PROBLEME DE RESPIRAŢIE

de
Lucian Dan Teodorovici

PERSONAJE:

CRISTI – un tip în jur de 40 de ani; şomer, genul de om care-şi arată ratarea

prin tot ceea ce face.
MARINA – tot în jurul vîrstei de 40; e soţia lui Cristi, tipul gospodină, care
n-a avut niciodată mari ţeluri în viaţă, dar care, prinsă într-o căsătorie ce nu-i
aduce beneficii materiale, e foarte frustrată.
IONUŢ – băiatul de 16 ani al Marinei şi al lui Cristi; e bolnav psihic, suferă
de autism; pronunţă cuvintele greoi, bolovănos, repetă încontinuu aceleaşi
fraze.
PRIMA PROSTITUATĂ – spre 30 de ani, destul de inteligentă, foloseşte
multe englezisme.
A DOUA PROSTITUATĂ – în jur de 20 de ani, mai vulgară, prostuţă.
UN PATRON DE MOTEL – în jur de 50 de ani, se îmbracă elegant; e un tip
care, după moartea soţiei, şi-a pierdut complet reperele, chiar dacă recurge
deseori la religie în căutarea urmelor de moralitate pe care le mai are.
BĂRBOSUL – are aproximativ 40 de ani, asemenea lui Cristi; tipul
conştiincios, hotărît, perfect banal.
ŞEFA – aproximativ 50 de ani, femeie dură, decisă, stăpînă pe sine.
FEMEIA DE SERVICIU – personaj tipic, în jur de 60 de ani, o femeie
submediocră.
VÎNZĂTOAREA – 30-35 de ani, sîcîitoare, enervantă, guralivă.
 ACTUL I

Scena I

Decorul: O cameră de motel tipică. În prima fază, încăperea e goală. Un pat, o

veioză lîngă, un minifrigider pe care se află un telefon, o oglindă mare.

Se aud zgomote, se deschide uşa. Intră CRISTI şi PRIMA PROSTITUATĂ. CRISTI e

un tip cam de 35 de ani, PRIMA PROSTITUATĂ mult mai tînără.
CRISTI o pişcă de fund, PRIMA PROSTITUATĂ se alintă, rîde. Îşi lasă poşeta pe
minifrigider, lîngă telefon, apoi se întinde pe pat.
CRISTI îşi dă jos pardesiul, îl lasă să cadă lîngă pat, rămîne într-un pulover. Vine
apoi lîngă ea.
PRIMA PROSTITUATĂ îi ia mîna, i-o aşază pe sîn.
CRISTI pune mîna, apoi şi-o retrage, se ridică în fund, ca şi cum s-ar gîndi la ceva.
PRIMA PROSTITUATĂ se ridică şi ea sprijinindu-se în cot, îl priveşte.

PRIMA PROSTITUATĂ: Ce-i? Să nu-mi spui că eşti şi tu dintr-ăia... Momeşti fata şi

dup-aia începi să-ţi faci scrupule. Am avut acum două seri unul... Chiar în
motelul ăsta.
CRISTI (pufneşte): Momesc fata... De parcă m-aş fi dat la tine, auzi... Doar te plătesc!
PRIMA PROSTITUATĂ: Mă rog, mă plăteşti. Tot o momeală e, nu? Ziceam c-am
avut acum două seri unul, aici, în motelul ăsta... Venise bucuros, cică-mi dă cît
vreau eu. Şi l-am crezut, că părea al naibii de bogat. M-a chemat aici, în motel.
Era un cunoscut de-al locului, îl salutau toţi. Mare mahăr, mi-am zis. Pe bune.
Nici nu ştiu ce căuta-n motelaşul ăsta-mpuţit. Că la cîţi bani părea să aibă
putea să mă ducă oriunde. Şi-n Burj al-Arab... Ştii hotelul ăla, nu?
CRISTI: Din Dubai...
PRIMA PROSTITUATĂ: Din Dubai, da. E-mbrăcat în foiţe de aur. Mamă, ce hotel!
Aş vrea să mă ducă cineva odată acolo. Pentru o noapte măcar. (Zîmbeşte.)
Hm, ce crezi? Merit o noapte-n Burj al-Arab?
CRISTI: Ăsta-i visul tău? Atît? Să fii tot prostituată şi să te ducă vreun baştan într-un
hotel de nu-ştiu-cîte stele?
PRIMA PROSTITUATĂ (îl priveşte lung, îşi ţuguie buzele): Ce să-ţi zic... Că tu eşti
plin de viitor. Tu o să fii patronul Burj-al Arabului, nu? (Rîde.)
CRISTI: Hai, lasă. Ce povesteai?
PRIMA PROSTITUATĂ: A, da. De ăla, clientul meu, bogătaşul. Nici n-am apucat să
mă dezbrac, cînd l-am auzit: că nu ştiu dacă-i bine, că să ne mai gîndim...
C’mon, omule, să ne gîndim!? M-ai adus aici ca să te gîndeşti!? Îţi dai seama!
Că el se teme de Dumnezeu, cică. Asta m-a lăsat mască. „Ce Dumnezeu,
omule, îi spun, care Dumnezeu? Îl vezi pe-aicea?” Şi-ncepe: „Donşoară, chiar
 aşa îmi spunea, donşoară, Dumnezeu e-n toate. Crezi că dacă nu-L vezi, nu e?
E aici, cu noi!”.
CRISTI: O fi fost...
PRIMA PROSTITUATĂ: Da, după vreo perdea (rîde). „Omule, i-am zis, ce naiba
cauţi o fată dacă ţi-i frică de Dumnezeu?” „Mi-a murit nevasta acum doi ani,
zice el, şi de-atunci, nimic...” „Şi?” îl întreb. „Dacă n-ai nici nevastă, cu ce
greşeşti?” „Ei, faţă de ea, poate mă vede din lumea de dincolo.” Am început să
rîd. „Omule, da’ tu eşti chiar pervers. Vrei s-o facem aici, da’ îţi închipui mai
întîi că ne pîndeşte Dumnezeu, apoi nevastă-ta!? Ce, crezi cumva că-s
voieurişti dintr-ăia? Stau şi ne privesc în timp ce?...”
CRISTI (zîmbeşte): Asta chiar i-o imagine: voi vă faceţi treaba acolo, iar Dumnezeu şi
nevastă-sa se uită. Ce tîmpit!
PRIMA PROSTITUATĂ: Da... Ce, crezi c-a mai vrut? Nu, mi-a zis că-s păgînă! „Da,
normal, i-am zis, sînt păgînă: dacă voiai să-ţi faci treaba cu o sfîntă, trebuia să
mergi în altă parte!” (Se strîmbă.) „Păgîno, păgîno!” A mai strigat tot felul de
prostii şi-a ieşit. Nebun, ce mai. Nu mi-a dat nici bani!
CRISTI: Păi, de ce să-ţi dea? Doar nu s-a întîmplat nimic...
PRIMA PROSTITUATĂ: Auzi, nu mă lua cu de-astea! Dar timpul meu? Ce, crezi că
eu îmi permit să-mi pierd timpul fără să produc nimic? Time is money, honey,
ca s-o zic p-a’ dreaptă. Sper că nu-mi tragi şi tu vreo ţeapă.
CRISTI: Nu, da’...
PRIMA PROSTITUATĂ: Ce, îţi faci probleme cu nevastă-ta? Hai, lasă, că, la cum
m-ai luat, nu cred că-i prima dată cînd o-nşeli!
CRISTI: Ba e prima, să ştii. Da’ nu asta-i problema. Banii sînt ai ei. Asta-i comic: o
înşel pe banii ei.
PRIMA PROSTITUATĂ: Da’ cum? Tu nu cîştigi nimic?
CRISTI: Sînt şomer. De cîteva luni. Şomer cu acte-n regulă. Uite...

Se ridică, bagă mîna la buzunarul de la pantaloni şi scoate o hîrtie, pe care i-o

întinde PRIMEI PROSTITUATE.

CRISTI: Şomer!

PRIMA PROSTITUATĂ îşi pune mîinile la cap, se învîrte cu faţa spre pernă.

CRISTI: Ce-ai?

PRIMA PROSTITUATĂ se întoarce spre el.

PRIMA PROSTITUATĂ: Ce dracu’ am, spune-mi? Sînt urîtă? Sînt proastă? Sînt...?
Ce dracu’ am!?

CRISTI dă din umeri. Vîră înapoi hîrtia în buzunar.

1
CRISTI: Nu pricep... Ce vrei?

PRIMA PROSTITUATĂ se ridică în picioare, dă din mînă a lehamite. Se îndreaptă

spre oglindă, se uită.

PRIMA PROSTITUATĂ: Încă n-am îmbătrînit. Şi-atunci, cum? Cum se poate? Atrag
numai rataţi dintr-ăştia ca tine, ca binecredinciosul ăla! Fuck! Şi de-aţi fi fost
doar voi!... Dar numa’ în ultima lună m-am trezit cu un fotbalist, care a căzut
lat de beat înainte de a face ceva. A trebuit să fug din motel, că cine ştie ce se
întîmpla. Bani, ioc! Apoi, cu unul care, după ce am terminat, a început să urle
că i-am furat portofelul şi că mă dă în gît la poliţie! Pe naiba, n-am furat nimic.
A vrut să scape fără să plătească. Şi-a scăpat. Apoi încă unul care... De fapt, ce
să mai vorbesc! Şi uite, acum mă trezesc cu un şomer...
CRISTI: Da’ ţi-am zis eu că n-am bani? Am. Doar atît, asta-ţi ziceam, că nu-s ai mei,
ci ai nevesti-mii.
PRIMA PROSTITUATĂ: Şi mai că te-apuca jalea mai ’nainte.
CRISTI: Nu, mă gîndeam doar că-i cumva aiurea. Nu ştiu... De cîteva luni trăiesc din
banii ei. A luat o moştenire, casa maică-sii. O casă la ţară. Puţini bani. Dar, mă
rog, acolo. Avem, cum-necum, din ce trăi. Numai că sînt ai ei şi eu, uite... O
înşel pe banii ei. Mi se pare o ironie.
PRIMA PROSTITUATĂ: Auzi, tu lasă-mă cu poveştile astea! M-am săturat! Zi: o
facem sau nu?
CRISTI: O facem, de ce nu?
PRIMA PROSTITUATĂ (zîmbeşte): Păi, zi aşa, baby. Let’s rock!

Se apropie de el, îl ia de gît, languros. Îi ridică puloverul, dezvăluindu-i pieptul. Îl

sărută pe piept.

PRIMA PROSTITUATĂ: Îmi place puloverul tău.

CRISTI: Tot din banii nevestei...
PRIMA PROSTITUATĂ: Of, mă laşi cu nevastă-ta?
CRISTI: Bine, gata, o uit.

PRIMA PROSTITUATĂ îi dă jos puloverul. La rîndu-i, îşi dă jos bluza, rămînînd în

sutien. Se lungesc amîndoi în pat. Moment de tandreţe, chicote, săruturi. La un
moment dat, PRIMA PROSTITUATĂ întinde mîna după poşeta de pe minifrigider,
caută ceva.

CRISTI: Prezervativ?

PRIMA PROSTITUATĂ se opreşte din căutat, îl priveşte atent.

2
PRIMA PROSTITUATĂ: Caut o gumă...
CRISTI: Adică prezervativ?
PRIMA PROSTITUATĂ: Nu, mă, dintr-ăsta am la îndemînă, ce crezi? Caut o gumă
de mestecat. Nu vrei?
CRISTI (se încruntă): De ce să vreau?
PRIMA PROSTITUATĂ: Aşa... E mentolată.

Caută din nou în poşetă. CRISTI duce mîna la gură, căuş, suflă. Apoi miroase aerul
expirat. Mai suflă o dată. PRIMA PROSTITUATĂ continuă să caute în poşetă.

Scena a II-a

Decorul: acelaşi.

