Tema de control nr.

2
termen de predare/postare pe platforma e-Learning: 6 iunie 2020

Mihai Eminescu este creatorul fermecătorului basm Făt-Frumos din Lacrimă. Realizează
caracterizarea personajului principal al basmului, comparându-l cu protagoniştii altor două basme aparţinând
unor autori diferiţi.

Făt-Frumos din lacrimă, de Mihai Eminescu, este un basm cult, având ca sursă de inspiraţie
basmul popular românesc.
Făt-Frumos din lacrimă comparat cu alți protagoniști ai altor basme , precum Prâslea cel
voinic ( Petre Ispirescu) și Harap-Alb (Ion Creangă) reprezenând personajele principale,
eponime (care dau numele operelor) şi pozitive, Făt-Frumos din lacrimă este un erou fabulos
cu puteri supranaturale îmbinate cu trăsături umane, Prâslea cel voinic ilustrează binele și este
construit prin îmbinarea unor trăsături morale omeneşti cu trăsături supranaturale, iar Harap-
Alb reprezintă tipul omului naiv și inocent, care dintr-un statut superior decade, însă grație
sufletului bun, revine dupa multe încercări la statutul inițial.
O primă trăsătură fabuloasă a personajului Făt-Frumos reiese, indirect, din semnificaţia
numelui, pe care Eminescu o explică prin credinţe străbune, în cea mai sugestivă spiritualitate
populară, prin numirea personajului de basm, „Făt-Frumos”, la care adaugă naşterea
fabuloasă şi binecuvântată a eroului, „din lacrimă” divină, ceea ce ilustrează şi motivul
popular al împăratului fără urmaşi. Trăsăturile umane se evidenţiază, indirect, chiar de la
începutul basmului, deoarece, ca fiu iubitor, Făt-Frumos din lacrimă se simte dator să preia
războaiele tatălui său şi să se bată el singur cu oștile împăratului vecin. Spre deosebire de alţi
Feţi-Frumoşi, eroul eminescian împrumută trăsăturile flăcăului de la ţară, care se îmbracă în
straie populare de păstor, - „cămeşă de borangic, ţesută în lacrimile mamei sale, mândră
pălărie cu flori, cu cordele (panglici) şi cu mărgele rupte de la gâturile fetelor de-mpăraţi”-,
ştie să cânte dumnezeieşte la fluier doine şi hore, purtând la brâul verde fluierele. Astfel,
pregătit de drum, el „a plecat în lumea largă şi-n toiul lui de voinic”.
Prâslea cel voinic, întruchipează forţele binelui, este un personaj pozitiv şi imaginar, înzestrat
cu puteri fabuloase şi constituie modelul moral al românului dintotdeauna.
Ca și la Făt-Frumos, din titlu se specifică numele eroului pozitiv, ”Prâslea ”, precum şi
principala sa trăsătură - „cel voinic”, prin care se sugerează ideea că, deşi este mezinul
familiei împărăteşti, este viteaz şi neînfricat în apărarea dreptăţii. Trăsăturile personajului
reies, indirect, din faptele şi întâmplările la care participă, din relaţiile sale cu celelalte
personaje, precum şi din vorbele şi gândurile eroului. Personaj complex (personaj „rotund”),
Harap-Alb, este un Făt-Frumos din basmele populare, destoinic şi curajos, dar rămas în zona
umanului pentru că este prietenos, cuminte şi ascultător ca un flăcău din Humuleşti. El devine
un erou exemplar nu prin însuşiri miraculoase, ca în basmele populare, ci prin autenticitatea
lui umană, fiind adesea cuprins de frică şi nesiguranţă, de neputinţă şi disperare, având,
aşadar, slăbiciuni omeneşti, protagonistul reprezintă binele, care simbolizează adevărul aflat
în conflict cu forţele malefice, întruchipate de Spân, care semnifică minciuna.
Semnificaţia numelui reiese din scena în care Spânul îl păcăleşte pe fiul craiului să intre în
fântână: „Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potriveşte Spânului şi se bagă
în fântână, fără să-l trăsnească prin minte ce i se poate întâmpla”. Din referirea directă a
naratorului reiese că eroul este naiv, lipsit de experienţă şi excesiv de credul, din care cauză
fiul craiului îşi schimbă statutul din nepot al împăratului Verde în acela de slugă a Spânului:
„D-acum înainte să ştii că te cheamă Harap-Alb; aista ţi-i numele, şi altul nu.” Numele
