Caracterizarea personajului Făt-Frumos din basmul “Făt-Frumos din lacrimă”

de M.Eminescu

“Ar fi cu neputinţă să avem o imagine integratoare asupra geniului lui Eminescu, fără a ţine seama –între
altele- de creaţia în proză. Miracolul eminescian poate fi contemplat aici, în schiţa lui premergătoare si în
mecanismul lui demontat” spun Tudor Vianu.
Analizată chiar mai în profunzime şi în toată anvergura ei, proza eminesciană reprezintă “expresia unui
moment important din dezvoltarea romantismului românesc: momentul structuralizării estetice, al dimensionării
lui spirituale” (Eugen Simion).
In basmul “Făt-Frumos din lacrimă”, publicat la numai 20 de ani în numerele din 1 şi 15 noiembrie 1970
al revistei “Convorbiri Literare”, prozatorul explorează lumea misterului şi a fabulosului, stilizând potrivit unui
program romantic modele folclorice.
“Basmul e un gen vast, depăşind cu mult romanul , fiind mitologie, etică, ştiinţă, observaţie morală etc.
caracterizarea lui este că eroii nu sunt numai oameni, ci şi anume fiinţe himerice, animale… Fiinţele neomeneşti
din basm au psihologia lor misterioasă. Ele comunică cu omul, dar nu sunt oameni. Când dintr-o naraţiune
lipsesc aceşti eroi himerici, n-avem de-a face cu basmul” (Călinescu G.).
Tema basmului “Făt-Frumos din lacrimă” este lupta între bine şi rău, îmbinând motive ca: paternitatea,
prietenia, iubirea. Mihai Eminescu lărgeşte însă mult, depăşeşte aceste motive tematice prin cuprinderea unor
probleme de mare profunzime, ca relaţia dintre om şi timp, raportul dintre viaţă şi moarte, sau cosmic şi
terestru. Ceea ce realul exclude, miraculosul creează ca posibilitate.
Personajele basmului sunt realizate în dimensiunile realităţii, altele sunt înzestrate cu trăsături
supranaturale, celelalte sunt simboluri ale naturii, ale obiectelor înconjurătoare. Portretizarea lor se face
folosindu-se o gamă largă de procedee.
Personajul principal al operei este, binenţeles, Făt-Frumos, în jurul său gravitând toate întâmplările
fantastice ce dau formă acestui minunat basm.
Naşterea lui Făt-Frumos este generată de un fapt miraculos, iar evenimentul ia proporţii cosmice:
“Impăratul surâse, soarele surâse şi el în înfocata lui împărăţie; chiar stătu pe loc, încât trei zile n-a fost noapte,
ci numai senin şi veselie: vinul curgea din butii sparte şi chiotele despicau bolta cerului”.
Şi-i puse mama numele “Făt-Frumos din lacrimă”.
Elementele portretului sunt în antiteză. Deşi fiu de împărat, Făt-Frumos este îmbrăcat în port ţărănesc.
Veşmintele ţărăneşti, prin transfigurare poetică, primesc valori simbolice: durerea mamei, ţesută în borangic,
dragostea fetelor, prinsă în cordele şi mărgele. Fluierele cântă unul doine, altul hore, deci primul exprimă dor, al
doilea jale şi bucurie.
Din perspectiva aspectului fizic, Făt-Frumos are “părul bălai ca razele lunei”, iar el fiind un personaj
fantastic în sine se comportă precum caracterele cu puteri miraculoase: “creştea într-o lună cât alţii într-un
an”. Făt-Frumos este un barbat adevărat, cu un aspect fizic îndrăgit de toate personajele basmului, amintindu-se
de frumuseţea sa nu de puţine ori: “[…] şi se făcu mare ca brazii codrilor […], “Dar mai ales unul din ei, cu
fruntea-ntr-un cerc de aur bătut cu diamante şi cu hainele strălucite, era frumos ca luna unei nopţi de vară. Dar
mai mândru era Făt-Frumos.”, “-Făt-Frumos, zise Genarul, mult eşti frumos şi mi-e milă de tine.” Făt-Frumos
este de o forţă fizică impresionantă, caracteristică toturor Feţi-Frumoşilor din poveştile şi basmele românilor,
putere dată de la dumnezeire, deci binecuvântat de forţele supreme: “Dar Făt-Frumos era voinic şi ştia drumul
înapoi.”, “Făt-Frumos o izbi pe ea şi o băgă-n pământ până în genunchi”. “Pe drum horea şi doinea, iar
buzduganul şi-l arunca să spintece nourii, de cădea departe tot cale de-o zi.”
Făt-Frumos, ştiind ca baba vrăjitoare adoarme adânc la răscrucea nopţii şi fiind urmărit de aceasta, va da
dovadă de spirit de luptător şi de inteligenţa marilor generali, el schimbând mersul timpului: “Când baba înota
smintită pe la jumătatea lacului alb, Făt-Frumos aruncă buzduganu-n nori şi lovi Miazănoaptea în aripi. Ea căzu
ca plumbul la pământ şi croncăni de douăsprezece ori… Stăpâne, adăogi calul, tu ai izbit la Miazănoaptea, de a
căzut la pământ cu două ceasuri înainte de vreme…”
Din punct de vedere moral, Făt-Frumos este arhetipul personajului pozitiv care în lupta sa cu răul iese
învingător. Interesant este faptul că în “acest voinic” sălăşluieşte o inimă de poet, de persoană cuprinsă de