Dinspre uşă se aud zgomote, ca şi cum cineva ar încerca s-o descuie. CRISTI şi
PRIMA PROSTITUATĂ caută repede păturile, ca să se acopere.
Uşa se deschide. Intră PATRONUL motelului, însoţit de A DOUA PROSTITUATĂ.
Cei doi nou intraţi se opresc miraţi cînd îi văd în pat pe CRISTI şi pe PRIMA
PROSTITUATĂ.

PATRONUL: Ce faceţi aici?

CRISTI: Ce dracu’ faceţi voi aici!?
PATRONUL: Eu sînt patronul motelului! Şi ai grijă cum vorbeşti!
CRISTI: Cum vorbesc?
A DOUA PROSTITUATĂ (spre PATRON): Tu eşti patronul motelului!?
PATRONUL: Da, sînt!
PRIMA PROSTITUATĂ (din pat): Omule, da’ eu nu te cunosc pe tine?
PATRONUL: Mă cunoşti?
PRIMA PROSTITUATĂ: Acum două nopţi! Aici, în motel... Ha, ha, tu erai. (Spre
CRISTI.) Ăsta-i ăla, bisericosul de care-ţi povesteam! (Spre PATRON.) Nu mă
recunoşti? Sînt eu, păgîna (rîde).
PATRONUL: Ah, tu. Da, chiar că păgînă...
PRIMA PROSTITUATĂ: Ei, hai că mă enervezi cu păgîna ta! Ce, vrei o creştină care
şi-o pune pe bani? Asta cu care-ai venit e de la Martorii lui Iehova, te
pomeneşti!
A DOUA PROSTITUATĂ: Ce-ai, fato, cu mine? Ţi-am făcut ceva? Poate că sînt
creştină, na! (Spre PATRON.) Dacă vrei, pentru tine pot fi şi Maria
Magdalena.
CRISTI (zîmbeşte spre A DOUA PROSTITUATĂ): Aia era tot o curvă...
PATRONUL: Auzi, tu n-o fă curvă pe Maria Magdalena în motelul meu!...
CRISTI (spre PATRON): Scuze, aşa scrie-n Biblie!

3
PATRONUL: Nu mă lua tocmai pe mine cu Biblia, da? Lasă tu astea, că nu te pricepi.
Zi mai bine ce căutaţi aici! Ăla de la recepţie mi-a zis că nu-i închiriată
camera.
PRIMA PROSTITUATĂ: După cum vezi, e închiriată. Pe bani. (Spre CRISTI, ceva
mai încet.) Ai plătit, nu?
CRISTI: Da...
A DOUA PROSTITUATĂ: Dă-i afară, dacă tu eşti patronul. Ce caută aici? Ha, dă-i
afară şi, dacă vrei, poţi să mă răstigneşti apoi pe cruce (rîde).
PATRONUL: O să-l dau pe ăla de la recepţie afară dacă e adevărat c-au plătit... (Se
opreşte brusc, o priveşte pe A DOUA PROSTITUATĂ.) Ce-ai zis?
A DOUA PROSTITUATĂ: Ce-am zis?
PATRONUL: Acum cîteva clipe...
PRIMA PROSTITUATĂ: Ha, ha, că poţi s-o şi răstigneşti dacă vrei. (Spre A DOUA
PROSTITUATĂ.) Ai feştelit-o, babe!
A DOUA PROSTITUATĂ: Da’ ce-i rău în asta?
PATRONUL: Donşoară, voi, astea, păsările de noapte, aveţi o problemă? Numai
păcate, blasfemii...
A DOUA PROSTITUATĂ: Ce blasfemii? Eu n-am zis nimic rău... Doar că, pentru
tine, fac orice. Am înţeles că-ţi plac cele sfinte. Pot fi şi sfîntă. Ce vrei tu!
Cumpără-mi din alea, sutane de măicuţă, rase, cum le-o fi zicînd şi... Mă
îmbrac în ele, dacă vrei. Orice. Comanda la patron...

PATRONUL o apucă de mînă pe A DOUA PROSTITUATĂ şi o împinge spre uşă,

scîrbit. În pat, PRIMA PROSTITUATĂ hohoteşte.

PATRONUL: Ieşi afară! Hai, repede! Şi să nu mai calci pe-aici...

PRIMA PROSTITUATĂ: Măicuţă, ai cam sfeclit-o. Uite că nu numai eu dau peste
dintr-ăştia, mai sînt şi altele norocoase, ha, ha... Altă dată să vii cu mir, să-l
ungi pe frunte.

A DOUA PROSTITUATĂ îşi smulge braţul din strînsoarea PATRONULUI şi se

repede la PRIMA PROSTITUATĂ. Începe să-i care pumni, iar PRIMA
PROSTITUATĂ se apară dînd din mîini şi din picioare.

A DOUA PROSTITUATĂ: Curvă nenorocită, te sparg! Ai ceva cu mine, nu? Te

sparg, bagaboando!

CRISTI sare, o apucă în braţe pe A DOUA PROSTITUATĂ, iar în sprijinul lui vine şi
PATRONUL. O împing pe uşă, A DOUA PROSTITUATĂ se zbate.

A DOUA PROSTITUATĂ: Dobitocilor, las că vedeţi voi!

PATRONUL: Taci! Ieşi odată!...

4
O eliberează în faţa uşii. A DOUA PROSTITUATĂ îşi îndreaptă ţinuta şi, cumva
mîndră, plină de orgoliu, iese pufnind.
PATRONUL dă din mîini.

PATRONUL: O să rezolv eu la recepţie... Scuze. Of!

CRISTI: Nu-i nimic.
PATRONUL: Nu, oftez că... Numai tîmpenii fac...
CRISTI: Se întîmplă...
PATRONUL: Doi ani, de cînd mi-a murit nevasta, am stat în banca mea. În ultima
vreme, parc-a intrat diavolul... Iar dumneata, domnule, ar trebui să nu faci
păcate. Aia (arată spre PRIMA PROSTITUATĂ) e o ispită. Înfrînge-ţi ispita.
PRIMA PROSTITUATĂ (rîzînd, către CRISTI): Hai, ce mai stai? Înfrînge-mă! Puteţi
să mă înfrîngeţi amîndoi. Doar să fiu plătită pentru o înfrîngere dublă, ha, ha...

PATRONUL dă din mînă a lehamite şi iese.

CRISTI împinge uşa, apoi se îndreaptă spre pat.
Uşa se redeschide. Reapare PATRONUL, care vorbeşte din uşă.

PATRONUL: Motelul ăsta l-am deschis împreună cu nevastă-mea... N-aş vrea să...
Adică, voi aveţi de gînd să faceţi aici... să... Eu n-aş vrea ca nevastă-mea să
vadă asta din lumea ei, de-acolo...
PRIMA PROSTITUATĂ: Ha! Ce-i asta? Ce ipocrit! Doar pentru asta se închiriază
camere-n motelul ăsta, ştii bine!
PATRONUL: Nu ştiu. Nu vreau să ştiu! Şi chiar dac-aş şti, pe ceilalţi nu-i văd. Pe voi
v-am văzut!
PRIMA PROSTITUATĂ: Ce naiba? Fuck, ce ipocrit! Doar am plătit! Adică el (arată
cu mîna spre CRISTI) a plătit. Nu te mai plînge, hai... Lasă-ne! Nu vezi că eşti
dintr-ăla, fariseu sau cum îi zice? Tot o tragi în sus şi-n jos cu nevastă-ta, dar
vii cu fete în motel! Lasă-ne în pace, noi am plătit.
PATRONUL: Aţi plătit... O să plătiţi voi mult şi bine...

PATRONUL iese, trage uşa după el.

Scena a III-a

Decorul: acelaşi.

CRISTI se aşază destul de abătut lîngă PRIMA PROSTITUATĂ.

PRIMA PROSTITUATĂ: Lasă-l, mă, doar nu asculţi ce zice. Hai mai bine şi
înfrînge-mă (deschide braţele, zîmbind).
CRISTI: Nu-i asta.

5
PRIMA PROSTITUATĂ: Atunci ce-i?

CRISTI îşi duce din nou palma căuş la gură, suflă, apoi face gestul ăla, ca şi cum şi-ar
mirosi respiraţia.

PROSTITUATA: Ce adulmeci ca un cîine?

CRISTI: Ai zis că-mi dai o gumă de mestecat.
PRIMA PROSTITUATĂ: A, asta vrei?

Se întoarce spre poşetă, o deschide din nou. Caută.

PRIMA PROSTITUATĂ: Nu cred că mai am... Nu ştiu, aveam, sînt sigură. Dar nu
mai găsesc pachetul...
CRISTI: De ce?
PRIMA PROSTITUATĂ (lasă poşeta, îl priveşte): De ce, ce?
CRISTI: De ce mi-ai oferit gumă de mestecat? Îmi miroase gura sau ce?
PRIMA PROSTITUATĂ: Auzi, ce întrebare! Vrei să-mi piară mie cheful acum? Că
parcă nu m-am culcat cu atîţia cărora le mirosea gura... Sau crezi că beţivii se
spală pe dinţi înainte de-a...?
CRISTI: Te culci cu beţivi?
PRIMA PROSTITUATĂ: Auzi, ce mirare. Eu mă culc cu banul, omule, nu te-ai
prins? Şi banul n-are miros... (Rîde.)
CRISTI: Deci asta era: îmi miroase gura, nu? De asta mi-ai dat gumă mentolată?
PRIMA PROSTITUATĂ: Tu eşti dus, ce ai? Am spus eu aşa ceva?
CRISTI: Nu, dar ai sugerat. De asta ai vrut să-mi dai gumă mentolată!
PRIMA PROSTITUATĂ: N-am sugerat nimic. Hai, dă-o dracului de treabă! Ce,
acuma guma de mestecat e problema noastră? Sau mai degrabă te-a ameţit ăla,
cu Dumnezeu şi cu prostiile lui? Nu începe, te rog!
CRISTI: Cu ce?
PRIMA PROSTITUATĂ: Cu nevastă-ta şi cu scrupulele tale.
CRISTI: Eu vorbeam de guma de mestecat aici.
PRIMA PROSTITUATĂ: Ba cred că vorbeai despre căsnicia ta.

CRISTI o priveşte, pufneşte în rîs.

CRISTI: Poftim, o prostituată-psiholog!

PRIMA PROSTITUATĂ: Dacă vrei să ştii, chiar am făcut doi ani la Psihologie.
CRISTI: Ca să vezi... Şi ce legătură observi tu aici între guma de mestecat şi căsnicia
mea?
PRIMA PROSTITUATĂ: Păi, direct, nici una. Doar că tu te foloseşti de pretextul ăsta
cu guma ca să-ţi scuzi de fapt scrupulele, după ce ţi-a băgat ăla-n cap că... Vezi-
Doamne (îl maimuţăreşte pe PATRON) o să plătim noi. Of, Doamne, ce
păcătoşi sîntem noi. Înfrînge-ţi ispita... Uf, puah... Ce să spun!... Ha! (Face o

6
 pauză, pare a se gîndi la ceva, zîmbeşte.) Auzi, dacă mă gîndesc, mai e o
legătură între guma de mestecat şi căsnicie. Da’ n-o să-ţi placă...
CRISTI: Ce legătură?
PRIMA PROSTITUATĂ: Păi, căsnicia-i ca o gumă de mestecat! O vreme, la început,
e dulce şi răcoritoare, apoi îşi pierde gustul, devine fadă! Da, chiar aşa-i...
(Rîde.) Îşi pierde gustul. Şi nu se termină niciodată. O mesteci, o tot mesteci şi
nu se mai termină... Pînă te dor fălcile. Şi-atunci, fie o scuipi, fie mai bagi în
gură cîte o gumă nouă, aşa, pentru gust... O gumă nouă, proaspătă. Cum sînt
eu, aşa! N-am zis-o bine?

CRISTI o priveşte lung, cumva mirat. Apoi, se ridică şi merge spre fereastră.

