Caracterizare

Ion Roată (cunoscut în literatura română sub numele de „Moș Ion Roată”) a fost un țăran
român, precum și unul dintre deputații din cadrul Divanului Ad-hoc. Susținător convins al
Unirii Principatelor, el a pledat în favoarea reformei agrare din Principatele Unite ale Moldovei
și Țării Românești. Ion Roată a fost surprins cu măiestrie de către Ion Creangă în povestirile
intitulate „Moș Ion Roată și Unirea” și „Moș Ion Roată și Vodă Cuza”.

În „Moș Ion Roată și Unirea”, Ion Creangă realizează cu ingeniozitate portretul bătrânului
țăran. Personaj principal, masculin și individual, acesta este caracterizat atât în mod direct (de
către autor, autocaracterizare), cât și în mod indirect. Caracterizarea indirectă este cea
dominantă, întrucât trăsăturile protagonistului se deduc în special din comportamentul și
vorbele acestuia. Totuși, în mod indirect, moș Ion Roată este caracterizat drept un om
îndrăzneț („– Ba eu, drept să vă spun, cucoane, n-am înțeles! cică zise cu îndrăzneală unul
dintre țărani, anume Ion Roată”), dar umil și modest („Dumnezeu v-a dăruit cu minte ca să ne
povațuiți și pe noi, prostimea…”). Nu ştia nici să scrie, nici s…