1
gănduri si idei romantice. El doineşte şi cântă, caută împlinirea spirituală în acestă călătorie în care a pornit,
“dorul voiniciei”. După ce se întâlneşte cu Ileana, fata ce-i va deveni iubită, Făt-Frumos devine un iubit
pătimaş, care ar face orice să-şi apere povestea sa de dragoste. Pe cât este el de puternic în contactele cu forţele
răului sau cu oamenii, el rămâne totuşi persoană sensibilă când vine vorba de iubirea sa: “-Ba nu sînt aici, nu
vezi că nu sunt aici? Zise el mai lăcrămând de fericire.”
Făt-Frumos este întruchiparea camaraderiei şi a adevăratului prieten, a omului care se ţine de cuvânt, a
omului de onoare. Cu toate că vine cu gând de război la fiul împăratului duşman tatălui său, se face frate de
cruce cu acesta, iar în momentul în care fratele său are nevoie de fata Genarului pe care o iubea şi nu o putea
răpi, îşi lasă iubita şi porneşte într-o mare aventură, aceea de a o aduce pe fata Genarului prietenului său: “Ar fi
stat Făt-Frumos locului, dar scumpă-i era frăţia de cruce, ca oricărui voinic, mai scumpă ca zilele, mai scumpă
decât mireasa.”, “[…] şi ceea ce făgăduieşte voinicul anevoie o lasă nefăcută.”
In relaţia sa cu celălalte personaje, Făt-Frumos este iubit şi respectat oriunde merge, în afară de
personajele negative, cu toate că unele chiar îl tratează cu respect la început, de exemplu Genarul . Fiul de
împărat, de cum îl vede îi ofera frăţia sa de cruce şi lasă deoparte întregul război ce dura de peste 50 de ani, fata
babei cu 7 iepe îl ajută pe acesta, doar pentru simplul fapt ca acesta era Făt-Frumos (“-Eu ştiu că tu eşti Făt-
Frumos. Să numai mănânci din bucatele ce-ţi fierbe bab, pentru că-s făcute cu somnoroasă… Ti-oi face eu altfel
de bucate.”
Făt-Frumos are o relaţie specială şi cu natura, întreaga pădure şi regnul animal respectându-l şi
ajutându-l la nevoie, binenţeles după ce acesta face dovada bunăvoinţei sale, ajutând pe regele ţănţarilor să
ajungă în padurea sa şi pe regele racilor în mare. Natura îl respectă şi se miră de Făt-Frumos: “Râurile se
ciorăiau mai în jos de brâiele melancolicelor stânce, învăţau de la păstorul împărat doina iubirilor, iar vulturii, ce
stau amuţiţi pe creştetele seci şi sure a stâncelor înalte învăţau de la el ţipătul cel plâns al jelei. Steteau toate
uimite pe când trecea păstoraşul doinind şi horind;” Natura se contopeşte cu Făt-Frumos, cu cântecele sale,
creându-se o legătură puternică între aceştia. La un moment dat, Făt-Frumos chiar se transformă într-un părâu,
ucis fiind de Genar la a doua încercare de a-i răpi fiica. Geniul lui Făt-Frumos în a doini şi iubirea sa fac ca
relaţia sa cu Dumnezeu să fie una specială, el înduplecându-l pe Dumnezeu sa-l învie, la rugamintea lui Sf.Petru
care s-a înduioşat la “doina izvorului plângător”.
Avem de-a face cu toate mijloacele de caracterizare: directă (făcută de autor şi de alte personaje:
împăratul frate de cruce, iubita sa Ileana, Genarul, fata Genarului, animalele, oamenii, etc), indirectă (Făt-
Frumos se comportă şi gândeşte aidoma viteazului din poveşti, are un aspect fizic ce impresionează cu
frumuseţea sa toate caracterele basmului, are un limbaj demn de un viteaz dar şi de un romantic îndrăgostit) şi
autocaracterizarea: “-Impărate pre luminat, din câte noroace-ai avut, unul a fost mai mare decât toate: acela că
Făt-Frumos ţi-i frate de cruce. Hai, că mă duc eu să răpesc pe fata Genarului.”
Făt-Frumos rămâne, în urma analizei caracterizării de mai sus, reprezentantul binelui şi al frumosului, al
iubirii şi al binelui, al puterii fizice şi spirituale, într-un cuvânt rămâne…. Făt-Frumos.
Astfel, fluierele de doine şi hainele lui Făt-Frumos ce reprezintă valenţele dorului românesc, peripeţiile
trepdante, viziunile numai aparent insolite, descripţiile de la o policromie savantă şi de un lirism intens,
întruchipează parcă formula concentrată a virtuţilor creatoare ale poporului român, din timpurile.
Prin basmul “Făt-Frumos din lacrimă”, Mihai Eminescu realizează o minunată sinteză a motivelor
tematice şi a elementelor de structură compoziţională specifice basmului românesc, oferind un model de
prelucrare originală a folclorului.

Bibliografie
1. Călinescu G., “Estetica basmului”, 1965, Bucureşti, Editura pentru Literatură, pag.9;
2. Fierescu G., Ghiţă Gh., “Mic îndrumător în terminologia literară”, Bucureşti, Editura Ion Creangă, 1979,
pag.280;
3. Munteanu G., prefaţa “Basme”-M.Eminescu
4. Stoica C., Vasilescu E., “Literatura pentru copii”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998;