CRISTI: Tu te-ai ales cu un şomer care freacă banii nevestei, iar eu cu o prostituată
filosoafă!
PRIMA PROSTITUATĂ: Psiholoagă... Hai, c-am pălăvrăgit destul. Vino la mine, să
ne facem treaba. Deja am pierdut o groază de timp, care putea fi umplut cu
ceva mai plăcut.

CRISTI se întoarce spre ea.

CRISTI: Serios, acum: de ce mi-ai dat o gumă?

PRIMA PROSTITUATĂ (îşi pune mîinile în cap): My God, eşti înnebunitor! Mă
scoţi din sărite, pe cuvînt!

Se ridică şi ea şi vine lîngă CRISTI. Încearcă să-l îmbrăţişeze, el o dă deoparte cu

mîna.

PRIMA PROSTITUATĂ (încruntată): Serios că începi să mă calci pe nervi!

CRISTI: Nu mai vreau nimic.
PRIMA PROSTITUATĂ: De ce, din cauza gumei!?
CRISTI: Din cauza... Of, da, mă rog, din cauza gumei de mestecat! Eşti mulţumită?
PRIMA PROSTITUATĂ: Păi, nu-s!
CRISTI (dînd din umeri): Asta e!...
PRIMA PROSTITUATĂ: Auzi, cu mine nu-ţi merge aşa! Ţi-am zis că m-am săturat
de ţepe! Mă ţii o oră cu pălăvrăgeala ta, iar p-ormă îmi zici că nu, nimic, gata,
nada, stop!? Ei, drăcia dracului! Cine vă credeţi voi!? Pe mine mă plăteşti,
auzi!

CRISTI bagă mîna în buzunarul de la spate, scoate cîteva bancnote.

CRISTI: Cît vrei?

PRIMA PROSTITUATĂ: Cît ne-am înţeles. Ce, crezi că e mai uşor să fac filosofie
decît să fac ceea ce ştiu eu? Tot aia-i.

7
CRISTI (zîmbind): Ce-i tot aia? Filosofia-i tot una cu sexul?
PRIMA PROSTITUATĂ: Cu sexul, cu nesexul, mie dă-mi banii şi p-ormă mai
vorbim.

CRISTI îi pune în palma întinsă două bancnote.

CRISTI: Mulţumită?
PRIMA PROSTITUATĂ: Eu, da. Dacă tu eşti fucking stupid!... Şi mai eşti şi şomer
pe deasupra! Caută-ţi de lucru dacă mai vrei să plăteşti fete pentru filosofii
dintr-astea!
CRISTI: Asta şi fac. Am mîine... De fapt, azi, că îndată-i dimineaţă, un interviu
pentru un post.

PRIMA PROSTITUATĂ se duce spre minifrigider, ia poşeta, o deschide şi-şi vîră

banii înăuntru. Apoi se apleacă şi ia de pe pat bluza şi puloverul. Îi aruncă lui
CRISTI puloverul, iar acesta îl prinde. PRIMA PROSTITUATĂ îşi trage bluza pe ea.

PRIMA PROSTITUATĂ: Păi, ce să-ţi spun, baftă la interviul ăla... E un post bun?
CRISTI (în timp ce-şi trage pe el puloverul): Administrator la un magazin alimentar.
Bun, dacă-l obţin.
PRIMA PROSTITUATĂ (zîmbind): Dacă-l obţii, să mă mai cauţi. Facem cîtă
filosofie vrei. Şi cu un adaos de psihologie... Asta dacă n-o să-ţi vină mintea la
cap şi n-o să vrei să te simţi cu adevărat bine...

CRISTI zîmbeşte şi el. Se uită amîndoi prin cameră, să vadă dacă nu le-a rămas ceva.
CRISTI vede pardesiul pe jos. Se duce, îl ridică, îl pune pe el. Apoi se grăbeşte spre
uşă, o deschide, iar PRIMA PROSTITUATĂ iese. El o urmează.

Scena a IV-a

Decorul: O sufragerie despre care nu s-ar spune că e tocmai modernă: o canapea, o

masă mare cu o faţă de masă pe ea. Lîngă canapea, un fotoliu. Undeva mai în spate,
un dulap. Pe dulap, un bibelou înfăţişînd o balerină. Lîngă dulap, tot în spate, o uşă
care dă spre baie.

Dimineaţă. IONUŢ, fiul lui CRISTI, se joacă – are o minge cu care dă în podea, o
prinde, rîde. Apoi o mai trînteşte o dată, mingea sare spre dulap, lovind bibeloul care
cade şi se sparge. Băiatul rîde. Din gesturile lui se vede că are probleme psihice –
duce mîna la cap şi se loveşte, apoi loveşte cu ambele palme în podea.
Apare în încăpere MARINA, soţia lui CRISTI, în şorţ de bucătărie.

MARINA (ţipă spre IONUŢ): Ţi-am zis să laşi mingea aia! Uite ce-ai făcut!...

8
IONUŢ se uită uimit, neînţelegînd ce se întîmplă.
MARINA se opreşte, îl priveşte cu milă, apoi vine lîngă el, îl strînge la piept.

MARINA: Lasă, nu-i nimic. Strîng eu aici...

MARINA dispare şi revine cu o mătură şi un făraş. Începe să strîngă cioburile, pe

care le pune în făraş.
IONUŢ începe să bată din palme şi să vorbească, sacadat, ca şi cum ar ţine un ritm.

IONUŢ: Un ele-fant se le-gă-na pe o pînză de păianjen... Un ele-fant se le-gă-na pe o

pînză de păianjen, un ele-fant se legă...
MARINA: Da, da, se legăna...

Se aude uşa de la intrare. După cîteva clipe, în sufragerie intră CRISTI. CRISTI îşi dă
jos pardesiul, îl lasă pe fotoliu, apoi se îndreaptă spre MARINA, care încă strînge
cioburile. Se apleacă, vrea să o sărute, cumva în silă, dar ea întoarce, nervoasă,
capul.
IONUŢ nu mai cîntă, se învîrte doar, pe muţeşte, prin încăpere.
MARINA se ridică în picioare, cu făraşul în mînă. Cu mîna liberă, îl opreşte pe băiat.

MARINA: Nu te mai învîrti, iar o să vomiţi.

CRISTI (dînd din mîini, a scuză): Am fost toată noaptea la... (Se opreşte.)
MARINA: La?
CRISTI: Ei, nu cred că te interesează. Am fost la... Adică am cîştigat cîteva mîini la
poker.
MARINA (ursuză): Cît?
CRISTI: Cît am cîştigat? Păi, am cîş... (Dă din mînă a lehamite) Ei, ce naiba?! N-are
nici un rost... De fapt, am pierdut totul spre dimineaţă.
MARINA: Economiile noastre, aşa-i? De fapt, ale mele!
CRISTI: Păi... Ce pot să-ţi spun?
MARINA: Ce poţi să-mi spui!? Economiile mele, aşa-i?! Pfuu! Tu n-ai pic de
suflet?... (Pauză.) Of, copilul a vomitat toată ziua, nici bani de medicamente
nu am, iar tu nu eşti bun decît să-ţi pierzi timpul, să cheltui banii şi...
CRISTI: Ei, lasă-mă acuma. Lasă-mă! Trebuie să mă spăl, să mă bărbieresc, să mă
aranjez puţin. Merg la un interviu. Sper să mă angajez...
MARINA: Un interviu? Ce fel de interviu? Ca azi noapte? Unul la care să pierzi toţi
banii?
CRISTI: Vorbeşti prostii...
MARINA: Sigur, eu vorbesc prostii! Aşa-s eu, numai prostii spun. Da’ ştii ceva? Eu
măcar nu le fac! Înţelegi? Eu măcar nu fac prostii, ca tine!

CRISTI dă din mînă a lehamite, intră pe uşa care dă spre baie.

9
MARINA: Aşa, pleacă. Întotdeauna cînd am eu dreptate în ce spun, pleci. Normal,
nu-ţi place ce auzi.

IONUŢ se apropie de ea, bate iarăşi din palme.

MARINA: Ce-i, copilule? Nici ţie nu-ţi place, nu? Te-ai săturat şi tu... Hai să mă ajuţi
să strîngem asta...

MARINA se apleacă din nou, strînge ultimele resturi din bibeloul spart.
Între timp, IONUŢ continuă să bată din palme, apoi începe să bolborosească aceeaşi
frază.

IONUŢ: Un ele-fant se le-gă-na pe o pînză de păianjen... Un ele-fant se le-gă-na pe o

pînză de păianjen, un ele-fant se le-gă-na...

MARINA termină de strîns cioburile, se apropie de uşa băii, cu mătura într-o mînă şi
cu făraşul în cealaltă. Se opreşte în dreptul uşii.

MARINA: Ce faci acolo? Îl auzi pe Ionuţ? Mai ştii măcar cum îl cheamă? Eu stau
toată ziua cu el, eu curăţ după el, eu strîng cioburile cînd sparge ceva, eu, eu,
eu! Iar tu nici măcar noaptea nu mai dai pe-acasă. Se duce domnul la poker,
normal! Se distrează. Lasă că proasta se descurcă singură. (Pauză.) Ce naiba
faci în baie?

CRISTI iese nervos. Are o periuţă de dinţi în mînă, pastă de dinţi în gură.

CRISTI (vorbeşte cu periuţa de dinţi în gură, abia se desluşesc cuvintele): Mă spăl pe

dinţi, ce dracu’ vrei?
MARINA: Spală-te pe cap cu toate ale tale! Cu pokerul, cu nopţile pierdute, cu
şomajul tău, cu toate!

CRISTI ridică mîinile nervos, strînge din pumni, apoi le lasă jos cu un gest nervos şi
se întoarce în baie.
MARINA rămîne în acelaşi loc, continuă să peroreze.

MARINA: O, Doamne, ce prostie am făcut să mă mărit cu unul ca tine! Au fost

pretendenţi la mîna mea care acum sînt milionari, auzi?! Nu milionari, ci
miliardari! Şi-acum, după tot sacrificiul meu, nici măcar nu-ţi pasă de mine.
Nici de mine, nici de copil!

CRISTI iese valvîrtej din baie, trece pe lîngă ea, se opreşte în faţa lui IONUŢ, care
acum s-a liniştit, a luat din nou mingea în mînă.

10
CRISTI (arătă cu mîna spre IONUŢ): E un idiot! Te părăseau miliardarii dacă le
făceai aşa copil idiot!
MARINA: Idiot eşti tu, nu el! El e bolnav, atît!

CRISTI face un nou gest de furie cu mîinile, apoi se îndreaptă spre canapea, îşi ia
pardesiul şi se îndreaptă spre ieşire.

MARINA: Gata, pleci? Unde pleci iar?

CRISTI (oprindu-se înainte de a ieşi): Să mă spînzur, e bine? Acolo plec. Să mă
spînzur! Numai să nu te mai aud!

Iese, trîntind uşa.

– Sfîrşitul Actului I –

11
 ACTUL AL II-LEA

Scena I

Decorul: Un magazin alimentar, nedeschis cumpărătorilor. Inventar. Pe jos, în

nerînduială, colete cu conserve, nedesfăcute, baxuri de apă minerală, baxuri de
ţigări. În partea stîngă a scenei, o uşă pe care scrie: ADMINISTRAŢIE. Pe o hîrtie,
prinsă cu scotch, scrie de mînă, cu pixul, îngroşat: PENTRU ANGAJĂRI. Lipite de
peretele de lîngă uşă, cu faţa spre spectatori, trei scaune.

Pe unul dintre scaune, un tip de vreo 40-45 de ani, cu barbă. BĂRBOSUL ţine în
mînă o foaie, frămîntînd-o emoţionat.
Intră CRISTI, îmbrăcat în acelaşi pardesiu. Trece printre colete, pachete, baxuri, se
împiedică în unul, gata să cadă. Dă din mînă nervos. În fine, ajunge lîngă BĂRBOS.

CRISTI: Aici e pentru angajări?

BĂRBOSUL: Da.

