Basmul “Făt-Frumos din lacrimă” a fost publicat în noiembrie 1970 în revista

“Convorbiri Literare”.
Basmul sugerează faptul că eroii nu sunt numai oameni ci şi fiinţe himerice. Fiinţele
neomeneşti din basm au psihologia lor misterioasă. Ele comunică cu omul, dar nu sunt
oameni. Când dintr-o naraţiune lipsesc aceşti eroi himerici, n-avem de-a face cu basmul”
(Călinescu G.).
Tema basmului “Făt-Frumos din lacrimă” este lupta între bine şi rău, îmbinând
motive ca: paternitatea, prietenia, iubirea. Mihai Eminescu lărgeşte însă mult, depăşeşte
aceste motive tematice prin cuprinderea unor probleme de mare profunzime, ca relaţia
dintre om şi timp, raportul dintre viaţă şi moarte, sau cosmic şi terestru. Ceea ce realul
exclude, miraculosul creează ca posibilitate.
Personajele basmului sunt realizate în dimensiunile realităţii, altele sunt înzestrate
cu trăsături supranaturale, celelalte sunt simboluri ale naturii, ale obiectelor înconjurătoare.
Portretizarea lor se face folosindu-se o gamă largă de procedee.
Personajul principal al operei este, binenţeles, Făt-Frumos, în jurul său gravitând
toate întâmplările fantastice ce dau formă acestui minunat basm.
Naşterea lui Făt-Frumos este generată de un fapt miraculos, iar evenimentul ia
proporţii cosmice: “Impăratul surâse, soarele surâse şi el în înfocata lui împărăţie; chiar
stătu pe loc, încât trei zile n-a fost noapte, ci numai senin şi veselie: vinul curgea din butii
sparte şi chiotele despicau bolta cerului”.
Şi-i puse mama numele “Făt-Frumos din lacrimă”.
Elementele portretului sunt în antiteză. Deşi fiu de împărat, Făt-Frumos este
îmbrăcat în port ţărănesc. Veşmintele ţărăneşti, prin transfigurare poetică, primesc valori
simbolice: durerea mamei, ţesută în borangic, dragostea fetelor, prinsă în cordele şi
mărgele. Fluierele cântă unul doine, altul hore, deci primul exprimă dor, al doilea jale şi
bucurie.
Din perspectiva aspectului fizic, Făt-Frumos are “părul bălai ca razele lunei”, iar el
fiind un personaj fantastic în sine se comportă precum caracterele cu puteri miraculoase:
“creştea într-o lună cât alţii într-un an”. Făt-Frumos este un barbat adevărat, cu un aspect
fizic îndrăgit de toate personajele basmului, amintindu-se de frumuseţea sa nu de puţine
ori: “[…] şi se făcu mare ca brazii codrilor […], “Dar mai ales unul din ei, cu fruntea-ntr-un
cerc de aur bătut cu diamante şi cu hainele strălucite, era frumos ca luna unei nopţi de
vară. Dar mai mândru era Făt-Frumos.”, “-Făt-Frumos, zise Genarul, mult eşti frumos şi
mi-e milă de tine.” Făt-Frumos este de o forţă fizică impresionantă, caracteristică toturor
Feţi-Frumoşilor din poveştile şi basmele românilor, putere dată de la dumnezeire, deci
binecuvântat de forţele supreme: “Dar Făt-Frumos era voinic şi ştia drumul înapoi.”, “Făt-
Frumos o izbi pe ea şi o băgă-n pământ până în genunchi”. “Pe drum horea şi doinea, iar
buzduganul şi-l arunca să spintece nourii, de cădea departe tot cale de-o zi.”
Făt-Frumos, ştiind ca baba vrăjitoare adoarme adânc la răscrucea nopţii şi fiind
urmărit de aceasta, va da dovadă de spirit de luptător şi de inteligenţa marilor generali, el
schimbând mersul timpului: “Când baba înota smintită pe la jumătatea lacului alb, Făt-
Frumos aruncă buzduganu-n nori şi lovi Miazănoaptea în aripi. Ea căzu ca plumbul la
pământ şi croncăni de douăsprezece ori… Stăpâne, adăogi calul, tu ai izbit la
Miazănoaptea, de a căzut la pământ cu două ceasuri înainte de vreme…”
Din punct de vedere moral, Făt-Frumos este arhetipul personajului pozitiv care în
lupta sa cu răul iese învingător. Interesant este faptul că în “acest voinic” sălăşluieşte o
inimă de poet, de persoană cuprinsă de gănduri si idei romantice. El doineşte şi cântă,
caută împlinirea spirituală în acestă călătorie în care a pornit, “dorul voiniciei”. După ce se
întâlneşte cu Ileana, fata ce-i va deveni iubită, Făt-Frumos devine un iubit pătimaş, care ar
face orice să-şi apere povestea sa de dragoste. Pe cât este el de puternic în contactele cu
forţele răului sau cu oamenii, el rămâne totuşi persoană sensibilă când vine vorba de
iubirea sa: “-Ba nu sînt aici, nu vezi că nu sunt aici? Zise el mai lăcrămând de fericire.”