Moş Ion Roată, ţăranul intrat în istorie şi făcut personaj de poveste de Ion Creangă, a existat în
realitate şi a fost deputat în divanul Ad-hoc al Moldovei, susţinător al Unirii Principatelor şi al
reformei agrare. Ion Roată din Putna nu era, de fapt, un moş, ci un bărbat în putere, în vârstă de
50 de ani, întreprinzător şi curajos.
Moş Ion Roată este un nume asociat de români cu Unirea Principatelor, domnitorul Alexandru
Ioan Cuza şi scriitorul Ion Creangă. Ţăranul Ion Roată a jucat un rol important în înfăptuirea
Unirii sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, fiind ales deputat în divanul Ad-hoc al Moldovei.
Inspirat de povestea lui, Ion Creangă l-a făcut personaj în povestirea care îi poartă numele ”Moş
Ion Roată”. Celebrul personaj a existat în realitate, însă nu a fost nicidecum un moş, aşa cum îl
descrie Creangă. La data la care a fost ales deputat în divanul Ad Hoc, ţăranul Ion Roată avea de
fapt 50 de ani şi era în toată puterea. Ion Roată s-a născut în anul 1806 în comuna Câmpuri din
fostul judeţ Putna. A venit pe lume într-o familie de ţărani muncitori, clăcaşi pe moşia boierului
din sat. Deşi n-a avut parte de şcoală şi nu ştia nici măcar să scrie, Ion Roată s-a dovedit cel mai
potrivit pentru a-şi reprezenta semenii şi interesele lor. Era cinsitit, avea mintea ageră şi nu se
sfia să le spună boierilor verde-n faţă care îi este părerea. Aşa a ajuns să fie ales reprezentant al
clăcaşilor. La alegerile din 1857 a fost ales, cu unanimitate de voturi, deputat al judeţului Putna
în Divanul ad-hoc al Moldovei. Scopul său a fost de a face auzită vocea vrâncenilor care
doreau Unirea, înlăturarea ”boierismului” şi împroprietărirea. Lucrările Divanului Ad-hoc au
durat trei luni, timp în care ţăranul din Putna a dovedit că nu este cu nimic mai prejos de ceilalţi
aleşi şcoliţi. „Între ţăranii fruntaşi care au luat parte, împreună cu boierii, cu episcopii şi cu
mitropolitul ţării la Divanul ad-hoc din Moldova, în 1857, era şi moş Ion Roată, om cinstit şi
cuviincios, cum sunt mai toţi ţăranii români de pretutindeni.Numai atâta, că moş Ion Roată, după
câte văzuse şi după câte păţise el în viaţa sa, nu prea punea temeiu pe vorbele boiereşti şi avea
gâdilici la limbă, adică spunea omului verde în ochi, fie cine-a fi, când îl scormolea ceva la
inimă. Aşa e ţăranul: nu prea ştie multe.
Şi moş Ion Roată, fiind ţăran, cum v-am spus, deşi se-nvrednicise a fi acum printre boieri, nu
avea ascunzători în sufletul său”, îl descrie Ion Creangă pe ţăranul Ion Roată.
A fost prezent la toate cele 31 de şedinţe ale Divanului şi a pledat pentru scopurile celor pe care
îi reprezenta. Mihail Kogălniceanu îl aminteşte pe ţăranul din Putna ca participant la şedinţa
Divanului în care s-a votat propunerea pentru Unirea Principatelor: “Şi când, în ziua de 7
octombrie, în a 7 şedinţă, Adunarea ad-hoc a votat…propunerea pentru Unirea Principatelor,
prezentată de mine, şi când s-a proclamat ca preşedinte, Ion Roată, deputatul ţăranilor din judeţul
Putna a exclamat în gura mare în numele celorlalţi clăcaşi: “Noi nu ştim a ura, dar Dumnezeu
ştie a îndura!”.
Arestat de autorităţi Ion Roată a fost cel care a adus în Divan, în 1857, “Propunerea deputaţilor
săteni”, o jalbă în care erau descrise suferinţele ţărănimii din Moldova care
dorea împroprietărirea clăcaşilor. Roată era primul semnatar al documentlui care a stârnit mare
scandal în Divan. După închiderea şedinţelor Divanului, din cauza atitudinii sale ostile
împotriva boierimii a căzut în dizgraţia autorităţilor. A fost considerat “stricător al ordinei
publice” şi a fost arestat de Poliţia Iaşi. A fost eliberat ” pe chezăşia judeţului şi a locuitorilor din
satul Câmpurile”. S-a dispus a fi “îndeaproape supravegheat poliţieneşte ca asupra mişcărilor lui
şi a corespondenţilor lor, la întâmplare de cea mai mică agitaţie în contra bunei ordine, va fi
arestat”. Eliberarea sa se făcuse cu condiţia să nu se mai implice în activităţile
divanului. Persecutat de autorităţi şi hulit de boieri, Ion Roată a fost nevoit să-şi părăsească
satul natal şi s-a mutat la Gura Văii. A activat în continuare ca militant pentru respectarea legilor
lui Cuza şi a drepturilor ţăranilor. A fost numit în comisia care se ocupa cu împroprietărirea
clăcaţilor şi, în lipsa unui inginer, a participat personal la împărţirea loturilor de pământ pentru
ţărani.
După proclamarea Independenţei României, la intervenţia lui Mihail Kogălniceanu, ministrul de
interne şi externe, Ion Roată a fost decorat cu Ordinul “Steaua României”, drept răsplată pentru
contribuţia pe care a avut-o la înfăptuirea Unirii Principatelor. În ciuda importanţei activităţii
sale, recunoscute de mai marii ţării, Ion Roată a murit sărac, în satul său natal. Cu doi ani înainte
de moartea sa, prefectul de Putna îi scria o scrisoare lui Kogălniceanu în care amintea că Ion
Roată a ajuns în sapă de lemn şi are nevoie de ajutor. Ion Roată a murit în 1882, la 76 de ani,
fiind înmormântat în Gura Văii.

Mormântul şi crucea se pot vedea şi astăzi. A murit sărac, asemenea majorităţii luptătorilor
sacrificaţi, iar ca un paradox a lăsat în urmă o mare bogăţie, numele său, un adevărat blazon
de nobleţe, intrat în istorie şi în legendă, scoţând satul natal din negura uitării.