CRISTI se aşază, stingher. După cîteva clipe, întoarce capul spre BĂRBOS.

CRISTI: E femeia aia de serviciu pe hol... Nu mă lăsa să intru. De parcă ea se ocupă

cu paza aici... Dumneavoastră n-aţi avut probleme? Îmi cerea o hîrtie. Ce hîrtie
să-i dau?
BĂRBOSUL: Probabil a pus-o patroana să păzească, ce ştiu eu? Şi eu a trebuit să-i arăt
CV-ul ăsta (flutură foaia din mînă) ca s-o conving că am venit pentru
angajare.
CRISTI: Aoleu. Ce CV? Trebuia să venim cu aşa ceva?
BĂRBOSUL: Da, domnule, eu aşa m-am gîndit. De fapt, ca la orice interviu, nu?...
CRISTI: Adică nu mă primeşte fără?
BĂRBOSUL: De unde să ştiu eu? Poate vă primeşte.
CRISTI: Ei, poate... Nu-mi spuneţi doar aşa, ca să mă liniştiţi? Pînă la urmă, sînt
contracandidatul dumneavoastră. Vă convine că n-am CV.
BĂRBOSUL: E vina mea că n-aveţi?
CRISTI: O să le explic că nu era scris nicăieri că trebuie să venim cu un CV.
BĂRBOSUL: Vedeţi? Poate se rezolvă problema aşa.
CRISTI: O să se rezolve, o să se rezolve... (Pauză. Indică spre foaia din mîna
BĂRBOSULUI): Şi?
BĂRBOSUL: Ce şi?
CRISTI: Arată bine CV-ul dumneavoastră?
BĂRBOSUL: Hm... Ştiu şi eu? Mi l-a bătut nevastă-mea la computer. Bate foarte
repede şi bine la tastatură, e secretară la o firmă de avocaţi. Şi se pricepe să şi
aranjeze textul, eu zic că arată destul de bine.

12
CRISTI: Nu, domnule, întrebam dacă ce scrie acolo arată bine... Adică dacă aveţi
calificări în domeniu, lucruri dintr-astea. Aţi mai fost administrator?
BĂRBOSUL: A, asta. Da, am fost administrator la un magazin de stat. Vreme de
patru ani. A fost bine, dar apoi, ştiţi, cu vremurile astea... S-a desfiinţat.
CRISTI: Postul?
BĂRBOSUL: Nu, magazinul. Au făcut ăştia discotecă-n loc.
CRISTI: Alimentar?
BĂRBOSUL: Cum adică? Discotecă, v-am zis.
CRISTI: Nu, întrebam dacă aţi lucrat în domeniul alimentar...
BĂRBOSUL: A, nu. La textile.
CRISTI (zîmbeşte satisfăcut): Ha, la textile! Păi, ăsta-i magazin alimentar! Eu am mai
lucrat în domeniu!
BĂRBOSUL: Da, dar n-aveţi CV-ul scris.
CRISTI: Aha, exultaţi acum! Parcă mi-aţi spus că nu-i nici o problemă că n-am CV-ul
scris.
BĂRBOSUL: N-am spus eu asta!
CRISTI: Pe naiba! Aşa aţi spus!
BĂRBOSUL: Nici vorbă. Dumneavoastră aţi spus că se rezolvă. Iar eu am zis că da,
se rezolvă! Ce, era să vă spun că nu se rezolvă?
CRISTI: N-am spus eu primul că se rezolvă!
BĂRBOSUL: Mă rog, poate am spus eu. Dar aşa, ca să treacă vremea. Şi-apoi, ia
gîndiţi-vă, de unde să ştiu eu dacă se rezolvă sau nu?
CRISTI: Şi-atunci, dacă nu ştiţi, de ce aţi observat tocmai acum, răutăcios, că n-am
CV scris!?
BĂRBOSUL: Pentru că ăsta-i adevărul. Şi n-am fost răutăcios. Pur şi simplu, am
observat că n-aveţi CV scris.
CRISTI: Şi ce? Doar de asta-i interviul! O să le explic oamenilor ce am făcut de-a
lungul vremii. Eu n-am nevastă secretară la o firmă de avocaţi, ca alţii...
BĂRBOSUL: Poftim, acum vă luaţi de nevastă-mea? E vina mea că lucrează la un
cabinet de avocatură? Aşa s-a întîmplat să fie. Oricum, sînt divorţat de ea,
dacă asta vă linişteşte...
CRISTI: Cum adică? Nu pricep... Păi, mi-aţi zis că-i nevasta dumneavoastră. Dacă aţi
divorţat, nu vă mai e nevastă!
BĂRBOSUL: Domnule, e un fel de-a vorbi. Îi zic în continuare aşa, că am fost
căsătoriţi şaişpe ani. Nu mi-e deloc uşor să-i zic, aşa, fără să mă obişnuiesc cu
gîndul, „fosta mea nevastă”.
CRISTI: Da’ de cît timp v-aţi despărţit?
BĂRBOSUL: De vreo trei ani.
CRISTI: Cum, şi-n trei ani nu v-aţi dezobişnuit să-i ziceţi „nevastă”? Dar cît vă
trebuie, domnule!?
BĂRBOSUL: Of, e mai complicat. La drept vorbind, nu s-a schimbat aproape nimic
între noi. Locuim tot în acelaşi apartament, că nu ne-a lăsat sufletul să-l vindem

13
 la partaj. Luăm şi masa împreună. Singura chestie e că dormim în camere
separate, da’ asta nu contează.
CRISTI: Cum nu contează?
BĂRBOSUL: Ei, vreţi acum să intru în detalii... Ce legătură are treaba asta cu
concursul pentru post?
CRISTI: Are, cum să n-aibă! Ea v-a făcut CV-ul! Şi nici măcar nu vă mai e nevastă,
ceea ce nu-i corect!
BĂRBOSUL: Glumiţi?
CRISTI: Nu glumesc deloc!
BĂRBOSUL: Haideţi, domnule, să fim serioşi. Chiar că-i ridicol. Doar nu ne certăm
acum pe foaia asta de hîrtie (flutură foia din mîna lui).
CRISTI: Vi se pare că mă cert? Întrebam şi eu, aşa. De curiozitate. Cum să nu fiu
curios? Îmi spuneţi că nevasta dumneavoastră v-a scris CV-ul, apoi că nu mai
e nevasta dumneavoastră. Dar că asta nu contează, că de fapt locuiţi împreună,
mîncaţi împreună, dormiţi împreună...
BĂRBOSUL: Nu, tocmai, că nu dormim împreună.
CRISTI: A, da, aşa-i. Păi, şi-atunci, cum nu contează?
BĂRBOSUL: Dacă vreţi să vă explic, vă explic: adevăru-i că în ultimii vreo zece ani
de căsnicie, chiar dacă dormeam împreună, abia dacă făceam sex o dată sau de
două ori pe an. Ea cu serviciul, eu cu serviciul... Nici copii n-am avut timp să
facem. Am divorţat acum trei ani, că ea îşi găsise p-unul. Dar cu ăla n-a durat
decît o lună după pronunţarea divorţului, ca să vezi (rîde). Şi dup-aia nu ne-am
mai împăcat, ea a dormit în camera ei, eu în a mea. Dar de cîteva ori, aşa, de
dragul vremurilor de altădată, s-a întîmplat...
CRISTI: Ce s-a întîmplat?
BĂRBOSUL: Ei... Ştiţi şi dumneavoastră. Am făcut sex. Acum, dacă fac o socoteală,
s-a întîmplat de vreo şase-şapte ori. În trei ani! Adică tot de vreo două ori pe
an, ca înainte. Aşa că ce s-a schimbat? Am divorţat, dar nu s-a schimbat nimic.
CRISTI: Şi-atunci de ce nu vă căsătoriţi la loc?
BĂRBOSUL: De ce s-o facem? Că nu ne mai iubim. (Pauză) La drept vorbind, cred
că ne-am iubit numai prin primul an. Apoi, chestia a devenit aşa, o obişnuinţă.
Şi-acum e la fel, o obişnuinţă.
CRISTI: Deci e la fel ca înainte, dar nu mai e deloc la fel ca înainte. Acum, cine să
mai priceapă ceva?
BĂRBOSUL: Într-un fel, aveţi dreptate. Dar... nu mai e actul ăla de căsătorie, ştiţi?
Acum, cum să vă spun, ne simţim amîndoi liberi, chiar dacă nu s-a schimbat
mai nimic. Şi asta contează enorm, la drept vorbind...
CRISTI: Ciudat.

BĂRBOSUL dă din umeri. Bagă mîna într-un buzunar şi scoate un pachet început de
gumă de mestecat. Scoate o lamă mentolată, o desface şi o vîră în gură. Apoi întinde
pachetul spre CRISTI.

14
BĂRBOSUL: Serviţi o gumă mentolată?

CRISTI se încruntă, se ridică brusc în picioare.

CRISTI: Ce-i asta, dom’le!?

BĂRBOSUL: Ce-i?! O gumă de mestecat.
CRISTI: E prea de tot! Este a doua oară pe ziua de azi! Nu înţeleg! Da-ţi-o dracului de
treabă!
BĂRBOSUL: De ce v-aţi enervat? V-am oferit o gumă, atît. Din amabilitate.
CRISTI: Din amabilitate, auzi... Vă par prost?
BĂRBOSUL: Nu.
CRISTI: Din amabilitate, auzi! De parc-aş crede! Hai, n-o mai daţi cotită, că n-are
rost: spuneţi-mi sincer, îmi miroase gura?
BĂRBOSUL: Nu ştiu, domnule, nu-i treaba mea.
CRISTI: Atunci de ce mi-aţi dat aia?
BĂRBOSUL: Păi, v-am zis, ce naiba...

CRISTI dă din cap, încruntat. Apoi se aşază la loc pe scaun. Priveşte spre uşă, apoi
spre ceasul de la mînă.
Între timp, BĂRBOSUL desface şi a doua gumă, o vîră în gură, apoi mototoleşte
pachetul şi-l bagă în buzunar.
CRISTI pare agitat, îşi freacă fruntea cu palmele. Puţin întors cu spatele la celălalt,
face palma căuş, suflă, apoi miroase aerul expirat. Se opreşte, ca şi cum s-ar gîndi la
ceva, apoi se întoarce brusc către celălalt.

CRISTI: Aha, am înţeles. Îmi miroase respiraţia, iar dumneavoastră mi-aţi dat guma
aia aşa, ca un apropo. Că oricum n-am CV şi, de vreme ce mă bazez numai pe
interviu, ar fi bine să nu-mi miroase gura în timpul interviului...
BĂRBOSUL (pufneşte): N-are absolut nici o logică ce-mi spuneţi! Sînteţi
contracandidatul meu. Dimpotrivă, ar fi trebuit să vă las în cazul ăsta să
mergeţi aşa, nu?
CRISTI: Da... Dar poate sînteţi un om dintr-ăla, mă rog, care vrea o concurenţă
loială...
BĂRBOSUL: Sînt.
CRISTI: Aha! V-am spus eu! Bine, daţi-mi o gumă!

BĂRBOSUL desface mîinile a exasperare.

BĂRBOSUL: De unde să vă mai dau acum? Era ultima. Am vîrît-o în gură...

BĂRBOSUL indică spre gura deschisă.

CRISTI se ridică, iritat.

15
CRISTI: Ce urmăriţi, de fapt, dom’le?
BĂRBOSUL: Nimic. Nu vă înţeleg...
CRISTI: Of...

CRISTI priveşte spre uşa biroului de angajări, apoi spre ceasul de la mînă. Pufneşte
şi, grăbit, trece printre baxuri, cutii etc., ieşind afară.

Scena a II-a

Decorul: acelaşi.
BĂRBOSUL, mirat, priveşte în urma lui CRISTI. Plescăie din buze. Se uită iarăşi în
CV-ul lui. Cîteva secunde trec aşa, cu gesturile BĂRBOSULUI: îşi trece mîna prin
păr, se ridică, se reaşază...
La un moment dat, uşa improvizatului birou de angajări se deschide, apare ŞEFA, o
doamnă cu ochelari.

