturile
tatălui lor, îi aleg pe voievozii Voie-Bună şi Ţară-Bună, care, conform
şi numelor lor, au inspirat încredere şi împăratului.
Celei mici, Sorinei, nu-i va fi pe plac niciunul dintre peţitori,
lucru care-i va nemulţumi foarte tare pe aceştia şi, ca atare, împreună
cu Buzdugan, cel mai lezat în orgoliu, dintre ei, de refuzul fetei, vor
ameninţa cu declanşarea unui război crâncen contra lui Alb-Împărat.
Văzând că e pe cale să se nască un conflict de proporţii, având în
vedere şi rugăminţile părinţilor şi ale celor două surori, Sorina se va
căsători cu Buzdugan, până la urmă, însă nefiindu-i pe plac, îl va
părăsi în noaptea nunţii, pentru a pleca să-l caute pe Făt-Frumos, cel
pentru care nutrea cele mai frumoase sentimente. Văzând ce s-a
întâmplat, cei trei cumnaţi vor pleca împreună în căutarea Sorinei însă
vor fi amăgiţi de mama Zmeului-Zmeilor, Vrăjitoarea. Aceasta o va
ajuta pe Sorina
să-l găsească pe Făt-Frumos, cu scopul de a a-l face pe acesta să n-o
mai caute pe Ileana Consânzeana, care era îndrăgită de fiul ei, motiv
pentru care Zmeul-Zmeilor o ţinea închisă la el.
Însă Sorina îl va ajuta pe Făt-Frumos, transformată acum în Zâna
Florilor, şi Zmeul-Zmeilor va fi învins şi ucis, cu tot ajutorul mamei
sale, Vrăjitoarea. Cu toate că Vrăjitoarea mai încercase s-o farmece pe
Cosânzeana, aceasta nu va reuşi pentru că Zâna Florilor, zâna cea
bună Sorina o va ajuta şi va dezlega vrăjile.
Prin apariţia lui Buzdugan, însoţit de fluierul fermecat, puterile
babei Vrăjitoarea vor pieri iar aceasta va dispărea şi ea. Astfel, la fel
ca în majoritatea basmelor populare, Făt-Frumos se va căsători cu
Ileana Cosânzeana.
Acest final încununează întregul basm, ducându-ne la ideea
potrivit căreia binele învinge răul, dreptatea se împlineşte, cu tot
noianul de forţe ale răului stârnite (vrăjile mamei Zmeului-Zmeilor)
iar fiinţele cinstite, generoase şi cuviincioase vor fi răsplătite pe
măsura faptelor lor.
 Prin personajele pozitive, luminoase, atât reale cât şi fantastice,
autorul îşi exprimă încrederea în triumful binelui, în valorile imuabile,
care nu vor dispărea niciodată. „Cei doi eroi principali nu reprezintă o
simplă ilustrare scenică a personajelor din basm; ei au valoare de
simbol, încarnând două principii de viaţă opuse: binele şi răul. Este
interesant de observat că „binele şi răul“ nu privesc interese
individuale egoiste: principiile de viaţă ale celor doi eroi îşi extind
sfera de influenţă asupra întregii omeniri.“3
Naraţiunea este vioaie, dinamică prin notele de satiră şi ironie
specific ţărănească ale personajelor, care se comportă firesc, natural,
cu toate că sunt fiinţe supranaturale, nu fac parte din ordinea obişnuită.
Numele personajelor, pe lângă nota hazlie, veselă, pe care o degajă,
sunt relevante şi pentru intenţiile şi acţiunile lor.
Cadrul natural, la fel ca în majoritatea operelor folclorice, este
prezent şi descris în diferite situaţii de către autor (cum ar fi
prezentarea locului de origine al lui Murgilă):
Din versurile poemului, bogate în rime şi alternând într-o
sonoritate plăcută, se desprind idei filozofice despre existenţa umană,
văzută în momentele sale esenţiale, determinante.
„Prin legătura fondului de idei, prin nobleţea mesajului, prin
realizarea artistică magistrală, poemul feeric „Înşir-te mărgărite“,
contribuie la educaţia multilaterală a elevilor îmbogăţind sufletul prin
puternice trăiri, etice şi estetice. Un aspect în acest sens il constituie
pledoaria (prin gura lui Păcală) pentru valoarea educativă şi estetică a
basmului şi sublinierea legăturii indisolubile dintre omul din popor şi
plăsmuirile lui artistice.
Elementele folclorice, oralitatea populară, prezenţa dialogului, a
diverselor expresii populare, vorbele de duh, proverbele, zicătorile
întregesc şi autentifică originalitatea basmului, confirmându-i şi
pecetea fantastică, miraculoasă existentă.
Astfel „ ... realizarea artistică a piesei, datorită atât fanteziei
prodigioase a a scriitorului cât şi frumuseţii limbii poetice, lasă
copiilor imagini feerice de neuitat, contribuind astfel la educarea
3
Georgeta Munteanu et alii, op. cit., p. 246.
sentimentelor şi a gustului lor estetic. Practica magică prin care
Vrăjitoarea o transformă pe Sorina în Zâna Florilor este plină de
poezie.
Elementele acestea, de tradiţie autohtonă, specifice basmului şi
folclorului românesc au o foarte mare importanţă în activitatea de la
clasă, deoarece îi stimulează pe copii şi-i fac să-şi amintească cu
plăcere de poveştile sau basmele citite, ai căror eroi s-au remarcat prin
fapte de vitejie şi curaj deosebite, şi care le-au stârnit celor mici, trăiri
afective de admiraţie, încântare, bună dispoziţie etc.
„Prin acel ,, a fost odată” , trecerea dincolo de graniţele lumii,
adică metafizica, se strecoară în copilăria fiecărui om, şi poate chiar a
fiecărui popor, prinzând rădăcini atât de puternice încât vom socoti tot
ce s-a născut din mintea omului, întreaga noastră viaţă drept o realitate
indiscutabilă. Pe lângă faptul că ne încântă şi ne poartă pe alte
tărâmuri, povestea este temeiul însuşi al credinţelor noastre.“4

4
Eva Monica Szekely, lucr. cit., p. 170.