personajului este un oximoron, deoarece cuvântul harap înseamnă negru, aici având sensul de
„rob”. Aşadar, numele lui Harap-Alb semnifică statutul de „rob (negru)-alb”.
Ca orice erou de basm, Făt-Frumos , Prâslea și Harap-Alb parcurg un drum iniţiatic, Făt-
Frumos trebuind să treacă probele necesare acumulării unei experienţe de viaţă, pentru a-şi
putea întemeia o familie şi a conduce o împărăţie. Ceea ce-l particularizează este farmecul pe
care-l exercită voinicul asupra fetelor, care-i devin devotate şi prietene de nădejde, ajutându-l
să învingă piedicile.
Făt-Frumos mărturiseşte direct că el nu se teme de nimeni pe lume, în afară de Dumnezeu.
Prâslea, ca personaj de basm popular, are şi el însuşiri supranaturale care se manifestă în
situaţiile limită pe care le poate depăşi numai cu ajutorul acestor puteri miraculoase. Dintre
cei trei feciori de împărat plecaţi să găsească hoţul de mere de aur, el este singurul care are
puterea de a coborî pe tărâmul celălalt. Victoria repurtată asupra zmeilor se datorează atât
forţei sale cu totul ieşite din comun, precum şi capacităţii de a se metamorfoza în foc, de a
transforma palatele în mere sau de a scoate din mărul de aur furca şi cloşca, împreună cu puii
de aur.
Prâslea este, ca orice erou de basm, un personaj complex, conturat prin îmbinarea însuşirilor
omeneşti cu cele supranaturale. Autorul anonim nu îi alcătuieşte un portret fizic, deoarece
Prâslea întruchipează spiritul de dreptate şi credinţă, cinstea, generozitatea, inteligenţa şi
bunătatea, calităţi morale ale românilor dintotdeauna.
Harap-Alb ca și celelalte două personaje parcurge o perioadă de iniţiere cu scopul de a
deprinde şi alte lucruri decât cele obişnuite, de a învăţa şi alte aspecte ale unei lumi
necunoscute până atunci, experienţă necesară viitorului adult.
Faptele eroului se desfăşoară în limita umanului, probele care depăşesc sfera realului fiind
trecute cu ajutorul celorlalte personaje înzestrate cu puteri supranaturale. Întâlnirea cu Spânul
este punctul de plecare, cu multiple semnificaţii, în devenirea personajului, mezinul fiind
nevoit să refacă experienţa de viaţă a tatălui, care călătorise în tinereţe prin aceleaşi locuri.
Codrul în care se rătăceşte simbolizează un adevărat labirint, o lume necunoscută flăcăului,
care greşeşte pentru prima oară, încălcând sfatul tatălui său, acela de a se feri de omul spân.
Trăsăturile morale ale tânărului se disting indirect, din faptele, atitudinea şi comportamentul
eroului, precum şi din relaţiile lui cu celelalte personaje. Devenit sluga Spânului, îşi asumă şi
numele de Harap-Alb, dovedind în acelaşi timp loialitate şi credinţă faţă de stăpânul său,
întrucât jurase pe paloş. El devine robul-negru, deşi era alb, nedumerind astfel chiar pe
unchiul său, împăratul Verde, precum şi pe fetele acestuia, care simt pentru el o simpatie
spontană.
Ca în orice basm, Harap-Alb este ajutat mereu de cel mai bun prieten al său, calul fabulos, şi
de Sfânta Duminică, cea care îi dăduse primele sfaturi în evoluţia maturizării sale, dar și de
cele cinci personaje supranaturale întâlnite în drumul său. În trecerea probelor, Harap-Alb
este umanizat, el se teme, se plânge de soartă, cere numai ajutorul acelora în care are
încredere, semn că învăţase ceva din experienţa cu Spânul.
Făt-Frumos din lacrimă este totodată şi un personaj metafizic, intelectual, prin cugetările
filozofice superioare cu trimiteri la haosul primordial, „oamenii [...] nu erau decât în germenii
viitorului” şi la scurgerea ireversibilă a timpului individual ori la eternizarea omului prin
iubire, „pentru feţii-frumoşi vremea nu vremuieşte”. Făt-Frumos din lacrimă este viteaz,
curajos şi luptă pentru valori morale superioare, adică este capabil de sacrificiul suprem în
numele iubirii ideale, pentru împlinirea cuplului erotic, dar şi în numele prieteniei adevărate,
aducându-i „fratelui de cruce” iubita din casa Genarului.