ŞEFA: Bună ziua. Pentru angajare, nu?

BĂRBOSUL se ridică.

BĂRBOSUL: Da.
ŞEFA: Sper că nu aşteptaţi de mult... Am avut de rezolvat ceva cu marfa. Telefoane,
tot felul...
BĂRBOSUL (după o privire scurtă la ceasul de la mînă): Păi, nu, e exact ora
anunţată!
ŞEFA (zîmbeşte): Da, eu ţin la punctualitate. (Priveşte în jur, în lungul magazinului.)
Dar am auzit mai multe voci. Cel puţin asta a fost senzaţia mea. (Zîmbeşte din
nou) Nu vorbeaţi singur, nu?
BĂRBOSUL: Nu-nu-nu... Cum să vorbesc singur? A mai fost un domn, pînă acum un
minut-două. Nu ştiu de ce, a plecat brusc, ca şi cum avea de rezolvat o
problemă urgentă.
ŞEFA: Ei, asta e, fiecare cu problemele lui... Şi, spuneţi-mi, de ce aţi vrea postul ăsta?
(Arată spre uşa deschisă a biroului.) Scuze, dacă sînteţi singur, nu vă mai
invit înăuntru, e aceeaşi nebunie ca aici (arată cu mîna împrejur).
BĂRBOSUL: Ei, de ce... Am lucrat în administraţie ani întregi. Doar că la o firmă de
textile. Uitaţi, aici e CV-ul meu!...

ŞEFA ia foaia de hîrtie, aruncă o privire pe ea, cîteva secunde.

ŞEFA: Şi v-a plăcut? De ce n-aţi mai lucrat acolo?

16
BĂRBOSUL: S-a desfiinţat magazinul.
ŞEFA (ridicînd ochii din foaie): N-a mers? De ce, n-aţi avut performanţă?
BĂRBOSUL: Nu, doamnă, era la stat. Ştiţi cum e... S-a desfiinţat, au făcut o
discotecă în loc.
ŞEFA (dă din mînă): A, la stat!... Da, ştiu cum e. Eu tot de la stat am plecat şi-am
deschis asta. (Pauză) Eh, ce să vă spun... Da, e ok. CV-ul e bun, păreţi
simpatic. De vreme ce sînteţi singurul... O să vă rog să veniţi în primele două
săptămîni de probă, după aia, dacă merge, facem contractul. Puteţi începe de
luni?
BĂRBOSUL (zîmbind): Pot şi de azi!
ŞEFA: E bine, dar n-are rost... De luni. Şi vedem ce va fi. Ce să vă spun? Succes.

ŞEFA îi întinde mîna, BĂRBOSUL o strînge.

ŞEFA: Am numărul de telefon aici, în CV. Dumneavoastră îl ştiţi pe-al nostru, nu? L-am
dat în ziar. Deci totul e în regulă. Vă aştept.
BĂRBOSUL: Iar eu vă mulţumesc. La revedere.

Fericit, BĂRBOSUL se îndreaptă spre ieşire.

ŞEFA se uită, zîmbitoare, în urma lui.
BĂRBOSUL iese.

Scena a III-a

Decorul: acelaşi.

ŞEFA se mai uită cîteva clipe peste foaia din mîna ei, dă din cap mulţumită, apoi
intră pe uşa biroului, închizînd-o după ea. La cîteva secunde, CRISTI intră în
magazin, obosit şi transpirat, dar cu un zîmbet satisfăcut pe chip. Priveşte spre
scaune, nu-l mai vede pe BĂRBOS şi se încruntă. Vine, se aşază, apoi se ridică. Se
vede că e măcinat de-un gînd. Se apropie de uşa biroului şi bate încet. Apoi mai tare.
Iese ŞEFA.

ŞEFA: Da, ce doriţi?

CRISTI: Ăăă... Am venit şi eu pentru interviu. Postul de administrator.

ŞEFA se uită la ceas.

ŞEFA: Aţi întîrziat cu... fix 20 de minute. Noi ţinem la punctualitate.

CRISTI: Şi eu ţin la punctualitate, să ştiţi. Dar n-am întîrziat. Să ştiţi că am fost aici
cu mult timp înainte de ora fixată. Eu şi cu un tip aşa, mai bărbos...
ŞEFA: A, dumneavoastră eraţi cel care vorbeaţi cu el. V-am auzit din birou.

17
CRISTI: Da, eu eram. Şi m-am dus... Adică am tras o fugă să-mi iau o gumă de
mestecat. Nu este nici un chioşc pe-aproape. Nimic. A trebuit să alerg...
ŞEFA: Da’ ce vă trebuia aşa urgent? Aveţi probleme cu respiraţia sau ce?
CRISTI: Nu... adică... Cum să vă spun? Nu, nu pot să spun că am probleme... Dar...
mi-era poftă!
ŞEFA: Aşa de tare încît l-aţi dat naibii de interviu şi-aţi plecat? Înseamnă că n-aţi vrut
postul.
CRISTI: Ba da, îl vreau. Am nevastă, am copil, cum să nu vreau un asemenea post?
ŞEFA: Aşa se pare, că nu l-aţi vrut. De vreme ce aţi plecat de la interviu pentru că vi-
era poftă de-o gumă de mestecat...
CRISTI: Nu, să vedeţi, n-aţi înţeles. Vedeţi, e a doua oară, pe ziua de azi, cînd mi se
oferă... Prima oară s-a întîmplat azi noapte. Eram cu o fată şi...
ŞEFA: Staţi puţin, nu mi-aţi zis că sînteţi căsătorit?
CRISTI: Da.
ŞEFA: Şi parcă aţi spus şi de-un copil! Păi, în cazul ăsta, umblaţi noaptea cu fete?
CRISTI: Nu. Adică, ba da, dar n-am făcut nimic. Am fost doar cu ea într-o cameră de
motel şi...

ŞEFA ridică mîna, hotărît, ca şi cum ar vrea să întrerupă discuţia.

ŞEFA: Domnule, vă rog să mă scutiţi de detalii picante! Oricum nu înţeleg nimic. Dar
din trei vorbe mi-aţi spus deja că aveţi probleme de respiraţie, că vă înşelaţi
nevasta, că pentru o gumă de mestecat daţi cu piciorul unui interviu care vă
poate schimba viaţa... Cum vreţi să reacţionez?
CRISTI: Nu-mi înşel nevasta. S-a întîmplat doar azi noapte, dar n-am înşelat-o.
Adică, da, ne-am sărutat, dar apoi fata mi-a oferit o gumă şi...
ŞEFA (enervată): Domnule, chiar n-aveţi pic de jenă? Nici nu ne cunoaştem şi deja
îmi povestiţi cum v-aţi petrecut noaptea înşelîndu-vă soţia!? Plus că ţineţi cu
tot dinadinsul să-mi daţi şi amănunte dintr-astea sordide!
CRISTI: Vă, rog, n-aţi înţeles nimic. Era vorba, de fapt, despre guma de mestecat.
ŞEFA: Ce treabă are guma de mestecat cu faptul că n-aţi venit la timp la interviu?
CRISTI: Are, tocmai asta încercam să vă spun. (Bagă mîna în buzunarul pardesiului
în care-i îmbrăcat, scoate un pachet de gumă de mestecat, i-l arată ŞEFEI.)
Vedeţi, am fost să cumpăr pachetul ăsta, tocmai ca să ies bine la interviu!
Tipul ăla care a fost aici, bărbosul, mi-a oferit o gumă. Eu l-am refuzat, apoi
am vrut, dar nu mai avea. (Bagă înapoi în buzunar pachetul.)
ŞEFA: Bun, asta mi-aţi spus. Vi s-a făcut poftă după aia şi aţi mers să luaţi un pachet
de gumă. Şi cu asta basta! Aţi pierdut postul. I l-am oferit singurului candidat
prezent, de ce nu înţelegeţi?
CRISTI: Dar el nu era bun! A fost administrator la textile. Eu am fost pe domeniul
alimentar.
ŞEFA: Da, dar el nu părea un om care-şi înşală nevasta şi apoi se laudă cu cuceririle
sale altor femei, chiar dacă-s necunoscute!

18
CRISTI: Eu nu m-am lăudat, ce nu înţelegeţi?! Voiam doar să vă explic. Atît.

În sală intră FEMEIA DE SERVICIU, cu o mătură în mînă, în halat.

CRISTI o vede, arată spre ea.

CRISTI: Uitaţi, doamna vă poate spune ce-am făcut. (Strigă spre FEMEIA DE
SERVICIU.) Doamnă, doamnă, puteţi veni puţin?

FEMEIA DE SERVICIU se apropie.

FEMEIA DE SERVICIU: Ce-am făcut?

CRISTI: Nimic, nu vă speriaţi. Am doar nevoie de dumneavoastră. (Spre ŞEFĂ)
Doamna poate confirma ce v-am spus.
ŞEFA: Adică? Ce, a fost şi ea acolo azi noapte, cînd v-aţi înşelat nevasta? Sau aţi
înşelat-o chiar cu ea?
FEMEIA DE SERVICIU: Cu mine, doamna şefă? Cum, păcatele mele? M-ar omorî
bărbată-miu dacă l-aş înşela. Doamne fereşte! Cînd eram mai tineri şi stăteam
la casă, la ţară, a înfipt un cuţit în grindă şi mi-a spus: „Vezi cuţitul ăla? Acolo
trebe să stea pînă rugineşte! Da’ dacă te prind cu altu’, îl scot de-acolo!”.
Acum, ne-am mutat la bloc, da’ mai are cuţite prin sertare! Cum să-l înşel,
păcatele mele!?
ŞEFA: Aşa spune domnul (arată spre Cristi).
CRISTI (mirat): Nu, eu vorbeam de gumă! Că am ieşit afară şi doamna de serviciu m-
a văzut şi m-a întrebat unde ies şi i-am zis: „Merg să cumpăr nişte gumă de
mestecat. Vin repede înapoi”.
ŞEFA: Vă cunoşteaţi?
FEMEIA DE SERVICIU: Nu, doamna şefă. (Spre CRISTI) Păcatele mele de
derbedeu! De ce zici minciuni despre o femeie cinstită? Eu nici cu gîndul nu l-
am înşelat vreodată pe bărbată-miu, şi-s măritată de aproape două’ş’cinci de
ani! Ruşine să-ţi fie. Crezi că m-aş uita la unul ca tine!?
CRISTI (încercînd un ton împăciuitor): Nu, doamnă, altceva voiam să spun...
FEMEIA DE SERVICIU: Nemernicule!
ŞEFA: Hai, liniştiţi-vă...
FEMEIA DE SERVICIU: Cum să mă liniştesc, doamna şefă, dacă nemernicul ăsta
spune aşa ceva despre mine, păcatele mele?
ŞEFA: Eu te cred, gata.
FEMEIA DE SERVICIU (ridicînd mătura spre CRISTI): Nenorocitule, vrei să-mi
strici căsnicia? Sau ce?
CRISTI: E o neînţelegere!

FEMEIA DE SERVICIU îl pocneşte cu mătura peste cap pe CRISTI.

CRISTI încearcă să se ferească, dar vine o nouă lovitură. Reuşeşte să apuce mătura,
o smulge din mîna FEMEII DE SERVICIU şi-o ţine cumva ameninţător.

19
CRISTI: Gata odată! Nu m-am culcat cu tine, nu m-am culcat cu nimeni! Asta a
înţeles şefa ta, dracu’ ştie de unde. M-am săturat! Aţi înnebunit cu toţii!
ŞEFA: Domnule, linişteşte-te. Dacă nu, chem poliţia!
CRISTI: Să vă ia dracu’ pe toţi! (Aruncă mătura cît-colo, în încăpere.) Parcă sînteţi
surzi şi orbi cu toţii! Era vorba de guma de mestecat, lua-v-ar naiba cu
serviciul vostru şi cu interviul vostru şi cu CV-urile voastre!... Futu-i mama ei
de viaţă!
ŞEFA: Vă spun ca mă duc să chem poliţia!
FEMEIA DE SERVICIU: Să-l bage la zdup, acolo, mama lui de mincinos!...