Făt-Frumos este întruchiparea camaraderiei şi a adevăratului prieten, a omului care
se ţine de cuvânt, a omului de onoare. Cu toate că vine cu gând de război la fiul
împăratului duşman tatălui său, se face frate de cruce cu acesta, iar în momentul în care
fratele său are nevoie de fata Genarului pe care o iubea şi nu o putea răpi, îşi lasă iubita şi
porneşte într-o mare aventură, aceea de a o aduce pe fata Genarului prietenului său: “Ar fi
stat Făt-Frumos locului, dar scumpă-i era frăţia de cruce, ca oricărui voinic, mai scumpă ca
zilele, mai scumpă decât mireasa.”, “[…] şi ceea ce făgăduieşte voinicul anevoie o lasă
nefăcută.”
In relaţia sa cu celălalte personaje, Făt-Frumos este iubit şi respectat oriunde
merge, în afară de personajele negative, cu toate că unele chiar îl tratează cu respect la
început, de exemplu Genarul . Fiul de împărat, de cum îl vede îi ofera frăţia sa de cruce şi
lasă deoparte întregul război ce dura de peste 50 de ani, fata babei cu 7 iepe îl ajută pe
acesta, doar pentru simplul fapt ca acesta era Făt-Frumos (“-Eu ştiu că tu eşti Făt-Frumos.
Să numai mănânci din bucatele ce-ţi fierbe bab, pentru că-s făcute cu somnoroasă… Ti-oi
face eu altfel de bucate.”
Făt-Frumos are o relaţie specială şi cu natura, întreaga pădure şi regnul animal
respectându-l şi ajutându-l la nevoie, binenţeles după ce acesta face dovada bunăvoinţei
sale, ajutând pe regele ţănţarilor să ajungă în padurea sa şi pe regele racilor în mare.
Natura îl respectă şi se miră de Făt-Frumos: “Râurile se ciorăiau mai în jos de brâiele
melancolicelor stânce, învăţau de la păstorul împărat doina iubirilor, iar vulturii, ce stau
amuţiţi pe creştetele seci şi sure a stâncelor înalte învăţau de la el ţipătul cel plâns al jelei.
Steteau toate uimite pe când trecea păstoraşul doinind şi horind;” Natura se contopeşte cu
Făt-Frumos, cu cântecele sale, creându-se o legătură puternică între aceştia. La un
moment dat, Făt-Frumos chiar se transformă într-un părâu, ucis fiind de Genar la a doua
încercare de a-i răpi fiica. Geniul lui Făt-Frumos în a doini şi iubirea sa fac ca relaţia sa cu
Dumnezeu să fie una specială, el înduplecându-l pe Dumnezeu sa-l învie, la rugamintea
lui Sf.Petru care s-a înduioşat la “doina izvorului plângător”.
Avem de-a face cu toate mijloacele de caracterizare: directă (făcută de autor şi de
alte personaje: împăratul frate de cruce, iubita sa Ileana, Genarul, fata Genarului,
animalele, oamenii, etc), indirectă (Făt-Frumos se comportă şi gândeşte aidoma viteazului
din poveşti, are un aspect fizic ce impresionează cu frumuseţea sa toate caracterele
basmului, are un limbaj demn de un viteaz dar şi de un romantic îndrăgostit) şi
autocaracterizarea: “-Impărate pre luminat, din câte noroace-ai avut, unul a fost mai mare
decât toate: acela că Făt-Frumos ţi-i frate de cruce. Hai, că mă duc eu să răpesc pe fata
Genarului.”
Făt-Frumos rămâne, în urma analizei caracterizării de mai sus, reprezentantul
binelui şi al frumosului, al iubirii şi al binelui, al puterii fizice şi spirituale, într-un cuvânt
rămâne…. Făt-Frumos.
Astfel, fluierele de doine şi hainele lui Făt-Frumos ce reprezintă valenţele dorului
românesc, peripeţiile trepdante, viziunile numai aparent insolite, descripţiile de la o
policromie savantă şi de un lirism intens, întruchipează parcă formula concentrată a
virtuţilor creatoare ale poporului român, din timpurile.
Prin basmul “Făt-Frumos din lacrimă”, Mihai Eminescu realizează o minunată
sinteză a motivelor tematice şi a elementelor de structură compoziţională specifice
basmului românesc, oferind un model de prelucrare originală a folclorului.