CRISTI ridică ambele mîini, în semn de cedare.

CRISTI (coborînd vocea): Nu mai chemaţi pe nimeni. Gata, nu mai vreau nimic.
Absolut nimic. Am plecat, gata...

CRISTI se întoarce amărît spre ieşire, trece printre baxuri, cutii etc. şi iese.

ŞEFA: Mulţi nebuni pe lumea asta.

FEMEIA DE SERVICIU: Da, doamna şefă. (Duce arătătorul la tîmplă.) Nebuni cu
capul, păcatele mele!

ŞEFA intră în birou.

FEMEIA DE SERVICIU se îndreaptă spre ieşire.

– Sfîrşitul Actului al II-lea –

20
 ACTUL AL III-LEA

Scena I

Decorul: Sufrageria din Scena a IV-a a Actului I. O canapea, o masă mare cu o faţă
de masă pe ea. Lîngă canapea, un fotoliu. Undeva mai în spate, un dulap. Lîngă
dulap, uşa care dă spre baie.

În sufragerie, doar IONUŢ, care stă în fotoliu, clătinîndu-şi tot corpul, în faţă-în
spate, repetînd mişcarea cu gesturile tipice ale copilului bolnav psihic. Se aude doar
un mormăit al lui.
Din lateral, intră CRISTI. Îl priveşte scurt pe IONUŢ, trece pe lîngă el, se opreşte în
faţa canapelei. Îşi dă jos pardesiul, îl aruncă neglijent pe spătarul canapelei, apoi se
trînteşte în canapea, obosit, fără să se descalţe. Se întinde, doar picioarele îi rămîn în
afara canapelei.
Intră MARINA, prin acelaşi loc prin care a intrat şi CRISTI. Are însă un şorţ de
bucătărie pe ea. E încă supărată, dar nu mai pare pusă pe harţă. De altfel, toată
scena se va desfăşura pe un ton mai liniştit – se va simţi tensiunea dintre cei doi, dar
cearta nu mai capătă tonalităţi ridicate.

MARINA (mai degrabă a constatare decît a reproş): Aşa, intri fără să zici măcar un
bună-ziua acolo. Treci pe lîngă mine, vezi că-s în bucătărie, că, deh, îi fac
domnului de mîncare, şi nici măcar nu saluţi...
CRISTI: Te-am salutat dimineaţă...
MARINA: Mda. Corect: ţi-ai făcut datoria de soţ. (Pauză.) Şi-acum eşti obosit, după
cum văd. Vrei să te odihneşti... (Suspicioasă.) De ce eşti obosit, ia zi! Ce-ai
făcut tu de fapt noaptea asta?... Că la poker nu prea cred c-ai fost.
CRISTI (împreunează mîinile): Ah, iar începi cu noaptea asta...
MARINA: Păi, da, că m-am mai gîndit. Te ştiu eu după figură. Tare mi-e că în altă
parte ai făcut praf banii mei. Şi-apoi, azi dimineaţă... Doar te-ai spălat rapid
pe dinţi şi-ai şi fugit. De ce te-ai spălat pe dinţi, hm? Unde-ai fost noaptea
asta, de-a trebuit să te speli pe dinţi?
CRISTI (se ridică-n fund; cumva exasperat, dar fără să ridice vocea): Oricine se
spală pe dinţi dimineaţa. Şi-apoi, am avut un interviu, ţi-am zis. Auzi, ce
întrebare: de ce m-am spălat pe dinţi... Aş fi făcut şi altceva. M-aş fi bărbierit,
m-aş fi schimbat dacă m-ai fi lăsat. Dar tu nu. Tu doar atîta ştii: taca-taca-taca-
taca...
MARINA: Şi?
CRISTI: Şi ce?
MARINA: Ziceai c-ai fost la un interviu. Deci?
CRISTI: Deci! Nu l-am luat, normal... M-am dus nebărbierit, neschimbat. Şi fără CV
la mine... Că n-avem nici un computer în casă, ca să-mi scriu pe el CV-ul...

21
MARINA (îşi pune mîinile în şolduri): Ei, poftim... Te pomeneşti că trebuia să-ţi
cumpăr şi computer!
CRISTI: Ştii cine a luat postul? Un nenorocit care n-avea nici pe departe experienţa
mea. Şi ştii de ce? Că i-a scris nevastă-sa CV-ul pe computer, de-aia. Iar tu...
Tu numai taca-taca, atîta ştii...
MARINA (pufneşte): Eu trebuia să ţi-l scriu?
CRISTI (dă din mînă): Tu, eu, nu mai contează. Hai s-o lăsăm dracului...
MARINA: Aş lăsa-o eu dracului, da’ nu ştiu unde e.. (Clatină din cap.) Pe de altă
parte, dacă mă gîndesc bine, cred că-l am în faţă. Şi eu, ca proasta, fac curat
pentru el, fac mîncare, îi spăl hainele, i le cos... Azi ţi-am cusut chiloţii, că
erau mai toţi rupţi un cur.
CRISTI: Mda, ce să spun... Am vrut eu să mi-i rup, c-aşa-mi place mie, să umblu cu
gaură la cur. S-au uzat, normal. Doar nu m-am apucat să fac găuri anume.
MARINA: Anume, neanume, erau toţi găuriţi în dreptul curului, aşa că i-am cusut. Şi
după ce fac toate astea, înţeleg c-ar trebui să-ţi scriu eu CV-ul, auzi!...
CRISTI: Crezi că eu nu vreau să-mi găsesc serviciu? Am muncit ani la rînd, dar se
mai întîmplă ghinioane, ce vrei... Hai să-ncheiem discuţia, chiar n-are rost.
Vezi doar: îmi caut serviciu! Într-o zi o să-mi găsesc. Pînă atunci, asta e! Îţi
zic: o să-mi găsesc pînă la urmă...
MARINA: Da, da... De luni întregi îmi spui asta. O să-ţi găseşti de Paştele Cailor,
pierzîndu-ţi nopţile pe la pokere sau alte prostii. Cine ştie unde! Şi pe urmă vii
acasă şi te trînteşti în pat. Eşti obosit, ce să zic...
CRISTI: Sînt obosit, da. Dacă n-am serviciu nu mai am voie să mă odihnesc?

MARINA dă din mînă. Se îndreaptă spre spătarul canapelei, pe care e pardesiul lui
CRISTI, îl ia şi şi-l pune pe ea, peste şorţ.
CRISTI o priveşte oarecum mirat.

CRISTI: Ce faci cu ăla? E pardesiul meu.

MARINA: Mie mi s-a rupt haina, tre’ s-o cos... Da’ n-am avut timp, că ţi-am cusut ţie
chiloţii. Acum poate că nu-mi dai pardesiul...
CRISTI: Ei, asta-i. Întrebam doar ce faci cu el. De ce îl pui pe tine, adică. Mergi
undeva?
MARINA: Mă duc pînă la alimentară să iau nişte condimente, ca să termin ciorba... E
gata mîncarea, îmi mai trebuie doar condimentele alea. Iar tu nu te culca acum,
chiar dacă, după cum văd, eşti (accentuează sarcastic) frînt de oboseală. Ai
grijă de Ionuţ, că ai văzut că mi-a spart un bibelou. Nu-l mai lăsa să se joace
cu mingea aia.

CRISTI dă din cap, mai degrabă ca să scape de ea, decît aprobator.

MARINA iese în hol, iar în urma ei se aude uşa de la intrare.

22
 Scena a II-a

Decorul: acelaşi.

IONUŢ se ridică din fotoliu, imediat după ce MARINA iese pe uşă. Reîncepe să se
învîrtă aiurea. Apoi bate din palme şi recită sacadat aceleaşi cuvinte.

IONUŢ: Un ele-fant se le-gă-na pe o pînză de păianjen... Un ele-fant se le-gă-na...

CRISTI (dînd din cap, amărît, ton blînd): Ce-ai, mă nebunule, mă? Ce elefant, ce
păianjen? Of, cum naiba am avut ghinionul ăsta cu tine?

IONUŢ se apleacă după minge.

CRISTI: Lasă mingea.

IONUŢ o aruncă spre el. Mingea îl loveşte pe CRISTI.

CRISTI face un semn cu mîna spre cap, ca şi cum ar înfileta un bec.

CRISTI: Tare mai eşti dus...

IONUŢ începe să se învîrtă, cu braţele larg desfăcute.

CRISTI se uită la el, pufneşte în rîs. Se ridică greoi, vine lîngă IONUŢ. Îşi
îndepărtează mîinile de corp şi încearcă să prindă ritmul. Se învîrte şi el, în rînd cu
băiatul. CRISTI rîde. Se învîrt aşa cîteva secunde. Apoi, brusc, IONUŢ se opreşte.
Începe să tuşească. Se opreşte, iar CRISTI şi-l priveşte mirat. Copilul tuşeşte tot mai
tare, se îndreaptă spre un colţ al încăperii şi vomită. CRISTI nu face decît să-şi pună
o mînă în şold şi să-l privească.

CRISTI: Aoleu, naiba ştie ce-i în capul ăla al tău!... Te apucă bîţîiala şi te ţine, frate.
Ca dup-aia să-mi vomiţi, auzi!

IONUŢ a terminat de vomitat, caută din priviri mingea. Vine şi s-aşază pe ea.
CRISTI dă din cap, dispare apoi pe uşă băii, revine imediat cu o cîrpă. Se duce acolo
unde a vomitat băiatul, şterge. Iese apoi din nou, pentru a duce cîrpa, şi reapare
imediat. Vine şi se aşază pe canapea, în timp ce copilul, pe minge, îl priveşte.

CRISTI (spre IONUŢ, cu blîndeţe): Băi, copilule, eşti şi tu tot o fiinţă, acolo. Mă uit
la tine cît de mare eşti. Ar trebui să fii bărbat deja. Da’ habar n-ai pe ce lume
trăieşti, îţi dai seama seama de-asta? Numai noi ne chinuim cu tine, tu eşti
norocos. Stai acolo, în lumea ta, totu-i bine şi frumos... Te doare fix în şpiţ! Iar
eu stau aici, aşa, stau şi... (Pufneşte în rîs.) Ştii că te cheamă Ionuţ? Ştii, doar
răspunzi la numele ăsta, normal. Dar aşa cum răspunde un cîine. Nu ştii de
fapt ce înseamnă un nume. Eu sînt Cristi, uite. Nu tata, Cristi. Tata, aşa crezi

23
 tu că mă cheamă, da’ numele meu adevărat e Cristi. Mi l-au pus părinţii mei,
ca să semene cu Cristos. Ştii cine-a fost? Nenea ăla la care te rogi tu în fiecare
seară, cînd te pune maică-ta!... Mă rog, nu te rogi. Stai în genunchi şi... şi cine
ştie unde eşti de fapt. În ce lume eşti... Lumea aia a ta, da. E bună lumea aia a
ta? Da, poate că-i mai bună. În lumea aia n-ai griji, te doare-n paişpe de
facturi, de nevastă, de familie, de toate... Ei, dar altceva-ţi spuneam. De
Cristos, nu? Da, de Cristos. Cristos ăsta a trăit demult tare, iar oamenii îl ştiu
şi azi. Toţi. A trăit şi-a făcut ceva... a făcut de toate, maică-ta le ştie mai bine.
Iar după el o groază de tîmpiţi le-au pus copiilor lor numele ăsta, Cristian, că
s-au gîndit că aşa o să aibă şi copiii lor o viaţă dintr-asta excepţională, vezi-
Doamne! Şi s-a trezit lumea cu milioane şi milioane de Cristi, mă rog, cum s-o
fi pronunţînd în toate limbile. Cristi peste Cristi, Cristian peste Cristian...
Oameni care nu fac nimic. Nişte rataţi. Trăiesc aşa, ca să trăiască. Nici un
Cristian, Cristi de azi n-o să mai fie pomenit peste două mii de ani... Degeaba-i
cheamă Cristi (Rîde.) Tu, în schimb, eşti Ionuţ. Ionuţ nu înseamnă nimic.
Măcar cînd ţi-am pus numele ăsta nu m-am gîndit c-o să iasă mare sculă din
tine... Da’ necazu-i că şi Ionuţ, şi Cristi trăiesc la fel de fără rost. Aşa, ca să
trăiască, naibii, acolo. La fel! Singura diferenţă e că tu nu ştii că trăieşti fără
rost, iar eu ştiu, mă! Şi asta înseamnă că-i unu la zero pentru tine (Rîde din
nou, iar Ionuţ rîde şi el, fără să ştie exact de ce.)

CRISTI dă din cap, îşi pune mîinile în palme. Apoi se întinde pe canapea. Închide
ochii.

Scena a III-a

(Visul lui CRISTI.)

Decorul: Un birou tipic, la care se află ŞEFA din Actul al II-ea. În faţa biroului, un
scaun gol.

ŞEFA citeşte nişte foi, şi-a pus ochelarii.

CRISTI intră în încăpere.
ŞEFA nu-şi ridică privirea din foi, îi face un semn cu mîna să se aşeze.
CRISTI se aşază, stingher. Odată aşezat, scoate din buzunar două lame de gumă de
mestecat şi le vîră în gură, apoi, cu palma în faţa gurii, îşi miroase respiraţia.
ŞEFA dă foile deoparte şi îl priveşte fix, fără să spună nimic.

CRISTI (dă din umeri, zîmbeşte): Ei? Ce ziceţi?

ŞEFA (severă): Despre ce?
CRISTI: Despre CV-ul meu. Adică, vedeţi, e un CV bun, nu-i aşa? Mi l-a bătut
nevastă-mea la computer. Bate foarte repede şi bine la tastatură, e secretară la

24
 o firmă de avocaţi. Şi se pricepe să şi aranjeze textul, eu zic că arată destul de
bine.
ŞEFA: Nu înţeleg... Te lauzi cu faptul că nu eşti în stare să-ţi baţi singur CV-ul la
computer?
CRISTI: Nu, nu. Voiam să vă spun doar că am o nevastă grozavă. N-aş înşela-o
niciodată. Nici cu vreo prostituată, nici cu vreo femeie de serviciu. Nu,
niciodată, asta-i clar!
ŞEFA (pufneşte): Domnule, ai probleme?
CRISTI: N-am, nu-nu-nu. N-am nici o problemă. Copilul mi-e bine, sănătos. A trecut
într-a unşpea la liceu, are numai de zece. Pe cuvînt. Dirigintele lui mi-a zis
chiar că, la cum îi merge mintea, poate să se facă orice. Şi astronaut, dacă
vrea. Ştiţi, dintr-ăia care merg pe lună. Numai că la noi în ţară încă nu s-au
construit rachete cu care să plecăm pe lună. Dar, dacă s-ar fi construit, băiatul
meu ar fi putut zbura spre lună. Vă asigur, m-a asigurat şi dirigintele. Iar soţia
mea... Soţia mea face cea mai bună ciorbă. Şi bate orice la computer, vă spun.
Orice. E foarte talentată. Vedeţi (zîmbeşte), dacă nu s-ar fi îndrăgostit de mine,
ar fi putut să aibă orice alt soţ din lume. Au fost pretendenţi la mîna ei care
acum sînt milionari, înţelegeţi? De fapt, nu, nu milionari, ci miliardari... Da,
aşa e soţia mea. Iar eu... Despre mine ce să vă spun? ((Îşi suflă iarăşi în
palmă.) Uitaţi, mie nu-mi miroase respiraţia. Deloc. Poftim (Suflă spre ŞEFĂ.)
Vedeţi? Nu-mi miroase. N-am nici un fel de probleme...

ŞEFA pufneşte iarăşi, dă din cap cumva amuzată, apoi ia din nou foaia cu CV-ul în
mînă.

ŞEFA (privind în foaie): N-ai scris nici un fel de motto aici, ştii asta? CV-urile trebuie
să aibă un motto.
CRISTI: Nu înţeleg.
ŞEFA: Nu ştii ce-nseamnă motto? Ha!
CRISTI: Ba da, dar... Nu înţeleg.
ŞEFA: Ai, nu zic nu, o experienţă bună. Da’ n-ai scris nici o zicală, ceva care să te
reprezinte, un fel de aforism sau o, cum să-i zic, o lege personală după care te
conduci... Asta înseamnă motto! Te rog să te gîndeşti la o chestie dintr-asta,
ceva...
CRISTI (mirat): Acum, pe loc!?
ŞEFA: Da’ cînd?

CRISTI pare impacientat. Îşi duce mîna la cap, se gîndeşte.

ŞEFA: Hai, te-ai gîndit?

CRISTI: Ceva dintr-o poezie e bine?
ŞEFA: Din orice. Numai să te reprezinte.

25
CRISTI: Ăăă... Păi, cum să vă spun?... (Recită.) Tristeţea mea aude nenăscuţii cîini
pe nenăscuţii oameni cum îi latră...

ŞEFA are o privire perplexă, aruncată peste ochelari.

ŞEFA: Poftim?
CRISTI (şi mai impacientat, vorbeşte repede): Am citit-o undeva şi mi-a rămas aşa,
agăţată de memorie. E dintr-o poezie...
ŞEFA (rînjeşte): Eşti trist, carevasăzică...
CRISTI: Nu, sînt vesel. Doar că aşa-i citatul. Dar eu sînt vesel, n-am probleme. Uitaţi,
sînt foarte vesel. (Începe să zîmbească, apoi să rîdă în hohote. Se opreşte
brusc.) Vedeţi, sînt vesel. N-am probleme. Fericirea mea aude nenăscuţii cîini
pe nenăscuţii oameni cum îi latră. Aşa trebuia să zic!
ŞEFA: Ce cîini, eşti prost?! Ce cîini? Ce-i asta?
CRISTI: Nichita Stănescu, cred. Nu-mi aduc aminte prea bine versurile, dar ăsta-i
motoul meu.
ŞEFA: Aha! (Pauză. ŞEFA dă iarăşi din cap, nemulţumită.) Şi ce spuneai de
respiraţie? Ai probleme de respiraţie sau ce?
CRISTI: Ăăă, nu. Păi, nu asta vă spuneam? Tocmai, că n-am! Nu... (Devine ezitant.)
Cel puţin nu cred. Am două gume de mestecat în gură. Adică... nu ştiu. Îmi
miroase respiraţia, doamnă?
ŞEFA: De ce ţi-ai cumpărat gumă?
CRISTI (după o pauză, chinuit): Nu ştiu.
ŞEFA (ridică vocea): Nu ştii?!
CRISTI (şi mai chinuit): Îmi pare rău, nu ştiu.
ŞEFA (aruncă foaia deoparte pe birou, plescăie, face cu mîna un gest de detaşare):
Nu te angajez!
CRISTI: Din ce motive?
ŞEFA: Pentru că eşti prost.
CRISTI: Nu sînt. Zău că nu sînt!
ŞEFA: Atunci nu te angajez pentru că-ţi miroase respiraţia.
CRISTI: Nu se poate! Am două gume de mestecat în gură!
ŞEFA: Tocmai. Ai două gume de mestecat în gură. De ce le-ai luat?

CRISTI îşi duce mîinile la cap, exasperat. Apoi se ridică brusc în picioare. Se aşază
cu mîinile pe birou, o priveşte fix pe ŞEFĂ.

CRISTI (ridică vocea, nervos, printre dinţi): Nu gura îmi miroase, femeie! Miros eu!
Eu, în întregime! E bine aşa? Miros a facturi neplătite, miros a timp pierdut
prin interviuri precum ăsta, miros a nevastă care nu mai vrea să facă sex cu
mine de luni întregi. Miros a...

ŞEFA începe să rîdă tot mai zgomotos. Va rîde în continuarea discursului lui CRISTI.

26
CRISTI (continuă): Miros a... Rîzi, da? Rîzi? Rîzi pentru că miros a ratare, miros a
nimic, miros a toate lucrurile pe care le-am visat odată şi care s-au dus
dracului! Ştii mirosul ăsta? Dar mirosul de copil dezaxat? Ştii? Le ştii? Tu le
ştii pe toate, da’ pe-astea le ştii!?

ŞEFA se opreşte din rîs, rămîne doar cu un rînjet în colţul gurii.

ŞEFA: Nu eu trebuie să le ştiu. Tu trebuie să stii cine eşti. Şi văd că ştii. Numai că nu
vrei să recunoşti. Ce să-ţi fac? Recunoaşte acum! Hai, zi după mine, zi ce crezi
cu adevărat. Zi aşa (vorbeşte rar, accentuat, ca şi cum ar citi un text oarecare
de pe vreo reclamă): Căsnicia-i ca o gumă de mestecat! O vreme, la început, e
dulce şi răcoritoare, apoi îşi pierde gustul, devine fadă! Şi nu se termină
niciodată. O mesteci, o tot mesteci şi nu se mai termină... Pînă te dor fălcile.
(Rîde.) Ha, ha, ha! Nu vrei să zici? Hai, zi: O mesteci, o tot mesteci şi nu se
mai termină... Ha, ha! O mesteci, o tot mesteci şi nu se mai termină...

ŞEFA rîde în hohote.

CRISTI cade pe scaun, punîndu-şi mîinile în cap.

CRISTI (dă din cap): Nu. Nu-s toate căsniciile aşa.

ŞEFA (printre hohote): O mesteci, o tot mesteci şi nu se mai termină...
CRISTI: Nici a mea nu-i aşa. N-ar trebui să fie aşa...
ŞEFA (printre hohote): Pînă te dor fălcile...
CRISTI: Nu. Nu. Chiar nu! Nu!

CRISTI dă din cap, pe scaun, cu ochii închişi.

Scena a IV-a

Decorul: Acelaşi din Scena I şi din Scena a II-a ale Actului al III-lea.

CRISTI, pe canapea, dă din cap în timp ce doarme. E evident că are un coşmar.

Se aude uşa de la intrare trîntindu-se. CRISTI se trezeşte brusc, se uită uşor aiurit în
jur.
Intră MARINA, care se dezbracă şi aruncă, nervoasă, pardesiul pe fotoliu. Are o
pungă de Vegeta în mînă.

MARINA (de astă dată, e ţîfnoasă): Dormeai, da? Normal, ce-i pasă domnului! Hai,
scoală-te, că imediat e gata ciorba! Tu aranjează masa între timp.

27
MARINA iese spre bucătărie, evident nervoasă.
CRISTI se ridică lent. Îl priveşte pe IONUŢ, care stă pe minge. Dă din cap, apoi se
îndreaptă spre dulap. Scoate dintr-un raft al dulapului trei farfurii, plus tacîmuri, şi
le aşază pe masă. Apoi pune trei scaune la masă şi se aşază pe unul dintre ele.
Intră MARINA, cu o oală aburindă în mînă. Ciorba. Sub braţ are o pîine învelită în
celofan. Pune oala şi pîinea pe masă, trîntindu-le.
CRISTI o priveşte cumva mirat.

CRISTI: Ce mai ai acum? Parcă-ţi trecuseră nervii...

MARINA îl ia pe IONUŢ de pe minge şi-l pune şi pe el la masă. Apucă polonicul,

pune ciorbă în farfurii, în tăcere. Apoi trînteşte polonicul în oală.

CRISTI: Nu-ţi trecuseră?

MARINA: Ba da.
CRISTI: Şi-atunci?
MARINA (punîndu-şi mîinile în şolduri): Azi noapte n-ai fost la poker!
CRISTI (exasperat): Iar asta?... Nu ştiu ce vrei. Nu-nţeleg de ce nu-ţi convine
explicaţia asta.
MARINA: Aha! Deci recunoşti că-i doar o explicaţie?
CRISTI: Ce vrei să-ţi spun?
MARINA: Spune-mi naibii adevărul!
CRISTI (dă ochii peste cap): Bine, ştii ceva, uite: un prieten m-a invitat la el, ne-am
uitat la filme porno, am băut... Asta a fost. Nevasta lui era plecată şi m-a
chemat la el. Dar n-am vrut să-ţi spun pentru că... na, ne-am uitat la filme
porno şi-am băut!...
MARINA: Serios? La care prieten ai fost?
CRISTI: Nu-l cunoşti. Nu l-am adus niciodată acasă.
MARINA: Aha, nu l-ai adus... Asta-i altă explicaţie care ar trebui să-mi convină, nu?
CRISTI: Nu-ţi convine, asta e...

MARINA se aşază şi ea la masă.

CRISTI începe să mănînce din ciorbă.
MARINA învîrte cu lingura în farfuria ei de ciorbă. Apoi ridică brusc privirea.

MARINA: Ai o amantă, zi drept!?

CRISTI rămîne cu lingura de ciorbă în aer, dusă spre gură.

CRISTI: Ce dracu’ ţi-a venit?

MARINA: Ăsta-i de fapt adevărul! Nu la poker ai fost tu noaptea asta! Nu la un
prieten! Şi nu la interviu ai fost tu azi, asta-i clar!

28
CRISTI trînteşte lingura în farfurie.

CRISTI: Cum să nu merg la interviu?! Lasă-mă naibii în pace! Am fost. Doar că

nu am avut noroc, ţi-am zis!
MARINA: Aha. N-ai avut noroc... Ai o amantă!
CRISTI: Nu-i adevărat! Futu-i mama ei de viaţă!
MARINA: Ai grijă cum vorbeşti! Ce ţipi ca dementul. Ştii ce-a spus medicul: copilul
are nevoie de linişte.
CRISTI: Ce treabă are copilul cu înjurăturile mele!? În Paştele mă-sii, nici nu ştie ce
vorbesc. Nu ştie nici ce vorbeşte el. Repetă continuu prostia aia... Ca un
papagal. (Se strîmbă, piţigăindu-şi vocea.) Un ele-fant se le-gă-na... Un ele-
fant se le-gă-na! Pizda mă-sii!
MARINA: Ai o amantă, recunoaşte!
CRISTI: De unde ai tras tu concluzia asta deşteaptă!?

MARINA se ridică, nervoasă. Merge spre fotoliul pe care se află pardesiul. Bagă
mîna în buzunarul pardesiului şi scoate pachetul de gumă de mestecat. I-l arată lui
CRISTI.

MARINA: Uite de unde, na! Azi dimineaţă, te-ai spălat pe dinţi înainte de a pleca la
aşa-zisul interviu. De cînd te speli tu pe dinţi? Niciodată n-o faci. Degeaba zici
că te speli zilnic, ştiu foarte bine că nu-i aşa! Şi-apoi, găsesc în pardesiul tău
pachetul ăsta de gumă! Dacă nu-ţi trebuia, nu dădeai tu banii pe gumă... De ce
ţi-a trebuit gumă de mestecat, zi!? Ca să te pupi cu una, nu?

CRISTI se ridică, nervos la culme. Trînteşte pe scaun prosopul pe care şi-l aranjase
pe picioare.

CRISTI (ţipă): La aşa-zisul interviu?! Eşti nebună, femeie! Mă jur c-am fost la
interviu! De-asta m-am spălat, de-asta mi-am şi cumpărat gumă, lua-te-ar
naiba!
MARINA: De ce? Doar nu trebuia să te pupi cu ăla care te angaja! Nu înţeleg, de ce?

IONUŢ se ridică la rîndu-i de pe scaun şi, privindu-i calm pe cei doi, începe să bată
din palme.

COPILUL (tern, monoton): De ce? De ce? De ce? De ce?

CRISTI se apropie şi-l plesneşte scurt cu dosul palmei.

IONUŢ începe să urle.
MARINA vine lîngă IONUŢ şi-l ia după gît, lipindu-l de ea.

29
CRISTI (ţipă): N-am amantă! Nu spun că n-aş vrea să am, spun că n-am! Da’ mi-a
fost teamă că-mi pute gura, de asta mi-am luat gumă! Trebuie să faci impresie
bună la început, dacă vrei să fii angajat.
MARINA: De ce l-ai pocnit?! Ştii că-i sensibil!
CRISTI (mai calm): N-am vrut. Uneori mă enervez prea tare...
MARINA: Eu te părăsesc, să ştii!
CRISTI: N-am eu norocul ăsta!
MARINA: Nu mai pot! Bani n-aduci în casă, mai mult, cheltui tot ce-am strîns eu.
Copilu-i handicapat, iar tu-l loveşti...
CRISTI: Îmi pare rău că l-am lovit, ce naiba?!
MARINA: În plus, ai început să te speli pe dinţi, mesteci gumă mentolată... Ai o
amantă, e clar. La revistă scrie că, dacă bărbatul se îngrijeşte excesiv de sine,
are o amantă. Eu nu mai pot continua aşa!... Cît crezi tu că poate suporta o
femeie asemenea lucruri?
CRISTI: În care revistă?
MARINA (năucă): Cum adică în care revistă?
CRISTI: Ce revistă e aia în care scrie că bărbatul… Lua-te-ar naiba, femeie!

CRISTI, exasperat, loveşte cu pumnul în masă. Atinge colţul farfuriei pline de ciorbă
şi împroaşcă totul pe perete.
CRISTI se îndreaptă spre IONUŢ şi, înainte ca MARINA să reuşească să intervină, îl
pocneşte din nou.

CRISTI: Nu mai vomita pe unde apuci, auzi?! Nu mai suport!

Se îndreaptă spre pardesiu, caută prin buzunare. Scoate un pachet de ţigări şi o

brichetă, cu gesturi nervoase. Apoi aruncă pardesiul undeva pe jos şi iese pe uşă.

MARINA (în urma lui): Eşti nebun! Eu te părăsesc, nenorocitule! Te părăsesc, să ştii!
Uite ce ai făcut, ai vărsat totul pe jos. Ţi-ai găsit o amantă! Du-te la ea! Lasă-
ne în pace! Ce naiba mai vrei de la noi?

MARINA se aşază pe canapea şi începe să plîngă, lipindu-l cu capul de ea pe IONUŢ.

Scena a V-a

Decorul: O scară de bloc. Cîteva trepte şi o balustradă. Uşa de la un apartament, al

lui CRISTI, iar în partea cealaltă, uşa altui apartament.

CRISTI stă ciucit, cu o ţigară aprinsă în mînă. Trage din ea, mîna îi tremură.
Vorbeşte pentru sine. Ton coborît.

30
CRISTI: N-am nici o amantă. Ar fi trebuit să am, dar n-am. M-am săturat. Nu vreau
nimic de la voi. Nici de la mine. Nu mai vreau nimic. Nimic. Absolut nimic.

Se aud zgomote pe scară. CRISTI ridică privirea.

În faţa lui, apare o VÎNZĂTOARE ambulantă. Are în mînă o pungă, cu tot felul de
lucruri. Ridică punga spre CRISTI.

VÎNZĂTOAREA: Bună ziua, domnu’. Ce faceţi?

CRISTI: Lasă-mă. Vezi-ţi de drum. Pe-aici nimeni nu cumpără nimic.
VÎNZĂTOAREA: Haide, domnu’! Că la mine e eftine dă toate...
CRISTI (ridică vocea): Ce dracu’ nu pricepi? Nu cumpăr nimic!
VÎNZĂTOAREA: N-ai copii, domnu’? Că eu am dă toate pentru copil. (Bagă mîna în
pungă, scoate în pumn tot felul mărunţişuri). Poftim: acadele, bomboane,
balonaşe, sfîrleze... tube dintr-alea cu balonaşe dă şampon... Am şi pentru
matale săpun, paste de bărberit, parfume, tot ce vrei matale...
CRISTI (nervos): Tot ce vreau eu! Adică ştii tu ce vreau eu...

VÎNZĂTOAREA urcă treptele, pînă aproape de CRISTI. Se opreşte, sprijinindu-se de

balustradă, cu două trepte înainte de a ajunge lîngă el.

VÎNZĂTOAREA (rînjind): Ei, cum nu? Eu le ştiu pă toate, hă, hă...

CRISTI (Se ridică în picioare ameninţător, urlă): Pleacă de lîngă mine. Cară-te!
VÎNZĂTOAREA: Ho, domnu’, ce te ţîpi aşa la mine! De ce eşti scîrţar? Hai mai bine
uită-te! (Îi deschide punga şi i-o arată.) La mine găseşti dă calitate dintre cea
mai bună. Şi e eftine toate, nu ca la magazin. Că d-asta vin din uşă-n uşă, să le
dau eftin, pă placu’ omului. Hai, nu te zgîrci, că-ţi faci păcate la Dumnezău.
Dacă vin pînă la uşă la tine nu-i frumos să mă refuzi...

Uşa din spatele lui CRISTI se deschide şi apare în cadrul ei MARINA. Lîngă ea se
iţeşte şi IONUŢ.

MARINA: Ce se-ntîmplă?
VÎNZĂTOAREA: Văd că ai copil. E cam mare el, da’ poate vrea nişte dulciuri,
ceva... (Întinde punga spre IONUŢ.) Hai, vrei ceva?

CRISTI apucă punga şi o împinge spre VÎNZĂTOARE.

CRISTI: Ţi-am zis sau nu să te cari!?

VÎNZĂTOAREA: Ho, domnu’, doar ţi-am zîs: nu te ţîpa la mine, că n-ai dă ce! (Bagă
mîna în pungă şi scoate un pachet de gumă de mestecat, îl îndreaptă spre
IONUŢ.) Măcar nişte gumă dă mestecat, domnu’, pentru copil... Hai, uite,
gumă dă mestecat dîn cea bună!...

31
CRISTI face ochii mari.

CRISTI: Futu-ţi gura mă-tii!...

O apucă pe VÎNZĂTOARE de păr şi o împinge. Aia ţipă, încearcă să se

împotrivească. CRISTI o trage de păr, de haine, o împinge.

VÎNZĂTOAREA: Ajutooor, mă omoară! Ajutoor!

MARINA: Cristi, las-o, te rog. Las-o... Vai de mine! Cristi, linişteşte-te, că ne-aud toţi
vecinii...

VÎNZĂTOAREA, împinsă de CRISTI, cade pe scări, se rostogoleşte.

CRISTI: Dacă îţi spun că nu vreau, nu vreau şi gata! Chiar că te omor dacă mai calci
pe-aici! Paştele mă-tii de vacă! Îmi dai gumă de mestecat!? Îmi vinzi mie
gumă de mestecat!?

Rostogolită la capătul scărilor, VÎNZĂTOAREA nu mai mişcă.

CRISTI o priveşte, înfuriat la culme.
MARINA trece pe lîngă el, se repede spre VÎNZĂTOARE. Trage de ea. O mişcă. Se
uită speriată spre CRISTI.

MARINA: Nu mai mişcă! (Pauză; speriată) Cristi, nu mai mişcă!... Asta nu mai
mişcă! Ce-ai făcut?

MARINA îşi pune mîinile în cap, în genunchi, lîngă VÎNZĂTOAREA nemişcată de jos.
CRISTI se lasă să alunece lîngă perete, cade în fund.
IONUŢ iese din cadrul uşii, cu mingea în mînă. Zîmbeşte. Trînteşte mingea de
pardoseală, o scapă. Mingea sare pînă lîngă VÎNZĂTOARE şi MARINA. IONUŢ
începe să bată din palme şi să recite sacadat.

IONUŢ: Un ele-fant se le-gă-na pe o pînză de păianjen... Un ele-fant se le-gă-na...

IONUŢ începe să se învîrtă prosteşte, continuînd în timpul ăsta să-şi repete replica.

– CORTINA –

32